INTRODUCERE

Tranzitia la economia de piata a Republicii Moldova a scos in vileag o serie de probleme, acuitatea carora a reliefat tot mai mult criza economica si sociala: degradarea economiei, nivelul nalt al inflatiei, deficitul bugetar, falimentarea ntreprinderilor, cresterea somajului etc. Dupa cum ne demonstreaza experienta unor tari economic dezvoltate, una din posibilitatile de solutionare a problemelor iscate este dezvoltarea ampla a activitatii antreprenoriale care actualmente este considerata drept un factor primordial n dezvoltarea economiei de piata a republicii. Evident ca n aceste conditii subiectul principal devine antreprenorul. Anume el este persoana ce activeaza n interesul ntreprinderii, a sau personal, asumndu-si un anumit risc. El este nevoit sa cunoasca modul de exercitare a activitatii de antreprenoriat, mediul n care se desfasoara actiunile practice, problemele cu care se poate nfrunta n activitatea sa si sansele posibile pentru a le solutiona.

Agentii economici trebuie sa iee n consideratie faptul ca, activitatea

antreprenoriala este supusa actiunilor unui set de factori externi si interni.

Dintre factorii externi putem evidentia: consumatorii produselor si serviciilor firmei; furnizorii; existenta bunurilor substituibile; posibilitatea de intrare pe piata de produse ale firmei date; politica social - economica a statului. Printre factorii interni putem evidentia: managementul, strategia, finantele, sistemul informational, personalul, cultura, tehnologia, structura.

Tranzitia schimba cardinal relatiile dintre ntreprindere si mediul sau de activitate. Principala componenta a mediului devine piata, care mijloceste legaturile multiple ale ntreprinderii cu mediul sau. Mecanismul pietei reprezinta pentru ntreprindere terenul de realizare a fluxului aprovizionare - productie - desfacere. Realizarea obiectivelor ntreprinderii este n functie de sporirea supletei, adaptabilitatii si flexibilitatii ntreprinderii n raport cu mediul care n conditiile economiei de piata se modifica permanent. Activitatea ntreprinderii n perioada de tranzitie, sub influenta factorilor de mediu cere raspuns la o serie de ntrebari: 1. Care este natura mediului n care activeaza ntreprinderea? Este mediul simplu si stabil ori complex si turbulent? Ce schimbari survin n toti factorii externi ai ntreprinderii? Ce sanse sunt ca factorii variabili ai mediului vor conditiona modificari substantiale n toate partile componente ale mediului si vor crea noi oportunitati pentru firma? Modificarile mediului pun sub semnul ntrebarii viabilitatea relatiilor economice si operatiunile existente ale ntreprinderii? 2. Ce gen de strategie este utilizata n cadrul ntreprinderii? Adaptarea ntreprinderii la modificarile mediului este un obiectiv al strategiei firmei sau este pur si simplu o simpla reactie la modificarile mediului? Dispune ntreprinderea de o analiza sistematica a mediului care ar da posibilitatea ca sa identifice la timp primejdiile si sansele de a prospera? Este ntreprinderea adaptiva si inovatoare? Este ntreprinderea n permanenta cautare de noi sanse? Evalueaza permanent ntreprinderea activitatile existente? Este gata ntreprinderea de a activa ntr-un mediu competitiv? 3. Ce gen de tehnologie utilizeaza ntreprinderea? Ce alegeri tehnologice nfrunta ntreprinderea? Procesele de transformare a factorilor de productie n bunuri si servicii sunt standardizate si monotone? Tehnologia conditioneaza activitati, de componenta nalta sau mica, cu responsabilitate si autonomie? Tehnologia cere de la angajati activitati rigide sau flexibile? Ce are ntreprinderea n calitate de obiective si poate nlocui sistemele tehnologice rigide cu sisteme mai flexibile? 4. Ce gen de persoane sunt angajate n firma? Ce nivel al culturii predomina n firma? Ce caracteristici au dimensiunile principale ale culturii, ca baza a deciziilor si actiunilor individuale si de grup? Ce stimulente exista si i face pe angajati sa activeze? Predomina conduita "sunt aici deoarece am nevoie de bani si am anumite obligatiuni" sau angajatul este

ncadrat ntr-un proces creativ si se afla n cautarea, si este captivat de activitatea sa? Care este nucleul valorilor care predomina n ntreprindere? 5. Cum este structurata ntreprinderea? Care sunt caracteristicile sistemului de conducere a ntreprinderii si a subsistemelor decizional (cuprinde ansamblul functiilor de conducere), operational (cuprinde ansamblul functiiilor de executie) si informational (permite actiunile de dirijare a subsistemului operational de catre cel decizional)? Care este filozofia manageriala dominanta? Este filozofia dominatiei manageriale autoritara ori democratica? Filozofia manageriala este inovativa si primitoare de riscuri? Se intentioneaza promovarea unui management anticipativ, prevederea si cunoasterea permanenta a modificarilor n perspectiva a pietii, depistarea strategiilor optime de actiune? Este firma puternic polarizata de catre obiective care ar contribui la marirea solvabilitatii, a cifrei de afaceri, a profitului, la mentinerea si cucerirea de noi piete? Raspunsurile la ntrebarile evidentiate dau posibilitatea, pe de o parte, de a identifica caracterist 15415o141p icile organizationale, de a determina corespunderea, potrivirea dintre diverse subsisteme ale ntreprinderii (management, strategie, tehnologie - finante, personal, cultura, structura, sisteme informationale). Pe de alta parte, se creaza premisele de a rezolva problemele activitatii antreprenoriale legate de incertitudine si risc. Mediul n care activeaza ntreprinderile din economia Republicii Moldova n momentul de fata conditioneaza un nalt grad de incertitudine si caderea majoritatii populatiei, agentilor economici n cotidian. Comportamentul majoritatii populatiei este afectat de blocajul financiar. Despe aceasta ne vorbeste faptul ca saracia avanseaza, suma restantelor salariale cresc. Salariul mediu al unui angajat n economia nationala este 184,3 lei si e mult mai mic n comparatie cu marimea valorica a bugetului minim de consum. Ultimul, conform calculelor efectuate de specialisti ai Federatiei Generale a Sindicatelor, depaseste suma de 600 lei.
222

