Professional Documents
Culture Documents
DE ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ
Indicativ: I 13 - 02
Înlocuieşte: I 13 - 94
Cuprins
1.1. Prevederile din prezentul normativ se aplică la proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire
centrală din clădiri, a reţelelor termice şi a surselor termice (centrale termice, puncte termice) aferente
acestora, a instalaţiilor de preparare a apei calde de consum, folosind global, în continuare, denumirea
convenţională “instalaţii de încălzire centrală”.
1.3. Prevederile normativului care se referă la probleme de siguranţă, ecologice, la cele care pot pune în
pericol viaţa oamenilor sau pot afecta construcţii sau alte valori materiale, precum şi cele referitoare la
asigurarea cerinţelor de calitate specificate la art.2.1. au caracter de obligativitate.
1.4. În conţinutul normativului se găsesc şi prevederi care nu se referă strict la instalaţiile de încălzire
centrală, cum ar fi cele privind elementele constructive ale clădirilor, siguranţa la foc, intercondiţionări cu
alte categorii de instalaţii etc.
Respectivele prevederi fac trimiteri la alte prescripţii tehnice; ele nu se substituie acestora şi nu au
prioritate faţă de acestea. Prevederile menţionate sunt incluse în fiecare capitol, în corelare cu
problemele de încălzire centrală, specifice capitolului respectiv.
Aceste prevederi trebuie să stea în atenţia celorlalţi specialişti (arhitecţi, constructori, instalatori din alte
categorii de instalaţii, tehnologi) cu care colaborează specialiştii în instalaţii de încălzire centrală.
1.5. În sensul menţionat anterior, la proiectarea şi excutarea instalaţiilor de încălzire centrală se vor
respecta - de asemenea - prevederile corespunzătoare cuprinse în:
• instalaţiile de încălzire din sere, adăposturi pentru animale, sau spaţii deschise ;
• instalaţiile de încălzire din clădiri cu întreruperi de utilizare repetate cu o durată mai mare de 48
ore şi din construcţii cu caracter special (de ex.: adăposturi) ;
• instalaţii de încălzire cu aer cald (partea de prescripţii caracteristică instalaţiilor de ventilare) ;
• instalaţiile cu caracter special, pentru procese tehnologice ;
• sisteme sau elemente de instalaţii care fac obiectul unei cercetări sau expertimentări .
1.8. Prezentul normativ conţine listele reglementărilor tehnice (Anexa I) şi ale standardelor (Anexa II) utile
la proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală.
În conţinutul normativului se utilizează terminologia de specialitate conform STAS 4369 “Instalaţii de
încălzire şi ventilare. Terminologie”.
[top]
• rezistenţă şi stabilite ;
• siguranţă în exploatare ;
• siguranţă la foc ;
• igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediulu i
• izolarea termică, hidrofugă şi economia de energie ;
• protecţia împotriva zgomotului.
Nivelurile minime de performanţă referitoare la aceste cerinţe sunt prevederi obligatorii din prezentul
normativ şi din reglementările tehnice în vigoare.
2.2 Alegerea soluţiilor se va face după criterii tehnice şi economice, ţinând seama de necesităţile
specifice şi de posibilităţile de realizare.
În analizele privind economicitatea unei soluţii, inclusiv oportunitatea unei modernizări sau transformări,
se vor lua în considerare toate aspectele legate de costul investiţiei şi al exploatării.
Pentru încălzirea clădirilor se recomandă soluţia de încălzire centrală, ţinând seama de cerinţele pe care
aceasta le poate satisface (art.2.1.), de avantajele soluţiei şi de criteriile economice menţionate anterior.
Utilizarea încălzirii centrale este obligatorie atunci când este impusă de condiţiile tehnologice ale
producţiei industriale, de cele de depozitare sau de condiţii de siguranţă la foc.
Proiectarea şi executarea lucrărilor de instalaţii de încălzire centrală
2.3. Proiectarea lucrărilor de instalaţii de încălzire centrala se recomandă să fie realizată de către
societăţi (agenţi economici) care au certificare profesională din partea organismelor abilitate.
2.4. Instalaţiile de încălzire centrală se realizează numai pe bază de proiect.
Proiectul se elaborează de către proiectanţi autorizaţi, cu competenţe în domeniu.
Autorizarea (certificarea) proiectanţilor se face pe baza unor regulamente specifice aprobate de către
MLPTL.
Proiectul se verifică de către verificatori de proiecte atestaţi MLPTL. Referatul de verificare al proiectului
se întocmeşte conform Anexei 3 şi face parte integrantă din proiect.
2.5. Proiectul instalaţiei de încălzire centrală se va întocmi pe faze de proiectare. Fazele de proiectare şi
conţinutul acestora, în conformitate cu legile şi reglementările tehnice în vigoare şi cu specificul lucrărilor
de instalaţii de încălzire, sunt următoarele:
2.5.1. Studiul de fezabilitate
La baza studiului de fezabilitate stă tema de proiectare întocmită de către beneficiar.
Studiul de fezabilitate se realizează pentru obiecte de investiţii pentru instalaţii de încălzire centrală
(centrale termice, reţele termice etc.) şi are rolul de a stabili indicatorii tehnico-economici şi soluţiile
principale ale lucrării.
Este obligatorie obţinerea tuturor avizelor şi acordurilor necesare realizării lucrării.
Acestea sunt, în principal, următoarele:
• certificatul de urbanism ;
• avizele pentru asigurarea cu utilităţi (apă-canal, gaze, energie electrică etc.) ;
• acordul pentru necesarul de energie şi combustibili ;
• acordul de mediu, pentru instalarea centralelor termice cu puterea de peste 70 kW.
• Borderou ;
• Foaie cu responsabilităţi (lista de semnături) ;
• Memoriu tehnic ;
• Breviarul de calcul ;
• Caietele de sarcini ;
• Listele cu cantităţi de lucrări (antemăsurători) ;
• Listele cu cantităţi de echipamente, inclusiv dotările ;
• Specificaţiile tehnice ;
• Graficul de realizare a lucrărilor .
b) Părţile desenate :
• Borderou ;
• Foaie cu responsabilităţi (lista de semnături) ;
• Memoriu tehnic ;
• Instrucţiuni de exploatare şi de reglare ;
• Graficul cu fazele determinante pentru controlul calităţii execuţiei;
• Graficul de realizare a lucrărilor .
b) Părţile desenate :
• Schemele funcţionale ;
• Planurile instalaţiei ;
• Planul şi profilul longitudinal al reţelelor termice ;
• Secţiuni şi detalii de montaj .
• Detalii de execuţie pentru elementele instalaţiei (distribuitor, colector, butelie de egalizare a
presiunilor, suporţi, pozarea aparaturii de măsură şi control etc.)
2.6. Proiectul de execuţie al instalaţiei de încălzire centrală (proiectul tehnic, detaliile de execuţie,
dispoziţiile de şantier) va fi cuprins în Cartea tehnică a construcţiei, deţinută de proprietar.
2.7. Începerea executării oricăror lucrări de instalaţii de încălzire centrală este permisă numai după ce
executantul a primit:
• proiectul instalaţiei, la fazele Proiect ethnic. Detalii de execuţie şi, verificat de către verificatori
tehnici MLPTL ;
• avizele şi acordurile necesare ;
• autorizaţia de construire .
Este obligatoriu de înştiinţat, înainte de începerea lucrărilor, Inspecţia de stat în construcţii, conform
reglementărilor legale.
2.8. Executarea lucrărilor de instalaţii de încălzire centrală poate fi realizată numai de către societăţi
(agenţi economici) care au primit certificarea profesională din partea organismelor abilitate de MLPTL şi
agreerea tehnică din partea beneficiarului sau distribuitorului de energie termică, după caz.
2.9. Executarea instalaţiilor de încălzire centrală se realizează cu materiale şi echipamente omologate şi
agrementate, însoţite de certificate de calitate şi care corespund prevederilor din proiect.
2.10. Se va asigura controlul execuţiei lucrărilor de încălzire centrală pe şantier de către beneficiar
(investitor) şi executant prin persoane specializate şi atestate: diriginţi de şantier atestaţi MLPTL,
responsabili cu execuţia lucrărilor atestaţi MLPTL şi, după caz, autorizaţi CQ şi consultanţi tehnici -
experţi.
Competenţele instalatorilor autorizaţi pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de încălzire
centrală
În funcţie de domeniul de activitate şi de destinaţia lucrărilor, competenţele instalatorilor autorizaţi sunt:
2.11. Gradul I. Proiectarea, executarea şi exploatarea tuturor lucrărilor de instalaţii de încălzire centrală
2.12. Gradul II. Proiectarea, executarea şi exploatarea lucrărilor de instalaţii de încălzire centrală aferente
clădirilor (instalaţii interioare de încălzire)
2.13. Gradul III. Executarea şi exploatarea lucrărilor de instalaţii de încălzire centrală.
Autorizarea instalatorilor
2.14. Autorizarea instalatorilor de încălzire centrală se face pe bază de examen de către comisii numite
de MLPTL.
Membrii Comisiei de autorizare sunt specialişti propuşi de:
• MLPTL ;
• Inspecţia de Stat în Construcţii ;
• AIIR (Asociaţia Inginerilor de Instalaţii din România) ;
• ANPPGCL - Comitetul Naţional al Producătorilor şi Distribuitorilor de Energie Termică din
România ;
• Institutele de învăţământ superior cu profil de instalaţii din ţară .
2.15. Actele necesare pentru înscriere la examen sunt:
• Cerere tip ;
• Memoriu de activitate tehnică ;
• Copie după actele de studii şi pregătire profesională ;
• Două fotografii tip legitimaţie .
2.18. Promovarea examenului pentru obţinerea autorizaţiei se face pe baza cunoştiinţelor teoretice şi
practice din domeniul instalaţiilor de încălzire centrală, în limita gradului solicitat, privind:
2.19. În mod excepţional, comisia de autorizare va acorda autorizaţia de instalator de încălzire centrală
gradul I, fără susţinere de examen, experţilor tehnici şi verificatorilor de proiecte atestaţi MLPTL, la
cererea acestora.
[top]
• realizarea unei capacităţi termice raţionale a sursei şi instalaţiilor de încălzire din clădiri ;
• creşterea confortului termic ;
• protecţia sporită a mediului ambiant prin reducerea poluării ;
• economie de energie ;
• reducerea chetuielilor de investiţii şi de exploatare pentru instalaţia de încălzire .
Pentru clădirile existente oportunitatea reabilitării lor se stabileşte conform prevederilor art. 2.2. alin.1 şi 2.
Prevederi referitoare la elementele constructive ale clădirilor încălzite central
3.6. Pentru realizarea unor soluţii constructive ale clădirilor cu încălzire centrală (noi sau care se
reabilitează) care să determine un necesar de căldură raţional pentru încălzire, se recomandă luarea
următoarelor măsuri:
• prevederea, prin proiect, a unor suprafeţe exterioare minime ale clădirilor, în raport cu volumul lor
;
• adoptarea, pentru elementele perimetrale opace şi vitrate, a unor rezistenţetermice minime
normate în conformitate cu STAS 6472/3 şi Normativul C 107/1, cu respectarea, în acelaşi timp,
a cerinţelor impuse de procesul tehnologic sau funcţional specific clădiri ;
• adoptarea unor măsuri constructive conjugate de volumetrie şi izolare termică a clădirii care să
conducă la încadrarea în valorile normate maxime ale coeficienţilor globali de izolare termică, în
conformitate cu Normativele C 107/1 şi C 107/2 ;
• evitarea, prin proiect, a amplasării adiacente a încăperilor cu diferenţe mari de temperatură şi, în
special, a încăperilor încălzite lângă cele reci sau frigorifice ;
• la stabilirea gradului de vitrare (raportul între suprafeţele vitrate şi suprafaţa totală) al pereţilor şi
acoperişurilor clădirilor industriale se urmăreşte atât asigurarea nivelului de iluminare naturală
normată, cât şi reducerea consumului de energie pentru încălzire şi pentru iluminatul artificial pe
ansamblul clădirii; este indicat ca soluţia să fie deteminată printr-un calcul de optimizare a
chetuielilor de investiţii şi exploatare, pentru construcţii şi instalaţii termice şi electrice ;
• utilizarea tâmplăriei exterioare cu elemente etanşe la aer şi având o valoare ridicată a rezistenţei
termice globale; în lipsa acestora se pot lua măsuri echivalente privind garnituri de etanşare,
ferestre fixe, numărul de rânduri de geamuri etc.;
• în cazul folosirii pereţilor complet vitraţi (la clădiri social-culturale, comerciale) se prevede
realizarea lor numai cu elemente etanşe la aer şi având o valoare ridicată a rezistenţei termice ;
• stabilirea, prin proiect, a unui număr cât mai redus de porţi, uşi exterioare şi goluri tehnologice în
elementele exterioare ale clădirilor industriale şi similare; porţile tehnologice se prevăd şi cu uşi
de dimensiuni corespunzătoare circulaţiei oamenilor ;
• prevederea de sasuri sau perdele elastice la uşile şi porţile exterioare; la fel, perdele elastice la
golurile tehnologice din elementele exterioare ale clădirilor;
• prevederea perdelelor de aer la uşile exterioare ale clădirilor, cu o frecvenţă mare de deschidere ;
• prevederea dispozitivelor de închidere automată la uşile exterioare de la intrările clădirilor de
locuit şi social - culturale.
[top]
• încălzirea cu arderea unui combustibil lichid sau gazos în aparatul de încălzire (corp de încălzire,
agregat pentru aer cald, suprafaţă radiantă) ;
• încălzirea electrică folosind energie electrică în locul unui agent agent termic în sistemele de
încălzire cu corpuri de încălzire, cu aer cald sau suprafeţe radiante; în acest scop se va obţine
avizul energetic necesar ;
• încălzirea de apartament, la care sursa de căldură şi instalaţia de încălzire a unui număr redus de
încăperi (ex.un apartament) se află în interiorul acestuia ;
• încălzirea solară, folosind energia solară combinată cu un alt sistem de încălzire, într-o clădire
având o arhitectură specifică ;
• încălzirea cu utilizarea pompelor de căldură, folosind căldura recuperată.
La alegerea sistemului de încălzire trebuie avută în vedere şi necesitatea climatizării în regim de vară,
situaţie în care sistemul de alimentare poate prelua în sezonul rece, total sau parţial, necesarul de
căldură pentru încălzire.
4.5. Pentru încăperile industriale cu procese tehnologice care impun încălzirea centrală generală şi în
care numărul muncitorilor conduce la o densitate de un muncitor la mai puţin de 50 mp, dar cu o repartiţie
neomogenă, se poate adopta un sistem de încălzire zonală.
4.6. În clădirile industriale neîncălzite în care revin mai mult de 50 mp pentru un muncitor, se pot
prevedea puncte calde sau sisteme locale pentru încălzire temporară a muncitorilor, de preferinţă în
anexele comune mai multor spaţii de producţie.
Alegerea agentului termic în instalaţiile interioare
4.7. Principalii agenţi termici recomandaţi pentru încălzirea clădirilor sunt apa caldă şi apa fierbinte; se
poate folosi şi aburul în situaţiile prevăzute la art. 4.11.
4.8. Apa caldă se foloseşte la o temperatură maximă de 95 oC, în condiţii nominale de temperatură
exterioară.
Temperatura apei se alege în funcţie de destinaţia spaţiului încălzit şi de sistemul de încălzire folosit. Se
are în vedere că reducerea valorii limită a temperaturii conduce la sporirea confortului, dar şi a costului
instalaţiei.
Se folosesc valori mai reduse ale temperaturii pentru unele clădiri cu caracter medical şi la creşe-
grădiniţe (80...85o C), precum şi pentru cele folosind sistemul de încălzire prin radiaţie cu suprafeţe
radiante (sub 60 oC).
Pentru situaţiile în care instalaţia se află într-o zonă folosind apa caldă la 95 oC - cazul modernizării unor
instalaţii sau a unor completări în ansamblu existente - se poate adopta şi o valoare mai redusă a
temperaturii nominale a apei, dacă nu se influenţează negativ asupra instalaţiilor existente care folosesc
apa caldă la 95 oC.
4.9. Apa fiebinte se foloseşte la o temperatură maximă de 150 0C, în condiţii nominale de temperatură
exterioară.
Temperatura apei fierbinţi se alege în funcţie de destinaţia spaţiului încălzit, de sistemul de încălzire şi de
caracteristicile echipamentului de încălzire.
În cazul când apare mai avantajos, se poate folosi în instalaţia interioară o valoare a temperaturii
nominale mai redusă decât cea din reţeaua de transport şi distribuţie a căldurii.
4.10. Ecartul nominal de temperatură în instalaţiile de încălzire se alege pe baza criteriilor funcţionale şi
economice ale întregului ansamblu de producere, transport-distribuţie şi utilizare a căldurii.
Pentru instalaţiile de încălzire cu apă caldă, având temperatura nominală pe conducta de ducere 80...95
0
C se recomandă un ecart nominal de temperatură de 20 0C.
În instalaţiile interioare de încălzire cu apă fierbinte, ecartul de temperatură se alege în funcţie de
caracteristicile echipamentului folosit pentru încălzire. Acesta poate diferi de valoarea folosită pentru
reţeaua de transport şi distribuţie a căldurii, prevăzând pentru instalaţia interioară de încălzire valori mai
reduse ale ecartului de temperatură.
4.11. Folosirea ca agent termic a aburului (cu presiune maximă 8 bar) pentru încălzirea unor spaţii de
producţie, se poate face în cazul existenţei unei reţele de abur necesar în procesul tehnologic şi a lipsei
unei surse şi reţele de apă caldă sau fierbinte a cărei realizare ar fi neeconomică.
Aprecierea asupra economicităţii realizării sursei şi reţelei de apă se va face ţinând seama şi de
dezavantajele economice în exploatare ale utilizării aburului (pierderi de căldură în gospodăria
condensatului, uzura rapidă a conductelor).
Se recomandă a se limita utilizarea aburului la :
• încălzirea clădirilor cu volum până la 500 mc, fără degajări de praf, amplasate izolat în incinte
industriale ;
• instalaţiile de încălzire cu aer cald, cu condiţia asigurării unei posibilităţi de reglare a debitului de
căldură furnizat de aparat ;
• încălzirea unor locuri de muncă izolate în hale mari de producţie (de ex: încălzire zonală, puncte
calde pentru încălzirea muncitorilor conform art.4.5. şi 4.6.) ;
• încălzirea unor încăperi în clădiri cu caracter medical, social, comercial etc., în care aburul se
utilizează pentru nevoi tehnologice (ex.: bucătării, spălătorii etc.).
4.12. Parametrii de temperatură ai agentului termic se vor corela cu temperaturile maxime admise de
normele sanitare pentru suprafeţele corpurilor de încălzire, în raport cu destinaţia clădirilor şi încăperilor.
Parametrii apei calde folosite în instalaţia de încălzire prin radiaţie vor fi aleşi în condiţiile arătate la
art.17.12.
4.13. Agenţii termici şi parametrii nominali ai acestora din instalaţiile de încălzire ale încăperilor din
categoria A şi B pericol de incendiu şi din categoria C cu praf combustibil se vor alege astfel încât
temperaturile maxime ale suprafeţei componentelor instalaţiilor de încălzire să fie cu cel puţin 100C mai
mici decât temepraturile de aprindere, explozie, detonare, mocnire sau apariţie a produselor toxice (STAS
6877/9 - “Echipamente electrice pentru atmosferă explozivă. Determinarea temperaturii de aprindere a
gazelor şi vaporilor”).
4.14. Temperatura maximă a agentului termic va trebui să fie cel mult egală cu temperaturile admisibile
indicate de producător pentru componentele instalaţiei de încălzire.
Încălzirea de gardă
4.15. În clădiri şi în încăperi folosite cu intermitenţă, în care - în perioadele de nefolosire - este necesară
menţinerea unei temperaturi pozitive, se prevăd instalaţii de încălzire de gardă.
4.16. Încălzirea de gardă se prevede în cazurile în care temperatura minimă este cerută de necesităţi
tehnologice (utilaje, materiale etc.), dar nu poate fi asigurată prin căldura acumulată sau degajată de
utilaje şi de elementele construcţiei (corelată eventual cu mărirea rezistenţei termice a elementelor de
închidere a spaţiului respectiv).
Pentru protecţia împotriva îngheţului a instalaţiilor de orice fel, se poate folosi încălzirea de gardă, dacă
beneficiarul va aprecia că este mai economică decât luarea altor măsuri, ca:
• golirea instalaţiilor ;
• prevederea unor conducte însoţitoare ;
• încălzirea locală ;
• utilizarea altor sisteme .
4.17. Prevederea încălzirii de gardă este obligatorie în spaţiile dotate cu instalaţii speciale de stingerea
incendiilor de tip “apă - apă”.
4.18. Încălzirea de gardă poate fi realizată şi prin folosirea uneia din soluţiile:
9. Încăperi de producţie în care procesele tehnologice Apă caldă sau apă fierbinte Agregate pentru ae
degajă praf, gaze sau vapori inflamabili, combustibili
sau toxici (3)
10. Locuri de muncă sau zone de muncă izolate în clădiri Apă fierbinte Agregate pentru
neîncălzite (4) Panouri radiante
5.2. Alimentarea aparatelor de încălzire se face - de preferinţă - pe ramuri, care grupează aparate de
aceeaşi categorie (corpuri de încălzire, agregate pentru aer cald, suprafeţe radiante), având curbe
caracteristice de variaţie a cedării de căldură cât mai apropiate şi care au acelaşi program de activitate.
Se recomandă ca ramurile să fie racordate în paralel, plecând de la un punct comun de distribuţie.
5.3. Instalaţia interioară de încălzire se concepe pentru a asigura programul real de încălzire al
consumatorilor. Pentru un program de încălzire diferenţiat se pot prevedea ramuri de distribuţie diferite şi
se dă posibilitatea scoaterii din funcţiune a unor părţi ale instalaţiei cu ajutorul armăturilor de închidere;
comanda acestora poate fi programată.
Se prevăd armături de închidere şi pentru a realiza sectorizarea instalaţiei şi a limita - astfel - zona de
influenţă a unor avarii, precum şi alte situaţii menţionate la art.5.17.
5.4. Echilibrarea hidraulică a instalaţiei este necesară pentru realizarea în condiţii nominale a alimentării
tuturor aparatelor de încălzire. Se realizează prin:
5.5. Instalaţia de încălzire se reglează atunci când condiţiile de funcţionare diferă faţă de cele nominale;
de asemenea, când unul din parametrii de bază (de ex.: temperatura) variază faţă de valoarea prevăzută
nominal sau de valoarea programată.
