Partea I

Activitatea autoritatilor administratiei publice

Capitolul I
Forme de activitate ale autoritatilor administratiei publice
Consideratii preliminare:
Autoritatile publice ale statului, in activitatea pe care o desfasoara emana diferite acte ce pot fi
clasificate dupa functiile statului in acte legislative, acte administrative si acte jurisdictionale.
Prof. Tudor Draganu exista :
fapte juridice (produc efecte juridice): AJ si faptele materiale juridice
fapte materiale care nu produc efecte juridice (operatiuni tehnico-materiale)
Forme de activita3te:
Administratia publica centrala, de specialitate si locala realizeaza functia executiva prin doua
categorii de forme concrete (fapte):
1. formele care produc efecte juridice: actele administrative, contractele administrative, actele
civile, actele de dreptul muncii si faptele juridice materiale;
2. formele care nu produc efecte juridice proprii: operatiuni material-tehnice si actele cu
caracter exclusive politic.
Actele juridice se exprima prin acte administrative, contracte administrative, contracte civile, acte
de drept ale muncii.
Actele administrative: sunt manifestari de vointa cu caracter unilateral, facute in scopul de a
produce efecte juridice a caror realizare este garantata prin forta de constrangere a statului.
Contractele administrative: AJ bilaterale incheiate intre autoritatile administratiei publice si un
particular, in realizarea interesului public sau pentru buna functionare a serviciilor publice.
- Actele si contractele administrative sunt supuse unui regim juridic administrativ Contractele civile: se incheie intre organele administratiei publice (ca persoane juridice de drept
civil) si alte persoane juridice sau fizice, raporturile juridice fiind supuse unui regim de drept comun
caracterizat printr-un acord de vointa bazat pe egalitatea partilor.
Faptele materiale juridice: (actiuni sau inactiuni) au loc independent de existenta unei
manifestari de vointa, chiar daca nu a existat intentia de a produce vreun efect juridic, DAR avand
drept urmare anumite modificari, transformari, pierderi in lumea materiala, recunoscute de lege.
Simplul fapt material nu poate sa nasca sis a stinga drepturi si obligatii sau sa schimbe situatii
juridice existente.
licite: nu contravin legii sau intereselor statului
ilicite: sunt contrare legii, intereselor statului = infractiuni, contraventii.
Operatiunile material-tehnice: activitati ale organelor administratiei publice, savarsite in
indeplinirea sarcinilor date prin lege, dar care prin ele insele nu produc efecte juridice, deci nu

creeaza drepturi sau obligatii, desi unele dintre ele presupun un act de vointa sau chiar produc
transformari in lumea materiala. Ele sunt ajutatoare, premergatoare (avize, acorduri, propuneri):
acte preparatorii, premergatoare sau pregatitoare, neproducatoare de efecte juridice, denumite
acte cu preponderent intellectual, dar fara de care nu s-ar putea adopta sau emite un act
administrativ care sa produca efecte juridice;
operatiuni materiale-tehnice propriu-zise: nu presupun un act de vointa si pentru adoptarea
carora nu este necesara forma scrisa.
Actele cu caracter exclusiv-politic: declaratii de vointa prin care se afirma atitudinea pe care
autoritatile publice centrale o au referitor la diferite probleme importante ale statului.

Capitolul II
Actele administrative
2

Actele administrative specie a actelor juridice

Actul juridic este o manifestare de vointa declarata (scrisa sau orala) a persoanei fizice sau
juridice, facuta individual sau colectiv, cu respectarea ordinii publice si a bunelor moravuri, pentru a
produce pe viitor anumite efecte juridice (crearea, modificarea, transmiterea sau stingerea unui raport
juridic), iar realizarea lor este asigurata prin forta de constrangere a statului.
Elementele actului juridic:
1. sa existe o manifestare de vointa;
2. vointa sa fie declarata;
3. manifestarea de vointa sa fie facuta in scopul de a produce efecte juridice;
4. legea sa recunoasca efectele urmarite de autor si sa le garanteze prin forta de constrangere a
statului.
Actele juridice au fost clasificate dupa doua criterii:
1. criteriul material: are in vedere obiectul actelor juridice, adica efectele de drept
produse de ele. Drepturile si obligatiile formeaza doua categorii de situatiuni juridice:
generale si impersonale / obiective + individuale sau subiective
AJ regulamentare (legi, regulamente, ordonante)
AJ subiective (contractul de V-C, contractul de locatiune)
AJ conditiune (permisul de a purta arma, etc.)
AJ complexe (contractul de munca intre patron-muncitor)
2. criteriul formal: distinctia actelor juridice dupa modul de manifestare de vointa
AJ unilaterale;
AJ plurilaterale
In literatura de specialitate se considera ca in general, in sfera activitatii autoritatilor publice ale
administratiei intra: actele administrative si actele contractuale (contractul civil si contractul
administrativ) = clasificare dihotomica
Valentin I. Prisacaru:
1. acte administrative de autoritate (unilaterale)
2. acte administrative de gestiune (bilaterale)
3. acte administrative cu caracter jurisdictional
= clasificare trihotomica.
Definitia actului administrativ
Actele administrative sunt acte juridice, adica manifestari de vointa facute in exercitarea functiei
executive a statului, in scopul de a produce anumite efecte juridice, a caror realizare este garantata
prin posibilitatea de a recurge la forta de constrangere a statului, in conditiile prevazute de normele
juridice in vigoare.
Subiectul de drept emitent al actului administrative
O prima categorie: organele cuprinse in administratia publica, a carei conducere generala este
exercitata de Guvern si care sunt organe ale administratiei publice centrale si de specialitate.
In acest sistem se integreaza si organele administratiei publice locale (comune, orase, municipii,
judete).

Organele administratiei publice centrale de specialitate inglobeaza ministerele care se

organizeaza numai in subordinea Guvernului si alte organe se specialitate care se pot organiza in
subordinea Guvernului sau a ministerelor, cu avizul Curtii de Conturi. Daca printr-o lege organica,
ordinara, sau printr-o ordonanta se recunoaste aceasta competenta, Guvernul sau ministerele pot
infiinta organe de specialitate si ca autoritati administrative, practic decizia putand-o lua insa numai
Parlamentul, deoarece infiintarea unor asemenea organe se poate face exclusiv printr-o lege organica.
Organele de specialitate centrale au o competenta speciala, fiind organizate in diferite domenii si
ramuri de activitate, avand diferite denumiri:
agentii (Agentia Nationala pentru Resurse Minerale)
autoritati (Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptiei)
banci (Banca Comerciala Romana)
birouri (Biroul Roman de Metrologie Legala)
centre (Centrul National de Cinematografie)
comisii, consilii, oficii, etc.
Autoritatile administratiei publice locale:
1. consiliile locale in comune si judete (autoritati deliberative)
2. primarii (autoritati executive)
3. consiliile judetene (coordoneaza activitatea consiliilor locale in vederea realizarii
serviciilor publice de interes judetean)
4. prefectul (este numit si reprezinta Guvernul pe plan local, pentru a conduce serviciile
publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale ale
administratiei publice)
In unitatile administrativ-teritoriale functioneaza:
1. servicii de specialitate aflate in subordinea ministerelor sau a altor organe centrale (centre
militare judetene, de politie, inspectorate scolare judetene)
2. servicii publice de interes judetean (pentru realizarea interesului tuturor consiliilor locale din
judet
3. servicii publice ale consiliului judetean organizat in compartimente subordinate acestuia
(urbanism, amenajarea teritoriului, stare civila, etc.)
Serviciu public = activitate de interes general sau public desfasurata de o autoritate a
administratiei publice sau de o persoana juridical organizata de aceasta, ori de o persoana juridical
private autorizata de administratia publica, in scopul realizarii unor activitati de interes general.
Stabilimentele publice (unele dintre serviciile publice organizate in subordinea ministerelor sau
organelor centrale, serviciile publice de interes judetean) pot emite in nume propriu acte
administrative, avand si personalitate juridica.
Serviciile publice locale si cele ale consiliului judetean nu au dreptul de a emite in nume propriu
acte administrative, deoarece NU au calitatea de subiect de drept, nu participa in nume propriu in
raporturile juridice, ci in numele autoritatii sau organului respectiv.
O a doua categorie (desi nu fac parte din administratia publica):
Presedintele Republicii emite AJ administrative, exercitand prerogativele functiei
executive;
presedintii sau birourile Camerei Deputatilor si Senatului actele administrative = actele de
numire sau de revocare din functie, aplicarea de sanctiuni disciplinare unor functionari din
aparatul propriu
4

Presedintele Curtii de Apel, procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel

pot numi personalul auxiliar, administrativ si de serviciu.

O a treia categorie: ar fi acele autoritati abilitate sa emita asa-numitele acte administrative prin
delegatie unele atributii care revin in sfera functiei executive a statului sunt trecute asupra unor
regii autonome sau a altor personae juridice lucrative sau nelucrative, care dobandesc dreptul de a
face acte care, desi elaborate pe cale unilaterala, sunt obligatorii, atat pt organele statului cat si pentru
particulari:
agenti economici (regii autonome, SC)
organizatii particulare si institutii social culturale, etc.
Asadar, pentru a putea fi vorba de un act administrativ, nu este necesar ca autoritatea emitenta sa fie
o persoana juridica, poate fi si persoana fizica, dar cu conditia sa fie investita cu atributii specifice
activitatii executive.
Refuzul nejustificat si tacerea administratiei
Autoritatea publica, primind cererea (care trebuie sa indeplineasca toate conditiile cerute de lege)
este obligata fie sa o admita, fie sa o respinga, comunicand petitionarului modul de rezolvare.
DAR autoritatea publica poate sa refuze rezolvarea cererii (sa o respinga) sau sa nu raspunda deloc
(tacerea administratiei, refuz nejustificat, deci respingere a cererii).
Atunci cand autoritatea publica nu raspunde petitionarului in termen de 30 de zile de la
inregistrarea cererii respective, daca prin lege nu se prevede alt termen, se considera refuz
nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege.
Prin tacerea administratiei se intelegea nerezolvarea cererii in termenul prevazut de lege, prin
lipsa oricarei comunicari, ceea ce echivala cu un refuz nejustificat, deci cu o respingere a cererii.
Totusi, tacerea administratiei poate sa nu insemne neaparat o respingere a recunoasterii vreunui
drept, deoarece este posibil ca termenul de 30 de zile sa fi fost prea scurt pentru informarea autoritatii
publice ori pentru efectuarea unor cercetari suplimentare.
Refuzul nejustificat sau tacerea administratiei sunt sau nu acte administrative?
Intr-o prima opinie, acceptata de literatura si practica judiciara franceza si intr-o oarecare masura
de literatura juridical romana, s-a considerat ca refuzul de a satisface o cerere privitoare la un drept
este un act administrativ, adica un act de autoritate.
In literatura juridical franceza mai recenta se sustine ca deciziile executorii pot fi:
exprese: cand emana de la o autoritate, indvidualizata prin inscris;
tacite: cand administratia sesizata cu o cerere nu a raspuns intr-un termen de 4 luni.
O a doua opinie considera ca refuzul si tacerea administratiei constituie un fapt administrativ.
Intr-o a treia opinie, sustinuta de prof. Tudor Draganu, acestea nu constituie un act administrativ,
pentru ca nu creeaza, modifica sau desfiinteaza un raport juridic. In opinia sa, acestea sunt simple
fapte materiale, care de cele mai multe ori nu au semnificatie juridica.
Refuzul nejustificat si tacerea administratiei NU sunt acte administrative cel putin din trei
motive:
1. conform art. 1 alin. 1 al Legii nr. 29/1990 refuzul nejustificat de a rezolva o cerere
privitoare la un drept recunoscut de lege, apare ca o notiune distincta de actul administrativ.

2. daca legiuitorul ar fi vrut sa cuprinda refuzul nejustificat in categoria actelor administrative

nu ar fi folosit in text conjunctia sau printr-un act administrativ sau prin refuzul
nejustificat.
3. tacerea administratiei nu poate fi un act administrativ atata timp cat lipsea manifestarea de
vointa.
In prezent, Legea 554/2004 legea contenciosului administrativ- defineste obiectul
contenciosului administrativ: litigiu nascut din emiterea sau incheierea unui act administrativ, fie din
nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un
drept sau la un interes legitim.
Refuzul nejustificat = exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea.
Acesta este un act administrativ unilateral.
Nesolutionarea in termenul legal a unei cereri (tacerea administratiei) = a nu raspunde
solicitantului in termenul de 30 de zile de la inregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede un alt
termen. Aceasta este tot un act administrativ unilateral.
Distinctia dintre actele administrative si inscrisurile doveditoare
Natura juridica inscrisurilor doveditoare emise de organele administrative: discutii in literatura
juridica:
inscrisul propriu-zis este insusi actul administrativ;
actul administrativ nu poate fi confundat cu insusi dovada lui, deci cu inscrisul propriu-zis.
Inscrisul este doar un instrument de proba al existentei actului administrativ;
sau se recunoaste ca majoritatea inscrisurilor doveditoare nu sunt acte administrative, totusi,
actele de stare civila si actele autentice incheiate de notarii publici sunt adevarate acte
administrative. Cu toate acestea, ele nu sunt acte administrative:
1. actele de stare civila: simpla inregistrare a declaratiilor partilor nu creeaza, modifica sau
desfiinteaza raporturi juridice. Nici inregistrarea casatoriei nu este un act administrativ.
2. inscrisurile autentificate de notarii publici: nu au valoarea unor acte administrative, ci
doar a unor inscrisuri doveditoare, fara a adauga efecte juridice noi. Actele autentice nu
sunt acte administrative, nici chiar prin delegatie:
conform distinctiei dintre actul civil si incheierea de autentificare actul in
continutul sau nu este o manifestare de vointa proprie a notarului public, iar
efectele juridice se produc independent de vointa sa;
desi notarul este investit sa indeplineasca un serviciu de interes public si are
statutul unei functii autonome, cetateanul nu se afla intr-un raport juridic de
subordonare fata de acesta;
Legea nr. 36/1995 prevede o cale proprie de atac, prin plangere la judecatorie,
impotriva incheierilor de respingere si prin actiuni in anulare a actelor notariale la
instantele judecatoresti (pe cand actele administrative sunt in competenta
tribunalelor administrativ-fiscale si ale sectiilor de contencios administrative de la
Curtile de Apel si de la ICCJ).
Buletinele de expertiza: eliberate de centrele de medicina preventiva, nu sunt acte administrative,
ele sunt simple documente consultative de specialitate, ce servesc drept proba intr-un proces civil.
Nefiind o manifestare unilaterala de vointa a unei autoritati administrative, facuta in scopul de a
produce efecte juridice, nu se poate cere anularea lui pe calea contenciosului administrativ (si nici
raportul de expertiza medico-legala; acestea sunt mai degraba acte pregatitoare).

Natura juridica a operatiunilor administrative

Operatiunile administrative sunt activitati intelectuale ce premerg sau sunt posterioare emiterii
actului administrativ.
1. premergatoare (acte pregatitoare): rapoarte, propuneri, anchete, studii, avize;
2. posterioare emiterii actului administrativ, necesare punerii lui in executare: comunicare,
notificare, publicare.
Operatiunile administrative nu sunt acte administrative, ele nu sunt manifestari de vointa facute
in scopul de a produce efecte juridice si nici nu produc prin ele insele aceste efecte.
Ele nu pot face obiectul unei actiuni directe in contencios administrative, dar nici nu sunt sustrase
total controlului judecatoresc, fiind susceptibile de a fi atacate si controlate odata cu actul
administrativ propriu-zis.
Actele premergatoare observatii

pot fi prevazute, in unele cazuri, ca o conditie de valabilitate a unui act administrativ (ex. : cu
privire la cetatenia romana, acordarea sau renuntarea la aceasta se face la propunerea
Ministerului Justitiei);
pot fi intocmite si de alti functionari decat cei investiti cu atributii de decizie, respectiv de
emitere a actului administrativ propriu-zis;
pot fi retrase (revocate) sau anulate, dupa ce au fost intocmite sau date, dar nu mai tarziu de
momentul in care a fost adoptat sau emis actul administrativ in baza caruia au fost elaborate.
Daca actul pregatitor este ilegal, poate fi revocat sau anulat si dupa adoptarea sau emiterea
actului administrativ cu consecinta ca, in situatia in care actul administrativ si-a incetat
efectele, daunele cauzate prin aceasta retragere vor fi suportate de organul administrativ sau
functionarul vinovat.

In literatura franceza se considera ca unele acte unilaterale nu sunt decizii propriu-zise, nu

modifica situatii juridice existente:
actele pur declarative;
actele care preced si pregatesc decizia;
acte care sunt necesare ulterior emiterii deciziei.
Eficienta juridica a circularelor, normelor metodologice, regulamentelor sau
altor acte de acest gen

Ordinele si instructiunile de serviciu nu au decat valoarea unor indicatii sau instructiuni mai mult
sau mai putin obligatorii, pe care autoritatile superioare le adreseaza celor inferioare, in vederea
aplicarii legilor sau regulamentelor, invitandu-le a lua sau nu, anumite decizii sau masuri.
Observatii:
1. ordinele si instructiunile de serviciu sunt acte cu caracter pur intern, fara efecte fata de
administrati. Daca aceasta granita este depasita, pot avea calitatea unor acte administrative
normative sau individuale;
2. in general, aceste acte nu pot fi atacate in contencios administrativ, pentru ca avand un
caracter pur intern, ele nu produc efecte juridice fata de terti. DAR daca aceste acte stau la
baza unui act administrative sau a unui refuz nejustificat al unei autoritati administrative,

cauzand o vatamare a unui drept recunoscut de lege unei personae fizice sau juridice
Legea 554/2004 pot face obiectul unei actiuni in contencios administrativ, dar in baza
actiunii principale.

Trasaturile caracteristice ale actelor administrative

1. Actele administrative sunt acte juridice, acestea fiind manifestari de vointa facute in scopul
nasterii, modificarii sau stingerii raporturilor juridice, a caror realizare in caz de nevoie este garantata
prin forta de constrangere a statului.
nu orice manifestare de vointa este un act administrativ, ci doar aceea facuta cu scopul de a
produce anumite efecte juridice, mai exact, sa dea nastere la drepturi si obligatii intre parti.
Simpla parere sau opinie a unei autoritati publice nu poate fi considerata un act administrativ.
Este necesar ca legea sa-i atribuie manifestarii de vointa efectele urmarite de autorul ei, adica
intre manifestarea de vointa scopul urmarit efectele produse si recunoscute de lege sa
existe un raport de cauzalitate, pentru a fi in prezenta unui act administrativ.
nu orice manifestare de vointa poate fi act juridic, ci numai aceea apta de a produce propriile
efecte juridice. Astfel, avizul, propunerea, recomandarea, constituie o manifestare de vointa ,
dar care are ca scop adoptarea unui act administrativ care produce, modifica sau stinge efecte
juridice.
in caz de nevoie, realizarea efectelor juridice ale actelor administrative recunoscute de lege se
asigura prin forta de constrangere a statului. Astfel, daca efectele juridice nu sunt dintre cele
recunoscute de lege, acestea nu sunt ocrotite prin forta coercitiva a statului.
manifestarea de vointa trebuie sa fie declarata, exprimata oral sau scris. Atunci cand
manifestarea de vointa nu este declarata, ea nu produce efecte juridice.
2. Actele administrative sunt manifestari unilaterale de vointa: aceasta trasatura este si mai
evidenta atunci cand autoritatea publica emite, chiar la initiativa ei, un act administrativ prin
care se creeaza obligatii in sarcina altor organe administrative, personae fizice sau juridice,
etc.
chiar daca actul administrativ este emis in comun de doua sau mai multe autoritati
publice, acesta are tot caracter unilateral, intrucat acordul de vointa al respectivelor
organe este manifestat pentru producerea aceluiasi efect juridic. Practic, se formeaza o
singura vointa.
actele administrative emise la cerere nu presupun existenta unor acorduri de vointa. De
exemplu, solicitantul unei autorizatii de constructie adreseaza o cerere organului
administrativ competent sa elibereze astfel de acte. Vointa manifestata in cerere nu este
decat o conditie prealabila si obligatorie pentru ca autoritatea publica sa isi exprime la
randul ei vointa concentrata in actul administrativ, ceea ce nu ii schimba caracterul
unilateral si de putere.
actele administrative emise de organele colegiale ale unei autoritati publice exprima tot
un caracter unilateral. De exemplu, odata existent cvorumul, fiind exprimat votul cu
majoritatea ceruta de lege pentru adoptarea si validitatea actului administrativ, actul
respectiv apartine autoritatii administrative, avand un caracter unilateral.
3. Actele administrative sunt emise in temeiul si pentru realizarea puterii publice: manifestarea
de vointa apartine unui subiect de drept, care poate emite sau revoca un act administrative, avand

autoritatea puterii publice. Asadar, prin aceasta investire, autoritatea administrative da nastere,
modifica sau stinge drepturi si obligatii, prin efectele juridice recunoscute de lege.
4. Actele administrative sunt obligatorii, adica nimeni nu se poate sustrage de la efectele juridice
pe care le produc. In caz contrar, intervine forta coercitiva a statului, pentru ca actul administrativ
este unul obligatoriu, iar violarea sa atrage numeroase sanctiuni.
actul administrativ este obligatoriu pentru toate subiectele de drept (persoane fizice, persoane
juridice de drept public sau privat), a caror activitate are legatura cu obiectul curpins in
respectivul act.
actul administrative este obligatoriu si pentru autoritatea emitenta, atata vreme cat nu a fost
anulat, revocat sau abrogat. De exemplu, eliberarea unei autorizatii de contructii obliga
organul emitent sa nu mai elibereze o alta autoritate de constructie pe acelasi amplasament.
actul administrativ este obligatoriu si pentru autoritatile superioare celor emitente:
1. din punctul de vedere al organului administrativ inferior: cand actul este emis de un
organ superior, caracterul lui obligatoriu este absolut; organul inferior nu poate anula,
modifica sau suspenda actul autoritatii superioare nici pe motiv de ilegalitate, nici pe
motiv de neoportunitate.
2. din punctul de vedere al organului administrativ superior:
organul superior este obligat sa respecte in activitatea sa actele administrative
emise de organele inferioare, atata vreme cat nu au fost anulate, revocate sau
modificate;
organul superior poate, elaborand anumite norme juridice, sa reglementeze
diferit raporturile social-economice care au format obiectul actului normative
al unui organ inferior, abrogand express au tacit norma inferioara;
organul superior nu se poate substitui organului inferior si sa emita un act
normativ cu un continut diferit, atunci cand elaborarea unui act normativ
determinat revine competentei exclusive organului inferior.
5. Actele administrative sunt emise in baza legii si prin ele se organizeaza executarea si se
executa in concret prevederile legii si ale celorlalte acte normative.
Asadar, legea trebuie sa recunoasca anumite efecte unei manifestari de vointa, pentru ca actul
respectiv sa fie administrativ. Daca legea nu face acest lucru, inseamna ca nu ne aflam in prezenta
unui astfel de act.
Este important de precizat faptul ca, in general, toate actele administrative sunt emise in scopul
organizarii executarii si executarii in concret a legilor si a celorlalte acte normative, cu respectarea
principiului ierarhiei normative:
un act administrativ normativ nu poate modifica, suspenda sau lipsi de eficienta un alt act
normativ de aceeasi forta juridica, emis de un alt organ administrativ;
un act administrativ normativ inzestrat cu o forta juridica superioara poate modifica sau
abroga un alt act administrativ cu o forta juridica inferioara;
cand un raport social nu a fost reglementat printr-o lege si nici reglementarea lui nu a fost
rezervata legii, el va putea fi reglementat printr-un act administrativ normativ al organului
administrativ, dar cu respectarea competentei sale.
Interventia normativa a organului administrativ poate fi diferentiata dupa urmatoarele categorii
de raporturi sociale:
I.
raporturi sociale care nu pot fi reglementate sub nici o forma de organele administratiei
publice (perchezitia, arestarea, etc.);

II.
III.
IV.

raporturi sociale pentru care Constitutia prevede reglementarea prin lege, dar nu exclude
nici interventia normativa a organului administrativ pentru detalii si modalitati tehnice de
aplicare;
raporturi sociale care fiind de mai mica importanta nu trebuie sa faca obiectul unei
reglementari prin lege, astfel in limitele legii, organele administratiei pot interveni
normativ pentru a reglementa aceste raporturi;
raporturi reglementate prin regulamente de administratie interioara (regulamente interne)
emise de catre organele competente care creeaza drepturi si obligatii pentru functionarii
acestora si organele inferioare si nu aduc nici o schimbare situatiei juridice a persoanelor
din afara structurii lor.

6. Actele administrative sunt executorii, asadar ele se executa din oficiu, fara a mai fi necesara
investirea lor. Evident, de la aceasta regula pot exista si exceptii, anume stabilite de lege.
actul administrativ individual este executoriu din momentul comunicarii lui sau la
data aratata expres in continutul sau ori a somatiei care poate fi comunicata odata cu
titlul executoriu. Bineinteles, se poate face contestatie la executare, sau se poate cere
suspendarea executarii silite a actului administrativ, daca exista riscul producerii
vreunui prejudiciu pana la solutionare;
actul administrativ normativ este executoriu prin natura sa, fiind emis de o autoritate
publica, investita cu o putere publica, care in limita competentei sale da nastere,
modifica sau stinge drepturi si obligatii. In caz de nevoie, poate fi utilizata forta de
constrangere a statului. Actul administrativ normativ se bucura de o prezumtie de
autenticitate (se presupune ca provine in mod real de la organul emitent) si de
veridicitate (adica corespunde adevarului).
Actul administrativ devine executoriu din momentul intrarii lui in vigoare, adica in
momentul publicarii, la 3 zile de la publicare sau la o data prevazuta in mod expres in
textul actului normativ.
Caracterul executoriu al actului administrativ normativ inceteaza la scoaterea din
vigoare a acestuia, prin anulare sau abrogare. Ori de cate ori efectele actului inceteaza
sau sunt suspendate, inceteaza si obligatia de executare a acestuia.
Regimul juridic specific aplicabil actului administrativ, adica suma tuturor trasaturilor
caracteristice, a conditiilor de valabilitate si a controlului actului administrativ. Prin aceasta
insumare se reflecta particularizarea actului administrativ.
Asadar, putem spune ca, pe langa trasaturile generale, comune tuturor actelor juridice, actele
administrative au aceste trasaturi proprii, caracteristice, cae le disting de celalate categorii de acte.

Clasificarea actelor administrative

1. pornind de la diferenta dintre efectele juridice pe care le produc manifestarile de vointa ale
autoritatilor administrative:
acte administrative normative = manifestari de vointa ale autoritatilor administrative
investite sau delegate cu atributii ale puterii de stat, prin care se stabilesc reguli

10

generale de conduita, formulate in ABSTRACT, deci impersonale si de principiu, de

aplicatie repetata, la un numar nedeterminat de persoane;
acte administrative individuale = manifestari de vointa ale autoritatilor investite sau
delegate cu aceasta competenta, care creeaza, modifica, suspenda sau desfiinteaza
drepturi si obligatii pentru una sau mai multe persoane dinainte determinate.

2. in functie de calitatea in care actioneaza autoritatea administrativa: de titulara a puterii

executive sau de persoana juridica care are rolul de a exploata si dezvolta domeniul public si
privat:
acte administrative de autoritate;
acte administrative de gestiune.
Distinctia dintre aceste doua categorii de acte: actele de autoritate sunt emise atunci cand
autoritatile administrative actioneaza ca organe inzestrate cu putere de stat exercitand dreptul de
comanda al statului; actele de gestiune sunt emise atunci cand autoritatile administrative actioneaza
in calitate de persoana juridica titulara a unui patrimoniu fata de care isi exercita doar atributul de
administrare (domeniul public) sau toate atributele dreptului de proprietate, deci inclusiv cel de
dispozitie (domeniul privat).
La randul lor, actele de autoritate se divid un urmatoarele subcategorii:
actele de guvernamant: aceasta categorie isi are originea in Franta statul si organele sale
au cautat modalitatea de a-si proteja actele emise de ele, in functie de un anume interes
(teoria mobilului politic) si sa le sustraga controlului jurisdictional desfasurat fie de instantele
judecatoresti, fie de cele administrative. Asadar, aceste acte nu pot fi controlate in privinta
legalitatii lor, nu pot angaja responsabilitatea organelor administrative publice pentru daunele
ce le cauzeaza prin aplicarea lor, deci nu pot fi obiectul unor actiuni judecatoresti, cel mult
recunoscandu-se o asa-numita responsabilitate politica a ministrilor sau a Guvernului.
In urma revizuirii Constitutiei Romaniei in 2003, art. 2 din Legea nr. 29/1990 a fost modificat
singurele acte exceptate de la controlul pe calea contenciosului administrativ au ramas
cele care privesc raporturile cu Parlamentul, precum si actele de comandament militar.
actele de comandament cu caracter militar: sunt acte ce provin de la o autoritate militara ce
are putere de comandament, deci emana de la autoritati militare care comanda si cuprind
ordine din punct de vedere militar. Aceste acte nu pot fi atacate in fata instantei de contencios
administrativ.
Orice act al autoritatilor militare care nu priveste actiuni militare propriu-zise, NU este
sustras controlului instantelor de contencios administrativ.
Caracteristici:
1. emana de la autoritati militare superioare (conducatorul statului, ministrul apararii
nationale);
2. actul trebuie sa cuprinda un ordin, o dispozitie de comandament;
3. actul trebuie sa se refere la o problema militara;
4. actele se pot emite atat in timp de pace cat si in timp de razboi;
5. actele se pot referi numai la militari, iar in caz de razboi si fata de civili.
Chiar si actele emise de autoritatile militare competente, in scopul asigurarii ordinii si disciplinei
militare in cadrul unitatilor militare si care se refera la serviciul si indatoririle militare si care cuprind
ideea de ordine de comanda nu pot fi atacate in contencios administrativ.

11

actele administrative discretionare: puterea discretionara = posibilitatea pe care legea o da

administratorului de a alege, dupa aprecierea sa, dintre mai multe solutii posibile aplicabile,
in cazul concret organele administratiei de stat nu mai sunt simple organe de aplicare a
legii, actele acestora fiind altceva decat rezultatul activitatii lor proprii.
Aceasta putere discretionara este in opozitie cu competenta legata care intervine atunci
cand regulile de drept impun agentilor decizia care decurge pentru ei ori de cate ori sunt
reunite conditiile cerute de lege si exista putere discretionara libera in masura in care regulile
de drept lasa agentilor o libertate de apreciere in exercitarea competentei lor.
Actele discretionare emise cu respectarea principiului fundamental al legalitatii. Instantele
de contencios administrativ sunt competente sa verifice daca au fost sau nu indeplinite
conditiile cerute de lege.
Daca toate actele administratiei publice ar trece sub controlul unor instante administrative
utilitate pentru ca:
a. instantele fiind strict specializate, solutiile vor reflecta o mai buna cunoastere
si deslusire a fenomenului administrativ;
b. instantele vor solutiona cu celeritate litigiile, cu consecinte vadite in limitarea
pagubelor cauzate prin vatamarea unor persoane in drepturile lor subiective;
c. prin cuantumul scazut al taxelor judiciare se poate vorbi chiar de o gratuitate a
procedurii in cadrul jurisdictiei administrative ar reflecta si mai mult liberul
acces la justitie.

3. dupa natura organului emitent, actele administrative sunt emise de o autoritate administrativa,
avand aceeasi baza. Actele administrative au denumiri diferite, ele pot avea ca izvor:
Constitutia, o lege organica, o lege speciala. Forta actului administrativ este data de pozitia pe
care o ocupa organul emitent in structura autoritatilor administratiei publice si raza teritoriala
in limitele careia isi produc efectele:
acte emise de organe centrale;
acte emise de organe locale.
4. numai dupa pozitia organului emitent in structura ierarhica a administratiei publice:
primul-ministru: decizii;
Guvernul: hotarari, ordonante;
ministerele: ordine, instructiuni;
prefectul: ordine;
consiliile locale: hotarari;
primarul: dispozitii;
presedintele CJ: dispozitii.
5. dupa numarul manifestarilor de vointa care participa la formarea actului administrativ:
acte unilaterale = opera unei singure vointe, fie individuala, fie colectiva (manifestare
unica a unui ansamblu de organe);
acte bilaterale sau plurilaterale = intalnirea a doua sau mai multe vointe contractul.
6. alte clasificari:
I.

dupa sursa de la care porneste intentia emiterii actului:

12

II.

