CURS 8 MARXISMUL 1) Premise ale M. Ca TRI 2.Structuralism 1. Premise 3.Gramscianism 4.

Teoriile critice

23.04.2012

5.Neo-marxism

Spre deosebire de celelalte teorii ale relatiilor internationale, marxismul pretinde ca opereaza cu concepte care prin natura lor depasesc sfera nationala. In acest sens, putem spune ca este impropriu sa consideram marxismul ca o teorie a relatiilor internationale, si e poate de preferat termenul de teorie globala. Pretentia teoretica a marxismului este deci aceea ca propune o intelegere globala a relatiilor socioeconomice, si ca in interiorul acestei explicatii globale putem face o serie de constatari despre structurile asa-zis nationale. In practica insa, teoreticienii marxisti au fost obligati sa opereze cu statele-natiune, intrucat altfel explicatiile lor ar fi fost putin inteligibile. Marxismul pleaca de la tezele lui Karl Marx referitoare la evolutia istorica a umanitatii, si la modalitatea dialectica in care clasele soc de-a lungul timpului s-au structurat in baza unor criterii socioeconomice. In viz lui Marx, ac evolutie dialectica a putut avea loc in interiorul unor unitati de tip statal, unitati care incepand cu sec 17-18 pretind din ce in ce mai mult ca sunt state-natiune. Va trebui asadar sa ne concentram: pe de-o parte la nivel global pe relatiile dintre proletariat si burghezie, pe de alta parte, la nivelul fiecarei unitati va trebui sa surprindem relatiile dintre burghezia nationala si proletariatul national respectiv. Marx nu poate fi considerat un teoretician al RI intrucat conform viziunii sale procesele de dezv ale capitalismului se vor desfasura mai intai in interiorul statelor-natiune, creandu-se in acest fel posibilitatea izbucnirii unei revolutii proletare in acele unitati statale care vor cunoaste un grad mai inalt de industrializare. Etapa extinderii revolutiei proletare care poate fi considerata o etapa internationala este de abia o etapa subsecventa celei a rev prolet din statele industrializate. Cu toate ca Marx nu se concentreaza pe teoretizare RI, e primul care atrage atentia asupra relatiilor dintre capitalismul incipient sec 17- care era un fen mai degraba national si capitalismul industrial, specific sec 19, care este un fen mai degraba international. Aceste premise ale lui Marx au fost dezv in interiorul structuralismului. 2. Structuralismul. Exista 2 mom imp: cel initial de la inceputul sec 20, si cel de dezvoltare teoretica maxima in anii 1960-1970. Structura initiala se bazeaza pe polemicile din Europa de dinainte de IRM, legate de activitatea politico-economica a marilor imperii coloniale. O serie de ganditori de orientare marxista, anarhista sau ultra-liberala dezbateau asupra relatiei dintre dezvoltarea in proportie geometrica a K-ismului industrial la nivel global si cresterea puterii statelor coloniale care a fost generic denumita imperialism. 2 pozitii distincte au aparut: 1) cea cf careia propriul imbold in cucerirea de noi teritorii de catre statele coloniale il constituia logica concurentei capitaliste 2) cea cf careia desi capitalismul contribuie la setea de dezvoltare teritoriala, aceasta din urma are totusi mai degraba motivatii ideologice sau geopolitice.

