Redactor: Eugenia Petre Jol Hancock Coordonatorul colectiei si coperta: Augustin loan Coperta | reprezinta Sanctuarul Athenei Pronaia, Delphi (fotografia este realizata de autor) hermeneutica Radical See miestye teeta si opera de ARTA 75104, Bucuresti, Romania tel: (00401) 3350.80.06 / 3550.16.78 fax: (00401) 3350.16.77 ‘Traducere de Alina Carac Descrierea CP a Bibliotecii Nafionale HANCOCK. JOHN E. Hermeneutica radicala gl opera de arta / John E. Hancock. - Bucuresti: Paideia, 2001 . 168: 20 cm. (Spatii imaginate) [spy 973.806481-5 111.882, PAIDEIAO cotitard interpretative Hermeneatica radicala si opera de arhitectura Cotitura interpretativa Acest studiu va explora problema ,interpretéril”, intr-un éfort de a lega perspectivele ontologice ale hermeneuticii filozofice de practica disciplinelor interpretative, cu referinta indeosebi la arhitectura, ,Teoria” interpretarii ca problema filozofica ia deja in considerare ,practicile” de angajare in lumea-viafd, implicand astfel intelegeri ale ,operelor” de arta sau de athitecturd din lume. Voi scoate in evidenta noi perspective asupra ciiticif arhitecturale, istoriei si educatiei ca derivand din trei aspecte ale acestei -flingari” si activitati lumesti interpretative: contextualitatea, interactivitatea si temporalitatea sa. Toata cunoasterea, si insasi existenta omului, se confor- meaza limbajului si consta in interpretare. Aceasta afirmatie radicala releva termenii punctelor de interes schimbatoare $i crescande ale preocuparilor filozofice din epoca moderna. ‘Acum doua sute de ani, cand filozofia a pardsit emfaza meta. fizica si a luat o turnura epistemologica', stiinfa Hluminismului reprezenta un model pentru conditile gi caracteristicile cunoas- terii. Cotitura lingvistica, in primele doud treimi ale secolului XX, a cAutat in limba modele ale structurii si caracteristicllor infelesului... Ambele, suinta gi lingvistica, sl-au dovedit influena in diverse domenil, inclusiv in arhitectura.6 oun Hascock Hermeneutica radicala $f.opera de arta 2 in ultimul timp, aspectul interpretativ, cu elemente preluate recent atat din filozofia stiintei cat si din critica literara. priveste caracteristicile activitagii interpretative - in ce fel suntem rela- tionati cu lucturile si fenomenele acestei lumi? in urma dece- ismului, (fra modele stabile de cunoastere sau dé Séns)'suntem Tasatl‘sa cércetam activitatile fortuite, sociale. siistorice prin care:ladm coittactcu:lumea. Acest eseu este, categoric, general, si nu urmareste sa creioneze 0 istorie a ganditii filozofice modeme. Alte discipline jnsa, intro meditatie interioara au preluat idei din aceasta cotitura interpretativa: dreptul, teologia, istoria, teoria literaturii si chiar si stiinfa. Aceste discipline, in care are loc un fel de »practica’ in ,lumea reala” a discursului.sau,.a societatii, au furnizat intr-adevar acele intrebari gi acele exemple prin care teoria interpretativa, a devenit mai rafinata. si, ita enta. Scopul studiulul este de a sugera maniere in care cotitura mentionata poate fi importanta pentru, arhitectura,, dar si arhitectura importanta pentru, aceasta. Desi in forma sa puri dezvoltata de Heidegger si Gadamer® hermeneutica filozofica este la nivelul reflectiei ontologice pure, ea devine tiva cét si legitima pentru a arunca lumina asupra u cum ar fi arhitectura* (ca practica fixata in lumea 'sociala), deoarece chiar 0 infelegere a unel astfel de fixari este élenientul distinctiv al acestei ontologii. Hermeneutica radical 7 Interpretarea nu este pur gi simplu un act, cl felul in care suntem, natura existentei noastre, Baza cotiturii interpretative este recunoasterea, prevalent acum in filozofia hefmeneutica de pe continent’, atribulbila in primul rand-lui Heidegger, cum ca radical, fundamental vorbind, interpretarea‘este insagi structura fiintei noastre. Suntem in permanent implicati intro lume’ in cadrul careia. ne relationam fata de :toate icelelalte entitati, inclusiv propriul trecut.gi.tel, prin. activitatea: