4.

Fractali
4.1. Perspectiv istoric

Descrierea lumii materiale

Colocvial, un fractal este "o figur geometric fragmentat sau
frnt care poate fi divizat n pri, astfel nct fiecare dintre acestea s
fie (cel puin aproximativ) o copie miniatural a ntregului". Termenul a fost
introdus de Benot Mandelbrot n 1975 i este derivat din
latinescul fractus, nsemnnd "spart" sau "fracturat".

4.1.1. Fractali Platonici si Solide Arhimediene

Inca de acum 2500 de ani, scolile Misterului grecesc ne-au invatat ca
exista 5 forme tridimensionale perfecte, numite Corpuri Platonice.
Exist cinci tipuri de corpuri solide platonice :

Tetraedrul
Cubul
Octaedrul
Dodecaedrul
Icosaedrul

Categoria solidelor arhimediene este compusa din treisprezece

corpuri, toate trunchiate :

Cubul trunchiat
Octaedrul rombi-cubic
Meconul
Icosaedrul Trunchiat

Avand fixate elementele de baza ale corpurilor Platonice si a celor

arhimediene, putem aduce urmatoarele afirmatii :
1. Solidele arhimediene au la baza, solidele platonice.
2. Fiecare solid arhimedian are un unic correspondent platonic, doar
tetraedrul fiind propriul sau dual.
3. Pornind de la formele cele mai complexe, cele cu douazeci de fete,
aceste poliedre se inscriu unele in altele, ultimul invelis fiind dat de
poliedrul cu cele mai putine fete, adica cubul simplu.Fiecare solid
platonic il imbratiseaza pe solidul sau dual arhimedian, ca in final sa
rezulte un model de tipul celui din figura de mai jos:

Ducand linii de interesectie ce pornesc din varfurile diferitelor

corpuri, mereu si mereu, vom obtine acele raporturi de aur, sectiuni pe
baza carora e cladita toata material Universului.Prin compunerea
corpurilor solide platonice cu cele arhimediene rezulta fractalii platonici.

4.1.2. Geometria euclidiana si implicatii ale fractalilor

Geometria euclidian este un ansamblu
de leme, corolare, teoreme i demonstraii, care folosete doar patru
noiuni fundamentale: punct, dreapt, plan i spaiu, i care se bazeaz pe
urmtoarele cinci axiome, enunate de Euclid n cartea sa Elementele:
1. Prin oricare dou puncte neconfundate trece o dreapt i numai una;
2. Orice segment de dreapt poate fi extins la infinit (sub forma
unei drepte);
3. Dat fiind un segment de dreapt, se poate construi un cerc cu
centrul la unul din capetele segmentului i care are segmentul
drept raz;
4. Toate unghiurile drepte sunt congruente;
5. Printr-un punct exterior unei drepte se poate trasa o
singur paralel la acea dreapt.
n geometria euclidian, trei puncte necoliniare determin un plan i
numai unul, iar patru puncte necoplanare determin un spaiu.Utilitatea
geometriei fractale in teoria haosului rezida in faptul ca obiectele nu mai
sunt reduse la cateva forme perfect simetrice ca in geometria euclidiana
geometria fractala studiaza asimetria, asperitatea obiectelor, precum si
structurile fractale din natura. In geometria fractala, norii nu mai sunt
sfere, muntii nu mai sunt conuri, liniile de coasta nu mai sunt cercuri.
De fapt, asperitatea nu este numai o imperfectiune a unui lucru ideal,
ci este chiar esenta multor obiecte naturale. Astfel, in timp ce geometria
euclidiana servea ca limbaj descriptiv pentru mecanismele clasice de
miscare,geometria fractala este folosita pentru studierea modelelor
produse de haos.
4.1.4. Generalizarea fractalilor lui Newton
Fractalii newtonieni pornesc de la ecuatia urmatoarea ecuatie :

Exemple de fractali newtonieni :

1.

2.
4.1.4. Karl Weierstrass si teoria fractalilor
Timp de secole, formele neregulate, fractale, au fost considerate a fi
dincolo de frontierele posibile, ale cunoasterii matematice, fiind
categorisite drept "monstri", lipsiti de orice aplicabilitate practic, fiind
imaginati si studiati initial de matematicieni ca Georg Cantor, Karl
Weierstrass si Felix Hausdorff, ca fiind functii continue dar
nediferentiabile, si abandonati, ulterior, fiindc nu li se putea gsi o
explicatie, n contextul limitatei geometrii euclidiene. Abia la 1872, a fost
creat o functie matematic, a crei reprezentare grafic, poate fi
considerat a fi fractal, cnd, Karl Weierstrass, a dat un exemplu de
functie neintuitiv, continu dar nediferentiabil. n 1904, Helge von Koch,
nesatisfcut de definitia abstract si analitic a lui Weierstrass, a dat o
definitie mai mult geometric, unei functii similare, cunoscut, astzi, sub
numele de curba lui Koch.

