2.

Functii de mai multe variabile reale

2.1. Elemente de topologie in Rn Fie un spatiu liniar (X,K). Definitia 1. Se numeste produs scalar aplicatia < , >; XxX K cu axiomele:

ii ) < x, y >= < x, y >, ()x, y X , () K iii ) < x1 + x 2 , y >=< x1 , y > + < x 2 , y >, ()x1 , x 2 , y X

i ) < x, y >= < y, x >, ()x, y X

(2.1)

iv) < x, x > 0, ()x Xsi < x, x >= 0; daca si numai daca : x = 0.

Observatie: Relatia i) se refera la intervalul numarului (scalarului) <x,y> cand K=C. Pentru K=R, produsul scalar este o functionala biliniara simetrica, pozitiv definita. Definitia 2. Un spatiu liniar pe care s-a definit un produs scalar se numeste spatiu euclidian. Exemplu: (Rn,R) este un spatiu euclidian, definind produsul scalar standard astfel:
< x, y >= xi y i , x = ( x1 , x 2 ,..., x n ) R n si y = ( y1 , y 2 ,..., y n ) R n .
i =1 n

(2.2)

Definitia 3. Aplicatia i) x ii ) x

: X R + {0} se numeste norma daca indeplineste axiomele:

=0 x=0

0, ()x X , si x

= x , () K , ()x X

(2.3)

iii ) x + y x + y , ()x, y X Definitia 4. Un spatiu liniar peste care s-a definit o norma se numeste spatiu liniar normat. Exemplu. (Rn,R) este spatiu normat, definind norma prin:

x , () = (x , x ,..., x ) R
2 i =1 i 1 2 n

(2.4)

Observatie. Este evident ca, daca (X,K) este spatiu euclidian, el se poate norma luand: x = < x; x > , ()x X (2.5) Definitia 5. O aplicatie d:XxXK se numeste distanta daca satisface axiomele: i)d ( x, y ) 0, ()x, y X , si : d ( x, y ) = 0 daca si numai daca x=y ii )d ( x, y ) = d ( y, x ), ()x, y X (simetrie) iii)d ( x, y ) d ( x, z ) + d ( z, y ), ()x, y, z X (inegalitatea triunghiului) (2.6) Definitia 6. Un spatiu liniar pe care s-a definit o distanta se numeste spatiu metric. Exemplu: (Rn,R) este spatiu metric daca se defineste o distanta prin:

d ( x, y ) =

x y

(x
i =1

y i ) 2 , ()x, y R n

(2.7) (2.8) (2.9) (2.10)

Observatie. Orice spatiu normat devine spatiu metric luand: d ( x, y ) = x y , ()x, y X Cazuri particulare: 1(R, R ) cu distanta: d ( x, y ) = x y , ()x, y R

2(R 2 , R ) cu distanta: d (x, y ) =

(x1 y1 )2 + (x2 y 2 )2 , ()x, y R 2

3(R 3 , R ) cu distanta: d ( x, y ) = ( x1 y1 ) + ( x 2 y 2 ) + ( x3 y 3 ) , ()x, y, z R 3 (2.11) Vom introduce in spatiul liniar (Rn,R) topologia generala de norma. Fie (X,R) un spatiu liniar normat si fie x 0 X un vector arbitrar. Definitia 7. Se numeste sfera (deschisa) cu centrul x0 si raza r multimea: S r (x0 ) = {x X x x 0 < r} (2.12) unde r>0 este un numar real (pozitiv). In particular avem: 1)( R, R ) : sfera deschisa este un interval deschis simetric fata de x0:
2 2 2

x0 x0+ Fig. 1 2 2)( R , R) : sfera deschisa este interiorul unui cerc cu central in x0 si raza r:

x0-

Fig. 2 3)( R 3 , R) : sfera deschisa reprezinta interiorul unei sfere cu central in x0 si raza r:

Fig. 3 Definitia 8. Produsul cartezian al intervalelor Ik=(ak,bk), k=1,2,,n se numeste interval n-dimensional, adica: I n = I 1 I 2 I 3 ... I n = {( x1 , x 2 , x3 ,..., x n ) x k I k , k = 1,2,..., n}

(2.13)

Definitia 9. O multime V R n este o vecinatate a punctului x 0 R n daca exista un interval

n-dimensional In care contine x0, inclus in multimea V, adica x 0 I n V . Rezulta ca: orice interval n-dimensional care-l contine pe x0 este o vecinatate a lui x0. i) sfera cu centrul x0 si raza r este o vecinatate a lui x0. ii) pe dreapta orice interval (a,b) care contine pe x0 este o vecinatate a lui x0. iii)

Definitia 10. Spunem ca x 0 R n este punct interior multimii A daca exista o vecinatate V a lui x0, inclusa in multimea A, adica: x0 V A . Definitia 11. Multimea punctelor interioare unei multimi A se noteaza A si se numeste
0

interiorul multimii A. Evident ca: A A .

Definitia 12. O multime A care contine numai puncte interioare (adica A = A ) se numeste multime deschisa. Exemple: 1. In (R,R), intervalul (a,b) este multime deschisa. 2. In (R2,R), intervalul bidimensional I 2 = I 1 I 2 = {( x1 , x2 ) a1 < x1 < b1 , a 2 < x2 < b2 } si
0

cercul S r ( x 0 ) = ( x1 , x 2 ) (x1 x10 ) + ( y1 y10 ) < r 2 sunt multimi deschise.

