Templul zeitei Athena Nike

Arhitectii Eduard Schaubert si Christian Hansen si arheologul Ludwig Ross au fost

primii care au inceput anastiloza monumentului. Aceasta operatie care va dura din
decembrie 1835 pana in mai 1836, si a urmarit comenzile lui Leo von Klenze: cele
doua parti adaugate sa se distinga de cele originale. Noile interpolari de marmura
pentelica, au fost introduse doar pentru cele trei coloane deteriorate, in timp ce
piatra poroasa a fost folosita pentru zidaria deschisa a cella-ei (in loc de marmura
pentelica), adunata din materialul imprastiat in zona Acropolei (eliminate mai tarziu
in a 2a anastiloza a lui Nikolaos Balanos and Anastasios Orlandos); partile adaugate,
in special in partea vestica a axului coloanei, au fost lasate dezvelite, fara noi
forme sau decoratii.
Cu toate ca exista imperfectiuni si erori inevitabile, interventia din 1836 poate fi
considerate prima anastiloza de succes pe un monument in zona Mediteranei.
Aceasta lucrare a fost completata de Pittakis in 1843-44 cu intregirea peretilor
de vest si sud, o data cu reansamblarea partiala a arhitravelor si a planseelor
casetate ale celor doua portice. Dupa aproape un secol, studiile de investigare
pornesc o noua anastiloza in 1935, de vreme ce s-a constatat ca fundatia pe care
templul s-a rezidit se afla intr-o proasta conditie.
La exact un secol dupa prima anastiloza reintegrarea bastionului a fost efectuata
si dup ace templul a fost din nou dezansamblat, o adevarata pardoseala din beton
armat a fost construita de Nikolaos Balanos, inginerul noii fundatii a templului. In
bastion, peretele vestic de protectie a fost reintegrat cu piatra de Pireu care era
putin diferita (foarte putin, de vreme ce venea din aceeasi zona geografica), in timp
ce frontonul sudic a fost aproape in integime reconstruit. A fost aproape cu totul
inlocuit de un perete conceput incoherent de catre turci cand si-au construit
fortificatiile.
Noi achizitii arheologice au fost posibile datorita oportunitatii oferite de a 2a
anastiloza, ca acelea din cultele anterioare din interiorul bastionului si sub podeaua
templului.
O alta problema nerezolvata pe care Orlandos a considerat-o de lunga durata,
privea inclinatia data crepidomei in prima anastiloza. Orlandos a mai notat ca
orientarea bazelor coloanelor a fost data de fisurile vizibile pe suprafetele de
contact, de vreme ce partea inferioara a axului stalpului avea la fel fisuri si caneluri
care trebuiau sa coincide cu cele din baza.
Un detaliu interesant ce a rasarit din a 2a anastiloza preocupa interesul
observatiei lui Orlandos ca axul central al fiecarui element nu corespunde in
proiectia verticala cu cea a canelurilor, dar mai curand cu cea a regulilor lor.

