Introducere

Pielea sau tegumentul este derivatul conjunctivo-epitelial care

acopera toata suprafata corpului.

Pielea reprezinta o suprafata receptorie extrem de vasta,

care asigura o sensibilitate diversa, protejeaza corpul de leziuni
mecanice si microorganisme, participa la secretarea unor
produse finale ale metabolismului si indeplineste de asemenea
un important rol de termoregulatie, executa functiile de
respiratie, contine rezerve energetice si leaga mediul
nconjurator cu tot organismul.

Pielea corpului omenesc are o suprafata cuprinsa intre

1,5m-1,8m si o grosime de 1-4 mm.

Suprafata

Suprafata pielii nu e uniforma, pe ea fiind prezente orificii,

cute si proeminente. Orificiile sunt de 2 tipuri: mari, conducand
in cavitatile naturale (gura, nas) si mici, de-abia vizibile cu
ochiul liber.
Culoarea pielii depinde de cantitatea de pigment melanic
care confera nuante, de la pielea alba prin lipsa pigmentului,
pana la cea neagra, datorita excesului de melanina; cantitatea
de melanina din organism este determinata genetic.
Greutatea totala a pielii este in medie de 14 -16 kg, din care
circa 15% reprezinta hipodermul (cu variatii largi in raport cu
corpolenta), 5% dermul si sub 1% epidermul.

functia de aparare,
impiedica:patrunderea unor agenti patogeni in organism;
Functiile
pielii

functia termoregulatoare, ajuta la mentinerea unei temperaturi constante a corpului;

functia de aparare fata de razele ultraviolete, unde stratul cornos stratum corneum
absoarbe si reflecta cam 50% din radiatii; absorbirea radiatiilor se realizeaz prin
pigmentul din piele, melanina, producand bronzarea pielii;
functia imunologica, este realizata de celulele Langerhans din piele.
functia de organ de simt, este una din functiile de comunicare a pielii cu mediul
nconjurator, aceasta fiind ndeplinita de urmatorii receptori:
de durere (fiind pana la 200/cm2);
de presiune (corpusculii Vater-Pacini);
termoreceptorii (corpusculii Krause);
receptorii la intindere (corpusculii Ruffini);
receptorii tactili, care sunt mai desi la buze, degete, limba si organele genitale
externe (corpusculii Meissner si celulele Merkel).
pielea ca rezervor de celule embrionare, aceasta functie este folosita in chirurgie in
transplanturi.

Structura

Histologic, pielea este alcatuita din trei

straturi principale:
1. Epidermul, se dezvolta din ectoderm.
2. Dermul, se dezvolta din mezoderm.
3. Hipodermul, se dezvolta din mezoderm.

Straturi

1. EPIDERMUL

Epidermul este alcatuit dintr-un epiteliu stratificat si

pavimentos, cornificat, celulele sale fiind in
permanenta regenerare; tesutul este lipsit de vase
sangvine.
Celulele epidermului se impart, dupa origine,
aspect microscopic si functii, n doua linii distincte:
- keratinocite, care constituie marea majoritate a
masei celulare;
- melanocite, mult mai putin numeroase.

Keratinocitele si melanocitele, aspect

microscopic.

Clasificare:
a)

Stratul bazal sau generator este cel mai profund, fiind n contact cu
membrana bazala.
b) Stratul spinos este situat imediat deasupra celui bazal, din care
provine. n mod normal, el este alcatuit din 6-15 randuri de celule
poliedrice.
c) Stratul granulos formeaza bariera REIN, care impiedica pierderea
apei.
d) Stratul lucid numit si stratul cornos bazal e format din celule bogate
in glicogen, eleidina i grasimi.
e)

Stratul cornos, este alcatuit din doua straturi: cornos profund

(conjunct) si cel superficial (disjunct) numit si exfoliator.

2. DERMUL

Constituie scheletul rezistent conjunctivo-fibros al pielii.

Este compus din doua straturi: superficial subepidermic
care cuprinde papilele dermice si o zona subtire situata sub ele
si stratul profund numit dermul propriu-zis sau corionul, mult
mai gros si mai rezistent fiind compus preponderent din fibre
colagenice, elastice si reticulare.
Substanta fundamentala afara de mucopolizaharide acide e
bogata in apa, contine saruri (mai ales Na si Ca), proteine,
glicoproteine si lipoproteine, glucoza (care la acest nivel are o
concentraie identica cu cea din plasma, in timp ce n epiderm
este redus la 1/3).

3. HIPODERMUL

Este stratul cel mai profund al pielii, alcatuit din:

a) tesut conjunctiv lax, bogat in celule adipoase
b) glomerulii glandelor sudoripare
c) reteaua vasculara si limfatica subcutanata
d) receptori nervosi ca: - corpusculii Pacini
- corpusculii Golgi
- cosuletele nervoase
e) fascicule conjunctive

Anexele pielii

Anexele sunt reprezentate de :

- fanere, anexele pielii care protejeaza organismul;
- unghii, lama cornoasa cheratinizata ce acopera fata dorsala a
extremitatii degetelor;
- par, este alcatuit din dou prai: una externa, vizibila, tija si
cealalta ascunsa profund in derm, foliculul pilosebaceu sau
radacina. Tija se dezvolta din epiderm i este cornoasa,
flexibila, elastica iar foliculul pilosebaceu reprezinta o
invaginatie in profunzime a pielii, care prin virful sau ajunge
pana in hipoderm. El contine firul de par si are anexate glanda
sebacee si un fir muscular neted piloerector.

