Subiecte Microbiologie An II, Sem I Rezolvate

SUBIECTE MICROBIOLOGIE an II, sem I REZOLVATE 1.
Celulele eucariote si procariote caracteristici comparative PROCARIOTE Dimensiuni: Tipuri de organisme: Tipul nucleului celular ADN medie: 1-10 microni bacterie, archaea Fr nucleu individualizat.. Circular, in general. Dei nu formeaz un nucleu, ADN-ul este condensat ntr-un nucleoid. Procariotele pot transporta elemente ADN extracromosomiale numite plasmide, care sunt de obicei circulare. Plasmidele activeaz funcii suplimentare, cum ar fi rezistena la antibiotice EUCARIOTE medie: 5-20 microni protiste, ciuperci, plante, animale nucleu cu membran dubl Cromozomi lineari cu proteine histone. ADN-ul eucariotei este organizat ntr-unul saumai multe molecule liniare, numite cromozomi , care sunt asociate cu proteine histone. Toate ADN-urile cromozomiale sunt stocate n nucleul celulei, separate de citoplasma printr-o membran. Unele organite eucariote, cum ar fi mitocondriile conin deasemenea ADN. sintez de ARN n nucleu sintez de proteine n citoplasm 60S+40S structur complex cu membrane intracitoplasmatice i citoschelet Membrana plasmatic se aseamana cu cea a procariotelor n funcie, cu diferene minore n configurare. Pereii celulelor pot fi sau nu prezeni.
ARN-/sinteza proteinelor Ribozomi Structur citoplasmatic Perete celular
cuplat n citoplasm 50S+30S (S=constanta de sedimentare) structur simpl
Micarea celulelor Metabolism Mitocondria Organite citoplasmatice Organizare Diviziunea celulelor
- serveste ca filtru de protectie - Peretele celular este format din peptidoglican la bacterii, i acioneaz ca o barier suplimentar mpotriva forelor exterioare. Acesta previne, de asemenea, celulele de la dezvoltarea exagerat i n cele din urm de spargerea (citoliza) din cauza presiunii osmotice mpotriva unui mediu hipotonic - Dei cele mai multe procariote au un perete celular, exist i excepii, cum ar fi Mycoplasma flagel fcut din flagelin flagelar i ciliar fcut de tubulin; anaerob, aerob de obicei aerob nu are de la una pn la cteva mii lipsesc RE, ap. Golgi, centrul celular prezente. de obicei celule izolate diviziune binar (diviziune simpl)
celule izolate, colonii, organisme evoluate multicelulare cu celule specializate Mitoz (pentru celul somatic) Meioz (pentru foarmarea gameilor)
Subiecte microbiologie an II sem I
pg. 1
2. Clasificati bacteriile dupa forma si dispunere exemple DUPA FORMA: a. b. c. d. Cocii: bacterii rotunde (genul Staphylococcus), ovalare (genul Streptococcus), lanceolate (specia Streptococcus pneumoniae), reniforme (genul Neisseria) de 0,8 - 1; rotunde (cocii), alungite (bacili), ncurbate (spirili, spirochete, vibrioni) filamentoase (actinomycetele).
Bacilii Sunt bacterii cu form alungit de bastonas cu dimensiuni ntre 1,5 - 10. La bacili este important examinarea extremitilor, aspectul acestora avnd rol n identificarea lor. Astfel, bacilii pot prezenta: - capetele rotunjite (familia Enterobacteriaceae), - tiate drept (Bacillus anthracis - bacilul crbunos), - mciucate (Corynebacterium diphteriae - bacilul difteric), - n form de suveic (Fusobacterium); Cocobacilii Sunt bacterii uor alungite, fiind forme intermediare ntre coci i bacili (Yersinia pestis, Bordetella pertussis, Haemophilus influenzae); Vibrionii sunt bacterii ncurbate n form de virgul (Vibrio cholerae); Spirilii sunt bacterii spiralate avnd 1-2 spire rigide (Spirillum volutans); Spirochetele sunt bacterii spiralate cu corpul flexibil avnd: - 12-20 de spire (Treponema pallidum), - foarte multe spire strnse (Leptospira) - 2-3 spire (Borrelia): Actinomicetele sunt bacterii foarte asemntoare fungilor i formeaz filamente sau hife lungi i ramificate care se rup, rezultnd forme bacilare (Actinomyces).
pg. 2
DUPA ASEZARE: COCI: - n grmezi sau asemntor unei ciorchini de struguri ca, de exemplu, germenii din genul Staphylococcus; - n tetrade la genul Micrococcus; - n baloturi de cte 8 coci orientai n cele 3 direcii ale spaiului la genul Sarcina; - n lanuri la genul Streptococcus; - n diplo, ca dou flcri de lumnare care se unesc prin bazele lor, la specia Streptococcus pneumoniae; - n diplo, ca dou boabe de cafea care se privesc fa n fa prin concavitile lor ca, de pild, la Neisseria gonorrhoeae (gonococ) i Neisseria meningitidis (meningococ); - izolai, care nu sunt de interes medical. BACILI: - cel mai ades izolai i n poziii ntmpltoare unul fa de cellalt ca, de exemplu, majoritatea bacililor gram-negativi; - grupai cte doi (diplobacili) sau n lanuri scurte ca, de exemplu, genul Klebsiella; - dispui n lanuri ca bacilii din genul Bacillus (bacilul crbunos); - dispui n mod caracteristic sub forma unor majuscule sau litere chinezeti cum sunt bacilii difterici (Corynebacterium diphteriae); - n palisad, ca scndurile unui gard (bacilii difterimorfi). 3. Enumerati componentele constante si facultative ale celulei bacteriene CONSTANTE Nucleul bacterian
Este un nucleoid sau echivalent nuclear, cu o structur primitiv n comparaie cu nucleul celulelor eucariote i reprezint 2% din greutatea uscat a bacteriei. Nucleoidul este format dintr-o molecul circular de AND care este n contact direct cu citoplasma. Funcia nucleului bacterian const n depozitarea informaiei genetice necesar autoreplicrii, organizrii structurale i funcionale a celulei bacteriene, deci a caracterelor ce definesc specia. Citoplasma
Situat ntre materialul nuclear i faa intern a membranei citoplasmatice, citoplasma este un sistem coloidal alctuit din 80% ap, n care se gsete o cantitate mare de molecule organice, ioni anorganici, enzime, ARN, vacuole i incluzii. . Ribozomii reprezint sediul sintezelor proteice din celul. Incluziile sunt structuri legate de activitatea metabolic a celulei bacteriene i reprezint un material de rezerv care poate fi folosit ca surs de energie.
pg. 3
Membrana citoplasmatic Este o membran fin (6,5-7nm), elastic, lipsit de rezisten mecanic ce mrginete la exterior citoplasma bacteriilor i o separ de peretele celular funcia de barier osmotic ce regleaz schimburile celulei bacteriene, secret numeroase enzime hidrolitice, este sediul sintezei acizilor grai, a fosfolipidelor ETC Mezozomii
Sunt structuri membranare care se formeaz prin invaginarea membranei citoplasmatice sub form de buzunar sau n deget de mnu, prezente la bacteriile gram - pozitive i ocazional la cele gram negative.Ei particip la replicarea cromozomului bacterian i diviziunea celular, sinteza peretelui celular i formarea sporului bacterian. Peretele celular
nconjoar membrana citoplasmatic, peretele celular este o structur rigid, specific bacteriilor. El este format dintr-un strat bazal, asemntor la toate bacteriile i un strat al structurilor superficiale, NEOBLIGATORII Structuri inconstante: - incluziile formatiuni structurale inerte care apar in citoplasma la sfarsitul perioadei de crestere activa, pot contine polimeri anorganici, substante anorganice simple, polimeri organici, lipide etc. - Vacuole formatiuni sferice care contin diferite substante in solutie apoasa, au o membrana lipoproteica numita tonoplast - Capsula glicocalix, strans legat de celula bacteriana, structura polizaharidica (S pneumonae) sau polipeptidica (Anthracis), vizibila la mo - Flageli confera mobilitate bacteriilor - Fimbrii formatiuni scurte cu rol in adeziune - Spori forma de rezistenta si conservare a speciei
4. Structura peretelui bacterian la bacteriile gram + si gram Bacteriile gram + Peptidoglicanul reprezint 50-90% din greutatea uscat a peretelui celular, are o grosime de 15-30 nm i conine pn la 200 de lanuri paralele de murein. Stratul structurilor speciale este redus i alctuit din polimeri hidrosolubili care sunt acizii theicoici: acidul ribitoltheicoic i gliceroltheicoic. Acetia pot ptrunde pn la membrana citoplasmatic legndu-se covalent de aceast - acizii theicoici de membran sau numai pn la perete - acizi theicoici de perete. Ei reprezint antigenele de supafa ale bacteriilor gram-pozitive. Peretele celular este sensibil la aciunea lizozimului care rupe legturile dintre acidul Nacetil muramic i N-acetilglucozamin i a penicilinei care nhib sinteza peptidoglicanului.
pg. 4
Bacteriile gram Peptidoglicanul are o grosime de 4-5nm, reprezentnd numai 10% din greutatea uscat a bacteriei. Stratul superficial este ns mult mai complex dect la bacteriile gram - pozitive fiind alctuit din: membran extern, lipoproteine lipopolizaharidul de perete.
Membrana extern este format dintr-un strat dublu fosfolipoproteic ce cuprinde o cantitate foarte mare de molecule proteice. Aceste proteine, bine definite la majoritatea speciilor bacteriene, sunt denumite Omp (outer membrane proteins) sau Momp ( major outer membrane proteins). Membrana extern se leag de protoplast prin intermediul unei lipoproteine i a proteinei OmpA din membrana extern. Proteinele nespecifice ale membranei externe cu funcie de porine, cum sunt trimerii OmpF i OmpC, delimiteaz nite canale umplute cu ap prin intermediul crora pot difuza n spaiul periplasmic substane hidrosolubile. Proteinele specifice au funcii de transport pentru anumite substane, unele dintre ele fiind i receptori pentru bacteriofagi. De exemplu, proteina LamB este responsabil pentru transportul maltozei i receptor pentru fagul lambda al bacilului coli. Proteinele de suprafa pot avea la unele bacterii rol n patogenitate, ca de exemplu cele 7 proteine de suprafa al shigellelor care le asigur invazivitatea. Deasupra membranei externe a bacililor gram-negativi se afl lipopolizaharidul de perete (LPZ) sau endotoxina bacililor gram-negativi. Aceasta este alctuit din: lipidul A care are o structur particular, fiind format din uniti dizaharidice de glucozamin, legate de beta-hidroxiacizi grai cu 10-16 atomi de carbon fixai direct de membrana extern, miezul sau core, numit i antigen R, comun tuturor bacteriilor gram - negative i care include 2 zaharuri caracteristice: acidul keto-deoxyoctanoic i o heptoz. uniti monozaharidice repetitive (15-40) care sunt specifice de specie i tip i constituie antigenul O al bacteriilor gram-negative. LPZ este o toxin termolabil, care se elibereaz n mediul nconjurtor de ctre bacteriile gram-negative numai dup liza lor i foarte reactiv n organismul gazd. Astfel, lipidul A produce febr, activeaz mecanismele aprrii antiinfecioase i n exces produce ocul endotoxic cu evoluie grav, chiar fatal. Spaiul periplasmic. Sistemul structural dublu al peretelui celular la bacteriile gramnegative creeaz un compartiment ce se ntinde de la membrana celular pn la membrana extern, numit spaiu periplasmic. El conine peptidoglicanul i un gel care favorizeaz nutriia bacteriei prin coninutul n enzime degradative ca, de pild, fosfataze, nucleaze, proteaze etc. Tot aici sunt prezente enzimele de inactivare ale unor antibiotice cum sunt beta-lactamazele i cefalosporinazele.
Subiecte microbiologie an II sem I pg. 5
* Tipuri de coci Gram (+): - genul Staphylococcus spp., - genul Streptococcus spp., Enterococcus spp., * Tipuri de bacili Gram (+): - Listeria spp., - Bacillus spp., (B. anthracis) - Clostridium spp., (Cl. tetani) * Tipuri de coci Gram (-): - Neisseria meningitidis, Neisseria gonorrhoese, - Moraxella, Branhamella etc * Tipuri de bacili Gram (-): - E. coli, Salmonella, Shigella, Proteus, (Enterobacteriaceae), - Haemophilus spp, - Pseudomonas spp * Bacterii Gram (+) la limita: - Corynebacterium diphteriae (prin decolorare prelungita pierde violetul de gentiana apare colorat in rosu, iar la o colorare obisnuita apare violet). 5. Rolul peretelui bacterian Peretele celular este o component celular obligatorie care nconjoar membrana citoplasmatic, peretele celular este o structur rigid, specific bacteriilor. Funciile peretelui celular bacterian: asigur forma, rezistena mecanic i osmotic a bacteriei; asigur protecia membranei citoplasmatice fa de presiunea intern a celulei bacteriene, care este foarte mare: 5-6 atm la E. coli, 20-30 atm. la S. aureus; regleaz traficul molecular de perete n ambele sensuri, deci schimbul de substane dintre bacterie i mediul nconjurtor, fiind permeabil pentru molecule cu o GM mai mic de 10.000 daltoni i cu un diametru mai mic de 1nm; stocheaz unele enzime n spaiul periplasmic la bacteriile gram-negative ce vor fi eliberate dup necesiti, spre deosebire de bacteriile gram-pozitive care i elimin enzimele direct n mediul extern; prezint receptori pentru bacteriofagi; este sediul antigenelor de suprafa, fiind deci implicat n rspunsul imun al macroorganismului; este sediul unor factori de patogenitate; are rol n diviziunea bacterian i n procesul de sporulare.
pg. 6
6. Coloratia Gram timpi, interpretare, exemple Coloratia Gram. Este o coloratie foarte utilizata in bacteriologie, deoarece imparte bacteriile in doua categorii: bacterii Gram-pozitive si bacterii Gram-negative. Tehnica coloratiei este urmatoarea: frotiul uscat este fixat prin caldura; se acopera lama cu solutie apoasa de violet de gentiana si se lasa timp de 1-2 min.; se indeparteaza colorantul si se acopera lama cu solutie Lugol pentru 2 min.; se indeparteaza mordantul (solutia Lugol) si se trateaza frotiul cu alcool-acetona timp de cateva secunde; se spala rapid lama cu apa de robinet si se acopera cu fucsina diluata 1/10 in apa timp de 30 sec. pana la 1 min; se indeparteaza fucsina si se spala frotiul cu apa de robinet; dupa uscare se examineaza la microscop cu obiectivul cu imersie.Bacteriile Gram-pozitive rezista la decolorare, ramanand colorate in violet, dar cele Gram negative sunt decolorate de alcool-acetona si recolorate in rosu. 7. Protoplasti Sferoplasti Forme L Bacterii cu perete alterat sau formele L. Sunt bacterii cu stratul bazal viciat sub aciunea unor factori din mediu ca, de exemplu, lizozimul i penicilina, care lizeaz, respectiv mpiedic sinteza peptidoglicanului. Bacteriile lipsite total de perete celular se numesc protoplati i provin din rndul bacteriilor gram - pozitive, iar cele cu perete parial lezat, sferoplati din bacteriile gram-negative, care i pierd mai greu peretele. Formele L sunt foarte sensibile la variaiile osmotice, putnd supravieui numai n condiii speciale de osmolaritate, dar sunt foarte rezistente la antibioticele beta-lactamice. Dac factorii nocivi dispar din mediu, formele L se pot transforma n bacterii normale prin resinteza peretelui celular. Unele teorii mai vechi susin c formele L pot ntreine i croniciza o infecie, dar dovezile n acest sens lipsesc. Protoplastul este o sfera marginita de membrana citoplasmatica, reprezinta bacteria grampozitiva dupa indepartarea completa a peretelui, de exemplu sub actiunea lizozimului care lizeaza mureina. In medii hipotone protoplastul se lizeaza. Este o structura care nu se poate multiplica. Sferoplastul reprezinta bacteria gram negativa dupa degradarea partiala a peretelui contine o cantitate mai mica de mureina. Lizozimul poate actiona asupra peptidoglicanului numai dupa alterarea membranei externe. In medii hipotone sferoplastul se lizeaza. Spre deosebire de protoplast acesta se poate multiplica.
pg. 7
8. Coloratia ZIehl-Neelsen, timpi interpretare exemple -se realizeaza pentru evidentierea bacteriilor din specia Mycobacterium Tehnica:-etalarea produsului patologic -uscarea -fixarea Etape: Se acopera lama cu fuxina pura,5-10 min, Se incalzeste pana la emisia de vapori(nu se ajunge la fierbere),de 2-3 ori in interval de 10 min Se spala cu apa de la robinet Se decoloreaza cu alcool-acid -30 sec. Se spala cu apa Se recoloreaza cu albastru de metilen-2 min. Se spala frotiul cu apa si se lasa la uscat in stativ
Citirea si interpretarea: Se foloseste obiectivul cu imersie Mycobacteriile (bacilul tuberculos,bacilul leprei)apar colorate in rosu pe fond albastru=bacilii acido-alcoolo rezistenti=BAAR,ceilalti germeni si elemente celulare apar colorate in albastru Proprietatea de acido-alcoolo rezistenta este caracteristica genului Mycobacterium Se datoreaza structurii particulare a peretelui celular,cantitatii mari de lipide pe care acesta le contine si in special acidului micolic
9. Structura si rolul membranei citoplasmatice Membrana citoplasmatic Este o membran fin (6,5-7nm), elastic, lipsit de rezisten mecanic ce mrginete la exterior citoplasma bacteriilor i o separ de peretele celular. Pe seciune apare trilaminat, fiind alctuit din dou straturi fosfolipidice dispuse cu prile hidrofobe fa n fa. Printre moleculele fosfolipidice se gsesc molecule proteice, situate fie la nivelul unuia dintre cele dou straturi fosfolipidice, fie le traverseaz fiind expuse la ambele fee ale membranei.
Aceast structur dinamic, fluid, temporar i reversibil n funcie de factorii de mediu este o structur n mozaic, modelul ei fiind descris n 1972 de Singer i Nicholson. Funciile membranei citoplasmatice: este o membran cu permeabilitate selectiv, ndeplinind funcia de barier osmotic ce regleaz schimburile celulei bacteriene, n ambele sensuri cu mediul nconjurtor. Permeabilitatea selectiv a membranei citoplasmatice permite realizarea n interiorul celulei, pentru unele substane, concentraii de 105 ori mai mari dect n afara celulei, secret numeroase enzime hidrolitice ce se elibereaz n mediul nconjurtor unde scindeaz substratul nutritiv n uniti absorbabile, unele proteine legate de membrana citoplasmatic joac rolul de chemoreceptori, ndeplinete rolul mitocondriilor de la celulele eucariote, fiind sediul enzimelor lanului respirator i al fosforilrii oxidative, deci centrul energogenezei celulare, este sediul sintezei acizilor grai, a fosfolipidelor, este implicat n sinteza peretelui celular, al polizaharidelor capsulare, participnd activ la creterea i diviziunea celulei bacteriene, la formarea sporului bacterian, constituie o posibil int pentru aciunea unor chimioterapice ca, de pild, polimixinele. 10. Ribozomii, structura si rol Ribozomii sunt structuri sferice cu diametru de aproximativ 180nm i constanta de sedimentare de 70S. Marimea lor depinde de concentratia ionilor de MG si K, unii apar liberi in citoplasma altii legati de fata interna a membranei citoplasmatice. n absena ionilor de Mg2+ se desfac n dou subuniti cu constanta de sedimentare de 50S i 30 S. Intre cele doua subunitati se formeaza un canal prin care trec moleculele de ARNm in cursul sintezei proteice Din punct de vedere chimic sunt alctuii din 65-70% ARN i 30-35% proteine. O parte din ribozomi se asociaz formnd polizomi (mai ales n timpul sintezelor proteice), alii sunt liberi, iar o a treia categorie se ataeaz mezozomilor sau membranei citoplasmatice. Ribozomii reprezint sediul sintezelor proteice din celul. ARNm transporta informatia genetica de la genom la nivelul ribozomilor. Traducerea se face la nivelul ribozomilor de catre ARNt care are dubla specificitate (pentru fiecare din cei 20AA exista unul sau mai multi ARNt) 11. Mezozomi Incluziuni Vacuole (in structura celulei bacteriene) Incluziile citoplasmatice, descrise la unele specii bacteriene, sunt formaiuni structurale inerte, temporare, de diferite dimensiuni, variind n funcie de specia bacterian i condiiile de mediu. Compoziia lor chimic este diferit, ele putnd fi de glicogen sau amidon (la unii bacilii aerobi sporulai), lipide (la genul Bacillus), polimetafosfai (sau incluziile de volutin descrise mai nti la Spirillum volutans i apoi de Babe i Ernst la bacilii difterici) etc. Incluziile sunt structuri legate de activitatea metabolic a celulei bacteriene i reprezint un material de rezerv care poate fi folosit ca surs de energie. Mezozomii sunt structuri membranare care se formeaz prin invaginarea membranei
citoplasmatice sub form de buzunar sau n deget de mnu, prezente la bacteriile gram pozitive i ocazional la cele gram - negative. Ei nu formeaz n citoplasm caviti inerte, ci deschise spre spaiul periplasmic (spaiul dintre membrana citoplasmatic i peretele celular) i sunt n contact direct cu materialul nuclear. Dup morfologia lor, mezozomii sunt lamelari, veziculari i tubulari, iar dispoziia lor n celula bacterian poate fi septal, periferic i nuclear. Funciile mezozomilor: particip la replicarea cromozomului bacterian i diviziunea celular, particip la reaciile de fosforilare oxidativ i oxidoreducere, dar n msur mai mic dect membrana celular, sediul unor enzime hidrolitice care ndeplinesc rolul enzimelor lizozomale de la celulele eucariote, sinteza i secreia unor exoenzime, ca de exemplu penicilinaza sau cefalosporinaza, sinteza peretelui celular i formarea sporului bacterian. Vacuolele sunt formatiun sferice care contin diferite substante in solutie apoasa. Au o membrana lipoproteica numita tonoplast. Au fost descrise in special la bacteriile acvatice. 12. Masa nucleara bacteriana structura, caracteristici - vine in contact direct cu citoplasma - contine ADN, nu are nucleoli - are afinitate pentru coloranti bazici dar pe preparatele colorate uzual este mascat de bazofilia intensa a citoplasmei bogata in ARN - unicul cromozom bacterian este alcatuit dintr-o singura molecula de ADN dublucatenar cu aspectul unui fir lung (1000-2000 Mm) inchis intr-un inel si replicat pe el insusi - Nucleul contine informatia genetica necesara proceselor vitale de crestere si multiplicare - Codonul din punct de vedere functional, 3 nucleotide consecutive din structura moleculei de ADN formeaza un codon. Codonii detin informatia genetica pentru a plasa intr-o anumita secventa un anumit aminoacid - Cistronul reprezinta o subunitate functionala a genei capabila sa determine independent sinteza unui lant polipeptidic - Gena reprezinta o portiune a genomului, o anumita secventa de nucleotide dispuse liniar - genele structurale reprezinta circa 90% din ansamblul informatiei genetice - gena poarta inscrisa in structura sa informatia genetica necesara pentru sinteza unei proteine specifice, structurale sau functionale (enzime) 13. Cum este inscrisa informatia genetica in genomul celulei bacteriene - Nucleul contine informatia genetica necesara proceselor vitale de crestere si multiplicare - Codonul din punct de vedere functional, 3 nucleotide consecutive din structura moleculei de ADN formeaza un codon. Codonii detin informatia genetica pentru a plasa