2

Definitia 13. Un punct x0 (nu neaparat din A) este punct de acumulare a multimii A daca orice vecinatate V a lui x0 contine cel putin un punct al multimii A diferit de x0, adica: V A {x 0 } . Observatie. Daca multimea A are un punct de acumulare x0, in orice vecinatate a lui x0 se afla o infinitate de puncte din multimea A. De multimile care au puncte de acumulare sunt multimi infinite (adica cu o infinitate de elemente). 2.2 Limitele functiilor de mai multe variabile.

Exemplu: Pentru n = 2, y = f ( x1 , x2 ) , rezulta

Functia reala de n variabile sau functia de o variabila vectoriala este: f : E R , unde E Rn . Pentru x = ( x1 , x 2 ,K , x n ) E corespunde numarul real y = f ( x ) = f ( x1 , x 2 ,K, x n ) . In cazul particular n+1 se obtine functia d osingura variabila reala. Graficul functiei de n variabile este multimea de puncte: G f = {( x1 , x2 ,K, xn , f ( x1 , x2 ,K, xn ))} R n +1 (2.14)

G f = {( x1 , x 2 , f (x1 , x 2 ))} R 3 , conform figurii: M ( x1 , x 2 , f ( x1 , x 2 ))

Definitia 14. Functia f : E R, E R n este marginita inferior pe multimea A E daca exista numarul real a astfel incat f (x ) > a, ()x A . Functia este marginita superior pe

A E daca exista numarul real b astfel incat f ( x ) < b, ()x A . Functia este marginita pe A daca este marginita inferior si superior pe A, adica daca exista numarul real M>0 astfel incat f ( x ) < M , ()k A .

Definitia 15. Fie f : E R, E R n si fie x0 punct de acumulare pentru E. Se spune ca 1 = lim f ( x ) daca pentru orice vecinatate U a lui 1 exista vecinatatea V a lui x0 astfel incat: f ( x ) U , ()x V E , x x0 . Teorema 1. O conditie necesara si suficienta ca f : E R sa aiba limita 1 in punctul de acumulare x0 este ca pentru orice > 0 sa existe ( ) > 0 astfel incat oricare ar fi x E , x x0 sa avem:
x x0

f ( x ) 1 < daca x x0 < ( ) Demonstratie Necesitatea. Fie lim f ( x ) = 1 . Se considera U = (1 ,1 + ) .

x x0

(2.15)

Rezulta ca exista V, vecinatate a lui x0, depinzand de , astfel incat f ( x ) (1 ,1 + ), ()x x0 , x E V . Dar V, fiind vecinatate a lui x0, va contine o sfera cu centrul in x0 si raza r, adica: S ( ) ( x 0 ) V . Deci f ( x ) 1 < , () > 0, daca x S ( ) ( x 0 ) E , x x 0 , deci daca Suficienta. Presupunem relatia adevarata, adica pentru orice > 0 , f (x ) (1 ,1 + ) daca x S ( ) ( x 0 ) E , x x 0 .

x x0

< ( ) , x E , x x0 .

Dar orice vecinatate U a lui 1 contine un interval deschis, adica () > 0 astfel incat (1 ,1 + ) U . Rezulta ca f (x ) (1 ,1 + ) , oricare ar fi U, vecinatate a lui 1,daca x V E si functia f are limita 1 in x0. Prezentam fara demonstratie urmatoarea teorema: Teorema 2. O conditie necesara si suficienta ca f : E R sa aiba limita 1 in punctul de acumulare x0 = x1 , x 2 ,..., x n

( )

> 0 astfel incat pentru orice x = ( x1 , x 2 ,..., x n ) E , x x0 sa avem f ( x1 , x 2 ,..., x n ) 1 <

0 0 0

) al multimii E este pentru orice > 0

sa existe un numar

Daca: x1 x1 < ( ) , x 2 x 2 < ( ) ,..., x n x n < ( ) vom scrie: lim0 f ( x1 , x 2 ,..., x n ) = 1

x1 x1 x2 x2 0 ............ xn xn 0

(2.16)

vom spune ca f ater in x0 limita in raport cu ansamblul variabilelor.

2.3. Continuitatea functiilor de mai multe variabile. Definitia 16. Functia f : E R, E R n este continua in punctul x0 E daca pentru orice vecinatate U a lui f(x0) exista o vecinatate V a lui x0 astfel incat pentru orice x V E sa avem f ( x ) U . Intr.-un rationament analog cu cel facut in cazul limitei unei functii, inlocuind peste tot 1 cu f(x0) se demonstreaza:

Teorema 3. O conditie necesara si suficienta pentru ca functia f sa fie continua in x0 E , punct de acumulare a multimii E, este ca sa aiba limita in x0, egala cu f(x0), adica: lim f (x ) = f ( x0 ) (2.17)
x x0

Teorema 4. O conditie necesara si suficienta pentru ca functia f sa fie continua in 0 0 0 x0 = x1 , x 2 ,..., x n E este ca, pentru orice > 0 sa existe ( ) > 0 astfel incat, pentru orice x = ( x1 , x 2 ,..., x n ) E sa avem:

f ( x1 , x 2 ,..., x n ) f x1 , x 2 ,..., x n
0 0 0 0

)<

(2.18)
0

x1 x1 < ( ) , x 2 x 2 < ( ) ,..., x n x n < ( )

Daca x0 E este un punct de acumulare al multimii E, conform cu conditia de continuitate din teorema (4), vom scrie: 0 0 0 lim0 f ( x1 , x 2 ,..., x n ) = f x1 , x 2 ,..., x n (2.19)
x1 x1 x2 x2 0 ............ xn xn 0

Daca o functie este continua intr-un punct, vom spune ca ea este continua in raport cu ansamblul variabilelor. Daca functia de o singura variabila xi, notata: 0 0 0 0 0 y i = f i ( xi ) = f x1 , x 2 ,..., xi 1 , xi , xi +1 ,..., x n si numita functia partiala fi a functiei f este continua in xi0, spunem ca y = f ( x1 , x 2 ,..., x n ) este continua in raport cu variabila xi in

punctul x0 = x1 , x 2 ,..., x n .

