Dezrădăcinare

De Adrian Ionita

Niciunde nu poate fi mai acut a scrie despre dezrădăcinare decît pe un pămînt în care
orice plantă trăieşte în stare de urgenţă cu un tub de ser fiziologic înfipt la rădăcină.
Lansarea de carte care a avut loc seara trecută la Institutul Cultural Roman din Tel Aviv,
sta sub acest semn, fie că vorbeşte despre o ţară a deşertului, a "pămîntului roşcat"
(Bianca Marcovici n.a.), despre “degustarea locului” pe palatul unei limbi cu papile
exersate la toate culturile lumii, fie despre nocivitatea virtualului sau groapa comună a
caselor îngropate de istorie.

Madeea Axinciuc, tînăra şi fermecătoarea directoare a Institutului Cultural Român din

Tel Aviv, a adus la aceeaşi masă spiritul unor creatori pe care cultura îi revendică
deopotrivă atît în România cat şi în Israel, şi a căror problematică poate fi recunoscută
universal într-o lume preocupată de schimbare şi identitate. Reflexiile de mai jos sînt un
ecou indirect al acestei întîlniri în care scriitorul Andrei Fischof a prezentat cartea
Oublier en avant / Uitarea dinainte, semnată de Marlena Braester, iar Octavian Şerban,
consilierul diplomatic al Ambasadei României din Tel Aviv, a prezentat cartea Înainte
de a fi prea tîrziu, aparţinînd Ginei Sebastian Alcalay care, la rîndul ei, a vorbit despre
volumul Impactul virtualului de Bianca Marcovici şi Save as … de Riri Sylvia Manor.

Dezrădăcinarea este un proces dramatic şi transformator, dezrădăcinatul o fiinţă cu un

înalt simţ al vacuităţii, perceput de multe ori ca un eşec sau un triumf surd.
Existenţialiştii ne-au învăţat că liberul arbitru nu este un dar căzut din cer, ci o opţiune
născută în conştiinţa noastră. Această distincţie ne transformă şi individualizează în
fiinţe responsabile, cu decizii ce suferă un fel de topire într-o conştiinţă colectivă care
răspîndeşte o lumină difuză şi reflectantă. Un proces confuz, atunci cînd este supus unei
citiri longitudinale ce judecă spiritul uman ca pe o alcătuire logică de jos în sus, de
parcă ar fi seva unei plante ce se hrăneşte doar din solul în care s-a născut. Existenţa
devine în acest context ideatic, o misiune completată mental, şi orice izolare a ei ridică
întrebări inevitabile despre standardizarea identităţii sau înstrăinare.

În acest bilanţ, creatorul prins între doua lumi devine o figură de dimensiuni tragice şi
monumentale, lăsînd dezamăgiţi contabilii existenţei umane în căutare permanentă de
rădăcini şi contingenţe. Judecăţile de valoare care corectează cinic eşecul sau triumful
creaţiei sale, se resimt ca un divorţ de legi ce crează bariere culturale, proiectînd
determinări în care se estompează individualul, şi existenţa este suspendată într-un
univers lipsit de rădăcini.

Poetul născut în România care trăieşte astăzi în Israel, scrie sub un cer ce oferă mereu
un nor în care poate să îşi şteargă lacrimile, în care vede partea plină a paharului, chiar
dacă curcubeul nu mai este la moda, visează la o lume cu pomi fructiferi în mijlocul
unui deşert care s-a născut orb, sau vede aşteptarea de la rădăcinile visului în paloarea
pietrei. Pămîntul pe care s-a născut, creaza o memorie în fata căreia nu se sustrage,
pentru ca dă culoare amintirilor din copilărie şi filtrează experienţa maturităţii. Poetul,
trăieşte cu sentimentul că viaţa a fost ancorată într-un trecut a cărui experienţă nu a fost
dorită, şi un prezent care a deschis opţiuni tîrzii. Creaţia sa este un cap de pod între
doua lumi, una consumată ca un act de arheologie spirituală, alta trăită ca o explorare
de definire a identităţii, iar cine vrea să o înţeleagă trebuie să o consume într-o farfurie
suficient de adîncă pentru a vedea diferenţele.

Cînd ne gîndim la timpul inocenţei noastre ne vedem rîzînd fericiţi sub soare. Acel timp
cade invariabil sub iertare, deşi experienţele violului moral trăite sub comunism, sunt
prea grele pentru a fi uitate. Proiecţiile şi imaginile poetului cad sub incidenta unui
ideal abstract sau se risipesc pe lista unor fenomene impuse nociv de tehnologie.

Perioada de post-tranziţie pe care o trăim astăzi în România a dus la o dedublare a

conştiinţei, una percepută ca o intrare în posesie, alta, ca o ieşire din ea. Speranţele şi
aspiraţiile, pot să cadă prin aceleaşi crevase prin care s-au născut. Meritul celor ce vor
să facă efortul de a citi adevărul în creaţia fascinantă a scriitorilor prezentaţi de
Institutul Cultural Român din Tel Aviv va fi însă, descoperirea unui moment în care
complexitatea trăirilor nu este privită “din perspectiva celuilalt”, pentru ca acest lucru
este imposibil, ci din unghiul în care vibraţia acestui pod cultural este acelaşi pentru
fiecare din noi.