de cutica ‘intelege ‘deja ‘angdjament, de vreme*ce: se ‘concentreazaasupralactivitatii Interpretare.. Fiecare: moment din existenja’ noastra:-consta‘in interpretare) din clipa:in:icare:ine:trezim: sine uitam:ta: ceasul desteptator sau vedem culoarea cerului de afara.Interpretarea-este trasatura universala omniprezentain toata activitatea gi fiinfa umana. LovuAeest mod interpretativ dea fiiare o.structura cu caracteris- ticl specifice, relevante. Ne gasim impiantati in-lume:intotdea- tuna, cu: indatoririle, motivele’si dorintele noastre!: Totul'se intalneste:pe-contextul. unui fundal plin:de retele:relationale, traditionale, intelesuri, moduri de’ viata;: practici:impartasite, pe scurt, ,o intreaga lume’. ,Fiintarea nioastra:in lume" printre ‘alte lucruri si pe tanga alte fiinfe: prezintévo legatura dinamica intre trecutul i viitorul nostru,’. Ma’voi limita:la explicatia: cA sgasindu-ne deja fiintand in. aceasta: lume tréi-aspecte: sunt implicate: -faptul este’ intotdeatina contextual, intotdeauna interactiv gi intotdeauna temporal. Guvalte cuvinte;-ne-gasim mereu intro lume: de relatii si: implicatii,.suntem ‘intotdéauna jin Jegatura cu alte entitati prin dialog si influenta reeiproca $i proiectam. intotdeauna spre‘ viitor ‘posibilitati din trecutul pe care, ni amintim. Din fiecare dintre :aceste trei si-din toate laolalta putem deduce implicatii semnificative: pentru injele- ‘gerea noastra in cea ce priveste arhitectura,activitatea de a.o ipercepe si interpreta, atat in procesul de predare cat side prac- ticare a sai (in invafamantul arhitéctonic'ne gandim’ la istorie, teorie, critica proiectarii sau felul in‘care o anume operd'de arhitectura se prezinta ca o interpretare:a:contextului s4u sau a.unei lumi sociale si:culturale).:" » Lucrarea sau textul de arhitectura’ sLucrarile" de arhitectura tucreazé deja pentru not in cadrul ‘acestel structuri de percepere si intelegere. Teoria-heririene- lucrarea’. in cadrul‘contextului-uniui ‘noastre: de. angajare. 'AStfel;:ea-continé'dejao: investigatie ‘a {problemelor'principale cu'caréne tuptarnin tadrul discursului8 Joun Hancocr arhitectural. In dept, teologie i literatura, domenil in care hermeneutica a fost activ consultata de mai multe decenii, ceea ce se interpreteaza in mod constient, deliberat este, desigur, un text, in mod specific texte provenind din timpurile dinainte, ocupand o pozitie respectata in cadrul traditiei si prezentand un oarecare interes pentru prezent. Problemele ce se ivesc din abordarea reflexiva a acestor texte includ: aplicabilitatea textului la o lume mai extinsa si preocuparile acesteia, influ- enfa textulul si interpretarile sale despre curgerea discursului, procesele de continuitate, revizuire si critica cu privire la text gilatemele ce se presupune ca le implica. in mod cert, acestea vor fi toate aplicate si discursului despre arhitectura care abordeaza, defineste si exploreaza semnificatia ,textelor’ sale. In prezentarea implicatiilor acestei teorii pentru perceptia arhitecturala permitetimi sa va ofer ideea de ,lucrare” in locul ,textului*. in aceste discipline, ,materia” este, in mod clar, textuala, in timp ce in arhitectura orice fel de afirmatii cum ca lucrarile sale sunt analoge celor din limbajul verbal nu ar fi decat deconcertante.* in schimb, ma voi juca, profi- tand de ambiguitate, cu acest cuvant, .Jucrare’.° in primul rand, lucrarea este deja inteleasa ca .Iucru facut” prin efortul omului (.lucrare”) si vointa. Totusi, facandu-si aparitia si iegind din aceasta lume de origine, si aparandu-ne cumva plina de interes, ,Jucrarea” deja .Jucreaza” pentru noi. Se impune atentiei noastre o data cu (cel putin prin implicatie) lumea din care a luat nastere. igi deschide cuprinsul, igi pre- zinta contextul catre noi, propriului nostru context de preocupari. in al doilea rand, ,lucreaza” deja, oferind compa- ratii, negatii si influenfa in propriile noastre contexte de implicare. In al treilea rand, ,lucreaza” deja ca acel lucru prin care