intr-o anumita secventa un anumit aminoacid - Cistronul reprezinta o subunitate functionala a genei capabila sa determine independent sinteza unui lant polipeptidic - Gena reprezinta o portiune a genomului, o anumita secventa de nucleotide dispuse liniar - genele structurale reprezinta circa 90% din ansamblul informatiei genetice - gena poarta inscrisa in structura sa informatia genetica necesara pentru sinteza unei proteine specifice, structurale sau functionale (enzime)
14. Enumerati si descrieti succint etapele biosintezei proteice are loc la nivelul ribozomilor. - Initial are loc transcrierea informatiei genetice pe ARNm - ARNm va transporta aceasta informatie de la genom la ribozom, sub forma unei copii complementare - De regula numai o catena de ADN este folosita drept matrita pentru ARNm - Transcrierea mesajului genetic este selectiva si se desfasoara intre promotor si semnalul de terminare fiind controlata de ARN polimeraza ADN dependenta - Traducerea mesajului genetic este realizata la nivelul ribozomilor de catre ARNt - ARNt are dubla specificitate (pentru fiecare din cei 20 AA exista unul sau mai multi ARNt iar enzime specifice fiecarui aminoacid controleaza legarea corecta a aminoacizilor activati pe ARNt corespunzator - Fiecare ARNt poseda un triplet de nucleotide (anticodon) complementar codonului corespunzator aminoacidului - Succesiunea specifica a nucleotidelor este transpusa intr-o secventa specifica de aminoacizi care intra in constitutia lantului polipeptidic din proteina in curs de formare. 15. Capsula bacteriana structura,rol, localizare Capsula bacteriana Majoritatea bacteriilor patogene i comensale sunt capabile s produc in vivo un material de nveli extracelular. Capsula este un nveli compact, intim legat de celula bacterian, cu o lime de cel puin 0,2m. Este vizibil pe preparatele uzuale sau n coloraiile negative sub forma unui halou clar ce nconjoar bacteria. Din punct de vedere chimic, capsula tuturor bacteriilor de interes medical este de natur polizaharidic (Streptococcus pneuomoniae, Klebsiella etc.) cu excepia capsulei bacilului crbunos care este polipeptidic. Capsula are rol n rezistena bacteriilor fa de fagocitoz, fiind astfel un factor de virulen. Variantele necapsulate ale acelorai specii sunt nepatogene. De exemplu, Streptococcus pneumonie, de tip S, capsulat, produce la oarecele alb de laborator o septicemie mortal, pe cnd varinata necapsulat nu este patogen. Capsula este o structur cu proprieti antigenice specifice (antigenele K) care permit
diferenierea unor serotipuri n cadrul speciei. Bacteriile nu sintetizeaz material capsular in vitro pe mediile uzuale, coloniile rezultate fiind rugoase, de tip R =rough. Pe medii speciale, ns, bacteriile pot crete capsulate, coloniile fiind mucoase, de tip S =smooth. Structura descris mai sus este capsula clasic a bacteriilor, la care ne referim atunci cnd vorbim de bacterii capsulate. La unele bacterii s-au mai evideniat i alte structuri de nveli, cum sunt: Microcapsula este o structur discret cu o grosime sub 0,2m care nu se evideniaz la microscopul optic, ci numai prin metode imunologice sau electronomicroscopice (Neisseria gonorrhoeae). Ea constituie un factor de virulen. Stratul mucos, glicocalixul este un strat amorf i vscos ce nvelete bacteria. El este format din lanuri lungi de polizaharide, cum sunt levanii i dextranii, cu rol major n adezivitatea bacteriilor de suprafee. Astfel, de pild, Streptococcus mutans produce cantiti mari de dextran i levan prin intermediul crora se ataeaz de suprafaa diniilor contribuind la formarea cariilor i a plcii dentare. Un alt exemplu este Pseudomonas aeruginosa, care secret un strat mucos dens care i crete rezistena la antibiotice. Funciile capsulei: este un factor de aderen i colonizare a bacteriile pe suprafee; protejeaz bacteriile de diferii ageni antibacterieni din mediu cum sunt: bacteriofagii, colicinele, complementul, lizozimul sau alte enzime bacteriolitice; protejeaz bacteriile de aciunea fagocitelor, fiind deci un factor de virulen; reprezint sediul antigenelor capsulare, importante n identificarea acestor bacterii. 16. Flagelii bacterieni structura, rol, localizare Cilii sau flagelii bacterieni Sunt apendici filamentoi ai speciilor bacteriene mobile, cu originea n citoplasma bacterian, i servesc ca organe de locomoie. Ei sunt prezeni mai ales la bacili (Enterobacteriaceae) dar i la unii coci (enterococ). Flagelii sunt formatiuni fine, alungite, flexibile cu origine la nivelul corpusculului bazal. - Din punct de vedere chimic flagelul este de natura proteica (flagelina) - Roluri: - In mobilitate (50Mm/s) - Antigenic (structura proteica, antigenul H) - In clasificarea bacteriilor o Monotriche (cu un flagel) o Lofotriche (cu un manunchi de flagel) o Peritriche (cu mai multi flageli dispusi de-a lungul suprafetei) Cilii sunt structuri helicoidale, cu dimensiunea n general mai mare dect cea a celulei bacteriene creia i aparin (2-15/2-20 nm) i se evideniaz microscopic prin coloraii
speciale. Dispoziia i numrul cililor sunt caracteristice speciei. S-au descris bacterii atriche (fr cili), monotriche - cu un cil polar (Vibro cholerae), lofotriche - cu un smoc de cili situat la unul din polii bacteriei - (Pseudomonas fluorescens), amfitriche - cu cilii situai la ambii poli ai bacteriei (la genul Spirillum) i peritriche - cu cilii dispui pe ntreaga suprafa a bacteriei (Salmonella, E. Coli, Proteus etc.). Structura cililor este tubular, ei fiind formai dintr-o protein contractil, flagelina, sub form polimerizat. Cilul se ataeaz de bacterie printr-un corpuscul bazal i un crlig de articulaie aflate n citoplasma bacteriei. Corpusculul bazal se inser prin crligul de articulaie de membrana citoplasmatic i peretele celular. Mobilitatea i direcia micrii cililor pot fi influenate de concentraia unor substane din mediu (chimiotactism pozitiv sau negativ) i de temperatur. Ei sunt sediul antigenelor flagelare (H), importante n identificarea bacteriilor. Cilii bacterieni nu se observ dect pe preparate colorate special. n practica de rutin nu se evideniaz flagelii, ci mobilitatea bacteriilor, fie prin examinarea lor pe un preparat nativ ntre lam i lamel n care se urmresc micrile bacteriilor, fie prin nsmnarea tulpinii pe un mediu semisolid prin neparea n profunzime a mediului. Dac bacteria crete nu numai pe traseul nsmnrii i difuzeaz n mediu, ea este mobil. 17. Fimbriile bacteriei Fimbriile Fimbriile sunt oligomeri proteici care apar ca apendici filamentoi la suprafaa celulei bacteriene. Ele sunt alctuite din subuniti proteice cu masa molecular de 17.000 Da i dintro component proteic minor. Sinteza fimbriilor este influenat de condiiile de mediu, mai ales de temperatur i de factori ce influeneaz rata de dezvoltare a culturii microbiene. Subunitile proteice ale fimbriilor pot fi supuse unei variaii antigenice care scap bacteria de rspunsul imun al gazdei. fimbriile de tip 1, sau pilii comuni, sunt prezente la multe specii de Enterobacteriaceae. Ele se leag de glicoconjugaii din membrana citoplasmatic a celulelor gazd ce conin manoz. fimbriile P sunt prezente pe tulpinile de Escherichia coli pielonefritogene. Receptorul pentru aceste fimbrii sunt glicolipidele ce conin dou molecule alturate de galactoz prezente n membrana celulelor epiteliului urinar. fimbriile S s-au evideniat la tulpinile de E.coli implicate n meningite i se ataeaz de glicoconjugaii ce conin acid sialic. fimbriile K88 i K89 se gsesc la tulpinile de E.coli enterotoxigene ce produc diaree. Receptorii celulelor sensibile conin acid sialic i lactoz. Aceeai tulpin de Escherichia coli poate conine mai multe tipuri de fimbrii codificate de anumite zone cromozomiale sau plasmidice. Aceast diversitate genetic permite adaptarea tulpinii la condiii diferite oferite de organismul gazd. fimbriile ce conin N-metilfenilalanin au fost evideniate la o serie de genuri de bacterii gram-negative, cum sunt Pseudomonas (bacilul piocianic), Neisseria (gonococ i meningococ), Bacteroides, Vibro etc.
18. Sporii bacterieni structura, rol, localizare Sporii Unele bacterii se transform n spori, care sunt forme primitive de difereniere celular, cu rezisten crescut la factorii de mediu i care apar endocelular n condiii nefavorabile de via. Sporogeneza se ntlnete numai la 3 genuri de bacterii gram-pozitive, Clostridium i Bacillus care sunt bacili i Sporosarcina care sunt coci. Sporii nu sunt forme de nmulire ale bacteriilor. Dintr-o bacterie vegetativ se formeaz un singur spor, care n condiii favorabile de via va da natere unei singure celule bacteriene. Forma sporului poate fi rotund sau oval. Diametrul sporilor este mai mic la bacilii sporulai aerobi, nedepind diametrul bacteriei (genul Bacillus), pe cnd la genul anaerob Clostridium, sporul are un diamentrul mai mare dect bacteria, producnd deformarea acesteia. Acest caracter al sporului se numete caracter clostridial i este important n identificarea bacililor gram-pozitiv anaerobi. Poziia sporului bacterian constituie un caracter taxonomic. Poate fi central, ca la bacilul crbunos (Bacillus anthracis), subterminal, ca la B.cereus, sau terminal, ca bacilul tetanic (Cl.tetani). n coloraiile obinuite sporul apare ca o zon incolor n corpul bacterian. El se evideniaz ns prin coloraii speciale, la cald, care permeabilizeaz nveliurile sporale pentru colorani (coloraia Mller). Pe preparatele native ntre lam i lamel efectuate din culturi, sporii apar ca nite formaiuni rotunde, refringente. Ultrastructura i compoziia chimic a sporilor asigur acestora o mare rezisten la agenii fizici i chimici, ceea ce face ca ei s fie considerai forme de rezistena ale bacteriilor. De importan deosebit pentru medicin este rezistena sporilor la cldur, de care trebuie s se in cont la sterilizare. Sporularea. Este un proces ce se declaneaz n condiii nefavorabie de via, cnd bacteriile sunt lipsite de surse nutritive. Ea presupune formarea unor structuri noi i dispariia altor structuri caracteristice formei vegetative ale bacteriei. Din punct de vedere morfologic, sporularea ncepe prin condensarea la un capt al celulei a materialului nuclear. Acesta va fi separat de un sept ce provine din invaginarea membranei citoplasmatice. Septul crete, se desprinde de membrana citoplasmatic i formeaz n jurul materialului nuclear o membran dubl a crei fee care se privesc sunt cele ce sintetizeaz peretele bacterian. Acesta este stadiul de prespor.Cele dou lamele ale membranei presporale vor sintetiza nveliurile sporale: peretele sporal i cortexul situate ntre cele dou lamele ale membranei presporale i o tunic proteic i exosporiumul n afara membranei presporale. Structura sporului variaz de la specie la specie, dar organizarea general se aseamn. De la interior spre exterior, sporul este format din: core sau protoplastul sporal, format din materialul nuclear inconjurat de membrana citoplasmatic. Aici este depozitat DNA i o substan care are rol n rezistena sporului la cldur - dipicolinatul de Ca, care nu s-a mai evideniat nicieri n natur, cortexul intern sau peretele sporal format din peptidoglican i care este peretele celular primordial, membrana extern sau cortexul sporal, care este stratul cel mai gros al sporului i care conine i el un peptidoglican, cu o structur particular, foarte sensibil la lizozim. Autoliza acestui strat este momentul cheie n transformarea sporului n forma vegetativ,
tunica proteic este format din proteine chitinoase cu numeroase legturi disulfitice. Ea este impermeabil, fiind responsabil de rezistena sporilor la unele dezinfectante, exosporiumul este prezent numai la unii spori i conine lipoproteine i zaharide. Germinarea sporului. n condiii de mediu favorabile, sporul germineaz i va da natere unei bacterii vegetative identice cu aceea n care s-a format. Germinarea are loc n 3 etape: Activarea sporului. Se produce cnd acesta ntlnete condiii favorabile de via, dar i un factor care s lezeze nveliul sporal (mecanic sau chimic ca, de exemplu, lizozimul, compui cu grupri sulfhidrilice libere etc.). Iniierea este declanat de un mediu nutritiv bogat. Pentru unii spori triggerul este L-alanina, iar pentru altele adenozina. Acesta duce la activarea unei enzime autolitice care degradeaz cortexul sporal. Are loc absorbia de ap, eliberarea dipicolinatului de calciu i degradarea unor compui sporali. Dezvoltarea sporului. Protoplastul sporal se transform n bacterie vegetativ, care trece printro perioad metabolic activ de refacere a constituenilor celulari normali i a echipamentului enzimatic complet. 19. Apa, substantele minerale si pigmentii in structura celulei bacteriene Continutul n apa al bacteriilor se situeaza n medie la 85% din masa celulara. Apa este faza n care se solubilizeaza, sunt transportati electrolitii si substantele neelectrolitice si mediul n care se petrec toate reactiile metabolice. Ea participa la multe din aceste reactii (hidroliza, reactii anabolice etc.) si formeaza mpreuna cu substantele anorganice si macormoleculele organice continute o unitate fizico-chimica si biologica. Exista apa libera (mediu de dispersie) si apa legata fizico-chimic cu diferite structuri. Sporii au putina apa, in special apa legata. Bacteriile sunt fiinte acvatice prin excelenta. Roluri: mediu de dispersie, reactiv in reactiile metabolice, erapa finala a unor reactii oxidative. Substante minerale 2-30% din greutatea uscata a bacteriei si variaza in functie de specie. Unele elemente intra in compozitia diferitelor strucuri (sulful in str aa) Roluri: - favorizeaza schimburile cu mediul - regleaza presiunea osmotica - pot stimula cresterea si functia bacteriei - activeaza unele sisteme enzimatice - contribuie la reglarea pH-ului Pigmentii pigmentogeneza este caracteristica bacteriilor cromogene si este dependenta de conditiile de cultivare Poate reprezenta un criteriu de identificare. Dupa localizarea pigmentului bacteriile pot fi: - cromofore (pigmentul este legat in citoplasma) - paracromofore (pigmentul este prezent in perete sau in stratul mucos) - cromopare (pigmentul este difuzibil in mediu Roluri: - protectie fata de UV - antibiotic - enzimatic
20. Glucidele, proteinele si lipidele in structura celulei bacteriene Glucidele in structura bacteriana se pot gasi glucide cu rol in metabolismul intermediar glucidic precum si glucide complexe, polizoide. Acestea din urma au urmatoarele roluri: - participa la realizarea structurii peretelui celular - fac parte din capsula unor bacterii Exista teste biochimice in care se urmareste utilizarea sau imposibilitatea utilizarii unui anumit zahar de catre o bacterie. Aceste teste sunt utile pentru identificarea bacteriei respective (in special in cazul enterobacterilor, etc). Testariile biochimice sunt de mare utiliate in studiul fungilor. Proteinele pot fi simple, cu rol in metabolismul intermediar pritidic si complexe, heteroproteinele: - mucoproteine - cromoproteine - nucleoproteine De remarcat prezenta in structurile bacteriene a unui aminoacid special, acidul diaminopimelic, precum si a aminoacizilor in forma D (adaptare biochimica a bacteriilor fata de actiunea nociva a enzimelor proteolitice) Lipidele reprezinta mai putin de 10% din greutatea uscata a bacteriilor si variaza cantitativ in functie de specie, varsta etc. Lipidele se pot gasi libere in vacuole sau combinate, facand parte din diferitele structuri ale celulei bacteriene (perete, membrana, mezozomi): - acizii grasi speciali (ac mycolic la mycobacterii) - cerurile (acizi grasi + alcooli monovalenti superiori) bacteriile acid-alcool rezistente - fosfolipidele lipidul ubiquitar - lipidul A
21. Substante cu actiune antibiotica produse de bacterii piocianina elaborata de P. Aeruginosa fata de B anthracis - plasmida col codifica proprietatea unor bacterii de a elabora bacteriocine cu efect asupra unor bacterii receptive inrudite (de exemplu colicinele elaborate de E.coli) - unele bacterii din genul bacillus produc antibiotice polipeptidice (de ex B licheniformis produce bacitracina, B. Brevis gramicina, B. Plymyxa polimixina)
22. Nutritia principalelor bacterii studiate: tipuri de nutritie Nutritia bacteriana reprezinta totalitatea proceselor prin care bacteriile si procura din mediul nconjurator substantele necesare supravietuirii, cresterii si nmultirii , iar respiratia bacteriana modalitatea de a-si produce energia necesara activitatii metabolice. Sursa de energie. n functie de sursa de energie pe care o folosesc, bacteriile se mpart n:
fotosintetizante, care utilizeaza energia luminoasa pentru sinteza compusilor proprii si chimiosintetizante, care si procura energia prin reactii de oxido-reducere a unor substante. Bacteriile care oxideaza substantele anorganice se numesc lithotrofe, iar cele care oxideaza substante organice chemoorganotrofe. Sursa de carbon. Dupa sursa de carbon, bacteriile se clasifica n: autotrofe, care sintetizeaza compusi organici pornind de la substante anorganice, sursa de carbon fiind CO2, mixotrofe, care folosesc ca sursa de carbon att substante organice ct si CO2, heterotrofe, care utilizeaza ca sursa de carbon numai substante organice. Sursa de azot a bacteriilor de interes medical o constituie n general aminoacizii, dar unele bacterii utilizeaza si sarurile de amoniu (Escherichia coli, Salmonella etc.). Necesarul de oxigen pentru dezvoltarea bacteriilor este variabil si va fi discutat n cadrul reactiilor de energogeneza. Necesarul de substante organice este foarte diferit de la o specie bacteriana la alta. Astfel, de pilda, Escherichia coli cultiva foarte bine pe medii care au n compozitie o singura sursa organica de carbon (glucoza, acetat sau succinat), o sursa de azot [(NH4)2SO4)], ioni esentiali dezvoltarii (K+, Mg2+ etc.) si oligoelemente (Cl-, Co, Cu, Mo, Ni, Se, Zn etc.). Cu ct necesitatile nutritive bacteriilor sunt mai mari cu att dependenta lor fata de o gazda naturala creste. Astfel, o categorie aparte n cadrul bacteriilor heterotrofe sunt bacteriile paratrofe. Ele sunt lipsite de unele enzime (genul Rickettsia) sau nu sunt capabile de energogeneza (genul Chlamydia) 23. Clasificarea bacteriilor in functie de tipul respirator (vezi tabel la sfarsitul subiectului!) La bacterii deosebim n functie de acceptorul final de hidrogen, 3 tipuri de oxidatie: respiratia, n care acceptorul final de hidrogen este oxigenul atmosferic, fermentatia, n care acceptorul final de hidrogen este o substanta organica, si respiratia anaeroba, n care acceptorul final de hidrogen este oxigenul prezent ntr-o sare anorganica (nitrat sau sulfat) care se va reduce. Din punct de vedere practic, bacteriile se mpart, dupa necesarul de oxigen, n: bacterii strict aerobe, care se dezvolta numai n prezenta oxigenului atmosferic, folosind exclusiv respiratia aeroba si deci oxigenul ca acceptor final de hidrogen. Astfel de bacterii sunt, de exemplu, Pseudomonas aeruginosa, Corynebacterium diphteriae, Mycobacterium tuberculosis etc. bacterii strict anaerobe, care nu se dezvolta dect n absenta oxigenului, prezenta lui fiind foarte toxica culturii chiar la o presiune de numai 10-5 atm. Aceste bacterii folosesc ca reactie energogenetica exclusiv fermentatia, n conditii anaerobe, deci oxidatia de substrat. Daca fermentatia se produce n prezenta oxigenului, se formeaza radicali de superoxid (O 2-) foarte toxici. Bacteriile strict anaerobe, spre deosebire de cele aerobe, sunt lipsite de superoxiddismutaza care transforma radicalul superoxid n apa oxigenata si catalaza care descompune apa oxigenata. Exemple de bacterii strict anaerobe sunt cele din genul Clostridium,
Bacteroides, Prevotella, Fusobacterium etc. bacterii facultativ anaerobe, care se pot dezvolta att n prezenta ct si n absenta oxigenului atmosferic. Ele utilizeaza ca reactii energogenetice respiratia aeroba, fermentatia iar unele chiar si respiratia anaeroba. Majoritatea speciilor de interes medical sunt facultativ anaerobe (de pilda, enterobacteriile). bacterii anaerobe aerotolerante folosesc numai fermentatia n prezenta aerului atmosferic, fara participarea oxigenului la reactiile energogenetice. Ele tolereaza oxigenul n mediu fie pentru ca au n echipamentul enzimatic superoxiddismutaza si catalaza, fie ca enzimele exista n mediul de cultura. Astfel, bacteriile din genul Streptococcus sunt lipsite de catalaza, dar pot fi cultivate n conditii de aerobioza pe medii cu snge, care suplineste catalaza. bacterii microaerofile folosesc respiratia si fermentatia, dar necesita o concentratie mai mare de bioxid de carbon dect cea din atmosfera pentru reactii de carboxilare. Astfel, unele specii, ca cele din genurile Neisseria, Brucella, Campylobacter, necesita concentratii de bioxid de carbon de 6-10%. Reactiile energogenetice ale bacteriilor sunt n principiu aceleasi ca si la celulele eucariote, si anume: glicoliza pe calea Embden-Mayerhoff (n conditii de aerobioza sau anaerobioza), calea pentozofosfatilor, (n care se produce NADPH2 important donor de ioni de H pentru reactiile anabolice), beta-oxidatia acizilor grasi, ciclul acizilor tricarboxilici, dezaminarea oxidativa si transaminarea aminoacizilor, oxidarea de substrat, fosforilarea oxidativa.
Necesar de O2 1. STRICT AEROBE Unde se dezvolta in prez. O2 atmosferic Reactia energogenetica Respiratie aeroba Exemple -Pseudomonas -Mycobacterium tuberculosis -Clostridium -Bacteroides -Prevotella -Fusobacterium
2. STRICT ANAEROBE
in absenta de O2 atmosferic [prezenta = toxica. Nu au: superoxiddismutaza si catalaza]
Fermentatie in conditii anaerobe [fermentatia in conditii aerobe => radicali de superoxid => toxic]
3. FACULTATIV ANAEROBE
in prezenta + absenta - respiratie aeroba -Enterobacterii O2 [majoritatea speciilor - fermentatie de interes medical] - respiratie anaeroba (unele din ele) tolereaza O2 - fermentatie in conditii -Streptococcus aerobe, fara particip. Prezinta: superoxiddismutaza si O2 catalaza sau enzimele exista in sistemele de cultura necesita conc. mare de - fermentatie CO2 - respiratie -Neisseria -Brucella -Campylobacter (6-10% conc. CO2)
4. ANAEROBE AEROTOLERANTE
5. MICROAEROFILE
pg. 18
