Professional Documents
Culture Documents
mecanică, dar poate fi golosit şi de către inginerii mecanici sau tehnologi, precum şi de
controlorii de calitate.
Prima parte a cursului (cap.1-3) se ocupă de precizia dimensională şi precizia
geometrică a organelor de maşini precum şi de sistemul ISO de toleranţe şi ajustaje. Capitolul 4
prezintă principiul maximului de material.
Partea a doua (cap.5-10) tratează problemele preciziei principalelor grupe de organe de
maşini : calibre limitative, rulumenţi, asamblări conice, filete, roţi dinţate, pene şi caneluri.
În continuare (cap. 11-13) se prezintă problemele lanturilor de dimensiuni şi noţiunile de
bază legate de măsurătorile tehnice şi ale studiului erorilor de prelucrare şi măsurare prin metode
statistice.
Ultimele două capitole (cap. 14-15) menţionează foarte pe scurt aspectele controlului de
înaltă productivitate, automatizare şi organizarea controlului tehnic în producţie.
Fără a epuiza problemele tratate, cursul elaborat pe baza noului plan de învaţămant şi al
noii programe analitice sintetizează cele mai importante aspecte legate de toleranţele şi controlul
tehnic contribuind astfel la o mai bună pregătire a cadrelor de specialitate din ţara noastră.
Autorii
CUPRINS
NOŢIUNI INTRODUCTIVE..........................................................................................
NOŢIUNI DESPRE INTERSCHIMBABILITATE.....................................................
1.PRECIZIA DIMENSIONALĂ............................................................................
1.1. DIMENSIUNI, ABATERI, TOLERANŢE................................................
1.2. ASAMBLĂRI CU JOC ŞI ASAMBLĂRI CU STRANGERE..................
1.3. AJUSTAJE..................................................................................................
1.3.1. Ajustaje cu joc..................................................................................
1.3.2. Ajustaje cu strangere.........................................................................
1.3.3. Ajustaje intermediare.........................................................................
1.4. SISTEME DE AJUSTAJE ŞI ALEGEREA SISTEMULUI DE AJUSTAJE
1.5. UNITATE DE TOLERANŢĂ, CALITAŢI, CLASE DE PRECIZIE
2. SISTEMUL ISO DE TOLERANŢE ŞI AJUSTAJE
2.1. AMPLASAREA ŞI SIMBOLIZAREA CAMPURILOR DE TOLERANŢĂ..........
2.2. CALITAŢII (CLASE DE PRECIZIE) ŞI UNITATEA DE TOLERANŢĂ
SISTEMUL ISO.......................................................................................................
2.3. BAZA SISTEMULUI DE TOLERANŢE...................................................................
2.4. REGIMUL DE TEMPERATURĂ ŞI CONTROL...................................................
2.5. INDICAŢII PRIVIND ALEGEREA PRECIZIEI AJUSTAJELOR.........................
2.5.1.Ajustajele cu joc...................................................................................................
2.5.2. Ajustajele intermediare.....................................................................................
2.5.3. Ajustajele cu strângere.....................................................................................
2.6. TOLERANŢELE DIMENSIUNILOR LIBERE......................................................
3.PRECIZIA GEOMETRICĂ A ORGANELOR DE MAŞINI ....................................
3.1. PRECIZIA FORMEI GEOMETRICE A SUPRAFEŢELOR.....................................
3.1.1. Clasificare...............................................................................................................
3.1.2. Precizia formei macrogeometrice..........................................................................
3.1.2.1. Abateri de formă..............................................................................................
3.1.2.2. Înscrierea toleranţelor de formă pe desene......................................................
3.1.3. Ondulaţia suprafeţelor.......................................................................................
3.1.4. Rugozitatea suprafeţelor.....................................................................................
3.1.4.1. Generalitaţi ; Definiţii.................................................................................
3.1.4.2. Sistemul liniei medii (M).............................................................................
3.1.4.3. Înscrierea rugozităţii pe desene...................................................................
3.1.4.4. Influienţa rugozităţii asupra calităţii funcţionale a suprafeţelor...................
3.1.4.5. Legătura dintre rugozitate, toleranţe dimensionale şi rolul funcţional al
pieselor...........................................................................................................
3.2.PRECIZIA DE ORIENTARE, DE BĂTAIE ŞI DE PRECIZIE A SUPRAFEŢELOR..
3.2.1. Generalităţi. Clasificare.Noţiuni şi definiţii...........................................................
3.2.2. Abateri de orientare................................................................................................
3.2.3. Abateri de bătaie..................................................................................................
3.2.3.1. Abaterea bătăii cilindrice................................................................................
3.2.3.2. Abaterea bătăii totale.....................................................................................
3.2.4. Abateri de poziţie................................................................................................
3.2.5. Înscrierea toleranţelor de orientare, de bătaie şi de poziţie pe desene..................
3
4. PRINCIPIUL MAXIMULUI DE MATERIAL.................................................................
4.1. CONSIDERAŢII GENERALE......................................................................................
4.2.EXEMPLE DE UTILIZARE A PRINCIPIULUI MAXIMULUI DE MATERIAL.......
5. CONTROLUL DIMENSIUNILOR ŞI SUPRAFETELOR DE CALIBRARE
LIMITATIVE...................................................................................................................................
5.1.GENERALITAŢI. CLASIFICAREA CALIBRELOR....................................................
5.2.PRINCIPIUL DE LUCRU AL CALIBRELOR LIMITATIVE.....................................
5.3. SISTEMUL ISO DE TOLERANŢE PENTRU CALIBRE ŞI CONTRACALIBRE....
5.4. CALIBRE PENTRU CONTROLUL ALEZAJELOR CILINDRICE...........................
5.5. CALIBRE PENTRU CONTROLUL ARBORILOR CILINDRICI..............................
5.6. TOLERANŢELE CALIBRELOR PENTRU CONTROLUL SUPRAFEŢELOR CE
FORMEAZĂ AJUSTAJE PLANE..............................................................................
5.7. CONTROLUL PRECIZIEI DE FORMĂ ŞI DE POZIŢIE RELATIVĂ A
SUPRAFEŢELOR......................................................................................................
6. PRECIZIA RULMENŢILOR.......................................................................................
6.1.JOCUL DIN RULMENŢI.........................................................................................
6.2. CLASELE DE PRECIZIE ALE RULMENŢILOR................................................
6.3. CAZURILE DE INCĂRCARE A INELELOR RULMENŢILOR.........................
6.4. INDICAŢII PRIVIND ALEGEREA AJUSTAJELOR DE MONTAJ ALE
RULMENŢILOR...............................................................................................
7. PRECIZIA ŞI CONTROLUL ASAMBLĂRILOR CONICE....................................
7.1. CLASIFICARE. ELEMENTELE UNEI ASAMBLĂRI CONICE........................
7.2. PRECIZIA ASAMBLĂRILOR CONICE...............................................................
7.2.1. Metoda conicităţii nominale..............................................................................
7.2.2. Metoda conicităţii tolerate..................................................................................
7.3. CONTROLUL PIESELOR CONICE ŞI AL UNGHIURILOR................................
8. PRECIZIA SI CONTROLUL FILETELOR..............................................................
8.1. PRECIZIA ŞI CONTROLUL FILETELOR METRICE.........................................
8.1.1. Elementele dimensionale ale filetelor metrice.................................................
8.1.2. Corecţiile diametrului mediu datorate abaterilor de pas şi de unghi ale
profilului..................................................................................................
8.1.3. Precizia filetelor metrice (ajustaje cu joc).........................................................
8.1.4. Simbolizarea pe desen a filetelor si asamblărilor filetate...................................
8.1.5. Controlul filetelor metrice...................................................................................
8.2. PRECIZIA FILETELOR DE MIŞCARE..................................................................
8.2.1.Filete trapezoidale ISO........................................................................................
8.2.3. Filete ferăstrău..................................................................................................
9. PRECIZIA ŞI CONTROLUL ROŢILOR DINŢATE ŞI A ANGRENAJELOR....
9.1. PRECIZIA ANGRENAJELOR CILINDRICE PARALELE...................................
9.1.1. Parametrii danturii cilindrice şi angrenajelor cilindrice paralele......................
9.1.2. Toleranţele şi precizia angrenajelor cilindrice................................................
9.1.3. Notarea preciziei angrenajelor cilindrice........................................................
9.1.4. Criteriul privind asigurarea jocului dintre flancuri. Indici de precizie.........
9.1.5. Controlul roţilor dinţate şi angrenajelor cu roţi dinţate cilindrice................
9.2. PRECIZIA ANGRENAJELOR DE ROŢI DINŢATE CONICE............................
9.2.1.Generalităţi. Elemente geometrice....................................................................
9.2.2. Toleranţele angrenajelor conice (hipoide)……………………………………..
9.2.3. Notarea preciziei angrenajelor conice………………………………………..
9.2.4. Criteriul privind asigurarea jocului dintre flancuri. Indici de precizie………
9.2.5. Controlul roţilor dinţate şi angrenajelor cu roţi dinţate conice…………………
4
9.3. PRECIZIA ANGRENAJELOR MELCATE………………………………………..
9.3.1.Generalităţi. Parametri principali………………………………………………
9.3.2.Toleranţele angrenajelor melcate cilindrice…………………………………..
9.3.3. Notarea preciziei angrenajelor melcate……………………………………..
9.3.4.Criteriul privind asigurarea jocului dintre flancuri.Indici de poziţie...............
9.3.5. Controlul angrenajelor melcate………………………………………………
9.4. PRECIZIA ANGRENAJELOR CU CREMALIERĂ…………………………….
9.4.1. Generalităţi. Parametri principali…………………………………………….
9.4.2. Toleranţele angrenajelor cu cremalieră……………………………………..
9.4.3. Notarea preciziei angrenajelor cu cremalieră…………………………….
9.4.4. Criteriul privind asigurarea jocului dintre flancuri.Indici de poziţie...........
9.4.5. Controlul angrenajelor cu cremaliera............................................................
10. PRECIZIA ŞI CONTROLUL ASAMBLĂRILOR CU PANĂ ŞI CANELURI....
10.1. ASAMBLĂRI CU PANĂ......................................................................................
10.1.1. Parametrii asamblărilor cu pană.....................................................................
10.1.2. Toleranţele şi controlul asamblărilor cu pană.............................................
10.2. ASAMBLĂRI CU CANELURI……………………………………………….
10.2.1. Consideraţii generale………………………………………………………
10.2.2. Precizia asamblărilor prin caneluri dreptunghiulare………………………..
10.2.3.Precizia asamblărilor prin caneluri in evolventă…………………………….
11. LANŢURI DE DIMENSIUNI......................................................................................
11.1. GENERALITĂŢI. CLASIFICARE, EXEMPLE...............................................
11.2. REZOLVAREA PROBLEMEI DIRECTE A LANŢURILOR DE DIMENSIUNI
PLANE, LINIARE ŞI PARALELE……………………………………………
11.2.1. Metoda de maxim si minim……………………………………………….
11.2.2. Metoda algebrică………………………………………………………….
11.2.3. Metoda probabilistică……………………………………………………..
11.3. REZOLVAREA PROBLEMEI DIRECTE A LANŢURILOR DE DIMENSIUNI
LINIARE NEPARALELE…………………………………………………….
11.4. REZOLVAREA PROBLEMEI DIRECTE A LANŢURILOR DE DIMENSIUNI
UNGHIULARE……………………………………………………………….
11.5. REZOLVAREA PROBLEMEI INVERSE A LANŢURILOR DE DIMENSIUNI…
……………………………………………………………….
11.5.1.Metoda toleranţei medii……………………………………………………
11.5.2. Metoda determinării preciziei lanţului……………………………………
11.5.3. Metoda sortării pe grupe de dimensiuni………………………………….
11.5.4. Metoda reglării……………………………………………………………
11.5.5. Metoda ajustării…………………………………………………………..
11.6. LANŢURI DE DIMENSIUNI CU ELEMENTE DE POZITIE ALE
ALEZAJELOR ŞI ARBORILOR………………………………………………
12. NOŢIUNI DE BAZĂ IN LEGATURA CU MASURĂTORILE TEHNICE………
12.1. MĂSURARE, CONTROL, VERIFICARE……………………………………..
12.2. UNITAŢI DE MĂSURĂ………………………………………………………..
12.3. MIJLOACE DE MĂSURĂRE…………………………………………………..
12.4. METODE DE MĂSURARE……………………………………………………..
12.5. INDICI METROLOGICI PRINCIPALI AI MIJLOACELOR DE MĂSURARE
12.6. ERORI DE MĂSURARE, CLASIFICARE, CAUZE……………………………
12.7. PRINCIPII DE ALEGERE A METODELOR ŞI MIJLOACELOR DE
MĂSURARE ŞI CONTROL…………………………………………………….
5
13. STUDIUL ERORILOR DE PRELUCRARE ŞI DE MŞSURARE PRIN METODE
STATISTICE……………………………………………………………………………
13.1.NOŢIUNI DE TEORIA PROBABILITAŢILOR ŞI STATISTICA
MATEMATICĂ……………………………………………………………….
13.2. PRINCIPALI PARAMETRI STATISTICI CE INTERVIN ÎN STUDIUL
ERORILOR DE PRELUCRARE ŞI DE MĂSURARE……………………….
13.3. LEGI DE DISTRIBUŢIE………………………………………………………..
13.3.1. Legea distribuiţie normale…………………………………………………..
13.3.2.Alte legi de distribuţie ale dimensiunilor efective……………………………
13.3.3. Calculul erorii limita de măsurare……………………………………………
13.4. STUDIUL ERORILOR DE PRELUCRARE PE CALE STATISTICĂ………….
13.4.1. Clasificare erorilor de prelucrare……………………………………………..
13.4.2. Studiul erorilor de prelucrare prin metoda statisticii empirice……………….
13.4.3. Distribuţii afectate de erori sistematice………………………………………
13.5. DISTRIBUŢIA JOCURILOR ŞI STANGERILOR EFECTIVE ÎN AJUSTAJE…
13.6. METODE DE CONTROL STATISTIC………………………………………….
14. MIJLOACE DE CONTROL DE INALTĂ PRODUCTIVITATE ŞI
AUTOMATIZAREA CONTROLULUI IN PRODUCŢIE…………………………………..
15. ORGANIZAREA CONTROLULUI TEHNIC IN PRODUCŢIE…………………..
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………….........
6
NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Pentru a realize un produs de o anumita calitate se fac anumite cheltuieli. Deosebim din
acest punct de vedere un nivel calitativ optim şi anume cel pentru care costul global este minim.
Costul global reprezintă suma dintre costul de achiziţie şi costul de exploatare şi
întreţinere în bună stare de funcţionare pe toată perioada de utilizare a produsului.
Variaţia costurilor în funcţie de nivelul calitativ este dată în diagrama următoare:
a- costul de achiziţie
b- costul de exploatare
c- costul global
7
NOŢIUNI DESPRE INTERSCHIMBABILITATE
8
1.PRECIZIA DIMENSIONALĂ
Alezajul este o dimensiune interioară, cuprinzătoare a unei piese, indiferent dacă este
cilindrică sau de altă formă.
Arborele este o dimensiune exterioară, cuprinsă a unei piese, indiferent dacă este
cilindrică sau de altă formă.
Convenţional, marimile referitoare la aelzaje se notează cu litere mari, iar cele referitoare la
arbori cu litere mici. (fig. 1.1.)
9
a) b)
-arbori plani)
Pentru ca o anumita dimensiune să fie cuprinzatoare este necesar ca dimensiunea efectivă să fie
cuprinsă între dimensiunile limită admise (1.1):
Dmin ≤ D ≤ Dmax
L ≤ L ≤ Lmax
min ≤ L ≤ Lmax
Lmin
d min ≤ d ≤ d max
l l min≤≤l l≤≤l l max
min max
Dacă din aceste relaţii se scad valorile nominale ale dimensiunilor (1.2):
Dmin − D N ≤ D − D N ≤ Dmax − D N
Lmin − L N ≤ L − L N ≤ Lmax − LN
d min − d N ≤ d − d N ≤ d max − d N
l min − l N ≤ l − l N ≤ l max − l N
10
Diferenţele algebrice din partea stângă reprezintă abateri inferioare ( Ai -pentru alezaje, ai -pentru
arbori), cele din mijloc reprezintă abateri efective (A- pentru alezaje, a- pentru arbori) iar cele
din dreapta reprezintă abateri superioare ( AS -pentru alezaje, a S - pentru arbori).
Ca urmare relaţiile de mai sus devin(1.3):
Ai ≤ A ≤ AS - pentru alezaje cilindrice şi plane
ai ≤ a ≤ a S - pentru arbori cilindrici şi plani (1.3)
Se observă că abaterile inferioare, efective şi superioare pot fi pozitive, zero sau negative
în funcţie de semnul diferenţelor dintre dimensiunile nominale. [1-2], [6], [9]
Dmin , Lmin , d max , l max - se mai numesc începutul campului de tolerantă
Dmax , Lmax , d min , l min - se mai numesc începutul campului de tolerantă
Dmin − D N = Ai D − DN = A Dmax − D N = AS
Lmin − L N = Ai L − LN = A Lmax − L N = AS
d min − d N = ai d − dN = a d max − d N = a S
l min − l N = ai l − lN = a l max − l N = a S
Relaţiile (1.4) se pot rescrie (1.4):
Dmin = D N + Ai D = DN + A Dmax = D N + AS
Lmin = L N + Ai L = LN + A Lmax = L N + AS
d min = d N + ai d = dN + a d max = d N + a S
l min = l n + ai l = lN + a l max = l N + a S
11
Dar diferenţele dintre valorile limită (maximă şi minimă) ale dimensiunilor reprezintă tocmai
toleranţele dimensionale.(1.5)
( TD , TL - toleranţele alezajelor cilindrice, respective plane; Td , Tl - toleranţele arborilor cilindrici ,
respectiv plani)
TD = Dmax − Dmin = ( D N + AS ) − ( D N + Ai ) = AS − Ai
TL = Lmax − Lmin = ( L N + AS ) − ( L N + Ai ) = AS − Ai
Td = d max − d min = ( d N + a S ) − ( d N + ai ) = a S − ai
Tl = l max − l min = ( l N + a S ) − ( l N + ai ) = a S − ai
Deci, toleranţele mai pot fi definite şi ca diferenţele algebrice dintre abaterile superioare şi cele
inferioare. Întrucât întodeauna dimensiunile maxime sunt mai mari decât cele minime,
toleranţele sunt întodeauna mărimi pozitive.[2]
Reprezentarea grafică a unei toleranţe se numeşte camp de toleranţă. Scrierea unei dimensiuni se
face astfel:
+A +A +a +a
D N + AiS ; L N + AiS ; d N + aiS ; l N + aiS ; φ100 ++00,,02
01 ;300 ± 0,3;
Observaţie: Întotdeauna abaterile superioare se scriu sus iar cele inferioare se scriu jos.