Propozitia 1. Daca functia y = f ( x1 , x 2 ,..., x n ) este continua intr-un punct x1 , x 2 ,..., x n in raport cu ansamblul variabilelor, atunci ea este continua in acest punct in raport cu fiecare variabila. Demonstratie: 0 0 0 Fie fi continua in x1 , x 2 ,..., x n si fie functia partiala y i = f i ( xi ) corespunzatoare.
0 0 0

Din teorema 2, luand x1 = x1 , x 2 = x2 ,..., xi 1 = xi 1 , xi = xi , xi +1 = xi +1 ,..., x n = x n , rezulta ca: 0 0 0 0 0 0 0 0 f x1 , x 2 ,..., xi 1 , xi , xi +1 ,..., x n f x1 , x 2 ,..., x n < , pentru orice ( ) > 0 , daca

) (
0

xi xi < ( ) . De aici rezulta ca:

f i ( x i ) f i xi

( )<
0

daca xi xi < ( ) . Deci fi(xi) este continua in raport cu xi0. Rezulta

apoi ca f ( x1 , x 2 ,..., x n ) este continua in x1 , x 2 ,..., x n in raport cu xi. Observatie. Reciproca nu este adevarata; daca o functie este continua intr-un punct in raport cu toate variabilele, nu rezulta ca este continua in acel punct in raport cu ansamblul variabilelor. Exemplu. Fie functia: 2 xy 2 , dc.( x, y ) R 2 {(0,0)} f ( x, y ) = x 3 + 3 x 2 y 0, dc.( x, y ) = (0,0) definita pe E=R2 cu valori in R. In punctul de acumulare (0,0) E construim functiile partiale y1 si y2 astfel:
0 0 0

y 2 = f 2 ( y ) = f (0, y ) = 0. Deoarece: lim f1 ( x ) = lim f ( x,0) = 0 = f (0,0)

y1 = f1 (x ) = f ( x,0) = 0

lim f 2 ( y ) = lim f (0, y ) = 0 = f (0,0)

y 0 y 0

x 0

x 0

rezulta ca f este continua in (0,0) in raport cu fiecare variabila. Insa aceasta functie nu este continua in raport cu ansamblul variabilelor. Intr-adevar, luand dreapta care trece prin origine y=mx, pe care vom calcula limita in origine, obtinem: 2m 2 x 3 2m 2 lim f ( x, y ) = lim = , care depinde de parametrul m, panta dreptei pe care 3 x 0 x 0 ( + m 1 3 ) m x 1 3 + y = mx 0 se afla punctul P((x,y)=(x,mx)) cand tinde spre (0,0). Astfel, functia f nu are limita in (0,0), deci nu este continua in origine.
2.4. Derivate partiale. Diferentiale.

Fie f : E R, E R n si fie

x0 = x1 , x 2 ,..., x n E. Definitia 17. Functia f este derivabila partial in raport cu variabila xi in punctul x0 daca exista: 0 0 0 0 0 0 0 f i ( xi ) f i x i f x1 ,..., xi 1 , xi , xi +1 ,..., x n f x1 ,..., x n lim = lim0 (2.20) 0 0 xi xi 0 xi xi xi xi xi xi si este finita. Limita insasi se numeste derivata partiala a functiei f in raport cu xi in punctul xo si se noteaza: 0 0 f x1 ,..., x n 0 0 (2.21) f xi x1 ,..., x n = xi

( )

) (

Exemplu: f ( x, y ) = x 3 xy 2 definita pe R2. Fie punctul (1,2) in care calculam derivatele partiale: f f ( x,2) f (1,2 ) x 3 4 x (3) x 3 4x + 3 = lim = lim = (1,2) = lim f x (1,2) = x 1 x 1 x 1 x x 1 x 1 x 1 ( x 1) x 2 + x 3 = lim = 1 x 1 x 1 f 1 y 2 (3) 4 y2 f (1, y ) f (1,2) (1,2) = lim = lim = lim f y (1,2) = = y 2 y 2 y 2 y 2 y y2 y2 ( y 2)( y + 2) = lim = 4 y 2 y2 Din definitie rezulta mentinerea constanta a celorlalte variabile (in afara de xi) deci se efectueaza derivata partiala a unei functii de o singura variabila (adica a unei functii partiale). De aici, cateva observatii utile: i) pentru a calcula derivata partiala a unei functii in raport cu o variabila, se aplica regulile de derivare ale functiilor de o variabila reala, considerand constante celelalte variabile.

Exemplu: f ( x, y ) = x 3 xy 2 f x (x, y ) = 3x 2 y 2 ; f y ( x, y ) = 2 xy.

