Rolul Tannhuser i tragicul n opera lui Wagner

Sergiu Coltan, master 1

Tragicul este o categorie estetica legata mai mult de artele
scenice, care presupun o naratiune, un conflict dramatic. Tocmai acest conflict
dramatic se constituie n element tragic, de cele mai multe ori nsemnnd un destin
frnt nainte de vreme, nvins de vicisitudinile vietii, de un destin implacabil, de
inadaptarea la o societate ostila. n evolutia tragica, pieirea valorilor este nsotita de
existenta unui ideal. Tragicul nfricoseaza, dar si nalta, striveste, dar si purifica.
Tragedia este o specie artistica datnd din antichitatea greaca. n
lucrarea sa Originea tragediei, Nietzsche urmareste conditia istorica a nasterii
tragediei ca specie dramatica. n antichitate, prin tragedie se urmarea obtinerea
catharsisului (purificarea prin suferinta). Dimensiunea tragicului a incitat mereu
gndirea filosofica. Pe lnga Nietzsche, si alti mari filosofi ai lumii Aristotel,
Boileau, Diderot, Lessing, Hegel, Kierkegaard, Schopenhauer, Unamuno, Heidegger,
Camus, Steiner s.a. au teoretizat conceptul. Dintre esteticienii romni, Tudor Vianu,
Lucian Blaga, D.D.Rosca, Gabriel Liiceanu s-au apropiat cu interes de acest subiect.
Tragicul n muzica poate fi urmarit pe spatii mai mari sau mai
largi, n lucrari simfonice n care conflictul dramatic este evident. Edificatoare este
Simfonica Tragica de Schubert, daca ar fi sa amintim o simfonie care se eticheteaza
singura, dar nu mai putin tragism contine n unele parti Simfonia Eroica de
Beethoven, sau Simfonia Patetica de Ceaikovski. Tragismul nu este strain nici
caracterului unor piese instrumentale sau unor lieduri romantice precum Fata si
moartea de Schubert. Foarte multe din lucrarile romantice si revendica expresia de la
categoria tragicului. Gndirea romantica, dar si destinul unor compozitori ai epocii s-
au nscris pe aceasta traiectorie tragica, exprimnd n lucrarile lor tocmai conflictul
nascut ntre realitate si aspiratii (idealuri). Genul muzical cel mai apropiat acestei
categorii este nsa opera.
Dramaturgia teatrului liric a fundamentat tragismul muzical, dar
expresia muzicala s-a adecvat tot mai mult cerintelor tragediei. Wagner este cel care
renvie traditia tragediei antice, n operele lui, si conceptul de spectacol total, provenit
din sincretismul spectacolelor antichitatii. Tragicul operelor wagneriene este sustinut
de tratarile simfonice tensionate, de intensa cromatizare a liniei melodice, de
modulatiile continue si de componenta coplesitoare a aparatului orchestral. Ariile si
recitativele operelor sale au o nota aparte de tragism, care de cele mai multe ori, ca n
tragediile antice, aduce catharsisul. Purificarea prin suferinta, prin jertfa, prin iubire,
aduce moartea izbavitoare, naltarea n sfere spirituale. Am ales sa vorbesc despre una
dintre aceste opere, si anume Tannhuser, care alaturi de Olandezul zburator si
Lohengrin provin din a doua perioad de creaie a lui Wagner (1841-1848), opere
n care legenda fantastic medieval se mpletete cu scene din viaa real, uneori
aducnd pe scen i personaje istorice.
Procedeele wagneriene se configureaz mai pregnant n opera
Tannhuser (1845), subintitulat Lupta cntreilor de la Wartburg. n centrul legendei
germane se afl cavalerul Heinrich Tannhuser i poemul popular ntrecerea
cntreilor.
Cavalerul H. Tannhuser devine, timp de apte ani, robul unei
viei de plceri. Cuprins de remucri, vrea s se salveze i cere ajutor Sfintei
Fecioare. Salvat, revine n inutul Wartburgului, unde se ine un concurs de cntece de
iubire, nvingtorul primind mna fiicei landgrafului, pe Elisabeta. Dac concurenii
cnt searbd iubirea, Tannhuser, nflcrat, intoneaz o melodie prin care aduce
elogiul zeiei Venus. Este condamnat pentru aceast nelegiuire, aa nct se hotrte
s duc o via de ascez, ajutat n aceast intenie de Elisabeta. ntruct voina
ndreptrii este mai slab dect ispita simurilor, eroul pleac n pelerinaj la Roma.
ntors, i sfrete viaa alturi de Elisabeta, iar atunci cnd i nflorete crja de
pelerin simte c a fost dezlegat de blestem prin neclintita credin i prin jertfa
Elisabetei.