Caracterizarea economiei de piata

Economia de schimb: geneza si tipuri
Satisfacerea nevoilor de consum ale oamenilor se realizeaza prin intermediul bunurilor si serviciilor. Pe masura dezvoltarii societatii, atat nevoile, cat si bunurile si serviciile sporesc si se diversifica. Limitele resurselor au impus tot mai mult necesitatea cautarii celor mai adecvate si eficiente sisteme de productie, de desfasurare a activitatii economice. In evolutia istorica a societatii, s-au manifestat

mai multe modalitati de organizare a activitatii economice, avand mecanisme proprii de alocare si utilizare a resurselor pentru satisfacerea nevoilor. De-a lungul timpului, s-au conturat cateva sisteme economice, care in principal, au fost: economia naturala; economia de schimb; economia de piata, concurentiala; economia centralizata sau de comanda si economia mixta. In diferitele etape ale evolutiei sistemului economic, mecanismul de functionare isi schimba structurile, mijloacele si parghiile prin care se asigura miscarea acestuia. La inceputurile existentei sale, productia sociala a luat forma economiei naturale, in care bunurile create servesc consumului propriu al producatorului. Economia naturala reprezinta acea forma de organizare si desfasurare a activitatii economice in care comunitatile isi satisfac necesitatile de consum din productia proprie, pe baza de autoconsum, fara a apela la schimb. Aceasta forma a productiei sociale a existat in comuna primitiva, fiind predominanta in sclavagism si in feudalism, cand fiecare gospodarie individuala executa toate activitatile, de la obtinerea materiilor prime pana la producerea diferitelor bunuri pentru consum. Economia naturala se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi: economia naturala a fost dominanta in conditiile unui nivel scazut de dezvoltare economica, cu o gama restransa de trebuinte, cele elementare (biologice) fiind preponderente; fiecare producator avea o activitate diversificata, producea o gama larga de bunuri (in raport cu respectivul nivel de dezvoltare si cu sistemul de trebuinte); el este izolat din punct de vedere economic de ceilalti; nivelul eficientei economice foarte redus; pentru majoritatea oamenilor, productia si consumul erau imbinate intr-o singura functie datatoare de viata. Alvin Toffler evidentiaza ca trasaturi definitorii ale economiei naturale (pe care o numeste civilizatia primului val): pamantul constituia principalul factor de productie; baza economiei consta in cules, vanatoare si cultivarea pamantului; diviziunea simpla a muncii; economie descentralizata, in care fiecare comunitate producea aproape tot ce-i facea trebuinta. De-a lungul timpului, economia naturala a cunoscut o tendinta evidenta de restrangere relativa. In prezent, elemente ale economiei naturale mai au semnificatie doar in gospodariile agrare traditionale si in tarile cel mai putin dezvoltate din punct de vedere economic. Exista si unii specialisti care sustin ca unele elemente sau laturi specifice ale economiei naturale pot cunoaste in viitor o anumita revigorare si in tarile cu nivel ridicat de dezvoltare. O asemenea perspectiva ar fi legata de tendinta de crestere a timpului liber si de aspiratia normala a fiecarui individ de a alterna diferite tipuri de activitati si genuri de munca. Chiar daca premisele unei asemenea tendinte sunt reale, consideram ca rolul economiei naturale, in activitatea fiecarui agent economic si in activitatile totale din comunitatile avansate din punct de vedere economic, va ramane doar secundar, periferic.

Economia naturala reprezinta acea forma de organizare si desfasurare a activitatii economice in care nevoile de consum sunt satisfacute din rezultatele propriei activitati, fara a se apela la schimb. Pe masura adancirii diviziunii sociale a muncii, a specializarii producatorilor, a amplificarii si diversificarii nevoilor, a bunurilor si serviciilor, sistemul economiei naturale isi restrange treptat sfera de cuprindere in favoarea economiei de schimb, in care bunurile se produc predominant pentru piata. Ea se generalizeaza in capitalism. Economia de schimb are la baza diviziunea sociala a muncii care genereaza agenti economici specializati: pe profesii (ocupatii), pe ramuri (activitati) si teritorial. Adam Smith a demonstrat rolul diviziunii si specializarii ca factori de progres pentru individ si pentru societate, pentru perfectionarea fortelor productive, cresterea indemanarii, priceperii si chibzuintei, sporirii si diversificarii productiei. In ultima instanta, specializarea unui agent economic intrun domeniu sau altul de activitate are la baza interesul economic, avantajul obtinut dintr-o activitate in raport cu alta, se intemeiaza, constient sau intuitiv, pe teoria avantajului relativ (comparativ). Economia de schimb, in care piata are un rol hotarator in reglarea economiei, s-a dovedit a fi in practica un sistem performant, prezent in toate societatile moderne; el reprezinta forma universala de organizare si functionare a activitatii economice in lumea contemporana. Economia de schimb se intemeiaza pe mecanismele obiective ce pun in valoare fortele pietei, in care raportul dintre cerere si oferta determina principiile de prioritate in alocarea si utilizarea resurselor materiale, umane si financiare disponibile. Intr-o astfel de economie, activitatile agentilor economici sunt stimulate si sanctionate de exigentele pietei; criteriile cu care opereaza piata sunt cele ale eficientei si ale concordantei productiei cu nevoile efective ale societatii. Pentru a obtine beneficii, intreprinderile trebuie sa fie receptive la semnalele 454e45e pietei, sa aiba o inalta capacitate de adaptare la schimbarile mediului economico-social, sa manifeste inventivitate, spirit creator, preocupare pentru innoirea si modernizarea produselor, a formelor de distributie. Trasaturile economiei de piata Comparativ cu secolul trecut, cand se putea vorbi de o piata libera (mana invizibila a pietei, asa cum o denumea sugestiv Adam Smith), fara obstacole, in epoca contemporana, viziunile despre piata s-au schimbat si diversificat. Pentru functionarea economiei de piata contemporane se impune existenta cumulativa a urmatoarelor conditii: specializarea producatorilor; schimbul de bunuri si servicii; moneda; libertatea economica; proprietatea privata si pluralismul formelor de proprietate; concurenta; profitul, ca mobil al agentilor economici; formarea in mod liber a preturilor pe baza mecanismelor pietei; statul democrat care vegheaza la respectarea regulilor pietei; Cu toate ca, in diferite tari si perioade, economia de schimb a cunoscut si cunoaste trasaturi specifice, deoarece conditiile concrete in care functioneaza acest tip de economie isi pun amprenta asupra modalitatilor ei de manifestare, caracteristicile ei generale, le mai putem sintetiza si astfel: specializarea producatorilor, a agentilor economici in general, autonomia, independenta agentilor economici, productia de marfuri generalizata si mijlocirea schimbului de catre bani, concurenta. Specializarea

