Utilizarea ATP-ului in procese metabolice

1)Activarea glucozei cu formarea glucozo-6-fosfat si un deltaG0 de -4 kcal.

Reactia de fosforilare a glucozei este o reactie endergonica, deci are un delta G
pozitiv, si la final reactia de activare a glucozei este o reactie exergonica avand
deltaG0=4kcal. Enzima care participa la aceasta reactie este o kinaza specifica.
2)Glicerolul pentru activare sub forma de glicerol fosfat si gruparea fosforil este
data de ATP. Enzima care catalizeaza aceasta reactie este glicerol-kinaza. Aceasta enzima
lipseste la nivelul tesutului adipos, unde pentru resinteza locala a trigliceridelor se face
apel la un metabolit intermediar a glicolizei anaerobe care se cheama
dihidroxiacetonfosfat. Pentru acest motiv se afirma ca grasimile ard in focul hidratilor de
carbon.
3)AA inainte de a intra in structura lanturilor polipeptidice, AA se activeaza sub
forma de AA-ARNt, cand nu este activat poarta denumirea de AA, prin activare devine
Aacil.
4)Acizii organici se activeaza cu formarea unor esteri tiolici, prin legarea cu acetil
CoA, rezultand acil-CoA. De ex.: acidul palmitic.
Formarea legaturilor amidice prin legatura de acid glutamic, tot prin energia
eliberata de ATP, dar nu numai ATP-ul participa ca donatori de grupare fosforil sau de
energie, si ceilalti compusi macroergici nucleotidici pariticipa la asemenea procese astfel
UTP-ul participa la formarea UDP-glucozei si UDP-galactozei in procesele de
interconversie. De asemenea GTP-ul participa in formarea legaturilor peptidice in sinteza
proteinelor. In sinteza legaturilor internucleotidice, deci sinteza acizilor nucleici, participa
toate nucleotidele trifosfat, atat cele pe baza de riboza cat si cele pe baza de dezoxiriboza.
Toti compusii nucleotidici se formeaza cu participarea ATP-ului avem si situatii
inverse cand alte substante macromoleculare participa la sinteza ATP-ului pe seama ADPului si a GTP-ului.
Mecanisme energetice in sinteza ATP
Reactia de baza in formarea ATP-ului este ADP+P=ATP+H2O. Aceasta reactie
are nevoie de energie, fiind o reactie endergonica si are nevoie de delta G=+7,3kcal. Cea
mai importanta sursa de energie este reactiile de oxidare din celula vie a diferitelor
substante organice, astfel o molecula de glucoza oxidata complet pana la CO2 si H20,
elibereaza un delta G0=-686kcal. Oxidarea glucozei anaerobioza elibereaza 6 molecule
de CO2 si H2O.
Oxidarea prin beta oxidare a unei molecule de acid palmitic are un delta G0=2388kcal. Intre oxidarea din organismul uman si arderea atmosferica exista unele
deosebiri importante:
1)In oxidarea biolociga oxidarea substratului se realizeaza prin mobilizarea
hidrogenilor sau a electronilor sub actiunea unor enzime specifice.
2) oxidarea hidrogenului oxidat este reactia cu valoarea energetica principala in
oxidarea biologica, avand un delta G0=-52,6kcal/molecula. Reactia este H2+1/2O2=H2O
Prin faptul ca in oxidarea biologica, eliberarea de energie se face progresiv in trepte cu
acumularea de energie, pe baza careia se formeaza compusi macroergici. Nu fiecare

