You are on page 1of 23

COLEGIUL TEHNIC MOTRU

JUDETUL GORJ

PROIECT DE ABSOLVIRE

PROFIL: TEHNIC
SPECIALIZARE: TEHNICIAN IN AUTOMATIZARI
CLASA: A XII-a G

PROFESOR COORDONATOR:
GHITEA CATALIN
ABSOLVENT:
STANILOIU AUGUSTIN

2016

TEMA PROIECTULUI:
AMPLIFICATOARE PENTRU MICROFON
Scheme tipice. Scheme practice.

CUPRINS
ARGUMENT
CAP. 1.GENERALITI (AMPLIFICATOARE DE AUDIOFRECVENTA)
CAP. 1.1.

NOIUNI GENERALE

CAP. 1.2.

CLASIFICAREA AMPLIFICATOARELOR

CAP. 1.3. AMPLIFICATOARE DE PUTERE


CAP. 1.4. AMPLIFICATOR REALIZAT CU TRANZISTOR
BIPOLAR
CAP. 1.5. AMPLIFICATOARE DE PUTERE DE
AUDIOFRECVENTA IN CONTRATIMP
CAP. 2. PRI COMPONENTE ( PIESE ELECTRONICE )
CAP. 2.1. TRANZISTORUL (BC 171; 2N3055)
CAP. 2.2.

DIODA STABILIZATOARE (1N4001)

CAP. 3. FUNCTIONAREA SCHEMEI


CAP. 4: ANEXE
CONCLUZIE
BIBLIOGRAFIE

ARGUMENT

Prin amplificare se nelege procesul de mrire a valorilor instantanee


ale unei puteri sau ale altei mrimi, fara a modifica modul de variaie a
marimii in timp si folosind energia unor surse de alimentare.
Dupa natura dispozitivelor utilizate in procesul de amplificare se poate
vorbi de amplificare electrica, amplificare magnetica, amplificare
electromagnetica si amplificare electronica. Circuitele de amplificare ce
fac obiectul acestui capitol sunt circuite care amplifica electric prin
semiconductibilitate daca sunt realizate cu tranzistoare bipolare sau
amplifica electronic daca sunt realizate cu tuburi electronice.

CAPITOLUL I
GENERALITI (AMPLIFICATOARE DE AUDIOFRECVENTA)
CAP. 1.1. NOIUNI GENERALE

Prin amplificare se nelege procesul de mrire a valorilor instantanee ale unei puteri sau ale altei mrimi,
fara a modifica modul de variaie a marimii in timp si folosind energia unor surse de alimentare.
Dupa natura dispozitivelor utilizate in procesul de amplificare se poate vorbi de amplificare electrica,
amplificare magnetica, amplificare electromagnetica si amplificare electronica. Circuitele de amplificare ce
fac obiectul acestui capitol sunt circuite care amplifica electric prin semiconductibilitate daca sunt realizate
cu tranzistoare bipolare sau amplifica electronic daca sunt realizate cu tuburi electronice.
Amplificarea electrica se bazeaza pe proprietati electrice de material, iar cea electronica se bazeaza pe
modificarea intensitatii unui curent de electroni prin variatia tensiunilor aplicate unor electrozi de comanda
(grile).

In amplificatoarele reale semnalele sunt distorsionate, adica forma semnalului de iesire difera de forma de
unda a semnalului de intrare. Performantele unui amplificator sunt apreciate prin caracteristici si parametri
care se refera la:

distorsiunea formei de unda a semnalelor;

marimea amplificarii in putere, tensiune sau curent;

stabilitatea functionarii amplificatorului;

sensibilitatea la zgomotele exterioare;

zgomotele interne;

etc.

natura dispozitivelor si regimul de functionare al acestora, structura interna, numarul de etaje

Este important ca valorile unor parametri sau forma unor caracteristici sa se modifice ct mai putin la
schimbarea componentelor, la variatia tensiunii surselor de alimentare sau a conditiilor de mediu.