Δ=D-d
12
• Pentru Δ ≤ 0 (D ≤ d) asamblarea va fi cu strângere (1.7)
S = ∆ =d −D
( J –jocul efectiv ; S – strângerea efectivă )
Se observă că valoarea nulă a diferenţei Δ se poate înterpreta fie ca o asamblare cu joc zero, fie
ca o asamblare cu strângere zero.
Jocul efectiv dintr-o asamblare poate fi definit ca valoarea absolută a diferenţei pozitive
dintre dimensiunea efectivă a alezajului D şi cea a arborelui d. (1.6)
Strângerea efectivă reprezintă valoarea absolută a diferenţei negative dintre dimensiunea
efectivă a alezajului D şi cea a arborelui d, inainte de asamblare. (1.7)
Se observă că:
S= D − d = -(D-d) = d-D = -J (1.8)
Rezultă că algebric strângerea poate fi interpretată că un joc negativ sau, invers, jocul că o
strângere negative. [1], [8-11]
1.3. AJUSTAJE
Ajustajul caracterizează relatia ce există intre două grupe de piese cu aceeaşi dimensiune
nominală, care urmează să se asambleze, în legătură cu valoarea jocurilor şi strângerilor ce apar
după asamblare. [1-2], [4-5], [8], [13]
La un ajustaj dimensiuea nominală a arborelui şi alezajului este aceeaşi: D N = d N = N (ajustaje
cilindrice), L N = l N = N (ajustaje plane)
Pentru obtinerea unui joc minim garantat la asamblarea oricărui alezaj cu oricare arbore
este necesar că diametrul minim al alezajului să fie mai mare decât diametrul maxim al arborelui
(fig. 1.5.)
Dmin ≥ dmax = N + Ai ≥ N + as = Ai ≥ as (1.9)
13
Deoarece jocurile şi strângerile sunt mărimi liniare ce trebuie să fie cuprinse între nişte valori
limită, maximă şi minimă, vom defini toleranţa algebrică a jocului că fiind (1.11.): [1-3],[6], [8-
10], [11], [13]
Taj = jmax – Jmin = (As – ai) – (Ai - as) = (As - Ai) + (as - ai) = TD + Td (1.11)
Smax = - Jmin
Smin = - Jmax
14
Fig.1.7. Ajustaj intermediar ( de trecere)
Jocul efectiv va fi cuprins între zero şi valoarea maximă iar strângerea efectivă deasemeni, între
zero şi valoarea maximă (1.16.):
Pentru a obţine cele trei tipuri de ajustaje se poate actiona în două moduri [1], [3-6], [10-
11], [13]
a) Mentinând constantă pentru o anumită dimensiune nominală poziţia câmpului
de toleranţă a alezajului (TD) şi variind convenabil poziţia câmpului de
toleranţe al arborelui (Td), se obţin ajustaje în sistemul alezaj unitar (fig.1.8.a)
b) Mentinând constantă pentru o anumită dimensiune nominală poziţia câmpului
de toleranţă al arborelui (Td) şi variind convenabil poziţia câmpului de toleranţă
al alezajului (TD) se obţin ajustaje în sistemul arbore unitar (fig.1.8.b)
15
Fig.1.8. Sistemul de ajustaje
a) alezaj unitar ; b)arbore unitar
Observaţii:
1) Pentru sistemul alezaj unitar se consideră câmpul de toleranţă cu Ai = 0, AS = TD ;
Deşi din punct de vedere funcţional cele două sisteme de ajustaje sunt echivalente, alegerea
unuia sau altuia se va face având în vedere atât latura constructivă cât şi cea tehnologică. În
general, în construcţiile de maşini, pentru piese mici şi mijlocii se utilizează sistemul alezaj
unitar, acesta punând mai puţine probleme tehnologice, prelucrarea în acest sistem având o
eficienţă economică sporită (mai puţine scule speciale, mijloace de verificare mai ieftine,
alezajele se prelucrează mai greu).sunt însă situaţii când din punct de vedere constructiv, se
impune folosirea sistemului arbore unitar: la utilizarea barelor calibrate şi trase fară prelucrări
ulterioare prin aşchiere, la folosirea organelor de maşini standardizate precum inelul exterior al
rulmenşilor (ce se execută întodeauna in sistemul arbore unitar) .[1]
TD,d = a i
În care:
a – numărul unităţilor de toleranţă
i – unitatea de toleranţă
Adoptarea unei unităţi de toleranţă funcţie de dimensiune se justifică intrucât
precizia de prelucrare economică variază cu dimensiunea. În felul acesta numărul de unităţi de
toleranţă pentru toate dimensiunile la care se cere această precizie va fi acelaşi. (fig. 1.9.)
17
2)două dimensiuni aflate în intervale diferite, executate în aceeaşi clasă de precizie vor avea
toleranţe diferite (1.23) :
Simbolizarea câmpurilor de toleranţă pentru alezaje se face cu una sau două litere mari,
iar a câmpurilor de toleranţe pentru arbori cu una sau doua litere mici, fig .2 .1.a,b : ( literele I, L,
O, Q, W, respectiv i, l, o, q, w nu sunt utilizate) . [ 1], [ 4 ], [ 9 ] , [ 13 ]
19
TD = AS – Ai As = Ai +TD Ai= As - TD
Td = as – ai as = ai + Td ai = as - Td
Sistemul ISO cuprinde 18 calităţii sau clase de precizie notate cu cifre arabe : 01 ; 0 ; 1 ;
2 ; 3 ..... ; 16, in ordine descrescândă a preciziei. Toleranţele corespunzătoare claselor de precizie
se notează astfel : IT01 ; IT0 ; IT1 ; IT2 ; IT3 ; ... ; IT16 in care IT este toleranţa internaţională.
[1-2], [9], [13]
Sistemul ISO având 18 calităţi ţi 28 de aţezări ale câmpurilor de toleranţă, cuprinde astfel în total
504 variante ale câmpurilor de toleranţă pentru alezaje şi arbori .Rrecomandarea ISO 286 – 1962,
restrânge aceste variante la cazurile uzuale : 107 pentru alezaje şi 113 pentru arbori . Practic
această restrângere poate fi extinsă mai mult, în acest sens existând recomandări şi standarde . [ 9
], [ 13 ].
Utilizarea claselor de precizie se poate vedea in fig.2.2 : [ 2 ], [ 4-5 ], [ 8-10]
20
IT = a I (2.4)
iar unitatea de toleranţă I se calculează (2.5) : [1-2], [4], [9], [13]
Observaţie: În sistemul ISO, pentru o anumită dimensiune nominală poziţia unui anumit camp de
toleranţă faţă de dimensiunea nominală este constantă indiferent de clasa de precizie (fig. 2.3.)
Cele trei tipuri de ajustaje (cu joc, intermediare şi cu strângere) pot lua naştere în
două moduri : [1], [8-9], [13]
a) cu baza în sistemul alezaj unitar
b) cu baza în sistemul arbore unitar
Literele H şi h corespund aşezării câmpului de toleranţă pe linia zero, deasupra şi respective
dedesubtul acesteia. Deci, câmpul H, având Ai = 0 va reprezenta simbolul câmpului de toleranţă
pentru sistemul alezaj unitar, iar câmpul h având as = 0 va reprezenta simbolul câmpului de
toleranţă pentru sistemul arbore unitar.
Vom avea : [3], [5-6]
a) În sistemul alezaj unitar :
- ajustaje cu joc : H/a; H/b; H/c; H/cd ; ... ;H/h (H/a; H/b; H/c – jocuri termice)
- ajustaje intermediare: H/j; H/jS; H/k; H/m; (H/n; H/p; H/r)
- ajustaje cu strângere ((H/n; H/p; H/r); H/s; …:H/za; H/zb; H/zc
b) În sistemul arbore unitar:
- ajustaje cu joc: A/h; B/h; C/h; CD/h; … ;H/h (A/h; B/h; C/h – jocuri termice)
- ajustaje intermediare: J/h; JS/h; Kh; M/h; (N/h; P/h; R/h)
- ajustaje cu strângere: (N/h; P/h; R/h; S/h; …ZA/h; ZB/h; ZC/h
câmpurile N, P, R si n, p, r formează ajustaje cu strângere la precizii mari şi ajustaje intermediare
la precizii mici, după cum se vede în fig. 2.4 : [1], [13]
21
Fig. 2.4. Ajustajul H/p
Valorile sau abaterile efective ale dimensiunilor determinate prin măsurare sau
control sunt considerate că atare numai dacă, conform ISO, în timpul măsurării sau controlului,
temperatura piesei care se masoară, a mijlocului de măsurare şi a mediului înconjurător este
egală cu temperatura de rferinţă de 200 C. În funcţie de precizia de măsurare necesară se admit
abateri de la temperatura de referinţă, care în mod obişnuit pot avea limite de la ±0,1 0C la ±1 0C
(în cazuri deosebite sub ±0,1 0C sau peste ±1 0C ).
Abateri de temperatură mai mari decât cele admise pot conduce la apariţia unor erori mari care
denaturează grav rezultatele măsurătorilor.
Când este necesar, se aplică diferite măsuri de asigurare a temperaturii de referinţă
standardizate (exemplu : termostarea înăaperilor sau răcirea pieselor), fie că se calculează erorile
datorate diferenţei faţă de temperatura de referinţă şi se aplică corecţiile respective. [1], [8-9],
[13]
De exemplu, în cazul unor ajustaje cu joc sau cu strângere, diferenţele Δ j i , Δ si
dintre jocul, respectiv strângerea la temperatura de regim şi valorile lor.Temperatura de referintă
se calculează cu relaţiile (2.6.) :
∆jt = jt − j o = N (α D ∆t D − α d ∆t d ) ⇒ jt = j o + N (α D ∆t D − α d ∆t d )
∆st = s t − s o = N (α d ∆t d − α D ∆t D ) ⇒ st = so + N (α d ∆t d − α D ∆t D )
în care :
N – dimensiunea nominală a ajustajului
α D , α d - coeficienţii de dilatare liniară ai materialelor alezajului respectiv arborelui
22
∆t D , ∆t d - diferenţele dintre temperatura de regim a alezajului respectiv arborelui ţi
temperatura de referinţă
∆t D = tD - 20C o ; ∆t d = t d − 20C o
Pentru a corecta valoarea unei dimensiuni măsurate oarecare se utilizează relaţia (2.7.) :[2]
∆l = l N (α l ∆t l − α m ∆t m )
în care:
lN – valoarea nominală a dimensiunii
α l , α m - coeficienţii de dilatare termică liniară ai piesei respective ai mijlocului de
măsurare
∆t l = t l − 20C o ; ∆t m = t m − 20C o
Corecţia va fie egală în valoare absolută dar de semn contrar cu eroarea calculată cu relatia de
mai sus.
23
strângerii. Din cauza deformării materialului pieselor şi a dificultaţilor de montare şi demontare,
aceste ajustaje se prescriu atunci când, până la sfârşitul perioadei de funcţionare nu este necesară
demontarea pieselor asamblate.
În general, cu cât solicitările mecanice şi termice ale asamblării sunt mai mari, cu
atât strângerile trebuie luate mai mari. La proiectarea acestor ajustaje se va avea în vedere faptul
că, în urma amplasarii rugozitaşilor străngerea efectiva va fi mai mică decăt cea calculă pe baza
diferenşei dimensiunilor efective . [1], [3], [7]
După modul de obşinere a strângerii deosibim : [2]
1) ajustaje cu strângere longitudinală, la care presarea se face la temperatura ambiantă, arborele
fiind împins în direcţie axiala (fig. 2.5.a)
2) ajustaje cu strângere transversală, la care apropierea suprafeţelor celor două piese conjugate
se face perpendicular la axa acestora, după ce piesele au fsot montate cu joc una in alta. Jocul
rezultă fie prin încălzirea piesei cuprinzătoare, care la racire va strânge piesa din interior, fie
prin racirea piesei cuprinse care, la incalzire se dilată. (fig. 2.5. b,c)
3) ajustaje cu strângere longitudinală şi transversală
24
Din aceste relaţii se pot detemina toleranţele alezajului (T D) şi arborelui (Td), considrându-se fie
cu valori egale, fie adoptându-se pentru alezaj o toleranţă mai mare cu una pană la cel mult două
clase de precizie, cunoscut fiind faptul că alezajele se prelucrează mai greu ca arborii. [1] după
ce s-au determinat toleranţele TD si Td, se adoptă un ajustaj standardizat în unul din sistemelor de
ajustaje (alezaj sau arbore unitar).
25
3. PRECIZIA GEOMETRICĂ A ORGANELOR DE MAŞINI
3.1.1. Clasificare
Conform STAS 5730/1 – 85 abaterile de formă ale unei suprafeţe se împart în (fig.
3.1.) :
PF / AF > 1000
- Abateri de ordinul 2 sau ondulaţii . pentru care raportul dintre pas şi amplitudine
satisface relaţia (3.2) :
50 ≤ Pw / Aw ≤ 1000
- Abateri de ordinul 3 si 4 sau microgeometrice (rugozitatea suprafeţelor), pentru care
trebuie să se respecte relaţia (3.3) :
PR / AR < 50
Abaterile de ordinul 3 sunt cele care au un caracter periodic sau pseudoperiodic (striaţii,
rizuri) iar cele de ordin 4 sunt cele ce au un caracter neperiodic (goluri, pori, smulgeri de
material, urme de scula, e.t.c.).
26
DEFINITII :
Suprafaţa nominală (geometrică) este suprafaţa reprezentată pe desen, definită
geometric prin dimensiunile nominale, fara nici un fel de abateri de formă.
Profil nominal (geometric) este conturul rezultat prin intersecţia suprafeţei nominale
cu un plan convenţional, definit în raport cu această suprafaţă.
Suprafaţa reală este suprafaţa care limitează corpul respectiv şi îl separă de mediul
înconjurător.
Profil real este intersecţia dintre o suprafaţă reală şi un plan cu orientare dată, sau
interecţia dintre doua suprafete reale (muchie reală).
Suprafaţa efectiva este suprafaţa obţinută prin măsurarea, apropiată ca formă de
suprafaţa reală.
Profil efectiv este profilul obţinut prin măsurare, apropiata ca formă de profilul real.
Suprafaţa adiacentă este suprafaţa de formă dată, tangentă la suprafaţa reală
(efectivă) dinspre partea exterioară a materialului piesei, şi asezată astfel încât distanţa maximă
faţă de aceasta să fie minima în limitele suprafeţei de referinţă.
Profil adiacent este profilul de formă dată, tangent la cel real (efectiv) dinspre
partea exterioară a materialului piesei şi asezat astfel încât distanţa maximă faţă de acesta să fie
minimă în limitele lungimii de referinţă.
Observaţie :
Suprafaţa sau profilul adiacent are aceeaşi formă cu suprafaţa sau profilul nominal, în
schimb, în timp ce acesta din urmă având poziţia determinată de cotele nominale poate
sau nu să se afle în câmpul de toleranţă al piesei, suprafaţa sau profilul adiacent este
situat întodeauna în cadrul câmpului de toleranţă.
Suprafaţa sau lungimea de referinţă este suprafaţa sau lungimea în interiorul careia
se determină abaterea de la formă datăa suprafeţi, respectiv de la formă dată profilului.
Observaţie : pentru o anumită suprafaţă sau lungime de referinţă există o sigură suprafaţă
respectiv profil adiacent , toate celelalte care nu îndeplinesc condiţia de adiacenţă numindu-se
suprafeţe sau profile tangente.(fig.3.2.)
h1 = ha < h2 = ht
Abaterea de la formă este abaterea formei suprafeţei (profilului) reale faţă de forma
suprafeţei (profilului) adiacent (e) . mărimea acesteia se determină ca fiind distanţa maximă
dintre suprafaţa sau profilul adiacent şi suprafaţa sau profilul efectiv, măsurată în limitele
suprafeţei , respectiv profilului de referinţă.
Abaterea limită de formă este valoarea maximă admisă a abaterii de formă
(valoarea minimă este zero) .
Toleranţa de formă este zona delimitată de abaterea limită de formă şi egală cu
aceasta.
27
Observaţie : Abaterea de formă se determină întodeauna după normala la suprafaţa sau profilul
adiacent în punctul considerat.
Cazuri particulare de suprafeţe şi profile adiacente :
a) Cilindrul adiacent este cilindrul cu diametru minim, circumscris suprafeţei
cilindrice exterioare reale la piesele de tip arbore, sau cilindru cu diametrul
maxim, înscris suprafeţei cilindrice interioare reale la piesele de tip alezaj, în
limitele lungimii de referinţă.
b) Cerc adiacent este cercul cu diametru minim circumscris secţiunii transversale a
suprafeţelor exterioare reale la piesele de tip arbore, sau cercul cu diametru
maxim înscris în sectiunea transversală a suprafetelor interioare reale la piesele
de tip alezaj .
c) Plan adiacent este planul tangent la suprafaţa reală, asezat astfel încât distanta
maximă faţă de acesta să fie minimă în limitele suprafeţei de referinţă .
d) Dreapta adiacentă este dreapta tangentă la profilul real şi asezată astfel încât
distanţa maximă faţă de acesta să fie minimă în limitele lungimii de referinţă.
