ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris
CZU: 657.47(478)(043)

ALEXANDRU NEDERIŢA

PROBLEME METODOLOGICE
ALE CONTABILITĂŢII VENITURILOR
ŞI CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDERII

Specialitatea 08.00.12 – Contabilitate; audit; analiză economică

AUTOREFERAT
al tezei de doctor habilitat în economie

Chişinău – 2007
 Teza a fost elaborată la catedra „Contabilitate şi audit”
Academia de Studii Economice din Moldova

Consultant ştiinţific: Viorel ŢURCANU, doctor habilitat în economie,

profesor universitar

Referenţi oficiali: Vladimir IACUŞENCO, doctor habilitat în economie,

profesor universitar
Neculai TABĂRĂ, doctor în economie,
profesor universitar, Iaşi, România
Ludmila COBZARI, doctor habilitat în economie,
profesor universitar

Susţinerea va avea loc la 01 februarie 2008, ora 1400, în şedinţa Consiliului

Ştiinţific Specializat DH 32.08.00.12-10 din cadrul Academiei de Studii Economice
din Moldova, pe adresa: MD – 2005, or. Chişinău, str. Căpriana 50, blocul „C”,
etajul 2, biroul 210.

Teza şi autoreferatul pot fi consultate la Biblioteca Naţională, Biblioteca

Academiei de Studii Economice din Moldova şi pe site-ul www.cnaa.acad.md.

Autoreferatul a fost expediat la 25 decembrie 2007

Secretar ştiinţific
al Consiliului Ştiinţific Specializat,
doctor în economie Ludmila GRABAROVSCHI

Consultant ştiinţific,
doctor habilitat în economie Viorel ŢURCANU

Autor Alexandru NEDERIŢA

–2–
 I. CARACTERISTICA GENERALĂ A TEZEI
Actualitatea temei investigate şi gradul de studiere a acesteia. Integrarea
Republicii Moldova în spaţiul economic european condiţionează necesitatea
armonizării contabilităţii cu Directivele Europene şi Standardele Internaţionale de
Raportare Financiară (IFRS). Aceasta se referă, în special, la contabilitatea
veniturilor şi cheltuielilor care, după metodologia şi mecanismul de realizare, este
unul dintre cele mai importante şi dificile sectoare de evidenţă a oricărei
întreprinderi. În cadrul sectorului de evidenţă nominalizat se formează un şir de
indicatori financiari care servesc drept bază pentru determinarea obligaţiilor fiscale,
elaborarea bugetelor întreprinderii, luarea deciziilor manageriale şi economice. În
exactitatea şi oportunitatea calculului indicatorilor enunţaţi sînt cointeresate toate
categoriile de utilizatori ai rapoartelor financiare.
Informaţiile contabile despre venituri şi cheltuieli au o deosebită valoare şi la
nivel macroeconomic. Ele contribuie la soluţionarea celor mai diverse probleme
cum ar fi: crearea unui mediu de afaceri favorabil pentru atragerea investiţiilor
străine; estimarea performanţelor întreprinderilor în onorarea obligaţiilor faţă de stat
şi partenerii de afaceri; dezvoltarea sectorului public prin majorarea veniturilor
bugetare datorită colectării impozitelor, taxelor şi altor plăţi calculate în baza
datelor contabile; monitorizarea şi exercitarea controlului asupra întreprinderilor cu
proprietate de stat; combaterea tranzacţiilor ilegale; asigurarea la nivel internaţional
a comparabilităţii indicatorilor macroeconomici etc.
Actualmente, lipsesc investigaţii complexe referitoare la componenţa, modul
de clasificare, recunoaştere, evaluare şi contabilizare a veniturilor şi cheltuielilor
întreprinderilor autohtone. De asemenea, nu sînt abordate şi soluţionate problemele
contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor la întreprinderile micului business, de
transport auto, în companiile de leasing şi cooperativele de întreprinzător. În plus,
baza normativă a contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor întreprinderilor din
Republica Moldova este incompletă şi necesită modernizare în concordanţă cu
normele şi principiile contabile internaţionale.
Circumstanţele expuse mai sus confirmă actualitatea temei investigate şi
condiţionează necesitatea examinării profunde a problemelor privind contabilitatea
veniturilor şi cheltuielilor şi a perfecţionării acesteia în conformitate cu cerinţele
internaţionale şi nivelul actual de dezvoltare economică a întreprinderilor autohtone.
Prezenta teză este prima lucrare ştiinţifică, elaborată în Republica Moldova, în
care sub aspect complex sînt abordate problemele teoretico-metodologice şi
aplicative ale contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor la nivel de întreprindere, în
funcţie de sistemele contabile şi particularităţile unor sectoare şi ramuri ale
economiei naţionale. Cercetările anterioare efectuate în acest domeniu de savanţii
autohtoni se referă doar la unele elemente de venituri şi cheltuieli şi nu pot servi
drept bază de modernizare a contabilităţii elementelor nominalizate în condiţiile
implementării IFRS la întreprinderile din Republica Moldova.
În cadrul cercetării au fost luate în considerare rezultatele investigaţiilor
ştiinţifice ale savanţilor din alte ţări, precum şi prevederile reglementărilor contabile
internaţionale.
–3–
 Scopul tezei constă în aprofundarea bazelor teoretice, dezvoltarea metodologiei
contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor întreprinderilor şi fundamentarea direcţiilor
principale de perfecţionare a acesteia în conformitate cu cerinţele economiei de
piaţă şi normele internaţionale.
Realizarea acestui scop a condiţionat următoarele sarcini ale cercetării:
• dezvoltarea conceptelor şi principiilor contabile fundamentale aferente
veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii;
• delimitarea şi analiza problemelor privind recunoaşterea şi evaluarea
elementelor diverse de venituri şi cheltuieli;
• relevarea aspectelor metodologice generale ale contabilităţii veniturilor şi
cheltuielilor;
• elaborarea metodologiei de contabilizare a veniturilor şi cheltuielilor aferente
activităţilor ordinare şi evenimentelor extraordinare ale întreprinderii;
• specificarea particularităţilor şi fundamentarea căilor de modernizare a
contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor întreprinderilor din diferite sectoare
şi ramuri ale economiei naţionale;
• fundamentarea economică a recomandărilor cu privire la ajustarea veniturilor
şi cheltuielilor înregistrate eronat în cursul perioadei de gestiune curente;
• aprecierea consecinţelor fiscale ale faptelor economice generatoare de
venituri şi cheltuieli;
• abordarea problematicii aferente generalizării şi prezentării informaţiilor
privind veniturile şi cheltuielile în rapoartele financiare ale întreprinderii;
• implementarea recomandărilor privind perfecţionarea contabilităţii
veniturilor şi cheltuielilor la întreprinderile autohtone.
Obiectul cercetării îl constituie fluxurile informaţionale aferente veniturilor şi
cheltuielilor întreprinderilor din diferite sectoare şi ramuri ale economiei naţionale.
Obiectul cercetării are un caracter multilateral şi include toate etapele exerciţiului
contabil.
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al cercetării îl constituie conceptele şi
principiile contabile fundamentale, precum şi lucrările savanţilor de notorietate în
domeniul contabilităţii ca Anthony R., Needles B., Anderson H., Caldwell J., Hendriksen S.,
Van Breda M., Gray S., Reece J., Baetge I., Rice A., Mathews M., Perera M., Colasse B.,
Dubrulle L., Perechon C., Raffournier B., Rousse F., Feleagă N., Deaconu A., Duţescu A.,
Horomnea E., Ionaşcu I., Paraschivescu D., Pântea I., Pop A., Ristea M., Răileanu V.,
Tabără N., Butîneţ F., Cebanova N., Vasilenko Iu., Goriţki N., Nikolaeva S., Novikov D.,
Novodvorski V., Palii V., Semenihina V., Vereşceaghin S., Bucur V., Frecăuţeanu A.,
Tuhari T., Ţurcanu V. etc.
Complexitatea cercetării faptelor economice generatoare de venituri şi
cheltuieli a impus şi studierea lucrărilor ştiinţifice ale savanţilor moldoveni în
domeniul managementului financiar şi fiscalităţii: Cobzari L., Doga V., Hîncu R.,
Hrişcev E., Manole T. etc.
Metodologia de investigaţie cuprinde abordări generale şi specifice privind
noţiunile, clasificarea, recunoaşterea, evaluarea, fundamentarea documentară,

–4–
reflectarea veniturilor şi cheltuielilor întreprinderilor în registre, conturi contabile şi
în rapoarte financiare. Pentru efectuarea cercetărilor s-au utilizat metoda dialectică
de cunoaştere a materiei, fenomenelor şi proceselor cu componentele ei – analiza,
sinteza, inducţia, deducţia, precum şi metodele inerente disciplinelor economice –
observarea, compararea, selectarea, gruparea etc.
Suportul informaţional al tezei îl constituie actele legislative şi normative în
domeniul contabilităţii şi fiscalităţii din Republica Moldova şi din alte ţări, datele
Biroului Naţional de Statistică, buletinele informative ale Băncii Mondiale,
Consiliului Comunităţii Europene şi Consiliului pentru Standardele Internaţionale
de Contabilitate.
Noutatea ştiinţifică a tezei vizează următoarele elemente inovaţionale:
• aprofundarea şi dezvoltarea teoretică a noţiunilor de venituri şi cheltuieli;
• fundamentarea unor criterii noi de clasificare a veniturilor şi cheltuielilor şi a
tipurilor de activităţi ale întreprinderii;
• elucidarea şi soluţionarea problemelor aferente recunoaşterii şi evaluării
veniturilor şi cheltuielilor, cu identificarea conceptelor şi principiilor
contabile fundamentale şi concretizarea modului de aplicare a acestora;
• perfecţionarea modului de elaborare a politicii de contabilitate şi
concretizarea regulilor generale aferente perfectării documentare şi aplicării
registrelor contabile;
• elaborarea unui nomenclator nou al conturilor de venituri şi cheltuieli;
• fundamentarea necesităţii de modificare a structurii, modului de întocmire şi
de prezentare a rapoartelor financiare privind veniturile şi cheltuielile în baza
respectării caracteristicilor calitative şi semnificaţiei indicatorilor
corespunzători în luarea deciziilor economice şi manageriale de către
utilizatorii informaţiilor financiare;
• dezvoltarea metodologiei contabilizării veniturilor şi cheltuielilor aferente
bunurilor vîndute, serviciilor prestate, activelor transmise în folosinţă
terţilor, creanţelor şi datoriilor cu termenul de prescripţie expirat, rezultatelor
inventarierii, diferenţelor de sumă, evenimentelor extraordinare, impozitului
pe profit şi altor fapte economice;
• determinarea direcţiilor de perfecţionare a contabilităţii veniturilor şi
cheltuielilor întreprinderilor micului business, inclusiv prin armonizarea
regulilor contabile şi fiscale;
• elucidarea şi soluţionarea problemelor contabilităţii veniturilor şi
cheltuielilor specifice întreprinderilor de transport auto;
• elaborarea unei metodologii noi de contabilizare a veniturilor şi cheltuielilor
din contractele de leasing financiar şi operaţional;
• fundamentarea modului de evidenţă a veniturilor şi cheltuielilor provenite
din aplicarea rabaturilor (adaosurilor) cooperatiste.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a tezei. Argumentările
ştiinţifice, elaborările metodologice şi instrumentele lor de implementare relevate în
teză au importanţă teoretică şi caracter aplicativ.
–5–
Semnificaţia teoretică a tezei rezultă din următoarele investigaţii:
• analiza abordărilor naţionale şi internaţionale asupra noţiunilor de venituri şi
cheltuieli, în baza respectării legăturii cauză şi efect, primarului şi
secundarului, şi formularea definiţiilor noi ale acestora;
• specificarea şi dezvoltarea conceptelor şi principiilor contabile fundamentale;
• argumentarea economică a unor criterii noi de clasificare a veniturilor şi
cheltuielilor şi a tipurilor de activităţi ale întreprinderilor;
• generalizarea, completarea şi dezvoltarea criteriilor de recunoaştere şi a
condiţiilor de evaluare a veniturilor şi cheltuielilor în concordanţă cu
cerinţele internaţionale;
• perfecţionarea modului de întocmire a compartimentului privind veniturile şi
cheltuielile din cadrul politicii de contabilitate a întreprinderii;
• fundamentarea economică a regulilor de funcţionare a conturilor de venituri
şi cheltuieli;
• dezvoltarea metodologiei contabilizării elementelor diverse de venituri şi
cheltuieli;
• fundamentarea şi recomandarea variantelor de evidenţă a veniturilor şi
cheltuielilor întreprinderilor micului business, în funcţie de sistemul contabil
aplicat.
Valoarea aplicativă a tezei se confirmă prin:
• utilizarea în practică a recomandărilor aferente elaborării şi perfecţionării
compartimentului privind veniturile şi cheltuielile din cadrul politicii de
contabilitate;
• aplicarea documentelor primare, conturilor şi a schemelor de formule
contabile pentru evidenţa veniturilor şi cheltuielilor din vînzarea bunurilor şi
prestarea serviciilor;
• identificarea avantajelor şi limitelor aplicării în practica contabilă a
întreprinderilor a metodelor de evaluare curentă a bunurilor vîndute;
• realizarea în practică a modului de contabilizare a veniturilor şi cheltuielilor
ocazionate de returnarea şi reducerea preţurilor la bunurile vîndute în condiţiile
utilizării diferitelor variante de decontare între vînzători şi cumpărători;
• aplicarea recomandărilor privind perfecţionarea contabilităţii veniturilor şi
cheltuielilor provenite din decontarea creanţelor şi datoriilor cu termenul de
prescripţie expirat, plusurile şi lipsurile de bunuri constatate la inventariere,
recuperarea prejudiciului material, sancţiunile pecuniare, facilităţile fiscale,
diferenţele de sumă şi din alte fapte economice;
• stabilirea componenţei şi aplicarea în practica contabilă a nomenclatorului
articolelor de venituri şi cheltuieli extraordinare şi schemelor de
contabilizare a acestora, cu utilizarea conturilor noi propuse de către autor;
• implementarea modului de evidenţă a veniturilor şi cheltuielilor
întreprinderilor micului business în condiţiile sistemelor contabile în partidă
simplă şi simplificat în partidă dublă;

–6–
 • utilizarea modului de contabilizare a veniturilor şi cheltuielilor aferente
consumului de carburanţi, exploatării anvelopelor şi deservirii tehnice a
mijloacelor de transport auto;
• aplicarea metodologiei de contabilizare a veniturilor şi cheltuielilor din
contractele de leasing financiar şi operaţional;
• implementarea propunerilor privind contabilizarea rabaturilor (adaosurilor)
cooperatiste şi altor elemente de venituri şi cheltuieli specifice
cooperativelor de întreprinzător.
Implementarea practică. Recomandările şi opţiunile autorului privind
perfecţionarea contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor au fost utilizate la elaborarea Legii
contabilităţii (în redacţie nouă); Standardului Naţional de Contabilitate (SNC) 1
“Politica de contabilitate”, SNC 4 “Particularităţile contabilităţii la întreprinderile
micului business”, SNC 17 “Contabilitatea arendei (leasingului)”, SNC 18 “Venitul” şi
SNC 23 “Cheltuieli privind împrumuturile”; Comentariilor privind aplicarea SNC 1,
SNC 18 şi SNC 23; Planului de conturi contabile al activităţii economico-financiare a
întreprinderilor (Planul de conturi); Indicaţiilor metodice „Particularităţile contabilităţii
în cooperativele de întreprinzător” şi „Reflectarea în evidenţa contabilă a legalizării
capitalului şi amnistiei fiscale” şi a altor acte normative care au fost publicate în
„Monitorul Oficial al Republicii Moldova” şi se aplică în practica contabilă a
întreprinderilor autohtone. Implementarea rezultatelor cercetărilor efectuate este
confirmată prin certificatul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova.
Materialele investigaţiilor sînt utilizate în procesul didactic al instituţiilor de
învăţămînt cu profil economic, precum şi la cursurile de reciclare a cadrelor contabile.
Aprobarea lucrării. Rezultatele cercetărilor efectuate au fost prezentate şi
aprobate la 12 conferinţe şi simpozioane ştiinţifice internaţionale:
- Simpozionul al III-lea Internaţional “Reformele economice: avantaje şi
dezavantaje”, 16 aprilie, IREI, Chişinău, 2002;
- Simpozionul Internaţional de Ştiinţe Economice, 17–18 mai, Braşov,
România, 2002;
- Simpozionul Internaţional „Probleme regionale în contextul procesului de
globalizare”, 9–8 octombrie, ASEM, Chişinău, 2002;
- Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Rolul ştiinţei şi învăţămîntului
economic în realizarea reformelor economice din Republica Moldova”,
25–26 septembrie, ASEM, Chişinău, 2003;
- Simpozionul Internaţional „70 ani ai Universităţii Agrare de Stat din
Moldova”, 7–8 octombrie, UASM, Chişinău, 2003;
- Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Ştiinţa, businessul, societatea: evoluţii
şi intercolări în condiţiile integrării în spaţiul economic european”, 12–14
februarie, ASEM, Chişinău, 2004;
- Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Racordarea sistemului financiar la
exigenţele integrării europene”, 1–2 aprilie, ASEM, Chişinău, 2004;
- Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Problemele contabilităţii şi auditului în
condiţiile globalizării”, 15–16 aprilie, ASEM, Chişinău, 2005;