Se folosesc, în acest scop, organe de reglare pentru întreaga instalaţie, pentru părţi din instalaţie sau
local, la consumatorii de căldură.
5.6. Se prevede automatizarea reglării mai ales când operaţiunile de reglare sunt foarte frecvente sau
când necesită o supraveghere multiplă. Astfel se automatizează reglarea debitului şi temperaturii
agentului termic în funcţie de temperatura aerului exterior şi interior, precum şi de cea a agentului termic
(a se vedea art.16.15...16.21.).
5.7. Măsurarea consumului de căldură se poate face la sursă şi la consumatorul de căldură (a se vedea
art.16.23….16.25).
În instalaţiile interioare de încălzire, contorizarea se poate face la toate tipurile de clădiri civile şi
industriale. Este necesară corelarea între soluţia de contorizare şi schema de distribuţie folosită.
În clădirile de locuit etajate, în care, pentru instalaţia de încălzire centrală se foloseşte o schemă de
distribuţie cu coloane verticale, măsurarea căldurii se poate face pe clădire (sau o parte din clădire).
Pentru clădirile de locuit parter şi etajate cu instalaţia de încălzire având distribuţie individuală pe
apartament (art. 5.11) se poate face şi contorizarea căldurii pe apartament. In acest caz, dacă prepararea
apei calde de consum se face local (art. 5.12.) consumul înregistrat include şi căldura necesară preparării
sale.
5.8. Schema generală de distribuţie orizontală (inelară sau arborescentă), verticală (inferioară sau
superioară), cu una sau două conducte, se alege astfel încât să satisfacă condiţiile necesare.
5.9. În instalaţiile de încălzire centrală din clădiri cu mai multe etaje se ţine seama de efectul gravitaţional
corelat cu soluţia de amplasare a distribuţiei orizontale: inferioară, superioară, mixtă (art.17.21).
5.10. În cazul clădirilor înalte în care se impune distribuţia pe zone soluţia de amplasare a conductelor
orizontale de distribuţie - în subsol sau în etaj tehnic - se determină printr-o analiză tehnică şi economică,
luând în considerare toate instalaţiile şi construcţiile aferente. În cazul amplasării conductelor de
distribuţie în etaj tehnic, se prevăd măsurile corespunzătoare evitării inundării etajelor de sub cel tehnic.
Montarea distribuţiei pentru zona superioară sub plafonul unui etaj curent, se poate face cu condiţia ca
soluţia să nu afecteze funcţionalitatea etajului respectiv, să se ia măsurile corespunzătoare pentru
evitarea inundării acestuia în caz de avarii, să se asigure accesul normal la elementele instalaţiei şi să se
poată semnaliza lipsa de etanşeitate a conductelor.
5.11. În clădirile de locuit multietajate, în care se urmăreşte o independenţă cât mai mare a
consumatorilor, se poate folosi o schemă de încălzire de apartament, cu distribuţie individuală orizontală,
mono sau bitubulară, folosind o sursă comună de căldură pentru întreaga clădire.
Alimentarea tuturor apartamentelor din clădire se face - în acest caz -de la una sau mai multe coloane
principale verticale bitubulare, montate în spaţii comune (de ex. casa scării) şi racordate la sursa comună
de căldură.
5.12. Prepararea apei calde de consum, folosind agentul termic al instalaţiei de încălzire ca agent primar
se poate face: central, zonal (de ex.în fiecare tronson al clădirii de locuit) sau local. Ultima variantă se
recomandă a fi folosită mai ales în cazul încălzirii de apartament.
La alegerea variantei stau criteriile funcţional şi economic, ţinând seama şi de corelarea necesară între
soluţiile instalaţiilor de încălzire şi sanitare.
Alegerea regimului de presiune
5.13. In instalaţiile cu agent termic apă caldă se asigură presiunea statică, necesară menţinerii instalaţiei
pline cu apă, cu ajutorul vaselor de expansiune de tip:
La instalaţiile cu agent termic apă fierbinte, se include şi valoarea presiunii necesare împiedicării
vaporizării apei la temperatura nominală; presiunea se asigură în sursa de căldură.
5.14. Presiunea dinamică necesară circulaţiei apei se asigură cu ajutorul pompelor de circulaţie.
Presiunea totală, necesară atât menţinerii instalaţiei pline cu apă, cât şi circulaţiei apei, se realizează prin
alegerea adecvată a poziţiei de legare a vaselor de expansiune şi a pompelor de circulaţie la instalaţia de
încălzire, astfel încât să se asigure în orice punct al instalaţiei de încălzire valoarea necesară a presiunii
totale.
Presiunea maximă nu trebuie să depăşească valoarea presiunii admisibile în orice element component al
instalaţiei. Se consideră că cele mai vulnerabile componente sunt corpurile de încălzire de la partea
inferioară a instalaţiei.
5.15. Pompele de circulaţie se pot prevedea :
Pentru evitarea întreruperilor în alimentarea cu agent termic se pot prevedea pompe de rezervă. In cazul
în care rezultă ca necesară pompă de rezervă şi amplasarea pompei se face pe conductă se recomandă
folosirea pompelor gemene.
5.16. Asigurarea unei independenţe a ramurilor în ceea ce priveşte presiunea dinamică (faţă de
posibilitatea unei influenţe a variaţiei de presiune din amonte) se obţine prin egalizarea presiunii între
conductele principale de ducere şi de întoarcere în punctul de racordare şi prin creerea presiunii
necesare pe fiecare ramură, cu ajutorul unei pompe proprii de circulaţie.
În instalaţia de încălzire centrală cu distribuţie individuală de apartament (a se vedea art. 5.11) se poate
asigura această independenţă prin prevederea pe fiecare ramură de apartament a unui vas de egalizare
a presiunilor şi a unei pompe proprii de circulaţie.
Armături de închidere, reglare, golire şi dezaerisire
5.17. Instalaţiile interioare de încălzire se prevăd cu armături de închidere :
• în clădirile de locuit şi alte clădiri civile, după gradul de utilizare al reglării: robinete de dublu
reglaj, cu reglaj prestabilit sau termostate, la fiecare corp de încălzire ;
• în clădirile industriale: robinete de reglare la un grup de corpuri de încălzire situate în aceeaşi
încăpere, pe o ramură comună.
Pentru accesul de control şi intervenţie se prevăd spaţiile necesare în zonele de ampalsare a armăturilor
de reglare.
5.19. Pe circuitele de conducte a căror echilibrare hidraulică nu poate fi realizată numai prin alegerea
traseelor şi prin dimensionarea conductelor, se folosesc măsurile indicate la art.5.4. referitoare la
echilibrarea hidraulică a instalaţiei.
Pentru verificarea echilibrării hidraulice a circuitelor instalaţiei interioare se prevăd, fie armături
specializate pentru determinarea presiunilor din instalaţie, fie peerechi de prize de presiune (racorduri din
ţeavă Dn 15, prevăzute cu armături de închidere) în punctele în care această măsură este considerată
strictă necesară (de ex. la baza coloanelor principale de la capătul ramurilor de distribuţie, pe circuite cu
regim hidraulic variabil etc.).
5.20. Pentru golirea apei din instalaţiile de încălzire se prevăd armături de golire în punctele cele mai
joase ale părţilor de instalaţii separate prin armături de închidere.
De asemenea, se prevăd armături de golire la aparatele schimbătoare de căldură pentru prepararea
aerului cald sau a apei calde de consum.
5.21. În instalaţiile funcţionând cu agent termic apă, se prevăd posibilităţi de evacuare a aerului, locale
sau centrale.
Evacuarea locală a aerului se face cu armături de dezaerisire, de preferinţă automate, ampalsate în
punctele în care aerul se poate colecta.
Evacuarea centrală a aerului necesită conducte speciale de dezaerisire şi, eventual, vase de colectare a
aerului. Pentru un grup, separat prin armături de închidere şi golire se prevede un sistem propriu de
dezaerisire.
Instalaţiile de încălzire cu radiatoare din tablă de oţel nu vor fi utilizate armături de dezaerisire automată.
Prevederi specifice instalaţiilor cu abur
5.22. La corpurile de încălzire şi agregatele de aer cald funcţionând cu abur se prevăd separatoare de
condensat individuale. Se pot folosi separatoare de condensat comune pentru un grup de consumatori
mici, utilizând abur cu aceeaşi presiune şi având acelaşi program de funcţionare.
5.23. Pe conductele instalaţiei interioare de distribuţie a aburului se face separarea condensatului la
punctele de evacuare (purjare) prevăzute la ruperi de pantă şi la capătul ramurilor.
Aerisirea pe conductele de condensat se face prin separatoare de condensat sau prin dispozitive
speciale de dezaerisire.
5.24. Se folosesc pentru separarea condensatului de abur, după caz, oale, aparate sau sifoane de
condensat.
Oalele de condensat se prevăd la consumatori de căldură ce folosesc debite mari de abur (în special
schimbătoare de căldură) sau în cazul aburului de medie presiune.
Aparatele de condesat se folosesc în special la corpuri de încălzire.
Sifoanele de condensat se folosesc mai ales la separarea condensatului pe conductele de abur de joasă
presiune, având presiuni sub 0,3 bar.
Traseele conductelor în interiorul clădirilor
5.25. Traseele conductelor termice interioare se aleg astfel încât să asigure:
În caz că trecerea prin aceste categorii de încăperi nu poate fi evitată, se iau măsuri corespunzătoare
(piese speciale de trecere, canale sau tuburi de protecţie, izolări etc.)
5.27. În clădirile civile conductele se pot monta aparent sau mascat, după opţiunea bneficiarului.
În încăperile în care conductele se montează aparent neizolate, se iau măsuri pentru evitarea pericolului
de arsuri prin atingere directă.
Pentru porţiunile în care conductele se montează mascat se recomandă prevederea unor măsuri prin
care să se poată semnala eventuala lipsă de etanşeitate a conductelor şi poziţionarea unei avarii (de
ex.uşi de control pe ghene şi puncte de scurgere a apei).
În mediile agresive sau cu pericol de explozie se interzice montarea mascată a conductelor.
În încăperile care reclamă condiţii igienice sau de confort deosebite (de ex.teatre, cinematografe mari,
săli de operaţie etc.) pozarea mascată se poate face cu elemente uşoare, demontabile.
Conductele se pot monta în ghene, alcătuite conform reglementărilor de siguranţă la foc, iar mascarea se
poate face cu elemente uşoare, demontabile, fără a afecta elementele structurale ale clădirilor.
5.28. În cazul utilizării unor scheme sau sisteme la care se amplasează conductele sub pardoseală
(încălzite cu distribuţie orizontală de apartament, încălzire prin radiaţie) se recomandă prevederea unor
măsuri prin care să se poată controla etanşeitatea instalaţiei. Utilizarea acestor soluţii este condiţionată
de folosirea unor materiale (conducte, fitinguri) cu fiabilitate ridicată şi cu posibilităţi de înlocuire (de
ex.conducte de material plastic de tip “ţeavă în ţeavă”).
Măsurile similare se recomandă şi pentru instalaţiile montate la plafon (de ex. încălzire prin radiaţie).
5.29. Conductele distribuţiei orizontale din clădirile civile se amplasează în subsolul general şi în subsolul
sau nivelul tehnic.
Pentru conductele principale sau de distribuţie ale clădirilor civile fără subsol şi fără pod se pot prevedea
canale circulabile.
În cazul folosirii schemei de distribuţie superioară, conductele se pot monta în podul clădirilor, cu luarea
măsurilor de termoizolarea a lor.
5.30. În clădiri industriale conductele se montează - de regulă - aparent, la înălţimi convenabile. Porţiunile
de reţea pentru care condiţiile locale impun amplasarea lor sub nivelul pardoselii se pozează în canale
vizitabile.
5.31. Se evită pozarea conductelor instalaţiilor de încălzire cu apă, cu funcţionare intermitentă (inclusiv a
celor de dezaerisire), în spaţii a căror temperatură poate scădea sub 0 oC. Dacă evitarea nu este posibilă,
se vor lua măsuri speciale de protecţie împotriva îngheţului.
5.32. Se recomandă evitarea amplasarii conductelor sau a altor componente ale instalaţiei în zone de
circulaţie sau locuri în care ar putea fi expuse unor eventuale acţiuni mecanice exterioare.
Măsuri de protecţie globală (construcţii şi instalaţii)
5.33. Trecerea conductelor prin elemente de construcţii (pereţi şi planşee) care au rol de protecţie la foc,
antifoc sau rezistente la explozie, precum şi utilizarea canalelor şi ghenelor în care se montează
conductele se va face - obligatoriu - conform reglementărilor de siguranţă la foc.
5.34. La trecerea conductelor prin pereţi şi planşee se va ţine seama atât de reglementările de siguranţă
la foc, cât şi de necesitatea mişcării libere a conductelor datorită dilatării (a se vedea şi cap.14). In acest
scop se vor folosi obligatoriu detalii omologate asigurând condiţiile globale funcţionale şi de siguranţă la
foc, inclusiv în cazul unei acţiuni seismice.
5.35. Prin încăperile de categorie A şi B de pericol de incendiu, precum şi prin cele de categoria C cu praf
combustibil, nu este permisă trecerea cu conducte de încălzire care alimentează încălzirea altor încăperi,
decât cele ale încăperii respective.
Agenţii termici şi parametrii acestora vor fi aleşi conform prevederilor art. 4.13, iar traseele conductelor
vor fi stabilite în raport cu temperatura de aprindere a substanţelor din încăperi, astfel încât să nu
provoace explozia, aprinderea, detonarea, mocnirea sau apariţia produselor toxice.
5.36. Este interzisă pozarea conductelor pentru lichide combustibile sau de abur cu presiunea mai mare
de 1 bar în casa scărilor, pe căile de evacuare în caz de incendiu şi în staţiile pompelor de incendiu.
Conductele de abur cu presiunea mai mare de 1 bar pozate în exteriorul clădirilor, pe pereţii acestora, vor
fi montate la o distanţă de cel puţin 5 m, măsurată în planul peretelui, de limitele uşilor de evacuare sau
de axul scărilor de evacuare în caz de incendiu. In cazul în care distanţa prescrisă nu poate fi asigurată,
se vor lua măsuri de ecranare a conductelor de abur în zona uşilor de evacuare sau a scărilor de salvare,
prin elemente incombustibile cu o rezistenţă la foc de minimum 15 min.
5.37. Se interzice trecerea conductelor de încălzire (inclusiv a celor de dezaerisire) prin :
• la folosirea agenţilor termici cu parametri ridicaţi, în scopul evitării pericolului de arsură prin
atingere directă ;
• în încăperi destinate copiilor preşcolari (în creşe, grădiniţe, cămine) ;
• în încăperi cu cerinţe estetice speciale ;
• în alte situaţii, la cererea beneficiarului.
6.14. Tipurile de măşti trebuie să asigure circulaţia nestânjenită a aerului, reducerea minimă a debitului
de căldură al corpului de încălzire, realizarea cerinţelor estetice locale, demontarea lor şi curăţirea uşoară
a corpului de încălzire.
Racordarea la instalaţie a corpurilor de încălzire
6.15. Corpurile de încălzire se racordează la instalaţie astfel încât circulaţia agentului termic să se facă,
de regulă, de sus în jos.
In cazul când se folosesc alte scheme de racordare a corpurile de încălzire, se ţine seama de influenţa
respectivă asupra temperaturii medii a corpurilor de încălzire, specifică tipului de corp şi dimensiunilor
sale.
6.16. La folosirea schemei de distribuţie cu coloane verticale, legăturile corpurilor de încălzire se prevăd,
regulă, pe aceeaşi parte, dacă - prin construcţia corpurilor - nu sunt prevăzute pe părţi opuse; dacă
circulaţia agentului termic se face de sus în jos, corpurile de încălzire cu lungime mai mare de 1,20 m se
racordează în diagonală.
Pentru legarea corpurilor de încălzire la coloane se recomandă distanţele minime între corp şi coloană,
prevăzute la art.14.7 şi în tabelul 14.3 pentru a se asigura compensarea dilatărilor. In cazul când nu se
pot respecta aceste distanţe, se prevede racrodarea corpului de încălzire la capătul opus coloanei.
În cazul altor scheme de distribuţie (ex. distribuţie individuală monotub orizontală în pardoseală), legarea
corpurilor de încălzire se face conform instrucţiunilor tehnice ale furnizorului elementelor de racordare
folosite.
[top]
7.2. Încălzirea cu aer cald se foloseşte în paralel cu încălzirea cu corpuri de încălzire sau cu panouri
(benzi) radiante atunci când soluţia este necesară pentru satisfacerea condiţiilor de confort termic în
zonele perimetrale, cu pereţi exteriori (de ex: în încăperi cu locuri fixe de muncă sau activitate în
apropierea suprafeţelor vitrate exterioare - a se vedea art.5.2.).
Alegerea sistemului de încălzire cu aer cald
7.3. În cazul în care adoptarea încălzirii cu aer cald rezultă din necesitatea ventilării, soluţia de realizare a
încălzirii este cea determinată de cerinţele ventilării şi se stabileşte conform prevederilor “Normativului
privind proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare” indicativ I 5.
7.4. Este necesar ca încălzirea cu aer cald să asigure încadrarea valorilor vitezei şi temperaturii aerului în
limitele de confort termic, în cazul clădirilor civile sau cele prescrise de “Normele generale de protecţia
muncii”, în cazul clădirilor industriale. Limitele se referă atât la refulare cât şi la oricare punct de circulaţie
a aerului în zona de lucru a încăperii. Temperatura şi viteza aerului se corelează la refulare cu debitele de
căldură şi de aer.
7.5. Debitul de căldură furnizat de instalaţia de încălzire cu aer cald se determină pe baza bilanţului
termic al pierderilor, degajărilor şi aporturilor de căldură ale spaţiului de încălzit, ţinând seama - dacă este
cazul - şi de debitul de căldură furnizat de corpurile de încălzire montate în spaţiul respectiv.
În cazul spaţiilor prevăzute cu ventilare mecanică, la stabilirea necesarului total de căldură pentru
încălzire şi ventilare se va ţine seama şi de căldura necesară pentru încălzirea aerului de ventilare până
la temperatura încăperii respective.
7.6. La determinarea debitului de aer cald al instalaţiei de încălzire şi ventilare se ţine seama de :
7.7. În cazul în care debitul de aer necesar ventilării generale este prea mic pentru a asigura acoperirea
necesarului de căldură al încăperii în limitele admise pentru temperatura de refulare sau nu asigură o
repartiţie corespunzătoare a temperaturii aerului în zona de lucru, se ia una din următoarele măsuri:
7.14. În clădirele care adăpostesc încăperi sau secţii cu programe diferite de funcţionare se prevăd
sisteme separate de încălzire cu aer cald, pe zonele cu acelaşi program de funcţionare.
7.15. În construcţiile prevăzute cu elementele automate de protecţie şi stingere a incendiilor cu fuzibile,
instalaţia de încălzire cu aer cald va trebui să fie realizată astfel (temperatura, viteza şi direcţia de
deplasare a aerului cald) încât să se evite posibilitatea intrării greşite în funcţiune a instalaţiilor P.S.I.
7.16. La instalaţiile de încălzire cu aer cald care funcţionează exclusiv cu aer exterior şi care nu sunt
utilizate continuu timp de 24 ore, se recomandă a se prevedea prize de aer recirculat, pentru amorsarea
încălzirii în regim de recirculare, înainte de începerea activităţii normale de producţie.
Soluţii de încălzire cu aer cald
7.17. Soluţia de încălzire cu aer cald preparat centralizat şi distribuit prin canale se utilizează mai ales în
cazul în care se prevede ventilarea mecanică generală cu canale de distribuţie şi guri de refulare, în
conformitate cu prevederil din “Normativul pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare şi
climatizare” - I 5.
7.18. Parametrii de debit şi temperatură se stabilesc centralizat pentru întreaga instalaţie, reglarea fiind
automatizată.
La alegerea, amplasarea şi dimensionarea gurilor de refulare se asigură condiţiile privind omogenitatea
distribuţiei aerului şi parametrii jetului de aer refulat (a se vedea art. 7.9. şi 7.12.).
7.19. La determinarea capacităţii bateriilor de încălzire ale sistemelor de încălzire cu aer cald preparat
centralizat se iau în considerare şi pierderile de căldură ale aerului pe canalele de distribuţie. Pentru
reducerea acestor pierderi se analizează oportunitatea izolării termice a canalelor.
7.20. Izolarea termică a canalelor se prevede, în caz de necessitate şi pentru:
7.21. Se pot folosi şi variante ale sistemului de încălzire cu aer cald şi distribuţie prin canale, la care
prepararea centralizată a aerului se face la o temperatură mai ridicată a aerului decât cea de refulare,
astfel :
• soluţia de distribuţie prin canale a unui debit mai redus de aer la temperatură mai ridicată şi apoi
la locul de utilizare, folosind aparate de inducţie, se refulează în încăpere un amestec de aer
transportat şi recirculat ;
• soluţia cu două canale de aer - cald şi rece - care prin amestc trimit prin gura de refulare aerul la
temperatura necesară; are posibilitatea unei reglări automate locale.
7.22. Asigurarea omogenităţii încălzirii cu aer cald şi împiedicarea stratificării termice la partea superioară
a încăperilor, în special a celor înalte - se realizează prin soluţii ca: introducerea aerului în zona de lucru
cu jeturi verticale de sus în jos, cât mai aproape de pardoseală, folosirea unor aparate speciale pentru
destratificare etc.
7.23. Încălzirea aerului se poate asigura şi prin instalaţia de climatizare din unele încăperi cu cerinţe
deosebite funcţionale din clădiri civile şi industriale. Aerul este tratat centralizat sau local pentru a se
asigura temperatura şi umiditatea necesară.
7.24. Încălzirea cu aer cald a spaţiilor care nu necesită ventilarea se realizează, de preferinţă, prin
prepararea locală a aerului cald şi fără tubulatură - de exemplu: agregatele de aer cald sau aeroterme.
Prepararea aerului se face local, în aparat, folosind un agent termic distribuit din centrala termică. Soluţia
este recomandtă în special, în încăperile de producţie, cu dimensiuni mici şi mijlocii, ţinând seama şi de
faptul că agregatele de aer pot folosi mărimi diferite ale gurii de refulare, iar aerotermele au guri cu
dimensiuni fixe din construcţie.
7.25. În lipsa unui agent termic sau în situaţii în care soluţia rezultă avantajoasă, pentru încălzirea cu aer
cald a încăperilor se pot folosi generatoare cu aer cald, echipamente la care încălzirea aerului se face
prin arderea unui combustibil lichid sau gazos.