si pe baza caruia avem gi, in acelasi timp, infelegem traditia gi ni se pare posibil sa decidem asupra actiunii are cu hotardre critica. ,Lucrarea lucrarli” o aduce astfel in cadrul aspectelor contextuale, interactive gi temporale ale activitatii noastre interpretative. (Prin extensie, ,Jucrarea” poate cu ugurinta sugera un text scris ce contribuie la discursul Hermeneutica radicala $i opera de arta 9 arhitectural sau chiar disciplina arhitecturii ca intreg, de vreme ce ambele pot fi concepute numai cu referire lao acu- mulare de ,lucrari” gi ,texte”), Lucrarea nu este un ,obiect estetic” Obiceiul nostru de a ,privi” lucrarea ca pe un ,obiect” sau © preocupare ,estetica” trebuie sa inceteze. Metodele fondate fundamental pe stiinté (cum ar fi analiza formala sau categorizarea stilistica) domina inca o buna parte din practica interpretativa; operand in general cu presupunerea ca ,lucrarea” este ,undeva acolo" separata de noi, cu un fel de realitate -obiectiva’ la care putem cagtiga acces prin metode analitice. in arte, acea realitate se presupune cel mai adesea a consta probleme .estetice” de forma, senzatie, continut sau sti pe care noi ca .subiecti” o putem explica. Teoria hermeneutica respinge insa in mod fundamental dihotomia subjectobiect, subliniind in schimb ca suntem intotdeauna deja angajali fata de lucrarea in chestiune si cd orice fel de obiectificare” a lucrari este o restrngere a implicatiilor semnificative deja in functie. In interpretarea arhitectonica istorica, de exemplu, absenta unui sentiment de relevanta este adesea deplansa de studenti, desi probabil chiar aceasta restrangere a lucrarilor ca ,obiecte estetice” este una din cauze. Categorisirea lucraril ca ,obiect” si definirea problematicii sale ca ,estetica” acioneaza specific impotriva angajarii deoarece tind contra infélegerii ca Intalnirile deplin implicate, interpretative sunt deja «aga cum suntem*, Hans-Georg Gadanier a’propus 0 critica serioasa a con- stiintei estetice moderne"®, descriind cum presupune aceasta un mod de experienta ce nu corespunde felulul in care, ca flinge omenesti, suntem in majoritate, intotdeauna intr-un fel de angajare contextuala, interactiva, temporala. Pentru arhitectura, se poate sustine la fel de bine ca o astfel de restrangere meto- dologica nu corespunde modulut in care arhitectura, ini cea mai mare parte a'sa, este inradacinata in felul de viata gi practicile10 Jon Hancocs Hermeneutica radicala gi opera de arta uw lumii sociale si cutturale, reactionand la problemele de zi cu zi cum ar fi clima si folosinta. Principiul lui Gadamer de .nediferen- flere estetica” arata artificialitatea izolaril aga-zisei .experiente estetice” de alte domenti mai pragmatice si prereflexive, sau de infelegerea si interactiunea propriei lumi gi feluri ale inter- pretului, sau de scurgerea timpului. Estetica” nu deschide ,inauntrul", cu” $i ,catre/din” care formeaza structura inerenta a .fiintei” noastre interpretative. Aceasta accentuare a ,esteticului” din intregul univers de probleme ce constituie existenta noastra nu neaga faptul ca ceva special deriva din arta, din lucrarea de arta sau roadele ambifiei artistice. Intr-adevar lucratile de arta au o capacitate deosebit de putemica de a actiona asupra noastra si de a ne influenta intelegerea, de a ilumina si privi critic lumea vietii noastre si practicile sale. Obiceiul de a restrange arta ca .estetica’ gi lucrarile ca nobiecte” aduce un serios deserviciu acelora dintre noi care continua'sa pretinda ca arhitectura este arta. Rezulta din aceasta obiectificare ca lucrdrile, noastre nu trebuie sa aiba o astfel de influenté; ca arta nu este cunoastere, cd nu are nici un locanume in lumea vietli sau ca senzatiile sale formale reprezinta un suficient motiv de a fi. ,Sacralitatea’ artei, astfel simtita, nu are nici o justificare in termeni de plinatate a lumii sociale si cultu- rale. Pentru Gadamer si Heidegger, lucrarea de arta deschide in schimb o lume, revela adevarul'!, angajeaza