Comunicarea eficienta cu copilul pentru mentinerea unei relatii bune- cum identificam

modalitatile eficiente de ascultare si de transmitere a unui mesaj

Pentru a mentine o relatie buna cu copilul este important sa comunicati eficient si empatic cu el.
De cele mai multe ori, atunci cand comunicam cu copilul, o facem pentru a-i da sfaturi, a-i
reaminti ceva, a-l critica, a-l amagi, a-l ameninta, a-i tine o prelegere, a-l interoga, a-l evalua etc.
Insa aceste tipuri de comunicare nu fac altceva decat sa-l indeparteze pe copil pe plan afectiv.
Ganditi-va o secunda la modul in care doriti ca majoritatea oamenilor sa va raspunda atunci cand
sunteti suparati. Uneori doriti pur si simplu sa fiti lasat in pace. Alteori insa doriti ca cineva sa va
asculte, sa va inteleaga si sa va accepte sentimentele. Este foarte probabil ca si copilul sa astepte
acelasi lucru de la cei din jur.
Barierele in comunicarea cu copilul sunt uneori tocmai rolurile pe care le adopta parintele,
impiedicand manifestarea deschisa a emotiilor copiilor. Aceste roluri pot fi de: comandant
(ordine, comenzi, amenintari), moralizator (ar trebui sa faci asta, nu ar trebui sa faci asta),
atotstiutor (sfaturi exagerat de multe care nu se suprapun peste perspectiva si nevoile copilului),
judecator (parintele are dreptate, iar copilul greseste mereu), critic (parintele sustine ca el are
dreptate si foloseste sarcasmul, ridiculizarea sau glumele pentru a demonstra acest lucru), closca
(parintele incearca sa asigure copilul ca totul este in regula, cand de fapt lucrurile nu stau chiar
asa).
Indiferent de rolul pe care il adopta parintii cu cele mai bune intentii, acesta blocheaza
comunicarea cu copilul. Insa comunicarea inseamna mai mult decat a vorbi. Tipul de comunicare
care are cea mai mare sansa sa ofere conectare cu copilul este cel bazat pe respect reciproc si
empatie. Acesta presupune ca parintii si copiii sa isi exprime sentimentele in mod onest, fara
frica si sa se accepte unul pe celalalt. Puteti sa nu fiti de accord cu ce spune copilul, insa aveti
alternativa sa ii aratati ca il acceptati si ca ii respectati parerea si sentimentele. Ii veti arata ca il
acceptati prin tonul vocii adoptat, prin cuvintele pe care le folositi si mesajul pe care-l
transmiteti, si prin comportamentul nonverbal (mimica si postura corpului).
In continuare ne vom axa pe ascultarea reflexiva si pe comunicarea mesajului ca si unelte de
imbunatatire a comunicarii cu copilul si de intarire a conexiunii la nivel emotional.
1. Ascultarea reflexiva
Ascultarea reflexiva implica intelegerea a ceea ce copilul simte si vrea sa spuna si apoi
repetarea ideilor exprimate, intr-un mod in care acesta sa se simta inteles si acceptat.
Ascultarea reflexiva ofera o oglinda pentru copil in care el se poate vedea mult mai clar.
Cu alte cuvinte, i se ofera copilului un raspuns la ceea ce a exprimat si prin aceasta va sti
ca a fost inteles de catre parinte.