Deoarece f ( x,0) = 0; f (0, y ) = 0; f (0,0) = 0 se obtin: f ( x,0 ) f (0,0) f (0,0) = lim =0 x 0 x0 f (0, y ) f (0,0) f (0,0) = lim =0 y 0 y0 Deci functia are in origine derivate partiale in raport cu fiecare dintre cele doua variabile x si y. Dar aceasta functie nu este continua in raport cu ansamblul variabilelor, mai exact ea nu este continua in origine, neavand limita in (0,0). Intr-adevar, daca un punct M(x,y) se deplaseaza catre origine pe dreapta y=mx, se obtine: mx 2 m = lim f ( x, y ) = lim , depinzand de panta m a dreptei. 2 2 2 x 0 x 0 ( ) + m x + m 1 1 y = mx y = mx iv) daca f ( x1 , x 2 ,..., x n ) are derivate partiale in raport cu fiecare variabila xi continue sau marginite intr-o vecinatate V a punctului x0, interior multimii de definitie, atunci se poate demonstra ca f este continua in x0. In exemplul anterior se poate constata ca derivatele partiale: y3 x2 y , dc.( x, y ) R 2 {(0,0)} 2 2 2 f ( x, y ) = ( x + y ) si 0, dc.(x, y ) = (0,0)

ii) prin efectuarea de operatii algebrice asupra unor functii derivabile partial, se obtin functii derivabile partial. 0 0 0 iii) daca f(x1,,xn) este derivabila partial in raport cu xi in punctul x0 = x1 , x 2 ,..., x n , atunci f este continua in raport cu xi in x0. Daca f(x1,,xn) este derivabila partial in raport cu fiecare variabila xi in x0, nu rezulta ca este continua in raport cu ansamblul variabilelor in acest punct. Iata un contra-exemplu: xy , dc.( x, y ) R 2 {(0,0)} 2 2 Fie f ( x, y ) = x + y 0, dc.( x, y ) = (0,0)

x 3 xy 2 , dc.( x, y ) R 2 {(0,0)} 2 2 2 f ( x, y ) = ( x + y ) 0, dc.(x, y ) = (0,0) nu sunt nici continue si nici marginite in nici o vecinatate V a originii. Definitia 18. Functia f : E R, E R n este derivabila partial in raport cu xi pe multimea E daca este derivabila partial in raport cu xi in fiecare punct x E. In acest caz se considera o noua functie, numita derivata partiala a functiei f in raport cu xi notata: f xi : E R, (i = 1,2,..., n ). Daca functiile f xi , (i = 1,2,..., n ) sunt derivabile pe multimea E in raport cu xj, atunci
derivatele lor se numesc derivate partiale de ordinul al doilea in raport cu xi si xj. Se noteaza:

 f 2 f f xi x j = f xix j = = x j xi x j xi Pentru functiile de n variabile exista n derivate partiale de prdinul intai si n2 ordinul al doilea. Analog se definesc derivate pertiale de ordinul k>2 ale functiei f: k f ( x1 , x 2 ,..., x n ) cu i + j + ... + m = k xi i x j j ...x m m in raport cu xm de m ori, etc., in raport cu xj de j ori si in raport cu xi de i ori. Notatii pentru functia de doua variabile f(x,y) 1. Derivatele partiale de ordinul intai: f (x, y ); f y (x, y ) = f (x, y ) f x ( x, y ) = x y 2. Derivatele partiale de ordinul al doilea: 2 f 2 f ( x, y ) = ( x, y ) f x 2 ( x, y ) = 2 ( x, y ); f xy yx x

( )

(2.22) derivate de

(2.23)

(2.24)

(2.25) 2 f 2 f ( x, y ) = (x, y ); f y2 (x, y ) = 2 (x, y ). f yx xy y si f yx ) sunt egale. In anumite conditii, derivatele partiale de ordinul al doilea mixte (adica f xy Prezentam fara demonstratie un astfel de criteriu:

punctul (x0 , y 0 ) , atunci: ( x 0 , y 0 ) = f yx ( y 0 , x 0 ) f xy

Criteriul lui Schwartz Daca functia de doua variabile f : E R, E R 2 are derivate partiale de ordinul al doilea ( x, y ) si f yx ( y , x ) sunt continue in intr-o vecinatate V a punctului ( x0 , y 0 ) E si daca f xy

(2.26)
2

Definitia 19. Functia f : E R, E R

(x0 , y 0 ) E daca exista numerele , R si o functie (x, y ) definita pe E, continua si nula in (x0 , y 0 ) , adica: lim ( x, y ) = ( x0 , y 0 ) = 0 (2.27) x x
este diferentiabila in
y y0
0

astfel incat, pentru orice ( x, y ) E , sa avem egalitatea: f ( x, y ) f ( x 0 , y 0 ) = ( x x 0 ) + ( y y 0 ) + ( x, y )

( x x 0 )2 + ( y y 0 )2

(2.28)

Proprietati (P.1) Daca f este diferentiabilala in (x0 , y 0 ) , atunci f are derivate partiale in (x0 , y 0 ) si f x ( x0 , y 0 ) = ; f y (x 0 , y 0 ) = .

continue in (x0 , y 0 ) , atunci f este diferentiabila in (x0 , y 0 ) . Diferentiala de ordinul intai in punctul (x0 , y 0 ) este: df (x 0 , y 0 ) = f x ( x 0 , y 0 )( x x 0 ) + f y (x 0 , y 0 )( y y 0 ) iar diferentiala de ordinul intai se scrie:

(P.2) Daca f este diferentiabila in (x0 , y 0 ) , atunci f este continua in (x0 , y 0 ) . (P.3) Daca f are derivate partiale f x (x, y ) , f y ( x, y ) intr-o vecinatate V a punctului (x0 , y 0 ) ,

(2.29)

df ( x, y ) = f x ( x, y )dx + f y ( x, y )dy

(2.30) (2.31)

Se poate utiliza operatorul de diferentiere de ordinul intai, care este d = dx + dy x y 0 0 0 Fie: x 0 = (x1 , x 2 ) E R n . ,..., x n Diferentiala de ordinul intai in punctul x0 pentru o functie de n variabile este: ( ) ( ) (x0 ) x1 x10 + f x20 x2 x20 + ... + f x0 xn xn0 df ( x0 ) = x1 x n x

(2.32)

Notand: dx i = xi xi0 , (i = 1,2,..., n ) se poate scrie operatorul de diferentiere de ordinul intai al unei functii de n variabile: (2.33) d= dx1 + 2 dx 2 + ... + dx n x1 x n x Revenind la cazul n=2 se poate introduce operatorul de diferentiere de ordinul n: d = x dx + y dy
n

(n )

(2.34) n f (x, y ) = a k b nk e ax +by . x k y n k

Exemplu: f ( x, y ) = e ax + by . Se arata ca:

Deci: 1 n 1 k nk k d n f ( x, y ) = e ax +by (a n dx n + C n a bdx n 1 dy + ... + C n a b dx n k dy k + C nn b n dy n ).

2.5. Formula lui Taylor pentru functii de 2 variabile reale.

Fie f : E R, E R 2 si fie (a, b ) E . Se presupune ca f admite derivate partiale pana la ordinul n+1, continue, in vecinatatea V a punctului (a,b). Atunci:
1 1 f (x, y ) = f (a, b ) + (x a ) + ( y b ) f (a, b ) + ( x a ) + ( y b ) x y 1! x y 2! 1 + ( x a ) + ( y b ) n! y x
(n ) (2 )

f (a, b ) +

f (a, b ) + Rn (2.35)

reprezinta formula lui Taylor, unde restul Rn are expresia: 1 (x a ) + ( y + b ) Rn = f (a + ( x a ), b + ( y b )) (2.36) (n + 1)! x y cu 0<<1. Exemplu. Pentru functia f : E R, E = ( x, y ) R 2 x > 0, y > 0 definita prin f (x, y ) = x y sa se scrie polinomul lui Taylor de gradul al treilea in punctul (1.1), apoi sa se deduca o valoare aproximativa pentru (1,1)1,2. 2 2 ,1) 3 f (1,1) 3 f (1,1) f (1,1) = 1, f (1,1) = 0, 2f (1,1) = 0, f (1 Avem: = 0 , = 0 , = 0. x y x y 2 xy 2 y 3 Rezulta:
( n +1)

T3 ( x, y ) = 1 + +

1 (x 1)2 ( y 1) 2 tru x=1,1 si y=1,2 deducem: (1,1)1, 2 1 + 0,1 + 0,1 0,2 + 1 (0,1)2 0,2 = 0,1021. 2

1 (x 1) + 1 [2(x 1)( y 1)] + 1 2(x 1)2 ( y 1) = 1 + (x 1) + (x 1) ( y 1) + 1! 2! 3! Pen

2.6. Extremele functiilor de mai multe variabile reale.

Fie f : E R, E R n si fie un punct x0 E . Definitia 20. Daca exista o vecinatate V a lui x0 astfel incat: f ( x ) f ( x0 ) 0, ()x V E , atunci x0 se numeste punct minim (local) si: f (x0 ) = min f ( x ). Definitia 21. Daca exista o vecinatate V a lui x0 astfel incat: f ( x ) f ( x0 ) 0, ()x V E , atunci x0 se numeste punct de maxim (local) si: f ( x0 ) = max f ( x ).
Determinarea punctelor de extrem pentru functii de 2 variabile. Fie f : E R, E R 2 . Definitia 22. Punctul (a,b) se numeste punct stationar al functiei f daca: & (i) (a, b ) E

f x (a, b ) = f y (a, b ) =0 (2.37) O conditie necesar pentru existenta punctului de extrem este continuta in urmatoarea teorema: Teorema 5. Daca f : E R, E R 2 are derivate partiale intr-un punct de extrem (a,b), interior multimii E, atunci acest punct este punct stationar al functiei. Demonstratie. Fie E x = {x (x, b ) E} si functia g :E x R, definita prin g(x)=f(x,b), derivabila in x=a. Dar x=a E x este punct de extrem al functiei g(x), deci conform teoremei lui Fermat, g (a ) = f x (a, b ) = 0.
0

(ii) exista f x (a, b ) si f y (a, b ) si sunt nule:

Analog, fie E y = {y (a, y ) E} si functia h : E y R, definita prin h(y)=f(a,y). Se deduce, prin teorema lui Fermat, ca: h (b ) = f y (a, b ) = 0. & , rezulta ca (a,b) este punct stationar. Cum (a, b ) E Rezulta ca punctele de extrem se afla printre punctele stationare ale functiei. Sunt utile deci teoremele ce dau conditii suficiente. Teorema 6. Fie (a,b) punct stationar al functiei f. Daca f are derivate partiale de ordinul 3, continue intr-o vecinatate V a punctului (a,b) si daca se noteaza: 2 f (a, b ) 2 f (a, b ) 2 f (a, b ) (2.38) r= , s , t = = xy x 2 y 2 atunci: (i) daca rt-s2>0, atunci (a,b) este punct de extrem, si anume: (a) minim daca r>0 (b) maxim daca r<0

(ii) daca rt-s2<0, atunci (a,b) nu este punct de extrem (este punct sa). Demonstratie: In ipotezele facute, se scrie formula lui Taylor de ordinul 2 in (a,b): 1 2 f ( x, y ) = f (a, b) + r ( x a ) 2 + 2 s ( x a )( y b ) + t ( y b ) + R 2 . 2!