n aceast oper, scenele de ansamblu se integreaz perfect n
aciune, laitmotivele se nmulesc i domin declamaia muzical. Uvertur conine
laitmotivele principale: corul pelerinilor care merg la Roma s cear iertare papei,
urmat de tema cinei lui Tannhuser i scena iubirii, desfurat n mpria zeiei
Venus, cu bacanala i cu elogiul zeiei. Diversitatea mijloacelor vocale se mbin cu
simfonismul acompaniamentului, a crui unitate este asigurat de prezena
laitmotivelor. Muzica wagnerian, exprimnd o vast gam de sentimente, este
realizat cu variate mijloace muzicale care merg de la cntecul linitit pn la
recitativul tumultuos, dramatice chemri alternnd cu clamarea durerii.
n privina tematicii, n aceast lucrare gsim elemente eterogene
aparinnd temei cretine, mitului antic elin i legendei istorice germane. Opunnd
Fecioarei Maria cultul zeiei Venus, ca antitez ntre dragostea cereasc i cea
trupeasc, Wagner preia aceast tem pentru a zugrvi drama omului medieval, czut
n pcat i pornit n pelerinaj pentru obinerea iertrii. Intransigentul pap i refuz
iertarea lui Tannhuser, nct numai dup sacrificiul sublim al Elisabetei, care i
jertfete viaa, va fi salvat omul iubit. Pe lng portrete de mare adncime expresiv,
Wagner red conflictul dramatic generat de poziiile antagonice ale eroilor. Profilarea
puternic a imaginilor n monologuri, nseamn o adncire a expresivitii muzicale,
dar, totodat, o stagnare a aciunii dramatice. Un exemplu n acest sens este
monologul din actul al III-lea, cnd Tannhuser povestete pelerinajul su la Roma.
Opera conine i scene de ansamblu din viaa real, redate de autor cu veridicitate i
profund analiz psihologic, dar i portrete de mare adncime expresiv.
Referitor la interpretarea si transpunerea in scena a acestui
personaj, Tannhuser, interpretul trebuie sa sublinieze urmatoarele aspecte: -calitatea
lui de minnesinger, de prestanta sa, trebuie apoi sa evidentieze trecerea de la o stare la
alta in functie de evolutia sa: prins in mrejele lui Venus, el este cuprins de remuscare,
dorintele si patimile sale fiind saturate, tanjeste dupa libertate; este vrajit dar ind
adancul inimii doreste sa scape de vraja; reuseste sa scape rugadu-se Fecioarei Maria.
- este un bun cantaret, cel mai bun dintre colegii lui ministrei;
refuza chemarea lor , fiind cuprins de remuscari, dar la auzul numelui iubitei sale
Elizabeth, in inima sa se reaprinde focul iubirii. Totusi insa oscileaza intre iubirea
pura purtata lui Elizabeth si farmecele lui Venus. Respinge ideile tuturor asupra
puritatii dragostei, si farmecele lui Venus il fac sa afirme ca cea mai inalta forma de
dragoste se afla in placerea senzuala, placerea carnala. Trezit parca dintr-o posedare,
numai apoi isi da deama de fapt ce a afirmat, si oferindu-i-se o sansa la penitenta,
prin interventia staruitoare si din iubire a lui Elizabeth, se caieste acceptan sa mearga
la papa cu un grup de pelerini si sa obtina indulgenta.
- intors de la Roma, este dezorientat, dezamagit chiar disperat
fiindca nu va mai gasi mantuire, cade din nou in cealalta extrema cautand sa se
intoarca la Venus. Doar interventia prietenului sau, Wolfram, care la inceput nu
reuseste sa-l intoarca, rosteste numele lui Elizabeth, si ca la rostirea unui cuvant -
parola, redeschide inima lui Tannhuser, si iubirea lui Elizabeth si sacrificiul ei il
mantuieste.
In interactiunile cu celelalte personaje manifesta urmatoarele
relatii: - constrans, fermecat fata de Venus; poarta o iubire pura lui Elizabeth; fata de
minnesangeri la inceput remuscari, inferioritate, iar mai apoi superioritate, dispret,
ii considera lipsiti de experienta; fata de Landgraf supunere, ascultare.

Bibilografie: - DORINA ARSENESCU , Curs de Estetica muzicala, Anul III,
sem. 1, lect.univ.dr.
- IULIAN BOLDEA ,CURS DE ESTETIC GENERAL,
Universitatea Petru Maior Trgu Mure, Facultatea de tiine i Litere, 2012