TEMA I : DREPTUL MEDIULUI CA RAMURĂ DE DREPT.

1. Generalităţi privind protecţia mediului – ecologie, mediu, resurse naturale,

criză ecologică.
2. Protecţia şi dezvoltarea mediului ca sarcină de stat.
3. Sistemele de protecţie a mediului.
4. Geneza organizării şi legiferării protecţiei mediului în Republica Moldova.
5. Definiţia dreptului mediului.
6. Obiectul dreptului mediului.
7. Sistemul dreptului mediului.
8. Principiile dreptului mediului.
9. Raportul juridic al dreptului mediului.
10. Noţiunea şi sistemul izvoarelor dreptului mediului.

1.Generalităţi privind protecţia mediului.

Tot mai des în discuţiile cetăţenilor, în discursurile mas-media, în rapoartele

guvernamentale sînt abordate problemele ce apar în societate în urma declanşării
crizei ecologice şi amplificarea efectelor ei. Apare aceasta fără îndoială în
contextul caracterului ,,transformator al numeroaselor forme de poluare”, avînd
rezonanţă cît pe plan naţional, atît şi internaţional.
Sarcina unică care este pusă constă în soluţionarea problemei privind evitarea
poluării şi menţinerii echilibrului ecologic.
Evident un rol aparte în rezolvarea acestei probleme îi revine justiţiei, care
este una dintre formele fundamentale ale activităţii statului, menită să aplice
normele juridice, instaurînd şi supraveghind ordinea în societate, cu atît mai mult
cu cît vicierea mediului este o consecinţă a activităţii umane.
Astfel, de la corelaţia mediu-natură-om vom încerca să stabilim în ce măsură
omul poate influenţa mediul şi în ce mod dreptul poate reglementa această acţiune.

Ecosfera – un sistem global şi de înaltă complexitate ce cuprinde totalitatea

obiectelor şi factorilor materiali existenţi, care se află într-o strînsă interdependenţă
şi care s-au constituit pe parcursul a milioane de ani.
Legile fundamentale ale ecosferei (Barri Commoner):
• În natură toate sînt legate de toate, fapt ce adevereşte că toate procesele
se află într-o legătură de lanţ.
• Totul trebuie să ducă undeva – în natură nimic nu e de prisos şi totul îşi
găseşte utilizare.
• Natura este cel mai înţelept ,,gospodar” – capacitatea de a aranja
lucrurile anume în aşa fel încît să satisfacă necesităţile tuturor celor ce
participă la desfăşurarea proceselor în ecosferă.
• Totul are un preţ – răsplata nu se evită, ci se amînă.

1
 ,,Ecologie” din greacă oykos = loc, lăcaş, adăpost, casă;
logos = vorbire, ştiinţă.
Pentru prima dată acest termen a fost utilizat de către biologul german Ernst
Haekel în 1866, în lucrarea sa ,,Morfologia organismelor”, unde studiază relaţiile
dintre animale şi modul lor organic şi neorganic.

Ecologia – ştiinţă ce studiază interacţiunea dintre organismele vii şi mediul lor

de existenţă.
Mediu – totalitatea lucrurilor, fenomenelor, influenţelor de natură să cauzeze
schimbări de diferit ordin în activitatea umană şi a omului însuşi, precum şi cele ce
nu provoacă influenţă, dar pot fi influenţate de către om, precum şi cele ce nu
provoacă influenţă şi nu pot fi influenţate de om, dar formează un anturaj al vieţii
lui.
Mediu – totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi prin activităţi umane,
care în strînsă legătură, interacţiune influenţează echilibrul ecologic, determină
condiţiile de viaţă pentru om şi cele de dezvoltare a societăţii umane.(E. Lupan)
Noţiunea de mediu poate fi examinată:
 În sens restrîns: punct de reper pentru ,,tot ce ne înconjoară” serveşte
omul (mediu uman).
 În sens larg: totalitatea factorilor biotici, abiotici şi atropici în raport cu
un obiect (grup de obiecte) şi care (factorii) se găsesc într-o strînsă
interdependenţă cu acest obiect (grup).
În scopul evitării eventualelor confundări ale termenilor ,,natură” - ,,mediu”
este necesar de a stabili prin ce diferă sensul lor.
Termenul ,,natură” cuprinde în sine totalitatea factorilor abiotici şi biotici
[omul].
Termenul ,,mediu” cuprinde totalitatea factorilor naturali [fenomenele
antropice – create de om].
Deci, termenul ,,mediu” are un sens mai cuprinzător.

Resurse naturale – obiectele, fenomenele, condiţiile naturale şi alţi factori,

utilizabili în trecut, prezent şi viitor pentru consum direct şi indirect, care au
valoare de consum şi contribuie la crearea de bunuri materiale şi spirituale.
Legea privind resursele naturale nr. 1102-XII din 06.02.1997 // MO nr. 40 din
19.06.1997.
Resurse naturale sînt obiectele, fenomenele, condiţiile naturale şi alţi
factori, utilizabili în trecut, prezent şi viitor pentru consum direct sau indirect, care
au valoare de consum şi contribuie la crearea de bunuri materiale şi spirituale.
Resursele naturale se folosesc sau pot fi folosite ca mijloace de muncă, surse de
energie, de materie primă şi de materiale, nemijlocit ca obiecte de consum şi
recreare, ca bancă a fondului genetic sau sursă de informaţii despre lumea
înconjurătoare.(art.1)

Clasificarea resurselor naturale :

2
 1. Resursele naturale renovabile şi resursele naturale nerenovabile
Resursele naturale care regenerează în circuitul substanţelor din biosferă
sau pot fi întregite artificial într-o perioadă de timp comensurabilă cu termenul
lor de consum (cu ritmul de activitate economică a omului) sînt resurse naturale
renovabile.
Resursele naturale care nu regenerează în circuitul substanţelor din biosferă
într-o perioadă de timp comensurabilă cu termenul lor de consum (cu ritmul de
activitate economică a omului) sînt resurse naturale nerenovabile.
2. Resursele naturale naţionale şi resursele naturale locale
Resursele naturale care au importanţă pentru întreaga populaţie a ţării
(condiţionează direcţiile strategice ale dezvoltării ei social-economice) sînt
resurse naturale naţionale.
Resursele naturale care au importanţă pentru populaţia unui teritoriu mai
limitat sînt resurse naturale locale.
Criteriile de raportare a resurselor naturale la resursele naţionale sau la
resursele locale sînt:
a) valoarea economică şi importanţa lor pentru dezvoltarea
municipiului, raionului sau ţării;
b) constituirea lor ca obiect al unor contracte internaţionale;
c) răspîndirea lor pe teritoriul a două sau mai multe raioane;
d) folosirea lor pentru amplasarea sistemelor energetice, sistemelor de
transport şi altor sisteme de stat, obiectelor de telecomunicaţie şi ale serviciului
meteo;
e) valoarea lor ştiinţifică, istorică, culturală şi naturală.
3. Resursele naturale destinate exploatării, resursele naturale de rezervă şi
resursele naturale protejate
Resursele naturale atrase (folosite) în circuitul economic sînt resurse naturale
destinate exploatării.
Resursele naturale destinate exploatării (resursele utilizabile), dar neatrase în
procesul de activitate economică sînt resurse naturale de rezervă.
Resursele naturale care prezintă o valoare deosebită pentru menţinerea
echilibrului ecologic şi care nu pot fi atrase în procesul de activitate economică sînt
resurse naturale protejate.
Criteriile de raportare a resurselor naturale la categoria resurselor destinate
exploatării, resurselor de rezervă sau resurselor protejate sînt:
a) oportunitatea economică şi tehnică a folosirii resurselor naturale;
b) necesităţile economiei în resurse naturale;
c) menţinerea echilibrului ecologic al sistemelor naturale;
d) includerea speciilor de animale şi de plante în Cartea Roşie;
e) deosebita valoare a resurselor naturale, care impune scoaterea lor din
folosinţă economică, predestinarea acestora în exclusivitate cercetărilor ştiinţifice
sau includerea lor în patrimoniul istoric, cultural sau natural.
4. Resursele naturale curative
Obiectele şi condiţiile naturale care pot fi folosite în scopuri curative şi de
profilaxie a bolilor se raportă la resursele naturale curative.
3
 5. Resursele naturale transfrontiere
Resursele naturale care marchează, traversează frontierele dintre două
sau mai multe ţări ori îşi au amplasamentul la frontieră sînt resurse naturale
transfrontiere.

Mediul înconjurător reprezintă simultan condiţie şi mijloc de asigurare a vieţii

umane. Între acestea, pot fi distinse forme ecologice şi economice de interacţiune.
Omul nu doar foloseşte anumite resurse naturale, ci şi le modifică substanţial, în
vederea satisfacerii necesităţilor sale. Astfel, în decursul istoriei civilizaţiei umane
au fost tăiate 2/3 din păduri, au dispărut mai mult de 200 specii de animale şi
plante. Rezervele de oxigen în atmosferă s-au redus cu 10 mlrd. t., au degradat
aproximativ 200 mln. ha. de pămînt fertil. Anual, 16 000 ha de pămînt se
transformă în pustiu, dispare cîte o specie de animale şi plante. În acelaşi timp,
populaţia Pămîntului a depăşit cifra de 6,2 mlrd. oameni şi creşte în fiecare minut
cu 150 oameni, aproximativ – 80 mln. oameni pe an. Dar , în fiecare 24 ore, din
cauza foametei, mor mai mult de 1000 copii. Aproximativ 1 mlrd. oameni
permanent suferă de foame. Din cauza lipsei apei potabile suferă 2 mlrd. oameni.
Numai în ultimii 30 ani omenirea a utilizat aproximativ 20% din resursele naturale
ale Pămîntului.

Echilibrul ecologic este considerat normal cînd există o stare de balanţă între
componentele mediului şi procesele ce contribuie la existenţa îndelungată a
sistemelor naturale şi artificiale sau la dezvoltarea succesivă a acestora.
Dezechilibru ecologic – starea anormală, starea de poluare.
Poluare – orice schimbare în mediu care are drept efect ruperea echilibrului
ecologic, ceea ce constituie un efect negativ.

Poluare din latină pollouere = a murdări, a pîngări, a profana.

Noţiunea de ,,poluare” poate fi înţeleasă în două sensuri:
 Activitate de distrugere a echilibrului ecologic prin vicierea mediului
punînd în pericol sănătatea, viaţa, patrimoniul, liniştea, starea de
confort a oamenilor.
 O stare de lucruri unde este stabilit un dezechilibru în urma unei
activităţi nocive.
Cea mai completă este definiţia adusă de Regulile de la Monreal (1982)
referitor la poluarea transfrontalieră:
Poluare – orice introducere de către om în mediu, direct sau indirect, a unor
substanţe sau energii cu efecte vătămătoare, de natură să pună în pericol sănătatea
omului, să prejudicieze resursele biologice, ecosistemele şi proprietatea materială,
să diminueze beneficiile sau să împiedice alte utilizări legitime ale mediului.
Dar şi această definiţie este incompletă, deoarece reduce sensul termenului
de ,,poluare” doar la înţelesul de stare creată în urma activităţii omului. Dar, în
sens juridic, vom examina noţiunea de ,,poluare” anume în contextul definiţiei
expuse mai sus, adică poluarea cauzată din vina omului, fiindcă ea este cea mai
desfăşurată din cîteva considerente:
4
 - această definiţie cuprinde sensul noţiunii de poluare şi ca proces, şi ca
stare de lucruri:
- ea subliniază momentul atît a acţiunilor, cît şi a efectelor.
Bunăoară, dacă e să pornim de la etimologia cuvîntului ,,poluare”, care
înseamnă murdărire, pîngărire, noţiunea redă rezultatul (efectele), dar nu obiectele
care l-au provocat. Adică se presupune posibilitatea poluării şi prin activităţi, ce în
condiţii normale, nu provoacă efecte negative. De exemplu, presupunem că o
minte luminoasă a inventat un mecanism care prin sinteză obţine din CO2 oxigen şi
carbon, ca rezultat în atmosferă se măreşte concentraţia de O2 , fapt ce duce la o
încălcare a echilibrului ecologic, ceea ce constituie un efect negativ.
Starea de poluare este determinată de prezenţa sau lipsa poluantului care
aflat în mediu în cantităţi ce depăşesc limita de toleranţă a uneia sau a mai multor
specii de vieţuitoare, împiedică înmulţirea sau dezvoltarea normală a acestora
printr-o acţiune nocivă. Cu cît diferenţa dintre concentraţia poluantului în mediu
şi limita de toleranţă este mai mare, cu atît poluantul se consideră mai periculos.

Clasificarea poluanţilor:
a) în dependenţă de natura lor:
- ca substanţă (CO2)
- ca generator de poluare (întreprinderea);
b) în dependenţă de origine:
- umană
- naturală (vulcan, furtună);
c) în dependenţă de modul de formare:
- primari (CO2)
- secundari (smogul/LONDRA/1952/10000 victime);
d) în dependenţă de natura sa de influenţă:
- fizici (radiaţia)
- biologici (petrol, deşeuri).

2. Protecţia şi dezvoltarea mediului ca sarcină de stat.

Saltul brusc al dezvoltării industriale în ultimele două secole au dus la

modificări regretabile, profunde şi accelerate în mediu, atît în cel natural, cît şi în
cel artificial.
În urma întroducerii unor tehnologii, au apărut cazuri fără precedent. Au
început să fie tăiate hectare de păduri, s-a intensificat exploatarea resurselor
subterane, ultimele fiind eronat considerate inepuizabile.
Dobîndind posibilitatea de a transforma mediul, omul nu şi-a pus mult timp
problema de a proceda raţional, în condiţii de echilibru, la dezvoltarea vieţii.
Această problemă este sesizată de către om, de regulă, după producerea unor
accidente sau catastrofe.
Însă, natura nu întîrzie să dea de ştire omului că abuzul nu duce la bine.

5
 Aşadar, datorită faptului că influenţa negativă distructivă nu cunoaşte graniţe
locale, regionale sau statale, datorită faptului că dezvoltarea economică şi
elaborarea măsurilor de protecţie a mediului poartă un caracter complex, iar
aplicarea lor necesită dirijare centralizată, statul (statele) trebuie să-şi asume ca
sarcină primordială obligaţia de a proteja şi dezvolta mediul.
Soluţionarea problemelor de mediu sînt de competenţa statului deoarece:
- poluarea şi combaterea ei este o problemă naţională;
- statul este cel ce stabileşte regulile de conduită, inclusiv şi din domeniul
protecţiei mediului;
- statul poate prin organele sale specializate să urmărească respectarea
normelor de drept;
- statul este în drept să aplice sancţiuni în cazul încălcării de către
persoane a normelor legale imperative;
- organele de stat sînt competente să soluţioneze litigiile ce apar în
procesul de exploatare a mediului;
- statul are la dispoziţie, prin buget, sume de bani pentru a finanţa diferite
activităţi de prevenire, de depoluare şi de ameliorare a condiţiilor de
mediu.
Indiferent de faptul dacă este sau nu stabilită acestă problemă ca o funcţie
distinctă a statului, astăzi, importanţa ei practică deja nu mai trezeşte îndoială.
Deci, paralel cu ocrotirea şi consolidarea suveranităţii, cu soluţionarea
problemelor economice, statul îşi mai asumă o sarcină importantă – lupta pentru
stabilitatea şi menţinerea echilibrului ecologic.
Pe de altă parte, fenomenul poluării şi degradării mediului a atins asemenea
niveluri încît stoparea sa nu este posibilă decît printr-o largă cooperare
internaţională. Şi acesta din următoarele motive:
1. Afectarea negativă a calităţii mediului din fiecare ţară se datorează nu
numai acţiunii unor factori aflaţi pe teritoriul statului respectiv, ci şi unor surse de
poluare ce se găsesc în afara graniţelor sale şi care ţin de diversele activităţi
desfăşurate pe teritoriul altor state.
2. Există apoi un patrimoniu comun al întregii omeniri, la care au acces toate
statele lumii şi a cărui utilizare necorespunzătoare constituie o principală cauză de
afectare a echilibrelor ecologice existente la nivel planetar. Prin urmare, se impune
adoptarea unor măsuri de reglementare a modului în care trebuie folosit acest
patrimoniu, cu stabilirea drepturilor şi obligaţiilor pe care le are fiecare stat,
precum şi iniţierea unor programe internaţionale în vederea înlăturării
disfuncţionalităţilor şi refacerii echilibrelor iniţiale.
3. Faptul că ceea ce se întîmplă în interiorul graniţelor naţionale generează
efecte negative în raport cu mediul ambiant ce transced aceste graniţe face tot mai
evidentă cerinţa reglementării, prin convenţii internaţionale, a obligaţiilor pe care
le au statele în privinţa preîntîmpinării extinderii consecinţelor negative ale
activităţilor ce se desfăşoară pe teritoriul lor în teritoriile statelor vecine.
4. Şi, în sfîrşit, dacă ecosfera constituie un sistem global, în care sînt integrate
în mod unitar componentele de mediu aflate pe întreaga planetă, atunci iese
pregnant în evidenţă faptul că dezechilibrele intervenite în structura mediului
6
ambiant al fiecărei ţări se vor răsfrînge inevitabil asupra achilibrelor sistemului
global. Ca atare, dacă se vrea o protejare eficientă a ecosferei, ca o condiţie
indispensabilă a conservării şi apărării vieţii pe pămînt, atunci se impune o
protejare corespunzătoare a calităţii mediului existent în fiecare ţară. Deci, şi sub
aceste aspect, cooperarea internaţională se relevă a fi absolut necesară, fiindcă
numai prin coordonarea eforturilor pe care le întreprind statele lumii în această
direcţie, prin adoptarea unor norme unitare cu privire la protecţia mediului se va
răspunde corespunzător la cerinţele pe care le reclamă acţiunea de depăşire a
actualei crize ecologice şi de preîntîmpinare a unor crize viitoare.

3. Sistemele de protecţie a mediului.

3.1. Considerînd problema ecologică drept una dintre cele mai principale,
statul a determinat căile, mijloacele, metodele şi subiectele în drept de a soluţiona
această problemă.
Numai acţionînd în strînsă interdependenţă, aceşti factori sînt în stare să-şi
atingă scopul: soluţionarea problemei folosirii raţionale, conservării şi protecţiei
mediului.

Sistemul de protecţie a mediului cuprinde două elemente principale:

- sistemul mijloacelor juridice;
- sistemul organizaţional:
a) naţional,
b) internaţional.

3.2. Sistemul mijloacelor juridice de protecţie a mediului.

Caracterul reglementărilor ce ţin de acest domeniu a evoluat, odată cu
scurgerea timpului, în funcţie de extinderea domeniului relaţiilor care trebuiau
ghidate. Astfel, primele reglementări ţineau de folosirea raţională a unor resurse
naturale utilizate în anumite sfere de activitate şi în cele mai dese cazuri purtau
caracter ocazional. Treptat începe elaborarea reglementărilor ce ţin de înlăturarea
unor calamităţi-consecinţe ale activităţii umane. Actualmente, reglementările
juridice se extind practic asupra tuturor domeniilor vieţii umane şi întrunesc o serie
de procedee cu caracter particular, cît şi general.

Mijloacele juridice utilizate în procesul elaborării măsurilor şi normelor de

protecţie a mediului pot avea caracter:
* preventiv,
* defensiv,
* represiv,
* reparator.

Aceste mijloace sînt utilizate în vederea reglementării:

 folosirii raţionale a resurselor mediului;
7
  prevenirea poluării;
 depoluarea mediului;
 repararea prejudiciilor cauzate prin vicierea mediului;
 ameliorarea condiţiilor de viaţă;
 menţinerea stării calitative şi cantitative a resurselor naturale existente.
Prin afirmarea că mijloacele juridice utilizate realizează scopul protecţiei
mediului nu se neagă faptul că aceste mijloace sînt aplicate şi pentru realizarea
altor scopuri, respectiv sînt caracteristice şi altor ramuri de drept decît Dreptul
mediului.

3.3. Sistemul organizaţional – element esenţial al sistemului general de

protecţie a mediului, constituit din ansamblul de subiecte împuternicite să realizeze
activităţile şi procedeele prevăzute de legislaţie şi dictate de obiectiva nacasitate a
stării de lucruri.

3.3.1. Sistemul organizaţional naţional de protecţie a mediului.

Conform legislaţiei mediului a RM, sistemul organizaţional naţional este
format din:
 autorităţile publice;
 persoanele juridice, altele decît autorităţile publice;
 persoanele fizice.

 Autorităţile publice – organe publice care prin competenţă directă sau

indirectă exercită atribuţii de administrare în domeniul protecţiei mediului.

După competenţa ce le revine distingem:

I. Organe de competenţă generală, care deţin drepturi şi obligaţii în toate
domeniile sau mai multe domenii ale vieţii sociale, inclusiv şi în domeniul
protecţiei mediului.

 Parlamentul RM:
a) aprobă principiile politice generale în domeniul protecţiei mediului şi
folosirii resurselor naturale;
b) adoptă acte legislative cu privire la protecţia mediului şi folosirea
resurselor naturale;
c) aprobă la propunerea Guvernului limitele de folosire a resurselor naturale de
importanţă naţională, limitele de emisii şi deversări nocive în mediu, limitele de
depozitare a deşeurilor de producţie şi menajere pe teritoriul republicii, taxele
pentru folosirea resurselor naturale, pentru poluarea mediului şi pentru depozitarea
deşeurilor;
d) aprobă programe de redresare a mediului;
e) declară teritorii drept zone de criză ecologică sau de catastrofă ecologică,
stabileşte regimul de administrare în ele şi statutul cetăţenilor;

8
 f) audiează raportul anual al Guvernului privind starea mediului în republică.
(art. 6, Legea med. prot.)
 Preşedintele RM:
a) reprezintă interesele Republicii Moldova în domeniul protecţiei mediului în
relaţiile internaţionale;
b) este responsabil în faţa comunităţii mondiale pentru starea mediului în
republică. (art. 7, Legea prot. med.)

 Guvernul RM:
1) realizează politica Parlamentului în domeniul protecţiei mediului şi asigură
folosirea raţională a resurselor naturale, stabileşte înlesniri pentru activităţile
de protecţie a mediului, pentru activităţile economice nonpoluante, pentru
prelucrarea şi neutralizarea deşeurilor de producţie şi menajere;
2) întocmeşte cadastrul resurselor naturale;
3) adoptă decizii cu privire la scoaterea temporară sau definitivă din circuitul
agricol a terenurilor secătuite sau periclitate de procese geologice, la stabilirea
terenurilor destinate împăduririi, la crearea zonelor sanitare şi de protecţie,
precum şi a perdelelor forestiere de protecţie;
4) asigură în comun cu autorităţile administraţiei publice locale acţiuni de
conservare a diversităţii biologice;
5) coordonează activitatea de protecţie a mediului, desfăşurarea de ministere,
departamente şi autorităţile administraţiei publice locale;
6) elaborează programe de ameliorare a calităţii mediului pe anul următor;
7) elaborează măsuri de prevenire a crizelor, accidentelor şi catastrofelor
ecologice, iar în caz de producere a acestora organzează un complex de acţiuni
pentru lichidarea consecinţelor lor;
8) determină amplasarea şi regimul poligoanelor de nivel republican pentru
despozitarea şi prelucrarea deşeurilor de producţie, păstrarea substanţelor toxice
şi radioactive, precum şi reglementează transportarea şi inactivarea acestora;
9) organizează şi susţine activitatea de educaţie ecologică, creează sistemul de
instruire ecologică la toate nivelurile sistemului de învăţămînt, asigură
pregătirea cadrelor de specialişti în domeniul protecţiei mediului;
10) asigură relaţiile externe ale Republicii Moldova cu alte state şi cu
organismele internaţionale în domeniul protecţiei mediului;
11) numeşte directorul general al autoritătii centrale pentru resursele
naturale şi mediu şi adjuncţii ei;
12) suportă finanţarea activităţii şi înzestrarea tehnico-materială a autorităţii
centrale pentru resursele naturale şi mediu şi a subdiviziunilor acesteia,
finanţarea comenzii de stat pentru cercetări ştiinţifice în probleme de protecţie a
mediului şi folosire raţională a resurselor naturale;
13) cere autorităţilor de administrare a economiei să elaboreze şi să asigure
realizarea în comun cu autorităţile administaţiei publice locale cu instituţiile de
cercetări în domeniile respective şi cu autorităţile pentru mediu programe şi
recomandări cu privire la:

9
 a) protecţia şi ameliorarea terenurilor în procesul gospodăririi în conformitate
cu destinaţia lor şi specificul funcţional al ecosistemelor; schimbarea
destinaţiei terenurilor conform rezultatelor expertizei ecologice de stat;
b) reducerea consumului de apă industrială şi prevenirea pierderilor ei, creşterea
gradului ei de utilizare, preîntîmpinarea eutrofizării neechilibrate a apelor de
suprafaţă şi a poluării apelor freatice cu substanţe chimice;
c) economisirea energiei, obţinerea unei maxime eficienţe la folosirea ei,
reorientarea politicii energetice spre producerea decentralizată şi locală a
energiei preferenţial pe seama aplicării surselor de energie alternativă (energia
vîntului, soarelui, masei biologice);
d) îmbunătăţirea performanţelor tehnice pentru reducerea noxelor evacuate în
atmosferă, siastarea folosirii de clorofluorocarbonaţi, diminuarea poluării
atmosferei cu bioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili, reducerea
noxelor evacuate prin gazele de eşapament, a zgomotelor şi vibranţiilor în
conformitate cu prevederile tratatelor şi acordurilor interstatale şi internaţionale în
acest domeniu;
e) elaborarea instrumentelor economice şi de gospodărire pentru
minimalizarea deşeurilor prin utilizarea cît mai eficientă a materiei prime,
reducerea folosirii substanţelor toxice, corozive şi inflamabile sau înlocuirea lor
cu materiale alternative interne, prin mărirea termenului de utilizare a producţiei
şi prin reciclarea ei. (art. 8, Legea prot. med.).

 Autorităţile administraţiei publice:

a) asigură respectarea legislaţiei de protecţie a mediuluii;
b) aprobă de comun acord cu autoritatea centrală pentru resursele naturale şi
mediu limitele de folosire a resurselor naturale, cu excepţia limitelor de
folosire a resurselor de importanţă naţională, limitele de emisii şi deversări
nocive în mediu, cu excepţia celor ce depăşesc teritoriul subordonat, limitele
poluării fonice; limitele de depozitare a deşeurilor de producţie şi menajere;
c) supraveghează şi coordonează activitate primăriilor şi preturilor în domeniul
depozitării şi prelucrării deşeurilor de producţie şi menajere, construcţiei şi
funcţionării instalaţiilor de epurare a apelor reziduale, instalării utilajelor şi
depozitivelor de reţinere şi neutralizare a noxselor, prevenirii şi combaterii
alunicărilor de teren, eroziunii, salinizării, compactării şi poluării solurilor
cu îngrăşăminte minerale şi pesticide, folosirii raţionale a pajiştilor, repartizării
de terenuri pentru asigurarea gradului necesar de împădurire, creării
perdelelor forestiere de protecţie şi a spaţiilor verzi;
d) constituie şi administrează fondurile ecologice extrabugetare locale;
e) organizează elaborarea şi realizarea programelor ecologice, asigură
efectuarea lucrărilor de reconstrucţie ecologică şi de restabilire a echilibrului
ecologic în zonele afectate prin activitatea antropică;
f) declară drept zone protejate monumente ale naturii de interes ecologic şi
peizagistic;
g) asigură informarea sistematică şi operativă a populaţiei, întreprinderilor,
instituţiilor, organizaţiilor privind starea mediului;
10
 h) contribuie la instruirea şi conştientizarea populaţiei în problemele
protecţiei mediului şi folosirii raţionale a resurselor naturale. ş.a. (art. 9, 10,
Legea prot. med.)
II. Organe de competenţă specială, care sînt create în mod special pentru
soluţionarea problemelor protecţiei mediului.

 Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale.

a) efectuarea controlului de stat asupra stării mediului şi componenţilor
lui, respectării legislaţiei cu privire la protecţia mediului, a acordurilor
interstatale şi internaţionale, elaborarea şi desfăşurarea de acţiuni în scopul
diminuării presingului antropic asupra ecosistemelor, biodiversităţii şi sănătăţii
oamenilor, prognozarea eventualelor crize, accidente şi catastrofe ecologice;
b) organizarea şi asigurarea funcţionării monitoringului ecologic complex,
evaluării impactului asupra mediului şi efectuării auditului ecologic;
c) efectuarea recensămîntului resurselor naturale, reglementarea în comun cu
Guvernul a folosirii lor pentru satisfacerea cerinţelor economice şi sociale ale
generaţiilor prezente şi viitoare, stabilirea limitelor de folosire a resurselor
naturale, de emisii şi deversări nocive în mediu, de depozitare a deşeurilor de
producţie şi menajere;
d) coordonarea activităţii de ocrotire a ecosistemelor naturale, landşafturilor,
monumentelor naturii de importanţă ştiinţifică, instructivă şi istorico-culturală;
e) organizarea şi coordonarea cercetărilor ştiinţifice în problemele ecologice,
elaborarea de programe pentru restabilirea ecosistemelor degradate, organizarea
pregtirii şi reciclării cadrelor în domeniul ecologiei;
f) formarea şi gestionarea fondului ecologic extrabugetar naţional;
g) generalizarea practicii de aplicare a legislaţiei cu privire la protecţia
mediului, elaborarea actelor legislative în domeniul ecologiei;
h) informarea opiniei publice despre starea mediului, propagarea cunoştinţelor
ecologice;
i) efectuează în exclusivitate expertiza ecologică de stat, vizează actele
normatuve, coordonează programele şi proiectele ce se referă la starea mediului şi
folosirea resurselor naturale, elaborate de ministere departamente, autorităţile
administraţiei publice locale;
î) activează în cadrul comisiilor de stat pentru amlasarea şi darea în folosinţă a
obiectivelor de producţie, administrative, locative şi de altă destinaţie;
j) acordă şi anulează anual autorizaţiile pentru importul, depozitarea,
transportarea şi folosirea pesticidelor şi altor sbstanţe toxice;
k) examinează rapoartele de activitate ale conducătorilor organelor de stat,
întreprindelor, instituţiilor şi organizaţiilor ce conţin referinţe la protecţia
mediului, folosirea şi reproducerea resurselor naturale, respectarea legislaţiei cu
priviree la protecţia mediului;
l) cere de la organele de stat, întreprinderi, instituţii, organizaţii din
republică să prezinte informaţia obligatorie privind starea mediului, folosirea
şi reproducerea resurselor naturale, îndeplinirea măsurilor pentru protecţia
mediului, iar organele de stat, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile prezintă
11
autorităţii centrale pentru resursele naturale şi mediu întrega informaţie de care
dispun în domeniul vizat în mod gratuit şi necondiţionat;
m) antrenează savanţi, specialişti din organele de stat, întreprinderi,
instituţii, organizaţii la efectuarea expertizei ecologice de stat, la elaborarea
programelor de protecţie a mediului;
n) formează consilii tehnico-ştiinţifice, comisii, organizează conferinţe şi
consfătuiri în problemele protecţiei mediului;
o) suspendă şi interzice proiectarea, construcţia, reconstrucţia obiectivelor
industriale, agricole şi de menire socială, lucrările de exploatare a resurselor
naturale şi alte lucrări, dacă acestea se produc prin încălcarea legislaţiei cu privire
la protecţia mediului;
p) intentează acţiuni civile, împotriva oranelor de stat, întreprinderilor,
instituţiilor, organizaţiilor şi persoanelor fizice, care au cauzat daune republicii
prin poluarea mediului şi folosirea neraţională a resurselor naturale;
q) analizează tendinţele şi nivelul de dezvoltare a actiităţii de ocrotire a naturii
din străinătate, generalizează şi propagă experienţa internaţională pozitivă în acest
domeniu;
r) participă la elaborarea de contracte şi acorduri interstatale şi internaţionale
referitoare la problemele ecologice şi folosirea resurselor naturale;
s) stabileşte şi întreţine în corespundere cu legislaţia în vigoare legături cu alte
state, organisme internaţionale în problemele ce ţin de componenţa autorităţii
centrale pentru resursele naturale şi mediu;
ş) efectuează alte acţiuni, ce decurg din scopul, funcţiile şi sarcinile lui. (art.
15, 16 Legea prot. med.)

LISTA instituţiilor subordonate Ministerului Ecologiei şi Resurselor

Naturale
1. Inspectoratul Ecologic de Stat cu agenţiile ecologice "Nord", "Centru",
"Sud" şi "U.T.A. Găgăuzia"
2. Serviciul Hidrometeorologic de Stat
3. Asociaţia de Stat de Producţie pentru Explorări Geologice "AGeoM"
4. Institutul Naţional de Ecologie "INECO"

 Inspectoratul Ecologic de Stat.

În domeniul realizării politicii de mediu:
- participă la elaborarea şi promovarea programelor şi planurilor naţionale de
acţiuni în domeniul protecţiei mediului şi utilizării resurselor naturale;
- conlucrează cu organele administraţiei publice centrale şi locale la elaborarea
şi implementarea programelor şi planurilor naţionale şi locale de acţiuni în
domeniul protecţiei mediului;
- participă la elaborarea şi avizarea proiectelor de acte legislative şi normative
privind protecţia mediului şi utilizarea resurselor naturale;
- elaborează documente instructive privind mecanismele şi
instrumentele de promovare şi implementare a programelor şi planurilor de
acţiuni în domeniul protecţiei mediului şi utilizării resurselor naturale;

12
 - participă la elaborarea şi implementarea convenţiilor, acordurilor regionale şi
internaţionale ce ţin de protecţia mediului;
- monitorizează factorii de mediu şi organizează controlul ecologic de stat;
- participă la elaborarea şi coordonarea normativelor ecologice, standardelor,
metodologiei de calcul al prejudiciului cauzat mediului, asigură aplicarea acestora
în teritoriu;
- organizează, în limitele competenţei, seminare, conferinţe la nivel republican,
regional şi internaţional, participă la simpozioane regionale şi internaţionale,
la pregătirea şi instruirea cadrelor în domeniul protecţiei mediului şi utilizării
resurselor naturale;
- participă la acţiunile de popularizare a măsurilor de asigurare a calităţii
factorilor de mediu, de educaţie a publicului în problemele de mediu prin
intermediul radioteleviziunii, mass-media, emite raportul anual privind activitatea
Inspectoratului.
În domeniul exercitării controlului ecologic de stat:
exercită controlul de stat şi supraveghează respectarea actelor legislative şi
normative în domeniul protecţiei mediului şi utilizării resurselor naturale, cu
excepţia resurselor subsolului şi apelor subterane, de către agenţii economici cu
orice formă de proprietate şi apartenenţă departamentală şi persoanele fizice,
inclusiv străine;
- supraveghează respectarea normativelor şi cerinţelor ecologice, a
instrucţiunilor, recomandărilor, normelor de folosire a resurselor naturale a
normelor de utilizare a produselor şi substanţelor nocive, a deşeurilor;
- exercită controlul privind respectarea şi aplicarea normelor de protecţie a
mediului la amplasarea, proiectarea şi construcţia obiectelor, valorificarea
noilor tehnologii, instalarea utilajelor noi, precum şi asupra modului de utilizare
de către agenţii economici a mijloacelor financiare destinate protecţiei mediului;
- exercită controlul realizării programelor de extindere a fondului silvic şi
lucrărilor de regenerare şi exploatare a pădurilor precum şi de creare a fîşiilor
forestiere de protecţie a zonelor şi fîşiilor de protecţie a apelor;
- exercită controlul privind respectarea normelor ecologice, efectuarea
măsurilor de menţinere şi conservare a biodiversităţii şi de utilizare a faunei
cinegetice;
- exercită controlul privind efectuarea de către agenţii economici a măsurilor
de protecţie a mediului, achitarea taxelor şi plăţilor pentru poluarea mediului;
- exercită controlul de stat privind respectarea legilor şi actelor normative ce
ţin de protecţia mediului înconjurător în procesul de fabricare, depozitare,
transportare, utilizare, neutralizare şi înhumare a produselor şi substanţelor
nocive şi a deşeurilor rezultate din acestea;
- efectuează expertiza ecologică de stat a documentaţiei de proiect pentru
construcţia, extinderea, reconstrucţia, reutilarea, modernizarea, reprofilarea,
conservarea, demolarea şi lichidarea obiectelor în corespundere cu actele
normative;
- exercită controlul de stat privind respectarea de către agenţii economici a
limitelor de utilizare a resurselor naturale, a normelor deversărilor şi degajărilor
13
de substanţe nocive în mediul ambiant, precum şi a limitelor de depozitare a
deşeurilor industriale, menajere, toxice şi de altă provenienţă, stabilite în actele
legislative şi normative;
- sistează activitatea agenţilor economici în cazul nerespectării cerinţelor
legislaţiei şi normelor ecologice;
- supraveghează folosirea resurselor acvatice, respectarea normelor speciale
de consum, regimului special de gestionare a zonelor de protecţie şi a zonelor
de protecţie sanitară a resurselor de apă;
- exercită supravegherea asupra respectării legislaţiei în domeniul protecţiei
mediului în timpul extragerii substanţelor utile, precum şi asupra terenurilor
recultivate după epuizarea substanţelor utile;
- participă la aprobarea limitelor de folosire a resurselor naturale, normelor de
emisii şi deversări nocive în mediu, normelor-limită de depozitare a deşeurilor
de producţie şi menajere la compartimentul protecţia mediului înconjurător;
- coordonează programele anuale şi de perspectivă de combatere a eroziunii
solului, alunecărilor de teren, utilizării îngrăşămintelor minerale, organice,
pesticidelor şi altor produse şi substanţe nocive;
- coordonează programele anuale de extindere a suprafeţelor pentru
împădurire, restabilire a biocenozelor silvice autohtone prin reconstrucţie
ecologică şi conservarea biodiversităţii;
- participă la elaborarea normelor anuale admisibile de emisii nocive în
atmosferă din surse fixe şi mobile, supraveghează respectarea regimului de
emisii-limită şi normelor stabilite;
- exercită controlul privind importul/exportul produselor şi substanţelor
nocive, precum şi celor care pot cauza prejudicii mediului;
- exercită controlul ecologic instrumental de stat al autovehiculelor
neînmatriculate în ţară;
- întreprinde măsuri pentru combaterea exportului ilicit din ţară a resurselor
regnului animal, inclusiv a celor incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova;
- exercită controlul şi percepe plăţile pentru importul produselor petroliere,
precum şi al mărfurilor care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului;
- monitorizează importul/exportul deşeurilor, substanţelor periculoase şi toxice,
precum şi a emisiilor de substanţe nocive de la transportul auto şi alte surse;
- ţine evidenţa surselor de poluare a aerului atmosferic, bazinelor acvatice şi
solului;
- controlează efectuarea pescuitului industrial şi recreativ-sportiv, stabileşte
măsurile necesare pentru creşterea potenţialului biologic al resurselor piscicole,
popularea bazinelor piscicole cu specii noi, prevenirea şi combaterea
epizootiilor, dăunătorilor şi influenţei negative de orice provenienţă asupra
resurselor piscicole;
- efectuează expertiza ihtiologo-piscicolă a lucrărilor executate în bazinele
piscicole sau în zonele de protecţie.
Alte atribuţii:
- cercetează cazurile de avarii şi situaţiile ecologice excepţionale;

14
 - întocmeşte şi înaintează organelor competente materialele privind cazurile
de încălcare a legislaţiei ecologice, înaintează organelor de drept materiale
pentru pornirea dosarelor penale şi tragerea la răspundere penală a infractorilor;
- înaintează în instanţele judiciare acţiuni civile de recuperare a daunelor
cauzate mediului;
- organizează instruirea, reciclarea şi atestarea colaboratorilor Inspectoratului;
- efectuează prin intermediul serviciilor (posturilor) sale de control ecologic
testarea şi controlul ecologic instrumental al surselor mobile de poluare.
(Hotărîrea Guv. RM cu privire la aprobarea structurii şi Regulamentului
Inspectoratului Ecologic de Stat Nr.77 din 30.01.2004, art. 10)

 Departamentul Standardizare şi Metrologie.

- elaborarea concepţiei de dezvoltare a Sistemului Naţional de Standardizare;
- desemnarea standardelor utilizabile pentru evaluarea conformităţii
produselor, proceselor şi serviciilor;
- efectuarea, la sesizarea organelor de control, contra plată, a testărilor şi
expertizelor privind calitatea produselor prin intermediul întreprinderilor
subordonate;
- stabilirea modului de aplicare în Republica Moldova a
standardelor regionale (interstatale), internaţionale şi ale altor ţări;
- elaborează şi înaintează Guvernului spre aprobare politica de stat în
domeniul asigurării conformităţii produselor;
- stabileşte reguli şi proceduri de asigurare a conformităţii produselor,
inclusiv reguli şi proceduri de evaluare periodică a produselor certificate, de
evaluare periodică a organismelor de evaluare a conformităţii, desemnate şi
notificate pentru activitate în domeniul reglementat, precum şi stabileşte
conţinutul declaraţiei de conformitate;
- ţine şi actualizează Registrul de Stat al Sistemului Naţional de Asigurare a
Conformităţii Produselor;
- suspendă sau retrage certificatele de conformitate, precum şi suspendă sau
retrage dreptul de aplicare a mărcii naţionale de conformitate SM, în caz de
nerespectare de către organismele de evaluare a conformităţii a regulilor stabilite
în Sistemul Naţional de Asigurare a Conformităţii Produselor;
- examinează, în modul stabilit, contestaţiile furnizorilor referitor la
divergenţele apărute în cadrul asigurării conformităţii.
(Hotărîrea Guv. RM privind aprobarea Regulamentului, structurii şi efectivului-
limită ale Departamentului Standardizare şi Metrologie Nr.932 din 06.09.2001,
art. 10)

III. Organele de drept :

a) realizează supravegherea şi controlul respectării normelor de drept în
vigoare ;
b) pot intenta acţiuni în judecată ;
c) soluţionează litigiile apărute în acest domeniu;
d) asigură sancţionarea subiecţilor pentru încălcarea prevederilor legii.
15
 IV. Organizaţiile obşteşti :
a) realizează controlul respectării legislaţiei de către beneficiari ;
b) apără interesele comunităţii în instanţele de judecată.

 Persoanele juridice, altele decît autorităţile publice.

Agenţii economici, indiferent de forma de proprietate, în calitate de
beneficiari de folosre a resurselor naturale, sînt obligaţi:
a) să folosească cît mai economicos energia, apa, să întreprindă măsuri pentru
prevenirea alunicărilor de teren, să nu admită eroziunea solului, salinizarea sau
înmlăştinirea secundară, compactarea şi poluarea solului cu îngrăşăminte
minerale şi pesticide, să respecte normativele solului cu îngrăşăminte minerale şi
pesticide, să respecte normativele aplicării în agricultură a substanţelor chimice;
b) să retehnologizeze procesele de producţie în vederea minimalizării
deşeurilor prin folosirea cît mai efecientă a materiei prime, să reducă folosirea
substanţelor toxice, inflamabile şi să le înlocuiască cu materiale alternative inerte,
care asigură obţinerea unei producţii finale cît mai durabile, să producă, să utilzeze
şi să pună în circulaţie ambalaje recuperabile, refolosibile, reciclabile sau uşor
degradabile;
c) să doteze sursele generatoare de noxe cu dispozitive, echipamente şi instalaţii
de epurare, capabile de a reduce noxele evacuate sub limitele admisibile,
stabilite de autorizaţiile pentru mediu;
d) să planteze şi să întreţină în jurul unităţilor industriale, a complexelor
zootehnice perdele forestiere de protecţie şi spaţii verzi, să ţină sub o
supraveghere permanentă starea mediului din jurul unităţilor industrilae şi
complexelor zootehnice şi să întreprindă măsuri de protecţie a mediului;
e) să asigure supravegherea permanentă a construcţiilor şi instalaţiilor în
cursul funcţionării lor, să ia măsuri pentru prevenirea avariilor şi poluării
accidentale a mediului, iar în caz de producere a acestora să ia măsuri operative
pentru înlăturarea cauzelor lor, să anunţe imediat autorităţile pentru mediu, să
lichideze pe cont propriu toate consecinţele avariilor şi poluării accidentale, să
repare prejudiciile aduse mediului, componenţilor lui, averii altor proprietăţi şi
sănătăţii persoanelor afectate;
f) să execute hotărîrile şi dispoziţiile ministerelor, departamentelor şi
autorităţilor administraţiei publice locale referitoare la probelemele
protecţiei mediului, să prezinte autorităţilor pentru mediu întreaga informaţie
referitore la influenţa activităţii economice promovate asupra mediului şi
componenţilor lui, să admită accesul necondiţionat şi la orice oră al inspectorilor
mediului la unităţile de producţie pentru a efectua controlul acţiunilor
activităţilor, susceptibile să afecteze mediul;
g) să solicite autorităţilor pentru mediu expertizarea activităţilor susceptibile să
afecteze mediul;
h) să asigure condiţiile corespunzătoare pentru prevenirea poluării mediului cu
substanţe toxice, volatile, corozive, inflamabile sau cu pulberi de orice fel în
timpul transpotării şi păstrării lor. (art. 32).

16
  Persoanele fizice, potenţiali beneficiari de folosire a factorilor şi
resurselor de mediu.
Recunoscînd dreptul persoanelor fizice la un mediu sănătos de viaţă, statul
asigură:
a) accesul deplin, operativ şi liber la informaţiile privind starea mediului şi
starea sănătăţii populaţiei;
b) dreptul de a se asocia în organizaţii, partide, mişcări, asociaţii de
protecţie a mediului, de a adera la cele existente;
c) dreptul de a participa la dezbaterea proiectelor de legi, diverselor
programe economice sau de altă natură ce vizează direct sau indirect protecţia
mediului şi folosirea resurselor naturale; dreptul la informare şi consultare asupra
proiectelor de amplasare şi construire a obiectelor cu efecte negatuve asupra
mediului, de refacere şi amenajare a teritoriului, a localtăţilor urbane şi rurale;
d) dreptul de a interveni cu demersuri la instanţele de stat, pentru suspendarea
temporară sau definitivă a activităţii agenţilor economici care aduc daune
ireparabile mediului; dreptul de a solicita efectuarea expertizei obiectivelor şi de
a participa la efectuarea expertizei obşteşti;
e) dreptul de a organiza referendumuri naţionale şi locale în probleme
majore de protecţie a mediului;
f) dreptul la educaţie şi instruire ecologică;
g) dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul unor organizaţii,
partide, mişcări, asociaţii, autorităţilor pentru mediu, administrative sau
judecătoreşti pentru a sista acţiunile care aduc daune mediului, indiferent dacă
agenţii economici vor fi sau nu prejudicaţi în mod direct; dreptul de a trage la
răspundere persoanele, care au comis contravenţii sau infracţiuni ecologice;
h) dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit cu urnare a poluării sau a
altor acţiuni de afectare a mediului, precum şi pentru prejudiciul adus sănătăţii
oamenilor;
i) dreptul de a beneficia de facilităţile prevăzute de legislaţie pentru
invenstiţiile capitale, care au drept scop ameliorarea calităţii mediului. (art. 30)
În acelaşi timp, ei fiind datori:
a) să respecte legislaţia cu privire la protecţia mediului şi să protejeze mediul,
să folosească raţional resursele naturale, să nu lezeze drepturile şi înteresele altor
beneficiari ai resurselor naturale să semnaleze operativ autorităţile pentru mediu
sau organizaţiile ecologice despre daunele, provocate naturii de persoanele
fizice şi juridice;
b) să contribuie la amenajarea teritoriilor, la cererea aliniamentelor de
arbori şi arbuşti şi a spaţiilor verzi, să nu admită distrugerea acestora, să nu
polueze teritoriul, unde activează sau locuiesc;
c) să recupereze pierderile şi să repare prejudiciul cauzat mediului şi populaţiei.
(art. 31).

17
 3.3.2. Sistemul organizaţional internaţional de protecţie a mediului.

Cadrul instituţional internaţional – totalitatea organismelor internaţionale,

abilitate să cerceteze, reglementeze, să realizeze schimb de informaţii, experienţă,
control, să coopereze în soluţionarea problemelor de mediu stringente.

Cadrul instituţional internaţional cuprinde:

 Organizaţii internaţionale interguvernamentale globale.
 Organizaţii internaţionale neguvernamentale.
 Organizaţii internaţionale regionale.
 Organizaţii subregionale.

Organizaţii internaţionale interguvernamentale globale:

- Adunarea Generală a O.N.U.
- Conferinţa O.N.U. asupra Mediului (Stocholm, 1972; Rio de Janeiro.
1992).
- Programul O.N.U. pentru Mediu (PNUE, 1972).
- Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA, 1956).
- Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
- Organizaţia Maritimă Consultativă Interguvernamentală (OMCI).
- Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
- Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM).
- Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură
(UNESCO).
- Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM).
- Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI).
- Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI).

Organizaţii internaţionale neguvernamentale.

Se caracterizează:
• fie prin interese preponderent ştiinţifice şi propagarea concepţiilor
progresiste ce ţin nemijlocit de acest domeniu;
• fie prin activităţi radicale de intervenţie în activităţile statale, mondiale etc.
- Unitatea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN).
- Fundaţia Mondială pentru Natură (WWF).
- Greenpreace (Pacea verde).

Organizaţii internaţionale regionale.

• Se formează în vederea soluţionării problemelor de ordin regional
a două sau mai multe state.
- Organizaţia Unităţii Africane (OUA).
- Organizaţia Statelor Americane (OSA).
- Comisia economică a O.N.U. pentru Europa.
- Consiliul Europei.

18
 - Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Organizaţii subregionale.
- Comisia Dunării pentru navigaţie.
- Comisia Rinului.
- Comisia subregională pentru aplicarea Convenţiei de la Oslo, 1972.
- Comisia subregională pentru aplicarea Convenţiei de la Helsinki, 1974.

4. Geneza organizării şi legiferării protecţiei mediului în

Republica Moldova.

Istoricul apariţiei şi dezvoltării legislaţiei cu privire la ocrotirea mediului în

RM poate fi divizat în trei etape:
a.) perioada de pînă la 1940,
b.) perioada 1940-1993,
c.) perioada contemporană – după 1993.
Primele reglementări ale raporturilor om-natură datează din vremea lui Ştefan
cel Mare (1429-1504). Ele ţin de ,,Legea Braniştei” – act ce interzicea orice
activitate de folosire a resurselor naturale pe un anumit teritoriu. Aceste acte purtau
un caracter cazual şi apărau interesul domnitorului asupra acestor resurse.
De o importanţă deosebită este Actul de la Focşani din 1706, prin care
comisia mixtă, formată din munteni şi moldoveni, stabileşte interdicţia pentru
munteni de a tăia păduri pe teritoriul moldovenilor.
Silvicultura întotdeauna a fost unul dintre cele mai protejate domenii. Astfel,
în 1786 apare primul Cod Silvic numit ,,Orînduirea de pădure” pentru Bucovina,
care prevede reglementări foarte avantajoase pentru acele timpuri. În 1792, un
document asemănător apare şi în Moldova - ,,Anaforaua pentru codru, dumbrăvi şi
lunci”.
Începutul sec. XIX constituie pentru Moldova o perioadă de extindere a
legislaţiei în acest domeniu, fiind adoptate un şir de acte ce reglementau
exploatarea pădurilor, subsolului, apelor, aerului. În 1872 este adoptată Legea cu
privire la vînătoare, care reglementează activitatea de vînătoare, iar pentru unele
specii de păsări şi animale chiar o interzice.
Unirea Ţărilor româneşti a creat necesitatea unificării legislaţiei, care şi-a
răspîndit jurisdicţia şi asupra Basarabiei, între 1918-1940.
Perioada de după cel de-al II-lea război mondial şi pînă la mijlocul anilor `50
poate fi considerată o perioadă de stagnare legislativă în acest domeniu.
Principalele reglementări ţineau de bazele legislaţiei URSS.
În data de 16.01.1959 a fost adoptată Legea protecţiei naturii a RSSM, care a
funcţionat pînă în 1993. Ulterior, au fost adoptate: Codul funciar (1970), Codul
apelor (1973), Codul subsolului (1976), Codul silvic (1979), Legea cu privire la
protecţia regnului animal (1981) etc.

19
 Perioada dintre anii 1980-1990 constituie o perioadă cînd legislaţia în acest
domeniu s-a îmbogăţit doar cu unele norme ce înăspresc măsurile de supraveghere
asupra resurselor naturale.
Odată cu trecerea de la un sistem statal centralizat, de dirijare, de la
proprietatea de stat asupra resurselor naturale la un sistem descentralizat şi la
posibilitatea existenţei multiplelor forme de proprietate asupra resurselor naturale,
a fost dictată necesitatea de a modifica cadrul legislativ din acest domeniu. Astfel,
începînd cu iunie 1993, au fost adoptate Legea protecţiei mediului, Codul
subsolului, Codul apelor,...., Legea privind expertiza ecologică şi evaluarea
impactului asupra mediului etc.

5. Definiţia DREPTULUI MEDIULUI.

Problema denumirii corecte a acestui domeniu preocupă cercetătorii în strînsă

corelare cu problema recunoaşterii acestei ramuri de drept.
D-a lungul timpului au fost înaintate diferite propuneri:
- protecţia juridică a naturii;
- dreptul protecţiei şi folosirii naturii;
- dreptul ecologic;
- dreptul mediului înconjurător;
- dreptul protecţiei mediului;
- dreptul mediului.
Aproape în toate aceste denumiri descoperim unele greşeli de sens şi anume:
• denumirea reflectă doar parţial domeniul reglementat de ramură
(dreptul protecţiei naturii);
• denumirea reflectă un domeniu mai larg de relaţii ce pot fi reglementate
real de ramură (drept ecologic);
• dublarea sensului în denumire/pleonasm/(dreptul mediului înconjurător)
Astăzi considerăm cea mai reuşită denumirea de DREPTUL MEDIULUI.

Dreptul mediului – acea ramură a sistemului nostru juridic care

înmănunchează normele juridice ce reglementează relaţiile dintre persoane ,
formate în legătură cu protecţia mediului. [E.Lupan, p.121]
Dreptul mediului – ansamblul complex al normelor juridice care
reglementează relaţiile ce se stabilesc între oameni privind atitudinea lor faţă de
natură – ca element vital şi suport al vieţii în procesul conservării şi dezvoltării în
scopuri economice, sociale şi culturale a componentelor mediului înconjurător –
naturale şi artificiale – precum şi relaţiile legate de protecţia lor. [D.Mărinescu,
p.35]
Dreptul mediului – acea ramură de drept care cuprinde normele juridice ce
reglementează relaţiile dintre persoane în legătură cu folosirea, protecţia,
conservarea şi dezvoltarea componentelor mediului.

20
 De la apariţia Dreptului mediului ca ramură a jurisprudenţei şi pînă în ziua de
azi mai există discuţii în jurul problemei este oare Dreptul mediului o ramură de
drept sau aceasta este un cumul de norme juridice din diferite ramuri de drept şi
Dreptul mediului apare doar ca o disciplină juridică?
În prezent, în legătură cu această problemă, persistă trei păreri:
a) Dreptul mediului nu este ramură distinctă, ci doar o disciplină juridică,
deoarece:
- de la bun început normele de drept ce protejau natura aparţineau fie dreptului
administrativ, fie dreptului civil, etc.;
- chiar astăzi în această ramură sînt folosite instituţiile de răspundere juridică a
altor ramuri, precum şi alte metode juridice de reglementare;
b) Dreptul mediului – ramură de drept de sinteză, deoarece:
- Dreptul mediului este un domeniu cu obiect distinct de reglementare, dar
care foloseşte procedee şi metodici caracteristice altor ramuri de drept;
c) Dreptul mediului este o ramură de drept distinctă, cu toate caracteristicile
sale, argumentată prin:
- obiect specific de reglementare;
- existenţa unei serii de norme juridice, care prin caracterul lor nu au tangenţe
cu alte domenii şi nu sînt caracteristice acestora;
- existenţa unor instituţii juridice specifice numai acestui domeniu.

6. Obiectul de reglementare a Dreptului mediului.

6.1. Obiect de reglementare – ce studiază ştiinţa dată, care sînt domeniile ei

de investigaţie. Circumscrierea obiectului unei ştiinţe reclamă, întîi de toate,
fixarea fenomenelor cercetate, apoi a unghiului de investigare şi a nivelului de
generalizare ştiinţifică la care operează studierea fenomenelor date. [I.Humă, p.8]
Obiect de reglementare – categorie de relaţii sociale, reglementate prin o
anumită grupă de norme juridice, uniforme, de acelaşi caracter.
Obiect de reglementare a Dreptului mediului – relaţiile sociale ce apar între
persoane fizice sau juridice în legătură cu folosirea, conservarea, dezvoltarea şi
protecţia factorilor de mediu.

Pot fi distinse patru grupe de relaţii sociale ce constituie obiectul de

reglementare a Dreptului mediului:
1. relaţii legate de folosirea raţională a componentelor mediului;
2. relaţii privitor la conservarea factorilor de mediu;
3. relaţii privitor la dezvoltarea factorilor de mediu;
4. relaţii privitor la protecţia factorilor de mediu.

Totodată, delimităm factorii de mediu ca fiind:

a. factori abiotici (apa, aerul, solul);
b. factori biotici (fauna, flora);
21
 c. factori antropici (creaţi prin activitatea umană).

În funcţie de obiectul nemijlocit protejat, putem delimita trei categorii de

raporturi juridice:
a.) raporturi legate de folosirea, conservarea, dezvoltarea şi protejarea
resurselor abiotice;
b.) raporturi legate de folosirea, conservarea, dezvoltarea şi protejarea
componentelor biotice;
c.) raporturi legate de folosirea, conservarea, dezvoltarea şi protejarea
componentelor antropice.

6.2. Metoda de reglementare a Dreptului mediului – cale, drum, mod de

expunere. Metoda este determinată de necesitatea legiferării anumitor relaţii de
folosire, conservare, dezvoltare şi protecţie a mediului, fapt ce impune intervenţia
statului în aceste relaţii şi ca rezultat instituirea normelor cu caracter imperativ,
dictat de importanţa problemei, cît şi de faptul că această problemă prezintă interes
public.
Dreptul mediului are un obiect distinct de reglementare, dispunînd de instituţii
juridice specifice, cum ar fi beneficierea asupra resurselor naturale, răspunderea
juridică ecologică, expertiza ecologică ş. a.

6.3. Sarcinile Dreptului mediului:

- în calitate de ramură de drept: instituirea cadrului legal-instituţional ce
ar permite soluţionarea principalei probleme: protecţia mediului;
- în calitate de ştiinţă: crearea bazei ştiinţifico-ideologice pentru cadrul
de reglementări ce ţin de alt domeniu;
- în calitate de disciplină didactică: asigurarea, în baza noilor realizări ale
ştiinţei şi a normelor existente, a instruirii cadrelor calificate în
domeniul jurisprudenţei.

6.4. Funcţiile Dreptului mediului:

- de organizare şi instituţionalizare a acţiunii societăţii în favoarea
protecţiei şi ameliorării mediului;
- de promovare a obiectivelor dezvoltării durabile, ce presupune crearea
unui ,,ideal” de dezvoltare umană în cadrul echilibrului ecologic;
- de protecţie, conservare, ameliorare a mediului, precum şi
reglementarea folosirii raţionale a componentelor mediului;
- de promovare a cooperării internaţionale în domeniul protecţiei şi
folosirii mediului.
Astfel, fiind materializate în normele şi principiile de ramură, funcţiile
Dreptului mediului constituie un indicator itinerar spre atingerea unei armonii a
activităţii umane şi dezvoltării proceselor în natură, atît pe plan naţional, cît şi pe
plan internaţional.

6.5. Locul Dreptului mediului în sistemul de drept.

22
 Vorbind despre locul Dreptului mediului în sistemul de drept trebuie să
fundamentăm poziţia sa ca parte componentă a dreptului public sau a dreptului
privat şi care este coraportul Dreptului mediului cu alte ramuri de drept de natură
privată sau publică.
Pot fi identificate cîteva particularităţi:
1.) Predominarea normelor cu caracter imperativ. De exemplu, dacă în
raporturile de drept privat persoana poate benevol refuza despăgubirea, atunci în
Dreptul mediului statul expres, prin lege, impune obligaţia celui ce a cauzat dauna
s-o recupereze.
2.) Poziţia de subordonare a beneficiarilor în relaţiile de folosire şi protecţie
a componentelor mediului faţă de organele de stat care sînt competente să
realizeze controlul şi supravegherea folosirii resurselor componentelor mediului.
3.) Interesul apărat şi interesul utilizării normelor de drept. Prin instituirea
unui regim de protecţie a aerului, apelor, solului, precum şi prin obligarea folosirii
raţionale se realizează nu numai interesul beneficiarului acestui obiect, dar şi
interesul întregii societăţi, care se bucură de folosinţa în comun a acestor resurse.
4.) Modul în care se garantează drepturile subiective. La cauzarea unui
prejudiciu mediului, indiferent de faptul a înaintat sau nu proprietarul sau
beneficiarul plîngere, aceasta ţine în cele mai dese cazuri, de obligaţia organelor de
stat de control şi supraveghere. (art. 33 al Legii...asigurarea sanitaro-
epidemiologice a populaţiei)
Concluzie: ramura Dreptul mediului aparţine sistemului de drept public.