Anatomia unghiei

Unghia se formeaza de la radacina. Ea se intareste prin asa

numitul proces de cheratinizare. La inceput nu creste bine
fixata pe patul unghiei, fapt recunoscut prin culoarea mai
deschisa a semilunei. O data cu cresterea sa aceasta se
subtiaza, fixandu-se din ce in ce mai bine de patul unghiei
obtinand astfel o culoare roz. Procesul dezvoltarii se finalizeaza
dupa o perioada de 3-5 luni. Vara creste mai repede decat
iarna, s-a observat de asemeni un ritm mai accelerat de
dezvoltare a unghiilor la femeile insarcinate. Un alt detaliu
interesant: la dreptaci cresc unghiile de la mana dreapta mai
repede decat la mana stanga si viceversa. Se pare ca
dezvoltarea lor depinde de vitalitatea individului si schimbul
constant de substante si materiale.

Unghia este in principiu formata din cheratina, apa

si grasimi, calciu si fier.

Radacina (supranumita si matrice) este partea vie

a unghiei. Acolo se produc celulele noi, care resping
celulele moarte spre exterior astfel formand partea
vizibila a unghiei. Calitatea si vitalitatea celulelor
produse in matrice sunt responsabile pentru aspectul
unghiei. Aceste celule formeaza suprafata cornoasa
pana la marginea unghiei. Atata timp cat cresterea
nu este afectata de infectii sau alte leziuni ea poate
sa ajunga la un ritm de crestere de 2-3 milimetri pe
luna.

Patul unghiei: reprezinta prelungirea radacinii si

este de fapt purtatorul lamei cornoase. Este format
din numeroase striatii mici care sustin lama
cornoasa. Unghia este intinsa pe toata suprafata
patului in afara de terminatia exterioara, marginea
libera a unghiei. Semiluna este numita astfel din
cauza formei sale. Semiluna alba formeaza
prelungirea radacinii, insa este foarte vizibila numai
la degetul mare.

Semiluna a capatat acest nume datorita formei sale. Culoarea ei alba

delimiteaza prelungirea radacinii unghiei si este mai vizibila la degetul mare
Lama cornoasa: este marginita pe de-o parte de semiluna si pe de alta parte
de extremitatea libera a unghiei. Ea este formata din celule albuminoide care
nu contin nici sange si nici celule nervoase si provin din radacina unghiei.
Celulele formeaza trei straturi suprapuse a caror unire este sustinuta de o
substanta formata din apa si grasimi dar nu au toate aceeasi consistenta. Cea
superioara este cea mai dura, cea mijlocie mai putin si cea de jos este mai
moale.

Extremitatea libera: este separata de deget. De aceea este partea cea mai
expusa pericolelor, loviturilor de diferite feluri, crapaturilor si pilitului nepriceput.
Cuticula: este o parcela mica de piele care incadreaza lama cornoasa in trei
parti. Cuticula reiese din piele si produce la randul ei celule respingandu-le pe
cele moarte. Aceste celule noi se stabilesc pe suprafata unghiei, apoi se intind
odata cu cresterea pana in punctul cand se rup daca nu sunt ingrijite. Cuticulele
neingrijite fac unghia sa para mai mica decat este, exista chiar cazuri in care
incetinesc cresterea unghiei.

Factorii ce influenteaza cresterea

unghiilor

Influenta de hranire: cresterea este incetinita la oamenii care

au carente de vitamine si aminoacizi. Unghiile, asemeni
parului, au nevoie de un flux constant de aprovizionare cu
aminoacizi, pentru o dezvoltare sanatoasa. Vitaminele A si D
sunt si ele necesare ( faciliteaza prelucrarea calciului prin
celulele radacinii ). Insa si lipsa vitaminelor din grupa B duce la
lezari. Fierul este esential in constructia formei: lipsa de fier
poate duce la deformari ale unghiei.

Glande
A. Glandele sebacee

La fiecare folicul pilos este anexata o glanda sebacee.

Produsul lor, numit sebum, este format dintr-o substanta de
secretie grasoasa, pe care celula o colecteaza din grasimile din
sange si care face ca firele de par si epiderma sa fie
impermeabile. Sebumul se elimina prin spatiul dintre par si
teaca lui. El are rolul de a lubrifia parul si tegumentele.
Cand secretia acestor glande este insuficienta, pielea devine
uscata, iar atunci cand este exagerata da nastere la seboree.
Glandele sebacee stau sub influenta glandelor sexuale;
aparitia seboreei coincide cu aparitia pubertatii.

Glande
B. Glandele sudoripare

Spre deosebire de glandele sebacee, acestea se gasesc pe toata suprafata pielii,

in adancul dermei, formate dintr-o aglomerare de canale sudoripare, avand rolul
indispensabil in reglarea temperaturii corporale, fiind mai numeroase si mai
dezvoltate in anumite regiuni. Secretia glandelor sudoripare poarta numele de
sudoare.
Sudoarea este un lichid limpede putin sarat, cu miros caracteristic, care variaza de
la individ la individ. Este bogat in saruri minerale si acizi volatili. In cazuri de
imbolnavire, poate contine uree si zahar. Secretia glandelor sudoripare se revarsa
continuu la suprafata pielii, totusi este imperceptibila. Transpiratia in timp ce se
evapora, ne raceste corpul. Glandele sudoripare pe perioada unei zile produc 600800 de ml de transpiratie. In zilele foarte calduroase insa, putem evapora chiar si 2
litri de sudoare.
Un om are in total in jur de 3 milioane de glande sudoripare, greutatea totala
atigand 100 de grame. Exista destul de multe glande sudoripare pe fata, subrat, in
palma, si in talpa.