CAP. 1.2. CLASIFICAREA AMPLIFICATOARELOR


Clasificarea amplificatoarelor se poate face dup mai multe criterii:

a) Dupa frecventa semnalelor, amplificatoarele pot fi impartite in: amplificatoare de curent continuu (c.c.)
si amplificatoare de curent alternativ (c.a.)
Amplificatoarele de curent continuu amplifica semnale avnd o variatie arbitrara si orict de lenta, dar pot
sa lucreze si cu semnale de curent alternativ de joasa frecventa.
Amplificatoarele de curent alternativ au in structura cuplaje care nu permit trecerea componentelor c.c. Se
clasifica dupa domeniul frecventelor semnalelor in:

amplificatoare de audiofrecventa cu banda cuprinsa intre zeci de Hz si zeci de KHz; sunt


considerate ca amplificatoare de joasa frecventa;

amplificatoare de videofrecventa cu banda de la aproximativ 20 Hz la 30 MHz;

amplificatoare de radiofrecventa care sunt destinate amplificarii semnalelor cu frecvente mai


mari de 100 KHz.

Daca se tine cont de latimea benzii de frecventa, amplificatoarele de c.a. se impart in:

amplificatoare de banda ingusta;

amplificatoare de banda larga.

Primele au banda mica in raport cu frecventa centrala din banda, iar cele de banda larga au banda
comparabila cu frecventa centrala.
b) Dupa natura sarcinii cuplata la iesirea amplificatorului, amplificatoarele sunt: aperiodice care au sarcini
neselective (amplificatoare de audiofrecventa si videofrecventa) si selective (acordate) la care banda ingusta
se obtine pe seama raspunsului circuitului rezonant.
c) Dupa natura marimii amplificate, amplificatoarele se impart in: amplificatoare de tensiune, de curent si
de putere.
d) Dupa nivelul semnalului, amplificatoarele se impart in:
amplificatoare de semnal mic caracterizate printr-o dependenta liniara a semnalului de iesire de
semnalul de intrare, inct pentru analiza lor pot fi utilizate modele liniare pentru dispozitivele electronice,
modele ce considera parametrii constanti cu valori determinate in punctul static de functionare;
amplificatoare de semnal mare caracterizate printr-o dependenta neliniara a semnalului de iesire de
semnalul de intrare, iar la analiza si proiectarea lor se folosesc familii de caracteristici de terminal si metode
grafo analitice.
e) Dup clasa de funcionare, amplificatoarele se impart in: amplificatoare in clasa A, B, AB, C. Clasele
de functionare sunt de fapt, regimuri de lucru ale amplificatoarelor ce depind de pozitia punctului static de
functionare si de amplitudinea semnalului.
Observatie. Exista si alte clase de funcionare. De exemplu, amplificatoarele (etajele) selective de putere
lucreaz in clasele C, S si D.

CAP. 1.3. AMPLIFICATOARE DE PUTERE


Amplificatoarele de putere se caracterizeaz prin faptul c lucreaz cu semnale mari, astfel nct s se
obin o putere util ct mai mare ntr-o sarcin dat.
De regul sarcina este constituit dintr-un releu, servomotor sau difuzor, ceea ce face ca rezistena pe
care se debiteaz putere s fie cuprins ntre 1 Q i 100 H. Domeniul cruia i aparine puterea util se
ntinde de la sute de miliwai pn la sute de wai.
Este evident c pentru a obine aceste puteri, punctul de funcionare va avea excursii relativ mari, lucru
care are trei consecine :
calculul nu mai poate fi fcut cu parametrii de semnal mic, deoarece
acetia sufer variaii importante ;
ntruct punctul de funcionare intr n regiunile neliniare, sau

n domeniile lor adiacente, trebuie impus un grad de distorsiuni admisibil;


exist riscul de a scoate tranzistorul din regiunea n care lucreaz
stabil, ceea ce poate duce la distrugerea acestuia.
La aplicaiile care necesit comanda unui releu sau servomotor, distorsiunile nu constituie un criteriu
limitativ (ca de exemplu la amplificatoarele de audiofrecven, unde se urmrete o redare ct mai fidel a
programelor, nregistrrilor etc).