Utilizarea generatorului de aer cald pentru încălzirea încăperilor se face cu luarea tuturor măsurilor
necesare de siguranţă la foc şi siguranţă în exploatare: generatoare cu focar etanş, la care circuitul
aerului de încălzire este separat de circuitul aer de ardere - gaze arse, instalaţii de semnalizare -
automatizare pentru funcţionarea în siguranţă (menţinerea concentraţiilor de noxe din încăpere în limitele
admise, controlul alimentării cu combustibil, detecţia scăpărilor de gaze etc.).
7.26. În încăperile cu suprafaţa sub 100 mp şi având cerinţe de climatizare (birouri, magazine etc.),
încălzirea se poate asigura prin intermediul agregatelor locale de climatizare, folosind un agent termic
sau energie electrică.
7.27. Utilizarea agregatelor pentru aer cald şi a aerotermelor nu este admisă la încăperi în care nivelul
limită de zgomot este depăşit de cel produs de funcţionarea agregatelor.
În încăperi cu degajări de pulberi, praf, gaze sau vapori combustibili sau explozivi, precum şi în cele cu
degajări mari de umiditate este admisă numai utilizarea agregatelor pentru aer cald de construcţie
specială.
7.28. La amplasarea prizelor de aer exterior se ţine seama de prevederile “Normativului pentru
proiectarea şi execuţia instalaţiilor de ventilare şi climatizare”, I 5, urmărindu-se ca tubulatura dintre
prizele de aer şi agregat să fie cât mai scurtă, cu cât mai puţine piese speciale.
7.29. Soluţia de încălzire cu aer cald utilizând jeturi de aer limitate spaţial, având bătaie mare, se poate
folosi în hale industriale lungi şi înalte, fără degajări importante de căldură, pulberi, praf, vapori şi gaze
toxice şi fără obstacole tehnologice.
Se urmăreşte cuplarea mai multor guri de refulare la un singur agregat ventilator - baterie.
Pentru realizarea soluţiei se folosesc indicaţiile din “Instrucţiuni tehnice pentru proiectarea instalaţiilor de
încălzire a halelor industriale cu jeturi de aer limitate spaţial” - I 26.
7.30. La uşile şi porţile exterioare ale încăperilor care adăpotesc procese sau activităţi care nu permit
coborârea sensibilă a temperaturii interioare sau necesită un tampon termic la intrarea persoanelor, se
prevăd perdele de aer cald în conformitate cu “Normativul pentru proiectarea şi execuţia instalaţiilor de
ventilare şi climatizare” - I 5, urmărindu-se reducerea necesarului de căldură al acestora (de ex.: prin
utilizarea aerului cald din zona superioară a încăperilor).
7.31. În instalaţiile de încălzire cu aer cald combinate cu ventilare se urmăreşte recuperea în cea mai
mare măsură a căldurii conţinute în aerul viciat evacuat şi folosirea căldurii pentru încălzirea aerului
introdus.
[top]
• în clădiri civile, în încăperi cu cerinţe deosebite igienice şi de confort, precum şi pentru asigurarea
unei încălziri uniforme ;
• în hale industriale cu spaţii mari şi fără necesităţi de ventilare, pentru asigurarea unei distribuţii
omogene a încălzirii ;
• în încăperi de producţie industrială, pentru a realiza o încălzire zonală (art. 4.5), puncte calde (art.
4.6) sau încălzire perimetrală (art. 6.2 şi 7.2) ;
• în spaţii deschise şi semideschise.
9. CENTRALE TERMICE
Agenţii termici produşi în centralele termice
9.1 Alegerea agenţilor termici produşi în centralele temice şi a parametrilor acestora se face ţinându-se
seama de economicitatea întregului sistem alcătuit din: sursa de căldură, reţelele termice şi instalaţiile
interioare.
9.2. Se recomandă producerea a cel mult 2 agenţi termici şi prevederea posibilităţii de a fi folosiţi la
diverşi parametri nominali de temperatură, adaptaţi la necesităţile instalaţiilor consumatoare de căldură (a
se vedea art. 4.7.-4.10).
9.3. Capacitatea centralei termice se determină pe baza cronogramei consumurilor de căldură, alcătuită
astfel încât să satisfacă toate necesităţile de căldură, în condiţii nominale. Se recomandă aplatizarea
vârfurilor de consum, folosind - eventual - acumularea apei calde de consum.
Amplasarea centralelor termice
9.4. În ansamblurile clădirilor de locuit alimentate centralizat cu căldură, amplasarea centralelor termice
se face în conformitate cu prevederile studiului de alimentare cu căldură din cadrul planului Urbanistic
sau al Studiului de fezabilitate, analizând şi posibilitatea de cooperare cu surse de căldură existente în
zonă.
În cazul folosirii combustibilului lichid sau gazos se urmăreşte amplasarea centralelor termice cât mai
aproape de centrul de greutate al consumatorilor, ţinând seama de condiţiile locale: ecologice (direcţia
vânturilor dominante, poziţia coşurilor de fum faţă de clădirile din zonă), configuraţia terenului,
posibilitatea extinderilor viitoare.
Centralele termice funcţionând cu combustibil solid se amplasează în afara zonelor de locuit, ţinând
seama de dificultăţile create de transportul combustibilului, zgurii şi cenuşii, precum şi de pericolul de
poluare; fac excepţie centralele termice folosind combustibil solid, echipate cu cazane având capacitatea
sub 70 kW, pentru care condiţiile de amplasare sunt aceleaşi ca şi pentru cele folosind combustibil lichid
sau gazos.
La amplasarea centralelor termice care au în componenţă şi agregate pentru producerea combinată a
energiei termice şi electrice (de exemplu, agregate de cogenerare cu motor termic) vor fi avute în vedere
şi condiţiile şi soluţiile tehnice pe care sistemul energetic le impune pentru preluarea energiei electrice, în
conformitate cu reglementările legale.
9.5. În ansamblurile de clădiri de locuit, centralele termice se prevăd, de regulă, în clădiri independente
sau alipite unora din clădirile alimentate.
în cazul alimentării locale cu căldură centralele termice se pot amplasa înglobate în interiorul unei clădiri.
La amplasarea centralelor termice în interiorul clădirii deservite vor fi respectate prevederile “Ghidului de
proiectare, execuţie şi exploatare a centralelor termice mici” - GP 051.
Alipirea sau înglobarea într-o clădire a centralei termice se face fără a afecta buna funcţionalitate a clădirii
şi structura de rezistenţă a acesteia.
9.6. Amplasarea centrelor termice folosind gazul natural drept combustibl se va face, obligatoriu, cu
respectarea prevederilor din “Normativul pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu
gaze naturale” - I6.
Amplasarea centralelor termice folosind gazul petrolier lichefiat (GPL) drept combustibil se va face,
obligatoriu, cu respectarea prevederilor din “Normativul pentru proiectarea şi executarea sistemelor de
alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL) - I 31.
9.7. La amplasarea centralelor termice se va ţine seama, obligatoriu, de prescripţiile tehnice ISCIR şi de
reglementările de siguranţă la foc.
9.8. Centralele termice se grupează, ori de câte ori este posibil, cu alte gospodării, ca: staţii de hidrofor,
staţii de pompare, posturi trafo, centrale de aer comprimat.
9.9. Centralele termice înglobate în clădiri, în mod oblgiatoriu, nu se amplasează :
• în şi sub încăperi din categoria A sau B de pericol de incendiu, nici alipite acestora ;
• în şi sub săli aglomerate şi căi de evacuare ale sălilor aglomerate, sub scene şi sub încăperi cu
aglomerări de persoane;
• în încăperile de zi şi dormitoarele colectivităţilor pentru copii de vârstă preşcolară, precum şi sub
acestea în cazul în care se utilizează gazele naturale sau gazele petroliere lichefiate (GPL) drept
combustibil ;
• în şi sub săli de clase, laboratoare sau săli de gimnastică din clădiri pentru învăţământul
elementar şi mediu ;
• în clădiri de spitale sau cu caracter spitalicesc, sub saloane de bolnavi sau sub săli de operaţii ;
• la subsolul clădirilor, în cazul în care se foloseşte drept combustibil gazul petrolier lichefiat
(GPL) ;
• în interiorul clădirilor înalte (peste 28 m), exceptând porţiunile care nu ating această înălţime; se
exceptează de la această prevedere centralele termice de apartament ;
• în spaţii cu risc mare de incendiu din clădiri civile, definite conform Normativului P 118.
9.10. În clădiri civile se recomandă să nu se amplaseze centrale termice, direct, sub sau alături de
încăperi de locuit sau încăperi în care se desfăşoară o activitate sensibilă la zgomot, trepidaţii sau exces
de temperatură. In cazul în care este imposibilă evitarea vecinătăţii cu astfel de încăperi se iau măsurile
prevăzute la art.10.32.
9.11. Montarea cazanelor din instalaţiile de încălzire de apartament se face în încăperi bine aerisite, care
nu sunt folosite drept camere de dormit sau cămări şi care nu prezinte pericol de incendiu. Amplasarea
cazanului se face astfel încât să se asigure acces uşor la cazan, să nu se stânjenească alte activităţi şi
să se respecte cerinţele din cartea tehnică a cazanului.
Probleme specifice ale centralelor termic care deservesc instalaţii de încălzire existente
9.12. Prevederea unei centrale termice pentru alimentarea cu căldură a unor instalaţii de încălzire
existente va fi însoţită, ori de câte ori este posibil de reabilitatea sau modernizarea instalaţiilor interioare
de încălzire; totodată va fi analizată oportunitatea îmbunătăţirii protecţiei termice a clădirii.
9.13. Alimentarea cu căldură de la centrala termică a unor consumatori existenţi se va face cu condiţia
contorizării fiecărui consumator.
9.14. În cazul în care, la racordarea centralei termice la o instalaţie de încălzire existentă, nu este posibilă
reabilitatea sau modernizarea acesteia din urmă, se va face în mod obligatoriu, înainte de racordare,
spălarea cu dezincrustanţi a instalaţiei şi curăţirea interioară a corpurilor de încălzire.
9.15. Cazanele şi echipamentele din centrala termică se protejează împotriva înfundării circuitelor
hidraulice cu depuneri provenind din instalaţiile interioare prin prevederea unor filtre de impurităţi pe
conductele de întoarcere din instalaţiile interioare.
9.16. Dimensionarea pompelor de circulaţie din centrala termică, ce deservesc instalaţii vechi, va fi făcută
pe baza unor măsurători pe circuitele hidraulice ale instalaţei în vederea determinării pierderilor de
sarcină reale în instalaţiile interioare. Cu această ocazie se va face şi reechilibrarea hidraulică a ramurilor
principale de distribuţie ale instalaţiei.
Echiparea cu cazane
9.17. Se recomandă echiparea centralelor termice cu cazane având randament ridicat şi emisii de noxe
reduse. Se are în vedere un randament înalt al instalaţiilor de ardere, recuperarea căldurii din gazele de
ardere - obţinute convectiv şi prin condensarea vaporilor - şi completa automatizare.
Cazanele vor avea randamente globale, la puterea nominală, de minimum :
90 % pentru combustibil gazos (gaze naturale GPL) ;
89 % pentru combustibil lichid (combustibil lichid uşor, motorină etc.);
80 % pentru combustibil solid (cărbune) .
Scăderea randamentului la funcţionarea în sarcină redusă nu poate fi mai mare de 3 %.
Noxele rezultate în urma arderii combustibilului la cazane se limitează, în funcţie de tipul combustibilului,
la următoarele valori maxime de emisie a poluanţilor:
• pentru combustibil gazos (gaze naturale, GPL) :
• pulberi: 50 mg/m3N ;
• monoxid de carbon (CO): 170 mg/m3N ;
• oxizi de sulf (SOx): 1700 mg/m3N ;
• oxizi de azot (NOx): 450 mg/m3N ;
• C 31, pentru cazane de apă caldă (temperatura sub 115oC) şi abur (presiune sub 0,7 bar) ;
• C 1, pentru cazane de apă fierbinte (temperatura peste 115oC) şi abur (presiune peste 0,7 bar) ;
• C 30, pentru cazane mici de abur (presiune peste 0,7 bar şi capacitate sub 100 l).
9.19. La alegerea numărului de cazane se ţine seama de cronograma consumului de căldură, de raportul
consumurilor în funcţie de perioada de consum (iarnă-vară) sau de natura lor (încălzire, preparare apă
caldă de consum), de posibilităţile de amplasare a echipamentelor în centrala termică, precum şi de
implicaţiile provocate de avarierea unui cazan. Se urmăreşte obţinerea unor indici optimi ai consumului
de combustibil prin exploatarea intensivă a utilajelor şi evitarea funcţionării la sarcinii reduse.
Ca orientare, numărul de cazane funcţie de sarcină termică nominală poate fi :
9.20. Cazanele instalate în centrala termică, care prepară un singur fel de agent termic sunt, de regulă,
de acelaşi tip şi mărime. In funcţie de perioada şi natura consumurilor de căldură se pot folosi cazane de
mărimi diferite, de exemplu, pentru prepararea apei calde de consum în perioada de vară.
9.21. La cerinţele beneficiarului sau în funcţie de fiabilitate, gradul de siguranţă în exploatare şi durata de
viaţă a echipamentului se pot prevedea în centrala termică cazane de rezervă.
9.22. În cazul construirii în etape a obiectivelor din zonă, se analizează echiparea centralei termice, la
început, numai pentru obiectivele din primele etape, prevăzându-se posibilităţi de extindere.
9.23. În cazul în care se prevede alimentarea din centrala termică a consumurilor pe zone de presiune,
pentru fiecare zonă se folosesc cazane sau schimbătoare de căldură proprii, echiparea făcându-se
conform prezentului normativ.
9.24. La stabilirea schemei funcţionale a centralei termice se va ţine seama de:
Se urmăreşte adoptarea unor scheme care să asigure deplina siguranţă şi funcţionalitate a centralei
termice şi care să permită acordarea regimului de funcţionare al centralei cu sarcina termică a
consumatorilor (funcţionarea cazanelor “în cascadă”, autonomia circuitelor hidraulice al cazanelor şi al
consumatorilor prin utilizarea “pompelor de sarcină cazan”, “buteliei de egalizare a presiunilor” şi
“pompelor de reţea”, utlizarea robinetelor de amestec, cu 3 căi, pentru reglarea temperaturii agenţilor
termici furnizaţi etc.).
În centrala termică se aleg scheme de legături cât mai simple între cazane şi între acestea şi celelalte
echipamente ale centralei, funcţie şi de posibilităţile de automatizare şi de condiţiile de funcţionare şi
exploatare.
Echiparea centralei termice cu aparatură de măsură, automatizare şi contorizare se face conform
prevederilor din cap.15.
9.25. În vederea protejării cazanelor faţă de şocuri termice şi creării în cazane a regimului necesar la
începutul perioadei de funcţionare, se pot prevedea pompe de recirculaţie a apei la fiecare cazan de apă
caldă. In cazul în care cazanele sunt prevăzute de producător cu pompe proprii se va ţine seama de
aceasta în schema termică a centralei.
9.26. În centralele termice care folosesc combustibil gazos în perioadele cu sarcini termice medii şi
combustibil lichid la vârful de consum, se recomandă folosirea arzătoarelor mixte gaze-păcură
(combustibil lichid uşor), în vederea creării posibilităţii de a trece uşor de la un combustibil la celălalt.
9.27. Pentru centralele termice cu cărbune se recomandă ca, la alegerea tipului de cazan folosit, să se
aibă în vedere următoarele :
• combustibil aprovizionat trebuie să poată fi ars direct fără să mai fie necesară o preparare locală ;
• alimentarea cazanelor cu combustibil şi îndepărtarea cenuşii să se facă mecanizat.
În cazul utilizării drept combustibili a unor resurse locale (lemne, rumeguş, deşeuri agricole etc.) este
necesar ca instalaţia de ardere a cazanelor să fie adaptată corespunzător iar alimentarea cu combustibil
şi evacuarea cenuşii să se facă, pe cât posibil mecanizat.
9.28. La centralele termice de apartament funcţionând pe combustibil gazos sau lichid se recomandă
utilizarea cazanelor cu cameră de ardere închisă şi control automat al arderii.
Asigurarea cazanelor şi a instalaţiei
9.29. Toate instalaţiile de producere a căldurii vor fi asigurate împotriva creşterii presiunii şi temperaturilor
peste limitele admise.
În instalaţiile cu apă caldă (până la 115oC) asigurarea se va realiza potrivit prevederilor STAS 7132 şi
prescripţiilor tehnice C31.
În instalaţiile cu apă fierbinte (peste 115oC) asigurarea se va realiza potrivit prescripţiilor tehnice ISCIR
C1, iar în cele cu abur, cu presiunea peste 0,7 bar, potrivit prescripţiilor tehnice ISCIR C1 sau C30.
9.30. În instalaţiile de încălzire cu apă caldă se recomandă folosirea vaselor de expansiune închise (sub
presiune), datorită posibilităţilor multipe de amplasare a vaselor şi a faptului că nu se încarcă zona
superioară a clădirii. Se va asigura menţinerea în întreaga instalaţie a unei presiuni mai mari decât cea
de saturaţie prin măsurile prevăzute de STAS 7132.
Vasele de expansiune închise vor corespunde prescripţiilor tehnice ISCIR C4.
9.31. În cazul adoptării soluţiei cu vase de expansiune deschise, montate în zona superioară a clădirilor,
se vor lua măsuri corespunzătoare la proiectarea structurii de rezistenţă şi pentru asigurarea împotriva
pericolului de inundare în caz de avarie.
Lungimile - orizontală şi verticală - ale conductei la vasul de expansiune deschis vor corespunde
prevederilor STAS 7132.
Echipamentul pentru circulaţia apei
9.32. Asigurarea presiunii necesare circulaţiei apei se face cu ajutorul pompelor. In centrala termică se
asigură întreaga presiune sau - eventual - numai o parte din aceasta (a se vedea art.4.14 - 4.16).
Pompele folosite trebuie să aibă randament ridicat, fiabilitate mare şi un nivel redus de zgomot şi
trepidaţii.
9.33. In cazul în care regimul debitelor de apă circulaţia este variabil în cursul unei zile sau al anului se
poate prevedea una din următoarele soluţii:
Pompele se aleg astfel încât acestea să fie folosite optim - pe curba caracteristică a randamentului
pompelor.
La instalaţiile mari se va analiza oportunitatea prevederiii unor pompe de rezervă care, în corelare cu
pompele activ - rămase în funcţiune la avaria unei pompe - să poată satisface diferitele situaţii privind
regimul de funcţionare.
9.34. Pentru circulaţia apei fierbinţi se folosesc pompe specifice, corespunzătoare temperaturii la care
acestea funcţionează.
9.35. Toate pompele se prevăd cu organe de închidere, precum şi cu armături de reţinere pe conductele
de refulare, între armăturile de închidere şi pompe.
9.36. Pe conductele de întoarecere de la instalaţiile interioare, înainte de intrarea în cazane sau
schimbătoare de căldură, se prevăd separatoare de impurităţi. In vederea reducerii numărului de
separatoare se recomandă ca acestea să se monteze pe conducte comune de întoarcere.
Echipamentul pentru prepararea apei calde de consum
9.37. In centrala termică se instalează echipamentul aferent preparării centralizate a apei de consum (a
se vedea art.4.12). Se foloseşte agentul termic produs în centrală ca agent primar.
La alegerea schimbătoarelor de căldură se are în vedere ca acestea să corespundă caracteristicilor
agentului termic şi să aibă un gabarit şi o greutate cât mai reduse. Prevederile din prezentul capitol se
referă numai la agentul termic primar. Partea privind apă caldă de consum se realizează conform
normativului I9.
9.38. Prepararea apei calde de consum pentru ansamblurile de clădiri civile se face, fie cu schimbătoare
de căldură cu acumulare, fie cu schimbătoare de căldură fără acumulare şi rezervoare acumulatoare de
căldură, fie doar cu schimbătoare de căldură fără acumulare. Alegerea soluţiei se face pe baza unei
analize economice şi a condiţiilor de amplasare.
Numărul schimbătoarelor de căldură instalate (cu şi fără acumulare) se alege în funcţie de: regimul de
funcţionare, gradul de asigurare al funcţionării, posibilităţile de întreţinere şi reparaţii etc. Nu sunt
necesare unităţi de rezervă.
9.39. Se aleg, în funcţie de posibilităţi, cazane cu randament ridicat, având înglobată şi partea de
preparare a apei calde de consum sau cazane specializate numai pentru prepararea apei calde de
consum, folosind, dacă este posibil, căldura recuperată din gazele de ardere ale unui cazan obişnuit.
Alimentarea cu apă a cazanelor
9.40. Cazanele care produc apă caldă (temperatura sub 115oC) se alimentează cu apa din instalaţiile de
apă potabilă, cu condiţia respectării art.9.42.
Racordarea se face la conducta de întoarcere a instalaţiei de încălzire prin intermediul unui racord
demontabil prevăzut cu o armătură de reţinere, pentru a împiedica pătrunderea apei din instalaţia de
încălzire în instalaţia din care se face, alimentarea; racordul de umplere se va decupla de la instalaţia de
apă după umplerea instalaţiei de încălzire
Consumul de apă pentru umplerea instalaţiei de încălzire şi “apa de adaos” vor fi contorizate.
9.41. La instalaţiile de încălzire cu apă caldă sau la cele cu cazane de abur cu presiune sub 0,7 bar, se
vor asigura indicii de calitate a apei de alimentare, conform condiţiilor producătorului, prevăzându-se, în
acest scop, instalaţii corespunzătoare de tratare a apei (dedurizare, corecţie PH, degazare).
9.42. Centralele termice amplasate în zone în care duritatea apei este de peste 3,5 mval/l vor fi prevăzute
cu instalaţii de dedurizare pentru apa de alimentare.
9.43. Pentru alimentarea cazanelor de apă fierbinte, având temperatura peste 115o, precum şi a celor de
abur, având presiunea peste 0,7 bar, se vor prevedea instalaţii de tratare a apei. Valoarea indicilor de
calitate a apei şi soluţia de alimentare cu apă a cazanelor vor trebui să fie în conformitate cu prescipţiile
tehnice ISCIR C1, C30, C18.
9.44. Pentru alimentarea cu apă a cazanelor de abur de joasă presiune (sub 0,7 bar) se prevăd două
electropompe, dintre care una de rezervă.
Pompele se montează înecat faţă de rezervorul de colectare a condensatului. Diferenţa de nivel dintre
nivelul nominal al apei din rezervor şi axul orizontal al orificiului de aspiraţie al pompelor se alege astfel
încât să se evite fenomenul de vaporizare în conducta de aspiraţie a pompei.