24. Definiti factorii de crestere bacterieni: exemple Definitie: Factorii de crestere sunt metaboliti esentiali pe care bacteria nu ii poate sintetiza pe baza substantelor din mediu. Exemple: Factorii X si V pentru Haemophilus influenzae ! bacteriile patogene devin dependente de un astfel de factor. exemplu: Mycobacterium Leprae este cea mai pretentioasa bacterie 25. Clasificati bacteriile in functie de temperatura optima de dezvoltare: exemple In functie de temp de dezvoltare, bacteriile pot fi: a)mezofile-cu temp optima 30-37 grade(majoritatea bact studiate de microbiologia medicala); b)psichrofile- temp optima in jur d 20 grade(unele accepta si temp apropiata de 0 grade); c)termofile- temp opt de 50-60 grade(unele se multiplica si la ~95 grade:ex :thermus aquaticus).Nu sunt patogene. Temperarura optima de dezvoltare a bacteriilor este cea a habitatului lor natural. n functie de aceasta temperatura, bacteriile se mpart n psihrofile, care se nmultesc optim la 20C dar si sub aceasta temperatura, mezofile, cu temperatura optima cuprinsa ntre 20-40C si termofile, care se nmultesc optim la peste 45C. Bacteriile mezofile sunt cele patogene deoarece se nmultesc la temperatura organismului, fiind denumite si bacterii homeoterme. Limitele de temperatura n care aceste bacterii pot sa creasca sunt nsa mai mari si variaza de la specie la specie. Astfel, gonococul si meningococul nu suporta variatii mai mari de 1-2C fata de temperatura optima, spre deosebire de enterobacterii, care cresc n limite foarte largi. Microorganismele sunt sensibile la temperaturile ridicate, aplicatia practica a acestui aspect fiind sterilizarea. Temperaturile moderat scazute, ca, de pilda, cea de +4oC din frigidere, nu distrug bacteriile, dar opresc n general nmultirea lor prelungindu-le viabilitatea. Din acest motiv, majoritatea produselor biologice sau patologice destinate examenului bacteriologic se pastreaza n aceste conditii. Totusi, exista tulpini microbiene care se nmultesc si la temperatura frigiderului ca, de exemplu, tulpinile criogene de Pseudomonas aeruginosa, ce se nmultesc la 0oC si tulpini din familia Enterobacteriaceae (E.coli) care se n nmultesc la +5oC. Acest aspect trebuie luat n calcul de catre medicul bacteriolog, mai ales acolo unde implicatia etiologica a unui germene ntr-o infectie se bazeaza pe criteriul numeric. Congelarea. Daca o suspensie bacteriana este supusa nghetului la temperaturi nu prea mici fata de 0oC, cristalizarea apei determina formarea unor spatii ce contin solutii concentrate de saruri care nu cristalizeaza dect la temperaturi mult mai joase (-20C pentru NaCl de exemplu), cnd solutiile devin saturate si pot cristaliza. Aceste concentratii ridicate de saruri minerale, la care se adauga cristalele de apa, vor leza structurile bacteriene. Prin nghetare nu vor fi omorte toate celulele unei suspensii, dar nghetul si dezghetul repetat scad foarte mult numarul de bacterii viabile. Conservarea prin congelare. Temperatura congelatoarelor casnice (-10C) nu este destul de scazuta pentru a permite conservarea bacteriilor. Temperatura optima este cea realizata de CO2 (-78C) sau de azotul lichid (-180C). Conservarea bacteriilor, a virusurilor prin congelare
este favorizata de adaosul de glicerol sau dimethilsulfoxid. Acesti agenti chimici induc o solidificare amorfa, vitroasa care nlocuieste solicificarea prin cristalizare. 26. Structua si sinteza peptidoglicanului Peptidoglicanul sau mureina este structura chimica responsabila de rigiditatea peretelui celular si care asigura forma si rezistenta mecanica a bacteriei. Prezent la toate bacteriile, el consta dintr-un schelet, format din molecule lungi paralele polizaharidice de N-acetil-glucozamina si acid N-acetil-muramic. Moleculele de acid N-acetil-muramic din lanturile vecine sunt legate intre ele prin punti polipeptidice, transversale.
Sinteza: incepe prin sinteza in citoplasma a UDP-acid N-acetil muramicpentapeptid( NAM). Acesta se ataseaza de bactoprenol(lipid din mbr celulara),apoi urmeaza un lant d reactii biochim. Legarea incrucisata finala se realizeaza printr-o reactie de transpeptidare in care terminatiile amino libere ale pentaglicinei inlocuiesc reziduurile terminale ale D-Ala de la peptidul invecinat.Reactia e catalizat de transpeptidaze, un set d enzime aka PBPs(penicillin binding proteins), cu activitate atat de trans cat si de carboxipetidaze, dar controleaza si gradul de legare a peptidoglicanului.(lucru important in diviziunea celulara).La nivelul lor se leaga penicilinele si alte beta lactamice. Orice compus care inhiba o etapa in sinteza peptidoglicanului la o bacterie in crestere va produce liza bacteriana. 27. Definiti notiunea de cultivare a bacteriilor; enumerati pe ce substraturi se realizeaza Cultivarea se realiz prin insamantarea bacteriilor pe medii de cultura. Cunoasterea necesitatilor nutritive ale bacteriilor este foarte importanta n bacteriologia medicala, deoarece sta la baza prepararii mediilor de cultura destinate izolarii diverselor specii bacteriene din produsele biologice sau patologice. Mediul Loeffler pentru cultivarea bacilului difteric, mediul Lwenstein-Jensen pentru bacilul lui Koch, mediul selectiv Wilson-Blair pentru salmonele si multe altele. Se ultilizeaza diferite substraturi biologice nutritive complexe care au n compozitia lor aceste ingredinente. Astfel: peptonele, care se obtin prin hidroliza enzimatica sau acida a proteinelor de origine animala (de exemplu faina de oase). Ele nu au o compozitie chimica foarte bine definita, iar prin continutul n peptide si aminoacizi constituie o sursa universala de azot, pentru toate bacteriile cultivabile, fiind folosite practic n prepararea tuturor mediilor de cultura, extractul de carne, ce se obtine prin deshidratarea decoctului de carne de vita. Acesta contine cantitati importante de creatina, xantina, hipoxantina, acid uric, acid adenilic, glicocol, uree, glutamina ca sursa de azot precum si glicogen, hexozofosfati, acid lactic etc. ca sursa de carbon, extractul de drojdie, care se obtine prin cultivarea controlata a drojdiilor si care contine numeroase vitamine, mai ales cele din grupul B, n afara de ingredientele mai sus mentionate mai amintim:
clorura de sodiu, care se adauga la mediile uzuale ntr-o concentratie de 0,9%. Pentru cultivarea bacteriilor halofile concentratie poate creste pna la 10%, mono sau polizaharidele, unii alcooli (glicerina, manitol) pot nmbogati mediile, deoarece constituie surse de carbon usor accesibile multor bacterii 28. Definiti notiunea de crestere si multiplicare bacteriana Cresterea si nmultirea bacteriilor este rezultatul nutritiei si al metabolismului bacterian. Viteza de multiplicare a bacteriilor este foarte mare dar nu toate bacteriile se divid repede. Baciul tuberculos, de pilda, a carui timp de generatie este de 24 de ore, se va nmulti lent si va produce o infectie cu evolutie insidioasa, cronica. Cresterea oricarui organism are loc prin sinteza de noi molecule; Multiplicarea= o consecinta a cresterii(se restabileste rap dintre volum si si supraf celulei). Multiplicarea se face de obicei prin diviziune simpla. n organism, cresterea si multiplicarea bacteriilor este diferita de multiplicarea in vitro, fiind stresata de necesitati nutritive (prin competitie cu flora normala) si prin mecanismele de aparare antiinfectioasa. Conditiile pe care microorganismele le ntlnesc n organism le selecteaza pe acelea care cresc n anumite limite de temperatura, osmolaritate si pH. 29. Definiti notiunea de mediu selectiv, electiv si de imbogatire; exemple Mediul electiv: prezinta ingrediente speciale pentru un anumit tip de bacterie. Loeffler: bacil difteric Lowenstein: Mycobacterium tuberculosis
Mediul selectiv: Inhiba dezvoltarea unor bacterii in detrimentul altora. Se deosebesc bacterii patogene de cele saprofite. slab selective: McConkey moderat selective: Hectoem inalt selective: Chapman cu telurit: bacil difteric
Mediul de imbogatire: se dezvolta o anumita specie de bacterie in detrimentul alteia Chapman: stafilococ Selenit: Salmonella
pg. 21
30. Definiti notiunea de mediu diferential; exemple Bacteriile se diferentiaza pe baza unui singur caracter: geloza sange: bacterii saprofite de stafilococ - hemolitic AABTL: lactozo+ (E.Coli) de lactozo- (Salmonella) Chapman: manito+ (stafilococ auriu) de manito- [prezenta/absenta zaharului MANITA] 31. Ce este o colonie bacteriana? Cum se pot obtine colonii bacteriene izolate? O colonie bacteriana este o micropopulatie ce rezulta din nmultirea unui singur microb pe un mediu, vizibila n general cu ochiul liber. Introducerea mediilor de cultura solide a nsemnat un progres urias n tehnicile de diagnostic, deoarece permite dezvoltarea distincta a microbilor, sub forma de colonii izolate. Cel mai simplu mediu solid este geloza simpla, ce se obtine prin adaugarea la bulion a unei substanta gelificabile, care de regula este geloza, un polizaharid obtinut din alga marina agar-agar. La aceast mediu simplu se pot adauga diferite ingrediente (snge de oaie, ser, ascita, extract de drojdie etc.) pentru a putea cultiva bacteriile pretentioase. Caracterele culturale sunt foarte importante n identificarea microbilor. Ele se apreciaza fie cu ochiul liber, fie cu ajutorul unei lupe. Coloniile cu aspect neted, cu marginile regulate si care se suspenda omogen n ser fiziologic se numesc colonii de tip S (smooth), pe cnd coloniile aceleiasi specii, cu suprafata rugoasa, relief si margini neregulate si care aglutineaza sponatan n ser fiziologic - colonii de tip R (rough). n general, cu unele exceptii, coloniile S apartin tupinilor virulente, pe cnd cele R sunt nevirulente. 32. Fazele dezvoltarii unei culturi bacteriene Faza de lag. n aceasta perioada nu se remarca o crestere a numarului de celule, cu toate ca ele cresc n volum si dovedesc o activitate metabolica intensa. Durata acestei faze variaza n functie de specie, conditiile de mediu, de numarul de celule din inocul si este intervalul de timp n care celulele se adapteaza noilor conditii de mediu. Faza exponentiala sau logaritmica este precedata de o faza de accelerare n care celulele bacteriene ncep sa se nmulteasca din ce n ce mai repede. Celulele se divid constant prin fisiune binara, deci n progresie logaritmica, raportul dintre numarul bacteriilor si timp fiind liniar. Aceasta rata intensa de multiplicare este posibila doar in vitro, in vivo ea fiind mult frnata de mecanismele apararii antiinfectioase. Durata acestei perioade este dependenta de aceleasi conditii de mediu ca si faza precedenta dar si de specie. Astfel E.coli are un timp de generatie de aproximativ 10 minute iar Mycobacterium tuberculosis peste 25 ore Faza stationara. Multiplicarea bacteriilor n progresie logaritmica nu mai este posibila, rata de nmultire scade treptat pna cnd bacteriile trec n faza stationara. Numarul bacteriilor ramne constant, ele nici nu se nmultesc si nici nu mor. n aceasta faza, celulele nu mai cresc, ci are loc o activitate metabolica endogena, prin care celula si sintetizeaza rezerve de energie si produsi intermediari necesari mentinerii n viata n noile conditii.
pg. 22
Faza de declin care dureaza mai multe zile se caracterizeaza prin scaderea numarului de bacterii, remarcndu-se o divergenta ntre curba care ilustreaza numarul total de bacterii si cea care reprezinta bacteriile vii. Ea se datoreaza scaderii substantelor nutritive si acumularii de substante toxice pentru bacterii. Modificarile morfologice sunt pregnante att n ceea ce priveste forma, dimensiunile ct si caracterele tinctoriale. 33. Aspectele culturilor bacteriene pe medii solide; corelatii intre acestea si patogenitate; exemple Aspectul culturilor pe mediile solide Dimensiunea - Mari, >2mm (Staphylococcus spp, K. pneumoniae) - Medii 1-2 mm( Streptococcus pyogenes) - Mici ,1mm ( Streptococcus viridans) - Foarte mici( Mycoplasma, Ureaplasma) Bacteriile si fungii facultativ anaerobi se dezvolta in toata masa de lichid, tulburandu-l Bacteriile strict aerobe se dezvolta la suprafata mediului Tulpinile care pe medii solide formeaza colonii tip S , tulbura omogen mediul, tulpinile care formeaza colonii R tulbura mai putin omogen, sau pot lasa mediul limpede formand flocoane care se depun, sau un strat, val Se mai poate remarca pigmentogeneza sau aparitia unui miros caracteristic
Cultivarea microbilor pe medii solide permite, de asemenea, numaratoarea de germeni ntrun anumit produs. Acest aspect este deosebit de important deoarece n multe infectii criteriul de implicare etiologic este numarul bacteriilor n produsul de examinat (infectii urinare). 34. Aspectele culturilor bacteriene pe medii lichide corelatii intre acestea si patogenitate; exemple Caracterele culturale ale microbilor pe medii lichide difera. Astfel, bacteriile apartinnd familiei Enterobacteriaceae tulbura uniform mediul, altele, ca de pilda bacteriile strict aerobe (Pseudomonas, Nocardia) formeaza pelicule la suprafata mediului. Altele formeaza agregate care se dezvolta sub forma de grunji ce se depun pe peretele eprubetei sau la fundul mediului (Streptococcus). Unele bacterii secreta n mediu pigmenti difuzibili ca de exemplu bacilul piocianic (Ps.aeruginosa). Unele medii de lichide au ca factor electiv anumite substante, ca, de exemplu, selenitul acid de sodiu, care permite dezvoltarea salmonelelor din materiile fecale.
pg. 23
35. Sisteme de culturi continue; definitii si exemple (?!)
36. Definiti notiunile de asepsie si antisepsie; exemple de antiseptice; aplicatii Antisepsia consta n aplicarea unor substante bactericide sau bacteriostatice n scopul de a omor sau inhiba dezvoltarea florei patogene la nivelul tegumentelor, mucoaselor, plagilor. Asepsia cuprinde toate masurile care mpiedica contaminarea cu agenti infectiosi a unei plagi. Antisepticele sunt substante cu actiune bacteriostatica, uneori bactericida, putnd fi aplicate pe tegumente sau ca spalaturi ale unor mucoase (vaginala, uretrala, otica etc.). Aceeasi substanta poate fi antiseptic sau dezinfectant n functie de concentratie. Ca antiseptice se folosesc mai frecvent: acidul boric: 2-3% n solutii apoase, 10% n unguente si 0,005 - 1,6% pentru colire. Nu se aplica sugarilor, pentru ca este toxic si nu se aplica pe plagi ntinse, acidul acetil glacial: diluat 28 -32% se utilizeaza n dermatologie si stomatologie ca antiseptic, astringent, cauterizant si antifungic. 37. Definiti notiunile de spreilizare si dezinfectie; exemple de dezinfectante; aplicatii Dezinfectantele sunt substante puternic bactericide la concentratii relativ scazute, folosite la decontaminarea obiectelor si ncaperilor. Dupa folosirea de catre Lister a fenolului pentru dezinfectia salilor de operatii, s-a convenit ca acest compus sa fie socotit dezinfectantul standard, cu toate ca actioneaza n concentratii mai mari dect majoritatea dezinfectantelor folosite astazi. Sterilizarea-distrugerea sau indepartarea tuturor microorganismelor patogene sau nepatogene, forme vegetative sau spori, de pe o suprafata sau dintr-un mediu(lichid sau solid).prin sterilizare se realizeaza asepsia. Dezinfectia-distrugerea formelor vegetative microbiene(uneori si a sporilor) din anumite medii (lichide,solide) sau de pe suprafete.Se realizeaza cu ajutorul unor agenti fizici sau cu ajutorul substantelor dezinfectante.(realizeaza antisepsia) Dezinfectante-substante toxice sau iritante pentru tesuturile vii ,puternic germicide, care se utilizeaza pentru decontaminarea obiectelor si suprafetelor(in functie de concentratie unele dezinfectante pot fi folosite si ca antiseptice) Exemple:alcoolii,halogenii(clor iod),fenolii,compusi cuaternari de amoniu,aldehide(glutaraldehida,formaldehida),peroxizii(apa oxigenata,acid peracetic) 38. Antiseptice si dezinfectante. Mecanisme de actiune In functie de mecanismul de actiune se clasifica in: a. Substante care denatureaza proteinele: alcoolul etilic 70-95%, utilizate atat ca antiseptice cat si ca dezinfectante
b. Substante care oxideaza gruparile libere ale enzimelor : hipermanganat de potasiu 1 o/oo, peroxid de hidrogen 3%, halogenii: hipocloriti, lugol, betadina c. Substante care lezeaza membranele celulare: fenoli, detergenti anionici (sapunuri), detergenti cationici (saruri cuaternare de amoniu) d. Substante care altereaza acizii nucleici: coloranti bazici (Al de metilen, fucsina bazica, violet de gentiana), rivanol
39. Sterilizarea prin caldura umeda; metode, presiune, temperatura, aplicatii Caldura umedaa este mai eficienta dect caldura uscata, distrugnd bacteriile la o temperatura mai scazuta si timp mai scurt. Formele vegetative a majoritatii bacteriilor, fungilor si virusurilor animale sunt omorte de caldura umeda n 10 minute la temperaturi cuprinse ntre 50 oC (Neisseria gonorrhoeae) si 65oC (Staphylococcus aureus) Omorrea microorganismelor prin caldura umeda se produce prin coagularea proteinelor structurale si inactivarea enzimelor, cu participarea apei. Cei mai rezistenti spori sunt distrusi prin expunere la caldura umeda la 121o timp de 30 de minute. fierberea este de fapt o metoda de dezinfectie deoarece ea nu distruge toate formele sporulate. Se efectueaza la 100oC timp de 1/2 de ora si se aplica siringilor si instrumentelor de mica chirurgie pasteurizarea: consta n ncalzirea lichidului la 62C pentru 30 de minute (pasterurizare joasa), 71oC 15 minute (pasteurizare medie), 80-85o 3-5 minute (pasteurizare nalta) sau introducerea unor vapori filanti la o temperatura de 130 -150oC sub presiune pentru cteva secunde, este o metoda eficienta deoarece bacteriile patogene care se pot dezvolta n lapte (Mycobacterium tuberculosis, Salmonella, Streptococcus si Brucella) nu sunt bacterii sporulate, numarul lor reducndu-se dupa pasteurizare cu 97-99% tyndalizarea consta n ncalzirea produsului de sterilizat 3 zile la rnd, n baie de apa la 56100oC cte o ora. autoclavarea este metoda folosita pentru instrumentarul de chirurgie iar n laboratoarele de microbiologie pentru sterilizarea mediilor de cultura si a materialului infectios. Sterilizarea are loc ntr-o atmosfera saturata de vapori de apa la 121oC, la o presiune de 1 atm, timp de 20-30 de minute, n aparate speciale numite autoclave sau la 134 oC, la o presiune de 2 atm. 10-15 minute.
pg. 25
40. Autoclavarea principiu, parametrii, tehnici, utilizari Autoclavarea este metoda folosita pentru instrumentarul de chirurgie iar n laboratoarele de microbiologie pentru sterilizarea mediilor de cultura si a materialului infectios. Sterilizarea are loc ntr-o atmosfera saturata de vapori de apa la 121oC, la o presiune de 1 atm, timp de 20-30 de minute, n aparate speciale numite autoclave sau la 134 oC, la o presiune de 2 atm. 10-15 minute. Autoclavul are ca piesa principala un cazan su pereti rezistenti care se inchide etans si in interiorul caruia, vaporii de apa sunt comprimati la presiunea necasare sterilizarii.Exista mai multe tipuri de autoclave. Prin autoclavare se pot steriliza-substante in solutie,sticlarie(cu exceptia pipete si lamele),materiale contaminate de laborator,instrumentare chirurgical(metalic,cauciuc sau bumbac),medii de cultura,aparate de filtrat. 41. Sterilizarea prin caldura uscata; metode, presiune, temperatura, aplicatii Caldura uscata omoara microorganismele prin oxidarea distructiva a componentelor celulare. Cei mai rezistenti spori sunt distrusi de caldura uscata la 160o, timp de 60 de minute. Caldura uscata de 100o C distruge n 60 de minute bacteriile care sunt omorte prin calduraa umedaa la 60oC n 30 de minute. Sporii fungilor sunt distrusi n 60 de minute la 115 oC, iar cei bacterieni la temperaturi cuprinse ntre 120-160oC. n laboratorul de microbiologie se utilizeaza urmatoarele tehnici de sterilizare: ncalzirea la rosu n flacara a obiectelor se aplica anselor bacteriologice n laboratorul de microbiologie; flambarea (trecerea prin flacara pentru cteva secunde) se aplica gtului baloanelor, eprubetelor dupa deschiderea si nainte de nchiderea lor, pipetelor nainte de utilizare pentru a preveni contaminarea cu germenii din aer. Se mai sterilizeaza prin flambare instrumente de mica chirurgie, dupa ce se stropesc cu alcool, dar temperatura produsa nu este suficient de nalta pentru a asigura o sterilizare optima; sterilizarea la pupinel. Pupinelul sau cuptorul cu aer cald este o cutie metalica cu pereti dubli ntre care se gaseste un strat de azbest care mpiedica pierderile de caldura, o sursa de caldura care este energia electrica si un termoregulator. n interior pupinelul este prevazut cu rafturi pentru obiectele de sterlizat. Temperatura de sterilizarea la pupinel este de 180 oC timp de o ora. La pupinel se sterilizeaza ntreaga sticlarie de laborator, instrumentarul de stomatologie, seringi fara armatura metalica, pudre, uleiuri etc. Pupinelul nu trebuie sa fie suprancarcat, pentru ca aerul sa poata circula nestingherit printre obiectele de sterilizat. sterilizarea cu raze infrarosii este folosita pentru sterilizarea seringilor faraa armaturaa metalicaa la o temperatura de 180oC. Sterilizarea se poate efectua ssi la 200oC n vid, aplicndu-se instrumentelor chirurgicale.
pg. 26
42. Congelarea si liofilizarea bacteriilor definitie, efecte asupra viabilitatii germenilor, aplicatii - temperaturile joase au in general un efect bacteriostatic. La temperaturi scazute, reactiile biochimice incetinesc, multiplicarea este stopata. In functie de viteza de racire avem situatii diferite. a) CONGELAREA LENTA la temperaturi superioare celei de -21,3; are efecte bactericide prin formarea de cristale de gheata si prin hiperconcentratie salina cu denaturarea proteinelor. b) CONGELAREA BRUSCA la -70 are efect de conservare a bacteriilor prin solidificare in masa a apei fara aparitia cristale de gheata. c) LIOFILIZAREA (criodesicarea) reprezinta congelarea brusca concomitent cu desicatia (deshidratarea in vid). O suspensie microbiana , in mediu protect, liofilizata poate fi pastrata in fiole inchise timp indelungat (vaccinul BCG). 43. Bacteriofagii definitie, structua, tipuri de intearctiune fag bacterie (enumerare) Bacteriofagii : Sunt virusuri care pazariteaz bacteriile. Se cunosc 6 grupe morfologice de bacteriofagi, cei mai bine studiai fiind bacteriofagii T ai bacilului coli. Bacteriofagii sunt formai dintr-un cap hexagonal, un gt i o prelungire numit picior (coad). Capul este alctuit dintr-un nveli proteic caracteristic virusurilor (capsida) i adpostete ADN. Coada este un cilindru rigid nvelit ntr-un manon proteic asemntor miozinei i se termin cu o plac hexagonal ce conine o enzim de tipul lizozimului. De placa bazal se aprind 6 fibre cu rol n fixarea bacteriofagului pe suprafaa bacteriei. Relatii bacteriebacteriofag: sunt 2 tipuri: de tip litic/productiv; de liogenizare/de tip reductiv. Sunt strict specifice si sunt mediate de receptori. 44. Interactiunea fag bacterie: ciclul litic (etape, evidentiere) 1. Atasarea: atasarea este specifica, exista receptori(R) strict specifici la nivelul fagului ce recunosc receptorii de la nivel bacterian. Fixarea pe R este initial reversibila ( prin fibrele cozii), apoi ireversibila (prin crosetele placii bazale) 2. Penetrarea: fagul elibereaza muramidaza care lizeaza mureina. Teaca cozii se contracta si antreneaza cilindrul axial injectarea ADN fagic in citoplasma bacteriana; 3. Multiplicarea dupa 4 min ADN-ul bacterian este blocat, functia este preluata de ADN fagic. 4. Maturarea (asamblarea) fagului; 5. Liza bacteriana si eliberarea fagului matur, virulent. EVIDENTIERE: - in mediu lichid (tulbure), inocularea fagului duce dupa un timp la limpezirea mediului pe mediu solid insamantat uniform, apare o zona de liza, clara, bine circumscrisa (plaja de liza). Bact lizosensibile permit adsorbtia, penetrarea si multiplicarea fagilor pana la realizarea lizei celulare.