–7–
 - Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Politici economice de integrare
europeană”, 23–24 septembrie, ASEM, Chişinău, 2005;
- Международная научная конференция „Проблемы и перспективы
развития сотрудничества между странами Юго-Восточной Европы в
рамках оргaнизации Черноморского Экономического Сотрудничества”,
26–28 сентября, Албена, Болгария, 2006;
- Conferinţă Ştiinţifică Internaţională „Dezvoltarea durabilă a României şi
Republicii Moldova în context european şi mondial”, 22–23 septembrie,
ASEM, Chişinău, 2006;
- Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Creşterea competitivităţii şi dezvoltarea
economiei bazate pe cunoaştere”, 28–29 septembrie, ASEM, Chişinău, 2007.
Scopul şi sarcinile cercetării au determinat următoarea structură a lucrării:
introducere, patru capitole, sinteza rezultatelor obţinute, concluzii şi recomandări,
bibliografia cu 281 titluri, adnotarea şi cuvintele-cheie (în limbile română, engleză
şi rusă). Teza este expusă în 277 pagini, conţinînd 30 tabele, 11 figuri şi 27 anexe.
În Introducere este argumentată actualitatea temei, sînt definite scopul,
obiectul şi sarcinile cercetării, precum şi noutatea ştiinţifică, semnificaţia teoretică
şi valoarea aplicativă a rezultatelor obţinute în cadrul investigaţiilor.
Capitolul 1 „Bazele teoretice şi metodologice ale contabilităţii veniturilor şi
cheltuielilor întreprinderii” prezintă o sinteză a abordărilor naţionale şi internaţionale
privind noţiunile de venituri şi cheltuieli şi a criteriilor de clasificare a acestora. În mod
deosebit sînt investigate problemele teoretice aferente recunoaşterii şi evaluării
elementelor de venituri şi cheltuieli ale întreprinderii, precum şi aspectele metodologice
generale ale contabilităţii elementelor specificate: elaborarea şi perfecţionarea politicii
de contabilitate, dezvoltarea procedeelor metodei contabilităţii aferente fundamentării
documentare, aplicării registrelor şi conturilor contabile, generalizării informaţiilor
privind veniturile şi cheltuielile în rapoartele financiare.
Capitolul 2 „Abordări metodologice şi aplicative privind contabilitatea
veniturilor întreprinderii” conţine cercetări aprofundate ale aspectelor metodologice şi
aplicative privind contabilitatea veniturilor rezultate din vînzarea bunurilor, prestarea
serviciilor, utilizarea activelor de către terţi, decontarea datoriilor cu termenul de
prescripţie expirat, inventarierea bunurilor, recuperarea prejudiciului material,
sancţiunile pecuniare, diferenţele de curs valutar şi de sumă favorabile, evenimentele
extraordinare, impozitul pe profit şi din alte fapte economice.
Capitolul 3 „Abordări metodologice şi aplicative privind contabilitatea
cheltuielilor întreprinderii” tratează problemele contabilităţii cheltuielilor aferente
vînzării şi returnării (reducerii preţurilor) bunurilor, prestării serviciilor, precum şi a
cheltuielilor rezultate din decontarea creanţelor compromise, inventarierea
bunurilor, sancţiunile pecuniare, diferenţele de curs valutar şi de sumă nefavorabile,
evenimentele extraordinare, impozitul pe profit şi din alte fapte economice.
Capitolul 4 „Particularităţile contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor
întreprinderilor din diferite sectoare şi ramuri ale economiei naţionale”
reflectă particularităţile şi direcţiile de perfecţionare a contabilităţii veniturilor şi
cheltuielilor specifice întreprinderilor micului business, organizaţiilor de transport
–8–
auto, companiilor de leasing şi cooperativelor de întreprinzător. Sînt examinate
detaliat şi profund modul şi criteriile inerente de aplicare a sistemelor contabile în
partidă simplă şi simplificat în partidă dublă, precum şi problemele aferente
contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor privind consumul de carburanţi şi lubrifianţi,
utilizarea anvelopelor şi acumulatoarelor, contractele de leasing financiar şi
operaţional, rabaturile (adaosurile) cooperatiste etc.
Concluziile şi recomandările generalizează rezultatele cercetărilor efectuate,
cuprind principalele concluzii şi recomandări privind perfecţionarea contabilităţii
veniturilor şi cheltuielilor întreprinderilor din Republica Moldova.
Publicaţii. Ideile fundamentale ale tezei sînt publicate în 51 de lucrări cu un
volum total de 104,6 c.a., inclusiv o monografie şi 23 articole publicate în reviste şi
culegeri de lucrări ştiinţifice cu recenzii.
Cuvinte-cheie. Venituri, cheltuieli, rezultat financiar, contabilitate,
recunoaştere, evaluare, standard, contabilitate de angajamente, impozit pe profit,
taxă pe valoarea adăugată, politică de contabilitate, document primar, registru
contabil, cont contabil, raport financiar, element contabil, fapt economic, valoare
justă, principii contabile fundamentale, activitate ordinară, eveniment extraordinar.

II. TEZELE FUNDAMENTALE ALE CERCETĂRII

Capitolul 1 „Bazele teoretice şi metodologice ale contabilităţii veniturilor şi
cheltuielilor întreprinderii”. Veniturile şi cheltuielile constituie elemente
contabile legate direct de determinarea rezultatului activităţii economico-financiare
a întreprinderii. Informaţiile despre venituri şi cheltuieli sînt furnizate de către
contabilitate care impune soluţionarea unui şir de probleme teoretice şi
metodologice privind formularea definiţiilor, clasificarea, recunoaşterea, evaluarea,
elaborarea politicii de contabilitate, perfectarea documentelor primare, aplicarea
registrelor de evidenţă, utilizarea conturilor contabile şi întocmirea rapoartelor
financiare privind veniturile şi cheltuielile.
În literatura de specialitate autohtonă şi străină se conţin diverse abordări
asupra noţiunilor de venituri şi cheltuieli care sînt corelate respectiv cu
modificarea capitalului propriu, activelor şi datoriilor, efectului (produsului)
activităţii întreprinderii. Examinarea critică a abordărilor specificate a permis
autorului să aprofundeze noţiunile de venituri şi cheltuieli prin următoarele
definiţii. Astfel, veniturile reprezintă creşteri ale avantajelor economice
înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări/creşteri
ale activelor sau diminuări/stingeri ale datoriilor, care au influenţat
rezultatul net (profitul/pierderea) al anului de gestiune curent, iar
cheltuielile – diminuări ale avantajelor economice înregistrate pe parcursul
perioadei contabile sub formă de ieşiri/diminuări ale activelor sau
apariţii/creşteri ale datoriilor, care au influenţat rezultatul net
(profitul/pierderea) al anului de gestiune curent.
Clasificarea veniturilor şi cheltuielilor pe tipuri de activităţi şi evenimente
extraordinare prevăzută în reglementările contabile actuale şi aplicată la
–9–
întreprinderile autohtone poartă un caracter convenţional, nu este argumentată
economic şi nu stabileşte criterii clare de delimitare a veniturilor şi cheltuielilor
aferente activităţilor de bază. Ea creează dificultăţi considerabile pentru
întreprinderi la calcularea indicatorilor financiari şi fiscali. În baza analizei
opiniilor savanţilor autohtoni şi străini, precum şi a prevederilor reglementărilor
contabile internaţionale, autorul a fundamentat un şir de criterii noi de clasificare
a elementelor de venituri şi cheltuieli, din care cel mai important prevede
gruparea acestora conform destinaţiei (funcţiilor întreprinderii). Acest criteriu
delimitează veniturile şi cheltuielile ca componente ale activităţilor ordinare,
evenimentelor extraordinare şi impozitului pe profit. În teză sînt caracterizate
detaliat grupele de venituri şi cheltuieli specificate şi se propune ca componenţa
acestora să fie stabilită sub aspect complex de către fiecare întreprindere de sine
stătător, în funcţie de semnificaţia, regularitatea obţinerii (efectuării) şi gradul de
influenţă a personalului întreprinderii asupra tranzacţiilor generatoare de venituri
şi cheltuieli.
Recunoaşterea reprezintă o problemă fundamentală a contabilităţii
veniturilor şi cheltuielilor oricărei întreprinderi. Din punct de vedere contabil,
pot fi remarcate două abordări principale privind recunoaşterea veniturilor şi
cheltuielilor: ca un procedeu tehnic al contabilităţii de a reflecta veniturile şi
cheltuielile în evidenţă şi în rapoartele financiare şi ca un proces complex care
cuprinde compararea elementelor de venituri şi cheltuieli cu definiţiile acestora,
stabilirea criteriilor şi a momentului de înregistrare a elementelor specificate în
contabilitate şi în rapoartele financiare. După părerea noastră, a doua abordare
este mai justificată şi corespunde cerinţelor economiei de piaţă şi normelor
internaţionale. În cazul acestei abordări, recunoaşterea veniturilor şi
cheltuielilor trebuie să asigure respectarea criteriilor generale, a conceptelor şi
principiilor contabile fundamentale care sînt detaliat examinate în teză şi
generalizate în figura 1.
Recunoaşterea veniturilor şi cheltuielilor este corelată nemijlocit cu
evaluarea acestora care reprezintă, probabil, cel mai controversat subiect din
contabilitate. Actualmente, noţiunea de evaluare este examinată în două
maniere diferite: în primul rînd, – ca un criteriu de recunoaştere a veniturilor şi
cheltuielilor, şi, în al doilea rînd, – ca o etapă separată a exerciţiului contabil.
Sîntem de părerea că examinarea evaluării ca o etapă separată a exerciţiului
contabil este mai adecvată şi permite tratarea acesteia ca un proces de
determinare a sumelor veniturilor şi cheltuielilor care urmează a fi reflectate în
contabilitate şi în rapoartele financiare ale perioadei de gestiune curente.
Evaluarea contabilă a veniturilor şi cheltuielilor prevede respectarea anumitor
condiţii care sînt prezentate schematic în figura 2.

– 10 –
Figura 1. Recunoaşterea veniturilor şi cheltuielilor perioadei de gestiune curente*
*Sursa: Elaborat de autor

Figura 2. Condiţiile de evaluare contabilă a veniturilor şi cheltuielilor*

*Sursa: Elaborat de autor

– 11 –
 Veniturile şi cheltuielile recunoscute şi evaluate în contabilitate servesc drept
bază pentru determinarea rezultatului financiar şi a celui fiscal. Conform legislaţiei
în vigoare, rezultatul fiscal se determină prin corectarea profitului (pierderii)
contabil cu mărimea diferenţelor ocazionate de divergenţele existente între regulile
contabile şi fiscale. De remarcat că, în cazul recunoaşterii şi evaluării contabile şi
fiscale a veniturilor şi cheltuielilor, apar probleme care rezultă din utilizarea
terminologiei diferite în reglementările contabile şi fiscale actuale. Astfel, noţiunile
cu denumiri identice din reglementările nominalizate au un conţinut diferit şi,
invers, noţiunile cu un conţinut identic au diferite denumiri. Lipsa unei terminologii
unificate creează dificultăţi suplimentare la determinarea indicatorilor contabili şi
fiscali. Considerăm că în contabilitate şi fiscalitate este necesar să se utilizeze o
terminologie unificată. În acest scop, ca bază poate servi terminologia aplicată în
practica mondială şi conţinută în IFRS.
Politica de contabilitate reprezintă un element obligatoriu al exerciţiului
contabil şi, în opinia noastră, trebuie să cuprindă un compartiment distinct privind
elementele de venituri şi cheltuieli. Se recomandă structurarea acestuia în trei
secţiuni: dispoziţii generale, procedee şi metode contabile pentru care actele
normative prevăd diferite variante, procedee şi metode contabile elaborate de
întreprindere de sine stătător. Modul de întocmire a compartimentului privind
veniturile şi cheltuielile în cadrul politicii de contabilitate şi structura acestuia se
propune să fie stabilite de către fiecare întreprindere de sine stătător, în funcţie de
particularităţile activităţii şi necesităţile informaţionale.
Referitor la perfectarea documentară a faptelor economice generatoare de venituri
şi cheltuieli considerăm că este necesar să se acorde întreprinderilor dreptul de perfectare
a documentelor în formă electronică, cu semnătură digitală, cu aceeaşi putere juridică ca
şi documentele întocmite pe suport de hîrtie. Documentele cu regim special trebuie să
fie utilizate în următoarele cazuri: înstrăinarea activelor cu transmiterea dreptului de
proprietate; prestarea serviciilor; transportarea internă a activelor în cadrul entităţii
dezintegrate din punct de vedere teritorial; achiziţionarea bunurilor de la furnizorii
cetăţeni; transmiterea bunurilor în leasing, arendă şi locaţiune. De asemenea, propunem
să se evite întocmirea mai multor documente primare pentru una şi aceeaşi tranzacţie,
indiferent de scopurile utilizării informaţiei contabile.
Registrele de evidenţă a veniturilor şi cheltuielilor aplicate la întreprinderi
urmează a fi îmbinate cu registrele fiscale în scopul excluderii dublării informaţiilor
şi diminuării volumului lucrului contabil. Pentru asigurarea veridicităţii datelor
contabile centralizatoare şi a indicatorilor macroeconomici recomandăm întocmirea
unui registru obligatoriu cum ar fi: Cartea mare, balanţa de verificare sau un alt
registru centralizator, în baza căruia se întocmesc rapoartele financiare.
Nomenclatorul actual al conturilor de venituri şi cheltuieli trebuie perfecţionat,
în funcţie de tipul întreprinderii. S-a argumentat că întreprinderile de interes public
care vor fi obligate să utilizeze IFRS trebuie să elaboreze de sine stătător planuri de
conturi de lucru necesare pentru evidenţa tuturor elementelor contabile, inclusiv a
veniturilor şi cheltuielilor. Pentru întreprinderile cu răspundere limitată şi nelimitată
urmează a fi elaborat un plan de conturi general cu caracter de recomandare care, în
– 12 –
viziunea noastră, trebuie să conţină doar clase şi grupe de conturi. Nomenclatorul
conturilor sintetice, subconturilor şi conturilor analitice se propune să fie stabilit de
către fiecare întreprindere de sine stătător. În tabelul 1 este prezentat un
nomenclator al grupelor şi conturilor sintetice de evidenţă a veniturilor şi
cheltuielilor care a fost elaborat de autorul tezei şi poate fi aplicat la întreprinderile
ce desfăşoară diferite tipuri de activităţi.
Tabelul 1
Nomenclatorul grupelor şi conturilor sintetice
de evidenţă a veniturilor şi cheltuielilor*
Simbolul şi denumirea grupei
Simbolul şi denumirea contului sintetic
de conturi
Clasa 6 „Conturi de venituri”
61 „Venituri din activităţile de 611 „Cifra de afaceri”
bază” 612 „Alte venituri din activităţile de bază”
62 „Venituri din alte activităţi 621 „Venituri din vînzarea activelor pe termen lung”
ordinare” 622 „Venituri financiare”
623 „Venituri din provizioane”
624 „Alte venituri aferente activităţilor ordinare”
63 „Venituri extraordinare” 631 „Venituri din compensaţii pentru recuperarea
pierderilor din calamităţi”
632 „Venituri din alte evenimente extraordinare”
64 „Venituri din impozitul 641 „Venituri din impozitul pe profit curent”
pe profit” 642 „Venituri din impozitul pe profit amînat”
Clasa 7 „Conturi de cheltuieli”
71 „Cheltuieli ale activităţilor de 711 „Costul vînzărilor”
bază” (în cazul clasificării 712 „Cheltuieli comerciale”
cheltuielilor după funcţiile 713 „Cheltuieli generale şi administrative”
întreprinderii) 714 „Alte cheltuieli ale activităţilor de bază”
71 „Cheltuieli ale activităţilor de bază” 711 „Cheltuieli materiale”
(în cazul clasificării cheltuielilor 712 „Cheltuieli cu personalul”
după elemente economice) 713 „Cheltuieli privind amortizarea (uzura, epuizarea)
activelor pe termen lung”
714 „Alte cheltuieli ale activităţilor de bază”
72 „Cheltuieli ale altor activităţi 721 „Cheltuieli privind vînzarea activelor pe termen lung”
ordinare” 722 „Cheltuieli financiare”
723 „Cheltuieli privind provizioanele”
724 „Alte cheltuieli aferente activităţilor ordinare”
73 „Cheltuieli extraordinare” 731 „Cheltuieli privind calamităţile”
732 „Cheltuieli privind alte evenimente extraordinare”
74 „Cheltuieli privind impozitul 741 „Cheltuieli privind impozitul pe profit curent”
pe profit” 742 „Cheltuieli privind impozitul pe profit amînat”
*Sursa: Elaborat de autor

