Economia unei tari implica activitatea unui foarte mare numar de unitati economice care efectueaza operatii complexe de natura diferita, pentru a produce, a finanta, a asigura, a redistribui si a consuma bunuri. Dintr-un asemenea proces rezulta activitatea economica sau economia unei tari, care se realizeaza prin totalitatea actiunilor intreprinse de unitatile ce o compun. Termenul de agent economic utilizat in literature economica, se foloseste adesea sinonim cu termenul de subiect economic, operator economic sau centura de decizie economico-financiara etc. Oricare ar fi termenul folosit, sensul general este Acela de participant la viata economica. Agentii economici sunt personae sau grupuri de personae fizice si/sau juridice care, in calitatea de participant la viata economica, indeplinesc roluri si au comportamente economice similar. Agentii economici (individuali si agregati) se delimiteaza intre ei pe baza urmatoarelor criteria: functiile economice indeplinite; formele de organizare a activitatilor; modul de folosire a factorilor de productie; resursele si instrumentele de care dispun; comportamentul pe care il au in economia de piata; formele institutional-juridice de organizare. Trebuie precizat ca agentul economic nu se identifica cu subiectul de proprietate. Mai intai, unul si acelasi agent economic este legat de toate formele de proprietate si se poate exprima prin oricare dintre subiectii de proprietate. In al doilea rand, subiectii de proprietate au existat si vor exista intotdeauna, in timp ce agentii economici institutionalizati au aparut doar in economia moderna de schimb monetar.
In al treilea rand, subiectii de proprietate se delimiteaza intre ei dupa
bunurile economice care le apartin, in timp ce agentii economicii se diferentiaza prin functiile majore pe care le indeplinesc, dupa sensul in care sunt folosite bunurile, dupa forma institutionala in care se constituie, indifferent de proprietarul lor. In Sistemul Largit al Conturilor Nationale (S.L.C.N.), se foloseste un clasament al unitatilor economice care se bazeaza, concomitant, pe organizarea institutionala si pe functia (operatiunea) principal exercitata, rezultand sapte grupe de unitati economice: 1.Societatile comerciale nefinanciare sunt acele unitati institutionale care au drept functie principala producerea de bunuri si servicii comerciale nefinanciare si care au drept sursa principala de venit vanzarea propriei productii. Societatile comerciale pot fi privat-particulare, publice si mixte. 2. Institutiile bancar-financiare si de credit sunt unitatile a caror functie principal este de a finanta, adica de a colecta, de a transfera si de a repartiza disponibilitatile financiare. Ele presteaza servicii financiare comerciale. Rolul acestor unitati consta, deci, in a pune in legatura, pe baze comerciale, subiectii economici care se afla in cautare de fonduri cu cei care cauta plasamente. Resursele lor constau, in principal, din fonduri provenind din angajamente financiare contractate. 3. Intreprinderile si societatile de asigurare formeaza acel sector institutional, a carui caracteristica principal este aceea de a garanta plata unor sume in caz de realizare a unui risc asigurabil sau asigurat. 4. Administratiile publice se caracterizeaza printr-o dubla functie principal: a) prestarea de servicii necomerciale destinate intregii colectivitati; b) efectuarea unor operatiuni de redistribuire a veniturilor si a bogatiei. 5. Administratiile private reprezinta acel agent economic care grupeaza organismele private fara scop lucrativ (organizatii, asociatii, fundatii, etc) care au ca functie principal prestarea de servicii marfa pentru populatie. Resursele lor financiare provin in principal din contributii voluntare, cotizatii, venituri pe proprietati. 6. Familiile (menajele, gospodariile familiale) sunt acele unitati a caror functie principal consta in a consuma si, eventual, ca intreprinzatori individuali, de a oferi bunuri material si servicii comerciale, nfinanciare. Resursele acestora
provin din: remunerarea factorilor de productie (munca, pamant, capital);
transferurile de resurse din alte sectoare institutionale; vanzarile de bunuri si servicii din productie proprie. 7. Strainatatea (exteriorul sau restul lumii) este agentul economic care desemneaza celelalte economii nationale si unitatile lor autonome (nerezidente), cu care agentii economici interni, rezidenti, intra in tranzactii economice. In aceasta categorie intra si administratiile straine si international aflate pe teritoriul tarii de referinta. Strainatatea grupeaza unitatile nerezidente, in masura in care efectueaza operatii cu unitatile rezidente, evidentierea opreatiilor respective oferinde o imagine de ansamblu a tranzactiilor economice care leaga economia nationala cu restul lumii: operatii referitoare la creante asupra strainatatii, la angajamentele tarii, operatii de import si export, etc.
2. Fluxurile economice si circuitul economic
Economia oricarei tari este o realiatate extreme de complexa care se manifesta pintr-un imens volum de operatii si tranzactii ce se deruleaza intre numerosi agenti economici, apartinand fie tarii respective, fie restul lumii. Ansamblul legaturilor, tranzactiilor, operatiilor si transferurilor realizate intre agentii economici dintr-o economie, in decursul unei perioade de timp, de regula un an, se numesc fluxuri economice. Totalitatea fluxurilor economice dintr-o economie formeaza circuitul economic. Pentru evidentierea fluxurilor economice se porneste de la ipoteza ca ele se deruleaza in cadrul unui circuit economic inchis,