Dupa dezasamblarea Templului initiate de Balanos si continuata de Orlando, a

fost de asemenea posibil, in a 2a anastiloza (1934-1940), sa se determine pozitia
exacta a arhitravelor, datorita anchetei si a studiului atent a proportiilor si clemelor
existente. Componenetele variate ale arhitravei au fost asezate si plasate exact
dupa cum Orlando stabilise deja in studiul lui din mai 1915, Atenische
Mitteilungen. A fost posibila determinarea lungimii componentelor frizei, urmarind
un criteriu similar dupa examinarea clemelor ramase.
Mulajele pieselor a caror originale se afla in Muzeul din Londra, in teracota in
prima anastiloza, au fost inlocuite de matrite de ciment oferite de acelasi muzeu.
Noile achizitii datorate lui Balanos si Orlandos au implicat cornisa si frontonul.
Monumentul ramane in aceasta conditie pentru mai bine de jumatate de secol.
In 1994, la a 4a International Meeting for the Preservation of Acropolis
Monuments, arhitectul Demostenes Giraud care se ocupa cu templul, a prezentat un
studiu special mai prcis referitor la posibilitatea unei alte dezasamblari si
reasamblari cu scopul de a corecta cateva erori descoperita in a 2a anastiloza a lui
Blanos si Orlandos.
Propunerea lui Demostenes Giraud, care a dat nastere prezenteri dezasamblari a
templului, a continut 10 puncte importante sintetizate aici:
1. Restaurarea orizontalitatii crepidomei
In timpul anastilozei lui Balanos, acesta a construit o platforma din beton armat pe
care structura templului va fi fost construita, dandu-I o inclinatie catre vest,
distrugand astfel aliniamentele vizuale antice ale monumentului.
2. Restaurarea blocurilor crepidomei.
Crepidoma parea foarte srios avariata, pentru motive de surpare si multe altele. In
plus, in interventia lui Balanos, acesta a introduce in blocurile fracturate umpland
gulurile cu marmura pentelica si fragmente de marmura antica. Aceasta a creat
probleme de interpretare si de intelegere.
Intre timp, Giraud va sugera inlocuirea clemelor metalice utilizate in prima
anastiloza, care au cauzat fisurarea, si repararea portiunilor fisurate ale crepidomei
cu piese de titan si mortar de ciment danez la fel ca si pudra de cuart.
3. Restaurarea coloanelor in pozitia corecta.
Propunerea in acest caz, a fost sa schimbe cele 2 coloane de mijloc ale frontonului
estic cu cele de mijloc ale frontonului vestic.
4. Repararea stalpilor peretelui portal de acces, original monolitic.
5. Restaurarea zidariei cella-ei

Dintr-un punct de vedere general , Giraud declara dezasamblarea ca fiind singura

cale sigura catre un nou raspuns la intrebarea legata de pozitia exacta a blocurilor.
Ca urmare, Giraud spune ca prima necessitate este de a indeparta toate clemele si
diblurile metalice si sa fie inlocuite cu unele de titaniu.
Noile blocuri adaugate for fi parte din marmura pentelica dar taiate in asa fel incat
pozitia si directia nervurilor sa se distinga de cele originale cu conditia ca cele noi sa
fie marcate si datate in noua pozitie amplasata pe cat se poate departe de privire.
Blocurile folosite in a 2a restaurare vor fi atent examinate pentru a decide care vor
fi pastrate si care nu.
In acest caz este essential sa fie puse la loc cateva fragmente identificate care sa
apartina peretilor cella-ei.
6. Restaurarea arhitravei
Giroud nu identifica erori grave in operatia lui Balanos, chiar daca pare clar ca
arhitrava are nevoie de o restaurare complete. Si aici la fel, aproape toate clemele
de metal vor fi inlocuite cu unele de titan. Pe alocuri a fost nevoie de completare cu
marmura antica luata din zona Acropolei; ceea ce pare util, cu atat mai mult cu cat
s-a dorit evitarea confuziei prin inlocuirea cu bucati noi.
7. Restaurarea incintei porticului (prostasis)
Pronaos-ul si opisthodomos-ul sunt acoperite cu un plafon casetat realizat din 8
placi monolitice de marmura.
In anastiloza precedenta 4 din acestea au fost atribuite respectivului pronaos si
opisthodomos, in timp ce pozitionarea celorlalte 4 este eronata.
8. Restaurarea frizei
Friza este constituita din 14 parti care atingeau 11 m2 de decoratii, o proportie
remarcabila pentru un temple a carui suprafata incepand cu stilobatul numara doar
44 m2. Din 14 elemente component ale frizei, 7 au fost plasate in monument. Doua
piese mai mici in marmura neprelucrata au fost asezate in a 2a restaurare.. Alte 4
componente sunt copii din ciment dupa originalele din Londra. Problema frizei a
reprezentat intotdeauna un interes mare pentru arheologi. Giraud a propus 2 solutii,
fiecare coerenta in sine: una este de a inlocui intreaga friza cu copii si cealalta de a
fi lasata in situ. Copiile de ciment puse de Orlandos par acum degradate. Acum
Giraud insusi considera friza ca fiind un simplu apendice decorativ al monumentului,
este de parere ca trebuie pastrata asa cum este acum si nu data joss au inlocuita ci
protejata de atacurile atmosferice si poluare.
Ideea ar fi deci, sa fie asigurata un fel de contiuitate a materialului si structurii, sa
fie eliminate marmura amorfa interpolate si inlocuita cu marmura pentelica.