Economia de schimb are la baza diviziunea sociala a muncii, proces istoric de diferentiere, desprindere si separare a diferitelor genuri de activitati si fixare a acestora ca domenii distincte, de sine statatoare, prin functiile si rolul indeplinit, devenind activitati specializate. Diviziunea muncii, specializarea reprezinta cel mai important factor de progres pentru individ si societate, ea permitand perfectionarea fortelor de productie, cresterea productiei prin folosirea acelorasi resurse, utilizarea pe scara larga a tehnicii si tehnologiei moderne.1[1] Diviziunea sociala a muncii, specializarea, reprezinta un factor de progres cand are o fundamentare economica, intemeindu-se pe un avantaj absolut sau relativ. Avantajul absolut. Un producator detine un avantaj absolut atunci cand creeaza o cantitate data de bunuri cu mai putine resurse, in raport cu oricare alt producator. Avantajul relativ. Un producator detine un avantaj relativ intr-o activitate, daca realizeaza bunul cu cel mai mic cost de oportunitate, in raport cu ceilalti. Pentru a evidentia avantajul relativ este necesara determinarea costului de oportunitate, adica a sanselor la care renunta producatorul atunci cand face o alegere.2[2] Efectele economice ale specializarii fundamentate pe teoria avantajului relativ, respectiv comparativ, permit cresterea productiei si resurselor existente, determinand necesitatea cooperarii si conlucrarii agentilor economici, deoarece activitatea si satisfacerea nevoilor lor sunt interdependente. Chiar daca, in timp, avantajul comparativ al unui agent economic sau al altuia se modifica, de aici rezultand reprofilarea producatorilor, adaptarea permanenta la conditiile schimbatoare ale mediului in care actioneaza, specializarea ramane o trasatura si o conditie a economiei de schimb, baza cooperarii sociale si a progresului economic.
Caseta nr. 2.1. Avantajele specializarii genereaza sporirea rezultatelor cu un efort dat; impune cooperarea si conlucrarea agentilor economici; activitatea si satisfacerea nevoilor unuia sa fie dependenta de a celorlalti.

Economia de piata este prin excelenta a economie monetara. In cadrul ei, fiecare consumator individual si fiecare producator actioneaza prin schimb pentru a rezolva cele trei probleme fundamentale. Astfel, ce se produce depinde de veniturile cumparatorilor si de profitul producatorilor, al firmelor; cum se produce este in functie de concurenta dintre producatori, fiecare dintre ei fiind obligat sa adopte metoda si tehnica de productie care ii asigura realizarea celui mai mic cost de productie si maxim de profit; pentru cine se produce depinde de cererea si oferta de pe piata factorilor de productie, de cantitatea si pretul acestora, in functie de care se stabileste nivelul salariului, rentei si dobanzii.

Monetarizarea economiei se concretizeaza in faptul ca banii reprezinta alaturi de capital si specializare cel de-al treilea aspect major al vietii economice moderne. Fluxul de bani reprezinta sangele care iriga sistemul economic si etalonul de masura al valorii. Ansamblul tranzactiilor economice, modul de functionare a economiei, chiar structura organica a societatii sunt, intr-o forma sau alta influentate de catre bani (moneda). Importanta banilor (monedei) este pusa in evidenta si de catre functiile lor: mijloc de schimb, mijloc de masura a activitatii economice, mijloc de rezerva de valoare, mijloc de plata.

