Professional Documents
Culture Documents
−cauze
Artroza pumnului şi a mâinii apare mai frecvent la femei după 40-50 de
ani, cu o jenă în mişcările articulaţiilor anatomic de mult timp bolnave.
Articulaţiile mâinilor, şi, în special, mişcările articulaţiei interfalangiene, supuse
zilnic la mari solicitări mecanice şi în acelaşi timp slab protejate prin ţesuturile
moi periarticulare - sunt frecvent sediul leziunilor artrozice.
−mecanisme
Artrozele sunt afecţiuni polietiologice şi polipatogenice. Mecanismul
este dublu:
mecanic: (exces de presiune exercitat pe un cartilaj);
biochimic: (cartilaj alterat biochimic, cu scăderea rezistenţei la presiuni
mecanice normale).
Procesul degenerativ rezultă din interacţiunea complexă a unor factori
extrinseci şi intrinseci.
Factori extrinseci:
−traumatisme (fracturi, microtraumatisme profesionale, luxaţii)
−inflamaţii (poliartrita reumatoidă, infecţii articulare)
−factori mecanici (suprasolicitarea articulaţiei)
−factori de mediu (profesiuni, stilul de viaţă)
−boli neurologice (neuropatii)
−malformaţii congenitale (cubitus varus sau valgus)
−boli metabolice (diabet, hemocromatoză)
−boala Paget
−boli de sânge (hemofilie)
−factori endocrini (acromegalie, mixedem, menopauză)
Factori intrinseci:
−ereditatea: joacă un rol important în determinismul artrozelor datorită
defectelor calitative ale cartilajului articular. De obicei, este vorba de o artroză
generalizată caracterizată prin degenerarea prematură a cartilajului în
numeroase articulaţii.
−vârsta: influenţează prin îmbătrânirea fiziologică (cartilaj deshidratat, cu
rezistenţă scăzută şi vulnerabil la agresiuni mecanice). Frecvenţa artrozelor
creşte cu vârsta. Ele nu reprezintă un proces de uzură pasiv, ci şi un proces
degenerativ activ. O dată cu trecerea anilor apar şi leziuni ale structurilor
adiacente (ligamente, tendoane) care pot accentua dezvoltarea artrozei.
−anatomie patologică
2
Din punct de vedere anatomo-patologic artrozele (reumatism degenerativ,
osteoartrita sau artrite deformante) se caracterizează morfopatologic prin leziuni
regresive degenerative ale cartilajului hialin articular, cu interesarea osului
subcondral, sinovialei şi ţesuturilor moi.
În artroze metabolismul cartilajului este deprimat, procesul de degradare
depăşind biosinteza. Rezultă o subţiere „o scămoşare” a cartilajului care îşi
pierde omogenitatea şi devine friabil ducând la formarea de fisuri şi ulceraţii.
Progresia condiţiilor etiologice face ca fisurile să se accentueze, iar volumul
cartilajului articular să scadă. Este de asemenea posibilă ruperea cartilajului, cu
detaşarea în cavitatea articulară a unor fragmente mici. Ulterior are loc o reacţie
proliferativă sub forma unui burelet la periferia cartilajului, ceea ce constituie
punctul de plecare a osteofitelor.
Uzura cartilajului duce la dezgolirea osului subiacent, care devine sediul unui
proces de scleroză. Această condensare osoasă este mai evidentă în punctele de
solicitare mecanică maximă; în zonele nesolicitate apare osteoporoza.
În cursul procesului artrozic suprafaţa articulară devine progresiv deformată şi
neomogenă, fapt ce expune ţesutul sinovial la lezări mecanice urmate de fibroză
şi hialinizare progresivă, ce are ca efect scăderea vascularizaţiei sinovialei.
examenul clinic
4
Redoarea articulară este cvasi-permanentă. Ea apare după repaus prelungit
(dimineaţa) şi dispare repede (10 – 15 minute).