9. Restaurarea cornisei
Giraud subliniaza faptul ca in restaurarea lui Balanos si Orlandos cornisa a fost
plasata in partea estica si pe partea Nordica, in timp ce pe partea sudica nu exista
deloc cornisa. Astfel 2 noi elemente isolate vor fi plasate pe partea de sud pentru a
proteja partea originala de friza de dedesubt.
Cornisa estica include 2 elemente din care doar unul pare a fi original, in timp ce
celalalt pare a fi din piese adaugate.
Partea Nordica a cornisei este realizata din piese originale, dar amplasate intr-un
mod conventional , de vreme ce pozitionarea lor corecta este necunoscuta.
In general, Giraud a dorit reintegrarea pe cat posibil totala a cornisei pentru a
proteja friza de dedesubt.
10.Restaurarea sima-ei.

In 2003 templul este complet dezasamblat dupa ideea lui Giraud de a facilita o
asamblare de acuratete mai exacta. Giraud opteaza pentru asamblarea cu titaniu,
cu recomandarea chimistilor dar fara garantare pentru viior (tot un fel de
experiment). Giraud critica aducerea titaniului din industria aeronautica si
aerospatiala in siturile arheologice, el fiind de parere ca otelul de inalta performanta
este un material la fel de potrivit interventiilor de restaurare, lucrand la fel de bine
cu plumbul in absorbtia socurilor seismice. Titaniul corodeaza in contact cu plumbul.
Conform arhitectului grec, nu se poate demonstra ca titaniul care a fost dezbatut de
chimisti pentru presupusele sale proprietati de dilatare decat ale elementelor litice.
Acesta din urma este de fapt mai potrivit structurilor din piatra unde nu exista
variatii extreme de temperature care pot cauza dilatari excesive ale imbinarilor
metalice.
Lucrarile de restaurare reincep in octombrie 2000. Scopul restaurarii este de a
dezasambla complet si a conserva fragmentele arhitecturale, a restaura fundatiile
templului. Monumentul va fi in final cu totul reconstruit, incluzand si rearanjarea
fragmentelor arhitecturale si restaurarea vechii geometrii.
O problema care a grabit demontarea elementelor templului a fost forma cellaei. Exista si alte mici diferente intre partea Nordica si sudica a templului, una ar fi
cea a lungimii. Factorii care au condus la acesta concluzie ar fi: a) imperfectele
contacte intre blocuri rezultate prin aparitia de goluri; b) imperfect imbinare a noilor
completari, la fel ca si fragmentele elementelor antice, ceea ce insemna ca
dimensiunile originale originale ale elementelor nu au fost cautate si reproduce. c)
pozitia eronata a blocurilor de piatra in cella au alterat dimensiunile straturilor. D)
resculptarea partilor suprafetei central a arhitravei a partii estice a templului. Si a
partii sudice a pronaosului.

Diferentele de lungime descoperite intre partea nordia si sudica nu sunt

relevante pentru a caracteriza templul ca irregular.

