Anatomia plamanilor

Plamanii reprezinta niste structuri vitale pentru functionarea

organismului care, privite in mod simplist, sunt responsabile de
realizarea schimbului de gaze din organism, respectiv de producerea
oxigenului si de eliminarea dioxidului de carbon. In lipsa functionarii
lor, corpul uman nu ar fi capabil sa supravietuiasca. Sa aflam din ce
sunt formati plamanii in detaliu si care aspecte in ce-i priveste sunt
considerate normale, alaturi de doamna doctor Luminita Anghel.
Aspecte fundamentale
Anatomia externa
Anatomia interna
Bronhiile in detaliu
Alte parti componente
Vascularizatia pulmonara
Cum se protejeaza plamanii?
Variante anatomice de plamani
Variantele pato-fiziologice
Aspecte interesante

Aspecte fundamentale
Plamanii sunt niste organe cu aspect spongios care umplu cavitatea toracica
(pieptul) si formeaza cea mai mare parte din tractul respirator inferior (care include
traheea, bronhiile si ramificatiile bronsice multiple). Functia lor de baza este sa ofere
oxigen capilarelor pentru a oxigena sangele din sistemul circulator, insa ne sunt utili
si pentru a vorbi, a rade sau a canta. Prezinta a culoare cenusie (roz la copii), iar in
cazul adultilor capata un aspect negricios din cauza depozitelor de particule de
carbon. Greutatea plamanului drept este de 600g, iar a celui stang de 550 g (din
cauza localizarii langa inima). Daca suprafata lor interioara ar fi intinsa, ar acoperi o
suprafata intre 80-100 mp.
In mod concret, traheea este cea care transporta aerul inspirat in plamani
prin bronhii, care la randul lor se divid in niste componente denumite bronhiole,
apoi in o serie de componente microscopice denumite alveole. La nivelul acestora
din urma, oxigenul din aer este absorbit in plamani, iar dioxidul de carbon (un produs
rezidual al metabolismului) este eliminat. Intre alveole exista un mic strat de celule
intersitiale (contine vase de sange si celule care sustin alveolele). Plamanii sunt
acoperiti cu un strat de tesut denumit pleura, dar si de un strat fluid care actioneaza

ca lubrifiant, permitandu-le sa se contracte si sa se dilate odata cu fiecare respiratie.

Anatomia externa
Ocupand majoritatea spatiului din cadrul cavitatii toracice, plamanii se intind in
lateralul inimii pana la coaste, pe ambele parti ale pieptului si continua posterior
catre coloana vertebrala. Fiecare plaman dispune de o forma aproximativ conica, cu
portiunea superioara a plamanului formand varful conului, iar cea inferioara
reprezentand baza. Capatul superior se ingusteaza spre un varf rontunjit
denumit apex, iar capatul inferior se sprijina pe diafragma cu forma de cupola. Baza
plamanilor este concava, urmand conturul diafragmei. Plamanul stang este usor mai
mic decat dreptul deoarece, dupa cum am mentionat anterior, 2/3 din inima se afla in
aceasta zona a corpului si contine scobitura cardiaca, o adancitura in plaman care
inconjoara apexul inimii.
O oarecare simetrie exista intre plamanul drept si cel stang. Astfel, ambii plamani
sunt divizati in lobi, iar subunitatile functionale ale fiecarui plaman sunt
denumite segmente si prezinta o relatie apropiata cu bronhiile segmentare descrise
mai sus. Plamanul drept cuprinde 10 segmente: 3 in lobul drept superior (apical,
anterior si posterior), 2 in lobul drept mijlociu (medial si lateral) si 5 in lobul drept
inferior (apical, supapical-inconstant, bazal anterior, bazal posterior, bazal medial si
bazal lateral). Plamanul stang cuprinde 8 segmente: 4 in lobul superior stang
(apico-posterior, anterior, lingual superior si lingual inferior) si 5 in lobul stang inferior
(apical, subapical, bazal anterior, bazal posterior, bazal lateral si bazal medialinconstant).