6.6. Rolul Dreptului mediului:

- reglementează folosirea raţională şi protecţia componentelor mediului;
- reglementează relaţiile principale din acest domeniu, realizarea cărora
ar duce la armonie, la echilibru ecologic şi la determinarea rolului
omului în procesele ce au loc în natură.

7. Sistemul Dreptului mediului.

Sistemul unei ramuri de drept cuprinde totalitatea de domenii ce ţin direct sau
tangenţial de obiectul de reglementare al acestei ramuri.
Sistemul Dreptului mediului cuprinde:
a. Partea generală, care include totalitatea de norme ce determină instituţiile
principale ale ramurii.
b. Partea specială, care ţine de domeniul procesual, adică stabileşte în ce
condiţii şi în ce mod se realizează protecţia şi folosirea resurselor naturale.

8. Principiile fundamentale ale Dreptului mediului.

23
 8.1. De rînd cu funcţiile şi domeniul său specific de reglementare, Dreptului
mediului îi sînt caracteristice o serie de principii, care de cele mai dese ori îşi
extind cadrul său nu numai asupra aspectului juridic de protecţie a mediului, dar şi
asupra tuturor domeniilor dreptului omului, fiind considerate universale.
Principiu - ,,idee de bază”, ,,teză fundamentală”, ,,exprimă elementele de
conţinut cele mai importante ale dreptului”. [Gh.Avornic, p.99]

Deosebim principii:
a.) de drept intern;
b.) de drept internaţional.

8.2. Principiile Dreptului mediului pe plan intern.

I. Dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat din punct
de vedere ecologic este un principiu-cadru, în care se regăsesc toate celelalte
principii ale Dreptului mediului.
Acest drept, declarat în art. 37 al Constituţiei RM, îşi are originea atît în
condiţiile create obiectiv, cît şi în reglementările concepute pe plan mondial.
Astfel, în cadrul Conferinţei mondiale a ONU pentru protecţia mediului de la
Stocholm din 1972, s-au făcut referiri la faptul că unul dintre drepturile
fundamentale ale omului îl constituie dreptul omului la un mediu a cărui calitate îi
dă posibilitatea să trăiască în mod demn şi în prosperitate.
În RM, acest drept este prevăzut în mod expres în Constituţia RM, în Legea
privind protecţia mediului înconjurător şi detaliat în legile organice ce ţin de
domeniile concrete (silvic, funciar etc.)
Conform Constituţiei RM, art. 37, ,,fiecare om are dreptul la un mediu
înconjurător neprimejdios din punct de vedere ecologic pentru viaţă şi sănătate,
precum şi la produse alimentare şi obiecte de uz casnic inofensive...”. Totodată,
Constituţia RM garantează executarea acestui drept prin accesul liber al tuturor la
informaţia privind starea de mediu, precum şi prin instituirea obligaţiei pentru
fiecare cetăţean de a proteja mediul.
Declarat în Constituţie şi detaliat în Legea privind protecţia mediului ş.a. legi
organice, acest drept al omului este realizat de asemenea prin dreptul la asistenţă şi
protecţia socială, prin instituirea obligaţiei faţă de cetăţeni de a realiza protecţia
mediului, prin instituirea unui cadru juridic concret ce ţine de folosirea şi protecţia
mediului.
II. Prioritatea scopurilor şi acţiunilor de protecţie a mediului în cadrul
realizării intereselor de ordin economic şi social-uman ale populaţiei pentru
prezent şi viitor: toate activităţile statale trebuie să fie aduse în conformitate cu
necesităţile de protecţie a mediului, renunţînd, în acelaşi timp, la activităţile
poluatorii sau cauzatoare de daune mediului.
III. Prioritatea sănătăţii şi bunăstării populaţiei în comparaţie cu alte scopuri
de folosire a resurselor naturale: folosirea resurselor naturale numai în acele
limite şi domenii ce nu ar da posibilitate survenirii daunelor spirituale, materiale
sau de altă natură, precum şi patrimoniului populaţiei (art. 36, 37, 59 Constituţia
RM).
24
 IV. Prevenirea pericolului unei eventuale poluări sau daune de mediu:
instituirea unei obligaţii generale de a efectua o evaluare a eventualei daune în
cazul cînd activitatea preconizată presupune folosirea resurselor naturale sau a
altor factori de mediu.
V. Interzicerea poluării: instituie dreptul impunerii unor interdicţii categorice
asupra activităţilor poluante; activitatea preconizată, care presupune o poluare a
mediului, va fi acceptată numai la prezentarea avizului pozitiv al expertizei
ecologice, în caz contrar, aceasta este ,,sortită” interzicerii (art.3 Legea ,,protecţia
mediului”).
VI. Poluatorul plăteşte: instituie obligaţia statului de a supune răspunderii
poluarea; obligaţia poluatorului de a recupera paguba cauzată, indiferent de faptul
doreşte acest lucru proprietarul de resurse sau nu.
VII. Colaborarea pe plan ştiinţific, legislativ şi de altă natură cu statele
vecine şi organizaţiile internaţionale în vederea soluţionării cît mai eficiente a
problemei protecţiei mediului: aducerea în concordanţă a actelor legislative ale
RM cu documentele internaţionale şi normele statelor vecine, schimbul de
experienţă, atît pe plan ştiinţific, cît şi practic etc.

8.3. Principiile Dreptului mediului pe plan internaţional.

I. Suveranitatea statelor în valorificarea resurselor naturale de pe teritoriul
naţional şi protecţia mediului: ţine de dreptul statului de a decide limitele de
folosinţă a resurselor naturale, concomitent statul fiind obligat să determine aceste
limite în aşa fel încît să nu fie în detrimentul întregii comunităţi mondiale sau chiar
pentru generaţiile viitoare.
II. Cooperarea internaţională în soluţionarea problemelor conservării
mediului: poluarea de mediu nu recunoaşte frontierele statelor şi poate afecta
teritorii, domenii ce ţin de mai multe state.
III. Buna vecinătate: vecinătatea îşi are locul său în determinarea cadrului
juridic în domeniul protecţiei mediului; astfel, vecinătatea geografică uneori
contribuie la dezvoltarea concomitentă a legislaţiei, în unele cazuri normele
dreptului mediului fiind asemănătoare; obligativitatea stabilirii unei înţelegeri
reciproce a vecinilor în acest plan garantează liniştea nu numai pentru aceste două
state, ci şi pentru întreaga comunitate mondială.
IV. Notificării şi consultării: asigurarea între state a unui schimb permanent
de informaţie în ceea ce priveşte starea de mediu, iar în unele cazuri chiar obligaţia
acestora de a informa statele vecine şi comunitatea internaţională despre careva
accidente sau calamităţi; schimbul de specialişti şi tehnologii, aplicarea cărora
duce la soluţionarea problemei de mediu.
V. Protejarea patrimoniului comun: se au în vedere acele bunuri ce nu intră în
domeniul de suveranitate a unui oarecare stat, bunuri din patrimoniul naţional, dar
care prezintă valoare pentru întreaga comunitate mondială – apele internaţionale,
spaţiul extraatmosferic, corpurile cereşti ş.a.
VI. Poluatorul plăteşte: cheltuielile de recuperare a daunei pentru prejudiciul
cauzat fie altui stat, fie patrimoniului comun, revin poluatorului.

25
 9. Raportul juridic de Dreptul mediului.

9.1. Raport juridic – raport social reglementat de o normă juridică, ,,acea

legătură socială reglementată de norma juridică, conţinînd un sistem de
interacţiune reciprocă între participanţi şi determinaţi, legătură ce este susceptibilă
a fi apărată pe calea coerciţiei statale” [Gh.Avornic, p.164]
Raport juridic de Dreptul mediului – relaţie care apare în domeniul
interacţiunii între societate şi natură, reglementată de norme juridice de Dreptul
mediului [V.V.Petrov]
Raport juridic de Dreptul mediului – relaţie socială formată între persoane
în legătură cu prevenirea poluării, refacerea mediului poluat şi îmbunătăţirea
condiţiilor de mediu, reglementată prin norme juridice specifice înmănuncheate în
Dreptul mediului.[E.Lupan]
Raport juridic de Dreptul mediului – relaţie socială, reglementată de
normele juridice de Dreptul mediului, apărută între persoane în legătură cu
folosirea, conservarea, dezvoltarea şi protecţia mediului şi în caz de necesitate
asigurată pe calea coerciţiei statale.

9.2. Caracteristicile raportului juridic de Dreptul mediului:

a.) poate lua naştere numai între persoane (fizice, juridice);
b.) poartă caracter voliţional: poate apărea numai prin exprimarea voinţei
(unice sau a ambelor părţi); voinţa iniţierii raportului poate fi exprimată atît
nemijlocit de către părţi, cît şi prin intermediul actului legislativ, care prevede
apariţia raportului indiferent de faptul iniţiază sau nu persoana acest raport, el fiind
o reflectare a voinţei generale ce poartă caracter obligatoriu;
c.) poziţia de subordonare a părţilor;
d.) statul, de cele mai dese ori, este o parte a raportului: deşi unele raporturi
juridice apar la iniţiativa persoanelor fizice/juridice, statul, în orice moment, poate
interveni cu modificări; cu atît mai mult că în majoritatea raporturilor el este parte
obligatorie, reprezentat prin organele sale de supraveghere şi control.

9.3. Structura raportului juridic de Dreptul mediului:

1.) părţile – subiecte ce pot încheia o relaţie de Dreptul mediului;
2.) conţinutul – totalitatea drepturilor şi obligaţiilor părţilor;
3.) obiectul – valori ce ţin de realizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor.

9.3.1. Subiectele raportului juridic de Dreptul mediului.

În literatura juridică se folosesc ca sinonime sintagma ,,subiect al raportului
juridic” şi cea de ,,subiect de drept”, fără ca autorii să aibă în vedere deosebiri
calitative între cele două noţiuni. Totuşi, cele două noţiuni nu se identifică, nu se
suprapun întotdeauna. Orice participant la un raport juridic este obligatoriu subiect
26
de drept. În schimb, nu orice subiect de drept este şi subiect al raportului juridic
(celibatarul). [Gh.Avornic, p.171]
Din cauza confruntării acestor termeni, există diferite păreri cu privire la
categoriile de subiecte ale Dreptului mediului. Într-o părere, subiecte ale raportului
juridic de Dreptul mediului sînt doar persoanele fizice şi persoanele juridice. Într-o
altă părere, majoritară, subiecte pot fi: persoanele fizice, persoanele juridice, statul
[organele statului].
Subiectele raportului juridic de Dreptul mediului:
I. Persoanele fizice (cetăţenii RM, străinii, apatrizii), în calitate de beneficiari
de folosinţă a componentelor mediului.
II. Persoanele juridice, ca colectivităţi umane, ce dispun de o organizare
distinctă şi activînd în realizarea unui scop comun şi finit, înzestrate în acest
domeniu cu drepturi şi obligaţii, ce pot izvorî fie din prevederea expresă a legii, fie
dintr-un fapt juridic.
III. Organele statale, înzestrate cu drepturi şi obligaţii prin lege ca
reprezentînd interesele statului sau ca apărător al acestor interese.
IV. Statul Republica Moldova, ca subiect de drept în materie de răspundere
juridică pe plan intern şi ca participant la relaţiile internaţionale în problemele ce
ţin de protecţia mediului.
E necesar de a menţiona faptul că în majoritatea raporturilor subiectele se
găsesc în relaţii de subordonare.

9.3.2. Conţinutul raportului juridic de Dreptul mediului.

Conţinutul raportului juridic – totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care se nasc
într-o relaţie concretă. [Gh.Avornic, p.180]
În raporturile juridice de Dreptul mediului subiectele se prezintă întotdeauna
ca titulari de drepturi şi obligaţii, acestea fiind prevăzute în contractele în baza
cărora le este acordat dreptul de beneficiere asupra resurselor naturale. Ele apar ori
ca subiecte pasive, avînd numai obligaţii, ori ca subiecte active, avînd numai
drepturi. În cele mai dese cazuri, însă, subiectele întrunesc aceste două poziţii,
fiind titulare de drepturi şi obligaţii.
În dependenţă de conţinutul drepturilor şi obligaţiilor subiectele raporturilor
juridice de Dreptul mediului pot fi divizate în patru categorii:
- beneficiarii de folosinţe, (persoane fizice şi persoane juridice) înzestraţi
cu drepturi şi obligaţii privind folosirea şi protecţia componentelor
mediului;
- organele de stat, împuternicite cu drepturile de gestiune şi administrare a
fondului natural al RM;
- organele de drept, împuternicite să efectueze controlul şi supravegherea
în acest domeniu;
- organizaţiile obşteşti, înzestrate cu dreptul de promovare a obligaţiei de
protecţie a mediului.
Legea RM cu privire la protecţia mediului înconjurător stabileşte drepturile
şi obligaţiile fiecăruia dintre aceste categorii de subiecte.

27
 9.3.3. Obiectul raportului juridic de Dreptul mediului.
În literatura juridică nu există un punct de vedere unitar cu privire la obiectul
raportului juridic de Dreptul mediului.
Principalele opiniile exprimate sînt :
a) Obiectul raportului juridic – anumite acţiuni pe care titularul dreptului
subiectiv le efectuează sau le poate pretinde şi pe care celălalt subiect este obligat a
le săvîrşi. [Gh. Avornic, p.182]
Obiectul raportului juridic de Dreptul mediului – acţiunile sau inacţiunile
subiectelor, conduită ce ţine de folosirea, protecţia, dezvoltarea, conservarea
componentelor naturii, răspunderea juridică în domeniul protecţiei mediului.
b) Obiectul raportului juridic – numai bunurile materiale.
Obiectul raportului juridic de Dreptul mediului – componentele mediului :
biotice, abiotice, antropice.
În dependenţă de obiectul raportului se află şi conţinutul drepturilor şi
obligaţiilor părţilor, precum şi părţile care vor fi obligate să participe la acest
raport.

10. Izvoarele Dreptului mediului.

10.1. Cauzele obiective ale apariţiei şi existenţei Dreptului mediului sînt

înrădăcinate în condiţiile materiale ale vieţii, care s-au instaurat la etapa actuală în
RM şi în lume în general.
În literatura de specialitate, totalitatea de cauze şi condiţii materiale ce
determină instituirea unor reguli de comportare au primit denumirea de izvor de
drept.
Actualmente, este tot mai pronunţată tendinţa delimitării stricte a izvoarelor
de drept în sens material şi în sens formal.
Izvoarele materiale ale Dreptului mediului sînt: starea de criză ecologică,
necesităţile social-economice ş.a. factori materiali.
Izvoarele formale ale Dreptului mediului sînt: formele de exprimare a
normelor juridice, ce sînt determinate de modul de determinare, de edictare sau
sancţionare a lor de către stat şi care privesc relaţii în legătură cu folosirea,
conservarea, dezvoltarea şi protecţia componentelor mediului.
Izvoarele formale pot fi:
a) directe (actele normative)
• Constituţia RM;
• Legile Parlamentului RM;
• Hotărîrile Parlamentului RM;
• Decretele Preşedintelui RM;
• Hotărîrile Guvernului RM;
• Acte emise de organele autoadministraţiei locale;
• Acte emise de organele specializate (Ministerul Ecologiei).
b) indirecte

28
 • Obiceiuri, reguli de convieţuire socială la care actele normative fac
trimitere;
• Practica judiciară;
• Doctrina;
• Dreptul comparat.
Particularităţile izvoarelor Dreptului mediului:
- multitudinea de izvoare ce cuprind diverse domenii (regimul juridic de
folosire şi protecţie a apelor, solului, aerului, subsolului, pădurilor etc.),
cu caracteristicile lor în fiecare domeniu;
- regulile de conduită, de cele mai dese cazuri, sînt strîns legate de
respectarea unor norme tehnice relativ la activităţile economice ale
subiectelor;
- natura extensivă a fenomenului poluării dictează astăzi necesitatea
aplicării pe plan intern a unor izvoare internaţionale.

10.2. Sistemul izvoarelor Dreptului mediului.

I. Într-o opinie, sistemul izvoarelor Dreptului mediului cuprinde două
categorii:
* izvoare ce ţin de regimul de protecţie a naturii (Legea protecţiei mediului);
* izvoare ce se referă la regimul de folosire a resurselor naturale (Codul
funciar, Codul apelor etc.)[ V.V.Petrov]
Contra argumente:
 normele Dreptului mediului conţin reglementări nu numai cu privire la
folosirea şi protecţia naturii, dar şi mediului artificial, creat prin
activitatea umană;
 părerea că unele izvoare ţin numai de regimul de protecţie, iar altele
numai de regimul de folosire a resurselor nu e raţională, deoarece un
singur act poate conţine reglementări de ambele tipuri (Codul apelor).
II. Într-o altă opinie, izvoarele Dreptului mediului pot fi clasificate în funcţie
de domeniul reglementat:
* domeniul folosirii şi protecţiei apelor;
* domeniul folosirii şi protecţiei solului; etc.
III. Conform criteriului forţei juridice a actului normativ, izvoarele formale
ale Dreptului mediului pot fi divizate în:
* Constituţia RM, care stabileşte reglementări fundamentale , cu caracter
general, ce privesc drepturile şi obligaţiile cetăţenilor în legătură cu protecţia
mediului, cît şi obligaţiile statului în acest domeniu etc. (Art. 4(2), 34, 36(1), 37,
46, 50, 59.)
* Legi generale:
- L protecţiei mediului;
- L expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului ş.a.
* Legi specifice:
- C funciar;
- C apelor;

29
 - C silvic ş.a.
Condiţia generală: pentru ca o lege a Parlamentului RM să fie considerată
izvor al Dreptului mediului, ea trebuie să conţină reglementări ce ar avea atribuţii
directe în realizarea sarcinii de protecţie şi folosire raţională a componentelor
mediului. Astfel, pot fi considerate la fel ca şi izvoare da Dreptul mediului:
- C penal;
- C civil;
- C contravenţii administrative.
* Decretele Preşedintelui RM, ce vizează relaţiile privind folosirea şi protecţia
mediului.
* Hotărîrile Guvernului RM.
* Actele Ministerului Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării teritoriului.
* Actele organelor administraţiei publice locale, cînd acestea impun
reglementări privind regimul de folosire şi protecţie a componentelor de mediu pe
teritoriul unităţii administrative.
* Tratate şi convenţii internaţionale.
1. Convenţia Internaţională de Protecţie a Plantelor din 06.12.1951 (Noul text
revizuit, aprobat de confrerinţa FAO la cea de a 29-a sesiune a acesteia -
Noiembrie 1997).
2. Convenţie privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi
floră pe cale de dispariţie din 03.03.1973 // în "Tratate internaţionale", 2001,
volumul 28, pag.257.
3. Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din
Europa din 19.09.79, Berna // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 7, pag.7
4. Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanţe lungi din
13.11.79, Geneva // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 9, pag.63.
5. Carta mondială pentru natură din 28.10.1982, New York // în "Tratate
internaţionale", 1999, volumul 7, pag.59.
6. Convenţia pentru protecţia stratului de ozon din 22.03.85 // în "Tratate
internaţionale", 1999, volumul 11, pag.219.
7. Protocolul referitor la substanţele care distrug stratul de ozon din 16.09.87,
Montreal // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 11, pag.237.
8. Convenţia de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al
deşeurilor periculoase şi a eliminării acestora din 22.03.1989 // în "Tratate
internaţionale", 1999, volumul 15, pag.97.
9. Convenţie privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător în
zonele transfrontiere din 25.02.91, Espoo (Finlanda) // în "Tratate internaţionale",
1999, volumul 7, pag.39.
10. Acord cu privire la colaborarea în domeniul ecologiei şi protecţiei
mediului natural ambiant din 08.02.1992, CSI // în "Tratate internaţionale", 1999,
volumul 16, pag.17.
11. Convenţie privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă tranfrontiere şi a
lacurilor internaţionale din 17.03.1992, Helsinki // în "Tratate internaţionale",
1999, volumul 7, pag.65.

30
 12. Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea
climei din 09.05.92, New York // în "Tratate internaţionale", 1999, volumul 9,
pag.74.
13. Convenţia privind diversitatea biologică din 05.06.92 // în "Tratate
internaţionale", 1999, volumul 9, pag.101.
14. Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra
schimbărilor climatice din 11.12.1997.
10.3. Aplicarea legislaţiei mediului.
Legile privind folosirea şi protecţia mediului acţionează concomitent sub trei
aspecte:
⇒ o anumită perioadă de timp: relaţiile sociale suferă permanente modificări,
de aceea şi regimul de reglementare necesită schimbări; dacă o lege adoptată
reflectă necesităţile timpului, cealaltă este automat abrogată;
⇒ asupra unui teritoriu limitat acţionează, în acelaşi timp, mai multe legi:
coexistenţa legilor este determinată de necesitatea soluţionării în complex a
relaţiilor ce ţin de regimul de folosire şi protecţie a mediului;
⇒ asupra unor anumite categorii de subiecte participante la relaţiile
reglementate de lege.

10.3.1. Acţiunea legislaţiei mediului în timp este marcată de două momente

principale: momentul intrării în vigoare şi momentul încetării acţiunii legii. Altfel
spus, din ce moment legea nouă va începe a produce efecte juridice, iar cea veche
îşi va pierde valoarea.
În teoria dreptului aceste probleme au fost soluţionate prin implementarea
unui şir de principii ce ţin de aplicarea legii în timp, adică asupra relaţiilor avute
loc în trecut, ce se petrec în prezent şi ce vor avea loc în viitor:
 Principiul neretroactivităţii legii – legea este aplicabilă acelor relaţii şi
acţiuni, care se produc după momentul intrării în vigoare a legii.
 Principiul retroactivităţii legii noi – excepţie de la principiul precedent,
conform căreia legea nouă adoptată poate avea efect asupra acţiunilor de
pînă la adoptarea ei, dar numai în acele cazuri care se preved expres în legea
nouă şi dacă aceasta nu înrăutăţeşte situaţia subiectelor implicate. (De ex.,
actele emise cu privire la lichidarea consecinţelor calamităţilor, catastrofelor
ecologice, accidente etc.)
 Principiul aplicării imediate a legii noi adoptate – presupune aplicarea legii
noi, din momentul intrării în vigoare, asupra tuturor situaţiilor, excluzînd
imediat acţiunea legii vechi. Momentul intrării în vigoare a legii ţine de data
publicării sau de data indicată expres în textul legii.
 Principiul ultraactivităţii legii vechi – excepţie de la principiul precedent,
care presupune ,,supravieţuirea” legii vechi, în timp ce legea nouă este deja
în vigoare. Legea veche este aplicată în domeniile şi limitele prevăzute
expres în legea nouă. Se aplică pentru o perioadă scurtă de timp, de regulă,
pînă la şase luni, termen indicat în dispoziţiile finale sau tranzitorii ale legii,
în vederea concordării actelor normative ,,înrudite”.

31
 În mod obişnuit, acţiunea în timp a legilor mediului este supusă condiţiilor
generale. Abatere prezintă legile adoptate în situaţii excepţionale, care îşi au
limitele în funcţie de faptul cît timp vor persista condiţiile ce au generat aceste
situaţii.

10.3.2. Aplicarea legii mediului în spaţiu este determinată de următoarele

reguli:
 Actul normativ emis de un organ public central îşi răspîndeşte acţiunea
asupra tuturor relaţiilor ce se desfăşoară în limitele frontierelor naţionale.
 Actul emis de un organ de stat local are forţă juridică în limitele teritoriului
administrativ.
 Actele internaţionale la care RM este parte îşi extind jurisdicţia asupra
întregului teritoriu al statului

10.3.3. Aplicarea legii mediului asupra persoanelor poartă un caracter general:

 Persoane fizice [cetăţenii RM, străinii, apatrizii].
 Persoane juridice, indiferent de forma organizatorico-juridică sau forma de
proprietate.

32
 Tema II. Administrarea de stat în domeniul protecţiei mediului.

1. Noţiunea, formele şi funcţiile de administrare în domeniul protecţiei

mediului înconjurător.
2. Sistemul organelor de administrare în domeniul protecţiei mediului.
3. Noţiunea, formele, sistemul controlului ecologic.
4. Monitoringul ecologic.
5. Cadastrele resurselor ecologice.
6. Caracteristica generală a expertizei ecologice.
7. Evaluarea impactului asupra mediului.

1. Noţiunea, formele şi funcţiile de administrare în domeniul

protecţiei mediului înconjurător.

1.1. Administrarea (gestiunea) resurselor naturale este o activitate de

reglementare, evidenţă şi control al însuşirii primare a resurselor naturale,
utilizării şi reproducerii lor.
Regim de administrare - ansamblu unitar de măsuri de protecţie, ecologice şi
tehnico-organizatorice care reglementează activitatea, desfăşurată în cadrul
fondurilor naturale, de conservare, optimizare şi dezvoltare raţională durabilă a
componentelor mediului.

1.2. Principiile de bază ale admiistrării resurselor naturale sînt:

a) asigurarea unei folosiri durabile (ce nu duce la degradare) a acestora;
b) susţinerea activităţii orientate spre folosirea raţională a resurselor
naturale renovabile şi economisirea celor nerenovabile;
c) prevenirea efectelor negative ale activităţii economice asupra resurselor
naturale;
d) neadmiterea cumulării de funcţii ce ţin de gestiunea resurselor naturale cu
activităţi de utilizare a acestora în scop de profit;
e) folosirea contra plată a resurselor naturale, cu excepţia cazurilor de
regenerare a lor;
f) prioritatea dreptului internaţional în domeniul folosirii resurselor naturale
transfrontiere.

33
 1.3. Formele de administrare în domeniul protecţiei mediului
înconjurător :
* Reglementarea administrativă a folosirii resurselor naturale.
* Mecanismul economic de gestiune a resurselor naturale.

1.3.1. Reglementarea administrativă a folosirii resurselor naturale.

Pentru evidenţa şi reglementarea folosirii economice inepuizante (durabile) a
resurselor naturale renovabile şi pentru economisirea celor nerenovabile, statul
stabileşte un sistem de standarde şi de cerinţe tehnico-normative, precum şi un
sistem de licenţe la activităţile din domeniu şi la folosirea resurselor naturale.
Elaborarea şi aprobarea standardelor şi a cerinţelor tehnico-normative
în domeniul folosirii resurselor naturale sînt reglementate de legislaţia privind
standardizarea.
Nomenclatorul activităţilor din domeniul folosirii resurselor naturale a
căror practicare necesită licenţe şi cel al organelor autorizate să elibereze astfel
de licenţe se întocmesc de Guvern.
Pentru anumite activităţi sau tehnologii cu risc ecologic sporit se stabilesc
cerinţe ecologice deosebite.

1.3.2. Mecanismul economic de gestiune a resurselor naturale.

Mecanismul economic de gestiune a resurselor naturale este o parte
componentă a sistemului unic de gestiune a economiei naţionale şi este orientat
spre stimularea folosirii economice inepuizante a resurselor naturale renovabile
şi economisirii celor nerenovabile.
Acest mecanism funcţionează datorită politicii financiar-creditare şi fiscal-
bugetare şi presupune:
a) planificarea şi finanţarea de stat a măsurilor de evidenţă, evaluare şi păstrare
a obiectelor naturii, de restabilire a resurselor naturale deteriorate sau utilizate;
b) folosirea contra plată a resurselor naturale (plata pentru resursele
naturale şi plata pentru poluarea mediului înconjurător);
c) acordarea de facilităţi fiscale şi creditare agenţilor economici care îşi
modernizează pe cont propriu tehnologiile în scopul reducerii consumului de
resurse naturale şi al protecţiei mediului înconjurător;
d) crearea unei bănci ecologice comerciale specializate;
e) acordarea de facilităţi fiscale băncilor comerciale şi fondurilor de investiţii
în cazul participării lor la finanţarea de proiecte ecologice pe termen lung;
f) stabilirea preţurilor la resursele naturale şi includerea valorii potenţialului de
resurse naturale în calculele macroeconomice;
g) promovarea unei politici investiţionale speciale în domeniul folosirii
resurselor naturale, bazate pe evaluarea "amortizării" potenţialului de resurse
naturale;
h) evidenţa contabilă adecvată a cheltuielilor de folosire a resurselor
naturale şi de protecţie a mediului înconjurător;
i) perceperea unor impozite pentru utilizarea resurselor naturale cu conţinut
sporit de componente ecologic dăunătoare;
34
 j) trecerea la sistemul comenzilor de stat pentru executarea lucrărilor de
ocrotire a naturii din contul bugetului, în al cărui cadru funcţiile beneficiarului le
asumă, în numele statului, organul de stat abilitat cu gestiunea resurselor
naturale şi cu protecţia mediului înconjurător;
k) stimularea activităţii de regenerare a resurselor naturale renovabile.

2. Sistemul organelor de administrare în domeniul protecţiei mediului.

Structura instituţională de administrare a resurselor naturale este

următoarea:
a) Guvernul;
b) Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale;
c) autorităţile administraţiei publice locale.

3. Noţiunea, formele, sistemul controlului ecologic.

3.1. Statul în persoana autorităţilor administraţiei publice are obligaţia să

asigure folosirea raţională şi suficientă a resurselor naturale, precum şi protecţia
acestora indiferent de destinaţia lor.
Sarcinile serviciului controlului de stat în domeniul folosirii şi protecţiei
resurselor naturale constau în asigurarea respectării de către toate organele de stat
şi cele obşteşti, de către întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile agricole de stat,
cooperatiste obşteşti, precum şi de întreprinderile mixte, persoanele fizice şi
juridice străine, a cerinţelor legislaţiei ecologice în scopul folosirii eficiente şi
protecţiei cuvenite a acestor resurse.
3.2. Scopul controlului ecologic – protecţia mediului pe calea preîntîmpinării
sau înlăturării încălcării normelor ecologice.
3.3. Obiectul controlului ecologic:
- starea mediului în absamblu,
- starea componentelor mediului în particular,
- nivelul schimbărilor produse,
- respectarea legislaţiei ecologice.

3.4. Formele controlului ecologic:

- informaţional – acumularea şi răspîndirea informaţiilor în vederea luării
măsurilor necesare;
- de preîntîmpinare – orientată spre evitarea survenirii consecinţelor negative;
- de sancţionare – aplicarea măsurilor de constrîngere de către stat.

3.5. Metodele controlului ecologic:

- supraveghere,
- verificarea respectării legislaţiei,
35
 - preîntîmpinare,
- aplicarea măsurilor de constîngere.

3.6. Categorii de control ecologic:

- de stat,
- de producţie,
- municipal,
- obştesc.
3.7.1. Controlul de stat asupra protecţiei şi folosirii resurselor regnului
animal are drept sarcină asigurarea îndeplinirii de către toate ministerele,
departamentele, persoanele fizice şi juridice, indiferent de tipul de proprietate
şi forma de organizare juridică, a obligaţiunilor de protecţie a regnului
animal, respectarea modului stabilit de folosire a animalelor şi a altor norme
prevăzute de legislaţie.
Controlul de stat asupra protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal este
exercitat de către Ministerul Ecologiei şi autorităţile administraţiei publice locale.
Organele de stat de protecţie şi folosire a resurselor regnului animal are
dreptul:
a) să oprească folosirea neautorizată a animalelor, precum şi folosirea cu
încălcare a regulilor, normelor, termenelor stabilite şi a altor cerinţe de protecţie şi
folosire a resurselor regnului animal;
b) să retragă autorizaţia sau să stabilească limitări la dreptul de folosinţă a
resurselor regnului animal;
c) să dea indicaţii obligatorii pentru executare privind eliminarea de încălcări
ale regulilor, normelor, termenelor stabilite şi ale altor cerinţe de protecţie şi
folosire a resurselor regnului animal;
d) să stopeze lucrările care pot cauza pagube considerabile animalelor şi
habitatului lor;
e) să tragă la răspundere administrativă contravenienţii regulilor, normelor,
termenelor stabilite şi altor cerinţe de protecţie şi folosire a resurselor regnului
animal iar, după caz, să înainteze organelor de drept materiale pentru luarea
măsurilor corespunzătoare.
Controlul departamental asupra protecţiei şi folosirii resurselor
regnului animal este exercitat de către organele în a căror subordine se află
persoanele juridice care utilizează resursele acestuia.
3.7.2. Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei apelor este chemat
să asigure:
a) respectarea de către toate persoanele juridice şi fizice, indiferent de
formă de proprietate, a modului stabilit de folosire a apelor;
b) executarea obligaţiunilor şi prescripţiilor privind protecţia apelor,
prevenirea şi lichidarea efectelor lor distructive, respectarea regulilor de ţinere a
evidenţei apelor, precum şi altor reguli, stabilite de legislaţia apelor.
Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei apelor este exercitat de către
Ministerul Ecologiei şi de autorităţile administraţiei publice centrale.

36
 Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei terenurilor îl exercită Guvernul
şi autorităţile administraţiei publice locale. Dispoziţiile acestora sînt obligatorii
pentru toţi deţinătorii de terenuri.
3.7.3. Controlul de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi
protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic are drept sarcină asigurarea
respectării de către persoanele fizice şi juridice a legislaţiei silvice şi
cinegetice. El este exercitat de Guvern şi organele de stat pentru protecţia mediului
înconjurător.
Cetăţenii şi asociaţiile obşteşti au dreptul să primească de la organele silvice
de stat şi de la organele de stat pentru protecţia mediului înconjurător informaţie
despre starea fondurilor forestier şi cinegetic, măsurile planificate şi realizate de
conservare şi folosire a acestora, să propună şi să realizeze, în conformitate cu
legislaţia, măsuri privind paza şi folosirea raţională a fondurilor forestier şi
cinegetic, conservarea biodiversităţii în ele.

4. Monitoringul ecologic.

Monitoringul ecologic – sistem de observaţii şi prognozări pentru relevarea

schimbărilor stării mediului, descoperirea şi prevenirea proceselor şi tendinţelor
negative. Monitoringul se realizează de către Ministerul Ecologiei, prin
subdiviziunile sale.
Exemple particulare:
Monitorizarea poluării aerului se realizează de către Serviciul
"Hidrometeo", care asigură sistematic persoanele fizice şi juridice cu informaţii
şi prognoze asupra nivelului de poluare a atmosferei, generată de activităţile
economice şi condiţiile meteorologice.
În cazul în care, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a
emisiilor sporite de poluanţi şi a altor influenţe nocive asupra aerului
atmosferic, în unele zone este periclitată sănătatea oamenilor, organele
Serviciului "Hidrometeo" sînt obligate să informeze de îndată Guvernul, organele
respective ale controlului de stat, autorităţile administraţiei publice locale,
populaţia şi conducerea întreprinderilor interesate.
Monitoringul fondului funciar reprezintă un sistem de supraveghere şi
prognoză a stării fondului funciar pentru evidenţa schimbărilor, pentru aprecierea
acestor schimbări, pentru preîntîmpinarea urmărilor proceselor şi tendinţelor
negative. Structura, conţinutul şi modul de realizare a monitoringului sînt stabilite
de legislaţie, ţinîndu-se seama de condiţiile zonale.

5. Cadastrele de stat ale resurselor naturale.

Pentru a ţine evidenţa cantităţii, calităţii şi altor caracteristici ale

resurselor naturale, precum şi evidenţa volumului, caracterului, regimului de
utilizare a acestora, se întocmesc cadastre de stat ale resurselor naturale.

37
 Nomenclatorul cadastrelor de stat ale resurselor naturale se aprobă de
Guvern, la propunerea organului de stat abilitat cu conducerea cadastrării.

Categorii :
Cadastrul de stat al regnului animal, conţine totalitatea informaţiilor
despre arealul, efectivul, locurile de vieţuire şi reproducere a animalelor şi
folosirea lor şi se întocmeşte pe o perioadă de 10 ani de către Academia de Ştiinţe
a Moldovei pe baza evidenţei de stat a animalelor.
Controlul asupra ţinerii Cadastrului de stat al regnului animal se exercită de
către Ministerul Ecologiei.
Cadastrul de stat al obiectelor şi complexelor din fondul ariilor protejate
cuprinde date despre statutul juridic, apartenenţa, amplasamentul, regimul de
protecţie, importanţa ştiinţifică, cognitivă şi recreativă a acestor obiecte şi
complexe.
Ţinerea cadastrului de stat al obiectelor şi complexelor din fondul ariilor
protejate este de competenţa Ministerului Ecologiei.
Cadastrul de Stat al Apelor cuprinde datele evidenţei apelor conform
indicilor de cantitate şi calitate, datele privind înregistrarea folosinţelor de
apă, evidenţa folosirii apelor şi starea lor ecologică.
Cadastrul funciar conţine un sistem de informaţii şi documente despre
regimul juridic al terenurilor, despre atribuirea lor deţinătorilor de terenuri, despre
parametrii cantitativi şi calitativi şi despre valoarea economică a terenurilor.
Cadastrul funciar are menirea de a asigura autorităţile administraţiei publice
locale, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile interesate şi cetăţenii cu informaţii
despre starea terenului în scopul organizării folosirii raţionale şi protecţiei lui,
reglementării relaţiilor funciare, regimului proprietăţii funciare, fundamentării
proporţiilor plăţilor funciare, aprecierii activităţii economice, efectuării altor
măsuri legate de folosirea terenului.
Cadastrul funciar este ţinut de autorităţile administraţiei publice locale
conform unui sistem unic pentru întreaga republică. Documentele principale ce
se elaborează pentru cadastrul funciar general sînt: dosarul lucrărilor de hotărnicie,
planurile, registrele şi fişele cadastrale.
Cadastrul silvic de stat conţine un sistem de informaţii despre regimul
juridic al fondului forestier, clasificarea pădurilor pe grupe şi categorii
funcţionale, aprecierea lor sub raport economic, altă informaţie necesară pentru
gospodărirea fondului forestier şi evaluarea rezultatelor activităţii economice în
fondul forestier. Materialele evidenţei de stat a fondului forestier sînt corelate cu
datele din cadastrul funciar.
Cadastrele de stat ale obiectivelor de folosire a subsolului.
Cadastrele de stat se întocmesc pentru zăcămintele naturale şi tehnogene şi
manifestările de substanţe utile, precum şi pentru obiectivele din subteran, care
nu sînt legate de extracţia substanţelor utile.
Cadastrele de stat ale zăcămintelor şi manifestărilor de substanţe utile
trebuie să conţină date despre fiecare zăcămînt, caracterizînd locul de aflare
a lui, cantitatea şi calitatea substanţelor de bază şi secundare şi a
38
componentelor lor, condiţiile tehnico-miniere, hidrogeologice, ecologice şi
alte condiţii de exploatare a zăcămintelor şi evaluarea geologo-economică,
precum şi date cu privire la fiecare manifestare a substanţelor utile.
Cadastrele de stat ale obiectivelor din subteran, ce nu sînt legate de
extracţia substanţelor utile, precum şi sectoarele subsolului folosite pentru
îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi deşeurilor trebuie să conţină
date cu privire la locul de aflare, dimensiunile, destinaţia, termenele de
funcţionare, condiţiile geologo-miniere şi alte condiţii naturale ale obiectivului.
6. Caracteristica generală a expertizei ecologice.

6.1. Diversitatea şi complexitatea problemelor ce ţin de protecţia mediului

impun folosirea unor metode foarte variate privind soluţionarea acestora. Astfel, în
cadrul procesului de elaborare şi aplicare a reglementărilor privind protecţia
mediului, au luat naştere o serie de principii, printre care şi principiul prevenirii
degradării mediului, fundamentat pe ideea că prevenirea unei eventuale poluări va
fi mai puţin costisitoare decît activitatea de recuperare a daunei şi de combatere a
efectelor distructive în urma acestei poluări. În acest context, pe plan mondial s-a
şi cristalizat această formă de activitate care constă în evaluarea eventualului
impact asupra mediului şi expertiza ecologică.
Primele ţări care au acceptat la nivel de stat aceste măsuri au fost SUA,
Norvegia, RFG.
În RM, odată cu adoptarea noii concepţii privind politica de protecţie a
mediului, reflectată în Legea RM privind protecţia mediului înconjurător Nr.1515-
XII din 16.06.93 // în Monitorul Oficial al RM nr.10/283 din 30.10.1993 (secţiunea
a doua - ,, Expertiza ecologică de stat” (art. 21-25)), s-a instituit şi baza juridică
pentru activitatea de evaluare a impactului asupra mediului şi efectuarea expertizei
ecologice.
La 29.05.96 a fost adoptată Legea RM privind expertiza ecologică şi
evaluarea impactului asupra mediului înconjurător Nr.851-XIII din // în
Monitorul Oficial al RM nr.52-53/494 din 08.08.1996.
Necesitatea adoptării acestei legi a fost determinată de trei grupe de factori:
a) politici – RM, în calitate de subiect cu drepturi depline la nivel
internaţional, îşi asumă obligaţia asigurării tuturor condiţiilor de funcţionare
normală în cadrul comunităţii mondiale, prin confirmarea în legislaţia naţională a
principiilor generale internaţionale;
b) social-economici – criza ecologică, decăderea economică, criza socială etc.;
practica a arătat că, deseori, potenţialul tehnico-ştiinţific scăzut tinde să fie
recuperat în economia ţării cu folosirea extensivă a resurselor naturale;
c) juridici – necesitatea instituirii unui mecanism mai eficient, elaborarea şi
adoptarea unor acte normative ce ar stabili strict domeniul de aplicare a legii.
Legea RM privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra
mediului înconjurător urmăreşte scopul de a asigura realizarea principiului
conform căruia orice om are dreptul la un mediu neprimejdios pentru viaţă şi
sănătate şi garantarea acestuia.

39
 Totodată, rolul evaluării impactului asupra mediului şi expertizei ecologice
reiese din problemele ce le soluţionează:
1.) prevenirea sau minimalizarea eventualului impact direct, indirect sau
cumulativ al obiectivelor şi activităţilor economice preconizate asupra mediului,
componentelor lui, ecosistemelor şi sănătăţii populaţiei;
2.) menţinerea echilibrului ecologic, crearea condiţiilor optime de viaţă pentru
oameni;
3.) corelarea dezvoltării social-economice cu capacităţile ecosistemelor.

La 10.09.2002 Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale a emis Ordinul cu

privire la aprobarea Instrucţiunii despre ordinea de organizare şi efectuare a
expertizei ecologice de stat Nr.188 din // în Monitorul Oficial al RM nr.14-17/25
din 07.02.2003.

6.2. Expertiză ecologică – gen de activitate în domeniul protecţiei mediului,

constînd în aprecierea prealabilă a influienţei activităţilor economice preconizate
asupra stării mediului, a corespunderii parametrilor acestor activităţi actelor
legislative, altor acte normative, normelor şi standardelor în vigoare.

6.3. Subiectele expertizei ecologice.

Expertiza ecologică se efectuează de Ministerul Ecologiei şi Resurselor
Naturale, de alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice sau de
asociaţiile obşteşti.
Deosebim:
Expertiza ecologică de stat este atribuţia exclusivă a autorităţii centrale pentru
resursele naturale şi mediu, care dispune efectuarea ei de subdiviziunile sale
structurale şi/sau de organizaţiile din subordine ce constituie sistemul expertizei
ecologice de stat.
Expertiza ecologică departamentală este efectuată de ministere şi
departamente în organizaţiile şi întreprinderile din subordine.
Expertiza ecologică obştească se organizează şi se efectuează de asociaţiile
obşteşti.

6.4. Scopurile expertizei ecologice.

a) adoptarea unor decizii argumentate şi aprobarea actelor care prevăd
utilizarea resurselor naturale şi măsuri de protecţie a mediului înconjurător şi
componentelor lui;
b) prevenirea sau minimizarea eventualului impact direct, indirect sau
cumulativ al obiectelor şi activităţilor economice preconizate asupra mediului
înconjurător, componentelor lui, ecosistemelor şi sănătăţii populaţiei;
c) menţinerea echilibrului ecologic, fondului genetic şi biodiversităţii, crearea
condiţiilor optime de viaţă pentru oameni;
d) corelarea dezvoltării social-economice cu capacităţile ecosistemelor.

6.4.1. Sarcinile sistemului expertizei ecologice de stat.

40
 a) asigurarea expertizării ecologice a proiectelor de acte legislative, a
documentaţiei de proiect şi planificare şi a altor materiale în termenele prevăzute
de prezenta lege şi întocmirea avizelor respective conform prescripţiilor
documentelor normative;
b) generalizarea practicii expertizării ecologice a materialelor prezentate
şi elaborarea propunerilor privind perfecţionarea modalităţilor de efectuare a
acesteia;
c) asigurarea controlului asupra aplicării corecte de către beneficiarii şi
executanţii documentaţiei de proiect şi planificare a dispoziţiilor actelor legislative
şi ale altor acte normative în vigoare precum şi a normelor şi instrucţiunilor în
domeniu;
d) analiza tendinţelor şi practicii expertizării ecologice din alte ţări şi
valorificarea experienţei mondiale în acest domeniu;
e) asigurarea metodologică a activităţii organelor de expertiză ale ministerelor,
departamentelor şi organizaţiilor privind protecţia mediului înconjurător.

Principiile de bază ale expertizei ecologice.

a) prezumţia că orice activitate economică sau altă activitate materială
preconizată care presupune utilizarea resurselor naturale poate dăuna mediului;
b) efectuarea în mod obligatoriu a expertizei ecologice de stat înainte de
adoptarea deciziilor privind realizarea obiectelor;
c) aprecierea complexă a influenţei activităţii economice preconizate
asupra mediului înconjurător;
d) fundamentarea ştiinţifică, obiectivitatea şi legalitatea avizelor expertizei
ecologice;
e) transparenţa, participarea asociaţiilor obşteşti şi luarea în considerare a
opiniei publice.

Expertiza ecologică de stat este obligatorie pentru documentaţia de proiect

şi planificare privind obiectele şi activităţile economice preconizate care
influenţează sau pot influenţa asupra stării mediului înconjurător şi/sau prevăd
folosirea resurselor naturale, indiferent de destinaţie, amplasare, tipul de
proprietate şi subordonarea acestor obiecte, volumul investiţiilor capitale, sursa
de finanţare şi modul de execuţie a lucrărilor de construcţii.

Sînt supuse în mod obligatoriu expertizei ecologice de stat:

a) proiectele de acte legislative şi de alte acte normative, instrucţiunile,
normativele şi metodologiile, regulamentele şi standardele referitoare la starea
mediului şi/sau care reglementează activităţile potenţial periculoase pentru mediul
înconjurător, folosirea resurselor naturale şi protecţia mediului înconjurător;
b) proiectele convenţiilor internaţionale, proiectele contractelor de concesiune
care prevăd folosirea resurselor naturale ale Republicii Moldova;
c) noile proiecte, programe, planuri, scheme, strategii şi concepţii vizînd:
- dezvoltarea economică şi socială a Republicii Moldova, a anumitor zone,
raioane, municipii, oraşe, sate;
41
 - ocrotirea naturii în ansamblu pe ţară şi pe teritorii aparte;
- reconstrucţia municipiilor, oraşelor, satelor;
- alimentarea cu căldură, apă, gaze, energie electrică;
- construcţia sistemelor de canalizare ale localităţilor;
- urbanismul şi amenajarea teritoriului în localităţile urbane şi rurale;
- construcţia, extinderea, reconstrucţia, reutilarea, modernizarea şi
reprofilarea, conservarea, demolarea sau lichidarea tuturor obiectelor economice şi
sociale susceptibile să afecteze mediul înconjurător, precum şi a celor care pot
afecta starea mediului înconjurător în statele limitrofe, determinate de Convenţia
Internaţională privind Evaluarea Impactului Asupra Mediului Înconjurător în
Context Transfrontieră, la care Republica Moldova este parte;
- construcţia căilor de comunicaţie rutieră, feroviară, fluvială, reconstrucţia
albiilor rîurilor, construcţiilor hidrotehnice, sistemelor de irigare şi de desecare,
construcţia sistemelor de combatere a eroziunilor şi salinizării solului ;
- explorarea şi exploatarea subsolului, inclusiv în zonele cu regim de
protecţie a apelor;
- plantarea viţei de vie şi livezilor în zonele cu regim de protecţie a apelor;
- producerea şi distrugerea pesticidelor şi altor substanţe toxice;
- amplasarea şi amenajarea platformelor pentru deşeuri industriale,
menajere, agricole şi reziduuri toxice, construcţia sau amplasarea instalaţiilor de
prelucrare, neutralizare sau distrugere a acestor deşeuri şi reziduuri;
- alte activităţi care pot afecta starea mediului înconjurător.

Sistemul expertizei ecologice de stat.

Conform Regulamentului Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale,
17.06.2004, art. 26, Ministerul efectuează expertiza ecologică de stat a noilor
proiecte, programe, scheme, strategii şi concepţii; exercită controlul de stat în sfera
protecţiei mediului şi folosirii resurselor naturale.
Expertiza ecologică de stat constă din următoarele subdiviziuni structurale
şi organizaţii subordonate autorităţii centrale pentru resursele naturale şi
mediu, care constituie un sistem unic la diferite niveluri de coordonare şi
expertizare a documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului şi de proiect
a activităţilor economice în dependenţă de complexitatea şi importanţa acestor
obiecte:
- Direcţia generală impactul ecologic şi managementul deşeurilor a autorităţii
centrale pentru resursele naturale şi mediu;
- Direcţia expertiză ecologică de stat a Inspectoratului Ecologic de Stat;
- agenţiile teritoriale ecologice ale Inspectoratului Ecologic de Stat;
- Institutul Naţional de Ecologie;
- Comisia mixtă de experţi a autorităţii centrale pentru resursele naturale şi
mediu.
Corpul de experţi din sistemul expertizei ecologice de stat se constituie,
pentru fiecare componentă a mediului, din experţi ecologi care au studii
superioare, o experienţă de muncă în specialitate de cel puţin 5 ani şi care sînt
atestaţi de comisia de atestare.
42
 La adoptarea deciziilor, comportate de exercitarea funcţiilor, experţii
ecologi de stat sînt independenţi, călăuzindu-se numai de legislaţia în vigoare.
Experţii ecologi de stat poartă răspundere, conform legislaţiei în vigoare, pentru
corectitudinea aprecierii documentaţiei prezentate spre expertizare, calitatea
avizului general, respectarea termenelor de avizare, respectarea legislaţiei privind
protecţia mediului înconjurător precum şi pentru păstrarea secretelor de stat,
comerciale şi/sau altor secrete, apărate de lege, care se conţin în materialele
prezentate pentru efectuarea expertizei ecologice de stat.

ORGANIZAREA EXPERTIZEI ECOLOGICE DE STAT

* Beneficiarul prezintă, pentru examinare, organului respectiv al sistemului
expertizei ecologice de stat documentaţia completă privind activitatea
economică preconizată, în modul stabilit de către autoritatea centrală pentru
resursele naturale şi mediu.
* Documentaţia de proiect şi planificare prezentată trebuie să corespundă
normativelor în vigoare şi să conţină autorizaţiile prealabile ale organului
administraţiei publice locale şi ale organizaţiilor interesate referitoare la
amplasarea şi asigurarea tehnică a obiectului proiectat, precum şi avizele
organelor de supraveghere şi control de stat privind desfăşurarea activităţii
economice preconizate.
* Documentaţia de proiect şi planificare, prezentată pentru efectuarea
expertizei ecologice de stat, este supusă unei examinări complexe, în cadrul
căreia se iau în considerare factorii ecologici, economici şi sociali, se studiază
riguros variantele de soluţii tehnice menite să asigure îndeplinirea cerinţelor
ecologice, armonizate cu particularităţile regionale, şi menţinerea stabilităţii
ecosistemelor naturale în contextul unui eventual impact, pe întreaga perioadă
de desfăşurare a activităţii economice preconizate, inclusiv construcţia
obiectului, exploatarea, demolarea sau lichidarea acestuia.
* După examinarea complexă a documentaţiei prezentate pentru
efectuarea expertizei ecologice de stat, experţii ecologi de stat întocmesc un
aviz general care conţine decizia cu privire la acceptarea sau respingerea
documentaţiei. Concluziile şi propunerile din avizul general trebuie să fie
formulate clar şi să constate:
a) oportunitatea şi condiţiile de realizare a proiectului, programului, planului,
schemei sau necesitatea refacerii acestora şi prezentării repetate pentru efectuarea
expertizei ecologice de stat;
b) respingerea documentaţiei în cazul în care aceasta nu este conformă
dispoziţiilor legale şi cerinţelor normative în domeniu.
* Avizul generalal expertizei ecologice de stat este obligatoriu pentru
beneficiar, proiectant, autorităţile publice de toate nivelurile şi pentru organele
care asigură finanţarea activităţii economice preconizate şi serveşte drept bază
pentru:
a) aprobarea noilor proiecte, programe, planuri, scheme şi pentru finanţarea lor
după efectuarea expertizei tehnice sau generale, în modul stabilit de normativele
respective;
43
 b) eliberarea de către organele de resort, în modul stabilit, a autorizaţiilor
pentru dreptul de folosinţă a resurselor naturale şi componentelor naturii;
c) suspendarea sau interzicerea finanţării de către unităţile bancare a
construcţiei şi dării în exploatare a obiectelor respective sau a executării altor
lucrări;
d) publicarea informaţiei despre rezultatele expertizei ecologice de stat a
documentaţiei de proiect şi planificare pentru obiectele concrete.
* Expertiza ecologică de stat a documentaţiei de proiect şi planificare se
efectuează în termen de la 45 pînă la 90 de zile de la data prezentării, în funcţie de
complexitatea acesteia. Documentaţia de proiect pentru casele de locuit şi
obiectele sociale cu asigurare tehnică centralizată se examinează în termen de 15
zile. Termenul de efectuare a expertizei ecologice de stat a documentaţiei
pentru obiectele şi activităţile economice complexe şi potenţial periculoase
pentru mediul înconjurător, inclusiv a documentaţiei a cărei examinare
necesită derulare a unor cercetări ştiinţifice speciale suplimentare, poate fi
prelungit de autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu pînă la 6 luni.

6.4.2. Expertiza ecologică obştească.

Se organizează şi se efectuează din iniţiativa asociaţiilor obşteşti oficial
înregistrate, care au profilul protecţiei mediului înconjurător şi al căror statut
prevede efectuarea expertizei ecologice obşteşti. Ea poate fi efectuată pentru toate
proiectele, documentele şi activităţile economice preconizate, cu excepţia
proiectelor sau a unor părţi ale acestora ce ţin de domeniul securităţii statului,
şi/sau conţin secrete de stat, comerciale şi/sau alte secrete apărate de lege.
Expertiza ecologică obştească poate fi efectuată înainte de expertiza
ecologică de stat sau concomitent cu aceasta.

Cetăţenii şi asociaţiile obşteşti au dreptul:

a) să înainteze organelor sistemului expertizei ecologice de stat propuneri şi
obiecţii privind proiectele obiectelor economice concrete, noile activităţi şi
tehnologii;
b) să solicite organelor sistemului expertizei ecologice de stat informaţii
privind rezultatele expertizării noilor obiecte şi activităţi economice preconizate;
c) să organizeze expertiza ecologică obştească a documentaţiei de proiect şi
planificare pentru obiectele economice noi şi potenţial periculoase pentru mediul
înconjurător.

Asociaţiile obşteşti care efectuează expertiza ecologică obştească au

dreptul:
a) să primească de la beneficiar, în volum deplin, documentaţia de proiect şi
documentaţia privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător (în
continuare - E.I.M.Î), iar în cazul în care aceasta conţine secrete comerciale
şi/sau alte secrete apărate de lege (cu excepţia secretelor de stat), în volumul
care nu permite divulgarea acestor secrete;

44
 b) să ia cunoştinţă de documentaţia tehnico-normativă cu privire la efectuarea
expertizei ecologice de stat;
c) să participe, prin reprezentanţii săi, la şedinţele comisiilor de experţi la
care se iau în dezbatere avizele expertizei ecologice obşteşti.

Avizul expertizei ecologice obşteşti are caracter de recomandare şi poate avea

putere juridică numai după aprobarea lui de organele sistemului expertizei
ecologice de stat.

7. Evaluarea impactului asupra mediului.

7.1. Evaluarea impactului asupra mediului (E.I.M.Î.) – activitate de

interpretare a acestui eventual efect negativ produs mediului de o activitate
preconizată, realizată prin expertiza ecologică.
E.I.M.Î. se efectuează în scopul stabilirii măsurilor necesare pentru
prevenirea consecinţelor ecologice negative legate de realizarea obiectelor şi
activităţilor preconizate.

Impactul asupra mediului – efectele negative ale activităţii umane asupra

elementelor şi factorilor naturali, ecosistemelor, sănătăţii şi securităţii oamenilor,
precum şi asupra bunurilor materiale.
Planificarea noilor obiecte şi activităţi, care pot afecta radical mediul
înconjurător, se efectuează în baza documentaţiei privind E.I.M.Î. care este
supusă în mod obligatoriu expertizei ecologice de stat.
Cerinţele impuse procedurii de efectuare a E.I.M.Î., precum şi cerinţele
impuse documentaţiei privind E.I.M.Î. sînt enumerate în Regulamentul cu privire
la evaluarea impactului asupra mediului înconjurător, parte integrantă din Legea
privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului înconjurător
Nr.851-XIII din 29.05.96.
Documentaţia privind E.I.M.Î. se elaborează în etapa iniţială de planificare şi
este considerată parte componentă obligatorie a documentaţiei de proiect şi
planificare.

7.2. Documentaţia privind E.I.M.Î. trebuie să conţină:

1. Materialele privind stabilirea, descrierea şi evaluarea eventualului impact
direct şi indirect al obiectelor şi activităţilor preconizate asupra:
a) condiţiilor climaterice, aerului atmosferic, apelor de suprafaţă, apelor
freatice şi subterane, solului, subsolului, peisajelor, ariilor naturale protejate de
stat, regnului vegetal şi animal, funcţionalităţii şi stabilităţii ecosistemelor, asupra
populaţiei;
b) resurselor naturale;
c) monumentelor culturii şi istoriei;
d) calităţii mediului în localităţile urbane şi rurale;
e) situaţiei social-economice.
45
 2. Compararea soluţiilor de alternativă propuse şi fundamentarea soluţiei
optime.
3. Măsurile sau condiţiile propuse care ar exclude sau ar diminua eventualul
impact ori măsurile şi condiţiile care ar spori influenţa pozitivă a obiectelor şi
activităţilor preconizate asupra mediului înconjurător.
4. Evaluarea consecinţelor în cazul în care obiectele şi activităţile preconizate
nu vor fi realizate.

Impactul obiectelor şi activităţilor trebuie să fie evaluat atît pentru perioada

elaborării, realizării şi funcţionării, cît şi pentru cazul lichidării sau încetării
funcţionării acestora, inclusiv pentru perioada de după lichidare sau de după
încetarea funcţionării. La pronosticarea eventualului impact al obiectelor şi
activităţilor trebuie să fie luate în considerare toate caracteristicile posibile
ale teritoriului supus impactului, atît în cazul funcţionării obiectelor sau
desfăşurării activităţilor în regim normal, cît şi în caz de eventuală avarie.
În baza documentaţiei privind E.I.M.Î., beneficiarul întocmeşte Declaraţia
cu privire la impactul asupra mediului înconjurător (în continuare - D.I.M.Î.),
în care sînt sistematizate şi analizate toate materialele, calculele şi
investigaţiile realizate în procesul elaborării documentaţiei privind E.I.M.Î. În
D.I.M.Î. trebuie să fie luate în considerare toate obiecţiile şi propunerile
organelor administraţiei publice locale, ale ministerelor, departamentelor, precum
şi rezultatele dezbaterilor publice.
Documentaţia privind E.I.M.Î. poate fi elaborată de către persoanele
şi organizaţiile care au autorizaţia respectivă, eliberată de Ministerul Ecologiei
în baza certificatului de calificare. Cerinţele principale impuse nivelului
profesional al elaboratorilor documentaţiei privind E.I.M.Î. sînt: studiile superioare
respective, practica de muncă în specialitate de cel puţin 5 ani, atestarea pentru
aptitudinea de a practica atare activitate.
Asociaţiile obşteşti, în a căror sarcină intră şi efectuarea expertizei ecologice
obşteşti a documentaţiei privind evaluarea impactului asupra mediului
înconjurător, pot efectua această expertiză din proprie iniţiativă sau la rugămintea
persoanelor interesate al căror mediu înconjurător se prevede a fi schimbat.
În baza documentelor prezentate de beneficiar, modificate şi completate în
conformitate cu obiecţiile formulate ca rezultat al dezbaterilor publice şi cu
obiecţiile organelor administraţiei publice locale, ministerelor şi departamentelor
se efectuează Expertiza ecologică de stat a documentaţiei privind E.I.M.Î.
Pe baza rezultatelor expertizei ecologice de stat a documentaţiei privind
E.I.M.Î., examinării rezultatelor dezbaterilor publice se întocmeşte avizul privind
expertiza ecologică de stat a documentaţiei privind E.I.M.Î. În cazul lipsei unui
atare aviz pozitiv, persoanele fizice şi juridice nu au dreptul să aprobe
documentaţia privind E.I.M.Î. şi să elaboreze documentaţia de proiect şi planificare
pentru obiecte şi activităţi.