Notand

=p (PX , OX ), x a = sin , y b = cos , cu [0,2 ). Presupunem 0 si dam 2 2 factor comun fortat pe ( y b ) (in cazul = 0 , se da factor comun fortat pe (x a ) :

P=(a,b),

X=(x,y),

=d(P,X)=

( x a )2 + ( y b )2 ,

xa 2 + t + R2 2 2 2! y b y b sin Avand derivate de ordinul 3 continue, acestea sunt marginite, adica exista M>0, astfel incat: R 3 M R2 < M , deci: 0 lim 2 0 2 0 3! 3!
2

( y b )2 x a f ( x, y ) f (a, b ) = r

+ 2s

= 0 , adica exista o vecinatate a punctului P=(a,b) astfel incat semnul 2 diferentei intre f(x,y) si f(a,b) depinde de semnul trinomului de gradul doi: xa . T (u ) = ru 2 + 2 su + tm, u = y b Daca = s 2 rt < 0, atunci T9u) pastreaza semn constant, semnul lui r. Rezulta ca: a) f ( x, y ) f (a, b ) 0 cand r>0 si (a,b) este punct de minim. b) f (x, y ) f (a, b ) 0 cand r<0 si (a,b) este un punct de maxim. Daca s 2 rt > 0 sau rt s 2 < 0 , atunci trinomul T(u) si deci diferenta f ( x, y ) f (a, b ) nu are semn constant, deci (a,b) nu este punct de extrem. Generalizare. Fie f : E R, E R n . Daca E este o multime deschisa, atunci punctele stationare ale functiei sunt solutiile sistemului de ecuatii: f x1 ( x1 , x 2 ,..., x n ) = 0 (2.39) ............................... f ( x , x ,..., x ) = 0 n xn 1 2

Rezulta ca lim
0

R2

iar punctele de extrem se afla printre punctele stationare. Teorema 7. Daca f : E R, E R n si P = (a1 , a 2 ,..., a n ) punct stationar al functiei f. Daca f admite derivate de ordinul trei, continue intr-o vecinatate a punctului p si daca noteaza: 2 f (a1 , a 2 ,..., a n ) (2.40) ; i, j = a, s,..., n Aij = xi x j Atunci: (i) daca toate numerele: A11 A12 ... A1n A11 A12 ;...; n = ................... 1 = A11 ; 2 = (2.41) A21 A22 An1 An 2 ... Ann sunt pozitive, atunci P este punct de minim.

 n (ii) daca semnele alterneaza: 1 > 0, 2 < 0; 3 > 0;...; 2 k 1 < 0; 2 k > 0 , k = 1,2,3,..., 2 + 1 atunci P este punct de maxim. Demonstratie: In punctul P, stationar, derivatele partiale de ordinul intai sunt nule: f xi (P ) = 0, i = 1,2,..., n. Se scrie formula lui Taylor de ordinul al doilea in punctul P:
1 f ( x1 , x 2 ,..., x n ) = f (a1 , a 2 ,..., a n ) + ( x1 a1 ) + (x 2 a 2 ) + ... + ( x n a n ) 2! x1 x 2 x n + R2
(2 )

f (P ) +

Fie = d ( X , P ) =

(x
i =1

ai ) . Rezulta ca:
2

f (x1 , x 2 ,..., x n ) f (a1 , a 2 ,...,a n ) =

(2 ) xn an R2 2 x1 a1 x 2 a 2 = + + ... + f (P ) + 2 2 . x1 x 2 x n 2!

Dar lim
0

= 0, deci rezulta ca exista o vecinatate V a punctului P astfel incat semnul 2 diferentei f(X)-f(P) este dat de semnul expresiei:
(2 )

R2

x1 a1 xn an x2 a2 1 x + x + ... + x f (P ) = 2 Q( X ) , unde: 1 2 n 2 n f (P ) (xi ai )(x j a j ) este o forma patratica in (xi-ai) unde i=1,2,...,n. Q( X ) = i ; j =1 x i x j Daca sunt indeplinite conditiile i), Q(X) este o forma (functionala) pozitiv definita, deci f ( X ) f (P ) 0, ()X V si P este punct de minim. Daca sunt indeplinite conditiile ii), atunci Q(X) este forma patratica negativ definita si f ( X ) f (P ) 0, ()X V adica P este punct de maxim. f : E R, E = ( x, y ) R 2 x 0, y 0 Exemplu. Fie o functie definita prin

50 20 + . Sa determinam extremele acestei functii. x y f (x, y ) = y 50 =0 x x2 f (x, y ) = x 20 = 0. Se obtine punctul stationar P=(5,2). y y2 Avem: 2 f 100 2 f 40 2 f = 3 ; 2 = 3; = 1. x 2 x y y xy f ( x, y ) = xy + 4 2 f 2 f 2 f ( ) ( ) (5,2) = 5,2. 5 , 2 = ; s = 5 , 2 = 1 ; t = 5 xy x 2 y 2 4 Rezulta: rt-s2=3>0 si r = > 0 deci punctul P(5,2) este punct de minim, iar 5 f(5,2)=30=minf(x,y). deci: r =