treapta elibereaza energie suficienta pentru sinteza unei molecule de ATP, motiv pentru
fiecare se face cumul de energie pana cand se ajunge la valoarea energetica care permite
sinteza unei molecule de ATP.
Oxidarea biologica se desfasoara in 2 etape:
1)etapa oxidarii anaeroba si este etapa incipienta a procesului de oxidare ,
mecanismul fiind dezhidrogenizarea substratului.
2)Etapa finala se face cu participarea oxigenului molecular activate si activarea
oxigenului.
Se produc dehidrogenizari ale substratului in trepte successive intercalate cu
hidratarea. In dehidrogenarea anaeroba hidrogenul luat de la substrat este transferat la o
enzima specifica care are coenzima fie NAD sau NADP, sau o coenzima flavinica FMN
sau FAD. In etapa oxidarii anaerobe , electronii trec in lantul sigulato de la oxidul de
glutaza la alta in acido-cromo-oxidaza rezultand apa. Desi oxidarea aeroba in anaeroba
sunt distincte intre ele, ele se gasesc intro interconditionare evidenta , cele 2 etape sunt
succesive si se conditioneaza recirpoc. Faza anaeroba mobilizeaza hidrogenul de pe
substrat care este oxidat in faza aeroba, face ca faza anaeroba sa se deblocheze. Activarea
O2 este cuplata cu cea a H2 realizanduse cu ajutorul electrolitilor neutralizati de pe H2.
Enzime si coenzime cu rol in oxidatia biologica
Prin oxidare se intelege procesul de mobilizare a hidrogenilor de pe substrat, iar
reducerea este procesul de preluare a acestora ceea ce duce la un castig de electroni cele
doua procese evolueaza cuplat. Mobilizarea hidrogenului de pe substrat determina
functionarea oxidarii aerobe, dara oxidarea aeroba na functionat atunci oxidarea anaeroba
nar avea loc. Enzimele care participa in procesul de oxidatie biologica fac parte din clasa
oxido-reductazelor si sunt oxidazele, dehidrogenazele, perihidrogenazele si oxigenazele.
Oxidazele mobilizeaza oxigenul de pe substrat, iar acceptorul sau este in mod
obligatoriu oxigenul rezultand apa. Rezulta citocrom oxidaza care este o hemoproteina
formata din 2 molecule de hem, fiecare avand un atom de Fe care trece din starea de
oxidare in Fe bivalent, forma redusa in starea de oxidare Fe3 si invers. Mai are in
structura sa 2 atomi de Cu, mai este denumita pigmentul rosu Wartburg. Mai are in
strucura sa cobalt si Fe, motiv pentru care au mai fost numite metalo-hemoproteine. La
nivelul mitocondriei este in stransa relatie cu citocromul C avand probabil o proteina
comuna, motiv pentru care separarea sa este foarte dificila preia electronii de la
citocromul C, forma redusa si il transfera asupra oxigenului activat de catre hidrogen
formand apa.
A doua clasa sunt dehidrogenazele anaerobe in care avem: dehidrogenaze
anaerobe NAD si NADP dependente, dehidrogenaze anaerobe care au coenzime FMN si
FAD. Dehidrogenazel anaerobe realizeaza transferul hidrogenului de pe un substrat in
plus asupra unui substrat oxidat in cadrul unor reactii cuplate de oxidoreducere.
Citocromii: B, C1 si A, actioneaza in lantul respirator, in faza anaeroba si
transporta electroni asupra citocrom oxidazei care mai este denumita si A3. In forma
redusa a cirocromului Fe este bivalent, iar in forma oxidata este trivalent. Energia
eliberata la nivelul citocromilor permite formarea la acest nivel a unei molecule de ATP.
Hidroperoxidazele. Peroxidazele si caralazele fac parte din aceiasi
categorie de oxidoreductaze avand rolul de a proteja organismul impotriva efectelor

daunatoare ale peroxizilor. Actioneaza la nivelul eritrocitelor unde catalizeaza

descompunerea apei dehidrogenate si a peroxizilor lipidici, protejand lipidele din
membrana celulara si protejand hemglobina impotriva oxidarii cu peroxizi. Fosfolipidele
din membranele celulare sunt cele mai atacate de catre peroxizi. Catalazele are si
activitate peroxidazica, rolul principal este de descompunere a apei oxigenate rezultate in
urma actiunii oxidazelor.
Oxigenazele, acest tip de enzime catalizeaza incorporarea oxigenului intrun
substrat si pot fi mono oxigenate, cand incorporeaza un singur oxigen sau dioxigenaze
sau oxigenaze adevarate cand catalizeaza 2 molecule de oxigen. Referitor la structura
citocromilor, acestea sunt hemoproteine avand in structural or o molecula de hem cu fier
bivalent in mijlocul sau si o componenta proteica au o structura asemanatoare cu a
hemoglobinei, in timp ce hemoglobina transfera oxigenul prin legarea usor reversibil in
structura hemului in cadrul citocromilor Fe bivalent trece din forma bivalenta in forma
trivalenta si invers, acesta fiind modalitatea de a spune a citocromilor.
Citocromii au in structura lor un singur hem, in timp ce catalazele au in structura
lor 4 molecule de hem, cel mai bine studiat a fost citocromul C, deoarece este solubil.