În cele ce urmează sunt descrise abaterile de formă. Cât priveşte abaterile limită de
formă , aţa cum am arătat mai sus, acestea sunt limitate de toleranţele de formă care conform
STAS 7385/1-85 fac parte din categoria toleranţelor geometrice.[1-6], [8-10], [13], [22]
1) ABATEREA DE LA FORMA DATĂ SUPRAFEŢEI "AFS" (STAS 7391/1-74)
Reprezintă cazul cel mai general al abaterilor de formă. (fig.3.3)
AFS ≤ TFS
28
AFf ≤ TFF
29
AFC ≤ TFC
a) Ovalitatea (fig.3.8.)
OV = dmax – dmin = 2AFC
30
AFP ≤ TFP (3.10)
Fig.3.10. Abaterea de la
planitate AFP
AFr ≤ TFr
31
Fig.3.13. Forme ale abaterii de la rectilinitate
a) concavitate b) convexitate
Tabelul 3.1
Simbolul
Denumirea toleranţei
literal grafic
Toleranţa la forma dată a suprafeţei TFs
32
Fig.3.14. Exemple de înscriere pe desen a toleranţelor de formă
a) la circularitate, de 0,02 mm în orice secţiune la exteriorul bucşei ; b) la cilindricitate, de 0,01
mm pe lungimea de 100 mm a suprafeţei respective ; c) la rectilinitate, de 0,04 mm pe orice
lungime de 100 mm a suprafeţei date ; d) la planitate, de 0,06 mm pe toată suprafaţa piesei ; e) la
forma profilului sablonului, de 0,02 mm în orice secţiune paralelă cu planul de proiecţie ; f) la
forma suprafeţei date, de 0,03 mm în orice secţiune ;
Ondulaţia suprafeţelor este o abatere geometrică de ordinul 2 pentru care are loc
relaţia (3.2) : 50 ≤ Pw / Aw ≤ 1000. principalul parametru de apreciere a ondulaţiei este adâncimea
medie WZ în cinci puncte , care este egală cu media aritmetică a cinci înălţimi maxime ale
ondulaţiei determinate în limitele a cinci lungimi de bază egale (fig.3.15.) [2-3], [8-9], [11]
lw1 = lw2 = lw3 = lw4 = lw5
Fig.3.15
.
Ondulaţia suprafetelor
Wz = w1 + w2 +w3 + w4 +w5
Ondulaţia se prescrie numai când acest lucru este absolut necesar din punct de
vedere funcţional, sau când, prin procedeul de prelucrare aplicat, este posibilă generarea ei.
33
Cauzele apariţiei ondulaţiei pot fi : abaterile de forma ale tăişului sculei, vibraţiile de joasă
frecvenţă ale sculei sau ale maşinii unelte, e.t.c. [1], [8-9], [11]
Valorile, în µm, recomandate pentru adancimea medie a ondulaţiei Wz după STAS 5730/2 -85
sunt date în tabelul 3.2 :
Tabelul 3.2
0,1 0,2 0,4 0,8 1,6 3,2 6,3 12,5 25 50 100 200
34
Este cel mai cunoscut şi utilizat pe plan internaţional. În cadrul acestui sistem ca
linie de referinţă pentru evaluarea rugozităţii este aleasă linia medie (M) a profilului, sau o linie
echidistantă cu aceasta. (fig.3.16.) [1-4], [6-11], [13]
DEFINIŢII :
Linia medie a profilului (m) este linia care are forma profilului nominal şi care, în
limitele lungimii de bază, împarte profilul efectiv astfel încât suma pătratelor
ordonatelor(y1,y2,.....,yn) profilului în raport cu această linia să fie minimă, respectiv (3.13) :
l
∫y dx = minim
2
Lungimea de bază (l) este lungimea liniei de referinţă aleasă convenţional pentru a
defini rugozitatea fară influienţa celorlalte abateri geometrice.
Linia exterioară a profilului (e) este linia paralelă cu linia medie, care în limitele
lungimii de bază , trece prin punctul cel mai înalt al profilului efectiv (nu se iau în consideraţie
proeminenţele cu caracter întâmplator, constituind excepţie evidentă).
Pasul neregularităţilor (s) este distanţa între punctele cele mai de sus a doua
proeminenţe consecutive ale profilului efectiv.
Pentru determinarea cantitativă a rugozităţii, în sistemul M se folosesc în principal,
următorii parametri caracteristici :
-Abaterea medie aritmetică a rugozităţii (Ra), respective media aritmetică a valorilor
absolute ale ordonatelor profilului efectiv faţă de linia medie considerată ca origine (3.14):
l
1
Ra = ∫ ( YR − RP ) dx R (3.14)
l0
sau aproximativ (3.15):
n
∑Y i
Ra = i −1
(3.15)
n
în care (3.16):
35
l
1
R p = ∫ ( YR ) dxR (3.16)
0
l
Fig.3.17.
Rz
( R + R3 + R5 + R7 + R9 ) − ( R2 + R4 + R6 + R8 + R10 )
= 1
Determinarea
5 adâncimii medii a
rugozitîţii Rz
(3.17)
Valorile numerice, în µm, ale parametrilor Ra, Rz, şi Rmax, după STAS 5730/2 – 85, sunt date în
tabelul 3.4
Tabelul 3.4.
Ra Ra, Rmax Ra Ra, Rmax Ra Ra, Rmax Ra Ra,
36
Rmax
0,025 0,1 0,4 1,6 6,3 25 100
0,008 0,032 0,125 0,5 2 8 32 125
0,01 0,04 0,16 0,63 2,5 10 40 160
0,012 0,05 0,2 0,8 3,2 12,5 50 200
0,016 0,063 0,25 1 4 16 63 250
0,02 0,08 0,32 1,25 5 20 80 320
0,025 0,1 0,4 1,6 6,3 25 100 400
0,032 0,125 0,5 2 8 32 125 500
0,04 0,16 0,63 2,5 10 40 160 630
0,05 0,2 0,8 3,2 12,5 50 200 800
0,063 0,25 1 4 16 63 250 1000
0,08 0,32 1,25 5 20 80 320 1250
400 1600
1 n
S= ∑ Si
n i =1
(3.20)
1 n
Sm = ∑ Sm
n i =1 i
(3.21)
1 n
t pr = ∑ bi × 100%
l i =1
(3.22)
p = (10 ÷ 90)%
-Raza de racordare la varf a rugozităţii (r), este un parametru important ce caracterizează modul
de comparare în exploatare a suprafeţei .
Tabelul 3.5
Ra Rz l
37
Simbolul clasei de µm µm mm
rugozitate maximum
NO 0,012 0,06 0,08
N1 0,025 0,125
N2 0,05 0,2
N3 0,1 0,5 0,25
N4 0,2 1
N5 0,4 2
N6 0,8 4
N7 1,6 8 0,8
N8 3,2 12,5
N9 6,3 25 2,5
N10 12,5 50
N11 25 100
N12 50 200 8
N13 100 400
Inscrierea rugozităţii pe desene se face conform STAS 612 – 83. Simbolul de bază
este urmatorul (Fig3.19.) :
38
h - înaltimea cifrelor cu care se înscriu cotele pe desen
A- adaosul de prelucrare
B – marimea limită a rugozităţii
C – date suplimentare privind tehnologia de prelucrare
D – lungimea de bază ( când diferă de cea STAS)
E – simbolul orientării urmelor
Simbolurile pentru reprezentarea pe desen a orientarii neregularitaţilor, conform STAS 612 – 83,
sunt date în tadelul 3.6 : [1], [6], [9]
Tabelul 3.6
Simbol Orientarea neregularitaţilor Exemple
39
M În mai multe direcţii oarecare
40
- valoarea clasei de rugozitate
41
3. 1. 4. 4. Influienţa rugozităţii asupra calitaţii functionale a suprafeţelor
Diferiţii parametrii ai rugozitaţii influentează, uneori în mod decisiv, calitatea
functională a suprafeţelor respective.
În ceia ce priveşte fenomenul frecării şi al uzurii este necesar ca suprafaţa prelucrată
să aibă rugozitatea optimă impusă de condiţiile de funcţionare. Cercetările efectuate au arătat că
rugozităţile iniţiale ale suprafeţelor care lucrează în condiţii date se schimba şi tind către cea
optimă (care poate fi mai mică sau mai mare decât rugozitatea initială). Influenţa rugozităţii
asupra frecării şi uzurii se manifestă nu numai prin parametrii Ra , Rz ci şi prin pas, raza de
racordare, orientare. De exemplu în mecanica fină, coeficientul de frecare la deplasarea unor
mecanisme este influenţat de orientarea neregularităţilor, fiind indicat ca acestea să fie orientate
în lungul direcţiei de deplasare. În schimb, o suprafaţă cu asperitaţile perpendiculare pe direcţia
de deplasare va reţine mai bine lubrifiantul. Cercetările experimentale au arătat că în ceea ce
priveşte rezistenţa la uzură, orientarea la 45 a neregularitaţilor faţă de direcţia de deplasare a
suprafeţelor produce uzura cea mai mică, iar orientarea acestora pe direcţia de deplasare produce
uzura maximă.(fig.3.21.) [2], [6]
Fig. 3. 21. Uzura unei piese, în funcţie de orientarea neregularitaţilor (reprezentată prin direcţia
hasurilor)
Je = Jc + 1,2 (Rz D + Rz d) ; Jc = D – d = A – a
So = Sc – 1,2 (Rz D + Rz d) ; Sc = d – D = a – A
Aceasta, deoarece rugozităţile celor doua suprafeţe conjugate se tocesc în primele minute de
funcţionare (la ajustajele cu joc) sau în timpul presării (la ajustajele cu strângere), în proporţie de
60% din marimea lor.
Orientarea rugozităţii influenţează şi asupra rezistenţei la oboseală a pieselor
aceasta este mai mică dacă solicitarea se face transversal pe direcţia rizurilor decât dacă aceasta
se face în lungul lor. Influenţa rugozitaţii asupra rezistenţei la oboseala se manifestă atât prin
efectul de concentratori de tensiuni cât şi prin distrugerea în straturile superficiale ale
materialului a integrităţii graunţilor cristalini. Pe fundul rizurilor de prelucrare, la piesele din otel
se dezvoltă tensiuni de 1,5 ÷ 2 ori mai mari decât tensiunile medii ce acţionează asupra stratului
superficial . [2], [6]
42
Deasemenea, practica a dovedit că o suprafaţă prelucrată mai neted rezistă mai bine
la coroziune, viteza de coroziune variind, intr-o oarecare masură, cu netezimea de suprafaţă. [2],
[6]
Desigur rugozitatea influenţează şi asupra altor proprietaţi funcţionale ale
suprafeţelor : etanşeitatea îmbinărilor rigiditatea de contact, stabilitatea la vibraţii.
Observaţie : influenţa rugozităţii asupra proprieteţilor funcţionale ale suprafeţelor se manifestă
atât prin parametrii privind amplitudinea, (Ra, Rz, Rmax) cât şi prin ceilalţi parametrii : orientare,
pas, procentaj portant, raza de racordare, e.t.c
KTDn, d
Rz ≤ (3.25)
( N + A) m
în care :
Rz - rugozitatea [µm]
N – dimensiunea nominală a asamblării [mm]
TD , d – toleranţa dimensiunii alezajului, respectiv arborelui [µm]
A = 45 ; n = 0,93 ; m = 0,13 ;
K = 0,475 (piese în mişcare relativă); k = 0,57 (restul)]
43
cu dimensiunile şi forma suprafeţelor, calitatea şi precizia pieselor şi organelor de maşini luate
separat, cât şi a maşinilor şi aparatelor în ansamblu. [1- 6], [8 – 11], [13]
Conform STAS 7385 / 1 – 85 precizia de orientare, de bătaie şi de poziţie se
referă la elemente asociate (precizia poziţiei unui element oarecare se indică în raport cu un alt
element denumit bază de rezerinţă) şi se prescrie prin toleranţe de orientare, de bataie şi de
poziţie (care împreună cu toleranţele de formă constituie toleranţele geometrice).
Conform STAS toleranţele de orientare cuprind toleranţa la paralelism, toleranţa la
perpendicularitate şi toleranţa la înclinare ; toleranţele de batăie includ toleranţa bătăii circulare
(radiale sau frontale) şi toleranţa bătăii totale (radiale sau frontale) iar toleranţele de poziţie
cuprind toleranţa la poziţia nominală, toleranţa la concentricitate şi la coaxilailtate şi toleranţa la
simetrie.
Pentru concizia (comoditatea) exprimării. În cele ce urmează vom cuprinde
abaterile respectiv toleranţele de orientare de poziţie sau de bătaie sub denumirea generică
(generală) de abateri de poziţie respectiv toleranţe de poziţie.
DEFINIŢII :
Poziţia nominală reprezintă poziţia suprafeţei, profilului, axei sau planului de
simetrie, determinată prin cote nominale liniare şi / sau ungiulare, faţă de baza de referinţă sau
fară de o altă suprafaţă, profil, axa sau plan de simetrie.
Baza de referinţă reprezintă suprafaţa, linia sau punctul faţă de care se determină
poziţia nominală a suprafeţei sau elementului considerat.
Abaterea de poziţie reprezintă abaterea de la o poziţie nominală a unei suprafeţe,
axă, profil sau plan de simetrie faţă de baza de referinţă sau abaterea de la poziţia nominală
reciprocă a unor suparefeţe, axă, profile sau plane de simetrie. Ea este dată de distanţa maximă
dintre poziţia efectivă şi cea nominală măsurată în limitele de referinţă (3.28) :
AP = E – N
în care :
3. 2. 2. Abateri de orientare
a) Abaterea de la parelism a două drepte în plan este diferenţa dintre distanta maximă şi cea
minimă dintre cele două drepte adiacente măsurate în limitele lungimii de referinţă.
(fig.3.23.)
APl = A – B (3.29)
APl ≤ TPl
b) Dacă cele doua drepte au o poziţie oarecare în spaţiu (sunt încrucişate), abaterea de
poziţie se descompune în două plane reciproc perpendiculare, rezultând două componente
" APl1 " si " APl2 ".
c) Abaterea de la paralelism dintre o dreaptă şi un plan reprezintă diferenţa dintre distanţa
maximă şi cea minimă dintre dreapta adiacentă şi planul adiacent, măsurată în limitele
lungimii de referinţă, în planul perpendicular pe planul adiacent şi care conţine dreapta
adiacentă.
d) Abaterea de la paralelism a două plane reprezintă diferenţa dintre distanţa maximă şi cea
minimă dintre cele două plane adiacente, masurată în limitele suprafeţei de referinţă.
e) Abaterea de la paralelism dintre un plan şi o suprafaţă de rotaţie reprezintă diferenţa dinre
distanţa maximă şi cea minimă dintre axa suprafeţei adiacente de rotaţie şi planul
adiacent, în limitele lungimii de referinţă. (fig. 3.24. a)
f) Abaterea de la paralelism a două suprafeţe de rotaţie se poate determina în plan sau în
spaţiu, analog ca abaterea de la paralelism a două drepte, în plan sau în spatiu, între axele
suprafeţelor adiacente considerate.(fig. 3.24.b)
45
Fig. 3.24 Cazuri de abatere de la pararelism
Abaterea de la înclinare este egală cu diferenţa dintre unghiul format între dreptele sau
suprafeţele adiacente respective şi unghiul nominal, măsurată liniar, în limitele lungimii de
referinţă.(fig.3.25.)
Toleranţa la înclinare este egală cu valoarea maximă admisă a abaterii de la ănclinare.
46
1) ABATEREA DE LA PERPENDICULARITATE "APd" (STAS 7391 / 3 - 74)
APd ≤ TPd
Bătaia radială reprezintă diferenţa dintre distanţa maximă şi cea minimă, de la suprafaţa
efectivă (reală) la axa ei efectivă de rotaţie, măsurată în limitele lungimii de
referinţă.(fig.3.27.).
Bătaia frontală este egală cu diferenţa dintre distanţa maximă şi cea minimă de la suprafaţa
reală (efectivă), la un plan perpendicular pe axa de rotaţie de referinţă, măsurată în limitele
lungimii de referinţă sau la un diametru dat. (fig. 3.28.)
(3.35)
(3.35)
ABf ≤ TBf
Ca şi bătaia radială, bătaia frontală poate fi determinată de o altă abatere de poziţie (abaterea
de la perpendicularitate), sau de o abatere de formă (abaterea de la planitate).
3 2. 4. Abateri de poziţie
48
(3.37)
TPc (3.37)
APc ≤
2
Abaterea de la coaxialitate reprezintă distanţa maximă dintre axa suprafeţei adiacente şi axa
dată ca bază de referinţă, măsurată în limitele lungimii de referinţă. (fig.3.29.)
Abaterea de la coaxialitate poate avea următoarele aspecte particulare : excentricitatea
(dezaxarea) (fig.3.30.b), necoaxialitatea încruciţată (fig.3.30.c).
TPc
APc ≤
2
49
2) ABATEREA DE LA SIMETRIE "APs" (stas 7391 / 5 - 74)
Abaterea de la simetrie reprezintă distanţa maximă dintre planele sau axele de simetrie ale
suprafeţelor adiacente considerate, măsurate în limitele lingimii de referinţă sau într-un plan
dat.(fig.3.32.)
TP
APs≤ s (3.39)
TP 2
APs≤ s (3.39)
2
Abaterea de la poziţia nominală reprezintă distanţa maximă dintre axa suprafeţei adiacente,
dreapta adiacentă sau planul adiacent şi poziţia nominală a acrstora, măsurată în limitele lungimii
de referinţă. (fig.3.33.)
