You are on page 1of 2

Bacalaureat 2009: Varianta 12: Particularităţile de construcţie a unui

personaj într-o nuvelă studiată:Alexandru Lăpuşneanul de Costache


Negruzzi
Ca specie a genului epic, nuvela are dimensiuni medii, cu o acţune riguros
construită în conflict puternic, punând în evidenţă personaje complexe bine
individualizate. Spre deosebire de povestire, cu care se confundă adeseori, nuvela
are următoarele trăsături definitorii: construcţia subiectului este riguroasă,
personajele sunt deja caractere formate, accentul este pus pe construcţia
personajelor, nu pe acţiune, iar timpul şi spaţiul sunt clar delimitate.
În literatura română nuvela a apărut în perioada paşoptistă, prima şi cea
mai importantă fiind nuvela istorică „Alexandru Lăpuşneanul” a lui Costache
Negruzzi. Aceasta este istorică prin temă şi din perspectiva formulei estetice cu
elemente clasice.
Titlul nuvelei face referire la personajul principal, anticipând conflictul şi
importanţa personajului în operă.
Opera este împarţită în patru capitole, fiecare având câte un moto
semnificativ care accentuează conflictul dominant. În centrul nuvelei, scriitorul îl
aşază pe Alexandru Lăpuşneanu , domnul Moldovei, acţiunile prezentate cât şi
celelalte personaje având rolul de a reliefa caracterul personajului principal.
„Alexandru Lăpuşneanu, după înfrângerea sa în două rânduri de oştile
Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua oşti turceşti şi se întorcea acum
să izgonească pre răpitorul Tomşa şi să-şi ia scaunul pe care nu l-ar fi pierdut de n-
ar fi fost vândut de boieri.” Astfel, Lăpuşneanu „intrase în Moldavia, întovărăşit de
şapte mii de spahii şi de vreo trei mii oaste de strânsură. „
Alexandru Lăpuşneanu este un erou romantic prin calităţi de excepţie
şi defecte extreme, caracter realizat pe baza antitezei romantice. Cu alte cuvinte,
Lăpuşneanu este un personaj excepţional pus în situaţii excepţionale. Spre
deosebire de „Letopiseţul Ţării Moldovei” de Grigore Ureche) din care s-a inspirat
Negruzzi), în care este prezentat domnitorul Lăpuşneanu, în nuvela lui Negruzzi este
prezentat personajul cu acelaşi nume. Autorul păstrează date istorice, cum ar fi
anumite scene şi replici (scena ospaţului, piramida). Abaterile de la documentele
istorice sunt intenţionate şi au rol în construirea personajului) boierul Moţoc murise
înainte de întoarcerea in ţară a lui Lăpuşneanu, Spancioc şi Stroici fugiseră din ţară
în Polonia, uciderea lui Moţoc e inspirată din moartea unui domnitor grec linşat de
popor).
Dialogul constituie în opera lui Negruzzi o soluţie artistică folosită cu
scopul de a pune în evidenţă evoluţia psihologică a personajului.
Domnitorul este caracterizat direct de catre narator („Lăpuşneanu, a
căreia ochi scânteiară ca un fulger”, „meditează vreo nouă moarte”) şi celelalte
personajue, şi indirect, prin intermediul dialogului, monologului, gestualităţii şi
comportamentului.
Faptele domnitorului, ajuns pentru a doua oară pe tronul Molodvei
(omorârea boierilor, „leacul de frică” oferit Domniţtei Ruxanda, aruncarea lui Moţoc
in mâinile mulţimii), pun în evidenţă tiania domnitorului care acţionează pentru
întărirea autorităţii domneşti şi slăbirea puterii boierilor.
Încă din primul capitol putem observa, prin intermediul dialogului, anumite
gesturi care dezvăluie evoluţia psihologică a viitoului tiran. Dialogul din scena în
care Lăpuşneanu întâlneşte solia formată din Moţoc, Veveriţei, Spancioc şi Stroici,