Un alt simptom este limitarea funcţiei articulare (în special un deficit de
extensie) care poate ajunge la impotenţă funcţională totală. Ea se datorează
redorii sau fibrozării ţesuturilor moi articulare şi periarticulare (capsulă,
tendoane etc.).
Tumefacţia articulară apare numai în cazurile asocierii cu un proces inflamator.
De obicei tumefacţia este minimă.
În stadiile avansate pot apărea deformări articulare şi subluxaţii.
Alte semne subiective: senzaţie de înţepeneală, fatigabilitate, scădere a forţei
musculare.
La examenul obiectiv se constată existenţa crepitaţiilor fine determinate de
mobilizarea activă sau pasivă a articulaţiei interesate.
investigaţii paraclinice
EVOLUTIE şi PROGNOSTIC
5
Deobicei, prognosticul artrozei pumnului şi a mâinii este favorabil, el
determinând foarte rar compromiterea totală a acestei articulaţii.
TRATAMENT
Prevenirea artrozei are la bază cunoaşterea factorilor de risc sau favorizanţi. Este
necesară instituirea cât mai devreme a măsurilor de educaţie, de modificare a
stilului de viaţă:
la muncitorii ce practică meserii cu risc crescut de artroză a pumnului şi a mâinii
este necesară protecţia muncii; li se recomandă scimbarea locului de muncă sau
întreruperi intermitente ale procesului muncii pentru perioade scurte de timp în
care să practice o gimnastică recuperatoare;
exerciţiile fizice ameliorează mobilitatea articulară şi previne atrofia prin
inactivitate a musculaturii periarticulare. Sunt preferate exerciţiile izometrice.
tratament igieno-dietetic
tratament medicamentos
tratament ortopedico-chirurgical
-Baia kinetoterapeutica
Este baie calda, la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului. Se
efectueaza intr-o cada mai mare ca cele obisnuite, care se umple ¾ cu apa la
temperatura de 36-370 C si mai rar 380 .
Bolnavul este invitat sa se urce in cada si, timp de 5minute, este lasat linistit.
Dupa aceasta, tehnicianul executa (sub apa) la toate articulatiile, toate miscarile
posibile. Tehnicianul sta la dreapta bolnavului.
Toate aceste miscari se executa intr-o perioada de timp de 5minute. Dupa aceea
bolnavul sta in repauz, dupa care este invitat sa repete singur miscarile
imprimate de tehnician.
Durata baii este de 20-30 minute, dupa care bolnavul este sters si lasat sa se
odihneasca.
Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare care
se produce sub influenta apei calde si pierderii greutatii corpului conform legii
lui Arhimede.
Baia cu iod
Se face cu apă la temperatura de 35°-37°C şi are durata de 10-20 de minute. Se
adaugă la o baie 250 gr. (baie parţială) până la 1 kg (baie generală), amestecată
în părţi egale cu sarea de bucătărie.
Mod de acţiune: iodul micşorează vâscozitatea sângelui provocând vasodilataţie
şi scăzând tensiunea arterială, măreşte puterea de apărare a organismului,
determină reacţii locale la nivelul ţesuturilor şi organelor, contribuind la
reducerea fenomenelor inflamatorii.
-Dusul-masaj
8
Acesta consta in aplicarea mat multor dusuri rozeta la temperatura de 38-400
,concomitent aplicandu-se si masajul, conform tehnicii obisnuite. Pentru
aplicarea lui exista instalatii speciale cu 4-6dusuri verticale, in rozeta, situate
unul langa altul, care se pun simultan sau separat un functie. In lipsa unei
instalatii speciale, se poate efectua si cu un dus mobil, la capatul caruia se aplica
o rozeta. Durata masajului este de 8-15 minute.
Bolnavul este culcat dezbracat complet pe un pat special de lemn. Se deschid
dusurile si in timp ce apa curge pe corp, tehnicianul executa masajul conform
tehnicii cunoscute.
Modul de actiune: dusul-masaj provoaca o hiperemie importanta, mai ales in
regiunea tratata; are un important efect resorbant si tonifiant.