Poziţia nominală se determină faţă de una sau mai multe baze de referinţă : drepte, axe,
suprafeţe.
B1 , B2 – baze de referinţă
N1 , N2 – valori nominale
E1 , E2 – valori efective
50
TPp
(3.4 APp ≤
2
3. 2. 5. Înscrierea toleranţelor de orientare, de bătaie şi de poziţie pe
desene
Tabelul 3.7
Simbolul
Tipul toleranţei Denumirea toleranţei
literal grafic
Toleranţa radiale
bătaii circulare TBr ; TBf
frontale
Toleranţa radiale
Toleranţe de bătaie
bătaii totale
TBr ; TBf
frontale
Toleranţa la concentricitate si
TPc
coaxialitate
Toleranţe de poziţie
Toleranţa la simetrie TPs
52
4. PRINCIPIUL MAXIMULUI DE MATERIAL
4.1. CONSIDERAŢII GENERALE
53
dintre axe) dar nu la distanţa dintre axele angrenajelor sau a unor elemente asemănătoare.[2],
[11]
1) Tabelul 4.1
Dimensiunea reala TFr
16,00 0,03
15,99 0,04
15,98 0,05
Pentru cazul arborele este la maximum de material şi are valorile conform tabelului 4.2 când
dimensiunea nu este maximă diametrul interior al calibrului pentru verificarea functională este di
= 16,00 + 0,00 = 16,00
2)
54
Fig.4.4. Cotarea distanţei dintre două alezaje Fig. 4.5. Cotarea după maximum de material
Se consideră cazul distanţei dintre două alezaje. În mod obijnuit, cotarea se face că în
fig.4.4. caz în care toleranţa la distanţa dintre găuri este de 0,2 mm.
Dacă se admite aplicarea principiului maximului de material, cotarea se face că în fig.4.5. În
acest caz toleranţa de poziţie, dacă alezajele sunt la maximum de material, este tot de 0,2 mm, iar
dacă alezajele sunt la minimum de material (ф5,2) este de 0,6 mm :
TΣ = 2 × 0,1 + 2 × 0,2 = 0,6
3) Se consideră cazul unui alezaj care trebuie să îndeplinească
condiţia de perpendicularitate. (fig.4.6.)
Dacă alezajul este executat la maximum de material, (ф 10) atunci axa acestuia poate fi
cuprinsă în interiorul unui câmp de toleranţă cilindric cu ф 0,04 .(fig.4.7.)
55
Dacă alezajul este la minimum de material, (ф 10,02) atunci axa acestuia trebuie să fie
cuprinsă într-un câmp de toleranţă cilindrică cu ф 0,06 (fig.4.8.) :
TΣ = Tinitiala + ( Dmax − Dmin ) (4.2)
Dacă ambele tronsoane sunt executate la maximum de material toleranţa este egală cu
0,1 mm.
Dacă un tronson este executat la maximum de material iar celalalt la minimum de
material : TΣ = 0,1 + 0,1 = 0,2
Dacă ambele tronsoane sunt executate la minimum de material :
TΣ = 0,1 + 0,1 + 0,1 = 0,3
În general, prin aplicarea principiului maximului de material, este posibilă mărirea
unor toleranţe, fapt care conduce la ieftinirea execuţiei.
56
5. CONTROLUL DIMENSIUNILOR ŞI SUPRAFEŢELOR CU
CALIBRE LIMITATIVE
57
d) – calibre pentru controlul distanţei dintre axa unui alezaj şi o suprafaţă plană,
e.t.c
După destinaţia lor calibrele se clasifică în : [1], [6-8]
a) – calibre de lucru, folosite de muncitorii care execută piesele pe maşini-unelte
b) – calibre de control, folosite de personalul de control tehnic
c) – calibre de recepţie, folosite de personalul de recepţie
d) – contra calibre, folosite pentru controlul calibrelor
După dimensiunea limită pe care o verifică se deosebesc: [1], [7-8]
a) – calibre partea " Trece " T
b) – calibre partea " Nu trece " NT
D ≥ Dmin. Alezajele prin care nu trece calibrul T sunt considerate rebut recuperabil
(printr-o prelucrare suplimentară). Teoretic, dimensiunea nominală a calibrului T
este egală cu Dmin . Cu calibrul partea " Nu trece " NT, care nu trebuie să treacă prin
alezajele controlate, se verifică dacă acestea au diametrul efectiv D ≤ Dmax.
Alezajele prin care trece calibrul NT sunt considerate rebut nerecuperabil. [1-2],
[6], [8-9], c Teoretic, dimensiunea nominală a calibrului NT este egală cu Dmax .
Ca şi alezajele, arborii trebuie să aibă diametrul efectiv cuprins intre dmin şi
dmax (fig.5.2.):
58
Fig.5.2. Schema de principiu pentru verificarea arborilor cu ajutorul calibrelor
limitative
Cu calibrul partea " Trece " T, prin care trebuie să treacă arborii controlaţi
consideraţi corespunzători se verifică dacă aceştia au diametrul efectiv d≤
dmax . Arborii care nu trec prin calibrul T, sunt consideraţi rebut recuperabil ( printr-
o prelucrare suplimentară). Teoretic, dimensiunea nominală a calibrului T este
egală cu dmax . Cu calibrul partea NT, prin care nu trebuie sa treacă arborii
controlaţi, se verifică dacă aceştia au diametrul efectiv d ≥ dmin . Arborii care trec
prin calibrul NT reprezintă rebut nerecuperabil. Teoretic, dimensiunea nominală a
calibrului NT este egală cu dmin .
În figurile următoare sunt prezentate câteva tipuri constructive de calibre
(fig.5.3. şi fig.5.4.):
59
Fig. Exemple de calibre pentru verificarea arborilor a) calibru potcoava dublu T-
NT; b) calibrul plat bilateral T-NT; c) calibrul plat unilateral T-NT
În mod normal, partea " Trece " T, dacă are forma negativului suprafeţei
prelucrate se execută cu o lungime mai mare decât partea " Nu trece " NT pentru a
face o verificare complexă (dimensională, de forma sau de poziţie), dar practic,
pentru a reduce consumul şi greutatea se renunţă adesea la acest principiu. [1-4],
[6-9], [11]
60
Fig.5.5. Poziţiile câmpurilor de toleranţă ale calibrelor pentru verificarea alezajelor
D ≤ 180 mm
D ≤ 180 mm
D ≤ 180 mm
62
NT = Dmax ±
H1/2 = ( N + LNT ) H1/2 ±
D ≤ 180 mm
TL ,l
TC = TU = − , pentru L,l ≤ 100 mm
10
TL ,l
TC = TU = − , pentru L,l >100 mm
14
63
Dimensiunile plane exterioare vor fi asimilate cu dimensiunile arborilor cilindrici,
iar dimensiunile plane interioare cu cele ale alezajelor cilindrice. În ceea ce
priveşte poziţiile câmpurilor de toleranţă ale calibrelor în raport cu toleranţa
dimensiunii, se recomandă ca ele să se stabilească conform fig.5.7.
64
Controlul preciziei de formă macrogeometrică al ondulaţiei şi rugozităţii,
precum şi bătăii suprafeţelor se execută cu metode şi mijloace adecvate, alegerea
acestora făcându-se în funcţie de scopul urmărit, precizia necesară, mărimea seriei
de fabricaţie, dotarea tehnică a întreprinderii, e.t.c.
O serie de metode şi aparate de măsură şi control vor fi cunoscute şi
însuşite în cadrul activitătii de laborator.
În fig.5.8. – 5.10. sunt prezentate exemple de calibre pentru verificarea
profilelor, iar în fig.5.11. un calibru complex pentru controlul asimetriei.
Profilele se controlează cu calibre profilate (calibre şablon), care
controlează profilul propriu-zis, (aşa- numitele calibre singulare, fig.5.8.) sau
profilul şi poziţia acestuia (aşa – numitele calibre complexe, fig.5.9.).
În cazul calibrelor singulare este posibil ca , la acelaşi calibru să se
materializeze dimensiunea (raza) maximă şi dimensiunea (raza) minimă (fig.5.8.).
Calibrele profilate complexe se construiesc în două variante:
- cu profil suprapus peste piesa de controlat, în care verificarea se face cu
ajutorul unui liniar (fig.5.10)
- cu profilul conjugat piesei de controlat, la care verificarea se face prin
fanta de lumină (fig.5.9. c,d)
65
Fig. Calibrul profilat (suprapus piesei) cu linial de control
66
Fig.5.9. Calibre profilate
Ambele calibre se execută cu ajutorul contracalibrelor.
Acestea asigură interschimbabilitatea în timp a calibrelor.
67
În fig.5.11. se dau câteva exemple de asimetrie precum şi
construcţia calibrelor respective.
68
Fig.6.1.Rulment radial cu bile Fig.6.2.Rulment radial cu role
JR=DC–(dc+2dcr) [mm]
(6.1)
în care:
DC – diametrul căii de rulare a inelului exterior
d c – diametrul căii de rulare a inelului interior
dc r – diametrul corpurilor de rulare
Observaţie: În practică se consideră jocul radial iniţial de control, care este jocul
obţinut la încărcarea rulmentului cu anumite sarcini.(6.2)
0.034
J R5 = J R +
3 z 2 ⋅ d cr
70
(6.2)
0.070
J R15 = J R
3 z 2 ⋅ d cr
în care:
J R5 , J R15 – jocul radial iniţial de control obţinut prin încărcarea rulmentului cu o
sarcină de 5 sau 10 daN
Z –numărul corpurilor de rulare în rulment
În ceea ce priveşte jocul radial de montare acesta are valoarea (6.3):
JM=JR–ΔJM (6.3)
în care:
Δ J M – micşorarea jocului radial ca urmare a deformării diametrului căii de rulare
a inelelor datorită ajustajelor de montaj
În cazul când inelul interior se introduce cu strângere pe arbore, diametrul
căii de rulare a inelului interior se măreşte cu 55÷75 % (în medie 65%) din
strângerea calculată. Rezultă (6.4):
ΔJemax=(0,50÷0,60)Smaxc (6.5)
JF = J M – Δ JQ + Δ JC = JR – Δ JM – Δ JQ + Δ JC
(6.6)
în care:
Δ JQ – micşorarea jocului radial în urma dilatărilor diferite ce se produc la
cele două inele (6.7):
ΔJQ=adcΔtQ (6.7)
în care:
A - coeficientul de dilatare liniară
71
dc – diametrul căii de rulare a ineluluil interior
Δ tQ – diferenţa dintre temperaturile celor două inele
Δ JC – mărirea jocului radial datorată deformărilor de contact (6.8):
ΔJC=ΔJCi+ΔJCe (6.8)
unde:
Δ JCi , Δ JCe - deformaţiile de contact dintre corpurile de rulare şi calea de
rulare a inelului interior, respectiv exterior, valori date în literatura de
specialitate.
1
J ’A= ( J R + 2∆ J c ) ⋅ d cr
5
(6.10)
Tabelul 6.1
D +D d +d
D = max min şi d = max min
m m
2 2
(6.11)
74
Fig.6.7. Încărcarea rulmenţilor cu o forţă rotativă :
a) încărcarea locală în inelul interior şi încărcarea circulantă la
inelul exterior ;
b) încărcare locală a inelului exterior şi încărcare circulantă la
inelul interior;
76
unui moment de torsiune sau centrarea pieselor conjugate ;
(exemplu: fixarea unei scule aşchietoare).
- asamblări conice de etanşare , caracterizate printr-un contact foarte
bun şi un joc efectiv nul; (exemplu: robinetele de gaz cu cepuri
conice) .
Principalele elemente ale unei asamblări conice sunt date în fig.7.1: [1],
[3], [5-6], [9], [11]
77
- distanţa L23 (l23) dintre două sectiuni cu diametrele D2 si D3 , (d2 si
d3)
- distanţa L (l) dintre baza de cotare şi secţiunea nominală de diametru
D1 (d1); Ca bază de cotare se poate lua una din suprafeţele frontale
ale piesei conice , sau altă suprafaţă a piesei importantă funcţional.
- distanţa bazică LB a asamblării conice , ce reprezintă distanţa în
direcţie axială între două suprafeţe aparţinând pieselor din asamblare
(L’B) sau legate direct de asamblare (L’’B)
- lungimea conului interior (exterior) lD (ld)
- lungimea de contact dintre cele două suprafeţe H
Între elementele unei suprafeţe conice există relaţiile (7.1) , (7.2) :
α D 2 − D3
- înclinaţia: I = tg =
2 2 ⋅ L23
(7.1)
α D 2 − D3 d 2 − d 3
- conicitatea: C = 2I = 2tg = =
2 L23 l 23
(7.2)
78
variabil , toleranţele TD1 şi Td1 la diametru fiind aceeaşi în orice secţiune
pe lungimea suprafeţei conice. (fig.7.2)
79
Deoarece suprafeţele conice trebuie să fie în contact , toleranţele diametrelor
vor determina o variaţie a distanţei bazice în limitele unei toleranţe TLB. Astfel în
cazul limită din figură distanţele bazice au valoare nominală. În celălalt caz limita
când d1=d1 min (CC’) şi D1=D1 max (BB’ ) contactul dintre suprafeţe necesită
deplasarea axială a arborelui spre stânga sau a alezajului spre dreapta cu o valoare
TLB. Dacă distanţa bazică este L’B aceasta va ajunge la valoarea maximă L’B
’
max=L B+TLB iar când distanţa bazică este L B aceasta va ajunge la valoarea
’’
minimă L’’B min=L’’B-TLB . Rezultă pentru cele două distanţe bazice una din cele
două posibilităţi :
+TL B 0
L' B 0 sau L'' B −TLB
Din triunghiul dreptunghic ∆ BCE rezultă (7.3) :
BA + AC TD − Td 1
TLB = = = (T + T )
α α C D d (7.3)
tg 2tg
2 2
Cum C<1 rezultă că toleranţa la distanţa bazică este mai mare decât suma
toleranţelor diametrale.
De menţionat , că în limitele toleranţei la diametru, unghiul de conicitate α variază
la fiecare suprafaţă conică între două limite determinate şi de lungimea
conului.Această variaţie a unghiului α este imporatntă din punct de vedere al
contactului şi controlului suprafeţei conice (fig.7.4).
81
Fig.7.6. Toleranţe suprapuse la D1 si d1
TD1 Td
D1 max = N + = d 1 max = N + 1
2 2
TD1 Td
D1 min = N − = d 1 min = N − 1
2 2
(7.4)
D1 med=d1med=N
82
Fig.7.7. Exemplu de cotare a pieselor conice
83
determinate de toleranţele cotelor L şi l şi de lungimea suprafeţelor conice
respective.
Acest sistem de cotare este foarte comod din punct de vedere al controlului
suprafeţelor conice cu calibre limitative tampon sau bucşă conică şi se aplică mai
ales în cazul conicităţilor mari .
La ambele sisteme de cotare , abaterile de la rectilinitatea generatoarei şi de
la circularitate se vor încadra în toleranţele prescrise pentru diametrele D (d) sau
pentru cotele L (l) , sau dacă este necesar se vor prescrie (ca la suprafeţe
cilindrice) . [1] , [4] , [9]
84
Datorită toleranţei unghiului α5 variaţia lui D (d) creşte , faţă de toleranţa prescrisă
pentru DM sau dM , înspre diametrul mic al conului , ceea ce are importanţă numai
în privinţa poziţiei axiale a pieselor (prin distanţa bazică LB) . La asamblările fixe
şi etanşe, importantă este numai toleranţa ATα . Această variantă se aplică atunci
când secţiunea piesei cu diametrul DM sau dM este convenabilă din punct de vedere
al execuţiei şi controlului . [1], [3-4], [9].
85
Fig.7.11. Toleranţa la diametru mic al conului şi la
unghiul de conicitate
86
Fig. 7.12. Toleranţa la cota de bazare L (1)
şi la unghiul de conicitate
Exemplu:
Astfel , în situaţia din fig. 7.13. , când toleranţa la unghiul alezajului este dată
în plus , iar cea la unghiul arborelui în minus , adică:
87
contactul între suprafeţele conice va fi incomplet şi va avea loc în zona diametrelor
mici , în rest apărând un joc deoarece unghiul efectiv al alezajului este mai mare
decât al arborelui conic .
88
7.3. CONTROLUL PIESELOR CONICE ŞI AL
UNGHIURILOR
Fig.7.18.
Calibru-potcoavă unghiular Fig.7.19. Calibru-potcoavă unghiular
cu repere „trece” şi ‚nu trece”
90
Elementele dimensionale ale filetelor metrice
8.1.1
Dintre parametrii filetului metric ISO, trei sunt principali , având un rol
preponderent asupra funcţionării acestuia (fig.8.1.) : [1-3] , [11]
91
ω = artg p/πd2
(8.1)
92
Fig.8.3. Corecţia diametrului mediu datorită abaterii pasului
fp fp
∆p1 = tgβ ∆p2 = tgγ
2 2
(8.2)
β, γ – unghiurile flancurilor
∆p1, ∆p2 – componente ale abaterii pasului (∆p=∆p1+∆p2)
Rezultă (8.3):
fp 2 ∆p
∆p = (tgβ + tgβ ) fp =
2 tgβ + tgγ
(8.3)
în care fp este corecţia diametrului mediu impusă de abaterea ∆p a pasului pe toată
lungimea de înşurubare.
Observaţie: S-a luat în modul deoarece abaterile pasului pot fi într-un sens sau
altul, dar indiferent de semn ele conduc fie la mărirea lui D2 ef fie la micşorarea lui
d2 ef.