În cazul în care impactul obiectelor şi activităţilor preconizate asupra

mediului înconjurător au caracter transfrontieră, modul de E.I.M.Î. se
46
reglementează conform Convenţiei privind Evaluarea Impactului asupra Mediului
Înconjurător în Context Transfrontieră.

TEMA III. Răspunderea juridică în domeniul dreptului mediului.

1. Particularităţile răspunderii juridice în domeniul dreptului mediului.
2. Răspunderea juridică penală în raporturile de dreptul mediului.
3. Răspunderea juridică civilă în raporturile de dreptul mediului.
4. Răspunderea juridică administrativă în raporturile de dreptul mediului.
5. Răspunderea juridică disciplinară în raporturile de dreptul mediului.
6. Particularităţile răspunderii juridice în domeniul dreptului mediului,
conform convenţiilor internaţionale.

1. Particularităţile răspunderii juridice

în domeniul dreptului mediului.

1.1. Răspundere – obligaţia de a suporta consecinţele nerespectării unor

reguli de conduită, obligaţie ce se incumbă autorului faptei contrare normelor
sociale de conduită şi care poartă întotdeauna amprenta dezaprobării sociale a unei
asemenea conduite.[Gh.Avornic, p.209]
Natura regulii încălcate determină natura formei de răspundere.
Răspunderea juridică – forma cea mai gravă a răspunderii sociale, raport
juridic special ce constă în obligaţia de a suporta sancţiunea prevăzută de lege ca
urmare a comiterii unui fapt juridic imputabil.
Premisele răspunderii juridice sînt faptul juridic şi norma juridică. Pentru a
reclama o răspundere juridică este mai întîi necesar a se stabili existenţa unui fapt
juridic şi natura lui: infracţiune, delict, abatere disciplinară etc., care pot naşte
răspunderi juridice diferite:
- răspundere penală;
- răspundere administrativă;
- răspundere disciplinară ş.a.

1.2. Răspunderea juridică este un element foarte important al mecanismului

juridic de ocrotire a mediului ambiant. Ea intervine pentru încălcarea ordinii
ecologice stabilite în RM, pentru încălcarea regulilor şi normativelor ce
reglementează securitatea ecologică a societăţii, pentru distrugerea sau nimicirea
ilegală a bogăţiilor naturale.

47
 Răspunderea ecologică – obligaţia persoanelor fizice, persoanelor juridice şi
statului de a respecta normele ce reglementează corelaţia societăţii şi naturii, în
vedere îmbinării ştiinţifice a intereselor ecologice şi economice.

Funcţiile răspunderii ecologice:

a) de stimulare – se materializează în motivarea persoanelor, prin pîrghii
juridice şi economice, să protejeze mediul ambiant;
b) de compensare – orientată spre restabilirea deplină, în formă materială sau
bănească, a prejudiciilor provocate mediului;
c) de prevenire – preventiv acţionează asupra comportamentului subiectelor
prin înăsprirea treptată a măsurilor de constrîngere.
În funcţie de caracter şi metoda de reglementare, distingem răspundere
ecologică economică şi răspundere ecologică juridică.
Răspunderea ecologică economică se bazează, în particular, pe interesul
material al beneficiarului resurselor naturale în micşorarea gradului de poluare sau
excluderea altei influienţe negative asupra mediului.
Răspunderea ecologică juridică este consecinţa acţiunilor ilegale ale
persoanelor fizice şi juridice. Ea este stabilită de către organele de stat prin metode
juridico-administrative şi apare în legătură cu faptul provocării daunelor mediului
în ansamblu sau anumitor componente ale sale.

Temeiul apariţiei răspunderii ecologice este delictul (conteavenţia) ecologică.

Delict ecologic – comportament nelegitim şi vinovat al unei persoane, ce este
îndreptat împotriva ordinii ecologice şi care a cauzat un prejudiciu naturii sau a
creat un pericol real de a pricinui o pagubă.
Obiect al delictelor ecologice – mediul ambiant, ocrotit de legislaţie, omul,
bunurile materiale create de societate.
Latura obiectivă a delictelor ecologice – caracterul ilegal al comportării
persoanei vinovate, care atentează la ordinea de drept ecologică stabilită în
societate.
Rezultatul obiectiv al acestor încălcări – intervenirea daunei sau ameninţarea
reală cu această daună.
Subiecte ale delictelor ecologice – persoanele fizice, persoanele juridice
[persoanele oficiale ale acestora]
Latura subiectivă – vinovăţia persoanei care a cauzat prejudiciul naturii, în
ambele forme:
a) intenţia – vinovatul îşi dădea seama de caracterul social periculos al acţiunii
sau inacţiunii sale, a prevăzut consecinţele ei social periculoase şi le-a dorit
(intenţie directă) sau le-a admis în mod conştient (intenţie indirectă); ex.:
vînătoarea nelegitimă, pescuitul nelegitim, nimicirea semănăturilor prin păşunat
etc.
b) imprudenţa – vinovatul fie că a prevăzut posibilitatea provocării
consecinţelor social periculoase ale acţiunii sau inacţiunii sale, dar în mod
nechibzuit considera că ele ar putea să nu se producă (încrederea exagerată în
sine), fie că nu a prevăzut posibilitatea unor asemenea consecinţe, deşi trebuia şi
48
putea să le prevadă (neglijenţa); ex.: nerespectarea regulilor securităţii contra
incendiilor în păduri, neglijarea regulilor de folosire a mijloacelor chimice în
agricultură etc.

Răspunderea juridico-ecologică poate fi clasificată după diferite criterii.

Reieşind din obiectele naturii, distingem răspundere juridico-ecologică pentru
încălcarea legislaţiei despre ocrotirea pămîntului, apelor, pădurilor etc.
Conform sancţiunilor aplicate, răspunderea juridico-ecologică se clasifică în
răspundere penală, civilă, materială, administrativă, disciplinară.
2. Răspunderea juridică penală
în raporturile de dreptul mediului.

2.1. Răspundere penală - condamnarea publică, în numele legii, a faptelor

infracţionale şi a persoanelor care le-au săvîrşit, condamnare ce poate fi precedată
de măsurile de constrîngere prevăzute de lege.(art.50 CP)

Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvîrşită

(infracţiunea), iar componenţa infracţiunii, stipulată în legea penală, reprezintă
temeiul juridic al răspunderii penale.

2.1.1. Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă,

prevăzută de legea penală, săvîrşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală.
(art.14 CP RM)
Infracţiunea este o faptă socialmente periculoasă, ilegală, săvîrşită cu
vinovăţie şi pedepsită în mod penal, ce atentează la orînduirea socială sau de stat,
la sistemul economic, la avuţia proprietarului, la persoană, precum şi alte fapte
care încalcă ordinea de drept şi sînt prevăzute de lege ca infracţiune.[A.Borodac,
p.46]

Infracţiunea ecologică include fapta social-periculoasă (acţiune sau

inacţiune) prevăzută de lege ce atentează la ordinea de drept ecologică şi care
cauzează daună mediului ambiant, sănătăţii omului sau crează astfel de pericol.

Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii sînt:

a) pericolul social al infracţiunii – fapta este dăunătoare pentru societate, adică
pricinuieşte sau creează primejdia de-a pricinui o anumită daună relaţiilor sociale;
b) ilegalitatea penală – fapta prejudiciabilă concretă trebuie să fie prevăzută de
legea penală; acţiunea prejudiciabilă nu poate fi calificată ca infracţiune, dacă în
momentul săvîrşirii ei ea n-a fost prevăzută de legea penală, adică ea n-a fost
ilegală;
c) vinovăţia – atitudinea psihică a persoanei faţă de acţiunile (inacţiunile)
prejudiciabile, precum şi urmările lor;
d) pasibilitatea de pedeapsă – pedeapsa se exprimă prin ameninţare, adică prin
posibilitatea aplicării pedepsei pentru fapta prejudiciabilă şi ilegală.

49
 2.1.2.La tragerea persoanei la răspundere penală, organele de anchetă şi cele
judiciare trebuie să indice precis ce infracţiune a săvîrşit persoana şi de care normă
a legii penale este prevăzută această infracţiune. Soluţionarea acestor probleme
este bazată pe concepţia privind componenţa de infracţiune.
Componenţa de infracţiune este un sistem de elemente şi semne (trăsături)
obiective şi subiective, stabilite de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă
drept infracţiune concretă.
Elementele componenţei de infracţiune reprezintă părţi componente ale unui
sistem integral al infracţiunii. Aceste părţi integrate se numesc elementele sau
laturile infracţiunii.
Distingem patru părţi componente ale faptei infracţionale:
a) obiectul – relaţiile sociale, ocrotite de legislaţia penală, ce atentează la
valorile sociale unanim recunoscute, enumerate în particular de Codul Penal al
RM, partea specială.
b) latura obiectivă – actul exterior al atentării prejudiciabile la obiectul ocrotit
de legea penală (fapta, consecinţele, raportul dintre faptă şi consecinţă, locul,
timpul, împrejurările, metodele săvîrşirii infracţiunii).
c) subiectul – persoana fizică (16 ani (excepţie 14 ani)) şi persoana juridică
care desfăşoară activitate de întreprinzător (art.21 CP)
d) latura subiectivă – atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta săvîrşită, sub
formă de intenţie sau imprudenţă, şi faţă de consecinţele ce pot avea loc (vinovăţia
sub formă de intenţie sau imprudenţă, motivul după care se conducea vinovatul,
scopul pe care tindea să-l atingă prin săvîrşirea infracţiunii).

2.2. Infracţiuni ecologice.

Conform Codului Penal al RM, Partea specială, Capitolul IX, distingem
următoarele infracţiuni ecologice:
Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice. (art. 223 CP)
Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi
deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice. (art. 224 CP)
Tăinuirea de date sau prezentarea intenţionată de date neautentice
despre poluarea mediului. (art. 225 CP)
Neîndeplinirea obligaţiilor de lichidare a consecinţelor
încălcărilor ecologice. (art. 226 CP)
Poluarea solului. (art. 227 CP)
Încălcarea cerinţelor de protecţie a subsolului. (art. 228 CP)
Poluarea apei. (art. 229 CP)
Poluarea aerului. (art. 230 CP)
Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere. (art. 231 CP)
Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere. (art. 232 CP)
Vînatul ilegal. (art. 233 CP)
Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vînatul
sau cu alte exploatări ale apelor. (art. 234 CP)
Încălcarea regimului de administrare şi protecţie
a fondului ariilor naturale protejate de stat. (art. 235 CP) (Vezi Anexa Nr.1)
50
 2.3. Pedepsele penale.
Pedeapsa penală este o măsură de constrîngere statală şi un mijloc de
corectare şi reeducare a condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată,
în numele legii, persoanelor care au săvîrşit infracţiuni, cauzînd anumite lipsuri şi
restricţii drepturilor lor. (art.61 CP)
Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale, corectarea
condamnatului, precum şi prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni atît din partea
condamnaţilor, cît şi a altor persoane.
Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească
demnitatea persoanei condamnate.

Categoriile pedepselor penale ecologice aplicate persoanelor fizice:

a) amendă;
b) privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate;
c) munca neremunerată în folosul comunităţii;
d) închisoare.
Munca neremunerată în folosul comunităţii, închisoarea, se aplică numai în
calitate de pedepse principale.
Amenda, privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate se aplică atît ca pedepse principale, cît şi ca pedepse
complementare.

Categoriile pedepselor penale ecologice aplicate persoanelor juridice care

desfăşoară activitate de întreprinzător:
a) amendă;
b) privare de dreptul de a exercita o anumită activitate;
c) lichidare.
Amenda se aplică în calitate de pedeapsă principală.
Privarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de
dreptul de a exercita o anumită activitate şi lichidarea acesteia se aplică atît ca
pedepse principale, cît şi ca pedepse complementare.

Amenda este o sancţiune pecuniară ce se aplică de instanţa de judecată în

cazurile şi în limitele prevăzute de CP RM.
Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. Unitatea convenţională de
amendă este egală cu 20 de lei.
Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele de la
150 la 1.000 unităţi convenţionale, în funcţie de caracterul şi gravitatea
infracţiunii săvîrşite, ţinîndu-se cont de situaţia materială a celui vinovat, iar
pentru infracţiunile comise din interes material - pînă la 5.000 unităţi
convenţionale, luîndu-se ca bază mărimea unităţii convenţionale la momentul
săvîrşirii infracţiunii.

51
 Mărimea amenzii pentru persoanele juridice se stabileşte în limitele de la 500
la 10.000 unităţi convenţionale, în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii
săvîrşite, de mărimea daunei cauzate, luîndu-se în considerare situaţia
economico-financiară a persoanei juridice. În caz de eschivare cu rea-voinţă a
persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de la achitarea
amenzii fixate, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a
amenzii cu urmărirea patrimoniului.
În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii
stabilite ca pedeapsă principală sau complementară, instanţa de judecată poate să
înlocuiască suma neachitată a amenzii cu arest sau închisoare. Suma amenzii se
înlocuieşte cu arest sau închisoare, calculîndu-se o lună de arest sau închisoare
pentru 50 unităţi convenţionale.
În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită
ca pedeapsă principală sau complementară, instanţa de judecată poate, să
înlocuiască suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul
comunităţii, calculîndu-se 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii
pentru 50 unităţi convenţionale de amendă. (art. 64 CP)

Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o

anumită activitate constă în interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o
activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvîrşirea
infracţiunii.
Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate poate fi stabilită de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani.
La aplicarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de
a exercita o anumită activitate în calitate de pedeapsă complementară la amendă
sau muncă neremunerată în folosul comunităţii, termenul ei se calculează de la
data rămînerii definitive a hotărîrii, iar la aplicarea ei în calitate de pedeapsă
complementară la închisoare, termenul ei se calculează din momentul executării
pedepsei principale. (art.65 CP)

Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea

condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă,
determinată de autorităţile administraţiei publice locale.
Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60
la 240 de ore şi este executată de la 2 la 4 ore pe zi.
În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată
în folosul comunităţii, ea se înlocuieşte cu arest, calculîndu-se o zi de arest pentru
2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor
recunoscute ca invalizi de gradele I şi II, militarilor, femeilor gravide, femeilor
care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani, persoanelor care nu au atins vîrsta de 16
ani şi persoanelor care au atins vîrsta de pensionare.

52
 Munca neremunerată în folosul comunităţii va fi prestată timp de cel mult 18
luni, timp care se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti.
(art.67 CP)

Închisoarea constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvîrşirea

unei infracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi
plasarea ei, în baza hotărîrii instanţei de judecată, pe un anumit termen, într-un
penitenciar.
Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 6 luni la 25 de ani (10 ani – în
cazul infracţiunilor ecologice).
La stabilirea pedepsei pentru o persoană care la data săvîrşirii infracţiunii nu
a atins vîrsta de 18 ani, termenul închisorii nu poate depăşi 15 ani.
La stabilirea pedepsei definitive în cazul unui concurs de infracţiuni,
pedeapsa cu închisoare nu poate fi mai mare de 30 de ani, iar în cazul unui cumul
de sentinţe, ea nu poate depăşi termenul de 35 de ani.
În cazul înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu o pedeapsă mai blîndă, cu
titlu de graţiere, se aplică închisoarea pe un termen de 35 de ani. (art.70 CP)

Privarea unei persoane juridice care desfăşoară activitate de

întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate constă în
stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte
titluri de valoare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a
exercita alte activităţi. Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate poate
fi limitată la un anumit teritoriu sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte
pe un termen de pînă la 5 ani sau pe un termen nelimitat. (art.73 CP)

Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător

constă în dizolvarea acesteia, cu survenirea consecinţelor prevăzute de legislaţia
civilă. Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător se
stabileşte în cazul în care instanţa de judecată constată că gravitatea infracţiunii
săvîrşite face imposibilă păstrarea unei atare persoane juridice şi prelungirea
activităţii ei. (art.74 CP)

3. Răspunderea juridică civilă

în raporturile de dreptul mediului.

Răspunderea juridico-civilă este prevăzută de către normele dreptului civil

şi ale legislaţiei mediului ambiant.
Menirea ei constă în apărarea drepturilor şi intereselor proprietarilor şi
beneficiarilor de resurse naturale, precum şi repararea daunelor şi prejudiciilor
cauzate prin nerespectarea legislaţiei protecţiei mediului ambiant.

Pentru a realiza prezenţa răspunderii civile trebuie să fie întrunite

următoarele patru condiţii:

53
 1.) Fapta ilicită – acţiunea sau inacţiunea care are ca rezultat încălcarea
drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane.
2.) Prejudiciul – rezultate dăunătoare, efecte ale încălcării drepturilor
subiective şi intereselor legitime ale persoanelor.
3.) Raportul de cauzalitate – legătura dintre fapta ilicită şi prejudiciul cauzat;
prejudiciul trebuie să fie consecinţa faptei ilicite.
4.) Culpa (vinovăţia) – atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta săvîrşită şi
consecinţele ei.

Răspunderea juridico-civilă în domeniul protecţiei mediului ambiant se

manifestă în trei forme:
⇒ Declararea nulă a tranzacţiilor legate de pămînt, subsoluri, ape, păduri (în
cazurile prevăzute de lege), adică a tranzacţiilor legate de vînzare-
cumpărare, donaţie, gaj, testament, schimb liber etc.
⇒ Stabilirea obligaţiilor de înlăturare a încălcărilor ce împiedică beneficiarul la
exercitarea drepturilor legale de folosinţă a resurselor. (ex.: prezentarea de
către proprietarul lotului de pămînt a unei acţiuni faţă de întreprinderea
industrială, din cauza deşeurilor nocive ale căreia, se micşorează roada şi
calitatea culturilor agricole.
⇒ Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea legislaţiei protecţiei mediului.
Dauna se repară în natură sau prin încasarea costului daunelor pricinuite.
Repararea daunelor în natură se poate manifesta prin faptul că delicventul
are obligaţia din contul şi din mijloacele sale să restaureze starea înrăutăţită
a mediului, de ex., să recultiveze pămînturile.
Costul prejudiciilor cauzate se calculează reieşind din cheltuielile de
restabilire a obiectelor naturale şi aducerea lor în stare posibilă pentru
folosirea după destinaţie, cheltuielile de compensare a pierderilor materiale
şi veniturile neobţinute, de ex., paguba pricinuită de încălcarea regulilor
securităţii antiincendiare a pădurilor, include costul pierdut al mărfii
forestiere, cheltuielile de lichidare a incendiului, pierderile materiale legate
de curăţirea teritoriilor, mijloacele de reproducere a resurselor de pădure.
O modalitate a răspunderii civile, aplicabilă pentru paguba pricinuită mediului
ambiant, este răspunderea materială. Particularitatea acestei răspunderi se
manifestă prin faptul că este reglementată de acte juridice speciale şi se aplică prin
intermediul încasării anumitor taxe speciale. Mărimea acestei taxe reprezintă
cheltuielile de stat pentru ocrotirea obiectelor naturii. Restituirea pagubei în caz de
răspundere materială se efectuează pe cale judiciară la acţiunea organelor de
ocrotire a naturii, indiferent de aplicarea sau neaplicarea amenzii administrative.
Taxa răspunderii materiale nu cuprinde costul instrumentului care a servit
nemijlocit pentru comiterea daunei materiale şi nici costul obiectului naturii
vătămat sau nimicit.

4. Răspunderea juridică administrativă

în raporturile de dreptul mediului.
54
 Contravenţie administrativă se consideră fapta (acţiunea sau inacţiunea)
ilicită ce atentează la peronalitate, la drepturile şi la interesele legitime ale
persoanelor fizice şi juridice, la proprietate, la orînduirea de stat şi la ordinea
publică, precum şi alte fapte ilicite pentru care legislaţia prevede răspundere
administrativă.
Răspunderea administrativă pentru contravenţiile prevăzute de Codul cu
privire la Contravenţiile Administrative (CCA) apare, dacă prin caracterul lor
aceste contravenţii nu atrag după sine, în conformitate cu legislaţia în vigoare,
răspunderea penală. (art.9 CCA)

La răspunderea administrativă pot fi trase persoanele, care pînă în momentul

comiterii contravenţiei administrative au atins vîrstă de şaisprezece ani.
Persoana cu funcţii de răspundere se trage la răspundere administrativă pentru
nerespectarea prevederilor actelor juridice a căror îndeplinire intră în îndatoririle ei
de serviciu.
Persoană cu funcţii de răspundere este considerată persoana căreia în
autorităţile publice, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie, indiferent de tipul
de proprietate şi forma juridică de organizare, i se acordă permanent sau provizoriu
- în virtutea legii, prin numire, alegere sau prin încredinţarea unei însărcinări, -
anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau
a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice.

Conform CCA, contravenţiile administrative din domeniul ocrotirii

mediului ambiant sînt :
Încălcarea legislaţiei funciare. (art.52)
Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare şi aplicare a substanţelor radioactive,
biologice, chimice şi a altor substanţe. (art.53)
Importul şi comercializarea pesticidelor şi preparatelor biologice de protecţie
a plantelor fără autorizaţia respectivă. (art.53/1)
Producerea, importul, comercializarea şi utilizarea mijloacelor de protecţie a
plantelor, nesupuse testării şi certificării de stat. (art.53/2)
Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi utilizare a
pesticidelor şi preparatelor biologice de protecţie a plantelor. (art.53/3)
Neîndeplinirea sau îndeplinirea neadecvată a prescripţiilor organelor
controlului de stat în domeniul protecţiei plantelor. (art.53/4)
Încălcarea legislaţiei privind subsolul. (art.57)
Neîndeplinirea obligaţiei de a face publice informaţiile veridice despre
calitatea apei potabile. (art.58)
Nerespectarea prevederilor actelor normative vizînd protecţia apelor. (art.59)
Neîndeplinirea obligaţiilor de înregistrare în documentele de bord a operaţiilor
cu substanţe şi amestecuri dăunătoare. (art.60)
Încălcarea prevederilor actelor normative vizînd domeniul de folosire a apei.
(art.61)

55
 Deteriorarea construcţiilor şi instalaţiilor hidrotehnice, de gospodărire şi de
protecţie a apelor. (art.62)
Nerespectarea regulilor şi instrucţiunilor ce se referă la exploatarea
construcţiilor şi instalaţiilor hidrotehnice, de gospodărire şi de protecţie a apelor.
(art.62/1)
Folosirea ilegală a pămînturilor din fondul forestier al statului. (art.63)
Încălcarea modului stabilit de folosire a fondului de exploatare, de recoltare şi
transportare a lemnului, de recoltare a răşinii. (art.64)
Tăierea ilegală şi vătămarea arborilor şi arbuştilor, distrugerea şi vătămarea
culturilor de pădure şi a arborilor tineri. (art.65)
Distrugerea sau vătămarea subarboretului din păduri. (art.66)
Efectuarea unor exploatări forestiere necorespunzătoare scopurilor sau
cerinţelor, prevăzute în autorizaţia (dispoziţia) de tăiere a pădurii ori în biletul
silvic. (art.67)
Încălcarea regulilor cu privire la regenerarea şi îmbunătăţirea stării pădurilor,
cu privire la folosirea resurselor de arboret exploatabil. (art.68)
Degradarea fînaţurilor şi a păşunilor de pe terenurile fondului forestier de stat.
(art.69)
Cositul samavolnic al fînului şi păşunatul samavolnic al vitelor, strîngerea
samavolnică a fructelor sălbatice, nucilor, ciupercilor, pomuşoarelor. (art.70)
Darea în exploatare a obiectivelor de producţie fără instalaţii, care să prevină
influenţă dăunătoare asupra pădurilor. (art.71)
Degradarea pădurii cu ape de scurgere, cu substanţe chimice, cu degajări,
deşeuri şi reziduuri dăunătoare. (art.72)
Murdărirea pădurilor cu deşeuri şi reziduuri menajere. (art.73)
Distrugerea sau deteriorarea şanţurilor de desecare din păduri, a sistemelor de
drenaj şi a drumurilor de pe terenurile fondului forestier al statului. (art.74)
Distrugerea sau deteriorarea în păduri a indicatoarelor de delimitare, a
pancartelor, panourilor şi a altor obiecte de agitaţie vizuală. (art.75)
Nimicirea faunei folositoare pentru pădure. (art.76)
Încălcarea regulilor de securitate contra incendiilor în păduri. (art.77)
Degajarea de substanţe poluante în atmosferă peste normative sau fără
autorizaţie şi acţiunea fizică dăunătoare asupra aerului atmospheric. (art.78)
Darea în exploatare şi utilizarea obiectivelor cu încălcarea normelor şi
cerinţelor de protecţie a mediului înconjurător. (art.79)
Fabricarea şi comercializarea produselor în lipsa elaborărilor tehnice şi
tehnologice care asigură prelucrarea lor după pierderea calităţilor de consum.
(art.79/1)
Încălcarea regulilor de exploatare, precum şi nefolosirea instalaţiilor pentru
purificarea degajărilor de poluanţi în atmosferă. (art.80)
Darea în exploatare a mijloacelor de transport şi a altor mijloace de locomoţie,
care depăşesc normativele admise de degajare a substanţelor poluante. (art.81)
Exploatarea mijloacelor de automototransport şi a altor mijloace de locomoţie,
care depăşesc normativele admise de degajare a substanţelor poluante. (art.82)

56
 Nerespectarea cerinţelor d ee protecţie a aerului atmosferic la stocarea şi
arderea deşeurilor industriale şi a resturilor menajere. (art.83)
Încălcarea regulilor de transportare, păstare şi folosire a mijloacelor pentru
protecţia plantelor şi altor preparate. (art.84)
Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor, care exercită controlul asupra protecţiei
aerului atmospheric. (art.85)
Neîndeplinirea sau îndeplinirea inadecvată a dispoziţiilor Expertizei ecologice
de stat şi ale Inspectoratului ecologic de stat. (art.85/1)
Neadmiterea inspectării obiectivelor sau neacordarea informaţiei despre starea
mediului înconjurător. (art.85/2)
Încălcarea legislaţiei şi a documentelor normative privind expertiza ecologică.
(art.85/3)
Încălcarea regulilor de protecţie şi de folosire a regnului animal. (art.86)
Încălcarea regulilor de vînătoare, de pescuit, de protecţie a rezervelor
piscicole şi a regulilor de efectuare a altor feluri de folosire a regnului animal.
(art.87)
Încălcarea gravă a regulilor de vînătoare. (art.87/1)
Nimicirea animalelor, înregistrate în Cartea Roşie. (art.88)
Importul ilegal al unor animale sau plante. (art.88/1)
Încălcarea modului de exercitare a folosirii regnului animal în rezervaţiile
naturale şi pe alte teritorii în mod special ocrotite. (art.88/2)
Cruzimea faţă de animale. (art.89)
Strînsul plantelor, înregistrate în Cartea Roşie. (art.90)
Încălcarea regulilor de protecţie şi a regimului obiectivelor naturale, aflate sub
protecţia specială a statului. (art.91)

În scopul educării persoanei,care a comis o contravenţie administrativă, în

spiritul respectării legilor, precum şi în scopul de a se preveni comiterea unor
noi contravenţii atît de către contravenientul însuşi, cît şi de alte persoane se
aplică sancţiunea administrativă.

Pentru comiterea contravenţiilor administrative pot fi aplicate

următoarele sancţiuni administrative:
1) avertismentul;
2) amenda;
3) ridicarea contra echivalent a obiectului, care a constituit instrumentul
comiterii sau obiectivul nemijlocit al contravenţiei administrative;
4) confiscarea obiectului, care a constituit instrumentul comiterii sau
obiectivul nemijlocit al contravenţiei administrative;
5) privarea de dreptul special, acordat cetăţeanului respectiv (de dreptul de a
conduce mijloacele de transport, de dreptul de vînătoare);
7) arestul administrativ;
Ridicarea contra echivalent şi confiscarea obiectelor pot fi aplicate atît
ca sancţiuni administrative principale, cît şi ca cele complementare. Celelalte

57
sancţiuni administrative pot fi aplicate numai ca sancţiuni administrative
principale.
Pentru o contravenţie administrativă poate fi aplicată fie sancţiune principală,
fie sancţiune principală şi complementară.

Avertismentul ca sancţiune administrativă se aplică în scris. În cazurile

prevăzute de legislaţie avertismentul se perfectează în alt mod stabilit.
Amenda ce se aplică cetăţenilor pentru contravenţiile administrative nu poate
depăşi, de regulă, cincizeci, iar persoanelor cu funcţii de răspundere, trei sute de
salarii minime, în mărimea stabilită de legislaţie la momentul săvîrşirii
contravenţiei.
Amenda ce se aplică cetăţenilor şi persoanelor cu funcţii de răspundere
pentru contravenţii administrative săvîrşite în scopul obţinerii de profit nu poate
depăşi trei mii de salarii minime, în mărimea stabilită de legislaţie la momentul
săvîrşirii contravenţiei.
În caz de sustragere cu rea-voinţă de la achitarea amenzii aplicate pentru
contravenţia administrativă săvîrşită, instanţa judecătorească poate înlocui
această sancţiune cu arest administrativ, calculîndu-se zece zile de arest pentru
un salariu minim, termenul fiind cel mult treizeci de zile.

Ridicarea contra echivalent a obiectului, care a constituit instrumentul

comiterii sau obiectivul nemijlocit al contravenţiei administrative, constă în luarea
silită, şi realizarea lui ulterioară, cu restituirea fostului proprietar a sumei căpătate,
cu reţinerea cheltuielilor pentru realizarea obiectului ridicat.

Confiscarea obiectului, care a constituit instrumentul comiterii sau obiectivul

nemijlocit al contravenţiei administrative, constă în transformarea silită şi în mod
gratuit a acestui obiect în proprietate a statului. Poate fi confiscat numai obiectul,
care se află în proprietate personală a contravenientului.
Confiscarea armei de foc, a altor unelte de vînătoare şi a muniţiilor nu se
poate aplica faţa de persoanele, pentru care vînătoarea este principala sursă de
existenţă.

Privarea de dreptul special, acordat cetăţeanului respectiv (dreptul la

vînătoare), se aplică pe un termen de pînă la trei ani pentru încălcarea gravă sau
sistematică a modului de folosire a acestui drept. Privarea de dreptul la vînătoare
nu se poate aplica faţa de persoanele, pentru care vînătoarea este principala sursă
de exsistenţă.

Arestul administrativ se stabileşte şi se aplică numai în cazuri

excepţionale pentru unele categorii de contravenţii administrative pe un termen de
pînă la treizeci de zile. Arestul administrativ se stabileşte de instanţa de judecată.

Sancţiunea pentru contravenţia administrativă se aplică în limitele, stabilite

de actul normativ, care prevede răspunderea pentru contravenţia comisă.
58
 La aplicarea sancţiunii se ţine cont de caracterul contravenţiei comise, de
persoana contravenientului, de gradul vinovăţiei lui, de starea materială, de
circumstanţele, ce atenuează şi ce agravează răspunderea.

Termenul de arest administrativ se calculează în zile, de privare de un drept

special - în ani, în luni sau în zile.
Sancţiunea administrativă poate fi aplicată nu mai tîrziu de trei luni de la
comiterea contravenţiei, iar în cazul contravenţiei continue - nu mai tîrziu de trei
luni de la descoperirea ei.
În cazul refuzului de a intenta proces penal sau în cazul clasării procesului
penal, dacă în acţiunile persoanei există indicii ale contravenţiei administrative,
sancţiunea administrativă poate fi aplicată nu mai tîrziu de trei luni de la data
adoptării hotărîrii cu privire la refuzul de a intenta proces penal sau de a-l clasa.
Dacă persoana supusă unei sancţiuni administrative n-a comis, în decurs de un
an după executarea sancţiunii, o nouă contravenţie administrativă, se consideră, că
această persoană n-a fost supusă sancţiunii administrative.

Organele (persoanele cu funcţii de răspundere) împuternicite să

examineze cazurile cu privire la contravenţiile administrative:
1) comisiile administrative de pe lîngă organele executive ale
autoadministrării locale;
2) judecătoriile de sector, municipale;
3) organele afacerilor interne, organele departamentelor, inspectoratelor de
stat şi alte organe (persoane cu funcţii de răspundere) împuternicite pentru aceasta.
Instanţele judecătoreşti examinează toate cazurile cu privire la contravenţiile
administrative, cu excepţia celor atribuite prin CCA la competenţa altor organe.
Organele supravegherii sanitaro-epidemiologice de stat examinează
cazurile cu privire la contravenţiile administrative prevăzute la art. 53, 58 CCA.
Organele controlului de stat în zootehnie examinează cazurile cu privire
la contravenţiile administrative prevăzute la articolul 89 CCA.
Organele de stat pentru protecţia mediului înconjurător examinează
cazurile cu privire la contravenţiile administrative, prevăzute de articolele 59,
61, 62/1, al.2,3 ale articolului 65, articolele 70, 75 şi 76 din CCA.
Organele gospodăriei silvice examinează cazurile cu privire la contravenţiile
administrative prevăzute la articolele 63, 64, al.1 al articolului 65, articolele 66-77
din CCA.

5. Răspunderea disciplinară
în raporturile de dreptul mediului.

Pentru a lua naştere răspunderea disciplinară, este necesar ca o persoană

încadrată în unitate să fi săvîrşit o abatere de la disciplina muncii.
Disciplina muncii reprezintă obligaţia tuturor salariaţilor de a se subordona
unor reguli de comportare stabilite în conformitate cu Codul Muncii, cu alte
59
acte normative, cu convenţiile colective, cu contractele colective şi cu cele
individuale de muncă, precum şi cu actele normative la nivel de unitate, inclusiv
cu regulamentul intern al unităţii.
Abaterea disciplinară este unicul temei, condiţia necesară şi suficientă
pentru declanşarea răspunderii disciplinare.
Prin abatere disciplinară se subînţelege încălcarea cu vinovăţie de către
salariat, indiferent de postul pe care îl ocupă, a obligaţiilor sale, inclusiv a
normelor de comportare. Ca exemple de abatere disciplinară pot servi:
neexecutarea ordinului angajatorului (administraţiei), încălcarea regulilor de ordine
interioară a muncii, încălcarea normelor tehnicii de securitate etc. Aceste abateri
capătă amprentă ecologică dacă în rezultatul comiterii lor s-a produs un impact
negativ asupra mediului.
Răspunderea disciplinară poartă un caracter dispozitiv, deoarece aplicarea sau
neaplicarea ei în deplină măsură depinde de voinţa angajatorlui.
Pentru încălcarea disciplinei de muncă, angajatorul are dreptul să aplice faţă
de salariat următoarele sancţiuni disciplinare:
a) avertismentul;
b) mustrarea;
c) mustrarea aspră;
d) concedierea.
Legislaţia în vigoare poate prevedea pentru unele categorii de salariaţi şi alte
sancţiuni disciplinare.
Pentru aceeaşi abatere disciplinară nu se poate aplica decît o singură
sancţiune.
La aplicarea sancţiunii disciplinare, angajatorul trebuie să ţină cont de
gravitatea abaterii disciplinare comise şi de alte circumstanţe obiective. (art.
206 CM)
Sancţiunea disciplinară se aplică de organul căruia i se atribuie dreptul de
angajare (alegere, confirmare sau numire în funcţie) a salariatului respectiv. (art.
207 CM)

Modul de aplicare a sancţiunilor disciplinare.

Pînă la aplicarea sancţiunii disciplinare, angajatorul este obligat să ceară
salariatului o explicaţie scrisă privind fapta comisă. Refuzul de a prezenta
explicaţia cerută se consemnează într-un proces-verbal semnat de un reprezentant
al angajatorului şi un reprezentant al salariaţilor.
În funcţie de gravitatea faptei comise de salariat, angajatorul este în drept să
organizeze şi o anchetă de serviciu. În cadrul anchetei, salariatul are dreptul să-şi
explice atitudinea şi să prezinte persoanei abilitate cu efectuarea anchetei toate
probele şi justificările pe care le consideră necesare. (art. 208 CM)

Termenele de aplicare a sancţiunilor disciplinare.

Sancţiunea disciplinară se aplică, de regulă, imediat după constatarea
abaterii disciplinare, dar nu mai tîrziu de o lună din ziua constatării ei, fără a lua în

60
calcul timpul aflării salariatului în concediul anual de odihnă, în concediul de
studii sau în concediul medical.
Sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată după expirarea a 6 luni din ziua
comiterii abaterii disciplinare, iar în urma reviziei sau a controlului activităţii
economico-financiare - după expirarea a 2 ani de la data comiterii.
În termenele indicate nu se include durata desfăşurării procedurii penale.

Aplicarea sancţiunii disciplinare.

Sancţiunea disciplinară se aplică prin ordin (dispoziţie, decizie, hotărîre), în
care se indică în mod obligatoriu:
a) temeiurile de fapt şi de drept ale aplicării sancţiunii;
b) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;
c) organul în care sancţiunea poate fi contestată.
Ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) de sancţionare se comunică
salariatului, sub semnătură, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data
cînd a fost emis şi îşi produce efectele de la data comunicării. Refuzul salariatului
de a confirma prin semnătură comunicarea ordinului se fixează într-un proces-
verbal semnat de un reprezentant al angajatorului şi un reprezentant al salariaţilor.
Ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) de sancţionare poate fi contestat de
salariat în instanţa de judecată. (art. 210 CM)

Termenul de validitate şi efectele sancţiunilor disciplinare.

Termenul de validitate a sancţiunii disciplinare nu poate depăşi un an din
ziua aplicării. Dacă pe parcursul acestui termen salariatul nu va fi supus unei noi
sancţiuni disciplinare, se consideră că sancţiunea disciplinară nu i-a fost aplicată.
Angajatorul care a aplicat sancţiunea disciplinară este în drept să o revoce în
decursul unui an din proprie iniţiativă, la rugămintea salariatului, la demersul
reprezentanţilor salariaţilor sau al şefului nemijlocit al salariatului.
În interiorul termenului de validitate a sancţiunii disciplinare, salariatului
sancţionat nu i se pot aplica stimulări. (art.211 CM)

61
 TEMA IV. REGIMUL JURIDIC AL FONDULUI FUNCIAR.
1. Noţiunea şi caracteristica generală a fondului funciar.
2. Noţiunea şi caracteristica generală a administrării de stat a fondului
funciar.
3. Sistemul organelor de administrare de stat a fondului funciar.
4. Cadastrul funciar de stat.
5. Reglementarea de stat a regimului proprietăţii funciare şi de beneficiere
funciară.

1. Noţiunea şi caracteristica generală a fondului funciar.

1.1. Protecţia solului se realizează, în condiţiile legii, prin măsuri adecvate de

gospodărire, conservare, organizare şi amenajare a teritoriului. În acest sens, Legea
privind protecţia mediului înconjurător, Nr.1515-XII din 16.06.93 // în MO al RM
nr.10/283 din 30.10.1993, prin art.35, instituie obligaţia generală pentru toţi
deţinătorii acestui element de mediu, indiferent cu ce titlu, de a acţiona în vederea
protecţiei lui.
Reglementările legale actuale consacră principiul prevenirii şi respectiv
combaterii proceselor de degradare şi poluare a solului, determinate fie de
fenomene naturale, fie de activităţi economico-sociale.
Relaţiile funciare se reglementează de Constituţia Republicii Moldova din
29.07.94 // MO nr. 1 din 27.08.1994, de Codul funciar (CF)Nr.828-XII din
25.12.91 şi de alte acte legislative, emise în conformitate cu el.

1.2. Toate terenurile, indiferent de destinaţie şi de proprietate, constituie

fondul funciar al Republicii Moldova. (art.2 CF)
Într-o accepţiune generală, solul reprezintă stratul afînat, moale şi friabil care
se găseşte la suprafaţa scoarţei Pămîntului şi care împreună cu atmosfera
învecinată constituie mediul de viaţă al plantelor.

62
 Fondul funciar, în dependenţă de destinaţia principală, se compune din
următoarele categorii de terenuri:
- cu destinaţie agricolă;
- din intravilanul localităţilor;
- destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii
speciale;
- destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurile
de valoare istorico-culturală, terenurile zonelor suburbane şi ale zonelor verzi;
- ale fondului silvic;
- ale fondului apelor;
- ale fondului de rezervă.

Terenurile cu destinaţie agricolă.

Terenurile sînt declarate bune pentru agricultură pe baza materialelor
cadastrului funciar. (art.36 CF)
Ele se repartizează pentru organizarea producţiei agricole şi agroindustriale:
- cetăţenilor Republicii Moldova;
- întreprinderilor, organizaţiilor şi asociaţiilor agricole şi agroindustriale de
stat şi cooperatiste;
- instituţiilor de cercetări ştiinţifice, didactice şi altor instituţii agricole,
şcolilor tehnice profesionale şi şcolilor de cultură generală săteşti;
- întreprinderilor agricole mixte.
Dreptul întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor agricole/agroindustriale
de stat şi cooperatiste asupra terenului se păstrează în cazul intrării lor în
componenţa asociaţiilor şi combinatelor agroindustriale, agrofirmelor şi altor
formaţiuni şi la ieşirea din componenţa acestora. (art.37 CF)
Terenurile atribuite în proprietate ca loturi de lîngă casă, amplasate în
extravilanul satului (comunei) sau oraşului, se consideră grădini. Cetăţenilor care
nu au terenuri pentru grădini li se pot atribui loturi pentru legumicultură. Acestea
se distribuie în folosinţă provizorie de către autorităţile administraţiei publice
locale din terenurile de rezervă. Pe aceste loturi se interzice să se construiască
clădiri capitale şi să se cultive plante multianuale. În caz de necesitate, se pot face
construcţii provizorii de folosinţă personală pentru păstrarea inventarului
legumicol şi pentru alte scopuri gospodăreşti. La stingerea dreptului de beneficiere
asupra terenului, beneficiarii demolează construcţiile provizorii pe contul propriu.
(art.39 CF)
În condiţii de arendă terenurile se atribuie persoanelor fizice şi juridice din
Republica Moldova, din alte state, precum şi organizaţiilor şi asociaţiilor
internaţionale. Persoanele care dau în arendă terenuri proprietate de stat sînt
Guvernul şi autorităţile administraţiei publice locale în limita competenţei lor.
Persoanele care dau în arendă terenuri proprietate privată sînt proprietarii titulari ai
terenurilor respective. Relaţiile de arendă sînt reglementate de Codul Funciar, de
Legea cu privire la arendă şi de alte acte legislative.

63
 Terenurile din intravilan.
Terenurile din intravilan se află în administrarea autorităţilor administraţiei
publice locale, iar din municipii - în proprietate municipală.
Perimetru al localităţii este hotarul intravilanului (teritoriului ei) care îl
desparte de extravilan. Perimetrul respectiv al localităţii se stabileşte prin
reglementarea regimului proprietăţii funciare în conformitate cu planul general şi
pe baza argumentării tehnico-economice a dezvoltării oraşului şi satului (comunei).
Perimetrul oraşelor se stabileşte şi se modifică de către Guvern.
Perimetrul celorlalte localităţi se stabileşte şi se modifică de autorităţile
administraţiei publice locale. (art.43 CF)
Din componenţa terenurilor oraşelor şi satelor (comunelor) fac parte:
- terenurile pe care sînt amplasate construcţii şi alte amenajări;
- terenurile de uz public;
- terenurile pentru transporturile rutier, feroviar, naval, aerian, prin conducte,
pentru liniile de telecomunicaţii, de transport electric, pentru exploatări miniere şi
pentru alte industrii;
- terenurile împădurite;
- terenurile cu destinaţie agricolă şi alte terenuri. (art.44 CF)
Toate terenurile oraşelor şi satelor (comunelor) se folosesc în conformitate cu
planurile lor de sistematizare şi cu planurile de organizare economico-funciară a
intravilanului localităţilor. Planurile de sistematizare ale oraşelor şi satelor
(comunelor) determină direcţiile principale ale folosirii terenurilor din intravilan
pentru construirea caselor, a obiectelor industriale şi de altă natură, pentru
amplasarea şi amenajarea locurilor de agrement, iar planurile de organizare
economico-funciară a intravilanului determină direcţiile principale ale folosirii
terenurilor care nu sînt destinate construcţiilor şi a celor care rămîn temporar
neocupate de construcţii. (art.45 CF)
o Terenurile destinate construcţiilor urbane şi rurale cuprind terenurile pe
care sînt amplasate construcţiile şi amenajările şi cele pe care urmează să fie
construite case, clădiri de menire social-culturală, industrială şi cu alte destinaţii.
Aceste terenuri se atribuie întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor pentru
zidirea şi exploatarea construcţiilor industriale a caselor, a clădirilor de menire
social-culturală, a altor construcţii şi amenajări, precum şi cetăţenilor pentru
construcţia individuală de locuinţe.
o Terenuri de uz public din oraşe şi sate (comune) sînt terenurile folosite
pentru căile de comunicaţie (pieţe, străzi, pasaje, drumuri şi altele asemenea),
pentru necesităţile social-culturale ale populaţiei (grădini publice, parcuri, lacuri,
plaje, bulevarde, scuaruri), pentru cimitire şi alte necesităţi ale gospodăriei
comunale.
o Terenuri pentru transporturile rutier, feroviar, naval, aerian, prin conducte,
pentru liniile de telecomunicaţii şi transport electric, pentru exploatările miniere
şi pentru alte industrii sînt terenurile atribuite întreprinderilor, instituţiilor şi
organizaţiilor respective pentru realizarea funcţiilor lor. Amplasarea construcţiilor
şi amenajărilor pe aceste terenuri, precum şi lucrările de amenajare, le efectuează
beneficiarii funciari prin hotărîrea autorităţilor administraţiei publice locale
64
respective. Punerea la dispoziţia întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor a
suprafeţelor pentru exploatarea industrială a zăcămintelor se face după demarcarea
arterei miniere.
o Terenurile împădurite ale oraşelor şi satelor (comunelor) servesc
ameliorării mediului înconjurător, organizării odihnei, nevoilor de cultură, apărării
teritoriului localităţilor împotriva eroziunii cauzate de apă şi de vînt.
o Terenurile cu destinaţie agricolă în oraş şi sat (comună) sînt terenurile
arabile, plantaţiile multianuale, fîneţele, imaşurile, pepinierele şi altele asemenea.
Ele pot fi atribuite în folosinţa întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor agricole,
precum şi cetăţenilor pentru agricultură, legumicultură, păşuni şi fîneţe.
o Din alte terenuri fac parte rîpele, ravenele, bolovănişurile şi alte terenuri
necultivabile.
Autorităţile administraţiei publice locale execută complexul necesar de
lucrări pentru amenajarea şi înverzirea teritoriilor oraşelor şi satelor (comunelor).
Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii sînt datori, în conformitate cu
regulile aprobate de autorităţile administraţiei publice locale, să păstreze
plantaţiile verzi, să ţină teritoriile, atribuite lor, într-o ordine conform cerinţelor
sanitare şi de protecţie contra incendiilor.

Terenurile destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi terenurile

cu alte destinaţii speciale sînt terenurile atribuite de autorităţile administraţiei
publice locale pentru amplasarea şi exploatarea clădirilor administrative şi de
deservire, a construcţiilor auxiliare şi construcţiilor industriale, miniere, de
transport şi a altor întreprinderi, instituţii şi organizaţii, pentru construirea căilor
de acces, a reţelelor inginereşti, organizarea producţiei industriale, construcţia
magistralelor de transport, instalarea liniilor de telecomunicaţii, de transport
electric. (art.52 CF)
În jurul întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor industriei transporturilor,
telecomunicaţiilor şi al altor obiecte care provoacă efecte de poluare a terenurilor
din vecinătate şi asupra producţiei lor, în dependenţă de caracterul industriei se
stabilesc zone de influenţă în conformitate cu normele, aprobate de organele
pentru protecţia mediului înconjurător. Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile în
jurul cărora se stabilesc astfel de zone sînt obligate să marcheze hotarele zonelor
cu semne informative speciale. Stabilirea acestor zone nu-i privează pe deţinătorii
de terenuri de dreptul de proprietate, de posesiune şi beneficiere funciară.
Deţinătorii ale căror terenuri au fost incluse în aceste zone de influenţă au dreptul
la compensarea pierderilor legate de influenţa negativă asupra producţiei agricole
şi celei silvice, precum şi de degradarea terenurilor, sau la privilegii fiscale.
Magistralele de transport, liniile de telecomunicaţii şi de transport electric,
conductele de petrol şi de gaz, de canalizare, apeductele, precum şi alte instalaţii
similare se vor grupa şi amplasa de-a lungul şi în imediata apropiere a căilor de
comunicaţii, digurilor, canalelor de irigare şi de desecare în aşa fel încît să nu
stînjenească efectuarea lucrărilor agricole.
Terenurile destinate necesităţilor de apărare şi trupelor de grăniceri şi de
interne sînt considerate terenurile repartizate pentru amplasarea şi desfăşurarea
65
activităţii permanente a unităţilor militare, instituţiilor de învăţămînt militar şi
organizaţiilor Forţelor Armate, trupelor de grăniceri şi de interne.

Terenurile destinate ocrotirii naturii.

Din terenurile destinate ocrotirii naturii fac parte terenurile rezervaţiilor,
parcurilor naţionale, parcurilor dendrologice şi zoologice, grădinilor botanice,
braniştilor, monumentelor naturii, terenurile zonelor de protecţie şi zonelor
sanitare.
 Din categoria terenurilor rezervaţiilor fac parte terenurile în al căror
perimetru se află obiecte naturale, ce reprezintă valoare ştiinţifică şi culturală
(landşafturile tipice şi unicale, comunităţi de organisme vegetale şi animale,
formaţiuni geologice, specii de plante, animale rare). Ele sînt repartizate pentru
păstrarea în stare naturală a complexelor naturale tipice sau unicale pentru zona de
landşaft cu tot ansamblul ei de componente, pentru studierea proceselor şi
fenomenelor în mersul lor firesc în vederea elaborării bazelor ştiinţifice ale
ocrotirii naturii.
 Din categoria terenurilor parcurilor naţionale fac parte terenurile care au o
deosebită valoare ecologică, istorică şi estetică în virtutea îmbinării reuşite a
landşafturilor naturale şi culturale.
 Din categoria terenurilor parcurilor dendrologice şi zoologice, ale
grădinilor botanice fac parte terenurile repartizate pentru studierea, păstrarea şi
îmbogăţirea în condiţii artificiale a resurselor florei şi faunei, pentru folosirea lor
eficientă în plan ştiinţific, cultural, economic şi păstrarea genofondului.
 Din categoria terenurilor de branişte fac parte terenurile destinate păstrării,
restabilirii şi reproducerii resurselor naturale şi menţinerii echilibrului ecologic
general, obiectele complexe biologice, paleontologice, hidrologice şi geologice de
landşaft.
 Din categoria terenurilor monumentelor naturii fac parte terenurile care au
obiecte naturale unicale sau tipice, cu valoare ştiinţifică, cultural-instructivă şi de
reconfortare, dar care nu sînt recunoscute drept monumente de istorie şi cultură.
Terenurile destinate ocrotirii naturii sînt prin exclusivitate proprietate a
statului.
Pe terenurile destinate ocrotirii naturii este interzisă activitatea ce vine în
contradicţie cu destinaţia lor specială. Ele sînt retrase din folosinţă, dacă această
destinaţie nu corespunde regimului de protecţie, stabilit pentru aceste terenuri.
(art.56 CF)

Terenurile destinate ocrotirii sănătăţii.

Din categoria terenurilor destinate ocrotirii sănătăţii fac parte terenurile pe
care există obiecte de tratament natural (izvoare de ape minerale, nămoluri
curative) şi condiţii climaterice deosebit de favorabile profilaxiei şi tratamentului.
Aceste terenuri se atribuie în folosinţă staţiunilor balneare, instituţiilor terapeutice
şi urmează a fi protejate în mod deosebit.
În scopul protecţiei obiectelor de tratament natural, la toate staţiunile balneare
se creează zone de protecţie sanitară. În limitele lor se interzice darea terenurilor în
66
posesiune, folosinţă, inclusiv în arendă, întreprinderilor, instituţiilor şi
organizaţiilor a căror activitate este incompatibilă cu protecţia obiectelor naturale
curative şi cu menţinerea condiţiilor favorabile pentru odihna populaţiei.

Terenurile destinate activităţii recreative.

Terenuri destinate activităţii recreative sînt terenurile prevăzute şi folosite
pentu odihnă şi turism. Din această categorie fac parte terenurile pe care se află
case de odihnă, pensionate, sanatorii, campinguri, baze turistice, tabere turistice şi
tabere de fortificare a sănătăţii, staţii turistice, parcuri şi tabere pentru copii, poteci
didactico-turistice, trasee marcate.

Terenurile de valoare istorico-culturală.

Din categoria terenurilor de valoare istorico-culturală fac parte rezervaţiile
istorico-culturale, parcurile memoriale, mormintele, monumentele arheologice şi
arhitecturale şi complexele arhitecturale de landşaft.

Terenurile zonelor suburbane şi zonelor verzi.

Terenurile din extravilan destinate amplasamentelor, legate de amenajarea şi
funcţionarea normală a gospodăriei orăşeneşti, precum şi cele ocupate de păduri,
grădini publice şi de alte spaţii verzi, care au funcţii de protecţie, sanitaro-igienice,
de fortificare a sănătăţii şi care sînt locuri de odihnă a populaţiei, se includ de către
autorităţile administraţiei publice locale în zona suburbană şi în zona verde. Ele
sînt protejate de stat.

Terenurile fondului silvic.

Terenuri ale fondului silvic sînt terenurile acoperite cu păduri, precum şi cele
neacoperite cu păduri, însă destinate împăduririi.
În scopul asigurării împăduririi necesare şi prevenirii eroziunii solurilor,
pentru împădurire pot fi folosite şi terenuri nefavorabile agriculturii.
Autorităţile administraţiei publice locale, de comun acord cu organele de stat
pentru ocrotirea naturii, pot să atribuie terenuri din fondul silvic cetăţenilor,
întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, pentru a fi folosite temporar în
scopuri agricole.
Modul de atribuire şi retragere a terenurilor din fondul silvic este stabilit de
Codul Funciar, iar modul de folosire a lor de legislaţia silvică. (art.62 CF)

Terenurile fondului apelor.

Terenuri ale fondului apelor sînt terenurile aflate sub ape - albiile cursurilor de
apă, cuvetele lacurilor, iazurilor, rezervoarelor de apă - mlaştinile, terenurile pe
care sînt amplasate construcţii hidrotehnice şi alte amenajări ale serviciului apelor,
precum şi terenurile repartizate pentru fîşiile de deviere (de pe maluri) a rîurilor, a
bazinelor de apă, canalelor magistrale intergospodăreşti şi a colectoarelor.
Terenurile fondului apelor se folosesc pentru construcţia şi exploatarea
instalaţiilor ce asigură satisfacerea necesităţilor de apă potabilă, tehnică, curativă,
67
a altor necesităţi ale populaţiei, ale serviciului apelor, ale agriculturii, industriei,
gospodăriei piscicole, energeticii, transportului, precum şi altor nevoi ale statului
şi societăţii.

Terenurile fondului de rezervă.

Terenuri ale fondului de rezervă sînt toate terenurile neatribuite în
proprietate, posesiune şi în folosinţă. Din ele fac parte şi terenurile asupra cărora
dreptul de proprietate, posesiune şi beneficiere s-a stins în conformitate cu
prevederile Codului Funciar.
Terenurile fondului de rezervă se află în subordinea autorităţilor administraţiei
publice locale şi sînt destinate pentru a fi date în proprietate, posesiune şi folosinţă
cetăţenilor, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor în scopuri agricole,
precum şi pentru alte nevoi ale statului şi societăţii.

Terenurile degradate – terenurile care prin eroziune, poluare sau prin acţiunea
altor factori antropici şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de producţie pentru
culturi agricole sau silvice şi anume:
1) terenuri cu eroziune de suprafaţă foarte puternică şi excesivă, indiferent de
folosinţă;
2) terenuri cu eroziune în adîncime;
3) terenuri afectate de alunecări active, prăbuşiri, surpături şi curgeri
noroioase;
4) terenuri nisipoase expuse erodării de către ape sau vînt;
5) terenuri cu aglomerări de petriş, bolovăniş, stîncării şi depozite de aloviuni
torenţiale;
6) terenuri cu exces permanent de umeditate şi mlaştini;
7) terenuri sărate şi acide;
8) terenuri poluate cu substanţe chimice, petroliere sau toxice;
9) terenuri ocupate cu halde miniere, deşeuri industriale şi/sau menajere;
10) terenuri neproductive;
11) terenuri cu biocenoze afectate sau distruse.
Protecţia şi ameliorarea terenurilor degradate se asigură prin amenajări de
îmbunătăţire, care reprezintă lucrări complexe de construcţii hidrotehnice de
prevenire şi ameliorare a acţiunilor factorilor de risc – secetă, exces de apă,
eroziunea solului, inundaţii – pe terenurile cu destinaţie agricolă sau silvică, avînd
ca scop valorificarea capacităţilor de producţie a terenurilor şi a plantelor şi
întroducerea în circuitul economic a terenurilor neproductive.

1.3. Obiectele relaţiilor funciare.

Obiecte ale relaţiilor funciare sînt:
- sectoarele de teren,
- cotele de teren,
- drepturile asupra acestora.

68
 Sectoarele de teren se caracterizează prin suprafaţă, amplasament, hotare, au
statut juridic şi alte caracteristici, specificate în documentaţia înregistrării de stat a
dreptului asupra pămîntului.
Sectoarele de teren şi obiectele aferente acestora (solul, bazinele de apă
închise, pădurile, plantaţiile multianuale, clădirile, construcţiile, edificiile etc.),
strămutarea cărora este imposibilă fără a cauza pierderi directe destinaţiei lor,
constituie bunuri imobile.
Sectoarele de teren pot fi divizibile şi indivizibile.
Se consideră divizibile sectoarele de teren care pot fi împărţite în porţiuni fără
a le schimba destinaţia, fără a încălca normele antiincendiare, sanitare, ecologice,
agrotehnice şi urbanistice, fiecare porţiune formînd după divizare un teren de sine
stătător. Celelalte sînt considerate indivizibile.
Cotele de teren ale sectorului de teren aflat în folosinţă comună de asemenea
constituie obiecte ale relaţiilor funciare.
Cotele de teren au expresie cantitativă şi descriere, cuprinzînd indicaţii
privind destinaţia şi categoria de folosinţă. Cotele de teren în natură nu se
delimitează.

1.4. Proprietatea asupra terenurilor.

Terenurile în Republica Moldova pot fi în proprietate publică şi privată.
Statul ocroteşte în egală măsură ambele tipuri de proprietate. (art.3 CF)
Titularii dreptului de proprietate, de posesiune, de beneficiere funciară sînt
deţinători de terenuri. (art.4 CF)
Deţinătorii de terenuri cu titlu de proprietate privată pot fi cetăţeni ai
Republicii Moldova şi investitorii străini.
Deţinătorii de terenuri cu orice titlu sînt protejaţi de stat.