pg. 27
45. Interactiunea fag bacterie: ciclul lizogen, proprietatile bacteriilor lizogene Dupa atasare si penetrare, ADN fagic: - fie se integreaza liniar in cromozomul bacteriei gazda si se replica sincron cu aceasta; fie se circularizeaza si atasat de membrana citoplasmatica se replica sincron cu diviziunea bacteriana. Bacteria a devenit lizogena, se reproduce si transmite descendentilor fagul latent (profag, fag temperat); in anumite conditii el poate deveni fag virulent. Proprietatile bacteriilor lizogene: 1. este imuna fata de un fag omolog profagului 2. pot aparea fenomene importante dpdv genetic: transductia, conversia, recombinarea genetica (bact parazitata de 2 fagi diferiti, dar inruditi), inductia fagica (sub infl ag inducori ex raze UV sau spontan profagul isi recastiga virulenta>fag virulent liza bact. Bact lizorezistente nu permit infect cu un fag fie datorita lipsei R specifici, fie datorita unei stari de imunitate. Bact lizogene sunt imune la fagii virulenti omologi profagului. 46. ADN bacterian; localizare, structura, rol Genomul viral este constituit fie dintr-o molecul de ADN, fie din ARN dispus helical, linear sau circular, monocatenar sau bicatenar. n structura ADN intr dezoxiriboza, adenina, guanina, citozina, timina i radicalul fosfat. n structura ARN intr riboza, adenina, guanina, citozina, uracilul i radicalul fosfat. Nucleotidele sunt legate ntre ele prin legturi fosfodiesterice. Un virus este alctuit dintr-un nveli proteic numit capsid i un miez de acid nucleic. Miezul de acid nucleic este constituit din ADN sau ARN, niciodat ambele (ADN la dezoxiribovirusuri i ARN la ribovirusuri). ADN poate fi dublu catenar, linear sau circular sau dublucatenar linear. ADN bacterian nu este complexat cu proteine histonice, dar la unele grupe bacteriene ADN este asociat cu proteine bazice asemntoare histonelor. Se presupune c aceste proteine au rol n neutralizarea ncrcturii negative a gruprilor fosfat ale ADN, asigurndu-i stabilitatea. Din punct de vedere chimic nucleoidul este un complex ADN-ARN-proteine (80% ADN, 10% ARN ARNr i ARNm i 10%proteine ARN polimeraz). Rol: depozitarea informatiei genetice; replicarea; transcrierea si traducerea genetica; protejarea materialului genetic propriu; reglarea si controlul activitatii celulare. 47. Replicarea ADN bacterian; mecanism Structura dublu spiralat a ADN permite replicarea lui identic, semiconservativ. Spirala se deschide ca un fermuar la locul iniial al replicrii sub aciunea unei ADN-giraze. Pe fiecare spiral se va sintetiza o spiral nou, complementar, cu participarea ADN - polimerazei (I, II, III) din direcia captului 5' terminal spre captul 3' terminal.
pg. 28
48. Plasmidele; definire, tipuri, roluri in celula bacteriana Plasmidele sunt formaiuni genetice autonome, extracromozomiale, libere n citoplasm, reprezentate de molecule circulare de ADN care se replic independent de cromozom. Plasmidele pot fi: conjugative, care se pot transfera singure la alte bacterii, ca de exemplu plasmidele de rezisten la antibiotice R, neconjugative, care nu pot prsi ele nsi bacteria de origine, ci numai prin intermediul unui alt plasmid conjugativ sau a unui bacteriofag (de exemplu plasmidul care codific secreia de beta-lactamaz la S.aureus) episomi, care se pot integra prin recombinare n cromozomul bacterian, pierzndu-i astfel autonomia de replicare. Un exemplu de episom este factorul de sex F (plasmidul F sau factorul de fertilitate). 49. Factorul F si factorul R; definitie, roluri Plasmidele R -de rezisten la chimioterapice (Factorul R) sunt molecule circulare de ADN care constau n esen din dou regiuni genetice distincte: genele care codific rezistena la antibiotice R, care pot fi unice sau multiple i genele care confer plasmidului capacitatea de a se transfera FTR. Rezistena la peste 90% din tulpinile de spital este de natur plasmidic. Existena acestor plasmide se explic prin aglomerarea mai multor gene de rezisten R, pe acelai plasmid, prin fenomenul transpoziiei repetate de material genetic. Plasmide de rezisten au fost evideniate la genurile Escherichia, Salmonella, Shigella, Proteus, Providencia, Klebsiella, Serratia din familia Enterobacteriaceae, la genurile Pseudomonas, Acinetobacter, Vibrio, Yersinia, Pasteurella, Campylobacter, Haemophilus, Neisseria, Bacteroides, Staphylococcus, Streptococcus, Bacillus, Clostridium, i Corynebacterium. Plasmidele prezente la bacilii gramnegativi sunt mai mari dect cele evideniate la bacteriile gram-pozitive. Plasmidul F se mai numete i plasmid de sex, sau factor de fertilitate ( factor F) i conine, pe lng ali determinani genetici, genele de transfer tra. Plasmidul F se poate transmite altor celule bacteriene prin conjugare. El se poate integra n cromozomul bacterian putnd media transferul de gene cromozomiale de la o celul bacterian donor la cea receptor. n funcie de prezena factorului F, bacteriile se mpart n: bacterii F- lipsite de factorul F, denumite celule femele i care sunt receptoare de material genetic, bacterii F+, masculine, care au factorul F+, autonom, ca plasmid n citoplasm i care sunt celule donoare, bacterii Hfr care au factorul F+ integrat n cromozom, de asemenea masculine, bacterii F care au factorul F+ ca plasmid autonom, dup ce acesta a fost integrat n cromozom i l-a prsit rupnd un fragment ADN din cromozom. i aceste celule dunt donoare, deci masculine.
50. Definiti notiune de genom, genotip si fenotip; variabilitatea genetica si fenotipica Genomul = suma genelor din organism. Totalitatea info genetice a unui organism = genotip. Suma caracterelor observabile, specifice unui organism, produse de genotip in interactiune cu mediul ambiant = fenotip. Variabilitatea fenotipica: reprezinta modificarile morfologice sau fiziologice de tip adaptativ, care nu se transmit ereditar. Genomul nu este afectat. Variabilitatea genotipica: reprezinta modificarile definitive ale materialului genetic (cromozomiale sau extracromozomiale) care se transmit descendentilor. Mecanisme: mutatie ; transfer genetic urmat de recombinarea genetica.
51. Mutatiile la bacterii; definitie, tipuri de mutatii, clasificare Modificrile spontane ale genomului se numesc mutaii i constau din modificarea secvenei de nucleotide dintr-o gen. Ele pot fi punctiforme, inversii, inserii, deleii i mutaii secundare. Mutaiile punctiforme afecteaz un singur nucleotid n cadrul unei gene i sunt reversibile. nlocuirea unui codon cu altul, ceea ce se va traduce prin nlocuirea unui aminoacid cu altul din structura unui polipeptid. Aceast mutaie se numete mutaie cu sens greit, apariia unui codon nonsens. Mutaia nonsens mpiedic sinteza n continuare a unui polipeptid, iar dac ea se produce la nceputul genei ce codific un polpeptid - mutaie polar, acesta nu se va mai putea sintetiza deloc. Inseria i deleia nseamn adugarea, respectiv pierderea a dou pn la sute sau chiar mii de nucleotide, procesul fiind ireversibil. Acest tip de mutaie duce la modificarea important a secvenei de aminoacizi, fiind denumit mutaie cu schimbare de proiect. Mutaiile secundare sunt mutaiile reverse, care restabilesc o secven nucleotidic ce s-a modificat, iar mutaiile supresoare permit exprimarea funciei anterioare a unei gene care a suferit o mutaie, fr restaurarea codonilor iniiali. Acest fenomen se explic prin sinteza unui ARNt care tie s citeasc un codon nonsens. Frecvena pe unitatea de timp cu care se produc mutaiile este diferit i se numete rat de mutaie. Mutaia spontan variaz de la gen la gen ntre 10 -6 i 10 -10. MUTATII REGRESIVE (retromutatii) afecteaza celulele mutante, determinand revenirea acestora la tipul initial. MUTATII SUPRESOARE permit exprimarea functiilor anterioare ale genei, desi o modificare a secventei bazelor nucleotidice persista. MUTATIA SPONTANA apare in conditii d mediu obisnuite si fara interventia unui factor decelabil MUTIA INDUSA care se produce sub actiunea unor factori fizici (radiatii, raze UV) sau chimici care actioneaza ca agenti mutageni. MUTATIILE EXTINSE alterari care depasesc limitele unui codon, putand afecta secvente mai mari ale uneia sau mai multor gene.
52. Transformarea la bacterii; definitie, mecanism Reprezint transferul de material genetic de la o celul donor la una receptor sub forma de ADN pur, eliberat fie prin liza celulei donor, fie prin extracie chimic. Acest proces a fost observat pentru prima oar la pneumococi de Griffith n 1928. ADN-ul pneumococilor viruleni, capabili s sintetizeze capsula, s-a transferat la mutante R, nevirulente, acestea din urm dobndind capacitatea de a sintetiza capsula. Transformarea s-a pus n eviden ulterior la numeroase genuri cum sunt, de pild, Streptococcus, Haemophilus, Bacillus, Neisseria, Salmonella etc. i se petrece nu numai ntre tulpiile aceleiai specii, ci i ntre specii diferite. Transformarea genetic este posibil numai dac bacteria receptoare se afl n stare de competen, stare care-i permite nglobarea de ADN strin. Competena este o stare fiziologic temporar a bacteriei, care variaz n funcie de specie i de faza de multiplicare n care se afl bacteria. Dup unii autori, celulele competente au pe suprafaa lor un antigen special numit factor de competen. n timpul strii de competen se modific structura peretelui celular, care devine mai poros, ncrcat electropozitiv, favoriznd legarea ADN-lui strin. 53. Transductie; definitie, mecanism, tipuri de transductie Transducia reprezint un transfer de gene cromozomiale de la o celul bacterian la alta, mediat de bacteriofagi. Unii bacteriofagi sunt capabili s transfere orice gen bacterian (transducie generalizat) iar alii numai anumite gene (transducia specializat). Transducia generalizat este mediat de fagii viruleni, litici, care dup ptrunderea n celula bacterian se multiplic i determin liza celulei gazd. n timpul lizei celulei bacteriene cromozomul acesteia se fragmenteaz. Se poate ntmpla, ocazional, ca un fragment cu o dimensiune apropiat de cea a genomului fagic s se integreze n capisda bacteriofagului, n locul genomului fagic. Astfel de fagi sunt defectivi i nu se vor mai putea replica, dar pot ptrunde n alte celule bacteriene injectndu-le ADN-ul, ce provine de fapt din genomul celulei donoare. ADN-ul se va integra n cromozomul celulei receptoare prin recombinare, conferindu-i acesteia caractere noi, ca, de exemplu, rezistena la chimioterapice, proprieti ce in de patogenitatea bacteriei etc. Transducia specializat este mediat de fagii temperai. Dup ptrunderea n celula bacterian a ADN-lui bacteriofagului temperat, acesta sufer iniial un proces de circularizare dup care se inser n cromozom prin recombinare sub forma de profag. Inseria n cromozom se face pe baza homologiei dintre 10 perechi de baz ale ADN fagic i bacterian. Profagul devine parte integrant a cromozomului bacterian, se va replica o dat cu acesta i nu independent, deoarece este supus unui proces de represie din partea genomului gazd. Bacteriile care au integrate n cromozomul lor un profag sunt n stare de lizogenie. n anumite condiii, ns, are loc un proces de derepresie i genomul bacteriofagic prsete cromozomul bacterian devenind din nou autonom. Cnd prsete cromozomul bacterian poate detaa din acesta un fragment de ADN care va rmne legat de genomul bacteriofagic. Acest bacteriofag nu se va putea nmuli, fiind defectiv, dar va putea intra n alt celul integrndu-se n cromozomul acesteia tot sub forma de profag. Fragmentul provenit de la
prima celul bacterian poate s codifice diferite caractere (rezistena la antibiotice, secreia unor enzime, toxine etc.), ce se vor manifesta fenotipic la noua bacterie gazd. Cel mai bine studiat exemplu de transducie specializat este cea mediat de fagul lambda i gena bacterian ce codific degradarea galactozei (lambda-gal). Transducia specializat nu trebuie s se confunde cu conversia lizogen. In acest caz caracterul nou al celulei bacteriene este codificat chiar de genomul bacteriofagului temperat. Fenomenul a fost descris pentru prima oar, aa cum am mai artat, la Corynebacterium diphteriae, toxigeneza fiind tributar prezenei unui fag temperat n cromozomul bacterian. 54. Conjugarea bacteriana Reprezinta un proces de transfer de material genetic (cromozomial sau extracromozomial) prin efectuarea unei legaturi intre celule. Prin intermediul factorului F+ inserat n cromozom se poate transfera o copie ntreag a cromozomului celulei donoare la cea receptoare. Conjugarea la bacilii gram negativi. Transferul prin conjugare a plasmidelor este condiionat de prezena n plasmid a genelor de transfer tra, care sunt responsabile de sinteza sex-pilului i de transferul plasmidului. Conjugarea ncepe prin sinteza sex-pilului care va adera de receptori specifici prezeni pe peretele celular al bacteriei receptoare. Dup formarea legturii dintre celula donor i cea receptor are loc replicarea de transfer a plasmidului. O caten parental de ADN va rmne n celula donor, iar a doua va trece n celula receptoare, pe tiparul lor sintetizndu-se catene complementare. Din punct de vedere medical importante sunt plasmidele conjugative de rezisten - plasmidele R. frecvena transferrii: frecvena transferului multor plasmide slbatice pe receptori adecvai este relativ sczut 10-4/ cel. Dac se incubeaz donorii i receptorii mpreun mai multe ore, numrul de celule recombinante cresc; spectrul de gazde: plasmidele transferabile R circul ntre specii diferite. Dar nu exista transfer intre bacterii G+ si GConjugarea la bacterii gram-pozitive S-au descris procese de mperechere i la bacteriile gram-pozitive ca, de pild, la genurile Streptococcus, Streptomyces, Clostridium, procesul bazndu-se pe performana celulei receptoare. Celula receptoare produce un peptid cu mol. mic (GM=1000 daltoni) care determin sinteza unor substane proteice de agregare de ctre celula donoare cu afinitate pentru unele substane adezive de pe suprafaa receptorului. Se produce astfel o legtur strns ntre
receptor i donor cu formarea unei puni intercelulare care permite transferul de material genetic. Prin analogie cu substanele atrgtoare la insecte peptidul ce induce substana de agregare a fost desemnat ca sexpheromon.
55. Substante antibiotice si chimioterapice; definitie, utilizari in clinica si laborator In trecut chimioterapicele erau substantele antimicrobiene din sinteza chimica si antibioticele erau cele secretate de unele bacterii si mucegaiuri. Acum un atibiotic este o substanta de origine biologica, semisintetica sau sintetica care are activitate electiva impotriva bacteriilor si astfel poate fi utilizata in tratamentul infectiilor. Conditii pentru un atibiotic ideal: Spectru larg de activitate, poate distruge sau inhiba multe specii de microorg. patogene Absenta toxicitatii pentru gazda Absenta efectului alergizant pentru gazda Absenta efectelor de eliminare a florei normale din organismul gazdei Capacitatea de a accesa zonele anatomice in care se dezvolta infectia Stabilitate chimica Inductor slab al rezistentei microorg.
In clinica sunt utilizate in vederea combaterii infectiilor (nu trebuie folosite abuziv sau fara interpretarea corecta a datelor de laborator). In laborator antibioticele sunt testate pentru a se observa daca unele tulpini bacteriene mai sunt sau nu sensibile la acestea. 56. Antibiotice bactericide si bacteriostatice exemple Bactericid = actiunea antibioticelor duce la distrugerea bacteriilor. Exemple: penicilina, vancomicina, cefalosporine, bacitracina Bacteriostatic = antibiotice care opresc multiplicarea bacteriana. Exemple: tetraciclina, eritromicina, sulfamidele 57. Clasificarea antibioticelor dupa mecanismul de actiune exemple 1. 2. 3. 4. Inhibitori ai sintezei peretelui celular: beta lactamice (penicilina, cefalosporine) Inhibitori ai functiei membranei celulare: polimixinele (B, E) Inhibitori ai sintezei proteice la niv. ribozomilor: tetracicline, aminoglicozidele Inhibitori ai sintezei acizilor nucleici: rifampicina, sulfamide
pg. 33
58. Clasificarea antibioticelor dupa structura chimica exemple 1) 2) 3) 4) 5) 6) 7) Beta lactamice: peniciline, cefalosporine Aminoglicozidele: streptomicina Cicline: tetraciclina Ansamicinele: rimfapicina Macrolidele: eritromicina Polipeptide ciclice: bacitracina Care nu se incadreaza
59. Rezistenta la actiunea antibioticelor. Definitii, tipuri Definitie: rezistenta la antibiotice reprezinta capacitatea unor microorganisme de a supravietui si a se multiplica in prezenta antibioticelor Poate fi: naturala (determinata genetic) si/sau dobandita; cromozomiala si/sau extracromozomiala Tipuri: A. Dupa nr. de antibiotice la care este rezistenta bacteria: - monovalenta - plurivalenta B. Dupa tipul de antibiotice la care este rezistenta - directa (1 bacterie se leaga de un antibiotic) - incrucisata (1 bacterie este rezistenta fata de mai multe antibiotice asemanatoare) C. Dupa ritmul de instalare: - Rapid: streptomicina - Intermediar: eritromicina - Lent: penicilina - Foarte lent: vancomicina 60. Antibiograma difuzimetrica = metoda calitativa a antibiogramei = metoda Kirby Bauer 1. Mediul de cultura: agar Mueller Hinton (nu contine subst. cu actiune inhibitoare). - pentru anumite tulpini se pot adauga Ca2+, Mg2+ - pH neutru: 7.2-7.4 - grosime: 4 mm (25 ml mediu/9 cm placa) 2. Inoculul - din 5 colonii izolate = cultura pura (1 celula -> 1 colonie) - turbiditate = 0,5 unitati McFarland
3. Timp de incubare - 37 grade C => 18-20h 4. Microcomprimatele cu antiobiotic - diametru: 6 mm - 8 comprimate/placa => 8 zone de inhibitie - depunere: manuala, automana (dispencer) 5. Interpretare: masurarea zonei de inhibitie in mm => corelatii cu tabel Tehnica de lucru inocularea unei bacterii intinderea bacteriei pe placa depunerea comprimatelor antibioticul difuzeaza => se formeaza cercuri. Daca nu exista cercuri => zona de inhibitie este de 6 mm, nu de 0 mm! citire cu rigla => comparare cu tabel = CRITERIUL pentru determinarea antibiogramei
61. Definiti notiunea de CMI si CMB. Cum se determina si care este utilitatea. CMI = concentratia minima inhibitorie. Cea mai mica concentratie de antibiotic care determina inhibitia dezvoltarii unei culturi bacteriene. => efect bacteriostatic CMB = concentratia minima bactericida. Cea mai mica concentratie de antibiotic care determina distrugerea bacteriilor => efect bactericid Determinarea CMI a. in mediu solid - se face prin metoda E-Test asemenea metodei difuzimetrice - metoda E- test exprim direct, cantitativ, prin valori CMI, gradul de sensibilitate microbian - se adauga pe mediu un strip de plastic, marcat pe scara valorilor MIC n g/ml. - dupa difuzia antibioticului se citeste diametrul zonei de inhibitie pe striperul de plastic - se compara cu tabel b. in mediu lichid - in bulion Mueller-Hinton se prepara dilutii binare de antibiotic (descrescator) - in fiecare tub se adauga cant. fixa de inocul - se folosesc martori+ si martori- incubare 18-20h, 37 grade C - ultimul tub ramas limpede = CMI Determinare CMB se fac treceri pe medii solide din tuburile ramase vizibil limepezi (de la det. CMI)
pg. 35
CMB corespunde ultimei concentratii de antibiotic care a determinat distrugerea completa a bacteriilor (efect bactericid)
Indicatiile determinarii CMI: Infectii sistemice, grave: septicemii, endocardite, meningite purulente, osteomielite etc. 62. Definiti notiunile de simbiozia, comensalism, parazitim; exemple ntre organismul uman si microorganisme (bacterii, virusuri, fungi, protozoare) se stabilesc relatii care pot fi de comensalism, mutualism si parazitism. Comensalismul este o asociatie n care un microorganism foloseste ca mediu de viata un alt organism fara sa-l prejudicieze. Omul este gazda unei flore comensale foarte bogate, prezenta pe piele, mucoase, tract digestiv etc. si care alcatuieste flora normala. Simbioza (Mutualismul) este o relatie care se stabileste n beneficiul ambilor parteneri ai asociatiei. De exemplu, ntre bacilii lactici si gazda umana exista un beneficiu reciproc: vaginul ofera conditii de viata bacililor lactici iar acestia la rndul lor acidifica, mediul mpiedicnd dezvoltarea altor microorganisme. Parazitismul este o relatie care se stabileste n mod cert n beneficiul microorganismului si n detrimentul gazdei umane. Din aceasta categorie fac parte microorganismele patogene. Parazitismul consta n folosirea unei specii de catre o alta specie ca habitat. Exista multe forme de parazitism ntre microorganisme, dar din punct de vedere medical importante sunt virusurile care paraziteaza bacterii (bacteriofagii). Prin relatiile care se stabilesc ntre bacteriofagi si celulele parazitate se pot raspndi diverse caractere, dintre care de interes medical sunt cele legate de patogenitatea si rezistenta la antibiotice ale bacteriilor. Subliniem, nsa, ca acestor tipuri de relatii nu le corespund grupe taxonomice fixe de microorganisme, deoarece relatiile ce se stabilesc depind n egala masura de gazda umana. Astfel, n anumite conditii, relatia de comensalism sau mutualism poate sa se transforme ntr-o relatie de parazitism cu efecte nefavorabile asupra gazdei. Asadar, microorganismele nu se pot clasifica rigid din punct de vedere al patogenitatii, deoarece n anumite conditii acelasi microorganism stabileste relatii diferite cu gazda umana.
