Professional Documents
Culture Documents
Neues Museum (Muzeul Nou) este localizat in Berlin, Germania, in nordul Altes
Museum (Muzeul Vechi), in cadrul Insulei Muzeelor.
Primul muzeu al insulei a fost muzeul Altes, peoriectat in stil neoclasic, stric
grecesc de arhitectul prusian Friedrich Schinkel in 1830. Muzeul Neues proiectat
de protejatul lui Schinkel, a fost urmatorul si a fost deschis publicului in 1859.
Ultimul muzeu a fost terminat in 1930, cu doar 9 ani inainte de izbucnirea celui
de-al doilea razboi mondial.
Dezvoltarea Insulei Muzeelor, cunoscuta anterior ca Spreeinsel, a inceput in sec
al XVI-lea ca o gradina recreationala pentru Palatul Orasului. Muzeul Altes,
proiectat de Karl Friedrich Schinkel a fost terminat in 1828, iar apoi in 1841 regele
Friedrich Wilhelm IV al Prusiei a ordonat arhitectului curtii Friedrich August Stler
sa elaboreze un plan pentru dezvoltarea zonei din spatele muzeului Altes- pana
atunci utilizat in scopuri comerciale, si crearea unui "sanctuar pentru arte si
stiinta". Proiectat de Stler, muzeul Neues a devenit prima componenta a acestui
paradis vizionar, si a fost construit intr 1841 si 1859. Muzeul Neues a fost primul
muzeu cu trei etaje construit pana in acel moment si era organizat ca o
constructie solitara, executata in conformitate cu un plan simplu care inchidea 2
curti interioare si care inlocuia rotonda centrala si cupola muzeului Altes cu o
scara rectangulara care urca pe inaltimea tuturor etajelor si ocupa intreaga
latime a cladirii.
A fost cel de-al doilea muzeu contruit in cadrul acestei insule si a fost conceput
ca o extensie pentru artefactele ce nu mai puteau fi gazduite in muzeul vechi.
Colectiile muzeului includ perioada egipteana, cea preistorica si istorica timpurie,
cea etnografic si colectia de schite si gravuri, asa cum a fost si inaintea celui deal doilea razboi mondial. Printre exponatele adapostite se afla si bustul iconic al
reginei egiptene Nefertiti .
Ca parte a Insulei Muzeelor cat si ca o tehnologie constructiva, muzeul este una
dintre marturiile arhitecturii neoclasice a muzeelor secolului XIX. Cu diverse
constructii metalice, aceasta este prima cladire monumentala din Prusia in cadrul
careia au fost utilizate tehnici care au fost posibile datorita industrializarii.
Utilizarea unei fundatii continue cu retele de grinzi de fundare , a carmizilor
usoare si a componentelor din fonta prefabricate, precum si utilizarea unui motor
cu aburi in cadrul unui sit au fost inovatoare in ceea ce priveste tehnologia.
Constructia muzeului a inceput pe 19 iunie 1841, sub auspiciile unui comitet
stabilit de Frederick William IV, comitet ce a inclus curatorul muzeelor regale,
Ignaz von Olfers, precum si Friedrich August Stler. Regele si cabinetul sau
precum si conexiunea dintre cele doua muzee, aripa de sud-vest si fatada sudest. Dupa bombardamente, muzeul a fost abandonat.
Cladirea nu a fost doar bombardata ci a suferit si de tasari inegale, slabind boltile
plate de teracota. Finantarea era rara in timpul Germaniei posbelice, mai ales in
Germania de Est, si in orice caz erau probleme mai presante ca gazduirea miilor
de oameni lasati fara adapost. Abia in 1980 a fost lansat un program care viza
restaurarea cladirii. Pana in acest moment cladirea se scufundase cu aproximativ
jumatate de metru.Inainte de a fi sustinuta cu un radier de beton, suprastructura
a trebuit a fi supravegheata si apoi consolidata. In timpul acestui proces mare
parte din tencuiala si din finisajele decorative au fost eliminate.
In 1990, dupa caderea zidului Berlinului si reunificarea Germaniei, lucrul a fost
intrerupt si conceptul reproiectarii noului muzeu a fost transformat intr-o
competitie. Numeroase propuneri au fost inaintate, dar Fundatia pentru
Patrimoniu Cultural Prusac si Senatul Berlinului nu au fost multumiti pe deplin cu
niciuna dintre ideile inscrise in concurs. O competitie inchisa a urmat, cu doar
cateva firme contactate. Printre acesti experti a fost si David Chipperfield, care a
afost oficial desemnat sa preia proiectul in 1997.
"Reconstructie atenta" a fost laitmotivul lucrarilor de reconstructie si restaurare
care au inceput in 2003. Materialul original al cladirii a fost pastrat si
reconstructia a fost gandita in functie de structura si cubajul realizate de Stler.
Desi noile elemente sunt recognoscibile, se amesteca cu cele vechi. In functie de
tipul si de gradul de afectare, arhitectii au cautat o solutie individuala pentru
fiecare incapere. Acestea au fost restaurate, reconstruite, completate sau
refacute in grade diferite. Oricum, prioritatea a fost prezervarea elementelor
istorice. Partile cladirii care au fost complet sau in cea mai mare parte distruse,
asa cum a fost aripa nord-vest, cupola sud-est si scara monumentala au fost
reconstruite de David Chipperfield in forma lor istorica, dar cu un vocabular
modern.