si ne largeste propriile orizonturi, ne provoaca lumea proprie si intelegerea de sine, astfel incat vedem lumea intr-un mod nou. in ¢azul unei lucrari marete intreaga noastra autointelegere se gaseste sub semnul riscului, nefiind noi cei care interogam un ,obiect”, ci ,lucrarea” care ,lucreaza” asupra noastra, punandu-ne intrebari, provocandu-ne in cadrul intregului context al lumii gi autointelegerii noastre. Vechiul slogan .relevanta” este acum perceput ca find prea slab; intainirea cu opera de arta ne inflltreaza insesi fiinta s{ este acum pe deplin in maniera acesteia. Interpretarile estetice ale artei separa forma.de adevar. -Paradisul pierdut” se presupune a fi formal o opera grandioasa, dar finalmente .neadevarata”. Aceasta judecata este valabila numai cand lucrarea este privita .obiectiv” ~ scoasa din lumea sa de viata 3! presupusa a avea foarte putine in comun cu preocuparile noastre prezente. Intro asemenea restrangere, consideram .adevarul” prezent a fi corect $i de la aceasta distanta, presupunem ca prezentul nu trebuie incercat punandu-i-se prejudecatile sub semnul riscului printr-un dialog deschis, interactlv cu alte .adevaruri", cu o alta lume a vietii aga cum ne este adusa in lucrare. Nu suntem un ,subiect” detagat Intalnirea cu lucrarea $i cu lumea ne este deja modelata de preocuparile noastre; astfel incat la fel cum nu poate fi un »obiect” detasat, nu putem nici noi fi un subject neimplicat. Teoria hermeneutica, accentuand activitatea de intelegere, 0 releva a fi un ,eveniment” istoric. Adicd, are loc intr-un anume timp gi spatiu, intr-un anume context, cu s: pentru o anume comunitate si in cadrul influentel existente transformatoare a traditiei, la care atat ea, cat si opera, prin modul in care este acum interpretata, pot sa contribuie. Semnificatia operei este intotdeauna prezenta in intalnirea insagi, aceasta incluzand deja modul in care lucrarea a reugit sa fie de interes pentru nol. Instrumentele si procesele noastre de intelegere sunt deja in actiune, unele din lumea vietii noastre si existenta omeneasca, altele din discursul comunitatiinoastre interpretative.'? Nu poate exista nici o intelegere fara de presupuneti, nici o perceptie directa a ceea ce este in sine si de la sine. Hermeneuticul .ca” este structura inevitabila prin care lucrurile sunt intotdeauna implantate in telurile, metodele, intentille noastre si asa mai departe; iar relatiile acestea sunt deja la locul lor cand vedem si cunoastem lucrul ,ca” ceva. chip de lucrare de arté, de exemplu, este deja incarcata cu presupunerile noastre cu privire la ce sunt, caracteristicile lucrarilor de arta. (Ceea ce nu vrea sa spund cd acele presupuneri2 Jour Hancock Hermeneutica radicala gi opera de arta 13. nu sunt permanent deplasate de alte intainiri; ca sunt $i trebuie, fata ce sustine acest eseu). Chiar atunc! cand ne apare pentru prima oaré ca un element de interes, semnificatia unei tucrari trecute este deja definita de intrebarile puse ei de contextul prezent al investigatie!. lar contextul nostru de investigatie, cu presupunerile lui, deriva traditia care formeaza deja testura relatiilor, orizontul in care noi gandim. Astfel orice intelegere este plasata in istorie, dimensiunea temporala a fiintei noastre, si putem injelege trecutul numai largind orizontul séu pentru a cuprinde lucrul intalnit. (Chiar si in stiinga, intelesul unui experiment particular nu vine din jocul elementelor cuprinse in experimentul propri-zis, ci din traditia interpretarii in care se gaseste ~ cum a luat nagtere ca intrebare esentiala si cum a fost incadrat, paradigma istorica in actiune i posibilitatile viitoare pe care le deschide). Arhitectura dincolo de ,obiect” si..subiect” Astfel, un templu grecesc, de exemplu, nu este un ,obiect”, interesul pe care il prezinta pentru noi nu trebuie redus ca pur sisimplu .estetic”, iar noi nu suntem simpli .subiecti” prin care proprietatile sale autonome, realitatea sa adevarata sau infelesurile corecte pot fi percepute.'