1.5. Protecţia ecologică a terenurilor.

Terenurile, ca spaţiu de importanţă vitală, ca mijloc de producţie agricolă şi
spaţiu de amplasare a tuturor obiectelor de activitate umană sînt protejate de stat.
Protecţia ecologică a terenurilor este prioritară altor forme de activitate.
Protecţia terenurilor constituie un sistem de măsuri juridice, organizatorice,
economice şi de altă natură, prin care se urmăreşte folosirea lor raţională,
preîntîmpinarea retragerii neîntemeiate a terenurilor din circuitul agricol, protecţia
lor contra efectelor antropogene nocive, precum şi regenerarea şi sporirea
fertilităţii solurilor, productivităţii terenurilor destinate agriculturii şi silviculturii.
(art.78 CF)
Protecţia terenurilor se face pe baza calificării în complex a terenurilor
agricole drept formaţiuni (ecosisteme) naturale complexe, ţinîndu-se cont de
particularităţile lor zonale (regionale), de caracterul folosirii lor în scopul:
- preîntîmpinării degradării şi distrugerii terenurilor, altor urmări defavorabile
ale activităţii economice;
- îmbunătăţirii şi restabilirii terenurilor supuse degradării sau distrugerii;

69
 - creării unui mecanism de evidenţă şi control asupra stării ecologice a
terenurilor, asigurării deţinătorilor cu normative ecologice ale regimurilor de
folosire optimă a terenurilor.
Modul de protecţie a terenurilor este stabilit de legislaţia privind ocrotirea
naturii şi mediului înconjurător.
Acţiunile de protecţie a terenurilor se efectuează pe baza proiectelor de
reglementare a regimului proprietăţii funciare, de ameliorare şi de altă natură,
elaborate şi aprobate în modul stabilit pe baza recomandărilor ştiinţei şi practicii
înaintate.
Deţinătorii de terenuri:
⇒ organizează raţional teritoriul;
⇒ păstrează şi îmbunătăţesc fertilitatea solurilor, alte proprietăţi utile ale
terenului, introducînd asolamente fundamentate ştiinţific, administrînd
raţional îngrăşăminte, aplicînd metode cruţătoare de lucrare a terenului şi
alte măsuri de protecţie;
⇒ protejează terenurile contra eroziunii, cauzate de ape şi de vînt, prin măsuri
economico-organizatorice, agrotehnice şi hidrotehnice, prin crearea unui
sistem de perdele forestiere de protecţie şi înierbare;
⇒ protejează terenurile contra subinundării, înmlăştinirii, salinizării, uscării
excesive, tasării, poluării cu deşeuri industriale, cu substanţe chimice,
biologice şi radioactive, produse petroliere, cu gunoi menajer şi de
producţie, cu ape de scurgere, precum şi contra altor procese de ruinare;
⇒ protejează terenurile agricole contra acoperirii lor cu tufari, contra altor
procese ce duc la înrăutăţirea stării lor agrotehnice;
⇒ conservează terenurile agricole degradate, dacă este imposibilă restabilirea
fertilităţii solurilor;
⇒ recultivă terenurile degradate, restabilesc şi îmbunătăţesc fertilitatea lor, le
antrenează în circuitul economic;
⇒ decopertează stratul fertil al solului în procesul efectuării lucrărilor de
construcţie, ameliorative şi altor lucrări legate de distrugerea solului, îl
păstrează şi îl folosesc în scopuri de recultivare şi ameliorare a terenurilor
agricole;
⇒ realizează programele de stat de dezvoltare economică şi socială privind
protecţia terenurilor. (art.79 CF)
Cointeresarea deţinătorilor în păstrarea şi îmbunătăţirea fertilităţii solurilor, în
protejarea terenurilor de urmările negative ale activităţii de producţie poate fi
realizată prin stimularea economică a folosirii raţionale şi a protecţiei terenurilor.
Stimularea economică prevede:
 alocarea mijloacelor de la bugetul republican şi de la cel local pentru
restabilirea terenurilor distruse nu din vina deţinătorilor;
 scutirea de plată pentru terenurile aflate în stadiul de valorificare agricolă
sau de îmbunătăţire a stării lor în perioada efectuării lucrărilor prevăzute de
proiect;
 acordarea de credite avantajoase;

70
  compensarea parţială din mijloacele bujetului respectiv a reducerii venitului
ca urmare a conservării provizorii a terenurilor distruse nu din vina
deţinătorilor;
 stimularea pentru îmbunătăţirea terenurilor, pentru sporirea fertilităţii
solurilor şi a productivităţii lor, pentru obţinerea unei producţii pure din
punct de vedere ecologic.
La proiectarea, amplasarea, construcţia şi darea în exploatare a obiectelor,
edificiilor şi amenajărilor noi şi celor reconstruite, precum şi la implementarea
unor tehnologii noi ce influenţează negative starea terenurilor, trebuie să se
prevadă şi să se ia măsuri în vederea protecţiei lor, de comun acord cu organele de
ocrotire a naturii.
Sînt interzise darea în exploatare a obiectelor şi aplicarea tehnologiilor care nu
asigură protecţia terenurilor contra degradării sau distrugerii. (art.80 CF)
2. Noţiunea şi caracteristica generală a administrării
de stat a fondului funciar.

Statul, în persoana autorităţilor administraţiei publice locale, are obligaţia să

asigure folosirea raţională şi suficientă a terenurilor, precum şi protecţia acestora
indiferent de destinaţia lor. (art.86 CF)
Numai organele administraţiei de stat au funcţia de atribuire şi de înstrăinare
a terenurilor, de autentificare a dreptului deţinătorilor de terenuri. (art.6 CF)
Statul sprijină material, financiar şi organizatoric dezvoltarea eficientă a
tuturor formelor de gospodărire agricolă, tehnologizarea agriculturii în sensul
îmbunătăţirii lucrării şi valorificării terenului cu reducerea corespunzătoare a
pierderilor şi deşeurilor poluante, efectuarea studiilor de impact ecologic,
economic şi social care să fundamenteze deciziile de promovare a noilor investiţii
în agricultură, măsurile de protecţie a terenului ca fundament al dezvoltării
durabile a gospodăriilor, asigură folosirea economicoasă a terenurilor şi
restrîngerea suprafeţelor ocupate de construcţii, garantează dreptul de proprietate şi
celelalte drepturi ale deţinătorilor de terenuri.
Autorităţile administraţiei publice locale constituie comisii funciare din
consilieri ai consiliilor locale, specialişti ai organelor de stat pentru reglementarea
regimului proprietăţii funciare şi ai organelor de privatizare reprezentanţi ai
întreprinderilor agricole şi din locuitori ai unităţii administrativ-teritoriale
respective.
Controlul de stat în domeniul folosirii şi protecţiei terenurilor tinde să asigure
respectarea de către toate organele de stat şi cele obşteşti, de către întreprinderile,
instituţiile şi organizaţiile agricole de stat, cooperatiste obşteşti, precum şi de
întreprinderile mixte, persoanele fizice şi juridice străine, a cerinţelor legislaţiei
funciare în scopul folosirii eficiente şi protecţiei cuvenite a terenurilor. (art.87 CF)
Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei terenurilor îl exercită Guvernul
şi autorităţile administraţiei publice locale.
Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice şi ale organelor de stat
împuternicite să exercite controlul asupra folosirii şi protecţiei terenurilor, emise în
limitele competenţei lor, sînt obligatorii pentru toţi deţinătorii de terenuri.
71
 Sistemul de supraveghere şi prognoză a stării fondului funciar pentru
evidenţa schimbărilor, pentru aprecierea acestor schimbări, pentru preîntîmpinarea
urmărilor proceselor şi tendinţelor negative constituie monitoringul fondului
funciar. (art.89 CF)

3. Sistemul organelor de administrare de stat a fondului funciar.

Sistemul organelor de administrare de stat a fondului funciar:

- Parlamentul RM,
- Guvernul RM,
- Consiliile raionale şi municipale,
- Consiliile săteşti (comunale) şi orăşăneşti.
De competenţa Parlamentului ţin:
• reglementarea legislativă a relaţiilor funciare pe întregul teritoriu al
Republicii Moldova;
• organizarea controlului asupra respectării legislaţiei funciare;
• stabilirea suprafeţelor cu regim juridic special;
• stabilirea tarifelor pentru calcularea preţului normativ al pămîntului şi
cotelor impozitului funciar;
• rezolvarea altor chestiuni ce intră în competenţa Parlamentului. (art.7
CF)

De competenţa Guvernului ţin:

• aprobarea perimetrului localităţilor urbane;
• elaborarea măsurilor de protecţie a terenurilor şi organizarea realizării
lor;
• ţinerea cadastrului funciar şi organizarea reglementării regimului
proprietăţii funciare pe teritoriul republicii;
• aprobarea cadastrului funciar anual;
• stabilirea modului de încasare a impozitelor funciare şi a altor plăţi;
• stabilirea şi schimbarea destinaţiei în modul prevăzut de lege;
• schimbarea categoriei terenurilor cu destinaţie specială;
• elaborarea programelor, schemelor, proiectelor şi planurilor de
reglementare a regimului proprietăţii funciare în republică şi asigurarea
realizării lor;
• elaborarea unei metodici unice de evaluare a terenurilor;
• organizarea controlului asupra folosirii şi protecţiei terenurilor;
• aprobarea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale în baza
propunerilor consiliilor raionale sau municipale;
• determinarea listei întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor ale
căror terenuri rămîn în proprietatea statului şi prezentarea acesteia spre
aprobare Parlamentului;

72
 • aprobarea suprafeţelor de vii şi livezi supuse casării în baza
propunerilor comitetelor executive raionale sau primăriilor municipale.
(art.8 CF)

De competenţa consiliilor raionale şi municipale ţin:

• exercitarea controlului asupra folosirii şi protecţiei terenurilor;
• stabilirea impozitelor funciare şi altor plăţi, încasarea lor;
• stabilirea şi schimbarea perimetrului intravilanului localităţilor şi
soluţionarea litigiilor privind perimetrele;
• ţinerea cadastrului funciar al raionului şi municipiului, organizarea
reglementării regimului proprietăţii funciare;
• elaborarea programelor, schemelor, proiectelor şi planurilor de
reglementare a regimului proprietăţii funciare pe teritoriul raionului şi
municipiului şi asigurarea realizării lor;
• repartizarea şi retragerea terenurilor, în modul stabilit de lege;
• stabilirea suprafeţelor care rămîn în proprietatea statului în limita
raionului şi municipiului;
• schimbarea destinaţiei terenurilor agricole;
• autentificarea drepturilor deţinătorilor de terenuri;
• privarea deţinătorilor de dreptul de proprietate asupra terenurilor în
conformitate cu legislaţia în vigoare;
• determinarea şi repartizarea terenurilor pentru construcţii;
• elaborarea propunerilor privind hotarele unităţilor administrativ-
teritoriale pentru a fi aprobate de Guvern. (art.9 CF)

De competenţa consiliilor săteşti (comunale) şi orăşeneşti ţin:

• atribuirea terenurilor şi înstrăinarea lor fără schimbarea destinaţiei
acestora, în modul stabilit de lege;
• autentificarea drepturilor deţinătorilor de terenuri, în modul stabilit de
lege;
• asigurarea perceperii impozitului funciar;
• exercitarea controlului de stat asupra folosirii şi protecţiei terenurilor;
• ţinerea cadastrului funciar în teritoriul din subordine;
• privarea de drepturi a deţinătorilor de terenuri în condiţiile prevăzute de
lege;
• determinarea şi atribuirea terenurilor pentru construcţii şi amplasarea
lor, în conformitate cu legea;
• soluţionarea litigiilor funciare în limitele competenţei lor;
• organizarea evaluării terenurilor conform metodicii unice, elaborate de
Guvern;
• stabilirea suprafeţelor care rămîn în proprietatea statului în limita
teritoriilor satelor (comunelor);
• elaborarea propunerilor vizînd aprobarea de către consiliul raional şi
municipal a perimetrelor localităţilor săteşti. (art.10 CF)

73
 Autorităţile administraţiei publice locale constituie comisii funciare din
consilieri ai consiliilor locale, specialişti ai organelor de stat pentru reglementarea
regimului proprietăţii funciare şi ai organelor de privatizare reprezentanţi ai
întreprinderilor agricole şi din locuitori ai unităţii administrativ-teritoriale
respective.

4. Cadastrul funciar de stat.

4.1. Cadastrul funciar conţine un sistem de informaţii şi documente despre

regimul juridic al terenurilor, despre atribuirea lor deţinătorilor de terenuri, despre
parametrii cantitativi şi calitativi şi despre valoarea economică a terenurilor. (art.66
CF)
Cadastrul funciar are menirea de a asigura autorităţile administraţiei publice
locale, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile interesate şi cetăţenii cu informaţii
despre starea terenului în scopul organizării folosirii raţionale şi protecţiei lui,
reglementării relaţiilor funciare, regimului proprietăţii funciare, fundamentării
proporţiilor plăţilor funciare, aprecierii activităţii economice, efectuării altor
măsuri legate de folosirea terenului. (art.65 CF)
Cadastrul funciar este ţinut de autorităţile administraţiei publice locale
conform unui sistem unic pentru întreaga republică.
Ţinerea cadastrului funciar se asigură prin efectuarea cercetării şi
prospecţiunii topografice, aerofotogeodezice, cartografice, pedologice,
geobotanice, geomorfologice şi de altă natură, prin înregistrarea deţinătorilor de
teren, prin evidenţa şi aprecierea valorii terenului.
Documentele principale ce se elaborează pentru cadastrul funciar general sînt:
dosarul lucrărilor de hotărnicie, planurile, registrele şi fişele cadastrale.
Indiferent de destinaţie şi tipul de proprietate, precum şi drepturile asupra lor,
terenurile sînt supuse înregistrării de stat în registrul bunurilor imobile al oficiului
cadastral teritorial în modul stabilit de Legea cadastrului bunurilor imobile.
(art.6/1 CF)

Înregistrarea de stat a sectoarelor de teren şi a drepturilor asupra lor în

registrul bunurilor imobile al oficiului cadastral teritorial include:
- înregistrarea dreptului asupra sectorului de teren ce nu are hotare clar
delimitate;
- înregistrarea condiţionată a dreptului de proprietate asupra sectorului de teren
în cazul în care proprietarul acestuia nu dispune de documentul care ar confirma
acest drept;
- înregistrarea condiţionată a dreptului de proprietate asupra sectorului de teren
în cazul în care proprietarul acestuia nu poate fi identificat;
74
 - înregistrarea integrală a sectorului de teren şi a dreptului asupra lui.

Înregistrarea dreptului de proprietate asupra sectorului de teren ce nu are

hotare clar delimitate se efectuează şi în cazul cînd sectorul de teren nu este
delimitat în natură, nu este cartografiat sau hotarele acestuia nu au fost coordonate
cu proprietarii terenurilor adiacente. În asemenea cazuri, fiecărui proprietar îi va fi
înregistrat dreptul la cota de teren echivalent pînă la momentul delimitării
hotarelor.
În cazul în care proprietarul sectorului de teren nu dispune de documentul
care i-ar confirma dreptul de proprietate asupra acestuia, pînă vor fi întreprinse
acţiuni de stabilire a dreptului de proprietate, acest drept este înregistrat
condiţionat pe numele proprietarului sectorului de teren, cu efectuarea
menţiunii respective în registrul bunurilor imobile. Pe durata termenului de
înregistrare condiţionată, proprietarul sectorului de teren nu este în drept să
efectueze tranzacţii cu acest teren.
În cazul în care în procesul înregistrării nu pot fi identificate nici drepturile de
proprietate asupra sectorului de teren şi nici proprietarul acestuia, sectorul de teren
este înregistrat condiţionat ca proprietate a unităţii administrativ-teritoriale în al
cărei teritoriu este situat. Autoritatea administraţiei publice locale respectivă nu
este în drept să încheie tranzacţii cu acest sector de teren pînă în momentul cînd, la
cererea acesteia, instanţa judecătorească va examina cazul şi, prin hotărîre rămasă
definitivă, va recunoaşte sectorul de teren drept bun fără stăpîn în conformitate cu
prevederile Codului civil.
Dreptul de proprietate neînregistrat asupra sectorului de teren se va considera
nul în relaţiile cu terţii, inclusiv cu statul, care nu ştiu de existenţa acestui drept.

4.2. Reglementarea regimului proprietăţii funciare constituie un sistem de

măsuri juridice, economice şi tehnice, menite să rezolve problemele din domeniul
relaţiilor funciare şi folosirii resurselor funciare.
Reglementarea regimului proprietăţii funciare se face în scopul organizării
ştiinţifice a folosirii raţionale şi eficiente a terenurilor în toate ramurile economiei
naţionale, creării de condiţii pentru îmbunătăţirea landşafturilor naturale şi
antropogene pentru asigurarea stabilităţii lor şi pentru protecţia solului. (art.68 CF)
Reglementarea regimului proprietăţii funciare prevede:
⇒ elaborarea schemelor republicane şi zonale, prognozelor şi programelor de
ameliorare şi protecţie a solului, precum şi a schemelor reglementării
regimului proprietăţii funciare;
⇒ fundamentarea şi stabilirea hotarelor terenurilor cu regimuri speciale de
ocrotire a naturii, de recreaţie şi de rezervaţie;
⇒ determinarea şi stabilirea pe teren a hotarelor unităţii teritorial-
administrative şi a intravilanului localităţilor;
⇒ elaborarea proiectelor privind delimitarea unor noi terenuri pentru posesiune
şi folosinţă, reglementarea celor existente, precum şi a terenurilor
proprietarilor, lichidîndu-se incomodităţile din amplasarea lor;

75
 ⇒ repartizarea terenurilor în natură, pregătirea titlurilor care dovedesc dreptul
de proprietate, posesiune şi de beneficiere;
⇒ efectuarea lucrărilor de evaluare şi evidenţă a terenurilor;
⇒ elaborarea proiectelor de reglementare a regimului proprietăţii funciare
privind terenurile intragospodăreşti, terenurile deţinătorilor, argumentîndu-
se măsurile de folosire eficientă a terenurilor conform destinaţiilor speciale,
de sporire a fertilităţii solurilor şi de aplicare a tehnologiilor cruţătoare de
natură;
⇒ elaborarea proiectelor de lucru legate cu valorificarea, îmbunătăţirea şi
protecţia terenurilor;
⇒ elaborarea proiectelor de reglementare economico-funciară a teritoriilor
localităţilor;
⇒ supravegherea de autor a realizării proiectelor de reglementare a regimului
proprietăţii funciare;
⇒ efectuarea cercetărilor şi prospecţiunilor topografice, aerofotogeodezice,
cartografice, pedologice, geobotanice, geomorfologice şi de altă natură.

5. Reglementarea de stat a regimului proprietăţii funciare şi de

beneficiere funciară.

5.1. Dreptul de proprietate este un drept subiectiv, ce dă expresia aprecierii

unui bun, drept care permite individului sau colectivităţilor să posede, să
folosească şi să dispună de acel bun, în putere proprie şi în interesul său propriu în
cadrul şi cu respectarea legislaţiei existente.[V.Creţu, p.227]
Proprietarul are drept de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra
bunului. [art.315(1) CC RM]
Posesiunea – stare de fapt care implică din partea titularului dreptului de
proprietate exercitarea unei stăpîniri efective asupra bunului, din punct de vedere
fizic şi economic, stăpînirea efectivă a bunurilor; ,,exercitarea voită a stăpînirii de
fapt a bunului” [art.303(1) CC RM].
Folosirea – dreptul de a utiliza bunul şi fructele sale.
Dispoziţia – posibilitatea de a determina soarta bunului, fie prin consumarea
ori distrugerea lui, fie prin vînzare, schimb sau donaţie.

Dreptul de beneficiere reprezintă o instituţie de drept care reglementează

raporturile sociale ce apar în procesul utilizării sau folosirii obiectelor naturii şi
resurselor naturale în scopul satisfacerii necesităţilor de ordin economic, cultural,
estetic, de însănătoşire.

5.2. Autorităţile administraţiei publice locale atribuie cetăţenilor, fără plată,

următoarele terenuri, eliberîndu-le titluri de proprietate:
 sectoarele de teren ocupate de case, anexe gospodăreşti şi grădini care li s-au
atribuit în conformitate cu legislaţia;

76
  sectoarele de teren din rezerva intravilanului pînă la epuizarea acesteia
pentru construcţia caselor de locuit, anexelor gospodăreşti şi grădini: în
oraşe - de la 0,04 pînă la 0,07 hectare, în localităţi rurale - pînă la 0,12
hectare. Dimensiunile concrete ale sectoarelor de teren se stabilesc de către
autorităţile administraţiei publice locale;
 terenurile aferente caselor de locuit cu mai multe apartamente privatizate,
care nu constituie blocuri, în proprietatea comună în diviziune a
proprietarilor apartamentelor, proporţional suprafeţei privatizate de fiecare.
Atribuirea repetată în proprietate privată a terenurilor cetăţenilor în aceste
scopuri, se efectuează contra plată prin vînzare la licitaţie, organizată de autoritatea
administraţiei publice locale.
Comisiile funciare, constituite de către autorităţile administraţiei publice
locale, stabilesc terenurile care rămîn în proprietate publică în hotarele unităţii
administrativ-teritoriale:
- rezervă pînă la cinci la sută din terenurile cu destinaţie agricolă pentru
necesităţile dezvoltării sociale a localităţii;
- rezervă suprafeţe corespunzătoare pentru a fi folosite ca păşuni obşteşti.
Diferenţa dintre suprafaţa totală a unităţii administrativ-teritoriale şi suprafaţa
terenurilor repartizate în proprietate publică constituie fondul de privatizare.
Comisiile funciare stabilesc cota de teren echivalent care se atribuie în
proprietate privată: membrilor întreprinderilor agricole, salariaţilor din organizaţii
şi întreprinderi care locuiesc în localităţi rurale şi execută nemijlocit diferite
lucrări, salariaţilor din întreprinderile zootehnice intergospodăreşti, persoanelor
care deţin funcţii elective sau îşi satisfac serviciul militar în termen şi care pînă la
aceasta au lucrat la întreprinderi agricole, persoanelor care au lucrat anterior la
întreprinderile agricole din localitatea respectivă: bărbaţi - 25 de ani, femeile - 20
de ani, ş.a.
Toate operaţiunile de atribuire a cotei de teren echivalent se înfăptuiesc,
ţinîndu-se cont de situaţia de la 1 ianuarie 1992.
Autentificarea dreptului de proprietate asupra cotei de teren echivalent se face
în baza hotărîrii autorităţilor administraţiei publice locale prin eliberarea unui titlu
ce confirmă acest drept.
Amplasarea terenurilor care se atribuie în calitate de cote de teren echivalent
va fi determinată de primăria satului (comunei) sau oraşului fără cererea titularului
cotei de teren echivalent în baza proiectului de organizare a teritoriului, elaborat de
o întreprindere de stat sau privată care dispune de licenţa respectivă.
Proiectul de organizare a teritoriului se aprobă de primăria satului (comunei)
sau oraşului la propunerea comisiei funciare.
La cererea proprietarului cotei de teren echivalent, în cadrul elaborării
proiectului de organizare a teritoriului, primăria satului (comunei) sau oraşului
poate decide atribuirea în natură (pe loc) a cotei de teren echivalent şi grădinii
(grădinilor) din extravilan într-un singur teren.
Cota de teren echivalent ce se atribuie în natură (pe loc) în conformitate cu
proiectul de organizare a teritoriului poate fi divizată, în funcţie de situaţie, în cel
mult 3 terenuri (teren arabil, vie şi livadă).
77
 Primăria satului (comunei) sau oraşului eliberează titlul de autentificare a
dreptului deţinătorului de teren pentru fiecare teren, înregistrează proprietarii
terenurilor în registrul cadastral al deţinătorilor de terenuri şi, la cererea
deţinătorului de teren, stabileşte hotarele terenului în natură (pe loc).
Terenurile dobîndite în proprietate privată pot fi transmise prin moştenire şi
înstrăinate prin acte juridice între vii.

Statul poate atribui întreprinderilor şi organizaţiilor industriale, de transport,

altor organizaţii neagricole de stat, cooperatiste şi obşteşti terenuri cu drept de
folosinţă pentru desfăşurarea activităţii lor. Aceste terenuri sînt proprietate a
statului.
Terenurile calificate, în baza materialelor cadastrului funciar, nepotrivite
pentru agricultură, sau terenuri agricole cu bonitate scăzută se repartizează pentru
construcţia de întreprinderi industriale, de obiecte ale gospodăriei comunale, de
locuinţe, de căi ferate şi autostrăzi de linii de transport electric, de conducte
magistrale, pentru alte necesităţi decît producţia agricolă. Terenurile trebuie să
fie neîmpădurite.
Mănăstirilor li se atribuie în proprietate privată, fără plată, terenuri agricole
cu o suprafaţă de pînă la 5 hectare din contul terenurilor proprietate publică a
unităţilor administrativ-teritoriale.
Suprafaţa totală a terenurilor unei mănăstiri, dobîndite prin vînzare-
cumpărare, donaţie etc., nu poate depăşi 100 de hectare.
Pentru amenajarea cimitirelor se atribuie terenuri proprietate publică a
unităţilor administrativ-teritoriale.
Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile care vor să obţină terenuri pentru
construcţii trebuie să convină în prealabil cu titularii dreptului de proprietate, de
posesiune şi de beneficiere funciară, precum şi cu autorităţile administraţiei
publice locale, cu organele pentru protecţia mediului înconjurător asupra locului de
amplasare a construcţiei, asupra suprafeţei aproximative de teren şi asupra
condiţiilor de atribuire a lui, avînd în vedere asigurarea dezvoltării complexe a
acestor întreprinderi, instituţii şi organizaţii şi a folosirii raţionale a terenului.
Înţelegerea prealabilă privind locul de amplasare a construcţiei şi suprafaţa
necesară este valabilă timp de doi ani.
După aprobarea proiectului şi includerea obiectului în planul de construcţii
întreprinderea, instituţia, organizaţia adresează organului de autoadministrare
locală respectiv cererea de a i se atribui definitiv terenul.

5.3. Documentele ce confirmă drepturile deţinătorilor de teren sînt:

- titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, eliberat de
autorităţile administraţiei publice locale în cazul atribuirii de către acestea a
terenurilor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale sau de către
Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru în cazul atribuirii de către stat a
terenurilor proprietate publică a statului,
- certificatul de moştenire,
- contractul de vînzare-cumpărare,
78
 - contractul de donaţie,
- contractul de schimb,
- contractul de arendă
- şi altele.
Deţinătorii de terenuri nu au dreptul la folosinţa lor, inclusiv în condiţii de
arendă, pînă cînd primăria, în cazul atribuirii de către aceasta a terenurilor
proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, sau Agenţia de Stat Relaţii
Funciare şi Cadastru, în cazul atribuirii de către stat a terenurilor proprietate
publică a statului, nu va stabili hotarele terenurilor în natură (pe loc). (art.21 CF)

5.4. Drepturile şi obligaţiile proprietarilor,

posesorilor şi beneficiarilor funciari.
Proprietarii funciari au dreptul:
• să gospodărească de sine stătător terenul;
• să fie proprietarii producţiei obţinute şi a veniturilor din realizarea ei;
• să folosească în modul stabilit de lege zăcămintele, pădurile, apele şi
alte bogăţii ale pămîntului;
• să construiască în modul stabilit de lege case, clădiri de producţie,
edificii cu destinaţie social-culturală şi cu altă destinaţie;
• să dea terenul sau o parte din el în folosinţă prin arendă sau sub altă
formă;
• să primească, în caz de retragere a terenului pentru nevoile statului şi
a societăţii, compensarea deplină a cheltuielilor şi pierderilor, inclusiv a
avantajului ratat;
• să lase ca moştenire terenul şi să-l înstrăineze în conformitate cu legea.
(art.27 CF)
Posesorii şi beneficiarii au dreptul:
• să folosească terenurile potrivit condiţiilor de atribuire;
• să fie proprietarii producţiei obţinute;
• să folosească în modul stabilit de lege zăcămintele, pădurile, apele şi
alte bogăţii ale pămîntului;
• să primească, în caz de stingere a dreptului de posesiune sau
beneficiere, compensarea cheltuielilor legate de ameliorarea terenului.
(art.28 CF)
Deţinătorii de terenuri sînt obligaţi:
• să folosească terenurile în conformitate cu destinaţia lor;
• să respecte, conform recomandărilor agrotehnice, condiţiile de
exploatare a terenurilor, structura asolamentelor, să nu admită folosirea
abuzivă a îngrăşămintelor chimice şi a preparatelor de fitosanitărie;
• să achite la timp impozitul funciar şi alte plăţi pentru folosirea
terenurilor;
• să ia măsuri de prevenire şi combatere a eroziunilor, a compactării
solului, a alunecărilor de teren, a salinizării sau înmlăştinirii secundare,

79
 să asigure atît obţinerea unei producţii calitative, cît şi protecţia solului
şi sporirea fertilităţii lui;
• să respecte drepturile altor deţinători de terenuri;
• să păstreze bornele de hotar şi punctele reţelei geodezice de stat din
teren;
• să respecte proiectul de organizare a teritoriului;
• să prezinte la timp autorităţilor administraţiei publice locale informaţiile
stabilite prin legislaţie, privitoare la starea şi folosirea terenului. (art.29
CF)

Proprietarii funciari, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile, alţi posesori şi

beneficiari, care exploatează bogăţii minerale sau efectuează alte lucrări cu acţiune
negativă asupra terenurilor agricole, pădurilor şi altor terenuri situate în afara
hotarelor terenurilor atribuite lor sînt obligaţi să prevadă şi să ia măsuri pentru
neadmiterea acţiunilor negative. (art.31 CF)
Monumentele istorice, vestigiile şi obiectele arheologice, tezaurele care se
vor descoperi la faţa locului sau în subsol se află sub protecţia legii. Deţinătorii de
terenuri pe care sînt situate astfel de obiecte sînt obligaţi să asigure integritatea lor,
iar în caz de necesitate să permită efectuarea lucrărilor de cercetare sau conservare
şi să aducă faptul acesta la cunoştinţa autorităţilor administraţiei publice locale.
Proprietarii terenurilor vor fi despăgubiţi cu teren echivalent sau în bani pentru
daunele suferite şi terenurile retrase în domeniul public.
Pentru folosirea terenului se încasează anual o plată sub formă de impozit
funciar sau plată de arendă, stabilite în dependenţă de calitatea şi amplasarea
terenului pe baza documentelor de evaluare funciară. Impozitul funciar, înlesnirile
la încasarea plăţii pentru folosirea terenurilor se stabilesc anual în conformitate cu
Legea cu privire la impozitul funciar şi modul de impozitare.
Plăţile pentru terenuri se încasează la bugetele respective ale autorităţilor
administraţiei publice locale şi se centralizează parţial în bugetul republican. Ele
sînt alocate, în primul rînd, pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi
protecţia pămînturilor, pentru îmbunătăţirea calităţii lor, pentru stimularea
materială a deţinătorilor de terenuri care efectuează aceste lucrări şi pentru
amenajarea teritoriului. (art.35 CF)

5.5. Dreptul asupra terenului se stinge în cazurile:

1) renunţării benevole a deţinătorului la teren;
2) înstrăinării terenului de către proprietar;
3) retragerii terenului pentru nevoile statului şi societăţii;
4) decedării proprietarului;
5) neachitării sistematice a impozitului funciar în termenul stabilit de lege;
6) expirării termenului pentru care a fost dat în folosinţă terenul;
7) încetării activităţii întreprinderii, instituţiei, organizaţiei;
8) încetării raporturilor de muncă, în virtutea cărora a fost repartizat lotul
auxiliar, dacă legislaţia nu prevede altfel;
80
 9) nerespectării condiţiilor contractului de arendă;
10) exploatării terenului prin metode care conduc la degradarea solurilor, la
poluarea lor chimică, radioactivă şi de altă natură, la înrăutăţirea situaţiei
ecologice;
11) folosirii terenurilor irigate prin metode care conduc la înmlăştinire, la
salinizare secundară şi la apariţia focarelor de eroziune prin irigare. (art.23 CF)

Modul de retragere a terenurilor din dreptul

de posesiune şi de beneficiere.
În cazul cînd deţinătorul cu titlu de posesiune sau de folosinţă nu utilizează
terenul în scopul în care i s-a atribuit, autoritatea administraţiei publice locale
respectivă, la cererea proprietarului, va dispune aplicarea sancţiunilor
contravenţionale prevăzute de lege şi îl va soma în scris, stabilind termenul, să-şi
îndeplinească obligaţiile.
În cazul în care deţinătorul nu-şi îndeplineşte obligaţiile în termenul stabilit
(nu mai mare de doi ani) el va pierde dreptul de posesiune sau de folosinţă a
terenului prin decizia instanţei judecătoreşti la cererea proprietarului funciar sau
prin hotărîrea administraţiei întreprinderii, instituţiei, organizaţiei care a acordat
acest drept.
În cazul stingerii dreptului de posesiune sau de folosinţă funciară autoritatea
administraţiei publice locale respectivă, cu participarea părţilor interesate, adoptă
o hotărîre privitoare la eliberarea de compensaţie deţinătorilor pentru cheltuielile
legate de ameliorarea terenurilor sau de repararea de către aceştia a daunelor
pricinuite de ei prin folosirea lor neraţională. (art.25 CF)
Apariţia temeiurilor de stingere a dreptului de proprietate, posesiune sau
folosinţă funciară nu privează pe deţinătorii de terenuri, inclusiv pe arendaş, de
dreptul de a strînge recolta şi nu scuteşte de plata impozitelor, de obligaţia de a
păstra calitatea solului.

81
 TEMA V. REGIMUL JURIDIC DE FOLOSIRE ŞI PROTECŢIE A
SUBSOLULUI.

1. Subsolul ca obiect ecologic de folosire şi protecţie.

2. Noţiunea şi clasificarea zăcămintelor şi substanţelor minerale utile.
3. Sistemul şi atribuţiile organelor de stat în domeniul folosirii şi protecţiei
subsolului.
4. Reglementarea juridică a folosirii subsolului.
5. Protecţia juridică a subsolului.
6. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei subsolului.

1. Subsolul ca obiect ecologic de folosire şi protecţie.

Resursele naturale ale subsolului constituie unul dintre factorii deosebit de

importanţi ai creşterii economice, ai dezvoltării generale.
În condiţiile în care materiile prime minerale sînt resurse limitate în volum şi
care nu se regenerează în timp, se constată un decalaj între cerinţele economiei
naţionale în creştere şi nivelul producţiei extractive, sub nivelul cerinţelor şi în
continuă descreştere. Iată de ce problematica principală a resurselor subsolului
reprezintă astăzi acoperirea diferenţei dintre cerere şi oferta autohtonă. Printre căile
importante în vederea realizării acestui obiectiv se află ridicarea nivelului
factorului de recuperare a resurselor pe tot lanţul tehnologic, prin gospodărirea
eficientă şi protecţia lor corespunzătoare.
Într-adevăr, în situaţia actuală, cînd resursele naturale se reduc, iar la unele
apare chiar spectrul epuizării, procesul de gestiune al acestor materii prime, în
toate etapele sale, trebuie să poarte un pronunţat caracter de protecţie şi exploatare
raţională.
Un rol deosebit de important revine dreptului chemat ca, prin mijloace şi
forme proprii, să stimuleze şi asigure un procent cît mai ridicat de recuperare şi o
protecţie cît mai deplină a resurselor de materii prime minerale.

82
 Subsolul este partea scoarţei terestre, situată mai jos de stratul de sol şi de
fundul bazinelor de apă ce se întinde pînă la adîncimi accesibile pentru studiere şi
valorificare geologică. (art.3 CS)
Subsolul este proprietatea Republicii Moldova care îl posedă, îl foloseşte,
dispune de el şi îl protejează. (art.4 CS)

Relaţiile în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului (relaţiile miniere) în

Repulica Moldova se reglementează de Codul subsolului Nr.1511-XII din
15.06.93 // în MO RM nr.11/325 din 30.11.1993 şi de alte acte normative.
Legislaţia privind subsolul are următoarele sarcini:
- reglementarea relaţiilor miniere în scopul asigurării, în interesul generaţiei
de azi şi celor viitoare, a folosirii ştiinţific întemiate, raţionale şi complexe a
subsolului pentru satisfacerea necesarului de materie primă minerală şi altor
necesesităţi ale economiei naţionale, protecţiei subsolului, asigurării securităţii
lucrărilor la folosirea subsolului,
- apărarea drepturilor persoanelor fizice şi juridice, indiferent de tipul de
proprietate şi forma de gospodărire.

Reglementării sînt supuse relaţiile miniere în domeniile:

a) elaborării şi perfecţionării principiilor fundamentale, regulilor generale şi
normelor de folosire a subsolului;
b) determinării unei politici tehnico-ştinţifice unice în domeniul studierii,
evaluării, folosirii şi protecţiei subsolului, precum şi al desfăşurării în condiţii de
securitate a lucrărilor la folosirea subsolului;
c) stabilirii bazelor protecţiei mediului înconjurător în timpul folosirii
subsolului;
d) determinării principiilor de evaluare geologo-economică şi a exactităţii de
substanţe utile;
e) stabilirii principiilor generale de plată pentru subsol;
f) creării şi ţinerii fondului de stat de informaţii privind subsolul şi
determinării modului de formare şi folosire a lui;
g) dispunerii de fondul de stat de informaţii privind subsolul;
h) exercitării supravegherii de stat a folosirii, protecţiei subsolului şi a
efectuării lucrărilor de studiere geologică a subsolului, precum şi reglementării
altor chestiuni în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului.

2. Noţiunea şi clasificarea zăcămintelor şi substanţelor minerale utile.

Obţinerea sistematică a unei informaţii ample privind structura geologică,

starea geomecanică şi situaţia ecologică în timpul folosirii subsolului se realizează
prin studierea acestuia.
Studierea geologică a subsolului se efectuează la toate etapele şi stadiile de
valorificare a lui şi prevede descoperirea acumulărilor naturale de substanţe utile,
aprecierea valorii lor industriale şi a perspectivelor de folosire ulterioară, stabilirea
83
sectoarelor de subsol potrivite pentru folosirea în alte scopuri, precum şi pentru
obţinerea unei informaţii de altă natură în ceea ce priveşte structura geologică a
subsolului.
Pentru determinarea valorii industriale a zăcămintelor şi calcularea rezervelor
de substanţe utile din ele, se stabilesc condiţii la materia primă minerală, ce
reprezintă totalitatea cerinţelor, argumentate din punct de vedere economic, faţă de
cantitatea şi calitatea substanţelor utile, utilizarea lor în măsură deplină şi în mod
complex, faţă de condiţiile geologo-miniere, tehnologice şi inofensive din punct
de vedere ecologic de exploatare a zăcămintelor, precum şi evaluarea valorică a
materiei prime din subsol. (art.21 CS)
Persoanele fizice şi juridice care au descoperit un zăcămînt anterior
necunoscut, ce prezintă valoare industrială, precum şi persoanele care au
descoperit rezerve suplimentare de substanţe utile sau o nouă materie primă
minerală într-un zăcămînt cunoscut mai înainte, ce fac să crească în mod
substanţial valoarea lui industrială, sînt recunoscuţi drept descoperitori. Ei au
dreptul la remuneraţie. (art.22 CS)

Proiectarea întreprinderilor pentru extracţia substanţelor utile se face în baza

rezervelor aprobate. Nu se permite proiectarea şi exploatarea zăcăminetelor de
substanţe utile pe sectoare aparte. Proiectarea întreprinderii şi transmiterea
zăcămîntului pentru exploatarea industrială fără expertiză de stat a rezervelor şi
aprobarea lor, se permite în cazuri excepţionale. (art.27 CS)
În proiectele întreprinderilor extractive de substanţe utile trebuie să se
prevadă:
a) extracţia cît mai deplină şi mai complexă din subsol a rezervelor de
substanţe utile de bază şi secundare, care se asigură prin amplasarea raţională a
construcţiilor de suprafaţă şi din subteran, prin metode de deschidere şi dirijare a
presiunii rocilor, a sistemelor de exploatare a zăcămintelor de substanţe utile, prin
parametrii lor şi succesivitatea exploatării;
b) studierea geologică, geomecanică şi de altă natură a subsolului, efectuată în
procesul de construcţie şi exploatare a întreprinderilor extractive de substanţe utile
şi întocmirea documentaţiei necesare;
c) aprecierea prognozată a influenţei întreprinderilor, obiectivelor şi
construcţiilor proictate asupra mediului înconjurător;
d) luarea de măsuri pentru asigurarea securităţii lucrătorilor şi populaţiei,
protecţiei subsolului şi mediului înconjurător, a obiectivelor şi construcţiilor,
precum şi prevenirea situaţiilor de avarie;
e) depozitarea, evidenţa şi păstrarea substanţelor utile extrase concomitent şi
temporar nefolosite;
f) posibilitatea folosirii spaţiilor exploatate din subsol pentru necesităţi
economice şi de altă natură.

Exploatarea zăcămintelor de substanţe utile se face în limitele perimetrului

minier, eliberat de organul de stat pentru supravegherea minieră. Exploatarea se
efectuează în corespundere cu proiectele şi schemele tehnologice aprobate ale
84
întreprinderilor extractive de substanţe utile, care au fost supuse expertizei de stat,
precum şi în conformitate cu planurile de dezvoltare a lucrărilor miniere şi
cerinţele legislaţiei ecologice. (art.29 CS)
Rezervele de substanţe utile ale zăcămintelor explorate, precum şi rezervele
de substanţe utile explorate suplimentar în procesul de exploatare a zăcămintelor,
evaluarea lor geologo-economică şi argumentarea tehnico-economică a
construcţiei întreprinderilor extractive de substanţe utile sînt supuse expertizei de
stat. În timpul expertizei rezervelor se stabileşte autenticitatea datelor obţinute
privind cantitatea şi calitatea rezervelor explorate de substanţe utile, condiţiile de
stratificare a lor, evaluarea geologo-economică, precum şi gradul de pregătire a
zăcămîntului pentru valorificare industrială. (art.30 CS)

Cerinţele principale faţă de exploatarea zăcămintelor de substanţe utile şi

prelucrarea materiei prime minerale:
a) aplicarea procedeelor şi metodelor de extracţie a substanţelor utile, care
exclud exploatarea neraţională a rezervelor de zăcăminte naturale şi tehnogene,
degradarea zăcămintelor explorate şi a celor din preajmă şi care contribuie la
păstrarea rezervelor de substanţe utile conservate în subsol şi la suprafaţă;
b) securitatea vieţii şi sănătăţii lucrătorilor şi populaţiei, protecţia subsolului şi
a mediului înconjurător, a obiectivelor şi construcţiilor;
c) păstrarea şi evidenţa substanţelor utile extrase concomitent, temporar
nefolosite, a deşeurilor de producţie ce conţin componente utile, a spaţiului
subteran exploatat în scopul utilizării lor ulterioare;
d) utilizarea raţională a rocilor deschise, precum şi amplasarea lor justă;
e) executarea lucrărilor geologice şi de topografie minieră, precum şi ţinerea şi
păstrarea documentaţiei;
f) evidenţa şi dările de seamă de stat în problemele poziţiei şi mişcării
rezervelor, pierderilor cantitative şi calitative de substanţe utile şi folosirea rocilor
deschise.
În procesul prelucrării materiei prime minerale trebuie să se asigure:
a) aplicarea tehnologiilor inofensive pentru viaţa şi sănătatea lucrătorilor şi
populaţiei şi pentru mediul înconjurător;
b) folosirea complexă a materiei prime minerale prelucrate şi extragerea cît
mai deplină şi argumentată din punct de vedere economic a componentelor utile în
producţia-marfă;
c) evidenţa şi controlul distribuirii cantitative şi calitative a componentelor
utile la diferite etape de prelucrare a materiei prime minerale;
d) studierea permanentă a însuşirilor tehnologice şi a compoziţiei materiei
prime minerale, efectuarea examenelor tehnologice experimentale în scopul
perfecţionării tehnologiei de prelucrare a materiei prime minerale;
e) depozitarea şi păstrarea semiproduselor şi deşeurilor de pe urma prelucrării
materiei prime minerale temporar nefolosite, ce exclude acţiunea dăunătoare
asupra mediului înconjurător.

85
 Se interzice proiectarea şi construcţia localităţilor, complexelor industriale şi
altor obiective ale economiei naţionale, precum şi ridicarea caselor de locuit şi
altor construcţii pînă la obţinerea datelor cu privire la substanţele utile din
subsolul sectorului pe care urmează să se ridice construcţii.
Ridicarea construcţiilor pe suprafeţele cu zăcăminte de substanţe utile,
precum şi construcţia sistemelor de irigaţie şi desecare, sădirea plantaţiilor
multianuale, se face cu autorizaţia organului de stat pentru supravegherea minieră
şi cu acordul beneficiarilor folosinţei subsolului. Totodată, trebuie să se prevadă şi
să se efectueze măsuri de construcţie şi de altă natură, care asigură posibilitatea
extragerii din subsol a substanţelor utile. (art.33 CS)
Substanţele utile extrase, precum şi rezervele de substanţe utile ce şi-au
pierdut valoarea industrială, au fost inundate în procesul extragerii, care n-au fost
aprobate în timpul prospecţiunilor geologice sau de exploatarea ulterioară a
zăcămîntului, urmează să fie trecute la pierderi de pe balanţa întreprinderii cu
întroducerea schimbărilor respective în balanţa de stat a rezervelor de substanţe
utile.
După finalizarea exploatării rezervelor de substanţe utile sau în cazul în care
dispare necesitatea de a folosi întreprinderi, obiective şi construcţii la exploatarea
subsolului, precum şi în cazurile cînd conform calculelor tehnico-economice,
ecologice şi în temeiuri de altă natură exploatarea ulterioară a zăcămîntului sau a
obiectivului este neraţională sau e imposibilă, întreprinderea extractivă de
substanţe utile sau obiectivele şi construcţiile, care nu sînt destinate pentru
extracţie, se lichidează ori se conservează în baza unui proiect special.
În cazul lichidării, galeriile de mine trebuie să fie aduse în starea, care asigură
securitatea populaţiei şi protecţia mediului înconjurător, iar în cazul conservării, de
asemenea şi integritatea zăcămîntului, galeriilor de mine pentru întreaga perioadă
de conservare. În cazul lichidării întreprinderii extractive de substanţe utile trebuie
de asemenea, să fie soluţionată şi chestiunea cu privire la posibilitatea utilizării
galeriilor de mine în alte scopuri economice.
Lichidarea şi conservarea întreprinderilor extractive de subtanţe utile sau a
obiectivelor şi construcţiilor ce nu sînt destinate extracţiei, se efectuează de către
beneficiarul folosinţei subsolului cu acordul organelor special împuternicite.
(art.35 CS)

3. Sistemul şi atribuţiile organelor de stat în domeniul folosirii şi

protecţiei subsolului.

Administrarea de stat în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului se

efectuează de către Guvern şi de către organele de autoadministrare locală precum
şi de către organele de stat special împuternicite, cum sînt Departamentul de Stat
pentru Standarde, Metrologie şi Supraveghere Tehnică (în componenţa lui
serviciile pentru supravegherea minieră de stat şi pentru controlul geologic de stat -
OSSM) şi de Departamentul de Stat pentru protecţia Mediului Înconjurător şi
Resursele Naturale.
86
 Competenţa organelor de autoadministrare locală:
a) exercitarea controlului de stat asupra folosirii şi protecţiei subsolului;
b) acordarea perimetrilor miniere pentru exploatarea zăcămintelor de substanţe
utile larg răspîndite, exercitarea controlului asupra respectării modului stabilit de
desfăşurare a lucrărilor miniere şi aducere a terenurilor degradate în timpul folosirii
subsolului într-o stare bună pentru folosirea urterioară;
c) sistarea folosirii neautorizate a subsolului şi ridicării neautorizate de
construcţii pe terenurile cu zăcăminte de substanţe utile larg răspîndite;
d) soluţionarea litigiilor în chestiunile de folosire a subsolului;
e) soluţionarea altor chestiuni în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului.
(art.7 CS)

Atribuţiile fondului de stat de informaţii privind subsolul:

* evidenţa, acumularea şi sistematizarea materialelor, legate de studierea,
folosirea şi protecţia subsolului în scopul creării unei baze pentru elaborarea şi
realizarea programelor de stat de folosire a subsolului.
Fondul de informaţii privind subsolul se formează din materialele prezentate
de beneficiarii folosinţei subsolului, care se ocupă de studierea şi valorificarea lui.
(art.23 CS)
Zăcămintele de substanţe utile, manifestarea lor, precum şi sectoarele de
subsol ce nu sînt legate de extracţia substanţelor utile, urmează a fi luate la
evidenţa de stat în cadastrele de stat ale obiectivelor de folosire a subsolului şi în
balanţele de stat ale rezervelor de substanţe utile.
Cadastrele de stat se întocmesc pentru zăcămintele naturale şi tehnogene şi
manifestările de substanţe utile, precum şi pentru obiectivele din subteran, care nu
sînt legate de extracţia substanţelor utile.
Cadastrele de stat ale zăcămintelor şi manifestărilor de substanţe utile trebuie
să conţină date despre fiecare zăcămînt, caracterizînd locul de aflare a lui,
cantitatea şi calitatea substanţelor de bază şi secundare şi a componentelor lor,
condiţiile tehnico-miniere, hidrogeologice, ecologice şi alte condiţii de exploatare
a zăcămintelor şi evaluarea geologo-economică, precum şi date cu privire la fiecare
manifestare a substanţelor utile.
Cadastrele de stat ale obiectivelor din subteran, ce nu sînt legate de extracţia
substanţelor utile, precum şi sectoarele subsolului folosite pentru îngroparea
(depozitarea) substanţelor nocive şi deşeurilor trebuie să conţină date cu privire la
locul de aflare, dimensiunile, destinaţia, termenele de funcţionare, condiţiile
geologo-miniere şi alte condiţii naturale ale obiectivului. (art.25 CS)
Balanţele de stat ale rezervelor de substanţe utile ţin cont de datele expertizei
de stat şi ale întreprinderilor privind rezervele de substanţe utile.
Balanţele de stat ale rezervelor de substanţe utile se întocmesc în baza dărilor
de seamă de stat ale întreprinderilor, ce efectuează studierea, exploatarea,
evaluarea geologo-economică a zăcămintelor de substanţe utile. Balanţele trebuie
să conţină date despre cantitatea, calitatea şi gradul de studiere a substanţelor utile
în zăcămintele de însemnătate industrială, despre evaluarea lor geologo-
87
economică, despre amplasarea şi gradul de valorificare industrială, extracţia,
pierderile şi asigurarea industriei cu rezerve de substanţe utile explorate.

Organele care exercită supravegherea minieră de stat a studierii, folosirii şi

protecţiei subsolului:
Supravegherea minieră de stat a studierii, folosirii şi protecţiei subsolului, se
exercită de organul de stat pentru supravegherea minieră.
Organele de autoadministrare locală exercită controlul de stat în domeniul
folosirii şi protecţiei subsolului.

Supravegherea minieră de stat a studierii, folosirii şi protecţiei subsolului

asigură respectarea de către toţi beneficiarii folosinţei subsolului a modului stabilit
de studiere şi folosire a subsolului, îndeplinirea obligaţiilor privind protecţia lui şi
desfăşurarea în condiţii de securitate a lucrărilor ce sînt legate de studierea şi
folosirea subsolului, preîntîmpinarea şi lichidarea acţiunii dăunătoare a lucrărilor
menţionate asupra populaţiei, mediului înconjurător, obiectivelor şi construcţiilor,
precum şi privind îndeplinirea regulilor de evidenţă a rezervelor şi zăcămintelor de
substanţe utile, păstrare a informaţiei cu privire la subsol şi a altor reguli şi norme
stabilite de legislaţia în vigoare.
Atribuţiile organului de stat pentru supravegherea minieră:
a) îndeplinirea cerinţelor privind protecţia subsolului şi desfăşurarea în
condiţii de securitate a lucrărilor în procesul studierii şi folosirii subsolului;
b) corespunderea autorizaţiilor eliberate cu regulile şi normele de folosire şi
protecţie a subsolului;
c) respectarea cerinţelor expuse în perimetrele miniere, proiectele (schemele
tehnologice) în procesul folosirii subsolului;
d) caracterul legal şi oportun al cerinţelor, înaintate faţă de beneficiarii
folosinţei subsolului, pentru încălcările de către ei a regulilor şi normelor de
studiere, folosire şi protecţie a subsolului;
e) veridicitatea desfăşurării lucrărilor şi calitatea acestora în timpul studierii
subsolului;
f) corectitudinea exploatării zăcămintelor şi folosirii subsolului în alte scopuri;
g) respectarea modului stabilit de evidenţă şi de trecere la pierderi a rezervelor
de substanţe utile;
h) respectarea modului stabilit de plată pentru folosirea subsolului.
Organul de Stat pentru supravegherea minieră are dreptul:
a) să sisteze lucrările legate de studierea şi folosirea subsolului în cazul
încălcării perimetrului minier şi a proiectelor de folosire a subsolului, a regulilor şi
normelor de desfăşurare în condiţii de securitate a lucrărilor şi de protecţie a
subsolului sau pricinuirii de pagube mediului înconjurător;
b) să sisteze folosirea neautorizată a subsolului şi ridicarea neautorizată de
construcţii pe suprafeţele cu zăcăminte de substanţe utile;
c) să aplice, în modul stabilit de lege, amenzi pentru încălcarea legislaţiei
privind subsolul, a regulilor şi normelor de desfăşurare în condiţii de securitate a
lucrărilor.
88
 Organul de stat pentru supravegherea minieră poate avea alte atribuţii în ceea
ce preveşte supravegherea folosirii şi protecţiei subsolului, prelucrării materiei
prime minerale, precum şi alte drepturi în ceea ce priveşte preîntîmpinarea şi
curmarea încălcării regulilor şi normelor de desfăşurare în condiţii de securitate a
lucrărilor.
Asigurarea geologică, topografică minieră şi de altă natură a lucrărilor în
timpul folosirii subsolului şi controlul asupra îndeplinirii lor.
Beneficiarii folosinţei subsolului sînt obligaţi să organizeze asigurarea
geologică, topografică minieră, ecologică şi de altă natură a lucrărilor în timpul
folosirii subsolului şi să exercite controlul asupra respectării modului stabilit de
folosire a subsolului, de desfăşurare a lucrărilor de studiere a lui, de îndeplinire a
cerinţelor privind protecţia subsolului, de asigurare a extragerii raţionale şi
complexe a substanţelor utile de bază şi secundare şi a componentelor lor,
inclusiv în timpul prelucrării materiei prime minerale, a cerinţelor de desfăşurare în
condiţii de securitate a lucrărilor legate de folosirea subsolului, asupra luării
măsurilor ce asigură securitatea populaţiei, protecţia mediului înconjurător, a
obiectivelor şi construcţiilor, asupra respectării regulilor de evidenţă a rezervelor
de zăcăminte de substanţe utile şi îngropării (depozitării) în subsol a substanţelor
nocive şi deşeurilor, precum şi a altor reguli şi norme stabilite de legislaţia în
vigoare.
Controlul asupra folosirii corecte şi protecţiei subsolului se exercită de către
serviciile geologice, de topografie minieră şi de alte servicii ale întreprinderilor.
Expertiza de stat a folosirii subsolului.
Expertiza de stat a folosirii subsolului se efectuează în scopul asigurării
studierii şi valorificării raţionale, inofensivă din punct de vedere ecologic şi
tehnologic a subsolului, precum şi pentru aprecierea exactă a rezervelor de
substanţe utile şi se înfăptuieşte de către organele de stat special împuternicite în
modul stabilit de legislaţia în vigoare.
Obiectele expertizei de stat sînt:
a) programele de stat de studiere, folosire şi protecţie a subsolului;
b) documentaţia de avanproiectare, proiectele şi schemele tehnologice de
efectuare a lucrărilor legate de folosirea subsolului, normele, regulile şi altă
documentaţie tehnico-normativă;
c) tehnica, utilajul, tehnologiile, materialele şi substanţele noi legate de
studierea şi valorificarea subsolului.

4. Reglementarea juridică a folosirii subsolului.

Beneficiari ai folosinţei subsolului pot fi persoane fizice şi juridice din

Republica Moldova, indiferent de tipul de proprietate şi forma de gospodărire,
precum şi persoanele fizice şi juridice străine. (art.8 CS)

Subsolul se dă în folosinţă pentru:

a) studierea geologică, geomecanică, ecologică şi de altă natură;
89
 b) exploatarea zăcămintelor de substanţe utile;
c) construirea şi exploatarea obiectivelor şi construcţiilor care nu sînt legate de
extracţia substanţelor utile;
d) îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi deşeurilor de producţie;
e) satisfacerea altor necesităţi de stat şi publice.
Folosirea subsolului poate fi temporară şi pe termen nelimitat. (art.11 CS)

Subsolul este dat în folosinţă în baza perimetrului minier şi licenţei.

Perimetrele miniere şi licenţele pentru exploatarea zăcămintelor de substanţe
utile (cu excepţia perimetrelor miniere pentru exploatarea zăcămintelor de
substanţe utile larg răspîndite) se atribuie de către organul de stat pentru
supravegherea minieră în modul stabilit de Codul Subsolului. Perimetrele miniere
pentru exploatarea zăcămintelor de substanţe utile larg răspîndite se atribuie de
către organele de autoadministrare locală şi urmează să fie înregistrate la organul
de stat pentru supravegherea minieră şi coordonate cu Departamentul de Stat
pentru Protecţia Mediului Înconjurător şi Resursele Naturale. Categoria de
substanţe utile larg răspîndite se stableşte de către organul de stat pentru
supravegherea minieră.

Subsolul este dat în folosinţă cu plată.

Modul de percepere şi mărimea plăţii pentru folosirea subsolului se stabileşte
de legislaţia în vigoare.
Mărimea plăţii pentru folosirea subsolului se stabileşte în funcţie de însuşirile,
care determină valoarea subsolului, precum şi de condiţiile ecologice, tehnico-
miniere şi de altă natură.
Nu se percepe plată pentru folosirea subsolului la studierea lui, în cazul în
care nu se degradează integritatea acestuia, precum şi de la beneficiarii folosinţei
subsolului pe sectoarele care prezintă o deosibită valoare ştiinţifică şi culturală.
(art.12 CS)

Drepturile şi obligaţiile fundamentale ale beneficiarilor folosinţei

subsolului.
Beneficiarii folosinţei subsolului au dreptul:
a) să folosească sectoarele de subsol în corespundere cu condiţiile şi scopurile
pentru care li s-au repartizat;
b) să folosească rezultatele activităţii lor, inclusiv producţia fabricată şi
deşeurile industriei miniere.
Beneficiarii folosinţei subsolului au dreptul prioritar la:
a) prelungirea termenului de acţiune a autorizaţiei, precum şi la primirea
autorizaţiei pentru desfăşurarea etapelor ulterioare de studiere şi valorificare a
subsolului;
b) înstrăinarea terenurilor necesare pentru exploatarea zăcămintelor de
substanţe utile în limitele perimetrelor miniere.
Benefeciarii folosinţei subsolului sînt obligaţi să asigure:

90
 a) studierea deplină şi complexă a subsolului, folosirea raţională şi complexă a
resurselor lui în corespundere cu proiectele şi schemele tehnologice, inclusiv la
prelucrarea materiei prime minerale;
b) desfăşurarea în condiţii de securitate pentru viaţa şi sănătatea lucrătorilor şi
populaţiei a lucrărilor, legate de folosirea subsolului, precum şi protecţia
subsolului, mediului înconjurător, obiectivelor şi construcţiilor de acţiunea
dăunătoare a lucrărilor menţionate;
c) zădărnicirea în limitele perimetrului minier a ridicării de construcţii pe
suprafeţele cu zăcăminte de substanţe utile şi pe teritoriile situate de asupra
obiectivelor şi construcţiilor din subteran;
d) aplicarea metodelor şi tehnologiilor la studierea şi valorificarea subsolului
în scopul folosirii lui cît mai eficiente şi evitării acţiunilor dăunătoare asupra
mediului înconjurător;
e) deservirea geologică şi topografică minieră şi asigurarea controlului asupra
lucrărilor, legate de exploatarea subsolului;
f) evidenţa mişcării rezervelor de substanţe utile şi deşeurilor industriei
miniere în timpul extracţiei şi prelucrărilor, ţinerea cadastrelor de stat şi balanţelor
de substanţe utile;
g) prezentarea către organul de stat pentru supravegherea minieră a unei
informaţii autentice cu privire la studierea şi folosirea subsolului, precum şi a
datelor statistice cu privire la cantitatea şi calitatea substanţelor utile extrase şi la
folosirea lor complexă, la starea securităţii în timpul folosirii subsolului, la
măsurile de protecţie a subsolului şi a mediului înconjurător;
h) achitarea plăţilor obligatorii pentru folosirea subsolului;
i) ţinerea şi păstrarea documentaţiei geologice, de topografie minieră şi de altă
natură;
j) lichidarea sau conservarea întreprinderilor, obiectivelor şi construcţiilor
după finisarea lucrărilor, legate de toate felurile de folosire a subsolului;
k) aducerea terenurilor şi obiectivelor naturale situate pe ele, care au fost
degradate în timpul folosirii subsolului, într-o stare bună pentru folosirea
ulterioară.