Moneda
Moneda a aparut ca o necesitate a dezvoltarii productiei si circulatiei de marfuri. Atat forma de prezentare, cat si functiile monedei au cunoscut un proces continuu de dezvoltare si diversificare. Din punct de vedere al formei de prezentare, instrumentele care au servit drept moneda au cunoscut trei etape in evolutia lor: In economia contemporana, moderna, moneda cuprinde ansamblul mijloacelor de plata care pot fi utilizate direct pentru efectuarea tranzactiilor pe piata. Ea reprezinta principalul instrument de punere in miscare a tuturor pietelor, de infaptuire a schimburilor intre agentii economici; nici un flux economic nu se poate desfasura fara participarea directa sau indirecta a monedei. Desi, aparent, moneda complica viata economica, in realitate, ea a inlesnit si inlesneste schimbul, facand posibile tranzactiile economice schimburi marfare, operatiuni financiare, transferuri de capital , de regula, la momentul si in locurile cele mai potrivite pentru partile interesate. Cu ajutorul monedei, beneficiind de facilitatile ei, fiecare agent economic este liber sa cumpere sau sa vanda atunci cand considera ca ii sunt favorabile conditiile si acolo unde schimbul se desfasoara cel mai avantajos pentru el. Unii dintre participantii la schimb pot folosi aceste conditii doar pentru a-si vinde marfurile si serviciile, oprind apoi circuitul monedei incasate. Altii, dimpotriva, apar doar in calitate de cumparatori, folosindu-se in acest scop de banii stransi in etape anterioare. Moneda este, de asemenea, instrumentul prin care se conserva (acumuleaza) averea intr-o forma abstracta, valorica, posibil de transformat in orice bun. Ea inlesneste, concomitent, transmisiunea de valori de la un individ la altul, de la o unitate economica la alta atat in teritoriul unei tari, cat si in planul relatiilor internationale. Din aceasta functie a monedei decurge, in mod firesc, si cea de transmitere de capital, in contextul operatiunilor de credit, care se deruleaza in interiorul tarilor si intre agentii economici din diferite tari. Moneda reprezinta premisa oricarei forme de piata si de concurenta; nici un flux economic real nu se poate desfasura fara contributia acesteia. Moneda este o categorie macroeconomica la care se raporteaza toti agentii vietii economico-sociale ai unei comunitati sociale, denumita comunitate monetara (care poate sa fie nationala sau internationala). Instrumentele monetare au caracter nedeterminat (permit transformarea lor in orice marfa si achitarea oricarei datorii), caracter general (sunt acceptate in orice moment si in orice loc al unei comunitati monetare) si caracter imediat (permit reglarea instantanee si definitiva a vanzarii-cumpararii de bunuri si servicii, precum si stingerea unei datorii). Banii constituie o putere de cumparare usor transferabila, ei se pot transforma oricand in alte bunuri si dau detinatorilor dreptul de a obtine o parte din ceea ce este produs si oferit spre vanzare in spatiul economic in care respectivele instrumente monetare sunt recunoscute prin conventie sociala. Posesorul de bani, proportional cu cantitatea de moneda pe care o are, detine o comanda generala asupra resurselor si avutiei comunitatii in care ei sunt recunoscuti. Aceasta comanda se manifesta, pe de o parte, ca putere economica, in sensul de putere de mobilizare imediata a unei parti din avutia tarii

emitente a monedei, iar pe de alta parte ca putere juridica, respectiv ca putere de decizie in cadrul activitatilor in care sunt angrenati banii detinatorului, inclusiv capacitatea de lichidare a datoriilor acestuia. Rolul banilor, in cadrul economiei de piata, se concretizeaza in functiile pe care acestia le indeplinesc. De-a lungul vremii s-au distins doua directii importante, care in esenta, nu s-au contrazis: teoria clasica a banilor considera ca banii indeplinesc urmatoarele functii: masura a valorii, mijloc de circulatie, mijloc de plata, mijloc de acumulare si tezaurizare si functia de bani universali; teoria contemporana a banilor pune accent pe: functiile de mijloc de schimb si stimulare a activitatii economice, functiile de instrument al circulatiei marfurilor si mijloc de comparatie (neoclasicii) ca functii ce se deruleaza in spatiu si functia de rezerva ca valoare ce se desfasoara in timp si imbraca doua aspecte: banii sunt un instrument de economisire, deci acumuleaza salariile trecute si permit realizarea salariilor viitoare (Henry Guitton); functiile de mijlocitor al schimburilor de marfuri si masura a valorii, cu doua functii conexe: mijloc de tezaurizare si mijloc de plata (Paul Antony Samuelson) Sintetizand, se poate afirma ca intr-o economie de piata, banii indeplinesc urmatoarele functii: a. masura a valorii sau etalon de calcul, care consta in calitatea monedei de a cuantifica marimea absoluta a valorii marfii. Aceasta functie se bazeaza pe etalonul monetar (cantitatea de aur detinuta de unitatea monetara sau unitatea elementara de putere de cumparare a banilor); b. mijloc de circulatie, care presupune trecerea banilor de la un detinator la altul, si care are ca efect trecerea in sens invers a bunurilor de proprietate asupra bunurilor corespondente; c. mijloc de plata, care apare ca urmare a necoincidentei dintre momentul aparitiei unui angajament de livrare a monedei si momentul efectiv al acestei livrari (cumpararea pe credit, plata salariilor etc.); d. mijloc de economisire sau tezaurizare, care are la baza caracterul impersonal al monedei. In perioada banilor cu valoare intrinseca, tezaurizarea si detezaurizarea se produceau in mod automat; in perioada banilor fiduciari automatismul tezaurizarii a disparut, de teama deprecierii banilor de hartie; e. bani universali, care reprezinta capacitatea banilor de a servi pentru circulatie sau stingere a obligatiilor pe plan international. Numai monedele foarte puternice pot servi pentru aceasta functie, si anume: dolarul american, euro, yenul japonez, lira sterlina etc. Tarile cu o economie puternica, moderna si eficienta capabila sa asigure satisfacerea in bune conditii a nevoilor, au o putere de cumparare stabila si ridicata.