2.7. Extreme conditionate (extreme cu legaturi).

Fie functia f : E R, E R n si fie sistemul de ecuatii: F1 ( x1 , x 2 ,..., x n ) = 0 F (x , x ,..., x ) = 0 2 1 2 n .......... .......... .......... Fn ( x1 , x 2 ,..., x n ) = 0 Fie multimea A a solutiilor sistemului (2.42), adica: A = x R n x E , Fi ( x ) = 0, i = 1,2,..., k

(2.42)

(2.43)

Definitia 23. Functia f are in punctul x0 A extrem conditionat de legaturile (2.42) (sau extrem relativ la multimea A), daca restrictia functiei f la submultimea A E are un extrem in x0. Definitia 24. Se numeste restrictia functiei f : E R la multimea A E functia f :A R. Extremele conditionate se mai numesc extreme cu legaturi. Prezentam fara demonstratie o teorema care fundamenteaza metoda de determinare a extremelor conditionate. 0 0 Teorema 8. Fie x 0 = (x10 , x 2 ,..., x n ) A . Daca:

i) functiile f(x), F1(x),...,F2(x) definite pe E R n au derivate partiale continue intr-o vecinatate V a lui x0. Fi ii) matricea functionala de ordin kxn are in x0 rangul k (egal cu numarul legaturilor x j 1i k
1 j n

din (2,42)). iii) x0 este punct de extrem conditionat de sistemul (2.42), atunci exista k numere: 1 , 2 ,..., k astfel incat: F1 (x0 ) Fk (x0 ) f =0 x (x 0 ) + 1 x + ... + k x 1 1 1 f ( ) ( ) (x0 ) + 1 F1 x0 + ... + k Fk x0 = 0 x 2 x 2 x 2 ................................................................. F1 ( x0 ) F ( x ) f + ... + k k 0 = 0 x (x0 ) + 1 x x n n n

(2.44)

Definitia 25. Un punct x0 in care matricea functionala

F j x j

k n are rangul k si verifica

conditiile (2.42) si (2.44) se numeste punct stationar al functiei f, conditionat de sistemul (2.42), iar scalarii 1 , 2 ,K , k se numesc multiplicatorii lui Lagrange. Cu aceasta se poate enunta:
Teorema 9. Orice punct de extrem conditionat este punct stationar conditionat. Reciproca nu este adevarata. Daca E este o multime deschisa, determinarea punctelor de extrem conditionat se face astfel:

I. Conditii necesare de extrem 1 . Se construieste functia lui Lagrange: (x1 , x 2 , K , x n ; 1 , 2 , K , k ) = f ( x ) + 1 F1 (x ) + k Fk (x )

(2.45)

0 0 stationare (x10 , x 2 ,K, xn ) si valorile corespunzatoare ale multiplicatorilor Punctele de extrem se gasesc printre punctele stationare.

cu x = ( x1 , x 2 ,K, x n ) si multiplicatorii lui Lagrange 1 , 2 ,K , k nedeterminati. 2 . Se formeaza sistemul de n + k necunoscute: x ( x1 , x 2 , K, x n ; 1 , 2 , K , k ) = 0 1 LLLLLLLLLLLLLL ( x1 , x 2 , K, x n ; 1 , 2 , K , k ) = 0 x n ( x , K , x ; , K, ) = F ( x , x , K , x ) = 0 n 1 k 1 1 2 n 1 1 LLLLLLLLLLLLLL (x1 ,K, xn ; 1 ,K, k ) = Fk (x1 , x 2 ,K, x n ) = 0 k (2.46) 3 . Se rezolva sistemul (2.46) determinand solutiile (x1 ,K, x n ; 1 ,K, k ) , deci punctele

( ,K, ) .
0 1 0 k

0 0 ) , evaluam diferenta f (x ) f (x0 ) pentru vecinatate a punctului stationar x 0 = (x10 , x 2 ,K, xn punctele x care satisfac sistemul (2.42). In aceste puncte obtinem: f ( x ) f ( x0 ) = ( x ) ( x0 ) (2.47) Pentru functia ( x ) , tinand seama ca (x0 ) = 0 si, inlocuind multiplicatorii cu 10 ,K , 0 k xi corespunzator punctului stationar x0 se obtine:

II. Conditii suficiente de extrem Presupunad ca f ( x ), F1 ( x ), K, Fk ( x ) au derivate partiale de ordinul 3, continue intr-o

1 0 + K + xn xn ( x ) = ( x0 ) + 0 + x1 x10 ( x 0 ) + R2 x1 x n 2!