Încetarea dreptului de folosire a subsolului.

Dreptul de folosire a subsolului încetează în baza deciziei organului care a
atribuit subsolul în folosinţă în caz de:
a) apariţie a pericolului pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor şi
populaţiei, precum şi pricinuirea de daune mediului înconjurător în timpul
executării lucrărilor legate de folosirea subsolului;
b) retragere a sectoarelor de subsol pentru necesităţile statului sau publice;
c) dispariţie a necesităţii de a folosi subsolul;
d) lichidare a întreprinderii, subsolul căreia i-a fost repartizat spre a fi folosit;
e) folosire a subsolului în alte scopuri decît cele prevăzute;
f) expirare a termenului stabilit de folosire a subsolului;
g) încălcare a regulilor şi condiţiilor de folosire şi protecţie a subsolului.

91
 Retragerea subsolului.
Retragerea subsolului pentru necesităţi de stat şi publice se face în baza
deciziei organului care a atribuit subsolul în folosinţă.
Pagubele pricinuite beneficiarilor folosinţei subsolului în urma retragerii de la
ei a sectoarelor de subsol urmează a fi restituite în întregime de către
întreprinderile, în folosul cărora se retrag sectoarele de subsol.
Litigiile, legate de restituirea pagubelor şi de determinarea mărimii lor, se
soluţionează de instanţa judecătorească competentă. (art.16 CS)

5. Protecţia juridică a subsolului.

Cerinţele principale în domeniul protecţiei subsolului sînt:

a) respectarea modului stabilit de atribuire şi folosire a subsolului;
b) neadmiterea folosirii neautorizate a subsolului;
c) preîntîmpinarea ridicării neîntemeiate şi neautorizate de construcţii pe
suprafeţele cu zăcăminte de substanţe utile şi pe sectoarele situate de asupra
obiectivelor şi construcţiilor din subteran;
d) asigurarea studierii cît mai depline şi mai complexe a subsolului şi folosirii
resurselor lui;
e) neadmiterea şi preîntîmpinarea acţiunii dăunătoare a lucrărilor, legate de
studierea şi folosirea subsolului, asupra integrităţii rezervelor de substanţe
utile, obiectivelor şi construcţiilor de suprafaţă şi de subteran;
f) protecţia zăcămintelor de substanţe utile, obiectivelor şi construcţiilor
din subteran de inundaţii, incendii şi alţi factori, care conduc la degradarea
calităţii substanţelor utile sau la deteriorea zăcămintelor, obiectivelor şi
construcţiilor;
g) respectarea cerinţelor legislaţiei ecologice în timpul desfăşurării
lucrărilor, legate de studierea şi folosirea subsolului;
h) asigurarea unei prognoze sigure şi aprecierea acţiunii lucrărilor, legate de
folosirea subsolului, asupra mediului înconjurător şi luarea măsurilor necesare de
protecţie a lui şi de securitate a populaţiei;
i) evidenţa şi întocmirea dărilor de seamă statistice de stat cu privire la
rezervele de substanţe utile de bază şi secundare extrase şi lăsate în subsol.
Beneficiarii folosinţei subsolului şi organul de stat pentru supravegherea
minieră sînt obligaţi să informeze opinia publică despre starea folosirii şi
protecţiei subsolului şi îndeplinirea măsurilor de protecţie a subsolului, studierea
şi folosirea lui raţională. (art.42 CS)

Protecţia sectoarelor subsolului care prezintă o deosibită valoare ştiinţifică

sau culturală.

92
 Aflorimentele geologice rare, formaţiile mineralogice, obiectele
paleontologice şi alte sectoare ale subsolului, care prezintă o deosebită valoare
ştiinţifică sau culturală, pot fi declarate, în modul stabilit, rezervaţii ori
monumente ale naturii sau culturii. Orice activitate care încalcă integritatea
rezervaţiilor şi monumentelor menţionate nu se permite.
În cazul în care în timpul folosirii subsolului au fost descoperite aflorimente
geologice rare şi formaţii mineralogice, meteoriţi, obiecte paleontologice,
arheologice şi de altă natură, ce prezintă interes pentru ştiinţă şi cultură,
beneficiarii folosinţei subsolului sînt obligaţi să sisteze lucrările pe sectorul unde a
fost găsit obiectul şi să comunice despre aceasta organelor de stat respective.

6. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei subsolului.

Litigiile legate de problemele folosirii subsolului se soluţionează de organul

de stat pentru supravegherea minieră, instanţa judecătorească competentă. Litigiile
patrimoniale legate de folosirea şi protecţia subsolului se soluţionează de instanţa
judecătorească competentă. (art.49 CS)

Persoanele fizice şi juridice poartă răspundere civilă, administrativă sau

penală în conformitate cu legislaţia în vigoare pentru:
a) folosirea neautorizată a subsolului;
b) studierea şi cercetarea subsolului fără proiecte speciale;
c) studierea incompletă şi neraţională a subsolului, prezentarea informaţiei
neveridice cu privire la cantitatea şi calitatea materiei prime extrase;
d) nerespectarea principalelor cerinţe privind proiectarea, construirea şi darea
în exploatare a întreprinderilor, obiectivelor şi construcţiilor în timpul folosirii
subsolului;
e) încălcarea regulilor şi normelor de desfăşurare în condiţii de securitate a
lucrărilor legate de folosirea subsolului;
f) încălcarea cerinţelor privind ocrotirea subsolului şi mediului înconjurător;
g) neasigurarea integrităţii obiectivelor şi construcţiilor, precum şi a teritoriilor
şi obiectivelor mediului înconjurător ocrotite în mod deosebit, în timpul studierii şi
folosirii subsolului;
h) încălcarea modului de evidenţă şi ţinere a balanţei mişcării rezervelor de
substanţe utile şi deşeurilor producţiei extractive de substanţe utile, a cerinţelor
privind ţinerea cadastrelor şi balanţelor de substanţe utile;
i) neachitarea plăţilor pentru folosirea subsolului;
j) neîndeplinirea măsurilor privind aducerea terenurilor, afectate în timpul
folosirii subsolului, într-o stare ce nu prezintă pericol, potrivită pentru folosirea lor
ulterioară;
k) neîndeplinirea cerinţelor în ceea ce priveşte aducerea întreprinderilor
extractive de substanţe utile, în curs de lichidare sau conservare, galeriilor
93
subterane şi sondelor de foraj, într-o stare care asigură securitatea populaţiei,
precum şi cerinţelor cu privire la integritatea zăcămintelor, galeriilor subterane şi
sondelor de foraj pentru întreaga perioadă de conservare;
l) încălcarea condiţiilor de îngropare (depozitare) a substanţelor nocive şi a
deşeurilor, de evacuare a apelor reziduale;
m) încălcarea condiţiilor de ridicare a construcţiilor pe suprafeţele cu
zăcăminte de substanţe utile şi pe teritoriile de asupra obiectivelor şi construcţiilor,
precum şi pe locurile de îngropare (depozitare) a substanţelor nocive şi deşeurilor
situate în subteran.

Folosirea neautorizată a subsolului şi ridicarea neautorizată a construcţiilor pe

suprafeţele cu zăcăminte de substanţe utile se sistează fără restituirea cheltuielilor
suportate în timpul folosirii ilicite a subsolului. (art.50 CS)

TEMA VI. REGIMUL JURIDIC DE FOLOSIRE ŞI PROTECŢIE

A APELOR.

1. Fondul de stat al apelor.

2. Administrarea şi controlul de stat în domeniul folosirii şi protecţiei apelor.
3. Reglementarea juridică a folosirii fondului acvatic.
4. Protecţia juridică a apelor.
5. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei apelor.

1. Fondul de stat al apelor.

1.1. Problema gestiunii apei a dobîndit noi dimensiuni în ultimii ani, odată cu
lansarea şi acreditarea ideii că apa reprezintă un patrimoniu natural mondial, şi în
această calitate, trebuie supusă unui juridic internaţional special.
Astfel, T.Mayor susţine că ,,această resursă rară, esenţială pentru viaţă, trebuie
să fie considerată ca un tezaur natural care face parte din moştenirea comună a
omenirii”.
Personalităţi ştiinţifice şi culturale unite în ,,Grupul de la Lisabona” au iniţiat
o mişcare internaţională de opinie în favoarea elaborării şi aplicării unui ,,contract
al apei”. Acest document ar promova principiul că accesul la apa potabilă
constituie un drept economic şi social al oricărei personae, cît şi un drept colectiv
al întregii comunităţi umane. El ar facilita accesul la apă a peste 1,4 miliarde de
oameni, care în prezent sînt privaţi de acest drept.
În 1977, Declaraţia Conferinţei O.N.U. de la Mar del Plata proclama că ,,toată
lumea are dreptul de a accede la apă potabilă în cantitate şi calitate egale pentru
nevoile sale esenţiale”.
În 1997, Conferinţa specială O.N.U. pentru apă recomanda să se acorde
,,prioritate absolută gravelor probleme ale apei dulci, cu care se confruntă
numeroase regiuni ale lumii, precum şi elaborarea unei strategii de utilizare
durabilă a acesteia, în scopuri sociale şi economice”.
94
 Cu regret, asemenea iniţiative cunosc rezonanţe mai mult în lumea teoretico-
ştiinţifică şi mai puţin în cea a acţiunii practice.

1.2. Reglementările legale consacră un regim special de protecţie a apei, din

ce în ce mai mult ameninţată de poluare şi supusă unei cereri tot mai mari şi
diversificate de folosinţă.
Principalul act normativ ce reglementează regimul juridic al fondului acvatic
al Republicii Moldova este Codul apelor (CA) al Republicii Moldova Nr.1532-
XII din 22.06.93 // în MO RM nr.10/287 din 30.10.1993, adoptat în vederea:
a) asigurării folosirii raţionale a apelor pentru necesităţile populaţiei şi ale
economiei naţionale;
b) protecţiei apelor împotriva poluării, impurificării şi epuizării;
c) prevenirii şi lichidării efectelor distructive ale apelor;
d) ameliorării stării obiectelor acvatice şi păstrării lor pentru generaţiile
prezente şi viitoare;
e) protejării drepturilor persoanelor juridice şi fizice;
f) consolidării legalităţii în relaţiile din domeniul apelor.

Fondul apelor - totalitatea obiectivelor acvatice în graniţele teritoriului

Republicii Moldova, incluse sau care urmează a fi incluse în cadastrul apelor.
Fondul apelor include toate obiectivele acvatice naturale şi artificiale de pe
teritoriul Republicii Moldova. (art.2 CA)
Obiectiv acvatic - concentraţia de apă la suprafaţă în formele reliefului
terenului sau în subsol, care are graniţe, volum şi caracteristici de regim al apelor.

Obiectivele acvatice în Republica Moldova pot aparţine:

- cu drept de proprietate publică, statului sau unităţilor administrativ-
teritoriale, ori
- cu drept de proprietate privată, persoanelor juridice sau fizice. (art.1/1 CA)
Obiectivele acvatice proprietate publică se atribuie exclusiv în folosinţă.
Atribuirea în folosinţă a obiectivelor acvatice proprietate publică se face, în funcţie
de importanţa lor, de către Guvern sau de către autorităţile administraţiei publice
locale. Ele nu se pot afla concomitent în proprietatea mai multor subiecţi ai
dreptului de proprietate publică.
În proprietatea publică a statului se află:
a) obiectivele acvatice de suprafaţă situate pe teritoriul a două sau mai multor
raioane;
b) apele subterane;
c) obiectivele acvatice situate pe teritoriul unui raion, destinate satisfacerii
necesităţilor apărării, sistemului energetic, domeniului transporturilor,
obiectivelor de telecomunicaţii, serviciului meteorologic şi altor sisteme de stat;
d) obiectivele acvatice de frontieră;
e) obiectivele acvatice declarate ca arii naturale protejate de stat;
f) obiectivele acvatice parte a staţiunilor balneare de importanţă naţională.
(art.2/2 CA)
95
 În proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale se află:
obiectivele acvatice care sînt situate integral în limitele unităţii administrativ-
teritoriale respective, ale căror construcţii hidrotehnice se află la balanţa primăriilor
şi care nu sînt atribuite în proprietatea publică a statului şi nici nu constituie obiect
al proprietăţii private a persoanelor juridice sau fizice. (art.2/3 CA)
Proprietatea privată asupra obiectivelor acvatice.
În cazul construcţiei de obiective acvatice pe terenurile proprietate privată a
persoanelor juridice sau fizice, acestea devin obiecte ale proprietăţii private, cu
excepţia apei care se atribuie în folosinţă conform legislaţiei în vigoare.
Proprietate privată a persoanelor juridice sau fizice pot fi obiectivele acvatice
separate (închise), precum şi obiectivele acvatice care sînt amplasate pe pîraie şi nu
au o legătură hidraulică cu alte obiective acvatice de suprafaţă. (art.2/4 CA)

1.3. Clasificarea apelor supuse ocrotirii.

În natură apa există sub următoarele forme:
a) ape de suprafaţă (fluvii, rîuri, lacuri, mări, oceane);
b) ape subterane (staturi acvifere, izvoare).

Din punct de vedere al regimului ocrotirii şi situării lor, apele pot fi:
a) ape internaţionale, adică acele ape faţă de care un stat este riveran împreună
cu alte state, cele care intră sau trec prin graniţele unei ţări, precum şi apele cu
privire la care interesele unor state străine au fost recunoscute şi garantate prin
acorduri internaţionale;
b) ape teritoriale, respectiv apele cuprinse în porţiunea de la ţărmul unui stat
spre larg, a căror întindere se stabileşte prin lege, conform convenţiilor
internaţionale în materie;
c) ape naţionale, care cuprind fluviile, rîurile, canalele şi lacurile navigabile
interioare, precum şi apele fluviilor şi rîurilor de frontieră, de la mal pînă la linia de
frontieră stabilită prin tratate internaţionale.

După criteriul situării obiective şi destinaţiei, apele se grupează în :

a) resurse de apă dulce – resurse alcătuite din apele de suprafaţă (rîuri, lacuri)
şi apele subterane, cu excepţia apelor minerale geotermale şi apa plată;
b) apă pentru populaţie – apa dulce necesară vieţii şi mediului aşezărilor
umane, care susţine funcţiuni şi utilităţi variate şi multiple legate de nevoi
gospodăreşti, creşterea animalelor, activităţi publice, industrie ş.a.;
c) apă potabilă – orice apă de suprafaţă sau subterană, care, natural sau după o
tratare adecvată fizico-chimică sau/şi micro-biologică, poate fi consumată fără
pericol pentru sănătate;
d) apă uzată menajeră – apa uzată provenită din satisfacerea nevoilor de apă
gospodăreşti, igienico-sanitare şi social-administrative ale diverselor tipuri de
unităţi industriale;
e) apă pentru industrie – apă dulce brută sau tratată, utilizată de agenţi
economici cu activitate industrială;

96
 f) apă uzată industrial – apă uzată provenită din satisfacereanevoilor de apă în
procesele tehnologice ale unităţilor industriale şi din alte activităţi asemănătoare
(construcţii, transporturi ş.a.);
g) apă pentru irigaţii – apa dulce necesară irigării culturilor agricole, asigurată
cu preponderenţă din sursele de apă de suprafaţă;
h) apă de desecare-drenaj – apa în exces din amenajările de desecare-drenaj,
evacuată în reţeaua hidrografică.

Din punctul de vedere al calităţii şi în raport cu domeniile de utilizare, pot fi

distinse ape de următoarele categorii:
a) categoria I – cursurile de apă care pot fi utilizate în toate sectoarele de
activitate;
b) categoria II – cursurile de apă care pot fi utilizate în industrie, irigaţii, în
scopuri urbanistice şi de agrement;
c) categoria III – cursurile de apă care pot fi utilizate la irigaţii, răcirea
motoarelor, staţii de spălare, în hidrocentrale;
d) ape degradate, care nu pot fi utilizate în nici un domeniu de activitate.

2. Administrarea şi controlul de stat în domeniul

folosirii şi protecţiei apelor.

Administrarea de stat în domeniul folosirii şi protecţiei apelor este exercitată

de către Guvern, autorităţile administraţiei publice locale şi de autorităţile
administraţiei publice centrale, autorizate în modul special în acest scop. (art.4 CA)

Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei apelor este chemat să asigure:

a) respectarea de către toate persoanele juridice şi fizice, indiferent de formă
de proprietate, a modului stabilit de folosire a apelor;
b) executarea obligaţiunilor şi prescripţiilor privind protecţia apelor,
prevenirea şi lichidarea efectelor lor distructive, respectarea regulilor de ţinere a
evidenţei apelor, precum şi altor reguli, stabilite de legislaţia apelor.
Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei apelor este exercitat de către
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale şi de autorităţile administraţiei publice
centrale, autorizate în mod special în acest scop. (art.5 CA)

Organizaţiile publice, mijloacele mass-media şi cetăţenii pot acorda sprijin

autorităţilor administraţiei publice centrale în realizarea măsurilor privind
folosirea raţională şi protecţia apelor prin:
b) desfăşurarea unei munci de educare pentru formarea unei atitudini grijulii
faţă de apă;
c) organizarea controlului public asupra realizării măsurilor de protecţie a
apelor;
d) comunicării despre încălcările regulilor de folosire a apelor;

97
 e) prezentării propunerilor privind optimizarea folosirii şi protecţiei apelor
Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale;
f) participării la efectuarea de lucrări pentru optimizarea folosirii şi protecţiei
apelor, precum şi la prevenirea şi lichidarea efectelor distructive a apelor;
g) defăşurară şi alte activităţi, menite să asigure folosirea raţională şi protecţia
apelor.

3. Reglementarea juridică a folosirii fondului acvatic.

Reglementarea relaţiilor din domeniul apelor cuprinde:

a) proprietatea, folosirea şi dispunerea de fondul apelor;
b) stabilirea modului de folosire a apelor, protecţia apelor împotriva poluării,
impurificării şi epuizării, prevenirea şi lichidarea efectului distructiv al apelor;
c) planificarea măsurilor privind folosirea şi protecţia apelor, prevenirea şi
lichidarea efectului lor distructiv;
d) aprobarea schemelor de folosire complexă şi de protecţie a apelor, a
balanţelor de gospodărire a apelor;
e) exercitarea controlului de stat asupra folosirii şi protecţiei apelor;
f) reglementarea altor chestiuni ce vizează relaţiile din domeniul apelor.
Folosirea obiectivelor acvatice şi dispunerea de acestea, dacă ating interesele
altor state, se realizează în baza acordurilor interstatale. (art.3 CA)

Folosinţa apei.
Apa ca resursă naturală este proprietate publică exclusivă şi poate fi atribuită
doar în folosinţă, în modul stabilit de legislaţia în vigoare. (art.18 CA)
Poate fi beneficiar de folosinţă a apei orice persoană juridică şi fizică,
indiferent de forma de proprietate. (art.15 CA)
Se atribuie în folosinţă obiectivele acvatice naturale şi artificiale de pe
teritoriul Republicii Moldova. (art.16 CA)
În scopul asigurării securităţii statului, ocrotirii sănătăţii populaţiei, mediului
înconjurător, valorilor istorico-culturale, folosirea obiectivelor acvatice poate fi
limitată, interzisă parţial sau total.

Folosinţa apei se clasifică în funcţie de:

a) scopul folosirii apei;
b) parametrii obiectivelor acvatice;
c) condiţiile tehnice de folosire a apei;
d) condiţiile de atribuire în folosinţa a obiectivelor acvatice;
e) caracterul folosirii apei;
f) metodele de folosire a obiectivelor acvatice;
g) acţiunea folosirii apei asupra obiectivelor acvatice.

În funcţie de destinaţie, distingem folosinţă a apei:

- pentru satisfacerea necesităţii de apă potabilă şi menajeră a populaţiei,
- în scopuri curative, de asanare,
98
 - pentru satisfacerea necesităţilor agricole,
- pentru satisfacerea necesităţilor industriale, hidroenergetice,
- pentru satisfacerea necesităţilor de transport,
- pentru satisfacerea necesităţilor piscicole,
- pentru deversarea apelor reziduale,
- şi altor necesităţi de stat, publice, sociale.
Obiectivele acvatice pot fi atribuite în folosinţa pentru unul sau cîteva scopuri.

În funcţie de condiţiile tehnice de folosire a apei, se distinge:

- folosinţa generală a apei, realizată fără aplicarea unor instalaţii şi/sau
dizpozitive tehnice, care afectează starea apelor,
- folosinţa specială a apei, realizată cu aplicarea unor atare instalaţii şi/sau
dispozitive tehnice.
Lista tipurilor folosinţei speciale a apei se reglementează de standardele de
stat corespunzătoare.
Folosinţa generală a apei se realizează fără autorizaţie, dar impune respectarea
necondiţionată a cerinţelor autorităţilor pentru supravegherea sanitară de stat,
autorităţilor pentru protecţia rezervelor piscicole, instanţelor ce reglementează
navigaţia, precum şi a regulilor privind ocrotirea pe apă a vieţii oamenilor,
folosirea raţională şi protecţia apelor.
Folosinţa specială a apei se realizează în baza autorizaţiei eliberate de către
autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu, în coordonare cu organele
de stat pentru gestionarea fondului apelor, autorităţile pentru hidrogeoligie,
autorităţile pentru supraveghere sanitară de stat, autorităţile pentru protecţia
rezervelor piscicole, precum şi cu alte organe interesate.

În funcţie de caracterul folosirii apei, distingem:

 folosinţă comună,
 folosinţă separată.
În folosinţa separată, integrală sau parţială, se află obiectivele acvatice (sau
unele părţi ale acestora), atribuite beneficiarilor de folosinţă a apei în baza
hotărîrii autorităţii administraţiei publice centrale, şi anume:
- obiectivele acvatice proprietate publică a statului se atribuie în folosinţă
separată de către Guvern, la propunerea autorităţii centrale pentru resursele
naturale şi mediu, coordonată cu autoritatea administraţiei publice centrale pentru
gestionarea fondului apelor şi cu autoritatea administraţiei publice centrale pentru
supravegherea minieră în cazul folosirii apelor subterane.
- obiectivele acvatice proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale
se atribuie în folosinţă separată de către autoritatea administraţiei publice locale, de
comun acord cu Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturaale şi cu autoritatea
administraţiei publice centrale pentru gestionarea fondului apelor.
Dreptul beneficiar la folosinţa separată a obiectivului acvatic (sau a unei părţi
a acestuia) se autentifică prin titlul de stat de folosinţă separată a apei, eliberat de
autoritatea administraţiei publice centrale pentru gestionarea fondului apelor.

99
 În folosinţă comună se află obiectivele acvatice (sau unele părţi ale acestora)
care nu sînt atrubuite în folosinţă separată.
Persoanele juridice şi fizice, cărora li s-au atribuit obiectivele acvatice în
folosinţă separată sînt considerate beneficiari primari de folosinţă a apei.
Persoanele juridice şi fizice, cărora li s-au atribuit obiectivele acvatice în
folosinţă comună sînt considerate beneficiari secundari de folosinţă a apei.

În dependenţă de termenele de folosinţă a apei, distingem:

• Obiective acvatice atribuite în folosinţă permanentă (pe o perioadă
nelimitată) - folosinţă acordată fără specificarea unui termen dinainte
stabilit.
• Obiective acvatice atribuite în folosinţă temporară (pe o perioadă
limitată) - folosinţă acordată cu specificarea unui termen dinainte
stabilit.
Folosinţa temporară poate fi:
o de scurtă durată - pînă la trei ani,
o de lungă durată - de la trei pînă la douăzeci şi cinci de ani.
Termenul de folosinţă temporară a apei începe să curgă din ziua adoptării
hotărîrii cu privire la atribuirea obiectului acvatic în folosină separată sau din ziua
primirii autorizaţiei de folosinţă specială a apei, cu excepţia cazurilor cînd în
decizia, hotărîrea sau autorizaţia în cauză nu este indicat un alt termen.
În caz de necesitate, termenele de folosinţă a apei pot fi prelungite pe o
perioadă, care nu va depăşi respectiv termenele de folosinţă temporară de scurtă
durată sau de lungă durată.
Folosinţă generală a apei nu este limitată. (art.31, 32 CA)

Drepturile şi obligaţiile beneficiarilor de folosinţă a apei.

Conform art.33 CA, beneficiarii de folosinţă a apei au dreptul să folosească
obiectivele acvatice numai în scopurile pentru care acestea le-au fost atribuite.

În conformitate cu destinaţia specială a obiectivelor acvatice, beneficiarii de

folosinţă a apei au dreptul:
a) să extragă apa pentru folosirea ei ulterioară;
b) să exploateze obiectivele acvatice pentru necesităţile agriculturii industriei,
hidroenergeticii, transportului, gospodăriei piscicole şi vînătoreşti;
c) să folosească obiectivele acvatice pentru deversarea apelor reziduale;
d) să edifice construcţii şi instalaţii pentru gospodărirea apelor, să efectueze
reconstrucţia şi lichidarea lor;
e) să folosească obiectivele acvatice pentru agrement, desfăşurarea acţiunilor
sportive şi de asanare, întreţinerea ansamblurilor naturale, precum şi pentru alte
acţiuni de folosire a obiectivelor acvatice, neinterzise de legislaţia în vigoare.
În cazurile stabilite de legislaţia în vigoare, drepturile beneficiarilor de
folosinţă a apei pot fi limitate, reieşind din interesele statului şi ale altor beneficiari
de folosinţă a apei. Însă, această limitare nu trebuie să agreveze condiţiile folosirii
obiectivelor acvatice pentru aprovizionarea populaţiei cu apă potabilă şi menajeră.
100
 Beneficiarii de folosinţă a apei sînt obligaţi:
a) să folosească raţional resursele de apă, să consume economicos apă şi să
efectueze măsuri de remediere şi îmbunătăţire a calităţii apei;
b) să nu admită deversarea în obiectivele acvatice a apelor reziduale cu un
conţinut de impuritaţi peste limita admisibilă;
c) să prevină poluarea, impurificarea şi epuizarea obiectivelor acvatice;
d) să nu admită încălcarea drepturilor, acordate altor beneficiari de folosinţă a
apri, precum şi prejudicierea obiectivelor economice şi naturale (terenurilor,
pădurilor, faunei, zăcămintelor minerale etc.);
e) să asigure epurarea normativă a apelor reziduale;
f) să menţină în stare de funcţionare instlaţiile de epurare, alte instalaţii pentru
gospodărirea apelor şi dispozitive tehnice, care afectează starea apelor, să
amelioreze parametrii lor de exploatare, să ţină în modul stabilit evidenţa cantirăţii
şi calităţii apelor.

Dreptul de folosinţă a apei, acordat persoanelor juridice şi fizice, poate fi

sistat în cazurile:
a) dispariţiei necesităţii de folosinţă a apei sau renunţării la ea;
b) expirării termenului de folosinţă a apei;
c) lichidării persoanei juridice;
d) transmiterii instalaţiilor pentru gospodărirea apelor şi dispozitivelor tehnice
altor beneficiar de folosinţă a apei;
e) apariţiei necesităţii de a retrage obiectivele acvatice din folosinţa separată.
f) încalcării regulilor de folosire şi protecţie a apelor sau valorificării
obiectului acvatic în alte scopuri de cît cele stabilite la atribuirea lui în folosinţă.
g) şi alte cauze de sistare a dreptului de folosinţă a apei.

Dreptul de folosinţă a apei este sistat prin:

a) anularea autorizaţiei de folosinţă specială a apei, în baza hotărîrii organului
care a eluberat autorizaţia pentru această folosinţă;
b) retragerea obiectivelor acvatice, atribuite în folosinţă separată separată se
efectuează în baza hotărîrii autorităţii administraţiei publice centrale abilitată cu
dreptul de a atribui obiectivul acvatic respectiv în folosinţă.

Folosinţa apei în funcţie de destinaţie.

⇒ Pentru satisfacerea necesităţii de apă potabilă, menajeră şi de altă natură a
populaţiei.
Pentru satisfacerea acestor necesităţi se atribuie în folosinţă obiective
acvatice, apele cărora întrunesc cerinţele sanitare stabilite.
Folosirea obiectivelor acvatice în acest scop se realizează prin alimentarea
centralizată sau necentralizată cu apă.
În cadrul alimentării centralizate cu apă persoanele juridice, care dispun,
posedă sau se folosesc de conductele de apă potabilă şi menajeră, sînt în drept să
extragă apa din sursele de alimentare cu apă pentru aducţiunea ei de către
101
consumatori, în conformitate cu proiectele prizelor de apă, aprobate în modul
stabilit, şi cu autorizaţiile de folosinţă specială a apei şi sînt obligate să ţină
evidenţa apei captate, să efectuieze obsrervaţii sistematice şi testări de laborator ale
calităţii apei în sursele de alimentare cu apă, să informeze autorităţile statale despre
abaterile indicatorilor de calitate a apei în surse de la normativele în vigoare, să
asigure respectarea regimului stabilit pentru zonele de protecţie sanitară şi epurarea
apei pînă la normele standardului "Apă potabilă".
În cadrul alimentării necentralizate cu apă, persoanele juridice şi fizice sînt în
drept să extragă apa direct din sursele de apă de suprafaţă sau subterane, în modul
prevăzut pentru beneficiarii de folosinţă generală sau specială a apei.
De regulă, folosirea apelor subterane cu proprietăţi potabile în alte scopuri
decît cel al alimentării cu apă potabilă şi menajeră este interzisă. În zonele unde nu
există surse necesare de apă de suprafaţă şi sînt rezerve suficiente de ape subterane
cu proprietăţi potabile, poate fi permisă folosirea acestora în alte scopuri decît cel
al alimentării cu apă potabilă şi menajeră.

⇒ În scopuri curative şi de asanare.

Obiectivele acvatice, clasate la categoria apelor curative, sînt folosite:
- în scopuri curative şi de asanare,
- pentru odihnă şi sport,
- pentru pescuitul amator şi sportiv,
- pentru navigaţia cu ambarcaţiuni.
În cazuri excepţionale, Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, de comun
acord cu autorităţile pentru sănătate, al direcţiilor staţiunelor balneoclimaterice şi
autorităţile pentru hidrogeologie pot permite folosirea obiectivelor acvatice, clasate
la categoria apelor curative în alte scopuri.

⇒ Pentru satisfacerea necesităţilor agricole.

Valorificarea obiectivelor acvatice în scopuri agricole se realizează atît prin
beneficierea de folosinţă generală a apei, cît şi prin beneficierea de folosinţă
specială a apei.
Persoanele juridice şi fizice, indiferent de forma de proprietate, care folosesc
obiectivele acvatice în scopuri agricole, sînt obligate:
a) să respecte modul şi regimul de folosinţă a apei;
b) să întreprindă măsuri corespunzătoare pentru prevenirea evacuării
neraţionale a apei, reducerea pierderilor de apă, cauzate prin infiltraţie şi evaporare
din sistemele de ameliorare;
c) să asigere măsuri de neadmitere a pătrunerii peştelui din bazinele piscicole
în sistemele de ameliorare;
d) să creeze regimul maxim favorabil de umiditate a solului.

⇒ În scopuri industriale.
Beneficiarii de folosinţă a apei care folosesc obiectivele acvatice în scopuri
industriale sînt obligaţi:

102
 a) să respecte planurile, normele tehnologice şi regulile de folosinţă a apei
stabilite şi cerinţele autorizaţiei de folosinţă specială a apei;
d) să întreprindă măsuri corespunzătoare pentru reducerea consumului de apă
şi stoparea deversării apelor reziduale prin optimizarea tehnologiilor de fabricare
şi a schemelor de alimentare cu apă (implementarea unor tehnologii de consum
minim de apă şi fără folosirea apei, unor procedee tehnice de răcire cu aer, de
alimentare cu apă în circuit închis şi de altă natură).
În caz de calamitate naturală sau avarie, precum şi în cazul depăşirii de către
întreprindere a limitei consumului stabilit de apă potabilă capatată în scopuri
industriale din reţele, autorităţile administraţiei publice locale au dreptul să reducă
sau să interzică consumul de apă potabilă din din reţelele comunale în scopuri
industriale şi să limiteze temporar consumul de apă din reţelele departamentale
pentru a asigura satisfacerea prioritară a necesarului de apă potabilă şi menajeră a
populaţiei. (art.57 CA)

⇒ Pentru satisfacerea necesităţilor de transport.

Rîurile, lacurile, bazinele de acumulare, canalele sînt căi de comunicaţie pe
apă de uz comun, cu excepţia cazurilor cînd folosirea lor în aceste scopuri este
interzisă total sau parţial ori aceste obiective acvatice sînt atibuite în folosinţă
separată.
Persoanele juridice şi fizice, care folosesc obiectivele acvatice pentru
necesităţile transportului pe apă, sînt obligate să respecte oblgaţiunile beneficiarilor
de folosinţă a apei stabilite de CA, precum şi cerinţele autoraizaţiei de folosinţă
specială a apei.
Persoanele juridice şi fizice, care folosesc obiectivele acvatice cu statut de căi
navigabile, pentru necesităţile alimentării cu apă, hidroenergeticii, gospodăriei
piscicole, agrementului, sportului şi în alte scopuri, sînt obligate să îndeplinească
cerinţele cu privire la asigurarea securităţii navigaţiei.
Obiectivele acvatice pot fi folosite şi pentru staţionarea, decolarea şi
aterizarea navelor aeriene, precum şi pentru alte necesităţi ale transportului aerian.

⇒ Pentru satisfacerea necesităţilor piscicole.

Persoanele juridice şi fizice, indeferent de forma de proprietate, care folosesc
bazine de apă piscicole sau sectoare de exploatare piscicolă sînt obligate:
a) să efectuieze în aceste bazine şi sectoare, în conformitate cu cerinţele
autotizaţiei de folosinţă specială a apei, lucrări pentru organizarea gospodăriei
piscicole, pescuit şi dobîndirea altor animale şi plante acvatice;
b) să realizeze de comun acord cu autorităţile pentru protecţia rezervelor
piscicole, măsuri piscicole şi tehnico-ameliorative, pentru îmbunătăţirea stării
bazinelor de apă şi a condiţiilor de repoducere a rezervelor de peşte;
c) să întreţină sectoarele de mal în locurile de pescuit în starea sanitară
corespunzătoare.

103
 În bazinele piscicole şi în cursurile de apă (sau în unele părţi ale acestora),
care au o deosebită importanţă pentru menţinerea şi reproducerea speciilor
valoroase de peşte şi altor reprezentaţi ai faunei şi florei acvatice, drepturile
beneficiarilor de foloinţă a apei pot fi limitate în interesul gospodăriei piscicole.
(art.64 CA)

⇒ Pentru necesităţile gospodăriei vînătoreşti şi rezervaţiilor naturale.

Pe rîuri, lacuri şi alte obiective acvatice, care sînt habitate ale păsărilor
sălbatice acvatice şi animalelor cu blană preţioasă, pot fi acordate întreprinderilor
şi organizaţiilor gospodăriei vînătoreşti prerogative de folosinţă a apei, ţinîndu-se
cont de cerinţele folosirii complexe a apelor.
Obiectivele acvatice care prezintă o deosebită valoare ştiinţifică sau culturală
sînt prohibite şi se atribuie în folosinţă permanentă separată rezevaţiilor naturale,
în scopul ocrotirii naturii şi efectuării de cercetări ştiinţifice şi sînt incluse în
fondul rezervaţiilor naturale al Republicii Moldova.

⇒ Pentru deversarea apelor reziduale.

Folosirea obiectivelor acvatice pentru deversarea apelor reziduale poate fi
realizată numai în baza autorizaţiei Ministerului Ecologiei de comun acord cu
autorităţile pentru supravegherea sanitară de stat şi cu alte organe interesate.
Se admite deversarea apelor reziduale în obiectivele acvatice numai în
cazurile în care:
a) deversarea nu va conduce la sporirea conţinutului de impurităţi peste
limitele maxime admise;
b) beneficiarul de folosinţă a apei va asigura epurarea apelor reziduale pînă la
limitele stabilite de autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu, de
comun acord cu organele de stat pentru gestionarea fondului apelor şi cu
autorităţile pentru supravegherea sanitară de stat. (art.73 CA)

4. Protecţia juridică a apelor.

Protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice are ca obiect menţinerea şi

ameliorarea calităţii şi productivităţii naturale ale acestora, în scopul evitării unor
efecte negative asupra mediului, sănătăţii umane şi a bunurilor materiale.
Ea reprezintă o activitate obligatorie a structurilor de gospodărire a apelor,
organelor de protecţie a mediului şi a autorităţilor administraţiei publice locale,
orientată spre protecţia, menţinerea şi reabilitarea parametrilor iniţiali, cantitativi şi
calitativi, ai obiectivului acvatic.
Toate apele (obiectivele acvatice) sînt ocrotite împotriva poluării, epuizării,
impurificării, care pot prejudicia sănătatea populaţiei şi pot conduce la diminuarea
rezervelor piscicole, la degradarea condiţiilor de aprovizionare cu apă şi altor
fenomene negative, cauzate de modificarea proprietăţilor fizice, chimice şi
104
biologice ale apelor, reducerea însuşirii lor de epurare naturală, perturbarea
regmului hidrologic şi hidrogeologic. (art.87 CA)

Protecţia apelor, în sens larg, se realizează sub trei forme principale:

 Protecţie cantitativă, realizată prin folosirea raţională şi protecţia apelor
împotriva epuizării;
 Protecţie calitativă, realizată în forma prevenirii şi combaterii poluării;
 Protecţie sanitară, orientată împotriva contaminării sau impurificării apelor.

În vederea protecţiei cantitative a resurselor de apă, legislaţia în vigoare

stipulează şi asigură:
- dreptul de folosinţă a apelor de suprafaţă sau subterane, inclusiv a celor
arteziene, se stabileşte prin autorizaţia organelor de stat pentru gestionarea
fondului apelor;
- obligativitatea respectării de către utilizatorii de apă a normelor de consum
de apă pe unitatea de produs sau pe activitate se stabileşte la nivelul celor mai bune
performanţe ale tehnologiilor folosite şi economisirii apei prin folosire judicioasă,
recirculare şi folosire repetată.
Protecţia calitativă a apelor se realizează prin:
- interzicerea poluării în orice mod a resurselor de apă;
Prin poluarea apelor se înţelege orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a
apei, inclusiv depăşirea nivelului natural de radioactivitate, produsă direct sau indirect de
activităţi umane, care o fac improprie folosirii în scopurile în care această folosire era posibilă
înainte de a interveni alterarea.
În acest scop, Codul Apelor:
* interzice deversarea în obiectivele acvatice a deşeurilor industriale, menajere şi de altă
natură;
* nu admite poluarea şi impurificarea apelor cu derivate petroliere, substanţe chimice şi
alte produse ale activităţii de producţie;
* nu admite poluarea şi impurificarea suprafeţei bazinelor de recepţie, a stratului de gheaţă
din bazine şi cursul de apă cu deşeuri de producţie, menajere şi de altă natură, precum şi derivate
petroliere şi substanţe chimice, spălarea cărora va conduce la degradarea calităţii apelor de
suprafaţă şi a celor subterane;
* nu admite poluarea apelor cu îngrăşăminte şi produse toxice.
- stabilirea de norme de calitate a resurselor de apă în general, de norme de
calitate a apei potabile, de limite de încărcare cu poluanţi a apelor uzate evacuate
în resursele de apă şi de limite de descărcare maxim admise;
- stabilirea unor restricţii şi interdicţii de siguranţă în cazul punerii în
funcţiune de obiecte economice noi sau dezvoltarea celor existente, realizarea de
lucrări noi pentru alimentare cu apă potabilă sau industrială ori de extindere a celor
existente, aruncarea sau introducerea în orice mod a deşeurilor de orice fel,
evacuarea de ape uzate;
- stipularea în sarcina utilizatorilor de apă a unor obligaţii în vederea folosirii
raţionale şi protejării calităţii resurselor de apă;
- elaborarea de planuri de prevenire şi de combatere a poluărilor accidentale şi
de sancţionare a poluărilor intenţionate.

105
 Protecţia sanitară are drept scop prevenirea pericolului de alterare a calităţii
apelor prin contaminarea acestora cu bacterii, virusuri sau alte organisme vii sau
impurificarea chimică cu substanţe fitofarmaceutice, substanţe chimice,
contaminare radioactivă sau poluare termică. Aceasta se realizează prin aplicarea
măsurilor de protecţie a calităţii apelor, stabilite prin acte normative în vigoare,
precum şi prin instituirea, în jurul surselor de apă, lucrărilor de captare,
construcţiilor şi instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă, zăcămintelor de ape
minerale utilizate pentru cură internă, lacurilor şi nămolurilor terapeutice, de zone
de protecţie sanitară în care se impun, diferenţiat, restricţii specifice în scopul
evitării alterării calităţii apelor.

În scopul menţinerii unui regim favorabil sănătăţii rîurilor, lacurilor naturale,

lacurilor de acumulare, apelor subterane şi altor obiective acvatice, precum şi
pentru prevenirea eroziunii solurilor, colmatării bazinelor, degradării condiţiilor de
viaţă ale animalelor acvatice, pentru reducerea intensităţii oscilaţiilor scurgerilor
etc, se stabilesc zone riverane de protecţie şi zone de împădurire de protecţie a
apelor, se realizează măsuri de ameliorare silvică, antierozionale, hidrotehnice şi
de altă natură. (art.97 CA)
Utilizatorii resurselor acvatice sînt obligaţi să realizeze măsuri pentru
prevenirea şi lichidarea efectelor distructive ale apelor:
a) revărsări ale apelor, inundaţii şi subinundaţii;
b) distrugerea malurilor, îndigurilor de protecţie şi a altor construcţii;
c) înmlăştinirea şi salinizarea terenurilor;
d) eroziunea solurilor, formarea rîpelor, alunicărilor de teren, a cursurilor
noroiase de apă din ploi torenţiale şi a altor fenomene periculoase. (art.99 CA)

La nivel general, menţinerea şi ameliorarea calităţii şi productivităţii

naturale a apelor se realizează printr-un ansamblu de reglementări privind:
a) normele tehnice referitoare la protecţia apelor şi ecosistemelor acvatice,
inclusiv a populaţiei umane în cazul poluării accidentale;
b) procedura de autorizare pentru exploatarea surselor de apă şi ecosistemelor
acvatice, realizarea construcţiilor hidrotehnice, pentru lucrările de irigare şi
regularizare a cursurilor de apă de irigaţii şi de desecare-drenaj;
c) standardele de emisie;
d) standardele de calitate a apelor;
e) cerinţele de evacuare şi epurare a apelor uzate.

Folosirea raţională şi protecţia apelor poate fi atinsă prin stimulare

economică, şi anume prin:
a) stabilirea unei plăţi pentru folosirea resurselor de apă şi deversarea
substanţelor poluante în obiectivele acvatice;
b) acordarea unor înlesniri de creditare şi altor avantaje beneficiarilor de
folosinţă a apei pentru implementarea unor tehnologii şi cicluri de producţie
hidroeconomicoase şi cu deşeuri minime, pentru realizarea altor activităţi de mare
eficienţă în domeniul protecţiei apelor;
106
 c) vînzarea licenţei (autorizaţiei) pentru dreptul de deversar al substanţelor
poluante în obiectivele acvatice;
d) obligarea beneficiarilor de folosinţă a apei să remedieze starea ecologică a
obiecvtivelor acvatice;
e) încasarea în modul stabilit a compensaţiilor băneşti pentru prejudiciul
cauzat prin încălcarea legislaţiei apelor;
f) luarea de măsuri pentru ameliorarea stării zonelor de protecţie sanitară ale
surselor de alimentare cu apă, optimizarea regimului de exploatare a prizelor de
ape subterane şi îmbunătăţirea evidenţei funcţionării acestor prize;
g) şi alte modalităţi de stimulare economică a activităţii de protecţie a apelor.
(art.90 CA)

5. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei apelor.

Poluarea apei constituie un fapt semnificativ pentru paradoxurile şi

contradicţiile progresului. Nimeni nu poate contesta necesitatea utilizării apei în
industrie, agricultură ori consum domestic. Preocupărilor ce ţin de utilizarea apei li
se adaugă, cu accente din ce în ce mai grave, cele referitoare la degradarea calităţii
apelor, ameninţate mai ales de evacuările şi descărcările de reziduuri şi deşeuri
periculoase sau toxice.
Printre mijloacele utilizate în direcţia atingerii obiectivului protecţiei şi
conservării mediului acvatic, alături de gospodărirea complexă şi folosirea
raţională a apelor, un rol important revine combaterii faptelor de încălcare a
regimului legal de ocrotire a acestui factor de mediu prin instituţia răspunderii
juridice.

Sînt pasibile de răspundere civilă, administrativă sau penală persoanele

culpabile de :
a) ocuparea nelegitimă a obiectivelor acvatice sau folosirea nelegitimă a
apelor;
b) captarea apei cu încălcarea regimului stabilit de folosinţă;
c) poluarea şi impurificarea apelor;
d) darea în exploatare a unor întreprinderi, obiective comunale şi altor
obiective neutilate cu construcţiile şi instalaţiile corespunzătoare pentru prevenirea
poluării şi impurificării apelor sau a efectelor lor distructive;
e) folosirea neraţională, lipsită de spirit gospodăresc, a apei;
f) încălcarea regimului de protecţie a apelor la bazinele de recepţie, care
provoacă impurificarea lor, eroziunea solului şi alte fenomene periculoase;
g) executarea neautorizată a lucrărilor hidrotehnice şi a altor lucrări care
afectează starea apelor;
h) deteriorarea construcţiilor şi instalaţiilor de gospodărire a apelor;
i) încălcarea regulilor de exploatare a construcţiilor şi instalaţiilor de
gospodărire a apelor;
j) încălcarea regulilor de ţinere a evidenţei primare a folosinţei de apă;

107
 k) încheierea tranzacţiilor prin care, într-o formă directă sau indirectă, se
încalcă dreptul proprietăţii de stat asupra apelor, considerate nule prin art.106 CA;
l) şi pentru alte cazuri de încălcare a legislaţiei apelor.

Obiectivele acvatice, ocupate în mod nelegitim, se restituie deţinătorilor lor

legali fără compensarea cheltuielilor, subordonate în decursul folosirii lor
nelegitime. (art.108 CA)

Litigiile privind folosinţa apei dintre beneficiarii de folosinţă a apei din

Republica Moldova se soluţionează de către instanţele de judecată, în conformitate
cu legislaţia în vigoare. (art.80 CA)
Litigiile dintre beneficiarii de folosinţă a apei din Republica Moldova şi din
alte state privind folosirea apei se soluţionează de către o comisie, formată pe bază
de paritate din reprezentanţi ai Republicii Moldova şi ai statelor în cauză. (art.81
CA)

TEMA VII. REGIMUL JURIDIC DE FOLOSIRE ŞI PROTECŢIE A

FONDULUI FORESTIER.

1. Fondul forestier.
2. Administrarea şi controlul de stat în domeniul folosirii şi protecţiei
fondului forestier.
3. Cadastrul silvic de stat.
4. Reglementarea juridică a folosirii fondului forestier.
5. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei silvice.

1. Fondul forestier.

1.1. Relaţiile ce apar în cadrul folosirii fondului forestier (relaţii silvice) sînt
reglementate în particular de Codul Silvic al Republicii Moldova (CS) Nr.887-
XIII din 21.06.96 // în MO RM nr.4-5/36 din 16.01.1997
Legislaţia silvică are ca scop reglementarea gestionării durabile a fondului
forestier prin folosirea raţională, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor,
menţinerea, conservarea şi ameliorarea diversităţii biologice forestiere, asigurarea
cu resurse forestiere a necesităţilor actuale şi de viitor ale societăţii în baza
multifuncţionalităţii acestora. (art. 1 CS)

1.2. Fondul forestier - pădurile, terenurile destinate împăduririi, terenurile

afectate gospodăriei silvice, precum şi terenurile neproductive, incluse în
amenajamentele silvice sau în Cadastrul funciar ca păduri şi/sau plantaţii
forestiere. (art. 2 CS)
108
 Terenurile din fondul forestier cuprind:
a) - terenuri pentru împădurire:
- terenuri destinate reîmpăduririi;
- terenuri destinate împăduririi;
b) terenuri afectate gospodăriei silvice;
c) terenuri neproductive: mlaştini, stîncării, pante abrupte, alunecări de teren,
soloneţuri etc. (art. 4 CS)
Fondul forestier nu include:
a) perdelele forestiere de protecţie amplasate pe terenurile cu destinaţie
agricolă;
b) perdelele forestiere de protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a
lungul căilor de comunicaţie şi pe terenurile fondului acvatic;
c) grădinile botanice, dendrologice şi zoologice, spaţiile verzi ale localităţilor
urbane şi rurale.
Fondul forestier cuprinde toate pădurile, indiferent de tipul de proprietate
şi forma de gospodărire.
Pădure - element al landşaftului geografic, unitate funcţională a biosferei,
compusă din comunitatea vegetaţiei forestiere (în care domină arborii şi arbuştii),
păturii vii, animalelor şi microorganismelor, care în dezvoltarea lor biologică sînt
interdependente şi acţionează asupra habitatului lor.
Sînt considerate păduri terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o
suprafaţă de peste 0,25 ha. (art. 3 CS)
Pădurile Republicii Moldova se încadrează în grupa întîi funcţională, avînd în
exclusivitate funcţii de protecţie a mediului înconjurător. (art. 14 CS)
În raport cu funcţiile ce le revin, se disting următoarele subgrupe funcţionale
de păduri:
a) de protecţie a apelor;
b) de protecţie a terenurilor şi solurilor;
c) de protecţie contra factorilor climatici şi industriali dăunători;
d) cu funcţii de recreere;
e) de interes ştiinţific şi de conservare a genofondului şi ecofondului forestier.
Pot fi, de asemenea, delimitate sectoare silvice de protecţie specială, avînd un
regim special de gospodărire.
Pentru fiecare subgrupă funcţională de păduri, prin amenajamentele silvice, se
stabilesc măsuri de gospodărire diferenţiate care asigură îndeplinirea funcţiilor ce
le revin.

1.3. Dreptul de proprietate asupra terenurilor din fondul forestier.

Pădurile în Republica Moldova, folosite în interes public, fac obiectul
exclusiv al proprietăţii publice.
Ele pot fi date în gestiune sau în folosinţă.
Proprietatea privată asupra pădurilor se admite în cazul plantării acestora, în
condiţiile legii, pe terenurile aflate în proprietate privată. (art. 6 CS)

109
 2. Administrarea şi controlul de stat în domeniul folosirii şi protecţiei
fondului forestier.

2.1. Administrarea de stat a fondului forestier – activitate de elaborare şi

implementare a politicii statului prin planificarea, organizarea, realizarea şi
efectuarea controlului de stat în domeniul forestier şi cinegetic în scopul asigurării
şi promovării intereselor şi priorităţilor naţionale. (art. 3 CS)

Administrarea şi gospodărirea fondului forestier trebuie să asigure:

a) dezvoltarea durabilă a pădurilor şi menţinerea în ele a biodiversităţii;
b) intensificarea funcţiilor de protecţie a apelor, igienico-sanitare, de reglare
climaterică şi a altor funcţii ale pădurilor în scopul ocrotirii sănătăţii populaţiei şi
protecţiei mediului înconjurător;
c) regenerarea, extinderea, ameliorarea compoziţiei şi a calităţii pădurilor,
sporirea productivităţii acestora;
d) elaborarea şi aplicarea unui complex de măsuri diverse şi reglementarea
activităţii organelor silvice de stat privind aducerea şi menţinerea pădurilor în
starea corespunzătoare funcţiilor lor ecologice şi social-economice;
e) continuitatea eficienţei funcţionale a pădurilor şi valorificarea raţională a
resurselor silvice. (art. 10 CS)

Administrarea fondurilor forestier este prerogativa statului. (art. 11 CS)

Administrarea de stat a fondurilor forestier este exercitată de:
- Guvern,
- autorităţile administraţiei publice locale,
- organele silvice de stat,
- alte organe împuternicite în acest scop.
Regulamentele, instrucţiunile şi indicaţiile organelor silvice de stat sînt
obligatorii pentru toţi deţinătorii de terenuri din fondul forestier (incluzînd
proprietarii şi gestionarii de terenuri din fondul forestier, beneficiarii silvici),
precum şi pentru întreprinderi, instituţii, organizaţii şi cetăţeni, care execută în
cadrul fondului forestier lucrări nelegate de gospodărirea fondului forestier şi
derularea folosinţelor silvice.

2.2. Competenţa Guvernului:

a) prezentarea Parlamentului a proiectelor de acte legislative privind relaţiile
silvice, strategiile naţionale de dezvoltare durabilă a fondului forestier şi cinegetic
şi includerea lor în programele şi planurile de dezvoltare a ţării;
b) realizarea administrării de stat a fondurilor forestier şi cinegetic prin
abilitarea autorităţii centrale de specialitate respective a administraţiei publice cu
dreptul de a transmite în folosinţă terenurile fondului forestier proprietate publică,
dar fără dreptul de a dispune de ele;
c) exercitarea controlului de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi
protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic;
d) stabilirea procedurii de eliberare a lemnului pe picior;
110
 e) elaborarea şi implementarea planurilor de constituire a reţelei naţionale de
arii naturale protejate de stat şi a altor zone, care necesită măsuri speciale de
organizare şi gestionare;
f) stabilirea principiilor de plată pentru folosinţele şi produsele silvice;
g) stabilirea modului de clasificare a pădurilor pe grupe, subgrupe şi categorii
funcţionale;
h) aprobarea posibilităţii de recoltare a masei lemnoase în procesul tăierilor de
produse principale;
i) stabilirea unei proceduri unice de ţinere a evidenţei de stat a fondului
forestier şi a cadastrului silvic de stat;
j) soluţionarea probelemelor ce ţin de atribuirea terenurilor din fondul forestier
pentru necesităţi de stat şi publice;
k) soluţionarea problemelor ce ţin de atribuirea în gestiune a terenurilor din
fondul forestier;
l) soluţionarea problemelor cu privire la încetarea dreptului de gestiune asupra
terenurilor din fondul forestier;
m) soluţionarea problemelor privind organizarea şi activitatea organelor
silvice de stat;
n) aprobarea programelor de dezvoltare durabilă, folosire, regenerare, pază şi
protecţie a pădurilor;
o) colaborarea internaţională în domeniul folosirii, regenerării, pazei şi
protecţiei pădurilor. (art. 8 CS)

2.3. Competenţa autorităţilor administraţiei publice locale:

a) exercitarea controlului asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei
fondurilor forestier şi cinegetic;
b) repartizarea terenurilor din fondul forestier;
c) înregistrarea drepturilor de gestiune şi de folosinţă a terenurilor din fondul
forestier;
d) organizarea ţinerii evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadastrului
silvic de stat;
e) acordarea de sprijin organelor silvice de stat la amenajarea sectoarelor
silvice în locurile de agrement;
f) lichidarea, în comun cu organele silvice de stat, a incendiilor de pădure;
g) lichidarea, în comun cu organele silvice de stat, a efectelor incendiilor de
pădure şi calamităţilor naturale;
h) elaborarea, coordonarea şi organizarea îndeplinirii, în comun cu organele
silvice de stat, a programelor locale privind dezvoltarea durabilă, folosirea,
regenerarea, paza şi protecţia pădurilor. (art. 9 CS)

2.4. Autoritatea silvică centrală este împuternicită legal să reglementeze, să

coordoneze şi să exercite controlul asupra administrării şi gospodăririi fondului
forestier.
Autoritatea silvică centrală elaborează regimul silvic, care reprezintă un
sistem de norme tehnice, economice, juridice şi silvice privind amenajarea,
111
folosirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor, şi exercită controlul asupra
respectării acestui regim.
Ea aplică regimul silvic în fondul forestier subordonat, respectînd principiile
dezvoltării durabile a pădurilor, conservării şi ameliorării diversităţii biologice
forestiere, folosirii raţionale a resurselor forestiere.
Pe terenurile din fondul forestier, nesubordonate autorităţii silvice centrale,
respectarea regimului silvic este asigurată de deţinătorii acestora.
Controlul asupra respectării regimului silvic este exercitat de organele silvice
de stat şi de autorităţile administraţiei publice locale.
Organizarea şi gospodărirea fondului cinegetic (vânătoresc), exercitarea
controlului în acest domeniu ţin de competenţa autorităţii silvice centrale. (art. 12
CS)
Autoritatea silvică centrală:
a) organizează investigaţii ştiinţifice ale componentelor diversităţii biologice
forestiere, elaborează măsuri pentru conservarea şi folosirea lor raţională,
determinîndu-le cantitativ şi valoric resursele, evidenţiind procesele şi activităţile
care influenţează starea acestora;
b) contribuie la restabilirea ecosistemelor degradate, precum şi a speciilor
periclitate şi pe cale de dispariţie;
c) efectuează sistematic (la fiecare 5 ani) analiza şi confruntarea informaţiei
privind conservarea diversităţii biologice şi folosirea raţională a resurselor genetice
şi biologice;
d) contribuie la informarea publicului despre dezvoltarea durabilă a fondurilor
forestier şi cinegetic, starea diversităţii biologice forestiere, asigurîndu-i acces liber
la informaţie şi participare la procesul de luare a deciziilor.
În domeniul rezervaţiilor şi altor arii protejate de pe terenurile din fondul
forestier, autoritatea silvică centrală, de comun acord cu Ministerul Ecologiei şi
Resurselor Naturale:
a) elaborează şi organizează aplicarea măsurilor privind regenerarea,
conservarea şi redresarea ecologică a pădurilor;
b) organizează respectarea strictă a regulamentelor cu privire la rezervaţii şi
alte arii protejate;
c) prezintă Guvernului, în comun cu instituţiile ştiinţifice de profil şi cu
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, propuneri privind conservarea celor
mai valoroase sectoare de păduri naturale şi crearea de parcuri naţionale, asigură
condiţiile necesare de protecţie a diversităţii biologice în ariile menţionate;
d) organizează activitatea ştiinţifică conform programelor coordonate cu
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale şi instituţiile interesate, precum şi
întocmirea analelor naturii.

Administrarea şi gospodărirea pe alte terenuri silvice.

 Administrarea şi gospodărirea fondului forestier în zonele de frontieră şi în
pădurile cu regim special se exercită de către organelle silvice de stat
teritoriale în comun cu organele de resort, în modul stabilit de Guvern.

112
  Vegetaţia forestieră situată pe terenurile din afara fondului forestier se
administrează de către proprietarii acestor terenuri. Gospodărirea terenurilor
acoperite cu această vegetaţie se efectuează în scopul plantării ei în modul
stabilit de autorităţile administraţiei publice locale, cu acordul organelor de
stat pentru protecţia mediului înconjurător.
 Terenurile din fondul forestier aflate în proprietate privată se administrează
de către proprietarii acestora, care sînt obligaţi să le gospodărească conform
regimului silvic şi regulilor de protecţie a mediului înconjurător. (art. 13 CS)

Vîrsta exploatabilităţii şi ciclul de producţie forestieră se stabilesc în funcţie

de destinaţia specială principală a acestora, productivitatea plantaţiilor silvice,
condiţiile ecologice şi termenele de regenerare a pădurii pe parchetele exploatate.
Determinarea acestora se efectuează de către autoritatea silvică centrală în baza
amenajamentelor silvice şi a cercetărilor ştiinţifice speciale. (art. 16 CS)
Modul de înstrăinare şi de atribuire a terenurilor din fondul forestier în alte
scopuri decît cele silvice se stabileşte de legislaţia funciară.
Atribuirea terenurilor din fondul forestier pentru edificarea obiectelor (sedii
de ocoale şi cantoane silvice, blocuri de producţie, construcţii, locuinţe, linii de
comunicaţii etc.) în scopuri ce ţin de gospodărirea fondului forestier se efectuează
de autoritatea silvică centrală de comun acord cu autorităţile administraţiei publice
locale. (art. 18 CS)
În cazul proiectării, amplasării, construirii şi dării în exploatare a obiectelor
noi şi a celor reconstruite, care pot afecta starea şi regenerarea pădurilor, este
necesar să fie prevăzute şi efectuate, în mod obligatoriu, măsuri de protecţie a
pădurilor coordonate cu autoritatea silvică centrală şi cu Ministerul Ecologiei şi
Resurselor Naturale.
Proiectele acestor obiecte se realizează sub condiţia respectării prevederilor
Legii privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului
înconjurător.