63. Definiti patogenitatea si virulenta; exemple de factori de patogenitate Patogenitatea este un proces complex si multifactorial, care cuprinde totalitatea mecanismelor biochimice prin care microorganismele produc infectii. Ea este dependenta att de microorganism ct si de gazda n care acesta patrunde. n timp ce unele microorganisme (patogene) produc n mod obisnuit infectii la indivizii neimunizati dar cu rezistenta naturala intacta, altele (oportuniste) produc infectii doar la indivizi cu barierele apararii naturale compromise. Virulenta este gradul de patogenitate a unei tulpini n cadrul speciei. Spre deosebire de patogenitate, care este un caracter de specie, virulenta este un caracter de tulpina. De exemplu, n cadrul speciei Corynebacterium diphteriae exista specii toxigene virulente si netoxigene, deci nepatogene. Chiar si ntre tulpinile toxigene exista o diferenta n ceea ce priveste cantitatea de toxina secretata.
S-a observat ca tulpinile de bacil Koch izolate de la pacienti din India sunt mai virulente pentru cobai dect cele izolate de la pacientii din Anglia. De asemenea, patogenitatea tulpinilor de pneumococ pentru soricelul alb variaza n functie de cantitatea materialului capsular. Exemplele sunt nenumarate. Virulenta unei tulpini microbiene se apreciaza prin comparatie cu o tulpina standard a carei virulenta este cunoscuta si se exprima prin DLM (doza letala minima) sau DL50 (doza letala medie). Doza letala minima este numarul total de germeni necesari sau cantitatea de toxina necesara pentru a omor toate animalele dintr-un lot experimental, iar DL50 numarul de germeni sau cantitatea de toxina necesara pentru a omor 50% dintr-un lot de animale experimentale. Pentru a produce o infectie, microorgansimele trebuie sa parcurga, n general, dar nu n mod obligatoriu, urmatoarele etape: atasarea si patrunderea n organismul gazda; invadarea locala sau generala a organismului; multiplicarea n organismul gazda si secretia unor factori de patogenitate. FACTORI DE INVAZIE MICROBIANA : Diseminarea bacteriilor n organsim se poate face pe mai multe cai: din aproape n aproape, prin intermediul unor exoenzime si a unor elemente structurale ale bacteriilor; prin endocitoza si translocare; pe cale sanghina sau/si limfatica.
64. Flora microbiana normala a organismului uman FLORA NORMALA A ORGANISMULUI n timpul vietii intrauterine, organismul este steril, fiind ferit de contaminarea ascendenta prin membranele fetale, iar placenta este impermeabila pentru majoritatea microorganismelor, cu exceptia unor virusuri (virusul rubeolic, citomegalic etc.), bacterii (Treponema pallidum) si paraziti (Toxoplasma gondi). Prima ntlnire a organismului uman cu microorganismele mediului nconjurator se produce n momentul nasterii, cnd fatul vine n contact cu flora vaginala si cutanata a mamei. Dupa nastere, organismul este supus unei contaminari continue. Unele din speciile cu care organismul vine n contact dispar foarte repede, iar altele colonizeaza pielea si suprafetele organismului ce vin n contact cu exteriorul, constituind flora normala a organismului. Organismul uman este populat de foarte multe de specii bacteriene si de un numar mai mic de virusuri, fungi si protozoare. Flora normala a organismului depinde de o serie de factori, cum sunt: vrsta, regimul alimentar, statusul hormonal, starea de sanatate, conditiile de igiena colectiva si personala. Este foarte dificila definirea exacta a speciilor care alcatuiesc flora normala, deoarece o serie de specii patogene pot fi si ele prezente temporar pe tegumente si mucoase, fara sa produca nbolnaviri. De exemplu, pneumococul si meningococul sunt bacterii patogene, fiind cauza unor infectii foarte grave. Totusi ele se gasesc la 10% din populatia sanatoasa.
Zonele organismului populate n mod normal cu microorganisme sunt: pielea, tractul respirator superior (vestibul nazal, faringe), tubul digestiv (cavitatea bucala si intestinul gros), tractul urinar (partea anterioara a uretrei) si vaginul. n zonele intens colonizate, ca, de pilda, n intestinul gros, numarul de bacterii este de 1 x 1012/ml pe cnd n zonele cu flora mai redusa, cum sunt pielea, vaginul, numarul lor nu depaseste n mod normal 1 x 106/ml. n afara de aceste zone, microorganisme mai pot aparea n numar mic si n mod pasager n restul tractului respirator, digestiv si n uter, fiind rapid ndepartate de mijloacele de aparare ale organismului. Sngele, lichidul cefalorahidian, lichidele sinoviale, din seroase, tesuturile profunde sunt sterile. Prezenta microbilor n aceste zone are ntotdeauna o semnificatie patologica. Pielea este populata de multe specii bacteriene, densitatea acestora fiind mai mare n zonele umede, cum sunt axila, zona perineala, zonele interdigitale si scalpul. Specia cel mai des ntlnita, care reprezinta 90% din flora cutanata aeroba este Staphylococcus epidermidis. Se apreciaza densitatea S.epidermidis la 103-104/cm2. n regiunile umede se poate ntlni si S. aureus. Speciile ce colonizeaza aceste cavitatea bucala si vestibulul nazal sunt, n general, streptococi, stafilococi, bacili difterimorfi, coci gram-negativi si mai rar ciuperci. Unele din aceste specii, ca, de exemplu, S.aureus, Streptococcus pneumoniae, Neisseria meningitidis, Candida, sunt conditionat patogene. Stomacul contine doar ocazional flora bacteriana acidotoleranta (unii lactobacili si streptococi) data fiind aciditatea gastrica pronuntata. Frecvent se izoleaza de pe mucoasa gastrica Helicobacter pylori, care ar putea constitui cauza unor gastrite si a ulcerului duodenal. La personane la care se admnistreaza o medicatie ce schimba pH-ul continutului gastric, flora normala sufera modificari. Intestinul gros este cea mai populata zona cu microbi a organismului. Aici, peste 90% din flora este anaeroba, reprezentata mai ales de bacili apartinnd genului Bacteroides, nsotita de enterobacterii care sunt facultativ anaerobe, la care se adauga protozoare nepatogene, ca, de pilda Entamoeba coli. Uretra anterioara este populata la ambele sexe cu flora asemanatoare celei de pe piele: S. epidermidis, Enterococcus faecalis, difterimorfi etc. Flora vaginala variaza n functie de vrsta. Astfel, pna la pubertate flora vaginala contine specii prezente pe piele, iar dupa pubertate pna la menopauza vaginul este populat cu o varietate foare mare de bacterii, predominante fiind speciile de Lactobacillus (bacili Dderlein). Dintre speciile prezente mentionam: stafilococi coagulazo-negativi, streptococi (mai ales din grupul B), enterococi, Gardnerella vaginalis, micoplasme, Mobiluncus etc. Ocazional pot fi prezente si specii de Candida.
pg. 38
65. Definiti notiunile de exotoxina, endotoxina, anatoxina si antitoxina. exemple Exotoxinele bacteriene sunt proteine biologic active cu o toxicitate de regul foarte ridicat. Unele dintre ele sunt cele mai puternice otrvuri cunoscute. Exotoxinele sunt puternic imunogene i se transform prin nvechire i sub aciunea formolului n derivai imunogeni, dar netoxici, numite anatoxine. Fiind netoxice, dar imunogene, anatoxinele constituie baza vaccinrii mpotriva bolilor produse de bacterii toxigene (tetanos, difterie). Unele bacterii, ca, de pild, baciul difteric, tetanic, botulinic, holeric, au ca singur factor de patogenitate toxigeneza, iar tabloul clinic este caracteristic toxinei respective. Elaborate in general de microbii gram + lizogenizati(si de grup A) sau codificati plasmidic (clostridium tetani), dar si de bacili gram -, sub control plasmidic (e coli); structura proteica proteica; prezinta un domeniu B obligatoriu (necesarpenetrarii) si o portiune enzimatica A. Sunt secretate in timpul vietii. Endotoxina este lipopolizahardul (LPZ) din membrana extern a peretelui celular al bacteriilor gram-negative i joac un rol important n patogenia infeciilor produse de aceste microorgansime. Ea este cartea de vizit a bacteriilor gram-negative. Au structura lipopolizaharidica, toxicitate mai redusa, dar pot actiona la mai multe nivele (febra leucopenie hiperpermeabilitate vasculara) implicate in aparitia socului endotoxic. Macrofagele, activate de endotoxin, sunt capabile s distrug unele celule tumorale. ANTITOXINELE = struct proteica,imunogene si determina aparitia Ac specifici care pot neutraliza activitatea toxica prin cuplare specifica cu toxina -> seruri imune. 66. Inflamatia; definitie, factori care determina procesul inflamator Inflamatia = proces fiziopatologic complex ce include: fenomene alternative, fenomene de tip reactiv (vasculo-exudative si proliferative) si fenomene reparatorii, cu scopul limitarii si /sau neutralizarii agresorului (indiferent de natura). n esenta, patrunderea microbilor n tesuturi duce la activarea complementului, ceea ce are ca urmare liza celulelor microbiene, pe de o parte, si declansarea raspunsului inflamator infectios, pe de alta parte. Inflamatia acuta este rezultatul schimbarilor ce se petrec ntr-un tesut ca raspuns la o agresiune mecanica, chimica sau infectioasa. Ea este un mecanism de aparare antiifectios rapid, care tinde sa localizeze infectia si sa previna diseminarea ei. Manifestarile locale ale inflamatiei sunt eritemul (rubor), caldura (calor), durerea (dolor) si edemul (tumor). Inflamatia poate evolua spre vindecare cu restitutio ad integrum a tesuturilor sau cu sechele. Deznodamntul unei reactii inflamatorii depinde de extinderea procesului inflamator, de microorganismele implicate, precum si de reactivitatea gazdei. Cele 3 evenimente majore ale inflamatiei sunt: vasodilatatia capilara locala, modificarile structurale microvasculare, si acumularea leucocitelor la locul injuriei.
67. Etapa mecanismelor de declansare a inflamatiei Agentul implicat determina modificari atat la nivelul tesutului interstitial, cat si la nivelul celulelor parenchimatoase, avand rezultat eliberarea unor factori chemotactici si a unor proteaze si kinaze. Rezultatul acestei etape = raspunsul inflamator acut manifestat prin vasodilatatie capilara (roseata), exsudare a proteinelor plasmatice (edem) si acumularea PMN Elementele esentiale in dezvoltarea inflamatiei sunt sistemele monocito macrofag, colagenul vasc, citokinele si nu in ultimul rand ficatul. Acumularea celulelor inflamatoare la locul unde se afla AG detine un loc central in declansarea inflamatiei. PMN si macrofagele se deplaseaza conform gradientelor chemotatice, urmeaza apoi fagocitoza nonselfului, proces favorat de prezenta opsoninelor. 68.Sub-etapele vasculara si exsudativa,in cadrul procesului inflamator Inflamatia acuta este rezultatul schimbarilor ce se petrec ntr-un tesut ca raspuns la o agresiune mecanica, chimica sau infectioasa. Ea este un mecanism de aparare antiifectios rapid, care tinde sa localizeze infectia si sa previna diseminarea ei. Manifestarile locale ale inflamatiei sunt eritemul (rubor), caldura (calor), durerea (dolor) si edemul (tumor). Cele 3 evenimente majore ale inflamatiei sunt: vasodilatatia capilara locala, modificarile structurale microvasculare, si acumularea leucocitelor la locul injuriei. Vasodilatatia capilara. Mediatorii plasmatici ai inflamatiei, ca, de pilda, complementul, exista sub forma unor precursori care, asa cum am vazut, devin biologic activi numai dupa activare. Activarea C3 a complementului este o etapa critica a inflamatiei. C3a si C5a rezultate n cursul activarii complemenetului sunt anafilatoxine puternice ce determina degranularea mastocitelor cu eliberarea unor mediatori chimici. O parte dintre acestia sunt preformati, asa cum este histamina. Ea are actiune vasodilatatoare asupra capilarelor, crescnd totodata si permeabilitatea acestora. n consecinta, se produce o exudare din capilare spre zona infectata a plasmei cu mediatorii pe care aceasta i contine. Modificarile structurale microvasculare si acumularea de leucocite. Sub actiunea unor mediatori chimici rezultati n timpul activarii complementului si secretati de macrofagele stimulate de toxine bacteriene se modifica endoteliul capilar, care permite adeziunea PMN de acesta. PMN sunt atrase de factorii chemotactici de natura bacteriana, de cei produsi n urma activarii complementului si de cei rezultati din degranularea mastocitelor. Ele vor parasi capilarul prin diapedeza si se vor ndrepta catre focarul inflamator unde vor distruge microbii prin fagocitoza
69.Consecintele activarii mecanismelor inflamatorii n esenta, patrunderea microbilor n tesuturi duce la activarea complementului, ceea ce are ca urmare liza celulelor microbiene, pe de o parte, si declansarea raspunsului inflamator infectios, pe de alta parte. Cascada de activare a complementului va antrena eliberarea unor mediatori chimici (citokine, proteinele de faza acuta, mediatori rezultati din degranularea mastocitelor etc.) care participa direct n procesul inflamator si vor atrage n focarul infectios fagocitele. Acestea vor nlatura microorganismele invadatoare prin fagocitoza. 70. Definiti notiunile de infectie, infectie inaparenta, stare de boala si stare de purtator de germeni INFECTIE Infectia reprezinta o patrundere activa sau pasiva a unor germeni patogeni intrun organism gazda. Pt realizarea acesteia microorganismele trebuie sa colonizeze organismul gazda si sa depaseasca mecanisemele de aparare, sa se multiplice si sa intre intr-un lant de transmitere prin care poarte contamina o noua gazda.
INFECTIE INAPARENTA Infecia inaparent se desfoar asimptomatic, agentul patogen putnd fi identificat numai prin mijloace de laborator. Ea are o evoluie acut i ciclic, fiind urmat de imunitate din cauza slabelor caliti patogene ale agentului infecios sau rezistenei crescute din partea organismului-gazd (ex : difterie, rubeol).
STAREA DE BOALA Se datoareaza intereactiunii microorganism gazda si este urmata de leziuni manifestate si de reactii din partea gazdei. Infectia nu este urmata neaparat de starea de boala.
PURTATOR DE GERMENI Starea de purttor de germeni este, de fapt, definitorie pentru orice persoan care adpostete germeni patogeni. Dei multe dintre acestea par sntoase, ele constituie, totui, poteniale focare adiionale de contaminare, cu att mai mult cu ct, n practic, numrul lor este mult mai mare dect al celor clinic afectate. n cazul acestor purttori aparent sntoi, infecia se rezum numai la procesul de multiplicare local a germenilor, deoarece gradul mai mare de rezisten sau imunitate al individului afectat mpiedic rspndirea i multiplicarea agenilor patogeni n ntregul lor organism
pg. 41
71. Definiti notiunea de raspuns imun si precizati principalele sale atribute RASPUNSUL IMUN Raspunsul imun este reprezentat de un lant de procese, declansat de prezenta unei structuri straine organismului, procese care au ca punct final distrugerea acestori structuri (non-self).Implic n mod absolut necesar stimularea i proliferarea limfocitelor antigen-specifice i sinteza unor molecule de recunoatere a antigenului, reprezentate de anticorpi i/sau receptori membranari. Rspunsul imun se deruleaz n trei secvene: 1.Selecia clonal este etapa n care snt selectate de ctre antigen doar acele limfocite capabile s recunoasca antigenul, denumite limfocite antigen-specifice. O clon limfocitar este o populaie de limfocite capabil s recunoasca un singur tip de antigen, datorit prezenei pe suprafaa membranei celulare a unui singur tip de receptor pentru antigen. 2.Activarea clonal: activarea metabolismului intermediar al limfocitelor selectate; 3.Expansiunea clonal: proliferarea celulelor selectate i activate metabolic; consecin: creterea numrului limfocitelor din clona stimulat de antigen. ATRIBUTE Specific Discerne intre self si nonself Are memorie Reactioneaza numai fata de moleculele care indeplinesc conditia de antigen Poate fi de tip o Umoral o Celular
72. Definiti raspunsul imun umoral si specificati celulele implicate in realizarea sa RIU este declanat de antigenele T-dependente; necesit cooperarea a trei categorii celulare: CPA(celule prezentatoare de antigen), limfocitele T helper i T supresoare, (cu rol imunoregulator) i limfocitele B efectorii. parcurge dou etape, prima cu efect activator, derulat dinspre CPA spre limfocitele B, care activate devin plasmocite productoare de anticorpi i a doua etap cu efect inhibitor sau de control, care limiteaz rspunsul imun eficient la minimul necesar;cea de a doua etap este realizat prin intermediul unor subclase de imunoglobuline i prin
pg. 42
activarea limfocitelor T supresoare care limiteaz participarea limfocitelor B i T la RIU; Meninerea unui echilibru stabil ntre cele dou etape ale RIU reprezint cheia homeostaziei RIU. If you want more Secvenial, derularea RIU parcurge urmtorul model: o antigenul declanator este preluat de CPA (macrofage sau celule dendritice); o transportat n ariile timodependente ale organelor limfoide, este prezentat limfocitelor T helper (TH), care se activeaz i devin limfoblati TH; o acetia migreaz n alte domenii ale organelor limfoide, unde urmeaz s ntlneasc limfocitele B cu care coopereaz; o simultan, antigenul este transportat pe cale limfatic n zonele bursodependente ale organelor limfoide, unde este recunoscut de limfocitele B antigen specifice, care vor fi activate, tranformndu-se n limfoblati B ce migreaz treptat, venind n contact cu limfoblatii TH, cu care coopereaz (direct, datorit numeroaselor molecule MHCII de pe suprafaa limfoblatilor B sau indirect, prin intermediul IL2 i IL4, eliberate de limfoblastul TH activat); o in urma acestei cooperri, limfoblastul B este complet activat, el devenind plasmocit productor de anticorpi specifici eliberai n circulaie. 73. Enumerati tipurile de imunitate si descrieti-le pe scurt IMUNITATE 1. condiie n care organismul, n contact cu un agent patogen (microbian sau de alt natur) nu contracteaz n mod specific starea patologic (boala) indus de agentul patogen respectiv; 2.totalitatea mecanismelor de aparare impotriva microorganismelor invazive (bacterii, virusuri,paraziti), a structurilor non-self si a structurilor self modificate. IMUNITATEA MOSTENITA NESPECIFICA: structuri si mecanisme cu rol protector (tegumente, mucoase, enzime dinsecretii exocrine lizozimul, bactericidina),pH-ul secretiei gastrice, temperatura corpului ce ofera conditii precare de dezvoltare unor microorganism IMUNITATEA MOSTENITA SPECIFICA: rezistenta unui organism fata de anumiti agenti microbieni care il particularizeaza de alte organisme din aceeasi populatie sau specie, sensibile la actiunea acelor agenti microbieni. IMUNITATEA DOBANDITA Pasiv o Natural transferul anticorpilor materni la fat o Artificial transferul de seruri imune sau anticorpi preformati de alta gazda
pg. 43
Activ o Natural in urma contactului cu diferite microorganism o Artificiala in cazul administrarii antigenelor sub forma vaccinurilor. 74. Organele centrale si periferice ale sistemului imun; localizare, functi
ORGANELE LIMFOIDE PRIMARE Sunt mduva osoas roie i timusul. n aceste organe limfocitele devin celule imunocompetente, dobndind repertoriul de recunoatere a antigenelor i proprietatea de a deosebi selful de non-self. Acest proces de colarizare se desfoar n absena antigenelor din mediul extern. - n timus prolifereaz limfocitele T, din care 10% dobndesc caracterul imunocompetent iar restul de 90% sunt distruse. - Limfocitele B se diferentiaza in maduva rosie, aceasta fiind si un organ limfoid secundar ORGANELE LIMFOIDE SECUNDARE - Dup diferenierea lor n organele limfoide primare, limfocitele B i T migreaz pe calea vaselor sanguine i limfatice n organele limfoide secundare, care sunt ganglioni limfatici, splina, amigdalele i esutul limfoid ataat mucoaselor (MALT). - Limfocitele imunocompetente care populeaz organele limfoide secundare sunt celule antigen-reactive. Deci spre deosebire de organele limfoide primare, unde instruirea se face n absena antigenului, n organele limfoide secundare prezena acestuia este obligatorie. -
pg. 44
Ganglionii limfatici o au rolul unui filtru pentru antigenele venite pe cale limfatic i care vor fi preluate de celulele prezentatoare de antigen (CPA): macrofage, celulel foliculare dentritice). o Sub capsula conjunctiv a ganglionilor se afl sinusul subcapsular, marginat de macrofage. Limfocitele i antigenele ajung din alte regiuni aici prin vasele limfatice aferente. o Zona cortical a ganglionului conine limfocitele B organizate n foliculi limfoizi, care prezint centrii germinativi dac au fost stimulai antigenic. o Zona paracortical conine limfocite T care sunt n contact strns cu celulele dendritice (prezentatoare de antigen). o Zona medular conine limfocitele T i B, plasmocite, dispuse n cordoane i macrofage aezate de-a lungul traveelor conjunctive. n trecerea limfei de la vasul limfatic aferent spre cel eferent, antigenele sunt fagocitate de macrofagele din zona medular.
Splina o este format din pulpa roie implicat n distrugerea eritrocitelor mbtrnite i pulpa alb care reprezint esutul limfoid al splinei. Acest esut este organizat n jurul arteriolelor centrale, constuituind arii limfoide periarteriolare. o Ele cuprind o zon adiacent arteriolei care conine limfocite T, n jurul acestei zone dispunndu-se limfocitele B, organizate fie n foliculi primari nestimulai, fie n foliculi secundari stimulai ce conin centri germinativi. n zona marginal a centrilor germinativi se gsesc macrofage i celule dendritice Sistemul imun al mucoaselor (MALT) o este format din esut limfoid ataat mucoasei gastrointestinale, respiratorii i a tractului uro-genital i este deosebit de important n aprarea antiinfecioas
pg. 45
dobndit deoarece este principala barier antiinfecioas fa de microorganismele care ptund n organism pe cale digestiv, respiratorie i urogenital. o Mai bine cunoscut este esutul limfoid asociat bronhiilor (BALT 2) cu rolul de a capta antigenele venite pe calea aerului i esutul limfoid asociat intestinului (GALT3) care preia antigenele venite pe cale digestiv. o Acestea duc la aparitia unor anticorpi protectori la suprafata mucoasei nazale, bronsice sau intestinale. 75. Enumerati celulele implicate in raspunsul imun