Amplificatoarele de putere se mpart n trei categorii:


amplificatoare liniare (clas A), caracterizate prin faptul c toate
tranzistoarele lucreaz tot timpul n regiunea activ normal a caracteristicilor (aici prin ,,liniar" trebuie
neles c se urmrete obinerea unei
relaii ct mai liniare ntre intrarea i ieirea amplificatorului) ;
amplificatoare cvasiliniare (clas B i clas AB) la care unele
tranzistoare pot fi blocate sau saturate n anumite intervale de timp, dar
ieirea circuitului depinde totui printr-o relaie liniar de intrare;
amplificatoare neliniare (clas C i clas D), unde cel puin n
anumite momente din timp relaia ieire-intrare este neliniar.
Un alt criteriu de clasificare este dup conexiunea n care lucreaz tranzistoarele de putere. Astfel,
conexiunea EC are posibilitatea de a da amplificarea n putere cea mai mare .
Conexiunea BC ofer o amplificare n putere ceva mai mic (circa 2530 dB, fa de 3540 dB n
cazul conexiunii EC), dar prezint avantajul unui comportri mai bune cu frecvena. Aceasta o face util n
aplicaiile la care trebuie furnizat o putere nsemnat la frecvene mari.
Conexiunea CC, dei are amplificarea n putere cea mai mic (n jur le 1520 dB), este utilizat destul de
des din dou motive :
are o rezisten de ieire foarte mic, ceea ce uneori face inutil transformatorul de ieire, sarcina fiind
legat direct;
gradul de distorsiuni este redus, datorit reaciei negative locale.
Prezint totui dezavantajul ca avnd amplificarea n tensiune subunitar, necesit la intrare semnale cu
amplitudine mare.

In cele ce urmeaz se va considera cazul amplificatoarelor de putere in conexiune EC i una din


chestiunile care trebuie abordate este delimitarea n planul caracteristicilor a suprafeei efective de lucru,
conform figurii 1.
Astfel, aria este delimitat n primul rnd de hiperbola de disipaie PdM icUcE (se presupune c
puterea disipat n jonciunea emitor-baz este neglijabil fa de cea a jonciunii colector-baz). Dup cum
s-a artat, puterea disipat maxim depinde de temperatur, ceea ce explic translaia hiperbolei pe poziia
punctat, la o cretere a temperaturii ambiante (n cazul utilizrii unui radiator, are loc o translaie n sens
invers).

A doua delimitare se face prin dreapta de saturaie, care este locul n care se despart curbele, la tensiuni uCE
mici.
Inversul pantei acestei drepte este proporional cu rezistena de saturaie a colectorului, care este constituit
n cea mai mare msur din rezistena de volum a materialului colectorului. I, a tranzistoarele de putere ea
trebuie s fie ct mai mic posibil (la cele construite pe siliciu este de civa ohmi, iar la cele pe germaniu,
de fraciuni de ohm).
A treia limitare apare la cureni mari de colector, unde valoarea lui (3 scade att de mult nct amplificarea
devine neglijabil. Aceasta se traduce prin teirea (tierea) vrfurilor sinusoidei amplificate. La unele tipuri
de tranzistoare acest fenomen apare dup depirea curentului de colector maxim admisibil.
In al patrulea rnd, se delimiteaz aria prin acelai fenomen de aplatizare a vrfurilor (de jos, de data
aceasta) ale sinusoidei, care apare prin reducerea parametrului la intrarea tranzistorului n tiere.
In fine, mai trebuie considerat valoarea maxim admis a tensiunii, pentru a evita distrugerea prin
strpungere a tranzistorului (se ia din catalog).