Proiectul a fost unic, dat fiind ca nicio incercare de reconstructie nu a fost pe
deplin realizata pe o perioada lunga inactiva. Intentiile initiale de a lega designul
muzeului si prezetarea intr-o relatie simbiotica de exponate si spatii de expozitie
nu si-a pierdut numai atractivitatea pentru vizitatorul contemporan, dar in multe
cazuri nu ar mai fi putut fi creata din moment ce o mare parte din materialul
original -atat exponate, cat si incaperi- nu mai existau, mai ales in spatiile mari
unde aceasta unitate didactica era initial mult mai aparenta.
Cand a fost stabilita calea de urmat, a fost clar ca ruina nu ar trebui interpretata
ca un fundal pentru o arhitectura noua, dar nici nu nu avea sa fie o reconstructie
exacta a ceea ce a a fost ireversibil pierdut in razboi. O singura structura
continua care incorporeaza aproape in intregime materialul deteriorat permitand
in acelasi timo o serie de elemente contemporane a devenit calea preferata, fiind
descrisa adesea ca "a treia cale". Obiectivele principale ale proiectului au fost
recompletarea volumului original, si reparatia si restaurarea partilor ramase dupa
distrugerile celui de-al doilea razboi mondial. Procesul poate fi descris ca o
interactiune multidisciplinara intre reparatia, conservarea, restaurarea si
Interioarele lui Stuler erau bogat decorate si variate, limbajul lor era deseori in
concordanta cu artefactele pe care urmau sa le adaposteasca. Incaperile grecesti,
egipetene si pompeice sunt alaturate unor camere cu un caracter contemporan,
mai ales in cadrul ultimului etaj unde structura este din fonta aparenta. Niciuna
dintre incaperi nu a supravietuit intacta si multe au fost intr-adevar grav avariate.
Unde fresca a fost pierduta, stucatura nu a fost reinstalata, ci caramizile expuse
au fost decolorate pentru a ameliora constrastul cu pictura alaturata. Boltile plate
de teracota au fost reparate si pe alocuri tencuite, finisajul a fost marcat pentru a
restabili gemetria decoratiei pierdute- iar arhitravele avariate au fost reintregite
de o noua tamplarie care ofera o versiune abstracta a vechiului. Aceste deciziifoarte multe- au fost luate in functie de caracteristici specifice, utilizand deserori
studii in Photoshp pentru a testa relativele valori tonale ale noilor si vechilor
suprafete. Toate acestea reprezinta o sensibilitate care ar putea fi considerata
mai naturala pentru un pictor decat pentru un arhitect.
In alte cazuri s-au facut interventii demonstrativ moderne. Scara centrala a
cladirii a fost distrusa in intregime. Scara propusa nu este nicidecum a copie ci o
fantoma a formei pierdute. A fost construita cu maiestrie absoluta din beton
prefabricat. Zidurile sale acoperite de fresce au fost reparate, dar caramida a fost
lasata aparenta, si au fost inchise de o noua acoperire- structura de stejar
intunecat. Aceasta este evident o piesa contemporana dar materialitatea ei,
geometria si greutatea stabilesc o relatie cu materialul existent, o relatie mai
degraba sintetica decat contradictorie.
Fatadele sunt reconstruite din caramida originala recuperata din cladire in
proportie de 65 %. Toate suprafetele care au rezistat timpului au fost curatate si
consolidate. Golurile fatadei sunt reluate, mai putin directiile orizontale- proprii
stilului initial, dar fara a intrerupe unitatea. Fatada este tratata cu tencuiala la
piele (compozitie mare de var, unificare cromatica si de textura, dar cu obtinerea
unui relief usor) si spalari cu silicati pentru a suprima culoare materialului
substrat, concomitent cu diminuarea liniei aparute odata cu deteriorarea zonelor
de tencuiala care au supravietuit. Culoarea rosie a caramizii a fost suprimata
pentru a armoniza culoare tencuielii existente in asa fel incat de la distanta
cladirea clasica pare a fi unitara.
Prin urmare proiectul de restaurare si consolidare a muzeului Neues urmeaza
principiile cartii de la Venetia, prin protejarea atat a monumentului, cat si a
marturiei istorice a celui de-al Doilea Razboi Mondial (Articolul 3- " Scopul
conservrii i restaurrii monumentelor este de a le proteja att ca opere de art
ct i ca mrturii istorice."), prin interventiile in care se citeste modernitatea si
care se opresc acolo unde incepe ipoteza (Articolul 9-" Ea trebuie s se opreasc
acolo unde ncepe ipoteza, iar n acest caz orice lucrare suplimentar ce este
indispensabil trebuie s se disting de compoziia arhitectural i trebuie s
poarte amprenta contemporaneitii.").
Bibliografie:
http://www.davidchipperfield.co.uk/project/neues_museum
http://www.buildingconservation.com/articles/neuesmuseum/neuesmuseum.htm
http://www.bdonline.co.uk/david-chipperfield-architects-neues-museumberlin/3135293.article
http://app.thebestinheritage.com/presentations/2012/neues-museum,204.html