Celulele prezentatoare de antigen (CPA). Sunt celulele care au proprietatea de a prezenta antigenele limfocitelor. Ele cuprind macrofagele (fagocite profesioniste), celulele Langerhans din piele, celulele dendritice din ganglionii limfatici i splin, i limfocitele B. o Macrofagele In sange se numesc monocite In functie de locul unde migreaza ele se numesc : macrofage alveolare n plmn, microglii n esutul nervos, celule Kupffer n ficat, osteoclaste n schelet, celulele mezangiale renale o Celulele dendritice Ele nu au capacitatea de a fagocita antigenele ci doar de a le endocita si a le prezenta la suprafata o Indiferent de tipul de CPA, ele au la suprafaa lor antigene de histocompatibilitate (MHC) de clasa II.
pg. 46
Celulele cu origine limfoida limfocitele o Limfocitele B. Atunci cand sunt stimulate dau nastere in stadiul final la plasmocite ce au rol in producerea rapida si in cantitati mari a anticorpilor o Limfocitele T care se impart in Limf Thelper (Th) alctuiesc o subpopulaie de limfocite care dup interaciunea cu antigenul stimuleaz limfocitele B n elaborarea unui rspuns imun umoral n anticorpi Limfocitele T supresoare (Ts) limiteaz expansiunea clonal a limfocitelor B i T stimulate antigenic participnd la reglarea intensitii rspunsului imun. Limfocitele T citotoxice (Tc) sunt stimulate prin antigene care sunt exprimate la suprafaa celulei gazd ca, de pild, celule virus infectate, celule infectate cu microbi cu habitat intracelular sau celule tumorale pe care sistemul imun nu le mai recunote ca self. Limfocitele T cu memorie limfocitele TDH au rol reglator prin secreia de limfokine Limfocitele Killer (K) Limfocitele Natural Killer (NK)
76.Limfocite T- origine, evolutie, tipuri, functii Limfocitele alctuiesc 10 -15% din elementele seriei albe sanguine. Cele aproximativ un trilion de celule limfocitar poart responsabilitatea major a sistemului imun. Ele nu pot fagocita, dar demonstreaz alte proprieti speciale: poart pe suprafaa lor receptori specifici care permit fiecrei celule s reacioneze cu un anumit antigen. Aceasta constituie baza specificittii imunologice; se divid dup stimularea antigenic i formeaz clone celulare cu specificitate identic. Unele limfocite au durat de via lung reinnd informaia antigenic timp ndelungat, chiar toat viaa. Aceasta este baza memoriei munologice; limfocitele sunt vehiculate de snge i limf, memoria specific dobndit n urma unui rspuns imunologic repartizndu-se ntregului organism. Limfocitele cu funcionalitate diferit au aspect asemntor la microscopul optic, dar au markeri de suprafa ce pot fi identificai cu anticorpi monoclonali. Astfel se identific limfocitele B i limfocitele T cu subpopulaiile corespunztoare i celule nule Limfocitele T reprezint 69-80% din limfocitele circulante. Origine: Au originea la nivelul org limfoide primare(timus) din celula stem pluripotenta. La acest nivel ele devin imunocompetente(doar 10% dobandesc caracterul imunocompetent, restul 90%sunt distruse). In gg limfatici ele se afla in zona paracorticala si sunt in contact strans cu celulele dendritice(prezentatoare de antigen) si in zona medulara sub forma de cordoane. In splina ele cuprind zona adiacenta arteriolei. Ca i limfocitele B, ele recunosc n mod specific un numr imens de antigene ceea ce
nseamn c i ele trebuie s dispun de un mecanism care s le garanteze variabilitatea receptorilor. Principiul mecanismului de sintez a receptorilor este asemntor celui prin care se sintetizeaz anticorpii. Se deosebesc i aici fragmentele de genele V,D,J, posibilitatea de variablitate fiind foarte mare. Markerii de surafa a limfocitelor T. La suprafaa limfocitelor T se gsesc markerii care individualizeaz subpopulaiile de limfocite T. La toate categoriile funcionale de limfocite T este prezent molecula CD3, format din 5 lanuri glicoproteice ( ) care se asociaz cu receptorul pentru antigen al limfocitului T. Limfocitele T helper (Th) alctuiesc o subpopulaie de limfocite care dup interaciunea cu antigenul stimuleaz limfocitele B n elaborarea unui rspuns imun umoral n anticorpi, limfocitele Tc pentru obinerea unui rspuns celular i activeaz macrofagele. Markerul de suprafa a limfocitului Th este molecula CD4+. Limfocitele T supresoare (Ts) limiteaz expansiunea clonal a limfocitelor B i T stimulate antigenic participnd la reglarea intensitii rspunsului imun. Limfocitele T citotoxice (Tc) sunt stimulate prin antigene care sunt exprimate la suprafaa celulei gazd ca, de pild, celule virus infectate, celule infectate cu microbi cu habitat intracelular sau celule tumorale pe care sistemul imun nu le mai recunote ca self. Markerul de suprafaa este tot CD8+. Limfocitele TDH1 sunt limfocite care au pe suprafaa lor marker CD4+ fiind responsabile de producerea hipersensibilitii de tip ntrziat (vezi capitolul de hipersensibilitate). Ele secret dup stimulare antigenic limfokine care activeaz macrofagele ce adpostesc bacterii cu habitat facultativ sau obligator intracelular. Limfocitele T cu memorie se formeaz n timpul rspunsului primar, ele avnd o viaa de aproximativ 40 de ani. Memoria lor imunologic ns se intinde pe o perioad de 10-15 ani. 77.Limfocite B-origine, evolutie, tipuri, functie Limfocitele alctuiesc 10 -15% din elementele seriei albe sanguine. Cele aproximativ un trilion de celule limfocitar poart responsabilitatea major a sistemului imun. Ele nu pot fagocita, dar demonstreaz alte proprieti speciale: poart pe suprafaa lor receptori specifici care permit fiecrei celule s reacioneze cu un anumit antigen. Aceasta constituie baza specificittii imunologice; se divid dup stimularea antigenic i formeaz clone celulare cu specificitate identic. Unele limfocite au durat de via lung reinnd informaia antigenic timp ndelungat, chiar toat viaa. Aceasta este baza memoriei munologice; limfocitele sunt vehiculate de snge i limf, memoria specific dobndit n urma unui rspuns imunologic repartizndu-se ntregului organism. Limfocitele cu funcionalitate diferit au aspect asemntor la microscopul optic, dar au markeri de suprafa ce pot fi identificai cu anticorpi monoclonali. Astfel se identific limfocitele B i limfocitele T cu subpopulaiile corespunztoare i celule nule. Limfocitele B reprezint 2-12% din limfocitele circulante. Au originea la nivelul maduvei osoase rosii din celula stem pluripotenta. La acest nivel ele
devin imunocompetente, dobandind repertoriul de recunoastere a antigenelor si propietatea de a deosebi selful de non-self. Acest process se desfasoara in absenta Ag din mediu extern. Ele sunt organizate in foliculi limfoizi in zonei corticala si in cordoane(alaturi de limfocite T si plasmocite) in zona medulara a gg limfatic.La nivelul splinei limfocitele B se afla in jurul zonei care contine limfocite T organizate fie in foliculi primary nestimulati fie in foliculi secundati stimulate ce contin centri germinativi. Evolutie: cand limfocitul B este stimulat corespunztor prin limfocitul T-helper sau mai rar de antigene timoindependente, el ncepe s se divid transformndu-se n limfoblati care dau natere la plasmoblati, apoi la plasmocite. Toate celulele provenite dintr-un singur limfocit B aparin unei singure clone celulare, productoare a milioane de anticorpi identici care vor fi eliberai n mediul intern. Pe suprafaa limfocitelor B se gsete BCR(receptorul pt Ag) care permite celulelor B s recunoasc antigenele specifice. Ele au pe suprafaa lor markerul CD19 i antigene MHC de clasa II. Cele mai multe limfocite B sunt sub control direct al limfocitelor T-helper care stimuleaz activitatea lor i T-supresoare care o deprim. Exist ns i limfocite timoindependente, care nu necesit cooperarea cu limfocitele T reglatoare fiind stimulate direct de antigen. Dup stimulare antigenic, limfocitele se difereniaz, n afar de plasmocite secretoare de anticorpi, i n limfocite B cu memorie, care sunt celule cu via lung, fiind responsabile de un rspuns umoral rapid la o stimulare ulterioar cu acelai antigen.
78.Sistemul mononuclear :origine, tipuri de celule, functii Fagocite mononucleare includ monocitele din snge si macrofagele tisulare. Ele sunt capabile sa fagociteze microorgansime opsonizate(reprezinta faza n care microorganismele sunt pregatite pentru fagocitoza si adera de fagocite), sa distruga unele dintre ele dar nu pe toate. Unele microorgansime (micobacterii, listerii, brucelle, crypococci, toxoplasme) supravietuiesc si se nmultesc n macrofage. n acest caz celula serveste ca factor de diseminare al infectiei, protejnd microorganismele respective. n cadrul proceselor imunitare mediate celular, monocitele activate pot omor germenii patogeni intracelulari. Monocitele/macrofagele reprezinta o linie celulara cu functie imp in imunologie, prin interventia lor in imunitea naturala, in prezentarea antigenica si in react imuna specifica. Macrofagele exista in toate tesuturile. Se form in maduva osoasa hematogena, dintr-un precursor comun monoblast-mieloblast.Cand devin mature poarta numele de monocite. Monocitele circula in sange 6-8 ore dupa care migreaza in tesuturi unde iau nume diferite si au functii diferite: histiocite in tesut conjnctiv, celule microgliale in tesut nervos, osteoclaste in tesut osos macrofage alveolare pulmonare macrofage peritubulare in rinichi, celulele kuppfer in ficat,
macrofage splenice, macrofage din maduva osoasa si timus (macrofagele de aici nu trebuie confundate cu celulele dendritice)
79.Granulocitele tipuri, rol in imunitate: NEUTROFILELE Reprezinta majoritatea granulocitelor circulante. Adera la endoteliul capilar prin procesul de marginatie si apoi il traverseaza prin diapedeza. Au un rol important in procesul de inflamatie acuta, fiind atrase de factori chemotactici precum: fragmente ale complementului, factoi derivati din alte tipuri de leucocite, bacterii si trombocite. Contin un intreg arsenal de protein cu rol in fagocitoza
EOZINOFILELE celule cu slabe performane fagocitare care reprezint 2-5% n formula leucocitar a sngelui periferic. Ele snt totui capabile de a distruge microorganisme endocitate i joac un rol important n aprarea antiparazitar. Mecanismul de aciune mpotriva paraziilor implic fenomenul de degranulare a eozinofilelor, proces n urma cruia este eliberat coninutul granulelor n mediul extracelular. Acest proces poate fi declanat i de ali stimuli. Nu snt celule prezentatoare de antigen, eozinofilul fiind implicat n limitarea procesului inflamator i reducerea migrrii neutrofilelor n focarul inflamator datorit eliberrii de histaminaz i aril-sulfataz, inactivatorii substanelor cu efect pro-inflamator eliberate de mastocite.
BAZOFILELE SI MASTOCITELE celule implicate n realizarea rspunsului imun, dar nu snt celule prezentatoare de antigen. Bazofilele snt foarte puin numeroase n sngele periferic, ele reprezentnd numai 0,2% din leucocitele circulante. Mastocitele snt celule extrem de asemntoare bazofilelor din punct de vedere funcional; se gsesc doar la nivelul mucoaselor i esutului conjunctiv, fiind clasificate din acest motiv n dou categorii: mastocite ale mucoaselor (MMC mucosa mast cell) i mastocite ale esutului conjunctiv (CTMC conective tissue mast cell). Bazofilele i mastocitele conin granulaii bogate n heparin, leucotriene, histamin i factorul chemotactic pentru eozinofile al anafilaxiei (ECF-A). Stimulul degranulrii bazofilelor i mastocitelor este cel mai frecvent un antigen capabil s declaneze reacii alergice, adic un alergen. Pentru declanarea acestui tip de rspuns imun, alergenul
pg. 50
interacioneaz prin intermediul IgE situate la suprafaa bazofilelor i mastocitelor care exprim receptori pentru fraciunea Fc a acestor imunoglobuline (FcR). Mediatorii eliberai astfel produc simptomele clinice inflamatorii caracteristice alergiei 80.Sistemul complement-definitie,elemente, roluri si efecte biologice Este principalul constituient al apararii naturale, al imunitatii umorale si respectiv unul dintre elementele importante ale reactiei imune survenite ca urmare a actiunii Ac. Este un complex de proteine serice cu activitate enzimatic, citolitic i reglatoare care prin activare produc chemotaxie, opsonizare si citoliz a agenilor patogeni. Complementul este alctuit din 25-30 de enzime ce sunt activate in cascada, rolurile jucate de acest sistem n cadrul RIU fiind cel de a finaliza aciunea anticorpilor asupra antigenelor i cel de a realiza recunoaterea nespecific a structurilor nonself, aceste roluri putand fi indeplinite fie separat, fie complementar. Componentele majore sunt notate cu C1-C9.n mediile lichidiene, fiecare factor al complementului se gasete sub form inactiva (in acest caz componentul va fi precedat de litera i, ex:iC3b).Un factor al complementului odata activat, va avea drept substrat un alt factor in form inactiva, pe care il va activa, In urma conversia enzimatice a fiecarui factor inactiv in forma sa activa rezulta 2 fragmente: un fragment mic, notat cu a(ex:C3a) si unul mare, notat cu b(ex:C3b).Acesta din urma putand funciona n cadrul cascadei de activare a complementului ca enzim, sau cofactor. . Fragmentele mici a raman n faza fluida, intervenind in procesul inflamator prin efecte precum vasodilatatia, cresterea permeabilitatii capilare, chemoatractia si activarea leucocitara. Cea mai mare parte a reactiilor complementului se desfasoara pe suprafata membranelor celulare . Cnd produsii de clivaj se asociaza pentru a forma mpreuna o enzima activa, ca, de pilda, C4b2a(format din C4b si C2a) se adauga o bara deasupra componentelor sale. Rolul biologic al complementului Activarea complementului genereaza o serie de efecte biologice de o importanta deosebita n rezistenta antiinfectioasa: declansarea inflamatiei. Activarea complementului aduce dupa sine declansarea reactiei inflamatorii prin produsii intermediari rezultati pe parcursul activarii. Astfel, C5a este un puternic factor chemotactic si chemokinetic pentru PMN pe care le va aduce n focarul infectios. C3a si C5a sunt anafilatoxine care vor duce la o degranulare fiziologica a mastocitelor cu eliberarea unor mediatori chimici vasoactivi; citoliza. Celulele pe care s-a fixat complementul si care n mod fiziologic sunt celulele straine organismului (bacteriile, n cazul de fata) sunt lizate sub actiunea complexului de atac al membranei. n cazuri patologice, complementul se poate fixa de celulele proprii organismului
producnd distrugerea acestora; opsonizarea. Fagocitele au pe suprafata lor receptori pentru C3b. Astfel, microbii de care s-a fixat C3b vor adera de celulele fagocitare fiind fagocitati mai eficient. Activarea complementului se poate petrece pe doua cai cu punct de plecare diferit, dar, care converg spre aceiasi produsi finali: - calea alternativa, se activeaza n absenta anticorpilor specifici si face parte, deci, din rezistenta antiinfectioasa naturala, - calea clasica, a carei activare presupune n general prezenta anticorpilor specifici, deci, un contact prealabil cu agentul etiologic respectiv. Momentul esential n activarea complementului este activarea C3, care se descompune n C3a si C3b sub actiunea C3-convertazei 81.Calea clasica de activare a complementului Componentele C se gasesc in ser in stare inactiva. Pentru a declansa activarea lor este necesar un stimul, pentru calea clasica punctul de pornire este reprezentat de complexele Ag-Ac. Astfel, bacteriile cu care organismul a mai venit n contact, patrund n organism si intalnesc anticorpii corespunzatori cu care vor forma complexe antigen anticorp.In mod asemanator calea clasica poate fi activata si de microorganisme sau diferite substante chimice: bact gram -, retrovirusuri, glicoproteinele anvelopei HIV, complexe heparina-protamina. Activarea caii clasice: Cate o molecula de C1q,C1s si 2 molecule de C1r formeaza unitatea de recunoastere care se va lega de complezul Ag-Ac. Aceasta unitate de recunoastere va cliva C2 (in C2a si C2b) si C4 (in C4a si C4b) . C4b si C2a se vor asocia si vor forma C3 convertaza caii clasice care va cliva C3 in C3a si C3b. Indiferent pe ce cale s-a activat complementul, reactiile urmatoare sunt comune ambelor cai. C3 convertaza se combina cu C3b formnd C5 convertaza (C3b2BbP pentru calea alternativa si C3b4b2a pentru calea clasica). C5 se va descompune in C5a si C5b. C5b se fixeaza pe suprafata bacteriei. De C5b se vor lega n continuare C6,7,8 care mpreuna cu mai multe molecule de C9, care polmerizeaza, formeaza un complex de atac al membranei ce perforeaza membrana celulara cu liza consecutiva a celulei bacteriene.
pg. 52
82.Calea alternativa de activare a complementului Constituie una dintre primele linii de aparare a organismului contra unui agent patogen, inaintea constituirii raspunsului imun. Aceasta cale poate fi activata de diferite microorganisme, dar si de substante neimune, precum: bacterii gram + sau -, virusuri, fungi, paraziti, diverse substante: endotoxine bacteriene, insulina, fibre de azbest, gluten, hemoglobina, prafuri, unele prod de contrast utiliz in radiologie. n plasma normala C3 este supus permanent unei activari spontane discrete prin clivarea n C3a si C3b. Activarea caii alternative: C3b se combina cu factorul B rezultnd C3bB. Acesta la rndul sau este supus actiunii factorului D care va transforma C3bB n C3bBb si C3bBa. C3bBb este C3-convertaza caii alternative. Aceasta convertaza, rezultata, deci, n mod fiziologic ar putea cliva cantitati mari de C3 printr-un feedback pozitiv, asemanator unui cerc vicios, daca nu ar exista mecanisme foarte riguroase de reglare ce mpiedica activarea spontana a unor cantitati mari de C3. n prezenta unor polizaharide de pe suprafata bacteriilor, a endotoxinei si a acizilor theicoici, C3bBb rezultat n urma clivarii fiziologice se leaga de suprafata bacteriilor fiind protejat astfel de inactivare. La stabilizarea C3bBb participa si o proteina plasmatica, properdina.
Deci, activarea complementului pe calea alternativa este rezultatul stabilizarii C3bBb (a C3convertazei) ce poate fi determinata, printre altele, de prezenta bacteriilor. Indiferent pe ce cale s-a activat complementul, reactiile urmatoare sunt comune ambelor cai. C3 convertaza se combina cu C3b formnd C5 convertaza (C3b2BbP pentru calea alternativa si C3b4b2a pentru calea clasica). C5 se va descompune in C5a si C5b. C5b se fixeaza pe suprafata bacteriei. De C5b se vor lega n continuare C6,7,8 care mpreuna cu mai multe molecule de C9, care polmerizeaza, formeaza un complex de atac al membranei ce perforeaza membrana celulara cu liza consecutiva a celulei bacteriene.
83. Inteleukinele Unele simptome generale ale infectiei, ca, de exemplu, febra, somnolenta, starea de disconfort, durerea musculara etc., se datoreaza activitatii acestor substante. n cazul invaziei organismului de catre agenti straini (bacterii, toxine), se declanseaza secretia de citokine care contribuie n ansamblu la cresterea rezistentei la infectii. Astfel, citokinele au rol important n declansarea inflamatiei. IL-1este implicata n producerea febrei, cresterea permeabilitatii vasculare, induce explozia respiratorie n macrofage si PMN, moment esential n fagocitoza. IL-6 declanseaza n ficat sinteza proteinelor de faza acuta. IL-8 secretata de macrofage la stimularea acestora de Il-1 si TNFa este un puternic factor chemotactic pentru PMN, contribuind astfel la formarea puroiului n focarul infectios. TNFa favorizeaza agregarea si activarea leucocitelor neutrofile si eliberarea enzimelor proteolitice din celulele mezemchimale, deci sunt producatoare de leziuni tisulare. Citokinele sunt peptide, asemanatoare hormonilor, cu proprietati imunomodulatoare, produse de celulele care raspund invaziei microbiene. Cele care actioneaza chiar asupra celulelor care le produc sunt denumite autocrine, cele cu efect pe celulele nvecinate paracrine, iar cele cu efect pe celule la distanta endocrine. Exista multe celule producatoare de citokine, dar cele mai importante sunt macrofagele si limfocitele.
87.Precizati succesiunea de evenimente din cadrul raspunsului imun umoral pana la sinteza de Ac. Soarta antigenelor, deci i a microorganismelor care ptrund n organism, depinde de calea de ptrundere i de penetrarea barierelor externe ale aprrii antiinfecioase. Dac microorganismul ptrunde direct n snge, va ajunge n splin unde va avea loc i rspunsul imun. Microorganismele care ptrund n tegument ajung pe cale limfatic la primul ganglion limfatic, iar cele care au reuit s traverseze mucoasele (digestiv, respiratorie) vor ajunge n sistemul limfatic ataat mucoaselor (MALT). Indiferent de calea de ptrundere a antigenelor (cu excepia celor timoindependente), ele vor fi preluate prin fagocitoz de macrofage. n macrofage, antigenele vor fi digerate de enzimele lizozomale pn la eliberarea epitopilor secveniali, care sunt ntotdeauna peptide scurte. Epitopii secveniali ajung printr-un mecanism nc necunoscut la suprafaa macrofagului, care l prezint limfocitului Th n asociaie cu complexul major de histocopatibilitate MHC de clasa II.