Economia de piata contemporana caracteristici si tipuri ale acesteia

Pentru a oferi solutii viabile problemei raritatii diferite scoli de gandire economica au imaginat sisteme economice ca modele specifice de organizare si reglare a activitatii economice. Sistemul economic reprezinta ansamblul relatiilor si institutiilor care caracterizeaza viata economica a unei societati determinate, localizata in timp si spatiu. El sintetizeaza o modalitate specifica

de lupta impotriva raritatii, prin stabilirea unor optiuni cu privire la problema economica fundamentala si reglarea activitatii economice. Pornind de la modul concret in care sunt fundamentate si adoptate deciziile in economia contemporana, intalnim doua sisteme economice3[4] sau modele teoretice de organizare si functionare a economiei de schimb: a. sistemul economiei de piata; b. sistemul economiei de comanda (centralizate). Departajarea intre aceste doua mari sisteme, se realizeaza luandu-se in considerare urmatoarele criterii: gradul de libertate al agentilor economici si caracteristicile mecanismului de reglare. In economia de piata, rolul hotarator in fundamentarea si luarea deciziilor il au agentii economici individuali. Modelul teoretic al economiei de piata a fost elaborat pe baza unor premise economice si social-politice care statueaza proprietatea ca fiind sacra, inviolabila si garantata, precum si primordialitatea intereselor personale. Contururile primului model teoretic de sistem economic au fost jalonate de catre Adam Smith si este cunoscut sub numele de sistem economic liberal sau de piata in cadrul caruia fortele naturale ale pietei mana invizibila sunt cele care stabilesc modalitatile de actiune pentru a gasi solutii problemei fundamentale si atenuarii raritatii fara nici un fel de interventie din partea statului monopolurilor si altor centre de forta institutionalizate. El a pus bazele modelului teoretic de economie de piata. Acel tip de organizare a economiei in care raportul dintr cerere si oferta determina principiile de prioritate in producerea bunurilor, metodele de organizare si de combinare a factorilor de productie, iar persoanele si categoriile de persoane care au acces la aceste bunuri sunt stabilite de nivelul si dinamica preturilor. Acel sistem economic in care mecanismele naturale (ale pietei sunt singurele care tind sa asigure echilibrul cererii cu oferta, cu excluderea oricarei interventii a monopolurilor sau a statului. Elementele structurale ale sistemului ideal al economiei de piata4[5] sunt: economia functioneaza pe baza conexiunii unui sistem de piete interdependente; proprietatea particulara si interesul personal sunt hotaratoare in functionarea economiei si adoptarea deciziilor; fiecare agent economic isi asigura autoreproductibilitatea ca rezultat al propriilor decizii; aceasta nu exclude pluralismul formelor de proprietate; toti agentii economici si toate categoriile de piata se afla in raporturi de concurenta loiala;

 preturile se formeaza liber; sunt excluse interventiile administrative ale statului si ale altor centre de forta (monopoluri, sindicate) in activitatea si functionarea economiei; existenta unui sistem financiar-bancar ramificat si modern echipat, care isi asuma reglarea operativa a masei monetare, distribuirea si orientarea creditelor etc., o structura tehnico-economica moderna constituie o conditie de baza a unei inalte eficiente economice si a satisfacerii nevoilor in crestere pentru toti cetatenii. Marx si alti teoreticieni de aceleasi convingeri filozofice, au jalonat contururile altui tip de sistem economic: sistemul economic de comanda, sau sistemul economic cu planificare centralizata, etatista. Avantaje ale sistemului de piata: asigura gradul de satisfactie cel mai inalt posibil pentru cei care vand si cumpara; este mobil si dinamic, adaptabil la noile favorabilitati evidentiate de raportul dintre cerere si oferta; pe fondul unei dinamici specifice a preturilor, el permite stimularea creativitatii si initiativei, asigurand cea mai inalta eficienta economica Economia de piata reala, ca sistem ce functioneaza efectiv in diferite state ale lumii, nu realizeaza integral caracteristicile modelului ideal, existand o mare diversitate de modele ale acesteia. In esenta, este vorba de urmatoarele: a. pluralismul formelor de proprietate, in cadrul carora proprietatea privata detine ponderea dominanta; pe aceasta baza, agentii economici elaboreaza decizii in mod independent, autonom, asumandu-si riscul in afaceri; b. functionarea si dezvoltarea economiei au loc in conditiile in care piata indeplineste un rol deosebit in reglarea activitatii, a comportamentului agentilor economici, in alocarea si utilizarea resurselor; c. motivatia activitatii agentilor economici o constituie maximizarea profitului, consumatorii au drept impuls, sau mobil, al comportamentului lor, utilitatea, satisfactia de care pot beneficia prin cumpararea de bunuri sau servicii; d. concurenta stimuleaza agentii economici in promovarea progresului, in cresterea eficientei si a posibilitatilor de alegere din partea cumparatorilor; e. pentru majoritatea bunurilor si serviciilor, ca si pe piata fortei de munca, monetara, titlurilor de valoare, valutara etc., preturile se formeaza liber, in functie de raportul cerere-oferta, fara interventia statului; f. inalta; existenta unei structuri tehnico-economice moderne, care asigura o eficienta economica