9.45. Pompele de alimentare a cazanelor de abur vor fi prevăzute cu instalaţii de comandă pentru pornire
şi oprire, în funcţie de nivelul apei din cazane sau din rezervorul de condensat, cu condiţia prevederii unui
sistem de semnalizare acustică a atingerii nivelului minim al apei din cazan (sau rezervor).
9.46. Alegerea tipului de combustibil pentru centrala termică se face în funcţie de: disponibilitatea
combustibilului, posibilităţile de procurare şi stocare, condiţiile de mediu, gradul de asigurare a
consumatorului, modul de exploatare al centralei termice etc.
În cazul consumatorilor care impun o mare siguranţă în funcţionare şi la care există posibilitatea
întreruperii sau diminuării alimentării cu combustibil (cum ar fi, de exemplu, gazele naturale) se poate
prevederea folosirea a doi combustibili (gaze naturale şi combustibil lichid, combustibil lichid şi GPL),
adoptându-se soluţiile tehnice adecvate (arzătoare mixte, specializarea cazanelor pe tip de combustibil
etc.).
9.47. La proiectarea instalaţiilor de combustibil gazos din centrale termice se va ţine seama de
“Normativul pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale” I6 şi de
“Normativul pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL)
I31.
9.48. Instalaţiile de alimentare cu combustibil a cazanelor se prevăd cu sisteme de siguranţă în vederea
înlăturării pericolului de incendiu şi explozie.
9.49. La instalaţiile de alimentare cu gaze a cazanelor fără supraveghere permanentă se vor prevedea
dispozitive automate de reglare, semnalizare şi control ale arderii, precum şi de închidere a alimentării cu
gaze în cazul întreruperilor de orice natură (alimentare cu gaze, energie electrică) sau a reducerii
presiunii gazelor subvaloarea minimă indicată de producătorul arzătorului.
9.50. Pentru instalaţiile de alimentare cu combustibil lichid a cazanelor fără supraveghere permanentă se
vor prevedea dispozitive automate pentru conducerea arderii şi pentru blocarea admisiei combustibilului,
în caz de întrerupere a curentului electric sau de defectare a motoarelor electrice ale utilajelor care
servesc arderea.
9.51. Arzătoarele automatizate de combustibil gazos sau lichid se prevăd cu dispozitive de protecţie care
să blocheze alimentarea cu combustibil la :
• nerealizarea aprinderii ;
• existenţa flăcării înaintea admisiei combustibilului ;
• stingerea flăcării ;
• presiunea gazului sub limita admisă ;
• întreruperea alimentării cu combustibil lichid ;
• întreruperea alimentării cu energie electrică .
9.71. Evacuarea gazelor de ardere se face, când este posibil, prin tiraj natural, ţinând seama şi de tipul
de cazan folosit.
9.72. Tirajul forţat se prevede în cazurile în care :
9.73. Coşul de fum va depăşi coama acoperişului cu minimum 0,50 m, iar în cazul învelitorilor
combustibile cu minimum 1 m, luându-se şi măsurile de protecţie faţă de elementele combustibile ale
acoperişului.
La terase, coşul de fum va depăşi cu minimum 0,50 m elementele de supraînălţare ale terasei (atic, zid
antifoc), dacă distanţa faţă de elemente este sub 3 m şi cu minimum 1 m, dacă distanţa faţă de acestea
este de peste 3 m.
9.74. În ansamblurile de locuinţe, coşurile de fum ale centralelor termice funcţionând cu combustibil lichid
sau gazos se alipesc sau se înglobează în cele mai înalte clădiri din ansamblu.
9.75. Se recomandă ca, pe cât posibil, coşurile înglobate în clădiri să nu treacă prin încăperi în care
căldura degajată influenţează negativ materialele depozitate sau confortul necesar.
Dacă nu se poate evita un asemenea amplasament al coşurilor, se vor lua măsuri corespunzătoare de
izolare termică.
9.76. Coşurile de fum se execută şi se izolează termic faţă de elementele construcţiei conform
prevederilor STAS 6793 şi ale celorlalte prescripţii tehnice care reglementează acest domeniu.
9.77. În cazul tirajului natural se admite racordarea pe acelaşi coş de fum necompartimentat a mai multor
cazane, cu condiţia încadrării vitezei gazelor de ardere în limitele recomandate de STAS 3417, în funcţie
de regimul de funcţionare şi încărcare al cazanelor, atât pe parcursul unei zile cât şi pe întregul an.
În cazul în care viteza gazelor de ardere nu se încadrează în limitele recomandate şi dacă secţiunea
liberă a coşului depăşeşte 2 mp, iar pierderile de sarcină prin canal şi coş nu se pot acoperi prin tiraj
natural, după caz, se pot prevedea coşuri separate sau se compartimentează coşul. Compartimentarea
se face pe toată înălţimea coşului, prevăzându-se canale de fum orizontale separate, pentru fiecare
compartiment al coşului.
9.78. Pe racordurile dintre cazane şi canalul de fum se prevăd dispozitive pentru reglarea tirajului
cazanelor în funcţiune, pentru închiderea traseului gazelor de ardere - la cazanele care nu funcţionează -
şi pentru compensarea dilatărilor.
Pentru măsurarea temperaturii, prelevarea probelor pentru analiza gazelor de ardere, precum şi pentru
măsurarea tirajului, se prevăd ştuţuri din ţeavă Dn 32 pe racord de fum al fiecărui cazan, precum şi la
baza fiecărei secţiuni a coşului de fum care asigură tirajul unui grup de cazane.
9.79. Canalele de fum se prevăd cu guri de vizitare şi control care să se închidă etanş prin capace sau
uşi metalice termoizolante, amplasate la începutul canalului de fum, la schimbările de direcţie ale
acestuia. La baza coşului de fum se prevede o gură de vizitare cu uşă etanşă, pentru inspecţie şi curăţire;
la partea inferioară a coşului se prevede un ştuţ pentru evacuarea condensatului.
9.80. Canalele de fum se prevăd, de regulă, cu clapete de explozie astfel proiectate încât să se deschidă,
în caz de explozie, înainte de a se depăşi limita de rezistenţă a canalului.
Clapeta de explozie trebuie să asigure o închidere etanşă şi se amplasează astfel încât să nu producă
accidente la deschidere
9.81. Lugimea canalului de fum va fi minimă şi nu va depăşi 1/3 din înălţimea coşului de fum.
9.82. În cazul folosirii unui singur coş pentru mai multe cazane cu tiraj forţat, fiecare ventilator de gaze de
ardere se prevede cu canal independent de fum, până la coşul de fum. Racordarea canalelor la coşul de
fum se face astfel încât să se evite influenţa negativă în funcţionarea cazanelor.
9.83. Canalele de fum realizate din diferite materiale (tuburi metalice, materiale ceramice, zidărie) se
protejează la interior, în funcţie de temperatura şi de caracterul agresiv al gazelor de ardere.
Coşurile de fum din zidărie, înglobate în clădire se şamotează, la partea inferioară, pe cca.10 m din
înălţimea lor. Pe restul înălţimii, aceste coşuri se căptuşesc cu cărămidă obişnuită, astfel încât secţiunea
interioară a coşurilor să rămână constantă, dar fără să se împiedice dilatarea liberă a căptuşelii de
şamotă.
Coşurile de fum din zidărie, înglobate în clădiri, se amplasează astfel încât nici una din laturile lor să nu
fie inclusă în vreun perete exterior al clădirii. Dacă această soluţie nu este posibilă, se iau măsuri
constructive pentru evitarea apariţiei condensului.
Coşurile de fum metalice, din ţeavă de oţel, se protejează anticoziv la interior şi se termoizolează la
exterior.
9.84. Probleme specifice ale evacuării gazelor de ardere de la cazanele centralelor termice de
apartament vor fi rezolvate conform ghidului GP 051 “Ghid de proiectare, execuţie şi exploatare a
centralelor termice mici”, normativului I6 “Normativ pentru proiectarea şi executarea sistemelor de
alimentare cu gaze naturale” şi normativului I 31 “Normativ pentru proeictarea şi executarea sistemelor de
alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL)”.
Măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor
9.85. Centralele termice se dotează cu mijloace de primă intervenţie în caz de incendiu şi se echipează
cu instalaţii de stingerea incendiilor conform reglementărilor în vigoare.
9.86. În centralele termice cu combustibil lichid sau gazos, în sala cazanelor, se prevăd stingătoare cu
pulbere şi CO2 de minimum 6 kg sau similare, amplasate câte unul la fiecare 100 mp suprafaţă de
pardoseală.
9.87. Pentru depozitele închise cu combustibil lichid din exteriorul construcţiei se asigură, pentru fiecare
20 t de capacitate, minimum :
9.88. În centralele termice cu combustibil solid, în sala cazanelor se prevăd hidranţi interiori de incendiu,
dacă aceasta este amplasată într-o construcţie echipată cu asemenea instalaţii.
9.89. Sub injectoarele cu combustibil lichid se prevăd tăvi etanşe din tablă, umplute cu nisip, pentru
evitarea împrăştierii pe pardoseală a eventualelor pierderi de combustibil.
[top]
10. ORGANIZAREA CENTRALEI TERMICE ŞI AMENAJǍRI CONSTRUCTIVE
Organizarea spaţiilor din centrală termică
10.1. Dimensiunile centralelor termice se stabilesc ţinând seama de tipul, numărul şi gabaritul utilajelor,
de spaţiile necesare pentru montarea, exploatarea şi întreţinerea lor şi de condiţiile impuse de Normele
generale de protecţie a muncii şi de Prescripţiile tehnice ISCIR C1.
Se va ţine seama de posibilitatea de extindere în viitor a centralei termice.
10.2. Organizarea spaţiilor şi amplasarea utilajelor se face astfel încât distanţele străbătute de personalul
de exploatare să fie minime, iar supravegherea utilajelor şi operaţiunile de exploatare şi întreţinere să se
facă uşor.
Se asigură, după caz, spaţiul necesar pentru revizii, reparaţii, control etc.
Spaţiile libere indicate la art. 10.3 - 10.8. vor avea înălţimea utilajelor respective, dar nu mai puţin de 1,80
m.
10.3. În faţa cazanelor se lasă un spaţiu liber (culoar), a cărui lăţime va fi stabilită în funcţie de
necesităţile de exploatare, întreţinere şi curăţire, ţinând seama şi de recomandările producătorului
cazanului şi arzătorului (pentru combustibil lichid sau gaze).
10.4. La cazanele alimentate cu combustibil solid, la stabilirea acestui spaţiu se ţine seama de sistemul
de alimentare al cazanelor şi de evacuarea cenuşii şi zgurii, la care se adaugă un spaţiu de siguranţă şi
circulaţie de 1 m.
10.5. La cazanele alimentate cu combustibil lichid sau gaze, pentru care nu se prescriu condiţii speciale
de exploatare, întreţinere şi curăţire, spaţiul liber (art.10.3) se consideră de la elementul cel mai ieşit în
afara cazanului.
În funcţie de suprafaţa de încălzire a cazanului, lăţimea spaţiului liber se recomandă a fi :
10.6. În cazul amplasării cazanelor pe două fronturi, cu focarele faţă în faţă, lăţime culoarelor din faţa
cazanelor se aleg cu 1 m mai mari decât cele stabilite pentru cazanele amplasate pe un singur front.
10.7. Distanţa de la mantaua laterală a cazanelor până la elementele de construcţie ale sălii cazanelor
sau până la limita platformei deschise, respectiv până la mantaua cazanului vecin - dacă nu sunt şi alte
indicaţii ale producătorului - este de:
Dacă condiţiile de control şi întreţinere permit, cazanele se pot aseza în grupuri de câte două, fără
distanţă între cazanele din acelaşi grup.
Între părţile laterale cele mai ieşite ale cazanelor şi pereţii laterali ai centralei termice trebuie să rămână
un spaţiu liber de cel puţin 0,50 m.
10.8. Distanţa de la spatele cazanelor până la canalul de fum şi coşul de fum se stabileşte conform
indicaţiilor producătorului, pentru a prmite accesul, supravegherea şi întreţinerea instalaţiilor de evacuare
a gazelor de ardere.
10.9. Înălţimea minimă liberă între părţile cele mai ieşite în afară ale cazanului şi elementele cele mai
apropiate ale instalaţiilor din centrala termică (conducte, vane, suporturi, aparataje ş.a.) este de 20 cm.
10.10. Distanţele de montare ale cazanelor de perete (murale), din cadrul centralelor termice de
apartament vor fi în conformitate cu prevederile ghidului GP051 “Ghid de proiectare, execuţie şi
exploatare a centralelor termice mici”.
10.11. La schimbătoarele de căldură, pentru scoaterea, întreţinerea şi repararea elementelor
demontabile, se lasă un spaţiu liber pe acea parte pe care se scot elementele demontabile.
Spaţiul va fi suficient de mare pentru operaţiunile de scoatere şi întreţinere, urmând ca repararea să se
facă, eventual, într-un alt spaţiu special amenajat.
Pe celelalte părţi ale schimbătoarelor de căldură montate până la înălţimea de 1,80 m se prevăd spaţii
libere de cel puţin 0,8 m.
În cazul montării schimbătoarelor de căldură la înălţimi peste 1,80 m deasupra pardoselii, distanţa minimă
laterală până la alte aparate, până la preţii încăperii sau până la limita platformelor deschise este de 0,50
m.
Distanţele menţionate se prevăd dacă nu există alte indicaţii ale producătorului.
10.12. Pompele din centralele şi punctele termice se montează la pardoseală, pe postamente sau pe
conducte.
Pompele montate la pardoseală se amplasează astfel încât să ofere posibilităţi de supraveghere uşoară.
Ele se montează, pe cât posibil, grupate şi aliniate. Nu se admite montarea pompelor în spatele
cazanelor.
Spaţiul liber din jurul pompelor montate pe postament se stabileşte în funcţie de mărimea pompelor, a
diametrelor conductelor de racordare, cât şi de mărimea şi poziţia de montare a armăturilor de pe aceste
conducte, dar nu mai mic de 0,5 m (socotit de la postamentul pompelor).
Când tipul şi greutatea pompelor permit, se pot monta două pompe pe un postament comun.
La montarea pompelor pe conducte, stabilirea spaţiului necesar se face ţinând seama de construcţia
pompelor (cu ax vertical sau orizontal), de modul de îmbinare (cu flanşe sau filet) şi de faptul dacă sunt
pompe simple sau gemene.
10.13. În jurul rezervoarelor cu apă se prevăd spaţii de acces de minimum 0,50 m. Aceste spaţii pot fi
micşorate pe două luni la 0,10 m, dacă rezervorul poate fi deplasat pentru revizii şi reparaţii.
Dacă rezervorul este prevăzut pentru a fi izolat termic, el va avea asigurate pe toate laturile spaţii de
acces de cel puţin 0,50 m.
Rezervoarele având suprafaţa bazei peste 5 mp se montează pe suporturi, asigurând sub rezervor un
spaţiu de minimum 0,20 m.
Deasupra rezervoarelor care au gura de vizitare cu acces din partea superioară, se lasă un spaţiu liber cu
înălţimea minimă 0,60 m.
10.14. Montarea separatoarelor de impurităţi se face astfel încât să existe acces la organele demontabile
pentru curăţirea sitelor şi eliminarea depunerilor.
În situaţiile în care pentru curăţire şi eliminarea depunerilor se impune demontarea separatorului din
instalaţie, se prevăd în amonte şi în aval tronsoane din ţeavă cu îmbinări demontabile (mosoare);
tronsoanele demontabile se montează între separator şi armăturile de închidere din amonte şi aval ale
acestora şi se prevăd cu prize de presiune.
10.15. Traseele conductelor de legătură la utilajele din centrale termice (cazane, schimbătoare de
căldură, pompe etc.) se aleg astfel încât să nu împiedice demontarea armăturilor şi diferitelor părţi ale
aparatelor. In caz de necesitate se prevăd pe conducte îmbinări demontabile.
10.16. Conductele din centralele termice se pozează aparent. Se pot poza sub pardoseală în canale
vizitabile, cu panta de 1 %, legate la recipientul de ape uzate numai porţiuni scurte de racordare, în cazul
în care pozarea aparentă ar împiedica circulaţia sau exploatarea utilajelor.
10.17. Armăturile de închidere prevăzute pentru separarea aparatelor sau a unor porţiuni din instalaţii se
montează în locuri accesibile, iar cele care se manevrează mai des se amplasează astfel încât să se
ajungă la ele fără intermediul unei scări.
10.18. Conductele de preaplin, conductele de evacuare de la ventilele de siguranţă, conductele de
dezaerisire şi conductele principale de golire se conduc la dispozitive de colectare, ca: recipiente,
jgheaburi, sifoane, pâlnii etc. Aceste conducte se dispun astfel încât scurgerea apei să poată fi observată.
Scurgerea apei de la dispozitivele de colectare la canalizarea exterioară se asigură, pe cât posibil, prin
gravitaţie.
Prescripţii privind clădirea
10.19. Clădirile centralelor termice cu apă fierbinte (peste 115 oC) şi cele cu abur cu presiune peste 0,7
bar vor fi proiectate potrivit prevederilor Prescripţiilor tehnice ISCIR C1 şi C4.
10.20. Clădirile centralelor termice cu apă caldă (sub 115 oC) şi cele cu abur de joasă presiune sub (0,7
bar) vor fi de gradul I sau II rezistenţă la foc, cu excepţia celor la care suprafaţa de încălzire totală a
cazanelor este de cel mult 450 mp, care pot fi de gradul III rezistenţă la foc.
10.21. Pentru agenţii termici menţionaţi la art. 10.20., centralele termice se încadrează în categoria D de
pericol de incendiu.
10.22. Sălile de cazane ale centralelor termice se separă, obligatoriu, de clădiri (spaţii cu altă destinaţie)
prin pereţi şi planşee realizate din materiale incombustibile, cu limita de rezistenţă la foc de minimum 1
oră şi 30 minute, pentru pereţi şi - respectiv - 1 oră pentru planşee.
10.23. Clădirile centralelor termice alimentate cu gaze naturale vor fi proiectate ţinând seama şi de
prevederile “Normativului pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale”
indicativ I 6.
10.24. Clădirile centralelor termice alimentate cu gaze petroliere lichefiate (GPL) vor fi proiectate ţinând
seama şi de prevederile “Normativului pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze
petroliere lichefiate (GPL)”, indicativ I 31.
Este interzisă utilizarea gazelor petroliere lichefiate (GPL) drept combustibil la centrale termice amplasate
la subsolul şi demisolul clădirilor.
10.25. Încăperile din clădirile civile şi industriale în care se depozitează maximum 10 mc lichide
combustibile pentru centrala termică (conform art. 9.53 din prezentul normativ) se separă, obligatoriu, de
restul clădirii având altă destinaţie, prin pereţi şi planşee cu rezistenţa la foc de 3 ore pentru pereţi,
respectiv 2 ore pentru planşee. Golurile strict funcţionale de acces, realizate în elementele respective, se
protejează pein elemente rezistente la foc de 1,5 ore sau încăperi tampon, realizate potrivit
reglementărilor specifice.
10.26. Încăperile din centralele termice, în care se depozitează maximum 20 mc combustibil solizi
(conform art.9.62 din prezentul normativ) se separă de restul clădirii prin pereţi şi planşee care trebuie să
îndeplinească, obligatoriu, condiţiile prevăzute la art.10.25.
Comunicarea cu sala cazanelor se poate face prin uşi etanşe la foc, pe o durată de 45 minute.
10.27. Buncărele pentru combustibili solizi (art.9.63 din prezentul normativ), precum şi pâlniile de
alimentare a instalaţiilor de ardere se vor realiza, obligatoriu, din materiale incombustibile. Spaţiul în care
se amplasează buncărele, ce au o capacitate mai mare de 2 mc, se separă de sala cazanelor prin pereţi
şi planşee incombustibile, având o rezistenţă la foc de minimum 2 ore.
10.28. Uşile de acces ale centralelor termice se amplasează astfel încât să conducă direct în spaţiul
principal de supraveghere a utilajelor şi vor avea deschiderea în afară, direct spre exterior sau într-un
spaţiu în directă legătură cu exteriorul, care nu poate fi blocat; se exceptează de la această prevedere
centralele termice de apartament. Dimensiunile uşilor şi ale spaţiilor intermediare de legătură cu exteriorul
se aleg astfel încât să asigure introducerea şi scoaterea principalelor utilaje care nu se pot dezasambla.
Accesul în centralele termice situate pe terasa clădirii este posibil doar de pe terasă sau din casa scării,
printr-o încăpere tampon; nu se admite accesul direct de la un etaj inferior prin deschideri sau trape în
pardoseala centralei termice.
În cazul în care accesul principal în centrala temică se face printr-o scară, aceasta se execută din beton,
cu suprafaţă rugoasă, cu o înclinarte sub 450 şi se prevede cu balustradă.
Uşile de acces (evacuare) nu vor avea praguri; în cazul în care pragurile nu pot fi evitate, precum şi în
cazul pragurilor prevăzute la uşile încăperilor în care sunt amplasate rezervoare de combustibil lichid (în
scopul împiedicării împrăştieii combustibilului în caz de avarie), racordarea lor cu pardoseala se face prin
planuri înclinate cu panta 1:8 şi cu finisaj care să împiedice alunecarea oamenilor.
Uşile încăperilor anexe trebuie să se deschidă spre sala principală a centralei termice.
10.29. Pentru compartimentele rezervate altor unităţi (de ex:post trafo, staţii de hidrofor etc.) grupate cu
centrala termică se prevăd accese separate, direct din exterior.
În clădirile civile, la care centralele termice se grupează cu staţia de hidrofor şi, eventual, alte utilităţi,
toate pot avea o comunicare funcţională, prin intermediul unui coridor comun.
Nu se poate grupa centrala termică (sala cazanelor) cu staţia de pompare a apei pentru incendiu.
10.30. Centralele termice vor fi prevăzute cu ferestre exterioare pentru iluminarea şi ventilare naturală a
încăperii.
În cazul centralelor termice folosind combustibil gazos, suprafaţa ferestrelor exterioare va trebui să
satisfacă şi condiţiile prevăzute în “Normativul pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare
cu gaze naturale” - I 6 şi “Normativul pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze
petroliere lichefiate (GPL)” - I 31, privind raportul dintre suprafaţa vitrată şi volumul sălii cazanelor.
10.31. La centralele termice este obligatoriu să se asigure introducerea aerului de combustie prin
ventilare naturală organizată sau prin ventilare mecanică, prin măsurile prevăzute la art.9.66.