Fiecare plaman consta in lobi distinctinti. Plamanul drept prezinta 3 lobi (superior,
mijlociu si inferior), iar fisura orizontala separa lobul superior de cel mijlociu, in timp
ce fisura oblica dreapta separa lobul mijlociu de cel inferior. Marginea mediala a
plamanului drept este aproape verticala. Plamanul stang are doar 2 lobi (superior
si inferior) separati de fisura oblica stanga. Ultima diviziune anatomica cunoscuta
este cea de lobuli, diviziuni hexagonale
care sunt imposibil de vizualizat cu ochiul
liber. Tesutul conjuctiv care divide lobulii
este adesea innegrit la fumatori.

Anatomia interna
Anatomia plamanilor include parenchimul
pulmonar care sustine o parte din
sistemul respirator, dar este in principal
implicat in schimbul gazos de la nivel
alveolar. Parenchimul pulmonar este subdivizat in lobi si segmente (prezentate mai
sus).
Traheea - este un tub cartilaginos si fibromuscular care se intinde de la aspectul
inferior al cartilajului cricoid (nivelul celei de-al sasea vertebre) pana la carina (nivelul
vertebrei a cincea). Lungimea sa este de 3 cm la nastere si ajunge la 10-12 cm la
adulti (2-4 cm sunt extratoracici si 6-9 cm intratoracici). Diametrele traheale variaza
intre 13 si 25 mm la barbati, iar la femei intre 10-21 mm. In timpul expiratiei forma
traheei intratoracice se modifica drept rezultat al invaginarii peretelui posterior,
conducand o reducere de pana la 30% a diametrului anteroposterior, dupa cum se
poate observa in cadrul unei examinari tomografice. Peretele traheal are 4 straturi
diferite: mucoasa, submucoasa, cartilaj sau muschi si adventitie. Peretele traheal
posterior nu contine cartilaj, fiind in schimb sprijinit de o banda subtire de muschi
netezi.
Bronhii - aerul intra in corp prin nas sau gura si trece prin faringe, laringe si trahee.
Chiar inainte de a ajunge in plamani, traheea se divide in bronhiile stanga si dreapta,
niste tuburi mari, goale, din cartilaj hialin (sticlos) si invelite de epiteliu
pseudostratificat ciliat. Cartilajul hialin al bronhiilor formeaza cercuri

incomplete similare literei C cu partea deschisa spre capatul posterior al bronhiilor.

Acest cartilaj rigid previne colabarea bronhiilor si blocarea fluxului de aer catre
plamani. Epiteliul pseudostratificat inveleste interiorul inelulul hialin si conecteaza
capetele incomplete ale cercului pentru a forma un tub gol similar literei D cu
portiunea plata a tubului indreptata spre directia posterioara. Fiecare plaman
primeste aer de la o singura bronhie mare, principala. Odata ce bronhia
principala intra in plaman, se divide in bronhii mai mici secundare (lobare) pentru a
transporta aer in plaman. Prin urmare, bronhia dreapta se ramifica in 3 bronhii
secundare, in timp ce cea a plamanului stang in 2 bronhii secundare. In continuare,
bronhiile secundare se ramifica in mai multe bronhii mai mici (segmentare) in
fiecare lob. Bronhiile secundare si tertiare imbunatatesc eficacitatea plamanilor,
distribuind aerul egal in fiecare lob pulmonar. Intreaga ramificatie a bronhiilor
principale poarta denumirea de arbore bronsic.
Epiteliul pseudostratificat care imbraca bonhiile contine multi cili si celule
calciforme. Cilii sunt proiectii celulare similare firelor de par care se extind dincolo
de suprafata celulelor. Celulele calciforme sunt celule specializate epiteliale care
secreta mucus pentru a captusi invelisul bronhiilor. Cilii se misca toti deodata pentru
a impinge mucusul secretat de celulele calciforme in afara plamanilor. Particule de
praf si chiar patogeni cum sunt virusurile, bacteriile si fungii din aer ce intra in
plamani si se ataseaza de mucus sunt indepartate din tractul respirator. In acest mod
mucusul ajuta mentinerea curateniei plamanilor, dar si la protejarea de boli.