* in schimb, templul este inactiune; se naste dintr-o lume sie aici, simtit in lumea noastra: Vine spre noi dintr-un context de viata in care soarele'se ridica si apune, in care practicile rituale sunt puse in aplicare, conversattile i viata de zi cu zi se scurg, in care cade ploaia. Este solid si dens si se deosebeste de celelalte cladiri, in cadrul zidului de temenos"; insa contrasteaza cu gi atrage atentia asupra peisajului inconjurator. Intrupeaza o traditie care il leaga, chiar in propria lume, de un trecut departat si proiectate rafinamente si posibilitat{ pentru acea tradifie. Lucrarea deschide + Temenos ~ in Grecia antica, un spatiu inchis sau incinta, sacra, mai ales una ce continea un templu sau era dedicata unui zeu (N. tr). sirevelao lume. "* Deja intelegem umanitatea creatorilor sai, le deducem motivele, cel putin in mdsura in care traiau, ca noi, pe pamant si erau implicat! in relat{i sociale gi institutionale, in mijlocul unor fenomene naturale. Inelegem deja ca in lumea vietil lor interpretau gi erau temporali; traiau, se migcau, deci- deau si isi percepeau identitatile individuale si colective, practicile culturale si vietile sociale, Cladirea este .un luctu facut” care poate invoca gi care ne poate lega de o lume in care creatorii, utilizatorii, patronii, ‘observatorii si interpretii isi jucau deplin posibilitatile in lume in termeni de trecuturi si viitoruri - pe scurt, care le structura existenta lor omeneasca, Faptul ca intelegem deja structura de baza a unei astfel de fiintari-in-lume ne permite sd intelegem lucrarea, sA Incepem sao comparam, sa o punem in dialog interactiv cu propria noastra lume. Suntem in stare s ascultam intrebarile pe care ni le poate pune, nu numai sé cautam raspunsuri la intrebarile pe care { le adresam noi. intalnirea cu lucrarea este in sine un moment istoric cu radacini in lumea noastra proprie. Aceasta permite lucraril sa vorbeasca, iar noua sa purcedem Ia activitatea de interpretare. Hermeneuticul ca” este’deja ,in actiune* - il consideram ,ca” un templu grec, cu tot ceea ce implica. Dar, desigur, ,acesta” nu este deloc templul. Este un diapozitiv proiectat al ruinelor partial reconstruite ale unei structuri rectangulare, considerata a fi un templu. pe care Lam facut in vacanta petrecuta in Grecia in 1983, in mod deliberat, in umbra unui amurg, cand majoritatea turistilor se intorsesera in sat s4 se pregateasca pentru masa pe terasele in aer liber, suspendate deasupra aceleiasi vai. Templul este deja, in multe privinte, .pentru noi". Nu are nici o realitate obiectiva separata de cea a lui .ca” generator: ca si nasterea canonului clasic de arhitecturd, ca gi icoana romantica a ,gloriel reprezentate candva de Grecia’, ca sarcina arheologiei moderne, sau ca obiectul turismului modem. Deci care sunt virtutile unei constiinte reflexive cu privire la acele influente, acele .deja-uri*, pe care teoria hermeneutica ni le deschide - acele valori gi practici, acele conventii aleTy . Jou Hancock Hermeneutica radicala si opera de arta 15 discursului sau reprezentaril, acele complexe, dar semitranspa- rente panze ce sunt lumile de viata in care atat noi, cat si lucrarea suntem inradacinati? Raspunsul la aceasta intrebare isi va face aparitia in sectiunile de concluzil. Interpretarea este un dialog al intrebarilor ‘Structura fiintel-noastre-ca-interpretare este atat contextual intr-o lume plina, complexa a implicatitor (atat a noastra cat sia lucrari) $i, de asemenea, interactiva (un proces de negociere $i influentare reciproca). interpretarea nu este o problema intre Subject” $i un ,obiect” in care investigatorul nascoceste metode de a ajunge la lucrare, in schimb, aceasta este privita ca punand Intrebari investigatorului. in cadrul experientei generale, printr-un proces dialectic, lucrarea ajunge de la tendinja ,metodei” la a prestructura (sau circumscrie) maniera de intalnire.'