10.32. La centralele amplasate direct, sub sau alături de încăperi sensibile la zgomot, trepidaţii sau exces
de temperatură, se vor lua măsuri de izolare fonică şi termică pentru a nu se depăşi limitele de zgomot şi
temperatură admise, potrivit destinaţiei încăperilor respective, precum şi măsuri de evitare a transmiterii
trepidaţiilor la elementele de construcţie ale clădirii.
10.33. Prescripţiile constructive privind condiţiile de amplasare a centralelor termice mici (de apartament,
de scară de bloc ş.a), cu capacitatea sub 0,3 MW, sunt în conformitate cu prevederile ghidului G 051
“Ghid de proiectare, execuţie şi exploatare a centralelor termici mici”.
Prescripţii privind instalaţiile
10.34. La centralele cu capacitate mai mare de 2 MW şi cu personal permanent se recomandă a se
amenaja un grup sanitar (WC şi duş).
La unităţile mai mici la care nu se amenajează un grup sanitar se asigură accesul la un WC din
apropiere, în cadrul clădirii. Distanţa până la acest WC va fi maximum 75 m pe orizontală, fără a depăşi 4
m pe verticală. Dacă aceste prevederi nu pot fi respectate, se va amenaja un WC şi la centralele termice
cu capacitate mai mică de 2 MW, cu personal permanent.
10.35. Centralele termice se prevăd cu chiuvete cu robinet dublu serviciu şi cu recipient de pardoseală
legat direct la canalizare. Pardoseala acestor încăperi va avea panta de cel puţin 5 ‰ spre recipient.
Când nivelul canalizării exterioare nu permite legarea directă sau când există pericolul de refulare a
reţelei de canalizare, recipientul se racordează la canalizare prin intermediul unei pompe de mână - în
cazul instalaţiilor sub 1 MW, respectiv a unei pompe electrice - în cazul instalaţiilor mai mari de 1MW.
10.36. Instalaţiile electrice cu care se prevăd centralele termice sunt:
• puncte termice care alimentează cu căldură ansambluri de clădiri civile şi industriale (puncte
termice urbane) şi care se amplasează, de regulă, într-o clădire independentă, special destinată ;
• puncte termice care alimentează cu căldură un imobil sau mai multe clădiri situate în aceeaşi
incintă (puncte termice de imobil) şi care se amplasează în imobilul deservit, sau în una din
clădirile deservite.
Prevederile din prezentul normativ se referă la punctele termice de imobil. Domeniul uzual al sarcinii
termice pentru punctele termice de imobil este corespunzător a 10...100 apartamente convenţionale.
Punctele termice pentru ansambluri urbane se realizează conform prevederilor din “Normativul privind
proiectarea şi executarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică”.
11.3. În funcţie de destinaţia consumului de căldură, punctele termice de imobil se împart în:
• puncte termice care prepară agent termic secundar pentru încălzire şi apă caldă de consum ;
• puncte termice care prepară apă caldă de consum iar pentru încălzire sunt doar puncte de
predare - primire (în cazul racordării directe a instalaţiilor de încălzire) ;
• puncte termice numai pentru încălzire sau numai pentru apă caldă de consum.
• apa fierbinte, având temperatura maximă pe conducta de ducere de 150 oC, furnizată de reţeaua
de termoficare urbană;
• apa caldă, având temperatura maximă pe conducta de ducere de 115 oC, furnizată de o centrală
termică sau de un punct termic urban .
11.6. Schimbătoarele de căldură pentru încălzire trebuie să corespundă caracteristicilor agenţilor termici
şi să asigure o eficienţă cât mai ridicată a transferului termic; ele vor avea un gabarit şi o greutate cât mai
reduse şi se vor întreţine uşor.
Se recomandă utilizarea schimbătoarelor de căldură cu plăci.
De regulă, în punctele termice de imobil, se va monta un singur schimbător de căldură pentru încălzire.
11.7. Schimbătoarele de căldură pentru apă caldă de consum vor corespunde cerinţelor de la art.11.6.
alin.1.
Se recomandă, fie utilizarea schimbătoarelor de căldură cu acumulare, fie utilizarea schimbătoarelor de
căldură cu plăci cuplate funcţional cu un rezervor de acumulare pentru apă caldă de consum.
De regulă, în punctele termice de imobil, se va monta un singur schimbător de căldură pentru încălzire.
11.8. Pompele de circulaţie agent termic secundar asigură presiunea necesară circulaţiei apei în
instalaţiile de încălzire ale consumatorilor.
Pompele folosite trebuie să aibă randament ridicat, fiabilitate mare şi un nivel redus de zgomot şi vibraţii.
Se recomandă folosirea pompelor cu montaj direct pe conductă (“pompă de ţeavă”).
Nu se prevăd pompe de rezervă.
Echiparea pompelor cu armături se face conform art. 9.35.
11.9. Pentru realizarea presiunii statice necesare şi pentru preluarea variaţiei de volum rezultate din
dilatarea apei din instalaţiile de încălzire se folosesc vase de expansiune închise (de regulă cu membrană
elastică), racordate pe circuitul secundar al schimbătotului de căldură, la conducta de retur.
11.10. Se prevăd separatoare de impurităţi pe conductele de întoarcere din instalaţiile interioare de
încălzire, înainte de intrarea în schimbătoarele de căldură, precum şi pe racordul punctului termic la
reţeaua primară, pe conducta de ducere.
11.11. În cazul în care este necesară reducerea presiunii dinamice disponibile din reţeaua primară, până
la nivelul celei necesare, se prevăd regulatoare de presiune sau diafragme pe conducta de ducere a
racordului, după separatorul de impurităţi.
11.12. Punctele termice se alimentează cu apă în circuitul secundar de încălzire, pentru umplere şi
completarea instalaţiei, fie din conducta de întoarcere a racordului la reţeaua primară, fie din conducta de
apă potabilă.
Racordarea se face, cu acceptul furnizorului de apă, prin intermediul unei legături demontabile prevăzută
cu armături de închidere şi de reţinere, pentru a se împiedica pătrunderea apei din instalaţia de încălzire
în conductele din care se face alimentarea.
Consumul de apă pentru umplerea instalaţiei de încălzire şi “apa de adaos” vor fi contorizate.
11.13. Punctele termice amplasate în zone în care duritatea apei este de peste 3,5 mval/l şi care sunt
alimentate cu apă în circuitul secundar din conducta de apă potabilă vor fi prevăzute cu instalaţii de
dedurizare pentru apa de alimentare.
11.14. Se recomandă folosirea punctelor termice monobloc (preasamblate pe o platformă modulară),
care grupează tot echipamentul punctului termic: schimbătoare de căldură, pompe, conducte şi armături,
instalaţiile electrice şi de automatizare etc.
Această soluţie realizează economie de spaţiu pentru amplasare, reduce manopera de montaj şi asigură
performanţe funcţionale superioare prin faptul că armonizarea funcţionării întregului ansamblu şi probele
de funcţionare sunt făcute la producător.
11.15. La stabilirea schemei funcţionale a punctului termic se va ţine seama de:
• natura consumului (numai încălzire, numai apă caldă de consum sau ambele consumuri) ;
• parametrii agentului termic primar (temperatură, presiune) ;
• mărimea sarcinii termice şi variaţia acesteia ;
• caracteristicile tehnice ale echipamentelor ;
• gradul de automatizare în funcţionare ;
• cerinţe de exploatare .
Se urmăreşte adoptarea unor scheme care să asigure deplina siguranţă şi funcţionalitate a punctului
termic şi care să permită acordarea regimului de funcţionare al punctului termic cu sarcinile termice de
încălzire şi de apă caldă de consum ale consumatorilor (racordarea, de preferinţă, indirectă a instalaţiei
de încălzire, utilizarea robinetelor de reglare cu 2 şi 3 căi pentru reglarea temperaturii agenţilor termici
furnizaţi, racordarea punctului termic prin intermediul unei “butelii de egalizare a presiunilor” şi utilizarea
pompelor de circulaţie pe ramuri etc.).
Se recomandă ca la adoptarea schemei funcţionale a punctului termic de imobil să fie avute în vedere
schemele indicate în “Soluţii cadru pentru instalaţiile interioare de încălzire utilizând noi sisteme de
producere a agentului termic”.
11.16. Instalaţia de automatizare a punctului termic îndeplineşte, de regulă, următoarele funcţiuni:
• monitorizarea parametrilor (temperatură, presiune, debit, energie), arhivarea locală a datelor
monitorizate şi transmiterea lor, eventual, la dispecer ;
• reglarea parametrilor (temperatura sau debitul agentului secundar pentru încălzire, temperatura
apei calde de consum, presiunea) ;
• alarmare în cazul avariilor în funcţionare sau la depăşirea unor valori limită prestabilite.
Echiparea punctului termic cu aparatură de măsură, control şi contorizare se face conform prevederilor
din cap.15.
Condiţii privind amplasarea şi organizarea punctelor termice
11.17. Punctul termic de imobil se amplasează în clădirea deservită.
Stabilirea locului de amplasament se face pe baza unor criterii funcţionale, constructive şi economice
ţinând seama de posibilităţile de racordare, la reţelele exterioare de agent primar, la utilităţi (energie
electrică, apă) şi la instalaţiile interioare de încălzire.
11.18. De regulă, punctul termic se amplasează la subsolul sau la parterul clădirii, într-o încăpere
separată, special destinată.
11.19. În cazul amplasării punctului termic în vecinătatea unor încăperi sensibile la zgomot, vibraţii sau
exces de temperatură se vor lua măsuri de izolare fonică şi termică pentru a nu se depăşi limitele de
zgomot şi temperatură, admise potrivit destinaţiei încăperilor respective.
11.20. Punctele termice de imobil pot fi amplasate şi în încăperi cu alte destinaţii în situaţia în care se
îndeplinesc următoarele condiţii:
Pentru reţelele termice primare de apă fierbinte, de la centrala electrică de termoficare la punctele
termice sau direct la consumatori (reţele de termoficare), se vor aplica prevederile cuprinse în “Normativul
privind proiectarea şi executarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică”.
12.3. Reţelele termice se compun din:
• conductele propriu-zise (de regulă metalice) şi fitingurile aferente (coturi, curbe, ramificaţii,
reducţii etc.) ;
• termoizolaţia conductei şi protecţia acesteia ;
• elemente pentru preluarea eforturilor provenite din dilatare (compensatoare de dilatare) ;
• armǎturi de închidere, reglare, golire, dezaerisire ;
• elemente de susţinere (suporturi fixe şi mobile) ;
• sistemul de măsură, control şi localizare a avariilor, după caz ;
• elemente auxiliare de construcţie (canale termice, cămine, estacade) .
Configuraţia şi traseul reţelelor
12.4. Stabilirea configuraţiei şi traseului reţelei termice se face pentru a se asigura transportul şi
distribuţia energiei termice în condiţii de eficienţă, siguranţă şi economicitate.
12.5. Se pot adopta următoarele tipuri de scheme de distribuţie:
12.15. Amplasarea reţelelor termice exterioare se va realiza în corelare cu celelalte reţele şi construcţii
din zonă, existente sau proiectate, ţinând seama de prevederile standardului SR 8591.
Reţelele termice amplasate în terenuri sensibile la umezire vor avea faţade fundaţiile clădirilor distanţele
prescrise de “Normativul pentru proiectare şi executarea construcţiilor fundate pe pământuri sensibile la
umezire” P 7.
12.16. Reţelele termice subterane se montează, de regulă, la adâncimi cuprinse între 0,6 m şi 2,5 m,
urmărindu-se realizarea unor soluţii constructive rezistente, durabile, funcţionale şi economice.
12.17. Adâncimile minime de pozare, pentru reţelele termice subterane sunt:
- reţele în canal termic (distanţa dintre partea superioară a elementului de acoperire a canalului termic şi
suprafaţa solului sau suprastructura drumului):
- reţele termice pozate direct în sol (distanţa de la partea superioară a mantelei de protecţie a
termoizolaţiei conductei şi suprafaţa solului sau suprastructura drumului):
• 0,6 m în spaţii verzi (cu luarea unor măsuri de protecţie, conform recomandărilor furnizorilor)
• 1,0 m în zone carosabile
12.18. În cazul adoptării unor adâncimi de pozare mai mici decât adâncimea de îngheţ se vor adopta
măsuri pentru evitarea îngheţării apei în conducte (termoizolări suplimentare, asigurarea circulaţiei
permanente a apei, golirea conductei în caz de oprire accidentală a circulaţiei etc.)
12.19. La amplasarea în teren a reţelelor termice subterane montate în canale vor fi respectate distanţele
minime, între feţele exterioare ale canalelor şi alte reţele sau construcţii, indicate în tabelul 12.1.
12.20. La intrarea reţelelor termice în clădiri canalul termic va fi prevăzut cu un canal vertical de ventilare
naturală, alipit clădirii. Trecerea conductelor prin peretele clădirii se face, pe cât posibil la o cotă
superioară celei din canal, luându-se, în mod obligatoriu, măsuri de etanşare la intrarea conductelor din
canal în clădire, în vederea evitării pătrunderii în subsol a gazelor naturale infiltrate şi a evitării inundării
subsolului.
Tabelul 12.1.
1. Distanţe pe orizontală la trasee paralele m
a. până la şina de tramvai sau şina de cale ferată uzinală (de racord) 2,0
Diametrul Între
nominal al De la De la De la
suprafeţele
conductei suprafaţa suprafaţa suprafaţa
izolaţiei a
(mm) izolaţiei până izolaţiei până izolaţiei până
două
la peretele la planşeul la radierul
conducte
canalului canalului canalului
învecinate
sub 65 70 100 30 90
Tabelul 12.3.
1. Distanţe pe orizontală la trasee paralele m
a. până la şina de tramvai sau şina de cale ferată uzinală (de racord) 1,2
12.33. Distanţa dintre două suporturi mobile succesive ale conductei se stabileşte astfel încât să nu apară
eforturi inadmisibile în conductă şi abateri de la orizontalitatea traseului.
12.34. În cazul susţinerilor comune pentru mai multe conducte, distanţa dintre suporturile mobile este
impusă de conducta cu diametrul cel mai mic din pachetul de conducte.
12.35. Distanţele maxime recomandate între suporturile mobile ale conductelor reţelelor termice montate
în canal termic sau aerian sunt indicate în tabelul 12.4.
Tabelul 12.4.
DISTANŢE ÎNTRE SUPORTURILE MOBILE
ALE CONDUCTELOR REŢELELOR TERMICE
1 3,0
1 1/4 4,0
48...57,5 4,6
64...70 5,1
76...82 5,7
88...95 6,0
100...125 6,5
131...150 7,5
200...250 9,0
300...400 12,0
500...600 14,0
700...800 16,0
12.36. Suporturile fixe sunt elementele prin care se rigidizează conductele reţelei termice.
12.37. Se recomandă alegerea unor tipuri constructive de suporturi fixe care conduc la dimensionarea
economică a construcţiei portante.
12.38. Elementele de construcţii care susţin suporturile fixe (pereţii şi radierul canalelor termice, stâlpii şi
grinzile clădirilor etc.) trebuie să aibă capacitatea de a prelua eforturile transmise de suporturi.
12.39. Suporturile fixe trebuie să fie prevăzute cu posibilitatea înlocuirii conductelor, fără deteriorarea
construcţiei portante a suportului fix.
12.40. Distanţele maxime recomandate între două suporturi fixe consecutive sunt date în tabelul 12.5.
Tabelul 12.5.
DISTANŢE MAXIME RECOMANDATE ÎNTRE SUPORTURI FIXE ALE
CONDUCTELOR
40 - 45 -
50 - 50 -
65 - 55 -
80 - 60 -
100 - 65 40
125 - 70 45
150 - 75 50
175 - 80 55
200 60 90 60
250 70 100 65
300 80 115 70
350 90 130 80
• configuraţia reţelei ;
• gruparea consumatorilor şi caracterul lor ;
• necesitatea subtraversării unor obstacole ;
• natura terenului (terenuri alunecătoare, sensibile la umezire etc.);
• gradul de seismicitate al zonei respective ;
M 15 20 25 32 40 50 60
DIAMETRUL, mm
Dn 10 Dn < 125
Dn 20 Dn >250
Prevederi specifice instalaţiilor de abur
12.45. În instalaţiile de încălzire cu abur se face, de regulă, recuperarea condensatului. Se pot excepta:
• la distanţe de maxim 300 - 500 m, în cazul curgerii condensatului în acelaşi sens cu aburul ;
• la distanţe de maxim 200 - 300 m, în cazul curgerii condensatului în contracurent cu aburul.
Limitele superioare corespund cu diametrul de 400 mm; pentru diametre mai mici, distanţele maxime se
reduc corespunzător.
12.49. Separatoarele de abur montate direct pe conducta de abur cu pantă continuă se racordează la
scurte tronsoane cu diametrul mărit, montate pe conducta de abur, astfel încât generatoarea superioară a
conductei de abur să rămână continuă.
12.50. Atunci când conducta de abur alimentează consumatori care nu permit întreruperi în funcţionare,
separatoarele de condensat se prevâd cu armături de închidere în amonte şi în aval şi cu o conductă de
ocolire pe care se montează, de asemenea, o armătură de închidere.
12.51. În cazul amplasării mai multor conducte de abur pe acelaşi tronson se prevăd separatoare de
condensat proprii pe fiecare din conductele de abur.
12.52. În punctele cele mai joase ale conductelor de condensat se prevăd robinete de golire, diametrul
acestora alegându-se potrivit indicaţiilor din tabelul 12.6.
12.53. În punctele cele mai înalte ale conductelor de condensat înecate, se prevăd armături de evacuare
a aerului, diametrele acestora alegându-se conform tabelului 12.7.
[top]
• adoptarea unor trasee nerectilinii (plane sau spaţiale) pentru compensarea naturală a
deplasărilor ;
• amplasarea pe conductă a unor compensatoare de dilatare tip U (liră), Z, L şi lenticulare ;
• alegerea corectă a tipului constructiv şi a poziţiei de amplasare a suporturilor fixe şi mobile ;
• pretensionare.
13.2. Dilatările conductelor instalaţiilor de încălzire centrală se preiau, pe cât posibil, natural, prin curbe
rezultate din traseu (compensatoare tip L sau Z).
13.3. Pe trasee drepte se prevăd compensatoare din ţevi în forma de U sau compensatoare axiale, de
regulă lenticulare.
Pentru conducte cu diametrul până la 600 mm inclusiv, montate în canale subterane şi pentru conductele
de orice diametru, montate aerian, se prevăd, de regulă, compensatoare tip U; se pot utiliza
compenstoare axiale în cazul lipsei de spaţiu pentru amplasarea compensatoarelor de tip U.
Pentru reţelele termice montate direct în sol, utilizând conducte preizolate, se folosesc compensatoare
axiale, montate conform instrucţiunilor tehnice ale producătorului, sau compensatoare tip U, Z, L realizate
în conformitate cu prevederile Normativului NP-029.
13.5. Compensatoarele de tip U se amplasează în axul câmpului (la jumătatea tronsonului de reţea)
compensat. In cazuri obligate, amplasarea poate fi dezaxată, însă numai în treimea mijlocie a câmpului.
13.6. Coloanele verticale ale instalaţiilor de încălzire realizate din ţeavă de oţel se prevăd cu suporturi fixe
la mijlocul înălţimii lor sau cu compensatoare de dilatare plasate la mijlocul coloanei şi suporturi fixe la
mijlocul porţiunilor de coloană separate prin compensator, conform indicaţiilor din tabelul 13.1. De la
aceste prevederi, pentru poziţia suporturilor fixe şi a compensatoarelor de dilatare, se pot face abateri de
cca.1,5 m. Compensatoarele de dilatare se montează pe aceiaşi pereţi cu corpul de încălzire, fiind, în
măsura posibilului, mascate de acesta.
Tabelul 13.1.
13.7. Racordarea coloanelor verticale din ţevi de oţel la conductele de distribuţie se face prin porţiuni
orizontale, având panta corespunzătoare preluării dilatării porţiunii verticale de coloană situată sub
punctul fix (în cazul distribuţiei inferioare) sau deasupra acestuia (la distribuţia superioară).
Pe porţiunile orizontale ale coloanelor nu se montează dispozitive de susţinere-fixare la distanţe mai mici
decât cele indicate în tabelul 13.2. măsurate de la verticala coloanelor câtre punctul de racordare a
acestora la distribuţie.
13.8. Lungimea conductelor de legătură curbate din ţevi de oţel la corpurile de încălzire se determină în
funcţie de diametrul legăturii şi de dilatarea porţiunii de coloană cuprinsă între punctul de racordare a
legăturii la coloană şi suportul fix. Distanţa minimă de la coloană până la corpul încălzitor se alege din
tabelul 13.3.
În cazul racordării corpurilor de încălzire prin legături drepte, fără curbe, distanţa minimă între coloană şi
corpul încălzitor se alege cu 0,20 m mai mare decât valoarea corespunzătoare din tabelul 13.3.
Pe legăturile corpurilor de încălzire nu se prevăd brăţări situate, faţă de coloană, la distanţe mai mici
decât cele indicate în tabelul 13.3.
Tabelul 13.2.
3/8” 0,85
1/2” 1,00
3/4” 1,10
1” 1,25
1 1/4” 1,40
1 1/2” 1,50
Tabelul 13.3.
încălzire (m)
13.10. Suporturile fixe se amplasează pe conducta principală de distribuţie de ducere în amonte, iar pe
conducta de întoarcere în aval, faţă de ramificaţii, armături de secţionare sau închidere. Suporturile fixe
se amplasează astfel încât, între două fixări consecutive, să existe un singur dispozitiv sau posibilitate de
compensare a dilatării conductei.
13.11. În cazul folosirii, pentru conductele instalaţiei de încălzire, a ţevilor din materiale plastice se va
acorda o atenţie deosebită soluţionării problemei preluării dilatării conductelor, alungirile rezultate din
dilatare fiind mult mai mari decât cele ale conductelor din oţel.
Ori de câte ori este posibil se vor adopta trasee nerectilinii, cu coturi sau curbe la 900 sau trasee şerpuite.
În cazul traseelor rectilinii impuse, preluarea dilatării conductei între două puncte fixe succesive se face
cu compensatori de dilatare U, Ω , tip spiră sau compensatori axiali specializaţi.
Soluţiile adoptate pentru preluarea dilatării conductelor vor respecta în mod obligatoriu indicaţiile
producătorilor referitoare la condiţiile de montaj şi de funcţionare normală la variaţii de temperatură.