III.

acte emise din oficiu in baza propriei competente stabilite prin lege;
acte emise la cererea unei persoane fizice sau juridice, sau la cererea altui organ de
stat;
acte emise in urma dispozitiei instantelor judecatoresti.

dupa subiectul caruia i se adreseaza:

acte interne (produc efecte in interiorul organului);
acte externe (produc efecte in exteriorul organului).

dupa domeniul de activitate in care se aplica actul respectiv:

acte in domeniul administrativ;
acte in domeniul financiar;
acte in domeniul raporturilor de munca;
acte in domeniul starii civile;
acte in domeniul securitatii si apararii ordinii publice, etc.

IV.

V.

dupa efectele creatoare sau modificatoare a unei situatii juridice:

acte constitutive de drepturi si obligatii (cele de autorizare, de sanctionare), care produc
efecte juridice numai in momentul emiterii lor si numai ex nunc (pentru viitor);
acte declarative (recognitive) de drepturi si obligatii, care produc efecte juridice ex tunc si
anume din momentul in care faptul juridic s-a produs.
dupa modul de aducere la cunostinta:
acte care se comunica (acte administrative individuale);
acte care se publica (acte administrative normative).

VI.

acte administrative creatoare de drepturi + acte administrative creatoare de obligatii + acte

administrative creatoare de drepturi si obligatii;

VII.

acte patrimoniale oneroase + acte patrimoniale cu titlu gratuit + acte administrative

nepatrimoniale (numirea in functie);

VIII.

acte administrative sanctionatorii + acte administrative nesanctionatorii;

IX.

acte supuse si acte sustrase controlului judiciar (actele de guvernamant, actele de

comandament militar, actele administrative jurisdictionale, actele de control ierarhic de
tutela).

Definitia actului administrativ normativ. Clasificarea actelor administrative normative

Definitia actului administrativ normativ

13

Actul administrativ normativ = manifestarea de vointa unilaterala a unei autoritati publice, ce

actioneaza in baza si in limitele competentei atribuite prin lege, prin care creeaza, modifica, suspenda
sau desfiinteaza reguli generale de conduita umana, formulate in abstract, fara considerare de
persoane si avand un caracter obligatoriu, adica fiind susceptibile de a fi aplicate, la nevoie, prin
forta de constrangere a statului.
Clasificarea actelor administrative normative
1. dupa natura autoritatii emitente: emise de Guvern (hotarari, ordonante, regulamente),
emise de Presedintele Romaniei (decrete, regulamente), emise de ministrii (ordine si
instructiuni), de CJ (hotarari), de CL (hotarari), de prefect (ordine), de primar
(dispozitii), de presedintele CJ (dispozitii) + emise de alte organe, institutii publice
sau regii autonome de interes public (ex. Banca Nationala a Romaniei).
2. dupa criteriul competentei teritoriale: acte emise de autoritati centrale (hotarari,
ordonante, ordine, instructiuni) si acte emise de autoritati locale (hotarari, ordine,
decizii).
3. dupa criteriul competentei materiale: acte administrative generale (hotarari si
ordonante ale Guvernului) si acte administrative de specialitate (ordine, instructiuni
ale ministrilor, etc.).
4. dupa domeniul de activitate in care isi produc efectele: acte administrative in
domeniul securitatii si apararii ordinii publice, in domeniul financiar, etc.
5. dupa numarul manifestarilor de vointa: acte care contin o singura manifestare de
vointa (unilaterale) si acte care contin doua sau mai multe manifestari de vointa
(complexe).
Circularele si instructiunile de serviciu de ordin intern tot in categoria actelor administrative
normative = sunt destinate numai functionarilor dintr-un serviciu, minister, etc. In acest caz nu exista
obligatia de publicare
Actul administrativ individual = manifestare de vointa facuta in scopul producerii de efecte
juridice prin creearea, modificarea, suspendarea sau desfiintarea de drepturi si obligatii, pentru una
sau mai multe persoane dinainte determinate.
In opinia prof. Tudor Draganu, ele se pot clasifica dupa:
caracterul onerativ;
caracterul prohibitiv;
caracterul prmisiv.
Normele permisive:
acte individuale specifice (autorizatii) care pot fi impuse de lege sau libere
acte atributive de statut personal care pot fi impuse de lege sau libere.

14

Distinctia dintre actele administrative normative si cele individuale

(data de efectele juridice diferite pe care le produc)
a) nu toate autoritatile publice pot elabora acte administrative normative, DAR toate autoritatile
publice pot emite acte administrative individuale;
b) regulile de elaborare a actelor administrative normative sunt mult mai stricte si mai complexe
decat cele ce privesc actele administrative individuale;
c) actele administrative normative sunt de aplicabilitate repetata, iar cele individuale se
consuma odata cu comunicarea si punerea lor in executare;
d) actele administrative individuale trebuie sa respecte in continutul lor normele cuprinse in
actele administrative normative, indiferent de organul emitent, chiar si cel inferior;
e) actele administrative normative pot fi revocate (abrogate) de organul emitent sau chiar
anulate, prin reglementarea aceluiasi raport social de catre un organ ierarhic superior,
printr-un alt act administrativ normativ cu o forta juridica superioara. Actele administrative
normative pot fi revocate de organul emitent, in lipsa finelor de neprimire, dar nu pot fi
anulate decat de instanta de contencios administrativ.
Actele autoritatilor administrative emise in legatura cu un raport de drept civil sau de
drept al muncii
In legatura cu raporturile de drept civil:
Atributele dreptului de proprietate sunt exercitate de Guvern (ministere, organe de specialitate),
consilii judetene si consilii locale ca organe de conducere ale persoanelor juridice. Persoanalitatea
juridica apartine statului si unitatilor administrativ-teritoriale si NU organelor de conducere ale
acestora.
AJ incheiate de organele administratiei publice, de regiile autonome si institutiile publice in
exercitarea dreptului de administrare a proprietatii publice acte administrative de gestiune.
Statul si unitatile administrativ-teritoriale pot actiona in raporturile lor cu alte persoane juridice
sau fizice:
1. ca autoritate publica inzestrata cu putere de stat actul administrativ exprima forma
fundamentala de activitate executiva in cadrul careia sunt emise;
2. ca orice alta persoana juridica, proprietara a bunurilor din domeniul public subiect de
drept public; sau proprietara a bunurilor din domeniul privat subiect de drept privat.
Vanzarea, concesionarea, inchirierea si utilizarea in sistem de leasing a bunurilor ce apartin
domeniului privat, se fac prin licitatie publica autoritatea administrativa mai intai hotaraste, ceea
ce inseamna ca emite un act administrativ (in cazul CL si CJ hotarare), dupa care trece la licitatia
publica in urma careia incheie intr-o forma contractuala un act de gestiune, fie un contract
administrativ, fie un act de drept civil.
Nu sunt supuse controlului instantelor de contencios administrativ actele de drept civil, precum si
contractele incheiate cu alte persoane (fizice sau juridice) ori alte acte savarsite de organele
administratiei de stat ca subiecte de drept civil, deci titulare ale unor drepturi si obligatii care au, de
regula, un caracter patrimonial.
In legatura cu raporturile de munca

15

Nici aceste acte nu exprima pozitia de putere a autoritatii administrative. De exemplu, numirea si
eliberarea din functie a personalului din aparatul propriu al CL o face primarul. Iar la nivelul CJ,
presedintele CJ.
Trebuie avuta in vedere manifestarea de vointa care contribuie la formarea actului unilateral sau
bilateral: cand autoritatea administrativa se manifesta prin actul sau juridic in ambele sale calitati,
calitatea de organ inzestrat cu putere de stat prevaleaza asupra calitatii de persoana juridica AJ va
produce efecte pe cale unilaterala, fiind un act exclusiv administrativ, fara sa mai fie necesar
consimtamantul celeilalte persoane.
DAR cand autoritatea administrativa se manifesta prin AJ incheiate numai ca persoana juridica,
calitatea sa de autoritate inzestrata cu putere executiva nu prevaleaza asupra calitatii de persoana
juridica actele vor avea un caracter de drept civil.
Criteriile potrivit carora facem distinctie intre actele de drept civil si cele adm. :
1. Criteriul formal:
actele administrative = manifestari unilaterale de vointa data pentru a produce efecte juridice
actele civile isi realizeaza efectele juridice pe calea acordului a doua sau mai multe
manifestari de vointa.
Atunci cand actele de drept civil sau de dreptul muncii nu sunt incheiate de stat sau unitatile
administrativ-teritoriale in calitatea lor de persoane juridice, ci de CJ si CL, in baza
mandatului dat de lege, ca organe de conducere politico-administrative, desi nu au
personalitate juridica comunele, orasele si judetele au personalitate juridica atat civila cat
si de dreptul muncii; organele acestora (CL, CJ) nu au aceasta capacitate DAR li se
recunoaste o capacitate de drept administrativ pot emite sau incheia AJ ele sunt acte de
drept civil, sau de dreptul muncii, fiind rezultatul unui acord de vointa, in care nu se participa
in calitate de autoritate executiva.
2. Criteriul material: emiterea actului in mod unilateral in cadrul activitatii executive, cand
organul se manifesta ca subiect de drept special investit cu atributii de realizare a puterii de stat
sunt acte civile acele acte ale organului pe care le poate savarsi in mod obisnuit si o persoana
fizica sau juridica, ce nu detine puterea de stat;
actele civile produc intodeauna raporturi juridice civile, natura lor juridica determinand si
natura juridica a actului care le-a dat nastere;
actele administrative pot produce raporturi civile, dar in acelasi timp produc si raporturi
administrative. NU actele administrative in sine produc raporturi juridice de natura civila sau
de dreptul muncii, ci ele doar creeaza posibilitatea aparitiei acestora.
3. Tot de la criteriul formal porneste si ideea prof. Tudor Draganu manifestarile de vointa
unilaterale producatoare de efecte juridice sunt acte administrative, deoarece organele administratiei
de stat nu se manifesta ca persone juridice, ci ca organizatii ce detin puterea de stat. Cand efectul
juridic este obtinut pe calea unei conventii (acord de vointa) act de gestiune deci si organele
administratiei de stat actioneaza ca persoane juridice titulare ale unui patrimoniu (regimul juridic de
drept civil).
Tot acte de drept civil ale unor organe ale administratiei de stat care iau nastere printr-o declaratie
unilaterala de vointa sunt si darea unei procuri, renuntarea la un drept, etc. De asemenea, este posibil
ca un contract civil sa fie revocat pe cale unilaterala (din cauze autorizate de lege), sau un contract de
munca sa fie desfiintat in mod unilateral.
Detasarea sau delegarea = tot o modificare unilaterala ce intervine in cadrul unui raport juridic de
munca.
16

Revocarea unilaterala a unui contract civil sau desfacerea unilaterala a contractului de munca,
delegarea sau detasarea NU sunt acte administrative, pentru ca organele administratiei de stat NU
actioneaza in temeiul puterii de stat, ci se folosesc de posibilitatea pe care le-a dat-o legea, adica de a
se mentine sau de a se retrage din legatura contractuala pe care au incheiat-o (persoane juridice).
Practica judiciara a reliefat faptul ca in cazul angajatului care nu a dobandit functia pe baza de
numire, ci prin concurs , decizia de desfacere disciplinara a contractului de munca emisa de o regie
autonoma nu este act administrativ de autoritate (controlul de legalitate se face potrivid Codului
Muncii).
In literatura de specialitate s-au mai intalnit si alte exemple de acte prin care organul
administratiei de stat putea determina un raport de dreptul muncii sau de drept civil, prin intermediul
unui act administrativ: dispozitia de repartizare a unor categorii de absolventi din invatamantul
superior, numirea in anumite functii in organele administratiei incheierea contractelor de munca;
decizia de imputare pentru pagubele produse de salariatul angajat al unui organ administrativ de stat,
institutie de stat sau orice alta unitate bugetara.
Conform noului Cod al muncii nu au mai fost reglementate deciziile de imputare. Dar pentru
doctrina, ramane un interes aceste decizii de imputare. Inainte de aparitia noului Cod al muncii s-au
exprimat diverse opinii, cum ca sunt sau nu acte administrative ori acte de dreptul muncii.
4. Caracterul definitiv, irevocabil sau executoriu al actului normativ: dreptul civil si dreptul
muncii nu recunosc aceste atribute tuturor actelor juridice unilaterale, pe cand in dreptul
administrativ toate dobandesc acest caracter.
Din punct de vedere al controlului legalitatii, actele administrative emise in legatura cu raporturi
de drept civil sau de drept al muncii pot fi:
acte administrative pentru care legea prevede o procedura jurisdictionala speciala;
acte administrative supuse controlului juridictional in baza Legii nr. 29/1990.
! stabilirea corecta a criteriilor distinctive dintre actele administrative si cele civile sau de dreptul
muncii este deosebit de importanta solutia ce se va da va depinde de calea de control al legalitatii
lor, care va fi deschisa partilor: instantele de drept comun, instantele de contencios administrativ sau
alte organe de jurisdictie speciala (stabilite prin lege).
In doctrina si in practica judiciara au existat discutii si cu privire la natura juridica a titlurilor de
proprietate, adica daca acestea sunt acte administrative sau acte civile.
Curtea Suprema de Justitie Sectia de Contencios Administrativ a stabilit prin decizie ca titlul de
proprietate are caracterul de act administrativ, dar pentru desfiintarea sau modificarea acestuia se
prevede o alta procedura instanta de drept comun este competenta. Asadar, este un act
administrativ in baza caruia se creeaza raporturi juridice civile vizand dreptul de proprietate; instanta
competenta material de a solutiona cererile de anulare a titlului de proprietate = judecatoria.
In final, s-a stabilit competenta materiala a instantelor de drept comun numai in cazul persoanelor
vatamate de modul in care li s-a reconstituit sau constituit dreptul de proprietate prin hotararai ale
comisiilor judetene. In toate celalalte cazuri, se aplica prevederile legii contenciosului administrativ,
act normativ care de altfel reprezinta dreptul comun in materia controlului legalitatii actelor
administrative.

17

Capitolul III
Conditiile de valabilitate ale actelor administrative
1. actul administrativ sa fie emis de autoritatea publica competenta si in limitele competentei
sale;
2. actul administrativ sa fie elaborat si emis in forma si procedura prevazuta de lege;
3. actul administrativ in continutul lui trebuie sa fie conform cu Constitutia, legile si celalalte
acte administrative normative in vigoare;
4. actul administrativ sa fie oportun, in conformitate cu interesul public.
Ilegalitatea atrage anularea sau revocarea actelor administrative; inoportunitatea atrage revocarea sau
abrogarea lor.

1. Actul sa fie emis de autoritatea publica competenta si in limitele competentei sale

18

competenta in sens larg = suma atributiilor cu care este investita autoritatea publica prin lege
sau prin alt act normativ, putand emite acte cu sau fara semnificatie juridica;
competenta in sens restrans = ansamblul atributiilor in limitele carora este investita autoritatea
publica de a emite acte administrative, pentru indeplinirea unor sarcini legale.
Competenta nu lasa organului administrativ libertatea de a alege o conduita sau alta, ci creeaza
obligatia de a actiona conform atributiilor pe care le are in organizarea si executarea legilor si a
actelor administrative normative.
Normele ce reglementeaza competenta autoritatilor publice imperative, nu se poate deroga de
la ele.
Conform principiului autonomiei locale si a descentralizarii administrative organul
administrativ nu se subordoneaza organului ierarhic superior, in emiterea actelor date de lege in
competenta acestui organ.
Atributiile autoritatilor administrative stabilite prin acte normative care determina si limitele
de exercitare ale acestora.
In literatura juridica s-a facut deosebire intre competenta si capacitatea administrativa a
administratiei publice.
capacitatea administrativa = este proprie autoritatilor publice, reprezinta posibilitatea acestora
de a participa ca subiecte de drept in raporturi juridice administrative.
Caracteristici:
este proprie numai organelor administrative;
nu poate fi transmisa altui subiect de drept;
pe langa aceasta, unele autoritati administrative mai au si o capacitate juridica civila
posibilitatea de a intra si in raporturi juridice civile.
atributia (competenta) = investirea legala a autoritatilor publice cu anumite prerogative,
exercitarea ei fiind obligatorie.
Trasaturile competentei:
1. are un caracter legal atributiile sunt stabilite prin lege, in functie de specificul si caracterul
autoritatii publice.
Reguli:
autoritatea administrativa nu va putea transmite (dupa vointa sa) atributiile sale altui
organ. Exceptii:
a) repartizarile de atributii: organul colegial al organului administrativ are
puterea de a stabili ce atributii si de catre cine anume vor putea fi indeplinite
in sedintele temporare sau cu caracter permanent;
b) delegarea de atributii: atunci cand legea prevede, unii functionari superiori
pot transfera (cu caracter permanent sau temporar, total sau partial)
exercitarea unor atributii unor functionari inferiori (de exemplu, primarul
transfera viceprimarului unele atributii in anumite conditii prevazute de
lege).
delegare de atributii intalnim si in cazul actului administrativ normativ,
cand Parlamentul (printr-o lege speciala de abilitare) insarcineaza Guvernul
sa elaboreze norme generale de conduita, impersonale, repetabile si
obligatorii in domenii care nu fac obiectul legilor organice (pentru ca acest
domeniu apartine exclusiv Parlamentului);
c) inlocuirea unor functionari: in unele situatii (boala, deplasare din localitate),
legea poate stabili inlocuitorul de drept al unui functionar. Daca legea nu o
face, aceasta inlocuirea ramane chiar la latitudinea functionarului.

19

competenta trebuie sa fie concret determinata, delimitarea atributiilor si a cadrului lor

de exercitare sa se faca prin lege. Depasirea acestor limite ilegalitatea actului
administrativ emis (in cazul ilegalitatii, este necesar ca autoritatea administrativa
competenta sa emita un act nou care sa produca efectele juridice urmarite).

ori de cate ori legea prevede in mod expres ca o atributie va fi indeplinita de un organ
administrativ desemnat de ea, organul superior nu se va putea substitui organului
inferior pentru a emite actul respectiv
a) organe cu o competenta exclusiva = legea le stabileste atributii in elaborarea
actelor, organe ce nu pot fi substituite de organul superior;
b) organe ajutatoare = constituite in cadrul organelor cu competenta exclusiva
(departamente, directii), in cazul carora organul superior poate exercita
oricand atributiile incredintate acestora, pentru ca organul ajutator nu
exercita atributii proprii, ci pe cele ale organului in cadrul caruia sau pe
langa care functioneaza.

2. are un caracter obligatoriu exercitarea atributiilor nu are caracter facultativ la nevoie, se

poate recurge la mijloacele de constrangere ale statului.
3. are un caracter continuu competenta este atributul autoritatii administrative care va emite
actul administrativ atata timp cat legea ii va recunoaste acest drept care corelativ este o
obligatie, ori de cate ori se implinesc situatiile juridice pretinse de lege.
Formele competentei:
1. competenta materiala este data de totalitatea atributiilor specifice cu care a fost investita
autoritatea administrativa. Ea este stabilita numai prin acte normative.
competenta generala, cand atributiile unui organ cuprind toate problemele de
activitate administrativa pe un teritoriu determinat, avand indrumarea si conducerea
organelor subordonate;
competenta speciala, cand atributiile unui organ se limiteaza la o ramura sau domeniu
de activitate.
2. competenta teritoriala este determinata de limitele in spatiu in care isi exercita atributiile
conferite de lege o autoritate publica.
autoritati ale administratiei publice centrale cu o competenta pe intreg teritoriul
tarii (de exemplu, Guvernul);
autoritati ale administratiei publice locale cu o competenta in limitele unei
autoritati administrativ-teritoriale (CJ, CL)
CJ + Consiliul General al Mun. Bucuresti + acordul CL interesate pot hotari ca zona care
cuprinde teritoriile judetelor in cauza si a Mun. Bucuresti, sa constituie regiune de dezvoltare.
Regiunile de dezvoltare nu sunt unitati administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridica DAR
isi pot constitui prin conventii avizate de Guvern, structuri teritoriale (organe administrative) pentru
dezvoltarea regionala, adica:
Consiliu pentru dezvoltarea regionala (compus din presedintii CJ + un reprezentant al fiecarei
categorii de Consilii locale) organ deliberativ;

20

agentie pentru dezvoltarea regionala organism neguvernamental, non-profit, de utilitate

publica si cu personalitate juridica, care sa actioneze in domeniul specific dezvoltarii
regionale. Atributii:
a) punerea in aplicare a programelor de dezvoltare regionala, a planurilor de
gestionare a fondurilor;
b) indentificarea zonelor defavorizate din cadrul regiunilor de dezvoltare;
c) asigurarea asistentei tehnice de specialitate, etc.
In scopul promovarii si coordonarii politicii de dezvoltare regionala s-a infiintat Agentia
Nationala pentru Dezvoltare Regionala organ executiv al Consiliului National pentru Dezvoltare
Regionala, cu personalitate juridica, condusa de un presedinte (cu rang de secretar de stat).
Atributiile autoritatilor publice locale se stabilesc numai prin lege, fiind depline si exclusive, cu
exceptia cazurilor prevazute de lege.
Intre CL CJ nu exista raport de subordonare; intre CL primar nu exista raport de
subordonare.
Normele care reglementeaza competenta autoritatilor administrative = imperative, deci
competenta este ABSOLUTA.
3. competenta personala poate avea doua sensuri:
desemneaza limitele atributiilor stabilite pentru exercitarea unei functii de catre o
persoana (este legata de functia pe care o indeplineste autorul actului, nu de persoana
acestuia);
o autoritate are o competenta personala in functie de calitatea speciala a subiectului de
drept cu care intra intr-un raport juridic.
4. competenta temporala are in vedere limitele in timp in care autoritatea administrativa este in
masura sa isi exercite atributiile:
aceasta competenta presupune o exercitare limitata in timp pentru persoanele ce ocupa
functii eligibile (primar, consilier);
chiar legea prevede ca activitatea unor autoritati administrative este limitata in timp
(comisiile locale infiintate pe langa primari).

2. Actul administrativ sa fie elaborat si emis in forma si procedura prevazuta de lege

Forma actului administrativ
De regula, actele administrative imbraca forma scrisa, pentru ca ea asigura:
cunoasterea manifestarii de vointa a autoritatii administrative;
posibilitatea verificarii respectarii temeiurilor legale in baza carora a fost emis actul
administrativ;
posibilitatea verificarii regulilor de procedura cerute pentru elaborarea actului;
excluderea oricarei confuzii cu privire la efectele juridice produse;
eficienta controlului de legalitate a actului administrativ.
Regula formei scrisa se aplica intodeauna la actele administrative normative si jurisdictionale,
fiind si o conditie de valabilitate. In principiu, aceasta regula este valabila si in cazul celor
individuale, dar nu obligatorie.
21

Cand norma juridica pretinde expres forma scrisa, actul administrativ (fie el individual), trebuie
elaborat in aceasta forma, pentru ca ea este o conditie de valabilitate a actului : de exemplu,
contraventia se constata printr-un proces verbal ce obligatoriu trebuie sa imbrace forma scrisa.
Cand din lege nu rezulta a fi necesara forma scrisa, atunci este admisibila si forma verbala.
Sunt unele situatii cand sunt necesare numai anumite gesturi sau semnale, pentru ca efectul
juridic sa se produca: semnalizarile semafoarelor, semnalele agentului care dirijeaza circulatia pe
drumurile publice (acte administrative tacite). Nerespectarea acestora intervine forta de
constrangere a autoritatii prin sanctionarea cu amenzi si incheierea de procese verbale
contraventionale.

Procedura elaborarii actelor administrative

Formele procedurale ce le presupune sunt manifestari de vointa, pot determina valabilitatea
actelor administrative, dar NU produc efecte juridice proprii, ele FIIND operatiuni tehnicoadministrative ce initiaza si mentin apoi sistemul decizional administrativ.
A. Forme procedurale prealabile emiterii actului administrativ:
Avizul = punctul de vedere fundamental legal pe care se situeaza un organ administrativ
consultativ, in general de specialitate si pe care il comunica, la cererea unui alt organ administrativ, in
vederea emiterii unui act administrativ.

avizul facultativ este la latitudinea organului care trebuie sa emita actul administrativ, adica
acesta poate sa il ceara sau nu, ceea ce inseamna ca si daca l-a cerut, nu este obligat sa tina
cont de el. El nu este o conditie de legalitate pentru actul administrativ.

avizul consultativ trebuie cerut, dar organul administrativ nu este obligat sa tina cont de el,
se poate sau nu conforma punctului de vedere exprimat. De exemplu, delegatiile permanente
ale CJ elibereaza autorizatii de constructii pentru investitiile care se aproba de Guvern, cu
avizul primarilor (acest aviz are caracter consultativ).
Avizul consultativ este o conditie de legalitate a actului administrativ.
Uneori, acolo unde legea prevede, avizul, chiar consultativ fiind, poate fi retras repunere
in situatia anterioara actul administrativ devenind ilegal (de exemplu cel de numire in
functie).
Pornind de la nevoia de a consulta, de la necesitatea acestui aviz, s-au infiintat tot mai multe
organe sau institutii cu rol consultativ administratia consultativa. De exemplu, organismele
cu caracter consultativ infiintate de Guvern, Consiliul Economic si Social (realizeaza dialogul
social dintre Guvern - sindicate patronat, emitand avize consultative in domeniile prevazute
de lege), Consiliul Legislativ (i se supune spre avizare proiectele de legi, propunerile
legislative, proiectele de ordonante si de hotarari cu caracter normativ ale Guvernului).

avizul conform obligatia organului emitent al actului administrativ de a-l cere si de a

respecta opiniile ce le contine. Daca organul administrativ nu este de acord cu acest aviz,
singura solutie este sa renunte la emiterea actului. Continutul avizului conform trebuie
precizat in continutul actului administrativ.

22

De exemplu, lucrarile care se construiesc pe ape sau care au legatura cu apele

pot fi
executate numai in baza avizului de gospodarie a apelor, emis de unitatile teritoriale ale
ministerului de resort asupra documentatiilor de investii.

Acordul = manifestare de vointa a unei autoritati determinate de lege, prin care aceasta isi
exprima consimtamantul la emiterea unui act administrativ de catre un alt organ administrativ.
El poate fi prealabil, concomitent sau posterior emiterii unui act administrativ. Astazi,
utilizam doar notiunea de acord prealabil asigura organului emitent posibilitatea de a obtine
manifestarea de vointa a altui organ administrativ anume desemnat prin lege, fie anterior, fie
concomitent, fie posterior emiterii actului.
Daca organul administrativ cere acest acord inainte de a emite actul = acord prealabil; daca
acest acord este solicitat posterior emiterii actului = aprobari propriu-zise.
Acordul prealabil nu constituie un act administrativ distinct de actul aprobat, dar lipsa
acestuia nelegalitatea actului administrativ acordul este o conditie de legalitate a actului
administrativ.
Efectele juridice se produc ca urmare a manifestarilor de vointa a cel putin doua organe (cel ce
emite si cel ce da acordul pentru emiterea actului). Cu toate acestea, manifestarile de vointa se
intalnesc pt a forma o singura vointa, ce produce aceleasi efecte juridice act administrativ
complex.
Desi acordul a fost exprimat, autoritatea emitenta nu este obligata sa il si puna in executare.
Propunerile = acte pregatitoare prin care un organ administrativ solicita unui alt organ
administrativ, imputernicit prin lege, sa ia anumite masuri. Ele pot sau nu reprezenta o conditie
de valabilitate a actului administrativ si nu produc efecte juridice proprii.
Rapoartele si referatele = acte prealabile prin care organul administrativ isi precizeaza
opinia in legatura cu unele situatii de drept sau de fapt, de rezolvarea carora depinde emiterea
unui act administrativ de catre un alt organ administrativ. Ele nu produc efecte juridie proprii.
Anchetele sau cercetarile = investigatii facute pe diverse cai, in vederea cunoasterii unor
situatii ce isi vor gasi finalitatea intr-un act administrativ. Nu produc efecte juridice prin ele
insele dar sunt proprii mai mult actelor jurisdictionale.
Certificatele = acte prealabile prin care organul administrativ confirma o stare de fapt sau de
drept.
toate acestea raman operatiuni tehnico-materiale si sunt prealabile emiterii actului
administrativ.

23

B. Formele procedurale concomitente emiterii actului administrativ

(care pretind a fi respectate chiar in momentul manifestarii de vointa)
Cvorumul = numarul de membri necesar sa fie prezenti din totalul membrilor organului colegial,
astfel incat acesta sa se intruneasca legal, sa lucreze valabil si sa adopte acte administrative valabile.
organul administrativ este obligat sa respecte cvorumul, anume precizat in acte normative,
fara sa se poata deroga de la aceste dispozitii;
nerespectarea sa nulitatea absoluta a actului emis;
in general, aceasta majoritate este absoluta ( + 1 din nr. membrilor)
Majoritatea = conditie pentru adoptarea actului in mod valabil.
1. majoritatea simpla = actul sa fie adoptat cu votul a + 1 din numarul total al
membrilor prezenti la sedinta;
2. majoritatea absoluta = actul sa fie adoptat cu votul a + 1 din numarul total al
membrilor organului;
3. majoritatea calificata = actul sa fie adoptat cu votul a 2/3 sau din numarul total al
membrilor organului (administrarea domeniului public si privat, contractarea de
imprumuturi 2/3).
Motivarea in general nu reprezinta o conditie de valabilitate a actului administrativ. Dar ea
este obligatorie in urmatoarele cazuri:
in cazul actelor administrative jurisdictionale;
in cazul ordonantelor si hotararilor de Guvern se intocmesc note fundamentale care insotesc
proiectele de acte normative. Acestea sunt instrumente de prezentare si de motivare, ce se
publica impreuna cu actul normativ. In lipsa notelor fundamentale, acolo unde legea prevede
acest lucru, actul normativ este ilegal, nul motivarea este o conditie de valabilitate a
emiterii actului normativ.

C. Formele procedurale posterioare emiterii actelor administrative

Aprobarea = manifestarea de vointa a organului superior, prin care acesta se declara de acord cu
un act deja emis de un organ inferior, manifestare posterioara fara de care nu s-ar putea produce
efecte juridice. Reguli:
este data de un alt organ decat cel care a emis actul, intodeauna ierarhic superior;
lipsa aprobarii organului ierarhic superior lipsa de efecte juridice a actului;
spre deosebire de acord, aprobarea este o manifestare de vointa posterioara emiterii actului
administrativ de organul inferior;
nu este un act juridic distinct, ci o conditie de valabilitate a actului administrativ emis de
organul inferior, care nu obliga organul emitent sa il si execute;
in cazul unui act juridic complex partile vatamate vor putea sa cheme in judecata in fata
instantelor judecatoresti organul emitent al actului administrativ + organul superior care a
emis actul de aprobare;

24

revocarea actului administrativ de catre organul emitent se va putea face fara aprobarea
organului superior;
aprobarea trebuie sa fie data numai in baza existentei unui AJ al unui organ inferior.