Sustinatorii primei pozitii au fost dominanti in argumentele lor, a. i. agenda de cercetare s-a concentrat tocmai pe studiul dinamicii relatiei dintre mecanismele concurentei capitaliste si procesul dezvoltarii imperiilor coloniale. Lenin a fost unul din pp contributori ai structuralismului, atasand separatiei societatilor in clase o reprezentare geografica corespunzatoare. Lenin se temea in mod concret de posibilitatea ca statele Europei Occidentale si Americii de Nord sa devina atat de puternice incat sa ocupe literalmente intreaga supraf a planetei, transformand integral tari precum Rusia, China, sau Statele Americii de Sud in simple colonii. Lenin isi justifica temerea prin studiul mecanismelor de concentrare a K-lor in tarile bogate, coroborat cu studiul geografic al extinderii permanente a imperiilor coloniale odata cu concentrarea capitalurilor. Lenin arata deci in mod concret cum anumite evolutii rapide spre ex din sfera K-ismului financiarbancar pot conduce aproape automat la necesitatea extinderii imediate a unor teritorii, in special in zona Africii sau Asiei de Sud-Est. Un ex interesant pt Lenin este Germania, care la sf sec 19 si inc sec 20 cunoscuse o evolutie surprinzatoare prin acumularea resurselor si prin dezvoltarea industriala intensiva, Germania este obligata ca intr-un timp scurt sa incerce sa isi asume teritorii de tip colonial fara sa fi avut pana atunci vreo traditie in acest sens. Eforturile Germaniei de a asuma teritorii precum Camerun, Namibia sau Zazibar?? sunt pt Lenin exponentiale pentru modul in care va functiona relatia capitalism-imperialism. Cu alte cuv, era de asteptat ca pe termen relativ scurt toate statele care cunosteau evolutii asemanatoare sa faca tot posibilul pentru a-si extinde teritoriile. De aici si pericolul pt Rusia, care avea sa devina o simpla periferie a lumii coloniale si capitaliste. Peste timp, in anii 60-70, teoriile structuraliste sunt reluate de catre mai multe centre de cercetare, create in general in urma proceselor de decolonizare. Pp ganditor care continua eforturile primilor structuralisti este Immanuel Wallerstein. Acesta introduce in interiorul logicii structuraliste o serie de concepte cu valoare explicativa sporita. Cea mai celebra teza a lui W. este cea privind dezvoltarea K-ismului sub forma unei pete de ulei. Astfel, din perspectiva istorica exista o zona privilegiata (Europa de V si NV) care datorita conditiilor istorice specifice a permis concentrarea resurselor si asumarea prin intermediul imperialismului a unor zone concentrice din ce in ce mai largi. Celor 2 categorii propuse de Lenin- centrul si periferia W. le adauga o a treia categorie, si anume semi-periferia. Aceasta nu apare, istoric vorbind, dupa primele 2, ci concomitent cu acestea. Altfel spus, statele centrului au avut mereu nevoie de o zona semi-periferica, avand cel putin 2 functii majore: 1) de a filtra si tempera impulsurile periferiei spre ex fluxurile demografice, sau in trecut invaziile barbare 2) de a reconditiona materialul de lucru al centrului, reprezentand un debuseu pt produsele aflate la sf ciclului de viata, si o resursa suplimentara de forta de munca. Catre sfarsitul anilor 90, Wallerstein revine asupra acestei diviziuni geografice, aratand ca cele 3 zone nu sunt neaparat blocuri geografice compacte. Wallerstein considera ca centrul poate fi reprez mai degraba ca un sir de noduri de retea intre care exista leg indisolubile dar care nu trebuie neaparat sa faca parte din aceeasi ordine politico-ideologica. In ac fel, centrul ar putea cuprinde zone integrale precum SUA sau Eu de V, dar si puncte disparate precum Emiratele Arabe Unite, orasele hiper-industrializate ale Chinei de pe coasta de E, sau centrele urbane dinamice din Am Lat. Wallerstein ne atrage at as f ca ac evolutie nu