Stim ca o persoana care este suparata are tendinta de a pierde din vedere anumite aspecte.
Prin ascultarea reflexiva putem ajuta copilul sa gandeasca dincolo de problema care a
aparut, aratandu-i in acelasi timp ca recunoasteti sentimentele din spatele a ceea ce spune
sau omite sa spuna.
Exemplu:
Copilul: Invatatoarea/profesoara a fost nedreapta azi! N-o sa fac niciodata ceva
suficient de bine in clasa aceea!
Parintele: Simti ca esti furios si dezamagit si ca ai vrea sa renunti!
De cele mai multe ori copilul va raspunde Da, exact asta simt!. Chiar daca la nivel
declarativ nu va va spune de la inceput ca simte ca il intelegeti, pe parcurs veti observa ca
legatura cu el va fi mai usor de stabilit intr-o situatie de criza.
In comunicarea cu copilul este utila folosirea cuvintelor care reflecta intensitatea
emotiilor, fiind astfel posibila transmiterea faptului ca ati inteles nuantele sentimentelor
exprimate de catre acestia. De exemplu:
Vad ca esti extrem de suparat/a pe Victor.
Din ce imi spui inteleg ca esti extrem emotionat/a ca vom innopta in aer liber.
Esti foarte trist/a ca ti-ai pierdut penarul preferat.
Comunicarea poate fi verbala sau non-verbala. Actiunile noastre, expresia faciala si
postura noastra le comunica celorlalti daca ii ascultam sau nu. Putem comunica nonverbal printr-un zambet, inclinare a capului, o incruntare sau o atingere pe umar. Cand
raspundem prin acceptarea sentimentelor copilului, atat verbal cat si non-verbal, nu
facem altceva decat sa incurajam comunicarea.
De asemenea, raspunsul la mesajele non-verbale ale copilului este extrem de important.
De multe ori aceste mesaje ne spun mai mult decat cuvintele pe care le rosteste copilul.
Exemple de raspunsuri:
Modul in care te incrunti imi spune ca nu esti de acord.
Cand zambesti astfel, pari foarte fericit/a.
Se pare ca esti cu adevarat suparat/a. Vrei sa vorbim despre asta?
Cum stie copilul ca il ascultati?
Pentru a sti ca este ascultat, copilul trebuie sa primeasca un raspuns. Exista 2 tipuri de
raspunsuri: inchise si deschise.
Raspunsurile inchise sunt cele care indica faptul ca cel care asculta nu a auzit si nu a
inteles ceea ce i s-a spus. Raspunsurile inchise tind sa blocheze comunicarea. Prin
contrast, raspunsul deschis indica faptul ca cel care asculta a auzit ceea ce i s-a spus si ca
a si inteles mesajul din spatele cuvintelor.
2

Exemplu:
Copilul: Sunt dezamagit/a de Victor si de ceilalti copii pentru ca nu au venit sa se joace
cu mine. Nu stiu ce sa cred
Raspuns inchis: Stii, lucrurile nu merg intotdeauna asa cum vrem noi. Asa-i viata.
Raspuns deschis: Simti ca nimanui nu-i pasa de tine si te simti exclus/a.
In primul raspuns nu se tine cont de sentimentele copilului si se transmite mesajul ca ceea
ce simte copilul nu conteaza, acest lucru blocand comunicarea mai departe, situatie in
care copilul se poate simti respins si neinteles.
In al doilea tip de raspuns interlocutorul transmite ca a inteles sentimentele copilului,
acesta simtindu-se ascultat si acceptat. El poate decide astfel sa spuna mai multe in
legatura cu problema pe care o are.
Ascultarea reflexiva presupune oferirea unor raspunsuri deschise, care-i arata copilului ca
suntem disponibili sa-l ascultam si sa fim alaturi de el.
Exemple:
Afirmatia copilului
Raspuns inchis
Nu ma voi mai juca cu De ce nu o ierti? Probabil ca
persoana aceea niciodata!
nu a vrut sa faca asta.
Nu pot sa fac!
Acum, nu vorbi asa! Abia ai
inceput si deja vrei sa renunti?
As vrea sa pot pleca si eu. Ei Am mai discutat despre asta,
intotdeauna au voie sa mearga. asa ca nu mai insista!
Uita-te la noul meu proiect!
E dragut acum vrei sa ma
lasi sa-mi termin treaba?

Raspuns deschis
Intra-adevar esti suparat/a pe
ea!
Pare sa-ti fie greu!