Formele aprobarii:
1. aprobarea propriu-zisa desi odata emis actul administrativ de organul ierarhic
inferior, aprobarea data de cel ierarhic superior nu constituie un act administrativ
distinct de actul aprobat aprobarea este doar o forma procedurala care nu adauga
nimic la actul aprobat;
2. aprobarea substitutiva manifestari de vointa prin care un organ administrativ
superior, prin aprobarea data, inlocuieste efectele actului aprobat (de exemplu
instructiunile sau normele metodologice ale ministrilor, odata aprobate prin HG
capata valoarea juridica a actului normativ superior, pentru ca efectele juridice apar
drept consecinta a declaratiei de vointa a organului ierarhic superior).
In cazul actelor administrative individuale, actiunea in anulare trebuie indreptata
impotriva organului ierarhic superior la instantele jud.
3. aprobarile improprii forme procedurale prin care se aproba cereri sau propuneri
prin care persoanele fizice/juridice au sesizat un organ administrativ. Ea presupune
existenta unei singure manifestari de vointa.
Datarea se face la data adoptarii sau emiterii actului administrativ, care este posibil sa nu fie
aceeasi cu data comunicarii sau publicarii.
Semnarea = conditie de valabilitate a actului administrativ emis in forma scrisa. Ea nu apare in
cazul tacerii administratiei ori in cazul actului administrativ oral sau tacit. In rest, chiar daca uneori
legea nu prevede, semnarea este o conditie de valabilitate, altfel actul este nul.
Contrasemnarea in general nu reprezinta o conditie de valabilitate a actului administrativ. In
unele cazuri, legea cere contrasemnarea actelor:
unele acte ale Presedintelui Romaniei se contrasemneaza de primul-ministru;
hotararile si ordonantele adoptate de Guvern se semneaza de primul-ministru si
contrasemneaza de ministrii care au obligatia punerii lor in executare, etc.
Semnificatii:
1. C.R. 1923 nici un act al Regelui nu va produce efecte juridice daca nu va fi
contrasemnat de un ministru, care devenea si raspunzator de acel act
contrasemnarea = garantie, era in conformitate cu Constitutia sau legea;
contrasemnarea = asumarea unei raspunderi de catre ministru cu privire la
emiterea actului.
2. Legea nr. 215/2001 administratia publica locala
hotararile CL se contrasemneaza pentru legalitate de catre secretar. Daca acesta
are obiectii cu privire la legalitate, isi expune opinia sa motivata CL, care va fi
consemnata in procesul verbal de sedinta si de indata sau in termen de cel mult 3
zile va comunica hotararea (+ obiectiile sale) primarului sau prefectului;
hotararile CJ se contrasemneaza pentru legalitate de catre secretarul general al
judetului;
prefectul exercita controlul asupra actelor cu care a fost sesizat de catre secretar si
in cazul in care le considera ilegale sesizeaza la randul sau (in termen de 30 de
zile) instanta de contencios administrativ;

25

refuzul de a contrasemna hotararea CL sau CJ numai pe motiv de ilegalitate, nu si

de oportunitate, va bloca comunicarea/publicarea actului administrativ fie pana la
comunicarea respingerii sesizarii de catre prefect, fie pana la ramanerea definitiva
si irevocabila a hotararii instantelor judecatoresti. Dupa aceasta etapa, secretarul
fie semneaza actul contestat, fie manifestarea de vointa a prefectului sau a
instantei de contencios administrativ va tine loc de semnatura si actul va fi
publicat.
3. C.R revizuita hotararile si ordonantele adoptate de Guvern se semneaza de primulministru si contrasemneaza de ministri care au obligatia punerii lor in executare, dupa
care se publica contrasemnatura nu mai este o conditie de valabilitate, deoarece
manifestarea de vointa a organului colegial s-a realizat, devenind act administrativ
prin semnatura primului-ministru.
Confirmarea 3 ipoteze
este folosita de organul administrativ emitent numai pentru a aduce la cunostinta persoanei
fizice/juridice interesate ca intelege sa isi mentina un act administrativ emis anterior ea nu
produce efecte juridice, nu este o forma procedurala propriu-zisa, nu ne aflam in fata unui AJ
complex;
se apeleaza la confirmare pentru ca prin manifestarea de vointa a organului emitent sau
superior sa se acopere un viciu al unui act administrativ emis anterior ne aflam in prezenta
unui nou AJ;
poate fi o aprobare data de organul ierarhic superior, in lipsa careia actul administrativ nu
dobandeste caracterul executoriu.
Ratificarea = manifestare de vointa prin care organul administrativ superior isi da acordul cu
privire la continutul actului administrativ emis de un organ administrativ inferior.
Actul administrativ ce urmeaza a fi ratificat este executoriu si produce efecte juridice inca din
momentul emiterii, deci inainte de ratificare.
Ratificare + actul administrativ initial = AJ complex.
Orice cerere de chemare in judecata pentru anularea actului se va indrepta numai impotriva
organului emitent, pentru ca ratificarea isi produce efectele numai intre organul care ratifica si cel
emitent.
Comunicarea = forma procedurala posterioara prin care se aduce la cunostinta, in mod direct sau
prin afisare, continutul unui act administrativ individual sau a unui act administrativ jurisdictional.
Dovada comunicarii actului administrativ (care trebuie sa contina data la care a fost emis si data
primirii comunicarii) = element procedural important, pentru a sti daca exercitarea cailor de atac s-a
facut in termenul prevazut de lege.
Necomunicarea actului administrativ = inexistenta acestuia, lipsa efectelor juridice, deci nu este
executoriu.
In unitatile administrativ-teritoriale in care cetatenii ce apartin unei minoritati nationale au o
pondere de peste 20%, din nr locuitorilor, actele administrative individuale se comunica, la cere, si in
limba materna.
Publicarea = operatiunea materiala prin care un act administrativ, de regula normativ, este adus
la cunostinta cetatenilor, fie prin Monitorul Oficial (hotararile si ordonantele Guvernului, ordinele si
instructiunile ministrilor), fie prin Monitoare Oficiale locale, prin afisare sau presa sau orice alte
mijloace de difuzare scrisa (ordinele prefectului, hotararile CL)

26

In cazul actelor administrative normative, publicarea = conditie de valabilitate si de existenta a

actului. Nepublicarea sa inexistenta actului.
Exceptie: hotararile cu caracter militar se comunica numai institutiilor interesate.
Data intrarii in vigoare a actului administrativ normativ = data publicarii, cu exceptia legilor si a
ordonantelor prin abilitare, care intra in vigoare daca in cuprinsul lor nu se prevede o data ulterioara,
la 3 zile de la publicare.
Conform pp neretroactivitatii actelor normative, nu se poate stabili o data anterioara publicarii
pentru inceperea producerii efectelor juridice, DAR poate cuprinde o data posterioara publicarii
pentru a incepe sa produca efecte juridice (va intra in vigoare la 60 zile de la data publicarii).
Actele administrative individuale trebuie comunicate, nu neaparat publicate, dar sunt obligatorii
de publicat atunci cand legea o cere (inscrierea in listele de alegatori).
D. Formele procedurale esentiale si formele procedurale neesentiale
1. esentiale asigura legalitatea si oportunitatea actelor administrative.
Nerespectarea lor nulitatea sau anulabilitatea actelor;
2. neesentiale cerute numai pentru stimularea operativitatii administratiei
sau tehnicii de elaborare a actului administrativ. Respectarea lor nu este o
conditie de valabilitate a actului administrativ.

3. Actul administrativ in continutul lui trebuie sa fie conform cu Constitutia, legile si

celalalte acte administrative normative in vigoare
Aceasta conditie are la baza respectarea pp legalitatii atat manifestarea de vointa cat si efectele
juridice ale actului administrativ trebuie sa fie conforme cu legea + respectarea pp ierarhiei actelor
normative. Din pacate, sunt nenumarate exemple de acte normative emise de organe administrative
ierarhic inferioare care au mofidicat sau chiar abrogat unele dispozitii ale actelor administrative
normative emise de organe administrative superioare.
In literatura juridica, aceasta conditie a fost abordata din punctul de vedere al structurii normei
juridice (ipoteza, dispozitie, sanctiune):
1. cand organul administrativ are in vedere conformitatea actului administrativ cu legile sau
celalalte acte normative prin prisma ipotezei normei juridice va emite actul pretins de AN,
dar numai daca conditiile de fapt cerute in acest scop sunt indeplinite. In caz contrar, organul
administrativ nu va emite actul.
2. daca organul administrativ a stabilit corect conditiile de fapt, trebuie sa aplice dispozitia
normei juridice, cea corespunzatoare raportului social respectiv. Daca se aplica o dispozitie
necorespunzatoare actul este ilegal.
3. in limitele competentei sale, organul administrativ poate aplica o anumita sanctiune,
prevazuta de lege. Daca s-a aplicat alta sanctiune decat cea prevazuta de lege actul
administrativ este ilegal.
4. Actul administrativ sa fie oportun, in conformitate cu interesul public
Oportunitatea emiterii actelor = libertatea de apreciere (de catre organele administrative) a
situatiilor in care vor emite actele administrative.

27

Limitele in apreciere prevazute de lege ori de alte acte normative. Depasirea lor actul oportun
este ilegal.
Actul administrativ trebuie sa fie emis in vederea realizarii interesului general sau a interesului
public pe care il are in vedere legea. actul trebuie sa fie oportun, eficient, necesar.
In elaborarea actelor administrative, autoritatile trebuie sa verifice necesitatea (oportunitatea)
interventiei lor in reglementarea unor situatii sociale, economice, organizatorice si conditiile concrete
de aplicare.
Criterii de stabilire a oportunitatii actului administrativ:
momentul in care este adoptat actul administrativ;
locul si conditiile in care urmeaza sa se aplice actul administrativ;
mijloacele materiale si spirituale pe care implica masura administrativa, durata de aplicare in
timp;
conformitatea cu nivelul conditiilor generale de viata si cultura;
conformitatea cu textul legii.
Autoritatile administratiei publice emitente sau ierarhic superioare pot controla legalitatea si
oportunitatea actului administrativ, avand drept de anulare sau revocare a actelor ilegale si
inoportune.
Instantele judecatoresti pot controla numai legalitatea, NU si oportunitatea actelor administrative.

Capitolul IV
Efectele juridice ale actelor administrative
Inceperea producerii efectelor juridice
= data primirii comunicarii de catre persoana interesata, respectiv data intrarii in vigoare.
In cazul actelor administrative normative, efectele juridice se produc atat pentru organul emitent
cat si pentru administrati, NUMAI in momentul intrarii lor in vigoare sau a publicarii lor.
Pentru actele normative cu caracter militar, efectele juridice vor incepe sa se produca de la data
primirii comunicarii de catre persoanele interesate.
Pentru actele administrative individuale, efectele juridice incep sa se produca din momentul
aducerii la cunostiinta persoanelor carora li se adreseaza.
In cazul unui act colectiv cu caracter individual, scopul poate fi atins prin publicare in presa, fara o
instiintare individuala.
De regula, actele administrative produc efecte juridice numai pentru viitor, in baza pp
neretroactivitatii AJ exceptii:
1. actele administrative care prevad o data ulterioara de intrare in vigoare (actele adm
normative) sau de producere a efectelor (actele adm individuale). Actul devine executoriu de
la data aratata de organul emitent. NU se poate prevedea intrarea in vigoare a actului la o data
anterioara publicarii lui pp retroactivitatii actului administrativ normativ. Producerea de
efecte juridice ulterior comunicarii sau publicarii actului administrativ se stabileste fie prin
lege, fie prin vointa organului emitent;
2. actele administrative cu caracter retroactiv: sunt actele declarative sau recognitive prin care se
constata, recunosc sau determina existenta sau intinderea unor drepturi si obligatii nascute
anterior ori inexistenta acestora:

28

actele administrative individuale pentru care insasi legea recunoaste producerea de

efecte juridice de la o data anterioara comunicarii sau emiterii lor;
actele de anulare ale unor acte administrative ilegale;
actele de confirmare a unor acte administrative emise deja (cand legea nu interzice in
acel domeniu, emiterea unui act administrativ SAU cand este vorba despre raporturi
sociale nascute in legatura cu atribuirea unui statut personal statutul de doctor in
stiinte ;
actele administrative interpretative se reunoaste organului administrativ emitent /
superior, dreptul de a aprecia intelesul unor NJ. Conform pp autonomiei locale, un
astfel de act nu poate fi emis de un organ situat ierarhic superior (organului
administratiei publice locale emitent) pentru ca intre cele doua nu exista raporturi de
subordonare.
Aceste acte trebuie DOAR sa explice continutul unei norme;
actele administrative jurisdictionale stabilesc situatii juridice preexistente emiterii
actului.

Incetarea efectelor juridice ale actelor administrative

A. Incetarea efectelor juridice ale actelor administrative prin AJ
Se poate face de catre organele competente, in limitele si in formele prevazute de lege cand:
cand s-au produs efectele pentru care actul a fost emis;
cand a expirat perioada de timp pentru care actul a fost emis;
cand au disparut cauzele care au determinat adoptarea actului;
cand emitentul a dispus incetarea aplicarii actului respectiv.
Se poate face de catre:
organul emitent;
organul ierarhic superior;
parchetul (in anumite situatii speciale);
instanta judecatoreasca;
Parlamentul (in unele situatii prevazute de lege).
Incetarea efectelor juridice are loc prin:
abrogare expresa sau tacita
revocare (efectele actului dispar cu totul, din ziua emiterii).
Incetarea efectelor juridice ale actelor administrative ca urmare a emiterii unui AJ poate avea loc
prin: anulare, revocare, suspendare.
Anularea si inexistenta actelor administrative

29

Anularea = manifestarea de vointa a unei anume autoritati, facuta in scopul de a determina

incetarea definitiva pe viitor si trecut a efectelor juridice ale unui act administrativ (fie normativ, fie
individual) pe considerente de ilegalitate = sanctiune
Actele administrative pot fi afectate de vicii de ilegalitate grave (nerespectarea unor forme
procedurale cerute de lege) si vicii de ilegalitate mai putin grave (care nu atrag nulitatea actului).
1. actele administrative viciate de ilegalitati pot fi nule (NA in contradictie cu legea) sau
anulabile (NR). Actele nule nu se bucura de prezumtia de legalitate, asadar orice efect juridic
inceteaza. Actele anulabile se bucura de aceasta prezumtie, deci isi produce efectele juridice
pana la anularea definitiva a actului.
2. actele administrative pot fi lovite de nulitate absoluta, relativa sau pot fi inexistente.
Nerespectarea conditiilor cerute de lege NA (cand nulitatea este prevazuta printr-o norma
cu caracter imperativ) sau NR (cand nulitatea este prevazuta printr-o norma cu caracter
dispozitiv)
Actul inexistent este ilegal, este lipsit de efecte juridice, inexistenta putand fi constatata
imediat de orie organ administrativ sau persoana, fara a mai fi necesara declararea ca atare de
catre instanta de judecata. Suntem in prezenta unui asemenea act cand este lipsit de un
element de fapt indispensabil pentru a lua fiinta nu se bucura de prezumtia de legalitate
pentru ca viciile sale sunt atat de vizibile incat nimeni nu ii poate atribui caracterul de AJ.
In privinta actelor normative, instanta judecatoreasca are dreptul si obligatia de a verifica
legalitatea existentei NJ.
Autoritatile competente sa anuleze actele administrative lovite de nulitate sau inexistente
sunt:
organele administrative ierarhic superioare;
instantele judecatoresti;
autoritatile Ministerului Public (in privinta actelor ilegale ale organelor administrative
de cercetare si urmarire penala si ale organelor de administrare a locurilor de detinere
si executare a pedepselor)
Activitatea de anulare a actelor administrative desfasurata de organele administrative: indiferent
de caracterul normei incalcate (general sau personal), organul superior va putea din oficiu sa anuleze
actul. Dreptul de anulare nu este limitat in timp.
Activitatea de anulare a actelor administrative desfasurata de instantele judecatoresti: prevazuta
de CR + Legea 554/2004. Invocarea nulitatii (NA sau NR) se poate face numai de persoana
vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim.
Desi sunt acte administrative exceptate de la controlul judecatoresc (constatarea NA sau NR), nu
este impiedicata si constatarea inexistentei lor.
Curtea Constitutionala, prin decizie potrivit legii contenciosului administrativ, controlul
legalitatii actelor normative si individuale ale Guvernului, ministerelor si celorlalte autoritati ale
administratiei publice centrale / locale intra in competenta instantelor judecatoresti + a sectiilor de
contencios administrativ pe calea exceptiei de ilegalitate.
Anularea unui act administrativ normativ pe calea actiunii directe se poate pronunta de instanta
de contencios administrativ, de exemplu, in cazul prefectului, actiune introdusa impotriva actelor
adoptate de organele administratiei publice locale si judetene la sesizarea prefectului, instanta de
contencios administrativ poate dispune anularea pentru nelegalitate a H.CJ, CJ depasindu-si
competenta materiala.
Evident, aceasta actiune a prefectului este admisibila daca este facuta intr-un termen de 30 de zile de
la data comunicarii actului.
Anularea unui act administrativ poate fi si partiala si atunci nu atrage anularea intregului act.

30

Anularea actului administrativ produce efecte retroactive nulitatea tuturor raporturilor juridice
ce au luat nastere pe baza lui.
Cand actul administrativ este anulat pentru ilegalitate efectele anularii se produc atat pentru
trecut (ex tunc) cat si pentru viitor (ex nunc)
In literatura juridica anularea poate interveni numai pentru ilegalitatea actului administrativ,
iar revocarea intervine atat pentru ilegalitatea cat si pentru inoportunitatea sa. DECI anularea poate fi
facuta de: organul administrativ ierarhic superior, instanta de judecata si uneori parchetul, iar
revocarea poate fi facuta de organul emitent ori cel ierarhic superior celui emitent.
Discutiile din doctrina sunt multe, insa cert este ca anularea pronuntata de instantele judecatoresti
poate fi facuta numai pentru ilegalitate, nu si pentru inoportunitate.

Revocarea actelor administrative

= mijloc specific de incetare a efectelor juridice ale unui act administrativ prin manifestarea de
vointa expresa a organului administrativ emitent sau a organului administrativ ierarhic superior.
Revocarea se poate face fie pe motiv de ilegalitate, fie pe motiv de inoportunitatea (ori
amandoua)
Daca ea este dispusa de organul administrativ emitent = retractare. Daca este dispusa de organul
administrativ ierarhic superior = revocare (anulare), fiind un atribut al acestui organ, fiind si o
confirmare legislativa (Legea nr. 554/2004 persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege se
adreseaza pt retractare organului administrativ emitent al actului respectiv; in caz de respingere pe
calea recursului ierarhic se adreseaza pt revocare (anulare) organului administrativ ierarhic
superior).
Revocarea se face si in baza unui drept de control general al organelor administrative ierarhic
superioare in privinta respectarii legalitatii si oportunitatii actelor administrative.
In cazul actelor administrative normative, revocarea = abrogare si are un caracter absolut:
revocare implicita organul emitent / ierarhic superior reglementeaza in mod diferit raportul
juridic;
revocare expresa prevazuta de organul emitent / ierarhic superior.
In cazul actelor administrative individuale, revocarea nu mai are caracter absolut. In anumite
situatii, aceste acte devin irevocabile. Exceptii de la principiul revocabilitatii actelor administrative
individuale (FINE DE NEPRIMIRE):
actele administrative jurisdictionale;
actele administrative pe baza carora au luat nastere raporturi juridice contractuale si de
dreptul muncii;
actele administrative care au dat nastere unui drept subiectiv, garantat de lege cu
irevocabilitatea actului de baza;
actele administrative care au fost consumate material (au intrat in cc)
Efectele revocarii (anularii):
1. cand revocarea actului administrativ s-a facut pe motiv de ilegalitate, efectele ex
nunc (pentru viitor) si ex tunc (pentru trecut se produc din momentul in care
actul a fost emis);

31

2. cand revocarea actului administrativ s-a facut pe motiv de inoportunitate, efectele

numai ex nunc, toate efectele juridice produse inainte de revocare ramanand
valabile.
In principiu, revocare se poate face oricand. DAR cu privire la actul administrativ:
un act administrativ de autoritate nu poate fi revocat dupa ce in vederea
executarii lui a intervenit o hotarare judecatoreasca;
un act administrativ nu poate fi revocat dupa ce a intrat in circuitul civil.

Organul care poate revoca actul administrativ are si dreptul de a-l modifica?
Organul administrativ emitent al actului il poate revoca sau modifica oricand, cu respectarea
dispozitiilor legale, indiferent ca sunt acte normative / individuale.
Organul administrativ superior ierarhic poate modifica actul respectiv in functie de caracterul
normativ sau individual al actului:
daca actul administrativ este normativ, modificarea adoptarea unor AN ce se bucura de
forta juridica superioara si prin care se reglementeaza in mod diferit raporturile socialeconomice reglementate de AN inferior (abrogare tacita);
daca actul administrativ este individual, poate fi modificat de organul ierarhic superior, in
afara de acele acte care tin de competenta exclusiva a autoritatilor inferioare. In acest caz,
organul superior DOAR il indruma pe cel inferior in emiterea unui alt act.
Suspendarea actelor administrative
Durata de aplicare a actelor administrative poate fi stabilita explicit sau implicit. In principiu,
actele administrative se aplica fara nici o limitare in timp, pana cand autorul va decide sa-i puna
capat. In toata aceasta perioada, poate interveni suspendarea actului temporar, devine inaplicabil,
deoarece exista un dubiu cu privire la legalitatea / oportunitatea sa.
In literatura juridica suspendarea poate interveni si cand se aplica cu titlu de sanctiune,
prevazuta de lege.
Suspendarea = incetarea temporara si provizorie a efectelor juridice produse de un act
administrativ. Poate opera printr-un AJ sau prin intermediul legii:
1. printr-un AJ interventia organului administrativ emitent, organului administrativ ierarhic
superior, instantei judecatoresti + in unele situatii, organele care fac parte din Ministerul
Public (pentru acte ale organelor de detinere si executare a pedepselor)
Organele administrative emitente / ierarhic superioare pot declara oricand suspendarea, DAR
instanta de judecata poate dispune suspendarea unui act doar atunci cand legea o prevede.
Asadar, in cazuri bine justificate si pentru a preveni producerea unor pagube iminente,
instanta de judecata poate dispune de urgenta (chiar si fara citarea partilor) suspendarea
executarii actului administrativ pana la solutionarea actiunii in contencios administrativ.
Daca cererea se admite, hotararea pronuntata in acest sens = executorie de drept. Cererea de
suspendare o poate introduce numai reclamantul, care se considera vatamat intr-un drept
ocrotit de lege.
Odata cu admiterea cererii de suspendare inceteaza caracterul executoriu al actului
administrativ.

32

Atat actele administrative normative, cat si cele individuale pot fi suspendate de instantele
judecatoresti.
2. prin intermediul legii (ope legis) CR + Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale
prefectul poate ataca in fata instantei de contencios administrativ actele emise de
autoritatile publice locale ori judetene si de presedintele CJ, in termen de 30 zile de la
comunicare actul respectiv este suspendat de drept (normativ / individual).
Suspendarea inceteaza:
prin revocarea (anularea) actului administrativ;
repunerea actului administrativ in vigoare.
pentru instantele judecatoresti, suspendarea inceteaza cand HJ de respingere sau
admitere a actiunii devine irevocabila;
daca in cuprinsul AJ s-a prevazut o data limita / suspendarea a fost subordonata de
implinirea unei situatii de fapt, suspendarea inceteaza in conditiile stabilite.
B. Incetarea efectelor juridice ale actelor administrative prin fapte juridice materiale
prevazute de lege
Aceste cazuri sunt destul de rare si necesita o dispozitie expresa a legii.
1. actele administrative normative, fiind de aplicare repetata, nu-si pot pierde
valabilitatea prin producerea unor transformari in lumea materiala inconjuratoare.
Exceptie: in cazul actelor administrative normative temporare efectele inceteaza
odata cu implinirea termenului;
2. actele administrative individuale, nefiind de aplicare repetata, efectele juridice se
sting prin interventia unui fapt material de producerea caruia legea leaga acest
efect (moartea, dizolvarea persoanelor juridice prin expirarea duratei de
functionare, etc).

33

Capitolul V
Actele administrative jurisdictionale
Natura si trasaturile actelor administrative jurisdictionale
Actele administrative jurisdictionale sunt acte emise de organele administrative care au atributii
cu caracter jurisdictional, adica de incercare de solutionare a unor litigii nascute in activitatea de
exercitare a functie executive, intre:
autoritatile administrative orice particular;
autoritatile administrative alta autoritate.
Ele sunt o specie a actelor administrative, dar cu unele trasaturi specifice:
1. au ca obiect solutionarea unor litigii juridice, privind incalcarea unor reguli de
drept sau a unor drepturi subiective. Organul jurisdictional trebuie sa fie
independent. Partile litigiului pot fi: organe administrative orice persoana fizica
sau organe administrative- organe administrative.
Prin reglamatia administrativa inaintata de partea vatamata intr-un termen legal
se sesizeaza organul jurisdictional. Daca acesta este de acord cu continutul
sesizarii emite un act administrativ jurisdictional prin care se anuleaza actul
ilega. Daca se respinge sesizarea conflictul continua sa fie la organul
administrativ jurisdictional superior, fie la instanta de contencios adm.
2. sunt elaborate si emise cu respectarea unor proceduri specifice, bazate pe
contradictorialitate si motivarea actului. Caracterizare:
sesizarea organului competent;
contradictorialitatea partilor;
motivarea actului administrativ jurisdictional = conditie de valabilitate;
independenta judecatorilor in emiterea actului administrativ
jurisdictional;
posibilitatea exercitarii cailor de atac impotriva actelor administrativjurisdictionale ilegale.
3. se bucura de stabilitate si de autoritate in sensul ca o data ce au fost pronuntate,
solutiile presupun ca exprima adevarul, iar modificarea sau anularea lor nu se
mai poate face decat urmand caile de atac prevazute de lege.
Actele administrative jurisdictionale = acte motivate, ce se bucura de autoritate de lucru
judecat, elaborate si emise de organele administrative inzestrate prin lege cu solutionarea unor litigii,
a caror activitate jurisdictionala are la baza pp independentei si pp contradictorialitatii.

34

Actele administrative jurisdictionale in legislatia romana

I.
II.

pp independentei si pp contradictorialitatii organe administrative ce solutioneaza litigii

juridice prin emiterea unor acte administrative jurisdictionale;
intalnim si acte administrative fara caracter jurisdictional, pentru care legea prevede o alta
procedura jurisdictionala de verificare a legalitatii lor, prevazuta de legea contenciosului
administrativ: pp conform caruia legea speciala deroga de la cea principala.

In prezent, dupa revizuirea Constitutiei, nu avem o jurisdictie administrativa propriu-zisa (fiind

abolita si activitatea jurisdictionala a Curtii de Conturi).
Ordonanta Guvernului nr.121 din 28 august 1998 privind raspunderea materiala a militarului

miliarii raspund material, raspunderea lor fiind stabilita in baza unei cercetari administrative
dispusa de comandantul/seful unitatii;
decizia de imputare = obligarea la plata. Impotriva ei, se poate face contestatie in termen de
30 zile la cel ce a emis-o. Hotararea se pronunta in cel mult 30 zile de la data inregistrarii, se
comunica in scris. In termen de 15 zile de la comunicare, impotriva acesteia, se poate face
plangere la comisia de jurisdictie a imputatiilor. Hotararea comisiei de jurisdictie a
imputatiilor se considera definitiva si se comunica unitatii si persoanei interesate, in cel mult
15 zile de la pronuntare.
hotararile comandantului sau sefului unitatii militare si a comisiei de jurisdictie a imputatiilor
sunt acte administrative jurisdictionale ce se solutioneaza dupa o procedura administrativa
stabilita prin lege.
hotararea pronuntata de comisia de jurisdictie a imputatiilor poate fi atacata in fata instantelor
de contencios administrativ
hotararile definitive pot fi revizuite de organul care le-a pronuntat in cazurile prevazute de
lege (cerea militarilor interesati/sefului/comandantului).

Legea nr.64 din 11 octombrie 1991 privind brevetele de inventie

Titlul de protectie pentru inventii este brevetul de inventie confera titularului sau un drept
exclusiv de exploatare, pe durata de valabilitate a acestuia. Dreptul de brevet de inventie apartine
inventatorului sau succesorului sau in drepturi.
Inregistrarea, publicarea, examinarea cererii de brevet si eliberarea brevetului hotararea
Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci.
Orice persoana interesata poate face in scris si motivat contestatie in termen de 3 luni de la
comunicarea hotararii, respectiv cerere de revocare in 6 luni de la publicarea hotararii, la Oficiul de
Stat pentru Inventii si Marci.
Contestatia examinata de o comisie de reexaminare cu o alta componenta decat cea care a luat
hotararea.
Hotararea comisiei se reexaminare se comunica partilor in termen de 15 zile de la pronuntare
si poate fi atacata cu recurs la Tribunalul Municipiului Bucuresti, in termen de 3 luni de la
comunicare.
Legea nr.84 din 15 aprilie 1998 privind marcile si indicatiile geografice

35

Dreptul la marca apartine persoanei fizice/juridice care a depus prima cererea de inregistrare a
marcii la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (in conditiile legii).
Deciziile Oficiului pot fi contestate de catre solicitantul inregistrarii marcii/titularul marcii in
termen de 3 luni de la comunicare.
Contestatiile se solutioneaza de catre o comisie de reexaminare din cadrul Oficiului. Hotararea
motivata se comunica partilor, in termen de 15 zile de la pronuntare si poate fi atacata cu apel de
Tribunalul Municipiului Bucuresti in termen de 30 zile de la comunicare. Deciziile acestuia
atacate cu recurs la Curtea de Apel in termen de 15 zile de la comunicare.
In anumite situatii, legiuitorul a prevazut ca Tribunalul emite sentinte ce pot fi atacate cu apel la
Curtea de Apel recurs la ICCJ
Procedura administrativ-prealabila este bazata pe aceste acte administrative emise din oficiu si pe
actele administrative ale comisiei de reexaminare ce pot fi atacate in fata instantelor de contencios
administrativ.
Legea nr.94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi
In prezent, dupa revizuirea Constitutiei, Curtea de Conturi si-a pierdut dimensiunea
jurisdictionala, dar in trecut, era cel mai bun exemplu in domeniul actului administrativ
jurisdictional.
Curtea de Conturi era formata din:
1. Sectia jurisdictionala instanta de fond si de recurs, se compunea din 9 consilieri de conturi;
2. Colegiul jurisdictional al Curtii de Conturi instanta de fond, se compunea din judecatori
financiari si era condus de un presedinte.
3. procurorul general financiar si procurorii financiari functioneaza si in prezent pe langa
Curtea de Conturi, dar au fost cuprinsi in structura Ministerului Public.
Este important de precizat faptul ca aceasta institutie avea o dimensiune jurisdictionala si una de
control. Cea jurisdictionala nu mai exista, dar a ramas cea de control, controland:
formarea si utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurarilor sociale de
stat si ale bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale + miscarea fondurilor intre
aceste bugete;
statul si unitatile administrativ-teritoriale, in calitate de persoane juridice de drept
public, cu serviciile si institutiile lor publice, autonome sau neautonome;
Banca Nationala a Romaniei, etc.
Impotriva hotararilor pronuntate in ultima instanta la Sectia jurisdictionala a Curtii de Conturi
(sau cele pronuntate in complet de 5 consilieri de conturi) se putea face recurs la Sectia de
Contencios Administrativ a Curtii Supreme de Justitie.
Curtea Suprema de Justitie, solutionand recursurile, le putea admite sau respinge. In cazul
admiterii Sectia de Contencios Administrativ putea retine cauza pentru judecarea in fond sau o
putea trimite pentru solutionare (din nou) instantei de jurisdictie a Curtii de Conturi care pronunta
hotararea casata.
Cand hotararea Sectiei de Contencios Administrativ ramanea irevocabila se transmitea spre
executare instantelor jurisdictionale din sistemul Curtii de Conturi.
Dupa revizuirea Constitutiei, componenta jurisdictionala a Curtii de Conturi a fost preluata de
instantele judecatoresti.
Ordonanta Guvernului nr.92 din 24 dec. 2003 privind Codul de procedura fiscala

36

impotriva actelor administrative fiscale contestatie (= cale administrativa de atac). Are

dreptul la contestatie numai cel ce se considera lezat in drepturile sale printr-un act
administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia;
contestatiile se formuleaza in scris si se depun in termen de 30 zile de la data comunicarii
actului administrativ fiscal, sub sanctiunea decaderii, la organul fiscal competent;
contestatia se solutioneaza prin decizie motivata si poate fi admisa total/partial sau
respinsa;
decizia se comunica persoanelor interesate si poate fi atacata la instanta de contencios
administrativ de la Tribunal/Curtea de Apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Hotararile date de instantele judecatoresti in prima instanta nu pot fi atacate cu apel deci
devin definitive si executorii dar pot face obiectul unui recurs ;
decizia de solutionare a contestatiei nu este un act administrativ jurisdictional, deoarece
organul emitent este lipsit de independenta, iar procedura administrativa stabilita nu se
caracterizeaza prin contradictorialitate

In prezent, se considera a fi organism cu activitate administrativ-jurisdictionala Consiliul

National de Solutionare a Contestatiilor de pe langa Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si
Monitorizarea Achizitiilor publice .