Bronhiile in detaliu
Caile respiratorii sunt impartite de ramificatia dihotomica in aproximativ 23 de
ramificatii de la trahee pana la alveole. Acestea sunt compuse din elemente
cartilaginoase si fibromusculare, insa diferentierea intre ele este mai putin clara
decat in trahee, in special in caile respiratorii distale. Grasimea peretelui este
relativ proportionala cu diametrul cailor respiratorii distale fata de ramificatiile
segmentare. Pentru caile respiratorii mai mici de 5 mm in diametru, peretele ar trebui
sa masoare 1/6 pana la 1/10 din diametru. Diferite denumiri au fost conferite
arborelui bronsic in decursul timpului, insa in mod curent sunt cunoscute 2 bronhii
principale (dreapta si stanga) si 3 bronhii lobare(dreapta), cu un total de
10 bronhii segmentare; 2 bronhii lobare se gasesc pe partea dreapta, cu un total

de 8 bronhii segmentare. Nu exista nicio terminologie acceptata pentru bronhiile

subsegmentare. Bronsiolele terminale si canalele/sacii alveolari sunt prezentati mai
jos. In general lungimea si diametrul
cailor respiratorii centrale variaza de la
stanga la dreapta (din cauza
pozitionarii inimii).
Bronhiole- mai multe bronhiole se
ramifica din bronhiile tertiare si difera
de bronhii atat prin marime (sunt mai
mici), dar si prin compozitia peretilor. In
timp ce bronhiile dispun de inele de cartilaj hialin in pereti, bronhiolele sunt formate
din fibre de elastina si tesut muscular neted. Acest tesut al peretilor bronhiolelor
permite diametrului acestora sa se modifice intr-o masura semnificativa. Cand
corpul necesita volume mai mari de aer sa patrunda in plamani, cum se intampla in
timpul exercitiilor fizice, bronhiolele se dilata permitand un flux sporit de aer. Ca
raspuns la praf sau alti poluanti atmosferici, bronhiolele se pot contracta pentru a
preveni poluarea plamanilor.
Bronhiolele se mai ramifica in bronhiole terminale care sunt cele mai mici tuburi din
plamani si apoi se termina in alveolele pulmonare. Asemenea bronhiolelor, cele
terminale sunt elastice, capabile sa se dilate sau sa se contracte pentru a controla
fluxul de aer din alveole.
Alveolele sunt unitati functionale ale plamanilor ce permit schimbul de gaze dintre
aerul din plamani si sangele din capilarele plamanilor. Alveolele se gasesc in grupuri
mici denumite saci alveolari la finalul bronhiolelor terminale. Fiecare alveola este o
cavitate goala, sub forma de cupa inconjurata de mai multe capilare mici. Peretele
alveolei este invelit in celule epiteliale simple scuamoase cunoscute drept celule
alveolare. Un strat subtire de tesut conjunctiv sta la baza si sustine celulele
alveolare. Capilarele inconjoara tesutul conjunctiv pe marginea exterioara a alveolei.
Membrana respiratorie este formata in locul unde peretele unei capilare atinge
peretii unei alveole. In membrana respiratorie, schimbul de gaze se petrece liber
intre aer si sange prin intermediul peretilor extrem de subtiri ai alveolelor si ai
capilarelor. Sange neoxigenat de la inima este pompat prin artera pulmonara in

plamani unde oxigenul se transmite in sange si este schimbat cu dioxid de carbon in

hemoglobina eritrocitara. Sangele oxigenat se intoarce apoi la inima prin venele
pumonare pentru a fi transmis in sistemul circulator.
Celule septale si macrofage se afla in interiorul alveolelor, primele produc lichid
alveolar care imbraca suprafata interna a alveolelor. Lichidul alveolar este extrem de
important pentru functionarea plamanilor, deoarece este un surfactant care inmoaie
alveolele, ajuta sa mentina elasticitatea plamanilor si previne peretii alveolari subtiri
sa se deterioreze. Macrofagele din alveole mentin plamanii curati si lipsiti de infectii
prin "capturarea" si fagocitarea (capturare, ingestie si distrugere de catre o celula a
particulelor sau a altor celule) agentilor patogeni
sau a altor materiale straine care intra in alveole
prin aerul inspirat.