reprez de fapt o de-spatializare, ci mai degraba o re-spatializare, corespunzatoare societatilor informatizate din zilele noastre. In orice caz, Wallerstein afirma ca toate sistemele mondiale sunt caracterizate de ritmuri ciclice presupun perioade de dezvoltare si de contractie care alterneaza, tendinta globala fiind insa una mai degraba ascendenta. Exista in interiorul vietii sistemelor mondiale momente de criza, manifestate prin circumstante specifice in care functionarea sistemului este afectata de acutizarea unor dezechilibre. Wallerstein a emis 2 diagnoze privind crizele: I. II. Cea initiala din anii 60, cf careia criza se produce o singura data in viata unui sistem, si ca in urma crizei, acesta va fi inlocuit de alt sistem. El revine insa in anii 90 asupra acestei viziuni, considerand ca sistemul are posibilitatea de a se reproduce tocmai prin intermediul unor crize. Prin consecintele lor, crizele destabilizeaza echilibrele existente, permitand actorilor care speculeaza sa pregateasca terenul pentru acumularea unor resurse care vor furniza cresterea ulterioara. Aici, W observa ca daca sistemul capitalist mondial are ca si logica de functionare reinvestirea profitului, exista totusi modalitati diferite de producere si apreciere a profitului. Astfel, dupa cum K-ismului agricol i-a succedat un K-ism industrial, este posibil ca actualului K-ism financiar sa ii urmeze o forma specifica de Kism energetic. Sistemul contine, astfel, in el insusi cheia propriei sale reproduceri.

Eforturile teoretice ale lui Wallerstain au cunoscut un succes important, in special in America Latina. Constituirea in anii 50 in cadrul UNESCO a Comisiei Econ pt Am Latina, cunoscuta sub numele de CEPAL, a determinat constituirea mai multor grupuri de reflectie asupra situatiei si mai ales asupra rolului tarilor latino-americane in interiorul sistemului capitalist mondial. Au existat lucrari de pionierat precum cele ale lui Gino Germani, care s-au concentart pe relatiile dintre structura sociala a unor tari, sistemul de guvernare si rolul specific al tarii respective in interiorul sistemului mondial. Apoi au existat economisti precum Raul Prebisch, care a analizat dinamica specifica a tarilor latino-americane si conditiile evolutiei acestora dinspre periferie inspre semi-periferie. Astfel, exista: tari cu un potential semi-periferic important (Argentina, Uruguay) tari pt care trecerea in zona semi-perifierica depinde de gradul de deschidere practicat (Brazilia, Columbia, Mexic) tari cu un potential minim de a parasi zona periferica precum (Ecuador, Nicaragua sau Bolivia). Dinamicilor specifice ale acestor tari le corespund politici active care nu pot fi apanajul exclusiv al tarilor in cauza, de unde si misiunea CEPAL de a consilia aceste tari pt a le asigura dezvoltarea. Andrei G. Franck a avansat conceptul de dezvoltare a subdezvoltarii, aratand care sunt motivele pt care, prin intermediul unor sch socio-economice rapide, tarile din America Latina pot trece de la moduri de org feudale sau chiar neolitice la asumarea rolului periferic sau semi-periferic in interiorul sist capitalist mondial. Astfel, industrializarea rapida a produs in tarile riverane oceanelor un potential de crestere economica care depasea in anii 70-80 toate prognozele realizate anterior. Franck considera ca inca din acea perioada, potentialul de crestere al regiunii trebuia valorificat mai ales in sensul constituirii unor grupuri financiar-indutriale autohtone, care sa rivalizeze cu cele occidentale.