O ultim chestiune care mai trebuie precizat este notaia care a fost folosit n acest subcapitol i anume :
Pa puterea medie disipat n tranzistor ;
PdM puterea disipat maxim admisibil ;
Pdo puterea disipat n absena semnalului;
P'd

puterea disipat n condiii de semnal maxim ;

Ps

puterea de curent alternativ debitat n sarcin ;

Po

puterea de curent continuu absorbit de la sursa de aliment,

Se mai definesc urmtoarele mrimi:

randamentul de lucru (sau, pur i simplu, randamentul) =Ps/Po.

eficiena comercial = (Ps/Pd)max.

care este maximul raportului dintre puterea dat n sarcin i puterea dat de tranzistor n timpul funcionrii
cu semnul (de remarcat c ntotdeauna Pdmax = P'd, de unde precauia de notaie)

CAP.1.4. AMPLIFICATOR REALIZAT CU TRANZISTOR BIPOLAR

a) Schema tipica
Schema tipica a unui amplificator de audiofrecventa de semnal mic realizat cu tranzistor bipolar este
prezentata in fig. 7.

a) semnal b) raspuns
Fig. 7. Amplificator de audiofrecventa de semnal mic realizat cu tranzistor bipolar

Tranzistorul T functioneaza in conexiune EC (emitor comun). Sursa de semnal sinusoidal furnizeaza


tensiunea vg = Vgsin(t) ce reprezinta semnalul de amplificat. In mod uzual semnalul provine fie de la
traductor acustico-electric (ex. micro-fonul) fie de la un etaj de amplificare precedent. Semnalul se aplica la
intrarea II a amplificatorului prin condensatorul de cuplaj de la intrare CI cu rolul de a separa sursa de
semnal de intrarea II in ce priveste componenta de c.c. Daca sursa de semnal este un etaj de amplificare,
tensiunea de iesire a acestuia contine si o componenta continua care poate modifica punctul static de
functionare al tran-zistorului T. Tensiunea alternativa vg de la intrarea II constituie semnalul de intrare in
etajul de amplificare considerat.
Divizorul format din rezistentele RA si RB are rolul de a polariza (stabili punctul static de functionare)
tranzistorul, adica de a furniza tranzistorului (jonctiunea BE) tensiunea de polarizare VBE. Divizorul
realizeaza tensiunea VBE aplicndu-se pe el tensiunea de la sursa comuna de colector Vcc.
Rezistenta RC este rezistenta de sarcina a tranzistorului. De pe ea se culege tensiunea de semnal amplificata.
Rezistenta RE din emitorul tranzistorului serveste la stabilizarea punctului static de functionare in raport cu
variatiile de temperatura ce afecteaza tranzistorul.
Condensatorul CE de decuplare a rezistentei de emitor are rolul de a scurtcircuita rezistenta RE pentru
componenta de semnal a curentului de emitor. Daca lipseste CE, pe RE are loc o cadere de tensiune
alternativa ceea ce duce la micsorarea semnalului de iesire, deci implicit, la micsorarea amplificarii.

Condensatorul de decuplaj la iesire CO realizeaza separarea in c.c. a iesirii etajului de amplificare de sarcina
RL a amplificatorului care, de cele mai multe ori, este rezistenta de intrare a etajului de amplificare urmator.
RL mai poarta numele si de rezistenta de sarcina utila. Condensatorul CO blocheaza componenta continua
existenta intre colectorul tranzistorului si masa sa fie transmisa sarcinii utile.
Condensatoarele CI, CE, CO au capacitatile suficient de mari pentru ca sa se comporte practic ca un
scurtcircuit la frecventa minima din banda. Etajul de amplificare din fig. 6.9. se numeste cu cuplaj RC
datorita grupurilor RB, CI si RL, CO.