Actualmente, rapoartele financiare privind veniturile şi cheltuielile cuprind

Raportul privind rezultatele financiare şi anexa la acesta. Pentru rapoartele
menţionate sînt prevăzute formulare-tip, care au o structură complicată şi nu asigură
relevanţa, veridicitatea şi comparabilitatea informaţiilor. În plus, Raportul privind
rezultatele financiare se întocmeşte trimestrial, ceea ce majorează considerabil

– 13 –
volumul lucrului contabil. În teză s-a fundamentat necesitatea perfecţionării
rapoartelor financiare privind veniturile şi cheltuielile prin:
• modificarea denumirii Raportului privind rezultatele financiare în Raportul
de profit şi pierdere, după cum este prevăzut în IFRS şi în reglementările
contabile din alte ţări;
• anularea rapoartelor financiare trimestriale;
• renunţarea la formularele-tip ale rapoartelor financiare şi acordarea fiecărei
întreprinderi a dreptului să stabilească de sine stătător structura formularelor
nominalizate;
• corelarea informaţiilor din conturile contabile cu indicatorii din rapoartele
financiare;
• stabilirea nomenclatorului minim de indicatori, care trebuie să fie reflectat în
rapoartele financiare, în scopul asigurării veridicităţii indicatorilor
macroeconomici.
Capitolul 2 „Abordări metodologice şi aplicative privind contabilitatea
veniturilor întreprinderii”. Contabilitatea veniturilor întreprinderii este
condiţionată de natura tranzacţiilor care le generează: vînzarea bunurilor, prestarea
serviciilor, utilizarea activelor întreprinderii de către terţi, decontarea datoriilor cu
termenul de prescripţie expirat, înregistrarea rezultatelor inventarierii, reflectarea
diferenţelor de curs şi de sumă favorabile, producerea evenimentelor extraordinare,
calcularea impozitului pe profit etc.
Veniturile din vînzarea bunurilor care apar în cazul comercializării acestora
terţilor se propune să fie recunoscute în baza criteriilor prezentate în figura 3.

Figura 3. Criteriile de recunoaştere a veniturilor din vînzarea bunurilor*

*Sursa: Elaborat de autor în baza Standardului Internaţional de Contabilitate (IAS) 18 „Venituri
din activităţi curente”

– 14 –
 Evaluarea veniturilor din vînzarea bunurilor urmează a fi efectuată la valoarea
justă a mijlocului de plată primit sau de primit. De remarcat că unii savanţi străini
consideră că valoarea justă nu poate fi mai mică decît valoarea de intrare (costul
efectiv) a bunurilor vîndute şi propun ca reevaluarea bunurilor să fie efectuată
înaintea vînzării acestora, iar diferenţa aferentă să fie decontată la cheltuielile
perioadei de gestiune curente. În scopul respectării cerinţelor IFRS şi SNC, în teză
s-a argumentat că reevaluarea bunurilor înainte de vînzarea acestora nu este
justificată, fiindcă nu corespunde practicilor internaţionale şi nu asigură obţinerea
unor informaţii veridice privind veniturile întreprinderii.
Conform Planului de conturi actual, evidenţa veniturilor din vînzarea bunurilor
se ţine în contul 611 „Venituri din vînzări”. Pentru unificarea modului de colectare
a informaţiilor la întreprinderile care desfăşoară diferite tipuri de activităţi
propunem modificarea denumirii contului nominalizat în «Cifra de afaceri».
La contabilizarea veniturilor din vînzarea bunurilor apar multiple probleme
contabile care, în special, se referă la veniturile rezultate din vînzările cu disconturi, cu
livrări amînate şi în consignaţie. În teză sînt examinate detaliat problemele nominalizate
şi formulate următoarele recomandări principale de soluţionare a acestora:
- disconturile trebuie incluse în componenţa veniturilor doar în cazul acordării
acestora după livrarea bunurilor. În acest scop, propunem aplicarea contului
extrabilanţier 948 «Disconturi acordate» care va asigura obţinerea
informaţiilor aferente sumei disconturilor acordate cumpărătorilor şi utilizate
de către aceştia. Importanţa indicatorilor nominalizaţi este indiscutabilă în
scopurile exercitării funcţiilor analitice şi de control ale contabilităţii;
- veniturile din vînzările cu livrări amînate se recomandă să fie
contabilizate doar în cazul respectării simultane a următoarelor condiţii
care sînt acceptate în practica internaţională: este probabil că se va
efectua livrarea bunurilor; la data vînzării, bunurile sînt disponibile,
identificate şi pregătite pentru vînzare cumpărătorului; cumpărătorul
confirmă în mod clar instrucţiunile de amînare a livrării şi respectă
condiţiile uzuale de plată. Considerăm că bunurile vîndute, dar
neexpediate, trebuie să fie reflectate în categoria celor aflate în custodie,
cu înregistrarea în contabilitatea extrabilanţieră;
- veniturile din vînzarea bunurilor în consignaţie urmează a fi contabilizate la
comitent după comercializarea efectivă a acestora cumpărătorilor.
Transmiterea bunurilor în consignaţie se recomandă să fie înregistrată ca o
corespondenţă internă între subconturile deschise la conturile sintetice de
evidenţă a bunurilor sau ca majorare a creanţelor şi diminuare a valorii de
bilanţ (costului efectiv) a bunurilor respective.
Veniturile din prestarea serviciilor cuprind fluxurile de avantaje economice
aferente serviciilor executate terţilor. Acestea se recomandă să fie recunoscute în
baza criteriilor, care sînt prevăzute în reglementările contabile internaţionale şi
prezentate în figura 4.

– 15 –
 Figura 4. Criteriile de recunoaştere a veniturilor din prestarea serviciilor*
*Sursa: Elaborat de autor în baza IAS 18