Termoterapie
Unele proceduri termice, cum sunt aerul cald, lumina, nămolul, parafina,
etc, a cărur tehnică de aplicare este în strânsă legătură cu procedurile hidrice,
intră de asemenea în cadrul hidroterapiei, care, în felul acesta îşi lărgeşte şi mai
mult sfera, căpătând denumirea corectă de hidrotermoterapie.
Tratamentul fizic constituie încă un mijloc de tratament al artrozelor, producând
ameliorări ce permit bolnavilor să-şi continuie activitatea.
Împachetările sunt proceduri de hidroterapie care constau din învelirea unei părţi
sau în întregime a corpului conform unei anumite tehnici.
-Împachetarea cu parafină
Constă în aplicarea, conform unei anumite tehnici pe o regiune limitată de corp,
a parafinei topite.
Se ia o cantitate potrivita (aproximativ 150-200 g) şi se topeste intr-un vas la
temperatura de 65-70°; in asa fel ca sa mai ramana cateva bucati netopite, in
scopul evitarii supraincalzarii. Cu ajutorul unei pensule late de 8cm. se
pensuleaza regiunea. Grosimea stratului este de 0,5-1cm. Peste stratul de
patafina se aplica bucati de vata sau flanela şi apoi se acopera regiunea cu
patura.
Durata inpachetarii este de 20-60 minute. Inlaturarea parafinei se face cu
usurinta din cauza transpiratiei care are loc sub stratul de parafina. Procedura se
termina cu o spalare la temperatura de 20-22°.
Modul de actiune: are o actiune locala şi provoaca o incalzire profunda şi
uniforma a tesuturilor. Suprafata pielii se incalzeste pana la 38-40°. La locul de
aplicare se produce o hiperemie puternica şi transpiratie abundenta.
-Împachetarea cu nămol
Constă în aplicarea pe o regiune limitată sau pe întreg corpul a nămolului,
încălzit la o anumită temperatură.
Temperatura la care se poate aplica nămolul oscilează între 38 - 44° C. Durata
împachetării este între 20 – 40 minute. După terminarea procedurii, bolnavului i
se aprică duş cald.
Nămolul are mai multe efecte:
9
efect mecanic, producând excitaţia pielii datorită micilor particule componente;
efect fizic, temperatura corpului creşte cu 2 – 3° C;
efect chimic prin rezorbţia unor substanţe biologic active prin piele din nămol.
În timpul împachetării cu nămol sunt mobilizate depozitele sangvine,
producându-se intensificarea circulaţiei în anumite teritorii.
-Ungerile cu namol
Bolnavul complet dezbracat sta cateva minute la soare pana i se incalzeste
pielea, apoi se unge cu namol proaspat complet sau partial. Se expune din nou
timp de 20-60 minute, pana cand incepe namolul sa se usuce. In acest interval de
timp va purta o compresa rece la frunte iar capull ii va fi aparat de soare cu o
palarie sau umbrela.
Dupa aceasta o scurta baie in lac sau in mare, se va sterge, se va imbraca şi se
va odihni la umbra sau intr-o camera, aproximativ o ora.
Modul de actiune: ungerile cu namol isi bazeaza actiunea pe elementul termic
alternant, rece la inceput, apoi cald, datorita incalzirii namolului la soare şi din
nou rece, datorita baii din lac şi reactiei vasculare la aceasta; al doilea element
este reprezentat de actiunea specifica a substantelor resorbite in organism.
-Compresele cu aburi
Avem nevoie de: doua bucati de flanela, o bucata panza simpla sau un prosop,
o panza inperneabila, o galeata cu apa, la temperatura de 60-70°.
Se plaseaza pe regiunea interesata o flanela uscata peste care se aplica o bucata
de panza sau prosopul muiat in apa fierbinte şi bine stors, iar peste aceasta se
aplica cealalta flanela. Totul se acopera cu bluza inperneabila sau se aplica un
termofor.
Durata totala a procedurii este de minim 20 de minute şi de maximum 60 de
minute.