g. statul democratic se manifesta ca agent economic, actionand in directia corectarii imperfectiunilor pietei, prin folosirea cadrului legislativ, a parghiilor economico-financiare etc. Schematic, se poate vorbi de trei modele principale, si anume: economiile sociale de piata (din Europa de Vest), economiile de piata directionate de consum (SUA) si economiile de piata ghidate administrativ (Japonia).5[7] In continuare vom enunta principalele caracteristici ale acestor tipuri de economii de piata. a. Economia sociala de piata, intalnita in tarile nordice si in mai multe tari ale Europei occidentale, in special in Germania, se caracterizeaza prin faptul ca statul se implica si este responsabil nu numai in promovarea unei politici monetare si fiscale corespunzatoare, care sa stimuleze cresterea economica, dar si in realizarea unei infrastructuri eficiente. O atentie deosebita este acordata protectiei mediului, dezvoltarii adecvate a educatiei, ocrotirii sanatatii, asigurarii locurilor de munca si infaptuiri unor programe guvernamentale substantiale de protectie sociala a oamenilor, a saracilor in general. In Germania, ca si in alte tari ale Europei de Vest si, in special, in cele nordice atat dezvoltarea economica, cat si cea sociala sunt evoluate, iar categoria celor care nu au este putin numeroasa. Dupa aprecierea lui Paul Mann, economia sociala de piata reprezinta un slogan, al carui interes precis este, insa, perisabil reflectand pragmatic conditiile economice si politice ale fiecarei tari. b. Economia de piata directionata de consum, care poate fi considerata modelul Statelor Unite ale Americii, acorda un rol foarte mare fortelor pietei si un rol minim statului. La baza cresterii economice stau promovarea spiritului intreprinzator si o mare mobilitate a preturilor de productie. Se apreciaza ca in cadrul acestui model se promoveaza, in principal, virtutile eficientei pietei, indeosebi pe termen scurt, dupa schemele imbogatirii rapide, fara a se acorda o atentie speciala echitatii si problemelor sociale. Aceasta a condus in optica unor observatori critici, la deteriorarea infrastructurii sociale, la sporirea ponderii saracilor in totalul populatiei, numarul acestora avand, in continuare, tendinta de crestere. c. Economia de piata ghidata administrativ (modelul economiei japoneze) reprezinta o imbinare particulara reusita de trasaturi inradacinate in traditiile si specificul acestei tari. Este considerata o economie de piata ghidata (condusa administrativ), intrucat a pus si pune accentul nu atat pe obtinerea unor profituri imediate, ci pe o competitie superioara in vederea cuceririi a tot mai multe piete externe, sustinuta prin masuri statale. Aceasta a condus la conceperea in perspectiva a unor politici de crestere a productivitatii muncii, a eficientei economice in general. Factorul cel mai important al modelului japonez il constituie promovarea in comportamentul agentilor economici si a politicilor guvernamentale a unui nivel inalt de economisire si investitii. Rata ridicata de crestere a economiilor si investitiilor si flexibilitatea relativ redusa a salariilor au contribuit la realizarea unor ritmuri inalte de dezvoltare economica, la sporirea posibilitatilor de adaptare rapida la cerintele pietei, la o crestere spectaculoasa a exportului. Pe plan social, firmele sunt obligate sa asigure

securitatea si protectia salariatilor, iar statul isi foloseste autoritatea asupra sectorului privat prin sprijinirea producatorilor si mai putin a consumatorilor. Viabilitatea acestui sistem economic a fost de-a lungul timpului evidentiata prin rezultatele obtinute de economiile nationale care au functionat timp mai indelungat pe coordonatele sistemului de piata fapt evidentiat prin rezultatele obtinute. Acesta este insa departe de a fi un sistem perfect. Sistemului de piata i se imputa faptul ca nu-si asigura stabilitatea interna; inflatia si somajul sunt, in dimensiuni diferite, insotitorii sai inevitabili; genereaza tendinta de concentrare anormala a puterii economice intr-un numar mic de intreprinderi si centre de forta; repartizarea venitului national se face, in unele situatii, in opozitie cu normele elementare de justitie sociala, ceea ce impune prezenta unor instrumente de corectie si protectie sociala. In practica, economia de piata se manifesta in forme specifice din fiecare tara. Ea nu apare, in cea mai mare masura, in determinarile sale ideale. Astfel, prezenta unor elemente comune in multitudinea de forme specifice, pun in evidenta, pe de o parte, primele modele teoretice ale economiei de piata, iar pe de alta parte, unele tipuri practice de manifestare a economiei de piata. Tipologia economiei de piata se face, in general, dupa criteriul mecanismului de stabilizare a echilibrului economic, adica, modul in care sistemul economic tinde spre punctul de echilibru atunci cand se produce o dezechilibrare. Dupa acest criteriu, exista doua mari modele ale economiei de piata: modelul neoclasic si modelul Keynesian. a. Modelul neoclasic, presupune ca sistemul economic se autoregleaza, statul trebuie sa aiba o interventie minima in economie. Fortele pietei asigura corectia necesara sistemului economic, care, datorita raportului cerere si oferta, acest sistem va gravita de la sine in jurul punctului de echilibru. Echilibrul pietei, pe termen lung, se produce in punctul de ocupare deplina a fortei de munca, deci nu exista somaj, mai precis, exista rata naturala a somajului, in jur de 6%. Aceasta se bazeaza pe teoria neoclasica privind flexibilitatea preturilor si salariilor. Singurul rol al statului ar consta in asigurarea unei mase monetare in concordanta cu nivelul productiei si cu necesitatile circulatiei. Variabila de comanda a sistemului economic este considerata a fi oferta. Acest model vizeaza in special, nivelul microeconomic, extrapoland functionarea acestuia la nivel macroeconomic. b. Modelul Keynesian, presupune ca sistemul economic nu poate fi in echilibru la ocupare deplina, ci poate exista un punct de echilibru la o anumita rata a somajului. De aceea, statul trebuie sa aiba un rol activ in administrarea echilibrului asa incat intre somaj si inflatie sa existe un raport optim in diferite momente. Principala parghie pe care trebuie sa o foloseasca statul este politica fiscala (manevrarea cheltuielilor guvernamentale si a ratei de impozitare) si nu politica monetara (ca in cadrul neoclasic). Variabila de comanda in economie nu mai este oferta ci cererea agregata. Prin acest model se arata ca este gresit sa se extrapoleze functionarea nivelului microeconomiei la nivel macroeconomic si trebuie ca acesta din urma sa fie modelat conform propriilor sale legitati. Spre deosebire de modelul neoclasic, care priveste echilibrul pe termen lung, modelul Keynesian abordeaza acest echilibru pe termen scurt. De aceea, se arata, in acest model, ca, pe termen scurt, principala conditie a modelului neoclasic (flexibilitatea preturilor si salariilor) nu se verifica. Modelul Keynesian pune bazele studierii echilibrului macroeconomic (echilibrul general) datorita noii sale viziuni asupra monedei (considerata o marfa ca oricare alta, deci cu anumite trasaturi) si ipotezelor privind inclinatia marginala spre consum si spre investitii (sau economii).