b) Polarizarea tranzistorului

Pentru a functiona corect ca amplificator, tranzistorul T trebuie polarizat (alimentat in c.c.) astfel ca
punctul static de functionare sa fie plasat in zona centrala a regiunii active directe. In felul acesta punctul de
functionare dinamic poate explora un domeniu larg al caracteristicilor fara a patrunde in zonele de saturatie
sau de blocare ale tranzistorului. In practica se utilizeaza o singura sursa pentru polarizarea ambelor
jonctiuni (in fig. 7. sursa Vcc).
In fig. 8. este prezentata schema amplificatorului numai cu elementele ce au rol in polarizarea
tranzistorului. Conditia pe care trebuie sa o indeplineasca divizorul RA, RB este ca IB >> IB.
Rezulta: IB= IA IB , IA = mIB, unde m >> 1, uzual lundu-se m = 10.
Deoarece IB este neglijabil in raport cu curentul IA, divizorul lucreaza practic in gol si deci:

Fig. 8. Schema pentru studiul polarizarii tranzistorului


Rezulta ca VB este independent de IB.

c) Calculul elementelor din schema.


Pentru a face calculul elementelor din schema amplificatorului (fig. 8) trebuie cunoscut, in primul rnd,
punctul static de functionare M(VBE, IB, VCE, IC) . El se alege in zona centrala a regiunii active directe
pentru a permite punctului dina-mic de functionare sa evolueze in planul caracteristicilor de iesire, ct mai
amplu si simetric de o parte si de alta a lui M.
Pentru alegerea PFS (punct de functionare static) se folosesc caracteristicile statice ale tranzistorului
(exista cataloage care recomanda PFS).
Rezistenta de colector RC se alege astfel inct caderea de tensiune continua pe ea sa fie VCE (sau in jurul
acesteia). Scopul este de a obtine o tensiune alternativa vCE simetrica in cele doua alternante si de
amplitudine ct mai mare. Dupa alegerea PFS si m, elementele aferente sistemului de polarizare se
determina pe baza relatiilor.

RC = ; (a) ; RE = ; (b) ; VCC = VCE + (RL + RE)IC (c)


RB = (d) ; RA = (e) .

Observatie:
Nu este obligatoriu sa folosim relatiile (d) si (e) cu valoarea m aleasa in (b). In orice caz, eficienta
stabilizarii lui M creste cu m, dar in acelasi timp se majoreaza si puterea absorbita de divizorul RA, RB.
Capacitatile CI si CO trebuie sa fie mari, astfel inct reactantele lor, chiar la frecventa minima de semnal, sa
fie mult mai mici dect rezistenta cu care este conectata in serie si de pe care se culege semnalul spre a fi
transmis mai departe.
Rezistenta de iesire a etajului este raportul dintre tensiunea de iesire in gol si curentul de scurtcircuit la
poarta de iesire.

CAP. 1.5. AMPLIFICATOARE DE PUTERE DE AUDIOFRECVENTA IN CONTRATIMP


a) Amplificator in contratimp cu transformator de iesire

Schema amplificatorului in contratimp cu transformator de iesire, realizat cu tranzistoare bipolare este


prezentata in fig. 10. Etajul poate functiona in clasele A, AB, B in functie de pozitia punctului static de
functionare fixata cu divizorul rezistiv (R1, R2). Tranzistoarele T1, T2 se considera identice:

Fig. 10. Amplificator in contratimp cu transformator de iesire

Caderea de tensiune VR1 se aplica prin intermediul infasurarilor secundare ale lui TR1 jonctiunilor BE
ale celor doua tranzistoare. Tensiunea de semnal ce se aplica la intrare, v1, se transforma in tensiunile v1,1 si
v1,2 aflate in antifaza, de amplitudini considerate egale, deci v1,1 este egal cu v1,1 si care constituie
tensiunile de intrare pentru tranzistoarele T1 si T2 . Tranzistorul T1 conduce in alternanta pozitiva a lui v1
(alternanta pozitiva a lui v1,1), iar T2 conduce in alternanta negativa a lui v1 (alternanta pozitiva a lui v1,2),
rezultnd curentii iC1 si iC2 reprezentati in fig. 10. Rezistenta RL este strabatuta de curentul iL, unde:
iC = iC1 iC2.
Observatie: In reprezentarea cu linie plina a curentilor iC1 si iC2 nu s-a tinut cont de sensurile curentilor din
fig. 10. si care sunt de fapt contrare, lucru . iC2 poate fi reprezentat ca avnd sens contrar (reprezentat cu
linie punctata), caz in care iC = iC1 + iC2.

b) Amplificator in contratimp fara transformator cu tranzistoare complementare simetrice.