Modul de actiune: resorbtiv, analgezic, antispastic.
Curentii diadinamici
Curentii diadinamici utilizand aplicatia tranzversala a electrozilor (articulatia
intre cei doi poli) preferand formula:
difazat fix, care rezulta din suprapunerea a doi curenti monofazati cu un decalaj
de ½ perioada. Varfurile impulsurilor sunt asemanatoare insa ramanand la un
anumit nivel, de unde rezulta o curba asemanatoare cu aceea a unui curent
continuu peste care se suprapun 100 de impulsuri, de forma ½ sinusoidala.
10
perioada scurta, in care, la intervale regulate de 1 secunde, se alterneaza brusc
monofazatul fix de 50 de impulsuri pe secunda, cu difazatul fix de 100 impulsuri
pe secunda. Durata este de un minut.
perioada lunga este o forma speciala de suprapunere a doi curenti de 50
impulsuri. Alternanta dintre monofazat şi difazat, in cazul perioadei lungi, se
face intre 3 şi 10 secunde. Durata este de 2minute.
Apoi se face inversarea polilor cu repetarea formulei. Se fac 1-3 aplicatii pe zii.
Curentii Trabert
Sunt curenti cu impulsuri de fregventa 140 Hz, impuls 2 ms, pauza 5 ms, la
care tot catodul este electrodul activ antalgic. Durata tratamentului este de 15-20
minute, cu crestere treptata a intensitatii. Se repeta de 1-2 ori pe zi.
Atat curentul diadinamic, cat şi curentul Trabert determina o puternica senzatie,
cu aspect vibrator, o excitatie a mecanoreceptorilor tesuturilor de sub electrozi.
Efectele antalgice se explica tocmai prin aceasta senzatie.
Curentul galvanic
11
C. Curentii de inalta frecventa
C ) Ultrasunetul
D. Radiatia infrarosie
12
Radiatiile infrarosii au actiune calorica. Ele actioneaza asupra circulatiei din
derm provocand o vasodilatatie subcapilara, intensificarea schimburilor dintre
celulele de cresterea fenomenelor osmotice şi cresterea debitului sangvin.
Tehnica masajului
14
Masajul este o combinatie de manipulatii, de prelucrari mecanice multiple
aplicate sistematic asupra organismului, manual sau cu aparate speciale, in
scopuri terapeutice sau igienice.
Masajul cu ajutorul miinilor consta dintr-o serie de manevre de masaj ca:
netezire sau eflueraj, framintare sau petrisaj, geluire, frictiune sau frecare,
stoarcerea, baterea sau tapotametul, scuturarea sau lovirea usoara, vibratea sau
trepidatia.
Masajul pumnului. Articulatia radiocarpiana este o articulatie condiliana, care
uneste radiusul cu primul rind al pumnului. Capsula articulara este un manson
fibros care se creeaza imprejurul suprafetei articulare a radiusului. Imprejurul
condilului carpian. Partea anterioara a pumnului prezinta o serie de reliefuri
longitudinale formate de tendoanele subiacente. Aceste reliefuri tendinoase
delimiteaza doua santuri longitudinale, sub care se gasesc doua conducte
osteofibroase, formate de ligamentul inelar anterior al carpului: unul extern, prin
care trece tendonul marelui palmar, altul intern mai mare, prin care trec nervul
median şi toate tendoanele flexorilor cu tecile lor sinoviale.
Masajul regiuni anterioare a pumnului se face in general cu ajutorul policelui,
care urmeaza relieful tendoanelor de jos in sus. Dinafara – inauntru, pe fata
anterioara a pumnului, masorul intilneste urmatoarele formatiuni: tendonul
lungului supinator, artera şi venele radiale, tendoanele marelui şi micului palmar,
nervul madian, tendoanele flexorilor superficial şi profund, artera şi vena
cubitale, insotite de nervul cubital, apoi tendonul cubitalului anterior.