n contact cu un limfocit Th a crui receptor este complementar antigenului prezentat n asociaie cu MHC de clasa II i poart la suprafa antigenul CD4, se produce un semnal care va stimula secreia de Interleukin-1 (IL-1) de ctre macrofag. Aceasta va aciona asupra limfocitului T-helper care va secreta IL-2, care are induce creterea celuelor ce au receptori pentru aceast interleukin, printre care chiar limfocitul Th (activare autocrin). Stimularea limfocitului Th este esenial n rspunsul imun, deoarece Th va stimula n continuare limfocitele B, care vor produce efectorii umorali ai imunitii (anticorpii) i celulele Tc, efectorii imunitii celulare. Cum sunt stimulate limfocitele B? n timp ce limfocitul Th este stimulat de epitopul secvenial, prelucrat i prezentat de macrofage, al unui antigen, un limfocit B este stimulat la rndul su de epitopul structural, neprelucrat, nativ. Stimularea de ctre epitopul structural este un prim semnal pentru limfocitul B, dar insuficient pentru a produce un rspuns n anticorpi. Aici intervine limfocitul Th care a fost stimulat de epitopul secvenial al aceluiai antigen. Limfocitul Th va secreta dup activare un factor de cretere i un factor de difereniere pentru limfocitele B, care se vor transforma n limfoblati, plasmoblati i n final plasmocii secretori de anticorpi. Deci, ca un antigen microbian s induc un rspuns n anticorpi, el va trebui s fie fagocitat pe de o parte de macrofag care i va evidenia epitopul secvenial (numit carrier n trecut), iar pe de alt parte va fi recunoscut prin epitopul structural de pe suprafaa lui (hapten) direct de limfocitul B care, sub influena citokinelor secretate de limfocitului Th, va deveni celul secretoare de anticorpi. n decursul rspunsului imun o parte din limfocitele Th i B se vor diferenia n limfocite T, respectiv B de memorie care vor iniia la o stimulare ulterioar cu acelai antigen un rspuns secundar mai rapid i eficient. n afar de antigenele timodependente mai exist i antigene timoindependente. Acestea sunt n general antigene cu epitopi repetitivi (care se repet n mod regulat de-a lungul moleculei ca, de exemplu, polizaharidul pneumococic), ele avnd proprietatea de a stimula direct limfocitele B, fr participarea limfocitelor T. Aceste antigene induc un rspuns n anticorpi discret i fr memorie imunologic. 88.Expuneti principiile teoriei selectiei clonale in raspunsul imun Urmaii unui limfocit B vor forma o clon, i atta timp ct nu apare o mutaie somatic n clona respectiv, toi descendenii clonei vor da natere unui singur tip de anticorp. n decursul rspunsului imun normal se activeaz mai multe clone de limfocite B, care produc anticorpi cu afinitate mai mare sau mai redus pentru antigenul respectiv, astfel c n ser vom gsi un amestec de de anticorpi n a cror molecul secvena de aminoacizi va fi diferit. Acest aspect se explic prin faptul c cele mai multe antigene au mai muli epitopi. Astfel, dac dou antigene pot avea pe lng epitopii specifici i epitopi comuni, vor induce formarea de anticorpi policlonali care vor reaciona cu ambele antigene prin epitopii comuni (reacie ncruciat). n mod natural anticorpi monoclonali apar prin malignizarea plasmocitelor (n mielomul multiplu) care secret un anticorp monoclonal n cantiti mari. Proteina secretat de plasmocitele bolnavilor cu mielom multiplu (proteina Bence-Jones), care se elimin prin urin, reprezint de fapt lanuri uoare L monoclonale. Ele au avut un rol important n descoperirea
structurii imunoglobulinelor. Dificultatea de a obine anticorpi monoclonali in vitro a constat n imposibilitatea de cultivare a limfocitelor B. Anticorpii monoclonali s-au obinut n laborator de prin izolarea n cadrul unui rspuns imun policlonal a unui singur limfocit B i hibridizarea lui cu o celul tumoral care s-i confere imortalitate. Produsul de fuziune, hibridomul, unete imortalitatea celulei tumorale cu specificitatea celulei B. Anticorpii monoclonali sunt reactivi foarte valoroi ntruct recunosc un singur epitop. Ei nu reacioneaz ncruciat dect n cazuri de excepie cnd structurile sunt extrem de asemantoare. Anticorpii monoclonali au o larg utilizare att n cercetare, terapie ct i n practica de rutin a oricrui laborator. Cu ajutorul anticorpilor monoclonali marcai cu o substan fluorescent (de obicei izotiocianatul de fluorescein) se evideniaz prin microscopie n UV antigene bacteriene sau virale n produsele patologice sau biologice recoltate de la bolnavi, fiind astfel posibil un diagnostic rapid i precis n infecii n care agentul etiologic este greu de cultivat (infecii chlamydiene, herpetice, sifilis etc.).
89.Raspunsul imun primar si secundar caracteristici principale La o nou ntlnire cu antigenul, receptorii pentru antigen se gsesc n concentraie mai mare dect la prima ntlnire. Ca urmare probabilitatea ntlnirii partenerilor de reacie potrivii crete, reacia imunogenetic decurgnd mai rapid. Rspunsul primar. n urma stimulrii antigenice, rspunsul n anticorpi parcurge 4 faze: o perioad de laten, a crei durat depinde de natura antigenului i care dureaz n general 2 sptmni, o faz de cretere, n cursul creia apar anticorpii, titrul lor crescnd n progresie geometric, o faza n platou, n care anticorpii se menin la un nivel costant pentru cteva sptmni i, o faz de descretere, n care anticorpii sunt metabolizai i dispar. Rspunsul secundar se deosebete de cel primar piin: 1. cinetica rspunsului. Faza de laten n rspunsul secundar este mai scurt (3-5 zile), faza de platou prelungit (luni) i descreterea mai lent (luni, ani, uneori pe toat viaa). 2. nivelul de anticorpi. Titrul maxim de anticorpi este n general de 10 ori mai mari dect n rspunsul primar. 3. clasa de anticorpi. Anticorpii din rspunsul primar sunt IgM, iar cei din rspunsul secundar IgG. 4. afinitatea anticorpilor. n rspunsul secundar, afinitatea anticorpilor fa de antigen este mai mare dect n rspunsul primar. Amplitudinea crescut i rapiditatea rspunsului secundar sau a unor rapeluri ulterioare sunt posibile datorit memoriei imunologice. Limfocitele B de memorie au pe suprafaa lor receptori pentru antigene cu afinitate mai mare pentru antigen, i dup contactul cu acesta
prolifereaz foarte repede transformndu-se n plasmocite productoare de IgG specifice. Nu se tie precis dac i receptorii pentru antigen ai limfocitelor T au afinitate mai mare pentru antigen dect n rspunsul primar, dar s-a constatat c rspunsul secundar se produce la o stimulare cu cantitti mai mici de antigen. Cunoaterea dinamicii de apariie ai anticorpilor n rspunsul primar i secundar este important pentru calendarul de vaccinri.
90.Vaccinuri ce sunt?in ce scop se utilizeaza? Vaccinurile sunt preparate biologice dotate cu proprieti antigenice, care declaneaz apariia rspunsului imun la organismele supuse vaccinrii.Protecia imunologic se instaleaz dup interval de timp variabil de la inoculare (sptmni, luni), n funcie de vaccin, i este de lung durat (ani). Eficiena vaccinrii este demonstrat prin dovezi statistice, care indic fr dubii o scdere important a numrului de cazuri de mbolnvire prin ageni infecioi acoperii de vaccinuri, dup introducerea vaccinrii n mas. Cel mai semnificativ rezultat obinut pn n prezent printr-un program de vaccinare n mas a fost eradicarea variolei. n prezent, exist 26 de boli infecioase care pot fi prevenite prin vaccinare, dar acest numr este n cretere. Sunt n curs de desfurare sute de proiecte de cercetare pentru dezvoltarea de noi vaccinuri. Poliomielita este n curs de eradicare, printr-un program al O.M.S., obiectivul propus fiind obinerea certificrii mondiale a eradicrii poliomielitei, pn la sfritul anului 2008. Chiar dac acest termen se va prelungi, eradicarea poliomielitei va deveni, cu siguran, o certitudine n anii urmtori. 91.Clasificarea vaccinurilor,exemple 1.Vaccinri cu obligativitate general Sunt vaccinrile cuprinse n programele naionale de vaccinare ale fiecrei ri, care sunt obligatorii pentru toat populaia rii respective i se efectueaz gratuit. n continuare ne vom referi la vaccinrile obligatorii care se efectueaz n Romnia. Vaccinarea BCG - se administreaz n doz unic, intradermic, n regiunea deltoidian, nou nscuilor cu greutatea la natere mai mare de 2500 grame, ntre vrsta de 2-7 zile i 2 luni. n clasa a VIII-a (la vrsta de 13-14 ani) se administreaz o nou doz de vaccin BCG, numai dac rezultatul testrii IDR la tuberculin este negativ (sub 9 mm). Injecia este foarte dureroas. Reacia postvaccinal poate fi destul de neplcut, iar timpul de vindecare al leziunii postvaccinale poate ajunge i la 6 luni, n caz de ulceraie si abces. Intensitatea reaciei postvaccinale crete odata cu vrsta, de aceea n ultimii ani s-a renunat la vaccinarea din clasele a VIII-a i a XII-a. Vaccinarea DiTePer (mpotriva difteriei, tetanosului i tusei convulsive) Vaccinarea DT (mpotriva difteriei i tetanosului) Vaccinarea antipolio Vaccinarea antihepatit B Vaccinarea ROR (mpotriva rujeolei, oreionului i rubeolei)
pg. 57
2. Vaccinri cu obligativitate selectiv Nu vizeaz populaia general, fiind obligatorii doar pentru grupele de populaie expuse la factori de risc suplimentari, conform reglementrilor Direciei de Sntate Public. Vaccinri efectuate n situaii epidemiologice speciale
Se efectueaz acolo unde exist risc de izbucniri epidemice: vaccinare anti-tifoidic, antidizenteric, anti-hepatit A (de ex. n regiunile unde s-au produs inundaii). Vaccinri de necesitate
Se efectueaz preventiv, post expunere (de ex. vaccinarea antirabic i antitetanic, n cazul mucturilor de animale, pentru prevenirea rabiei i tetanosului, vaccinarea antitetanic cu o doz de rapel, n cazul plgilor tetanigene, vaccinarea antirujeolic a contacilor de rujeol, n primele 5 zile de la contact). Vaccinri de interes regional
Sunt necesare pentru cei ce cltoresc n zone endemice pentru anumite boli: vaccinarea antiamarilic (mpotriva febrei galbene), anti-pestoas (mpotriva ciumei), antiholeric. Se efectueaz n centre speciale. Vaccinri de interes profesional
Se efectueaz la personalul care, prin natura profesiei, este expus riscului de a contacta diverse boli (vaccinare anti-hepatitic B la personalul medical; vaccinare anti-leptospirotic, anticarbunoas, antirabic la personalul din zootehnie etc.). Unele din aceste vaccinri se efectueaz n centre speciale. Vaccinri efectuate la grupele de risc
Vizeaz selectiv grupele de populaie cu risc crescut pentru forme grave de boal i deces (bolnavi cronici sau vrste extreme: copii i btrni). n Romnia, se ncadreaz n aceast categorie vaccinarea antigripal. Vaccinri efectuate n funcie de sex
Din aceast categorie fac parte: vaccinarea obligatorie a gravidelor n luna a VIII-a, cu o doz de rapel anti-diftero-tetanic (n scopul imunizrii pasive a ftului, anticorpii materni trecnd n sngele fetal, unde persist i dup natere, aproximativ pn la vrsta de 6 luni), i vaccinarea anti-rubeolic selectiv a fetelor (n clasa a VII-a), n scopul reducerii incidenei rubeolei congenitale. 3. Vaccinri opionale Vaccinare mpotriva Haemophilus influenzae tip b (Hib) Vaccinare antivariceloas Vaccinare antihepatitic A Vaccinare antigripal Vaccinare antipneumococic Vaccinare antimeningococic
pg. 58
92.Descrieti schematic structura unei molecule de imunoglobulina Imunoglobulinele sunt structuri moleculare bifuncionale: o parte a moleculei se leag prin complementaritate de antigen, iar cealalt parte este responsabil de o serie de efecte biologice secundare. Unitatea de baz a imunoglobulinelor este format din 2 lanuri identice grele, H (heavy) cu GM de 50.000 - 70.000 Da i 2 lanuri identice uoare L (light), cu GM n jur de 25.000 Da, care se asambleaz n form de T sau Y. Lanurile sunt legate ntre ele de fore necovalente hidrofobe i prin puni disulfurice: o punte ntre lanurile L i H i cel puin dou ntre lanurile H n funcie de clasa i subclasa de anticorp. Aceast unitate monomeric are o GM n jur de 150.000 Da. Lanurile grele prezint o diversitate structural accentuat fiind notate cu literele greceti gama (), miu (), alfa (), delta () i epsilon (). Lanurile uoare sunt numai de dou tipuri: kappa () i lambda (). Fragmentele Fab reprezint capetele NH2 terminale ale moleculei, fiind purttoare, fiecare, a unui situs de combinare cu antigenul. Paratopul, structura esenial a anticorpului, este situsul de interaciune cu epitopul, format din regiuni hipervariabile i variabile ale lanurilor H i L. Fiecare imunoglobulin conine doi paratopi identici ce se afl n regiunea hipervariabil a lanurilor H i L. Deci, un anticorp este bivalent. Dac se cerceteaz secvena de aminoacizi a lanurilor grele i a lanurilor uoare n cadrul unei clase de imunoglobuline, se observ o enorm diversitate a acesteia la captul NH2terminal al lanurilor, pe cnd restul domeniilor (unul C-terminal la lanul uor i 2 domenii mijlocii i unul terminal la lanurile grele) demonstreaz o structur constant. Regiunile NH 2 terminale a lanurilor grele H i a lanurilor uoare se noteaz cu VH, respectiv VL. Partea constant a lanului uor se numete CL. Partea constant la lanului greu cuprinde 3 regiuni diferite CH1, CH2, CH3. Aceste regiuni sunt stabilizate prin puni disulfurice intracatenare i se numesc domenii. De domeniile CH2 se leag lanuri oligozaharidice. Cele 2 situsuri de legare cu antigenul sunt situate n domeniile variabile. Regiunea balama este un segment al lanurilor grele localizat ntre CH1 i CH2 i ea schimb unghiul dintre Fab i Fc dup legarea anticorpului cu antigenul. Astfel, Fab este perpendicular pe Fc, imaginea tridimensional a imunoglobulinelor amintind de litera T. Fragmentul Fc, situat la extremitatea -COOH terminal a moleculei, poart situsuri citofile (prin care unele imunoglobuline se pot fixa de anumite celule ca, de pild, neutrofile, macrofage, bazofile), situsuri de fixare a complementului i markerii izotipici i alotipici al lanurilor H.
pg. 59
93.Tipuri de imunoglobuline Imunoglobulinele se clasific n funcie de lanurile pe care le conin n 5 clase: IgG, IgM, IgA, IgD, IgE. De exemplu imunoglobulina G conine 2 lanuri grele i dou lanuri uoare sau . Aceeai imunoglobulin conine sau lanuri sau . Imunogobulinele care conin lanuri apar de dou ori mai frecvent dect cele ce conin lanuri . (nu stiu ce sa scriu mai mult)
94.IgM si IgG structura si rol Imunoglobulina G IgG reprezint 70% - 80% din imunoglobulinele serice, concentraia ei fiind de 8-16mg/ml. Concentraia normal este atins la vrsta de 5-8 ani. Dimensunea mic a moleculei (GM 15 KD) face posibil ptrunderea ei i n esuturi. IgG se mparte n 4 subclase IgG1, IgG2, IgG3 i IgG4, care difer ntre ele structural prin secvena aminoacizilor n Fc al lanurilor H i prin numrul i sediul legturilor disulfurice dintre lanurile H i L i dintre lanurile H. Diferenelor structurale le corespund proprieti diferite care sunt ilustrate n tabelul xx. Proprietatea IgG1 i IgG3 de a se lega prin Fab de antigenul bacterian (opsonizare) i prin Fc de receptorii de pe suprafaa PMN i a macrofagelor favorizeaz nglobarea bacteriilor de ctre aceste celule, potennd fagocitoza. n afar de IgG4, toate celelalte subclase de IgG sunt capabile s activeze complementul pe cale clasic dup unirea cu antigenul specific (de exemplu o celul bacterian), ceea ce are ca urmare citoliza dac antigenul este situat la suprafaa unei celule (bacteriene de exemplu). Clasa IgG cuprinde, n afar de anticorpi opsonizani, i anticorpi neutralizani (antitoxine), precipitani (precipitine) i aglutinani (aglutinine). IgG trec prin placent de la mam la ft, asigurnd rezistena antiinfectioas a sugarului n primele luni dup natere. Timpul de njumtire a IgG seric este de 21 de zile, cu excepia IgG3 care este metabolizat dup 7 zile. Imunoglobulina M IgM se prezint sub forma unei structuri mari (IgM-macroglobulin) pentamerice cu o greutate molecular de 900.000 Da i constant de sedimentare de 19S. Cei 5 monomeri de IgM sunt legai ntre ei printr-un lan J. Datorit greutii moleculare mari, IgM nu trece prin placent. Reprezint 6-7% din totalul imunoglobulinelor serice, concentraia fiind de 0,52mg/ml. Aceast concentraie este atins la vrsta de 1 an. Timpul de njumtire a IgM este de 6 zile. Se cunosc 2 subclase de IgM - IgM1 i IgM2, fr a se evidenia ns diferene n activitatea lor biologic. n contextul rspunsului imun, IgM este clasa de anticorpi care apare n rspunsul primar. Prezena anticorpilor IgM fa de un anumit agent infecios indic o infecie acut, recent.Mare parte din anticorpi naturali, ca de exemplu isoaglutininele de grup (anti-A, anti B), sunt IgM. Datorit structurii pentamerice, IgM are 10 situsuri de combinare cu o configuraie care permite legarea preferenial de antigenele corpusculare. Aadar, este deosebit de eficace n legarea microorganismelor, producnd aglutinarea acestora. Prin fixarea complementului se realizeaz concomitent opsonizarea bacteriilor. IgM activeaz complementul pe cale clasic favoriznd deci i bacterioliza.
95. IgA si IgE structura si rol Imunoglobulina A IgA reprezint 17% din totalul imunoglobulinelor. Ea apare n ser ca monomer, cu GM de 160.000 Da i o constant de sedimentare de 7S, ntr-o concentraie de 200 mg/100ml i este format de plasmocitele din ganglionii limfatici i splin. Nu este capabil s fixeze complementul, dar reacioneaz cu antigenele din torentul circulator. Se presupune, de pild, c antigenele din intestin ce au ptruns prin bariera intestinal i au ajuns n snge sunt fixate de IgA i vor fi eliminate prin ficat. Cea mai mare parte a IgA este prezent extravascular sub form de dimer - IgA secretor (SIgA) - n secreiile epiteliilor (lacrimi. saliv, mucus bronic etc.) i la suprafaa mucoaselor. Cea mai mare parte a S-IgA este produs de plasmocitele esutului limfatic asociat mucoasei intestinale dar i ale celui asociat celorlalte mucoase (respiratorii, nazale etc.). S - IgA este alctuit din 2 molecule de IgA, legate printr-un lan J (join) glicolipidic i o component secretorie polipeptidic (CS). Componenta secretorie se adaug dimerului n celula epitelial i faciliteaz transportul IgA prin epitelii i secreia sa n saliv, lacrimi, lapte i protejeaz S - IgA de aciunea enzimelor digestive. Ca i IgA seric, S - IgA nu poate fixa (activa) complementul pe cale clasic ci numai alternativ, deci nu poate participa la opsonizare. Fixeaz ns bacterii i virusuri prin Fab formnd complexe imune i mpiedic astfel fixarea acestor ageni infecioi de celulele epiteliale ale mucoaseor. Aceast neutralizare este cea mai important funcie antiinfecioas a S-IgA pe mucoase. IgA are dou subclase IgA1 i IgA2. IgA 1 se gsete predominent sub form monomeric deci n ser, iar IgA2 mai ales sub forma de S-IgA. Concentraia normal de S-IgA este atins la vrsta de 10-11 ani, ceea ce explic frecvena infeciilor respiratorii la copii. La una din 700 de persoane se constat un deficit de S-IgA, Dac acest deficit nu este compensat de o activitate crescut de IgM sau dac se adaug i un deficit de IgG, persoanele afectate sunt susceptibile de a face frecvent infecii respiratorii i intestinale. Imunoglobulina E Este o Ig monomer, cu GM 190.000 i costant de sedimentare 9S. Timpul de njumatire este de 2-4 zile. Nu fixeaz complementul. Se gsete n cantiti extrem de mici n serul persoanelor sntoase, dar n concentraii crescute la persoane alergice. IgE sunt anticorpi citofili, care se leag prin Fc de receptorii specifici de pe suprafaa leucocitelor bazofile i a mastocitelor. n contact cu alergenul specific, care le-a indus producerea, are loc degranularea acestor celule cu eliberarea unor mediatori chimici (histamin, serotonin, leucotriene, prostaglandine), responsabili de manifestrile alergice de tip I anafilactic 96.Ce sunt antigenele: definitie,tipuri,exemple Antigenele sunt substane capabile de a interaciona specific cu receptorii pentru antigen (anticorp, BCR1, TCR2). Datorit configuraiei de suprafa, antigenele sunt recunoscute de organism ca strine, ca non-self. n unele situaii patologice chiar i unele substane proprii ale organismului pot deveni antigenice, nemaifiind recunoscute de organism ca self. Un agent infecios, indiferent de natura lui, este un mozaic de antigene capabile s produc un rspuns imunitar.
Gruprile unui antigen care sunt recunoscute de organism ca non-self se numesc epitopi. Partea complementar a efectorilor imuni (anticorpi sau receptori de pe suprafaa limfocitelor) se numete paratop. Un antigen poart n general mai muli epitopi diferii fa de care organismul va produce tot atia anticorpi cu paratopi diferii. S-au descris i antigene cu epitopi identici repetitivi. Poziia epitopilor ntr-un antigen este diferit i n funcie de aceast poziie pot fi recunoscui de limfocitele - T sau B. Tipuri de antigene: Antigenele de histocompatibilitate (MHC) Se deosebesc trei clase de antigene majore de histocompatibilitate: MHC-I, MHC-II i MHC-III. Limfocitele T recunosc antigenele strine numai dac acestea sunt n asociaie cu antigenele MHC. Limfocitele T - helper (CD4) recunosc antigenele doar n asociaie cu MHC-II. Antigenele pot fi prezentate, deci, limfocitelor Th doar de macrofage (monocite i macrofage tisulare) i limfocitele B. Aceasta constituie baza restriciei imunologice. Limfocitele T - citotoxice (CD8) vneaz celulele organismului care devin non-self prin modificarea structurii antigenice de suprafa n urma ptrunderii unui virus, unui microorganism facultativ intracelular sau a transformrii tumorale. Ele recunosc antigenele de pe suprafaa acestor celulele numai n asociaie cu antigenele MHC-I. n condiii fiziologice vor fi reperate toate celulele devenite non-self. Antigene microbiene Dintre acestea amintim: antigenele capsulare (Streptococcus pneumoniae, Klebsiella, Bacillus anthracis, antigenul de nveli Vi al bacilului tific, antigenul K al bacilului coli enteropatogen etc.), antigenele de perete (antigenul O din peretele bacteriilor gram-negative, proteina M a streptococului de grup A), exoenzimele (coagulaza, hemolizinele secretate de Staphylococcus aureus, fibrinolizinele streptococului beta-hemolitic de grup A etc.), exotoxinele (difteric, tetanic, diferitele enterotoxine etc.) Antigene de specificitate- Antigenele pe baza crora agenii infecioi se ncadreaz n diferite uniti taxonomice (familii, genuri, specii) Superantigenele sunt antigene care stimuleaz n mod necontrolat i dramatic proliferarea limfocitelor T care au n structura receptorului lor pentru antigen anumite specificiti V (vezi receptorii pentru antigen ai limfocitelor), fr s se supun restriciei MHC. 97.Antigenele-factori de care depinde imunogenitatea Antigenele trebuie s aib o anumit configuraie de suprafa i o structur chimic ce le confer caracterul de non-self, deci de strin de organism. Natura chimic a antigenelor este foarte variat. Cele mai bune antigene sunt proteinele urmate de polizaharide, care sunt antigene i haptene foarte bune, apoi de lipide i acizi nucleici, care sunt cel mai ades haptene. Se adminte c greutatea molecular a unui antigen