Din figura 4 rezultă că criteriile de recunoaştere a veniturilor din prestarea

serviciilor, în principal, coincid cu cele din vînzarea bunurilor, diferenţa constituind
numai natura venitului:
- pentru veniturile din vînzarea bunurilor este important transferul riscurilor şi al
avantajelor semnificative, precum şi al gestiunii, respectiv, al controlului bunurilor;
- pentru veniturile din prestarea serviciilor nu este prevăzut transferul
riscurilor şi al avantajelor semnificative, deoarece, în cazul contractelor de
prestare a serviciilor, dreptul de proprietate asupra rezultatului acestora
nu trece de la antreprenor la beneficiar.
Evaluarea veniturilor din prestarea serviciilor se efectuează, de regulă, în
mărimea valorii acestora (fără TVA), care este stipulată în contract şi confirmată
prin documentul primar justificativ. Mărimea veniturilor din prestarea serviciilor
este condiţionată de metoda de evidenţa a acestora: metoda prestării efective şi
metoda procentului de finalizare. Prima metodă se recomandă pentru aplicare în
cazul în care termenul de prestare a serviciilor nu depăşeşte durata unei perioade de
gestiune, iar a doua metodă – în cazurile în care serviciile, potrivit unuia şi aceluiaşi
contract, sînt prestate în decursul mai multor perioade de gestiune. În teză este
analizat în baza unor exemple concrete modul de contabilizare a veniturilor din
prestarea serviciilor în condiţiile aplicării metodelor sus-menţionate.
Actualul Plan de conturi conţine doar corespondenţa conturilor cu caracter
general aferentă veniturilor din prestarea serviciilor şi prevede înregistrarea acestora
în contul 611 „Venituri din vînzări”. În scopul evidenţei separate a veniturilor
aferente diferitelor tipuri de servicii, s-a argumentat necesitatea divizării contului
menţionat în următoarele subconturi: „Venituri din prestarea serviciilor de
reparaţie”; „Venituri din prestarea serviciilor de instalare şi deservire a bunurilor
vîndute”; „Venituri din ambalarea, încărcarea şi descărcarea bunurilor”; „Venituri
din prestarea serviciilor de transport” etc.
În procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător apar tranzacţii specifice de
prestare a serviciilor, care generează venituri din abonamente şi sub formă de
comisioane. Modul de evidenţă a veniturilor din aceste tranzacţii nu este
reglementat sub aspect normativ şi abordat suficient în literatura de specialitate. În
acest context, în teză se recomandă:
– 16 –
 - contabilizarea veniturilor din abonamente, în funcţie de caracterul acestora:
nerambursabil sau rambursabil. În primul caz sumele încasate din vînzarea
abonamentelor trebuie reflectate în componenţa veniturilor anticipate, cu
decontarea ulterioară la veniturile perioadei curente de gestiune, pe măsura
prestării serviciilor. Această modalitate de contabilizare este condiţionată de
principiile concordanţei şi prudenţei. În al doilea caz valoarea abonamentelor
vîndute şi neutilizate urmează a fi restituită clienţilor, iar mijloacele băneşti
încasate din comercializarea acestora trebuie înregistrate, după părerea
noastră, ca avansuri primite;
- reflectarea veniturilor sub formă de comision în contul 846 «Încasări din
vînzarea mărfurilor cu amănuntul» în conformitate cu principiul concordanţei,
adică concomitent cu cheltuielile aferente vînzării bunurilor în consignaţie care
în cursul lunii se recomandă să fie contabilizate într-un cont de gestiune.
Utilizarea activelor întreprinderii de către terţi generează venituri sub formă de
dobînzi, redevenţe şi dividende al căror mod de contabilizare actual nu corespunde
cerinţelor internaţionale. Pentru perfecţionarea contabilităţii veniturilor specificate
s-a fundamentat necesitatea:
- recunoaşterii veniturilor în baza criteriilor generale şi specifice prevăzute în
reglementările contabile internaţionale cu comentariile şi concretizările
corespunzătoare;
- evaluării veniturilor în baza principiului prudenţei şi în conformitate cu
clauzele contractelor încheiate între proprietarul şi beneficiarul de active
transmise în folosinţă temporară. Aplicarea principiului prudenţei este
necesară, în special, la recunoaşterea dobînzilor/dividendelor aferente
obligaţiunilor/acţiunilor procurate în a căror valoare sînt incluse
dobînzile/dividendele neplătite. În astfel de situaţii se recomandă să fie
înregistrate ca venituri doar dobînzile/dividendele referitoare la perioada de
după procurarea titlurilor de valoare nominalizate. Suma dobînzilor/
dividendelor aferentă perioadei pînă la procurarea obligaţiunilor/acţiunilor
nu trebuie considerată ca venituri, ci se propune să fie raportată la diminuarea
valorii de intrare a titlurilor de valoare sus-menţionate;
- înregistrării veniturilor în conturile contabile, în funcţie de faptul dacă
tranzacţiile de transmitere a activelor în folosinţă terţilor constituie sau
nu constituie elemente ale activităţii de bază a întreprinderii. În primul caz
veniturile din tranzacţiile menţionate trebuie atribuite la activitatea de bază,
iar în al doilea caz – la activitatea financiară;
- elaborării schemei de formule contabile pentru evidenţa veniturilor sub
formă de dividende în condiţiile evaluării curente a investiţiilor, conform
metodei punerii în echivalenţă şi/sau metodei valorii.
Veniturile din decontarea datoriilor cu termenul de prescripţie expirat se
recomandă să fie recunoscute după expirarea termenului menţionat sau înaintea
expirării lui în cazurile în care este probabilă obţinerea avantajelor economice şi
suma acestora poate fi determinată în mod credibil. Actualmente, evaluarea
veniturilor din decontarea datoriilor cu termenul de prescripţie expirat se efectuează
– 17 –
în mod diferit fără sau cu luarea în considerare a sumei TVA. După părerea noastră,
TVA urmează a fi inclusă în suma datoriilor decontate doar în cazul în care aceasta
nu a fost trecută în cont la apariţia datoriilor şi nu trebuie să fie restabilită la
decontările cu bugetul în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare. Planul de
conturi actual prevede înregistrarea veniturilor din decontarea datoriilor cu termenul
de prescripţie expirat în diferite conturi contabile, ceea ce complică calcularea
indicatorilor financiari şi fiscali. În acest context, considerăm rezonabilă reflectarea
veniturilor specificate în componenţa veniturilor financiare, conform schemei de
formule contabile elaborate de autor.
Veniturile provenite din rezultatele inventarierii cuprind valoarea de piaţă a
plusurilor de active şi suma prejudiciului material cauzat de către persoanele
vinovate. Aceste venituri urmează a fi recunoscute în baza principiului prudenţei şi
evaluate la sumele prevăzute în procesele-verbale de inventariere, angajamentul de
plată al persoanei vinovate şi/sau în decizia instanţei judecătoreşti. În teză este
argumentată necesitatea contabilizării veniturilor menţionate în componenţa
veniturilor financiare, cu elaborarea schemei integrale şi complexe a înregistrărilor
contabile aferente, în funcţie de tipul de active, perioada şi modul de recuperare a
prejudiciului material – benevol sau forţat (prin instanţa judecătorească).
Veniturile din sancţiunile pecuniare (amenzi, penalităţi, despăgubiri etc.) apar în
cazul încălcării de către terţi a condiţiilor contractelor, anulării deciziilor organelor de
control şi actualmente, se contabilizează pe măsura încasării mijloacelor băneşti în
componenţa altor venituri operaţionale. Aceasta contravine conceptelor şi principiilor
contabile fundamentale. S-a argumentat că este rezonabilă înregistrarea sumelor
sancţiunilor în componenţa veniturilor financiare conform contabilităţii de
angajamente. Sancţiunile anulate (decontate), calculate anterior, urmează a fi
contabilizate, în funcţie de anul de gestiune în care acestea au fost aplicate şi
decontate (anulate). Sancţiunile calculate şi decontate (anulate) pe parcursul aceluiaşi
an de gestiune nu trebuie să afecteze veniturile curente. Ele urmează a fi înregistrate
ca ajustare a cheltuielilor întreprinderii. În cazul în care sancţiunile au fost calculate
într-un an şi decontate (anulate) în alt an de gestiune, acestea trebuie reflectate ca
diminuare a datoriilor şi majorare a veniturilor financiare.
Veniturile din diferenţele de curs valutar şi de sumă favorabile sînt caracteristice
pentru operaţiunile efectuate în valută străină şi/sau în unităţi convenţionale. Aceste
venituri trebuie recunoscute în cazul înregistrării activelor şi datoriilor la cursuri
valutare diferite. Analiza diverselor opinii ale savanţilor autohtoni şi străini a permis
autorului să fundamenteze necesitatea înregistrării diferenţelor de curs valutar şi de
sumă favorabile în componenţa veniturilor financiare şi să elaboreze scheme de
formule contabile pentru evidenţa acestora. În acest context, se recomandă ca
diferenţele de sumă să nu fie recalculate la finele perioadei de gestiune, deoarece în
astfel de cazuri mijloacele valutare nu sînt utilizate efectiv.
Veniturile extraordinare cuprind compensaţiile calculate sau primite de la
autorităţile publice, alte întreprinderi şi persoane pentru recuperarea pierderilor din
accidente, incendii, calamităţi naturale, exproprieri de bunuri, modificări ale legislaţiei şi
din alte evenimente extraordinare. Aceste venituri trebuie recunoscute conform
– 18 –
contabilităţii de angajamente. De menţionat că majoritatea întreprinderilor recunosc
veniturile specificate în baza contabilităţii de casă, ceea ce denaturează indicatorii
financiari şi influenţează negativ rezultatul fiscal al întreprinderii. Evaluarea veniturilor
extraordinare urmează a fi efectuată la sumele prevăzute în calculele companiilor de
asigurări, precum şi la valoarea justă a activelor primite sau care urmează a fi primite de
la terţi în contul acoperirii pierderilor din evenimentele extraordinare. S-a argumentat că,
în scopul facilitării procesului de acumulare a informaţiilor privind veniturile
extraordinare, în funcţie de tipul şi modul de impozitare a acestora, este necesar de a
introduce o grupă distinctă de conturi 63 „Venituri extraordinare”, care va cuprinde
conturile 631 „Venituri din compensaţii pentru recuperarea pierderilor din calamităţi” şi
632 „Venituri din alte evenimente extraordinare”.
Veniturile din impozitul pe profit apar în cazul în care întreprinderea suportă
pierderi fiscale. Actualmente, veniturile specificate nu se evidenţiază separat în
contabilitate, ci se înregistrează ca diminuare a cheltuielilor privind impozitul pe
profit, ceea ce creează dificultăţi pentru întreprinderi, în special atunci cînd
veniturile nominalizate sînt semnificative. În lucrare se recomandă ca veniturile
sus-menţionate să fie contabilizate într-o grupă separată de conturi 64 „Venituri din
impozitul pe profit”, cu aplicarea următoarelor conturi sintetice: 641 „Venituri din
impozitul pe profit curent” şi 642 „Venituri din impozitul pe profit amînat”.
Capitolul 3 „Abordări metodologice şi aplicative privind contabilitatea
cheltuielilor întreprinderii”. Activitatea economico-financiară a întreprinderii
generează diverse cheltuieli care, în principal, rezultă din decontarea creanţelor
compromise; acordarea facilităţilor fiscale; înregistrarea lipsurilor şi pierderilor de
bunuri constatate la inventariere; aplicarea sancţiunilor pecuniare; înregistrarea
diferenţelor de curs valutar şi de sumă nefavorabile; producerea evenimentelor
extraordinare; calcularea impozitului pe profit şi din alte fapte economice. Modul
de contabilizare a acestor cheltuieli nu este suficient reglementat sub aspect
normativ şi abordat în literatura de specialitate.
Cheltuielile aferente bunurilor vîndute cuprind costul vînzărilor şi cheltuielile
comerciale. Costul vînzărilor este raţional să fie recunoscut ca cheltuieli în baza
conceptului contabilităţii de angajamente şi a principiilor concordanţei şi
periodicităţii concomitent cu veniturile din comercializarea bunurilor
corespunzătoare. Recunoaşterea cheltuielilor comerciale se recomandă să fie
realizată, în funcţie de momentul efectuării acestora.
Evaluarea costului vînzărilor este condiţionată, în principal, de metoda de
evaluare curentă a bunurilor şi de unităţile de măsură utilizate la procurarea şi
vînzarea bunurilor. Reglementările contabile naţionale actuale prevăd patru metode
de evaluare curentă a bunurilor comercializate: de identificare, prima intrare –
prima ieşire (FIFO), ultima intrare – prima ieşire (LIFO), costului mediu ponderat.
Analiza critică a acestor metode ne-a permis să concluzionăm că fiecare din acestea
prezintă anumite avantaje şi dezavantaje, dar nici una nu poate fi considerată ca cea
mai bună sau perfectă. Factorii principali care trebuie luaţi în considerare la
alegerea metodei de evaluare a bunurilor se referă la efectele fiecărei metode asupra
indicatorilor financiari şi fiscali. În acest context, trebuie de avut în vedere că
– 19 –
metoda de identificare se bazează pe costul curent al bunurilor, iar celelalte trei
metode – pe ipoteze privind fluxul estimat al costurilor care poate fi identic sau nu
cu fluxul real al bunurilor. În teză se examinează modalităţile şi limitele de aplicare
a metodelor sus-menţionate şi se argumentează necesitatea excluderii metodei LIFO
din reglementările contabile naţionale.
Determinarea costului bunurilor vîndute este influenţată de unitatea de măsură
a acestora atunci cînd anumite tipuri de bunuri procurate sînt exprimate în unele
unităţi de măsură, iar cele vîndute – în alte unităţi de măsură. În aceste cazuri
propunem ţinerea concomitentă a evidenţei în ambele unităţi de măsură. Dacă
această evidenţă este neraţională din punct de vedere economic sau imposibilă din
punct de vedere tehnic, considerăm rezonabil de a transfera bunurile dintr-o unitate
de măsură în alta. În acest scop, propunem utilizarea coeficienţilor speciali, stabiliţi
în funcţie de tipul bunurilor, şi întocmirea documentului primar – Procesul-verbal
de transferare a bunurilor dintr-o unitate de măsură în alta – al cărui formular a
fost elaborat de către autorul tezei.
Cheltuielile comerciale urmează a fi evaluate în sumele confirmate prin
documente primare justificative. În acest caz, trebuie de luat în considerare faptul că
cheltuielile efectuate pînă la comercializarea bunurilor urmează a fi înregistrate ca
avansuri acordate şi/sau ca cheltuieli anticipate, cu decontarea ulterioară la
cheltuielile perioadei de gestiune curente pe măsura comercializării bunurilor.
Această decontare se recomandă să fie efectuată prin aplicarea metodei liniare sau
în alt mod, stabilit în politica de contabilitate a întreprinderii.
Conform Planului de conturi în vigoare, pentru generalizarea informaţiilor
aferente bunurilor vîndute sînt destinate conturile 711 „Costul vînzărilor” şi 712 „Chel-
tuieli comerciale”. În teză au fost elaborate scheme de corespondenţă a conturilor
pentru evidenţa cheltuielilor specificate în diferite situaţii. În practica economică
apar tranzacţii de vînzare a produselor nemijlocit din secţiile de producţie ale
întreprinderii, fără predarea acestora la depozite. După părerea noastră, costul
efectiv al acestor produse trebuie să fie înregistrat ca o majorare a costului
vînzărilor şi ca diminuare a consumurilor de producţie. Aplicarea contului de
evidenţă a produselor în astfel de cazuri nu este rezonabilă şi nici obligatorie.
Operaţiunile de returnare şi de reducere a preţurilor la bunurile vîndute
generează diverse cheltuieli care, în opinia noastră, trebuie să cuprindă următoarele
elemente principale: diferenţa dintre valoarea de vînzare (fără TVA) şi valoarea
realizabilă netă a bunurilor returnate; suma reducerilor de preţ acordate
cumpărătorilor; cheltuielile legate de comercializarea şi returnarea bunurilor;
valoarea serviciilor de expertiză comercială, de asigurare şi de păstrare a bunurilor
returnate; suma sancţiunilor pecuniare calculate pentru nerespectarea clauzelor
contractelor de vînzare-cumpărare a bunurilor returnate.
Pentru recunoaşterea cheltuielilor sus-menţionate întreprinderile autohtone
aplică două metode principale: de constituire a provizioanelor şi cea directă. Sîntem
de părerea că metoda provizioanelor este mai corectă, deoarece aplicarea ei asigură
respectarea conceptului contabilităţii de angajamente şi a principiului concordanţei,
precum şi un grad mai înalt de veridicitate şi credibilitate a indicatorilor financiari.
– 20 –
Însă utilizarea acestei metode generează probleme fiscale, fiindcă, în conformitate
cu Codul fiscal, provizioanele constituite, inclusiv cele aferente cheltuielilor privind
returnarea şi/sau reducerea preţurilor la bunurile vîndute, nu sînt recunoscute ca
deduceri la calcularea rezultatului fiscal.
În teză s-a argumentat că bunurile returnate trebuie să fie evaluate la costul
vînzărilor (valoarea de bilanţ) sau costul efectiv la care acestea au fost decontate la
comercializare. Această evaluare este condiţionată de faptul că la returnarea
bunurilor contractul de cumpărare-vînzare se reziliază şi, respectiv, operaţiunile
care apar în acest caz trebuie anulate.
Conform Planului de conturi în vigoare, operaţiunile de returnare şi de reducere
a preţurilor la bunurile vîndute urmează a fi contabilizate doar în contul 822
«Returnarea şi reducerea preţurilor la mărfurile vîndute», care, în opinia
noastră, nu trebuie să fie aplicat în toate cazurile. Astfel, dacă vînzarea şi returnarea
(reducerea preţurilor) bunurilor au avut loc în acelaşi an de gestiune, considerăm
rezonabil ca vînzătorul să storneze toate formulele contabile care reflectă
comercializarea bunurilor returnate şi să înregistreze pierderile din returnarea
acestora în componenţa cheltuielilor comerciale. Argumentăm această afirmaţie
prin faptul că în asemenea situaţii tranzacţiile de vînzare-cumpărare se anulează şi,
prin urmare, veniturile şi cheltuielile recunoscute anterior trebuie să fie ajustate. În
cazurile în care vînzarea a fost efectuată într-un an, iar returnarea (reducerea
preţurilor) bunurilor – în alt an, aceste operaţiuni urmează a fi reflectate în contul
822 sau în alt cont de gestiune stabilit de întreprindere. În această situaţie, în funcţie
de varianta acceptată în politica de contabilitate, pierderile definitive din returnarea
şi reducerea preţurilor la bunurile vîndute se propune să fie decontate la cheltuielile
comerciale, înregistrate ca pierderi din rebuturi sau recuperate pe seama
provizioanelor constituite anterior. În teză sînt elaborate schemele complexe şi
integrale de contabilizare a operaţiunilor de returnare şi/sau de reducere a preţurilor
la bunurile vîndute în cazul următoarelor variante de decontări între vînzători şi
cumpărători: restituirea valorii bunurilor necalitative; înlocuirea bunurilor returnate
cu altele noi; remedierea defectelor (reparaţia) bunurilor necalitative; reducerea
preţurilor la bunurile vîndute.
S-a constatat că contabilizarea cheltuielilor privind serviciile prestate este
determinată de următorii factori principali: momentul efectuării şi natura economică
a cheltuielilor, tipul întreprinderilor prestatoare de servicii, durata prestării
serviciilor, destinaţia serviciilor, tipul de activitate a întreprinderii. În funcţie de
momentul efectuării, cheltuielile privind serviciile prestate pot fi convenţional
clasificate în trei grupe: iniţiale, curente, ulterioare. Recunoaşterea acestor cheltuieli
trebuie efectuată în baza principiilor concordanţei şi periodicităţii concomitent cu
recunoaşterea veniturilor din prestarea serviciilor.
Evaluarea cheltuielilor aferente serviciilor prestate depinde de tipul de
întreprinderi care, în opinia noastră, pot fi divizate în trei grupe: de deservire a
populaţiei; de construcţii şi reparaţii; de prestare a serviciilor profesionale. În teză
este expus detaliat modul de evaluare a cheltuielilor specificate în fiecare din
grupele de întreprinderi menţionate. În acest context, s-a propus ca valoarea
– 21 –
pieselor de schimb utilizate să nu fie inclusă în costul serviciilor prestate, ci să fie
înregistrată în componenţa costului vînzărilor de bunuri, din considerentul că
valoarea pieselor de schimb majorează în mod neargumentat indicatorii financiari şi
influenţează negativ deciziile utilizatorilor de informaţii contabile.
Serviciile pot fi prestate în decursul uneia sau mai multor perioade de gestiune. În
cazul în care serviciile sînt prestate într-o perioadă de gestiune, costul acestora trebuie
calculat, de regulă, după finalizarea tranzacţiei. Dacă serviciile se prestează pe parcursul
mai multor perioade, cheltuielile se recomandă să fie recunoscute pe stadii (etape) de
finalizare a tranzacţiei concomitent cu recunoaşterea veniturilor din aceste stadii.
În teză sînt abordate problemele aferente cheltuielilor de reparaţie a mijloacelor fixe
primite în leasing operaţional (arendă, locaţiune) în cazurile recuperării acestora din
contul locatarului (arendaşului) sau al plăţii de leasing (arendă, locaţiune). În primul caz
cheltuielile nominalizate se recomandă să fie înregistrate la locatar (arendaş), în
prealabil, într-un cont de gestiune şi decontate la cheltuielile perioadei sau capitalizate
după finalizarea reparaţiilor. În al doilea caz considerăm că cheltuielile de reparaţie
trebuie să se contabilizeze la locatar (arendaş) ca prestare de servicii cu recunoaşterea
veniturilor şi cheltuielilor, iar la locator – ca procurare de servicii.
De menţionat că în conformitate cu Codul fiscal, se permite deducerea
cheltuielilor aferente reparaţiei mijloacelor fixe primite în leasing operaţional
(locaţiune/arendă), care, conform contractului nominalizat, sînt suportate de către
locatar (arendaş). Deducerea cheltuielilor în cauză se admite în limita a 15% din plata
pentru leasing (locaţiune/arendă) aferentă perioadei fiscale, iar suma depăşirii
cheltuielilor de reparaţie a unor astfel de bunuri se consideră ca investiţii în mijloace
fixe şi se constată ca deduceri prin uzura calculată în scopul impozitării în limita
termenului de acţiune a contractului corespunzător. Considerăm ca această prevedere
este incorectă şi cauzează pierderi considerabile întreprinderilor, în special, în cazurile
în care termenul contractului de leasing (arendă, locaţiune) este mic. De aceea
propunem ca atît în contabilitate, cît şi în scopuri fiscale calcularea uzurii pentru
sumele capitalizate ale cheltuielilor de reparaţie să fie efectuată pe tot termenul de
decontare a acestora care este stabilit în politica de contabilitate a întreprinderii.
Cheltuielile privind creanţele compromise apar în cazul decontării creanţelor al
căror termen de prescripţie a expirat, care nu au acoperire garantată şi nu pot fi
încasate de la debitori. Actualmente, în practica contabilă a întreprinderilor din
Republica Moldova se utilizează două metode de evidenţă a creanţelor compromise:
directă şi de constituire a provizioanelor. Din punct de vedere contabil metoda a doua
este mai justificată, deoarece aplicarea ei asigură respectarea conceptului contabilităţii
de angajamente şi a principiului concordanţei veniturilor şi cheltuielilor, precum şi un
grad mai înalt de veridicitate a informaţiilor contabile. În conformitate cu Planul de
conturi actual, cheltuielile sus-menţionate se înregistrează în diferite conturi contabile,
ceea ce creează dificultăţi pentru întreprinderi şi nu asigură comparabilitatea
indicatorilor financiari. În scopul înlăturării acestor neajunsuri, propunem ca
cheltuielile aferente decontării creanţelor compromise, indiferent de tipul acestora, să
fie contabilizate în componenţa cheltuielilor financiare.