conturează foate bine conflictul puternic dintre domn şi boierii trădători. Acest
conflict evidenţiază trăsătura fundamentală a lui Lăpuşneanu, şi anume, voinţa de a
avea putere deplină asupra Moldovei, impunându-şi ferm autoritatea.
Lăpuşneanu îi primeşte pe boieri rezervat, „silindu-se a zâmbi”.
Atitudinea boierilor, la început, este una oarecum detaşată, deoarece „se înclinară
până la pământ, fără a-i săruta poala după obicei”. Schimbul de replici reflectă
siguranţa de sine şi atitudinea provocatoare a domnului, care-i determină pe boieri
să-şi dezvăluie ostilitatea şi adevăratele intenţii: „Am auzit, urmă Alexandru, de
bântuielile ţării şi am venit să o mântui; ştiu că ţara mă aşteaptă cu bucurie.”
Ultima parte a acestui dialog dezvăluie furia şi ura abia stăpânită a lui
Lăpuşneanu, ca răspuns la vicleniile lui Moţoc. Prin aceste replici tăioase sunt
evidenţiate impulsivitatea, lipsa de scrupule şi violenţa domnitorului în înfruntarea
cu boierii: „Dacă voi nu mă vreţi eu vă vreu [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă
iubesc pre voi şi voi merge şi cu voia, ori fără voia voastră.”
Observaţiile asupra fizionomiei personajului, făcute de Negruzzi,
reflectă trăirile interioare ale eroului : „răspunse Lăpuşneanu, a căruia ochi
scânteiară ca un fulger.”
Fiind un bun cunoscător al firii umane, Lăpuşneanu îl cruţă pe Moţoc
pentru încercarea de a-l înşela din nou, deoarece avea nevoie de acesta „ca să mai
uşureze blăstemurile norodului”. Această scenă reflectă duritatea, luciditatea şi
ironia necruţătoare a domnului.
Partea a III-a a nuvelei („Capul lui Moţoc vrem”) este cea mai
dramatică şi începe printr-o linişte şi o atmosferă de sărbatoare, unde domnul şi
boierii se adunaseră la biserică.
Scena este prezentată minuţios, pregătindu-se antiteza romantică şi contrastul din
scena uciderii celor 47 de boieri.
Dismularea şi ipocrizia, precum şi ateismul sunt trăsături specifice personajului
romantic şi sunt foarte bine evidenţiate în această scenă: „Împotriva obiceiului său,
Lăpuşneanul, în ziua aceea era îmbrăcat cu toată pompa domnească”, „Dar după ce
a ascultat Sfânta Slujbă, s-a coborât din strană, s-a închinat pe la icoane, şi,
apropiindu-se de racla Sfântului Ioan cel Nou, s-a aplecat cu mare smerenie şi a
sărutat moaştele sfântului”, „Spun că în minutul acela, el era foarte galben la faţă, şi
ca racla sfântului ar fi tresărit.”
În episodul uciderii celor 47 de boieri, se poate observa antiteza dintre
cinismul lui Lăpuşneanu („El râdea”) şi groaza lui Moţoc care „se silea a
râde ca să placă stăpânului, simţind părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi
clănţănind.”
În scena finală a bolii şi a otrăvirii sale, personajul principal trăieşte cu intensitate
atât umilinţa, cât şi revolta împotriva celor ce l-au călugărit, după care urmează
groaza în faţa morţii.
Deşi naratorul este obiectiv, apar scurte intervenţii subiective prin care
naratorul îşi trădează atitudinea faţă de personaj: „această deşănţată cuvântare”,
„era groază a privi această scenă sângeroasă”.
În realizarea operei sale, Negruzzi interpretează cronicile lui Grigore Ureche
şi Miron Costin, schimbând destinul unor personaje. Astfel, creează o operă de
ficţiune care se îndepărtează de spiritul cronicilor, o nuvelă „care ar fi putut sta
alături de Hamlet dacă ar fi avut prestigiul unei limbi internaţionale”. (G. Călinescu).

You might also like