Capitolul VI
Contractele administrative
Notiunea si evolutia teoriei contractelor administrative
= contractele incheiate pe baza acordului de vointa ce intervine intre o autoritate a administratiei
publice sau un subiect autorizat de aceasta si un particular, supuse regimului de drept administrativ.
Contractele incheiate de administratie:
37

contracte administrative;
contracte de drept privat (public).

Teoria contractelor administrative s-a nascut in Franta, unde s-a facut pentru prima data diferenta
intre contractele administrative contractele civile: efectele pe care le produc. Daca legea nu dispune
altfel, litigiile nascute din contractele administrative sunt de competenta instantelor de contencios
administrativ.
Literatura franceza in functie de obiect principalele contracte administrative:
contractele de lucrari publice;
ofertele de colaborare;
contractele de furnituri si servicii;
contractele industriale;
contractul de imprumut public;
contractul de inchiriere servicii;
contractul de concesiune de servicii publice.
Contractele administrative se caracterizeaza prin inegalitatea partilor. Ele presupun un acord de
vointa, o autoritatea administrativa competenta si uneori o autorizare din partea autoritatii
administrative. Forma contractului in general, scrisa. Clauzele pot fi modificate unilateral de
autoritatea administrativa, particularul putand sa aceepte/refuze incheierea lor. Aceste clauze se
regasesc in caietul de sarcini (ansamblul documentelor ce determina conditiile contractuale).
Alegerea contractantului (dupa concurs si dupa publicitatea ofertei):
1. adjudecare (deschisa/restransa);
2. cerere de oferte (deschisa/restransa);
3. negociere.
Uneori, pot aparea fapte noi care sa ingreuneze executarea contractului:
teoria fortei majore eveniment exterior, independent de vointa contractantilor, care
impiedica executarea contractului. Efecte particularul este eliberat de obligatie, iar
administratia nu are dreptul de a aplica sanctiuni pt neexecutarea contractului +
permite particularului sa ceara judecatorului rezilierea contractului;
teoria le fait du prince are in vedere masurile edictate de autoritatile publice
creaza o situatie mai dificila/oneroasa in indeplinirea obligatiilor contractuale pentru
particular + naste dreptul particularului de a fi despagubit integral pentru daunele
suferite;
teoria imprevizibilitatii pentru a fi aplicata, evenimentele trebuie sa prezinte un
caracter anormal si imprevizibil, sa fie independente de vointa contractantilor ,
provocand o tulburare economica, perturband executarea contractului (de ex, criza
economica, razboiul).
In legatura cu teoria contractelor administrative, au fost conturate 3 curente:
1. de acceptare a teoriei (mai ales contractul de concesiune);
2. de respingere a teoriei;
3. de acceptare a teoriei (pt toate contractele incheiate de administratia
publica).
Dupa al II-lea razboi mondial, s-a renuntat la aceasta teorie.

38

Contractele administrative fac parte din categoria mai larga a actelor administrative de gestiune,
autoritatea administrativa fiind obligata sa emita in prealabil un act administrativ de autoritate in
baza caruia se poate incheia contractul.
Potrivit Legii 554/2004 contractele incheiate de autoritatile publice ce au ca obiect punerea in
valoare a bunurilor proprietate publica (executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor
publice, achizitii publice) = acte administrative deci pot face obiectul actiunii in contencios
administrativ.
Contractele administrative in legislatia romana
1. contractul de achizitii publice
contract de lucrari (executia de lucrari sau constructii);
contract de furnizare (furnizarea unuia sau mai multor produse);
contract de servicii (prestarea unuia sau mai multor servicii);
contracte sectoriale (contracte de achizitie publica care se atribuie in scopul
efectuarii unei activitati relevante in sectoarele de utilitate publica, apa,
energie,transport, posta);
2. contractul de concesiune
contractul de concesiune de lucrari publice: are ca obiect ca in contrapartida
lucrarilor executate, concesionarul primeste de la concedent dreptul de a exploata
rezultatul lucrarilor pe o perioada determinata sau acest drept insotit de plata unei
sume de bani prestabilita;
contractul de concesiune de servicii: are ca obiect ca in contrapartida serviciilor
prestate, concesionarul primeste din partea concedentului dreptul de a exploata
serviciile pe o perioada determinata sau acest drept insotit de plata unor sume de bani
prestabilite;
contractul de concesionare de bunuri proprietate publica: este un contract incheiat in
scris prin care concedentul transmite pe o perioada determinata concesionarului, care
actioneaza pe riscul si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun
proprietate publica, in schimbul unei redevente;
3. contractul de imprumut public (statul obtine fonduri de la o persoana f/j creditor, pe care
il va inapoia impreuna cu dobanda + alte costuri, intr-o perioada specificata);
4. contractul de parteneriat public-privat;
5. contractul de numire in functie a unui functionar public;
6. contract de furnizare de servicii medicale.
Incheierea contractelor administrative (care se supun unui regim juridic de drept administrativ)
presupune, in general, existenta unui caiet de sarcini, o procedura de atribuire si aprobarea organelor
superioare, acolo unde este cazul. Spre deosebire de cele civile, contractele administrative sunt
incheiate intuitu personae, unele clauze sunt de natura reglementara, autoritatile administrative au
dreptul de a rezilia contractul unilateral si sunt supuse teoriei impreviziunii.
Cu privire la aplicarea principiului fortei obligatorii a contractului are un caracter atenuat
prin puterea oferita uneia dintre parti (autoritatea contractanta), care poate modifica sau rezilia
unilateral contractul. Asadar contractul administrativ are un caracter mixt, regulamentar si
contractual.

39

Contractul de achizitie publica = contractul incheiat in forma scrisa prin care o persoana
juridica denumita autoritate contractanta dobandeste un titlu definitiv sau temporar produse, lucrari
sau servicii prin atribuirea unui contract de achizitie publica unui ofertant operator economic
devenind contractant (furnizor, executant, prestator) in urma aplicarii uneia dintre procedurile
prevazute de lege.
= contract oneros supus regimului de drept adm.

La baza atribuirii acestui contract, exista unele principii:

nediscriminarea = asigurarea conditiilor pentru ca orice furnizor de produse, executant de
lucrari sau prestator de servicii, indiferent de nationalitate, sa aiba dreptul de a deveni in
conditiile legii, contractant;
tratamentul egal = aplicarea nediscriminatorie a criteriilor de selectie si a criteriilor
pentru atribuirea contractului de achizitie publica, astfel incat orice furnizor de produse,
executant de lucrari sau prestator de servicii sa aiba sanse in atribuirea contractului de
achizitie publica;
recunoasterea reciproca;
transparenta = punerea la dispozitia celor interesati a informatiilor referitoare la aplicarea
procedurii pentru atribuirea contractului de achizitie publica;
proportionalitatea;
eficienta utilizarii fondurilor publice = folosirea sistemului concurential si a criteriilor
economice pentru atribuirea contractului de achizitie publica;
asumarea raspunderii.
Sunt asimilate contractului de achizitie publica urmatoarele contracte:
1. contractul de furnizare are ca obiect unuia/mai multor produse, pe baza cumpararii,
inchirierii sau a leasingului;
2. contractul de servicii are ca obiect prestarea unuia/mai multor servicii asa cum sunt
ele descrise in lege;
3. contractul de lucrari are ca obiect executia/executia + proiectarea uneia/mai multor
lucrari de constructii asa cum sunt acestea descrise in lege.
Conform legii, pot fi autoritati contractante:
oricare organism al statului autoritate publica sau institutie publica care actioneaza la
nivel central ori la nivel regional sau local;
oricare organism de drept public, altul decat unul dintre cele prevazute la litera a, avand
personalitate juridica, care a fost infiintat pentru a satisface nevoi de interes general, fara
caracter comercial sau industrial si care isi desfasoara activitatea in conditiile legii, prin
finantare, subordonare, componenta de asa maniera incat sa fie legat de catre un organism
de drept public sau autoritate contractanta;
oricare asociere formata de una sau mai multe autoritati contractante dintre cele prevazute
la litera a sau b;
oricare intreprindere publica;
oricare subiect de drept, altul decat cele prevazute mai sus, care desfasoara una sau mai
multe dintre activitatile sectoriale (apa, energie, transport, posta), in baza unui drept

40

special sau exclusiv acordat de o autoritate competenta, atunci cand se atribuie contracte
de achizitie publica sau incheie acorduri-cadru.
Operatorii economici = furnizorii de produse, prestatorii de servicii ori executorii de lucrari,
persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, ori grup de astfel de persoane cu activitate in
domeniul care ofera in mod licit pe piata produse, servicii si/sau executie de lucrari.
Orice operator economic care a depus oferta se numeste ofertant.
Oferta = AJ prin care operatorul economic isi manifesta vointa de a se angaja din punct de vedere
juridic intr-un contract de achizitie publica, facand o propunere financiara.
Procedura de atribuire = etapele ce trebuie parcurse de autoritatea contractanta si de catre
candidati/ofertanti pentru ca acordul partilor privind angajarea in contractul de achizitie publica sa
fie considerat valabil.
Procedurile de atribuire pot fi generale si speciale
Procedurile generale:
1. licitatie deschisa orice furnizor, executant sau prestator interesat are dreptul de a depune
oferta;
2. licitatie restransa are doua etape; numai candidatii selectati de autoritatea contractanta in
prima etapa sunt invitati sa depuna oferte;
3. negociere cu publicarea prealabila a unui anunt de participare/sau fara publicarea acestuia
4. cerere de oferte autoritatea contractanta solicita, fara publicarea unui anunt publicitar, oferte
de la mai multi furnizori, executanti sau prestatori.
5. concurs de solutii in cazul amenajarii teritoriului, al proiectarii urbanistice si peisagistice,
etc.
Procedurile speciale:
1. acordul cadru = intelegerea scrisa in scopul stabilirii elementelor sau conditiilor esentiale care
vor guverna contractele de achizitie publica ce urmeaza a fi atribuite intr-o perioada data, in
mod special cu privire la pret sau dupa caz, candidati;
2. sistemul de achizitie dinamic (SAD) acest sistem poate fi utilizat pe o durata nu mai mare
de 4 ani de autoritatea contractanta, numai prin intermendiul sistemului electronic de achizitii
publice (SEAP) si numai pentru achizitii de produse de uz curent, ale caror caracteristici
general disponibile pe piata satisfac nevoile autoritatii contractante. In cadrul acestui sistem,
obligatoriu trebuie respectate regulile stabilite de legiuitor pentru procedura de licitatie
deschisa;
3. licitatia electronica sunt prevazute situatiile cand se poate apela la o astfel de procedura si
cand nu.
Atribuirea contractelor de achizitie publica se poate face, ca regula, prin aplicarea procedurilor de
licitatie deschisa sau restransa, iar alegerea celorlalte proceduri de atribuire reprezinta exceptia (care
poate fi aplicata numai pe baza unei note justificative).
Procedurile de atribuire a contractului de achizitie publica prin intermediul mijloacelor
electronice se realizeaza prin SEAP (sistemul electronic de achizitii publice), care este un sistem
informatic de utilitate publica, accesibil prin internet la o adresa dedicata.
SAD (sistemul de achizitie dinamic) = proces de atribuire, in intregime electronic, limitat in timp
si deschis pe intreaga sa durata oricarui operator economic care indeplineste criteriile de calificare si
selectie si care a prezentat o oferta orientativa conforma cu cerintele caietului de sarcini.

41

Estimarea valorii contractului de achizitie publica = calcularea si insumarea tuturor sumelor

platibile pentru indeplinirea contractului, fara taxa pe valoarea adaugata.
Documentatia de atribuire este intocmita de autoritatea contractanta si trebuie sa cuprinda:
cerintele, criteriile, regulile si orice alte informatii necesare pentru a asigura ofertantului
(candidatului) o informare completa, explicita si lipsita de echivoc, cu privire la procedura de
atribuire aleasa.
Caietul de sarcini trebuie sa contina in mod obligatoriu: specificatiile tehnice (cerintele,
prescriptiile, caracteristicile de natura tehnica) ce permit fiecarui produs, serviciu sau lucrare sa fie
descris obliectiv, cat mai exact, incat sa corespunda nevoii autoritatii contractante.
Autoritatea contractanta are dreptul de a impune in cadrul documentatiei de atribuire si unele
conditii speciale de indeplinire a contractului.
Regulile de participare la procedura de atribuire stabilesc ca orice operator economic are dreptul
de a participa la procedura de atribuire, fie individual, fie in grup.
Regulile de publicitate, in baza pp transparentei in procedura de atribuire si incheiere a
contractelor de achizitie publica, ofera cadrul legal de publicare a anuntului, a anuntului de intentie, a
anuntului de participare si a anuntului de atribuire.
Autoritatea contractanta are obligatia sa transmita spre publicare anunturile de intentie, de
participare si de atribuire catre operatorul SEAP, uzand numai mijloacele electronice, dupa care
acesta la randul sau, daca exista aceasta obligatie, transmite in format electronic anunturile spre
publicare si la Jurnalul Oficial al U.E.
publicarea anuntului de intentie: se face atunci cand se doreste reducerea perioadei intre
data transmiterii anuntului de participare spre publicare in Jurnalul Oficial al U.E si data
limita de depunere a ofertelor, alaturat unei anume valori estimate a contractelor de achizitie
publica sau acordurilor cadru. Anuntul de intentie se publica fie in Jurnalul Oficial al U.E, in
SEAP si in Monitorul Oficial al Romaniei sau numai in SEAP (cand inainte de publicare a
fost transmis un anunt simplificat de informare prealabila a Comisiei Europene care sa
contina si data transmiterii;
publicarea anuntului de participare: este obligatorie cand sunt indeplinite urmatoarele
conditii:
A:
cand procedura implica licitatia deschisa, licitatia restransa, dialogul competitiv,
negocierea cu publicare prealabila a unui anunt de participare, pentru atribuirea unui
contract de achizitie publica sau pentru incheierea acordului cadru;
cand lanseaza un sistem dinamic de achizitie;
cand initiaza o procedura de atribuire a unui contract de achizitie publica printr-un
sistem dinamic de achizitii, publicandu-se un anunt simplificat;
cand organizeaza un concurs de solutii
B:
cand autoritatea contractanta este orice organism al statului, orice organism de
drept public, cu personalitate juridica, infiintata pentru a satisface nevoi de interes
general, fara caracter comercial sau industrial, orice asociere a celor mentionate
mai sus, oricare intreprindere publica, oricare alt subiect ce indeplineste conditiile
speciale ale legii, iar valoarea estimata a contractului este mai mare decat
echivalentul in lei a 125.000 euro, 420.000 euro sau 500.000 euro, dupa caz, iar
publicarea in Jurnalul Oficial al U.E este obligatorie.
Anuntul de participare se publica in SEAP si in Monitorul Oficial al Romaniei, si, dupa caz, in
Jurnalul Oficial al U.E.

42

publicarea anuntului de atribuire: se face in cel mult 48 zile de la finalizarea procedurii de

atribuire sau cand valoarea contractului este mai mare decat pragul valoric prevazut de lege.
Acest anunt se publica in SEAP si in Monitorul Oficial al Romaniei, si, dupa caz, in Jurnalul
Oficial al U.E.

Reguli de evitare a conflictelor de interese: autoritatile contractante si operatorii economici au

obligatia ca pe parcursul realizarii procedurii de atribuire sa ia toate masurile necesare pentru a evita
orice situatie de natura sa determine aparitia unui conflict de interese sau manifestarea concurentei
neloiale.
De asemenea, legiuitorul interzice contractantului adjudecator de a angaja in scopul indeplinirii
contractului de achizitie publica persoane fizice sau juridice care au fost implicate in procesul de
verificare/anulare a candidaturilor/ofertelor depuse in cadrul aplicarii procedurii de atribuire, pe
parcursul unei perioade de cel putin 12 luni de la incheierea contractului.
Atribuirea contractului de achizitie publica presupune:
etapa premergatoare de initiere a procedurii de atribuire;
etapa procedurilor de atribuire;
etapa de atribuire a contractului de achizitie publica.
Autoritatea contractanta are obligatia de a incheia contractul de achizitie publica cu ofertantul a
carui oferta a fost declarata ca fiind castigatoare, pe baza propunerilor tehnice si financiare cuprinse
in respectiva oferta.
Exceptie: autoritatea contractanta are dreptul de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea
contractului de achizitie publica, daca aceasta decizie este luata inainte de data transmiterii
comunicarii privind rezultatul aplicarii procedurii de atribuire, oricum, inainte de data incheierii
contractului in anumite cazuri.
Contractele sectoriale = contractele de achizitie publica care se atribuie in scopul efectuarii unei
activitati relevante in sectoarele de utilitate publica, apa, energie, transport, posta.
Procedurile de atribuire in materia contractelor sectoriale: licitatia deschisa, licitatia restransa,
negocierea cu publicarea sau fara publicarea prealabila a unui anunt de participare, cererile de oferte,
concursul de solutii + cu respectarea prevederilor speciale: acordul cadru, SAD si licitatia
electronica.
In cazul in care doua sau mai multe oferte sunt relativ echivalente, din punct de vedere al
punctajului obtinut, atunci autoritatea contractanta va declara ca fiind castigatoare oferta care:
contine in proportie de mai mult de 50% produse a caror origine este din state membre ale
U.E
sau din tari terte cu care Comunitatea Europeana a incheiat acorduri bilaterale sau
multilaterale (in proportie de mai putin de 50% de astfel de produse).
Controlul legalitatii:
1. pe cale administrativ-jurisdictionala;
2. in justitie, in fata instantelor de contencios administrativ.
Legiuitorul a inteles ca accepte ca persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes
legitim printr-un act al autoritatii contractante sa nu exercite sau sa renunte la procedura
administrativ-jurisdictionala si sa atace direct la instanta de contencios administrativ.
Actiunea in despagubire poate fi solutionata numai de instanta de contencios administrativ, care
poate obliga autoritatea contractanta la plata daunelor materiale si morale. Daca cererea de

43

despagubire face obiectul unei cereri separate, termenul de prescriptie este de 1 an si curge de la data
la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubelor.
Daca cererea de despagubire se adreseaza de contencios administrativ odata cu cererea de anulare a
unui act administrativ individual, termenul de prescriptie este de 6 luni, care va incepe sa curga in
conditiile stabilite de Legea 554/2004.
Calea administrativ-jurisdictionala poate fi exercitata printr-o contestatie de oricare persoana
care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act al autoritatii
contractante, cu incalcarea dispozitiilor legale in materia achizitiilor publice, in orice faza a
procedurii de atribuire si impotriva oricarui act al autoritatii contractante.
Subiectele sesizarii = orice persoana, chiar si un tert vatamat intr-un drept al sau ori intr-un
interes legitim.
Persoana vatamata=
are un interes legitim in legatura cu un anumit contract de achizitie publica pentru a carui
atribuire se aplica prevederile OUG privind achizitiile publice;
a suferit, sufera sau risca sa sufere un prejudiciu ca o consecinta a unui act al autoritatii
contractante, de natura sa produca efecte juridice.
Obiectul contestatiei = un act al autoritatii contractante:
1. act administrativ;
2. tacerea administratiei ori refuzul de a emite un act administrativ (lipsa actului);
3. orice alt act al autoritatii contractante (in fara de cele mentionate) care produc sau pot
produce efecte juridice.
Solutiile:
anularea in totalitate sau in parte a actului;
obligarea autoritatii contractante de a lua orice alte masuri necesare pentru remedierea actelor
ce afecteaza procedura de atribuire.
Organul administrativ-jurisdictional = Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor. Abuzul
de drept exercitat de acest organ se sanctioneaza cu amenda. Acesta functioneaza pe langa
Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice.
In activitatea sa, Consiliul se supune numai legii, cvorumul legal este constituit prin prezenta
majoritatii membrilor, deciziile sale nu sunt supuse controlului Autoritatii, pentru ca acest organ este
independent si nesubordonat in fata Autoritatii Nationale.
Membrii = functionari publici cu statut special (consilieri), ce sunt selectati prin concurs, pe baza
aptitudinilor profesionale si a bunei reputatii.
Procedura de solutionare a contestatiilor:
Consiliul, prin complete specializate, este competent sa solutioneze contestatiile care au fost
depuse in timpul desfasurarii procedurii de atribuire, dar pana la incheierea contractului.
Contestatia se solutioneaza de un complet stabilit aleatoriu, format din 3 consilieri, din care cel
putin presedintele trebuie sa fie licentiat in drept.
In solutionarea contestatiilor, trebuie respectate principiile: legalitatii, celeritatii,
contradictorialitatii si a dreptului de aparare.
Contestatia se formuleaza in scris si trebuie sa contina o serie de elemente cerute expres de
ordonanta.
Solutionarea contestatiilor se face in mod obligatoriu intr-un termen de 30 de zile stabilit in
ordonanta, care curge de la data primirii dosarului achizitiei publice de la autoritatea contractanta.
44

Procedura de atribuire este suspendata de drept de la data depunerii contestatiei in fata

Consiliului, pana la data solutionarii acesteia. Contractul de achizitie publica incheiat in aceasta
perioada = NA
Completul de judecata solutioneaza contestatia prin act administrativ jurisdictional = decizie.
Daca sunt intemeiate exceptiile de procedura si de fond, se respinge contestatia, fara a mai analiza
fondul cauzei.
Completul de judecata poate:
1. admite contestatia anularea in tot sau in parte a actului atacat, poate obliga autoritatea
contractanta sa emita un act sau sa dispuna orice alta masura necesara pentru remedierea
actelor ce afecteaza procedura de atribuire;
2. respinge contestatia ca nefondaa, tardiva, lipsita de interes, lipsita de obiect, etc.
Decizia se adopta cu votul majoritatii membrilor completului, care va fi comunicata in scris
partilor. Apoi decizia se publica in Buletinul oficial a Consiliului, pe pagina de internet, daca a ramas
definitiva si irevocabila. Decizia este executorie, deci efectele ei pot fi suspendate doar de instanta de
contencios administrativ.
Calea jurisdictionala de atac impotriva Consiliului este de competenta sectiilor de contencios
administrativ si fiscal din cadrul Curtilor de Apel pe raza careia se afla sediul autoritatii contractante.
De la data comunicarii, in termenul de 10 zile, decizia poate fi atacata prin plangere, pentru
motivele de nelegalitate si netemeinicie.
Plangerea se adreseaza Consiliului, in forma scrisa, trebuie sa contina toate elementele prevazute
pentru o contestatie si va fi motivata. Partea care formuleaza plangerea are obligatia ca in termen de
10 zile sa comunice plangerea si partii adverse.
Procedura de solutionare a plangerii este cea a recursului si pe cale de consecinta, completul va fi
alcatuit din 3 judecatori.
Pana la solutionarea plangerii, instanta de contenctios administrativ, la cerere, poate dispune
suspendarea procedurii de atribuire si/sau a deciziei Consiliului. Daca in perioada de suspendare,
totusi contractul de achizitie publica este incheiat, acesta va fi lovit de NA.
Instanta de contencios administrativ poate dispune:
admiterea plangerii anuleaza in tot sau in parte actul autoritatii contractante si sa oblige
autoritatea contractanta sa indeplineasca ceva sau orice alte masuri necesare;
respingerea plangerii pe fond.
Odata cu admiterea plangerii de catre instanta de contencios administrativ se deschide si calea
actiunii in despagubiri pentru partea care a fost vatamata.
Litigiile avand ca obiect acordarea de despagubiri, inclusiv cele aparute dupa incheierea
contractului de achizitie publica, avand alt obiect decat cel privitor la despagubiri sunt de
competenta instantelor de contencios administrativ.

Contractul de concesionare = acord de vointe prin care o persoana, numita concedent,

transmite pentru o perioada determinata, unei alte persoane, numite concesionar, care actioneaza pe
riscul si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun/activitati/serviciu public, in
schimbul unei redevente.
Contractele de concesiune reglementate de OUG a Guvernului nr. 34/2006
Contractul de concesiune de lucrari publice = contractul care are aceleasi caracteristici ca si
contractul de achizitie publica de lucrari, cu deosebirea ca in contrapartida lucrarilor executate,
45

contractuantul (in calitate de concesionar) primeste din partea autoritatii contractante (in calitatea de
concedent) dreptul de a exploata rezultatul lucrarilor pe o perioada determinata sau acest drept insotit
de plata unei sume de bani prestabilite.
Contractul de concesiune de servicii = contractul care are aceleasi caractersitici ca si contractul
de achizitie publica de servicii, cu deosebirea ca in contrapartida serviciilor prestate, contractuantul
(in calitatea de concesionar) primeste din partea autoritatii contractante (in calitatea de concedent)
dreptul de a exploata serviciile pe o perioada determinata sau acest drept insotit de plara unei sume
de bani prestabilite.
Distinctia dintre contractul de achizitie publica si contractul de concesiune este definita de
legiuitor, in functie de distributia riscurilor.
Contractul in care concesionarul preia si cea mai mare parte a riscurilor aferente realizarii si
exploatarii lucrarilor respective = contract de concesionare de lucrari publice.
Contractul in care concesionarul preia si cea mai mare parte a riscurilor aferente exploatarii
serviciului = contract de concesiune de servicii.
Partile contractului se numesc concedent (autoritatea contractanta) si concesionar (orice persoana
fizica sau juridica, romana sau straina).
Durata contractului de concesiune este stabilita de parti.
Autoritatea contractanta finalizeaza procedura de atribuire prin incheierea contractului de
concesiune. El trebuie sa cuprinde clauze referitoare la drepturile si obligatiile partilor.
Autoritatea competenta este obligata sa stabileasca un colectiv de coordonare si supervizare din
randul specialistilor sai proprii, la care se pot adauga experti externi in vederea verificarii deciziei de
concesionare, elaborarea documentatiei de atribuire, etc.
In privinta contestatiilor la fel ca la contractul de achizitie publica.
Contractele de concesiune reglementate de OUG nr.54/2006
OUG stabileste regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica;
contractul de concesiune de bunuri proprietate publica = acord de vointe, incheiat in
forma scrisa, prin care o autoritate publica denumita concedent transmite pentru o
perioada determinata, unei alte persoane denumita concesionar, care actioneaza pe riscul
si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de a exploata un bun proprietate publica, in
schimbul unei redevente.
contractul de concesionare este supus regimului de drept administrativ;
bunurile proprietate publica sunt inalienabile, dar, in conditiile legii, ele pot fi date in
administrarea regiilor autonome ori a institutiilor publice sau pot fi concesionate sau
inchiriate;
contractul de concesiune poate avea ca obiect bunurile care sunt proprietatea publica a
statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale;
actul de concesiune = un act juridic complex, fiind alcatuit dintr-o parte reglementara
(stabilita pe cale unilaterala) si o parte contractuala (stabilita prin acordul de vointe),
intocmit intre autoritatea publica concedenta si un concesionar. Partea reglementara poate
fi modificata de concedent ori de cate ori crede de cuviinta, pe cale unilaterala, in schimb
partea contractuala presupune ambele vointe.
Concedent in numele statului, judetului, orasului sau comunei:
1. ministerele si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale (pentru
bunurile proprietate publica a statului);
46

2. CJ, CL, consiliul general al municipiului Bucuresti sau institutiile publice de

interes local (pentru bunurile proprietate publica a judetului, orasului sau
comunei).
Concesionar poate fi orice persoana fizica sau juridica, romana sau straina.
Redeventa datorie, obligatie, renta care se plateste periodic, la date fixe si sub forma de cota
fixa. Redeventa obtinuta prin concesionare se face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale,
dupa caz.
Durata concesiunii nu mai mult de 49 ani; la expirarea termenului, contractul de concesiune
poate fi prelungit pentru o perioada egala cu cel mult din durata sa initiala, prin acordul partilor.
Subconcesionare = interzisa cu exceptia situatiilor prevazute de OUG nr.54/2006.
Initiativa concesionarii apartine numai concedentului din proprie vointa, sau insusita la
propunerea oricarui alt investitor interesat.
Principiile care stau la baza contractului de concesiune:
transparenta;
tratamentul egal;
proportionalitatea;
nediscriminarea;
libera concurenta.
Procedurile de atribuire ale contractului de concesiune: licitatia, negocierea indirecta. Exceptie:
atribuirea directa (in unele situatii).
In cazul procedurii de atribuire, concedentul va elabora caietul de sarcini, natura juridica a
acestuia este contractuala.
Contractul de concesionare se incheie in forma scrisa, in caz contrar = NA.
Dupa trecerea unui termen de 20 de zile de la comunicarea in scris, se naste dreptul
concedentului de a incheia contractul.
Incetarea contractului:
la expirarea duratei stabilite in contract;
in cazul in care interesul national sau local o impune, prin denuntarea unilaterala facuta de
concedent si cu plata unei despagubiri juste si prealabile, in caz de dezacord fiind competenta
instanta de judecata;
in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concesionar, prin reziliere de catre
concedent, cu plata de despagubiri de catre concesionar;
in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale, de catre concedent, prin reziliere de catre
concesionar cu plata unei despagubiri de catre concedent;
la disparitia, dintr-o cauza de forta majora, a bunului concesionat sau in cazul imposibilitatii
obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renuntare, fara plata unei despagubiri.
La incetarea contractului de concesiune concesionarul are obligatia de a restituit in deplina
proprietate, liber de orice sarcina, bunul concesionat.
Contractul de concesiune poate fi incheiat in limba romana sau intr-o alta limba aleasa de parti.

Controlul:
asupra concesiunilor de bunuri proprietate publica de interes national se efectueaza prin
structurile cu atributii specifice de control, de catre Ministerele de resort si Ministerul
Finantelor Publice;

47

 asupra concesiunilor de bunuri proprietate publica de interes local se exercita prin Directia
generala de Administrare a marilor contribuabili, Directiile generale ale finantelor publice
judetene si a municipiului Bucuresti.
Solutionarea litigiilor legate de atribuirea, incheierea, executarea, modificarea si incetarea
contractului de concesiune, precum si a celor privind acordarea de despagubiri se realizeaza de
instantele de contencios administrativ, potrivit reglementarii cuprinse in Legea nr.554/2004 (spre
deosebire de prevederile OUG nr.34/2006).
In acest caz, actiunea in justite se introduce direct la sectia de contencios administrativ a
Tribunalului, urmand ca recursul sa se judece la Curtea de Apel.