Regiunea posterioara a pumnului este ridicata inauntru de capul cubitatului, care
are o apofiza descendenta ( apofiza stiloida cubitala) iar inafara de extremitatea
inferioara a radiusului, terminata şi ea prin apofiza stiloida a radiusului care se
palpeaza in partea superioara a tabacherei anatomice.
Pumnul este deseori supus unor traumatisme, in urma carora masajul intervine
cu bune rezultate. Masajul regiuni posterioare se incepe cu netezirea ( masaj de
introducere) cu degetul mare, urmat de frictiunea articulatiei radio-carpiana.
Masajul degetelor şi miini.
Masajul degetrlor se face incepind cu netezirea cu doua degete, intre police şi
indexul masorului, apoi continuind presiuni, framintare, eventual sub forma de
mingaluire, frictiuni pe articulatiile metacarpofalangiene şi interfalangiene.
Todeauna masajul se executa de la virful degetelor catre radacina lor.
Masajul regiuni dorsale a miini se incepe cu netejirea, incqapind de la articulatii
metacarpofalangiene şi continuind in sus, spre pumn şi chiar antebrat.
Continuam apoi cu framintarea musculaturii tenare şi hipotenare, prin stoarcere
intre policele şi indexul masorului. Se trece apoi la masarea spatiilor interosoase,
care se poate face cu un singur deget sau bimanual prin presiuni in ambele
directii.
Masajul palmei se adreseaza celor trei regiuni ale ei: eminenta tenara, eminenta
hipotenara şi bureletul digitopalmar. Masajul eminentei tenare, formata din
muschii care se insereaza pe prima falanga a policelui, se face de masor prin
presiuni cu degetul mare. Eminenta hipotenara, formata din patru muschi
15
( palmarul cutanat, adductorul degetului mic, scurtul flexor şi opozantul), se
maseaza ca şi eminenta tenara. Se poate aplica şi petrisajul prin cipire. Regiunea
mijlocie a miini, datorita aponevrozei puternice a palmei face dificil masajul. Se
aplica aici netezirii mai energice şi framintare prin apasarii puternice şi
mobilizarii ale tendoanelor.
16
pumnului cu o uşoară înclinare cubitală – degetele pacientului trebuie să fie
libere;
Exerciţiul 2: mobilizarea prin priză bimanuală lângă pumn.
- Prin mobilizări autopasive
Exerciţiul 1: în şezând, cu cotul pe masă, antebraţul vertical în supinaţie,
cu cealaltă mână, care face priză pe mâna afectată (police în palmă), se execută
flexia pumnului;
Exerciţiul 2: cotul flectat mult, braţul dus în adducţie, mâna atinge
umărul: mâna opusă face priză pe mâna afectată, forţând flexia.
- Prin mişcări active:
Exerciţiul 1: mobilizarea spre flexie a pumnului din poziţii variate
(supinaţie, pronaţie sau neutră) ale antebraţului, cu degetele flectate, semiflectate
sau întinse.
B. Reeducarea extensiei
- Prin adoptarea unor posturi:
Exerciţiul 1: din ortostatism, cu palma în srpijin pe masă, degetele
acroşează marginea mesei – cotul extins: se realizează verticalitatea membrului
superior în contrast cu orizontalitatea mâinii;antebraţul, ca un levier, forţează
extensia pumnului eventual, mâna opusă presează pe faţa dorsală mâinii în
sprijin;
Exerciţiul 2: din şezând , cu mâna sub coapsăşi palma, pe scaun se
forţează extensia.
- Prin mobilizări pasive:
Exerciţiul 1: pacientul cu antebraţul pronat: asistentul aplică o priză pe
treimea distală a antebraţului şi o alta pe mână (cu policele în palmă): se execută
extensia punmului, degetele se flexează concomitent;
Exerciţiul 2: prin aceleaşi tehnici descrise la flexia pumnului se pot obţine
extensii diferenţiate în articulaţia radiocarpiană şi mediocarpiană.
- Prin mobilizări autopasive:
Există câteva variante în funcţie de poziţia antebraţului ca şi de priza
mâinii sănătoase, care face abord pe marginea cubitală sau pe cea radială.