Alte parti componente

Pleura reprezinta membranele dublu

stratificate care inconjoara fiecare plaman.
Atasate la peretele cavitatii toracice, pleura
parietala formeaza stratul superior al membranei. Pleura viscerala formeaza stratul
inferior al membranei ce acopera suprafata exterioara a plamanilor. Intre pleura
parietala si cea viscerala exista cavitatea pleurala care creeaza un spatiu gol pentru
ca plamanii sa se mareasca in timpul inspiratiei. Lichidul seros secretat de
membranele pleurale lubrifiaza interiorul cavitatii pleurale pentru a preveni iritatia
plamanilor in timpul respiratiei.
Plamanii sunt acoperiti cu o pleura viscerala care se invecineaza cu pleura parietala,
intrucat reflecta din suprafetele laterale ale mediastinului (portiune dintre plamani
care contine tesuturile si organele principale ale toracelui cu exceptia plamanilor).
Pleura viscerala formeaza invaginari in ambii plamani care sunt denumite fisuri.
Exista 2 fisuri complete in plamanul drept si 1 fisura completa cu una incompleta in
cel stang; acestea separa lobii pulmonari distincti. Pleura formeaza de
asemenea ligamentul pulmonar care este un strat dublu de pleura ce se extinde

dincolo de mediastin, de la vena pulmonara inferioara la diafragma (un muschi

puternic si voluminos care desparte cutia toracica de abdomen).

Vascularizatia pulmonara
Vascularizatia de la nivelul traheei si a arborelui bronsic depinde de ramurile arterei
tiroide inferioare, arterele intercostale si arterele bronsice (ramuri aortice). Aceste
artere (exceptand artera tiroida) formeaza plexul peribronsic care permite arborelui
bronsic sa patrunda adanc in parenchim si sa furnizeze sange pleurei viscerale si
peretilor arterelor sau venelor pulmonare (vasa vasorum).
O relatie stransa exista intre arborele bronsic si anatomia vascularizatiei pulmonare,
compusa in principal din artere si vene pulmonare. Principala artera pulmonara are
originea in ventriculul drept (al inimii) si se divide in 2 ramuri. Artera pulmonara
dreapta trece prin spatele aortei si al venei cave superioare, reiesind lateral fata de
atriu si usor inferior fata de bronhia principala dreapta. In opozitie, originea arterei
pulmonare stangi se afla situata anterior bronhiei principale stangi. Remficatia
arterelor pulmonare variaza de la stanga la dreapta, insa in principiu se divid in
artere tronculare, lobare, segmentare
si subsegmentare care in general
urmeaza diviziunilor arborelui bronsic.
Venele pulmonare au originea in
alveole si primesc de asemenea sange
din ramurile brosice si pleurale. Dupa
confluenta bronhiilor mici in bronhii
mari, 2 vene pulmonare, superioare si
inferioare, se formeaza pe ambele
parti. Aceste 4 vene se unesc de obicei
la sau aproape de jonctiunea atriului drept si regiunea poarta denumirea
de intrapericardica.
Sistemul limfatic pulmonar - Drenajul limfatic al plamanilor incepe cu vasele
limfatice care ajung in primul rand in nodulii intraparenchimatosi si limfatici, apoi
ajung in nodulii limfatici peribronsici (hilari) si ulterior in nodulii limfatici subcarinali,

traheobronsici si paratraheali. Sistemul limfatic comunica eventual cu sistemul venos

prin artera principala limfatica bronho-mediastinala si canalul toracic sau prin
nodulii limfatici cervicali inferiori (muschiul scalen). In orice caz, unele variante ale
drenajului limfatic sunt foarte importante in considerarea diseminarii neoplasmelor
pulmonare.