In fine, gandirea structuralista cun un nou mom de revigorare odata cu cele 2 crize econ majore care au afectat regiunea cea din anii 90 in urma careia au suferit in special Argentina, Urugay, Brazilia si cea incepand din 2008 care a lovit tari precum Ecuador, Bolivia, Honduras si Mexic. In cea mai recenta faza a structuralismului, se subliniaza cu ajutorul acestor crize tocmai caracterul profund inechitabil al modului in care functioneaza capitalismul financiar, dand nastere unor noi serii de inegalitati avand un potential conflictual sau revolutionar care nu poate fi neglijat. Structuralistii au propus in acest sens o moralizare a relatiilor financiare internationale prin impunerea unor restrictii severe privind fluxurile de K-luri si prin semnarea unor acorduri de convergenta care sa asigure solidaritatea statelor bogate cu cele mai putin bogate. 3. Gramscianismul Din punt de vedere cronologic, reprezinta prima reforma intelectuala profunda in interiorul gandirii marxiste. Antonio Gramsci si discipolii sai au incercat sa analizeze ERORILE de interpretare ale marxistilor in ceea ce priveste dinamica relatiilor dintre clasele sociale. Gramsci reproseaza ganditorilor marxisti clasici accentul pe care acestia l-au pus in mod disproportionat pe elementele bazei. In mod concret, acestia au crezut ca procesul de constientizare a inegalitatilor va duce, de la sine, la crearea unei constiinte profunde de clasa si deci la revolutia proletara. Aceasta presupunere se bazeaza pe asumarea relatiilor de productie ca motor al constiintei de clasa. Astfel, materia insasi ar dicta modul in care indivizii interpreteaza societatea. Spre deosebire de acesti marxisti clasici, Gramsci considera ca o atentie mai mare trebuie acordata supra-structurii, intrucat tocmai in supra-structura se ascunde cheia de interpretare a rel sociale propriuzise. Daca suprastructura poate fi inteleasa in sens larg ca o totalitate a elem ce guverneaza societatile (legi, institutii, credinte, gusturi, valori samd), Gramsci insista tocmai pe ideologie ca liant intre valorile dominante si ca oglinda deformatoare a interpretarii societatii. Orice sistem de guvernare se bazeaza cf lui G pe o anumita dozare a elementelor coercitive cu cele consensuale. Ori, societ burgheze din prima jum a sec 20 erau deja departe de a fi simple mecanisme institutionale represive. Din contra, ele se bazau pe un subtil consens ideologic, care fusese atins prin manipularea claselor exploatate, in sensul convingerii acestora referitoare la interesele comune pe care le au cu burgheziile nationale. Astfel, pe de o parte, consensul consta in cedarea unor avantaje de natura socio-economica, precum pensii garantate, ore de munca pe sapt plafonate, concedii platite etc si, pe de alta parte, consensul consta in sintetizarea acestor concesii sociale sub forma unei ideologii comune nationale. Nu mai vb numai de adormirea constiintei de clasa a proletariatului, ci si de convingerea uneori profunda a unora dintre proletari ca sistemul din care fac parte este un sistem care le reprezinta interesele. Gramsci denumeste aceasta combinatie de interese bloc istoric acest concept evid 2 realitati: 1) ca vb de bloc, care inseamna asociere de elemente imbinate in mod artificial 2) vb de caracterul istoric, ceea ce ins ca blocurile nu au existat dintotd si nu exista garantia ca vor supravietui. Aceste blocuri nu sunt insa nici elemente pur vremelnice. Ele au o dinamica proprie si isi constituie traditii de functii comune. Ori, ceea ce mentine de-a lungul timpului blocul istoric este tocmai hegemonia unei viziuni particulare asupra acestui bloc, care se exerseaza asupra altor viziuni privind societatea. Tocmai de aceea remediul la aceasta situatie trebuie sa provina tot din interiorul supra-structurii. Gramsci considera ca bl istorice, adica societatile nationale conduse de burghezie pot fi sparte tocmai prin stimularea unei constiinte alternative.

Aceasta constiinta este mai degraba una trans-nationala, insa ea poate fi operationalizata doar in prima faza, la nivelul fiecarui bloc istoric. Concret, Gramscianismul propune constituirea unei suprastructuri proprii proletariatului, adica constiturea unor institutii, valori, limbaje si a unor forme de experienta artistica paralele si uneori opuse celor oficializate de burghezie. Sunt astfel create premisele pt constituirea unei contra-hegemonii, bazate pe ideea consensuala a egalitatii democratice dintre indivizi si a egalitatii in impartirea resurselor socio-economice. In perioada interbelica, viziunea lui Gramsci a cunoscut o popularitate remarcabila in mediile intelectuale din cea mai mare parte a statelor europene, inspirand miscari politice socialiste sau socialdemocrate din Franta, It, MB, Rom, Bulgaria, Ungaria. Proiectarea ideilor gramsciene in RI a fost insa opera unor teoreticieni anglo-saxoni, de abia in anii 1970-80. Cauza pp este tocmai izbucnirea razboiului si bipolarizarea, care au fost mai putin favorabile gandirilor concentrate pe elementele culturale in explicarea societatii si mai favorabile structurilor clasice.