Pe langa cele doua modele analizate mai pot fi amintite: a. modelul dezechilibrelor inerente, b. modelul institutionalist, c. modelul libertarian etc., precum si o serie de tipuri practice, concrete de economii de piata. Reforma economica si functiile ei Tranzitia la economia de piata in Romania se identifica cu infaptuirea reformei economice, prin care economia romaneasca va evolua catre o structura liberalizata. Tranzitia de la economia de comanda la economia de piata moderna, eficienta este un proces relativ indelungat care in mod inevitabil genereaza, cel putin la inceputurile sale, dificultati economice si costuri sociale obiective. Functia initiala a Reformei este depasirea crizei economice mostenita de la mecanismul de comanda si a celei ciclice. Finalitatea reformei o reprezinta infaptuirea economiei de piata moderne si a mecanismului sau eficient, functional si liber. Reforma economica reprezinta un proces amplu si complex de transformari profunde. In vederea realizarii lui sunt esentiale: privatizarea; retehnologizarea; restructurarea productiei dupa criterii de eficienta economica; liberalizarea folosirii parghiilor economico-financiare si adoptarea unor politici si mecanisme macroeconomice care sa stimuleze initiativa, inovatia si competitia agentilor economici. Procese care definesc reforma economica: Macrostabilizarea vizeaza eliminarea, sau macar atenuarea, dezechilibrelor mostenite sau aparute in procesul tranzitiei; Efectuarea reformelor structurale si institutionale care sa permita realocarea resurselor in raport cu nevoile si posibilitatile economice. Nucleul reformelor structurale il reprezinta privatizarea, eliminarea cvasi-monopolului proprietatii publice, a altor tipuri de monopoluri si crearea pluralismului sistemului de proprietate a carui baza o constituie proprietatea privata sub diferitele-i forme. Liberalizarea economica, liberalizarea preturilor inclusiv a salariilor si a ratei dobanzii, convertibilitatea monedei, libertatea de miscare a factorilor de productie, deschiderea spre si pentru exterior in spiritul principiului Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), modificarea sistemului de conducere a intreprinderilor si reforma microeconomica. Rolul statului se reformeaza: el isi restrange unele functii economice traditionale (de proprietar, de fixare a obiectivelor, de formulare a strategiei de dezvoltare economica s.a.); isi asuma functiile moderne, crearea si aplicarea cadrului legislativ, asigurarea premiselor pentru exercitarea liberalizarii economice, intretinerea si supravegherea concurentei etc. Evaluarea reformei:

 in ciuda unor vicisitudini, economia Romaniei se reformeaza; nu s-a separat functionalitatea economiei cu piata concurentiala; costurile sociale au depasit asteptarile. Economia de piata nu se confunda cu piata insasi (ansamblul operatiunilor de vanzare-cumparare a unui bun sau serviciu intr-o anumita perioada de timp). Orice economie reprezinta un spatiu geografic, politic si economic, in care functioneaza piata imperfecta, cu oligopoluri care tind sa fixeze preturile si salariile, cu mari discrepante in accesul indivizilor la informatii si piete. Economia de piata este o forma moderna, superioara de organizare si functionare a economiei de schimb in care intreprinzatorii isi desfasoara activitatea economica in mod liber, autonom si rational, corespunzator cerintelor pietei in scopul satisfacerii unor nevoi existentiale tot mai sporite, cu resurse economice limitate. Inceputurile economiei de piata au fost marcate de aparitia capitalismului in Europa Occidentala. In prezent, doar un sfert din populatia globului traieste in tari cu economie moderna de piata. Economia de piata, de-a lungul evolutiei societatii, a dobandit anumite caracteristici, care in ansamblul lor releva dimensiunile si virtutile acestui fenomen complex al lumii contemporane. Astfel, cele mai importante dintre acestea sunt considerate a fi: institutionalizarea juridica si economica a economiei de piata; se intemeiaza pe tehnologiile moderne de fabricatie; obtinerea de catre agentii economici a unor profituri tot mai ridicate; aparitia si cresterea rolului bancilor, institutiilor financiare si de asigurari in calitatea lor de agenti economici autonomi. a. Institutionalizarea juridica se refera la consacrarea prin lege a dreptului de proprietate particulara si a inviolabilitatii acestuia, in conditiile respectarii egalitatii intre indivizi. Comparativ cu epocile anterioare, dreptul de proprietate particulara nu mai reprezinta un privilegiu pentru unele clase si categorii sociale. b. Institutiile economice au in vedere existenta intreprinderii private (individuala sau colectiva) ca celula a activitatii economice, iar a pietei, ca institutie de optimizare a cererii si ofertei de bunuri economice. In cadrul acestor institutii functioneaza si statul ca agent economic autonom. c. Promovarea tehnologiilor de fabricatie asigura o productie de serie mare si de mare productivitate, ca urmare a noilor cuceriri ale revolutiei tehnico-stiintifice. Datorita asimilarii progresului tehnic, oferta de marfuri si servicii a sporit continuu, mentinandu-se inaintea cererii, ca o conditie de baza a functionarii optime si rationale a economiei de piata. d. Obtinerea de catre agentii economici a unui profit cat mai mare reprezinta scopul major al activitatii in economia de piata si criteriul esential in evaluarea eficientei acestuia. e. Cresterea rolului bancilor si a altor institutii financiare, vizeaza functia economica a acestora, care consta in atragerea resurselor monetare disponibile ale agentilor economici si plasarea lor intreprinzatorilor care au nevoie la un anumit moment de astfel de resurse banesti.