Ti se pare nedrept ce se
intampla!
Esti multumit/a de cum ti-a
iesit proiectul. Spune-mi cum
ai facut!
Nu vreau sa ma trezesc sa ma Toti copii trebuie sa se Ai vrea sa mai stai putin in pat
duc la scoala azi!
trezeasca dimineata sa mearga inainte sa-ti incepi ziua.
la scoala!
Esti cea mai rea mama din Sa nu mai vorbesti niciodata Sa pare ca esti foarte suparat/a
lume!
asa cu mine!
pe mine.
Atunci cand reflectam sentimentele pe care le exprima copilul e important sa o facem
intr-un mod cat mai specific. Datorita faptului ca parintii considera de multe ori ca este dificil sa
se gandeasca la cuvinte care sa exprime sentimentele, mai jos sunt 2 liste (deschise) care contin
cuvinte care exprima bucuria si, respectiv, supararea.
Cuvinte care exprima bucuria:

Acceptat
Confortabil
3

Bucuros
Iubit
Respectat
Apreciat
Increzator/ sigur pe mine
Relaxat
Multumit
Satisfacut
Fericit
Incurajat
Recunoscator
Mandru
Capabil
Emotionat
Implinit
Eliberat

Cuvinte care reflecta supararea:- e indicat sa evitati repetarea frecventa a cuvantului

suparat fiindca poate comunica faptul ca nu il intelegeti. Fiti specific in raspunsurile date,
incercand sa clarificati ce inseamna pentru copil suparat.

Fara speranta
Inadecvat
Frustrat
Exclus
Plictisit
Mizerabil
Descurajat
Disperat
Stupid
Stanjenit
Ridicol
Neiubit
Vinovat
Ranit
Anxios
Nelinistit
Parasit
Dezamagit
Trist/ intristat
In dubiu
4

Nehotarat
Nefericit
Speriat
Ingrijorat
Furios
Incapabil
Panicat
Invins
Respins
Nerespectat
Nedreptatit
Doborat
Inferior

Exista situatii cand nu se recomanda ascultarea reflexiva. Folosirea ei neadecvata poate sa-l
faca pe copil sa evite comunicarea. Identificati cu grija situatiile in care copilul doreste sa
vorbeasca si pe cele in care prefera sa pastreze tacerea.
Ascultarea reflexiva poate uneori sa functioneze ca si recompensa pentru un comportament
gresit al copilului. De exemplu, daca el continua sa aduca in discutie aceeasi problema sau una
similara, acest lucru poate sa se datoreze faptului ca a descoperit o metoda eficienta de a atrage
atentia sau simpatia cuiva si nu are nici o intentie de a rezolva problema adusa in discutie. In
acest caz este bine sa evitati ascultarea reflexiva sau chiar sa mentionati asteptarile pe care le
aveti legate de rezolvarea problemei.
Astfel, atunci cand copilul aduce in discutie o anumita problema doar pentru a capta atentia
parintelui, un raspuns eficient ar putea fi: am discutat aceasta problema de cateva ori si stiu
ca te simti descurajat/a ca nu ai gasit o solutie inca; eu nu mai am nici o idee cum sa te ajut,
insa sunt sigur/a ca vei gasi o solutie si singur/a. Daca totusi copilul insista, ramaneti tacut si
ocupati-va de altceva, sau schimbati subiectul, sau mai revizuiti care sunt variantele de
abordare a problemei. E posibil ca copilul sa fie nemultumit de raspunsul primit, dar in acest
caz va invata ca sunteti dispus sa il ajutati doar daca si el depune efort pentru solutionarea
problemei.
2. Comunicarea asertiva si transmiterea mesajului
Un alt aspect important al comunicarii este construirea mesajului si transmiterea lui. Cand
vorbiti cu copilul ( mai ales intr-o situatie potential conflictuala) este util sa ganditi in termeni
de mesaj la persoana intai vs. persoana a doua.
In mesajul la persoana a doua se face referire la ceea ce copilul ar fi trebuit sa faca si este
criticat pentru neasumarea responsabilitatii. Prin aceasta i se sugereaza ca este vina lui, existand
5

