Professional Documents
Culture Documents
dela Dumnezeu s svreasc Sfintele Slujbe n Biseric, ei trebuie s se roage i s posteasc n zatvor vreme de trei ani de zile, avnd voie s mnnce numai o bucat de pine i s bea un pahar cu ap, odat n zi, dup apusul Soarelui. Iar dup acest Canon, s se spovedeasc deschis naintea norodului pentru pcatele lor i numai dup aceea vor putea s primeasc iari dela Dumnezeu darurile i drepturile depline ale unui preot cretin, n toate eparhiile. Cci drepturile i darurile preoeti i arhiereti vor supraveui numai n Japonia, i aceasta, dac japonezii vor rmne tari n credin pn la sfrit i nu-L vor vinde pre Hristos. Iar prin alte ri, Pravoslavia abia dac va mai supraveui cte puin, pe alocuri. Iar aa, numiii nnoitori ai credinei, cei ce singuri pre sine se sfinesc i se numesc cretini, preoi i arhierei, acetea toi se afl n slujba satanei, n slujba minciunii i a nelrii Sufletelor cretineti, cci atunci n biserici, urciunea pustiirii va sta n locul cel Sfnt. Urciune a pustiirii, cari i trage rdcina sa nc din vremea despririi Bisericii Rsritului de Biserica Apusului, cea din Roma. Dar Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, nu va mai rbda aceast fr-de-Lege i va veni s Judece noroadele. Fiilor! nc odat v mai spun, din tot sufletul, aflndu-m n boal, pre patul de moarte, ca un bolnav, cari nainte de moarte primete uurare de boala sa, iar apoi se ia dela dnsul i boala, i moartea: va mai fi o oarecare libertate religioas i pre urm gtii-v pentru Dreapta i nfricoata Judecat, Judecata cea mai de pre urm, definitiv i fr de nici o ntoarcere. Fiecare om s atepte Judecata lui Dumnezeu. Amin. Traducere din limba Rus de Dumitru Lpuneanu
http://orthodox-traditional.forumers.ro/t9-anathema-sfantului-patriarh-mucenic-al-bisericiiortodoxe-a-rusiei-impotriva-bolsevismului-19-ianuarie-1918-s-v-scrisa-in-temnita-comunista