[top]
din materiale
≤ 75 76-95 96-115 116-150
combustibile
Pereţi şi planşee 3 5 10 20
Pardoseli 3 5 5 10
14.6. Între conductele reţelei de încălzire şi conductele de gaze, respectiv barele, cablurile şi
conductoarele electrice, se vor prevedea distanţe minime conform prevederilor “Normativului pentru
proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale”, I 6 şi, respectiv, ale “Normativului
pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice, cu tensiuni până la 1000 V.c.a. şi 1500 V.c.a.”, I 7.
14.7. Distanţa între flanşele armăturilor a două conducte apropiate, respectiv distanţa între flanşa
armăturii şi conducta apropiată sau izolaţia finită a acesteia, este cel puţin 3 cm.
14.8. La trecerea prin pereţi şi planşee, conductele aparente sau mascate (în canale, ghene) se vor
monta în tuburi de protecţie sau piese speciale, care să permită mişcarea liberă a conductelor datorită
dilatării şi să asigure protecţie mecanică a conductelor izolate.
În funcţie de rolul de protecţie la foc al elementelor de construcţii se va alege ansamblul (construcţii şi
instalaţii) trecerii, ţinând seama, obligatoriu, de reglementările de siguranţă la foc.
Partea superioară a manşoanelor montate pe pardoseala încăperilor dotate cu instalaţii sanitare (de ex.:
băi, bucătării) va depăşi nivelul pardoselii finite cu 2-3 cm.
Manşoanele de protecţie ale legăturilor corpurilor de încălzire vor avea dimensiuni suficient de mari
pentru a permite deplasarea legăturii la dilatarea coloanei verticale.
Se recomandă ca tuburile de protecţie să se mascheze prin rozete, cel puţin în camerele cu cerinţe
estetice mai ridicate (camere de locuit, băi, bucătării) şi cel puţin în acele poziţii care sunt mai vizibile (la
trecerea sprin pereţi a legăturilor la corpurile de încălzire, a conductelor orizontale de aerisire etc.).
14.9. Pe porţiunile de conducte ce traversează pereţi sau planşee nu se fac îmbinări. Pe conductele
montate în şanţuri, în pereţi sau planşee, numărul îmbinărilor se reduce la minimum.
14.10. La intrarea şi ieşirea din clădiri a racordurilor la reţele exterioare se va ţine seama de prevederile
art. 5.33, 5.34. şi art.12.20.
Compensarea de dilatare
14.11. Îmbinarea între compensatoarele elastice de tip U sau similare şi conducte se face prin sudură. Nu
este admisă îmbinarea prin flanşe sau mufe.
14.12. Compensatoarele elastice se montează în starea pretenţioasă prescriă prin proiect (de regulă, 50
% din alungirea maximă corespunzătoare condiţiilor nominale de funcţionare).
14.13. În apropierea compensatoarelor tip U, se prevăd suporturi mobile cu ghidaje laterale, amplasate
de ambele părţi ale compensatorului. Pe compensatoarele în formă de U nu se prevăd suporturi fixe.
Armături pentru închidere, secţionare, reglare, golire şi dezaerisire
14.14. Robintele cu ventil, armăturile cu clapetă sau ventil de reţinere, supapele de siguranţă etc., se
montează în poziţii corespunzătoare funcţionării normale.
Armăturile grele de pe conducte se montează pe suporturi proprii, evitându-se încărcarea suplimentară a
conductelor.
14.15. Poziţionarea armăturilor se face astfel încât să permită manevrarea, deplasarea părţilor mobile şi
demontarea parţială sau totală, în vederea întreţinerii şi reparaţiilor.
Corpuri de încălzire
14.16. Corpurile de încălzire se racordează prin îmbinări demontabile.
În clădirile industriale la care armăturile de închidere-reglare sunt prevăzute pe conductele de alimentare
comune mai multor corpuri sau grupuri de corpuri de încălzire, racordarea conductelor la corpurile de
încălzire din oţel poate fi nedemontabilă (îmbinare prin sudură).
14.17. Corpurile de încălzire se montează în paralel cu pereţii finisaţi, la distanţele stabilite prin
standardele, instrucţiunile tehnice sau normele de produs.
14.18. Distanţele minime între corpul încălzitor şi elementele de construcţii ale pereţilor se stabilesc în
funcţie de temperatura agentului termic, astfel :
14.19. Distanţa între corpurile de încălzire şi pardoseală este, de regulă, de 12 cm. In cazuri excepţionale
se poate reduce acestă distanţă până la 8 cm, dacă temperatura agentului termic nu depăşeşte 95 oC,
sau până la 10 cm, dacă temperatura acestuia este de 96...150 oC, cu aplicarea corecţiei necesare la
calculul suprafeţelor de încălzire.
14.20. Distaneţele între aparatele de încălzire şi elemetnele instalaţiilor electrice vor fi corelate cu
prevederile din “Normativul pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice, cu tensiuni până la
1000 V.c.a. şi 1500 V.c.c.” I 7.
14.21. În cazul montării corpurilor de încălzire în nişe, potrivit prescripţiilor art.6.10. sau în cel al acoperirii
lor cu măşti, potrivit prescripţiilor art.6.13, 6.14., distanţele laterale până la pereţii nişei sau ai măştii se
stabilesc astfel încât să permită montarea şi manevrarea normală a armăturilor.
14.22. Distanţa frontală între corpul încălzitor şi mască este de cel puţin:
• 2 cm, la măşti cu goluri (obişnuite), cu excepţia cazului în care masca este confecţionată din
materiale combustibile şi temperatura agentului termic depăşeşete 95oC, pentru care distanţa
minimă este de 5 cm ;
• 5 cm, la măşti pline.
Fac excepţie convectoarele, la care masca se montează lipită de bateria de încălzire. Elementul frontal al
măştilor va fi demontabil, permiţând accesul la corpul de încălzire, în vederea întreţinerii.
Amenajări constructive pentru instalaţiile de încălzire
14.23. Trecerea conductelor prin elementele de construcţii (fundaţii, pereţi, planşee) se va face prin goluri
anume prevăzute, comune grupului de conducte, cu respectarea prevederilor art. 5.33., 5.34. şi 14.8.
Dimensiunile minime ale golurilor şi şanţurilor pentru trecerea, respectiv pozarea conductelor, vor fi
conforme indicaţiilor din tabelul 14.2.
Se pot executa goluri şi şanţuri de alte dimensiuni decât cele indicate în tabelul 14.2. dacă ele se justifică,
în funcţie de poziţia de montare, necesitatea şi modul izolării termice a conductelor îngropate, tehnologia
de prefabricare în atelier şi de montare pe şantier etc.
14.24. Racordarea canalelor termice exterioare la subsolul tehnic, respectiv la canalele din interiorul
clădirii, se realizează astfel încât să permită preluarea tasărilor fără a se periclita buna funcţionare a
instalaţiilor, ţinând seama şi de prevederile art. 5.34.
În cazul existenţei în zonă a unei reţele de distribuţie a gazelor naturale, la pătrunderea reţelei exterioare
în subsol şi la trecerea instalaţiei interioare de încălzire centrală prin planşeele aflate sub nivelul terenului,
se vor lua măsurile prevăzute la art. 5.40.
14.25. Pentru întreţinerea şi manevrarea diferitelor armături şi aparate ale conductelor pozate în canale
necirculabile se amenajează cămine de vizitare, cu guri şi scări de acces. Dimensiunile gurilor de acces
se stabilesc în raport cu mărimea armăturilor, dar nu mai mici de 0,70 m diametru.
Canalele circulabile se prevăd cu posibilităţi de acces în canal pentru intervenţii în caz de avarie, marcate
cu indicatoare. Se recomandă dotarea cu mijloace de semnalizare şi comunicare a avariilor.
14.26. Accesul la subsolurile şi etajele tehnice destinate montării elementelor instalaţiilor de încălzire din
interiorul clădirilor se asigură prin scări şi uşi cu gabarit corespunzător necesităţilor controlului şi
întreţinerii instalaţiilor.
14.27. Se asigură la subsol spaţiul necesar accesului şi manevrelor - în timpul exploatării - la organele de
închidere şi reglare, precum şi cel necesar accesului la contoarele care măsoară consumul de căldură.
14.28. Pentru evacuarea căldurii degajate de conducte, aparate şi armături, subsolurile şi etajele tehnice
se prevăd cu ferestre, canale de ventilare sau orificii de ventilare, cu posibilitatea de reglare şi închidere.
Pardoseala subsolului şi etajului tehnic se execută cu pantă spre punctele de colectare a scurgerilor
accidentale de apă.
Tabelul 14.2.
DIMENSIUNI MINIME ALE STRǍPUNGERILOR ŞI ŞANŢURILOR ÎN
PEREŢI
Coloană bitubulară cu
15 x 10 20 x 13
diametrul până la 50 mm
Coloană monotubulară cu
10 x 10 12 x 10
diametrul până la 50 mm
• pentru reţelele termice de apă cu reglaj calitativ - temperatura medie anuală a agentului termic şi
debitul nominal de agent termic ;
• pentru reţelele de apă cu reglaj cantitativ - temperatura agentului termic şi debitul mediu anual de
agent termic.
• la pozarea aeriană (în exterior) sau în canale - temperatura medie a aerului ambiant pentru
perioada de funcţionare a reţelei;
• la pozarea direct în sol fără canal - temperatura medie a solului la adâncimea de pozare a
conductelor pentru perioada de funcţionare a reţelei.
Grosimea izolaţiei termice - determinată prin calculul de optimizare - trebuie să conducă la o eficientă a
termoizolaţiei de minimum 80 %. Eficienţa termoizolaţiei se determină conform art.17.22.
15.3. La proiectarea şi executarea izolaţiilor termice şi învelitorilor de protecţie ale acestora, se vor
respecta prevederile cuprinse în:
15.4. Izolarea termică a conductelor şi aparatelor se aplică numai după curăţirea la luciu metalic şi
protejarea lor cu straturi anticorozive.
15.5. Rămân neizolate termic numai conductele amplasate în spaţii închise, ale căror cedări de căldură
se utilizează pentru încălzirea încăperilor în care sunt montate.
15.6. Izolaţia termică a armăturilor, compensatoarelor cu presetupă şi a îmbinărilor cu flanşe se
realizează demontabilă.
15.7. Izolaţia termică trebuie să se realizeze din materiale incombustibile sau greu combustibile,
hidrofuge sau protejate hidrofug, având un coeficient de conductivitate termică redus şi care îşi păstrează
proprietăţile de izolare termică în timpul exploatării.
15.8. La izolarea termică a elementelor instalaţiilor termice nu este permis folosirea de materiale
termoizolante putrescibile, a celor care, datorită încălzirii, se înmoaie, îşi pierd capacitatea de izolare
termică sau degajă sulf, noxe, etc.
15.9. Conductele montate mascat (în ghene, sub rabiţ etc.) se pot izola individual sau în comun (ducere
şi întoarcere), făr protecţie specială în exterior.
15.10. Conductele pozate în subsoluri tehnice şi canale subterane - interioare sau exterioare - se prevăd
cu înveliş protector al termoizolaţiei.
În canalele pentru conducte se prevede protejarea termoizolaţiei, de regulă, cu carton asfaltat, cu
rosturile îmbinate prin vopsirea cu bitum sau alte învelişuri de protecţie.
15.11. Conductele montate aparent, în alte niveluri ale clădirii decât cele exclusiv tehnice, inclusiv
subsoluri care au şi altă destinaţie decât cea de subsol tehnic (de ex: cu boxe), se prevăd cu înveliş
protector, stabilit în concordanţă cu rolul funcţional al nivelului respectiv.
15.12. Izolaţia conductelor termice montate în exterior pe suporţi, stâlpi sau pe faţa exterioară a pereţilor
clădirilor se prevede cu înveliş de protecţie contra intemperiilor, conform prevederilor “Instrucţiunilor
tehnice” C 142.
15.13. Conductele pentru reţelele termice montate direct în sol vor avea materialele componente, inclusiv
termoizolaţia, conform SR EN 253; ele se livrează gata termoizolate. Zonele de îmbinare dintre conducte
sau dintre acestea şi fitinguri se vor termoizola local conform prevederilor Normativului NP 029 şi a
indicaţiilor producătorilor.
15.14. Conductele preizolate montate direct în sol sau în canale nevizitabile vor fi dotate cu sisteme de
control, depistare şi localizare a avariilor compuse din conductoare electrice înglobate în termoizolaţia
conductelor şi aparate de măsură şi avertizare.
15.15. Toate conductele instalaţiilor de încălzire, indiferent de locul de montaj şi de caracteristicile
agentului termic, precum şi schimbătoarele de căldură, vasele de expansiune şi rezervoarele de orice fel
utilizate în instalaţiile de încălzire, se protejează împotriva coroziunii printr-un strat de bază anticoroziv,
aplicat pe suprafaţa ţevilor şi aparatelor.
Stratul de bază pentru protecţia anticorozivă se execută din miniu de plumb sau alte materiale, aplicat
după curăţirea de rugină a suprafeţelor protejate.
15.16. La conductele montate aparent, neizolate termic, în spaţii cu cerinţe estetice şi igienic-sanitare (de
ex.: clădiri de locuit, social - culturale etc.) se aplică, peste stratul anticoroziv de bază, două straturi de
vopsea şi unul de lac rezistent la temperatură.
15.17. La pozarea fără canal a reţelelor termice se va analiza oportunitatea prevederii unei protecţii
electrice a conductelor împotriva coroziunii, provocate de agresivitatea solului şi a apelor freatice, precum
şi de curenţii vagabonzi.
Stabilirea necesităţii prevederii protecţiei, se va face potrivit indicaţiilor din “Normativul pentru protecţia
contra coroziunii a construcţiilor metalice îngropate”, indicativ I 14, STAS 10128, STAS 10166/1, STAS
E10702/2, SR 7335/3, 5, 6, 8, 9, referitoare la protecţia împotriva coroziunii a construcţiilor metalice şi a
conductelor subterane şi supraterane.
[top]
• pe conductele de alimentare cu apă caldă sau fierbinte a clădirilor, la intrarea şi ieşirea acestora ;
• pe ramurile principale (ducere şi întoarcere) ale reţelelor exterioare sau interioare de distribuţie
de apă caldă sau fierbinte;
• la intrarea şi ieşirea apei calde sau fierbinţi la aparate consumatoare mari (baterii de încălzire,
aeroterme ş.a.).
În cazul în care, în exploatare, este necesar un control frecvent al funcţionării instalaţiilor respective, se
pot monta termometre permanente, cu condiţia prevederii măsurilor de protecţie a acestora.
16.6. Se recomandă prevederea unei bucle de semnalizare acustică şi, eventual optică a atingerii
temperaturii maxime admisibile la cazanele de apă caldă, respectiv pe circuitul secundar al
schimbătoarelor de căldură, ce produc apă caldă pentru încălzire sau pentru consum.
16.7. Se vor prevedea manometre indicatoare:
- pe distribuitoarele şi colectoarele instalaţiilor de încălzire cu apă cu circulaţie prin pompe (în cazul când
distribuitoarele sau colectoarele se află în imediata aproiere a pompelor de circulaţie şi sunt legate direct
de acestea, montarea manometrelor nu este obligatorie);
16.8. Clasa de precizie a manometrelor şi limitele maxime de lucru vor fi conform STAS 3589.
16.9. în scopul verificării echilibrării hidraulice a circuitelor de conducte, a căderilor de presiune în aparate
cu rezistenţă hidraulică mare şi variabilă în timp, precum şi pentru măsurarea debitului agentului termic,
se vor prevedea, fie armături specializate pentru determinarea presiunilor, fie perechi de prize de
presiune (racorduri din ţeavă Dn 15 cu robinete de închidere) pentru montarea manometrelor diferenţiale
sau cu citire directă:
La rezervoarele de condensat greu accesibile (în cuve adânci) se va prevedea un indicator de nivel cu
plutitor care să poată fi citit dintr-un loc accesibil.
16.12. Instalaţiile de preparare a apei calde de consum vor fi prevăzute cu termoregulatoare limitatoare
de temperatură, oricare ar fi agentul termic utilizat.
16.13. Centralele termice cu capacitate începând de la 4 MW vor fi prevăzute cu câte un aparat pentru
analiză chimică a gazelor de ardere şi termometre pentru măsurarea temperaturii gazelor de ardere.
Automatizare
16.14. Pentru asigurarea protecţiei instalaţiilor şi funcţionarea lor în condiţii de eficienţă maximă în limitele
parametrilor necesari se prevede automatizarea instalaţiilor de încălzire centrală.
16.15. Automatizarea instalaţiilor din centrale termice şi puncte termice se face în confomitate cu “Ghidul
pentru proiectarea automatizării instalaţiilor din centrale şi puncte termice” - indicativ I 36.
16.16. Automatizarea instalaţiilor dintr-o centrală termică sau punct termic se bazează pe o schemă
tehnologică. Schema tehnologică, completată cu aparatură de automatizare, cuprinde, atât reprezentarea
cu ajutorul simbolurilor grafice a procesului tehnologic aferent centralei termice sau punctului termic, cât
şi reprezentarea simbolică a aparaturii de automatizare precum şi interdependenţa funcţională dintre
acestea.
16.17. În centralele termice de apă caldă se automatizează:
16.18. Cazanele centralei termice vor fi dotate, obligatoriu, cu elemente automate de protecţie la
creşterea accidentală a temperaturii (supraîncălzire).
Se prevăd următoarele elemente automate de protecţie la creşterea temperaturii peste valorile admise:
Proiectantul centralei termice va verifica dacă în specificaţia tehnică a cazanelor sunt cuprinse
elementele de protecţie la creşterea temperaturii; în cazul în care acestea nu sunt cuprinse, ele vor fi
prevăzute prin proiectul de automatizare al centralei termice.
Instalaţia de automatizare pentru protecţia cazanelor la creşterea accidentală a temperaturii va fi
completată cu sisteme de avertizare sonoră şi optică.
16.19. Automatizarea funcţionării arzătoarelor, cazanelor se face în conformitate cu Instrucţiunile ISCIR C
39 “Prescripţii tehnice pentru echiparea arzătoarelor de combustibil lichid şi arzătoarelor de gaze.
Instalaţii de automatizare”.
16.20. În punctele termice se automatizează:
- reglarea temperaturii agentului termic pe conducta de ducere spre instalaţiile de încălzire (agentul
secundar) în funcţie de temepratura exterioară şi de diagrama de reglaj a instalaţiilor de încălzire;
• “Soluţii şi detalii de montaj pentru contoare de apă rece, apă caldă şi energie termică”, indicativ
SC 001 ;
• “Soluţii cadru de contorizare a consumurilor de apă, gaze naturale şi energie termică aferente
instalaţiilor din blocurile de locuinţe”, indicativ SC 002.
17.2. Pierderile de căldură din reţelele de transport şi distribuţie au ca efect reducerea temperaturii cu ∆
tp (0C), determinată cu relaţia:
∆ tp = q x L (oC)
în care L = distanţa între sursele de căldură şi punctul de consum, în km;
q = indicele reducerii de temperatură a agentului termic datorită pierderilor de căldură, în oC/km;
Reţelele de distribuţie a căldurii se izolează termic conform prevederilor art.15.2. pentru a nu se depăşi o
valoare maximă q = 0,5 oC/km.
Pentru a avea la punctul de consum temperatura nominală T n (0 (oC), pentru care se proiectează
instalaţia de încălzire centrală, este necesar ca, la plecarea de la sursa de căldură la cazane, agentul
termic să aibă temperatura reală Tr (oC) determinată cu relaţia:
Tr = Tn + q x L (oC)
17.3. Pentru alegerea numărului de cazane şi pentru stabilirea puterii termice a fiecărui cazan se ţine
seama de prevederile art. 9.19 .... 9.23 din prezentul normativ.
Schimbătoarele de căldură
17.4. Capacitatea termică (puterea termică) a schimbătoarelor de căldură pentru încălzire şi prepararea
apei calde de consum, folosite în centrale şi puncte termice, se determină luând în considerare, după
caz, componentele necesităţilor de căldură indicate la art. 17.1.
17.5. Debitul de agent termic primar necesar schimbătoarelor de căldură din centrale şi puncte termice se
determină în funcţie de necesităţile de căldură, ţinând seama de caracteristicile termohidraulice ale
aparatelor schimbătoare de căldură, de temperaturile nominale ale agenţilor termici, de schemele de
racordare, de regimul de funcţionare şi de existenţa acumulării.
17.6. La alegerea numărului şi tipurilor de aparate schimbătoare de căldură se au în vedere prevederile
art.9.37, 9.38 - pentru centrale termice şi 11.6, 11.7 - pentru puncte termice.
17.7. La dimensionarea schimbătoarelor de căldură din centrale şi puncte termice , se ţine seama de
valoarea coeficientului de utilizare (de murdărire) a suprafeţelor de încălzire prevăzut de producător
pentru durata de utilizare garantată.
Pompe
17.8. La stabilirea soluţiei generale de echipare cu pompe de circulaţie agent termic (apă caldă, apă
fierbinte) a centralelor şi punctelor termice se vor avea în vedere indicaţiile de la articolele 9.32, 9.33,
9.34, pentru centrale termice şi 11.8, pentru puncte termice.
17.9. Parametrii funcţionali caracteristici la care se dimensionează pompa de circulaţie, debitul de apă şi
înălţimea de pompare, se determină astfel:
• debitul de apă - pe baza debitul de căldură transportat şi a ecartului nominal de temperatura (tur-
retur) ;
• înălţimea de pompare - pe baza pierderilor de sarcină totale, liniare şi locale, pe circuitul hidraulic
deservit de pompă (circuitul închis al reţelei de conducte între refularea şi aspiraţia pompei) .
Înălţimea între nivelul Regimul de Debitul de golire, litri/oră, al unui robinet cu Dn:
mediu al apei în înălţime
instalaţie şi nivelul de corespunzător 15 20 25 32 40
racordare a conductei al clădirii de
de golire (m) locuit
• menţinerea intensităţii energiei radiante la nivelul capului ocupanţilor în limitele de 12 -14 W/mp
pentru temperaturi interioare de 15 - 22 oC (valorile mici corespund temperaturilor mai ridicate) ;
• limitarea temepraturii medii admisibile la 25 – 26 oC pentru suprafeţele radiant de la pardoseală -
în cazul încăperilor cu locuri fixe de muncă şi activitate îndelungată şi la 29 oC - în cazul
încăperilor cu folosinţă de scurtă durată.
• vpe baza unei presiuni disponibile date, caz în care se va urmări consumarea presiunii
disponibile, cu condiţia echilibrării hidraulice, prin trasee economice şi cu utilizarea unui număr
minim de organe de reglare;
• pe baza unei căderi de presiune rezultată dintr-un calcul de optimizare.