Cum se protejeaza plamanii?

Plamanii dispun de mai multe modalitati de a se proteja de iritanti. Mai intai, nasul
actioneaza ca un filtru cand respirati, impiedicand particulele mari de poluanti sa
patrunda, iar daca acestia totusi intra in plamani se vor bloca intr-un strat gros de
mucus (sputa sau flegma) care imbraca interiorul cailor respiratorii. O medie de 60 g
de mucus sunt secretate de mucoasa cailor respiratorii zilnic. Acest mucus este
eliminat prin gura cu ajutorul cililor (mentionati antetrior), fiind impins spre gat
catre epiglota(portiunea care se deschide permitand inghitirea mucusului). Retineti
insa ca scuipatul mucusului nu este
normal si ca apare in cazuri de
bronsita sau de infectie (pneumonie,
exacerbare a BPOC).
Un alt mecanism protector este tusea,
insa nu reprezinta un eveniment
normal, fiind rezultatul iritatiei la nivelul
bronhiilor. Tusea poate elimina
mucusul din plamani mai repede decat cilii.
Ultima din metoda protectoare are la baza o problema de sanatate. Caile respiratorii
sunt inconjurate de o portiune de muschi care se pot extinde cand exista iritatie
pulmonara, ingustand caile respiratorii, deoarece plamanii incearca sa mentina
iritantul in exterior. Ingustarea/incordarea rapida a acestor muschi este
denumita bronhospasm. Unii plamani sunt foarte sensibili la iritanti, iar
bronhospamele pot cauza probleme grave pentru persoanele bolnave de BPOC sau
astm (este mai dificil de respirat).

Variante anatomice de plamani

Pe masura ce omul se dezvolta de la fetus la adult, au loc mai multe modificari.
Unele din ele urmeaza un tipar obisnuit, in timp ce altele compenseaza pentru
anumite afectiuni care apar din motive necunoscute. Astfel, variantele congenitale
anatomice de plamani sunt prezente in urmatoarele forme:
-ageneza- completa absenta congenitala a unuia sau a ambilor plamani, ultima fiind
incompatibila cu viata (apare alaturi de alte anormalitati congenitale, rar)
- aplastia sau hipoplazia - prezenta unei bronhii rudimentare care se termina intrun saculet fara vreo dovada de vascularizatie pulmonara sau parenchim
- lobi accesorii si fuziunea lobilor - variatii peste lobii pulmonari cauzate in
principal de distrugerea completa a pliurilor pleurale viscerale, rezultate din prezenta
vaselor anormale (creeaza lobi suplimentari) sau apar secundar fata de (complet sau
partial) lobii fuzionari din distrugerea fisurilor pulmonare normale.
Variatii anatomice congenitale ale cailor respiratorii apar in forma variatiilor bronsice
ce reprezinta variatii in tiparul arborelui bronsic si sunt datorate in general dispunerii
bronhiilor segmentare si subsegmentare (acestea pot reprezenta localizarile
preferate pentru diformitati, inflamatii
cronice si neoplasme bronsice).

Variatiile anatomice congenitale ale

diafragmei sunt prezente sub forma
diferitelor locuri de insertie a
muschiului ce formeaza diafragma sau
apar din cauza defectelor congenitale
ce conduc la comunicarea cavitatii
abdominale cu cea toracica (hernia Bochdalek sau Morgani, eventratia
diafragmatica).

Variantele pato-fiziologice
Sunt legate de modificari in structura cailor respiratorii, parenchimului sau

structurilor adiacente care conduc la distrugerea anatomiei sistemului respirator.