Elementele functionale ale mecanismului economiei de piata: libera initiativa, concurenta, competitia pentru rationalitate economica, impun agentilor economici un anumit risc, dar si productie manageriala in efortul lor investitional si de utilizare eficienta a factorilor de productie. In concluzie, economiile moderne sunt structurate si functioneaza ca economii de piata, intemeiate, in special, pe proprietatea privata, cererea si oferta determina principiile de stabilire a prioritatilor economice, a metodelor de organizare si producere, iar pretul este cel mai important instrument de reglare a accesului diferitelor persoane sau grupuri de persoane la bunurile economice. Fiind ca o componenta a mecanismului de functionare a economiei de piata, statul asigura cadrul prielnic concurentei loiale si functionarii pietei si intervine fie pe piata cererii, fie pe piata ofertei, completand piata, evitand sau corectandu-i disfunctiile. De asemenea, el intervine in crearea si dezvoltarea infrastructurii, in transformarea informatiei intr-un important factor economic, in mecanismele de formare si redistribuire a veniturilor, in organizarea tehnica si tehnologiei si promovarea cercetarii fundamentale, in asigurarea formarii profesionale etc. Economia de piata este: a. economie multipolara pentru ca reprezinta o multitudine de centre de activitate economica (agenti economici, factori de productie) legati intre ei prin numeroase retele de schimb; b. economie subordonata prioritar consumatorului, producatorul, dimensionandu-si activitatea ca nivel, structura si calitate potrivit cerintelor consumatorului; c. economie descentralizata, intrucat deciziile agentilor economici sunt luate independent, actiunile acestora fiind coordonate spontan si automat prin intermediul pietei; d. economie de intreprindere deoarece intreprinderea este unitatea economica de baza care asigura legatura intre diferitele categorii de piete, intre cererea si oferta finala; e. economie de calcul in expresie monetara, deoarece moneda serveste ca numitor comun al activitatii agentilor economici, venind in intampinarea cerintei de estimare si cuantificare a costurilor si rezultatelor; f. economie in care profitul este mobilul agentilor economici si motivatia intregii activitati la nivel microeconomic; g. economie in care rolul statului se manifesta indirect, si global interventia este indirecta intrucat statul respecta libertatea de decizie a agentilor economici si cea de formare a preturilor, dar influenteaza economia prin politica financiara, monetara sau sociala. Deopotriva, este globala pentru ca nu patrunde in mecanismul economic la nivel microeconomic ci actioneaza asupra directiilor majore ale activitatii economice, ca repartitia veniturilor, nivelul cererii globale, ocuparea fortei de munca, regulile Intr-o economie de piata majoritatea tranzactiilor se realizeaza prin intermediul pietei, fiind tranzactii de piata. Dar unele activitati nu dau nastere la tranzactii de piata, si anume: bunurile produse si nevandute de firme in perioada respectiva, serviciile gratuite prestate de sectorul public, bunurile produse si consumate in gospodarii etc. Tranzactiile pe piata sunt tranzactii bilaterale in care oricarui transfer al unui bun ii corespunde o contrapartida, concretizata intr-un alt bun, serviciu sau echivalentul in moneda. Intr-o economie, insa, au loc si tranzactii care nu genereaza o contraprestatie. Aceste tranzactii pot fi de doua feluri: transferuri curente, care sunt efectuate sistematic (plati de impozite, subventii, contributii pentru asiguri sociale etc.); transferuri de patrimoniu, care intervin mai rar si care determina, la unul dintre

agentii economici implicati, o modificare de patrimoniu (suplimentarea investitiilor firmelor de catre administratiile publice, mosteniri, donatii etc.). Intre subiectii economici se deruleaza permanente fluxuri (tranzactii) de bunuri (inclusiv de moneda): a. se disting tranzactii unilaterale (de transfer) reprezinta miscari univoce de bunuri (donatii, subventii, impozite, taxe, exproprieri fara despagubiri etc); b. tranzactiile bilaterale constau in miscari reciproce, biunivoce de bunuri intre doi agenti economici: tranzactii bilaterale coercitive (de exemplu o nationalizare cu despagubiri) impuse administrativ unuia dintre participantii la tranzactie; tranzactii bilaterale de piata, generate de intalnirea cererii si ofertei, a interesului cumparatorului de a-si maximiza utilitatea si cel al vanzatorului de a-si maximiza profitul. Din ansamblul tranzactiilor economice, doar cele bilaterale de piata decurg din esenta si natura economiei de schimb. Din ansamblul tranzactiilor economice, doar cele bilaterale de piata decurg din esenta si natura economiei de schimb. Fiecare tranzactie bilaterala este reprezentata prin doua fluxuri de sens contrar: fluxurile de bunuri (de bunuri si servicii ale factorilor de productie) si fluxurile monetare (de venituri si cheltuieli). Pentru a intelege cum aceste fluxuri se articuleaza intr-un circuit economic, este necesara studierea locului fiecarui tip de agent economic (prezentat anterior) in circuitul economic si a fluxurilor pe care acesti agenti economici le genereaza.