– 22 –
 La decontarea cheltuielilor privind creanţele compromise apar multiple
probleme fiscale care, în special, se referă la componenţa şi modul de deducere a
acestora în scopuri fiscale şi la calcularea TVA aferentă. Astfel, conform Codului
fiscal, cheltuielile privind creanţele compromise recunoscute în contabilitate se iau
în calcul la determinarea rezultatului fiscal doar în baza actului instanţei
judecătoreşti sau al Departamentului de executare a deciziilor judecătoreşti, potrivit
căruia perceperea creanţei nu este posibilă. După părerea noastră, prevederile
menţionate ale Codului fiscal nu pot fi aplicate în practică, deoarece instanţele
judecătoreşti acceptă foarte rar astfel de decizii. Pentru soluţionarea acestei
probleme, în lucrare se propune să fie modificate prevederile Codului fiscal şi să se
permită deducerea creanţelor compromise nu în baza deciziei instanţei
judecătoreşti, ci în suma efectivă, care să nu depăşească plafonul stabilit ca şi
pentru alte cheltuieli limitate, adică în cote procentuale faţă de venitul impozabil,
volumul vînzărilor nete sau alţi indicatori. Această recomandare se argumentează şi
prin faptul că un astfel de mod de decontare a creanţelor compromise se aplică în
unele ţări membre ale CSI, în special, în Federaţia Rusă.
Întreprinderile autohtone pot beneficia de anumite facilităţi fiscale care
generează diverse cheltuieli, al căror mod de contabilizare nu este reglementat sub
aspect normativ. În teză sînt propuse două variante de evidenţă a cheltuielilor
privind facilităţile fiscale: cu aplicarea unui cont extrabilanţier separat şi a unui cont
al contabilităţii financiare. Considerăm că varianta de evidenţă a cheltuielilor
rezultate din facilităţile fiscale urmează a fi aleasă de către fiecare întreprindere de
sine stătător şi reflectată în politica de contabilitate a acesteia.
Cheltuielile aferente lipsurilor şi pierderilor din deteriorarea bunurilor apar în
urma inventarierii acestora. Recunoaşterea cheltuielilor nominalizate trebuie efectuată
conform principiului prudenţei în perioada în care inventarierea bunurilor a fost
realizată, iar evaluarea – la valoarea de bilanţ a acestor bunuri. În conformitate cu
Planul de conturi actual, lipsurile şi pierderile din deteriorarea activelor pe termen
lung se recunosc ca cheltuieli ale activităţii de investiţii, iar cele aferente activelor
curente – ca alte cheltuieli operaţionale. Această situaţie influenţează negativ
veridicitatea informaţiilor contabile şi creează dificultăţi la întocmirea rapoartelor
financiare şi a declaraţiilor fiscale. În acest context, considerăm rezonabilă
contabilizarea cheltuielilor sus-menţionate, indiferent de faptul la care tipuri de active
acestea se referă, în componenţa cheltuielilor financiare. Unii autori autohtoni
recomandă înregistrarea pierderilor tehnologice apărute la întreprinderile de producţie
la majorarea consumurilor sau la micşorarea provizioanelor constituite anterior în
aceste scopuri. În opinia noastră, o astfel de abordare nu este argumentată suficient,
întrucît pierderile tehnologice corespund integral noţiunii „cheltuieli” cuprinsă în
reglementările contabile actuale, adică reprezintă diminuări de avantaje economice ale
întreprinderii şi pot fi evaluate în mod credibil.
Actualmente, cheltuielile din sancţiunile pecuniare se contabilizează în mod diferit:
ca majorare a pierderilor nete ale perioadei de gestiune curente; ca corectare a
rezultatelor anilor precedenţi sau ca majorare a cheltuielilor perioadei de gestiune
curente. Sîntem de părere că sumele sancţiunilor pecuniare calculate trebuie înregistrate
– 23 –
ca cheltuieli ale perioadei de gestiune curente, indiferent de tipul sancţiunilor şi perioada
(anul) la care acestea se referă. În acest scop, propunem deschiderea unui subcont
separat la contul sintetic de evidenţă a cheltuielilor financiare.
Cheltuielile aferente diferenţelor de curs valutar şi de sumă nefavorabile apar în
cazurile efectuării tranzacţiilor exprimate în valută străină şi/sau în unităţi
convenţionale. După părerea noastră, aceste diferenţe urmează a fi contabilizate în
componenţa cheltuielilor financiare. În teză este elaborată schema de formule
contabile pentru evidenţa diferenţelor specificate, potrivit cărora acestea urmează a
fi înregistrate ca o majorare a cheltuielilor financiare şi o diminuare a activelor sau
o majorare a datoriilor întreprinderii. La calcularea rezultatului fiscal cheltuielile
privind diferenţele de curs valutar şi de sumă nefavorabile trebuie recunoscute
integral ca deduceri, deoarece, după esenţa lor economică, acestea reprezintă
cheltuieli legate de desfăşurarea activităţii de întreprinzător a întreprinderii, sînt
determinate de modificarea cursurilor valutare care nu depind de întreprindere.
Cheltuielile extraordinare apar ca rezultat al evenimentelor extraordinare şi
trebuie să includă: valoarea de bilanţ a bunurilor ieşite (distruse, casate, expropriate
etc.) ca rezultat al accidentelor, incendiilor, calamităţilor naturale şi altor evenimente
extraordinare; pierderile din modificarea legislaţiei în vigoare; valoarea prejudiciilor
(defectelor) din deteriorarea bunurilor în urma evenimentelor extraordinare;
cheltuielile legate de prevenirea şi/sau lichidarea consecinţelor evenimentelor
extraordinare; pierderile din stoparea activităţii de bază a întreprinderii în urma
evenimentelor extraordinare; TVA trecută anterior în cont aferentă valorii de bilanţ a
bunurilor nimicite în urma evenimentelor extraordinare etc. Recunoaşterea
cheltuielilor specificate se recomandă să fie efectuată în baza conceptului contabilităţii
de angajamente, iar evaluarea acestora – la sumele pierderilor efective rezultate din
evenimentele extraordinare şi confirmate documentar. Pentru evidenţa cheltuielilor
extraordinare şi acumularea informaţiilor în scopuri fiscale considerăm necesară
introducerea unei grupe de conturi sintetice separate 73 „Cheltuieli extraordinare”,
care trebuie să cuprindă două conturi sintetice: 731 „Cheltuieli privind calamităţile” şi
732 „Cheltuieli privind alte evenimente extraordinare”.
Cheltuielile privind impozitul pe profit includ suma totală a cheltuielilor
privind impozitul pe profit luate în considerare la calcularea profitului (pierderii)
net al perioadei de gestiune. Componenţa acestor cheltuieli, criteriile de
recunoaştere şi modul de evaluare a lor sînt reglementate de SNC 12 „Contabilitatea
impozitului pe venit”, prevederile căruia nu corespund în deplină măsură cerinţelor
şi normelor acceptate în practica mondială. În baza examinării opiniilor expuse în
literatura de specialitate, precum şi a prevederilor reglementărilor contabile
internaţionale, în teză este argumentată necesitatea contabilizării şi reflectării
separate în rapoartele financiare a cheltuielilor aferente impozitului pe profit. În
acest context, în teză se recomandă ca întreprinderile să stabilească de sine stătător
modul de determinare a cheltuielilor privind impozitul pe profit cu sau fără luarea
în considerare a diferenţelor temporare. Totodată, considerăm necesar a delimita
cheltuielile privind impozitul pe profit de veniturile aferente acestui impozit prin
introducerea unei grupe distincte de conturi 74 „Cheltuieli privind impozitul pe
– 24 –
profit” care trebuie să includă două conturi sintetice: 741 „Cheltuieli privind
impozitul pe profit curent” şi 742 „Cheltuieli privind impozitul pe profit amînat”.
Această divizare va asigura obţinerea informaţiilor necesare pentru determinarea
corectă a datoriilor curente şi amînate privind impozitul pe profit şi va facilita
calcularea indicatorilor financiari şi fiscali.
Capitolul 4 „Particularităţile contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor
întreprinderilor din diferite sectoare şi ramuri ale economiei naţionale”.
Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor depinde în mare măsură de particularităţile
organizaţional-tehnologice şi domeniul de activitate a întreprinderii. În special,
astfel de particularităţi apar la întreprinderile micului business, de transport auto, în
companiile de leasing şi cooperativele de întreprinzător.
Nivelul actual al contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor întreprinderilor
micului business nu corespunde în deplină măsură cerinţelor internaţionale. În
opinia noastră, perfecţionarea contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor
întreprinderilor specificate trebuie să fie efectuată pe trei direcţii principale:
1) diversificarea metodelor de recunoaştere şi evaluare a veniturilor şi
cheltuielilor pentru anumite categorii de întreprinderi;
2) simplificarea registrelor de evidenţă a veniturilor şi cheltuielilor şi a modului
de reflectare a acestora în conturile contabile;
3) armonizarea regulilor contabile şi fiscale de recunoaştere şi de evaluare a
veniturilor şi cheltuielilor.
Conform reglementărilor contabile în vigoare, recunoaşterea şi evaluarea
veniturilor şi cheltuielilor întreprinderilor micului business se efectuează doar în
baza conceptului contabilităţii de angajamente, ceea ce creează multiple probleme,
în special, pentru întreprinzătorii individuali şi gospodăriile ţărăneşti în care
proprietarii sînt, concomitent, şi angajaţii acestora. După părerea noastră, este
necesar să se permită întreprinderilor mici, care ţin contabilitatea în partidă simplă,
să recunoască şi să evalueze veniturile şi cheltuielile în baza contabilităţii de casă,
adică în momentul în care au fost efectiv încasate (plătite) mijloacele băneşti sau
echivalentele acestora.
În condiţiile actuale întreprinderile micului business utilizează diverse
formulare de registre a căror structură este condiţionată de sistemul contabil
aplicat: în partidă simplă, simplificat şi complet în partidă dublă. Astfel, în
cadrul sistemului contabil în partidă simplă veniturile şi cheltuielile se
contabilizează în Registrul încasărilor (veniturilor) şi plăţilor (consumurilor şi
cheltuielilor), al cărui formular este aprobat de Ministerul Finanţelor. Acesta
are o structură complicată şi, totodată, nu asigură obţinerea informaţiilor
necesare pentru întocmirea rapoartelor statistice şi a declaraţiilor fiscale. În
scopul simplificării modului de contabilizare a veniturilor şi cheltuielilor în
partidă simplă, s-a argumentat necesitatea elaborării unui formular nou al
registrului menţionat, care este prezentat în tabelul 2.

– 25 –
 Tabelul 2
Registrul de evidenţă a veniturilor şi cheltuielilor
pe anul 2006 la întreprinderea individuală „Voicu”*
Nr. Data şi numărul documentului Venituri, Cheltuieli,
Conţinutul operaţiunii
crt. primar lei lei
1. 01.12. Total (rulaje) 58 600 46 700
2. 03.12., bonul de încasare nr. 27 Reparaţia îmbrăcămintei 300
05.12., dispoziţia de plată nr. 15, Achiziţionarea materialelor 1 860
3.
factura fiscală
4. 05.12., ordinul de plată nr. 16 Achitarea impozitului pe venit 180
5. 06.12., dispoziţiile de plată nr. 38–44 Plata salariilor 4 280
14.12., dispoziţia de încasare nr. 28 Confecţionarea 1 500
6.
îmbrăcămintei
31.12., nota de contabilitate nr. 21, Achitarea plăţii 600
7.
ordinul de plată nr. 17 de arendă
Total (rulaje) la sfîrşitul anului 60 400 53 620
Rezultatul (profit/pierdere) 6 780
*Sursa: Elaborat de autor

Sistemul contabil simplificat în partidă dublă este reglementat de SNC 4 „Parti-

cularităţile contabilităţii la întreprinderile micului business”, elaborat de către autorul
tezei, care prevede două variante de evidenţă a veniturilor şi cheltuielilor. În cazul
aplicării primei variante se propune contabilizarea veniturilor şi cheltuielilor într-un
registru unic cu utilizarea contului 331 “Venituri şi cheltuieli” la care pot fi deschise
următoarele subconturi: 3311 “Venituri şi cheltuieli ale perioadei de gestiune
curente”, 3312 „Utilizarea profitului anului curent” şi 3313 “Profit (pierdere) al anilor
precedenţi”. Varianta a doua prevede contabilizarea veniturilor şi cheltuielilor în
diverse registre cu aplicarea conturilor din clasele 6 „Venituri” şi 7 „Cheltuieli” care
pot fi divizate în conturi sintetice şi subconturi, în funcţie de particularităţile activităţii
şi necesităţile informaţionale ale întreprinderii.
Actualmente, întreprinderile micului business aplică reguli diferite de
recunoaştere şi de evaluare a elementelor de venituri şi cheltuieli în scopuri contabile
şi fiscale, ceea ce condiţionează calcule complicate şi un volum considerabil de lucru
contabil. În scopul simplificării contabilităţii şi impozitării elementelor specificate,
considerăm necesară armonizarea regulilor contabile şi fiscale prin ţinerea
contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor în baza regulilor fiscale sau prin introducerea
unui sistem simplificat de impozitare după modelele aplicate în alte ţări.
În cadrul întreprinderilor de transport auto apar probleme contabile specifice
care, în particular, se referă la veniturile şi cheltuielile rezultate din consumarea
carburanţilor, schimbarea şi exploatarea anvelopelor, deservirea tehnică a
mijloacelor de transport.
Contabilitatea carburanţilor se recomandă să fie ţinută într-un subcont separat
al contului 211 „Materiale”, indiferent de modul de procurare a acestora: prin
tichete, virament sau în numerar. Consumul de carburanţi trebuie decontat la
cheltuielile perioadei de gestiune curente în baza normelor, care se propune să fie