Penrtu filetul metric ISO, β=γ, deci (8.4):
α
f p = ∆p ctg
2
(8.4)
93
b) – dacă semiunghiurile flancurilor prezintă abateri faţă de valoarea nominală,
este de asemnea o corecţie a diametrului mediu cu valoarea fα. [1-5], [8],
[11], [16].
Pentru filetul simetric (8.5):
0.466 α
fα = H1∆
sin α 2
(8.5)
H1 – înalţimea profilului de bază (H1=5/8 H)
În afară de cele două corecţii ale diametrului mediu fp şi fα , mai apare o corecţie
fd2 (fD2), a diametrului mediu egală cu abaterea propriu-zisă a acestuia, ca la orice
dimensiune.
Pentru ca înşurubarea să fie posibilă, abaterea diametrului mediu se va considera
numai „în plus” pentru piuliţă şi numai „în minus” pentru şurub.
Ţinând cont de cele trei corecţii, rezultă o corecţie totală a diametrului
mediu (8.6):
f Σ = f p + fα + f d 2 ( D 2 ) [μm]
(8.6)
Pe baza relaţiilor stabilite,literatura de specialitate dă valoarea corecţiilor fp, fα
pentru diferite filete.La acestea se adaugă corecţia fd2, fD2 , luată după precizia
IT9.
Corecţia totală f∑ trebuie să fie mai mică, cel mult egală cu toleranţa prescrisă
pentru diametrul mediu (8.7):
f Σ ≤ Td 2 f Σ ≤ TD 2
(8.7)
94
în care:
UF – unitatea de toleranţă pentru filete
C – constanta de proporţionalitate
x, y – coeficienţii de pondere ai pasului, respectiv diametrului
Practica arată că se poate lua C=90, x=0.4, y=0.1 (8.9)
95
Fig.8.4. Grade de precizie pentru filete:
a) pentru şurub; b)pentru piuliţă
Valorile numerice ale toleranţelor Td2, TD2 sunt date în STAS 8165-82. În ce
priveşte poziţia câmpurilor de toleranţă, s-au stabilit abateri fundamentale în raport
cu profilul nominal al filetului (care joacă rolul liniei zero de la ajustajele cilindrice
netede), astfel:
ea – abaterea superioară (pentru şuruburi)
EI – abaterea inferioară (pentru piuliţe)
S-au standardizat 4 serii de abateri fundamentale pentru filetele şuruburilor: h, g, f,
e (fig.8.5.) şi 2 serii de abateri fundamentale pentru filetele piuliţelor: H, G
(fig.8.6.) [1-2], [11].
În ce priveşte toleranţele pentru restul parametrilor filetului se consideră:
- pentru diametrul D se dă numai limita minimă Dmin care asigură
înşurubarea, cea maximă nefiind necesară
96
Fig.8.5. Abaterile fundamentale pentru filetul şurubului
(STAS 8165-82)
a) aşezarea h; b) asezarea e, f şi g
97
- pentru diametrul D1 se prevăd 5 grade de precizie 4, 5, 6, 7, 8 pentru
care toleranţa se calculează cu relaţia (8.11):
98
4) Dacă lungimea de înşurubare nu face parte din grupa N atunci se indică şi
aceasta:
M6x1 – 5g 6g – 30
Observaţie: În anumite cazuri de funcţionare este necesar să se utilizeze ajustaje
intermediare sau chiar cu strângere. [1-2], [11]
99
Fig.8.7. Dimensiunile principale de asamblare ale
filetelor trapezoidale
100
Fig.8.8 Poziţiile câmpurilor de toleranţă ale
filetului trapezoidal exterior
în care:
P – pasul filetului
Ph – pasul elicei (Ph = n P)
n – numărul de începuturi
101
Fig.8.10. Elementele dimensionale ale filetului ferăstrău
102
Fig.8.12. Poziţia câmpurilor de toleranţă
ale filetului ferăstrău exterior
103
9. PRECIZIA ŞI CONTR OL UL R OŢIL OR
DINŢ ATE ŞI A ANGREN AJEL OR
104
Fig9.3. Secţiune frontală Fig.9.4. Funcţia
a angrenajului inv α = tg α – α
rb tg αt = rb e (9.3)
sau (9.4):
e = tg αt (9.4)
în care: αt – unghiul de presiune frontal de divizare
Unghiul e are valoarea (9.5):
e = αt+ inv αt (9.5)
unde: inv αt – o funcţie de αt
105
În figura de mai sus s-au folosit notaţiile:
db – diametrul cercului de bază
dw – diametrul cercului de divizare
αt - unghiul de presiune frontal de divizare
În afară de parametrii arătaţi, mai sunt :
da = 2 ra – diametrul cercului de cap
df = 2 rf – diametrul cercului de picior
a – distanţa dintre axe
ha – înălţimea capului de divizare (măsurată pe rază)
hf – înălţimea piciorului de divizare (măsurata pe rază)
h = ha + hf – înălţimea dintelui
pt – pasul frontal
pb – pasul de bază
st – arcul de divizare frontal al dintelui
et – arcul de divizare frontal al golului
Observatie: Din triunghiurile O1K1C1 şi O2K2C2 rezultă (9.7) :
rb 1 = rw 1 cos αt (9.7)
rb 2 = rw 2 cos αt
Dimensiunile elementelor geometrice ale roţilor dinţate cilindrice cu dinţi
drepţi sau înclinaţi se consideră în conformitate cu cremaliera de referinţă (STAS
821 – 82) care reprezintă o porţiune a unei roţi dinţate cilindrice cu diametrul şi
numărul de dinţi infinit (fig.9.5). Profilul ei serveşte ca bază pentru roţile dinţate
cilindrice evolventice.
Cremaliera inversă, care se potriveşte cu cea de referinţă (capul dintelui
uneia cu piciorul dintelui celeilalte, şi invers) este cremaliera generatoare numită
astfel deoarece materializată prin scula aşchietoare (cuţit pieptene, cuţit roată, freză
melc) va genera dantura roţii dinţate cu care angrenează.
106
Linia cremalierei , în raport cu care se dau dimensiunile dinţilor (pe care
grosimea dinţilor este egală cu golul dintre ei) se numeşte linia de referinţă.
Liniile paralele cu linia de referinţă se numesc linii de divizare.
Cercul roţii dinţate (pe care se rostogoleşte linia de divizare a cremalierei
generatoare) după care se produce rostogolirea se numeşte cerc de divizare.
Modulul frontal (pasul diametral) este definit prin raportul (9.8):
d
mt = [mm] (9.8)
z
z – numărul de dinţi
Pasul frontal (măsurat pe cercul de divizare) are valoarea (9.9);
πd
pt = [mm] (9.9)
z
πd – lungimea cercului de divizare
Rezultă (9.10):
pt
mt = [mm] (9.10)
π
Distanţa de la linia de referinţă a cremalierei până la linia de divizare tangentă la
cercul de divizare al roţii este deplasarea cremalierei şi are valoarea (considerată
în fracţiuni de modul) (9.11):
x = ξ mt (9.11)
ξ – coeficient de corijare (deplasare specifică)
Daca ξ = 0 roata dinţată nu este corijată
ξ > 0 cremaliera generatoare se depărtează de centrul roţii (deplasare de
profil pozitivă) (fig.9.6.)
Dreapta K1K2 , tangentă la cele două cercuri de bază (de raze rb 1 , rb 2) se numeşte
linie de angrenare. Aceasta trece prin polul angrenării C şi punctul de contact P al
profilelor Γ1 , Γ2.
Linia de angrenare formează unghiul αt cu tangenta TT.
Din triunghiurile O1K1C1 şi O2K2C2 rezultă (9.12):
rb 1 = rw 1 cos αt (9.12)
rb 2 = rw 2 cos αt
108
Fig.9.8. Secţiune frontală (aparentă) F-F şi normală N-N
prin
cremaliera de referinţă a danturii înclinate
pn = pt cos β
mn = mt cos β (9.13)
tg αn = tg αt / cos β
în care:
pn , mn , αn – corespund secţiunii normale
pt , mt , αt - corespund secţiunii frontale
β – unghiul de înclinare a danturii pe cilindrul de divizare
Parametrii cremalierei de referinţă au valorile:
- unghiul normal al profilului de referinţă α = 20°
- pasul de referinţă p = π m
*
- înalţimea capului de referinţă hα =h α m = 1 m
*
- jocul de referinţă la picior c = c m = 0.25 m
*
- jocul piciorului de referinţă hf = hf m = 1.25 m
*
- înalţimea dintelui de referinţă h = h m = 2.25 m
109
- raza de racordare la piciorul dintelui pf = pf* m = 0.38 m
Roţile dinţate au în angrenare , un raport de transmitere definit de rapoartele (9.14):
ω 1 n1 rw1 z1 1
i12 = = = = = (9.14)
ω 2 n2 rw 2 z2 z21
unde:
i12 – raportul de transmitere între roţile 1 şi 2
ω1,2 – viteza unghiulară a roţilor 1 şi 2 ( ω1,2 = 2π n1,2 )
n1,2 – turaţia roţilor 1 şi 2
z1,2 – numarul de dinţi a roţilor 1 şi 2
i21 – raportul de transmitere între roţile 2 şi 1
111
Ajustajul tip B asigură valoarea minimă a jocului între flancuri pentru care se
elimină posibilitatea înţepenirii unui angrenaj cu roţi din oţel sau fontă , datorită
încălzirii la o diferenţă de temperatura de 25° C între roţile dinţate şi carcasa
reductorului.
Deoarece asupra tipului ajustajului şi toleranţei jocului dintre flancuri
influenţează şi precizia distanţei între axele angrenajului s-au stabilit şi 6 trepte de
precizie pentru abaterile distanţei între axe notate cu cifre romane de la I la VI în
ordinea descrescătoare a preciziei. Corespondenţa tipului ajustajului cu tipul
toleranţei jocului şi cu treapta de precizie a distanţei între axe este dată în tabelul
9.1 (pentru criteriul funcţionării line): [2]
Din cele parcurse rezultă că precizia roţilor dinţate şi angrenajelor cilindrice
este dată de treapta de precizie, iar cerinţele referitoare la jocul dintre flancuri sunt
indicate, pentru tipul ajustajului , după criteriul jocului dintre flancuri.
Tabe
lul 9.1
Observaţie: Pentru flancurile inactive sau care lucrează un timp limitat la sarcini
reduse se
admite reducerea preciziei dar nu mai mult cu două trepte.
7 – C – STAS 6273 – 81
1) Jocul dintre flancuri (jn) reprezintă jocul dintre flancurile reactive ale dinţilor
roţilor dinţate conjugate, în sectiune normală, în planul de angrenare. (fig.9.10.)
unde:
ξmn – deplasarea nominală a profilului de referinţă
EHr – deplasarea suplimentară a profilului de referinţă (deplasarea negativă a
profilului de referinţă din poziţia nominală, prin care se micşorează grosimea
dintelui şi se asigură jocul dintre flancuri)
EHs – deplasarea suplimentară minimă a profilului de referinţă pentru dantura
exterioară
EHi – deplasarea suplimentară minimă a profilului de referinţă pentru dantura
interioară
TH – toleranţa deplasării suplimentare a profilului de referinţă
114
Fig 9.12. Grosimea nominală a dintelui pe
coarda constantă (STAS 6273 - 81)
Ecr – abaterea grosimii dintelui pe coarda constantă (diferenţa dintre grosimea
efectivă şi cea nominală a dintelui pe coarda constantă)
Ecs – abaterea superioară a grosimii dintelui pe coarda constantă
Tc – toleranţa grosimii dintelui pe coarda constantă
5) Cota nominală peste dinţi (W) reprezintă valoarea de calcul a cotei peste dinţi
care corespunde poziţiei nominale a profilului de referinţă. (fig.9.13)
Ewr – diferenţa între valoarea efectivă şi cea nominală a cotei peste dinţi
Ews – abaterea minimă a cotei peste dinţi pentru danturi exterioare
Ewi – abaterea minimă a cotei peste dinţi pentru danturi interioare
115
Tw – toleranţa cotei peste dinţi
Observaţie: Valorile Ews şi Ewi sunt prescrise astfel încât să asigure jocul minin între
flancuri.
6) Cota medie peste dinţi (Wmr) reprezintă cota medie a tuturor cotelor peste
dinţi, pentru roata dinţată considerată (9.17):
W1 + W2 + ..... + Wn
Wmr = (9.17)
n
Ewmr – abarerea cotei medii peste dinţi
Ewms – abaterea minimă a cotei medii peste dinţi pentru dantura exterioară
Ewmi – abaterea minimă a cotei medii peste dinţi pentru dantura interioară
Twm – toleranţa cotei medii peste dinţi
7) Variaţia cotei peste dinţi (Fvwr) reprezintă diferenţa dintre valorile efective
maximă şi minimă a cotei peste dinţi.
Fvw – toleranţa variaţiei cotei peste dinţi
8) Cota nominală peste role sau bile (M) reprezintă dimensiunea de calcul peste
role sau bile la dantura exterioară, sau între ele la dantura interioară, dimensiune ce
corespunde poziţiei nominale a profilului de referinţă. (fig.9.14)
116
TM – toleranţa cotei peste bile sau role
117
În STAS 6844 – 80 se dau dimensiunile pentru roata plană de referinţă
pentru dinţi drepţi şi înclinaţi. Negativul acesteia reprezintă roata plană
generatoare.[2],[11],[14]
Tab
elul 9.2
Observaţie: Distanţa dintre axe este zero , deci spre deosebire de angrenajele
cilindrice aici
nu poate fi vorba despre precizia abaterii distanţei dintre axe.
Exemple:
7 – C STAS 6460-81
8-7-6 Ba STAS 6460-81
7 – 400 STAS 6460-81
118
Ultimul exemplu reprezintă treapta de precizie 7 pentru toate criteriile, iar 400
indică jocul garantat între flancuri (µm) dacă acesta nu se încadrează în tipurile de
ajustaje indicate anterior.
119
9.3. PRECIZIA ANGRENAJELOR MELCATE
Tabelul 9.3.
Tipul ajustajului A B C D E+H
Treapta preciziei cinematice 5÷12 5÷12 3÷9 3÷8 1÷6
Tipul toleranţei jocului a b c d h
Observaţie: Prin coarda de contact se înţelege coarda golului (sau dintelui) roţii
melcate
(spirei melcului) care subîntinde punctele de contact potenţiale situate
pe
suprafeţe diferite ale golului (dintelui).
1
aR = ( d + 35mn ) (9.19)
2
în care:
d – diametrul de divizare al roţii dinţate cilindrice
mn – modulul normal
35mn – diametrul roţii dinţate cilindrice echivalente
La angrenajele cu cremalieră reale nu este obligatoriu ca distanţa de montaj să
fie cea rezultată din calcul. Se consideră (fig.9.18.)
far – abaterea distanţei echivalente dintre axe (distanţa între valoarea efectivă
şi cea nominală)
+fa – abaterile limită ale distanţei echivalente între axe
123
Fig.9.18. Angrenaje cu creamalieră
a) cremaliera; b) distanţa echivalentă între axe
– criteriul de contact al cremalierei nu poate fi mai puţin precis decât cel al
funcţionării line
– treapta de precizie a roţii dinţate din angrenaj după criteriul de funcţionare
lină nu poate fi mai puţin precisă decât pentru cremalieră
Sunt stabilite aceleaşi 6 tipuri de ajustaje (A, B, C, D, E, H) şi aceleaşi 5
tipuri de toleranţe ale jocului între flancuri (a, b, c, d, e, h).
Ajustajul B previne blocarea termică la ∆t = 25oC
S-au stabilit deasemenea 5 trepte de precizie pentru abaterea distanţei de
montaj, notate cu cifre romane de la II........VI, în ordinea descrescătoare a
preciziei, STAS-ul prevăzând corespondenţa dintre acestea, tipul ajustajului şi
toleranţa jocului (aceeaşi de la roţi dinţate cilindrice).
Criteriile de precizie pot fi caracterizate fie printr-un indice de precizie de
bază, fie printr-un complex de indici. Unii indici pot fi prescrişi în trepte diferite de
precizie pentru cele două flancuri.
124
9.4.3 Notarea preciziei angrenajului cu cremalieră
Notarea preciziei angrenajului cu cremalieră se face ca la roţi dinţate cilindrice:
[2]
126
10. PRECIZIA ŞI C ONTR OL UL
ASAMBLĂRIL OR
CU P ANĂ ŞI CANEL URI
127
În producţia de serie, când este necesară asigurarea interschimbabilităţii
totale trebuie să se ţină seama de abaterile de poziţie ale canalelor faţă de axa de
simetrie. (fig.10.2.)
bb b
+ eb + ea + a = J b + b p + J a
2 2
(10.1)
ea, eb – excentricitate canalelor din arbore, respectiv butuc
Ja, Jb – jocurile dintre pană şi flancurile laterale ale canalelor din arbore respectiv
butuc
ba, bb – lăţimile canalelor din arbore şi butuc
bp – lăţimea penei
Deoarece (10.2) :
bb = bp + Jb ; ba = bp + Ja (10.2)
Ja + Jb
ea + eb ≤ (10.3)
2
128
care constituie condiţia de interschimbabilitate. [2], [6], [8-9]
131
Fig.10.4. Caneluri în evolventă (STAS 6858 - 85)
a) centrare pe flanc; b) centrarea pe diametrul maxim
în care:
D (d)e (i) – diametrul de vârf (fund) al canelurilor butucului (arborelui)
d – diametrul de divizare
sdA (tdB) – grosimea dintelui arborelui (largirea golului butucului)
Se prevăd abateri şi toleranţe conform STAS 7338 – 82 pentru SdA, tdB,
diametre şi bătaia radială.
Pentru SdA , tdB se stabilesc 3 abateri limită: superioară, inferioară şi complexă.