Partea a II-a
48

Controlul activitatii autoritatilor administratiei publice

Capitolul VII
Controlul de constitutionalitate al ordonantelor Guvernului
Preliminarii mijloace de control si reglare ale organizarii si functionarii unui stat de
drept
In cadrul statului de drept, organele acestuia (Parlament, Guvern, Presedinte, organe
judecatoresti) NU vor putea actiona niciodata in afara limitelor competentelor conferite de actul
fundamental constitutie .
Activitatea administratiei publice este reglata prin:
1. controlul constitutionalitatii legilor si ordonantelor guvernamentale;
2. controlul legalitatii in activitatea administratiei publice:
controlul administrativ in structurile administratiei publice;
controlul jurisdictional al legalitatii actelor administrative;
controlul parlamentar (prin intermediul avocatului poporului control indirect al
legalitatii actelor administrative);
3. organizarea unei justitii independente.
Controlul care se exercita asupra activitatii executive clasificat forme :
dupa natura organului de control : efectuat de organe din structura autoritatilor legislative,
executive sau judiciare;
dupa pozitia pe care o ocupa organul de control : control intern (efectuat din interiorul
autoritatii executive) sau control extern (care vine din exterior);
1. controlul administrativ intern: general (consecinta a subordonarii ierarhice) sau
specializat (in care cel controlat nu se afla in raport de subordonare ierarhica);
2. controlul administrativ extern: general (exercitat de organele ierarhic superioare) sau
specializat (efectuat de organe cu atributii anume de control in domeniu);
dupa regimul juridic al activitatii de verificare : control jurisdictional (efectuat de autoritati
administrative cu atributii jurisdictionale sau de instantele judecatoresti) sau control
nejurisdictional (efectuat de organe ce nu au atributii jurisdictionale).
In prezent, controlul judecatoresc asupra activitatii administratiei publice se exercita direct pe
calea actiunii judiciare (in anulare/abrogare) sau indirect pe calea exceptiei de ilegalitate.
dupa specificul si obiectul activitatii de verificare: control de legalitate, de oportunitate sau
mixt.
Scopul controlului (indiferent de forma sa) aplicarea conforma, unitara si executarea in
concret a legii.
Delegarea legislativa
CR: Parlamentul este organul reprezentativ suprem si unica autoritate legiuitoare, DAR in
situatii de exceptie, poate interveni in sfera activitatii legislative Guvernul mandatare legislativa
ce poarta denumirea de delegare legislativa.
49

In sens larg, delegarea legislativa = imputernicirea, pe timp limitat, a unei alte autoritati decat cea
legiuitoare sa exercite prerogativele legislative.
In sens restrans, delegarea legislativa = abilitarea temporara si conditionata a Guvernului de a
emite norme cu putere de lege, a caror valoare juridica este egala cu a legii ordinare si organice, cu
conditia de a fi emise in conformitate cu prevederile constitutionale si ale legilor organice in vigoare
in momentul emiterii lor.
In exercitarea atributiilor sale de realizare a politicii interne si externe a tarii si de exercitare a
conducerii generale a administratiei publice, Guvernul poate emite AJ cu caracter normativ =
hotarari, ordonante si regulamente.
Hotararile se adopta pentru organizarea executarii legilor. Ordonantele se emit
in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si in conditiile prevazute de aceasta,
numai in domenii care nu fac obiectul legilor organice;
in situatii extraordinare, chiar si in lipsa unei astfel de legi de abilitare, dar cu aprobarea
ulterioara a Parlamentului.
Aceasta institutie este consacrata in numeroase Constitutii: Anglia, Franta, Italia, Spania, etc. (cel
putin daca nu expres, reiese din practica sociala si juridica).
Constitutiile Romaniei din 1866 si 1923 nu faceau nici o referire expresa la institutia delegarii
legislative, dar o facea practica sociala si juridica in situatii exceptionale, puterea executiva are
dreptul de a lua masuri de urgenta inzestrate cu forta obligatorie a legii, cu conditia ca ele sa fie
ratificate ulterior de puterea legislativa.
Constitutia Romaniei din 1991 reglementeaza:
starea de necesitate si masurile exceptionale ce pot fi luate de Presedintele Romaniei intr-o
astfel de situatie (instituirea starii de asediu/urgenta, agresiune armata);
delegarea legislativa procedura independenta de existenta unei situatii execeptionale. Ea se
face fie prin lege, fie in alte conditii dar cu aprobarea ulterioara a Parlamentului.
Guvernul emite ordonante pentru a-si exercita mandatul general de realizare a politicii
interne/externe a tarii si pentru a conduce general si unitar administratia publica. Evident, activitatea
sa este prevazuta de lege.
Delegarea legislativa implica 2 argumente:
1. aptitudinea practica a Parlamentului si a Guvernului de a realiza procesul de guvernare;
2. criza constitutionala.
Delegarea legislativa poate fi conferita prin lege speciala de abilitare (delegare parlamentara) sau
prin norma constitutionala (delegare constitutionala).
C.R. = sediul legislativ al delegarii legislative = un caz de extensie a limitelor puterii executive in
domeniul puterii legislative.
Separat, sunt reglementate starea de asediu si starea de urgenta, ce presupun la randul lor o
delegare legislativa. La instituirea acestor stari, unele din atributiile administratiei publice centrale si
locale competenta autoritatilor civile si militare prevazute in decretul de instituire a starii de
asediu sau de urgenta.
Decretul P.R. prn care se instituie starea de asediu sau starea de urgenta este contrasemnat de
primul-ministru deci practic acesta isi asuma responsabilitatea delegarii legislative autoritatile
civile si militare emit ordonante militare. Aceste ordonante, desi sunt deosebite de OUG sau cele
emise in baza unei legi de abilitare, isi pastreaza caracterul de act administrativ normativ sau
individual.

50

Daca acestea nu intra in categoria actelor de comandament cu caracter militar pot fi supuse
controlului de legalitate al instantelor de contencios administrativ (dar nu si celui de
constitutionalitate exercitat de Curtea Constitutionala).
Delegarea legislativa NU poate fi subdelegata (transmisa nici in tot nici in parte).
Natura juridica a ordonantelor
= AJ cu caracter normativ, emise de Guvern, care reglementeaza primar unele raporturi social
economice, sau modifica/completeaza/abroga unele NJ, dar numai intr-un domeniu susceptibil de
legiferare prin lege ordinara sau organica sau intr-un domeniul legiferat printr-o asemenea lege si
in care poate actiona forta de reglementare a unei legi ordinare sau organice, mai putin in domeniile
exceptate exclusiv de Constitutie.
Natura juridica a ordonantelor de acte administrative. DAR in functie de procedura adoptarii
lor, ele isi pot pastra caracterul de act administrativ normativ (cand nu sunt supuse aprobarii de catre
Parlament) sau nu, capatand caracter de lege (prin absorbtie, cand sunt aprobate de Parlament).
1. ordonantele care nu au nevoie de aprobarea Parlamentului: raman acte administrative
normative, dar cu valoare juridica de lege ordinara pot fi modificate/abrogate printr-o alta
ordonanta emisa conform CR, printr-o lege ordinara sau organica. Ele pot fi controlate de
instantele de drept comun sau cele de contencios administrativ pe cale exceptiei de
ilegalitate (cand contravin unor legi ordinare sau organice) si pot fi supuse si controlului
Curtii Constitutionale pe calea exceptiei de necostitutionalitate.
2. ordonantele supuse aprobarii Parlamentului : fie ca o cere legea de abilitare, fie ca o cere
Constitutia daca sunt aprobate, prin absorbtia continutului lor, dobandesc valoare juridica
de legi. Daca sunt respinse nu mai devin legi, raman doar acte administrative normative
care isi inceteaza efectele juridice la data intrarii in vigoare a legii prin care au fost respinse
deci li se recunosc efectele juridice produce pentru timpul aflate in vigoare .

Caracteristicile diferitelor tipuri de ordonante

Ordonante emise in baza unei legi de abilitare:
ordonante care se supun aprobarii ulterioare a Parlamentului;
ordonante pentru care nu se cere o astfel de aprobare a Parlamentului.
Indiferent de tipul lor, este clar ca aceste ordonante au la baza o lege de abilitare, in lipsa carora
nu ar putea fi adoptate sau emise.
In general, perioada de abilitare a Guvernului incepe la incheierea sesiunii ordinare si dureaza
pana la reluarea lucrarilor Parlamentului in urmatoarea sesiune ordinara (deci in vacanta
parlamentara).
In literatura juridica s-a sustinut ca in astfel de momente este diminuat rolul Parlamentului dar
exista argumente puternice care demonstreaza chiar contrariul:
1. desi Parlamentul poate sa atribuie Guvernului prerogative legislative, temporar si limitat
organul legiuitor NU isi pierde dreptul la control asupra Guvernului, deci Parlamentul NU isi

51

pierde dreptul de a modifica/abroga reglementarile adoptate pe cale de ordonanta, atat dupa

data fixata de legea de abilitare, cat si anterior acestei date.
2. daca Parlamentul are dreptul de a-si modifica/suspenda/abroga propriile legi, atunci o poate
face si in privinta legii de abilitare a Guvernului.
3. delegare legislativa = transfer temporar si subsidiar a unora dintre prerogativele legislative
Parlamentul ramane unica autoritate legislativa.
Obiectul (domeniul) delegarii legislative:
fie un domeniu in care nu s-a mai reglementat normativ (reglementare
originara/primara);
fie un domeniu in care exista deja o reglementare, situatie in care ordonanta va
modifica/completa/abroga o lege ordinara sau o ordonanta preexistenta, in tot sau in
parte (reglementare secundara).
Legea de abilitare trebuie sa fixeze in mod obligatoriu domeniul delegarii legislative.
Omisiunea acestui lucru declararea ca neconstitutionala a legii. Ordonantele care nu se incadreaza
in obiectul determinat = inexistente.
Abilitarea Guvernului prin lege speciala se poate face numai pentru domenii de raporturi
socialale susceptibile de a fi reglementate prin legi ordinare. Raporturile sociale supuse reglementarii
prin legi organice nu vor putea fi reglementate nici prin lege ordonara si nici prin ordonanta emisa in
baza unei legi de abilitare.
CR determina domeniile de reglementare pentru legile constitutionale si cele organice dar NU si
pentru cele ordinare (pe acestea le lasa la aprecierea Parlamentului de a stabili sfera relatiilor sociale
care pot forma obiectul acestora).
Domeniile legilor organice fiind determinate de CR Guvernul este obligat ca in exercitarea
prerogativelor conferite prin legea de abilitare sa respecte cu strictete domeniile rezervate legii
organice, sub sanctiunea ca orice prevedere dintr-o ordonanta care ar incalca aceasta limita =
neconstitutionala.
CR legea de abilitare va stabili in mod obligatoriu si data pana la care se pot emite ordonante.
Acesta este un termen de decadere. Daca in cuprinsul legii de abilitare nu este stabilita data pana la
care se pot emite ordonante de catre Guvern in materia aratata neconstitutionala (legea de
abilitare).
Emiterea de ordonante dupa data stabilita in legea de abilitare inexistenta AN ca ordonanta
nu mai poate reglementa/modifica/completa/abroga in domeniul rezervat legii ordinare aceasta
inlaturare fiind realizata de instantele de drept comun sau de contencios administrativ pe calea
exceptiei de ilegalitate.
In afara de domeniu si data, legea de abilitare mai poate stabili si alte conditii pentru emiterea
unor ordonante eludarea acestor cerinte = neconstitutionalitatea ordonantei.
Pe intreaga perioada de abilitare, Guvernul poate modifica/completa/abroga oricand ordonantele
pe care le-a emis, in limitele delegarii legislative si tot prin ordonante. La randul sau, Parlamentul
poate oricand, chiar si pana la expirarea termenului de abilitare stabilit, sa modifice legea de
abilitare, limitele si obiectul delegarii sau chiar sa abroge expres ordonante in calitate de unica
autoritate legislativa.
Ordonante care, potrivit legii de abiliare, se supun ulterior emiterii aprobarii Parlamentului

52

In legea de abilitare poate sa fie cuprinsa si obligatia Guvernului de a supune ordonanta aprobarii
Parlamentului NJ cuprinse in ordonanta au un caracter temporar si produc efecte juridice pana la
aprobarea lor, dupa care, o data cu intrarea in vigoare a legii de aprobare, aceste efecte juridice fie
inceteaza (daca ordonanta este respinsa), fie se modifica si se completeaza (prin
completarea/modifcarea unor NJ), fie isi continua existenta (daca ordonanta este aprobata).
Aprobarea sau respingerea ordonantelor se face prin lege ( = descarcare de putere a
Guvernului)
CR daca ordonanta nu este supusa aprobarii Parlamentului, atunci cand se cere acest lucru,
pana la implinirea termenului de abilitare, efectele sale inceteaza.
CR ordonantele trebuie sa respecte data pana la care pot fi emise si supuse aprobarii. Pana la
acea data-limita, ordonanta produce efecte juridice perfect valabile, dar odata ce data este depasita,
normele cuprinse in ea isi pierd caracterul permanent si se transforma in norme temporare. Acestea
inceteaza sa mai produca efecte juridice odata cu implinirea termenului pana la care Guvernul a fost
abilitat sa reglementeze normativ si sa ceara aprobarea Parlamentului prin legea speciala. Termenul
pana la care ordonanta trebuie supusa aprobarii este insasi data cand inceteaza delegarea acordata.
1. Insa in acest interval de timp cat este in fiinta legea de abilitare ordonanta trebuie sa
fie si aprobata de Parlament sau este suficient sa fie numai depusa spre aprobare
organului legislativ? Cu privire la acest aspect sunt diverse opinii, insa cert este ca
activitatea de reglementare normativa a Parlamentului ne ofera sufieciente exemple
simpla depunere a ordonantelor in termenul stabilit si conform procedurii legislative
este sufiecienta pentru ca ordonantele sa continue sa produca efectele juridice urmarite.
2. In situatia in care o ordonanta a Guvernului a fost inaintata spre aprobare Parlamentului
dupa iesirea din vigoare a legii de abilitare eventual, organul legislativ poate sa o ia in
considerara dar doar ca o propunere legislativa si sa o aprobe, transformandu-se in lege.
Dupa depunerea ordonantelor la Parlament, Guvernul nu le mai poate modifica sau abroga,
deoarece s-a intrat in procedura legislativa. Dar in cazul in care Guvernul a depus ordonanta la
Parlament, aflandu-se inca in perioada stabilita pentru abilitare, pana la implinirea acestui termen,
Guvernul poate modifica/abroga ordonantele pe care le-a emis, in limitele delegarii legislative.
Ordonante pentru care legea de abilitare nu prevede obligatia de a fi supuse aprobarii
Parlamentului
Desi ordonantele din aceasta categorie nu se transforma, prin vointa Parlamentului, in legi
propriu-zise, atata timp cat sunt in vigoare au echivalentul valorii juridice a unei legi ordinare. Ele
sunt si raman acte administrative normative. Avand putere de lege, toate celalalte acte administrative
normative vor trebui sa se subordoneze acestora, iar NJ ce le contin au un caracter permanent, astfel
incat vor putea fi aplicate, pana la aborgarea/modificarea lor printr-o lege ordinara sau alta
ordonanta.
Desi au valoarea juridca a unor legi ordinare ele pot fi controlate sub aspectul
constitutionalitatii lor, pe cale de exceptie, de catre Curtea Constitutionala. Odata cu intrarea lor in
vigoare, orice dispozitie anterioara contrara, cuprinsa intr-o lege ordinara sau alt act administrativ
normativ, se considera abrogata explicit sau implicit prin normele cuprinse in ordonanta. Aceasta
regula este valabila si in cazul ordonantelor care anterior au fost aprobate de Parlament.
Ordonantele care nu se supun aprobarii Parlamentului produc efecte juridice in domeniul de
actiune a legilor ordinare, pot modifica sau chiar aproba o astfel de lege ele nu pot fi caracterizate
ca avand un caracter subsidiar. Ele se manifesta ca oricare alta lege ordinara au abilitarea
constitutionala de a reglementa primar orice raport rezervat pentru legiferare acestei categorii de legi.

53

Aceste ordonante trebuie emise pana la termenul cerut, daca nu, ele sunt neconstitutionale.

Ordonantele de urgenta
Printr-o abilitare directa, constitutionala, fara intermediul Parlamentului, Guvernul, in temeiul
unei puteri proprii, poate adopta ordonante de urgenta, dar numai in situatii extraordinare, a caror
reglementare nu poate fi amanata si cu conditia obligatorie de a motiva urgenta in cuprinsul acesteia.
(CR)
Pe langa conditiile de valabilitate prevazute in general pentru actele administrative conditii de
valabilitate specifice:
1. pot fi adoptate numai in situatii extraordinare = cazuri exceptionale acele situatii
deosebite care nu se pot incadra in situatiile normale avute in vedere expres de lege. Cazurile
exceptionale au un caracter anormal si excesiv, lezeaza grav interesul public, iar masura ce
se ia se poate fundamenta numai pe necesitatea si urgenta reglementarii unei situatii care
impune adoptarea unei solutii imediate.
De exemplu:
necesitatea realizarii procesului de privatizare;
necesitatea eliminarii imediate a deficientelor constatate in activitatea oficiilor
registrului comertului si a neincrederii crescande a comerciantilor;
cand Guvernul intervine/modifica/completeaza prin ordonanta de urgenta un articol
dintr-o lege organica, declarat printr-o decizie anterioara neconstitutional, etc.
calamitati, catastrofe, epidemii.
2. pot fi adoptate numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata
Guvernul emite ordonante din aceasta categorie cand se impune adoptarea unor masuri
urgente pentru apararea sau realizarea unui interes public. Modificarea ori unificarea
legislatiei intr-un domeniu sau altul nu justifica emiterea unei OUG.
3. Guvernul trebuie sa motiveze obligatoriu urgenta in cuprinsul ordonantei. Acest lucru fiind
cerut direct de Constitutie motivarea este o conditie de valabilitate, de constitutionalitate a
actului administrativ normativ. Acum insa, motivarea nu mai insoteste OUG, ci trebuie sa
faca parte din cuprinsul AN, ca o conditie de supra-valabilitate a acestuia actul
administrativ normativ se va publica in Monitorul Oficial cu motivarea urgentei in cuprinsul
sau.
Daca motivarea nu justifica urgenta, sau este contrara dispozitiilor constitutionale, desi
formal actul administrativ a fost emis in mod legal, el este totusi nelegal in privinta
continutului sau scopului sau.
4. OUG nu pot fi adoptate in domeniul legilor constituionale, nu pot afecta regimul institutiilor
fundamentale ale statului, drepturile, libertatile, indatoririle prevazute de Constituitie,
drepturile electorale si nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate
publica.
OUG cuprinzand norme de natura legii organice, se aproba cu majoritatea prevazuta pentru
adoptarea legilor organice (votul majoritatii membrilor fiecarei Camere).
Cu privire la domeniul legii organice, CR este plina de contradictii: OUG poate si nu poate
interveni in acest domeniu.

54

S-a urmarit stabilirea unei scari graduale a prohibitiei interdictiei Guvernului de a actiona in
anumite domenii:
categorica si generala OUG nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale;
mai putin categorica, permisiva colateral OUG nu pot afecta regimul institutiilor
fundamentale ale statului (Parlament, Guvern, ICCJ, Presedinte), drepturile, libertatile
si indatoririle prevazute de Constitutie + drepturile electorale;
permisiva prin eliminare OUG nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in
proprietate publica.
5. OUG intra in vigoare doar dupa indeplinirea a doua conditii:
dupa depunerea lor spre dezbatere in procedura de urgenta la Camera competenta sa
fie sesizata;
dupa publicarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei
simpla depunere a unei OUG la una dintre camerele Parlamentului nu este suficienta.
6. CR dispune convocarea Camerei obligatoriu in 5 zile de la depunerea/trimiterea OUG (dupa
caz).
Prin Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei s-a prevazut ca Birourile Camerelor sunt obligate
ca in termen de 5 zile de la depunerea OUG (in cazul primei Camere sesizate) sau de la trimitere (de
la data inregistrarii la cea de-a doua Camera), sa se convoace Camerele. Acest termen curge de la
depunere sau de la trimitere, deoarece Camera sesizata are un termen de 30 zile care incepe sa curga
tot de la data depunerii sau trimiterii, in care sa se pronunte asupra ordonantei.
Dupa adoptarea/respingerea de catre prima Camera sesizata, OUG se trimite celeilalte
Camere, care va decide definitiv numai daca solutia este identica. Daca solutia aleasa de fiecare
Camera este contrara Camera sesizata prima, va avea competenta decizionala dupa intoarcerea
legii.
Daca Camera mai intai sesizata nu se pronunta asupra ordonantei in acest termen, ce are un
caracter imperativ, de 30 de zile ordonanta se considera adoptata si se trimite celeilalte Camere. De
la data inregistrarii OUG pentru dezbatere, Biroul celei de-a doua Camere ii va convoca in termen de
5 zile pe membrii sai.
Dupa adoptarea OUG in tacerea primei Camere si trimiterea spre adoptare celei de-a doua
Camere ea se considera definitiv adoptata daca ce-a de-a doua Camera este de acord. Este posibil
ca OUG sa fie definitiv adoptata si in tacerea celei de-a doua Camere. Daca ce-a de-a doua Camera
respinge ordonanta aceasta se intoarce la prima Camera sesizata, care de aceasta data va decide
definitiv in virtutea competentei sale decizionale. Daca prima Camera (care are si competenta
decizionala) respinge ordonanta, iar ce-a de-a doua Camera o va aproba ea se va intoarce la prima
Camera care va hotari definitiv.
Convocarea deputatilor sau senatorilor se face in termen de 5 zile de la depunerea sau trimiterea
OUG, iar dezbaterea poate avea loc in orice zi, cu conditia sa nu se depaseasca termenul de decadere
de 30 zile de la depunere/inregistrare intre 60-90 zile OUG va putea fi adoptata.
Aprobarea unei OUG se face in cadrul unei proceduri de urgenta (prevazuta in regulamentele
fiecarei Camere).
OUG:
care are ca obiect norme de natura legii ordinare se aproba cu votul majoritatii
membrilor prezenti din fiecare Camera;
care are ca obiect norme de natura legii organice se aproba cu votul majoritatii
membrilor fiecarei Camere.

55

Prin depunerea OUG la prima Camera sesizata, practic, Guvernul isi exercita dreptul la initiativa
legislativa.
7. OUG pot fi aprobate/respinse/aprobate cu modificari ori completari, printr-o lege care le va
cuprinde chiar si daca efectele lor au incetat. Respingerea de catre una dintre camere a OUG
nu are drept consecinta incetarea de drept a efetelor sale, ordonanta ramanand in vigoare pana
la promulgarea si publicarea legii de respingere.
Daca o ordonanta a fost declarata neconstitutionala si daca prin actele administrative normative
sau in individuale emise in baza ei s-au vatamat diferite persoane se pot adresa instantelor de
contencios administrativ (insa numai dreptul subiectiv vatamat recunosut de lege poate face
obiectul actiunii in CA).
In cadrul Guvernului Ciorbea, au fost emise cel putin 3 OUG cu privire la care se desprind
urmatoarele observatii:
aceste OUG au fost emise fara sa fi fost fundamentate pe existenta vreunui caz exceptional;
aceste OUG au fost emise cu incalcarea prevederilor constitutionale, intervenind in domenii
rezervate exclusiv reglementarii prin legi organice;
Parlamentul nefiind in sesiune, trebuia convocat neconvocarea inexistenta ordonantei;
aceste ordonante erau lovite de o nulitate atat de grava, incat fata de ele nu putea opera
prezumtia de legalitate, fiind acte inexistente;
aceste OUG, odata depuse spre dezbatere la Parlament, nu pot fi retrase, retractate.
In prezent, avand in vedere frecventa OUG-lor putem spune ca Guvernul si-a abandonat
principala sa functie normativa (organizarea si executarea legilor prin hotarari normative), preluand
printr-un exces de putere functia legislativa a Parlamentului.
Controlul constitutionalitatii
neconstitutionalitate

ordonantelor

Guvernului

pe

calea

exceptiei

de

Atat ordonantele emise in baza unei legi de abilitare, cat si cele de urgenta, se supun, in principal,
unui control constitutional posterior intrarii lor in vigoare.
Izvorul controlului de constitutionalitate al ordonantelor = CR fixeaza limitele acestui control:
se poate desfasura numai posterior intrarii in vigoare a ordonantelor (emise fie in baza
delegarii legislative, fie in baza unei autoritati proprii), dupa publicarea lor in Monitorul
Oficial
are loc numai pe calea exceptiei de neconstitutionalitate ridicata intr-un proces ce are loc in
fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial.
Ordonantele nu pot fi supuse unui control anterior intrarii lor in vigoare, deoarece CR a stabilit ca
aceasta forma de control se exercita numai asupra legilor inainte de promulgarea lor si
tratatelor/acordurilor internationale inainte de ratificarea lor controlul de constitutionalitate al
ordonantelor se poate face numai posterior intrarii lor in vigoare, pe calea exceptiei de
neconstitutionalitate.

56

Au fost numeroase discutii, cu privire atat la OUG cat si la ordonantele simple, in care s-a
sustinut ca acestea fiind acte administrative, ar putea fi supuse controlului instantelor de contencios
administrativ. DAR: prin mai multe decizii, Curtea Constitutionala ordonantele sunt supuse numai
controlului Curtii Constitutionale, pe calea exceptiei de neconstitutionalitate, NU si instantelor de
drept administrativ.
Conform CR ordonantele, indiferent de caracterul lor normativ/individual, nu pot face decat
obiectul unui singur control, cel al Curtii Constitutionale. Acest control se poate face:
direct, pe calea exceptiei de neconstitutionalitate;
indirect, prin controlul exercitat asupra legilor de abilitare, aprobare sau respingere inainte de
promulgarea lor.
1. CR singura cale de control este cea a exceptiei de neconstitutionalitate acolo
unde nu distinge legea, nici judecatorul nu o poate distinge;
2. odata promovata initiativa legislativa prin depunerea ordonantei spre dezbatere
Camerei competente ea iese deja din sfera unui act administrativ pur si simplu.
Odata ce dezbaterea se face in procedura de urgenta, s-ar putea intampla ca ordonanta
sa devina lege chiar in timpul procesului ce se desfasoara in fata instantelor de
contencios administrativ. In plus, instanta de contencios administrativ NU ar putea
suspenda procedura intitiativei legislative si nici NU ar putea bloca convocarea de
urgenta a Camerelor;
3. CR controlul ordonantelor nu se limiteaza numai la cel al Curtii Constitutionale,
incredintand totalitatea efectelor declararii neconstitutionalitatii lor (ilegalitatii)
deciziei Curtii Constitutionale. Care ar putea fi efectele unei HJ a instantelor de
contencios administrativ si cum s-ar putea executa o astfel de hotarare?
4. OUG cu caracter individual nu sunt controlate de instantele de contencios
5.
6. administrativ. Acestea sunt competente sa solutioneze cererile persoanelor vatamate
prin ordonante/dispozitii din ordonante declarate neconstitutionale. Cum
constitutionalitatea (deci nu ilegalitatea) s-a constatat de Curtea Constitutionala, intai
se presupune un control al Curtii Constitutionale si in situatia in care declara
ordonanta/o dispozitie urmeaza a doua posibilitate, a cetateanului, vatamat direct
sau indirect, sa se adreseze instantelor de contencios administrativ pentru repararea
pagubei.
Instanta competenta: conform CR Curtea Constitutionala are atributia de a hotari asupra
exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj
comercial.
In trecut, s-a acceptat ideea ca invocarea exceptiei de neconstitutionalitate se poate face si in
fata altor organe cu activitate jurisdictionala (de ex, colegiile jurisdictionale ale Curtii de
Conturi).
Insa acum, este precizat clar faptul ca invocarea exceptiei de neconstitutionalitate se poate
face numai in fata instantelor judecatoresti, indiferent daca procesul se solutioneaza in prima
instanta, sau se afla intr-o cale de atac ordinara/extraordinara. Mai poate fi ridicata si in fata
tribunalului arbitral exceptia nu poate fi ridicata in fata organelor Ministerului Public.
In principiu, exceptia de neconstitutionalitate nu poate fi ridicata direct in fata Curtii
Constitutionale, pentru ca ar contraveni Constitutiei si legilor, in care se pretinde faptul ca
aceasta poate fi invocata numai in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial. DAR

57

exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata si prin sesizarea directa a Curtii Constitutionale

de catre Avocatul Poporului.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate: CR fixeaza expres si limitativ competenta Curtii

Constitutionale:
Curtea Constitutionala hotaraste asupra exceptiilor ridicate pronunta un act de decizie;
este posibil ca ordonanta sa nu fie neconstitutionala in intregul ei, ci doar unele dintre
dispozitiile ei, astfel ca ordonanta nu este supusa intotdeauna in intregime controlului de
constitutionalitate. DAR daca dispozitia supusa controlului de constitutionalitate nu este
detasabila de o alta dispozitie, aceasta din urma, desi nu este supusa controlului, va putea
fi declarata neconstitutionala;
Curtea Constitutionala verifica (in cadrul controlului de constitutionalitate) conformitatea
legilor si ordonantelor cu dispozitiile constitutionale, fara a putea modifica sau completa
prevederea legala supusa controlului;
ordonanta in vigoare = orice ordonanta care nu a fost abrogata sau respinsa printr-o
lege;
nu orice dispozitie dintr-o ordonanta poate fi obiect al exceptiei de neconstitutionalitate,
ci numai acea dispozitie de care depinde solutionarea cauzei. Instantele judecatoresti si de
arbitraj comercial sunt obligate sa cenzureze orice exceptie de neconstitutionalitate
invocata in fata lor, sa verifice daca sunt indeplinite conditiile cerute de lege si sa dispuna
respingerea ei prin incheiere motivata atunci cand ea este inadmisibila, fara a mai
sesiza Curtea Constitutionala
1. se inlatura incarcarea inutila a rolului Curtii Constitutionale;
2. se elimina orice incercare amanare nejustificata a cauzelor aflate pe rolul
instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial.
Obiectul poate fi, de ex, urmatoarele situatii:
daca Guvernul a fost abilitat prin lege de catre Parlament sa emita ordonante;
daca Guvernul a respectat domeniul pentru care a fost abilitat si data stabilita de lege;
daca ordonanta nu a intervenit cumva in alte domenii care nu pot face obiectul de
reglementare a unei legi ordinare;
daca ordonanta a fost sau nu supusa aprobarii pana la data la care Guvernul a fost abilitat sa
emita ordonante, deoarece astfel efectele acesteia inceteaza;
daca exista cazuri exceptionale care sa justifice emiterea OUG;
daca in cazul OUG, masura luata are un caracter urgent si ca atare sa inlature pericolul
altfel de neinlaturat.
Cine poate invoca exceptia de neconstitutionalitate: exceptia poate fi ridicata la cererea uneia
dintre parti sau din oficiu, de catre instanta de judecata sau de catre tribunalul arbitral + direct, de
catre Avocatul Poporului
1. sesizarea Curtii Constitutionale se poate face indirect prin intermediul instantelor
judecatoresti sau de arbitraj comercial, de partile unui proces, de procuror;

58

2. sesizarea Curtii Constitutionale se poate face direct de instantele judecatoresti sau de

arbitraj comercial, daca ridica din oficiu exceptia de neconstitutionalitate + de
Avocatul Poporului.
Cu privire la partile care pot invoca exceptia de neconstitutionalitate se aplica regulile de drept
comun procesual civil sau procesual penal.
In procesul civil nu se are in vedere numai reclamantul si paratul, ci si partile din oricare dintre
mijloacele procesuale ce intra in competenta actiunii (de ex, procurorul).
Martorii, expertii, interpretii nu pot invoca exceptia de neconstitutionalitate.
Instanta judecatoreasca, din oficiu, poate invoca neconstitutionalitatea unei prevederi dintr-o lege
sau ordonanta deci si arbitrul, in cadrul arbitrajului comercial.
Controlul Curtii Constitutionale NU este un control din oficiu, fara sa existe sesizare, nu poate
invoca motive de neconstitutionalitate (exceptie: doar atunci cand pe langa prevederile mentionate in
sesizare, apar din dezbateri si alte prevederi, care, in mod necesar si evident, nu pot fi desprinse de
primele).
Procedura de invocare a exceptiei
Exceptia ce se ridica (fie de parti/oficiu) trebuie pusa in discutia acestora si se consemneaza in
incheierea de sedinta, alaturi de opinia instantei. Daca in urma dezbaterilor si sustinerilor partilor,
instanta judecatoreasca intelege ca exceptia este inadmisibila o respinge prin incheiere motivata
fara sa mai sesizeze Curtea Constitutionala.
Instanta judecatoreasca este obligata sa verifice daca exceptia de neconstitutionalitate este sau nu
conforma cu CR conditii :
1. sa fie invocata in fata instantei judecatoresti;
2. sa fie ridicata de una din parti sau de instanta din oficiu;
3. sa nu aiba ca obiect o prevedere legala a carei constitutionalitate a fost stabilita in CR;
4. sa nu aiba ca obiect prevederile legale a caror neconstitutionalitate a fost constatata printr-o
decizie anterioara a Curtii Constitutionale.
Daca nu sunt respectate aceste conditii instanta va respinge invocarea exceptiei printr-o
incheiere motivata.
Sesizarea cu exceptia de neconstitutionalitate a Curtii Constitutionale este inadmisibila in
urmatoarele situatii:
daca obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il formeaza alte AN decat legile si ordonantele
cum ar fi: decretele, HG, H CJ, ordinele ministrilor, dispozitiile Statutului Casei de Asigurari
a Avocatilor;
daca legile sau ordonantele ce fac obiectul exceptiei nu mai sunt in vigoare inainte de
intrarea in vigoare a CR 1991 sau a caroro abrogare totala/partiala a fost constatata prin
decizii anterioare ale Curtii Constitutionale. Aceasta precizare a fost necesara deoarece nu de
putine ori, Curtea Constitutionala a fost nevoita sa se pronunte asupra unor AN deja abrogate.
Indiferent daca abrogarea este expresa sau tacita, sesizarile sunt inadmisibile.
Curtea Constitutionala ca respinge ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate si in cazul
in care la data sesizarii sale, ordonanta era inca in vigoare, dar a fost abrogata pana la data
dezbaterii in plen;
daca exceptia de neconstitutionalitate nu vizeaza acele dispozitii normative de care depinde
solutionarea cauzei de catre instanta judecatoreasca, neavand relevanta exceptia este
respinsa ca fiind inadmisibila;

59

daca autorul exceptiei de neconstitutionalitate nu si-a motivat cererea de sesizare a Curtii

Constitutionale. Nemotivarea imposibilitatea efectuarii controlului constitutional;
daca constitutionalitatea prevederilor legale ce fac obiectul exceptiei de
neconstitutionalitate a fost odata stabilita de CR sau daca s-a constatat constitutionalitatea
acestor prevederi printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale exceptia de
neconstitutionalitate este respinsa ca fiind inadmisibila;
daca cel ce a ridicat exceptia nu justifica un interes legitim pentru care s-a adresat justitiei si
pentru care solicita controlul constitutionalitatii legii sau ordonantei. In cazul Avocatului
Poporului, obiectul sesizarii Curtii Constitutionale trebuie sa se circumscrie scopului
institutiei apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor in raporturile acestora cu autoritatile
publice.