* Textele gi lucrarile sunt voci din trecut aduse la viata prin dialog, nu analiza”, inluenta interactiva, nu .metoda’. Gadamer ofera o relatie deschisa, reverentioasa .eu- dumneata’ pe care ar trebui s-o cultivam in legatura cu lucrarea, Degi dialogul naste intrebari, nu este o interogatie cea care pune in pericol sau submineaza lucrarea, Cu toate ca intrebarile adresate ,lucrarii” indica o anume directie (fara care raspunsul nu ar avea nici un sens) ramanem deschisi la raspuns, oricare ar fi el, Dar de unde se ivesc intrebarile insele in acest proces? De la plonjarea in ,lucrare” si lumtie ei, fundalurite ei, relatiite deja in functiune in care ne gasim fata de ea. Pornim de acolo la chestionarea lumii ,lucrarii*, punerea intrebarii la care insagi .lucrarea” ar putea furniza un raspuns. Acestea deriva din orizontul’® prezent al interpretului, dar punandue .lucrarii” ne deschidem influentei ei $i lumii sale. Propriul nostru orizont aye nevole de largire pana va putea primi pe celalalt, dupa care fuziunea unuia cu celalalt va fi in stare sa ilumineze noi perspective in lumea prezenta a interpretului, Este crucial faptul ca posibilitatile din prezent sunt .finute deschise” influentei traditiei asa cum o releva lucrarea. Traditia, de vreme ce constituie gi prezentul, permite punerea de intrebari, in timp ce ramane deschisa si vunerabila la pretentille de adevar ale lucratii trecute, Deschiderea ,celeilalte fete”, -alteritatit” lucrarii trecute ne pune intr-o relatie deosebit de viguroasa cu istoria. Istoricitatea noastra este un proiect critic futurist ‘Toata stiinta, toate injelesurile si toate activitatile se bazeaza pe un fundament de experienfa trecuta pe care il structuram in prezent ca pe o proiectie a posibilitatilor viitoare. Aceasta este zistoricitatea” noastra asa cum o prezinta Heidegger. Investigatia istorica (orice interpretare a ,lucrarilor’ trecute) devine astfel acuta, tofi flind trecuti de discutiile obisnuite privitoare la televanta" sa. in acest sens, ,istoricitatea” este propriul teren ‘si natura fiintel noastre, precum si contextul oricarui act reflexiv de interpretare. Pentru Gadamer, istoria nu este un maldar de fapte care pot fi transformate intr.un ,obiect” al constiinfei, ci mai degraba un guvoi in care ne migcdm si participam in fiecare act de intalnire sau infelegere. Nu exista nici un fel de vedere pura a istoriei care sa nu fie intotdeauna 0 intelegere printr-o Constiinta ce std in prezent, iar prezentul este intotdeauna injeles prin intentiile, modelele gi ideile gata formate venind din trecut, inradacinate in tracitia in care ne plasm fara putinta de scapare si prin care existam. Lumea vietil noastre sisensurile ce deriva din aceasta prezinta .istoricitatea" in propria structura. De aici consideratia radicala a lui Gadamer ca intelegerea textului inseamna deja aplicarea lui. Hermeneutica juridica si teologica sunt modele clare despre cum se desfasoara distanta intre text si originea sa, precum si situatia interpretativa prezenta. Precedentele legale gi textele biblice se considera a avea o dominatie asupra prezentului prin felul in care cele mai une modele demonstreaz cum traditia opereaza in existenta noastra zilnica. Textul este interpretat simukan in cadrul contex- tului lui de origine gi a capacitatii de a orienta viata si practica16 Jour Hancock in cotidian. Desi interpretat la prezent, acestuia nu i se permite sa fie mai puternic si s4 domine interpretarea. El ramane des- chis, orizontul se largeste sub influenta traditiei, iar prin interpretare este perceput ca dand ia ivealé un adevar care este totusi o valoare. Nu se aplicd o ,metoda” in masura in care gandirea interpretulul in sine se ajusteaza la influenta textul Exist o dorinta de a risca presupunerile prezentului contra adevarului pe care ,lucrarea” trecuta Lar putea descoperi - de arisca modificarea, mai degraba, decat cunoasterea desavars| Prezentul nu este culmea adevarulul, lar intalnirile noastre cu lucrarile din traditie sunt primite si se acumuleaza ca ,expert- enta’, nu ca ,stiin{a oblectiva” sau ,injeles