– 26 –
stabilite pentru fiecare model, marcă şi modificaţie de automobil exploatată, ţinînd
cont de condiţiile de funcţionare a acestora (în raza oraşului, pe traseele interurbane,
pe timp de vară sau de iarnă etc.). În scopuri fiscale aceste cheltuieli urmează a fi
recunoscute ca deduceri doar în cazul în care vor fi confirmate documentar,
justificate din punct de vedere economic şi consumate în activitatea de
întreprinzător a întreprinderilor corespunzătoare.
Operaţiunile de schimbare şi de exploatare a anvelopelor generează cheltuieli
semnificative, al căror mod de evidenţă nu este suficient reglementat sub aspect
normativ. Analiza critică a metodelor de contabilizare a operaţiunilor sus-menţionate,
expuse în literatura de specialitate, ne-a permis să elaborăm o metodă nouă de evidenţă a
cheltuielilor legate de schimbarea şi exploatarea anvelopelor, care prevede:
ƒ înregistrarea anvelopelor procurate de întreprindere împreună cu mijlocul de
transport ca mijloace fixe, iar a anvelopelor procurate separat de mijlocul de
transport – ca materiale;
ƒ reflectarea valorii de bilanţ a anvelopelor transmise în exploatare în
componenţa cheltuielilor anticipate cu decontarea ulterioară la consumurile
şi/sau cheltuielile perioadei de gestiune curente, în funcţie de parcursul
efectiv al anvelopelor;
ƒ calcularea cotei curente a valorii anvelopelor aferentă consumurilor şi/sau
cheltuielilor perioadei de gestiune, conform datelor din foile de parcurs şi
fişele de evidenţă a exploatării anvelopelor, după următoarea formulă:
Cc = (Va : Pn) х (Pe х Na),
unde Cc – cota curentă a valorii anvelopelor,
Va – valoarea de intrare a unei anvelope,
Pn – parcursul normativ de exploatare a anvelopei,
Pe – parcursul efectiv al anvelopei,
Na – numărul anvelopelor instalate pe automobil;
ƒ decontarea cheltuielilor aferente schimbării şi deservirii anvelopelor
(vulcanizarea, balansarea, reparaţia etc.) în debitul aceloraşi conturi ca şi
cota curentă a valorii anvelopelor.
Contabilitatea cheltuielilor aferente lucrărilor privind deservirea tehnică a
mijloacelor de transport este condiţionată de componenţa şi modul de efectuare a
lucrărilor menţionate. În cazul efectuării lucrărilor de deservire tehnică în antrepriză,
valoarea acestora urmează să fie înregistrată ca o majorare simultană a cheltuielilor
perioadei de gestiune curente şi datoriilor întreprinderii. Dacă deservirea tehnică se
efectuează în regie, cheltuielile aferente trebuie acumulate într-un cont de gestiune
distinct, cu decontarea ulterioară la cheltuielile perioadei de gestiune curente.
În companiile de leasing apar diverse tipuri de venituri şi cheltuieli care, în
opinia noastră, trebuie clasificate în două grupe:
1) venituri şi cheltuieli din contracte de leasing;
2) venituri şi cheltuieli din alte fapte economice.
Componenţa veniturilor şi cheltuielilor din prima grupă şi modul de
contabilizare a acestora sînt condiţionate de tipul (forma) leasingului: financiar sau
operaţional. În opinia noastră, veniturile din contractele de leasing financiar trebuie
– 27 –
să includă valoarea de răscumpărare a bunurilor transmise în leasing aferentă
perioadei de gestiune curente şi dobînda de leasing, iar cheltuielile – valoarea de
bilanţ a bunurilor transmise în leasing aferentă perioadei specificate. Recunoaşterea
acestor venituri şi cheltuieli urmează a fi efectuată în baza contabilităţii de
angajamente, pe măsura survenirii termenului de achitare a ratelor de leasing, iar
evaluarea – în conformitate cu clauzele contractuale. În cazul leasingului
operaţional veniturile trebuie să includă plăţile de leasing, iar cheltuielile – uzura,
primele de asigurare, cheltuielile de reparaţie a bunurilor şi alte plăţi care, conform
condiţiilor contractuale, urmează a fi recuperate de către locator.
Planul de conturi actual nu reglementează în mod special metodica de
contabilizare a veniturilor şi cheltuielilor din contractele de leasing. Ca urmare, în
practica companiilor de leasing aceste venituri şi cheltuieli se contabilizează în mod
diferit. Astfel, la majoritatea companiilor de leasing veniturile din valoarea de
răscumpărare şi cheltuielile din valoarea de bilanţ a bunurilor transmise în leasing
se reflectă respectiv în componenţa veniturilor şi cheltuielilor din activitatea de
investiţii, iar veniturile din dobînzi – în componenţa veniturilor din activitatea
financiară, deşi leasingul pentru companiile specificate constituie activitatea de
bază. Această situaţie conduce la faptul că multe companii de leasing nu înre-
gistrează venituri şi cheltuieli din activităţile de bază, ceea ce influenţează negativ
calitatea informaţiilor contabile. S-a argumentat că la începutul termenului de
leasing valoarea de răscumpărare (contractuală) a bunurilor transmise în leasing
trebuie să fie înregistrată ca majorare a creanţelor şi a veniturilor anticipate, iar
valoarea de bilanţ a acestora – ca cheltuieli anticipate şi decontare a valorii de
intrare a bunurilor menţionate. Pe măsura survenirii termenelor de achitare a ratelor
de leasing, cota valorii de răscumpărare a bunurilor urmează a fi reflectată ca
venituri din activitatea de bază, iar cota valorii de bilanţ a bunurilor – ca cheltuieli
din această activitate. Considerăm că şi dobînda de leasing trebuie să fie
contabilizată în componenţa veniturilor din activităţile de bază ale companiilor de
leasing. Veniturile din plăţile de leasing operaţional se propune să fie înregistrate
într-un subcont „Venituri din leasing operaţional” care urmează a fi deschis în
dezvoltarea contului sintetic 611 „Cifra de afaceri”, iar cheltuielile aferente trebuie
colectate în prealabil în contul 811 „Activităţi de bază”, cu decontarea acestora la
finele perioadei de gestiune în debitul contului 711 „Costul vînzărilor”.
În companiile de leasing apar şi alte cheltuieli care nu pot fi atribuite în mod
direct la contractele de leasing financiar şi/sau operaţional, precum şi la cheltuielile
comerciale sau generale. Acestea includ salariile personalului încadrat nemijlocit în
activitatea de leasing; uzura, reparaţia şi întreţinerea mijloacelor fixe utilizate
nemijlocit în activitatea de leasing; serviciile comunale; plăţile pentru telefon,
internet etc. Actualmente, contabilitatea acestor cheltuieli nu este reglementată sub
aspect normativ şi în practică se ţine în mod diferit. Considerăm că cheltuielile
nominalizate trebuie să fie contabilizate în prealabil ca consumuri ale activităţilor
de bază într-un cont de gestiune şi înregistrate ca cheltuieli ale activităţilor de bază
la finele perioadei de gestiune.

– 28 –
 În cooperativele de întreprinzător apar unele probleme specifice la
contabilizarea veniturilor şi cheltuielilor care, în principal, se referă la repartizarea
acestora între tranzacţiile operaţionale externe şi interne, înregistrarea rabaturilor
(adaosurilor) cooperatiste etc.
Contabilitatea separată a veniturilor şi cheltuielilor pe tranzacţii externe şi
interne este condiţionată de necesitatea calculării indicatorilor privind volumul
efectiv de participare a fiecărui membru la relaţiile economice cu cooperativa, în
scopul beneficierii de facilităţile fiscale. Pentru reflectărea distinctă a veniturilor şi
cheltuielilor aferente tranzacţiilor interne şi externe ale cooperativei, propunem
deschiderea subconturilor prezentate în tabelul 3.
Tabelul 3
Nomenclatorul subconturilor de evidenţă a veniturilor din vînzări
şi a costului vînzărilor în cooperativele de întreprinzător *
Contul 611 „Cifra de afaceri” Contul 711 „Costul vînzărilor”
6111 „Venituri din vînzarea bunurilor membrilor 7111 „Costul bunurilor vîndute membrilor
cooperativei” cooperativei”
6112 „Venituri din vînzarea bunurilor terţilor” 7112 „Costul bunurilor vîndute terţilor”
6113 „Venituri din servicii prestate membrilor 7113 „Costul serviciilor prestate membrilor
cooperativei” cooperativei”
6114 „Venituri din servicii prestate terţilor” 7114 „Costul serviciilor prestate terţilor”
*Sursa: Elaborat de autor

Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor cooperativei din tranzacţiile externe

trebuie ţinută ca şi în cazul veniturilor şi cheltuielilor ale altor întreprinderi. La
efectuarea tranzacţiilor interne apar unele particularităţi care, preponderent, se
referă la venituri şi cheltuieli sub formă de rabaturi (adaosuri) cooperatiste. Acestea
reprezintă reduceri (majorări) de preţuri (tarife) la bunurile livrate (serviciile
prestate) acordate de cooperativă membrilor săi sau cooperativei de către membrii
acesteia. Astfel, rabaturile (adaosurile) cooperatiste se propune să fie contabilizate,
în funcţie de momentul acordării lor: pînă la sau după aprobarea raportului financiar
anual. Considerăm că este necesar ca rabaturile cooperatiste acordate pînă la
prezentarea rapoartelor financiare anuale să fie înregistrate în luna decembrie a
anului de raportare ca stornare a creanţelor părţilor legate şi a veniturilor din
vînzări, iar adaosurile cooperatiste – ca majorare a costului vînzărilor şi a datoriilor
faţă de părţile legate. Aplicarea conturilor de evidenţă a veniturilor şi cheltuielilor
aferente vînzărilor este condiţionată de faptul că rabaturile (adaosurile) trebuie să
fie reflectate în aceleaşi conturi în care au fost contabilizate valoarea de vînzare şi
costul bunurilor comercializate (serviciilor prestate). În cazul repartizării rabaturilor
(adaosurilor) cooperatiste după aprobarea rapoartelor financiare anuale, acestea
urmează a fi înregistrate ca diminuare a profitului anilor precedenţi şi ca majorare a
datoriilor faţă de membrii cooperativei.

– 29 –
 III. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
Cercetările efectuate permit formularea următoarelor concluzii şi recomandări.
Concluzii
1. Veniturile şi cheltuielile constituie elemente contabile legate direct de
determinarea profitului (pierderii) întreprinderii care serveşte drept bază de calculare a
rezultatului fiscal al acesteia. Informaţiile despre venituri şi cheltuieli sînt furnizate de
către contabilitate care este un proces ciclic continuu constituit din următoarele etape
principale: stabilirea componenţei, clasificarea, recunoaşterea, evaluarea, elaborarea
politicii de contabilitate, perfectarea documentară, reflectarea în registrele şi conturile
contabile, generalizarea în rapoartele financiare a veniturilor şi cheltuielilor.
2. Abordările naţionale şi internaţionale asupra noţiunilor de venituri şi
cheltuieli prevăd corelarea directă a acestora respectiv cu modificarea capitalului
propriu, activelor şi datoriilor, efectului (produsului) activităţii întreprinderii.
3. Clasificarea veniturilor şi cheltuielilor pe tipuri de activităţi şi evenimente
extraordinare, prevăzută în reglementările contabile actuale şi aplicată la
întreprinderile autohtone, poartă un caracter convenţional, are un şir de neajunsuri
şi nu stabileşte criterii clare de delimitare a veniturilor şi cheltuielilor aferente
activităţilor de bază şi altor activităţi, ceea ce creează dificultăţi considerabile
pentru întreprinderi la calcularea indicatorilor financiari şi fiscali.
4. Din punct de vedere contabil pot fi remarcate două abordări principale
privind recunoaşterea elementelor de venituri şi cheltuieli ca un procedeu tehnic de
înregistrare a elementelor specificate şi ca un proces complex de stabilire a
perioadei în care veniturile şi cheltuielile pot fi înregistrate în contabilitate şi în
rapoartele financiare. În opinia noastră, abordarea recunoaşterii ca un proces este
mai corectă şi corespunde cerinţelor economiei de piaţă şi normelor internaţionale.
5. În literatura de specialitate autohtonă şi străină evaluarea este examinată în
două maniere diferite: în primul rînd, – ca un criteriu de recunoaştere a elementelor
contabile, inclusiv a veniturilor şi cheltuielilor, şi, în al doilea rînd, – ca o etapă
separată a exerciţiului contabil în care se determină sumele veniturilor şi
cheltuielilor perioadei de gestiune curente. Sîntem de părerea că examinarea
evaluării ca o etapă separată este mai adecvată, deoarece aceasta este corelată nu
numai cu recunoaşterea, ci şi cu celelalte etape ale exerciţiului contabil.
6. Relevanţa şi credibilitatea informaţiilor aferente elementelor de venituri şi
cheltuieli sînt determinate de corectitudinea soluţionării problemelor metodologice
aferente elaborării politicii de contabilitate, perfectării documentare, reflectării în
registrele şi conturile contabile şi generalizării în rapoartele financiare a datelor
privind elementele nominalizate.
7. Criteriile specifice de recunoaştere şi condiţiile de evaluare a veniturilor din
vînzarea bunurilor şi prestarea serviciilor, stabilite în reglementările contabile
naţionale, nu corespund în deplină măsură cerinţelor internaţionale. Modul de
contabilizare a veniturilor sus-menţionate depinde în mare măsură de natura
tranzacţiilor care le generează, precum şi de metoda de evidenţă curentă a bunurilor
comercializate şi serviciilor prestate.

– 30 –
 8. Utilizarea activelor întreprinderii de către terţi generează venituri sub formă
de dobînzi, redevenţe şi dividende, al căror mod de contabilizare nu este suficient
reglementat sub aspect normativ şi examinat în literatura de specialitate. Aceste
venituri se înregistrează în diferite conturi contabile, ceea ce influenţează negativ
relevanţă şi credibilitatea informaţiilor financiare.
9. Veniturile rezultate din decontarea datoriilor cu termenul de prescripţie
expirat, reflectarea rezultatelor inventarierii, înregistrarea diferenţelor de curs
valutar şi de sumă favorabile, producerea evenimentelor extraordinare şi din alte
fapte economice se contabilizează în mod diferit şi incorect.
10. Componenţa cheltuielilor aferente bunurilor vîndute şi modul de
contabilizare a acestora sînt condiţionate de următorii factori principali: metoda de
evaluare curentă a bunurilor, unităţile de măsură a bunurilor utilizate la procurarea
şi vînzarea acestora, momentul efectuării cheltuielilor şi natura economică a
acestora. Unele întreprinderi autohtone aplică metoda LIFO de evaluare a
stocurilor, care nu este prevăzută în reglementările contabile internaţionale şi
influenţează negativ mărimea unor indicatori importanţi ce caracterizează
rezultatele activităţii economico-financiare a întreprinderii.
11. Actualmente, nu sînt investigate componenţa cheltuielilor din returnarea şi
reducerea preţurilor la bunurile vîndute, precum şi modul de documentare şi de
reflectare a acestora în conturile contabile, în funcţie de sursa de recuperare şi
varianta de decontări între vînzători şi cumpărători: restituirea valorii bunurilor
returnate; înlocuirea bunurilor returnate cu altele noi; remedierea defectelor
(reparaţia) bunurilor necalitative; reducerea preţurilor la bunurile vîndute.
12. Cheltuielile privind serviciile prestate pot fi divizate convenţional în trei
grupe: iniţiale, curente şi ulterioare. La contabilizarea acestor cheltuieli trebuie luaţi
în considerare următorii factori principali: momentul efectuării şi natura economică
a cheltuielilor, durata prestării şi destinaţia serviciilor, tipul de activitate a
întreprinderii. În practica contabilă actuală apar probleme aferente contabilităţii
serviciilor de reparaţie a mijloacelor fixe primite în leasing operaţional (arendă,
locaţiune), care nu sînt suficient reglementate sub aspect normativ şi abordate în
literatura de specialitate.
13. În condiţiile actuale lipseşte uniformitatea contabilităţii cheltuielilor
rezultate din decontarea creanţelor compromise, acordarea facilităţilor fiscale,
reflectarea lipsurilor şi pierderilor de bunuri, înregistrarea diferenţelor de curs
valutar şi de sumă nefavorabile, producerea evenimentelor extraordinare, calcularea
impozitului pe profit şi din alte fapte economice.
14. Nivelul actual al contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor întreprinderilor micului
business nu corespunde în deplină măsură cerinţelor economiei de piaţă şi normelor
internaţionale. Recunoaşterea veniturilor şi cheltuielilor întreprinderilor menţionate se
efectuează doar în baza contabilităţii de angajamente, ceea ce creează multiple
probleme, în special, pentru întreprinzătorii individuali şi gospodăriile ţărăneşti.
Registrele de evidenţă a veniturilor şi cheltuielilor prevăzute în reglementările contabile
actuale au o structură complicată şi necesită simplificare, în funcţie de sistemul contabil
utilizat şi metodele moderne aplicate în practica internaţională.
– 31 –
 15. În cadrul întreprinderilor de transport auto apar probleme specifice aferente
contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor rezultate din consumul de carburanţi,
exploatarea anvelopelor şi deservirea tehnică a mijloacelor de transport. În literatura
de specialitate autohtonă şi străină sînt recomandate diferite modalităţi de
soluţionare a problemelor nominalizate care nu corespund practicilor internaţionale
şi prevederilor legislaţiei în vigoare.
16. Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor companiilor de leasing este condiţio-
nată de natura economică a acestor elemente şi forma leasingului: financiar sau
operaţional. Această contabilitate nu este suficient reglementată sub aspect normativ
şi examinată profund în literatura de specialitate. Ca urmare, veniturile şi cheltuielile
companiilor menţionate sînt contabilizate în mod diferit, ceea ce denaturează
substanţial calitatea informaţiilor financiare şi generează probleme fiscale.
17. În cooperativele de întreprinzător apar probleme contabile specifice privind
repartizarea veniturilor şi cheltuielilor pe tranzacţii operaţionale interne şi externe şi
înregistrarea rabaturilor (adaosurilor) cooperatiste. Soluţionarea acestor probleme
este necesară pentru determinarea volumului efectiv de participare a fiecărui
membru al cooperativei la activitatea acesteia, precum şi beneficierea de facilităţile
fiscale prevăzute de legislaţie.
Recomandări
1. Noţiunile de venituri şi cheltuieli trebuie definite respectiv ca creşteri/
diminuări ale avantajelor economice înregistrate pe parcursul perioadei
contabile sub formă de majorări/diminuări ale activelor şi/sau ale datoriilor,
care au influenţat rezultatul (profitul/pierderea) net al anului de gestiune curent.
2. Pentru armonizarea contabilităţii cu normele internaţionale şi facilitarea
calculării indicatorilor financiari propunem clasificarea veniturilor şi cheltuielilor în
următoarele grupe: venituri şi cheltuieli din activităţi ordinare, venituri şi
cheltuieli din evenimente extraordinare, venituri şi cheltuieli din impozitul pe
profit. Considerăm că componenţa grupelor nominalizate poate fi stabilită de către
fiecare întreprindere de sine stătător, în funcţie de particularităţile activităţii acesteia
şi tipurile faptelor economice generatoare de venituri şi cheltuieli.
3. Recunoaşterea veniturilor şi cheltuielilor trebuie să asigure respectarea
anumitor criterii şi să se bazeze pe conceptele şi principiile contabile fundamentale.
În acest context, se recomandă următoarele:
• introducerea justificării documentare ca un criteriu general suplimentar de
recunoaştere a veniturilor şi cheltuielilor;
• evidenţierea conceptului contabilităţii de angajamente şi a principiilor
contabile fundamentale – necompensarea, autonomia întreprinderii,
prevalenţa economicului asupra juridicului, periodicitatea şi concordanţa –
cu specificarea cazurilor principale de aplicare a acestora la recunoaşterea
veniturilor şi cheltuielilor;
• armonizarea regulilor de recunoaştere contabilă şi fiscală a veniturilor şi
cheltuielilor.