În cazul în care nu este dată o presiune disponibilă, pentru calculul diametrelor preliminare ale circuitului
de conducte se recomandă adoptarea vitezelor de circulaţie a apei, indicate în tabelul 17.2. şi diferenţiate
funcţie de tipul reţelei (interioare sau exterioare).
Pentru reţelele de conducte la care reglajul furnizării căldurii este de tip cantitativ sau mixt se pot adopta,
la condiţii nominale, viteze de circulaţie a apei mai mari decât cele indicate în tabel.
Tabel 17.2.
VITEZE INDICATE PENTRU CIRCULAŢIA APEI ÎN
CONDUCTE DE OŢEL (m/s)
3/8 0,20...0,35 -
1/2 0,20...0,40 -
3/4 0,30...0,45 -
1 0,30...0,60 0,40...0,70
2 0,50...0,80 0,55...1,00
377...521 - 2,10...2,80
• 1,5 m/s - în instalaţii interioare din clădiri cu cerinţe speciale de protecţie la zgomot (spitale,
sanatorii, săli de lectură etc.) ;
• 2,0 m/s - pentru clădiri de locuit şi social-culturale ;
• 3,0 m/s - pentru hale industriale ;
• 4,0 m/s - pentru reţele termice de apă caldă şi apă fierbinte (racorduri şi reţele de distribuţie).
17.20. În instalaţiile cu regim hidraulic variabil în timp dimensionarea conductelor se face astfel încât să
se asigure stabilitatea hidraulică a instalaţiei, ceea ce se obţine printr-o valoare cât mai ridicată a
raportului dintre pierderea de sarcină a instalaţiei consumatorului şi cea a reţelei.
17.21. Pentru instalaţiile de încălzire cu apă caldă cu circulaţie forţată, în calculul coloanelor verticale se
urmăreşte ca ecartul de presiune disponibil la baza coloanelor să fie cel puţin de trei ori mai mare decât
presiunea datorată gravitaţiei, considerată cu valoarea corespunzătoare temepraturii exterioare medii a
perioadei de încălzire (a se vedea şi art.5.9.).
17.22. Eficienţa termoizolaţiei conductelor, necesară de obţinut conform art.15.2., se determină cu relaţia:
riz = (qo - qiz)/qo x 100 (%)
în care qo = pierderea de căldură unitară a conductei neizolate,
qiz = pierderea de căldură unitară a conductei izolate.
Conducte de abur şi condensat
17.23. Dimensionarea conductelor de abur se face pe baza vitezelor maxime indicate în tabelul 17.3.
Dimensionarea conductelor de condensat cu circulaţie naturală (cădere liberă) se face conform tabelului
17.4. pentru condensat de joasă presiune sau tabelului 17.5. pentru condensat de medie presiune.
Conductele de condensat cu circulaţie forţată se dimensionează în mod similar cu conductele de apă
caldă sau fierbinte cu circulaţie forţată.
Calcul mecanic al conductelor
17.24. Calculul mecanic al conductelor este obligatoriu pentru reţelele termice de transport şi distribuţie
de apă fierbinte, abur şi apă caldă.
17.25. Prin calculul mecanic al condcutelor se detemrină :
17.26. La calculul mecanic al conductelor se iau în considerare eforturile generate de:presiunea agentului
termic, greutatea proprie conductelor pline cu apă şi izolate termic, frecarea pe suporţii mobili şi în
compensatoarele cu presgarnitură şi forţele elastice ale compensatoarelor în formă de U, L şi Z; în cazul
conductelor montate aerian se are în vedere şi acţiunea vântului, iar în zonele cu acţiuni seismice şi
efectul acestor acţiuni.
17.27. În calculul mecanic al reţelelor termice se iau în considerare următoarele :
Tabelul 17.3.
VITEZE MAXIME PENTRU CALCULUL CONDUCTELOR INSTALATIILOR DE INCALZIRE CU ABUR
(în m/sec)
3/8 11 18 2 3,5 35
1/2 14 20 2,5 4 35
3/4 18 22 3 5 35
1 22 25 4 6 40
1 1/4 25 30 5 7,5 40
1 1/2 30 35 6 9 40
50-75 35 40 8 11 40
75-150 40 50 10 14 50
peste 150 50 60 14 20 70
Tabelul 17.4.
DIMENSIONAREA CONDUCTELOR DE CONDENSAT DE JOASA PRESIUNE CU CIRCULATIE
NATURALA (CADERE LIBERA)
20 17 26 81 52 29
25 33 49 145 93 46
Diametrul
nominal al
15 20 25 32 40 50 65 80 100 125 150 200
condcutei în
(mm)
Panta **
Debit de condensat (în kg/h*)
hidraulică
1/100 100 200 400 900 1500 2800 6300 9300 17000 31000 53000 121000
1/200 80 150 300 600 1000 2000 4400 6600 12000 22000 37000 86000
1/300 50 130 250 500 800 1500 3500 5500 10000 18000 30000 70000
1/400 45 100 200 450 700 1400 3200 4700 8800 16000 26000 61000
1/500 40 90 190 430 650 1200 2900 4200 7700 14000 24000 54000
1/1000 30 60 120 290 450 850 2100 2900 5400 10000 17000 38000
* Valorile din tabel sunt valabile apentru condensat provenit din abur cu presiunea de 0,7-1,1 bar. Conductele de
condensat provenit din abur cu presiunea de 1,1-8bar vor avea diametrul imediat superior celui rezultat din tabel.
** Lungimea echivalentă a rezistenţei locale, considerată la stabilirea pantei hidraulice a conductelor de
condensat, va fi egală cu 1 m pentru fiecare piesă specială (cot, ramificaţie etc.) şi 5 m pentru fiecare armătură
(ventil, clapetă etc.).
17.28. Dilatarea liniară (alungirea condcutelor) se determină folosind relaţia:
∆ L = α x L x (tmax - tmont)
în care: ∆ L = alungirea conductei (cm) ;
α = coeficientul de dilatare liniară; pentru oţel: α = 0,0012 cm/m x grd
L = lungimea conductei compensate (distanţa între două reazeme fixe), în (m) ;
tmax = temperatura maximă a agentului termic (oC) ;
tmont = temperatura de montaj a conductei (oC).
17.29. Alegerea tipului de suport mobil şi a distanţei dintre suporturi se fac în conformitate cu
recomandările de la art.12.32...12.35.
17.30 Alegerea tipului de suport fix şi a distanţei dintre suporturi se fac în conformitate cu recomandările
de la art.12.37...12.40.
17.31. Alegerea tipului de compensator de dilatare şi a condiţiilor de montare se fac în conformitate cu
recomandările de la art.13.2...13.5, 14.12, 14.13.
17.32. Conductele instalaţiilor interioare de încălzire vor respecta prevederile, referitoare la configuranţia
traseului, preluarea dilatărilor şi susţineri, de la art.13.6...13.11.
17.33. Prescripţiile privind calculul mecanic pentru condutele preizolate termic montate direct în sol se
găsesc în Normativul NP 029.
[top]
• rezistenţă şi stabilitate ;
• siguranţă în exploatare ;
• siguranţă la foc ;
• igienă, sănătatea oamenilor, protecţia şi refacerea mediului ;
• economie de energie, izolare termică şi hidrofugă ;
• protecţia împotriva zgomotului ;
• cerinţe funcţionale ;
• adaptare în utilizare ;
• durabilitate ;
• etanşeitate ;
• confort tactil şi antropodinamic ;
• aspect estetic ;
• facilităţi de transport, montare şi depozitare ;
• economicitate.
18.2. Materialele, agregatele şi aparatele utilizate la executarea instalaţiilor de încălzire vor avea
caracteristicile şi toleranaţele prevăzute în standardele de stat sau în prescripţiile tehnice ale
producătorilor - interni sau externi - şi vor satisface condiţiile tehnice cerute în proiectul instalaţiei de
încălzire.
Ele vor trebui să fie însoţite de:
• certificatul de calitate, al furnizorului, care să confirme realizarea de către produsul respectiv a
caracteristicilor tehnice prevăzute ;
• fişe tehnice şi specificaţii conţinând caracteristicile produsului şi durata de viaţă în exploatare în
care se menţin aceste caracteristici ;
• instrucţiuni de montare, probare, întreţinere şi exploatare ale produsului ;
• certificatul de garanţie specificând perioada de timp în care se garantează caracteristicile
declarate ;
• certificate de atestare a calităţii şi a performanţelor (agremente tehnice MLPAT, avize tehnice,
procese verbale de omologare) emise de către institute de specialitate, abilitate în acest scop.
Elementele de instalaţii care fac obiectul instrucţiunilor tehnice ISCIR vor trebui să corespundă şi
prevederile acestora, iar cele care sunt supuse condiţiilor de omologare ale Biroului Român de Metrologie
Legală (BRML), să fie însoţite de certificatul de atestare.
18.3. Agregatele, aparatele şi armăturile vor fi astfel alese încât să permită ca în ansamblul instalaţiei să
se efectueze verificările şi probele prevăzute în cap.20.
18.4. Reţelele de conducte, interioare şi exterioare, se execută folosind ţevi din oţel, din materile
neferoase sau materiale plastice, care să corespundă condiţiilor mecanice, termice şi de protecţie
anticorozivă ale instalaţiei.
Aceleaşi condiţii se pun şi pentru fitingurile de uz comun sau cele speciale - pentru anumite părţi ale
instalaţiei sau pentru un anumit material de ţeavă.
18.5. Pentru elementele conductelor folosite în instalaţiile care nu permit un control curent (de ex.: în
instalaţiile sub pardoseală sau montate mascat în plafon sau în perete) se folosesc materiale care să
asigure o fiabilitate ridicată garantată.
18.6. La confecţionarea compensatoarelor de dilatare de tip U se vor folosi ţevi din oţel fără sudură
longitudinală.
18.7. Corpurile de încălzire trebuie să aibă certificarea şi, după caz, atestarea caracteristicilor termice şi
hidraulice, inclusiv curba de variaţie a cedării de căldură în funcţie de temperatura şi debitul agentului
termic şi de modul de racordare al corpului de încălzire la instalaţie (a se vedea şi art. 6.3.).
18.8. Armăturile folosite în instalaţiile de încălzire se aleg în raport cu funcţiunea lor şi cu parametrii
agentului termic.
Armăturile de reglare vor fi însoţite de certificarea variaţiei caracteristicilor de debit şi presiune în funcţie
de gradul de închidere.
Se dă preferinţă utilizării armăturilor pentru care producătorul indică numărul de cicluri repetate de
acţionări la care armătura rezistă. Se recomandă ca robinetele să reziste la minim 30.000 cicluri.
18.9. Pentru instalaţiile cu agent termic apă , se folosesc - de preferinţă - ca armături de închidere şi
reglare, robinetele cu ventil şi tijă înclinată pentru diametre până la Dn = 100 mm şi robinetele cu sertar
pentru diametre peste Dn = 100 mm.
Ca armături de închidere se recomandă utilizarea robinetelor cu bilă, pentru diametre până la Dn = 100
mm şi a robinetelor tip fluture, pentru diametre peste Dn = 100 mm.
18.10. Armăturile cu funcţionare automată, alese în raport cu funcţiunile lor, vor fi însoţite de întregul
echipament auxiliar de automatizare (sau cu indicaţii precise privind elementele care se completează) şi
de certificările prevăzute la art.18.2. şi 18.8. pe întregul ansamblu, robinet plus echipamentul de
automatizare şi acţionare.
18.11. Armăturile de reglare ale corpurilor de încălzire se aleg în conformitate cu soluţia de reglare a
sistemului de încălzire respectiv (a se vedea şi art. 5.18).
18.12. Aparatele de măsură, inclusiv cele pentru măsurarea debitului (contoare) de căldură, vor fi însoţite
de echipamentul auxiliar şi vor trebui să fie certificate în conformitate cu art. 18.2.
18.13. Agregatele cu piese în mişcare (pompele de circulaţie a apei şi agregatele de încălzire cu aer cald)
vor trebui să aibă randament ridicat şi un nivel redus al zgomotelor şi vibraţiilor. Ele vor trebui să fie
însoţite de certificarea caracteristicilor în funcţie de turaţia motoarelor.
18.14. Schimbătaorele de căldură vor trebui să aibă gabarit şi greutate reduse. Este necesară certificarea
caracteristicilor în funcţie de variaţia temperaturii şi debitelor agenţilor termici primar şi secundar.
18.15. Cazanele de apă trebuie să corespundă prevederilor art.9.17. şi să fie însoţite de certififcarea
caracteristicilor lor.
[top]
19. EXECUTAREA LUCRǍRILOR DE INSTALAŢII DE ÎNCǍLZIRE
Condiţii generale de execuţie
19.1. Executarea lucrărilor de instalaţii de încălzire se face numai pe bază de proiect.
Proiectul de execuţie va cuprinde toate datele tehnice şi economice necesare realizării instalaţiei.
Este obligatoriu ca proiectul dat spre execuţie pe şantier să fie verificat de către un verificator tehnic
atestat MLPAT.
19.2. Începerea executării lucrărilor se va face numai după ce s-au obţinut toate avizele şi acordurile
necesare, emise de către organele abilitate (a se vedea şi art.2.7.).
19.3. Executarea lucrărilor de instalaţii de încălzire centrală va fi realizată numai de către unităţi de
execuţie certificate profesional, în conformitate cu prevederile art.2.8.
19.4. Executarea instalaţiilor de încălzire centrală se va face în coordonare cu celelalte lucrări de instalaţii
şi construcţii.
19.5. La executarea lucrărilor se utilizează numai materiale, agregate şi aparate ce corespund cerinţelor
proiectului şi satisfac prevederile de la cap.18.
Executantul lucrărilor de instalaţii se asigură de existenţa certificatelor menţionate la art. 18.2. şi de
cunoaşterea lor de către personalul specializat propriu.
19.6. Înaintea punerii în operă, toate materialele şi aparatele se supun unui control vizual pentru a se
constata că nu au suferit degradări de natură să le afecteze calitatea şi performanţele (deformări sau
blocări la aparate, starea filetelor, a flanşelor, funcţionarea armăturilor, ştuţuri deformate sau lipsă etc.);
se vor remedia eventualele defecţiuni şi se vor înlocui aparatele şi materialele care prin remediere nu pot
fi aduse în stare corespunzătoare.
19.7. Se verifică dacă recipentele sub presiune (cazane, hidrofoare, boilere etc.) au fost supuse
controlului ISCIR, dacă au placa de timbru şi cartea tehnică de exploatare aferentă.
19.8. La aparatele de măsură şi control, se verifică existenţa sigiliului şi a formelor de atestare a
controlului Biroului Român de Metrologie Legală (BRML).
Depozitare şi manipulare
19.9. Păstrarea echipamentelor de instalaţii de încălzire se face în magazii sau spaţii de depozitare
organizate în acest scop, în condiţii care să asigure buna lor conservare.
La depozitarea materialelor, agregatelor şi aparatelor de instalaţii se vor respecta instrucţiunile furnizorilor
şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor şi de protecţie a muncii.
19.10. Materialele de instalaţii asupra cărora condiţiile atmosferice nu au, practic, influenţă nefavorabilă
pe durata depozitării se depozitează în aer liber, în stive sau rastele, pe platforme betonate sau balastate,
special amenajate în acest scop, cu respectarea normelor specifice de tehnica securităţii muncii.
19.11. Materialele ce pot fi deteriorate de intemperii sau de acţiunea directă a soarelui (de ex.: radiatoare,
armături, ţevi din mase plastice, materiale de izolaţii) se depozitează în magazii închise sau sub
şoproane, acoperite cu prelate sau foi de polietilenă.
Aparatele de măsură şi control, echipamentele de automatizare, aparatele cu motoare electrice, se
păstrează obligatoriu în magazii închise, în rastel.
19.12. Manipularea materialelor se va face cu respectarea normativelor de tehnica securităţii muncii şi în
aşa fel încât să nu se deterioreze. Se va da o atenţie deosebită materialelor casante sau uşor
deformabile (de ex.: radiatoare, conducte preizolate, ansambluri prefabricate cu aparatura de măsură şi
control montată etc.)
19.13. Materialele, agregatele şi aparatura vor fi aduse pe şantier, de regulă, pe măsura necesităţilor de
punere în operă.
Tehnologii de îmbinare, etanşare şi fasonare
19.14. Tehnologia de îmbinare a ţevilor din oţel pentru realizarea instalaţiilor de încălzire cu apă caldă se
alege de către executant astfel încât să se evite riscul obturării secţiunii ţevii.
Se recomandă ca, pentru ţevile din oţel cu diametre mai mici de 3/4”, să se folosească îmbinarea cu
fitinguri cu filet.
Pentru ţevile din oţel cu diametrul începând de la 3/4”, îmbinarea se face, de regulă, prin sudură, cu
luarea măsurilor necesare pentru a evita obturarea secţiunii conductei.
19.15. Pompele de circulaţie, schimbătoarele de căldură, cazanele şi recipientele se racordează la
instalaţie prin îmbinări demontabile.
19.16. În instalaţiile de încălzire cu apă fierbinte din clădirile industriale, îmbinarea între conducte sau
între conducte şi corpurile de încălzire se execută, de regulă, prin sudură.
19.17. Îmbinarea între conducte şi armături se execută prin flanşe sau prin filet, după tipul armături
utilizate.
19.18. Filetul ţevilor va corespunde prevederilor STAS 402 şi trebuie să permită înşurubarea pieselor cu
mâna până la cel puţin jumătate şi cel mult trei sferturi din lungimea filetului piesei.
19.19. La îmbinările cu filet etanşarea se execută cu fuior de cânepă îmbibat cu pastă de miniu de plumb
sau pastă de grafit amestecată cu ulei de in fiert sau alte soluţii de etanşare omologate în acest scop.
19.20. La îmbinarea prin sudură a ţevilor cu diametrul peste 1”, ţevile cu pereţi sub 4 mm grosime se
sudează în “I”, iar cele cu grosime de 4 mm sau mai mare se sudează în “V”.
19.21. La ţevile din instalaţiile care fac obiectul instrucţiunilor tehnice ISCIR îmbinarea se va face conform
prevederilor acestora.
19.22. Etanşarea îmbinărilor prin flanşe, pentru temperaturi până la 100 oC se face cu garnituri
confecţionate din carton - STAS 1733 - unse cu pastă de miniu de plumb sau grafit îmbibat cu ulei de in
fiert. In cazul temperaturilor peste 100oC se vor folosi garnituri de klingherit grafitat (marsit). Se pot folosi
şi alte materiale care satisfac condiţiile necesare de etanşare la temperatura respectivă.
Garniturile îmbinărilor cu flanşe nu vor obtura secţiunea de trecere a ţevii, iar periferia garniturii va ajunge
până la şuruburile flanşei.
19.23. Schimbările de direcţie ale conductelor din oţel se realizează:
Se recomandă utilizarea, când condiţiile permit, a coturilor din ţeavă STAS 8805...8807.
Soluţia se alege de către executant, ţinând seama şi de prevederile articolului următor.
19.24. La confecţionarea curbelor şi coturilor pentru instalaţii, având drept agent termic apa cu
temperatura peste 115 0C sau abur cu presiunea nominală pste 1 bar, se vor respecta prescripţiile din
Instrucţiunile ISCIR C 15, în ceea ce priveşte felul ţevilor utilizate, tehnologia de confecţionare, razele de
curbură etc.
19.25. Pentru toate instalaţiile care nu sunt supuse prevederilor Instrucţiunilor ISCIR C 15, se ţine seama
de următoarele:
- îndoirea la rece se face numai cu ajutorul maşinilor-unelte speciale sau a dispozitivelor hidraulice pentru
îndoit ţevi;
• atât la îndoirea la rece, cât şi la îndoirea la cald a ţevilor cu sudură longitudinală, cusătura ţevii se
aşează pe generatoarea neutră a ţevii îndoite ;
• îndoirea prin cutare la cald şi folosirea de curbe din segmenţi sudaţi se face numai în cazuri
speciale, când nu se pot folosi celelalte procedee indicate anterior ;
• îndoirea prin cutare la cald se face numai în cazul ţevilor fără sudură şi având diametrul minim de
100 mm ;
• curbele din segmente se folosesc la ţevi cu diametrul minim de 100 mm; la confecţionarea
acestor curbe se evită aşezarea în continuare a sudurilor longitudinale din segmentele
componente ale curbei ;
• ţevile îndoite nu vor prezenta deformări ale secţiunii şi subţieri ale peretelui peste 0,5 mm.
19.26 Pentru ţevile din materiale plastice (polietilenă, polipropilenă), îmbinarea şi etanşarea se vor face
conform instrucţiunilor specifice (NP 003, GP 043 ş.a.).
Montarea conductelor
19.27. La punrea în lucru ţevile se inspectează la interior şi la exterior, se curăţă dacă este cazul şi se
protejează în timpul montajului împotriva pătrunderii de corpuri străine.
19.28. Conductele se vor monta pe baza prevederilor din proiect referitoare la traseu şi pantele de
montaj, după ce în prealabil s-a făcut trasarea lor.
19.29. Este interzisă montarea forţată a conductelor cu excepţia cazurilor de pretensionare.
19.30. Montarea conductelor de apă fierbinte şi de abur de medie presiune se va face cu respectarea
instrucţiunilor ISCIR C 15.
19.31. La racordarea ţevilor cu diametre diferite se asigură:
• continuitatea generatoarei superioare a conductelor pozate pe orizontală, prin care circulă apă
sau condensat ;
• continuitatea generatoarei inferioare a conductelor de abur pozate orizontal ;
• coaxialitatea conductelor verticale.
19.32. La schimbările de direcţie ale fascicolelor de conducte montate în acelaşi plan, curbele se
execută:
• cu aceeaşi rază de curbură (corespunzătoare ţevii cu diametrul cel mai mare), în cazul când
schimbarea de direcţie se face într-un plan perpendicular pe planul în care se găseşte fascicolul
de ţevi ;
• cu acelaşi centru, în cazul în care schimbarea de direcţie se face în acelaşi plan în care se
găseşte fascicolul de ţevi.
19.33. Ţevile sudate longitudinal se vor monta astfel încât sudura să fie vizibilă pe toată lungimea ei.
19.34. Legăturile la aparate se montează astfel încât să permită demontarea aparatelor sau a unora din
părţile lor componente.
19.35. Se vor folosi legături elastice pentru racordarea conductelor de combustibil lichid la arzătoare.
În scopul împiedicării transmiterii zgomotului şi vibraţiilor, se recomandă folosirea racordurilor elastice la
montarea pompelor în instalaţie.
19.36. Armăturile, înainte de montare, vor fi curăţate şi verificate în ceea ce priveşte starea elementelor
componente.