Incheierea = actul de sesizare a Curtii Constitutionale, se intocmeste de catre instanta

judecatoreasca sau de arbitraj comercial, in fata careia s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate
(indiferent ca este Judecatorie, Tribunal, Curte de Apel, ICCJ, instanta civila, militara sau tribunal
arbitral.
Incheierea trebuie sa cuprinda punctele de vedere ale partilor + opinia instantei asupra exceptiei,
si sa fie insotita de dovezile care au fost depuse de parti.
Au existat discutii, daca incheierea poate sau nu sa fie supusa recursului. Cert este ca, in prezent,
ea se supune acestuia.
Daca actul de sesizare nu indeplineste conditiile cerute (nu este motivat sau este insuficient
motivat) judecatorul-raportor va solicita instantei judecatoresti completarea motivarii incheierii
Curtea Constitutionala, inainte de a respinge ca inadmisibila o exceptie de neconstitutionalitate ca
fiind nemotivata trebuie sa ceara completarea sesizarii si dupa primirea completarii sa treaca la
dezbaterea pe fond si sa se pronunte asupra exceptiei.
Prin incheierea de sesizare judecatorul instantei de drept comun sau arbitrul nu poate schimba
exceptia invocata, nu o poate extinde si asupra unor articole in vederea declararii lor ca
neconstitutionale. Exceptie: cazul in care instanta invoca din oficiu exceptia de neconstitutionalitate
(pusa anterior in discutia partilor).
Incheierea = singura modalitate de sesizare a Curtii Constitutionale in vederea solutionarii
exceptiei de neconstitutionalitate.
Suspendarea judecarii cauzei, aflata pe rolul instantei judecatoresti sau de arbitraj comercial, pe
perioada solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate, este obligatorie.
In cazul in care exceptia de neconstitutionalitate se invoca in fata instantei supreme, aceasta
suspenda obligatoriu judecata si sesizeaza Curtea Constitutionala, judecata urmand a fi reluata dupa
primirea hotararii definitive.
Suspendarea se dispune de catre instanta, prin aceeasi incheiere prin care se face si sesizarea
Curtii Constitutionale.
In prezent:
legiuitorul nu mai alasa la latitudinea instantei sa hotarasca suspendarea, deci aceasta nu mai
este facultativa, ci are un caracter obligatoriu;
aceasta modificare este benefica in lumina pp judecarii cu celeritate a cauzelor elimina
recursul impotriva incheierii instantei + eventualitatea rejudecarii cauzei (daca instanta nu ar
fi suspendat judecarea si ar fi trecut la solutionarea procesului in fond);
incheierea de suspendare nu poate fi atacata cu recurs masura suspendarii, odata luata, este
definitiva si inatacabila;
60

suspendarea judecatii dureaza pe intreaga perioada a solutionarii exceptiei de

neconstitutionalitate (pana la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a deciziei
Curtii Constitutionale / sau in cazul in care exceptia s-a ridicat in fata ICCJ dupa primirea
hotararii definitive a Curtii Constitutionale);
in momentul in care instanta, prin incheiere, a hotarat sesizarea Curtii Constitutionale, ea
dispune totodata din oficiu si suspendarea cauzei, dar nu si scoaterea de pe rol a dosarului.

Dupa ce decizia Curtii Constitutionale s-a publicat in Monitorul Oficial / s-a comunicat ICCJ,
presedintele instantei constata incetarea suspendarii, fixeaza termenul de judecata si dispune citarea
partilor.
Daca exceptia de neconstitutionalitate este admisa ca o consecinta a prevederilor din CR
efectele suspendarii se prelungesc cu inca 45 zile, dupa care, daca legiuitorul nu intervine, acele
dispozitii isi inceteaza definitiv existenta.
Procedura de solutionare a exceptiei de neconstitutionalitate
CR Curtea Constitutionala hotaraste asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor
judecatoresti, de arbitraj comercial, sau direct de Avocatul Poporului privind constitutionalitatea
legilor si ordonantelor.
Incheierea de sesizare inaintata de instanta judecatoreasca sau de arbitraj comercial primita de
presedintele Curtii Constitutionale va desemna pe unul dintre judecatori ca raportor si va
comunica aceasta sesizare presedintilor Camerei Deputatilor si Senatului + Guvernului, indicandu-le
si data pana la care isi pot trimite punctul de vedere.
- Daca exceptia de neconstitutionalitate se refera la drepturile si libertatile cetatenilor, Curtea
Constitutionala va solicita si punctul de vedere al institutiei Avocatului Poporului - .
Punctele de vedere se comunica in scris, pana la data fixata (punctul de vedere al Guvernului
se va putea prezenta numai sub semnatura primului-ministru.
Judecatorul raportor:
verifica daca incheierea de sesizare indeplineste conditiile de forma, daca contine
argumentele de drept ale partilor, ale procurorului si ale instantei (cand este cazul);
ia masurile necesare pentru administrarea probelor la data judecatii;
poate cere instantei judecatoresti sau de arbitraj comercial si partilor suplimentarea
probatoriului (depunerea de noi dovezi, inscrisuri, necesare lamuririi cauzei);
solicita instantelor completarea actului de sesizare, stabilind si un termen in care sa se
raspunda;
poate solicita dosarul cauzei.
Cand exceptia vizeaza un interes public se impune solicitarea punctelor de vedere ale
Guvernului, Senatului sau Camerei Deputatilor, ca initiatori ai procesului legislativ.
La data depunerii raportului nu mai tarziu de 60 de zile de la data inregistrarii sesizarii
presedintele instantei constitutionale fixeaza termenul de judecata, fara ca acesta sa poata depasi 30
de zile pana la termenul fixat pentru dezbateri trebuie sa soseasca si punctele de vedere ale
autoritatilor publice stabilite de lege.
Daca presedintele Curtii va considera raportul sau dovezile ca fiind incomplete, va putea cere
completarea lor (pana la termenul stabilit pentru dezbateri).
Citarea partilor si a Ministerului Public este obligatorie; citarea se face cu respectarea regulilor de
drept comun.

61

In fata Curtii Constitutionale, partile pot fi reprezentate prin avocati cu drept de a pleda in fata
Curtii Supreme de Justitie.
Sedintele de judecata sunt publice, dar plenul poate hotari ca sedinta sa fie secreta, cand sunt
motive intemeiate.
Instanta constitutionala isi desfasoara activitatea in plen, iar actele Curtii se adopta cu votul
majoritatii judecatorilor.
Pentru plenul Curtii Constitutionale este necesar un cvorum de 2/3 din numarul judecatorilor
instanta constitutionala adopta decizii valabile intr-un cvorum de 6 judecatori si cu votul a cel putin 4
dintre ei (cvorum = numarul minim necesar de membrii pentru ca un organ sa adopte hotarari
valabile)
Judecata are loc pe baza:
raportului prezentat de judecatorul desemnat;
incheierii prin care a fost sesizata Curtea Constitutionala;
punctelor de vedere ale partilor, a opiniei instantelor judecatoresti, a punctelor de vedere ale
Guvernului, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, institutiei Avocatului
Poporului;
probelor administrate
sustinerilor partilor in fata Curtii.
In cursul sedintei publice de dezbateri, partile si procurorul isi sustin oral punctele de vedere
care alaturi de celalalte aspecte ce vor rezulta din desfasurarea dezbaterilor + masurile luate de Curte
vor fi consemnate in incheierea de dezbateri.
Odata investita, Curtea Constitutionala este obligata sa stabileasca constitutionalitatea legii sau
ordonantei. Chiar daca partile, in cadrul dezbaterilor, declara ca renunta la sustinerea exceptiei de
neconstitutionalitate Curtea Constitutionala trece la solutionarea ei, fiind obligata sa se pronunte
(CR).
Deliberarea se face in secret si la ea participa numai judecatorii care au participat la dezbateri.
Primul voteaza judecatorul raportor, dupa care urmeaza la vot cel mai tanar judecator, al doilea, apoi
ceilalti judecatori, si la sfarsit, presedintele Curtii Constitutionale.
Actele Curtii se adopta cu votul majoritatii judecatorilor, luat in cadrul dezbaterilor in plen.
Decizia prin care se solutioneaza exceptia de neconstitutionalitate este supusa aceleiasi reguli.
Judecatorii nu au dreptul sa se abtina de la vot si sunt obligati sa-si exprime pozitia (pozitiv/negativ).
Membrii completului de judecata pot face opinie separata, sustinerea motivata se depune pana la data
semnarii deciziei si se publica odata cu decizia adoptata. Admiterea formularii opiniei separate nu
produce nici un efect juridic.
Redeschiderea dezbaterilor este posibila o poate face presedintele Curtii, daca constata
necesitatea lamuririi suplimentare a unor aspecte / sau presedintele de sedinta.
Minuta rezultatul deliberarii se consemneaza intr-o minuta, care se certifica prin semnatura de
catre judecatorii care au participat la sedinta si de magistratul-asistent. Dupa consemnarea ei in
condica de sedinta, unele din nou se semneaza de toti judecatorii, presedintele ii va da citire in
sedinta publica , daca sedinta nu a fost declarata secreta.

62

Daca instanta constitutionala ce a judecat exceptia nu poate hotari de indata, presedintele acesteia
amana pronuntarea pentru un termen, ce nu va depasi, de regula, 30 de zile (fiecare amanare nu
depaseste 30 de zile).
Decizia = hotararea ce include solutia instantei constitutionale.
1. decizii simple sau extreme delcara, pur si simplu, ca neconstitutionale sau constitutionale
dispozitiile care fac obiectul sesizarii Curtii.
2. decizii intermediare sunt un rezultat al practicii constituionale din diferite tari si se situeaza
pe axa cuprinsa intre cele doua extreme: daca dispozitiile atacate sunt constitutionale sau
neconstitutionale
decizii interpretative prin care Curtea nu declara neconstitutionalitatea unor
dispozitii legale, ci le interpreteaza cautand sa arate in ce masura acestea sunt sau nu
sunt in realitate compatibile cu norma constitutionala;
decizii de nulitate partiala cand declaratia de neconstitutionalitate este insotita si de
o declaratie de nulitate;
decizii apel prin care Curtea Constitutionala constata ca prevederile criticate inca
nu sunt neconstitutionale, dar sunt pe cale deveni ca atare, fapt pentru care, instanta
constitutionala, prin decizie face apel la Parlament, pentru ca intr-un termen anume sa
remedieze situatia;
decizii de simpla recunoastere a neconstitutionalitatii tribunalul declara dispozitia pe
care o verifica neconstitutionala, dar nu si nulitatea ei, lasand ca legiuitorul
constituant sa o faca, fara imixtudinea instantei de drept comun;
alte tipuri de decizii:
1. decizii-complement a legii atrag din Constitutie acele dispozitii care
confera constitutionalitate legii ordinare atacate;
2. decizii integrative in care solutiile Curtii cuprind norme care extind
aplicarea unor anumite reglementari la situatii neavute in vedere de
dispozitiile atacate;
3. decizii substitutive prin care instanta constitutionala dispune inlocuirea
normelor atacate, astfel ca reglementarea constitutionala sa nu fie incalcata;
4. decizii constructive prin care se declara neconstitutionalitatea, dar enunta
si unele principii de care trebuie sa se tina seama pentru ca legea sa fie
constitutionala.
Decizia este opera de redactare a magistratului-asistent, care, dupa ce este examinata de
judecatorul-raportor este supusa definitivarii in sedinta judecatorilor care au pronuntat-o.
Decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante, ori a unei dispozitii
dintr-o lege sau ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie.
Deciziile sunt obigatorii de la data publicarii lor in Monitorul Oficial al Romaniei si produc
efecte numai pentru viitor. Decizia ramane definitiva la pronuntare si obligatorie de la publicare.
Deciziile se comunica celor doua Camere ale Parlamentului precum si Guvernului, pentru a avea
in vedere, in opera lor legislativa, motivele de constitutionalitate sau de neconstitutionalitate a legilor
si ordonantelor. Dupa revizuirea Constitutiei, Parlamentul si Guvernul sunt obligate ca in termen de
45 de zile de la publicarea deciziei in Monitorul Oficial sa puna de acord cu Constitutia dispozitiile
declarate neconstitutionale.
Decizia Curtii Constitutionale pronuntata asupra exceptiei de neconstitutionalitate nu mai poate fi
atacata pe calea ordinara a recursului.

63

Solutiile pe care le poate pronunta instanta constitutionala prin decizie in cazul exceptiilor de
neconstitutionalitate:
1. de respingere a exceptiei pur si simplu, ca neintemeiata sau inadmisibila;
2. de admitere a exceptiei va constata neconstitutionalitatea dispozitiei.
In caz de admitere a exceptiei Curtea se va pronunta si asupra constitutionalitatii altor
prevederi din actul atacat, care in mod necesar si evident nu pot fi disociate de prevederile
mentionate in sesizare = singurul caz de prorogare legala a competentei materiale a Curtii
Constitutionale, prin extinderea obiectului exceptiei de neconstitutionalitate, cu incalcarea
principiilor disponibilitatii partilor si al oficialitatii instantelor (acest lucru se poate intampla DOAR
in faza controlului de constitutionalitate posterior).
Efectele juridice ale deciziilor Curtii Constituionale
CR cand Curtea Constitutionala admite exceptia neconstitutionalitatea prevederilor; cand o
respinge constitutionalitatea acelor dispozitii.
De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.
De la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale prin care s-a admis exceptia, dispozitiile din
legile si ordonantele in vigoare, constatate ca fiind neconstitutionale, sunt suspendate de drept pe o
perioada de 45 de zile, timp in care Parlamentul sau Guvernul (dupa caz), trebuie sa isi puna de acord
prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei.
Daca la implinirea termenului institutiile abilitate nu intervin, dispozitiile declarate ca
neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice.
Asadar, prin:
admitere Curtea Constitutionala constata neconstitutionalitatea;
respingere constata constitutionalitatea legii, ordonantei sau dispozitiile din acestea care
au fost atacate.
Asadar, controlul de constitutionalitate se finalizeaza prin decizii care sunt obligatorii si au putere
numai pentru viitor.
Atunci cand prin rezolvarea exceptiei de neconstitutionalitate decizia Curtii Constitutionale
constata constitutionalitatea textului obiectat, decizia produce numai efecte intre parti, pe cand daca
prin rezolvarea exceptiei de neconstitutionalitate, decizia Curtii Constitutionale constata
necostitutionalitatea textului care a facut obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, decizia produce
efecte erga omnes.
Efectele juridice ale dispozitiilor declarate neconstitutionale inceteaza la 45 de zile de la
publicarea deciziei.
NU pot face obiectul exceptiei prevederile legale a caror constitutionalitate a fost stabilita in CR.
Curtea Constitutionala, verificand constitutionalitatea unei prevederi curpinsa intr-o lege pronunta
o decizie. Aceasta decizie indiferent daca constata constitutionalitatea sau neconstitutionalitatea
unui text legal este definitiva, iar prin comunicare si publicare devine obligatorie.
Dispozitiile dintr-o lege pentru care s-a constatat neconstitutionalitatea se supun ulterior
procedurii de reexaminare a Parlamentului, pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii
Constitutionale.
Orice alta exceptie, care ar avea ca obiect textul constatat abrogat printr-o alta decizie definitiva a
Curtii Constitutionale, prin care Curtea s-a pronuntat in acest sens, urmeaza a fi respinsa ca fiind
lipsita de obiect sau vadit nefondata.

64

Curtea Constitutionala, prin deciziile sale cu caracter obligatoriu, asigura o practica unitara in
domeniul controlului constitutionalitatii legilor.
Deciziile Curtii Constitutionale pronuntate cu privire la solutionarea exceptiilor de
neconstitutionalitate devin executorii din momentul in care sunt definitive, cu respectarea regulilor
constitutionale si legale privind comunicarea si publicarea, fara sa se poata stabili un termen ulterior
de la care sa se aplice. Asadar,devin obligatorii de la data publicarii lor in Monitorul Oficial al
Romaniei. Pentru partile unui proces, efectele se produc de la data comunicarii deciziei la instanta.
Pe langa faptul ca sunt obligatorii de la data publicarii, deciziile produc efecte numai pentru
viitor (ex nunc).
Efectele juridice ale deciziilor Curtii Constitutionale sunt in stransa legatura cu caracterele
acestora:
au caracter definitiv sunt executorii si abrogatorii;
general obligatorii cand se constata neconstitutionalitatea; exista puterea lucrului judecat;
au putere numai pentru viitor de la comunicare, pentru partile unui proces si de la
publicare, pentru terti.
Judecatorii Curtii Constitutionale
sunt independenti in exercitarea atributiilor lor si inamovibili pe durata mandatului
posibilitatea adoptarii unor decizii conforme spiritului si literei Constitutiei, dar si propriei
constiinte;
nu pot fi trasi la raspundere pentru opiniile si voturile exprimate la adoptarea solutiilor;
sunt obligati sa pastreze secretul deliberarilor si al voturilor, sa nu ia pozitie publica sau sa
dea consultatii in probleme de competenta Curtii Constitutionale;
nu pot fi arestati sau trimisi in judecata penala sau contraventionala decat cu aprobarea
Biroului permanent al Camerei Deputatilor, Senatului sau a PR (dupa caz) si la cererea
procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Cercetarea sau
urmarirea penala se poate face si fara aprobare;
Autoritatile publice, institutiile, regiile autonome, societatile comerciale si orice alte organizatii
sunt obligate sa comunice informatiile, documentele si actele pe care le detin, cerute de Curtea
Constitutionala, in vederea indeplinirii atributiilor sale (in caz de refuz amenda).
Daca Curtea Constitutionala constata ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata si ca a
fost ridicata cu rea-credinta, pentru a intarzia rezolvarea procesului, poate sanctiona partea vatamata
cu amenda.
Cererile adresate Curtii Constitutionale = scutite de taxe de timbru.
Constitutionalitatea celorlalte AN, mai putin ordonantele guvernamentale
Conform pp legalitatii actul administrativ normativ trebuie sa fie conform Constitutiei si
legilor.
Exceptia de neconstitutionalitate se supune regulilor stricte constituionale prevazute de CR si
priveste numai ordonanta.
Curtea Constitutionala, solutionand numeroase asa-zise exceptii de neconstitutionalitate, a
statuat ca nu intra in competenta sa verificarea constitutionalitatii altor AN emise de Guvern,
ministrii sau autoritati ale administratiei publice centrale sau locale, in afara de ordonantele
guvernamentale si de legi.

65

Asadar, Curtea Constitutionala nu este legal sesizata atunci cand i se cere sa examineze exceptia
de neconstitutionalitate a unui alt tip de AN in afara de lege sau ordonanta. Instanta de sesizare se
afla in fata unui caz de inadmisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate are obligatia sa
respinga exceptia printr-o incheiere motivata fara a mai sesiza Curtea Constitutionala.
Dar, cu toate acestea, oricum odata sesizata, Curtea Constitutionala este obligata sa se pronunte, deci
va respinge exceptia de neconstitutionalitate ca inadmisibila.
Ceea ce nu este de competenta Curtii Constitutionale, chiar daca priveste conformitatea cu
dispozitiile Constitutiei, intra in competenta instantelor judecatoresti (in general) si a instantelor de
contencios administrativ (in special).
AN ale Guvernului, ministerelor si celorlalte autoritati ale administratiei publice centrale sau
locale (inclusiv cele individuale) sunt controlate, sub aspectul legalitatii, de instantele judecatoresti,
in special de contencios administrativ.
Atunci cand ilegalitatea actului administrativ normativ priveste nerespectarea CR, fiind emis prin
exces de putere, adica cu depasirea limitelor si conditiilor de exercitare a competentei organului
emitent competenta apartine tot instantei judecatoresti, respectiv instantei de contencios
administrativ. Neconstitutionalitate = forma agravata de ilegalitate.
Ex: verificarea continutului HG intra in competenta instantelor judecatoresti de contencios
administrativ.
Asadar, neconstitutionalitatea (ilegalitatea) unei prevederi curpinse intr-un act administrativ
normativ se ataca pe cale exceptiei de ilegalitate, in fata instantelor judecatoresti si in special in
fata instantelor de contencios administrativ, constituite in cadrul Tribunalelor, Curtilor de Apel si a
ICCJ.

66

Capitolul VIII
Controlul administrativ in activitatea administratiei publice
Activitatea administratiei publice presupune nu numai respectarea legilor, ci si a AN emise de
organele administrative, in limitele competentei lor.
Asigurarea legalitatii presupune un control exterior obiectiv, dar si existenta unor forme de
control in cadrul organelor administrative insasi.
Ceea ce este specific in acest control este faptul ca este infaptuit in cadrul structurii si
ierarhiei administrative.
Implementarea in activitatea a administratiei publice centrale si locale a pp desentralizarii si
deconcentrarii, pp autonomiei administrative a sporit independenta diferitelor organe
administrative, competenta lor nu a mai fost supusa unei subordonari desavarsite.
Controlul administrativ poate fi savarsit fie de autoritatile administratiei publice, fie de
anumite structuri din sistemul acestora.
Controlul administrativ exercitat in propriile structuri poate fi un control intern sau un control
extern.
Controlul administrativ intern in activitatea administratiei publice
Controlul intern se exercita din interiorul organului administrativ, fie din oficiu, fie la
sesizare, de conducatorul acestuia sau de functionarii desemnati de acesta, fie la cerere.
= ansamblul formelor de control exercitat la nivelul nivelul autoritatii publice, inclusiv auditul
intern, stabilite de conducere in concordanta cu obiectivele acesteia si cu reglementarile legale, in
vederea asigurarii administrarii fondurilor in mod economic, eficient si eficace. Acesta include si
structurile organizatorice, metodele si procedurile. (control financiar public intern)
Controlul intern general:
este o consecinta a subordonarii ierarhice;
se exercita asupra actelor si faptelor subordonatilor;
controlul se efectueaza atat din punct de vedere al legalitatii cat si al oportunitatii
activitatii;
67

functionarii ce efectueaza controlul pot lua urmatoarele masuri:

1. anularea sau suspendarea actelor functionarilor subordonati sau se pot substitui
acestora;
2. emiterea de dispozitii obligatorii;
3. aplicarea de sanctiuni disciplinare.

De exemplu, cu privire la Statutul functionarilor publici conducatorul unitatii sau al

compartimentului poate da dispozitii obligatorii subordonatilor. Acestia au obligatia sa se
conformeze dispozitiilor date, cu exceptia cazurilor in care apreciaza ca aceste dispozitii sunt vadite
ilegale. Refuzul se motiveaza in scris doar dispozitia scrisa a superiorului il mai poate obliga
pe subordonat in executarea unei masuri.
De exemplu, un particular (persoana f/j) poate determina efectuarea acestui control in interiorul
organului administrativ pe calea recursului gratios (plangerea adresata autoritatii administrative care
a emis actul administrativ, solicitand revocarea, modificarea sau revenirea asupra acestuia).
Controlul intern specializat
Controlul financiar preventiv propriu presupune ca angajarea si efectuarea de cheltuieli din
sumele aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul asigurarilor pentru
somaj sau bugetele fondurilor speciale, sa se aprobe de ordonatorul de credite si sa se efectueze
numai cu viza prealabila de control financiar preventiv intern, data de conducatorul
compartimentului financiar-contabil / alte persoane cu atributii financiar-contabile, imputernicite de
acesta.
Acest control implica verificarea si analiza activitatii economice si financiare a agentilor
economici si institutiilor publice, sub aspectul legalitatii, oportunitatii, necesitatii si economicitatii
actelor si operatiunilor, a utilizarii cu eficienta a fondurilor materiale si banesti + pentru asigurarea
integritatii acestora.
Ordonatorii principali de credite sunt conducatorii autoritatilor publice, ministrii, conducatorii
celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, conducatorii altor autoritati
publice si a institutiilor publice autonome.
Ordonatorii secundari sau tertiari de credite sunt conducatorii institutiilor publice cu personalitate
juridica din subordinea ordonatorilor principali de credite.
Controlul financiar preventiv nu este un control de oportunitate
Controlul financiar preventiv poate fi un control preventiv propriu, ce se organizeaza de
conducatorii autoritatilor publice, in cadrul compartimentului de specialitate financiar-contabil si are
ca obiect toate operatiunile cu impact financiar asupra fondurilor publice si a patrimoniului public /
sau un control financiar preventiv delegat (nu face parte din controlul intern).
Controlul financiar preventiv propriu poate fi extins in raport de natura operatiunilor si la decizia
conducatorului autoritatii publice si la nivelul altor compartimente. Acesta se exercita prin VIZA, de
persoanele desemnate in acest sens, de catre conducatorul autoritatii publice. Viza are drept obiect
semnatura persoanei desemnate si aplicarea sigiliului personal. Documentele vizate se inscriu intr-un
registru special.
Cheltuielile din bugetul de stat, din bugetul asigurarilor sociale de stat, din bugetul asigurarilor
pentru somaj, din bugetele locale precum si din bugetele fondurilor speciale se vor face numai pe
baza de documente justificative, intocmite in conformitate cu dispozitiile legale, care sa confirme
primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, achitarea salariilor si a altor drepturi banesti, plata
obligatiilor catre buget, precum si a altor obligatii (potrivit dispozitiilor legale).
In urma unui refuz de viza de control financiar propriu conducatorul autoritatii publice
dispune printr-un act de decizie interna efectuarea operatiunii pe propria raspundere. Copia

68

deciziei se va comunica persoanei care a refuzat viza, compartimentul de audit public intern si, dupa
caz, controlorului delegat.
Persoanele in drept sa exercite controlul financiar preventiv propriu raspund solidar pentru
legalitatea, regularitatea si incadrarea in limitele angajamentului bugetar aprobat, in ceea ce priveste
operatiunile pentru care au acordat viza.
In afara de acest tip de control se mai poate desfasura si un control financiar concomitent
(simultan, operativ, curent) si un control financiar posterior (dupa ce actele sau operatiunile
economico-financiare au fost executate), ambele cu un rol preventiv.
Auditul intern = forma de control intern exercitat la nivelul autoritatii publice. El se exercita
asupra tuturor activitatilor desfasurate intr-o autoritate publica, inclusiv asupra activitatilor
autoritatilor subordonate, cu privire la formarea si utilizarea fondurilor publice, precum si la
administrarea patrimoniului public.
1. auditul de sistem = evaluarea sistemelor de conducere si control intern, cu scopul de a stabili
daca acestea functioneaza economic, eficace si eficient, pentru identificarea dificultatilor si
formularea de recomandari pentru corectarea acestora;
2. auditul de performanta;
3. auditul de regularitate.
Activitatea de audit public intern se organizeaza si functioneaza in compartimente anume
specializate in cadrul unei autoritati publice, la decizia conducatorilor sau a organului de conducere
colectiva.
Controlul intern de gestiune se efectueaza periodic, are in vedere verificarea integritatii,
pastrarii, utilizarii si pazei bunurilor si valorilor existente la un moment dat in organul administrativ
sau institutia publica, comparativ cu evidentele scriptice contabile.
Un astfel de control poate sa atraga raspunderea civila a persoanei vinovate de neregulile
constatate si de pagubele cauzate prin neindeplinirea atributiilor de serviciu, cu intentie sau culpa.
Ministerele, departamentele, alte organe centrale de stat, prefecturile si Primaria mun. Bucuresti
sunt obligate sa asigure organizarea si functionarea controlului financiar de gestiune privind
patrimoniul propriu.
Controlul administrativ extern al activitatii administratiei publice
Acest tip de control se caracterizeaza prin faptul ca in general, se exercita de organele sau
functionarii din afara organelor controlate.
Controlul administrativ ierarhic
este exercitat de organele superioare ierarhic, fara a fi necesar sa fie anume prevazut in legi
si se face din oficiu sau la sesizare;
presupune un raport de subordonare (deci nu este intalnit la autoritatile administrative
autonome centrale/ autoritatile administratiei publice locale);
se exercita asupra intregii activitati, atat asupra actelor cat si asupra faptelor si vizeaza atat
legalitatea cat si oportunitatea acestora;
controlul ierarhic poate fi anterior, concomitent sau posterior;
orice masura ilegala sau inoportuna poate fi anulata (abrogata), revocata, modificata sau
suspendata;

69

actele administrative adoptate in exercitarea atributiilor de control ierarhic nu mai sunt

sustrase controlului judecatoresc (CR).