corect”. Aceasta conceptie a istoriel descrie o relatie intre trecut si prezent. Dar cum a aratat Heidegger, prezentul este inca $i mai radical constituit de catre viitor. Fiinta-noastra-ca.interpretare este propulsata de 0 orlentare futuristica (proiectia posibili- tafilor) la fel de mult cum este fondata in trecut (experientele noastre acumulate). Aceste fiinte omenesti care ne-au lasat lucrari din trecut au existat, ca si noi, intr-un, mod de a proiecta posibilitatile lor viitoare in afara lumii si traditiei tor. Astfel, ,istoricitatea autentica”"” a oricarui lucru din trecut nu consta in locatia sa cronologica in timp sau in statutul sau de date sau obiecte, ci mai degraba in a fi existat” intr-o lume in care fiintele omenesti faceau astfel de proiectatii. Recunoscand ca impartasim acest mod de a fi, avem deja un mod de a interpreta ,lucrarea” ca un .a fi existat”, adica, o forma de a fi fost proiectata dinauntrul unei lumi si a unei tradifii*. Mai avem deci si o maniera de a ne aduce aproape acest .a fi existat” de lumea noastra, partial pentru ca este deja infeles ca 0 lucrare in propria noastra traditie. Dar aceasta apropiere, pentru Heidegger inseamna sa fi critic reflexiv si hotarat. El o numeste «tepetitie’. Dar cand prin repetitie cineva si-a oferit o posibilitate care a existat, acel Dasein care a existat nu se releva pentru afi actualizat din nou. Cu alte cuvinte, nu .retraim” trecutul sau -lucrarile’ sale, nici nu ne intoarcem la 0 conditie care a fost deja Hermeneutica radical gi opera de arta 7 depasita oricum, ,Repetitia nu se abandoneaza in fata a ceea ce este trecut, nici nu tinteste progresul. In momentul viziunii, existenta autentica este indiferenta fata de ambele alternative.”!® Altfel spus, trecutul este angajat, pus sub semnul intrebarii in mod qritic si adoptat cu hotarare; nici trecutul, nici viitorul nu sunt imbratigate sau valorificate in sine, Traditia gi lucrarile sale sunt 0 sursa de posibilitati, nu un refugiu, un tiran sau un seducator. Trecutul este important pentru ca, gi in masura in care ne proiectém viitorurile in functie de flintarea noastra in cadrul, si constituirea noastra din traditle, inclusiv posibilitatile specifice descoperite in .lumile care au existat aici’. Istoria autentica a lul , fi fost aici" este narata de 0 astfel de maniera incat prin repetitie .forta” posibilului este trimisa intro existenta facto- logica, in alte cuvinte, ca se indreapta spre aceasta existenta in caracterul sau futuristic.'? Incursiunile in trecut pot fi folosite in mod creativ $i critic inprezent, ca o proiectare spre o posibilitate futuristica. (Istoria scolastica insasi presupune deja aceasta la un anumit nivel, in masura in care investigatia istorica scolastica deriva dintr-un simt istoric deja in actiune. temporalitate conditionata a istoricului in lumea sa. Caracterul prezent al zilei de astazi poate fi invins printr-o negare critic istorica si eliberare din inevitabilitate, prin incursiuni aduse in mod hotérat din trecut in projectie futuris- tica. Istoria in acest sens arata cum fucrurile ar putea fi altfel, prin proiectiile sigure, futuriste ale prezentului. Conctuzii .Primul este templultucrare care imbina gi in acelagi timp aduna in jurul sau unitatea acelor drumuri gi relafii in care nasterea si moartea, dezastrul si mul{umirea, victoria $i infrangerea, rezistenta si declinul iau forma destinulul pentru flinta.omeneasca. intinderea atotstapanitoare a acestui context deschis relational este lumea acestor oameni istorici”.2°18 Jorrs Hancocs Hermeneutica radicala gi opera de arta 19 Discutia lui Heidegger despre templul grec (in Originea operei de arta) este acum recunoscutd a fi mult mai mult decat o reverie poetica dulceaga, Templul este interpretat ca ,lucrare”, permitandui sa ,lucreze” in cel mai deplin sens, deschizand si reveland’o lume care, desi pentru noi, ne este distinct straina. Totusi, curva aceasta nu este ,.neadevarata”. In ciuda diferentei, ramanem deschisi fata