Schema simplificata a amplificatorului este prezentata in fig. 11. Amplificatorul lucreaza in clasa B.
Caracteristica de transfer idealizata este prezentata in fig. 12, a.

Fig. 11. Amplificator in contratimp fara transformator cu tranzistoare complementare simetrice

Pentru VBE2(on) < vi < VBE1(on) nici unul din tranzistoarele etajului nu se afla in conductie, tensiunea la
iesire fiind practic 0. Pentru Vi = VBE1(on) conduce T1, iar pentru Vi = VBE2(on) conduce T2.
Observaie: Din relaia vi = vBE + RLiL valabila pentru ambele tranzistoare devine Vi = VBE cnd acestea
sunt blocate, ceea ce justifica faptul ca raportarea functionarii se face la tensiunea vi si nu la vBE.
Zona de insensibilitate poate introduce distorsiuni in semnalul de ieire, de aceea, pentru nlturarea
acesteia, se folosete un amplificator avnd schema din fig. 13.

Fig. 13. Amplificator in contratimp cu tranzistoare complementare si diode

Spre deosebire de etajul din fig. 11., amplificatorul din fig. 13. nu poseda zona de insensibilitate,
caracteristica fiind cea din fig. 12, b. Anularea zonei de insensibilitate se face prin introducerea celor doua
diode D1 si D2, care, aflate in conductie, determina caderile de tensiune VD1 si VD2, de aproximativ 0,6V
fiecare, cu rol in polarizarea tranzistorului T1.

Randamentul amplificatoarelor in contratimp este mult mai mare dect al amplificatoarelor in clasa A, el
putnd ajunge la valori pna la 78%.

CAPITOLUL II
PRI COMPONENTE ( PIESE ELECTRONICE )
CAP. 2.1. TRANZISTORUL (BC 171; 2N3055)

Definiie
Tranzistorul sau trioda cu cristal, cu s-a numit la nceput, este un dispozitiv cu trei zone semiconductoare, in
linii mari fiind ca o asociere de doua diode. Zonele semiconductoare pot fii P (pozitive), N (negative).
Aceasta echivalenta fictiva este prezentata in figura 1. in realitate, schema echivalenta din dreapta figurii nu
este utila dect la verificarea sumara cu ajutorul ohmmetrului a strii tranzistorului. Tranzistorul prezint trei
contacte (terminale) numite : emitor (E), baza (B), colector (C).

Modul de funcionare. Curentul din circuitul format de colector si emitor depinde de curentul injectat in
baza, dar variaia curentului de colector este mult mai mare dect cea a curentului din baza (tranzistorul
amplifica).
Avantaje: dimensiuni reduse, alimentare economica, utilizri in diverse scopuri.
Tipuri de tranzistoare

Tranzistorul de tip PNP (figura 1.a.)este format dintr-un cristal de germaniu sau alt semiconductor dopat
astfel cu impuriti nct se obin trei regiuni distincte : regiunea centrala de tip N numita baza, foarte
ngusta (0.01 mm) si, doua regiuni laterale de tip P numite emitor si colector, de o lime mai mare, fiind
dopate cu impuriti ceea ce ii confer o rezistenta mica.
Tranzistorul de tip NPN (figura 1.b.) se comporta identic cu tipul PNP, cu observaia ca sursele de polarizare
se conecteaz pe electrozi cu polariti inversate, iar transferul de la emitor la colector nu mai este asigurat
de goluri, ci de electroni, ca purttori majoritari de sarcini.
Purttorii minoritari formai din goluri produc un curent mult mai mic, care va fi neglijat. Aceste goluri
aflate in mijlocul bazei, vor trece spre emitor, recombinndu-se cu electronii.
Amplificarea tranzistorului apare pentru ca un curent de emitor IE este transferat cu foarte mici pierderi
dintr-un circuit cu o rezistenta mica intr-un circuit cu o rezistenta mare. De aici deriva si numele de
tranzistor (TRANsfer reZISTOR).
In regim de funcionare activ normal, in jonciunea BE care este polarizata direct, iar jonciunea BC, invers,
factorul static de amplificare in curent a = Io/IE, iar in tensiune a = Ries/Rintr..