Restaurarea compozitiei structurale a frizei

O alta problema de o maxima importanta, in special pentru cei care studiaza
sculptura templului, este stabilirea pozitiei corecte a blocurilor frizei pe arhitrava
templului, desi nu a exista nici un raspuns relevant la aceasta problema.
Friza templului a fost indepartata inainte de lucrarile de restaurare care sunt
acum in curs. De indata ce blocurile frizei au fost indepartate, a fost ingrijita o
inregistrare detaliata a arhitravei cu atentie speciala. Ca atare cel mai mare effort a
fost pentru a se face distinctia intre diblurile antice si cele adaugate in restaurarea
lui Ross, Pitakis si Orlandos.
Diblurile antice se pot distinge de cele noi datorita constructiei de
observatie specifica in baza, care ca o regula este modulat si nu plat. Asta a fost
probabil pentru o mai buna aditie a plumbului care a protejat is in acelasi timp a
solidificat diblul de fier.
O prima ipoteza a fost lansata despre cele trei blocuri de colt din patru care
au supravietuit din friza templului(blocurile A, H si I). Design-ul lor particular
sculptat in forma de L cu 3 partide lungime inegala, a indicat a au fost asezate in
pozitie corecta. Sarcina de a amplasa frica pe temple a inceput de la colturi,
punctul in functie de care urmau sa fie amplasate si celelalte.
Pe partea vestica a frizei, aranjarea in restaurarea anterioara a blocurilor
central, I si K, au urmarit aranjarea publicata de J. Stuart si N. Revett. Blocurile
actuale sunt copii de ciment ale originalelor, care din 1810 se afla in Muzeul din
Londra si par a fi pozitionate in exact acelasi fel ca desenele blocurile deja
pozitionate. Una peste alta, in publicatia lui Sturat si Revett, blocul de sus I a fost
pozitionat in timpul restaurarii in jumatatea Nordica, in timp ce blocul cel mai de jos
K a fost pozitionat in jumatatea sudica. Aceste 2 blocuri difera in lungime. Blocul I
plasat pe nordul frizei are o ungime de 2,05m, in timp ce blocul K are o lungime de
2,006m. Pana azi ele au fost pozitionate in asa fel incat punctual central sa coincide
exact cu mijlocul gura de tragere utilizata pentru fixarea blocului sudic pe epystil,
facand evidenta eroarea acestui procedeu.
Pe de alta parte blocul M a fost pozitionat in centrul frizei. La verificarea
monumentelor pe Acropola in 1994 s-a constatat ca acest bloc poate apartine partii
sudice bazat pe aranjamentul figurilor, atata timp cat blocurile frizei au ramas la
locul lor, nu permiat alta observatie. Dupa mutarea elementelor sculpturale, a
devenit posibil de a studia modul cum aceste blocuriau fost asezate. Cu
inregistrarea a toate gurilor de tragere antice folosite pentru diblurile de fier care au

fixat elementele arhitravei, este clar acum ca blocul M de fapt apartine fara niciun
dubiu laturii nordice. Diferenta este ca ar trebui pozitionat in contact cu blocul din
colt.
Gura de tragere antica care a fost facuta in baza partii vestice a blocului
ofera o dovada pentru precisa pozitionare a blocului M. Aceasta taiere se afla la o
distanta de 19 cm fata de latura sculptata a blocului si se potriveste exact cu gura
de tragere antica care e sculptata in arhitrava. Daca ar fi sa acceptam ca acest bloc
a fost mai intai pozitionat in aceeasi pozitie in care l-a asezat Orlandos atunci
legatura ar trebui sa minta la o distanta de 17 cm fata de parta din afara si nu la
19cm. Acesti 2 cm constituie o clara si distincta diferenta care, combinata cu
lungimea 1,871m a blocului M, face ca locul imediat de pe nord-vest sa fie singurul
loc potrivit pentru acest bloc.
Pe friza sudica, blocurile in corespondenta cu coltul de pe sud-vest, erau fara
indoiala in pozitia corecta. Blocul de colt I a fost fixat in arhitrava in aceeasi maniera
ca si celelalte blocuri de colt care au supravietuit. Blocul FL+E a fost plasat correct
ceea ce a fost clar din lungimea lui si din gura de tragere a diblului care s-a potrivit
exact cu gura de tragere corespondenta sculptata in antichitate in arhitrava.
Ca si pentru blocurile central O si G, pentru care Orlando a plasat mulaje de
ciment in locul originalelor care se afla la Londra, nu exista certitudine pana nu se
vor studia si masura cele originale. Lungimile date in publicatiile diferite nu s-au
potrivit intotdeauna aparand discrepante semnificative. Desi pana acum, trebuie sa
fie clar ca singurul detaliu care exista pentru a determina pozitia originala a celor 3
blocuri pe friza este lungimea lor.