- Prin mobilizări active:
Exerciţiul 1: extensia activă se realizează din toate cele trei poziţii de bază
ale antebraţului, degetele fiind flectate pentru a relaxa tendoanele flexorilor şi a
permite astfel o amplitudine mai mare extensiei pumnului.
C. Refacerea forţi musculare
Exerciţiul 1: pacientul în şezând, cu braţul de-a lungul corpului, antebraţul
supinat, cotul întins şi pumnul în extensie: asistentul aplică rezistenţe pe palmă
şi pe treimea distală a feţei anterioare a braţului; subiectul execută o flexie din
scapulohumerală, o flexie a cotului şi o flexie a pumnului, degetele rămânând
libere.
Exerciţiul 2: cu cotul sprijinit pe masă extins, antebraţul supinat: priză pe
palmă şi antebraţ; subiectul realizează o flexie a cotului şi o flexie a pumnului
contra rezistenţelor;
17
Exerciţiul 3: cotul pe masă şi antebraţul supinat, aşezat tot pe masă:
prizele se aplică pe faţa palmară a degetelor şi pe palmă, asistentul opunându-se
prin ele flexie degetelor şi apoi a pumnului;
Exerciţiul 4: dacă antebraţul este pronat, este stimulat deltoidul anterior
care va declanşa solicitarea extensorilor pumnului.
Mişcările în articulaţia mâinii
A. Refacerea mobilităţii
- Prin adoptarea unor posturi:
Exerciţiul 1: şezând pe un scaun tapiţat: mâna se introduce sub
tuberozitaea ischiatică; înclinarea trunchiului determină intensitatea presiunii;
Exerciţiul 2: antebraţul pe masă, cotul opus flectat şi aşexat peste mâna
afectată; între cot şi articulaţia de postură se interpune o gumă;
Exerciţiul 3: utilizarea unor benzi elastice adezive;
Exerciţiul 4: marea majoritate a posturilor pentru mână sunt realizate prin
orteze dinamice de toate tipurile şi confecţionat din cele mai diverse materiale;
se mai folosesc şi atelele fixe seriate;
- Prin mobilizări pasive se fac următoarele exerciţii
Exerciţii de tracţiune în ax sau de decompresiune articulară; exerciţii de
alunecare latero-laterală sau de abducţie-adducţie; exerciţii de alunecare antero-
posterioară sau de flexie-extensie; exerciţii de rotaţie axială sau torsiune;
exerciţii combinate
- Prin mişcări autopasive:
Exerciţiul 1: mobilizări cu mâna sănătoasă în diverse prize, din care
exemplificăm prin exerciţii de automobilizare în flexie a metacerpofalangienelor
şi prin cel de automobilizare în flexie a interfalangienelor.
Exerciţiul 2: automobilizarea în abducţie – extensie a policelui.
- Prin mişcări active: l
La degete se fac mişcări de flexie, extensie, abducţie, adducţie. Pentru
police se vor executa abducţia palmară şi radială, extensia şi flexia, adducţia,
opozabilitatea faţă de fiecare deget în parte.
B. Refacerea forţei musculare
18
Exerciţiul 2: antebraţul în supinaţie, asistentul exercitând o presiune în jos
pe treimea distală a acestuia: extensorii degetelor menţim puncul fix al mâini
prin contracţie izometrică;
Exerciţiul 3: se introduc între două degete o fâşie de postav gros şi se
încearcă tracţionarea ei, subiectul opunându-se prin strângerea degetelor.
Gimnastica medicala
TERAPIA OCUPATIONALA
20
Dintre jocurile sportive şi distractive amintim: tenisul de masă, biliardul,
şahul, aruncarea săgeţilor la ţintă, oina etc.
Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluţiei bolii şi de
încadrarea raţională ergoterapiei în complexele de recuperare şi readaptare
funcţională.
TRATAMENTUL BALNEOLOGIC ( ape minerale, namoluri)
22