Factorul b , un parametru al tranzistorului, reprezint o amplificare in curent, definita ca raportul intre


variaia curentului de colector si variaia curentului de baza (cu tensiunea de colector constanta ) conectnd
un tranzistor PNP cu emitorul comun (EC). O variaie mica a curentului de baza provoac o variaie mare a
curentului de colector. Aceasta este valabil si tranzistorul de tip NPN.

Moduri de conectare. Exista trei moduri fundamentale de contare ale tranzistorului in circuit, aa cu se
prezint in figura 2. : emitor comun, baza comuna si colector comun. Cel mai folosit in practica este
circuitul cu emitor comun, deoarece ofer un ctig de tensiune si amplificare de putere ridicata.

CAP. 2.2. DIODA STABILIZATOARE (1N4001)


Cele mai des folosite diode semiconductoare sunt diode le redresoare .
Ele funcioneaz datorita proprietii de a se comporta diferit la tensiuni de polarizare directe i tensiuni de
polarizare inverse.
Astfel la tensiuni de polarizare directe rezistena direct este foarte mic iar la polarizarea invers rezistena
invers este foarte mare.

CAPITOLUL III
FUNCTIONAREA SCHEMEI
S-a artat c un tranzistor polarizat n regiunea activ normal a caracteristicilor se comport n circuitul
emitor-colector ca un generator de curent constant. Dac ns peste tensiunea continu aplicat jonciunii
emitor-baz se aplic un semnal alternativ, a crui amplitudine este mult mai mic dect UBe (ceea ce uneori
se numete /condiia de semnal mic), este evident c i curentul de emitor va varia n ritmul semnalului, n
jurul valorii stabilite de punctul static de funcionare.

Fig. 1. Circuit de amplificare n conexiune EC - montaj clasic de amplificator, utiliznd un tranzistor n


conexiune EC.
n continuare, curentul de colector va pstra aceast variaie n jurul valorii sale de dinaintea aplicrii
semnalului i dac n circuitul de colector se conecteaz o rezisten, cderea de tensiune la bornele acesteia
va prezenta, pe lng componenta continu, i o component alternativ.
Dac rezistena din colector este suficient de mare, tensiunea alternativ care se culege la bornele ei poate fi
de circa 100 ori mai mare dect semnalul aplicat, ceea ce nseamn c se obine o amplificare important.
In figura 1 este desenat un montaj clasic de amplificator, utiliznd un tranzistor in conexiune EC.
Dup cum se vede, baza este polarizat prin divizorul RR2, iar n emitor exist rezistena R4 pentru a
stabiliza punctul static n raport cu variaiile temperaturii. Rezistena R3 are rol i n polarizare, dar ea este
rezistena de sarcin, la bornele creia apare semnalul amplificat. Condensatorul C4 are rolul de a pune
emitorul la mas din punct de vedere alternativ, adic la frecvena de lucru reactana lui este mult mai mic
dcct valoarea rezistenei R. Din acest motiv el se numete condensator de decuplareCondensatoarele Cx i
C3 au rolul de a bloca componentele continue de ia intrare, respectiv ieire, izolnd etajul de generator i
respectiv de etajul urmtor din punct de vedere continuu. Ele se comport n curent alternativ ca nite
scurtcircuite, servind la aducerea semnalului pe baz i respectiv extragerea semnalului amplificat din
colector. Din acest considerent ele se numesc i condensatoare de cuplaj. Grupul Ug, Rg reprezint
tensiunea electromotoare i respectiv rezistena intern a generatorului de semnal.Tensiunea alternativ
U1 care apare la intrarea etajului se aplic de fapt jonciunii emitor-baz (prin Ct i C4, care se comport ca
nite scurtcircuite). Ea moduleaz n ritmul ei curentul de emitor i cel de colector, aa cum se observ din
figura 2, unde semnalul s-a presupus sinusoida