2.5. Serviciul silvic.

Serviciul silvic asigură administrarea fondurilor forestier şi cinegetic.
Măsurile de folosire, regenerare, pază şi protecţie a pădurilor, precum şi de
gospodărire cinegetică se organizează şi se efectuează nemijlocit de către:
a) serviciul silvic al autorităţii silvice centrale şi serviciile silvice ale unităţilor
silvice subordonate ei;
b) serviciile silvice ale altor gestionari de terenuri din fondul forestier.
c) paza nemijlocită a fondurilor forestier şi cinegetic este asigurată de garda
forestieră, parte componentă a serviciului silvic.

Sarcinile serviciului silvic sînt:

a) prevenirea, depistarea, suprimarea încălcării legislaţiei silvice şi cinegetice;
b) organizarea şi efectuarea nemijlocită a pazei fondurilor forestier şi cinegetic;
c) folosirea raţională a resurselor silvice şi cinegetice.
Factorii de decizie ai serviciului silvic au dreptul, în limitele competenţei lor:
113
 a) să exercite controlul departamental asupra stării, folosirii, regenerării, pazei
şi protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic din subordine;
b) să întocmească procese-verbale privind încălcarea legislaţiei silvice şi
cinegetice şi să le trimită spre examinare instanţei de competenţă;
c) să intenteze acţiuni în justiţie pentru repararea prejudiciului cauzat
fondurilor forestier şi cinegetic;
d) să reţină şi să ridice în vederea sechestrării produsele silvice şi cinegetice
obţinute în mod ilicit;
e) în caz de existenţă de date suficiente privind încălcarea legislaţiei silvice sau
a regulilor şi termenelor de vînătoare să exercite controlul obiectelor şi al
mijloacelor de transport şi să ridice în vederea confiscării, în modul stabilit, de la
contravenient produsele silvice şi cinegetice, uneltele cu care s-a comis încălcarea
şi actele aflate asupra lui;
f) să poarte şi să folosească arma de serviciu şi mijloacele speciale.
Personalul serviciului silvic:
a) este obligat să aibă studii de specialitate sau experienţă în domeniul
silviculturii;
b) este supus asigurării de stat obligatorii din contul mijloacelor fondului de
conservare şi dezvoltare a pădurilor;
c) este asigurat în mod gratuit cu echipament de serviciu;
d) în exerciţiul funcţiunii poartă uniformă de serviciu de model stabilit, care se
atribuie gratuit;
e) este asigurat cu arma de foc, loturi auxiliare de serviciu, fîneţe şi păşuni
(inclusiv pensionarii şi văduvele foştilor angajaţi);
f) are alte drepturi şi înlesniri stabilite prin legislaţie. (art. 65 CS)

2.6. Controlul de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei

fondurilor forestier şi cinegetic.
Controlul de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei
fondurilor forestier şi cinegetic are drept sarcină asigurarea respectării de către
persoanele fizice şi juridice a legislaţiei silvice şi cinegetice.
El este exercitat de către Guvern şi organele de stat pentru protecţia mediului
înconjurător. (art. 20 CS)
De competenţa organelor silvice de stat în exercitarea controlului
departamental asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor
forestier şi cinegetic ţin:
a) aplicarea normelor tehnice, economice, juridice şi silvice care asigură
respectarea regimului silvic;
b) respectarea modului de eliberare a lemnului pe picior;
c) respectarea prevederilor amenajamentelor silvice;
d) regenerarea pădurilor şi împădurirea terenurilor goale;
e) respectarea tehnologiilor respective la executarea lucrărilor în fondul
forestier;
f) respectarea modului stabilit de ţinere a evidenţei de stat a fondului forestier,
cadastrului silvic de stat şi monitoringului forestier;
114
 g) valorificarea raţională a resurselor silvice;
h) organizarea pazei şi protecţiei pădurilor;
i) efectuarea folosinţelor silvice;
j) utilizarea raţională a fondului cinegetic;
k) ţinerea evidenţei faunei sălbatice şi autorizarea vînătorii;
l) respectarea regulilor şi termenelor stabilite pentru vînătoare, a măsurilor de
securitate la vînătoare. (art. 21 CS)
De competenţa organelor de stat pentru protecţia mediului înconjurător în
exercitarea controlului de stat asupra stării, folosirii regenerării, pazei şi
protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic ţin:
a) îndeplinirea programelor, aprobate de Guvern, privind folosirea,
regenerarea, paza şi protecţia pădurilor;
b) concordanţa procentului de împădurire cu normativele stabilite;
c) respectarea normelor de folosinţă a produselor pădurii;
d) repartizarea pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale;
e) protecţia şi folosirea unor specii rare şi protejate de plante şi animale aflate
pe cale de dispariţie de pe terenurile din fondul forestier;
f) respectarea regimului stabilit în ariile protejate ale terenurilor din fondul
forestier;
g) stabilirea şi respectarea normelor de recoltare a animalelor şi păsărilor
sălbatice;
h) folosirea raţională a fondurilor forestier şi cinegetic;
i) analiza stării fondurilor forestier şi cinegetic. (art. 22 CS)

2.7. Controlul obştesc asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei

fondurilor forestier şi cinegetic.
Cetăţenii şi asociaţiile obşteşti au dreptul să primească de la organele silvice
de stat şi de la organele de stat pentru protecţia mediului înconjurător informaţie
despre starea fondurilor forestier şi cinegetic, măsurile planificate şi realizate de
conservare şi folosire a acestora, să propună şi să realizeze măsuri privind paza şi
folosirea raţională a fondurilor forestier şi cinegetic, conservarea biodiversităţii în
ele.

3. Cadastrul silvic de stat.

Ţinerea evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadastrului silvic de stat are

drept scop organizarea folosirii raţionale a fondului forestier, regenerării, pazei şi
protecţiei eficiente a pădurilor, exercitarea controlului sistematic al schimbărilor
calitative şi cantitative ale pădurilor, asigurarea autorităţilor administraţiei publice
locale, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor interesaţi cu
informaţii despre fondul forestier. (art. 74 CS)

Cadastrul silvic de stat conţine un sistem de informaţii despre regimul

juridic al fondului forestier, clasificarea pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale,
115
aprecierea lor sub raport economic, altă informaţie necesară pentru gospodărirea
fondului forestier şi evaluarea rezultatelor activităţii economice în fondul forestier.
Ţinerea evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadastrului silvic de stat se
efectuează de către organele silvice de stat pe baza amenajamentelor silvice,
inventarierilor şi cercetărilor fondului forestier, conform unui sistem unic.
Materialele evidenţei de stat a fondului forestier sînt correlate cu datele din
cadastrul funciar.
Amenajamentul silvic include un sistem de măsuri pentru asigurarea
gospodăririi raţionale a terenurilor din fondul forestier şi realizării folosinţelor
silvice, regenerarea eficientă, paza şi protecţia pădurilor promovarea unei politici
tehnico-ştiinţifice unice, bazate pe concepţia de dezvoltare durabilă a pădurilor şi
silviculturii. (art. 71 CS)
Amenajamentul silvic include:
a) delimitarea hotarelor şi organizarea internă a teritoriilor întreprinderilor,
instituţiilor şi organizaţiilor, în gestiunea cărora se află terenuri din fondul
forestier;
b) executarea de lucrări topografico-geodezice şi de cartografiere specială a
pădurilor;
c) inventarierea fondului forestier prin determinarea compoziţiei şi vîrstei
arboreturilor, stării lor, caracteristicilor calitative şi cantitative ale resurselor
silvice;
d) stabilirea terenurilor din fondul forestier, care necesită efectuarea tăierilor
de îngrijire, de igienă, de reconstrucţie, a măsurilor de regenerare, împădurire,
ameliorare, pază şi protecţie a pădurilor şi a altor măsuri, precum şi determinarea
ordinii şi modalităţilor de executare a lor;
e) argumentarea divizării pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale,
prezentarea de propuneri privind schimbarea grupelor sau categoriilor funcţionale
ale pădurilor;
f) determinarea posibilităţii de recoltare a masei lemnoase prin tăieri de
produse principale, a volumului tăierilor de reconstrucţie, de conservare, de
îngrijire, de igienă şi a altor tipuri de folosinţe silvice;
g) stabilirea volumului de măsuri destinate regenerării pădurilor, protecţiei
pădurilor împotriva incendiilor, dăunătorilor şi bolilor, precum şi a volumelor altor
măsuri silvice;
h) cercetări şi explorări biologice ale pădurilor;
i) controlul asupra executării proiectelor elaborate în cadrul amenajamentului
silvic, precum şi a altor măsuri de amenajare a pădurilor.
Amenajarea pădurilor se efectuează de către serviciul de stat de amenajament
silvic, conform unui sistem unic, o dată la 10 ani.

Monitoringul forestier reprezintă un sistem de observaţii şi prognozări

pentru relevarea schimbărilor stării pădurilor, descoperirea şi prevenirea proceselor
şi tendinţelor negative din păduri. (art. 76 CS)

116
 4. Reglementarea juridică a folosirii fondului forestier.

Terenurile din fondul forestier pot fi date în folosinţă persoanelor fizice şi

juridice, asociaţiilor obşteşti şi organizaţiilor religioase. (art. 25 CS)

Atribuirea terenurilor din fondul forestier în folosinţă se efectuează de către

organele silvice de stat şi autorităţile administraţiei publice locale.
Terenurile din fondul forestier pot fi atribuite în folosinţă în condiţii de
arendă, folosinţă gratuită şi folosinţă de scurtă durată. (art. 26 CS)

Încetarea dreptului de folosinţă a terenurilor din fondul forestier are loc în

cazurile:
a) renunţării benevole la efectuarea folosinţelor silvice;
b)expirării termenului pentru care a fost oferit dreptul de folosinţă a terenurilor
din fondul forestier;
c) suspendării activităţii întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, cetăţenilor
care beneficiau de folosinţe silvice;
d) folosirii fondului forestier cu încălcarea regulilor şi modului stabilit de
folosire;
e) neachitării la termen a plăţii pentru folosinţele silvice;
f) scoaterii terenurilor din fondul forestier pentru necesităţi de stat şi publice;
g) expirării termenului contractului de arendă. (art. 28 CS)

Beneficiarii silvici au dreptul:

a) să primească în folosinţă terenuri din fondul forestier pentru recoltarea
produselor pădurii, precum şi pentru cositul fînului, păşunatul vitelor pe anumite
sectoare şi pentru alte folosinţe silvice;
b)să construiască drumuri, blocuri de producţie şi administrative, să amenajeze
platforme pentru stivuirea producţiei silvice, locuri de parcare a autovehiculelor,
altor mijloace de transport. (art. 30 CS)
Beneficiarii silvici sînt obligaţi:
a) să folosească raţional parchetele, care le-au fost puse la dispoziţie pentru
recoltarea masei lemnoase, fîneţele, alte terenuri silvice;
b) să nu admită pierderea masei lemnoase recoltate;
c) să cureţe parchetele de resturile de exploatare, iar terenurile deteriorate în
procesul exploatării să fie aduse într-o stare bună pentru folosire conform
destinaţiei;
d) să achite la termen plata pentru folosirea terenurilor din fondul forestier;
e) să execute lucrările prin metode care nu afectează starea şi regenerarea
pădurilor, precum şi starea bazinelor acvatice şi a altor obiecte naturale;
f) să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor, să ia măsuri de apărare
împotriva incendiilor în locurile de executare a lucrărilor, iar în cazul apariţiei
incendiilor de pădure, să le stingă în cel mai scurt timp;
g) să îndeplinească alte cerinţe în conformitate cu regulamentele de folosire a
fondului forestier. (art. 30 CS)
117
 Imixtiunea în activitatea beneficiarilor silvici este interzisă.
Drepturile încălcate urmează să fie restabilite, iar pagubele pricinuite de
încălcarea drepturilor beneficiarilor silvici urmează să fie integral recuperate.

Cetăţenii au acces liber pe teritoriul fondului forestier.

Folosirea gratuită a pădurilor de către cetăţeni are loc în scopuri de recreere,
pentru recoltarea fructelor şi pomuşoarelor sălbatice, nucilor, ciupercilor şi altor
produse ale pădurii, cu excepţia cazurilor în care recoltarea se efectuează pe
sectoare ameliorate sau artificiale, fie în locuri special amenajate.
Accesul cetăţenilor în păduri şi recoltarea produselor accesorii pot fi limitate
sau interzise de către organele silvice de stat, prin decizia autorităţilor
administraţiei publice locale, în scopul prevenirii incendiilor şi în alte scopuri, iar
în pădurile rezervaţiilor şi în alte păduri cu regim special de protecţie în legătură
cu stabilirea unui regim special.
Cetăţenii sînt obligaţi să respecte în păduri regulile de apărare împotriva
incendiilor, să nu comită tăierea şi vătămarea arborilor şi arbuştilor, distrugerea şi
deteriorarea muşuroaielor de furnici şi cuiburilor de păsări, să recolteze produsele
accesorii ale pădurii în termene şi prin metode care nu prejudiciază regenerarea
acestora. (art. 32 CS)

Produse ale pădurii sînt considerate produsele lemnoase şi nelemnoase,

serviciile legate de folosirea pădurilor, precum şi rezultatele activităţii de realizare
a funcţiilor de protecţie a pădurilor. (art. 33 CS)
Produse lemnoase sînt:
a) produsele principale, rezultate din tăieri de regenerare şi de conservare a
pădurilor;
b) produsele secundare, rezultate din tăieri de îngrijire a arboreturilor
(degajări, curăţiri, rărituri) şi tăieri de reconstrucţie;
c) produsele rezultate din tăieri de igienă, necesitatea efectuării cărora este
cauzată de uscarea totală sau parţială a arborilor;
d) produsele rezultate din alte tăieri;
e) produsele auxiliare (cioturi, coji etc.);
f) produsele rezultate din lichidarea efectelor calamităţilor naturale (doborîturi
de vînt, rupturi de zăpadă etc.).
Produse nelemnoase sînt:
a) vînatul, peştele, melcii de viţă de vie etc.;
b) produsele accesorii ale pădurii: fructe şi pomuşoare sălbatice, nuci, ciuperci,
plante medicinale şi alte plante;
c) rezultatele folosinţei pădurii în scopuri de cercetare ştiinţifică, de recreere,
turistice, sportive etc.

Folosirea pădurii se efectuează în limitele normativelor ştiinţific argumentate,

determinate în baza amenajamentului silvic, inventarierii şi cercetării fondului
forestier.

118
 Volumul anual de recoltare a masei lemnoase la produsele principale se
stabileşte pe fiecare unitate de producţie, în limita posibilităţii prevăzute de
amenajamentele silvice. Se admit tăieri rase pe parchete cu o suprafaţă de cel mult
2,0 ha cu respectarea termenului de alăturare. (art. 34 CS)

Efectuarea folosinţelor silvice, cu excepţia folosirii gratuite, se permite în

baza autorizaţiei de exploatare sau biletului silvic.
Autorizaţia de exploatare şi biletul silvic se acordă de către întreprinderile,
instituţiile şi organizaţiile care au în gestiune terenuri din fondul forestier. Se pot
efectua numai tipurile de folosinţe silvice prevăzute în autorizaţia de exploatare
sau în biletul silvic. (art. 35 CS)

Folosinţe silvice:
⇒ Recoltarea şi transportarea masei lemnoase.
Recoltarea masei lemnoase prin tăieri de regenerare (tăierea arboreturilor
exploatabile) se efectuează în toate pădurile, cu excepţia pădurilor rezervaţiilor,
pădurilor parcurilor naţionale, pădurilor monumente ale naturii, pădurilor de
importanţă ştiinţifică sau istorico-culturală, plantaţiilor silvice cu pomi fructiferi,
pădurilor urbane, pădurilor-parc, sectoarelor de păduri-parc din zonele verzi ale
localităţilor, pădurilor din prima şi a doua zonă de protecţie sanitară a surselor de
alimentare cu apă şi a staţiunilor balneare, pădurilor antierozionale.
Recoltarea masei lemnoase prin tăieri secundare şi alte tăieri în legătură cu
construcţia drumurilor, clădirilor, trasarea parcursului conductelor, liniilor de
transport de energie electrică etc. se permite în toate pădurile.
În cadrul unor arii protejate pot fi interzise orice tipuri de tăieri în
conformitate cu regimul special de protecţie a lor.
Produsele lemnoase pot fi transportate de la locul de recoltare sau de
depozitare numai fiind însoţite (pe toată durata transportului) de actele respective
din care rezultă cu certitudine legalitatea provenienţei acestora (bonul de plată,
factura de expediţie etc.). Inspectoratul Ecologic de Stat, organele silvice de stat,
organele de poliţie (organele de control) sînt autorizate să controleze circulaţia
produselor lemnoase şi să le reţină pe cele fără acte legale de provenienţă.
Produsele lemnoase reţinute vor fi date pentru păstrare provizorie întreprinderii
silvice teritoriale, care va asigura depozitarea şi paza lor.
Dacă în termenul stabilit de organul de control sau ca urmare a hotărîrii
judecătoreşti nu poate fi stabilită provenienţa produselor lemnoase reţinute,
acestea vor fi confiscate în conformitate cu prevederile Codului penal sau ale
Codului cu privire la contravenţiile administrative. În cazul în care a fost stabilită
provenienţa legală, produsele lemnoase reţinute vor fi restituite proprietarului, care
va suporta cheltuielile de depozitare.
Produsele lemnoase autohtone pot fi exportate numai în baza contractelor de
export, însoţite de certificatul de origine eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie
şi de certificatul de calitate eliberat de autoritatea silvică centrală. În cazul
exportului lemnului brut autohton, este necesar avizul organelor teritoriale de
protecţie a mediului înconjurător.
119
 ⇒ Recoltarea produselor lemnoase auxiliare şi a materiei prime tehnice.
Recoltarea cioturilor, cojilor, altor produse lemnoase auxiliare şi a materiei
prime tehnice pentru prelucrare industrială şi satisfacerea necesităţilor populaţiei se
permite fără afectarea pădurii, în modul stabilit de către autoritatea silvică centrală
de comun acord cu Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale. (art. 37 CS)

⇒ Folosinţele silvice accesorii.

Recoltarea şi achiziţionarea fructelor şi pomuşoarelor sălbatice nucilor,
ciupercilor, plantelor medicinale şi altor produse ale pădurii amplasarea stupilor şi
prisăcilor, cositul fînului şi păşunatul vitelor în anumite sectoare ale fondului
forestier care nu sînt locuri de creştere şi de trai ale speciilor rare şi protejate de
plante şi animale aflate pe cale de dispariţie se permit fără a se afecta pădurea.
Sînt interzise recoltarea şi achiziţionarea plantelor efemere, precum şi a
plantelor incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova.
Păşunatul caprinelor şi ovinelor în păduri este interzis. (art. 38 CS)

⇒ Folosirea pădurii în scopuri de recreere.

Pentru organizarea odihnei populaţiei, autorităţile administraţiei publice
locale, gestionarii de terenuri din fondul forestier, precum şi, cu acordul lor, alte
întreprinderi, instituţii şi organizaţii, desfăşoară activităţi de amenajare a
sectoarelor de pădure şi de deservire social-culturală a populaţiei în pădurile
zonelor verzi ale localităţilor şi în alte păduri care sînt folosite pentru odihnă, sport
şi turism, păstrînd mediul silvic şi landşafturile naturale, arhitectura zonelor
suburbane şi respectînd cerinţele sanitare. (art. 39 CS)

⇒ Folosirea terenurilor din fondul forestier pentru necesităţile gospodăriei

cinegetice.
Fauna sălbatică de interes vînătoresc şi terenurile de vînătoare amplasate în
cadrul fondului forestier sînt parte componentă a fondului cinegetic. Folosirea
terenurilor din fondul forestier pentru necesităţile gospodăriei cinegetice se
efectuează fără afectarea pădurii. (art. 40 CS)

⇒ Folosirea terenurilor din fondul forestier în scopuri de cercetare ştiinţifică.

Pentru efectuarea cercetărilor ştiinţifice, întreprinderilor, instituţiilor şi
organizaţiilor respective li se pot repartiza terenuri din fondul forestier. Pe aceste
terenuri pot fi limitate sau interzise folosinţele silvice ale altor întreprinderi,
instituţii şi organizaţii, precum şi ale cetăţenilor, dacă acestea nu sînt conforme
scopurilor efectuării lucrărilor de cercetare ştiinţifică. (art. 41 CS)

⇒ Limitarea folosinţelor silvice pe teritoriile ariilor protejate.

În rezervaţii, parcuri naţionale, alte arii protejate se interzic folosinţele silvice
ce nu sînt conforme scopurilor creării acestora. (art. 42 CS)

Folosinţele silvice se efectuează contra plată.

120
 Plăţile pentru folosinţele silvice sînt folosite pentru paza pădurilor, sporirea
calităţii lor, stimularea materială a deţinătorilor de terenuri din fondul forestier,
precum şi pentru amenajarea pădurilor. (art. 43 CS)

5. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei silvice.

Pentru încălcarea legislaţiei silvice persoanele fizice şi juridice sînt trase la

răspundere în conformitate cu legislaţia. (art. 85 CS)

Conform CS, art. 84, contravenţii silvice sînt considerate:

a) tăierea ilicită şi vătămarea arborilor şi arbuştilor pînă la gradul de încetare a
creşterii lor;
b) vătămarea ilicită a arborilor şi arbuştilor care nu întrerupe creşterea lor;
c) nimicirea şi vătămarea pădurilor ca rezultat al incendierii sau folosirii
neglijente a focului;
d) încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor şi regulilor sanitare în
pădure;
e) distrugerea şi vătămarea culturilor silvice, arboreturilor tinere provenite
prin regenerare naturală, seminţişului natural şi preexistent de pe terenurile
destinate reîmpăduririi;
f) distrugerea şi vătămarea puieţilor şi butaşilor din pepiniere şi plantaţii
silvice;
g) încălcarea termenelor de restituire a terenurilor din fondul forestier sau
neonorarea obligaţiunilor de aducere a terenurilor în stare utilă de folosire;
h) încălcarea modului şi a termenelor de împădurire a parchetelor exploatate şi
a terenurilor neîmpădurite din fondul forestier;
i) folosirea neautorizată a terenurilor din fondul forestier pentru defrişare,
construcţia de clădiri administrative, depozite şi alte obiecte;
j) recoltarea şi nimicirea speciilor rare şi protejate de plante şi animale aflate
pe cale de dispariţie;
k) recoltarea neautorizată a ierbii şi păşunatul ilicit al vitelor pe terenurile din
fondul forestier;
l) recoltarea neautorizată a fructelor şi pomuşoarelor sălbatice, nucilor,
ciupercilor, plantelor medicinale şi a altor plante, a melcilor de viţă de vie pe
sectoarele unde aceasta este interzisă sau este permisă numai în baza biletului
silvic, încălcarea modului şi termenelor stabilite de recoltare;
m) încălcarea modului stabilit de tăiere, colectare şi transport al masei
lemnoase;
n) distrugerea şi deteriorarea semnelor de restricţie, indicatoarelor de
amenajament silvic şi bornelor silvice, obiectelor de agitaţie şi informaţie vizuală,
îngrădirilor de interdicţie şi a construcţiilor din locurile de agrement;
o) distrugerea şi deteriorarea fîneţelor şi păşunilor de pe terenurile din fondul
forestier;

121
 p) distrugerea şi deteriorarea canalelor de desecare, sistemelor de drenaj,
drumurilor şi instalaţiilor inginereşti de pe terenurile din fondul forestier;
q) distrugerea şi deteriorarea muşuroaielor de furnici;
r) amplasarea neautorizată a stupilor şi a prisăcilor pe terenurile din fondul
forestier sau nerespectarea prescripţiilor din biletul silvic în cazul amplasării lor;
s) decopertarea şi distrugerea neautorizată a litierei, păturii vii şi a stratului de
sol fertil pentru a le folosi în alte scopuri decît cele silvice;
t) poluarea fondului forestier cu deşeuri şi reziduuri de construcţie, menajere şi
de altă natură;
u) circulaţia şi parcarea autovehiculelor, altor mijloace de transport pe
terenurile din fondul forestier, în afara drumurilor publice şi în locuri interzise;
v) nimicirea faunei de pădure, cu excepţia speciilor de carantină.
Cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin contravenţii silvice
se stabileşte conform tarifelor prevăzute în anexele nr.1-16 la Codul Silvic. (art. 85
CS)
Esta interzisă includerea valorii terenurilor din fondul forestier în calitate de
cotă-parte în capitalul statutar al agentului economic, utilizarea acestor terenuri în
calitate de gaj, alte acţiuni care pot avea drept consecinţă schimbarea deţinătorului
de terenuri din fondul forestier.
Actele de vînzare-cumpărare, donaţie, gajare şi de altă natură săvîrşite între
deţinătorii de terenuri din fondul forestier cu încălcarea legislaţiei se declară nule
de către instanţele judecătoreşti. (art. 83 CS)

Producţia lemnoasă, alte produse ale pădurii dobîndite ilicit sînt supuse
confiscării şi transmiterii întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei respective care
administrează gospodăria silvică sau beneficiarului silvic.
Dacă confiscarea producţiei silvice dobîndite ilicit este imposibilă, se
încasează contravaloarea ei. (art. 86 CS)

Pagubele cauzate de scoaterea şi ocuparea temporară a terenurilor din fondul

forestier, de limitarea drepturilor deţinătorilor de terenuri din fondul forestier şi de
înrăutăţirea stării calitative a pădurilor, ca rezultat al activităţii întreprinderilor,
instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor, sînt supuse compensării integrale, inclusiv
veniturile ratate, în folosul deţinătorilor de terenuri din fondul forestier păgubiţi.
Compensarea pagubelor se efectuează în modul stabilit de legislaţie de către
întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii, cărora le sînt repartizate
terenuri din fondul forestier, precum şi de către întreprinderile, instituţiile,
organizaţiile şi cetăţenii, activitatea cărora conduce la limitarea drepturilor
deţinătorilor de terenuri din fondul forestier sau la înrăutăţirea stării calitative a
pădurilor din apropiere. (art. 88 CS)

Pierderile producţiei silvice, cauzate de scoaterea terenurilor din fondul

forestier pentru folosirea lor în alte scopuri decît cele silvice, de limitarea
drepturilor deţinătorilor de terenuri din fondul forestier şi de înrăutăţirea stării
calitative a pădurilor, ca rezultat al activităţii întreprinderilor, instituţiilor,
122
organizaţiilor şi cetăţenilor, urmează a fi compensate în fondul de conservare şi
dezvoltare a pădurilor. Compensarea acestor pierderi se efectuează concomitent cu
repararea prejudiciilor.
Pierderile indicate se recuperează de către întreprinderile, instituţiile,
organizaţiile şi cetăţenii cărora li se repartizează terenuri din fondul forestier,
precum şi de către întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii, în jurul
obiectelor cărora se stabilesc zone de protecţie, sanitare şi de pază, fapt care
conduce la scoaterea terenurilor din fondul forestier din ciclul de producţie
forestieră. (art. 89 CS)
Mijloacele financiare încasate în urma recuperării pierderilor producţiei
silvice sînt folosite pentru regenerarea, paza, protecţia pădurilor şi sporirea
productivităţii lor. (art. 90 CS)
Litigiile intervenite între gestionarii de terenuri din fondul forestier şi
autorităţile administraţiei publice locale se soluţionează de către organele ierarhic
superioare, ale căror decizii pot fi atacate în instanţa judecătorească.
Litigiile patrimoniale privind relaţiile silvice se soluţionează de către instanţa
judecătorească competentă. (art. 81, 82 CS)

123
 TEMA VIII. REGIMUL JURIDIC DE PROTECŢIE A REGNULUI
ANIMAL.

1. Regnul animal ca obiect de protecţie şi utilizare.

2. Administrarea şi controlul de stat în domeniul protecţiei şi folosirii
regnului animal.
3. Cadastrul de stat al regnului animal.
4. Dreptul de beneficiere a resurselor regnului animal.
5. Măsurile juridice de protecţie a resurselor regnului animal.
6. Regimul juridic al gospodăriei cinegetice.
7. Protecţia resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în bazinele
piscicole din republică.
8. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei cu privire la protecţie şi
folosire a regnului animal.

1. Regnul animal ca obiect de protecţie şi utilizare.

Lumea animală, ca un component de bază al biocenozelor naturale, joacă un

rol important în menţinera echilibrului ecologic. Un şir de specii de animale
servesc drept surse pentru obţinerea unor materii prime industriale, medicinale,
produselor alimentare şi altor valori materiale, necesare pentru satisfacerea
cerinţelor populaţiei şi ale economiei naţionale, alte specii sînt utilizate în scopuri
ştiinţifice, cultural-educative şi estetice.

Cadrul juridic pentru asigurarea protecţiei eficiente şi folosirii raţionale a

resurselor regnului animal îl constituie Legea regnului animal (LRA) Nr.439-
XIII din 27.04.95 // în MO RM nr.62-63/688 din 09.11.1995.
Lege reglementează relaţiile în domeniul protecţiei şi folosirii animalelor
sălbatice (mamifere, păsări, reptile, amfibii, peşti, insecte, crustacee, moluşte etc.),
animale care vieţuiesc în mod natural pe uscat, în apă, în atmosferă sau în sol şi
populează permanent sau temporar teritoriul republicii.
Relaţiile în domeniul protecţiei şi folosirii animalelor domestice, precum şi a
animalelor sălbatice întreţinute în captivitate sau semicaptivitate în scopuri
124
economice, ştiinţifice, cultural-educative şi estetice, nu cad sub incidenţa prezentei
legi. (art. 1 LRA)

Regn animal - cea mai mare categorie sistematică în biologie. Totalitatea

unor specii de animale care vieţuiesc în mod natural pe uscat, în apă, în atmosferă
sau în sol, inclusiv monocelulare, nevertebrate şi cordate.
Regnul animal este proprietate publică. Sînt interzise acţiunile (inacţiunile)
care, într-un mod sau altul, încalcă dreptul proprietăţii publice asupra regnului
animal. (art. 3 LRA)

2. Administrarea şi controlul de stat în domeniul

protecţiei şi folosirii regnului animal.

Administrarea de stat în domeniul protecţiei şi folosirii resurselor regnului

animal se realizează de către Guvern prin intermediul Ministerului Ecologiei şi
Resurselor Naturale, autorităţilor administraţiei publice locale. (art. 4 LRA)

Competenţa Guvernului:
- adoptă acte normative şi standarde ecologice în domeniul protecţiei şi
folosirii raţionale a animalelor şi habitatului lor,
- aprobă programele de stat în scopul menţinerii echilibrului ecologic şi
diversităţii regnului animal,
- organizează realizarea lor.
Competenţa autorităţilor administraţiei publice locale:
- exercită controlul asupra protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal,
- coordonează amplasamentele obiectelor care afectează starea regnului
animal, programele de acţiuni în domeniul protecţiei, folosirii şi reproducerii
regnului animal,
- efectuează măsuri de protecţie şi ameliorare a habitatului animalelor,
- limitează drepturile beneficiarilor regnului animal.
Competenţa Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale:
- coordonează şi exercită controlul de stat asupra respectării legislaţiei cu
privire la protecţia şi folosirea regnului animal.

Organizaţiile social-politice, sindicatele, societăţile vînătorilor şi pescarilor,

societăţile ştiinţifice şi alte organizaţii obşteşti pot acorda sprijin autorităţilor
publice şi pot participa nemijlocit la munca de educaţie ecologică a populaţiei, la
realizarea măsurilor de protecţie şi folosire raţională a resurselor regnului animal,
pot crea, conform regulamentelor (statutelor) lor, de comun acord cu Ministerul
Ecologiei şi Resurselor Naturale şi cu autorităţile administraţiei publice locale
inspectorate ecologice obşteşti. (art. 8 LRA)
Cetăţenii sînt datori să păstreze şi să ocrotească regnul animal. Ei pot
participa personal sau prin intermediul organizaţiilor obşteşti la realizarea
măsurilor de protecţie, folosire raţională a resurselor regnului animal, pot prezenta
125
propuneri corespunzătoare autorităţilor publice şi organizaţiilor obşteşti, pot
comunica despre încălcările legislaţiei cu privire la protecţia şi folosirea resurselor
regnului animal.

Cerinţele principale privind protecţia şi folosirea resurselor regnului animal:

a) conservarea diversităţii de specii de animale care vieţuiesc în mod natural;
b) protecţia şi ameliorarea habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de
migraţie a animalelor;
c) conservarea integrităţii biocenozelor;
d) reglementarea efectivului de animale în scopul menţinerii echilibrului
ecologic, ocrotirii sănătăţii populaţiei şi prevenirii pagubelor ce pot fi cauzate
economiei naţionale;
e) repararea completă a pagubelor cauzate habitatului animalelor şi regnului
animal şi alocarea de mijloace cu destinaţie specială pentru restabilirea efectivului
de animale sau a mediului lor de trai. (art. 7 LRA)

3. Cadastrul de stat al regnului animal.

Obiectivele, structura şi modul de organizare şi ţinere a Evidenţei de stat a

speciilor de animale şi a Cadastrului de stat al regnului animal sunt stabilite prin:
Legea regnului animal (LRA) Nr.439-XIII din 27.04.95 // în MO RM
nr.62-63/688 din 09.11.1995,
Hotărârea Guvernului Nr.1005 din 13.09.2004 privind aprobarea
Regulamentului Cadastrului de stat al regnului animal (RCRA) // în MO RM
175-177/1195, 24.09.2004.

Cadastrul de stat al regnului animal conţine totalitatea informaţiilor despre

arealul, efectivul, locurile de vieţuire şi reproducere a animalelor şi folosirea lor.
Evidenţa de stat a speciilor de animale - totalitatea informaţiilor despre
efectivul, calitatea, răspîndirea speciilor de animale şi modificările survenite în
populaţii, comunităţi şi ecosisteme. (art. 2 RCRA)

Obiectivele Cadastrului sînt:

a) inventarierea resurselor regnului animal;
b) caracteristica stării speciilor şi a populaţiilor de animale;
c) elucidarea efectului ecologico-economic al resurselor regnului animal;
d) selectarea strategiei şi tacticii de protecţie, reproducere şi utilizare raţională
a regnului animal;
e) elaborarea pronosticului evoluţiei efectivului de animale şi crearea băncii de
date. (art. 3 RCRA)
Scopul Cadastrului este reflectarea stării faunei pentru adoptarea hotărîrilor
de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi de către instituţiile şi
organizaţiile furnizoare de informaţie pentru Cadastru privind optimizarea utilizării
resurselor regnului animal şi protecţia speciilor periclitate, vulnerabile şi rare.
126
 Sarcinile Cadastrului constau în caracterizarea resurselor regnului animal ca
mijloc specific de producere şi obţinere a bunurilor materiale şi culturale în scopuri
ştiinţifice, cultural-educaţionale, estetice, precum şi de conservare a componentelor
ecosistemelor naturale.

Totalitatea datelor despre efectivul, calitatea, răspîndirea, evaluarea şi rolul

regnului animal al ţării, puse la baza Cadastrului de stat al RA, se includ într-o
bancă de date.

Selectarea speciilor şi grupurilor de animale pentru Cadastru se efectuiază în

conformitate cu următoarele principii:
a) volumul informaţiei biologico-ecologice despre specii sau grupuri de specii;
b) speciile sau grupurile taxonomice cheie (reprezentative) de animale din
ecosisteme;
Specie-cheie (reprezentativă) - specie care prin efectivul, productivitatea şi locul (rolul) în
lanţurile trofo-energetice constituie, singură sau împreună cu alte specii asemănătoare, baza
comunităţii sau a ecosistemului.
Grup taxonomic - grup de animale înrudite, din aceeaşi familie sau dintr-o altă unitate
taxonomică.
c) categoria de raritate a speciilor de animale;
d) folosul sau dauna pe care le pot aduce speciile sau grupurile taxonomice de
animale.

Caracteristicile principale ale speciilor de animale:

- denumirea speciei (în limbile latină, moldovenească şi rusă);
- statutul speciei;
- răspîndirea;
- habitatul;
- structura demografică;
- densitatea şi dinamica numerică;
- reglarea numerică;
- rolul în natură şi pentru om;
- protecţia speciei;
- evaluarea economică.

În vedere determinării modificărilor survenite, în spaţiu şi în timp, în

populaţia, comunitatea sau ecosistemul respectiv se efectuiază monitorizarea
speciilor de animale.
În timpul monitorizării, probele şi observaţiile se fac pe acelaşi loc, prin
aceleaşi metode şi în număr stabilit, conform următoarelor principii:
- reprezentarea tuturor habitatelor caracteristice modului de viaţă;
- includerea celor mai valoroase terenuri;
- includerea terenurilor periclitate, în care modificările pot prezenta pericol;
- asigurarea gestionării adecvate a terenurilor valoroase neafectate.

127
 Datele acumulate în timpul monitorizării sînt studiate şi incluse în banca de
date computerizată.
Monitorizarea stării speciilor şi acumularea informaţiei permit formularea
concluziilor privind valorificarea raţională a faunei în ansamblu. (art. 8 RCRA)

Evidenţa de stat a regnului animal se efectuează de către:

a) Academia de Ştiinţe a Moldovei - a animalelor rare, periclitate şi
vulnerabile, a celor folositoare pentru agricultură şi silvicultură şi a celor de interes
ştiinţific;
b) Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare - a dăunătorilor culturilor
agricole şi a speciilor de peşti de interes economic, precum şi a purtătorilor şi
vectorilor agenţilor cauzatori de boli infecţioase la animale;
c) Ministerul Sănătăţii - a purtătorilor şi vectorilor agenţilor cauzatori de boli
infecţioase umane;
d) Agenţia de Stat pentru Silvicultură "Moldsilva" - a dăunătorilor pădurilor şi
a animalelor de vînat;
e) Serviciul Piscicol al Inspectoratului Ecologic de Stat al Ministerului
Ecologiei şi Resurselor Naturale - a resurselor piscicole din bazinele acvatice
naturale;
f) Societatea Vînătorilor şi Pescarilor - a animalelor de vînat, a altor animale
care vieţuiesc în terenurile de vînătoare ale fondului cinegetic, atribuite Societăţii;
g) alte organizatii şi subunităţi - a speciilor de animale ce ţin de genul de
activitate a acestor unităţi.
Coordonarea lucrărilor de ţinere a Evidenţei de stat şi a Cadastrului se
realizează de Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, în comun cu Academia
de Ştiinţe a Moldovei.
Cadastrul se întocmeşte pe o perioadă de 10 ani de către Academia de Ştiinţe
a Moldovei în baza Evidenţei de stat.

4. Dreptul de beneficiere a resurselor regnului animal.

Beneficiari ai regnului animal pot fi persoanele fizice şi juridice, indiferent de

tipul de propritate şi forma de organizare juridică. (art. 21 LRA)

Respectînd cerinţele prevăzute de legislaţie, pot fi practicate următoarele

modalităţi de folosire a resurselor regnului animal:
a) vînătoarea sportivă şi de amatori;
b) pescuitul industrial, sportiv şi de amatori;
c) dobîndirea de animale care nu constituie obiecte ale vînatului şi pescuitului;
d) folosirea în scopuri economice, ştiinţifice, cultural-educative şi estetice;
e) folosirea proprietăţilor utile ale animalelor şi a produselor activităţii vitale a
acestora. (art. 22 LRA)

128
 Persoanele fizice şi juridice au dreptul să practice doar acele modalităţi de
folosire a resurselor regnului animal, care sînt stabilite de LRA şi permise în
perioada respectivă sau pe teritoriul respectiv de către organele de stat pentru
protecţia şi folosirea resurselor regnului animal şi de către autorităţile
administraţiei publice locale.
Drepturile de folosinţă a resurselor regnului animal pot fi limitate de către
organele de control şi de autorităţile administraţiei publice locale în cazurile
reducerii efectivului de animale sau retragerii din folosinţă a unor specii de
animale în scopul protecţiei lor. (art. 30 LRA)

Obligaţiunile beneficiarilor regnului animal:

a) să respecte regulile, normele, termenele stabilite şi alte cerinţe de protecţie
şi folosire a resurselor regnului anumal;
b) să folosească resursele regnului animal utilizînd mijloace ce nu
prejudiciază integritatea biocenozelor naturale şi asigură protecţia animalelor care
nu au fost oferite în uzufruct;
c) să ţină evidenţa efectivului de animale oferite în uzufruct, cu excepţia celor
din pescuitul industrial, să verifice starea mediului lor de trai;
d) să realizeze măsurile necesare pentru reproducerea regnului animal;
e) să acorde ajutor multilateral organelor de stat, altor organe care exercită
controlul asupra protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal;
f) să nu admită degradarea habitatului animalelor;
g) să repare pagubele cauzate regnului animal ;
h) şi alte cerinţe privind protecţia, folosirea şi reproducerea resurselor regnului
animal. (art. 31 LRA)

Dreptul de folosinţă a resurselor regnului animal se sistează în cazul:

a) dispariţiei necesităţii de folosinţă sau renunţării la ea;
b) expirării termenului de folosinţă stabilit;
c) apariţiei necesităţii de retragere din folosinţă a unor specii de animale în
scopul protecţiei lor;
d) lichidării unităţii căreia i s-a acordat dreptul de folosinţă;
e) neachitării la termen a plăţii pentru folosirea animalelor;
f) nerespectării de către beneficiar a regulilor, normelor, termenelor stabilite şi
altor cerinţe de protecţie şi folosire a resurselor regnului animal. (art. 32 LRA)
Sistarea dreptului de folosinţă a resurselor regnului animal se realizează prin
anularea autorizaţiei de folosinţă de către organul de stat care a eliberat-o.

5. Măsurile juridice de protecţie a resurselor regnului animal.

Protecţia regnului animal se asigură prin:

a) stabilirea regulilor, normelor, termenelor şi altor cerinţe de protecţie,
folosire şi reproducere a resurselor regnului animal;

129
 b) prevederea măsurilor de protecţie a animalelor în proiectele de amenajare a
teritoriului, de irigaţie, de construcţii şi în alte proiecte;
c) neadmiterea folosirii neautorizate a resurselor regnului animal;
d) protecţia şi ameliorarea habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de
migraţie a animalelor;
e) încasarea amenzilor şi despăgubirilor pentru pagubele cauzate animalelor şi
habitatului lor;
f) crearea de arii naturale protejate de stat;
g) reproducerea în condiţii de captivitate a speciilor de animale rare, periclitate
şi vulnerabile;
h) limitarea scoaterii animalelor din mediul natural şi aclimatizarea de specii
noi;
i) recultivarea terenurilor deteriorate şi crearea condiţiilor de vieţuire şi
reproducere pentru speciile de animale folositoare;
j) acordarea de ajutor animalelor în caz de îmbolnăvire sau pericol de pieire, ca
urmare a calamităţilor naturale şi a altor cauze;
k) efectuarea de cercetări ştiinţifice în domeniul protecţiei şi folosirii
resurselor regnului animal;
l) efectuarea monitoringului asupra proceselor şi fenomenelor ce au loc în
lumea animală;
m) educaţia ecologică a populaţiei. (art. 11 LRA)

⇒ Protecţia şi ameliorarea habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de

migraţie a animalelor.
Proiectarea şi executarea lucrărilor de desţelenire, irigaţie, desecare, defrişare,
extracţia zăcămintelor, construcţia diferitelor obiective, întocmirea rutelor turistice,
crearea zonelor de agrement, amplasarea căilor ferate, şoselelor, conductelor,
canalelor, barajelor etc. pot fi efectuate concomitent cu aplicarea reală a măsurilor
pentru păstrarea habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de migraţie a
animalelor. Aceste lucrări se efectuează cu informarea prealabilă scrisă a organelor
de resort, a opiniei publice, anexînd lista de măsuri preconizate. Efectuarea lor se
permite în baza autorizaţiei eliberate de către Ministerul Ecologiei. (art. 12 LRA)

⇒ Coordonarea privind amplasamentele obiectivelor care afectează starea

regnului animal.
Amplasamentele întreprinderilor, construcţiilor şi altor obiective se
coordonează cu Ministerul Ecologiei, cu autorităţile administraţiei publice locale
şi cu alte organe. (art. 13 LRA)

⇒ Prevenirea pieirii animalelor la efectuarea unor procese de producţie.

La efectuarea lucrărilor agricole, de construcţie, de exploatare a mijloacelor
de transport etc., persoanele fizice şi juridice sînt obligate să ia măsuri pentru
prevenirea pieirii animalelor. Se interzice incendierea vegetaţiei uscate, păstrarea
materialelor şi deşeurilor de producţie fără respectarea măsurilor stabilite pentru
prevenirea pieirii animalelor. (art. 14 LRA)
130
 ⇒ Protecţia speciilor de animale rare, periclitate şi vulnerabile.
Speciile de animale rare, periclitate şi vulnerabile sînt în mod obligatoriu
protejate de stat şi se includ în Cartea Roşie a Republicii Moldova.
Nu se admit acţiuni care pot conduce la pieirea, reducerea efectivului, precum
şi la degradarea habitatului acestor specii de animale.
Cartea Roşie [cuprinde] totalitatea informaţiilor privind starea şi măsurile de
protecţie a speciilor (subspeciilor, populaţiilor) de animale sălbatice şi de plante
sălbatice rare şi a celor aflate în primejdia dispariţiei din [RM], informaţii care sînt
necesare pentru elaborarea şi înfăptuirea unor măsuri în vederea păstrării şi
folosirii lor raţionale. (art. 1 Hotărârea Guvernului RM cu privire la Cartea
Roşie a RSS Moldoveneşti Nr.284 din 09.09.1985 // în Veştile nr.9/95, 1985)

⇒ Colecţiile de animale din fauna sălbatică.

Înfiinţarea şi completarea colecţiilor de animale din fauna sălbatică (colecţii
de animale vii în grădinile zoologice, precum şi de animale împăiate, preparate
anatomice etc.) de către persoane juridice prin scoaterea animalelor din mediul
natural anume în aceste scopuri se admite în baza autorizaţiei eliberate de către
Ministerul Ecologiei.
Persoanelor particulare li se interzice colecţionarea animalelor rare, periclitate
şi vulnerabile, incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova.
Posesorii de colecţii de animale din fauna sălbatică sînt obligaţi să respecte
regulile de păstrare, completare şi evidenţă a obiectelor colecţionate, precum şi
regulile de comercializare a acestora prevăzute de legislaţie.
Evidenţa de stat a colecţiilor de animale din fauna sălbatică, indiferent de
forma de proprietate şi deţinătorul colecţiei, precum şi ţinerea registrului acestora
sînt de competenţa Ministerului Ecologiei şi se efectuează în baza avizului
Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi al Institutului Naţional de Ecologie. (art. 17
LRA)

⇒ Protecţia animalelor în cazul aplicării chimicatelor în economia naţională.

Gospodăriile agricole, forestiere, ale transporturilor etc. care transportă,
păstrează şi aplică chimcale, precum şi cetăţenii sînt obligaţi să respecte regulile de
aplicare a chimicalelor în scopul neadmiterii pieirii animalelor şi degradării
habitatului lor.
Se interzice aplicarea chimicalelor pentru care nu au fost elaborate
normativele de concentraţii maxime admisibile în mediul înconjurător.
Persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare
juridică, sînt obligate să recupereze pagubele şi profitul ratat cauzate regnului
animal în urma aplicării chimicalelor. (art. 18 LRA)

⇒ Importul, exportul, reexportul, tranzitul, strămutarea, aclimatizarea şi

încrucişarea animalelor.
Importul şi exportul de animale se admit în bază de acord de mediu, eliberat
de Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale.
131
 Importul, exportul, reexportul şi tranzitul de animale reglementate de
Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră
pe cale de dispariţie (CITES)* se admit în bază de permis/certificat CITES,
eliberat de Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale (organul de gestiune
CITES), cu avizul autorităţilor ştiinţifice CITES ale Republicii Moldova.
Strămutarea animalelor în habitate noi, aclimatizarea unor specii de animale,
noi pentru fauna ţării, precum şi încrucişarea animalelor se admit în baza deciziei
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale. (art. 19 LRA)
* Republica Moldova a aderat la convenţie prin Legea 1246-XV din 28.09.2000. În
vigoare pentru Republica Moldova din 27 iunie 2001. // Publicată în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2001, volumul 28, pag.257

În scopul protecţiei regnului animal, drepturile beneficiarilor de folosinţă a

terenurilor, pădurilor, apelor şi subsolului pot fi limitate cu dreaptă şi prealabilă
despăgubire, stabilindu-se acestora obligaţiuni în vederea protecţiei animalelor şi
habitatului lor. (art. 20 LRA)

6. Regimul juridic al gospodăriei cinegetice.

6.1. Regimul juridic de folosire şi protecţie al gospodăriei cinegetice este

stabilit prin Legea regnului animal Nr.439-XIII din 27.04.95. Anexa Nr. 1.
Regulamentul gospodăriei cinegetice (RGC) // în MO RM nr.62-63/688 din
09.11.1995.

Conform Regulamentului gospodăriei cinegetice, gospodăria cinegetică este

una din ramurile de folosire a resurselor naturale, sarcinile principale ale căreia sînt
protecţia, folosirea raţională şi reproducerea fondului cinegetic de stat.
Fondul cinegetic unic de stat al Republicii Moldova este constituit din
totalitatea animalelor de interes vînătoresc şi multitudinea de terenuri de
vînătoare.
În fondul cinegetic nu intră animalele care în mod legal sînt întreţinute în
captivitate. (art. 4 RGC)
Terenuri de vînătoare se consideră terenurile fondurilor funciar, silvic şi al
apelor, care constituie habitatul animalelor aflate în condiţii de libertate. Acestea
sînt unităţi economice ale gospodăriei cinegetice.
Terenurile de vînătoare se divizează în:
a) terenuri atribuite persoanelor fizice şi juridice;
b) terenuri neatribuite, care constituie fondul de rezervă al statului.
Terenuri interzise pentru vînătoare se consideră rezervaţiile ştiinţifice,
peisagistice, parcurile naţionale, monumentele naturii etc.

Fondul cinegetic este un complex unic şi indivizibil, care nu se supune

privatizării sau transferării în altă formă de proprietate decît cea publică. (art. 6
RGC)

132
 Organizarea şi gestionarea gospodăriei cinegetice au ca scop reproducerea şi
sporirea efectivului de animale, sporirea productivităţii terenurilor de vînătoare,
efectuarea măsurilor de pază şi vînătoreşti, folosirea raţională a vînatului în
terenurile atribuite. (art. 10 RGC)
Acordarea dreptului de gestionare a gospodăriei cinegetice pe terenurile
silvice de vînătoare atribuite se efectuează în baza contractului de arendă a
terenurilor silvice de vînătoare încheiat între autoritatea silvică centrală şi
beneficiar, pe un termen de la 10 la 20 de ani, de comun acord cu Ministerul
Ecologiei şi Resurselor Naturale.
Atribuirea terenurilor de vînătoare preponderent neîmpădurite către fondurile
cinegetice se efectuează în baza contractelor încheiate între autorităţile
administraţiei publice locale şi beneficiari, pe un termen de nu mai puţin de 10 ani,
de comun acord cu Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale. (art. 11 RGC)
Neîndeplinirea sau nerespectarea de către beneficiar a clauzelor contractuale
pot servi drept temei pentru rezilierea contractului de arendă înainte de termen.

Persoanele fizice şi juridice, în a căror proprietate şi folosinţă se află terenuri

funciare, alte terenuri, pot păzi, în caz de necesitate, terenurile lor de invazia
animalelor. Construcţiile, instalate în acest scop, şi măsurile întreprinse nu pot
servi la capturarea, rănirea sau nimicirea animalelor. (art. 14 RGC)
Organizaţiile care proiectează şi efectuează pe teritoriul republicii lucrări
hidroameliorative, alte lucrări, ce afectează starea terenurilor de vînătoare şi
condiţiile de viaţă a animalelor, sînt obligate să prevadă, la proiectarea şi
efectuarea acestor lucrări, instalaţii speciale (bariere, treceri, scări etc.), precum şi
măsuri care ar garanta păstrarea calităţii terenurilor de vînătoare, păstrarea
habitatului natural, condiţiilor de reproducere şi căilor de migraţie a animalelor.
Beneficiarii de terenuri sînt obligaţi să ia în considerare interesele gospodăriei
cinegetice în procesul de efectuare a lucrărilor agricole şi silvice. (art. 15 RGC)
În scopul protecţiei fondului cinegetic drepturile beneficiarilor de terenuri,
păduri, ape şi subsol pot fi limitate, cu atribuirea de obligaţiuni privind protecţia
animalelor şi habitatului lor.

6.2. Modul de acordare a drepturilor de vânătoare şi gestionare a

gospodăriei cinegetice.
Dreptul de vînătoare cu arme de foc de vînătoare pe teritoriul republicii se
acordă persoanei care domiciliază permanent pe teritoriul ţării, dacă aceasta a atins
vîrsta de 18 ani, este membru al unei societăţi de vînători, a susţinut probele
minimumului vînătoresc, a îndeplinit minimumul de participări obligatorii prin
muncă, a achitat în modul stabilit cotizaţia de membru şi taxa vînătorească.
Dreptul de vînătoare poate fi acordat şi persoanelor care nu domiciliază
permanent în republică. (art. 18 RGC)
Vînătorii se unesc în societăţi de vînători. Numărul lor se reglează în
dependenţă de suprafaţa de terenuri de vînătoare nu mai puţin de 200 ha la un
vînător.
133
 Drept adeverinţă pentru dreptul de vînătoare servesc carnetul de vînător,
aprobat de Societatea Vînătorilor şi Pescarilor din Republica Moldova, permisul
(foaia, fişa pentru recoltare) eliberate de Societatea Vînătorilor şi Pescarilor din
Republica Moldova pentru vînătoarea sportivă a păsărilor de baltă şi a animalelor
cu blană sau autorizaţia de a vîna animale sălbatice copitate, eliberată de
autoritatea silvică centrală.
În carnetul de vînător este necesar să fie indicate consemnările privind
susţinerea probelor minimumului vînătoresc, achitarea cotizaţiilor de membru şi
taxei vînătoreşti pentru anul în curs, îndeplinirea minimumului de participări
obligatorii prin muncă precum şi înregistrarea armei de foc de vînătoare. În caz de
lipsă a cel puţin unuia din consemnări carnetul de vînător este considerat
nevalabil.
Procurarea, păstrarea, transportarea şi folosirea armelor de foc de vînătoare
şi muniţiilor aferente se efectuează în conformitate cu Legea privind controlul
asupra armelor individuale.

Dreptul de vînătoare nu se acordă persoanelor:

a) care nu au vîrsta de 18 ani;
b) care suferă de boli psihice şi stau la evidenţă în unităţi medico-sanitare;
c) care nu dispun de autorizaţia de deţinere a armei de vînătoare;
d) ale căror antecedente penale nu au fost declarate nule pentru infracţiuni
premeditate, precum şi pentru orice infracţiune comisă prin aplicarea armelor de
foc, a substanţelor explozive sau toxice, pentru braconaj;
e) condamnate la privaţiune de libertate, inclusiv condiţionat cu antrenarea
obligatorie la muncă, pentru comiterea infracţiunilor premeditate;
f) eliberate condiţionat din detenţiune, cu antrenarea obligatorie la muncă;
g) trase la răspundere administrativă pentru braconaj sau altă formă de folosire
ilegală a armei. (art. 25 RGC)

6.3. Regulile, termenele şi metodele de vânătoare.

Vînătoare - depistarea în scopul dobîndirii, urmărirea şi dobîndirea propriu-
zisă a animalelor aflate în condiţii naturale.
Vînătoarea este o metodă de folosire a resurselor regnului animal. (art. 26
RGC)
Se egalează cu vînătoarea aflarea persoanelor pe terenuri de vînătoare,
inclusiv pe căile de acces comun cu arme neincluse în toc, în stare montată, gata
pentru aplicare, cu alte unelte de vînătoare, precum şi cu cîini şi păsări de vînătoare
(şoimi) sau cu producţie de vînat.

Pe teritoriul Republicii Moldova este permisă:

- vînătoarea sportivă,
- vînătoarea de amatori,
- vînătoarea în scopul stabilirii, reglementării efectivului de animale şi
selecţiei lor,
- vînătoarea în scopuri ştiinţifice, cultural-educative, estetice,

134
 - vînătoarea pentru trofee.

Modul şi mijloacele de efectuare a vînătorii se stabilesc de către Ministerul

Ecologiei şi Resurselor Naturale în comun cu autoritatea silvică centrală, după
stabilirea efectivului de vînat care urmează să fie împuşcat.
Dreptul de vînătoare se acordă de către Ministerul Ecologiei de comun acord
cu beneficiarii terenurilor de vînătoare.
Efectivul de vînat în fondul cinegetic se reglementează în limita densităţii
optimale a populaţiilor speciilor respective, astfel ca potenţialul lor biotic să
asigure autoreproducerea adecvată neafectînd ecosistemele silvic şi agricol.
Măsurile de reglementare a efectivului speciilor de vînat trebuie efectuate
prin metode care exclud vătămarea altor specii de animale şi asigură conservarea
habitatului lor.

Conform art.33 RGC, pe teritoriul Republicii Moldova sînt stabilite

următoarele termene de vînătoare:
 la m a m i f e r e :
- cerbi, elani şi mifloni . . . . . . . . . . . . . . . . de la 1 septembrie pînă la 31 decembrie
- căpriori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . de la 15 mai pînă la 15 octombrie
- căprioare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .de la 1 septembrie pînă la 31 decembrie
- mistreţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . de la 1 august pînă la 31 decembrie
- iepuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .de la 1 noiembrie pînă la 31 decembrie
- vulpi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . de la 15 septembrie pînă la 1 martie
 la p ă s ă r i :
- porumbei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . de la 1 august pînă la 1 octombrie
- gîşte, raţe, lişiţe, găinuşe de baltă . . . . . . . de la 15 august pînă la 31 decembrie
- fazani . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .de la 1 octombrie pînă la 31 decembrie.
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, de comun acord cu autoritatea
silvică centrală pentru silvicultură şi cu beneficiarii, are dreptul de a prelungi sau
de a reduce termenele şi limitele de recoltare a vînatului sau de a interzice vînatul
unor specii de animale.