Aceasta din urmă cumulează şi abaterile neprevăzute în standard ca de exemplu
erorile de profil, abaterile de poziţie ale canelurilor, şi se verifică cu ajutorul unui
calibru complex “Trece” sub formă de inel canelat pentru arbore şi tampon canelat
pentru butuc. Abaterile complexe ale arborelui respectiv butucului canelat
determină dimensiunea nominală a calibrului complex “Trece” fig.10.5:
132
Fig.10.5. Abaterile limită pentru grosimea pe arc a dintelui
arborilor canelati, respectiv pentru lungimea pe arc a golului
dintre dinţii butucilor canelaţi (STAS 7338 – 82)
Se calculeză:
Tc – toleranţa complexă
Ts – toleranţa grosimii dintelui arborelui
Tθ – toleranţa lărgimii golului butucului
133
- la centrarea pe diametrul maxim simbolul câmpului de toleranţă pentru
diametrul maxim înscris după valoarea diametrului nominal şi simbolul câmpului
de toleranţă pentru lăţime înscris după modul
Butuc CED 200 H8 * 8 9H
- la o asamblare:
H8 9H
CED 120 ×4
h7 9g
134
11. LANŢURI DE DIMENSIUNI
11.1 Generalităţi. Clasificare. Exemple
135
Fig. 11.2. Reprezentare schematică a lanţurilor de
dimensiuni
136
5 – După rolul funcţional:
a – funcţionale;
b – tehnologice.
În cotarea funcţională (întocmită de proiectantul constructiv) dimensiunile
sunt aşezate cel mai des în serie astfel încât să corespundă rolului funcţional al
piesei, fără a se ţine seama de complicaţiile tehnologice legate de existenţa bazelor
de cotare diferite pentru fiecare dimensiune. În cotarea tehnologică, prin care se
urmăreşte realizarea cât mai uşoară şi ieftină a dimensiunilor se aplică principiul
numărului minim de baze de cotare şi se încearcă ca bazele de cotare tehnologică
să coincidă cu cele funcţionale. [5]
În teoria şi practica lanţurilor de dimensiuni se deosebesc două probleme
principale: [1], [6], [8-9], [13]
a – problema directă – prin care cunoscându-se valorile nominale,
toleranţele şi abaterile limită ale dimensiunilor primare se cere determinarea valorii
nominale, toleranţei şi abaterilor limită ale dimensiunii rezultante;
b – problema inversă – prin care cunoscându-sevaloarea nominală, toleranţa
şi abaterile limită ale dimensiunii rezultante şi valorile nominale ale dimensiunilor
primare se cere determinarea toleranţelor şi abaterilor limită ale acestora.
137
Fig. 11.3. Metoda de maxim si de minim
rezultă (11.2):
RB = ( B1 + B2 + B3 ) − ( B4 + B5 ) (11.2)
Adică (11.5):
m n
RB max = ∑ B j max − ∑B
j =1 j = m +1
j min
(11.5)
138
Analog (11.6):
m n
RB min = ∑ B j min − ∑B
j =1 j = m +1
j max
(11.6)
Cum (11.7):
B j max = B j + AS j
şi B j min = B j + AI j
(11.7)
Atunci (11.8):
RD max = RD + AS R
şi RD min = RD + AI R
(11.8)
Deci (11.9):
AS R = RD max − RD
şi AI R = RD min − RD
(11.9)
R = 20 + 30 + 30 + 20 − 40 − 45 = 15 [mm]
Rmax = 20,2 + 29,9 + 30,1 + 20,1 − 39,8 − 44,9 = 100,3 − 84,7 = 15,6 [mm]
Rmin = 20,1 + 29,8 + 29,9 + 19,7 − 39,9 − 45,1 = 99,5 − 85,1 = 14,5 [mm]
AS R = Rmax − R = 15,6 − 15 = 0,6 [mm]
AI R = Rmin − R = 14,5 − 15 = −0,5 [mm]
TR = Rmax − Rmin = 15,6 − 14,5 = 1,1 [mm]
TR = AS R − AI R = 0,6 − (−0,5) = 1,1 mm
6
TR = ∑ T j = 0,1 + 0,1 + 0,2 + 0,4 + 0,1 + 0,2 = 1,1 [mm]
j =1
În aplicarea acestei metode ce are în vedere faptul că într-o sumă sau diferentă de marimi
tolerate, fiecare marime trebuie luată sub formă desfaşurată (valoare nominală şi abateri
limită), după care se adună sau se scad intre ele parţile de acelaşi fel. Evident, în cazul
diferenţelor, semnul minim în faţa unei marimi tolerate schimbă atât semnul valorii nominale
cât şi semnele abaterilor şi ca urmare abaterile îşi vor schimba locul (abaterea superioară va
140
m n
R B min = ∑ B J min − ∑B J max
j =1 J = m +1
şi ştiind că (11.7):
şi B
B j max = B j + AS j j min = B j + AI j
rzultă (11.13) :
Deci (11.14):
m n m n
RB = ∑ B j − ∑ Bj ; As R = ∑ As j − ∑ Ai j (11.14)
j =1 j − m +1 j =1 j = m +1
Analog, din relaţia lui RB min rezultă valoarea lui RB şi AiR (11.15):
m n m n
RB = ∑ B j − ∑ Bj ; Ai R = ∑ Ai j − ∑ As j (11.15)
j =1 j − m +1 j =1 j = m +1
Observaţie:
Această metodă conduce la acelaşi rezultat ca şi metoda de maxim şi minim,
dar este mai simplă şi mai rapidă în aplicare.
141
11.2.3 Metoda probabilistică
rezultă (11.18):
n
∂ 2 ( RB ) = ∑ ∂ 2 ( B j ) (11.18)
j =1
sau (11.19):
n
∂ ( RB ) = ∑∂j =1
2
(B j ) (11.19)
în care:
ω - amplitudinea câmpului de împrăştiere (ω = xmax – xmin)
Pentru legea de distribuţie normală (Gauss), considerată ca etalon ω= 6T. Dacă
amplitudinea intervalului de împrăştiere se ia egală cu toleranţa (ω= T), atunci
T
λ= Prin urmare, presupunând că distribuţia valorilor efective ale
T /2
dimensiunilor primare se conduce după legea lui Gauss- Laplace (TB1 = 6Αb1,…, TBn
= 6αBn), rezultă (11.21):
142
2 2
T T 1 n
∂ ( R B ) = B1 + + Bn =
6 6 6
∑T 2
Bj
j =1
(11.21)
adică (11.22):
n n
TR B = ∑ TBj2 sau T pr =
j =1
∑T
j =1
j
2
(11.22)
în care (11.24):
∑T j =1
j
2
K D = 1,8 ÷ 0,8 n
(11.24)
∑T
j =1
j
KD - coeficient de dispersie
Relaţiile determinate arată ca toleranţa dimensiunii rezultante, calculată
prin metoda probabilistică este mai mică decât cea calculată prin metodele
precedente, lucru extrem de important mai ales la rezolvarea problemei inverse
(de proiectare) a lanţurilor de dimensiuni.
Abaterile limita probabile (practice) ale dimensiunii rezultante se pot
calcula fie în funcţie de abaterile limită teoretice (algebrice) determinate prin
metodele precedente (fig. 11.5.) fie în funcţie de abaterea centrală a dimensiunii
rezultante (fig.11.6.) (mijlocul câmpului de toleranţă) [1], [13]
143
a) În primul caz se poate scrie (11.25):
TaR − T pR TaR − T pR
As pR = As aR + Ai pR `= AiaR − (11.25)
2 2
T pR T pR
As pR = X aR + Ai pR = X aR − (11.26)
2 2
11.3 Rezolvarea problemei directe a lanţurilor de dimensiuni
liniare neparalele
144
Relaţia arată că valorile nominale şi abaterile dimensiunilor primare nu
se transmit integral dimensiunii rezultante ci într-un raport determinat în
cazul de faţă de cos α, respectiv de cos (90˚- α). Notând cu k1 şi k2 aceste
rapoarte, rezultă (11.28):
n
RL = k1L1 + k2L2 = ∑k
j =1
j Lj (11.28)
Exemplu de rezolvare:
a)- prin metoda algebrică
+ As
( + As
) ( + As
)
R L + AiaRaR = k1 L1 + Ai11 + k 2 L2 + Ai22 + ( k1 L1 + k 2 L2 ) k11 Ai 1 + k22 Ai22
k As + k As
1
RL =k1L1+k2L2
T pR T pR
As pR = X aR + ; Ai pR = X aR − ;
2 2
X aR = k1 X a1 + k 2 X a 2 ;
T pR = k12T12 + k 22T22
Rα = α 1 - α 2 - α 3
145
Fig. 11.8. Lanţ de dimensiuni unghiulare
As aR = Ra max − Ra
AiaR = Ra min − Ra
TaR = As aR − AiaR
Tα R=T1+T2+T3 (verificare)
Tα R=T1+T2+T3 (verificare)
Rα=α1-α2-α3
T pR T pR
As pR = X aR + ; Ai pR = X aR − ;
2 2
146
Problema inversă a lanţurilor de dimensiuni, denumită şi problema de
proiectare, este în acelaşi timp şi o problemă tehnologică ce trebuie rezolvată
corespunzător cu condiţiile concrete de realizare a pieselor şi produselor în
industria constructoare de maşini. [1], [13]
În rezolvarea problemei inverse a lanţurilor de dimensiuni se pot
întrebuinţa mai multe metode:
deci (11.29):
TR
Tma = (11.29)
n
147
De menţionat că toleranţele pot avea şi alte poziţii, dacă pornind de la
soluţia de mai sus, abaterile limită se micşorează sau se măresc, cu aceeaşi
valoare şi în acelaşi sens, atât la dimensiunile măritoare cât şi la cele
reducătoare.
a) –varianta probabilistică
Iniţial se presupun toleranţele dimensiunilor primare egale între ele : T1 =
T2 = … = Tn = Tmp (Tmp –toleranţa medie probabilistică)
n
Din relaţia: TR = ∑T
j =1
j
2
, rezultă TR = Tmp n
Deci (11.31):
TR
Tmp = (11.30)
n
Întrucât (11.31):
TR TR
Tmp = > Tma = (11.31)
n n
T=ai
În care:
a – coeficientul clasei de precizie (numărul unităţilor de toleranţă);
i – unitatea de toleranţă.
148
În cazul lanţurilor de dimensiuni, coeficientul “a” reprezintă numărul de
unităţi de toleranţă ce caracterizează precizia lanţului.
a) – varianta algebrică:
n n
TR = ∑ T j = ∑ a j i j rezultă: TR = a1i1 + … + anin
j =1 j =1
TR = aα (i1 + i2 + … + In) = a a ∑ i j ;
j =1
TR
aa = n
Deci: (11.32)
∑i
j =1
j
n
TR = ∑T
j =1
j
2
, rezultă: T R = a12 i12 + a 22 i22 + + a n2 in2
n
Dacă a1 = a2 = … = an = ap rezultă: TR = ap ∑i
j =1
2
j
TR
ap =
Deci (11.33) n
(11.34)
∑i
j =1
2
j
Evident (11.34):
TR TR
ap = > aa = n
n
(11.34)
∑i
j =1
2
j ∑i
j =1
j
Observaţii:
1˚) “i” se determină cu relaţia i = 0,45 3 D + 0,001 D în care D =
media geometrică a limitelor intervalului de dimensiuni din care face parte
dimensiunea considerată;
2˚) Deşi în calculele efectuate s-a considerat ca toate
dimensiunile primare au aceeaşi precizie, se admite ca tolerantele dimensiunilor
mai dificile din punct de vedere tehnologic să fie mărite cu o treaptă de precizie,
149
iar toleranţele dimensiunilor fără probleme din punct de vedere tehnologic să fie
micşorate cu o treaptă. Astfel rezolvarea lanţurilor de dimensiuni devine mult mai
economică.
3˚) Pe baza numărului a calculat se adopta aα imediat superior
din STAS, treapta de precizie ce corespunde acestui număr, şi toleranţele
dimensiunilor primare.
4˚) Abaterile limită se determină cu regula cunoscută de la
metoda anterioară.
Metoda se aplică în producţia de serie mare şi de masa, în condiţiile
interschimbabilităţii totale, când asamblarea pieselor componente se face fără nici
o selecţie prealabilă. [11], [13]
În schimb valorile jocurilor limită vor diferi de la o grupă la alta dacă TD=Td
iar ajustajul îşi poate schimba caracterul dacă diferenţa │TD - Td│sau numărul
grupelor de sortare sunt prea mari, ceea ce din punct de vedere funcţional nu este
admis. Într-adevăr pentru TD > Td valoarea jocurilor creşte cu numărul de ordine al
grupei de sortare iar pentru TD < Td aceasta scade. De asemenea, toleranţa totală
(integrale) a ajustajului este cu atât mai mare faţă de cea prescrisă iniţial cu cât
numărul n al grupelor de sortare şi diferenţa│TD - Td│sunt mai mari.
Pentru cazul din figură, toleranţa jocului total (11.37):
152
Fig. 11. 13. Lanţ de dimensiuni cu compensator
mobil
153
Fig 11.14. Rezolvarea problemei inverse
prin metoda ajustajului
154
Fig. 11. 15. Asamblare cu joc lateral
D1 d
e1 = −
2 2 De aici rezultă: e ≤ D1 + D2 − d (11.39)
D d 2 2
e2 = 2 −
2 2
Cum (11.40):
D1 = d + j1 şi D2 = d + j 2 (11.40)
Rezultă (11.41):
d + j1 d + j 2
e≤ + −d (11.41)
2 2
Deci (11.42):
j1 j 2
e≤ + (11.42)
2 2
Exemplu:
Fie de determinat toleranţa dintre alezajele a două piese, astfel încât să aibă
loc asamblarea cu doi arbori (fig.11.16.): [2-3], [6].
155
Fig. 11. 16. Toleranţa distanţei dintre alezajele,
cu dornuri libere
L1 max − L2 min = 4e
(11.43)
L2 max − L1 min = 4e
adică (11.45)
TL = 4e (11.46)
j min
Cum E = , rezultă (11.47):
2
TL = 2 j min (11.47)
Cotarea alezejelor se poate face în lanţ (fig.11.17.a) sau în scară (fig.11.17.b)
valoarea toleranţei fiind (11.48), (11.49):
2 j min
a) TL = (11.48) b) TL = j min (11.49)
n −1
După cum se observă din primul caz este mai avantajos pentru n > 3. (fig.11.17)
156
Fig. 11.17. Cotarea mai multor alezaje
a) cotarea în lanţ; b) cotarea în trepte
157
12.NOŢIUNI DE BAZĂ ÎN LEGĂTURĂ
CU MĂSURĂRILE TEHNICE
E=k U (12.1)
1°=60`= 3600``
160
4 - Indirectă – caracterizată prin determinarea mărimii căutate sau a
abaterilor respective în funcţie de rezultatele măsurării altor mărimi, legate de cea
căutată printr-o relaţie oarecare.
5 - Complexă – când se determină influenţa (valoarea) sumei erorilor unor
elemente caracteristice (exemplu: verificarea cu calibre complexe).
6 - Diferenţiată – când se măsoară separat valoarea absolută sau abaterea
fiecarui parametru.
7 - Cu contact – când suprafeţele de măsurare a aparatului vin în contact cu
suprafaţa de măsurat a piesei (exemplu: măsurarea cu şublerul, micrometrul etc.).
8 – Fără contact – când nu se realizează un contact direct cu mecanismul de
amplificare al aparatului (exemplu: microscopul).
În aplicarea de măsurare se pot da urmatoarele aplicatii:
- metodele relative (comparative) sunt mai productive decat cele absolute,
aparatul (comparatorul) fiind reglat o singură dată pentru mai multe măsurători;
- metodele directe sunt în general mai precise decât cele indirecte, întrucat
rezultatele nu sunt afectate de o serie de erori (erori de măsurare, erori de reglaj,
erori de calcul a marimii căutate);
- metodele fără contact nu sunt afectate de erorile datorate forţei de
măsurare, etc.
161
Fig. 12.1. Principalele părţi constructive
ale mijloacelor de măsurare
1 – tija palpatorului; 2 – mecanism de amplificare; 3 – ac indicator;
4 – scara gradată; 5 – mecanism de compensare a jocului lateral între dinţi;
6 – mecanism de limitare a forţei de strângere;
c – diviziunea scări gradate; i – valoarea diviziunii
k=c/i. (12.1)
c 1,5
k= = = 150
i 0,01
Z1 Z 2 Z
k= `
⋅ ` ⋅ ⋅ n` (12.2)
Z1 Z 2 Zn
în care:
` ` `
Z1, Z2, …, Zn şi Z 1 , Z 2 , Z n - numărul de dinţi ale roţilor dinţate în angrenare.
La aparatele cu pârghii (12.3):
L
k= (12.3)
l
În care:
L – lungimea braţului mare al pârghiei;
L – lungimea braţului mic al pârghiei.
Dacă mecanismul cuprinde mai multe pârghii legate în serie (12.4):
163
L1 L2 L
k = k1 ⋅ k 2 ⋅ ⋅ k n = ⋅ ⋅⋅ n (12.4)
l1 l 2 ln
∆xi = xi − x (12.5)
(i = 1 ÷ n – numărul măsurătorilor)
Întrucât valoarea adevărată a marimii respective nu poatet fi cunoscută,
practic prin eroare de masurare, vom înţelege diferenţa dintre rezultatul măsurării
şi o valoare de referinţă de precizie superioară a aceleiaşi mărimi. Astfel, dacă prin
măsurarea repetată a aceleiaşi dimensiuni se obţin valorile individuale l1, l2, …, ln,
iar valoarea de referinţă se onsideră media aritmetică ˝x˝ a celor ˝n˝ valori
individuale, erorile de măsurare individuale vor fi (12.6):
∆ 1 = l1 − x; ∆ 2 = l 2 − x;; ∆ n = l n − x (12.6)
∆l = l ( a p ∆t p − a m ∆t m ) (12.7)
164
în care:
l – dimensiunea nominală de măsurat;
ap – coeficientul de dilatare termică liniară al piesei;
am – coeficientul de dilatare termică liniară al aparatului;
Δtp – diferenţa dintre temperatura piesei şi temperatura standard de 20˚C;
Δtm – dierenţa dintre temperatura aparatului şi temperatura standard de 20˚C.