Fig.2.Variatia in timp a tensiunii baza emitor

Tensiunea de ieire U2 poate fi privit fie drept cderea de tensiune cu semn schimbat (a curentului de
colector si a tensiunii colector emitor de sarcin ( ntruct n curent alternativ borna + Ec este la mas,

bateria comportndu-se ca un scurtcircuit), fie drept cderea de tensiune ntre colector i emitor. Fie c se
raioneaz pe o variant sau pe cealalt, este clar c la creterea curentului de colector corespunde scderea
tensiunii U2 i viceversa.

Fig. 3. Deplasarea punctului de funcionare n planul ic uCE.

Rezult ca tensiunea de ieire este n antifaz cu tensiunea de intrare, i totodat n antifaz cu curentul de
colector. ntruct regimul sinusoidal se suprapune peste cel continuu, se pot scrie ecuaiile :
UBE = UBE + Ube sin wt
uCe = uce + Uce sin (wi + tt) = UCE Uce sin w t

Cu ajutorul crora se determin limitele M i N ntre care variaz punctul de funcionare pe dreapta de
sarcin, n jurul poziiei Q de repaus, tiind c sin cot este cuprins ntre 1 i +1. Desenul corespunztor
este prezentat n figura 3.
Prin definiie, locul geometric descris de punctul de funcionare atunci cnd pe baz se aplic un semnal
oarecare se numete caracteristic dinamic.
n cazul de fa, acest loc geometric este segmentul MN, ale crui capete snt simetrice fa de Q (ntruct i
semnalul aplicat este simetric fa de axa timpului).

CAPITOLUL IV
ANEXE
AMPLIFICATOR AUDIO DE 10W
-INTEGRAT: TDA2822M

Concluzii
Prin amplificare se nelege procesul de mrire a valorilor instantanee ale unei puteri sau ale altei mrimi,
fara a modifica modul de variaie a marimii in timp si folosind energia unor surse de alimentare.
Dupa natura dispozitivelor utilizate in procesul de amplificare se poate vorbi de amplificare electrica,
amplificare magnetica, amplificare electromagnetica si amplificare electronica. Circuitele de amplificare ce
fac obiectul acestui capitol sunt circuite care amplifica electric prin semiconductibilitate daca sunt realizate
cu tranzistoare bipolare sau amplifica electronic daca sunt realizate cu tuburi electronice.
Amplificarea electrica se bazeaza pe proprietati electrice de material, iar cea electronica se bazeaza pe
modificarea intensitatii unui curent de electroni prin variatia tensiunilor aplicate unor electrozi de comanda
(grile).

BIBLIOGRAFIE
G.Vasilescu,
Serban
,
Lungu
(1981). Electronica , Bucuresti: Editura Didactica si
Pedagogica.
George,
Oprescu (1987).
Caleidoscop
electronica, Bucuresti: Editura Albatros.

de

Gabin, Ionet, Radu, Munteanu (1994). Introducere


practica in electronica, Timisoara: Editura de Vest.
A.,Vatasescu, M., Ciobanu, T.,Carcu, I.,Rates, V.,
Gheorghiu (1975).
Dispozitive
semiconductoare.
Manual de utilizare, Bucuresti: Editura Tehnica.
Eugenia, Isac (1993). Masurari electrice # electronice.
Manual pentru clasele X, XI si XII, Bucuresti; Editura
Didactica si Pedagogica,R.A,
L,
C.,
Boghitoiu (1985).
Bucuresti: Editura Albatros.

Electronica

ajuta,

L, C., Boghitoiu sa. (1985). Montaje electronice de


vacanta, Bucuresti: Editura tehnica.
L, C., Boghitoiu sa. (1985). Manualul radioelectronistului
amator, Bucuresti: Editura tehnica.

You might also like