6.4. Se consideră vînătoare ilicită (braconaj):

a) vînătoarea fără autorizaţie, fără carnet de vînător sau fără autorizaţia de
deţinere, portarmă şi de folosire a armei de vînătoare, cu carnetul de vînător
nevalabil sau cu carnetul de vînător ce aparţine altei persoane, cu depăşirea
normelor stabilite de recoltare a vînatului în locuri şi termene interzise, precum şi
în locuri care nu sînt indicate în permis (foaie, fişă pentru recoltare), autorizaţie,
cu arme de vînătoare ce aparţin altei persoane fizice sau juridice, cu încălcarea
legislaţiei şi a modului de vînătoare stabilit pe teritoriul unde ea se efectuează;
b) vînătoarea cu folosirea arbaletelor, arcurilor, armelor cu ţeavă ghintuită,
fără zgomot, precum şi a armelor de model militar, de calibru mic, cu excepţia
folosirii în modul stabilit a armelor de foc de vînătoare cu ţeavă ghintuită pentru
împuşcarea animalelor copitate în scop de selecţie sau dobîndire a trofeelor;

135
 c) dobîndirea animalelor cu folosirea chimicalelor toxice, repelentelor şi
imobilizantelor, cu excepţia cazurilor de izbucnire a epizootiilor, în modul stabilit
de actele normative corespunzătoare, precum şi pentru imobilizarea animalelor în
scop de repopulare;
d) dobîndirea animalelor cu folosirea metodelor şi uneltelor considerate
periculoase: săparea gropilor pentru prins animale, fixarea armelor, arbaletelor,
amplasarea cîrligelor, clamelor, apucătoarelor, tăietoarelor; instalarea laţurilor,
capcanelor; organizarea curselor; urmărirea cu orice fel de mijloace de transport
(inclusiv automobile, motociclete, tractoare, elicoptere, avioane şi alte aparate de
zbor); împuşcarea şi dobîndirea animalelor cu ajutorul aparatelor de vedere pe timp
de noapte, aparatelor laser, al altor dispozitive electronice, cu ajutorul farurilor
mijloacelor de transport, al altor aparate de iluminat artificiale; instalarea plaselor,
ieterelor, laţurilor, colibelor, oblicelor; gonirea pe pojghiţă de gheaţă, pe zăpadă
adîncă, pe gheaţă, în foc, în apă, pe mirişte de stuf; dezgroparea vizuinii; vînătorea
din mijloace de transport, în cerc, la pîndă; vînătoarea păsărilor de baltă din
şalupe, bărci cu motor, din alte mijloace mecanice plutitoare, în momentul trecerii
obstacolelor de apă;
e) vînătoarea cu cîini neînregistraţi în carnetul de vînător şi cu păsări de
vînătoare;
f) dobîndirea animalelor aflate în primejdie (salvîndu-se de incendii inundaţii,
hămesite, la trecerea peste apă şi gheaţă, zăpadă adîncă etc.), păsărilor care
năpîrlesc, precum şi a femelelor gestate şi cu făt;
g) strînsul ouălor, devastarea cuiburilor, adăposturilor bizamilor (ondatrelor) şi
ale altor animale, răscolirea vizuinilor, precum şi alte acţiuni care împiedică
reproducerea animalelor şi păsărilor folositoare;
h) orice vînătoare individuală sau colectivă în fondul forestier de stat fără
reprezentantul Serviciului silvic de stat. (art. 35 RGC)

6.5. Se interzice:
a) vînătoarea în perioada de primăvară pe întreg teritoriul republicii;
b) orice vînătoare, cu excepţia reglementării efectivului de animale şi păsări în
rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, zone de agrement precum şi în raza de 2 km
a periferiilor municipiilor Chişinău, Bălţi, Bender şi Tiraspol, în raza de 500 m de
la marginea altor localităţi, împuşcarea păsărilor de pe stîlpi şi de pe firele de
comunicaţii şi electrice;
c) dobîndirea pe parcursul întregului an a următoarelor specii de animale:
muflon, cerb lopătar, cerb nobil, bursuc, vidră, jder, hermelină, nevăstuică, nurcă,
bizam (ondatră), veveriţă, pisică sălbatică, cîine-enot, dropie, dropie mică, bufniţă,
pescăruş, ţigănuşă, lopătar, cocor, lebede de toate speciile, barză, gîscă cu piept
roşu, fundaci de toate speciile, ferăstraş, pelican, stîrc, toate păsările răpitoare,
toate speciile din familia vrăbiilor şi alte specii luate sub ocrotirea statului sau
incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova, prevăzute în anexa nr. 3 şi nr. 4 din
LRA;
d) vînătoarea cu o oră mai înainte de răsăritul soarelui şu cu o oră mai tîrziu
de asfinţitul lui; tragerea din armă în ţintă nevăzută sau neclară (în desiş, pe timp
136
de ceaţă, în amurg, împotriva soarelui etc.), tragerea la zgomot sau foşnet, tragerea
în desişuri mai jos de statura unui om, folosirea armei în stare de ebrietate; tragerea
în pasărea care stă pe loc sau pluteşte sau în iepurile care stă pe loc. /Reglarea
armelor de vînătoare se efectuează în tiruri, pe cîmpuri de tragere, standuri special
amenajate, iar în cazul lipsei acestora - în cariere, în locuri virane în afara
localităţilor, cu respectarea măsurilor de securitate/;
e) prinderea, cumpărarea şi comerţul particular cu păsări şi animale de orice
specie şi vîrstă, întreţinerea în captivitate, precum şi exportul lor. /Cu titlu de
excepţie se permite întreţinerea temporară (cel mult 20 de zile) pe teritoriul
clinicilor veterinare sau în condiţii de clasă a animalelor traumate sau extrem de
istovite, cu permisiunea organului de stat pentru supravegherea cinegetică. În
celelalte cazuri contravenienţii repară pagubele cauzate fondului cinegetic,
indiferent de starea fizică a animalului la momentul prinderii, de faptul cît timp a
fost întreţinut acesta în condiţii casnice, de faptul dacă după întreţinere a fost lăsat
la libertate sau transmis altei personae/;
f) folosirea dopurilor din materiale uşor inflamabile (hîrtie, buci, vată etc.),
lăsarea rugurilor nestinse, deteriorarea panourilor pentru anunţuri, firmelor,
semnelor de recunoaştere şi indicatoarelor zonelor de protecţie, distrugerea sau
deteriorarea diferitelor construcţii de menire vînătorească, de biotehnică (troace,
sărării, adăpătoare, turle etc.) şi construcţii mici arhitecturale;
g) aflarea în terenuri de vînătoare cu orice cîini fără zgardă, precum şi
neînregistraţi în carnetul de vînător, indiferent de scopul aflării, folosirea cîinilor
la păscutul animalelor domestice peste limitele normelor stabilite (1 cîine la 150 de
capete de vite). /Posesorii de cîini care au cauzat pagube fondului cinegetic sînt
traşi la răspundere ca pentru braconaj şi repară pagubele în modul şi cuantumurile
prevăzute de prezentul regulament/;
h) transmiterea armelor de vînătoare altor persoane sau organizaţii,precum şi
păstrarea în dezordine a armei şi a muniţiilor aferente la care ar avea acces copiii şi
alte persoane;
i) folosirea maşinilor şi agregatelor neechipate cu dispozitive pentru sperierea
animalelor în timpul efectuării lucrărilor agricole;
j) efectuarea lucrărilor agricole mecanizate de la periferia cîmpului spre
centru;
k) incendierea plantelor uscate, inclusiv a stufului, miriştei, paielor, cioclejilor
etc.;
l) păstrarea negligentă şi aplicarea nereglementată a chimicalelor ce prezintă
pericol pentru viaţa animalelor;
m) vînarea cu încălcarea regulilor de securitate;
n) tragerea din armă sau aflarea în localităţi cu arma încărcată, precum şi cu
arma scoasă din toc şi montată, cu excepţia cazurilor cînd armele se folosesc la
paza obiectivelor sau la împuşcarea cîinilor hoinari.

6.6. Se permite:

137
 a) dresajul şi antrenarea în sectoarele de vînătoare special acordate în acest
scop a cîinilor de vînătoare de rasă înregistraţi, precum şi vînarea în perioada de
vînătoare cu cîini de rase corespunzătoare;
b) nimicirea în decursul întregului an a ciorilor sure, coţofenelor, precum şi a
cîinilor şi pisicilor vagabonde, depistate la o distanţă de 200 m şi mai departe de
periferia localităţilor, conform deciziei autorităţilor administraţiei publice locale,
cu acordul organului de stat pentru supravegherea cinegetică.

6.7. Vînătoarea cu cîini.

Vînătoarea cu cîini este permisă numai cu cîini de vînătoare de rasă dresaţi
special, care sînt înregistraţi anual la societatea de vînători, cu indicarea rasei,
sexsului, vîrstei şi numelui. (art. 38 RGC)
Vînătoarea cu cîini de vînătoare de rasă este permisă la vînarea păsărilor de
apă şi penatelor, animalelor de blană şi animalelor copitate în decursul întregii
perioade de vînătoare, fixată pentru specia dată.
Cîinii de vînătoare de rasă, depistaţi pe terenurile de vînătoare în perioada
interzisă pentru vînătoare şi cînd vînătoarea nu se practică, sînt reţinuţi de
persoanele ce exercită supravegherea asupra respectării regulilor de vînătoare, fapt
despre care se înştiinţează secţiile locale ale societăţii de vînători.
Stăpînul cîinelui de vînătoare reţinut are dreptul, în decurs de 15 zile, să-şi ia
cîinele după recuperarea cheltuielilor pentru întreţinere.
Dacă în decurs de 15 zile de la reţinerea cîinelui stăpînul n-a venit să-l ia,
cîinele trece în mod gratuit în posesia persoanei care l-a reţinut, iar dacă aceasta se
dezice de el, cîinele trece în fondul societăţii de vînători.
Posesorii cîinilor de vînătoare care le-au permis aflarea pe terenurile de
vînătoare în perioada interzisă pentru vînătoare, precum şi în rezervaţiile ştiinţifice
şi în zone de agrement pe tot parcursul anului poartă răspundere în conformitate cu
legislaţia.

6.8. Folosirea animalelor în scopuri ştiinţifice, cultural-educative şi

estetice.
Vînătoarea în scopuri ştiinţifice, cultural-educative şi estetice în termenele şi
locurile interzise pentru vînătoare sau a animalelor dobîndirea cărora este limitată,
precum şi întreţinerea acestora în captivitate pentru scopurile menţionate se
permite numai în cazuri excepţionale cu autorizaţia Ministerului Ecologiei şi
Resurselor Naturale în acord cu autoritatea silvică centrală. (art. 75 RGC)
Carnea animalelor dobîndite în scopuri ştiinţifice sau de altă natură se
foloseşte de către organizaţiile care le-au dobîndit sau se predă în reţeaua de
comerţ, iar pieile acestor animale şi blănurile animalelor sălbatice cu blană
scumpă, dobîndite în acelaşi scop, în cazul în care nu sînt folosite pentru muzee
sau alte necesităţi sociale, urmează să fie predate organizaţiilor de achiziţionare.
(art. 77 RGC)

138
 Fotografierea, filmarea video sau cinematografică a animalelor în perioada de
reproducere (de la 1 martie pînă la 31 iunie) în apropierea cuiburilor, vizuinilor,
bîrlogurilor etc., precum şi în locurile de hibernare, se permite numai cu aprobarea
autorităţii centrale abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului
înconjurător.
În timpul fotografierii, filmării video sau cinematografice este interzisă
demascarea sau schimbarea locului cuiburilor, altor ascunzişuri sau adăposturi ale
animalelor, precum şi urmărirea puilor de animale sau despărţirea lor de mamă.

7. Protecţia resurselor piscicole şi reglementarea

pescuitului în bazinele piscicole din republică.

7.1. Regimul juridic de folosire şi protecţie al resurselor piscicole din

Republica Moldova este stabilit prin Legea regnului animal Nr.439-XIII din
27.04.95. Anexa Nr. 2. Regulamentul cu privire la protecţia resurselor
piscicole şi reglementarea pescuitului în bazinele piscicole din republică
(RPRP) // în MO RM nr.62-63/688 din 09.11.1995.

Conform Regulamentului citat, toate bazinele şi cursurile de apă (rîurile,

afluenţii, lacurile, iazurile (heleşteele), lacurile de acumulare) de pe teritoriul
republicii, care servesc sau pot servi pentru reproducerea, creşterea şi pescuitul
peştelui, altor organisme şi plante acvatice, se consideră bazine piscicole.

7.2. Protecţia resurselor piscicole, a altor organisme şi plante acvatice

(crustacee, insecte, amfibii, plante imerse şi submerse), autorizarea şi
reglementarea pescuitului şi dobîndirii organismelor şi plantelor acvatice, precum
şi controlul de stat asupra respectării legislaţiei în domeniu ţin de competenţa
Serviciului piscicol al Inspectoratului Ecologic de Stat al Ministerului Ecologiei
şi Resurselor Naturale.
Coordonarea lucrărilor şi investiţiilor ştiinţifice în domeniul protecţiei,
reproducerii şi folosirii raţionale a resurselor piscicole se efectuează de Consiliul
ihtiologic, înfiinţat pe lîngă Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, ca organ
coordonator şi consultativ.
El se formează din specialişti calificaţi în probleme de protecţie şi
reproducere a resurselor piscicole de la organizaţii de cercetări ştiinţifice, instituţii
de învăţămînt, întreprinderi piscicole, ministere şi departamente.
Sarcinile de bază ale Consiliului ihtiologic sînt elaborarea şi promovarea unei
politici unitare privind activitatea ştiinţifică şi cea economică în domeniul ocrotirii
naturii, care ar asigura dezvoltarea, protecţia, reproducerea şi folosirea raţională a
resurselor piscicole din bazinele piscicole.

7.3. Serviciul piscicol are dreptul:

139
 să controleze respectarea prevederilor Regulamentului cu privire la protecţia
resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în bazinele piscicole din
republică (RPRP) de către persoanele fizice şi juridice;
 să ceară de la persoanele oficiale şi particulare explicaţii cu privire la
încălcarea RPRP;
 să întocmească procese-verbale cu privire la încălcarea RPRP;
 să intenteze acţiuni ministerelor, departamentelor şi altor persoane fizice şi
juridice care au încălcat RPRP, în scopul reparării pagubei cauzate
resurselor pisciole;
 să controleze mijloacele de transport terestru şi pe apă, uneltele de pescuit,
peştele şi alte organisme acvatice în locurile pentru pescuit, la depozite, la
cherhanale, la întreprinderile de prelucrare a peştelui şi de comerţ;
 să confişte mijloacele şi uneltele de pescuit, mijloacele de transport terestru
şi pe apă cu care s-au săvîrşit contravenţiile, peştele pescuit în mod ilegal,
precum şi să ridice documentele respective;
 să modifice în acord cu Consiliul ihtiologic termenele perioadei de prohibiţie
a pescuitului, stabilite de RPRP, cu 20 de zile mai devreme sau mai tîrziu, în
funcţie de condiţiile hidrometeorologice;
 să determine limitele locurilor de depunere a icrelor şi gropilor pentru
iernatul peştelui;
 să permită, în caz de necesitate, unităţilor piscicole care se ocupă cu
pescuitul industrial pescuitul neestimat în bazinele piscicole şi în sectoarele
de pescuit industrial cu efect de asfixie a peştelui;
 să permită în acord cu Consiliul ihtiologic pescuitul industrial al speciilor de
peşti nevaloroşi (cu excepţia perioadei de prohibiţie şi în locurile interzise
pentru pescuit), cu unelte neprevăzute de RPRP pentru pescuitul industruial;
 să permită pescuitul oricăror specii de peşti şi altor organisme acvatice în
scopuri ştiinţifice, de aclimatizare a speciilor noi de peşti, de populare cu
puiet de peşti a bazinelor de apă şi în cazul pescuitului de control;
 să inspecteze întreprinderile, instalaţiile hidrotehnice, rezervaţiile ştiinţifice,
situate în bazinele piscicole, pentru a lua cunoştinţă de respectarea cerinţelor
RPRP;
 să permită pescuitul cu mreje, folosind metoda gonirii în bazinele de apă
înnămolite şi părăginite;
 să permită pescuitul sportiv şi de amatori în locurile intersize pentru
pescuitul industrial şi în perioada de prohibiţie cu un număr limitat de
unelte pentru pescuitul sportiv şi de amatori, cu execepţia locurilor de
depunere a icrelor, gropilor pentru iernatul peştelui şi căilor de migraţie a
peştelui (bazinele şi sectoarele piscicole se determină de către Serviciul
piscicol);
 să permită sau să interzică, cu acordul Consiliului ihtiologic, pe un termen
de pînă la 5 ani, pescuitul speciilor rare de peşti sau al speciilor periclitate,
precum şi aclimatizarea speciilor noi de peşti. (art. 21 RPRP)

140
 7.4. Persoanele fizice şi juridice care practică pescuitul industrial sînt
obligate:
 să nu admită încălcarea prevederilor RPRP;
 să efectueze, cu acordul Serviciului piscicol, acţiuni pentru protecţia şi
reproducerea resurselor piscicole;
 să nu efectueze în bazinele piscicole lucrări care ar afecta condiţiile naturale
ale acestora fără autorizarea Serviciului piscicol;
 să marcheze cu semne convenţionale hotarele sectoarelor piscicole;
 să ţină evidenţa pe specii a peştelui pescuit;
 să prezinte Serviciului piscicol documentaţia de evidenţă a peştelui pescuit;
 să permită lucrătorilor Serviciului piscicol să se folosească în mod gratuit de
transportul terestru şi pe apă al unităţilor piscicole în timpul exercitării
funcţiilor de serviciu;
 să asigure accesul liber al lucrătorilor Serviciului piscicol în locurile pentru
pescuit, pe mijloacele de transport, la depozite, în cherhanale şi la
întreprinderile de prelucrare a peştelui pentru controalele uneltelor şi
metodelor de pescuit, precum şi ale peştelui pescuit;
 să nu depăşească cotele stabilite de pescuit şi să respecte regulile stabilite de
folosire a uneltelor de pescuit;
 să efectueze lucrări curente de întreţinere a canalelor şi gîrlelor de
alimentare, a izvoarelor de apă şi a zonelor de pescuit;
 să realizeze măsuri pentru combaterea epizootiilor şi a dăunătorilor peştelui;
 să efectueze lucrări de amenajare a lacurilor, bălţilor, rîurilor, avînd scop
protecţia fondului piscicol al acestora. (art. 22 RPRP)

7.5. Regulamentul cu privire la protecţia resurselor piscicole şi

reglementarea pescuitului în bazinele piscicole din republică, prin art. 23,
interzice:
• deversarea în bazinele piscicole a apelor reziduale industriale şi menajere
neepurate, apelor de la complexele zootehnice, de la spălarea mijloacelor de
transport, aruncarea deşeurilor industriale şi menajere, a molozului;
• construirea de zăgazuri şi diguri continue pe rîuri, afluenţi şi canale,
scurgerea apei din bălţi, limanuri şi lacuri, cu excepţia cazurilor cînd cu
autorizaţia Inspectoratului Ecologic de Stat se realizează măsuri hidrotehnice
de ameliorări sanitare;
• îndiguirea şi refacerea digurilor distruse în luncile inundabile care
constituie locuri de depunere a icrelor;
• extragerea nisipului, pietrişului, altor materiale din albiile sau din malurile
bazinelor piscicole ce au însemnătate pentru depunerea icrelor sau pentru
pescuit;
• staţionarea mijloacelor de transport pe apă în limitelezonelor interzise
pentru pescuit, cu excepţia locurilor destinate pentru instalarea
geamandurilor, precum şi pentru staţionare în cazuri extreme (ceaţă, furtună,
avarii);

141
• aruncarea nămolului extras în timpul efectuării lucrărilor de adîncire în
locurile de depunere a icrelor, în gropile pentru iernatul peştelui şi în locurile
pentru pescuitul acestuia;
• înmuierea inului, cînepei, pieilor, coajei de tei, spălarea mijloacelor de
transport auto, butoaielor şi ambalajelor în care s-au păstrat chimicale,
pesticide şi alte substanţe care afectează regimul hidrochimic;
• folosirea chimicalelor, îngrăşămintelor, pesticidelor pe teritoriul din jurul
lacurilor, iazurilor (heleşteelor) şi de-a lungul cursului de apă al rîurilor
conform articolelor 6, 13, 15, din Legea cu privire la zonele şi fîşiile de
protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de apă;
• efectuarea fără autorizaţia Serviciului piscicol a exploziilor, cu excepţia
executării lucrărilor de adîncire pentru menţinerea nivelului navigabil şi de
preîntîmpinare a calamităţilor naturale;
• aclimatizarea şi creşterea unor specii noi de peşte, a altor organisme
acvatice fără acordul Consiliului ihtiologic;
• cositul stufului, papurii, altor plante acvatice fără autorizaţia Serviciului
piscicol;
• transportarea în alte bazine piscicole fără dezinfectarea şi dezinvazia
prealabilă a uneltelor de pescuit, folosite în bazinele de apă în care au fost
depistate focare de boli infecţioase şi parazitare ale peştilor;
• instalarea uneltelor de pescuit fixe sau plutitoare pe mai mult de 2/3 din
lăţimea rîurilor, gîrlelor şi canalelor;
• instalarea uneltelor de pescuit în poziţie de şah;
• pescuitul în locurile de depunere a icrelor, în gropile pentru iernatul
peştelui şi la o distanţă de 100 m de la hotarele lor;
• tragerea năvoadelor de pe maluri opuse concomitent sau succesiv;
• pescuitul peştelui folosind substanţe toxice şi explozive, curent electric,
unelte înţepătoare, arme de foc sau pneumatice;
• pescuitul prin gonire, lovire cu prăjina, cu ostia, cu jupuitorul, cu ajutorul
aparatelor de iluminat, prin producerea zgomotului;
• pescuitul industrial folosind momeli naturale sau artificiale;
• pescuitul în bazinele şi lacurile de acumulare nou formate, pînă la
dispoziţia specială a Serviciului pescicol;
• aflarea în bazinele piscicole sau în preajma lor cu unelte de pescuit care,
conform RPRP, sînt interzise pentru folosire în bazinul respectiv şi la
vremea respectivă, cu substanţe toxice şi explozive, cu excepţia cazurilor
cînd cu autorizaţia Inspectoratului Ecologic de Stat în bazinele piscicole sau
în preajma lor sînt efectuate explozii pentru adîncirea albiei;
• folosirea fără autorizaţia Serviciului piscicol a uneltelor şi metodelor noi
de pescuit;
• închiderea cu garduri sau cu unelte de pescuit a canalelor şi gîrlelor de
legătură, cu bazinele de apă remonente în terenurile inundabile, dacă prin
aceasta se împiedică accesul peştilor în timpul viiturilor de apă, precum şi
scurgerea apelor din ele;

142
 • distugerea sau deteriorarea digurilor, bagajelor şi canalelor pescăreşti,
taluzurilor şi malurilor înierbate;
• reducerea debitului de apă din bazinele piscicole, dacă aceasta periclitează
existenţa faunei piscicole;
• forarea hidrogeolocică fară expertiză ecologică de stat şi fără acordul
Serviciului piscicol;
• păstrarea neautorizată cu orice scop a năvoadelor, voloacelor, plaselor,
avelor, prostovoalelor, vîrselor, ieterelor, crîşnicelor de către persoanele
fizice şi juridice;
• pescuitul de pe mijloacele de transport pe apă neînmatriculate sau fără
semne de identificare;
• folosirea mijloacelor de transport pe apă de către persoanele particulare în
bazinele piscicole în perioada de prohibiţie şi în locurile interzise pentru
pescuit;
• vinderea pretutindeni a peştelui, altor organisme acvatice de către
persoanele juridice şi fizice fără documente care confirmă provenienţa legală
a mărfii;
• pescuitul sportiv şi de amatori în timpul nopţii;
• confecţionarea şi comercializarea sculelor interzise pentru pescuitul sportiv
şi industrial.

7.6. Acţiunea Regulamentului cu privire la protecţia resurselor piscicole şi

reglementarea pescuitului în bazinele piscicole din republică se extinde asupra
următoarelor bazine şi cursuri de apă în limitele teritoriale ale Republicii Moldova:
- rîul Nistru şi afluenţii săi cu bazinele de apă construite pe ele, lacul de
acumulare Dubăsari, golful Goeni, lacul de acumulare Cuciurgan şi braţul
Turunciuc;
- rîul Prut şi afluenţii săi cu bazinele de apă construite pe ele, lacul de
acumulare Costeşti-Stînca;
- lacul Beleu, bălţile Manta, lacul Cahul;
- rîurile Cogîlnic, Ialpug, lacul de acumulare Taraclia;
- sectorul moldovenesc al fluviului Dunărea.

Este interzis orice pescuit în tot cursul anului:

- la 500 m în amonte şi aval de podurile de peste rîurile Nistru şi Prut;
- la gura de vărsare în rîul Prut a afluenţilor Larga, Vilia, Lopatnic, Racovăţ,
Ciuhur, Camenca, Gîrla-Mare, Draghişte, Nîrnova, Lăpuşna, Sărata; la gura de
vărsare în rîul Nistru a afluenţilor Ciorna, Răut, Ichel, Bîc, Botna pe o distanţă de 1
km de ambele părţi ale gurilor şi pe cursul acestor afluenţi pe o distanţă de 5 km
de la confluenţă şi în braţul Turunciuc pe cursul apei pe o distanţă de 5 km;
- în golful Goieni;
- în lacul Beleu;
- în rîul Nistru în sectoarele de la satul Naslavcea pe o distanţă de 10 km în aval
de la barajul lacului de acumulare Dubăsari pînă la podul Chişinău-Poltava;
- în lunca Ohrincea a afluentului Răut;
143
 - în canalul de evacuare al Termocentralei Electrice din Moldova, în lacul de
acumulare Cuciurgan la o distanţă de 500 m spre nord şi sud de la confluenţă şi
300 m în largul lacului;
- în albia veche a rîului Prut de la barajul lacului de acumulare Costeşti-Stînca
pînă la confluenţă cu albia principală;
- în rîul Prut pe o distanţă de 3 km în aval de la barajul nodului hidraulic
Costeşti-Stînca;
- în rîurile Nistru şi Prut pe sectoarele de 500 m în amonte de la barajul C.H.E.
Dubăsari şi, respectiv, de la barajul nodului hidraulic Costeşti-Stînca;
- în rîurile Prut şi Nistru pe sectoarele de 100 m în amonte şi aval de la vărsarea
în ele a canalelor de alimentare a bălţilor şi lacurilor. (art. 28 RPRP)

Este interzis orice pescuit:

- în rîul Prut pe sectorul de la frontiera de stat a Republicii Moldova pînă la
satul Teţcani în perioada de la 15 aprilie - 15 iunie;
- în lacul de acumulare Costeşti-Stînca în perioada de la 15 aprilie - 15 iunie;
- în rîul Prut pe sectorul de la barajul nodului hidraulic Costeşti-Stînca pînă la
satul Giurgiuleşti şi în bălţile Manta în perioada de la 15 aprilie - 15 iunie;
- în rîul Nistru pe sectorul de la satul Naslavcea pînă la oraşul Camenca în
perioada de la 15 aprilie - 15 iunie;
- în lacul de acumulare Dubăsari în perioda de la 15 aprilie - 15 iunie;
- în rîul Nistru pe sectorul de la barajul C.H.E. Dubăsari pînă la satul Palanca şi
în braţul Turunciuc în perioada de la 15 aprilie - 15 iunie;
- în lacul de acumulare Cuciurgan în perioada de la 25 martie - 31 mai;
- în celelalte bazine pisciole şi cursuri de apă (rîuleţe, iazuri, heleştee lacuri de
acumulare, canale) în perioada de la 1 aprilie - 30 iunie, cu excepţia măsurilor
tehnologice piscicole. (art. 29 RPRP)

Este interzis în cursul anului pe întreg teritoriul republicii pescuitul

următoarelor specii şi familii de peşti şi raci:
- speciile introduse în Cartea Roşie a Republici Moldova;
- sturionii şi hibrizii lor;
- păstrăvul, anghila;
- racii. (art. 30 RPRP)

Este interzisă folosirea următoarelor unelte şi metode de pescuit:

- mrejelor fără coarda de jos;
- năvodului şi plaselor de pescuit cu lungimea dispozitivului de acţionare mai
mare cu 1/3 din lungimea aripii respective;
- tralului fără permis special;
- ieterei cu diametrul de peste 1,5 m;
- coteţului, gardului, vîrşei, crîşnicului, prostovolului, ostiei, jupuitorului,
undiţei electrice, ecranului, substanţelor narcotice şi otrăvitoare, materialelor
explozive şi a curentului electric. (art. 31 RPRP)

144
 7.7. Pescuitul industrial, sportiv şi de amatori în bazinele piscicole naturale se
efectuează contra plată sau contra îndeplinirii măsurilor ameliorativ-piscicole şi
numai în baza autorizaţiei pentru pescuit eliberate de către Ministerul Ecologiei şi
Resurselor Naturale.
Persoanele fizice şi juridice efectuează pescuitul industrial în bazinele de apă
şi sectoarele piscicole stabilite de Serviciul piscicol, în conformitate cu contractul
încheiat între acestea.
Persoanele fizice şi juridice străine nu au dreptul să practice pescuitul
industrial al peştelui şi altor organisme acvatice, cu excepţia cazurilor prevăzute de
convenţiile la care Republica Moldova este parte.
Pescuitul sportiv şi de amatori, dobîndirea altor organisme acvatice pentru
consum personal se permit tuturor cetăţenilor în bazinele piscicole, cu excepţia
celor din perimetrul rezervaţiilor naturale, zonelor prohibite pentru orice pescuit,
crescătoriilor de peşti, gospodăriilor piscicole, şi se efectuează numai în cursul
zilei de la răsăritul şi pînă la asfinţitul soarelui, în baza permiselor eliberate de
către Serviciul piscicol. Într-un şir de bazine acvatice şi sectoare determinate de
către Serviciul piscicol, pescuitul sportiv şi de amatori se poate organiza de către
asociaţii ale pescarilor şi vînătorilor în baza contractului încheiat între Serviciul
piscicol şi asociaţiile corespunzătoare.
Pescuitul sportiv şi de amatori se permite în rîuri numai de pe mal, în lacuri şi
iazuri, lacuri de acumulare de pe mal şi din barcă, iar în timpul iernii se permite
pescuitul de pe gheaţă (cu excepţia gropilor pentru iernatul peştilor).
Pescuitul din barcă în rîuri este interzis. (art. 35 RPRP)
Pescuitul sportiv şi de amatori este permis cu următoarele unelte:
- undiţe de toate denumirile şi sistemele;
- lansete;
- unelte pentru pescuitul racilor;
- mincioguri.
Celelalte unelte (plase, ave, ietere, năvoade, crîşnice, prostovoale vîrşe, ostii,
jupuitoare, undiţe electrice etc.) sînt interzise pentru pescuitul sportiv şi de amatori.

Pescuitul în sectoarele care se află în zonele construcţiilor hidrotehnice,

magistralelor de transport, podurilor căilor ferate, porturilor fluviale, construcţiilor,
debarcaderelor, unităţilor militare şi rezervaţiilor ştiinţifice se efectuează cu
autorizaţia Serviciului piscicol cu acordul organizaţiilor în folosinţa cărora se află
obiectivele menţionate.
La proiectarea, amplasarea, construirea şi darea în exploatare a obiectivelor,
precum şi la efectuarea altor lucrări în bazinele piscicole şi în zonele riverane,
agenţii economici sînt obligaţi să prevadă în documentaţia de proiect şi deviz
mijloace băneşti pentru compensarea pagubelor cauzate resurselor piscicole şi să
realizeze, conform Codului apelor, măsuri de protecţie a resurselor piscicole, de
asigurare a condiţiilor de reproducere, creştere şi migraţie a peştelui şi altor
organisme acvatice. La construcţia barajelor trebuie să fie prevăzute măsuri pentru
valorificarea piscicolă a lacurilor de acumulare.

145
 Dacă prin construcţia şi exploatarea prizelor de apă, a altor instalaţii
hidrotehnice, efectuarea altor lucrări în bazinele piscicole (lucrări de adîncire,
îndreptare a albiei rîurilor, amplasare a ducherilor, conductelor de gaz şi petrol
etc.) nu poate fi evitată afectarea resurselor piscicole, persoanele fizice şi juridice
care exploatează aceste obiective sînt obligate în acord cu autoritatea centrală
abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător să
prevadă efectuarea măsurilor de compensare a pagubelor determinate, calculate şi
argumentate sub aspect ecologico-piscicol.

Perscuitul peştelui şi al altor organisme acvatice în scopuri ştiinţifice, de

dezvoltare a pisciculturii sau în scopul populării bazinelor de apă cu peşti, precum
şi pescuitul de control se efectuează în timpul, în locurile, cu uneltele şi prin
metodele de pescuit autorizate de Serviciul piscicol.
8. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei cu privire la
protecţie şi folosire a regnului animal.

Persoanele fizice şi juridice poartă răspundere penală, administrativă,

materială şi disciplinară, în modul şi cuantumurile stabilite de legislaţie, în cazuril:
a) încălcării regulilor vînatului, pescuitului şi a altor modalităţi de folosire a
resurselor regnului animal;
b) încălcării regulilor de protecţie a habitatului, condiţiilor de reproducere şi
căilor de migraţie a animalelor;
c) incendierii vegetaţiei uscate pe terenurile habitate de animale;
d) utilizării neautorizate a resurselor regnului animal;
e) scoaterii ilicite a animalelor din mediul lor de trai;
f) transmiterii neautorizate a dreptului de folosinţă a resurselor regnului
animal;
g) strămutării, aclimatizării şi încruzişării neautorizate a animalelor;
h) comportării crude cu animalele;
i) încălcării regulilor de aplicare a mijloacelor de protecţie a plantelor, a
pesticidelor, îngrăşămintelor minerale, microelementelor şi altor preparate ce pot
cauza pagube regnului animal;
j) păstrării materialelor şi deşeurilor de producţie fără respectarea măsurilor
stabilite pentru prevenirea pieirii animalelor;
k) încălcării regulilor de expediere şi comerţ cu colecţii de animale din fauna
sălbatică precum şi cu obiecte separate ale regnului animal;
l) construirii de obiective fără respectarea măsurilor de protecţie a regnului
animal şi a habitatului lor şi fără efectuarea expertizei ecologice de stat a
proiectelor acestor obiective sau fără respectarea cerinţelor ei;
m) neinformării la timp a organelor controlului de stat despre starea şi
efectivul animalelor, despre schimbările observate;
n) neîndeplinirii măsurilor de protecţie, precum şi a indicaţiilor organelor
controlului de stat privind protecţia regnului animal;
o) nereparării tuturor pagubelor cauzate şi nealocării de mijloace pentru
restabilirea efectivului de animale sau a habitatului lor;
146
 p) practicării fără autorizaţie a genurilor de activitate legate de întreţinerea,
reproducerea, dobîndirea şi comercializarea animalelor (art. 40 LRA)

Litigiile în domeniul protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal, care nu

pot fi rezolvate în condiţiile unei concilieri amiabile între părţile interesate, sînt
supuse spre rezolvare instanţelor judecătoreşti conform legislaţiei. (art. 43 LRA)

TEMA IX. REGIMUL JURIDIC DE PROTECŢIE A AERULUI

ATMOSFERIC.

1. Aerul atmosferic ca obiect de protecţie.

2. Controlul de stat şi evidenţa în domeniul protecţiei aerului atmosferic.
3. Măsurile juridice de protecţie a aerului atmosferic.
4. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia
aerului atmosferic.

1. Aerul atmosferic ca obiect de protecţie.

Aer - amestec de azot şi oxigen de necesitate vitală pentru organismele

aerobe, care conţine şi mici cantităţi de alte gaze (argon, neon, heliu, cripton,
xenon, radon, dioxid de carbon, hidrogen), vapori de apă şi diverse particule. (art.3
LA)
Orice substanţă în stare solidă, lichidă, gazoasă (de vapori) sau energie
(radiantă, electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibrantă), prezentă în
aer, care poate avea o acţiune negativă asupra sănătăţii oamenilor şi/sau a mediului
constituie poluant.
Concentraţia poluanţilor din aerul atmosferic într-un punct sau zonă concretă,
stabilită în baza unor măsurări sistematice şi analize comparative în raport cu
anumite criterii (poluare de fond a aerului, CMA a poluanţilor, risc pentru
sănătatea oamenilor si/sau mediul înconjurător etc.) determină nivelul de poluare a
aerului.
În scopul estimării nivelului de poluare a aerului se instituie un sistem de
supraveghere sistematică a concentraţiilor de poluanţi din aerul atmosferic, de
monitorizare a poluării aerului.
Poluarea aerului este adesea vizibilă sub forma fumului din hornuri şi a gazelor de la ţevile
de eşapament ale maşinilor. Fumul este un amestec de gaze şi substanţe chimice, care poate
deveni şi mai toxic sub acţiunea soarelui. Smogul care rezultă are un miros neplăcut şi un efect
nociv asupra stării sănătăţii oamenilor.

147
 Acum ceva timp, smogul învăţuia Londra în timpul iernii, cînd în fiecare casă ardeau focuri
de cărbune. În anii ’50, Guvernul a emis hotărîri pentru a împiedica oamenii ca, în anumite
regiuni, să ardă altceva decît combustibili fără fum.
O dovadă a efectelor dăunătoare a poluării aerului este şi creşterea numărului de cazuri de
astm şi de alte boli bronhiale.
În lupta pentru aer curat, multe autorităţi au instalat monitoare pentru verificarea calităţii
aerului. Acestea măsoară particulele suspendate şi gazele, inclusiv dioxidul de sulf şi monoxidul
de carbon.
Poluarea aerului are un efect devastator asupra mediului. Substanţele chimice emanate în
atmosferă sînt transportate de vaporii de apă din curenţii de aer, iar atunci cînd aceştia se ridică
deasupra munţilor, vaporii de apă se condensează şi cad sub formă de ploaie. Dacă există
substanţe chimice în curenţii de aer, ele vor cădea odată cu ploaia, provocînd fenomenul de
ploaie acidă.
În vederea păstrării purităţii şi ameliorării calităţii aerului atmosferic,
prevenirii şi reducerii efectelor nocive ale factorilor fizici, chimici, biologici,
radioactivi şi de altă natură asupra atmosferei, cu consecinţe nefaste pentru
populaţie şi/sau mediul înconjurător, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat
Legea privind protecţia aerului atmosferic (LA) Nr.1422-XIII din 17.12.97 // în
MO RM nr.44-46/312 din 21.05.1998

Competenţa în domeniul protecţiei aerului atmosferic:

 Guvernul efectuează administrarea în domeniul protecţiei aerului atmosferic
prin intermediul Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale, al
Ministerului Sănătăţii, precum şi al autorităţilor administraţiei publice
locale. (art.4 LA)
 Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale:
a) elaborează şi promovează politica ecologică în domeniu;
b) elaborează programele ecologice şi direcţiile prioritare privind protecţia
aerului atmosferic;
c) stabileşte modul de elaborare şi aprobare a normativelor ELA de poluanţi;
d) elaborează sistemul naţional pentru evidenţa de stat a acţiunilor nocive
asupra aerului atmosferic;
e) efectuează monitorizarea poluării aerului;
f) elaborează proiectele actelor normative referitoare la protecţia aerului
atmosferic;
g) stabileşte modul de exercitare şi efectuează controlul de stat asupra
respectării prevederilor actelor legislative, ale altor acte normative privind
protecţia aerului atmosferic;
h) participă la soluţionarea litigiilor privind protecţia atmosferei;
i) informează operativ Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale şi
populaţia despre nivelul de poluare a aerului atmosferic, inclusiv în cazurile
excepţionale. (art.5 LA)
 Ministerul Sănătăţii:
a) promovează politica de asigurare a calităţii aerului
corespunzătoare securităţii sănătăţii şi bunăstării oamenilor;

148
 b) stabileşte normativele CMA de poluanţi şi gradul de influenţă fizică
nocivă a acestora asupra aerului atmosferic;
c) estimează starea de sănătate a populaţiei în raport cu nivelul de poluare a
aerului şi eventualele daune pentru sănătatea oamenilor;
d) înaintează pretenţiile pentru repararea prejudiciilor cauzate sănătăţii
oamenilor;
e) exercită controlul de stat asupra respectării normativelor CMA de
poluanţi;
f) examinează documentele şi ia decizii în cazurile de încălcare a legislaţiei
privind protecţia aerului atmosferic referitoare la ocrotirea sănătăţii;
g) stabileşte dimensiunile zonelor de protecţie sanitară pentru obiectele cu
surse de poluanţi chimici şi fizici ai atmosferei;
h) stabileşte ELA de microorganisme şi substanţe biologice;
i) participă la examinarea pretenţiilor de reparare a prejudiciilor cauzate
sănătăţii oamenilor;
j) soluţionează alte probleme privind ocrotirea sănătăţii. (art.6 LA)
 Autorităţile administraţiei publice locale:
a) elaborează măsurile de amenajare şi de creare a spaţiilor verzi în localităţi;
b) asigură planificarea şi realizarea măsurilor de prevenire a acţiunilor
nocive ale poluanţilor asupra aerului atmosferic;
c) asigură informarea sistematică şi operativă a populaţiei, a persoanelor
fizice şi juridice interesate asupra nivelului de poluare a aerului;
d) soluţionează alte probleme ce ţin de protecţia aerului atmosferic. (art.7
LA)
 Asociaţiile obşteşti şi persoanele fizice pot:
a) să participe la realizarea măsurilor de protecţie a atmosferei, la elaborarea
şi examinarea proiectelor de programe ecologice, de scheme regionale complexe,
de alte documente;
b) să solicite şi să primească informaţia necesară privind starea aerului
atmosferic. (art.8 LA)

2. Controlul de stat şi evidenţa în domeniul protecţiei aerului atmosferic.

Sînt supuse evidenţei de stat obiectivele cu influenţă nocivă asupra aerului

atmosferic, tipurile şi volumele noxelor emise de ele în aer, precum şi parametrii
calitativi şi cantitativi ai efectelor nocive asupra acestuia.
Evidenţa de stat a influenţelor nocive asupra aerului atmosferic se ţine din
contul statului, după un sistem unic elaborat de Inspectoratul Ecologic de Stat,
informaţia respectivă fiind transmisă ulterior Departamentului Statisticii.
Informaţiile privind influenţele nocive asupra aerului atmosferic sînt
accesibile populaţiei. (art.28 LA)
Monitorizarea poluării aerului se realizează de către Serviciul
"Hidrometeo".

149
 Selectarea, acumularea, păstrarea, căutarea şi prelucrarea informaţiei despre
starea aerului atmosferic se efectuează conform unui sistem unic elaborat şi
aprobat de Serviciul "Hidrometeo".
Serviciul "Hidrometeo" asigură sistematic persoanele fizice şi juridice cu
informaţii şi prognoze asupra nivelului de poluare a atmosferei, generată de
activităţile economice şi condiţiile meteorologice.
În cazul în care, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a emisiilor
sporite de poluanţi şi a altor influenţe nocive asupra aerului atmosferic, în unele
zone este periclitată sănătatea oamenilor, organele Serviciului "Hidrometeo" sînt
obligate să informeze de îndată Guvernul, organele respective ale controlului de
stat, autorităţile administraţiei publice locale, conducerea întreprinderilor interesate
şi populaţia. (art.29 LA)
Controlul de stat în domeniul protecţiei aerului atmosferic, exercitat de
către Inspectoratul Ecologic de Stat şi serviciul sanitaro-epidemiologic, se
efectuează pentru a asigura respectarea Legii…aerului, a normativelor ELA de
poluanţi, a gradului stabilit de influenţă fizică nocivă asupra atmosferei, a altor
norme stabilite de legislaţie.
Controlul departamental asupra protecţiei aerului atmosferic, inclusiv
asupra respectării normativelor ELA de poluanţi şi a gradului de influenţă fizică
nocivă asupra atmosferei, este exercitat de către ministerele şi departamentele de
resort.

3. Măsurile juridice de protecţie a aerului atmosferic.

Ansamblu de măsuri şi reglementări, prevăzute de legislaţie, de prevenire şi

combatere a poluării aerului constituie norme de protecţie a aerului. (art. 3 LA)

Normativele calităţii aerului.

În scopul evaluării calităţii aerului, se stabilesc normativele CMA de poluanţi
şi gradul de influenţă fizică nocivă a acestora asupra atmosferei şi sănătăţii
oamenilor.
CMA de poluanţi - concentraţie maximă admisibilă a poluanţilor din
atmosferă, permisă de reglementările în vigoare pentru anumite zone şi intervale de
timp, care nu are acţiune negativă asupra mediului reprezintă. (art. 3 LA)
Normativele CMA de poluanţi, inclusiv de microorganisme patogene şi
substanţe biologic nocive, precum şi concentraţiile admisibile de radionuclizi în
aerul atmosferic se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii şi sînt unice pe întreg
teritoriul Republicii Moldova.
În caz de necesitate, pentru o perioadă concretă de timp, în unele raioane se
stabilesc normativele CMA de poluanţi şi gradul de influenţă fizică nocivă asupra
aerului atmosferic mai drastice în comparaţie cu cele stabilite.
Folosirea substanţelor pentru care nu sînt stabilite CMA de poluanţi este
interzisă. (art. 10 LA)

150
 ELA de poluanţi - emisie limitat admisibilă a poluanţilor evacuaţi în aerul
atmosferic de la suprafaţa solului de o sursă sau de un grup de surse de emisie, în
corespundere cu normativele calităţii aerului, prevăzute pentru populaţie, regnul
animal şi vegetal. (art. 3 LA)
Normativele ELA de poluanţi se stabilesc la un astfel de nivel încît
substanţele evacuate de toate sursele existente în zona respectivă, ţinîndu-se cont
de perspectiva dezvoltării ei, să nu depăşească CMA de poluanţi.
La stabilirea ELA de poluanţi se iau în consideraţie factorii de poluare a
atmosferei, datele inventarierii emisiilor de noxe ale fiecărei surse de poluare,
normativele în vigoare ale CMA de poluanţi şi nivelul poluării de fond a aerului.
În cazul în care procesele tehnologice nu permit reducerea emisiilor de
poluanţi în atmosferă pînă la nivelul necesar, se admite aplicarea de emisii
coordonate provizoriu, elaborîndu-se măsuri concrete privind reducerea emisiilor
în perioade de timp strict determinate.
Normativele ELA de poluanţi şi gradul de influenţă nocivă asupra aerului
atmosferic, metodele de determinare a acestora şi tipurile surselor pentru care ele
se elaborează se aprobă şi se pun în aplicare în modul stabilit de Inspectoratul
Ecologic de Stat. (art. 11 LA)
Emisiile de poluanţi în atmosferă de la sursele fixe de poluare se admit, în
fiecare caz concret, în baza autorizaţiei eliberate de Inspectoratul Ecologic de Stat,
în care se stabilesc normativele ELA de poluanţi, precum şi alte condiţii şi
reglementări care asigură protecţia aerului atmosferic. (art. 12 LA)

Reglementarea activităţii de protecţie a aerului atmosferic.

Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi de producţie
generatoare de emisii poluante în aerul atmosferic sînt obligate:
a) să întreprindă acţiuni de ordin economico-organizatoric, tehnic şi de altă
natură pentru a asigura îndeplinirea condiţiilor şi reglementărilor autorizaţiilor de
emisie, să respecte normele de protecţie a aerului;
b) să ia măsuri în scopul reducerii emisiilor de poluanţi;
c) să asigure menţinerea în bună stare, funcţionarea eficientă şi continuă şi
controlul instalaţiilor, utilajelor şi aparatelor pentru purificarea emisiilor;
d) să ţină evidenţa permanentă a compoziţiei, calităţii şi cantităţii emisiilor de
poluanţi în atmosferă;
e) să deţină paşaportul ecologic al întreprinderii;
f) să achite la timp în fondul ecologic taxele pentru emisiile de poluanţi. (art.
13 LA)
În cazul în care se încalcă condiţiile şi reglementările autorizaţiilor de emisie a
poluanţilor sau apare pericolul pentru mediul înconjurător, Inspectoratul Ecologic
de Stat limitează, suspendă sau interzice, printr-o decizie, emisiile de poluanţi în
atmosferă, inclusiv funcţionarea unor instalaţii, secţii şi întreprinderi industriale.

În scopul protecţiei aerului atmosferic, ministerele, departamentele, agenţii

economici, sînt obligaţi să elaboreze şi să realizeze măsuri complexe de protecţie
a aerului atmosferic, care vizează:
151
 ⇒ situaţiile excepţionale, de depăşire a normativelor ELA de poluanţi, stabilite
pentru întreprindere în autorizaţia de emisie, ca urmare a poluării excepţionale a
aerului;
⇒ cazurile sporirii concentraţiei de poluanţi în aerul atmosferic, provocată de
condiţii meteorologice nefavorabile;
⇒ emisiile de poluanţi în aerul atmosferic de la mijloacele şi utilajele de
transport, ce nu trebuie să depăşească normativele ELA;
⇒ gradului de influenţă fizică nocivă asupra atmosferei: impactului dăunător
asupra atmosferei al proceselor radiante, vibraţiilor, undelor sonore, inclusiv al
radiaţiilor şi zgomotelor;
⇒ cerinţele de protecţie a aerului atmosferic la implementarea de descoperiri
ştiinţifice, de invenţii, de noi sisteme tehnologice, la importul utilajului;
⇒ protecţia aerului atmosferic la extragerea minereurilor, amplasarea şi
exploatarea tericoanelor, haldelor şi gunoiştilor;
⇒ consumul de aer atmosferic pentru necesităţile de producţie;
⇒ impactului antropic asupra factorilor climaterici.

Condiţiile de amplasare, proiectare, construcţie, reconstrucţie, extindere şi

dare în exploatare a obiectivelor cu impact asupra aerului atmosferic.
La amplasarea, proiectarea, construcţia şi darea în exploatare a
întreprinderilor, instalaţiilor şi altor obiective noi, la reconstruirea şi extinderea
celor în funcţiune cu perfecţionarea proceselor tehnologice şi a utilajului existent şi
implementarea unor tehnologii şi utilaje moderne cu impact asupra atmosferei, este
necesar să se respecte normele privind impactul asupra aerului atmosferic. În
aceste cazuri se cere să se prevadă captarea (purificarea), utilizarea şi neutralizarea
deşeurilor şi noxelor sau eliminarea definitivă a emisiilor de poluanţi în atmosferă,
respectarea altor reglementări privind protecţia acesteia.
Inspectoratul Ecologic de Stat examinează materialele privind alegerea
terenurilor pentru construcţie, proiectele de construcţie, reconstrucţie şi extindere a
întreprinderilor, instalaţiilor şi altor obiective cu impact asupra aerului atmosferic
şi emite avizele respective.
Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi de producţie la
obiectivele generatoare de poluanţi sînt obligate să doteze sursele de poluare,
indiferent de termenul dării lor în exploatare, cu instalaţii, utilaje şi aparate pentru
purificarea emisiilor, iar laboratoarele respective - cu mijloace de control al
compoziţiei şi concentraţiei poluanţilor emişi.
În cazul imposibilităţii reducerii emisiilor de poluanţi şi a influenţei nocive
asupra aerului atmosferic de către întreprinderi, instalaţii şi alte obiective pînă la
nivelul normativelor stabilite, acestea îşi încetează activitatea sau, prin decizia
Inspectoratului Ecologic de Stat adoptată în comun cu serviciul sanitaro-
epidemiologic, sînt reprofilate. (art. 20 LA)

Conform normelor şi regulilor sanitaro-igienice şi ecologice vizînd protecţia

aerului atmosferic se efectuează proiectarea, construcţia, reconstrucţia, extinderea

152
localităţilor. Documentele respective se examinează de către Ministerul Ecologiei
şi Resurselor Naturale. (art. 21 LA)

Persoanelor fizice şi juridice care elaborează şi implementează tehnologii

moderne nepoluante pentru atmosferă li se acordă facilităţile fiscale prevăzute de
legislaţie. (art. 27 LA)

4. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei cu privire la

protecţia aerului atmosferic.

Pentru încălcarea prevederilor legislaţiei privind protecţia aerului atmosferic,

persoanele fizice şi juridice poartă răspundere administrativă sau penală în caz de:
a) depăşire a normativelor ELA de poluanţi;
b) depăşire a normativelor influenţei fizice nocive asupra aerului atmosferic;
c) emisie a poluanţilor în atmosferă fără autorizaţia organului de stat abilitat;
d) încălcare a regulilor de exploatare şi neutilizare a utilajului, aparatajului,
instalaţiilor care servesc pentru purificarea şi controlul emisiilor în atmosferă;
e) dare în exploatare a întreprinderilor noi şi a celor reconstruite, a instalaţiilor
şi a altor obiective neconforme cu reglementările privind protecţia aerului
atmosferic;
f) producere şi exploatare a mijloacelor de transport la care concentraţia
emisiei de poluanţi depăşeşte normativele CMA de poluanţi;
g) implementare a descoperirilor ştiinţifice, invenţiilor, propunerilor de
raţionalizare, de noi sisteme tehnologice, substanţe şi materiale, precum şi aplicare
a utilajului tehnologic şi a altor obiecte, substanţe şi materiale de import
neconforme cu reglementările naţionale privind protecţia aerului atmosferic şi
neînzestrate cu certificate de calitate a producţiei şi cu mijloace tehnice de control
al emisiilor de poluanţi;
h) neexecutare a indicaţiilor autorităţilor abilitate cu controlul de stat în
domeniul protecţiei aerului atmosferic. (art. 32 LA)
Notă: a se vedea Anexele nr. 1 şi 2.

Persoanele fizice şi juridice care prin activitatea lor au contribuit la poluarea

aerului atmosferic sînt obligate să repare prejudiciul cauzat în modul prevăzut de
153
legislaţie. Repararea prejudiciului se face benevol sau în baza deciziei instanţei
judecătoreşti.

TEMA X. REGIMUL JURIDIC AL ZONELOR NATURALE

PROTEJATE.

1. Noţiunea şi componenţa zonelor naturale protejate.

2. Regimul juridic al rezervaţiilor naturale.
3. Regimul juridic al parcurilor naţionale.
4. Regimul juridic al grădinilor botanice.
5. Regimul juridic al parcurilor dendrologice.
6. Regimul juridic al parcurilor zoologice.
7. Regimul juridic al monumentelor naturii.
8. Zona de protecţie a obiectelor şi a complexelor din fondul ariilor naturale
protejate.
9. Răspundere juridică. Soluţionarea litigiilor.

1. Noţiunea şi componenţa zonelor (ariilor) naturale protejate.

1.1. Bazele juridice ale creării şi funcţionării fondului ariilor naturale protejate
de stat, principiile, mecanismul şi modul lui de conservare, precum şi atribuţiile
autorităţilor publice centrale şi locale, ale organizaţiilor neguvernamentale şi ale
cetăţenilor în acest domeniu sunt stabilite prin Legea privind fondul ariilor
naturale protejate de stat (LANP)Nr.1538-XIII din 25.02.98 // în MO RM
nr.66-68/442 din 16.07.1998

1.2. Zonă (arie) naturală protejată - spaţiu natural, delimitat geografic, cu

elemente naturale reprezentative şi rare, desemnat şi reglementat în scopul
conservării şi protecţiei tuturor factorilor de mediu din limitele lui. (art. 2 LANP)

154
 Fond al ariilor protejate (FANP) - totalitate a ariilor naturale, a obiectelor şi
a complexelor naturale protejate de stat. (art. 2 LANP)
FANP include obiectele şi complexele naturale cu valoare primordială
incontestabilă pentru conservarea biodiversităţii şi habitatelor naturale, pentru
studierea proceselor naturale, restabilirea echilibrului ecologic şi pentru educaţia
ecologică a populaţiei.
Datele iniţiale despre acest fond sînt utilizate la elaborarea planurilor de
amenajare a teritoriului. (art. 3 LANP)

FANP constă din următoarele categorii de obiecte şi complexe naturale:

 delimitate în conformitate cu clasificarea Uniunii Internaţionale de
Conservare a Naturii:
a) rezervaţie ştiinţifică;
b) parc naţional;
c) monument al naturii;
d) rezervaţie naturală;
e) rezervaţie peisagistică (de peisaj geografic);
f) rezervaţie de resurse;
g) arie cu management multifuncţional;
h) rezervaţie a biosferei;
 care nu ţin de clasificarea Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii:
a) grădină botanică;
b) grădină dendrologică;
c) monument de arhitectură peisageră;
d) grădină zoologică.

Obiectele şi complexele din FANP sînt de importanţă internaţională,

naţională şi locală.
Modul de atribuire a acestor grade de importanţă este stabilit de LANP, de
alte acte normative privind fondul ariilor protejate, precum şi de convenţiile
internaţionale din domeniu:
- Convenţia privind diversitatea biologică, Rio de Janeiro, 1992;
- Convenţia privind viaţa sălbatică şi habitatele naturale din Europa, Berna,
1979;
- Convenţia privind speciile migratoare de animale, Bonn, 1979;
- Convenţia privind zonele umede de importanţă internaţională, Ramsar,
1971, etc.

Prin crearea fondului de arii protejate se urmăreşte:

a) reglementarea relaţiilor din domeniul protecţiei mediului, conservarea
obiectelor şi complexelor naturale pentru generaţia actuală şi generaţiile viitoare;
b) studierea profundă a proceselor naturale din biocenoze şi restabilirea
echilibrului ecologic în ariile naturale protejate;

155
 c) menţinerea fondului genetic în limitele capacităţilor biologice ale obiectelor
şi complexelor naturale;
d) tragerea la răspundere a persoanelor fizice şi juridice care au cauzat
prejudicii ariilor naturale protejate;
e) respectarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale cu privire la ariile
naturale protejate.

Obiectele şi complexele din fondul ariilor protejate sînt proprietate publică,

cu excepţia terenurilor private, luate sub protecţia statului la iniţiativa titularilor,
ele rămînînd în continuare proprietatea lor.
Terenurile obiectelor şi complexelor din fondul ariilor protejate sînt destinate
ocrotirii naturii, fac parte din proprietatea publică, nu pot fi privatizate şi nici
arendate, au un regim de protecţie şi gospodărire. (art. 7 LANP)
Deţinătorii de terenuri proprietate publică, autorităţile administraţiei publice
locale, sînt obligaţi să facă propuneri, la un interval de 3-5 ani, începînd cu anul
2000, în vederea luării sub protecţia statului a celor mai valoroase şi mai
reprezentative ecosisteme, biotopuri şi monumente ale naturii de importanţă
naţională şi locală.

Obiectele şi complexele din fondul ariilor protejate se folosesc pentru:

a) protecţia celor mai reprezentative arii naturale;
b) păstrarea genofondului;
c) conservarea biodiversităţii;
d) păstrarea aspectului natural al peisajului geografic;
e) efectuarea de cercetări ştiinţifice;
f) monitorizarea ariilor naturale protejate;
g) educarea ecologică, culturală, estetică şi recrearea cetăţenilor. (art. 8 LANP)
Toate proiectele şi programele de refacere ecologică şi de amenajare, de
edificare administrativă şi socială, de construcţie a reţelelor de comunicaţii şi a
altor obiective economice în ariile naturale protejate sînt supuse, de către
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, expertizei ecologice de stat.
Retragerea de terenuri din fondul ariilor protejate este strict interzisă, cu
excepţia cazurilor cînd acestea îşi pierd valoarea în urma calamităţilor naturale sau
catastrofelor şi cînd nu mai pot fi restabilite. În astfel de situaţii, retragerea de
terenuri din fondul ariilor protejate se face la propunerea Ministerului Ecologiei şi
a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în temeiul unui act al Parlamentului. (art. 11
LANP)

1.3. FANP este supus unui regim special de administrare.

Regim de administrare a FANP - ansamblu unitar de măsuri de protecţie,
ecologice şi tehnico-organizatorice care reglementează activitatea, desfăşurată în
cadrul fondului, de conservare, optimizare şi dezvoltare raţională durabilă a reţelei
de arii naturale protejate.