Corecţia necesară care se adaugă la valoarea dimensiunii determinate prin
măsurare este egală cu eroarea dar de semn contrar.
4 – Eroarea datorată influenţei forţei de măsurare apare ca urmare a
deformatiilor locale la contactul dintre palpatorul aparatului şi suprafaţa piesei şi
depinde de forţa de apăsare şi starea suprafeţelor în contact. În general, aparatele
de măsură sunt prevăzute cu dipozitive de limitare a forţei de apăsare.
5 – Eroarea datorată influenţei altor factori este provocată de diferite
abateri de formă, folosirea unor baze de năsurare necorespunzătoare, etc.
Se recomandă să fie eliminată din eroarea totală chiar de la elaborarea şi
punerea la punct a metodei de masurare.
După caracterul lor, erorile de masurare pot fi clasificate în trei grupe mari:
sistematice, întâmplătoare şi grosolane (greşeli). [4-6], [8], [13], [23]
Deosebim:
- Erori sistematice constante: de exemplu la o scară gradată prima
diviziune este mai mare decât celelalte cu o anumită valoare; toate
dimensiunile măsurate vor fi în realitate mai mari cu respectiva valoare.
- Erori sistematice variabile după o anumită lege (o funcţie periodică,
oarecare, etc.)
Erori întâmplătoare. Sunt erori care variază la întâmplare nefiind supuse legi
şi ale caror cauze sunt greu sau imporibil de determinat. Influenţa lor asupra
rezultatului final poate fi prevăzută prin prelucrarea statistică a rezultatelor
măsurărilor, aplicând teoria probabilităţilor.
Erori grosolane. Sunt erori ce denaturează cu mult rezultatul măsurării şi se
datoresc unor defecţiuni, neatenţii sau schimbări bruşte a condiţiilor de măsurare.
În concluzie, la efectuarea măsurărilor, mai ales la cele de precizie înaltă este
necesar să se stabilească sursele de erori si caracterul acestora, în vederea aplicării
măsurilor corespunzătoare pentru compensarea sau eliminarea lor.
165
hotărâtor îl pot avea, de la caz la caz, fie indicii metrologici, fie cei economici.
Indicii metrologici primează în cazul în care precizia prescrisă pieselor de prelucrat
impune acest lucru.
Alegerea mijloacelor de control se poate face pe baza uor tabele speciale care
dau funcţie de valoarea şi precizia dimensiunii respective erorile limită admisibile
la măsurarea pieselor precum şi a unor tabele care dau, în funcţie de dimensiune
erorile limită ale mijloacelor de măsurare şi control. Se va alege mijlocul de
control care are ΔL ≤ ΔLa şi se pretează la controlul dimensiunii respective.
O altă modalitate, recomandată în general, pentru alegerea mijloacelor de
control aceea de a respecta condiţia ca valoarea diviziunii acestora să fie egală cu
1/5 ÷ 1/10 din toleranţa prescrisă la parametrul de controlat ( Tp) sau eroarea limită de
măsurare ΔL (10 ÷ 20) % Tp. [10]
166
13. STUDIUL ERORILOR DE PRELUCRARE
ŞI DE MĂSURARE PRIN METODE
STATISTICE
13.1. Notiuni de teoria probabilităţilor şi statica matematică
m
P ( A) = (13.1)
n
Exemplu:
La aruncarea unui zar, probilitatea de a ieşi unul din numerele 1 ÷ 6 este P =
1/6.
Pentru m = 0 rezultă: P(E) = 0 (eveniment imposibil);
Pentru m = n rezultă: P(E) = 1 (eveniment sigur).
Prin urmare (13.2):
167
0 ≤ P(E) ≤ 1 (13.2)
Exemplu:
Probabilitatea apariţiei la aruncarea cu zarul a numărului 1 sau 4 este: Pt = 1/6 +
1/6 = 2/6 = 1/3.
Intersecţia formează un eveniment complex compus ce constă din realizarea
simultană sau succesivă, a tuturor evenimentelor componente considerate (13.5):
A ∩ B ∩ C = A şi Bşi C (13.5)
Exemplu:
Dacă se presupune că în cazul unei asamblări alezaj-arbore, probabilitatea
apariţiei alezajelor cu abateri efective cuprinse între 0 şi 10 μm este P1 = 0,4 iar
probabilitatea obţinerii arborilor cu abateri efective între -5 şi -15 μm este P2 = 0,35
atunci probabilitatea asamblării împreună a acestor alezaje cu acesti arbori va fi:
168
Pc = P1 P2 = 0,4 * 0,35 = 0,14
Din cele două reguli rezultă că probabilitatea apariţiei evenimentului total este
mai mare decât probabilitatea apariţiei oricăruia din evenimentele componente, iar
probabilitatea apariţiei evenimentului compus este mai mică. În practică se
întâlnesc cazuri când cele două reguli se aplică împreună.
Dacă se studiază o colectvitate de variabile aleatorii (dimensiuni sau abateri
relative, valori ale jocurilor sau strângerilor obţinute la asamblare, erori de
măsurare, etc.) se constată că acestea, în ansamblu ascultă de anumite legi de
repartiţie (repartiţii de probabilitate).
Dacă variabila aleatoare ia argumentele x1, x2, …, xn cu probabilitate P(x1), P(x2 ),
…, P(xn), atunci expresia:
x1 , x 2 , , x n
x (13.7)
P1 , P2 , , Pn
∑p
i =1
i =1 (13.8)
∫ f ( x)dx = 1
a
(13.8΄)
în care:
- funcţia f(x) se numeşte densitate de probablitate. [2], [8-9], [11-12],
[15], ]17], [19], [20], [22]
Dacă intervalul [a,b] devine (-∞, +∞) relaţia va fi (13.9):
+∞
∫ f ( x)dx = 1
−∞
(13.9)
Pe axa absciselor se află diferite valori ale mărimi respective, iar pe axa
ordonatelor este dat numărul de căte ori se repetă fiecare valoare, respectiv
frecvenţa absolută a fiecărei calori a lui “x”. Probabilitatea ca mărimea “x” să ia
valori în intervalul elementar cu baza “dx” şi înalţimea “y”.
În general, probabilitatea ca mărimea “x” să ia valori în intervalul de la x1 la x2
este egală cu suprafaţa limitată de curba şi de axa absciselor între punctele x1 şi x2 şi
se exprimă prin relaţia (13.10) :
x
P ( x1 ≤ x ≤ x 2 ) = ∫ f ( x)dx
x1
(13.10)
1 n
µ= ∑ xi
n i =1
(13.11)
în care:
x1, x2, …, xn – valorile măsurate
170
Deoarece o serie de valori se repetă, vor exista numai “k” valori distincte,
dacă m1, m2, …, mk reprezintă frecvenţele valorilor x1, x2, …, xk rezultă că media
aritmetică devine (12.12):
1 k m m m
µ= ∑
n i =1
mi xi = 1 x1 + 2 x 2 + + k x k
n n n
(13.12)
mi
f ( xi ) = (13.13)
n
Rezultă (13.14):
k
µ = x1 f ( x1 ) + x 2 f ( x 2 ) + + x k f ( x k ) = ∑ xi f ( xi ) (13.14)
i =1
Mediana (Me) este valoarea absolută dintr-un şir statiatic ordonatz crescător
sau descrescător faţă de care frecvenţa (numărul) valorilor mai mici decât ea este
egal cu frecvenţa (numărul) valorilor mai mari decât ea (13.15), (13.16):
x x +1
Me = - pentru ”n” impar (13.15)
2
xn + xn
+1
Me = 2 2 - pentru ”n” par (13.16)
2
Mo = µ − 3( µ − Me) (13.17)
x max + x min
xc = (13.18)
2
171
valorilor lui “x” într-o zonă de mijloc, prin aceasta determinându-se poziţia întregii
colectivităţi sau probe.
Dispersia colectivităţii D(x) = d 2 Pentru a se vedea abaterile (dispersia)
valorilor xi faţă de valoarea media se consideră diferenţele (xi – μ), iar întrucât
acestea pot fi negative sau pozitive, se iau pătratele acestora (xi – μ)2. Ca urmare,
dispersia colectivitaţii va fi :
- pentru mărimi continue (13.19):
+∞
D( x) = d = ∫ (x − µ)
2 2
f ( x)dx (13.19)
−∞
−∞
d= ∫ (x − µ)
2
f ( x)dx (13.21)
−∞
k
d= ∑ (x
i =1
i − µ ) f ( xi ) (13.22)
Amplitudinea (ω) şirului de date este dată de diferenţa dintre valoarea maximă
şi minimă a şirului static. (13.23)
d
λ=
ω (13.24)
2
172
Coeficientul de împrăştiere relativă (k) este raportul dintre abaterea relativă
medie pătratică λ, pentru legea de distribuţie considerată şi abaterea relativă medie
pătratică λ0 a distribuţiei etalon (13.25):
λ
λ= (13.25)
λ0
Coeficientul de asimetrie relativă (α) caracterizează deplasarea valorii medii μ
faţă de mijlocul câmpului de toleranţă (valoarea centrală) xc. (13.26)
µ − x c µ − xc
α= =
0,5T T (13.26)
2
Cum se observă, coeficientul de asimetrie selativă, poate fi pozitiv, negativ
sau zero, ceea ce indică existenţa sau nexistenţa şi sensul asimetriei.
Dintre parametri statici prezentaţi, media aritmetică şi abaterea medie
pătratică, au o semnificaţie şi importanţă deosebită în studiul erorilor de prelucrare
şi măsurare şi analiza proceselor tehnologice de execuţie a pieselor în construcţiile
de maşini.
Observaţie:
Pentru mărimi întâmplătoare independente (13.27):
d 2 ( x1 + x 2 + + x n ) = d 2 ( x1 ) + d 2 ( x 2 ) + + d 2 ( x n ) (13.27)
( x −µ )2
1 −
f ( x) = n( x; µ ; d ) = e 2d 2
(13.28)
d 2π
Curba funcţiei densitate de probabilitate are forma de clopot, fiind simetrică
faţă de axa corespunzătoare centrului de grupare a abaterilor. Alegănd un sistem de
axe, în care axa coordonatelor coincide cu axa de simetrie a curbei f(x), expresia
distribuţiei normale ia forma din fig.13.2: (13.29) [1-3], [8-9], [11-12], [15], [17],
[19-22]
x2
1 −
γ = f ( x) = e 2d 2
d 2π
(13.29)
Acest caz corespunde, de, exemplu, măsurării pieselor din seria de fabricaţie
cu ajutorul aparatelor comparatoare reglate la zero pentru dimensiunea nominală,
dacă abaterile limită prescrise sunt simetrice faţă de aceasta (exemplu: Φ 60 ± 0,05).
Curba prezintă două puncte de inflexiune de abscisa –d şi +d, în acest interval,
aria suprafeţei de sub curbă reprezentând 68,27 % din cea totală (ceea ce arată că
aici se găsesc concentrate valorile variabilei aleatoare). Curba tinde asimptotic la
1
axa absciselor şi prezintă un maaxim ( y max = 21π ) pentru x = μ.
d
În intervalul de la -3d la +3d suprafaţa cuprinsă între curba şi axa absciselor
constitue 99,73 % din întreaga suprafaţă, ceea ce face ca intervalele ( -∞, -3d) şi
(+3d, +∞) să poată fi practic neglijate. [1-2], [9], [11-12], [15], [17], [20], [22]
174
Ca urmare, intervalul de împraştiere ω = 6d, iar abaterile limită faţă de centrul
grupării au valorile ±3d. Conform legii de probabilitate, ţinând cont de relaţia
+∞
cunoscută ∫ f ( x)dx = 1,
−∞
rezultă (13.30):
2
+∞ +∞ − ( x − µ )
1
P (−∞ < x < +∞) = ∫ f ( x)dx = d
−∞ 2π
∫e
−∞
2d 2
d ( x) = 1 (13.30)
x1 ( x −µ )2
1 −
F ( x) = N ( x, µ , d ) = P ( y ≤ x1 ) =
d 2π −∞
∫e 2d 2
dx (13.31)
x2 ( x −µ )2
1 −
P ( x1 ≤ x ≤ x 2 ) =
d 2π
∫e
x1
2d 2
dx (13.32)
De cele mai multe ori, legea distribuţiei normale se aplică sub formă normală.
În acest sens se face înlocuirea (13.33):
x−µ dx
= z; = dz; dx = ddz (13.33)
d d
Si rezultă (13.34):
x2 − µ
x2 ( x −µ )2 d z2
1 − 1 −
P ( x1 ≤ x ≤ x 2 ) = ∫e dx = ∫
2
2d
e 2
dz
d 2π x1 2π x −µ
d (13.34)
2
z2 z
1 −
P ( x1 ≤ x ≤ x 2 ) =
2π
∫e
z1
2
dz
Întrucât curba normală sub formă normală este simetrică faţă de axa
ordonatelor, cele două arii situate de-o parte şi de alta a acestei axe sunt egale.
(13.35)
175
0 z2 +∞ z2
1 − 1 − 1
2π
∫e
−∞
2
dz =
2π
∫e 0
2
dz =
2
(13.35)
z1 z2
(13.36)
1 1 − 1
F ( z) = +
2 2π
∫e
0
2
dz = + Φ ( z )
2
Funcţia Φ (z ) se numeşte funcţia lui Laplace şi este tabelată pentru valorile lui
z variind de la 0 la 5 din 0,01 în 0,01. Din motive de simetrie (13.37):
Φ (− z ) = Φ ( z ) (13.37)
Funcţia de repartiţie F(x) este legată de funcţia lui Laplace prin relaţia (13.38),
(fig.13.3):
1 1 x−µ
F ( x) = + Φ( z ) = + Φ( ) (13.38)
2 2 d
Observaţii:
[1-2], [8], [12], [15], [19-20], [22]
1) Probabilitatea ca variabila X să aibă valori mai mici decât o valoare dată a
lui x este (13.39):
1 1 x−µ
P ( X ≤ x) = + Φ( z ) = + Φ( ) (13.39)
2 2 d
176
2) Probabilitatea ca variabila X să aibă valori mai mari decât o valoare dată a
lui x este (13.40):
1 1 x−µ
P( X ≥ x) = + Φ( z ) = + Φ( ) (13.40)
2 2 d
x2 − µ x −µ
P ( x1 ≤ x ≤ x 2 ) = Φ ( z 2 ) − Φ( z1 ) = Φ ( ) − Φ( 1 ) (13.41)
d d
P (− x1 ≤ x ≤ x1 ) = 2Φ( z1 ) (13.42)
d
λ=
ω
2
Dacă din numărul mare de factori care determină dispersia dimensiunilor unul
are o influenţă dominantă, atunci se obţin legi de distribuţie nugaussiene. Repartiţia
erorilor sistematrice care variază după o lege oarecare poate fi descrisă de diferite
funcţii de distribuţie. (fig. 13.4., fig. 13.7)
De exemplui, erorile cauzate de uzura sculei aşchietoare produc o repartiţie de
egală probabilitate, a cărei diagramă are forma unui dreptunghi. (fig. 13.5)
177
Fig. 13.4. Variaţie liniară Fig 13.5. Graficul densităţii de
probabilitate pentru legea distri-
buţiei uniforme (egale)
y (b − a ) = 1
1 1 b+a ω
f ( x) = = ?= ?= (13.44)
b−a ω 2 2 3
178
∆L = ±[(δ 1 + δ 2 + + δ n ) + d12 + d 22 + + d 32 ] (13.45)
În care:
∆L1 , ∆L2 , , ∆Ln - erorile limită componente
Orice metodă şi mijloc de control este caracterizată de o anumită limită care
este dată tabelar sau se determină experimental.
179
13.4.2. Studiul erorilor de prelucrare prin metoda
staticii empirice
180
3 - o imagine aproximativă a distribuţiei diametrelor efective între cele două
limite.
Pentru a obţine o imagine mai sugestivă asupra procesului de de prelucrare a
uşura analiza rezultatelor se trece la a treia etapă:
- se face o grupare statistică care constă din repartizarea valorilor observate
într-un număr de k = 3 ÷ 15 de intervale de grupare egale, numite clase. Pentru
fiecare clasă se determină media aritmetică sau valoarea centrală, calculată pe baza
limitelor clasei şi se calculează frecvenţa absolută (numarul de piese cu dametrul
efectiv cuprins în limitele clasei). Diferenţa între două limite consecutive de acelaşi
fel se numeşte amplitudinea clasei "a" . (13.47)
În care:
xj, xj-1 – valoarea centrală a două clase consecutive
Se observă că după grupare toate valorile unei clase sunt tratate ca şi cum ar fi
egale cu valoarea centrală a acesteia, fapt permis, ţntrucâr eroarea introdusă este
neglijabilă. [1], [8-12], [19-20], [22]
Cunoscâncu-se frecvenţa absoută se determină şi frecvenţa relativă în
procente,calculată prin împărţirea frecvenţei absolute a fiecărei clase la numărul
total de valori şi înmulţirea rezultatului cu 100 (frecvenţa relativă de fapt
probabilitatea ca diametrul să ia valori cuprinse într-o anumită sau anumite clase şi
să o imagine sugestivă asupra distribuţiei diametrelor.
Cu aceste date se întocmeste un tabel centralizator numit tabelul static al
frecvenţelor sau distriubuţia de frecvenţe. Distribuţia de frecvenţe, repartiţia
empirică, poate fi reprezentată grafic sub formă de histogramă, poligon de
frecvenţe sau curbă empirică de distribuţie. [1], [6], [8-12], [19-20], [22]
În general, diagramele de frecvenţă se întocmesc într-un sistem de coordonate
rectanfulare, având în abscisă valorile dimensiunii observate iar în ordonată
frecvenţa absolută sau relativă.