Armăturile trebuie probate la presiune, la standul de probe al şantierului, înainte de montare.
19.37. Toate armăturile se montează în poziţia “închis”.
La montarea armăturilor cu flanşe se asigură paralelismul între flanşele conductelor şi cele ale
armăturilor.
19.38. Supapele de siguranţă cu pârghie şi contragreutate se montează astfel încât tija să fie verticală şi
ridicarea contragreutăţii să se poată face liber, indiferent de poziţia ei pe pârghie.
Supapele de siguranţă se reglează prin stabilirea poziţiei contragreutăţii, respectiv a arcului,
corespunzător presiunii de asigurare prescrise.
Eşaparea fluidului la declanşarea supapei de siguranţă nu trebuie să pună în pericol utilizatorii.
Montarea corpurilor de încălzire
19.39. Corpurile de încălzire formate din elemente demontabile şi care se livrează neasamblate, se
probează după asamblarea lor şi înainte de montarea lor în instalaţii la presiunea prescrisă de
producător. Astfel, radiatoarele din fontă se probează timp de 20 minute la o presiune de minimum 10 bar
pentru produsele STAS 7363 şi de minimum 7 bar pentru produsele STAS 7364.
19.40. Consolele şi susţinătoarele se fixează astfel încât corpul de încălzire să fie paralel cu feţele finite
ale elementelor de construcţie, respectând distanţele minime indicate în cap.14. - Condiţii de montare.
19.41. Adâncimea de încastrare în zidărie netencuită a consolelor şi susţinătoarelor este de minimum 12
cm.
Corpurile de încălzire montate lângă pereţi uşori se fixează pe suporturi metalice, sprijinite pe pardoseală.
19.42. Corpurile de încălzire se fixează pe poziţie, conform instrucţiunilor de montare ale producătorilor,
folosind tipul şi numărul de console şi susţinătoare indicat de aceştia.
19.43. Pentru radiatoarele de fontă, realizate conform STAS 7363, numărul consolelor şi al
susţinătoarelor este cel din tabelul 22.1.
19.44. Pentru corpurile de încălzire formate din ţevi, la alegerea numărului de console şi susţinătoare se
recomandă următoarele:
19.45. Până la montarea armăturilor şi a legăturilor, toate corpurile de încălzire se prevăd cu capace sau
dopuri.
19.46. Serpentinele mascate se montează cu respectarea riguroasă a distanţelor prevăzute în proiect,
faţă de suprafaţa finită a elementelor de construcţie.
Instalarea cazanelor, schimbătoarelor de căldură şi a altor utilaje
19.47. Instalarea cazanelor, schimbătoarelor de căldură şi a vaselor de expansiune sub presiune se va
face în conformitate cu prevederile cuprinse în instrucţiunile tehnice ISCIR (C1, C4, C30, C31), precum şi
cu instrucţiunile de montare ale producătorilor.
19.48. La montare se vor respecta următoarele condiţii tehnice:
Prevederi finale
19.49. Verificarea calităţii execuţiei lucrărilor de instalaţii de încălzire centrală se face în conformitate cu:
19.50. Se iau măsuri ca, după executarea lucrărilor instalaţiei de încălzire, să nu existe nici un risc de
rănire prin contact (cu muchii sau colţuri tăioase, bavuri ascuţite) sau de opărire.
19.51. Corpurile de încălzire şi echipamentele instalaţiilor de încălzire trebuie să aibă finisajele rezistente
la apă, agenţi chimici, zgâriere şi curăţire.
19.52. Toate punctele de exploatare (centrale şi puncte termice, gospodăria de combustibil lichid,
punctele de distribuţie, reglare, măsurare, golire, dezaerisire etc.) se prevăd cu instrucţiuni de întreţinere
şi exploatare, incluzând scheme pentru principalele operaţiuni.
19.53. La distribuitoare - colectoare şi pe conducte se prevăd etichete indicând destinaţia funcţională a
agentului termic din conductele respective.
19.54. Echipamente care nu sunt în stare de funcţionare normală (sunt defecte, sunt în reparaţie sau
revizie etc.) vor fi semnalizate prin inscripţii corespunzătoare.
19.55. Pe căile de acces către punctele de exploatare se prevăd indicatoare care fac îndrumarea
accesului.
În locurile în care accesul este limitat la personalul de exploatare se prevăd plăci cu indicaţiile respective.
Tabelul 19.1.
NECESARUL DE CONSOLE (C) SI SUSŢINǍTOARELE (S) PENTRU
RADIATOARE STAS 7363
Tipul de radiator
Numărul
de 600/200/3 600/150/2 600/135/2 500/150/2 300/250/3
elemente
C S C S C S C S C S
Sub10 2 1 2 1 2 1 2 1 2 1
10-15 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2
16-20 3 2 2 2 2 2 2 2 2 2
21-25 3 2 3 2 3 2 3 2 3 2
26-30 4 2 3 2 3 2 3 2 3 2
31-35 4 2 4 2 3 2 4 2 4 2
36-40 5 3 4 2 4 2 4 2 4 2
[top]
• proba la rece ;
• proba la cald ;
• proba de eficacitate.
Probele în vederea punerii în funcţiune se fac atât la instalaţiile de încălzire noi cât şi la instalaţiile de
încălzire existente, la care s-au efectuat reparaţii capitale cu ocazia reabilitării şi modernizării acestora.
20.2. În completarea probelor de la art. 20.1 se prevăd probe de funcţionare a echipamentelor.
Probele de funcţionare a echipamentelor sunt verificări funcţionale specifice făcute asupra utilajelor şi
aparatajelor componente ale instalaţiilor de încălzire, în timpul funcţionării acestora (pompe, cazane,
schimbătoare de căldură, staţii de tratare a apei de adaos, sisteme de reglare automată etc.).
Probele de funcţionare a echipamentelor pot fi făcute separat sau pot fi simultane cu proba de cald sau
proba de eficacitate.
Proba la rece (de presiune)
20.3. Proba la rece se face în scopul verificării rezistenţei mecanice şi a etanşeităţii elementelor instalaţiei
de încălzire şi constă în umplerea cu apă a instalaţiei şi încercarea la presiune.
Umplerea instalaţiei pentru efectuarea probei la rece se face cu apă care îndeplineşte condiţiile de
calitate ca agent termic.
Proba la rece - obligatorie pentru întreaga instalaţiei - se face având racordate toate echipamentele din
centrala termică, reţelele de conducte şi aparatele consumatoare de căldură (corpuri de încălzire,
suprafeţe radiante, agregate de încălzire cu aer cald etc.)
În cazul când se folosesc corpuri de încălzire a căror rezistenţă nominală corespunde unei presiuni
maxime mai reduse decât a restului instalaţiei, proba de presiune la rece a instalaţiei se face fără
corpurile de încălzire respective, acestea fiind înlocuite fie cu corpuri de încălzire de inventar (rezistente
la presiunea la care se face proba), fie cu conducte de scurtcircuitare a legăturilor de ducere-întoarcere.
20.4. Proba la rece se execută înainte de finisarea elementelor instalaţiei (vopsiri, izolări termice etc.), de
închiderea acestora în canale nevizitabile sau în şanţuri în pereţi şi planşee, de mascarea şi înglobarea
lor în elementele de construcţii, precum şi de executarea finisajelor de construcţii.
Proba se execută în perioada de timp în care temperatura exterioară este mai mare de + 5 oC.
20.5. În vedrea executării probei la rece, se va asigura deschiderea completă a tuturor armăturilor de
închidere şi reglaj, închiderea conductelor de legătură la vasul de expansiune deschis, reglarea
armăturilor de siguranţă de la cazane şi de la vasul de expansiune închis în concordanţă cu presiunea de
probă, verificarea punctelor de racordare a instalaţiei la conducta de apă potabilă şi la pompa de
presiune.
20.6. Înainte de proba de presiune la rece instalaţia se spală cu apă potabilă.
Spălarea instalaţiei cuprinde racordarea conductei de ducere a instalaţiei la conducta de apă potabilă,
umplerea instalaţiei, racordarea conductei de întoarcere a instalaţiei la jgheabul de golire la canalizare şi
menţinerea instalaţiei sub jet continuu până când în apa golită din instalaţie nu se mai observă impurităţi
(nămol, nisip etc.) Operaţia se repetă cu schimbarea sensului de circulaţie al apei.
20.7. Presiunea de probă se determină în funcţie de presiunea maximă de regim şi de modul de execuţie
al instalaţiei, astfel:
• o dată şi jumătate presiunea maximă de regim, dar nu mai mică de 5 bar, la instalaţii montate
aparent şi la cele mascate sub finisaje uzuale ;
• dublu presiunii de regim, dar nu mai mică de 5 bar, la instalaţiile ce au părţi care se maschează
sub finisaje deosebite ;
• presiunea prevăzută în caietul de sarcini, pentru părţile din instalaţii care se înglobează în
elemente de construcţie (serpentine sau conducte în pereţi, plafoane sau pardoseli, realizate
numai cu ţevi trase) ;
• la presiunile prescrise de instrucţiunile tehnice ISCIR, pentru părţile de instalaţii care sunt supuse
prevederilor acestor prescripţii.
20.8. Verificarea comportării instalaţiei la proba rece poate fi începută imediat după punerea ei sub
presiune, prin controlul rezistenţei şi etanşeităţii tuturor îmbinărilor.
La îmbinările sudate controlul se face prin ciocănire, iar la restul îmbinărilor prin examinarea cu ochiul
liber.
20.9. Măsurarea presiunii de probă se începe după cel puţin 3 ore de la punerea instalaţiei sub presiune
şi se face cu manometru înregistrator sau cu manometru indicator cu clasa de precizie 1,6, prin citiri la
intervale de 10 minute.
Durata probei este de 3 ore.
20.10. Rezultatele probei la rece se consideră corespunzătoare dacă, pe toată durata probei, manometrul
nu a indicat variaţii de presiune şi dacă la instalaţie nu se constată fisuri, crăpături sau scurgeri de apă la
îmbinări şi presgarnituri.
În cazul constatării unor scăderi de presiune sau a defecţiunilor enumerate mai sus, se procedează la
remedierea acestora şi se repetă proba.
Rezultatele probei se înscriu în procesul verbal al instalaţiei.
După executarea probei, golirea instalaţiei de apă este obligatorie, în cazul în care nu este prevăzută
executarea succesivă a probei la cald.
Proba la cald
20.11. Proba la cald are drept scop verificarea etanşeităţii, a modului de comportare a elementelor
instalaţiei la dilatare şi contractare, a circulaţiei agentului termic. La centralele termice, proba la cald
cuprinde, în mod obligatoriu, verificarea randamentului de funcţionare al cazanelor, care va trebui să
corespundă datelor indicate în cartea tehnică a fiecărui cazan.
Proba la cald se execută la toate instalaţiile de încălzire indiferent de agentul termic utilizat, pe întreaga
instalaţie sau pe părţi de instalaţie care pot funcţiona separat.
20.12. Proba la cald se efectuează înaintea finisării (vopsirii, izolării), mascării sau închiderii elementelor
instalaţiilor în canale nevizitabile sau în şanţuri, în pereţi sau planşee, cu excepţia elementelor înglobate
în elementele de construcţii (serpentine sau conducte în pereţi, plafoane sau pardoseli), dar numai după
închiderea completă a clădirii şi după efectuarea probei la rece.
20.13. Pentru efectuarea probei la cald, instalaţiile interioare se alimentează, de preferinţă, cu agent
termic de la sursa definitivă; în cazul în care aceasta nu a fost pusă în funcţiune, alimentarea se poate
face de la o sursă provizorie.
Sursa de căldură va asigura debitul, presiunea şi temperatura agentului termic potrivit prevederilor
proiectului instalaţiei. Calitatea apei va corespunde prevederilor proiectului sau prescripţiilor tehnice
specifice unor elemente din instalaţie cu cerinţe speciale privind apa de alimentare (de ex.: apa
dedurizată, apa tratată cu inhibitori, în cazul instalaţiilor cu radiatoare din oţel etc.).
20.14. Odată cu proba la cald se efectuează şi reglajul instalaţiei.
Robinetele cu dublu reglaj de la corpurile de încălzire se poziţionează la treptele de reglaj primar
(prereglare) prevăzute în proiect, reglajul secundar fiind deschis la maximum.
Se controlează debitul agentului termic pe conducta de racordare a instalaţiei la reţeaua exterioară, cu
ajutorul dispozitivelor prevăzute în acest scop în proiect (contoare de căldură, debitmetre, diafragme
etc.), efectuându-se reglajul corespunzător.
20.15. Proba la cald comportă două faze.
În faza I-a, după ce apa a atins în instalaţie nivelul corect, se ridică temperatura ei la 50 0C şi se menţine
această temperatură în limitele unei variaţii de ± 5 0C. Dacă instalaţia este cu circulaţie prin pompe,
acestea se vor pune în funcţiune.
După 2 ore de funcţionare se face un control atent la toate corpurile de încălzire, constatând cu mâna sau
cu un termometru de contact gradul de încălzire (temperatura) la partea superioară şi la partea inferioară
a corpului de încălzire. Nu se admit diferenţe mai mari de 5 0C între corpurile de încălzire.
Acelaşi control se efectuează şi la conducte (în special la coloane). Lipsa de uniformitate a încălzirii se
corectează prin robinetele de reglaj.
La instalaţiile cu pompe de circulaţie se controlează, cu ajutorul a două manometre montate, unul pe
racordul de intrare, celălalt pe racordul de ieşire al pompei, dacă aceasta dezvoltă presiunea necesară.
La instalaţiile cu vase de expansiune închise se verifică, de asemenea, ca presiunile date de pompe să
nu depăşească presiunile admisibile pentru funcţionare.
20.16. În faza a II-a, se ridică temperatura agentului termic la valoarea nominală (în limitele a ± 5 0C) şi,
după 2 ore de funcţionare, se verifică dacă nu apar pierderi de apă la îmbinări, la corpuri de încălzire şi
armături.
Se controlează dacă dilatările se produc în sensul prevăzut în proiect, dacă ele sunt preluate în bune
condiţii, astfel încât să nu apară neetanşeităţii, iar punctele fixe să nu sufere deplasări.
Se verifică dacă se face o bună dezaerisire a instalaţiei.
În timpul funcţionării se urmăreşte cum lucrează pompele, motoarele electrice, cuplajele dintre ele şi cum
se comportă armăturile.
La răcirea instalaţiei se examinează din nou toată instalaţia spre a se controla etanşeitatea.
20.17. După terminarea acestei examinări şi după răcirea instalaţiei la temperatura ambiantă, se reia
proba, procedându-se la o nouă încălzire (faza I şi faza II), făcându-se un control identic cu cel descris
mai sus.
Dacă nici la a doua încălzire instalaţia nu prezintă neetanşeităţi sau încălziri neuniforme şi funcţionează
în condiţii normale, proba se consideră corespunzătoare.
După efectuarea probei, instalaţia se goleşte dacă - până la intrarea în funcţionare - există pericolul de
îngheţ.
Rezultatele probei se consemnează într-un proces verbal.
20.18. La centrale şi puncte termice, anterior probei la cald pentru întreaga instalaţie se face o probă
parţială, în care se porneşte instalaţia şi se ţine sub observaţie cel puţin o oră, verificând în principal:
Cu ocazia probei parţiale pentru centrala termică sau punctul termic, prealabile probei la cald pentru
întreaga instalaţie, se recomandă să se facă şi probele de funcţionare a echipamentelor (a se vedea
art.20.2.).
Proba de eficacitate
20.19. Se efectuează proba de eficacitate a instalaţiei pentru a verifica dacă instalaţia realizează în
încăperi gradul de încălzire prevăzut în proiect.
Ea se execută cu întreaga instalaţie în funcţiune şi numai după ce toată clădirea a fost terminată.
Pentru ca verificarea să fie concludentă, se va alege o perioadă rece, în care temperaturile exterioare să
fie sub 0 oC şi valoarea lor medie zilnică să nu varieze cu mai mult de ± 3 oC faţă de temperatura
exterioară medie a celor două zile precedente.
20.20. Pentru proba de eficacitate a instalaţiei de încălzire centrală cu corpuri de încălzire se încălzeşte
clădirea cu cel puţin trei zile înaintea probei, iar în ultimele 48 ore înaintea probei, agentul termic se
reglează conform graficului de reglaj, în limita unor abateri de ± 2 oC.
Pe timpul probei instalaţia trebuie să funcţioneze continuu şi toate uşile şi ferestrele clădirii să fie închise.
20.21. Proba de eficacitate durează 12 ore, cu măsurători din oră în oră.
20.22. Se măsoară temperaturile aerului exterior şi ale agentului termic pe conductele de ducere şi
întoarcere, verificându-se corelarea acestor parametri conform graficului de reglaj calitativ.
20.23. Se citesc temperaturile interioare din încăperi cu ajutorul unor termometre montate în mijlocul
încăperii, la o înălţime de 0,75 m de la pardoseală; în cazul încăperilor cu deschidere mai mare de 10 m,
citirile se vor face pe zone cvasipătrate, cu suprafeţe de maximum 100 mp, tot la înălţimea de 0,75 m.
În încăperi de locuit măsurarea temperaturii se face în cel puţin 3 puncte din încăpere, la o distanţă de cel
puţin 2 m de la peretele încăperii şi la o înălţime de 0,75 m de la pardoseală; în cadrul probei se
urmăreşte stabilitatea şi uniformitatea temperaturii aerului din încăperi pe durata probei.
Dacă clădirea este expusă însoririi nu se iau în consideraţie citirile de temperaturi efectuate între orele 11
şi 16.
20.24. Pentru a asigura precizia măsurătorilor se recomandă alegerea de termometre cu gradaţii
corespunzătoare, şi anume:
Verificarea termometrelor se va face înainte de folosire, iar în timpul măsurătorilor ele vor fi ferite de
influenţe perturbatorii (curenţi de aer, radiaţii termice, căldură umană etc.).
20.25. Încăperile în care se măsoară temperatura interioară, vor fi:
La clădirile cu multe niveluri se asigură efectuarea a cel puţin câte o măsurătoare la fiecare nivel.
20.26. La încălzirea cu aer cald, chiar şi în cazul combinării acesteia cu încălzirea cu corpuri de încălzire,
se fac - pe lângă măsurătorile de temperatură menţionate anterior - măsurători ale vitezei aerului, în
conformitate cu prevederile “Normativului pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare şi
climatizare”- I5.
20.27. Rezultatele probei de eficacitate se consideră satisfăcătoare, dacă temperaturile aerului interior
corespund cu cele din proiect, cu o abatere de la - 0,5 oC până la +1oC în clădirile civile şi de la -1 oC la
+2 oC în încăperile de producţie.
În cazul în care, mai mult de 10 % din rezultatele măsurătorilor de temperatură nu se încadrează în
aceste limite, proba se consideră necorespunzătoare şi va trebui să fie reluată, după efectuarea
remedierilor
Rezultatele probei de eficacitate a instalaţiei de încălzire centrală se consemnează într-un proces verbal.
20.28. Probele instalaţiilor de încălzire centrală (proba de eficacitate, proba la cald şi proba la rece) se fac
în prezenţa reprezentanţilor executantului (responsabilul tehnic cu urmărirea execuţiei lucrărilor),
beneficiarului (dirigintele de şantier) şi proiectantului.
Data şi ora începerii probelor sunt anunţate în prealabil, prin grija beneficiarului (investitorului), la
organele teritoriale ale Inspecţiei de Stat în Construcţii.
[top]
ANEXA 1
PRESCRIPŢII UTILE LA PROIECTAREA ŞI EXECUTAREA INSTALAŢIILOR DE
ÎNCǍLZIRE CENTRALǍ
1. REGLEMENTARI TEHNICE
Indicator Titlul prescripţiei Publicat în:
ANEXA 2
LISTA STANDARDELOR DE STAT APLICABILE LA PROIECTAREA ŞI
EXECUTAREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCǍLZIRE CENTRALǍ
1. PRESCRIPŢII GENERALE
I 64-85 Căldură. Terminologie şi simboluri.
240-80 Motorină.
ANEXA 3
CONŢINUTUL CADRU AL REFERATULUI DE VERIFICARE A PROIECTELOR DE
INSTALAŢII DE ÎNCǍLZIRE CENTRALǍ
Numele şi prenumele verificatorului atestat: Nr........Data................
....................................................................
....................................................................
Firma........................................ Conform registrului de
Adresă, telefon, fac:.................................... evidenţă
....................................................................
....................................................................
REFERAT
privind verificarea de calitate* la cerinţele:
A. Rezistenţă
şi stabilitate;
B. Siguranţă în
exploatare;
C. Siguranţă la
foc;
D. Igienă,
sănătatea
oamenilor,
refacerea şi
protecţia
mediului;
E. Izolaţie
termică,
hidrofugă şi
economie de
energie;
F. Protecţie
împotriva
zgomotului;
a proiectului
........................................................................................................................................................................
............
........................................................................................................................................................................
............
Specialitatea: Instalaţii de încălzire centrală
Faza...................................., Nr.proiect.................................
* Verificarea tehnică de calitate a proiectului s-a făcut în conformitate cu Legea nr.10/1995 privind
calitatea în construcţii şi cu Ordinul nr.77/N/ din 28.10.1996 al MLPAT, pentru aprobarea “Indrumătorului
pentru verificarea tehnică de calitate a proiectelor de construcţii şi instalaţiilor aferente”.
1. Date de identificare
- proiectant general ............................
-proiectant de specialitate ....................
-investitor/beneficiar .............................
- amplasament: judeţ/sector ............., localitate ...........................str......................................nr......cod
poştal...........
- data prezentării proiectului pentru verificare ...................................
2. Caracteristici principale ale proiectului prezentat la verificare:
..............................................................
..............................................................
..............................................................
..............................................................
3. Documente ce se prezintă la verificare:
- Tema de proiectare
- Memoriul tehnic (prezentarea soluţiilor tehnice adoptate pentru respectarea cerinţelor verificate);
- Planşele desenate: ...........................
- Caiet de sarcini: ...............................
- Breviar de calcul, program de calcul
- Alte documente; ................................
4. Concluzii asupra verificării:
a) În urma verificării se consideră proiectul corespunzător, semnându-se şi ştampilându-se conform
dispoziţiilor legale.
b) În urma verificării se consideră proiectul corespunzător pentru faza verificată semnându-se conform
dispoziţiilor legale, cu următoarele condiţii obligatorii a fi introduse în proiect prin grija investitorului de
către proiectant:
.......................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
Am primit..........exemplare Am predat........ exemplare
din Referatul de verificare din Referatul de verificare
INVESTITOR/PROIECTANT VERIFICATOR TEHNIC
ATESTAT
[top]