Cele mai des intalnite sunt:
-emfizem/BPOC -boli cauzate de acumularea de mucus inflamator care conduce la
pierderea destinderii elastice din cauza distrugerii tesutului pulmonar sau la o
crestere in rezistenta cailor respiratorii conducand la largirea anormala permanenta
a spatiilor distale de aer din bronhiolele terminale
- pneumotorax, hemotorax si hidrotorax sunt cauzate de o scadere in volumul
pulmonar ca urmare a prezentei aerului, sangelui si lichidului dintre componentele
viscerale si parietale ale pleurei
- hernia diafragmatica - apare cand un defect in diafragma permite continutului
abdominal sa ajunga in cavitatea toracica. Acestea pot fi congenitale, traumatice,
iatrogenice sau datorate unei slabiri a muschilor diafragmei
- stenoza bronsica si traheala - apare ca rezultat al proceselor secundare si
numeroase de natura maligna si benigna si drept consecinta a procedurilor
chirurgicale si traumelor. Are la baza obstructia sau colapsul cailor respiratorii la
orice nivel ce conduce la modificari in fluxul de aer (se ajunge la hipoxemie)
- paralizie/disfunctie a corzilor vocale - este cauzata de disfunctia inervatiei
nervului laringial sau vag al laringelui. Chiar daca nu exista nicio alterare anatomica,
afectiunea poate conduce la multe din problemele asociate stenozei bronsice si
traheale
- procese infectioase (pneumonie bacteriana, tuberculoza) includ infectii virale,
fungice si bacteriene. Ele sunt caracterizate de consolidarea portiunii afectate a
plamanului si umplerea spatiilor sacilor alveolari cu exudat, celule inflamatorii si
fibrina, conducand la o scadere a schimbului de oxigen si in cazuri grave la
distrugerea parenchimului pulmonar
-boli interstitiale - includ afectiuni cauzate de medicamente, procese autoimune,
boli fibrotice, expunere la praf organica si anorganica, sarcoidoza,
limfoangioleiomiomatoza, histocitoza X, vasculita, proteinoza alveolara pulmonara si
alte procese care vor conduce reducerea volumului pulmonar din cauza alterarii
parenchimului pulmonar ce rezulta intr-o eroare a ventilatiei-perfuziei
-malignitate- reprezinta o crestere necontrolata de celule ale tesuturilor in plamani
sau in caile respiratorii. In functie de localizarea si gravitatea bolii, poate conduce la

modificarile anatomice descrise mai sus

Aspecte interesante
Plamanii sunt "supracreati" intr-o oarecare masura si detin un volum de rezerva
imens in comparatie cu necesitatile impuse de schimbul de oxigen in stare de
repaus. O asemenea capacitate in exces reprezinta unul din motivele pentru care
unele persoane pot fuma timp de mai multi ani fara a prezenta o reducere
semnificativa in functia pulmonara in timp de repaus sau de miscare usoara; in
asemenea situatii numai o mica portiune din plamani este de fapt perfuzata cu sange
pentru schimbul gazos. Distrugerea prea multor alveole in timp poate conduce la
emfizem, boala asociata cu scurtarea severa a respiratiei. Pe masura ce necesitatile
de oxigen cresc ca urmare a efectuarii exercitiilor fizice, un volum mai mare din
plamani este perfuzat, permitand corpului sa se adapteze necesitatilor schimbului de
CO2/O2. In plus, datorita, capacitatii in exces, este posibil ca un om sa
supravietuiasca cu un singur plaman, cel de-al doilea compensand lipsa primului.
Mediul plamanului este foarte umed, ceea ce il face predispus bacteriilor. Multe boli
respiratorii sunt rezultatul infectiei virale ale plamanilor. Inflamatia plamanilor este
cunoscuta dreptpneumonie; inflamatia pleurei ce inconjoara plamanii este
denumita pleurezie.
Capacitatea vitala reprezinta volumul maxim de aer pe care o persoana in poate
expira in urma unei inhalatii maxime si poate fi masurat cu ajutorul unui spirometru.
In combinatie cu alte masurotori fiziologice,
capacitatea vitala poate ajuta la diagnosticarea
unei boli pulmonare.
Parenchimul pulmonar este folosit strict cu
referire la tesutul alveolar din bronhiole, canale
alveolare si bronhiole terminale, insa include
adesea orice forma de tesut pulmonar, chiar si
bronhiole, bronhii, vase de sange si interstitiu
pulmonar.