Controlul de tutela administrativa = control special, exercitat de autoritatile centrale (Guvern si

ministere) sau reprezentantii acestora (prefect) asupra organelor administratiei publice
descentralizate, deconcentrate si autonome.
se poate exercita numai intre autoritatile publice intre care nu exista raporturi de subordonare
ierarhica;
trebuie reglementat expres prin lege;
organul de control tutelar poate doar sesiza organul emitent asupra legalitatii sau oportunitatii
actelor controlate, dar nu poate revoca sau anula actele organului controlat si nici nu se poate
substitui acestuia.
Controlul de tutela poate fi exercitat de Guvern, prin prefect, asupra legalitatii actelor, Corpul de
control al Guvernului si Ministerul Administratiei si Internelor in domeniul administratiei publice
locale, serviciilor comunitare pentru evidenta persoanelor, serviciilor publice pentru eliberarea si
evidenta pasapoartelor, etc.
Nici o autoritate a administratiei publice centrale (Guvern, minister) nu are competenta sa
anuleze, sa modifice sau sa suspende un act adoptat sau emis de CL, CJ sau de primar, chiar daca
actul este ilegal. Este posibil insa ca Guvernul sa modifice, sa anuleze sau sa suspende un act emis de
un minister sau de catre prefect. La fel poate face si ministrul cu un act emis de conducatorul
serviciului deconcentrat al ministerului.
Se mai poate spune ca, practic, prin prefect, Guvernul este in masura sa atace in contencios
administrativ actele normative/individuale considerate nelegale, ale CL, CJ si ale primarilor.
Prefectul controlul efectuat de acesta nu este un control ierarhic, pentru ca intre acesta si CLCJ-primar NU exista raporturi de subordonare deci prefectul efectueaza un control de tutela
administrativa.
Prefectul exercita un control cu privire la legalitatea actelor administrative ale autoritatilor
administratiei publice locale, organizate la nivel de unitate administrativ- teritoriala (fie normative,
fie individuale). Prefectul poate ataca, in fata instantei de contencios administrativ, actele normative
ale acestora, precum si actele presedintelui CJ si ale delegatiei permanente, dispozitiile emise de
primar daca le considera ilegale. Actul administrativ atacat este suspendat ope legis.
Inainte de a cere anularea actului administrativ, prefectul poate cere autoritatii administrative
locale emitente sa reanalizeze actul considerat ilegal, ca atare sa modifice sau sa il retracteze (=
forma recursului gratios).
Corpul de control al primului-ministru = institutie publica, cu personalitate juridica, sub directa
conducere a primului-ministru. Printre atributiile sale se numara si controlul administrativ intern prin
care verifica respectarea prevederilor legale in cadrul aparatului de lucru al Guvernului, in ministere,
institutii publice centrale si locale sau alte organe de specialitate in subordinea sau conducerea
primului-ministru sau a Guvernului.
Controalele sunt efectuate direct de autoritatea de control sau in colaborare cu institutiile
specializate, iar rezultatele sunt consemnate in note de control, note de informare si sinteze.
Corpul de control face parte din structura puterii executive, dar colaboreaza si autoritatile
legislative si judecatoresti, fara a se implica in activitatile specifice acestora.
Ministerul Administratiei si Internelor:

70

monitorizarea aplicarii prevederilor cuprinse in strategiile si programele de reforma si

restructurare a administratiei publice centrale si locale;
indruma si controleaza autoritatea prefectului pentru indeplinirea Programului de Guvernare
(= forma indirecta de exercitare a controlului de tutela);
indruma si sprijina autoritatile publice locale si aparatul propriu al acestora in aplicarea
corecta si unitara a prevederilor legale si in indeplinirea atributiilor ce le sunt conferite de
lege;
avizeaza proiectele de AN elaborate de ministere si alte organe de specialitate referitoare la
administratia publica locala, etc.

Desi Guvernul a delegat acestor autoritati ale administratiei publice atributii de control in
domenii importante ale administratiei publice locale, acestea NU au competenta de a aplica sanctiuni
administrative sau de alta natura atunci cand constata savarsirea unor abateri sau a unor ilegalitati,
putand numai sa propuna anularea unor acte / suspendarea ori demiterea din functie sau sa sesizeze
organele abilitate prin lege pentru luarea altor masuri.
Controlul administrativ extern specializat se exercita de organele specializate, autoritatile
administratiei publice, institutiile publice cu atributii de control.
Acest control se exercita numai daca este prevazut de lege si numai in limita atributiilor stabilite
pentru desfasurarea activitatii organului investit cu acest tip de control.
1. controlul exercitat de organele ce isi desfasoara activitatea intr-un domeniu sau ramura =
control infaptuit de inspectii si inspectorate de stat organizate in cadrul ministerelor sau al
altor organe de specialitate ale administratiei publice.
se efectueaza conform si in limitele atributiilor;
organele controlate nu sunt subordonate organelor de control;
organele nu pot anula, doar constata, sesiza ori aplica propriile sanctiuni
administrative. DAR pot suspenda actele si masurile ilegale si au dreptul de a da
indrumari obligatorii.
Aceste organe poarta denumiri diferite (inspectii, inspectorate, directii) si pot fi organizate pe
plan central, sau/si pe plan teritorial, actionand in diverse domenii: economic, sanitar, directia
muncii, etc.
2. controlul exercitat de organele speciale de control:
Autoritatea Nationala de Control nu mai exista in ziua de astazi. Cu privire la aceasta au
existat numeroase discutii:
- in primul rand, era o concentrare ce presupunea subordonarea unor institutii,
activitati, neconforma cu hotararea Parlamentului nelegalitatea organizarii si
functionarii unei asemenea autoritati.
- in al doilea rand, nu indeplinea conditiile legale de functionare prin lipsa avizului
Curtii de Conturi.
- in al treilea rand, unele atributii ale acesteia se suprapuneau cu cele ale Curtii de
Conturi.

Garda Nationala de Mediu = institutie publica si functioneaza ca organ de specialitate al

administratiei publice centrale, cu personalitate juridica. Ea se constitutie intr-un corp
specializat de control si inspectie cu statut specific si atributii in aplicarea politicii

71

Guvernului in materia prevenirii, constatarii si sanctionarii incalcarii prevederilor legale

in domeniul protectiei mediului, solului, apelor, aerului, etc.
3. Garda Financiara = institutie publica de control, cu personalitate juridica, functioneaza pe
intreg teritoriul tarii prin Comisariatul general, comisariatele regionale si Comisariatul Mun.
Bucuresti.
controlul curent se executa operativ si inopinat, pe baza legislatiei de control, a
insignei de imputernicire si a ordinului de serviciu;
controlul tematic se executa de catre comisari, in baza ordinelor date de conducerea
Autoritatii Nationale de Control sau de comisarul general. In cadrul acestui control
se stabilesc obiectivele de verificat, autoritatile supuse controlului, perioada asupra
careia se efectueaza verificarea, precum si durata controlului.
In executarea atributiilor sale incheie acte de control si procese verbale de contraventie, care
pot fi atacate potrivit procedurii specifice contenciosului administrativ sau regimului juridic al
contraventiilor.
4. Autoritatea Nationala a Vamilor = organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu
personalitate juridica. Exercitand acest control, ea urmareste si supravegheaza pe teritoriul
tarii respectarea legislatiei vamale prin directiile regionale vamale si birourile vamale.
5. Curtea de Conturi functioneaza pe langa Parlamentul Romaniei, desfasurandu-si activitatea
independent.
Conform CR Curtea de Conturi = institutia suprema de control financiar asupra modului de
formare, de administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public,
precum si asupra modului de gestionare a resurselor publice, a patrimoniului public si privat al
statului si al unitatilor administrativ- teritoriale.
Aceasta nu mai exercita atributii jurisdictionale, iar litigiile rezultate din activitatea sa se
solutioneaza de instantele judecatoresti specializate.
CR Curtea de Conturi a fost organizata numai pe principiile controlului financiar a resurselor
financiare ale statului si ale sectorului public.
In cadrul controlului, ea verifica:
contul general anual de executie a bugetului de stat;
contul anual de executie a bugetului asigurarilor sociale de stat;
conturile anuale de executie a bugetelor locale;
conturile anuale de executie a bugetelor fondurilor speciale;
conturile fondurilor de tezaur;
contul anual al datoriei publice a statului si situatiilot garantiilor guvernamentale pentru
credite interne si externe primite de catre alte persoane juridice.
Curtea constata daca conturile supuse verificarii sunt conforme cu realitatea, daca inventarierea
patrimoniului public a fost facuta la termenele si in conditiile stabilite de lege, daca veniturile
statului, unitatilor administrativ-teritoriale, asigurarilor sociale au fost legal stabilite si incasate, la
termenele stabilite de lege, etc.
De asemenea, ea analizeaza legalitatea concesionarii sau inchirierii de bunuri proprietate publica,
calitatea gestiunii financiare, utilizarea fondurilor provenite din asistenta financiara acordate
Romaniei de UE, etc.

72

DACA organele de control ale Curtii de Conturi constata fapte prin care au fost cauzate
prejudicii sau abateri cu caracter financiar se incheie un proces verbal de constatare prin actul
de sesizare facut de Curtea de Conturi, sunt investite instantele judecatoresti.

Capitolul IX
Controlul judecatoresc asupra legalitatii actelor administrative
In functie de specificul unor acte administrative si a unor raporturi sociale pe care le
reglementeaza, pe langa controlul de constitutionalitate sau controlul administrativ, se impune
73

completarea acestora si cu alte forme de control, unele mai directe si chiar mai eficiente prin faptul
ca asigura si repararea daunelor cauzate: de ex, controlul judecatoresc pe calea actiunii principale
sau a exceptiei de ilegalitate .
CR stabileste dreptul persoanei vatamate intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o
autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea intr-un termen legal a unei
cereri, de a obtine recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si
repararea pagubei.
Legea 554/2004 de regula, instantele de contencios administrativ sunt competente sa se
pronunte asupra legalitatii actului administrativ individual si actului administrativ normativ.
Instantele de contencios administrativ, desi sunt instante ce fac parte din sistemul instantelor de
drept comun, ele judeca litigii ce au ca obiect acte administrative supuse regimului juridic stabilit de
Legea contenciosului administrativ.
Contenciosul administrativ = conceptul care reuneste totalitatea litigiilor care au ca obiect
legalitatea actelor administrative emise de autoritatile publice si care sunt solutionate de
sectiile de contencios administrativ ale instantelor judecatoresti.
1. dupa natura obiectului litigiului:
contencios obiectiv judecatorul trebuie sa se pronunte asupra legalitatii actului
administrativ sau asupra legalitatii unei situatii juridice obiective;
contenciosul subiectiv stabileste daca in speta exista sau nu o situatie juridica
subiectiva, adica un drept subiectiv si daca acesta a fost sau nu vatamat printr-o
actiune sau inactiune din partea administratiei. Contenciosul subiectiv poate avea ca
obiect si stabilirea unor daune.
2. dupa natura HJ
contencios de anulare in urma unei actiuni in anulare, judecatorul da o hotarare prin
care anuleaza ca ilegal actul administrativ, fara sa aplice alte sanctiuni. Hotararea are
efecte erga omnes;
contenciosul de plina jurisdictie judecatorul se pronunta asupra unor drepturi
subiective si ordona masuri pentru apararea, conservarea si satisfacerea acestor
drepturi si poate uneori chiar reforma actul administrativ (in cazul AN). In cadrul
acestui contencios, hotararea judecatorului are efecte inter partes;
contenciosul penal administrativ (doar in literatura juridica).
Contenciosul roman este:
contencios de plina jurisdictie instanta judecatoreasca poate anula un act administrativ,
poate obliga autoritatea administrativa sa emita un act administrativ si poate sa oblige la
despagubiri;
contencios cand subiectiv, cand obiectiv (de ex, obiectiv in cazul actiunii prefectului
indreptata impotriva actelor ilegale ale autoritatilor publice locale).
Actiunea in anulare a actelor administrative ilegale
= cale procedurala ce se caracterizeaza prin faptul ca se ataca direct actul administrativ (pentru
ilegalitate) in fata instantei de contencios administrativ, dupa procedura prevazuta de Legea nr
554/2004, printr-o cerere al carui obiect principal este insusi constatarea ilegalitatii actului
anularea lui.
Actiunea se realizeaza pe o cale procedurala ce presupune un atac direct, prin care se urmareste
in principal anularea actului administrativ ilegal.
Actiunea se poarta in cadrul unui control de plina jurisdictie, in care judecatorul poate sa
pronunte nu numai anularea actului administrativ ilegal, ci sa si ordone masuri in vederea
74

recunoasterii/conservarii unor drepturi subiective sau a satisfacerii unor cereri privitoare la asemenea
drepturi restituiri, despagubiri, etc.
Conditii:
1. actul atacat sa fie un act administrativ individual sau normativ pot face obiectul acestei
actiuni: H CL, H CJ, dispozitiile primarului sau ale presedintelui CJ.
CR controlul judecatoresc al actelor administrative este garantat in lipsa oricarei
distinctii, orice act administrativ (individual sau normativ) poate face obiectul unei astfel de
actiuni;
2. reclamantul sa dovedeasca vatamarea unui drept recunoscut de lege ori un interes legitim.
Orice persoana fizica/juridica ce se considera vatamata in drepturile sale subiective se poate
adresa instantei de contencios administrativ si sa dovedeasca vatamarea unui interes legitim.
In lipsa interesului legitim instanta trebuie sa respinga actiunea in contencios
administrativ, ca efect al exceptiei invocate de parti, procuror sau de instanta din oficiu;
3. actul administrativ atacat sau nesolutionarea unei cereri sa provina de la o autoritate publica,
iar daca este normativ sa provina de la CJ sau CL, ori de la primar sau presedintele CJ;
4. indeplinirea procedurii prealabile care, in cazul prefectului, se supune unei reglementari
speciale, respectiv unui termen anterior de 5 zile, necesar recursului gratios.
Inainte de a cere instantei competente anularea actului, cel ce se considera vatamat va cere
autoritatii emitente (in termen de 30 de zile de la comunicare) sa acopere ilegalitatea.
In termen de 30 de zile, autoritatea administrativa obligata sa rezolve reclamatia
administrativa, dupa care, cel nemultumit se poate adresa in alte 30 de zile organului ierarhic
superior, apoi instantei, sau direct instantei judecatoresti. Instanta poate fi sesizata si daca in
termenele aratate autoritatea administrativa nu rezolva reclamatia.
Institutia prefectului si activitatea acestuia legata de sesizarea instantei judecatoresti
Secretarul CL comunica si inainteaza (in termen de 10 zile, daca legea nu prevede altfel)
autoritatilor si persoanelor interesate deci si prefectului actele emise de catre CL si primar.
Comunicarea, insotita de eventualele obiectii cu privire la legalitatea actului, se face in scris de
catre secretar si va fi inregistrata intr-un registru special.
H CL sunt contrasemnate pentru legalitate de catre secretar, care poate refuza acest lucru atunci
cand considera ca AJ este ilegal sau depaseste competentele ce revin, potrivit legii, CL.
In termen de 5 zile de la data comunicarii prefectul, daca considera actul ilegal, este obligat sa
solicite motivat autoritatii publice locale sau judetene emitente reanalizarea actului (in vederea
modificarii/revocarii lui).
Acest termen = termen de decadere, in cazul hotararilor cu caracter normativ al CL sau CJ,
dispozitiilor primarului sau presedintelui CJ deoarece actele administrative normative sunt aduse la
cunostiinta publica in termen de 5 zile de la data comunicarii oficiale de catre prefect, moment de la
care devin obligatorii si produc efecte juridice.
Dupa trecerea celor 5 zile de la data comunicarii prefectul nu mai poate apela la procedura
administrativa prealabila.
Tot de la data comunicarii se socoteste si termenul de 30 de zile in care prefectul poate ataca
actul ilegal in fata instantei de contencios administrativ. Daca in acest termen, actul nu a fost atacat
de prefect, acesta nu o va mai putea face niciodata, nefiind aplicabila institutia repunerii in termen ca
in cazul prescriptiei. Acesta este tot un termen de decadere.
In lipsa unui termen expres prefectului ii este imposibil sa atace actul administrativ prin care sa
oblige autoritatea sa emita raspunsul este un caz de tacere a administratiei + refuzul nejustificat
este deschisa calea actiunii in contencios administrativ.

75

Chiar si daca prefectul in termenele prevazute de lege nu a atacat actul ilegal ilegalitatea
actului va putea fi constatata si ulterior pe calea exceptiei de ilegalitate.
In situatia in care autoritatea administrativa emitenta, in urma sesizarii, modifica sau revoca actul
atacat, secretarul autoritatii administratiei locale va comunica prefectului solutia adoptata. Din acest
moment, pentru actul atacat, va incepe sa curga o noua procedura cu noi termene.
La primirea actiunii, instanta de contencios administrativ dispune citarea partilor si va putea
cere autoritatii al carui act a fost atacat sa-i comunice de urgenta acel act, impreuna cu intreaga
documentatie care a stat la baza emiterii lui.
O data cu sesizarea instantei actul administrativ este suspendat de drept si nu mai produce nici
un efect juridic de la data inregistrarii actiunii la tribunal sau la Curtea de Apel.
Daca actiunea in anulare a fost respinsa, suspendarea inceteaza, dar numai de la data ramanerii
definitive si irevocabile a HJ.
Actiunile in anulare ale actelor administrative emise de autoritatile publice locale sau judetene,
ale presedintelui CJ sunt de competenta tribunalelor in prima instanta. Actele emise de autoritatile
administrative si institutiile centrale se judeca in prima instanta la curtile de apel.
CR subprefectul (desi indeplineste uneori o parte din atributiile prefectului) nu va putea
promova actiunea in anulare a actelor normative ale administratiei locale. Aceasta este atributia
exclusiva a prefectului.
In solutionarea cauzei, instanta de contencios administrativ poate dispune anularea totala sau
partiala a actului administrativ individual/normativ pe motiv de ilegalitate.
Sentinta primei instante este supusa numai recursului la instanta imediat superioara, iar decizia
definitiva atacata pe caile extraordinare de atac (daca sunt indeplinite conditiile cerute de Codul
de procedura civila + Legea 554/2004).
Daca instanta de contencios administrativ hotaraste ca actul administrativ a fost atacat in mod
abuziv la cererea autoritatii publice locale sau judetene a caror acte au fost atacate prefectul poate
raspunde administrativ, civil sau penal (in conditiile legii).
Controlul judecatoresc al nelegalitatii actelor administrative pe calea exceptiei de nelegalitate
Instantele de contencios administrativ sunt competente sa pronunte anularea actelor
administrative individuale si normative. Instantele de contencios administrativ pot controla
legalitatea actelor administrative unilaterale si pe calea exceptiei de nelegalitate, dar pot numai
constata nelegalitatea lor, fara sa le anuleze, urmand sa le inlature din solutia litigiului ca si cand
acele acte nici nu ar exista.
Exceptia de nelegalitate este mai mult decat o exceptie de procedura, este un mijloc de aparare
prin care, in cadrul unui proces in desfasurare, una dintre parti, alte parti interesate, procurorul (daca
participa in cauza) si chiar instanta din oficiu (in baza rolului ei activ), functionarul administrativ sau
superiorul sau ierarhic chemat in garantie, in fata amenintarii de a se aplica un act ilegal, se apara
invocand acest viciu si cere ca actul sa nu fie luat in considerare in solutionarea spetei.
Pentru exercitarea exceptiei de ilegalitate este indiferenta calitatea pe care o are in proces partea
pe care o ridica.
Fundamentul juridic al exceptiei de ilegalitate consta in afirmarea principiului suprematiei legii,
ca norma de drept superioara.
Pentru a determina limitele de exercitare ale exceptiei de ilegalitate trasaturi:
1. este un mijloc de aparare pe care o poate invoca orice parte dintr-un proces, in cadrul caruia
si cealalta parte invoca in sprijinul pretentiilor ei un act administrativ normativ/individual
ilegal;

76

2. este de ordine publica, este o exceptie de fond si nu de procedura ea poate fi ridicata in

fata oricarei instante judecatoresti (penale, civile, comerciale, etc) in orice stadiu s-ar afla
procesul (fond, apel, recurs, etc.);
3. are ca obiect un act administrativ individual sau normativ si poate fi ridicata indiferent care ar
fi temeiul juridic al actiunii, cu conditia ca solutia cauzei sa depinda de valabilitatea acestui
act;
4. numai judecatorul actiunii in contencios administrativ poate fi si judecatorul exceptiei de
nelegalitate. Ori de cate ori legea prevede ca instantele judecatoresti au dreptul de a anula un
anumit act administrativ, ele vor fi competente sa-i examineze legalitatea si pe cale de
exceptie;
5. stabilirea ilegalitatii actului administrativ individual sau normativ nu duce la desfiintarea
sau reformarea acestuia, ci numai la inlaturarea lui din solutia cauzei, astfel ca instanta
judecatoreasca pronunta hotararea facand abstractie de existenta acestui act. Respectivul act
nu este anulat ramane valabil si va continua sa produca efecte juridice fata de tertii care nu
au figurat in proces, si chiar fata de partile din proces;
6. constatarea exceptiei de nelegalitate se face de instanta judecatoreasca in considerentele
hotararii hotararea de admitere a exceptiei de nelegalitate a actului nu se bucura de
autoritate de lucru judecat nu va putea fi invocata ca lucru castigat in cadrul altor procese,
chiar intre aceleasi parti. DECI, in orice alt proces, exceptia trebuie ridicata din nou fie
admisa, fie respinsa, nu produce efecte juridice decat inter partes;
7. instanta este competenta sa cenzureze legalitatea atat a actului administrativ, cat si a
operatiunilor administrative ce au stat la baza emiterii lui.
Pe calea exceptiei de nelegalitate, pot fi supuse controlului judecatoresc toate actele
administrative individuale/normative, inclusiv cele care reglementeaza raporturi juridice exceptate de
la controlul direct si prevazute de Legea 554/2004.
Invocarea exceptiei de ilegalitate constituie un mijloc de aparare mijloacele de aparare sunt
imprescriptibile, deoarece celor care se apara nu li se poate imputa pasivitatea si trecerea timpului in
promovarea drepturilor lor exceptiei de ilegalitate nu i se pot opune termene de prescriptie ori de
decadere.
Legea 554/2004 pe calea exceptiei nu se pot cere daune si nici taxe de timbru, ci numai pe
calea actiunii directe in anulare sau pe calea actiunii reconventionale. DAR exceptia de nelegalitate
poate fi ridicata si in cadrul unei actiuni in daune prin care se cere repararea prejudiciului.
Motivele exceptiei de ilegalitate:
1. motive de forma:
incompetenta autoritatii care a facut actul individual sau normativ;
viciile de forma rezultate din nerespectarea conditiilor procedurale cerute pentru
perfectarea actelor individuale sau normative (nepublicarea). Exceptia bazata pe
motive de forma poarta denumirea de exceptie de nelegalitate extrinseca si are la
baza insasi inexistenta actului.
2. motive de fond:
violarea legii neconformitatea AN cu prevederile unei legi, careia nu-i poate
contraveni sau la care nu poate adauga;
deturnarea de putere care are loc cand autoritatea administrativa care emite actul
administrativ se foloseste de atributiile sale conferite de lege pentru a obtine un alt
rezultat, decat acela pentru care puterile respective i-au fost conferite.

77

Instanta de contencios administrativ este obligata sa se pronunte asupra exceptiei. Daca instanta
admite exceptia ea se pronunta prin incheiere; cand admiterea exceptiei duce la respingere se
pronunta prin hotarare. Hotararea este supusa recursului, iar daca este definitiva si irevocabila este
supusa cailor extraordinare.
Instanta judecatoreasca va acorda despagubiri pentru prejudiciul cauzat printr-un act
administrativ normativ ilegal, dar numai dupa ce in prealabil va constata ilegalitatea actului,
ilegalitate care de fapt da nastere dreptului la despagubire.
Actele administrative exceptate de la controlul judecatoresc, prevazute in Legea nr. 554/2004
privind contenciosul administrativ
Nu pot fi atacate in contencios administrativ urmatoarele acte:
1. actele administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul
(de exemplu, actele de guvernamant dintre Parlament si Guvern sau propunerile dintre
Guvern si Presedintele Romaniei). DAR actele administrative de autoritate si actele de
gestiune ale organelor de conducere din cadrul Parlamentului pot face obiectul controlului de
contencios administrativ.
2. actele administrative emise pentru aplicarea regimului starii de razboi, al starii de asediu sau
al celui de urgenta, cele care privesc apararea si securitatea nationala, ori cele emise pentru
restabilirea ordinii publice si pentru inlaturarea consecintelor calamitatilor naturale,
epidemiilor si epizootiilor.
Desi actele emise sub imperiul iminentei sau producerii unui pericol public nu fac obiectul
contenciosului administrativ, guvernantilor le revine raspunderea pentru prejudiciile cauzate
prin masurile luate, in fata instantelor de drept comun.
Legiuitorul admite totusi, ca aceste acte pot face obiectul controlului de contencios
administrativ daca au fost emise in baza excesului de putere.
3. actele de comandament cu caracter militar = actele ce emana de la o autoritate publica cu
caracter de comandament militar, care sunt in legatura directa cu serviciul si indatoririle
militare si contin puterea de a ordona, de a comanda. Din categora acestor acte sunt excluse
actele cu caracter contractual sau actele de gestiune.
4. actele administrative pentru desfiintarea sau modificarea carora se prevede, prin lege
speciala, o alta procedura judiciara. Prin diferite legi, sunt prevazute alte proceduri de control
legea speciala deroga de la cea generala.
Daca nu se prevede o alta procedura juridica, actele administrative adoptate in exercitarea
atributiilor de control ierarhic pot fi atacate in contecios administrativ.
De ex, organul superior are dreptul de a verifica legalitatea si oportunitatea actelor emise de
functionarii organului inferior, cu dreptul de ale anula, suspenda sau modifica.
Desi CR nu face nici o distinctie intre actele de autoritate si actele de gestiune, sunt exceptate de
la controlul de legalitate al prefectului (deci si al instantelor judecatoresti de contencios
administrativ) actele de gestiune curenta emise de autoritatile locale ori judetene, precum si de
presedintele CJ.

78

Capitolul X
Controlul exercitat de autoritatea parlamentara asupra legalitatii actelor administrative
Controlul parlamentar forme si mijloace
Parlamentul exercita un control care prin excelenta are un caracter politic, asupra legalitatii si
oportunitatii actelor administrative in general si a celor normative in special. Actele administrative se
emit in baza si cu respectarea AN cu forta juridica mai mare, in fruntea ierarhiei carora sta
Constitutia si legea controlul este exercitat in scopul de a promova conformitatea actului
administrativ individual sau normativ cu legea si de a apara drepturile si libertatile cetatenilor in
raport cu autoritatile publice.
Acest control poate doar constata ilegalitatea unui act administrativ, deoarece Parlamentul nu
se poate substitui organului emitent, ci va putea cel mult cere sau recomanda reformarea ori
revocarea actului, de catre organul emitent.
Control parlamentar asupra:
1. Presedintelui (control de plina competenta): declararea mobilizarii generale sau partiale se
supune ulterior aprobarii Parlamentului; masurile luate in cazul unei agresiuni armate
indreptate impotriva tarii; controlul de sesizare: in cazul savarsirii unei fapte grave
Presedintele poate fi suspendat din functie de Parlament, punerea sub acuzare a Presedintelui
pentru inalta tradare, etc.
2. Guvernului - prin intermediul comisiilor permanente sau ad-hoc ale celor doua Camere ale
Parlamentului sau direct de catre Parlament, prin intrebari, interpelari, solicitari de informatii
adresate Guvernului, ministrilor, conducatorilor celorlalte autoritati administrative de catre
senatori si deputati, anchete parlamentare, motiuni de cenzura.
3. unor servicii publice aflate direct sub control parlamentar (SRI).
4. Administratiei Publice (prin intermediul Avocatului Poporului).
Acest control este un control politic asupra activitatii executivului, practic, se infaptuieste numai
in sesiunile Parlamentului si este lipsit de continuitate.
Controlul Parlamentului (control exterior structurii sale) se poate realiza prin mai multe
modalitati:

79

controlul de plina competenta organul de control are atributii de a face operatii tehnicomateriale de verificare si constatare, dar si sa aplice sanctiunile legale;
controlul de constatare si sesizare organul de control nu are dreptul decat sa efectueze
operatii tehnico-materiale de verificare si constatare, apoi sesizeaza organul competent sa ia
masurile necesare pentru reintrarea in legalitate si sa aplice sanctiunile ce se impun
persoanelor vinovate. Nu se aplica sanctiuni;
controlul de sanctionare organele se control nu efectueaza operatii tehnico-materiale de
verificare si constatare a situatiei de fapt, se limiteaza la a aplica sanctiuni pentru violarile de
lege constatate de alte organe;
controlul prin aprobare organul de control ierarhic superior celui controlat se declara de
acord cu un act deja emis de un organ inferior si fara de care actul nu ar putea produce efecte
juridice;

Avocatul Poporului
Institutia Avocatului Poporului rol de supraveghere a respectarii legalitatii in activitatea
administratiei publice.
Avocatul Poporului are competenta generala de a sesiza din oficiu sau la cerere, de a investiga
orice plangere a cetatenilor impotriva abuzurilor si exceselor organelor administratiei publice.
Principala sa functie de a proteja drepturile indivizilor care se considera victime ale unei injustitii
din partea administratiei.
Mandatul sau este de 5 ani. In sedinta comuna a Camerelor, este obligat sa prezinte anual sau la
cerere un raport care sa contina recomandari privind legislatia sau masuri de alta natura, pentru
ocrotirea drepturilor si a libertatilor cetatenilor.
Avocatul Poporului nu este subordonat Parlamentului, el este independent fata de orice autoritate
publica (=autonom). Este totusi dependent fata de Parlament, din doua privinte: el poate fi revocat
chiar inainte de expirarea mandatului + este obligat sa prezinte in sedinta comuna a celor doua
Camere, rapoarte (fie anual fie la cerere), rapoarte ce pot fi urmate de indicatii cu privire la
activitatea sa viitoare.
Avocatul Poporului nu se poate substitui, in exercitarea atributiilor, autoritatilor publice. Cand
acesta constata ilegalitatea unui act administrativ, nu-l va putea anula sau suspenda sau sa dispuna
masuri reparatorii acest lucru il poate face organul emitent ori instanta de judecata. In aceasta
situatie, Avocatul Poporului poate doar sa sesizeze organul administratiei publice competent pentru a
restabili legalitatea.
In exercitarea functiei poate emite ordine, instructiuni, norme metodologice si regulamente
(acestea fiind acte ce au caracterul unor acte administrative normative).
Institutia este structurata pe doua departamente (conduse de un adjunct al Avocatului Poporului):
privind protectia drepturilor civile si politice
privind protectia drepturilor sociale, economice si culturale.
Investirea Avocatului Poporului se poate face din oficiu (cand se afla ca au fost incalcate
drepturile si libertatile cetatenesti) sau la cererea persoanelor ce sustin ca au fost lezate prin
incalcarea drepturilor sau libertatilor cetatenesti de catre autoritatile administratiei publice.
Lezarea se poate face prin acte si fapte administrative.
Cererile pot fi adresate NUMAI de persoane fizice, fara deosebire de cetatenie, sex, convingeri
politice ori religioase.

80

1. cererea poate fi adresata Avocatului Poporului si de un cetatean strain, dar cu conditia ca

lezarea drepturilor sau libertatilor sale sa fi facut pe teritoriul Romaniei, sub imperiul
legislatiei nationale, de catre o autoritate administrativa publica romaneasca.
2. persoanele juridice nu au dreptul de a adresa astfel de cereri.
Cererile se fac in scris si trebuie sa contina numele si domiciliul persoanei, drepturile si
libertatile incalcate, autoritatea administrativa vinovata ori functionarul public incriminat.
Petitionarul este obligat sa dovedeasca intarzierea sau refuzul administratiei de a solutiona cererea
prin orice mijloc de proba (pt motive temeinice, cererea poate fi facuta si oral).
Plangerile indreptate impotriva unor incalcari ale drepturilor si libertatilor cetatenesti mai vechi
de un an de la data de la care s-au produs sau de la care persoana in cauza a luat constiinta despre
actele sau faptele care fac obiectul plangerii, nu mai pot fi luate in considerare este un termen de
decadere. Data de la care incepe sa curga termenul de un an trebuie sa fie certa si poate fi: data
comunicarii actului administrativ individual sau a publicarii actului administrativ normativ.
Daca cererile sunt incomplete Avocatul Poporului poate cere petentului suplimentarea datelor.
Obiectul cererii:
un act administrativ individual sau normativ
un fapt administrativ (cu conditia sa fi produs o vatamare a drepturilor sau libertatilor unei
persoane recunoscute si garantate de CR).
Din oficiu sau la cerere, Avocatul Poporului poate efectua anchete proprii si sa ceara
autoritatilor administratiei publice informatii sau documente necesare anchetei, sa audieze si sa ia
declaratii de la conducatorii autoritatilor administratiei publice si de la orice functionar care poate da
informatiile necesare solutionarii cererii.
Finalizarea lucrarilor se face prin intocmirea unei propuneri de raspuns care va cuprinde faptele
constatate, recomandari cu privire la masurile ce se impun a fi luate in vederea inlaturarii ilegalitatii
comise, a repararii daunelor produse si a repunerii persoanei lezate in drepturile sale, pe care il
supune aprobarii si avizarii organului ierarhic superior competent.
Solutiile sale:
poate respinge nemotivat cererile care au ca obiect actele emise de Camera Deputatilor, de
Senat, sau de Parlament, actele si faptele deputatilor si senatorilor, ale PR, ale Guvernului si
ale Curtii Constitutionale, ale presedintilor Consiliului Legislativ si ale autoritatii
judecatoresti. Actele emise de aceste institutii sau de functionarii publici indicati = exceptate
de la controlul de legalitate si oportunitate exercitat de Avocatul Poporului. Asadar, pot fi
controlate doar actele administrative individuale si normative ale ministrilor si celorlalti
conducatori ai organelor administratiei publice centrale si locale, ale regiilor autonome;
poate respinge motivat cererile vadit nefondate;
poate admite cererea, constatand ca plangerea persoanei lezate este intemeiata, motiv pentru
care Avocatul Poporului va cere in scris autoritatii administrative publice care a incalcat
drepturile acesteia sa reformeze sau sa revoce actul administrativ si sa repare paguba produsa
deci sa puna persoana lezata in situatia anterioara. Deci, sesizarea este dublata si de
obligatia de a urmari modul de solutionare.
Autoritatile publice incriminate sunt obligate sa ia imediat masurile necesare si dispuse pentru
inlaturarea ilegalitatilor constatate de Avocatul Poporului, dupa care il vor informa pe acesta.
Avocatul Poporului poate emite recomandari adresate autoritatilor administratiei publice pentru
indreptarea ilegalitatilor actelor sau faptelor administrative, recomandarile nefiind supuse controlului
parlamentar sau judecatoresc.