Histograma se obţine prin construirea unor dreptunghiuri care au ca bază, pe
baza absciselor, amplitudinea claselor în ordinea corespunzătoare, iar ca înălţime,
pe axa ordonatelor, frecvenţa absolută a fiecărei clase (la o scară convenabilă). (fig.
13.6.)
181
Fig. 13.8. histograma de distribuţie
ω – câmpul de împrăştiere
Td – toleranţa la diametrul d
182
Metoda statisticii empirice se aplică obligatoriu şi la determinarea stabilităţii
statice a proceselor tehnologice, în cadrul analizei care precede aplicarea
controlului statistic.
Metoda bazată pe calculul statistic (metoda staticii empirice) constă din
calcularea unor valori caracteristice ca: media aritmetică μ şi abaterea madie
pătratică d şi compararea acestora cu valorile pre4scrise corespunzătoare (valoarea
centrală xc, toleranţa Tx, etc).
ω = ω i + ∆ sist (13.48)
În care:
ω i = 6d - câmpul de împrăştiere datorat erorilor întâmplătoare
∆ sist - eroarea sistematică
183
Fig. 13.11. Distribuţia afectată de o eroare sistematică
După cum s-a arătat, jocul şi strângerea constitue mărimi caracteristice ale
ajustajelor. Dar atât valoarea jocului cât şi a strângerii sunt funcţie de valorile
dimensiunilor efective ale arboriluii alezajului. Ca urmare, distribuţia valorilor
efective ale jocului şi strângerii între cele două limite (Jmin, Jmax) respectiv (Smin, Smax)
este determinată de distribuţia valorilor efective ale dimensiunilor alezajului ţntre
cele două limite (Dmin, Dmax) şi de distribuţia valorilor efective ale diametrului
arborelui între cele două limite (dmin, dmax). [1], [9], [12]
Considerând, în cazul proceselor tehnologice cu desfăşurare normală, că
valorile efective ale dimensiunilor alezajului şi arborelui se distribuie între cele
două limite prescrise, după legea repartiţiei normale, se poate demonstra că valorile
efective ale jocului sau strângerii la asamblare, se vor distribui tot după legea
normală.
La determinarea abaterii medii pătratice a jocurilor, "dj" sau a strângerilor "d9"
trebuie să se ţină seama de faptulcă, în timp ce dsimensiunile alezajului, respectiv
arborelui, sunt evenimente întâmplătoare independente (alezajele şi arborii se
prelucrează separat), jocul sau strângerea care apar la asamblare sunt mărimi
complexe compuse.
Cum, pentru mărimi întâmplătoare independente (13.49):
d 2 ( x1 + x 2 + + x n ) = d 2 ( x1 ) + d ( x 2 ) + + d 2 ( x n ) (13.49)
Rezultă (13.50):
d j = d S = d aj = d D2 + d d2 (13.50)
In care:
d j se consideră numai la ajustajele cu jocuri,
d S numai la ajustajele cu strângere, iar
d aj la orice fel de ajustaje, inclusiv cele intermediare.
Înmulţind cu 6 şi ştiind că (13.51):
6d aj = ω aj
6d d = Td (13.51)
6 d D = TD
Rezultă (13.52):
184
ω aj = TD + TTd (13.52)
T paj = TD + Td (13.53)
Taj − T pj Taj − T pj
J min p = J min + ; J max p = J max +
2 2
(13.55)
Tas − T ps Tas − T ps
S min p = S min + ; S max p = S max +
2 2
185
Fig. 13.13. Distribuţia strângerilor la un ajustaj cu strângere
186
b) – o funcţie cu caracter activ şi preventiv, care se exercită prin
informaţiile obţinute şi prin indicaţiile asupra felului în care trebuie
condus procesul tehnologic pentru ca acesta să fie stabil în timp.
Indiferent de metoda de control static aplicată, analiza premergătoare a
procesului de prelucrare este obligatorie, aceasta prevăzând verificarea stabilităţii
procesului tehnologic din punct de vedere static şi dinamic. [1], [8], [11-12], [20],
[22]
Pentru verificarea stabilităţii statice se măsoară valoarea caracteristicii urmate
de primele 100 ÷ 200 piese realizate pe o anumită maşină-unealtă şi cu un anumit
reglaj. Se prelucrează datele obţinute prin metoda statici empirice. Dacă forma
diagramelor de frecvenţă justifică ipoteza prelucrării după legea repartiţiei
normale, se consideră că procesul tehnologic este static stabil, şi din acest punct de
vedere este permisă aplicarea controlului static. Dacă nu, procesul tehnologic se
supune verificării pentru e se descoperii cauzele care dau abateri de la distribuţia
normală. După stabilirea şi înlăturarea acestor cauze, verificarea stabilităţii statice
se reia de la început. [1], [11-12], [20], [22]
Pentru verificarea stabilităţii dinamice se pregătasc două formulare: unul sub
formă de tabel şi unul sub formă de diagramă. În timpul prelucrării se extrag la
întămplare probe de câte cinci piese, de exemplu, luate la intervale nu mai mici de
30 minute, dintre piesele prelucrate în perioada imediat anterioară. Acestea se
măsoară cu un aparat de precizie corespunzătoare, valorile obţinute trecându-se în
formularul tabel, în coloana corespunzătoare datei şi orei la care s-a efectuat
extragerea. (fig. 13.15.)
Se calculează apoi media aritmetică x j şi amplitudinea ωi corespunzătoare
celor tcinci valori pentru fiecare probă. După cel puţin 25 de probe se calculează
mediamediilor aritmetice x şi amplitudinea medie ω a tuturor probelor luate.
(13.56)
k k
∑x j ∑ω i
(13.56)
x=
j =1
ω= i =1
k k
În care:
k – numărul probelor.
187
Fig. 13.15. Formular tabel pentru verificarea stabilitaţii
dnamice a procesului tehnologic
188
dau în STAS 3820 – 72 în funcţie de valoarea ω şi numărul "n" al exemplarelor
dintr-o probă
Dacă mediile tuturor probelor se găsesc între limitele Lcs şi Lci se consideră că
procesul tehnologic este stabilit ca reglaj.
Dacă amplitudinea tuturor probelor au valori sub limita superioară de control
a amplitudinii Lcs, se consideră că procesul tehnologic este stabil ca precizie.
Dacă procesul este stabil şi ca reglaj şi ca precizie atunci el este dinamic
stabil.
După determinarea stabilităţii statice şi dinamice a procesului tehnologic se va
face o comparaţie a stării acestuia cu condiţiile prescrise, respectiv se va compara
poziţia şi mărimea câmpului de împrăştiere, cu câmpul de toleranţe prescris. [1],
[9], [11-12], [20], [22]
În industria constructoare de maşini, se aplică controlul statistic pe bază de
măsurare, pe bază de mijloace de verificare limitative sau pe bază de verificare la
"corespunzător" sau "necorespunzător", alegerea metodei adecvate făcându-se din
considerente tehnico-economice.
Controlul statistic pe bază de măsurare se aplică prin una din următoarele
variante:
- cu fişă de control pentru medie şi amplitudine;
- cu fişă de control pentru mediană şi amplitudine;
- cu fişă de control pentru medie şi abatere medie pătratică.
În general, se examinează probe care au un număr cuprins între 2 şi 11
exemplare, dar se recomandă ca acestea să aibă 5 exempare. Se pot utiliza, după
caz, mijloace de măsurare universale sau speciale, la care valoarea diviunii să fie
de minim 1/20 şi maxim 1/6 din valoarea toleranţei prescrise.
Prin efectuarea controlul se urmăresc 2 parametri statistici: un parametru care
determină poziţia câmpului de împrăştiere, respectiv care dă indicaşii asupra
reglajului maşinii-unelte şi un parametru care determină mărimea câmpului de
împrăştiere, respectiv care dî indicaţii asupra preciziei maşinii.
191
Contolul tehnic alcalitaţii produselor în industria constructoare de maşini
trebuie să fie prezent în toate etapele şi fazele activităţilor generale de producţie:
- la recepţia materiilor prime, materialelor şi semifabricatelor;
- în cursul operaţiilor de prelucrare şi asamblare;
- la executarea operaţiilor de întreţinere, etc. [1]
Controlul calităţii produselor efectuat de către personalul serviciului de
control tehnic se desfăşoară, în general, în cadrul următoarelor forme
organizatorice: [1], [20]
a) – contolul direct la locul de muncă unde se execută o anumită operaţie
de prelucrare; rezultatul, interpretarea şi concluzia controlului sunt
aduse imediat la cunoştinţa muncitorului, maistrului sau inginerului de
schimb pentru a se lua, eventual, măsurile corespunzatoare;
b) – controlul la punctele de control ale liniilor tenice sau ale subsecţiilor
de producţie; punctele de control fiind dotate cu mijloace de măsurare
şi control corespunzătoare, aica controlul se efectuează în condiţii mai
bune şi cu o precizie ridicată. Acest control, efectuat, în general, după
diferite operaţii de prelucrare se mai numeşte şi control
interoperaţional, şi are rolul de a depista le timp eventualele rebuturi
astfel încât piesele necorestunzătoare să nu meargă în continuare pe
fluxul tehnologic;
c) – controlul în subsecţii sau în sacţii de control, acesta fiind, de obicei,
un control final care se execută asupra tuturor parametrilor urmăriţi în
cazul prelucrării.
De remarcat ca, pentru asigurarea obiectivităţii controlului şi a independenţei
controlorilor, personalul din serviciul de control tehnic este subordonat numai
şefului acestui serviciu, şi prin el directorul general al întreprinderii. [1], [20]
BIBLIOGRAFIE
192
1. Dragu D., Bădescu Gh., Sturzu A., Militaru C., Popescu I -
Toleranţe şi măsurători tehnice, E.D.P. Bucureşti – 1982
2. Lăzărescă I., Stetiu C.E. - Toleranţe, ajustaje. Calcululş cu toleranţe.
Calibre, E.T. Bucuresti – 1984
3. Rabinovici I., Anghel A., Nibelanu S - Toleranţe şi ajustaje, E.T.
Bucureşti – 1980, vol. I – II
4. Răileanu A. - Controlul tehnic, I.P. Iaşi – 1977
5. Răileanu A. – Toleranţe şi control dimensional, I.P. Iaşi – 1974
6. Bagiu L. – Curs de toleranţe şi măsurări tehnice, I.P. Timişoara – 1975
7. Răileanu A., Mircea D., Cioată F., Răileanu T. – Măsurători tehnice şi
toleranţe (manual de aplicaţii), I.P. Iaşi – 1983
8. Antonescu N.n. – Maşini unelte şi control dimensional. (partea a doua):
Toleranţe şi măsurători tehnice, I.P.G. Ploieşti – 1976
9. Ivan M., Antonescu N.N., Dumitraş C., Rusan G., Bădescu Gh., Popescu I.
– Maşini unelte şi control dimensional, E.D.P. Bucureşti – 1980
10. Sturzu A., Bădescu Gh., Militaru C., Brăgaru A. – Îndrumător practic
uzinal şiu de laborator pentru controlul preciziei de prelucrare în
construcţia de maşini, E.T. Bucureşti – 1976
11. Stetiu C.E. – Control tehnic, E.D.P. Bucureşti – 1979
12. Stetiu C.E. Oprean C. – Măsurări geometrive în construcţia de maşini,
E.S.E. Bucureşti – 1988
13. Dragu D., Dumitraş C. – Toleranţe şi lanţuri de dimensiuni în
construcţia de ştanţe şi matriţe, E.T. Bucureşti – 1988
14. Minciu C. – Precizia şi controlul angrenajelor, E.T. Bucureşti – 1984
15. Iliescu D.V. – Controlul calităţii loturilor de produse, E.T. Bucureşti –
1982
16. Sturza A., Bragaru A., Bădescu Gh. – Controlul filetelor, E.T. – 1968
17. Iliescu D.C., Voda V. Gh. – Statistica şi toleranţa, E.T. Bucureşti – 1977
18. Dodoc P. – Metode şi mijloace de măsurare moderne în mecanica fină şi
construcţia de maşini, E.T. Bucureşti – 1978
19. Tiron M. – Teoria erorilor de măsurare şi metoda celor mai mici pătrate,
E.T. Bucureşti – 1972
20. Baron T. – Metode statice pentru analiza şi controlul calităţii producţiei,
E.D.P. Bucureşti – 1979
21. Baron T., Maniu A.I., tovissi L., Niculescu D., Baron c., Antonescu V.,
Roman I.- Calitate şi fiabilitate, E.T. Bucureşti – 1988
22. Panaite V., Munteanu R. – Control static şi fiabilitate, E.D.P. Bucureşti –
1982
23. Spineanu U. – Automatizarea controlului dimensiunilor în construcţia
de maşin, E-.T. Bucureşti – 1987
193
S.T.A.S.-uri
194
STAS 7384-85 - Abateri şi toleranţe geometrice. Terminlogie
Desene tehnicxe. Toleranţe geometrice. Înscrierea
STAS 7385/1-85 -
toleranţelor de formă, de poziţie şi de bătaie
Desene tehnice. Toleranţe geometrice. Baze de
STAS 7385/2-85 -
referinţă şi sisteme de baze de referinţă
Toleranţe generale pentru piese prelucrate prin
STAS 2300-88 -
aşchiere
Toleranţe de formă şi de poziţie. Toleranţe la
STAS 7391/1-74 - rectilinitate, la planitate şi la forma dată a
profilului şi a suprafeţei
Toleranţe de formă şi de poziţie. Toleranţe la
STAS 7391/2-74 -
circularitate şi la cilindricitate
Toleranţe de formă şi de poziţie. Toleranţe la
STAS 7391/3-74 -
paralelism, la perpendicularitate şi la înclinare
Toleranţe de formă şi de poziţie. Toleranţe la
STAS 7391/4-74 - coaxialitate, concentricitate, la simetrie şi la
intersectare
Toleranţe de formă şi de poziţie. Toleranţele bătăii
STAS 7391/5-74 -
radiale şi ale bătăii frontale
Toleranţle de formă şi de poziţie. Toleranţe de la
STAS 7391/6-75 - poziţia niminală a axelor găurilor de trecere pentru
organe de asamblare
Sistemul de toleranţe şi ajustaje pentru dimensiuni
STAS 8100/1-88 -
liniare. Terminologie şi simboluri
Sistemul de toleranţe şi ajustaje pentru dimensiuni
STAS 8100/2-88 - liniare. Toleranţe fundamentale şi abateri
fundamentale pentru dimensiuni până la 3150 mm
Sistem de toleranţe şi ajustaje pentru dimensiuni
STAS8100/3-88 - liniare. Clase de toleranţa de uz general pentru
dimensiuni până la 3150 mm
Sitemul de toleranţe şi ajustaje pentru dimensiuni
STAS 8100/4-88 - liniare. Selecţii de clase de toleranţe de uz general
pentru dimensiuni până la 300 mm
Starea suprafeţelor. Rugozitatea suprafeţei.
STAS 5730/1-85 -
Terminologie.
Starea suprafeţei. Parametrii la rugozitate şi
STAS 5730/2-85 -
spcificarea rugozităţii suprafeţei (M-SR 10/88)
Starea suprafeţelor. Metode de filtrare a abaterilor
STAS 5730/3-75 -
geometrice ale suprafeţelor
Starea suprafeţelor. Reguli pentru măsurarea
STAS 5730/4-87 -
rugazităţii cu aparate de palpare
STAS 612-83 - Desene tehnice. Notarea starii suprafeţelor
195
Sistemul ISO de toleranţe şi ajustaje.Calibre
STAS 8221-68 - netede fixe pentru aleyaje.Toleranţe de execuţie şi
linii de uzură
Sistemul ISO de toleranţe ajustaje. Calibre de
STAS 8222-68 - lucru şi contracalibre. Toleranţele de execuţie şi
limite de uzură
Sistemul ISO de toleranţe şi ajustaje.Calibre şi
STAS 8223-68 - contracalibre pentru arbori.Toleranţe de execuţie
şi limite de uzură
STAS 6671-77 - Rulmenţi.Toleranţe şi ajustaje
STAS 9068-71 - Cotarea şi tolerarea elementelor conice
Sistemul de toleranţe pentru conicităţi de la 1:3 la
STAS 10120-75 - 1:500 şi lungimi ale conului de la 6 mm la 630
mm
Filet metric ISO.Sistemul de toleranţe pt ajustaje
STAS 3165-82 -
cu joc
STAS 2114/1-75 - Filete trapezoidale ISO.Profile
Filete trapezoidale ISO. Dimensiuni limită pentru
STAS 2114/6-75 -
filetul exterior
Angrtenaje cilindrice în evolventa de uz general.
STAS 821-82 -
Profilul de referinţă
STAS 6273-81 - Angrenaje cilindrice. Toleranţe
Angrenaje conice cu dinţi drepţi de uz general.
STAS 6844-80 -
Profilul de referinţă
STAS 6460-81 - Angrtenaje conice şi hipoide. Toleranţe
STAS 6845-82 - Angrenaje melcate cilindrice. Melcul de referinţă
STAS 6461-81 - Angrenaje cilindrice melcate. Toleranţe
STAS 7395-81 - Angrenaje cu creemalieră. Dimensiuni
Îmbinări prin pene paralele. Dimensiuni (M-SR
STAS 1004-81 -
10/86)
STAS 1012-77 - Pene disc. Pene şi canale pentru pene. Dimensiuni
Arbori şi butuci canelaţi cu profil dreptunghiular.
STAS 6565-79 -
Toleranţe şi ajustaje
Caneluri cilindrice în evolventă. Toleranţe şi
STAS 7338-82 -
ajustaje
STAS 6858-85 - Caneluri cilindrice în evolventă. Dimensiuni
196