156
 Rezervaţiile ştiinţifice, parcurile naţionale, rezervaţiile biosferei, grădinile
botanice, grădinile dendrologice şi grădinile zoologice au statut de persoană
juridică. (art. 19 LANP)
Terenurile şi bazinele acvatice din componenţa rezervaţiilor ştiinţifice,
zonelor cu protecţie integrală ale parcurilor naţionale şi rezervaţiilor biosferei,
grădinilor botanice şi dendrologice se sustrag din circuitul economic şi se
transmit în folosinţă pe termen nelimitat instituţiilor corespunzătoare. În limitele
parcurilor naţionale şi rezervaţiilor biosferei se pot afla terenuri şi bazine acvatice
ale altor beneficiari sau proprietari. În acest caz, beneficiarii şi proprietarii sînt
obligaţi să respecte restricţiile cu privire la protecţia mediului şi interdicţiile la
genurile de activitate prevăzute de prezenta lege.
În cazul cînd în componenţa rezervaţiei ştiinţifice, parcului naţional şi a
rezervaţiei biosferei se includ terenuri private, titularilor funciari li se propun
terenuri similare sau o compensaţie bănească.
Ariile naturale protejate funcţionează în conformitate cu regulamentele-cadru.
Obiectele naturale (arbori seculari, izvoare etc.) care se află în aria naturală
protejată şi care au un alt regim special de protecţie sînt supuse şi regimului de
protecţie al ariei naturale respective. (art. 20 LANP)
În cazul în care rezervaţia ştiinţifică, parcul naţional şi rezervaţia biosferei
sînt administrate de o altă autoritate a administraţiei publice centrale decît
Ministerul Ecologiei, ele prezintă acesteia dări de seamă informative şi detaliate,
precum şi "Analele naturii" pe care le editează. Deţinătorii de alte obiecte şi
complexe din fondul ariilor protejate prezintă anual informaţii despre starea ariilor
naturale respective şi despre activitatea desfăşurată în ele. (art. 21 LANP)

2. Regimul juridic al rezervaţiilor naturale.

În conformitate cu clasificarea Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii,

distingem următoarele categorii de rezervaţii:
a) rezervaţie ştiinţifică;
b) rezervaţie naturală;
c) rezervaţie peisagistică (de peisaj geografic);
d) rezervaţie de resurse;
e) rezervaţie a biosferei;
Rezervaţie ştiinţifică - spaţiu biogeografic terestru şi/sau acvatic de
importanţă naţională cu statut de instituţie de cercetări ştiinţifice, destinat
menţinerii intacte a obiectelor şi complexelor naturale, conservării biodiversităţii,
elaborării bazelor ştiinţifice de protecţie a mediului.
Rezervaţia ştiinţifică are ca obiectiv prioritar protecţia mediului, efectuarea
de cercetări ştiinţifice, educarea şi instruirea ecologică a populaţiei. (art. 22 LANP)
Ea are statut de instituţie de cercetări ştiinţifice şi se subordonează Ministerului
Ecologiei.
Rezervaţia ştiinţifică are următoarele sarcini:

157
 a) conservarea biodiversităţii şi menţinerea complexului său natural în afara
impactului antropic;
b) conservarea staţiunilor terestre şi a habitatelor acvatice (biotopurilor terestre
şi acvatice);
c) efectuarea de cercetări ştiinţifice;
d) aplicarea realizărilor ştiinţei din domeniul ariilor naturale protejate şi
realizarea programelor ecologice;
e) ţinerea analelor naturii;
f) efectuarea monitoringului ecologic;
g) colaborarea în domeniul ariilor naturale protejate cu organisme şi instituţii
de specialitate din ţară şi din străinătate;
h) popularizarea cunoştinţelor privind protecţia mediului;
i) pregătirea cadrelor ştiinţifice şi a specialiştilor în domeniul ocrotirii naturii,
în special în cel al ariilor naturale protejate. (art. 24 LANP)
În rezervaţia ştiinţifică, excepţie făcînd zonele cu protecţie integrală, sînt
permise:
a) lucrările de regenerare şi reconstrucţie ecologică;
b) derularea măsurilor de apărare contra incendiilor;
c) efectuarea măsurilor de profilaxie veterinară şi sanitară;
d) reglarea selectivă a numărului de animale pentru menţinerea echilibrului
ecologic;
e) păşunatul şi strîngerea fînului de către salariaţii rezervaţiei;
f) tăierile de igienă, de îngrijire şi de regenerare a pădurilor;
g) construcţia de locuinţe de serviciu pentru personalul ştiinţific al rezervaţiei;
h) alte activităţi ce nu contravin sarcinilor rezervaţiei, aprobate de consiliul ei
ştiinţific şi coordonate cu Ministerul Ecologiei.
În rezervaţia ştiinţifică sînt interzise activităţile ce pot conduce la dereglarea
evoluţiei fireşti a proceselor naturale, în special:
a) lucrările de instalare a reţelelor de termoficare, liniilor de transport electric,
lucrările hidroameliorative şi de altă natură, care conduc la deteriorarea echilibrului
ecologic;
b) explorarea şi extragerea resurselor naturale, cu excepţia celor de importanţă
naţională (petrol, gaze naturale) cu condiţia respectării cerinţelor speciale de
protecţie a mediului înconjurător stabilite de către autoritatea centrală abilitată cu
gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător;
c) administrarea de îngrăşăminte minerale, ierbicide, pesticide şi de alte
substanţe chimice nocive;
d) deplasarea vehiculelor pe căile terestre şi acvatice altele decît cele de uz
comun şi parcarea lor în locuri neamenajate în astfel de scopuri;
e) păşunatul, vînatul, pescuitul sau cositul neautorizat, precum şi distrugerea
cuiburilor, vizuinelor, ascunzişurilor, muşuroaielor şi altor sălaşe de animale;
f) colectarea speciilor de plante şi animale în stare vie şi prelucrată, precum şi
a unor părţi ale acestora, cu excepţia colectării lor în scopuri ştiinţifice şi, după caz,
muzeistice;

158
 g) recoltarea plantelor medicinale, florilor, fructelor, pomuşoarelor,
ciupercilor, stufului, papurei, vătămarea arborilor;
h) tăierile rase;
i) introducerea unor noi specii de plante şi animale;
j) arderea pajiştilor, a stufului şi a papurei, aprinderea rugurilor, orice formă de
odihnă a populaţiei;
k) aflarea persoanelor străine, cu excepţia lucrătorilor ştiinţifici din alte
instituţii şi a reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale care au permis. (art.
25, 26 LANP)
În rezervaţia ştiinţifică se creează zonă cu protecţie integrală unde se
efectuează numai cercetări ştiinţifice. Această zonă cuprinde cel puţin 20% din
teritoriul rezervaţiei. Ea poate fi situată pe unul sau pe cîteva sectoare din aria
rezervaţiei, în dependenţă de suprafaţa sa şi de tipurile ecosistemelor.
Amplasamentul şi suprafaţa zonei cu protecţie integrală se stabilesc de consiliul
ştiinţific al rezervaţiei şi se aprobă de autoritatea centrală pentru mediu şi de
Academia de Ştiinţe a Moldovei. (art. 27 LANP)
Statul de funcţii al rezervaţiei ştiinţifice se aprobă de autoritatea centrală
pentru mediu şi de Academia de Ştiinţe a Moldovei. (art. 29 LANP)

Rezervaţiile ştiinţifice din RM:

1. Codru. Raionul Străşeni.
2. Iagorlîc. Raionul Dubăsari.
3. Prutul de Jos. Raionul Vulcăneşti.
4. Plaiul Fagului. Raionul Ungheni.
5. Pădurea Domnească. Raioanele Glodeni şi Făleşti.

Rezervaţie naturală - spaţiu natural, valoros din punct de vedere ştiinţific,

destinat păstrării şi restabilirii unui sau a mai multor componente ale naturii
pentru menţinerea echilibrului ecologic.
Rezervaţia naturală are ca obiectiv asigurarea condiţiilor optime de protejare
şi restabilire a speciilor, a comunităţilor vegetale şi animale semnificative din
punct de vedere naţional. (art. 40 LANP) În cadrul acesteia se efectuează cercetări
ştiinţifice.

Rezervaţie peisagistică (de peisaj geografic) - sistem natural omogen

silvic, de stepă şi luncă, de baltă şi mlaştină, avînd valoare ştiinţifică, ecologică,
recreativă, estetică, instructivă şi educaţională, destinat menţinerii
calităţilor sale naturale şi efectuării unor activităţi economice reglementate.
Rezervaţia peisagistică (de peisaj geografic) are ca obiectiv conservarea
peisajelor geografice de importanţă naţională, utilizarea lor reglementată în scopuri
economice, estetice, culturale şi recreative. (art. 43 LANP) În cadrul acesteia se
efectuează cercetări ştiinţifice.

159
 Rezervaţie de resurse - spaţiu natural care cuprinde resurse deosebit de
valoroase, de importanţă naţională, protejate în scopul conservării lor pentru
generaţiile viitoare.
Rezervaţia de resurse are ca obiectiv conservarea resurselor naturale pentru
menţinerea lor în stare naturală în vederea valorificării ulterioare. (art. 46 LANP)
În cadrul acesteia se efectuează cercetări ştiinţifice.
Statutul de rezervaţie de resurse are un caracter provizoriu, în funcţie de
importanţa ei ecologică şi economică, evaluată de organizaţiile şi instituţiile
ştiinţifice de domeniu de comun acord cu Ministerul Ecologiei.

Rezervaţie a biosferei - spaţiu geografic terestru şi/sau acvatic cu elemente şi

formaţiuni fizico-geografice, specii de plante şi de animale de importanţă
naţională şi internaţională, cu statut de instituţie de cercetări ştiinţifice,
desemnat de UNESCO drept componentă a patrimoniului natural mondial.
Rezervaţia biosferei se fondează în conformitate cu Programul UNESCO
"Omul şi biosfera" şi are ca obiectiv conservarea elementelor şi formaţiunilor
fizico-geografice, speciilor de plante şi de animale de importanţă naţională şi
internaţională, efectuarea de cercetări în sistemul monitoringului global. (art. 54
LANP)
Teritoriul rezervaţiei biosferei se divizează în următoarele zone funcţionale:
zonă nucleu, protecţie integrală, destinată exclusiv conservării biodiversităţii
şi creării condiţiilor naturale de dezvoltare a biocenozelor. În zona nucleu este
interzisă orice activitate economică. Se permite doar efectuarea de cercetări
ştiinţifice;
zonă tampon, de administrare naturală, obiect de studiere şi de aplicare a
rezultatelor cercetărilor ştiinţifice pentru conservarea şi dezvoltarea fondului
genetic, restabilirea principalelor tipuri de păduri, bălţi, lunci, stepe etc.;
zonă de tranziţie, destinată diminuării impactului antropic din teritoriile
adiacente. Terenurile din zona de tranziţie pot rămîne deţinătorilor, care sînt
obligaţi să respecte regimul stabilit în rezervaţie. În această zonă se permit anumite
activităţi tradiţionale de folosinţă a terenurilor, asociate cu agricultura,
silvicultura, păşunatul şi pescuitul. (art. 56 LANP)

3. Regimul juridic al parcurilor naţionale.

Parc naţional - spaţiu natural reprezentativ cu diverse peisaje geografice,

obiecte şi complexe naturale, specii floristice şi faunistice autohtone, destinat
utilizării în scop ştiinţific, recreativ, economic, cultural, instructiv, educativ etc.
Parcul naţional are ca obiectiv păstrarea complexelor naturale de o deosebită
importanţă ecologică, estetică şi istorică în vederea armonizării peisajelor
geografice şi folosirii lor în scopuri ştiinţifice, culturale, instructive şi educaţionale.
(art. 30 LANP)
Parcul naţional are următoarele sarcini:

160
 a) conservarea şi protejarea peisajelor geografice, a obiectelor geomorfologice,
a regnului vegetal şi animal, a monumentelor istorice şi culturale în scopuri
ştiinţifice, cognitive, recreative şi economice;
b) crearea de condiţii pentru turism şi odihnă;
c) elaborarea şi aplicarea metodelor ştiinţifice de conservare a obiectelor şi
complexelor naturale în condiţiile folosirii lor în scopuri recreative;
d) popularizarea cunoştinţelor privind protecţia mediului, educarea şi
instruirea ecologică a populaţiei. (art. 32 LANP)
Teritoriul parcului naţional se divizează în următoarele zone funcţionale:
zona A, de protecţie integrală, care include terenuri destinate restabilirii
complexelor naturale din parc şi în care este interzisă orice activitate recreativă şi
economică. În această zonă se efectuează numai cercetări ştiinţifice conform unui
program aprobat de consiliul ştiinţific al parcului şi coordonat cu autoritatea
centrală pentru mediu;
zona B, de recreaţie, în care sînt asigurate condiţii pentru vizitarea locurilor
pitoreşti ale parcului şi pentru un scurt agrement. Poate avea cărări turistice,
adăposturi pentru timp nefavorabil, locuri pentru ruguri, rezerve de combustibil,
puncte de observaţie, obiecte sanitare, indicatoare, panouri de avertisment,
scheme ale amplasamentului obiectelor naturale, cultural-istorice şi de deservire
socială. În această zonă se efectuează, după caz, lucrări silvice pentru păstrarea şi
restabilirea peisajelor geografice;
zona C, de recreaţie, destinată unui agrement de lungă durată. În această zonă
se permite amplasarea de campinguri, hoteluri, moteluri, poiene pentru bivuacuri,
baze turistice, birouri de excursii, centre informaţionale, unităţi de alimentaţie
publică, comerciale şi de asistenţă socio-culturală;
zona D, economică, unde derulează activităţi economice care nu contravin
regimului parcului naţional, şi anume: cultivarea plantelor agricole tradiţionale
pentru zona dată, folosindu-se metode biologice de combatere a dăunătorilor,
aplicîndu-se îngrăşăminte şi chimicale în strictă conformitate cu normele
tehnologice şi cu regulile de securitate sanitară; funcţionarea diferitelor unităţi în
baza utilizării tehnologiilor nepoluante, respectîndu-se regulile de protecţie a
mediului.
În parcul naţional se instituie consiliu ştiinţific, care examinează şi
reglementează orice activitate din cadrul lui.
În RM parcurile naţionale sunt în curs de organizare.

4. Regimul juridic al grădinilor botanice.

Grădina botanică are ca obiectiv conservarea genofondului de plante din

zonele geobotanice din ţară şi a unor plante din alte zone geobotanice. (art. 59
LANP)
Grădina botanică are statut de instituţie de cercetări ştiinţifice, se află în
subordinea Academiei de Ştiinţe a Moldovei ori a Academiei de Ştiinţe a Moldovei
şi/sau a autorităţii administraţiei publice locale.
161
 Grădina botanică are următoarele sarcini principale:
a) conservarea în condiţii artificiale a colecţiilor de plante (îndeosebi a
speciilor rare sau periclitate) şi a altor obiecte botanice de importanţă ştiinţifică,
didactică, economică şi culturală;
b) efectuarea de cercetări ştiinţifice;
c) organizarea de expediţii şi participarea la expediţiile organizate de alte
instituţii în scopul studierii resurselor vegetale şi completării genofondului;
d) crearea de fonduri semincere, schimbul de seminţe şi de plante vii cu
diferite instituţii;
e) cultivarea şi selectarea speciilor valoroase de plante din flora spontană şi
valorificarea lor economică;
f) elaborarea bazelor ştiinţifice ale arhitecturii peisagere;
g) elaborarea bazelor ştiinţifice şi metodologice ale protecţiei contra bolilor şi
vătămătorilor introducenţilor;
h) organizarea de conferinţe şi simpozioane stiinţifice;
i) editarea de lucrări stiinţifice, de literatură de popularizare a ştiinţei, de
registre de seminţe şi de alte lucrări legate de activitatea ştiinţifică a grădinii
botanice. (art. 61 LANP)
Teritoriul grădinii botanice se divizează în următoarele zone funcţionale:
- expoziţională, în care accesul publicului este permis în modul stabilit de
administraţia grădinii botanice;
- ştiinţifică (colecţii, loturi experimentale, pepiniere), în care au acces numai
salariaţii grădinii botanice şi specialiştii altor instituţii autorizaţi de administraţia
acesteia;
- interzisă (sectoare-etalon de vegetaţie spontană), în care accesul este interzis,
cu excepţia celui al cercetătorilor ştiinţifici;
- administrativă.
În grădina botanică se instituie consiliu ştiinţific, a cărui competenţă şi al cărui
regulament sînt aprobate de Academia de Ştiinţe a Moldovei.

5. Regimul juridic al parcurilor dendrologice.

Parcul (grădina) dendrologic are ca obiectiv conservarea unui anumit

genofond de specii de arbori, arbuşti şi de alte plante cu flori ce prezintă interes
ştiinţific aplicativ. (art. 66 LANP) El are statut de instituţie ştiinţifică aplicativă şi
se află în subordinea autorităţii administraţiei publice locale.
Sarcinile de bază ale parcului dendrologic sînt similare celor stabilite pentru
grădinile botanice.
În parcul dendrologic se instituie consiliu ştiinţific, a cărui competenţă şi al
cărui regulament sînt aprobate de Ministerul Ecologiei şi de Academia de Ştiinţe a
Moldovei.
Paza parcului dendrologic este pusă în seama unui personal specializat.

162
 6. Regimul juridic al parcurilor zoologice.

Parcul (grădina) zoologic are ca obiectiv conservarea şi studierea faunei

sălbatice în condiţii de captivitate în scopuri cognitive, educaţionale şi de cercetare
ştiinţifică. (art. 76 LANP)
Parcul zoologic are următoarele sarcini principale:
a) conservarea în condiţii artificiale a animalelor sălbatice, inclusiv a speciilor
rare sau periclitate, exotice şi locale, care au o deosebită valoare ştiinţifică,
cognitivă şi culturală;
b) efectuarea de cercetări ştiinţifice;
c) educarea ecologică şi informarea publicului în domeniul faunei, zootehniei,
reprezentarea diversităţii faunistice, creşterea animalelor sălbatice etc.
Parcul zoologic, pentru a-şi asigura activitatea, poate dispune de ateliere,
pepiniere şi de magazine zoologice şi poate practica diverse alte activităţi
prevăzute de statutul lui.
Teritoriul parcului zoologic se divizează în următoarele zone funcţionale:
- expoziţională, în care accesul publicului este permis în modul stabilit de
administraţia parcului zoologic;
- de uz public;
- economică;
- ştiinţifică;
- administrativă.
Grădina zoologică se află în subordinea autorităţii administraţiei publice
locale.
Paza parcului zoologic este asigurată de formaţiunile Ministerului Afacerilor
Interne prin contract şi/ori de corpul special de pază al parcului zoologic.

7. Regimul juridic al monumentelor naturii.

Monument al naturii - obiect unic al naturii avînd o deosebită valoare

ecologică, ştiinţifică, culturală, istorică şi estetică.
Monumentele naturii se clasifică în:
a) geologice şi paleontologice: peşteri, grote, denudaţii, stînci, rîpe, recife,
falii, cariere, pîlnii carstice, alte obiecte unice sau reprezentative din punct de
vedere geologic, descoperiri paleontologice;
b) hidrologice: lacuri, alte bazine acvatice, izvoare, rîuri, albii vechi şi alte
obiecte unice sau reprezentative din punct de vedere hidrologic;
c) zoologice: arii luate sub protecţie în scopul conservării habitatelor unice sau
tipice ale speciilor de animale rare, precum şi a unor specii de animale rare sau
periclitate;
d) botanice: teritorii luate sub protecţie în scopul conservării habitatelor unice
sau tipice ale speciilor de plante endemice, relicte, comunităţi ale lor, precum şi a
unor specii de plante rare sau periclitate, a arborilor seculari;
e) mixte: spaţii în care se întîlnesc elementele enumerate la lit.a)-d);
163
 f) specii de plante şi animale rare. (art. 37 LANP)

Monumentele naturii se află în gestiunea autorităţilor administraţiei publice

centrale sau locale.
Deţinătorul terenului declarat monument al naturii este obligat :
a) să asigure respectarea regimului de protecţie al monumentului naturii ;
b) să instaleze la hotarele monumentului naturii borne, panouri de avertisment,
indicatoare, itinerare turistice pedestre şi să asigure integritatea lor ;
c) să îngrădească zonele de protecţie ale arborilor seculari şi ale monumentelor
hidrologice ;
d) să amelioreze condiţiile de trai ale animalelor, aplicînd metode biotehnice
adecvate. (art. 38 LANP)
În perimetrul monumentului naturii se efectuează cercetări ştiinţifice.

8. Zona de protecţie a obiectelor şi a complexelor

din fondul ariilor naturale protejate.

Pentru reducerea impactului antropic asupra obiectelor şi complexelor din

fondul ariilor protejate, pe teritoriul adiacent lor se stabileşte zonă de protecţie.
Lăţimea zonei de protecţie a categoriilor de obiecte şi complexe din fondul
ariilor protejate se stabileşte astfel:
a) pentru rezervaţia ştiinţifică, parcul naţional, rezervaţia biosferei - 1000-1500 m;
b) pentru monumentul naturii:
- geologic şi paleontologic, hidrologic, zoologic, botanic şi mixt - 500-1000 m;
- arbore secular şi specie de plante rară - 30-50 m;
c) pentru rezervaţia naturală, rezervaţia peisagistică (peisaj geografic), rezervaţia
de resurse, aria cu management multifuncţional - 700-1000 m;
d) pentru grădina botanică, dendrologică, monumentul de arhitectură peisageră şi
grădina zoologică - 100-150 m.
Zona de protecţie a ariilor naturale protejate se stabileşte în funcţie de
configuraţia hotarelor naturale ale localităţilor, terenurilor agricole, drumurilor
etc. (art. 83 LANP)
Terenurile din zona de protecţie rămîn la dispoziţia deţinătorilor.
Hotarele ei se marchează în natură cu borne de reprezentanţii autorităţilor
administraţiei publice locale şi de reprezentanţii Inspectoratului Ecologic de Stat.
În zona de protecţie se admite:
a) desfăşurarea de activităţi economice tradiţionale ce nu conduc la schimbări
esenţiale în evoluţia proceselor naturale;
b) crearea de condiţii optime de trai pentru animalele sălbatice;
c) tăierile de igienă, de îngrijire şi de regenerare a pădurilor;
d) organizarea unor zone de recreaţie reglementată. (art. 85 LANP)
În zona de protecţie sînt interzise:
a) efectuarea fără autorizaţie a vînatului, pescuitului şi capturării de animale;
b) tăierile rase;
164
 c) construirea de obiecte şi depozite pentru păstrarea de chimicale şi
îngrăşăminte minerale, alte obiecte auxiliare;
d) staţionarea vehiculelor în alte locuri decît cele indicate special;
e) aplicarea pesticidelor;
f) amplasarea fermelor şi complexelor zootehnice;
g) construcţia şi amplasarea staţiilor de alimentare cu petrol, obiectelor pentru
prepararea soluţiilor chimice şi pentru depozitarea produselor petroliere, sălilor de
cazane, acumulatoarelor de ape reziduale, punctelor de deservire tehnică,
spălătoriilor, obiectelor agricole şi industriale, care pot avea un impact ecologic
distructiv;
h) construcţia colectoarelor de canalizare şi a instalaţiilor de epurare a apelor
reziduale. (art. 86 LANP)

9. Răspundere juridică. Soluţionarea litigiilor.

Încălcarea LANP atrage răspundere civilă, administrativă sau penală.

Se consideră contravenţii, dacă nu constituie, potrivit legii, infracţiuni,
următoarele fapte:
a) folosirea ariilor naturale protejate în alte scopuri decît în cele prevăzute de
LANP;
b) organizarea fără expertiză ecologică a activităţii economice în ariile naturale
protejate, precum şi în zonele lor de protecţie;
c) deteriorarea sau distrugerea ariilor naturale protejate;
d) nelichidarea urmărilor ecologice ale avariilor, catastrofelor şi ale altor
fenomene distructive;
e) introducerea de plante şi animale străine zonei respective, care poluează
fondul genetic autohton;
f) încălcarea regulilor de export al plantelor şi animalelor luate sub protecţia
statului;
g) executarea neautorizată a oricărei lucrări de amenajare şi construcţie;
h) deversarea deşeurilor industriale şi menajere în ape sau pe terenuri,
depozitarea lor în ariile naturale protejate şi în zonele lor de protecţie;
i) folosirea peste normele admise a chimicalelor în zonele de protecţie;
j) recoltarea neautorizată a fructelor şi pomuşoarelor de pădure, a ciupercilor,
plantelor medicinale, seminţelor şi a organismelor acvatice;
k) strămutarea nesancţionată a hotarelor ariilor naturale protejate;
l) deteriorarea, ştergerea sau ridicarea bornelor de hotar, geodezice sau
topografice, a panourilor de avertizare sau a indicatoarelor;
m) intrarea persoanelor neautorizate, cu sau fără autovehicule, în zonele cu
protecţie integrală;
n) camparea în zonele interzise;
o) păşunatul în zonele interzise;
p) organizarea şi desfăşurarea neautorizată de activităţi economice, de turism
şi agrement;
165
 r) fotografierea sau filmarea în scopuri comerciale fără achitarea de taxe.

Reparaţia prejudiciilor cauzate obiectelor şi complexelor din fondul ariilor

protejate se efectuează benevol sau prin hotărîre judecătorească.
În caz de dezacord cu decizia reprezentantului autorităţii pentru mediu,
persoana fizică sau juridică este în drept să o atace în ordinea contenciosului
administrativ.
Deţinătorii de terenuri din fondul ariilor protejate nu poartă răspundere pentru
pagubele pricinuite agenţilor economici de animalele sălbatice. (art. 99-101
LANP)

Anexa Nr.1.

LEGEA REPUBLICII MOLDOVA

Codul penal al Republicii Moldova

Nr.985-XV din 18.04.2002

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.128-129/1012 din 13.09.2002

***

PARTEA SPECIALĂ

Capitolul IX
INFRACŢIUNI ECOLOGICE

Articolul 223. Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice.

Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea,
construcţia sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor

166
industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective de către persoanele
responsabile de respectarea lor, dacă aceasta a provocat:
a) mărirea esenţială a nivelului radiaţiei;
b) daune sănătăţii populaţiei;
c) pieirea în masă a animalelor;
d) alte urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi
convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără)
privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de pînă la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de
dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.

Articolul 224. Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor,

materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice.
(1) Activităţile ilegale sau încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea,
importul, exportul, îngroparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substanţelor,
materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a
pesticidelor, erbicidelor sau a altor substanţe chimice, dacă aceasta creează
pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau
cu închisoare de pînă la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni:
a) săvîrşite repetat;
b) săvîrşite în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi
naturale;
c) soldate cu impurificarea, otrăvirea sau infectarea mediului;
d) soldate cu pieirea în masă a animalelor
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau
cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat din imprudenţă:
a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor;
b) decesul persoanei,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte
cu amendă în mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de
dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), soldate cu decesul a două sau mai
multor persoane,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, iar persoana juridică se pedepseşte
cu amendă în mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea
de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
167
 Articolul 225. Tăinuirea de date sau prezentarea intenţionată de date
neautentice despre poluarea mediului.
(1) Tăinuirea datelor sau prezentarea intenţionată de către o persoană cu
funcţie de răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, precum şi de către o persoană
juridică, a datelor neautentice despre avariile cu poluare excesivă a mediului, cu
poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru
viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate
de poluarea mediului, dacă aceasta a provocat din imprudenţă:
a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor;
b) pieirea în masă a animalelor;
c) decesul persoanei;
d) alte urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale
sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a
ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la
5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000
unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu decesul a două sau mai multor persoane
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea
întreprinderii.

Articolul 226. Neîndeplinirea obligaţiilor de lichidare a consecinţelor

încălcărilor ecologice.
(1) Eschivarea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană cu
funcţie de răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, precum şi de către o persoană
juridică a obligaţiilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice, dacă
aceasta a provocat din imprudenţă:
a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor;
b) pieirea în masă a animalelor;
c) decesul persoanei;
d) alte urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi
convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de
dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un
termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime
de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu decesul a două sau mai multor persoane

168
 se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale
cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea
întreprinderii.

Articolul 227. Poluarea solului.

(1) Impurificarea, otrăvirea, infectarea sau altă poluare a solului cu produse
nocive ale activităţii economice ori de altă natură ca urmare a încălcării regulilor
de manipulare cu substanţe nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere
a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice în timpul transportării,
utilizării sau păstrării lor, dacă aceasta a cauzat daune:
a) sănătăţii populaţiei;
b) mediului;
c) producţiei agricole,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale
sau cu închisoare de pînă la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă
în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni:
a) săvîrşite în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi
naturale;
b) urmate de decesul persoanei din imprudenţă
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale
sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă
în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.

Articolul 228. Încălcarea cerinţelor de protecţie a subsolului.

Încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse
ale subsolului, construcţia neautorizată sau amplasarea deşeurilor toxice pe
terenurile cu zăcăminte minerale, precum şi deversarea nesancţionată a
substanţelor nocive în subsol, dacă aceasta a provocat:
a) prăbuşiri sau alunecări de proporţii ale terenului;
b) poluarea apelor subterane, creînd pericol pentru sănătatea populaţiei;
c) decesul persoanei din imprudenţă;
d) alte urmări grave,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau
cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate.

Articolul 229. Poluarea apei.

Infectarea sau altă impurificare a apelor de suprafaţă ori subterane cu ape
uzate sau cu alte deşeuri ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor
industriale, agricole, comunale şi de altă natură, dacă aceasta a cauzat daune în
169
proporţii considerabile regnului animal sau vegetal, resurselor piscicole,
silviculturii, agriculturii sau sănătăţii populaţiei ori a provocat decesul persoanei, -
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi
convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte
cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de
dreptul de a exercita o anumită activitate.

Articolul 230. Poluarea aerului.

Poluarea aerului cu depăşirea normelor stabilite, ca urmare a emisiei în
atmosferă a poluanţilor sau a încălcării regulilor de exploatare, sau a neutilizării
utilajului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în
atmosferă, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile mediului,
regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori a provocat decesul persoanei,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau
cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate.

Articolul 231. Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere.

Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor
naturale protejate de stat, săvîrşită:
a) de persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere;
b) în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale
sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu
închisoare de la 4 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate.

Articolul 232. Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere.

(1) Distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în
urma folosirii imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi
convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240
de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul
de a exercita o anumită activitate.
(2) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată în proporţii mari a masivelor
forestiere prin incendiere,
se pedepseşte cu amendă de la 300 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu
închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.

170
 Articolul 233. Vînatul ilegal.
Vînatul fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în
locurile interzise, fie cu unelte şi metode nepermise (braconajul), fie cu folosirea
situaţiei de serviciu, dacă acesta a cauzat daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau
cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu
închisoare de pînă la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate.

Articolul 234. Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vînatul

sau cu alte exploatări ale apelor.
Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vînatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu
utilizarea substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în
masă a faunei, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 700 unităţi convenţionale sau
cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu
închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate.

Articolul 235. Încălcarea regimului de administrare şi protecţie

a fondului ariilor naturale protejate de stat.
Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale
protejate de stat, dacă aceasta creează pericolul cauzării de daune în proporţii mari
sau a cauzat daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale
sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul
de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la
3 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la
3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

171
 Anexa Nr.2.

CODUL
cu privire la contravenţiile administrative

din 29.03.1985

Veştile R.S.S.M., 1985, nr.3, art.47

***

II. PARTEA SPECIALĂ

CAPITOLUL 7
CONTRAVENŢIILE ADMINISTRATIVE DIN DOMENIUL
OCROTIRII MEDIULUI NATURAL ÎNCONJURĂTOR,
A MONUMENTELOR DE ISTORIE ŞI CULTURĂ.

Articolul 52. Încălcarea legislaţiei funciare.

172
 Ocuparea neligitimă a terenurilor -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime.
Construcţia nelegitimă -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime.
Poluarea terenurilor destinate agriculturii şi a altor terenuri -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii
minime.
Poluarea terenurilor cu substanţe chimice şi radioactive, cu deşeuri industriale,
cu ape de scurgere impurificate cu organizme bacteriologice şi parazitare şi cu alte
organizme dăunătoare -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii
minime.
Nimicirea stratului fertil al solului, decopertarea neselectivă precum şi folosirea
lui nu după destinaţie -
atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăsprezece salarii
minime.
Neluarea măsurilor de preîntîmpinare a eroziunii solului, a altor procese ce
înrăutătesc starea solului,precum şi neîndiplinirea măsurilor obligatorii pentru
îmbunătăţirea calităţii lui -
atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime.
Încălcarea termenului de reîntoarcere a terenurilor temporar ocupate,
neîntoarcerea lor în starea de destinaţie specială -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la zece
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii
minime.
Amplasarea, construcţia şi darea în exploatare a obiectivelor ce provoacă
efecte de poluare a solului -
atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la
cincisprezece salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la
douăzeci şi cinci de salarii minime.
Abaterea samovolnică de la proiectele de organizare a teritoriului, de ameliorare
şi de altă natură, precum şi folosirea terenurilor, neţinîndu-se seama de scopurile
pentru care au fost repartizate -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la zece
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii
minime.
Falsificarea informaţiei despre starea şi folosirea terenurilor -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime.
173
 Încălcarea termenelor de examinare a cererilor cetăţenilor privind atribuirea
terenurilor şi tăinuirea informaţiei despre fondul funciar disponibil -
atrag după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în
mărime de pînă la zece salarii minime.
Distrugerea bornelor de hotar -
atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la două la cinci salarii
minime.

Articolul 53. Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare şi aplicare a

substanţelor radioactive, biologice, chimice şi a altor substanţe.
Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare şi aplicare a substanţelor radioactive,
preparatelor biologice şi chimice, îngrăşămintelor minerale şi organice,
substanţelor meliorative, pesticidelor, stimulenţilor de creştere a plantelor,
amestecurilor de preparate şi a altor substanţe toxice -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţeilor în mărime de pînă la
cincisprezece salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la
douăzeci şi cinci de salarii minime cu confiscarea substanţelor radioactive şi a
substanţelor toxice.
Încălcarea normativelor, regulilor şi standardelor, ce stabilesc ordinea şi limitele
aplicării substanţelor indicate in alineatul întîi al prezentului articol -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la
douăzeci de salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la treizeci
de salarii minime.
Aplicarea mijloacelor chimice şi a altor mijloace de protecţie a plantelor prin
intermeduil aviaţiei, precum şi introducerea lor în sol adăpostit, în zonele sanitare
şi de protecţie a apelor în perioada de toamnă-iarnă (cu excepţia luptei cu
rozătoarele), -
atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la douăzeci
de salarii minime,iar persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la treizeci de
salarii minime.
Încălcarea regulilor de aplicare a substanţelor indicate în alineatul întîi al
prezentului articol, ce a dus la îmbolnăvirea şi intoxicarea oamenilor, animalelor,
insectelor folositoare, distrugerea completă sau parţială a semănăturilor,
plantaţiilor şi a altei vegetaţii
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la
douăzeci şi cinci de salarii minime, iar persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă
la şaptezeci şi cinci de salarii minime.

Articolul 53/1. Importul şi comercializarea pesticidelor şi preparatelor

biologice de protecţie a plantelor fără autorizaţia respectivă.
Importul şi comercializarea pesticidelor şi preparatelor biologice de protecţie a
plantelor fără autorizaţia respectivă -
atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cincizeci
de salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la trei sute de
salarii minime cu confiscarea produselor necomercializate.
174
 Articolul 53/2. Producerea, importul, comercializarea şi utilizarea
mijloacelor de protecţie a plantelor, nesupuse testării şi certificării de stat.
Producerea, importul, comercializarea şi utilizarea mijloacelor de protecţie a
plantelor, care nu au fost supuse, în modul stabilit, testării şi certificării de stat,
precum şi a celor cu termene de valabilitate expirate, -
atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cincizeci
de salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la trei sute de
salarii minime cu confiscarea produselor respective.

Articolul 53/3. Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi

utilizare a pesticidelor şi preparatelor biologice de protecţie a plantelor.
Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi utilizare a pesticidelor
şi preparatelor biologice de protecţie a plantelor -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la treizeci
şi cinci de salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la două sute
de salarii minime.

Articolul 53/4. Neîndeplinirea sau îndeplinirea neadecvată a prescripţiilor

organelor controlului de stat în domeniul protecţiei plantelor.
Neîndeplinirea sau îndeplinirea neadecvată a prescripţiilor organelor controlului
de stat în domeniul protecţiei plantelor -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la
cincizeci de salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la trei
sute de salarii minime.
Articolul 57. Încălcarea legislaţiei privind subsolul.
Folosirea neautorizată a subsolului -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de patruzeci de
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de trei sute de salarii
minime.
Studierea şi cercetarea subsolului fără proiecte speciale, precum şi studierea
incompletă şi neraţională a subsolului -
atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în
mărime de pînă la cincisprezece salarii minime.
Prezentarea informaţiei neveridice privind cantitatea şi calitatea materiei prime
extrase -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de trei sute de
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de două mii de salarii
minime.
Nerespectarea principalelor cerinţe privind proiectarea, construirea şi darea în
exploatare a întreprinderilor, obiectivelor şi construcţiilor în procesul folosirii
subsolului -
atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în
mărime de pînă la treizeci şi cinci de salarii minime.

175
 Încălcarea regulilor şi normelor de desfăşurare în condiţii de securitate a
lucrărilor legate de folosirea subsolului, precum şi a cerinţelor privind protecţia
subsolului şi a mediului înconjurător -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la
cincisprezece salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de pînă la
douăzeci de salarii minime.
Neasigurarea integrităţii obiectivelor şi construcţiilor, precum şi a teritoriilor şi
obiectivelor mediului înconjurător ocrotite în mod deosebit în timpul studierii şi
folosirii subsolului -
atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în
mărime de pînă la cincisprezece salarii minime.
Încălcarea modului de evidenţă şi ţinere a balanţei mişcării rezervelor de
substanţe utile şi deşeurilor producţiei extractive, a cerinţelor privind ţinerea
cadastrelor de stat şi balanţelor rezervelor de substanţe utile -
atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în
mărime de pînă la cincisprezece salarii minime.
Neachitarea plăţilor pentru folosirea subsolului -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de cincizeci de
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - trei sute de salarii minime.
Neîndeplinirea măsurilor privind aducerea terenurilor afectate în timpul
folosirii subsolului într-o stare ce nu prezintă pericol care ar asigura folosirea lor
ulterioară -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de cincizeci de
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de trei sute de salarii
minime.
Neîndeplinirea cerinţelor privind aducerea întreprinderilor extractive de
substanţe utile în curs de lichidare sau conservare, a galeriilor subterane şi sondelor
de foraj într-o stare care ar asigura securitatea populaţiei, precum şi a cerinţelor
vizînd integritatea zăcămintelor, galeriilor subterane şi sondelor de foraj pentru
întreaga perioadă de conservare -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la şapte
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de pînă la douăzeci şi cinci
de salarii minime.
Încălcarea regulilor de îngropare (depozitare) în subsol a substanţelor şi
deşeurilor nocive, de evacuare a apelor reziduale -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la
cincisprezece salari minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de pînă la
treizeci şi cinci de salarii minime.
Încălcarea regulilor de ridicare a construcţiilor pe suprafeţele cu zăcăminte de
substanţe utile şi pe teritoriile deasupra obiectivelor şi construcţiilor miniere,
precum şi de asupra locurilor de îngropare (depozitare) în subsol a substanţelor şi
deşeurilor nocive -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la
cincisprezece salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de pînă la
douăzeci de salarii minime.
176
 Comercializarea şi circulaţia substanţelor minerale utile solide fără acte legale
de provenienţă (acte de livrare conform documentaţiei de evidenţă contabilă) -
atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de cincizeci de
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de trei sute de salarii
minime.

Articolul 58. Neîndeplinirea obligaţiei de a face publice

informaţiile veridice despre calitatea apei potabile.
Neîndeplinirea obligaţiei de a face publice informaţiile veridice despre calitatea
apei potabile -
atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în
mărime de la zece la douăzeci de salarii minime.
Aceeaşi contravenţie care a cauzat îmbolnăvirea cetăţenilor -
atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la treizeci la cincizeci de
salarii minime.

Articolul 59. Nerespectarea prevederilor actelor normative

vizînd protecţia apelor.
Nerespectarea prevederilor actelor normative vizînd protecţia apelor, care s-a
soldat cu poluarea bazinelor hidrografice, a lacurilor, iazurilor şi a apelor
subterane, inclusiv a surselor de alimentare cu apă potabilă, cu poluarea, eroziunea
şi salinizarea solurilor, cu alunecări de teren sau cu inundarea construcţiilor, -
atrage după sine aplicarea faţă de cetăţeni a unei amenzi în mărime de la zece
la douăzeci şi cinci de salarii minime, iar faţă de persoanele cu funcţii de
răspundere - în mărime de la douăzeci şi cinci la cincizeci de salarii minime.
Punerea în funcţiune a întreprinderilor, obiectivelor comunale şi a altor
obiective fără construcţiile şi instalaţiile care să prevină poluarea apelor şi alte
influenţe dăunătoare -
atrage după sine aplicarea faţă de persoanele cu funcţii de răspundere a unei
amenzi în mărime de la zece la douăzeci de salarii minime.

Articolul 60. Neîndeplinirea obligaţiilor de înregistrare în documentele

de bord a operaţiilor cu substanţe şi amestecuri dăunătoare.
Neîndeplinirea de către căpitan sau de către alte persoane din personalul de
comandă a unei nave sau al unui alt mijloc de navigaţie a obligaţiilor, prevăzute de
legislaţia în vigoare, privind înregistrarea în documentele de bord a operaţiilor cu
substanţe dăunătoare pentru sănătatea oamenilor sau pentru resursele vii ale mării,
ori amestecuri, ce conţin astfel de substanţe peste normele stabilite, introducerea
în documentele de bord de către persoanele susarătate, a unor menţiuni false
referitoare la aceste operaţii sau refuzul nelegitim de a prezenta asemenea
documente persoanelor respective cu funcţii de răspundere, -
atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la zece salarii
minime.

Articolul 61. Încălcarea prevederilor actelor normative vizînd

177
 domeniul de folosire a apei.
Încălcarea limitelor stabilite de captare şi de folosire a apei, folosirea apei în
scopuri neautorizate (nesancţionate), nerespectarea regulilor evidenţei primare şi
de stat a folosirii apei -
atrag după sine aplicarea faţă de cetăţeni a unei amenzi în mărime de cinci
salarii minime, iar faţă de persoanele cu funcţii de răspundere - în mărime de la
zece la douăzeci şi cinci de salarii minime.

Articolul 62. Deteriorarea construcţiilor şi instalaţiilor hidrotehnice,

de gospodărire şi de protecţie a apelor.
Deteriorarea construcţiilor şi instalaţiilor hidrotehnice, de gospodărire şi de
protecţie a apelor, inclusiv a reţelelor şi instalaţiilor sistemelor de alimentare cu
apă potabilă -
atrage după sine aplicarea faţă de cetăţeni a unei amenzi în mărime de la zece
la douăzeci de salarii minime, iar faţă de persoanele cu funcţii de răspundere - în
mărime de la douăzeci şi cinci la cincizeci de salarii minime.

Articolul 62/1. Nerespectarea regulilor şi instrucţiunilor

ce se referă la exploatarea construcţiilor şi instalaţiilor
hidrotehnice, de gospodărire şi de protecţie a apelor.
Nerespectarea regulilor şi instrucţiunilor ce se referă la exploatarea
construcţiilor şi instalaţiilor hidrotehnice, de gospodărire şi de protecţie a apelor -
atrage după sine aplicarea faţă de cetăţeni a unei amenzi în mărime de zece
salarii minime, iar faţă de persoanele cu funcţii de răspundere - în mărime de la
douăzeci la treizeci de salarii minime.
Articolul 63. Folosirea ilegală a pămînturilor din fondul
forestier al statului.
Folosirea lotului de pămînt din fondul forestier al statului pentru defrişare,
construirea de clădiri, prelucrarea lemnului, organizarea de depozite ş.a.m.d. fără
autorizaţia corespunzătoare pentru folosirea acestor loturi -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la trei
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime.
Ridicarea stratului fertil superior al solului de pe pămînturile împădurite şi
neîmpădurite, pentru folosirea lui în scopuri, nelegate de cultivarea pădurii, -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la cincisprezece salarii
minime.

Articolul 64. Încălcarea modului stabilit de folosire a fondului de

exploatare, de recoltare şi transportare a lemnului, de recoltare a răşinii.
Încălcarea modului stabilit de folosire a fondului de exploatare, de recoltare şi
transportare a lemnului şi de recoltare a răşinii -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la trei
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime.

178
 Circulaţia produselor lemnoase fără acte legale de provenienţă (acte de livrare
conform documentaţiei de evidenţă contabilă) -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la zece
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la trei sute de salarii
minime.

Articolul 65. Tăierea ilegală şi vătămarea arborilor şi arbuştilor,

distrugerea şi vătămarea culturilor de pădure şi a arborilor tineri.
Tăierea ilegală şi vătămarea arborilor şi arbuştilor, distrugerea sau vătămarea
culturilor de pădure, a puieţilor sau arborilor tineri din pepinierele silvice şi
plantaţii, precum şi a arborilor tineri de origine naturală şi a seminţişului natural pe
suprafeţele, destinate regenerării pădurii, -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de cincizeci de
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - două sute de salarii
minime.
Acţiunile prevăzute la alineatul 1 al prezentului articol, săvîrşite de persoane
responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere -
atrag după sine aplicarea unei amenzi în mărime de trei sute de salarii minime.
Autorizarea de către persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei
forestiere a recoltării masei lemnoase cu încălcarea prevederilor actelor legislative
şi ale altor acte normative -
atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de una mie de salarii minime.
Notă. Prin persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere se
înţeleg pădurarii, precum şi persoanele cu funcţii de răspundere din organele
gospodăriei silvice cărora, în virtutea funcţiei pe care o deţin, le revine dreptul de a
autoriza tăierea vegetaţiei forestiere.
Articolul 66. Distrugerea sau vătămarea subarboretului din păduri.
Distrugerea sau vătămarea subarboretului din păduri -
atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime
de pînă la trei salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi
persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime.

Articolul 67. Efectuarea unor exploatări forestiere necorespunzătoare

scopurilor sau cerinţelor, prevăzute în autorizaţia (dispoziţia) de tăiere
a pădurii ori în biletul silvic.
Efectuarea unor exploatări forestiere necorespunzătoare scopurilor sau
cerinţelor, prevăzute în autorizaţia (dispoziţia) de tăiere a pădurii ori în biletul
silvic -
atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor - în
mărime de pînă la trei salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi
persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime.

Articolul 68. Încălcarea regulilor cu privire la regenerarea şi

îmbunătăţirea stării pădurilor, cu privire la folosirea resurselor
de arboret exploatabil.
179
 Încălcarea regulilor şi a instrucţiunilor cu privire la regenerarea, îmbunătăţirea
stării şi structurii esenţilor pădurilor, la creşterea productivităţii lor, precum şi cu
privire la folosirea resurselor de arboret exploatabil, -
atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în
mărime de pînă la cincisprezece salarii minime.

Articolul 69. Degradarea fînaţurilor şi a păşunilor de pe

terenurile fondului forestier de stat.
Degradarea fînaţurilor şi a păşunilor de pe terenurile fondului forestier de stat -
atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor - în
mărime de pînă la trei salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi
persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime.

Articolul 70. Cositul samavolnic al fînului şi păşunatul samavolnic al

vitelor, strîngerea samavolnică a fructelor sălbatice, nucilor, ciupercilor,
pomuşoarelor.
Cositul samavolnic al fînului şi păşunatul samavolnic al vitelor în păduri şi pe
pămînturile fondului forestier al statului, neacoperite cu păduri, strîngerea
samavolnică a fructelor sălbatice, nucilor, ciupercilor, pomuşoarelor ş.a. pe
sectoarele, unde acest lucru este interzis sau este admis numai pe baza biletelor
silvice, -
atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime
de pînă la două salarii minime,şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi
persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la trei salarii minime.

Articolul 71. Darea în exploatare a obiectivelor de producţie fără

instalaţii,care să prevină influenţă dăunătoare asupra pădurilor.
Darea în exploatare a întreprinderilor, secţiilor, agregatelor, căilor de transport,
obiectivelor comunale şi a altor obiective noi şi a celor reconstruite, neasigurate cu
instalaţii, care să prevină influenţa dăunătoare asupra stării şi regenerării pădurilor-
atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în
mărime de pînă la zece salarii minime.

Articolul 72. Degradarea pădurii cu ape de scurgere, cu substanţe

chimice, cu degajări, deşeuri şi reziduuri dăunătoare.
Degradarea pădurii cu ape de scurgere, cu substanţe chimice, cu degajări,
deşeuri şi reziduuri industriale, comunale şi menajere, care duc la uscarea sau
îmbolnăvirea ei, -
atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în
mărime de pînă la douăzeci şi cinci salarii minime.

Articolul 73. Murdărirea pădurilor cu deşeuri şi reziduuri menajere.

Murdărirea pădurilor cu deşeuri şi reziduuri menajere, aruncarea gunoiului şi a
resturilor de construcţie în păduri -
180
 atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime
de pînă la cinci salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi
persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece de salarii minime.

Articolul 74. Distrugerea sau deteriorarea şanţurilor de desecare din

păduri, a sistemelor de drenaj şi a drumurilor de pe terenurile fondului
forestier al statului.
Distrugerea sau deteriorarea şanţurilor de desecare din păduri, a sistemelor de
drenaj şi a drumurilor de pe terenurile fondului forestier al statului -
atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime
de pînă la cinci salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi
persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime.

Articolul 75. Distrugerea sau deteriorarea în păduri a indicatoarelor de

delimitare, a pancartelor, panourilor şi a altor obiecte de agitaţie vizuală.
Distrugerea sau deteriorarea în păduri a indicatoarelor de delimitare a
pancartelor, panourilor şi a altor obiecte de agitaţie vizuală -
atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime
de pînă la două salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi
persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la cinci salarii minime.

Articolul 76. Nimicirea faunei folositoare pentru pădure.

Nimicirea faunei folositoare pentru pădure -
atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime
de pînă la două salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi
persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la cinci salarii minime.
Articolul 77. Încălcarea regulilor de securitate contra incendiilor în păduri.
Încălcarea regulilor de securitate contra incendiilor în păduri -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la trei
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la zece salarii minime.
Distrugerea sau degradarea pădurii ca urmare a incendierii sau purtării
neglijente cu focul, precum şi încălcarea regulilor de securitate contra incendiilor
în păduri, care are drept urmare izbucnirea unui incendiu în pădure sau răspîndirea
lui pe suprafeţe mari, -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii
minime.

Articolul 78. Degajarea de substanţe poluante în atmosferă peste

normative sau fără autorizaţie şi acţiunea fizică dăunătoare asupra
aerului atmosferic.
Depăşirea normativelor gradului admisibil de degajare a substanţelor poluante
sau de degajare provizoriu convenită a acestor substanţe în atmosferă; depăşirea
normativelor gradului admisibil de acţiuni fizice dăunătoare aerului atmosferic;
degajarea substanţelor poluante în atmosferă fără autorizaţia organelor de stat
181
special împuternicite pentru aceasta; acţiunea fizică dăunătoare aerului atmosferic
fără autorizaţia organelor de stat special împuternicite pentru aceasta în cazurile,
cînd obţinerea unei asemenea autorizaţii este necesară în conformitate cu legislaţia
Republicii Moldova, -
atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu
funcţii de răspundere în mărime de pînă la douăzeci şi cinci de salarii minime.

Articolul 79. Darea în exploatare şi utilizarea obiectivelor cu încălcarea

normelor şi cerinţelor de protecţie a mediului înconjurător.
Darea în exploatare a întreprinderilor, caselor de locuit, altor obiective şi
instalaţii, precum şi utilizarea lor cu încălcarea normelor şi cerinţelor de protecţie a
mediului înconjurător, -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la
cincisprezece salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere în mărime de
pînă la cincizeci de salarii minime.

Articolul 79/1. Fabricarea şi comercializarea produselor în lipsa

elaborărilor tehnice şi tehnologice care asigură prelucrarea lor după
pierderea calităţilor de consum.
Fabricarea şi comercializarea produselor în lipsa elaborărilor tehnice şi
tehnologice care asigură prelucrarea lor după pierderea calităţilor de consum -
atrag după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în
mărime de pînă la cincizeci de salarii minime.

Articolul 80. Încălcarea regulilor de exploatare, precum şi nefolosirea

instalaţiilor pentru purificarea degajărilor de poluanţi în atmosferă.
Încălcarea regulilor de exploatare, precum şi nefolosirea instalaţiilor, utilajelor,
aparatelor pentru purificarea şi controlul degajărilor de poluanţi în atmosferă, -
atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu
funcţii de răspundere în mărime de pînă la douăzeci şi cinci de salarii minime.

Articolul 81. Darea în exploatare a mijloacelor de transport şi a altor

mijloace de locomoţie, care depăşesc normativele admise de degajare
a substanţelor poluante.
Darea în exploatare a automobilelor, avioanelor, navelor şi altor mijloace şi
instalaţii de locomoţie, care depăşesc normativele admise de degajare a
substanţelor poluante, precum şi normativele admise ale sgomotului, produs de ele
în timpil funcţionării, -
atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi persoanelor cu
funcţii de răspundere în mărime de pînă la douăzeci şi cinci de salarii minime.

Articolul 82. Exploatarea mijloacelor de automototransport şi a altor

mijloace de locomoţie, care depăşesc normativele admise de degajare a
substanţelor poluante.
182
 Exploatarea de către cetăţeni a mijloacelor de automototransport şi a altor
mijloace şi instalaţii de locomoţie, care depăşesc normativele admise de degajare a
substanţelor poluante, precum şi normativele admise ale sgomotului, produs de ele
în timpul funcţionării, -
atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la
douăzeci şi cinci salarii minime.

Articolul 83. Nerespectarea cerinţelor de protecţie a aerului atmosferic

la stocarea şi arderea deşeurilor industriale şi a resturilor menajere.
Încălcarea reguli de stocare a deşeurilor industriale şi a resturilor menajere,
nerespectarea regulilor de protecţie a aerullui în timpul arderii deşeurilor
menţionate -
atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime
de pînă la cinci salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi
persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii minime.

Articolul 84. Încălcarea regulilor de transportare, păstare şi

folosire a mijloacelor pentru protecţia plantelor şi altor preparate.
Încălcarea regulilor de transportare, păstrare şi folosire a mijloacelor pentru
protecţia plantelor, stimulatorilor creşterii lor, îngrăşămintelor minerale şi altor
preparate, care au provocat sau sînt în stare să provoace poluarea aerului
atmosferic, precum şi care a pricinuit o daună regnului animal, -
atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în
mărime de pînă la cinci salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi
persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii minime.
Articolul 85. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor, care
exercită controlul asupra protecţiei aerului atmosferic.
Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor, care exercită controlul asupra protecţiei
aerului atmosferic, despre lichidarea încălcării regulilor cu privire la protecţia
aerului atmosferic -
atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime
de pînă la cinci salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi
persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii minime.

Articolul 85/1. Neîndeplinirea sau îndeplinirea inadecvată a dispoziţiilor

Expertizei ecologice de stat şi ale Inspectoratului ecologic de stat.
Neîndeplinirea sau îndeplinirea inadecvată a dispoziţiilor Expertizei ecologice
de stat şi ale Inspectoratului ecologic de stat -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la
cincisprezece salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - în mărime de
pînă la cincizeci de salarii minime.
Efectuarea lucrărilor de proiectare fără autorizarea organelor de supraveghere
ecologică şi efectuarea lucrărilor de construcţie şi de altă natură conform
proiectelor ce n-au trecut expertiza ecologică de stat -

183
 atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la zece
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii
minime.
Neachitarea plăţii pentru poluarea mediului, nevărsarea ei în volum deplin şi în
termen în conturile fondurilor ecologice -
atrag după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în
mărime de cincizeci de salarii minime.

Articolul 85/2. Neadmiterea inspectării obiectivelor sau

neacordarea informaţiei despre starea mediului înconjurător.
Neadmiterea inspectorilor de stat pentru ecologie la inspectarea obiectivelor,
precum şi refuzul de a acorda in informaţii sau acordarea unei informaţii
denaturate despre starea mediului înconjurător -
atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - în mărime de pînă la zece
salarii minime.

Articolul 85/3. Încălcarea legislaţiei şi a documentelor normative

privind expertiza ecologică.
Avizarea şi coordonarea documentaţiei de proiect şi planificare, a
documentaţiei privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător cu
încălcarea legislaţiei în vigoare sau a documentelor normative; nerespectarea
premeditată a termenelor-limită de efectuare a expertizei ecologice de stat, stabilite
de legislaţia şi de documentele normative în domeniu; obstrucţionarea premeditată
sau interzicerea expertizei ecologice de stat; neprezentarea premeditată pentru
expertiza ecologică de stat a documentelor şi a materialelor prevăzute de legislaţie
sau de documentele normative -
atrag aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de la 5 la 10 salarii minime şi
persoanelor cu funcţii de răspundere - de la 15 la 20 de salarii minime.

Articolul 86. Încălcarea regulilor de protecţie şi de folosire

a regnului animal.
Încălcarea regulilor de protecţie a mediului de trai şi a căilor de migrare a
animalelor, strămutarea, aclimatizarea şi încrucişarea samavolnică a animalelor,
încălcarea regulilor de creare, completare, păstrare, folosire şi evidenţă a colecţiilor
zoologice, regulilor de comerţ cu colecţiile zoologice, precum şi a regulilor de
expediere şi de transportare peste hotare a obiectelor regnului animal şi a
colecţiilor zoologice -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - în mărime de pînă la
douăzeci de salarii minime.

Articolul 87. Încălcarea regulilor de vînătoare, de pescuit,

de protecţie a rezervelor piscicole şi a regulilor de efectuare
a altor feluri de folosire a regnului animal.
184
 Încălcarea regulilor de vînătoare, pescuit şi de protecţie a rezervelor piscicole,
precum şi a regulilor de efectuare a altor feluri de folosire a regnului animal, -
atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în
mărime de la cinci la zece salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei
amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere - de la douăzeci la treizeci de salarii
minime cu confiscarea armelor şi a altor unelte de vînat animale şi a altor obiecte,
care se află în proprietate personală a contravenientului, constituind instrumentul
comiterii contravenţiilor menţionate.

Articolul 87/1. Încălcarea gravă a regulilor de vînătoare.

Încălcarea gravă a regulilor de vînătoare (vînatul fără autorizaţia respectivă sau
în locurile interzise ori în termenele interzise cu unelte sau prin metode interzise),
precum şi încălcarea sistematică a altor reguli de vînătoare, -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii
minime cu confiscarea armelor şi altor unelte de vînatoare, care se află în
proprietatea personală a contravenientului ori privarea de dreptul la vînătoare pe un
termen de pînă la trei ani cu confiscarea armelor şi a altor unelte de vînătoare.

Articolul 88. Nimicirea animalelor, înregistrate în Cartea Roşie.

Nimicirea animalelor rare şi a celor aflate în pericol de dispariţie care fac parte
din speciile de animale, înregistrate în Cartea Roşie, sau nimicirea pontelor lor,
ouălor, locurilor lor de trai şi a altor construcţii, sau săvîrşirea altor acţiuni, care
pot duce la pieirea, la reducerea efectivului sau degradarea mediului de trai al unor
asemenea animale, ori vînarea acestor animale cu încălcarea condiţiilor,
menţionate în autorizaţia de vînătoare, -
atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la douăzeci şi cinci de
salarii minime cu confiscarea obiectelor aflate în proprietatea privată a
contravenientului, care au servit drept unelte pentru comiterea contravenţiilor
menţionate.

Articolul 88/1. Importul ilegal al unor animale sau plante.

Importul ilegal al animalelor sau plantelor, considerate că aduc daune păstrării
speciilor de animale înregistrate în Cartea Roşie, -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la zece
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - în mărime de pînă la
treizeci de salarii minime.

Articolul 88/2. Încălcarea modului de exercitare a folosirii regnului

animal în rezervaţiile naturale şi pe alte teritorii în mod special ocrotite.
Încălcarea modului stabilit de exercitare a folosirii regnului animal în
rezervaţiile naturale şi pe alte teritorii în mod special ocrotite -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la cinci
salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la cincisprezece salarii
minime.
185
 Articolul 89. Cruzimea faţă de animale.
Cruzimea faţă de animale prin neasigurarea condiţiilor de zooigienă de
întreţinere a lor ce poate periclita viaţa sau sănătatea animalelor, abatajul şi
prelucrarea animalelor prin metode neprevăzute în normele tehnologice de abataj şi
prelucrare a animalelor, -
atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de zece salarii
minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - de treizeci de salarii minime.

Articolul 90. Strînsul plantelor, înregistrate în Cartea Roşie.

Strînsul samavolnic al plantelor, înregistrate în Cartea Roşie ori a rădăcinilor,
florilor, fructelor, unor astfel de plante, -
atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în
mărime de pînă la trei salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi
persoanelor cu funcţii de răspundere - de la cinci la douăzeci de salarii minime.

Articolul 91. Încălcarea regulilor de protecţie şi a regimului

obiectivelor naturale, aflate sub protecţia specială a statului.
Încălcarea regimulu de protecţie a obiectivelor naturale, aflate sub protecţia
specială a statului pe teritoriul Republicii Moldova, şi a regulamentelor de ordine
interioară ale rezervaţiilor naturale, rezervaţiilor speciale, zonelor forestiere,
parcurilor naţionale şi naturale ori nimicirea sau deteriorarea obiectivelor naturale
protejate -
atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în
mărime de pînă la cinci salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi
persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii minime.
Acţiunele ce pot duce la distrugerea sau schimbarea stării iniţiale a rezervaţiilor
naturale, braniştilor şi a altor obiective naturale protejate -
atrag după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de pînă la douăzeci
de salarii minime şi persoanelor cu funcţii de răspundere - în mărime de pînă la
cincizeci de salarii minime.

Articolul 92. Încălcarea regulilor de ocrotire şi folosire

a monumentelor de istorie şi cultură.
Încălcarea regulilor de ocrotire şi folosire a monumentelor de istorie şi cultură -
atrage după sine un avertisment sau aplicarea unei amenzi cetăţenilor în
mărime de pînă la zece salarii minime şi un avertisment sau aplicarea unei amenzi
persoanelor cu funcţii de răspundere - pînă la douăzeci de salarii minime.

Articolul 92/1. Încălcarea legislaţiei cu privire la biblioteci.

Încălcarea modului de predare Bibliotecii Naţionale şi altor centre
biblioteconomice a exemplarelor depozitului legal pentru controlul bibliografic
naţional şi evidenţa statistică -
atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în
mărime de la douăzeci şi cinci la cincizeci de salarii minime.
186
 Distrugerea sau deteriorarea fondului bibliotecii -
atrage după sine aplicarea unei amenzi cetăţenilor în mărime de la cincisprezece
la douăzeci şi cinci de salarii minime.

187