4.1.4. Benoit Mandelbrot parintele fractalilor

Benoit Mandelbrot parintele fractalilor a cercetat relatia
dintre fractali si natura. El a aratat ca in natura exista multi fractali si ca
acestia pot modela cu precizie unele fenomene. Fractali aproximativi pot fi
observati usor in natura: arborii, ferigile, conopida (broccoli), norii, fulgii de

zapada, cristalele, lanturile montane, fulgerele, retelele de rauri, liniile de

coasta.
Mulimea lui Mandelbrot este un fractal care a devenit cunoscut
n afara matematicii att pentru estetica sa, ct i pentru structura
complicat, care are la baz o definiie simpl. Acest lucru se datoreaz n
mare parte eforturilor lui Benot Mandelbrot i ale altora de a populariza
acest domeniu al matematicii. Mulimea lui Mandelbrot se definete ca
fiind mulimea acelor puncte c din planul complex pentru care aplicnd n
mod repetat polinomul complex z2 + c (pornind de la z = 0) rezultatul
rmne n interiorul unui disc de raz finit.

Mulimea lui Mandelbrot

este definit de o familie de polinoame

ptratice complexe
, date de
, unde
este
un parametru complex. Matematic, mulimea lui Mandelbrot este doar
o mulime de numere complexe. Un numr complex dat aparine sau nu
lui
. O imagine a mulimii lui Mandelbrot poate fi creat prin colorarea
punctelor care aparin lui
cu negru i a celorlalte cu alb. Imaginile
colorate vzute de obicei sunt generate prin colorarea punctelor care nu
aparin mulimii n concordan cu ct de repede irul
infinit.
Urmtorul exemplu al unei
secvene de imagini mrite pn
la o valoare a lui c selectat d
impresia unei mulimi infinite de
structuri geometrice diferite i
explic cteva dintre regulile lor.
Pentru a se obine ultima imagine,
prima a fost mrit de aproximativ
60 000 000 000 de ori. n
comparaie cu un monitor obinuit,
ea reprezint o seciune ntr-o
mulime a lui Mandelbrot cu un
diametru de 20 milioane de
kilometri. Frontiera sa ar dezvlui
o cantitate imens de structuri
fractale diferite.

diverge spre

( pas 1 )

( pas 2 )

( pas 3 )

( pas 4 )

4.2.1 Dezvoltarea geometriei, calculului infinitezimal: Euclid,

Halley, Leibniz, Cauchy
Calculul infinitesimal (calcul diferential si integral) reprezinta o
ramura a matematicii, avandu-si radacinile in algebra si geometrie, si care
implica doua aspecte complementare notiunea de diferentiala, care
stabileste o relatie intre variabilele mai multor functii, si calculul
integral, care, intr-o formulare foarte generala, permite calculul ariei
oricarei suprafete. Termenul infinitezimal (din latinescul infinitesimus)
este utilizat pentru a exprima ideea de cantitate atat de mica incat nu
exista nici o posibilitate de a fi vazuta sau masurata. Nu inseamna nici
zero, dar nici nu poate fi distinsa de zero, printr-o anumita modalitate.
Dezvoltarea calculului infinitezimal se datoreaza mai multor
matematicieni, incepand cu Arhimede, continuand cu Fermat, Leibnitz
si Newton. Arhimede a valorificat infinitezimalele in lucrarea sa
Metoda (al carei manuscris a fost gasit in 1906), in care, pentru a calcula
aria si volumul diverselor corpuri, le-a impartit in secvente infinitezimale,
verificandu-si calculele prin metoda reducerii la absurd (reductio ad
absurdum) si prin metoda epuizarii(methodus exaustionibus), care
consta in inscrierea si circumscrierea unei figuri geometrice in interiorul,
respectiv in afara unui poligon, a carui suprafata (sau volum) converge
catre dimensiunile figurii asupra careia se aplica respectivul calcul. Daca
reprezentarea este corect construita, diferenta dintre corpul
inscris/circumscris si poligonul cu n laturi devine extrem de mica, in
conditiile in care n este suficient de mare. Savantul grec a folosit metoda
epuizarii si pentru a calcula valoarea lui pi, inscriind un hexagon intr-