Iata ce functii non respiratorii prezinta plamanul:

Alterarea pH-ului sangelui facilitand alterarile in presiunea partiala a dioxidului de
carbon
Filtrarea micilor cheaguri de sange formate in vene
Filtrarea micro bulelor de aer ce apar in fluxul venos de sange cum sunt cele
create in timpul decompresiei dupa o scufundarea acvatica
Influentarea concentratiei unor substante biologice si medicamente folosite in
sange
Convertirea angiotensinei I in angiotensina II prin actiunea enzimei convertoare
de angiotensina
Pot servi drept un strat de protectie moale, absorbant al socurilor pentru inima, pe
care o flancheaza
Imunoglobulina A este secretata in secretia bronsica si protejeaza impotriva
infectiilor respiratorii
Mentin sterilitatea prin productia de mucus ce contine compusi antimicrobieni.
Mucusul contine glicoproteine (mucizina, lactoferina, lizozina, lactoperoxidaza).
Putem gasi si proteinele de oxidaza dubla ce genereaza peroxid de hidrogen (util in
sinteza antimicrobiana endogena).
Actiunea escalatorie a cililor reprezinta un important mecanism de aparare
impotriva infectiilor respiratorii. Particulele de praf si bacteriile din aerul inhalat sunt
captivate de stratul de mucus prezent pe suprafata cailor respiratorii si sunt miscate
in sus catre faringe prin actiunea ascendenta ritmica a cililor.
Ofera flux de aer pentru crearea sunetelor vocale
Servesc drept rezervor de sange. Volumul de sange al plamanilor este de

aproximativ 450 ml in medie, aproape 9% din volumul total de sange din intregul
sistem circulator. Cantitatea poate fluctua usor intre jumatate si dublu fata de nivelul
normal. Pierderea sangelui din circulatia sistemica prin hemoragie poate fi partial
compensata prin suntarea sangelui din plamani in vasele de sange sistemice.
Doamna doctor Luminita Anghel, Medic specialist Pneumologie, MEDAS
Unirea ne-a raspuns la urmatoarele intrebari:
1. Cum se diferentiaza plamanii sanatosi de cei bolnavi din punct de vedere
anatomic?
In afara de anamneza si examenul clinic exista o serie de investigatii precum:
radiografie pulmonara, spirometrie, bronhoscopie, examen computer tomograf
torace in urma carora se poate stabili cu certitudine daca exista sau nu o afectiune
pleuropulmonara.
2. Ce analize sunt utile in examinarea lor si in ce mod se efectueaza?
Investigatiile utile pentru diagnosticul bolilor pulmonare sunt reprezentate de:
- radiografie cardiopulmonara- aduce importante date in patologia respiratorie, este
o investigatie neinvaziva usor de realizat
- explorari functionale respiratorii respectiv: spirometrie simpla si cu test
bronhodilatator- metoda neinvaziva si foarte precisa de apreciere a functiei
pulmonara, necesara in principal pentru diagnosticul bolilor obstructive pulmonare
dar si in pneumopatiile interstitiale difuze
- bronhoscopia- reprezinta o metoda de explorare endoscopica a arborelui
traheobronsic utila in principal in stadializarea si examenul hisopatologic al
neoplasmului bronhopulmonar, dar si in alte afectiuni pulmonare
- tomografia computerizata de torace, aduce de asemenea
date esentiale in formularea diagnosticului si in stadializarea
bolilor pulmonare
3. Ce anume afecteaza cel mai mult plamanii (fumat, poluare
etc.) in afara de afectiunile medicale asociate?

In ceea ce priveste factorii de risc implicati in aparitia bolilor pulmonare acestia sunt
reprezentati de: fumat- cu rol demonstrat in aparitia cancerului bronhopulmonar si a
bronhopneumopatiei cronice obstructive, poluanti atmosferici, medii industriale
poluante: turnatorii, medii de sudura, vopsitorii, solventi volatili si, nu in ultimul rand
ca importanta, infectiile respiratorii repetate, favorizeaza de asemenea aparitia
bolilor pulmonare cronice.