– 32 –
 4. Pentru evaluarea credibilă a veniturilor şi cheltuielilor s-a argumentat
necesitatea îndeplinirii anumitor condiţii care prevăd selectărea bazei de evaluare;
adoptărea conceptului de menţinere a capitalului; stabilirea modelului contabil
utilizat; respectărea principiilor contabile fundamentale. Aceste condiţii trebuie să
fie stabilite de către fiecare întreprindere de sine stătător în conformitate cu strategia
dezvoltării acesteia şi prevederile reglementărilor contabile internaţionale.
5. În scopul soluţionării problemelor metodologice generale ale contabilităţii
veniturilor şi cheltuielilor, este raţională realizarea următoarelor măsuri:
• elaborarea în cadrul politicii de contabilitate a unui compartiment referitor la
venituri şi cheltuieli cu divizarea lui în trei secţiuni: dispoziţii generale, procedee
şi metode contabile pentru care actele normative prevăd diferite variante,
procedee şi metode contabile elaborate de întreprindere de sine stătător;
• utilizarea documentelor primare întocmite în formă electronică cu semnătură
digitală şi interzicerea emiterii mai multor documente justificative pentru
unele şi aceleaşi operaţiuni;
• îmbinarea registrelor contabile şi fiscale aferente veniturilor şi cheltuielilor;
• perfecţionarea planului de conturi în funcţie de tipul întreprinderii şi
acordarea dreptului acesteia de a stabili de sine stătător nomenclatorul
conturilor sintetice şi subconturilor;
• anularea rapoartelor financiare trimestriale privind veniturile şi cheltuielile şi
stabilirea unui nomenclator minim de informaţii necesare pentru calcularea
indicatorilor macroeconomici.
6. Pentru perfecţionarea contabilităţii veniturilor din vînzarea bunurilor se
propun următoarele direcţii principale:
• concretizarea şi completarea criteriilor specifice de recunoaştere şi a
condiţiilor de evaluare a veniturilor din vînzarea bunurilor în concordanţă cu
reglementările contabile internaţionale;
• identificarea particularităţilor şi stabilirea direcţiilor de perfecţionare a
contabilităţii veniturilor din vînzările de bunuri cu disconturi, cu livrări
amînate şi în consignaţie.
7. În scopul raţionalizării contabilităţii veniturilor din prestarea serviciilor, se
recomandă:
• specificarea modului de aplicare a conceptelor şi principiilor contabile
fundamentale în cazul recunoaşterii şi evaluării veniturilor din prestarea
diferitelor tipuri de servicii în condiţiile utilizării metodei prestării efective
şi/sau a metodei procentului de finalizare;
• aplicarea metodicii de contabilizare a veniturilor din prestarea serviciilor cu
achitarea prin abonamente, în funcţie de caracterul acestora: nerambursabil
sau rambursabil;
• utilizarea schemei de formule contabile pentru evidenţă veniturilor sub
formă de comision, elaborată de către autor.
8. În vederea modernizării contabilităţii veniturilor din utilizarea activelor
întreprinderii de către terţi, propunem înregistrarea dobînzilor, redevenţelor şi

– 33 –
dividendelor în componenţa veniturilor din activitatea de bază sau a veniturilor
financiare, conform principiului prudenţei, în funcţie de natura tranzacţiilor
efectuate şi metoda de evaluare curentă a investiţiilor.
9. Contabilitatea altor venituri trebuie perfecţionată pe următoarele direcţii
principale:
• înregistrarea în componenţa veniturilor financiare a datoriilor decontate în
legătură cu expirarea termenului de prescripţie, a plusurilor de bunuri
constatate la inventariere, compensaţiilor din recuperarea forţată şi/sau
benevolă a prejudiciului material, a sancţiunilor pecuniare şi a diferenţelor
de curs valutar şi de sumă favorabile;
• concretizarea componenţei veniturilor extraordinare şi elaborarea schemei
integrale şi complexe de contabilizare a acestora, cu fundamentarea unor
conturi sintetice noi;
• argumentarea necesităţii contabilizării separate a veniturilor din impozitul pe
profit prin introducerea unei grupe distincte de conturi.
10. Pentru perfecţionarea contabilităţii cheltuielilor aferente bunurilor vîndute
sînt necesare:
• specificarea condiţiilor de aplicare a metodelor de evaluare curentă a costului
vînzărilor cu evidenţierea avantajelor şi dezavantajelor fiecărei metode;
• excluderea metodei LIFO din reglementările contabile naţionale;
• înregistrarea costului efectiv al produselor comercializate nemijlocit din
secţiile întreprinderii ca majorare a costului vînzărilor şi diminuare a
consumurilor de producţie, fără utilizarea contului de evidenţă a produselor;
• aplicarea schemei integrale şi complexe de formule contabile elaborată
pentru evidenţa costului vînzărilor şi a cheltuielilor comerciale în diferite
situaţii concrete, cu fundamentarea unor subconturi noi.
11. Contabilitatea cheltuielilor din returnarea şi reducerea preţurilor la bunurile
vîndute trebuie ţinută, în funcţie de perioada de gestiune în care bunurile au fost
returnate, sursa de recuperare a pierderilor din returnarea bunurilor, gradul de
utilitate a bunurilor returnate şi variantele de decontări între cumpărători şi
vînzători. În cazul în care vînzarea şi returnarea (reducerea preţurilor) bunurilor au
avut loc într-un an de gestiune se recomandă ca vînzătorul să storneze veniturile şi
cheltuielile din comercializarea bunurilor returnate şi să înregistreze pierderile din
returnarea acestora în componenţa cheltuielilor comerciale. Dacă vînzarea bunurilor
a fost efectuată într-un an, iar returnarea (reducerea preţurilor) – în alt an de
gestiune, considerăm că veniturile şi cheltuielile aferente bunurilor vîndute nu
trebuie ajustate, iar pierderile din aceste tranzacţii urmează a fi decontate la
cheltuielile comerciale, înregistrate ca pierderi din rebuturi sau recuperate pe seama
provizioanelor constituite anterior.
12. În scopul perfecţionării contabilităţii cheltuielilor aferente serviciilor
prestate, se recomandă:
• contabilizarea costului serviciilor prestate, în funcţie de destinaţia acestora:
terţilor sau subdiviziunilor structurale ale întreprinderii;

– 34 –
 • aplicarea modului de contabilizare a cheltuielilor aferente serviciilor de
reparaţie a bunurilor primite în leasing operaţional (locaţiune/arendă), în
funcţie de varianta de efectuare şi sursa de recuperare a costului lucrărilor de
reparaţie: pe seama locatarului/arendaşului şi/sau plăţii pentru leasing
(locaţiune/arendă).
13. Cercetările privind contabilitatea altor cheltuieli implică unele direcţii de
perfecţionare, din care cele mai principale sînt următoarele:
• elaborarea modului de contabilizare a cheltuielilor din decontarea creanţelor
compromise, în funcţie de metoda de evidenţă a acestora: directă sau cu
constituirea provizioanelor;
• stabilirea variantelor de evidenţă a cheltuielilor aferente facilităţilor fiscale,
cu aplicarea unui cont extrabilanţier şi a unui cont al contabilităţii financiare;
• argumentarea necesităţii contabilizării în componenţa cheltuielilor financiare
a pierderilor din lipsurile (deteriorările) de bunuri constatate la inventariere,
sancţiunile pecuniare şi diferenţele de curs valutar şi de sumă nefavorabile;
• concretizarea componenţei cheltuielilor extraordinare şi elaborarea modului
de contabilizare a acestora, cu aplicarea conturilor sintetice propuse de autor;
• argumentarea necesităţii modificării practicii existente de evidenţă a
cheltuielilor privind impozitul pe profit cu acordarea întreprinderilor
dreptului de determinare a acestora cu/sau fără luarea în considerare a
diferenţelor temporare.
14. Perfecţionarea contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor întreprinderilor
micului business trebuie să fie efectuată pe următoarele direcţii principale:
• diversificarea metodelor de recunoaştere şi de evaluare a veniturilor şi
cheltuielilor, inclusiv aplicarea contabilităţii de casă pentru unele categorii
de întreprinderi;
• simplificarea registrelor de evidenţă a veniturilor şi cheltuielilor şi a modului
de reflectare a acestora în conturile contabile;
• armonizarea regulilor contabile şi fiscale de recunoaştere şi de evaluare a
elementelor de venituri şi cheltuieli, inclusiv prin ţinerea contabilităţii
elementelor specificate în baza regulilor fiscale şi/sau prin introducerea unui
sistem simplificat de impozitare.
15. Pentru modernizarea contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor întreprinde-
rilor de transport auto propunem:
• reflectarea carburanţilor în componenţa materialelor şi decontarea
consumului efectiv al acestora la cheltuieli în baza normelor stabilite;
• înregistrarea valorii anvelopelor transmise în exploatare ca cheltuieli
anticipate, cu decontarea ulterioară treptată la cheltuielile perioadei de
gestiune curente, în funcţie de parcursul efectiv al acestora;
• determinarea componenţei şi a schemei de formule contabile aferente
cheltuielilor de deservire tehnică a mijloacelor de transport auto efectuată în
antrepriză sau în regie proprie.

– 35 –
 16. Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor în companiile de leasing trebuie
perfecţionată prin:
• înregistrarea separată a veniturilor şi cheltuielilor rezultate din contractele de
leasing şi din alte fapte economice cu concretizarea componenţei acestora;
• aplicarea modului de contabilizare a veniturilor şi cheltuielilor din
contractele de leasing financiar, potrivit căruia valoarea de răscumpărare a
bunurilor transmise în leasing trebuie înregistrată ca venituri, iar valoarea de
bilanţ a acestora – ca cheltuieli anticipate, cu decontarea ulterioară la
veniturile şi cheltuielile activităţii de bază, pe măsura survenirii termenelor
de achitare a ratelor de leasing;
• reflectarea dobînzilor de leasing financiar în componenţa veniturilor din
activitatea de bază;
• atribuirea veniturilor şi cheltuielilor din contractele de leasing operaţional la
activităţile de bază şi aplicarea schemei de formule contabile elaborate de
autor;
• contabilizarea prealabilă a cheltuielilor, care nu sînt legate direct cu
contractele de leasing, în componenţa consumurilor activităţii de bază şi
înregistrarea acestora ca cheltuieli la finele perioadei de gestiune.
17. Pentru modernizarea contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor cooperativelor
de întreprinzător propunem:
• contabilizarea separată a veniturilor şi cheltuielilor rezultate din tranzacţiile
operaţionale interne şi externe ale cooperativei, cu evidenţierea subconturilor
respective;
• înregistrarea rabaturilor (adaosurilor) cooperatiste, acordate pînă la sau după
aprobarea raportului financiar anual, respectiv, ca ajustare a veniturilor şi
cheltuielilor aferente bunurilor vîndute (serviciilor prestate) şi ca utilizare a
profitului anilor precedenţi.

IV. LISTA SELECTIVĂ A LUCRĂRILOR PUBLICATE

LA TEMA TEZEI
1. Nederiţa A. Характеристика проекта НСБУ «Доход», Revista
“Contabilitate şi audit”, nr. 2, Chişinău, 1997, c. 36–39, 0,3 c.a.
2. Nederiţa A. Elaborarea şi publicitatea politicii de contabilitate a întreprinderii,
Simpozionul Ştiinţific „Politica industrială şi comercială în Republica Moldova”,
25–26 septembrie 1997, ASEM, Chişinău, 1997 p. 296–300, 0,2 c.a.
3. Nederiţa A. Реформы бухгалтерского учета и налогообложения:
институциональные вопросы и сравнительный подход (доклад на VII
Международной Конференции Координационного совета по методологии
бухгалтерского учета стран СНГ), Revista “Contabilitate şi audit”, nr. 10,
Chişinău, 1997, с. 9–14, 0,4 c.a.

– 36 –
4. Nederiţa A., Tostogan P. Новый порядок учета затрат, расходов и доходов
предприятия и составления Отчета о финансовых результатах, Revista
“Contabilitate şi audit”, nr. 4, Chişinău, 1998, с.13–27, 1,0 c.a.
5. Nederiţa A. Componenţa şi modul de capitalizare a cheltuielilor de împrumut,
Simpozionul Ştiinţific “Reformele economice în Republica Moldova şi
România: realizări, tendinţe, probleme” 24–25 septembrie, 1998, vol. II,
ASEM, Chişinău, 1998, p.108–111, 0,2 c.a.
6. Nederiţa A., coordonator. Noul sistem contabil al agenţilor economici din
Republica Moldova, vol. I, ACAP, Chişinău, 1998, proprii: p.4–11; 52–65;
249–294, 4,5 c.a.
7. Nederiţa A., coordonator. Noul sistem contabil al agenţilor economici din Republica
Moldova, vol. II, ACAP, Chişinău, 1999, proprii: p.5–6; 221–384, 6,0 c.a.
8. Nederiţa A., Evsiukova R. Расходы на рекламу: учет и
налогообложение, Revista “Contabilitate şi audit”, nr. 11, Chişinău,
1999, c.14–18, 0,4 c.a.
9. Nederiţa A., Bucur V., Cazacu Iu., Tostogan P. Годовой финансовый отчет
за 1999 год: бухгалтерские и налоговые аспекты, Revista “Contabilitate şi
audit”, nr. 1 (c.23–52), nr.2 (c.35–64), Chişinău, 2000, 5,0 c.a.
10. Nederiţa A. О порядке применения НСБУ 4 «Особенности учета на
предприятиях малого бизнеса», Revista “Contabilitate şi audit”, nr. 4,
Chişinău, 2000, c.17–31, 1,4 c.a.
11. Nederiţa A. Некоторые вопросы учета и налогообложения доходов и
расходов на предприятиях Республики Молдова, Доклади научно-
практическа конференция «Счетоводството в началото на XXI – то
столетие», 17- 18 мая, 2001, том I., Академическое издательство «Ценов»,
Свищов, 2001, c. 294–298, 0,3 с.а.
12. Nederiţa A. Чрезвычайные расходы и доходы: учет и налогообложение,
Revista “Contabilitate şi audit”, nr. 6, Chişinău, 2001, c. 4–12, 0,6 c.a.
13. Nederiţa A., Andreev L. Aspecte metodologice ale contabilităţii
întreprinderilor micului business, Revista “Economie şi finanţe”, nr. 5,
Chişinău, 2001, p.62–66, 0,3 c.a.
14. Nederiţa A. Issues Faced by Moldova in the Move to IFRS Accounting Report,
volume 4.5, Moscow, 2001, p.27–29, 0,2 c.a.
15. Nederiţa A. Unele probleme privind contabilitatea cheltuielilor, Analele
Academiei de Studii Economice din Moldova, vol. I, ASEM, Chişinău,
2001, p. 384–388, 0,5 c.a.
16. Nederiţa A. Об учете затрат на ремонт основных средств,
осуществленному до ввода их в эксплуатацию, Revista “Contabilitate şi
audit”, nr. 4, Chişinău, 2002, c.44–50, 0,5 c.a.
17. Nederiţa A. Criterii de clasificare a cheltuielilor operaţionale ale
întreprinderii conform standardelor internaţionale, Simpozionul al III-lea
Internaţional “Reformele economice: avantaje şi dezavantaje”, 16 aprilie,
2002, IREI, Chişinău, 2002, p. 153–155, 0,2 c.a.