posibilitatea ca copilul sa perceapa acest mod de comunicare ca pe un atac (Iar ai iesit afara
cu hainele bune.).
Din contra, un mesaj la persoana intai este acela prin care i se transmite copilului ce sentimente
au provocat comportamentul sau afirmatiile lui, nu el ca persoana. Mesajul este centrat
asupra comportamentului si nu asupra copilului. Prin el transmiteti de asemenea cum va simtiti
si nu dati vina pe nimeni.
Pasii comuncarii asertive (afirmarea propriilor drepturi si mentinerea integritatii si demnitatii
proprii, incurajand si recunoscand aceste comportamente si la celalalt) sunt urmatorii:
Pas 1. Exemplificati sau indicati comportamentul care va deranjeaza fara sa generalizati sau sa
invinovatiti ("Atunci cand tu: spui astfel de lucruri/ trantesi usa/ imi intorci spatele/ nu imi
raspunzi/ ma ignori/ strigi la mine/ vorbesti inainte ca eu sa termin ce aveam de spus/ ma
etichetezi/ etc...")
Pas 2. Spuneti cum va simtiti, ce emotie aveti ("... ma simt frustrat/ intristat/ infuriat/
neinteleas/ respins/ ignorat/ panicat/ ingrijorat etc...").
Pas 3. Descrieti consecintele comportamentului copilului
Pas 4. Spuneti nevoia dvs. ("... si as avea nevoie sa: fiu implicata mai mult/ sa inteleg mai bine
motivele tale/ sa mi se acorde spatiu personal/ sa iei in considerare motivele mele/ etc...")
Pas 5. Ii spuneti copilului care e comportamentul pe care il asteptati/ cereti sau pe care ati dori
sa-l faca ("... asadar as aprecia daca pe viitor/ te-as ruga ca pe viitor/ mi-ar place ca data
urmatoare cand apare o situatie asemanatoare: sa ma suni inainte sa iei o decizie/ sa ma intrebi
si pe mine/ sa imi acorzi o ora sa rezolv problema asta/ sa imi sugerezi solutiile la care te-ai
gandit si tu/ sa iti termini lectiile si doar apoi sa faci ce vrei tu in timpul liber/ sa stai sa te
gandesti care sunt consecintele actiunilor sau a cuvintelor tale/ etc.")
Acest tip de comunicare este foarte eficient deoarece atunci cand este folosit copilul nu se simte
atacat, ci doar ii comunicam emotiile, nevoile si asteptarile noastre, fara sa il etichetam pe el ca
persoana ("esti neatent/ rau/ prost/ nesimtit/ lenes/ etc.), si doar ii spunem care e
comportamentul care ne-a deranjat.
Comportamentele pot fi corectate, insa daca etichetam pe cineva drept "rau", in primul rand
provocam in celalalt instinctul de aparare, astfel aparand conflictul, si in al doilea rand nu ii
dam sansa sa isi remedieze greseala.
Si bine inteles, e important sa nu cadem in capcana "intotdeauna/ niciodata" ("Tu niciodata nu
ma asculti". "Tu intotdeauna faci greselile acestea."). Din punct de vedere al dovezilor reale,
este imposibil ca o persoana sa faca intotdeauna sau niciodata un anumit comportament, fara a

exista cel putin o exceptie. Asadar, nu putem folosi aceste cuvinte cand vorbim despre
comportmanetele celorlalti.

Exemple:
1. Cand iesi cu hainele tale bune la joaca (descrierea comportamentului) ele se strica
repede (consecinta), iar eu ma ingrijorez (emotia mea), pentru ca nu ne putem permite sa
cumparam asa des haine noi, si as avea nevoie sa fii data viitoare mai atent/a (nevoia
mea), asadar te rog sa iti schimbi hainele cand mergi la joaca (cererea).
2. Cand nu imi raspunzi la telefon si deja ar fi trebuit sa fii acasa (comportament), ma
ingrijorez ca ti s-a intamplat ceva (emotia mea), pentru ca nu stiu unde esti si nu pot da de
tine (consecinta), si datorita faptului ca am nevoie sa stiu ca esti bine (nevoia mea) te-as
ruga ca pe viitor sa-ti setezi telefonul incat sa poti sa-l auzi cand suna (cererea de
comportament).
Atunci cand exprimati mesajele astfel, ascultand empatic si reflectand ce va spune el, apoi facand
referire la comportamentul lui si nu la el ca persoana, apoi va expuneti sentimentele pe care le
aveti legate de comportment si evidentiati consecintele reale, iar la sfarsit ii spuneti nevoile si
cerintele personale, de fapt ii comunicati copilului ca are valoare si ca il respectati.

Bibliografie:
Adina Botis, Anca Tarau- Disciplinarea pozitiva
Marshall Rosenberg- Comunicarea fara violenta