este n general peste 10.000 D, dar exist i excepii. Glucagonul, spre exemplu, este imunogenic cu toate c are GM de 3.600 D. Intensitatea rspunsului imun fa de un antigen este n funcie de natura chimic, persistena n organism, doza, ritmul, calea, intervalul i calea de administrare. Cunoaterea rspunsului n funcie de aceti factori st la baza elaborrii calendarului de vaccinri. Administrarea antigenelor cuplate cu adjuvani induce un rspuns imunitar mai intens, deoarece crete perioada de remanen a antigenului n organism. Exemple de adjuvani sunt adjunvatul Freund incomplet ce conine ap, ulei mineral i lanolin i adjuvantul Freund complet care conine n plus BCG1. Studiul rspunsului imun fa de antigenele cuplate i necuplate cu adjuvani este foarte important, deoarece antigenele de pe suprafaa bacteriilor nu induc niciodat rspunsuri imune n stare pur, ci cuplate cu corpul bacterian, a crui componente au rol adjuvant, influeneaz rspunsul imun. Din punct de vedere al organismului care produce anticorpii fa de antigene, acestea sunt: - antigene alogenice, care provin de la indivizii aceleiai specii i mpart specia n grupe. Un exemplu de astfel de antigene sunt antigenele eritrocitare care determin grupele sanguine, - antigene singenice, care provin de la acelai organism, - autoantigene, care sunt substane proprii organismului ce au suferit o modificare, nemaifiind recunocute ca self de sistemul imunitar, - antigene xenogenice sunt antigene care provin de la o alt specie. Astfel de antigene, foarte importante n patologia uman, sunt antigenele bacteriene. 98.Reactia antigen-anticorp;mecanism general si forme de evidentiere Este determinat de interaciunea specific dintre epitopii antigenului i paratopii anticorpilor Intervin legturi o de hidrogen o electrostatice o fore Van der Waals o hidrofobe Caracetristici: 1. Are o mare putere de rezoluie 2. Selectivitatea fiecrei reacii nu este absolut 3. Necesit obinerea unui semnal secundar pentru a fi detectabil 4. Prezint un domeniu de aplicare extrem de larg Forme de evidentiere:
pg. 63
Seroidentificare: detectarea i dozarea Ag (component necunoscut)(medicamente,hormoni peptidici, antigene virale sau bacteriene) cu: - Ac monoclonali - Ac policlonali Serodiagnostic: detectarea i titrarea Ac din serul bolnavilor (component necunoscut) fa de un Ag specific cunoscut Pentru evidentiere se efectueaza reactii de precipitare,aglutinare,de fixare a complementului,de seroneutralizare,reactii care utilizeaza componente marcate.(sunt prezentate in detaliu in subiectele urmatoare) 99.Reactiile de precipitare in mediu lichid exemple,utilizari Formarea unei retele tridimensionale de Ag reunite prin Ac.Condiiile de formare a reelei de precipitare: - Ac sa fie cel putin bivalent (Ac completi) - Ag sa fie multivalent Precipitarea maxima corespunde cu zona de echivalen (Ac si Ag sunt in raport optimal de concentraie) ce permite precipitarea tuturor moleculelor de Ac cu Ag corespunzator n exces de Ag sau de Ac precipitatul nu se formeaz. Reactia de precipitare inelara (depistarea antigenelor microbiene): prot.M streptococi, Ag.termostabil antrax (reactia Ascoli) Reacia de floculare (tehnica Ramon) - Calitativa - Cantitativa Se efectueaz diluia succesiv a serului imun la care se adauga cantiti egale de Ag Se ntroduc probele n termostat Periodic se examineaz pentru depistarea tubului n care apare precipitatul iniial (zona de echivalen) Utilizare: determinarea cantitativa de toxin, antitoxin sau anatoxin,VDRL
pg. 64
100.Reactia de precipitare in gel exemple,utilizari Difuzia n gel : Difuzia simpl Difuzia dubl Difuzia combinat cu migrarea n cmp electric. Se utilizeaz gel de agar sau agaroz (concentraie de 0,8-1,6 g %) Imunodifuzia radial simpl(Mancini, Carbonara, Heremans;1965)IDRS Aplicaii (cantitativ): IgG, IgA, IgM, C3, alfa-1 antitripsin, siderofilin, proteina C-reactiv (CRP) Imunodifuzia dubl ( Elek, Ouchterlony; 1948 ) DD Aplicaii (calitativ) : proteinele Bence-Jones(kappa i lambda), crioglobuline Testul Elek (toxinogeneza la C.diphteriae )
101.Reactii de aglutinare principiu,tipuri,exemple Agregarea antigenelor corpusculare naturale sau fixate artificial pe suprafaa unor particule (bacterii, hematii, latex)/aglutinogene prin Ac specifici completi/aglutinine. Ac reacioneaz numai cu determinantul Ag specific; Ac specifici sunt complei, cel puin bivaleni; Ac pot fi: - aglutinani - neaglutinani (blocani sau incomplei) - care aglutineaz numai la rece (+4C) Mecanism: scderea forelor de respingere electrostatice dintre particule i aparitia unor puni de legtur prin intermediul Ac Clasificarea reaciilor de aglutinare 1.Aglutinare activ sau directa, n care particula figurat (Ag corpuscular) este el nsui purttor de determinante antigenice specifice (hematii, leucocite, trombocite,spermatozoizi, bacterii)
ex. determinarea grupelor sanguine, seroidentificarea Ag bacteriene sau depistarea i titrarea Ac din serul pacientilor (ex.bruceloza)
2.Aglutinare pasiv sau indirect, n care particula servete doar de suport pentru un determinant antigenic solubil fixat artificial pe suprafaa sa (hematii, particule de latex sau microcristale de colesterol) Ex. TPHA - se bazeaza pe o reactie de hemaglutinare pasiva pentru evidentierea anticorpilor specifici anti-treponemici. Reacia de coaglutinare este utilizat n detectarea antigenelor diferitelor grupuri de steptococi, Neisseria meningitidis i Neisseria gonorrhoeae, Haemophilus influenzae, Streptococcus pneumoniae Tehnica Coombs direct (test antiglobulinic direct)La un nou-nscut: prezena Ac materni anti-Rh fixai pe hematii (dac mama este Rh-) Testul Coombs indirect (detecteaz anticorpii circulanti antieritrocitari) 102.Reactia de fixare a complementului Este o reactie complexa, constituita din 2 sisteme Ag-Ac si cu participarea C.In RFC participa Ig capabile sa fixeye C- IgM si IgG(se utilizeaza in diagn virozelor,infectiilor bacteriene etc.)Toate componentele RFC sunt utilizate in acelasi volum fiind titrate in prealabil pentru aprecierea dozelor de lucru.Rectia este nsoit de martori ai tuturor componenilor. RFC se efectueaz n 2 etape utiliznd 2 sisteme I etap-Sistemul de baz este constituit din Ag 1(diagnosticuri sau Ag necunoscute),Ac 1(serul bolnavului) i complement in doza de lucru.Amestecul este incubat la 1h i 37C sau mentinut 16-18 ore la 4C.Dac Ac se combin cu Ag omolog va avea loc i fixarea C(efect frecvent invizibil). II etap-la sistemul de baz se adaug sistemul indicator(hemolitic), constituit di hematii de berbec(Ag2) combinate cu Ac specifici- serul hemolitic(Ac2).Peste 1h incubare la 37C reactia este terminat. Interpretarea rezultatelor- dac C a fost fixat de primul sistem Ag-Ac hemoliza nu se observ(rezultat pozitiv).Dac Ag1 nu corespunde cu Ac1, C rmne disponibil pentru fixarea pe sistemul indicator Ag2-Ac2,provocnd hemoliza(rezultat negativ).
pg. 66
103.Reactia de seroneutralizare Este reacia serologic de inhibare specific a unor caracteristici biologice ale Ag microbian.Acest lucru nseamn combinarea Ag specific, biologic activ,cu Ac corespunztor conducnd la blocarea proprietailor biologice ale acestuia.Pentru a putea vizualiza reacia trebuie sa adugm un sistem indicator(hematii de oaie). RSN se realizeaz n 2 etape: I etap- se pun n contact Ag i serul imun neutralizant(contine Ac anihilanti) Dup o perioad de incubare(formarea reaciei Ag-Ac) amestecul este testat pentru efectul su biologic. II etap-dac reactia Ag-Ac s-a realizat efctul biologic dispare( proprietatea biologic a Ag a fost neztralizat) dac nu efectul biologic activ se produce pe sistemul indicator. Aplicatii: 1.Diagn microbiologic: identif. Serologic a Cl. perfringens,identif exoroxinei difterice,exotxinei botulinice. 2.Serodiagnostic:dozarea ac ASLO,serodiagnosticul unor viroze Reactia ASLO:reactia de seroneutralizare utilizat n diagnosticul microbiologic indirect:ASLO se practica n: diagn serologic al infeciilor streptococice i post-streptococice i a complicaiilor ASLO(-) nu infirm diagnosticul de infecie streptococic Principiu:dozarea Ac antistreptolizin O se bazeaz pe efectul neutralizant al acestora asupra streptolizineiO(SLO) prin existena n ser a antistreptolizinei O este observat prin absena hemolizei unor eritrocite test(sistemul indicator) Materiale necesare: Ser de cercetat,SLO liofilizat.snge defibrinat de iepure,soluie salin,sol de Rivanol, etc. Tehnica de lucru. I-serul bolnavului se inactiveaz 30 min la 56C i se trateaz cu Rivanol pentru ndeprtarea inhibitorilor -se efectueaz dilutia 1/10 a seului si se menine 30 min la 56C Se realizeaz diluii succesive binare,de ser i se pun n contact cu SLO(cantitate constanata) Se agit tuburile i se menin 15 min la 37C(R. de neutralizare) II- se adaug suspensia de hematii cantitate fix,0,5 ml n fiecare tub
-se incubeaz 45 min la 37C plus peste noapte la 4C Citire a doua zi. Titrul este dat de tubul cu diluia cea mai mare de ser de testat n care lipsete hemolizaceea ce exprim prezena unei cantiti suficiente de Ac ASLO,capabili sa neutralizeze ntreaga cantitate de SLO din amestec Titrul normal ASLO este ntre 0-200UI/ML. 104.Reactii Ag-Ac care utilizeaza componente marcate In unele cazuri este imposibil de a detecta o reactie Ag-Ac deoarece exista Ac care nu precipita,altii care nu aglutineaza,altii care nu fixeaza complementul.In aceste cazuri utilizam Ac marcati pentru a vizualiza Ag respectiv. Conjugarea Ac cu marcanti nu afecteaza proprietatile lor imunologice.Aceste reactii semonteaza pe suport solid(lama,placi din plastic). Marcantii utilizati uzual: 1.Fluorocromi(rodamina,floresceina) care emit o lumina rosu-oranj sau verde-galbena la tratarea lor cu raze UV(r. De imunofluorescenta RIF) 2.Enzime(fosfataza alcalina,peroxidaza) capabila sa modifice culoarea unui substrat(r imunoenzimatica) 3.Radio-izotopi care emit raze gamma sau beta-analiza radioimuna 105.Hipersensibilitate-definire,tipuri,exemple n evoluia unor infecii, efectorii imunitari pot contribui, alturi de agentul etiologic, la patogenia bolii prin sensibilizarea la unele antigene microbiene. Rspunsurile imune care apar ntr-o manier improprie sau exagerat corespund termenului de hipersensibilitate. Aceste reacii sunt denumite reacii alergice, iar antigenele implicate, alergeni. Reaciile de hipersensibilizare apar la indivizi sensibilizai n prealabil printr-un contact anterior cu antigenul, deci sunt reacii secundare. P.G. Coombs i R.A. Gell clasific n 1963 reaciile de hipersensibilitate n 4 tipuri, n funcie de viteza de reacie i natura efectorilor imuni implicai: tipul I - reacii mediate de anticorpi IgE (reagine), tipul II - reacii citolotic-citotoxice, mediate de anticorpi formai fa de antigenele de pe suprafaa celulelor, cu participarea complementului, celulelor K i macrofagelor, tipul III - reacii mediate de complexe imune cu participarea complementului, tipul IV - reacii mediate de limfocitele T sensibilizate. Dei tratate separat, reaciile de hipersensibilitate apar n realitate rar complet izolate una de cealalt, deoarece mecanismele lor se intric. Exemple:
Tipul I: Alergenele care induc acest tip de hipersensibilitate sunt foate variate ca, de pild, polenul, sporii de mucegai (Aspergillus), praful de cas, prul animalelor, unele alimente (ou, lapte, cpuni, ciocolat etc.), seruri terapeutice, medicamente (penicilina), veninul unor insecte (viespi) etc Tipul II: Sindromul Goodpasture poate fi considerat un exemplu tipic. Reacia de tip II apare i n unele infecii, ca, de pild, n infeciile streptococice (cardita reumatismal), n care se sintetizeaz anticorpi fa de unele antigene streptococice ce au asemnre cu un antigen al fibrei miocardice. Hipersensibilitatea citotoxic-citolitic se mai ntlnete n infecii cu mycoplasme, virusuri (hepatit B), protozoare (malarie) etc. Tipul III: plmnul de fermier datorat inhalrii prafului provenit dela fn mucegit Boala serului este o reacie de tip III generalizat i apare la pacieni crora li s-au administrat, n scop terapeutic, doze mari de ser imun heterolog (ser antidifteric sau antitetanic preparat pe cai). Tipul IV: Manifestrile clinice ale hipersensibiblitii de tip ntrziat sunt reacia la tuberculin, reacia granulomatoas, dermatita de contact i hipersensibilitatea Jones-Mote. 106.Reactii anafilactice mecanism,forme de manifestare Primul pas n desfurarea reaciei de tip I este reprezentat de contactul alergenului cu organismul, cea mai frecvent cale de ptrundere a acestor antigene fiind cea respiratorie. Alergenele se pot afla n forme mai mult sau mai puin pure (polenul), sau cuplate cu particulele de praf inhalate i depozitate pe mucoasa respiratorie. Dup depozitarea n epiteliu, sau penetrarea filmului de mucoas, alergenele sunt preluate de celulele prezentatoare de antigen (CPA). Acestea prezint alergenul limfocitelor Th. Limfocitele Th activate vor secreta interleukinele IL4, IL13 i IL5. IL4 i IL13 vor aciona asupra limfocitului B care sub aciunea acestor interleukine se va transforma n plasmocit care va produce n loc de IgG, IgE. Interleukina 5 va induce eozinofilie. Limfocitele Th activate induc apoi transformarea limfocitelor B n plasmocite productoare de IgE. A doua etap a reaciei de tip I este activarea celulelor mastocitare i este declanat de o nou ntlnire cu alergenul. Alergenul se va uni cu IgE fixate pe mastocite i va determina o reacie ncruciat ntre dou molecule de IgE cu interconexiuni ale receptorilor Fc la nivelul membranei iritate a celulei mastocitare. Degranularea apare ca o consecin a influxului de Ca++. Granulele, coninnd mediatori deja sintetizai, migreaz spre suprafaa celulelor mastocitare, fuzioneaz cu membrana extern i i elibereaz constituienii (histamina, serotonina, leucotriene i prostaglandine, factori chemotactici). n a treia faz a reciei de tip I, mediatorii produc variate efecte care dau natere simptomatologiei clinice Forme de manifestare: La nivelul tractului respirator, histamina eliberat determin contracia musculaturii netede a bronhiilor (bronhoconstricia) n decurs de cteva minute. n acelai timp, mediatorii
chemotactici eliberai favorizeaz invadarea mucoasei de ctre granulocitele eozinofile i neutrofile, limfocite i trombocite, n decurs de cteva ore. Aceste celule inflamatorii elibereaz ele nsele mediatori, unii dintre ei toxici, de exemplu, aa-numita protein bazic major a eozinofilelor. Aceti mediatori cauzeaz o reacie ntrziat, la 6-10 ore de la contactul cu alergenul, tradus prin: bronhoconstricie, secreie de mucus i edem al mucoasei. Reacia indus de celulele inflamatorii determin o cretere a hiperreactivitii bronice i formeaz baza alergiei sau inflamaia astmatic a mucoasei respiratorii. Cnd antigenul sensibilizant (alergenul) este inoculat parenteral n doz suficient de mare (penicilin, procain, seruri heteroloage etc.) apare o reacie sistemic manifestat prin urticarie, fenomene asfixice, oc i colaps circulator cu deznodmnt adesea fatal. Cnd alergenul este inoculat n doz foarte mic (nepturi de albin) sau depus pe o mucoas (polenuri, praf de cas, mucegaiuri, alimente ca: ou, pete, fragi), expresia clinic a fenomenului este mai mult sau mai puin circumscris la tegument (urticaria), la mucoasa nazal i conjunctiv (febra de fn), la cile respiratorii inferioare (astmul bronic). Sensibilizrile spontane fa de antigene care ptrund n organism pe cale digestiv sau respiratorie se numesc i reacii atopice. Evoluia unor infecii se poate nsoi de fenomene anafilactice: viroze ale copilului (de exemplu, cu virusul sinciial respirator), astmul intrinsec (sensibilizare la antigene ale bacteriilor care infecteaz tractul respirator inferior), lambliaza, helmintiaze (ascaridioz, echinococoz etc.). Depistarea sensibilizrilor anafilactice este obligatorie, mai ales atunci cnd se administreaz un produs cunoscut pentru reaciile anafilactice pe care le produce. Testul intradermic este indicat nainte de administrarea penicilinelor, a procainei, a serurilor imune heteroloage. La cteva minute de la inocularea intradermic a unei mici doze de alergen, la persoanele sensibilizate, apare o papul urticarian nconjurat de o aureol congestiv i nsoit de prurit. Fenomenele dispar dup aproximativ o or. Riscul ocului anafilactic impune medicului care face testarea s lucreze cu diluii mari de antigen i s aib la dispoziie o medicaie corespunztoare i antioc. 107.Hipersensibilitatea de tip III mechanism,boala serului,alte exemple Leziunile produse de reaciile de tip III sunt iniiate de complexe imune antigen-anticorp care, formate n cantitate mare, sau persistente n circulaie, activeaz complementul i determin leziuni la locul depunerii lor. La persoanele sntoase, complexele antigen-anticorp sunt rapid fagocitate de macrofage dar, n anumite circumstane (de obicei cnd exist un exces de antigen), ele persist i stau la baza a numeroase afeciuni Complexele antigen-anticorp ptrund prin epiteliul vascular, se depun pe membrana bazal a vaselor i activeaz complementul. C3a i C5a, care sunt anafilatoxine, vor crete permeabilitate vascular, iar C5a (factor chemotactic) va determina afluxul de PMN. Activarea complementului, eliberarea enzimelor lizomale ale PMN vor produce alterarea membranei bazale. Simptomatologia clinic depinde de sediul reaciei. Boala serului este o reacie de tip III generalizat i apare la pacieni crora li s-au administrat, n scop terapeutic, doze mari de ser imun heterolog (ser antidifteric sau antitetanic preparat pe cai). Dup 7-10 zile de la admnistrarea serului apar n circulaie anticorpi fa de proteinele de
cal. Dac proteinele nu au fost nlturate din circulaie pn la apariia anticorpilor, acetia se vor uni cu ele i complexele imune formate se vor depune pe pereii vaselor. Prin activarea complementului se vor leza pereii vaselor la care se adaug leziunile datorate enzimelor lizozomale pe care PMN, frustrate de a nu putea fagocita complexele depuse pe pereii vaselor, le elibereaz aici. n scurt timp pacienii devin febrili, prezint rash urticarian, adenit generalizat, splenomegalie, tumefieri i dureri articulare, leucocitoz cu neutrofilie i eozinofilie, scderea complementului seric. Frecvent apare albuminurie, care traduce leziuni de glomerulonefrit. Infecii cronice cauzate de streptococi hemolitici, stafilococi, virusuri hepatitice (stimulare antigenic persistent) pot duce la continua formare de complexe imune i afectarea consecutiv a organelor vizate. Un exemplu este glomerulonefrita care apare la la 2-3 sptmni de la debutul unei infeciei cu anumite serotipuri de Streptococcus pyogenes sau S. zooepidemicus. Mecanismul patogenic este similar bolii serului.
108.Hipersensibilitatea de tip IV mechanism,evidentiere,aplicatii practice Reaciile de hipersensibilitate de tip IV sunt antigen-specifice, dependente de limfocitele T, fiind rezultatul unei interaciuni exagerate dintre un antigen i mecanismele imunitii celulare. Mecanismele reaciei de tip IV sunt: hipersensibilitatea ntrziat i citotoxicitatea mediat celular. Hipersensibilitatea de tip ntrziat. Limfocitele TDH (CD4+) sunt responsabile de hipersensibilitatea de tip ntrziat. Dup stimulare antigenic, (prin microorgansime cu habitat intracelular limfocitele TDH secret limfokine care vor activa macrofagele i vor atrage i alte celule n focarul inflamator. Macrofagele activate vor secreta la rndul lor o serie de mediatori biologic activi, cum sunt unele citokine, radicali liberi ai oxigenului, enzime lizozomale cu puternic actvitate microbicid. Toate reaciile descrise anterior se ncadreaz, de fapt, n aprarea antiinfecioas fa de infecii cronice cu bacterii intracelulare (tuberculoza, lepra, bruceloza etc.), infecii micotice (histoplasmoza, blastomicoza etc.), infecii virale (oreillonul, infecia herpetic etc.) i infecii parazitare (leishmanioza etc.). Cnd aceste mecanisme nu reuesc eliminarea microorganismului, antigenele persistente ale acestuia vor provoca o reacie de hipersensibilitate cronic local Manifestrile clinice ale hipersensibiblitii de tip ntrziat sunt reacia la tuberculin, reacia granulomatoas, dermatita de contact i hipersensibilitatea Jones-Mote. Testarea reactivitii mediat celular. Numrul n cretere al persoanelor cu deficiene ale imunitii mediat celular, unele congenitale, altele dobndite, sau induse iatrogen (prin medicaie antitumoral, imunosupresiv), explic interesul pentru testarea acestui tip de reactivitate. Intradermoreacia este cea mai simpl posiblitate de a depista hipersensibilitatea ntrziat. Majoritatea persoanelor normale rspund cu reacii de tip ntrziat la inocularea intradermic a antigenelor de candida, tuberculin etc. Rspunsul negativ la inocularea acestor antigene indic o deficien a reactivitii mediat celular. O reacie exagerat semnific o hipersensibilizare la antigenul utilizat.Cea mai utilizat reacie este reacia Mantoux de testare a reactivitii la tuberculin. Se efectueaz n coli pentru a depista copiii care nu sunt sensibilizai
la bacilul tuberculos pentru a fi vaccinai, pe cei imunizai i pe cei hipersensibilizai pentru a fi investigai dac nu cumva au dezvoltat o infecie tuberculoas. Hipersensibilitatea ntrziat mediat de limfocitele Tc- citotoxice. Limfocitele Tc (CD8) sunt ele nsi citotoxice dup stimulare antigenic i interaciunea cu Th (CD4) Aceste celule au efect citotoxic direct asupra celulelor int prin limfokinele pe care le secret. Limfocitele Tc sunt stimulate de antigene prezente pe suprafaa celulelor pe care organismul nu le recunoate ca self, cum sunt celulele virus infectate, celule tumorale sau esuturile transplantate Dintre limfokinele secretate de T citotoxice, cea mai important este perforina care se aseamn cu fraciunea C9 a complementului. Ca i aceasta, se inser pe membrana celulei int, polimerizeaz i i formeaz canale transmembranare ce permit influxul de sodiu i deci liza celulei. Limfocitele Tc sunt protejate de activitatea perforinei printr-o substan numi protectin. Limfocitele Tc joac rol esenial n respingerea grefelor de esuturi i organe.
pg. 72

Subiecte Microbiologie An II, Sem I Rezolvate

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Subiecte Microbiologie An II, Sem I Rezolvate

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

SUBIECTE MICROBIOLOGIE an II, sem I REZOLVATE 1.

ARN-/sinteza proteinelor Ribozomi Structur citoplasmatic Perete celular

cuplat n citoplasm 50S+30S (S=constanta de sedimentare) structur simpl

Micarea celulelor Metabolism Mitocondria Organite citoplasmatice Organizare Diviziunea celulelor

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

in absenta de O2 atmosferic [prezenta = toxica. Nu au: superoxiddismutaza si catalaza]

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

35. Sisteme de culturi continue; definitii si exemple (?!)

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

Subiecte microbiologie an II sem I

You might also like