81

Daca autoritatea administrativa publica sau functionarul public nu se conformeaza masurilor

dispuse de Avocatul Poporului intr-un termen de 30 de zile de la data sesizarii la expirarea
acestuia va fi sesizat organul ierarhic superior care este obligat ca in cel mult 45 de zile sa
comunice masurile luate. Intreaga procedura = calea recursului ierarhic, proprie Avocatului
Poporului.
In cazul organelor autoritatii publice locale ori a functionarului public Avocatul Poporului va
sesiza prefectul care intr-un termen de 45 zile va trebui sa comunice masurile luate. Prefectul va cere
autoritatii respective indreptarea actului, iar in caz de refuz, va putea ataca in fata instantelor de
contencios administrativ actul cu care a fost sesizat pentru ilegalitatea acestuia, solicitand anularea
lui.
Daca organul ierarhic ori prefectul nu iau masurile necesare Avocatul Poporului sesizeaza
Guvernul cu privire la orice act sau fapt administrativ ilegal, care, in cel mult 20 zile de la sesizare,
trebuie sa ia masurile ce se impun, cu privire la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative
respective. In cazul in care nu sunt luate masurile necesare Avocatul Poporului se adreseaza
Parlamentului.
Modul de solutionare al cererii se aduce la cunostiinta petitionarului.
CR Avocatul Poporului se poate adresa direct Curtii Constitutionale pentru a se pronunta
asupra constitutionalitatii legilor, inainte de promulgarea acestora sau asupra exceptiilor de
neconstitutionalitate privind legile si ordonantele.

82

Capitolul XI
Raspunderea in dreptul administrativ Consideratii generale
Raspunderea juridica = ansamblu de norme prin care statul exercita constrangerea asupra
persoanelor care au incalcat ordinea de drept, prin aplicarea unor sanctiuni juridice. Prin aplicarea
masurilor de constrangere, statul vizeaza restabilirea ordinii normative incalcate + preventia generala
in vederea garantarii finalitatii prescriptiilor normelor.
Raspunderea poate fi: penala, civila, administrativa, etc., in functie de caracterul normei incalcate
(penala, civila, administrativa).
Raspunderea administrativa = privatiune represiva care intervine cand au fost incalcate raporturi
de drept administrativ si al carei regim juridic este reglementat de normele dreptului administrativ.
Se cere existenta unei fapte ilicite fapta ilicita administrativa = incalcare a normelor de drept
administrativ - abatere administrativa
sub aspect larg = orice incalcare a normelor de drept administrativ ce atrage o raspundere
administrativa sau masuri de executare silita;
sunt aspect restrans = incalcare ce atrage dupa sine masuri directe de executare silita.

Capitolul XII
Raspunderea contraventionala
Raspunderea contraventionala forma a raspunderii juridice administrative
Orice incalcare a unei NJ administrative = abatere administrativa, care, in situatiile prevazute de
lege, imbraca forma contraventionala raspunderea contraventionala este doar o forma a
raspunderii administrative, contraventia fiind o forma de manifestare a ilicitului administrativ, iar
regimul juridic aplicabil este un regim de drept administrativ. Intotdeauna, contraventia lezeaza un
interes general, ocrotit de normele dreptului administrativ.
Contraventia se deosebeste nu numai de celalalte abateri administrative, ci si de alte fapte ilicite
cum ar fi abaterile disciplinare, ilicitul civil, infractiuni.
Cu privire la raspunderea contraventionala faptul ilicit care o declanseaza este contraventia
(care se supune unui regim administrativ).
Definitia si trasaturile contraventiei

83

Contraventia = fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta, HG

sau, dupa caz, prin H CL al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului
Bucuresti, prin H CJ ori a Consiliului Gen. al Mun. Buc.
- trasaturi - :
1. fapta sa fie savarsita cu vinovatie: exista vinovatie atunci cand fapta care prezinta pericol
social este savarsita cu intentie sau culpa. Intentia poate fi:
directa contravenientul prevede urmarile faptei sale si urmareste producerea lor prin
comiterea acelei fapte;
indirecta prevede rezultatul faptei sale si desi nu il urmareste sa se produca, accepta
posibilitatea producerii lui.
Culpa poate fi:
cu previziune sau usurinta cand se prevede rezultatul faptei, dar nu il accepta,
socotind fara temei ca el nu se va produce;
fara previziune sau din neglijenta contravenientul nu prevede rezultatul faptei sale,
desi trebuia si putea sa il prevada.
Vinovatia = latura subiectiva a contraventiei, este un act de constiinta care implica in primul rand
un factor intelectiv si apoi unui volitiv, deci un proces de constiinta si apoi unul de vointa, constiinta
fiind premisa vointei.
In literatura juridica se vorbea despre recidiva contraventionala = repetarea savarsirii unor
contraventii, cu acelasi obiect, putand fi asimilata intentiei, cu consecinta aplicarii unor sanctiuni mai
severe. Legea nu face referire la aceasta.
Cert este faptul ca, fapta savarsita fara vinovatie NU constituie contraventie.
2. fapta sa prezinte un pericol social: gradul de pericol social presupune de la inceput sa fie
apreciat de catre legiuitor prin insasi NJ care contine contraventia. In functie de interesul
general, in functie de obiectul ocrotit, de persoana faptuitorului, de imprejurarile de savarsire
a faptei legiuitorul stabileste gradul de pericol social in functie de care incrimineaza unele
fapte ca infractiuni si prevede unele fapte drept contraventii. Sanctiunea stabilita trebuie sa fie
proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite.
3. fapta sa fie stabilita si sanctionata ca atare, drept contraventie prin lege, ordonanta, HG, H
CL sau H CJ: exista raspundere contraventionala atunci cand fapta ilicita imbraca forma unei
contraventii prevazuta si sanctionata expres printr-un AN emis de un organ competent
material, functional si teritorial. Contraventiile NU pot fi stabilite prin dispozitii ale
primarului sau ale presedintelui CJ sau alte AN.
Asadar, stabilirea unor contraventii si a unor sanctiuni in alte AN NA a AJ respective.
Cand contraventiile sunt nule de drept legiuitorul in mod nefericit s-a exprimat ca nulitatea se
constata (la cererea oricarei persoane interesate) de instanta de contenctios administrativ: in acest
caz, prima instanta este tribunalul. Numai in caz de refuz orice persoana interesata se poate adresa
instantei de contencios administrativ.
AN trebuie sa cuprinda descrierea faptelor ce constituie contraventii si sanctiunea ce urmeaza a
se aplica pentru fiecare contraventie, iar in cazul amenzii limita minima si maxima a acesteia - . Se
pot cuprinde si tarife de determinare a despagubirilor pentru pagubele pricinuite prin savarsirea
contraventiilor.
AN prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventiile intra in vigoare in termen de 30 zile de
la data publicarii sau dupa caz, de la data aducerii lor la cunostinta publica , in afara de cazul in care

84

in cuprinsul lor se prevede un termen mai lung. In cazuri urgente, AN pot sa prevada intrarea lor in
vigoare intr-un termen mai scurt, dar nu mai putin de 10 zile.
Hotararile autoritatilor administratiei publice locale sau judetene prin care se stabilesc
contraventii pot fi aduse la cunostinta publica, prin afisare sau prin orice alta forma de publicitate
prevazuta de lege, dar numai pe baza avizului de legalitate emis de prefect.

Elementele contraventiei
Obiectul contraventiei: valorile, relatiile sociale, bunurile sau interesele legitime, aparate prin
normele de drept administrativ carora li se aduce atingere sau sunt puse in pericol de fapta savarsita.
Fiecare contraventie are insa si un obiect specific, ce rezulta din norma juridica ce o prevede.
Subiectul contraventiei: poate fi o persoana fizica sau juridica.
1. persoana fizica poate sa fie subiect al unei contraventii numai o persoana care a implinit
varsta de 14 ani respectiv 16 in cazul contraventiilor sanctionate cu prestarea unei activitati in
folosul comunitatii.
Sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii se pote aplica numai contravenientilor
persoane fizice. Avertismentul sau amenda contraventionala se poate aplica atat unei persoane fizice
cat si juridice.
Ca o conditie a raspunderii, se cere ca subiectul contraventiei sa aibe responsabilitate
(discernamant). In caz de iresponsabilitate trebuie dovedita.
O alta conditie subiectul contraventiei sa aiba libertatea de actiune. Fapta savarsita prin
constrangere nu constituie contraventie.
Participatia in cazul contraventiei este sanctionata, de exemplu instigarea la savarsirea unei
contraventii indemnul sub orice forma al minorilor la savarsirea de contraventii se pedepseste cu
prestarea unei activitati in folosul comunitatii sau cu amenda.
In cazul in care la savarsirea unei contraventii au luat parte mai multe persoane (coautorat)
sanctiunea se aplica fiecarui participant, separat.
2. persoana juridica poate fi subiect al contraventiei. Chiar prin diferite AN sunt stabilite
contraventii care nu pot fi savarsite decat de acestea.
Latura obiectiva: actiunea/inactiunea producatoare a urmarilor sociale periculose, sau care
ameninta, pun in pericol anumite valori si este prevazuta ca fiind ilicita in NJ.
Uneori, sanctiunile aplicate persoanei juridice sunt mai mari decat pentru o persoana fizica,
legiuitorul mentionand ca atunci cand contravenientul este persoana juridica, cuantumul amenzii se
dubleaza.
Uneori, in AN s-a prevazut ca pentru aceeasi fapta ilicita poate fi sanctionata atat persoana
juridica cat si o persoana fizica.
Latura subiectiva (vinovatia): nu se lamureste cine va raspunde, cum se va stabili persoana
vinovata, ce se intampla in cazul conducerii colective, etc.
Distinctia dintre contraventie si infractiune, respectiv dintre contraventie si abaterea
disciplinara

85

A. atat contraventia cat si infractiunea sunt fapte ilicite comise cu vinovatie dar exista unele
deosebiri:
in cazul contraventiei exista un grad de pericol social redus, consecintele savarsirii ei
nu sunt atat de grave si constituie temeiul raspunderii contraventionale. Infractiunea
prezinta un pericol social ridicat, cu urmari grave, constituind temeiul raspunderii
penale. Valorile aparate de dreptul penal sunt mult mai importante pentru societate, iar
urmarile si starea de pericol sunt mult mai grave, ceea ce a impus apararea cu o forta
mai mare a acestora;
incriminarea infractiunilor si stabilirea pedepselor se face prin lege organica.
Contraventiile pot fi stabilite prin legi, ordonante, HG, hotararile autoritatilor locale,
etc. Inchisoarea contraventionala a fost abolita DAR in cazul infractiunii, inchisoarea
este regula;
in cazul infractiunilor pedepsele nu pot fi stabilite si aplicate decat de instantele de
judecata. Sanctiunile contraventionale se constata si se aplica de anumite persoane si
organe din cadrul organelor administrative si instanta judecatoreasca;
daca s-a aplicat o sanctiune contraventionala si ulterior s-a constatat ca fapta este de
fapt infratiune, persoana respectiva poate fi trasa la raspundere penala. Dar daca fapta
a fost urmarita ca infractiune, dar procurorul sau judecatorul au stabilit ca ea este de
fapt contraventie rezolutia, ordonanta procurorului sau HJ impreuna cu actul de
constatare se trimit organului in drept sa aplice sanctiunea contraventionala.
B. Atat abaterea disciplinara cat si contraventia sunt fapte ilicite care prezinta pericol social si
sunt comise cu vinovatie.
spre deosebire de contraventie, abaterea disciplinara este in mod direct legata de
raporturile de munca. Abaterea disciplinara atrage raspunderea disciplinara dar
aceasta raspundere este deosebita sub aspectul gravitatii, al periculozitatii, al
urmarilor de raspundere contraventionala. Aceeasi fapta poate fi fie abatere
disciplinara, fie contraventie, fie amandoua;
subiectul unei abateri disciplinare este intotdeauna determinat, calificat, in baza unui
raport de munca si a unui contract de munca, pe cand unui contravenient nu i se
impun aceste cerinte;
pentru aceeasi fapta ilicita unei persoane i se poate aplica atat o sanctiune
disciplinara cat si una contraventionala.
Cauze care inlatura caracterul ilicit al faptei contraventionale
Faptele savarsite in aceste imprejurari nu sunt considerate contraventii deoarece le lipseste una
dintre trasaturile esentiale vinovatia .

legitima aparare: este in legitima aparare persoana care savarseste fapta pentru a inlatura un
atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui
interes public. Se prezuma ca este in legitima aparare si acela care savarsese fapta pentru a
respinge patrunderea fara drept a unei persoane prin violenta, viclenie, efractie sau prin alte
asemenea mijloace, intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand de
aceasta;

86

starea de necesitate: este in stare de necesitate cel ce a savarsit cotraventia pentru a salva de
la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel viata, integritatea corporala sau
sanatatea si integritatea sa sau a altuia, un bun important al sau sau al altuia, sau un interes
public;

constrangerea fizica sau morala: nu constituie contraventie fapta prevazuta de un AN daca

este savarsita din cauza constrangerii fizice, careia faptuitorul nu i-a putut rezista, sau morale
(psihice) exercitate prin amenintarea cu un pericol grav pentru persoana sa, ori a altuia, si
care nu putea fi inlaturata decat prin comiterea faptei respective, de catre o alta persoana;

cazul fortuit: nu constituie contraventia fapta savarsita din cauza unui eveniment sau a unei
intamplari ce nu putea fi prevazuta sau inlaturata si care determina producerea rezultatului
socialmente periculos;

eroarea de fapt: raspunderea este exonerata pentru ca eroarea de fapt presupune

necunoasterea/cunoasterea gresita de catre faptuitor, in momentul savarsirii contraventiei, a
existentei unei stari de fapt, situatii, sau imprejurari de care depinde caracterul
contraventional al unei fapte. Se considera ca daca faptuitorul ar fi cunoscut in mod corect
realitatea, nu ar fi savarsit contraventia;

iresponsabilitatea: fapta nu este savarsita de un subiect responsabil, deci nu are

discernamant. Ea poate fi permanenta (incurabila) sau temporara (intermitenta) si se constata
de un organ medical de specialitate;

infirmitatea: desi este recunoscuta in legislatia penala, ea opereaza in materia

contraventionala, cu conditia ca fapta sa fi fost comisa in legatura cu aceasta infirmitate;

betia involuntara completa: trebuie sa se produca in sfera vointei subiectului contraventiei;

minoritatea: fapta comisa de un minor sub 14 ani nu constituie contraventie deoarece el este
considerat iresponsabil (fara discernamant).

Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor

Persoanele competente sa constate contraventia

1. agentii constatatori:
primarii, ofiterii si subofiterii de politie speciali abilitati, sefii de serviciu, organe de control
financiar, sanitar-veterinare;
persoane imputernicite de conducatorul organului de a constata contraventiile savarsite de
angajatii acestora la locul de munca, de personalul din subordine sau de alte persoane aflate
in incinta unitatii.
2. alte persoane stabilite de Ministerul Apararii Nationale si Ministerul Administratiei
Internelor
3. constatarea savarsirii unei contraventii se poate face si in urma sesizarii din partea unor
organe cu atributii in diferite sectoare de activitate sau la plangerea partii vatamate
87

Procesul verbal de constatare a contraventiei

Constatarea contraventiilor se materializeaza de catre agentul constatator intr-un proces verbal.
Procesul verbal este actul administrativ prin care se individualizeaza fapta respectiva si
contravenientul.
procesul verbal se incheie in scris;
sunt unele mentiuni pe care obligatoriu trebuie sa le cuprinda (de ex, data si locul unde e
incheiat, numele, prenumele si calitatea celui care il incheie, etc);
daca contravenientul este o persoana juridica, se va face mentiune in procesul verbal
privind denumirea, sediul, nr de inmatriculare la Oficiul Registrului Comertului, codul
fiscal, datele de identificare ale persoanei care o reprezinta;
la incheierea procesului verbal, agentul constatator este obligat, sub sanctiunea nulitatii
procesului verbal, sa aduca la constiinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni;
dupa ce a fost incheiat, procesul verbal trebuie semnat pe fiecare pagina, de agentul
constatator si de contravenient. Cand faptuitorul nu este de fata, refuza ori nu poate sa
semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste imprejurari, care trebuie
adeverite de cel putin un martor.
Nerespectarea uneia dintre aceste conditii NA sau NR a actului respectiv.
NA: in lipsa numelui, prenumelui si calitatea agentului constatator, numele si prenumele
contravenientului, semnatura agentului constatator, fapta savarsita, data comiterii
contraventiei;
NR: lipsa celorlalte mentiuni.
Sanctiunile cotraventionale
1. sanctiunile contraventionale principale: avertismentul, amenda contraventionala, prestarea
unei activitati in folosul comunitatii;
2. sanctiunile
contraventionale
complementare:
confiscarea
bunurilor
destinate/folosite/rezultate din contraventie, suspendarea/anularea avizului, acordului sau
autorizatiei de executare a unei activitati, blocarea contului bancar, inchiderea unitatii,
etc.
Daca agentul constatator nu este abilitat de lege sa aplice si sanctiunea, procesul verbal se trimite
organului sau persoanei in drept sa o aplice, care o face printr-o rezolutie scrisa pe procesul verbal.
De la data comunicarii procesului verbal cu rezolutia scrisa curg toate termenele procesuale
pentru contravenient.
Aplicarea sanctiunii contraventionale = individualizarea acesteia, in functie de gradul de pericol
social al faptei, imprejurarile in care a fost savarsita, de scopul urmarit, de urmarea produsa, de
circumstantele personale ale contravenientului, alte date individualizarea sanctiunii in functie de
circumstantele personale si reale ale savarsirii faptei si de conduita faptuitorului.
Daca s-a produs si o paguba persoana imputernicita sa aplice sanctiunea stabileste si
despagubirea, cu acordul expres al persoanei vatamate.
Concursul de contraventii (pluralitatea de fapte) daca aceeasi persoana a savarsit mai multe
contraventii sanctionate cu amenda, sanctiunea se aplica pentru fiecare contraventie in parte.
88

Conditii:
sa fie vorba de aceeasi persoana;
persoana sa fi savarsit mai multe contraventii;
toate sau numai unele dintre acestea sa fie sanctionate cu amenda si prestarea unei activitati
in folosul comunitatii;
sa fie constatate prin acelasi proces-verbal ori procese-verbale diferite.
Atunci cand se face totalizarea amenzilor pentru contraventiile aflate in concurs si constatate prin
acelasi proces-verbal, amenda nu poate depasi dublul maximului prevazut prin actul normativ pentru
contraventia mai grava.
Contraventia este continua in situatia in care incalcarea obligatiei legale dureaza in timp.
Dezincriminarea unei fapte = printr-un AN ulterior, fapta nu mai este considerata contraventie,
nu se mai sanctioneaza, chiar daca a fost savarsita inainte de data intrarii in vigoare a noului AN.
O persoana nu poate fi sanctionata pentru o fapta savarsita in trecut, daca respectiva fapta nu mai
constituie in prezent contraventie legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau
contraventionale mai favorabile.
Principiul legii mai favorabile (in cazul contraventiei) daca in urma aparitiei unui AN nou,
sanctiunea prevazuta este mai usoara, se va aplica aceasta, iar daca va prevedea o sanctiune mai
grava, contraventia savarsita anterior se va sanctiona conform dispozitiilor in vigoare la data
savarsirii faptei.
In cazul militarilor in termen procesul verbal se incheie de organul constatator DAR se va
trimite comandantului unitatii din care face parte contravenientul pentru a i se aplica sanctiunile
prevazute de Regulamentul disciplinei militare.
Daca a mai fost produsa si o paguba sau daca sunt bunuri supuse confiscarii organul constatator
va stabili despagubirea pe baza de tarif si va dispune asupra confiscarii.

Sanctiunile contraventionale principale

Avertismentul = atentionarea verbala sau scrisa a contravenientului asupra pericolului social al
faptei savarsite si recomandarea ca pe viitor sa respecte dispozitiile legale.
El se aplica la faptele de mai mica importanta, cu o gravitate redusa si la aprecierea ca acela care
a savarsit-o nu o va mai repeta, chiar fara aplicarea unei amenzi.
Amenda = sanctiune specifica care se aplica contravenientului si consta intr-o suma de bani la
care este obligat la plata, cuantumul ei fiind determinat de gradul de pericol social al contraventiei
savarsite. Amenda are un caracter administrativ.
Amenda contraventionala permite o individualizare a sanctiunii intre limita minima si maxima
prevazute de lege, in raport de criteriile de aplicare.
Contravenientul poate achita pe loc, sau in termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii
procesului verbal sau de la data comunicarii acestuia jumatate din minimul amenzii prevazute in
AN.
Fiecare participant la savarsirea unei contraventii este sanctionat separat, in funtie de contributia
fiecaruia la savarsirea faptei, de gradul de participare la aceasta.

89

Prestarea unei activitati in folosul comunitatii aceasta sanctiune poate fi stabilita numai prin
lege sau ordonanta si intodeauna, alternativ cu amenda. Sanctiunea poate fi aplicata numai de
instanta de judecata, exclusiv unei persoane fizice ce si-a dat consimtamantul in acest sens.
Ea nu poate fi aplicata minorilor care nu au implinit varsta de 16 ani.
Conditiile de aplicare a acestei sanctiuni:
1. legea sa prevada alternativ, pentru contraventie, sanctiunea prestarii unei activitati in folosul
comunitatii alternativ cu sanctiunea amenzii;
2. agentul constatator, in raport cu gravitatea faptei, va aprecia ca sanctiunea amenzii nu este
indestulatoare;
3. agentul constatator sa incheie procesul verbal fara sa stabileasca vreo sanctiune, pe care sa-l
inainteze in cel mult 48 ore instantei competente;
4. asupra temeiniciei si legalitatii procesului verbal se pronunta instanta;
5. sa existe aprecierea instantei ca aplicarea amenzii nu este indestulatoare iar contravenientul
nu dispune de mijloace materiale si financiare pentru plata amenzii;
6. sa existe consimtamantul contravenientului.
Participarea procurorului este obligatorie in instanta, el poate schimba sanctiunea din una mai
grava intr-una mai usoara (amenda avertisment).
Prestarea unei activitati in folosul comunitatii executarea sa se face in supravegherea
primarului, cu ajutorul organului de politie.
Daca contravenientul da dovada de rea credinta, judecatorul - la sesizarea primarului/unitatilor de
politie/conducerii unitatii la care a fost repartizat poate inlocui aceasta sanctiune cu sanctiunea
amenzii.
Instanta judecatoreasca, prin HJ irevocabila, va stabili natura activitatilor ce vor fi prestate de
contravenient.

Inchisoarea contraventionala
aceasta sanctiunea nu se mai poate aplica pentru ca a fost abolita prin revizuirea CR;
inainte de a fi abolita ea putea fi stabilita prin lege ordinara, lege organica si ordonante ale
Guvernului, dar nu putea fi stabilita prin HG;
era aplicata numai alternativ cu amenda, aplicata numai de instanta de judecata si numai
persoanelor fizice;
durata era de la 1 luna 6 luni;
se aplica numai daca contravenientul nu era de acord cu aplicarea sanctiunii prestarii unei
activitati in folosul comunitatii.

Sanctiuni contraventionale complementare

Acestea insotesc intodeauna sanctiunile contraventionale principale, motiv pentru care ele nu pot
fi aplicate de agentul constatator separat de acestea. Pentru una si aceeasi contraventie se poate aplica
numai o sanctiune contraventionala principala si una sau mai multe sanctiuni contraventionale
complementare.
In unele cazuri, sanctiunile contraventionale se pot aplica si ulterior se comunica in scris
contravenientului, in termen de cel mult 5 zile de la data constatarii faptei.

90

Sanctiunile contraventionale complementare se aplica in functie de natura si gravitatea faptei.

Confiscarea administrativa
lucrurile destinate savarsirii contraventiei;
lucrurile care au folosit la savarsirea contraventiei, daca ele sunt ale contravenientului;
lucrurile rezultate (dobandite) prin savarsirea contraventiei, daca nu sunt restituite persoanei
vatamate.
Bunurile pot fi confiscate numai in conditiile legii.
Persoana imputernicita sa aplice sanctiunea principala dispune si confiscarea bunurilor destinate,
folosite sau rezultate din contraventie, daca legea prevede si o asemenea masura complementara.
Daca bunurile nu se gasesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor in lei.
Alte sanctiuni: suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de la 1 -3 luni;
suspendarea activitatii agentului economic; inchiderea unei unitati; anularea permisului de
conducere, blocarea contului bancar, etc.
Toate acestea = complementare se aplica alaturi de sanctiunea principala (de regula amenda)
si pot fi cumulate.

Caile de atac impotriva sanctiunilor contraventionale

Plangerea: calea specifica de atac in materie contraventionala, considerata ca o cale de atac
ordinara.
Poate face plangere contravenientul sau persoana vatamata, dar aceasta numai in ce priveste
despagubirea stabilita. Poate face plangere si cel caruia ii apartin bunurile confiscate, altul decat
contravenientul, dar numai in ceea ce priveste masura confiscarii.
Plangerea se poate face impotriva procesului verbal de constatare si de aplicare a sanctiunii.
Plangerea se depune la organul din care face parte agentul constatator, insotita de copia
procesului verbal de constatare a contraventiei. Plangerea + dosarul cauzei se inainteaza judecatoriei
pentru solutionare (este insotita de taxa de timbru).
Plangerea trebuie depusa intr-un termen de 15 zile care incepe sa curga de la data inmanarii sau
comunicarii actului de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii.
Plangerea suspenda de drept executarea. Judecatoria va fixa un termen de judecata, care nu va
depasi 30 zile (termen de recomandare) si va dispune citarea contravenientului sau, dupa caz, a
persoanei care a facut plangerea, a organului care a aplicat sanctiunea, a martorilor indicati in
procesul verbal sau in plangere.
Solutiile care pot fi adoptate de judecatori sunt de respingere sau de admitere a plangerii. Daca
procesul verbal este anulat petentul este exonerat de raspundere (admiterea poate fi totala/partiala)
iar lucrurile confiscate, cu exceptia celor a caror detinere sau circulatie este interzisa, se restituie.
In cazul in care aceste bunuri au fost valorificate, se va achita o despagubire banesca egala cu suma
realizata prin valorificare.
HJ prin care s-a solutionat plangerea este definitiva si executorie (nu poate fi atacata cu apel,
DAR este susceptibila de a fi atacata cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare. HJ prin care sa solutionat plangerea in fond poate fi atacata cu recurs si prin caile extraordinare de atac).
91

Recursul se judeca la sectia de contencios administrativ a tribunalului. Practic, prin el se suspenda

executarea hotararii. El se judeca in complet format din 3 judecatori, iar solutia poate fi de
respingere, de casare sau de modificare a hotararii, cu retinere sau cu trimitere spre rejudecare.
HJ este irevocabila nu mai poate fi atacata cu recurs in situatia in care AN prevede sanctiunea
amenzii alternativ cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii, iar contravenientul
este de acord cu aplicarea acesteia.
Hotararea instantei prin care s-a aplicat sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii
este supusa recursului, care poate fi declarat de contravenient in 24 ore de la pronuntare, daca a fost
prezent la dezbateri, sau de la comunicare, daca a fost lipsa. Si procurorul poate declara recurs in
termen de 24 ore de la pronuntare. Recursul de judeca in termen de 15 zile de la inregistrare.
Prescriptia cauza de inlaturare a raspunderii contraventionale
Prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale aplicarea sanctiunii pentru contraventii se
prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei.
Daca initial fapta a fost urmarita ca infractiune si ulterior s-a stabilit ca ea constituie contraventie
prescriptia aplicarii sanctiunii nu curge pe tot timpul cat pricina s-a aflat in fata organului de
urmarire penala sau a instantei de judecata, cu conditia ca sesizarea acestor organe sa se fi facut in
timpul termenului de 6 luni de la data savarsirii faptei sau constatarii ei in cazul contraventiilor
continue.
Momentul inceperii curgerii termenului de prescriptie este cel in care fapta se consuma prin
simplul act al persoanei ce o savarseste. In cazul contraventiilor care au ca element incalcarea unei
obligatii cu termen, implinirea termenului marcheaza momentul din care incepe sa curga prescriptia.
In cazul asa numitelor contraventii continue prescriptia de 6 luni incepe de la data constatarii
faptei (stabilita in favoarea autoritatii publice).
Prescriptia executarii sanctiunii contraventionale executarea sanctiunii contraventionale se
prescrie in termenul de 1 luna de la data aplicarii sanctiunii, daca procesul verbal de constatare a
contraventiei /instiintarea de plata a amenzii nu a fost comunicata celui sanctionat.
In favoarea Ministerului Finantelor Publice dreptul de a cere executare silita a creantelor
bugetare se prescrie in termen de 5 ani de la data incheierii anului financiar in care a luat nastere
acest drept.
Termenul de prescriptie prevazut pentru creantele bugetare poate fi suspendat sau intrerupt in
conditiile legii.
Executarea sanctiunilor contraventionale
Avertismentul se considera executat in momentul in care s-a facut comunicarea verbala sau
scrisa contravenientului.
Amenda poate fi executata de care contravenient de buna voie sau silit de catre organele de
executare.
Punerea in executare a amenzii se face:
de catre organul care a aplicat amenda cand procesul verbal de constatare a contraventiei a
ramas definitiv prin neexercitarea caii de atac in termenul prevazut de lege;
de catre organul care a solutionat plangerea respectiv instanta judecatoreasca cand
plangerea este respinsa sau admisa in parte.

92

Organele mentionate mai sus vor comunica din oficiu administratiei financiare a localitatii in
care domiciliaza sau isi are sediul contravenientul, procesul verbal de constatare sau dupa caz, o
copie a dispozitivului HJ prin care s-a solutionat plangerea. Fiecare dintre aceste acte constituie titlu
executoriu.
Executarea se face asupra veniturilor sau a celorlalte bunuri ale contravenientului. Executarea
amenzilor contraventionale aplicate persoanelor juridice se face prin decontare bancara.
Impotriva actelor de executare se poate face contestatie la executare. Contravenientul poate ataca
pe loc sau in termen de 24 ore de la data incheierii procesului verbal jumatate din minimul amenzii
prevazute in AN (daca aceasta posibilitate este prevazuta in mod expres).
In cazul pluritatii de fapte, contravenientul trebuie sa achite jumatate din minimul amenzii
prevazute de AN pentru fiecare dintre contraventiile constatate, fara insa ca totalul lor sa depaseasca
maximul prevazut pentru contraventia cea mai grava.

93