(2 )

(2.48)

Fie = d (x, x0 ) . Se utilizeaza faptul ca: lim

0

R2

=0

Rezulta deci:
f (x ) f (x0 ) = (x ) (x0 ) =
n n n n 2 ( x 0 ) 2 0 0 (x0 ) xi xi x j x j = Q( x ) = dxi dx j i =1 j =1 x i x j i =1 j =1 x i x j

1 Q( x ) + R2 unde: 2

)(

(2.49)

este o forma patratica in dx i = xi xi0 , (i = 1,2, K , n ) . Dar cum variabilele xi nu sunt independente, ele satisfacand conditiile de legatura (2.42), rezulta ca nici diferentialele dxi = xi xi0 nu sunt independente. Rezulta al patrulea pas in determinarea punctelor de extrem:
4 . Se diferentiaza in x0 conditiile de legatura (2.42), obtinand: F1 ( x0 ) F1 ( x0 ) F1 ( x0 ) x dx1 + x dx 2 + K + x dx n = 0 1 2 n (2.50) LLLLLLLLLLLLL F ( x ) F ( x ) F ( x ) k 0 dx1 + k 0 dx 2 + K + k 0 dx n = 0 x 2 x n x1 Este vorba de un sistem de ecuatii liniar, omogen in necunoscutele dx1 ,K, dxn al carui determinant este cel din teorema (8) (relatiile (2.44)), nenul, numit iacobin. ( ) F1 (x0 )KK Fk x0 x1 x n D(F1 , F2 ,K , Fk ) (2.51) = LLLLLLLLL 0 D( x1 , x 2 , K , x n ) ( ) F1 (x0 )KK Fk x0 x n x n

Deci sistemul (2.50) este nedeterminat.

2 ( x 0 ) ): vecinatate V a lui x0, avem (cu notatia: Aij = xi x j
n k nk i: j =1 i ; j =1

5 . Se determina dx1 , dx 2 ,K , dx k in functie de dx j ( j = k + 1, k + 2, K , n ) . Rezulta ca, intr-o

dxidx j sgn[ f ( x ) f ( x0 )] = sgn Ak +i ,k + j dxk +i dxk + j = sgn Aij

(2.52)

= Ak +i ;k + j __ i; j = 1,2,K, n k Aij unde: (2.53) d x dx __ i 1 , 2 , K , n k = = k +i i sunt constante, relatia (2.52) contine o forma patratica in diferentialele Cum Aij
dxi (i = 1,2, K, n ) care au valori arbitrare.

(2.54) LLLLLL Ai1 Ai2 KK Aii i = 1,2, K , n Se cerceteaza sumele acestora: a) daca toate numerele i > 0(i = 1,2, K, n k ) , atunci forma patratica Q(x) este pozitiv definita si f ( x ) f ( x0 ) 0 , pentru orice vecinatate V a lui x0.

6 . Se construiesc determinantii: A12 KK A1i A11 A22 KK A2 i A21

b) daca toate numerele i = ( 1) i > 0(i = 1,2,K, n k ) , atunci forma patratica Q(x) este negativ definita si f (x ) f ( x0 ) 0 , pentru orice vecinatate V a lui x0. Deci x0 este punct de maxim.
i

Metoda utilizata pentru determinarea punctelor de extrem conditionat se numeste metoda multiplicatorilor lui Lagrange.
Exemplu: Fie f : R 2 R , definita prin f ( x, y ) = 5 x 2 + 3xy + y 2 , cu ecuatia: x 2 + y 2 = 1 . Rezulta ca F ( x, y ) = x 2 + y 2 1 . Se aplica metoda multiplicatorilor lui Lagrange:

F ( x, y, ) = 5 x 2 + 3xy + y 2 + x 2 + y 2 1 F ( x, y, ) = 10 x + 3 y + 2x = 0 F ( x, y, ) = 3x + 2 y + 2y = 0

F ( x, y , ) = x 2 + y 2 1 = 0 Se obtin solutiile: 1 3 1 0 ; y10 = ; 1 x10 = = 2 10 10 3 1 1 0 0 ; y2 = ; 0 x2 = 2 = 2 10 10 3 1 11 0 0 ; y3 ; 0 x3 = = 3 = 2 10 10 3 1 11 0 0 ; y4 ; 0 x4 = = 4 = 2 10 10 x dF ( x, y ) = 2 xdx + 2 ydy = 0 , deci dy = dx y 0 0 2 (x, y, 1 ) = x 2 (x, y, 2 ) = 10 1 = 9 x

0 (x, y, 1 ) = y (x, y, 02 ) = 1 y
2 2

0 (x, y, 1 (x, y, 0 ) = xy xy 2)= 3

6x x 2 Q( x, y ) = 9dx 2 + 6dxdy + dy 2 = + 2 9 dx . y y
1 1 3 3 100 2 0 0 ; , Pentru P1 = se obtine Q (x1 , y1 ) = 9 dx > 0 , iar pentru P2 = 10 10 10 10 0 0 se obtine Q (x 2 , y2 ) = 100 dx 2 > 0 , deci P1 si P2 sunt puncte de minim conditionat. Analog 9 11 0 cazul 0 conduce la: 3 = 4 = 2

0 (x, y, 0 x 3 ) = x (x, y , 4 ) = 1 0 (x, y, 0 y 3 ) = y (x, y , 4 ) = 9

2 2

0 (x, y, 0 xy 3 ) = xy (x, y , 4 ) = 3

6x x2 2 dx . + Q( x, y ) = dx 2 + 6dxdy 9dy 2 = 1 9 y y2 3 1 3 1 , , Pentru P3 = si P4 = se obtine: 10 10 10 10 0 0 ) = Q(x40 , y 40 ) = 64dx 2 < 0 , deci P3 si P4 sunt puncte de maxim conditionat. Fie Q (x3 , y3
A = ( x, y ) R 2 x 2 + y 2 = 1 ;

3 = 0,3 ( x , y )A 10 55 max f ( x, y ) = f (P3 ) = f (P4 ) = = 5,5 ( x , y )A 10 min f ( x, y ) = f (P1 ) = f (P2 ) =