– 37 –
18. Nederiţa A. Некоторые проблемы учета и анализа финансовых результатов
Тези доповидей Мижнародной науково-методичной конференции
«Трансформация курса економичний анализ диятельности пидпреемства».
16–17 травня 2002 року, КНЕУ, Киев, 2002, c. 355–360, 0,2 c.a.
19. Nederiţa A. Aspecte contabile şi fiscale privind recunoaşterea cheltuielilor agen-
ţilor economici din Republica Moldova, Simpozionul Internaţional de Ştiinţe Econo-
mice,17–18 mai, 2002, vol. 1, INFOMARKET, Braşov, 2002, p. 55–60, 0,3 c.a.
20. Nederiţa A. Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor din operaţiunile de arendă,
Simpozionul Internaţional «Probleme regionale în contextul procesului de
globalizare», 9–8 octombrie, 2002, ASEM, Chişinău, 2002, p.184–186, 0,2 c.a..
21. Nederiţa A., Maidan T. Учет и распределение затрат, связанных с
работой транспортных средств, Revista “Contabilitate şi audit”, nr.
11, Chişinău, 2002, c.33–37, 0,4 c.a.
22. Nederiţa A. Расходы на ремонт арендованного имущества: учет и
порядок их вычета в целях налогообложения, Revista “Contabilitate şi
audit”, nr. 12, Chişinău, 2002, c.14–26, 1,1 c.a.
23. Nederiţa A. Contabilitatea consumurilor, cheltuielilor şi veniturilor, Ghidul
contabilului cooperativei agricole de întreprinzător, ACAP, Chişinău, 2002, p.
112–135, 1,6 c.a.
24. Nederiţa A., coordonator. Contabilitate financiară, Manual, Ed. a II-a, revăzută
şi completată, ASEM-ACAP, Chişinău, 2003, proprii: p. 3–31; 177–191;
417–468, 6,5 c.a.
25. Nederiţa A. Probleme actuale ale contabilităţii veniturilor întreprinderilor din
Republica Moldova, Echilibrul în economia românească actuală, Anuar, Tomul
XIII, Editura Junimea, Iaşi, 2003, p. 68–75, 0,3 c.a.
26. Nederiţa A. Особенности бухгалтерского и налогового учета расходов на
предприятиях Республики Молдова Вiсник, Житомирского Державного
Технологiчного Унiверситету, науковий журнал, серiя: економiчнi наукi,
випуск 2(24). – Житомир, 2003, с. 194–196, 0,3 c.a.
27. Nederiţa A. Consideraţii privind evaluarea şi recunoaşterea contabilă a
veniturilor din vînzări, Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Rolul ştiinţei şi
învăţămîntului economic în realizarea reformelor economice din Republica
Moldova”, 25-26 septembrie, 2003, ASEM, Chişinău, 2003, p. 415–417, 0,3 c.a.
28. Nederiţa A., Grabarovschi L. Particularităţi ale contabilităţii veniturilor şi
cheltuielilor în cooperativele agricole de întreprinzător, Simpozionul Internaţional
„70 ani ai Universităţii Agrare de Stat din Moldova”, 7–8 octombrie, 2003,
UASM, Chişinău, 2003, p. 98-100, 0,1 c.a.
29. Nederiţa A., Andreev L. Unele probleme privind organizarea contabilităţii la
întreprinderile mici din Republica Moldova, Teoria şi practica economică
actuală, Anuar, Tomul XIV, Editura Junimea, Iaşi, 2004, p. 23–26, 0,3 c.a.
30. Nederiţa A. Direcţii de perfecţionare a contabilităţii impozitului pe venit în
condiţiile integrării economice europene, Conferinţa Ştiinţifică Internaţională
„Ştiinţa, businessul, societatea: evoluţii şi intercolări în condiţiile integrării în

– 38 –
 spaţiul economic european”, 12–14 februarie, 2004, vol. I, ASEM, Chişinău,
2004, p.106–108, 0,2 c.a.
31. Nederiţa A. Aspecte contabile şi fiscale aferente pierderilor din returnarea
bunurilor vîndute, Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Racordarea sistemului
financiar la exigenţele integrării europene”, 1–2 aprilie, 2004, ASEM,
Chişinău, 2004, p.136–137, 0,2 c.a.
32. Nederiţa A. Расходы по замене автомобильных шин и
аккумуляторных батарей: особенности учета и порядок вычета в
целях налогообложения, Revista “Contabilitate şi audit”, nr. 12,
Chişinău, 2004, p. 22–28, 0,5 c.a.
33. Nederiţa A. Perfecţionarea contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor în
condiţiile globalizării, Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Problemele
contabilităţii şi auditului în condiţiile globalizării”, 15–16 aprilie, 2005,
ASEM, Chişinău, 2005, p. 22–24, 0,2 c.a.
34. Nederiţa A. Aspecte problematice ale contabilităţii cheltuielilor şi
veniturilor din facilităţile fiscale, Revista “Economica”, nr. 2, Chişinău,
2005, p. 83–86, 0,3 c.a.
35. Nederiţa A. Particularităţi ale contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor
întreprinderilor micului business, Revista “Economica”, nr. 3, Chişinău,
2005, p. 93–96, 0,3 c.a.
36. Nederiţa A., Vitiuc A. Unele probleme privind aplicarea pragului de
semnificaţie în contabilitate şi audit, Conferinţa Ştiinţifică Internaţională
„Probleme economice de integrare europeană”, 23–24 septembrie, 2005,
ASEM, Chişinău, 2005, p. 477–479, 0,3 c.a.
37. Nederiţa A. Продажа товаров по сниженным ценам: учет и
налогообложение, Revista “Contabilitate şi audit”, nr. 11, Chişinău,
2005, c. 8–11, 0,4 c.a.
38. Nederiţa A., Popovici A. Некоторые аспекты бухгалтерского учета
доходов на предприятиях Республики Молдова, Сборник научных трудов
«Проблемы и перспективы развития сотрудничества между странами
Юго-Восточной Европы в рамках Черноморского Экономического
Сотрудничества и ГУАМ», том II, ДоНУ-СА «Д.А.Ценов», Донецк –
Свиштов, 2006, с. 596–599, 0,3 c.a.
39. Nederiţa A. Учетная политика предприятия на 2007 год и ее
взаимосвязь с налоговым законодательством, Revista “Contabilitate şi
audit”, nr. 11, Chişinău, 2006, c. 8–20, 1,2 c.a.
40. Nederiţa A. Aspecte teoretice şi aplicative ale contabilităţii veniturilor din
decontarea datoriilor cu termenul de prescripţie expirat, Revista
“Economica”, nr. 4, Chişinău, 2006, p. 101–105, 0,3 c.a.
41. Nederiţa A. Aspecte ale contabilităţii cheltuielilor privind creanţele
compromise, Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Dezvoltarea durabilă a
României şi Republicii Moldova în context european şi mondial”, 22–23
septembrie, 2006, vol. I, ASEM, Chişinău, 2007, p. 390–393, 0,3 c.a.

– 39 –
42. Nederiţa A. Corespondenţa conturilor contabile conform prevederilor S.N.C.
şi Codului fiscal, Lucrare didactică, Contabilitate şi audit, Chişinău, 2007. –
640 p., 35,0 c.a.
43. Nederiţa A. Consideraţii generale asupra proiectului Legii contabilităţii,
Revista “Contabilitate şi audit”, nr. 3, Chişinău, 2007, p. 9–14, 0,5 c.a.
44. Nederiţa A. Aprecieri comparative privind componenţa şi clasificarea
veniturilor în contabilitate, Revista “Economica”, nr. 1, Chişinău, 2007,
p. 85–88, 0,3 c.a.
45. Nederiţa A. Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor în partidă simplă:
aspecte metodologice şi aplicative, Revista “Contabilitate şi audit”, nr. 4,
Chişinău, 2007, p. 57–60, 0,4 c.a.
46. Nederiţa A. Abordări naţionale şi internaţionale privind contabilitatea
veniturilor din dobînzi, Analele Academiei de Studii Economice din
Moldova, Ed. a 5-a, ASEM, Chişinău 2007, p. 319–325, 0,5 c.a.
47. Nederiţa A. Проблемы бухгалтерского учета в Республике Молдова в
условиях европейской интеграции, Материалы конференции «Развитие
экономического сотрудничества между Беларусью и Молдовой в рамках
европейской и региональной интеграции», 29–31 марта, 2007, ASEM,
Chişinău, 2007, c. 56–68, 0,5 c.a.
48. Nederiţa A., Popovici A. Об учете и налогообложении штрафных
санкций за нарушение договоров, Revista “Contabilitate şi audit”, nr. 6,
Chişinău, 2007, с. 9–14, 0,5 c.a.
49. Nederiţa A., Foalea L. Contabilitatea operaţiunilor privind amnistia fiscală
şi legalizarea capitalului, Revista “Contabilitate şi audit”, nr. 7, Chişinău,
2007, p. 23–29, 0,6 c.a.
50. Nederiţa A. Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii: teorie şi
practică, Monografie, ASEM, Chişinău, 2007. – 300 p., 27,9 c.a.
51. Nederiţa A. Unele probleme ale contabilităţii veniturilor din recuperarea
prejudiciului material, Revista “Economica”, nr. 3, Chişinău, 2007, p. 44–47,
0,3 c.a.

– 40 –
 ADNOTARE
la teza de doctor habilitat în economie cu tema
„Probleme metodologice ale contabilităţii veniturilor
şi cheltuielilor întreprinderii”

Teza este dedicată examinării unui cerc vast de probleme teoretice, metodologice
şi aplicative ale contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor întreprinderilor din diferite
sectoare şi ramuri ale economiei naţionale a Republicii Moldova.
În teză sînt analizate şi aprofundate noţiunile de venituri şi cheltuieli, fiind
recomandate criterii noi de clasificare a acestora, în funcţie de scopurile utilizării
informaţiilor. Sînt examinate problemele recunoaşterii şi evaluării elementelor de
venituri şi cheltuieli cu specificarea modului de aplicare a conceptelor şi principiilor
contabile fundamentale în diferite situaţii concrete. De asemenea, sînt abordate
aspectele metodologice generale ale contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor şi
formulate recomandările privind elaborarea şi prezentarea politicii de contabilitate,
aplicarea documentelor primare, registrelor de evidenţă şi a conturilor contabile,
generalizarea în rapoartele financiare a informaţiilor aferente veniturilor şi
cheltuielilor.
În lucrare este tratată problematica contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor din
vînzarea bunurilor, prestarea serviciilor, utilizarea activelor de către terţi,
decontarea creanţelor compromise şi a datoriilor cu termen de prescripţie expirat,
reflectarea rezultatelor inventarierii, înregistrarea diferenţelor de curs valutar şi de
sumă, producerea evenimentelor extraordinare, calcularea impozitului pe profit şi
din alte fapte economice. Sînt fundamentate, de asemenea, căile de perfecţionare a
contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor sus-menţionate în scopul asigurării unui
grad înalt de relevanţă, credibilitate şi comparabilitate a informaţiilor financiare.
Pentru prima dată în lucrare sînt identificate particularităţile contabilităţii
veniturilor şi cheltuielilor întreprinderilor micului business şi stabilite direcţiile de
modernizare a acesteia în funcţie de sistemul contabil aplicat. Este elaborată, de
asemenea, metodologia de contabilizare a veniturilor şi cheltuielilor aferente
contractelor de leasing, exploatării anvelopelor şi deservirii tehnice a mijloacelor de
transport, rabaturilor (adaosurilor) cooperatiste în concordanţă cu cerinţele
internaţionale şi nivelul actual de dezvoltare economică a întreprinderilor din
Republica Moldova.
Abordările teoretice şi recomandările practice din teză au fost utilizate la
elaborarea Legii contabilităţii (în redacţie nouă), a 5 standarde naţionale de
contabilitate şi a 3 comentarii privind aplicarea acestora, a Planului de conturi
contabile şi a altor acte normative care sînt implementate în practica contabilă a
întreprinderilor autohtone.

– 41 –
 ANNOTATION
to the thesis for granting a scientific a title on doctor in economic
sciences with the topic
„Methodological problems of enterprise incomes
and expenditures accounting”

The dissertation aims at examination of a large scope of theoretical,

methodological and applicative problems of incomes and expenditures accounting
faced by the enterprises from different fields of the national economy of the RM.
The notions of income and expenditure have been analyzed and deepened
within the dissertation, the necessity of their classification according to the
destination and the nature of transaction generating them has been justified. The
problems of incomes and expenditures elements recognition and evaluation are
examined along with specifying the way of fundamental accounting concepts and
principles implementation in different specific situations. Besides those mentioned
above, general methodologies of incomes and expenditures accounting have been
examined in the dissertation, and recommendations have been set up on the
accounting policy elaboration and presentation, implementation of primary
documents, accounting books, generalization in financial statements of incomes and
expenditures information.
The dissertation examined the issue of incomes and expenditures accounting
obtained from sales of goods, rendering of services, use of assets by third parties,
writing off bad debts and debts with expired maturity period, reflection of inventory
results, registration of currency exchange rate and sum differences, extraordinary
events, profit tax calculation and other economic operations. The ways of
improvement of incomes and expenditures accounting mentioned above have been
established for assuring the high degree of relevance, credibility and comparability
of accounting information.
For the first time, the peculiarities are identified and incomes and expenditures
accounting modernization ways of small business enterprises are set up depending
on implemented accounting system. The method of accounting of lease contracts
incomes and expenditures, tires exploitation and technical assistance of vehicles,
cooperative rebates according to the international requirements and the current level
of local enterprises development is elaborated.
Theoretical approach and practical recommendations from the dissertation have
been used for elaboration of Accounting law, 5 national accounting standards and 3
comments on their implementation, Charter of accounts and other normative
documents implemented in the accounting of local enterprises.

– 42 –
 АННОТАЦИЯ
диссертации на соискание ученой степени
доктора хабилитат экономики на тему
«Методологические проблемы бухгалтерского
учета доходов и расходов предприятия»

Настоящая диссертация посвящена исследованию широкого спектра

теоретических, методологических и практических проблем бухгалтерского
учета доходов и расходов предприятий разных секторов и отраслей народного
хозяйства Республики Молдова.
В работе рассмотрены и углублены понятия доходов и расходов,
предложен новый порядок их классификации в зависимости от целей
использования информации. Исследованы проблемы признания и оценки
доходов и расходов предприятия и установлен порядок применения
основополагающих допущений и принципов бухгалтерского учета в
различных конкретных ситуациях. Кроме того, в диссертации изложены
общие методологические аспекты бухгалтерского учета доходов и расходов и
сформулированы предложения по разработке и раскрытию учетной политики,
применению первичных документов, учетных регистров и счетов
бухгалтерского учета, обобщению информации о доходах и расходах в
финансовых отчетах.
Особое внимание в диссертации уделено проблемам учета доходов и
расходов от продаж материальных ценностей, оказания услуг, использования
активов сторонними предприятиями и лицами, списания безнадежной
дебиторской задолженности и просроченных обязательств, отражения
результатов инвентаризации, образования курсовых и суммовых разниц,
совершения чрезвычайных событий, исчисления налога на прибыль и от
других экономических фактов. Обоснованы направления совершенствования
учета вышеуказанных доходов и расходов с целью обеспечения более
высокого уровня релевантности, надежности и сопоставимости финансовой
информации.
Впервые были идентифицированы особенности и определены пути
улучшения учета доходов и расходов предприятий малого бизнеса в
зависимости от применяемой системы бухгалтерского учета. Разработана
методика учета доходов и расходов по договорам лизинга, от эксплуатации
автошин и технического обслуживания транспортных средств, кооперативных
скидок (надбавок) в соответствии с международными требованиями и
современным уровнем развития предприятий Республики Молдова.
Содержащиеся в диссертации теоретические подходы и практические
рекомендации были использованы при разработке нового Закона о
бухгалтерском учете, 5 национальных стандартов бухгалтерского учета и 3
комментариев по их применению, Плана счетов бухгалтерского учета и других
нормативных актов, которые применяются в учетной практике отечественных
предприятий.
– 43 –
 ALEXANDRU NEDERIŢA

PROBLEME METODOLOGICE
ALE CONTABILITĂŢII VENITURILOR
ŞI CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDERII

Specialitatea 08.00.12 – Contabilitate; audit; analiză economică

AUTOREFERAT
al tezei de doctor habilitat în economie

Bun de tipar 24.12.07

Formatul 60 x 84 1/16. Coli de tipar 2,75.
Coli de autor 2,0. Tirajul 50 ex.
PrepressPrint-SD

– 44 –