un cerc si circumscriind alt hexagon. Dubland numarul laturilor

hexagonului, in mai multe etape, pana cand poligoanele au ajuns la 96 de
laturi, lungimea laturii respective a fost calculata ca fiind 3,1408 (o valoare
foarte apropiata de cea cunoscuta astazi, a lui pi 3,141592653). Una
dintre cele mai mari realizari ale lui Arhimede, in domeniul matematicii
(desi el este cunoscut mai mult ca fizician) este demonstrarea faptului ca
orice numar, oricat de mare, poate fi scris, aspect demonstrat prin
Calculul firelor de nisip care ar fi necesare pentru a umple intreg
Universul. Pentru a estima marimea Universului si, apoi, numarul firelor de
nisip, Arhimede a pus la punct un sistem de numarare, apeland la
termenul myriad (adica 10 la puterea 8), ajungand la concluzia ca ar fi
necesare, pentru umplerea Universului, un myriad la puterea 63 fire de
nisip.
Mai tarziu, in secolul al XVII-lea, domeniul calculului infinitezimal s-a
imbogatit prin contributiile lui Gottfried Wilhelm Leibniz, concretizate,
printre altele, in sistemul sau de notare delta (), semn urmat de o
cantitate, pentru a exprima un infinitezimal din cantitatea respectiva
de exemplu, daca x inseamna o cantitate oarecare, x (sau dx) indica o
cantitate infinitezimala din x. Lucrarile de calcul diferential si integral ale
lui Leibniz s-au bazat, in mare masura, si pe algebra lui Viete
(matematician francez din secolul al XVI-lea) si pe geometria analitica a lui
Descartes, acestea fiind continuate de fratii Bernoulli, de Euler [cel care a
introdus notiunea de functie, fiind primul care a folosit notatia f(x)] si
Lagrange. Se considera ca Newton a descoperit multe concepte specifice
domeniului, inaintea lui Leibniz, dar acesta din urma a fost cel care le-a
publicat cel dintai. Multi considera insa ca paternitatea calculului
infinitezinal ii apartine lui Pierre de Fermat, unul dintre primii
matematicieni care au aplicat calculul algebric la geometrie, precum si
formulele de derivare.
Calculul infinitezimal, in general, include, asadar, notiunile de
functii, limite, siruri, asociate algebrei elementare si inductiei matematice.
Varianta moderna a calculului infinitezimal se numeste analiza reala, o
ramura a analizei matematice, care cuprinde notunile mentionate
anterior, dar si derivate, integrale, siruri de functii. Toate acestea isi
gasesc aplicatii in variate domenii ale fizicii, in mecanica, in optica, in
analiza matematica.

4.3.1 Paradoxul infinitesimalului: Zenon

Zenon a fost un filozof grec presocratic, din sudul Italiei, membru al colii
filozofice din Elea, ntemeiat de Parmenide. V prezentm n acest articol
trei din cele mai cunoscute patru paradoxuri ale lui Zenon, unele dintre
cele mai faimoase, mai durabile, mai ocante i mai interesante
paradoxuri, formulate de filozoful eleat n anul 450 .Hr.

Filozoful grec Zenon, discipol al lui Parmenide, a trit n secolul al cincilea

. Hr. i ne-a lsat motenire cteva paradoxuri foarte profunde a cror
rezolvare ne invit s meditm asupra noiunilor de infinit i de micare. A
fost numit de Aristotel fondatorul dialecticii (form veche de gsire a
adevrului, cunoscut i drept arta interlocuiunii).Zenon a formulat mai
multe raionamente, cunoscute ca "Paradoxurile lui Zenon", pentru a
susine ideile mentorului su Parmenide despre numere sau despre
micare. Paradoxurile sunt argumente aparent corecte care duc la
concluzii ce sunt n mod evident false. Provocarea este de a se descoperi
ce anume s-a greit n aceste raionamente. Nici una dintre scrierile lui
Zenon nu a ajuns n mod direct la noi, ci doar povestite i repovestite de
ali filozofi greci. n acest articol vom enumera, dup cum am menionat i
la nceputul articolului, pe cele mai cunoscute trei dintre acestea.
Paradox
Cunoscut ca fiind "paradoxul sgeii", ne spune c o sgeat aflat n
micare ntre punctele A i B nu se afl la un moment dat nici n punctul A,
pentru c a plecat de acolo, nici n punctul B, c n-a ajuns nc acolo. Dac
reduci distana AB la lungimea sgeii, nseamn c sgeata este, de fapt,
n repaus. Cum concluzia este evident fals, este vorba de un paradox din
domeniul logicii.
Concluzie
Motto: "n timp ce exist indicii subtile despre infinit n lucrurile pe care le
facem i le vedem, exist de asemenea i paradoxuri profunde ce se afl
foarte aproape de suprafaa lucrurilor" (Sir John D. Barrow).
Paradoxurile sunt n strns legtur cu ceea ce noi numim infinit, tem ce
i-a provocat deopotriv pe teologi i pe oamenii de tiin, care ncearc s
hotrasc dac l acceptm sau l respingem. Exist infinit n natur
sau reprezint doar un numr foarte mare? Este real sau este doar ceva
teoretic, este prescurtarea pentru nemrginit, pentru foarte mare sau
foarte mic? Albert Einstein spunea: "Dou lucruri sunt infinite: Universul i
prostia uman, ns nu sunt sigur n legtur cu primul".
n aceast lume capricioas, nimic nu este mai capricios dect faima
postum. Una din victimele cele mai remarcabile ale lipsei de judecat a
posteritii este eleatul Zeno. Dup ce a inventat patru argumente, toate
nemsurat de subtile i de profunde, majoritatea filozofilor care i-au urmat
au spus despre el c este numai un arlatan ingenios i c argumentele
sale nu sunt dect nite sofisme. Dup dou mii de ani de respingere
continu, aceste sofisme au fost repuse n drepturi, devenind temelia unei
renateri a matematicii prin tratarea conceptului de infinit.