de acea lume gratie ,lucraril” prin procesul interpretarli. Propriile noastre orizonturl se largesc pe masura ce ne punem intrebari si ne apropiem de modalitatile in care ar putea deveni ,adevarata” pentru noi. Nu reduce lucrarea la forma” sau stil” sau ,simbol”, dar nici nu le exclude ca avand un continut interesant pentru interpretarea noastra. Mai degraba plaseaza problemele respective in cadrul orizonturilor largite, amalgamate ale unei intelegeri contextual lumeasca si temporala. Expunerea deschisa $i dialogul intim cu altii, cu alte ,lucrari” si alte lumi (toate.acestea gasindu-se deja in traditia noastra) sunt singurele modalitati de a clarifica un spatiu din prezent, de a permite critica hotarata a practicilor curente, O astfel de activitate critica $I istorica este deja, la nivel ontologic, maniera noastra de a fi, Faptul ca ne imbogatim disciplinele interpre- tative in aceasta directie tine numai de constiinta de sine reflexiva a unei astfel de activitati interpretative. Aducand lucrarile traditiei mai aproape, cu lumile lor, ne supunem cu hotarare critica unei influente. Lucrarea de arta, templul concentreaza si da la iveala sensurile si relatiile ce constituie lumea sa. Lucrarea actioneaza spre a revela aceasta lume. Nu reprezinta ins mai mult decat un exercitiu de anticar, oricat de bine ar fi desenata conceptia de complexitate relational. Desigur, nu existd nici o chemare pentru a reinvia politica, ritualurile, formele epocii clasice. Heidegger utilizeaza in eseul sau templutlucrare gi capacitatea sa de asi revela lumea ca exemplu filozofic. Acesta are Ca scop ultim proiectarea unor posibilitafi nol, futuristice pentru infelegerea artel, deschiderea spatlulul critic printre conventii gi practici prezente, scoaterea in evidentaa saraciel analizei estetice 1 objective, reconfigurarea radicala a intelegerii lucrarii de arta si deci a Inses! lumii noastre si a viitorului discursului nostru. ._Activitatea interpretativa, construita pe modul nostru de a fi, se desface ea insasi catre lucrari si contexte, isi deschide orizonturile spre un dialog de influenta, si initiaza un spatiu critic In care prolectiile discursului viitor se pot realiza. (Studiu publicat In Seattle ACSA Conference Proceedings, 1995) Note } David R, Hiley, James F. Bohman gi Richard Shusterman, editori, ‘The interpretative Tum: Philosophy, Science, Culture (Ithaca, Cornell University Press, 1991). Sunt indatorat acestui text in ceea ce priveste tidal, precum si sumarul concis al evenimentetor oferit de Introducerea editorilor. 2 in stiinta, vezi mai ales Thomas Kuhn, The Structure of Scientific Revolutions (Chicago: University of Chicago Press, 1962); si Imre Lakatos si Alan Musgrove, Criticism and the Growth of Knowledge (Cambridge, University Press, 1970), In literatura, vezi mai ales Richard E, Palmer, Hermeneutics (Evanston: Northwestern University Press, 1969 gi Josef Bleicher, Contemporary Hermeneutics (London, Routledge, 1980). 3... Sursele filozofice mi te trag din lectura a doua dintre cele mai profund influente texte ale secolulul XX: Martin Heidegger, Being and Time, traducere in engleza de John Macquarrie si Edward Robinson (New York: Harper and Row, 1962) si Hans-Georg Gadamer, Truth and Method, traducere din engleza de Joe! Weinsheimer $i Donald G. Marshall (New York: Continuum 1994). Influenta crescanda a acestor texte este atestata de proliferarea unor lucrari secundare -care exploreaza ideile lor si le sustin demersul $i influenta, pentru tun anume tip de discursuri $i practici, mai ales in stlinta, teologie, 'drept gi critica literara, ‘Sau realizat multe prin recentul schimb fructues dintre arhitectura ‘i deconstructie. Vin aici cu o privire generala asupra unui schimb comparabil cu hermeneutica. ©. Radacina greceasca a cuvantului .hermeneutica” implica -aducere la infelegere” prin limbaj, 0 scoatere la lumina dintr-o sursa divina20 ‘Jourt Hancock sau oricum distanta orf ininteligibila a ceva ce trebule facut relevant ‘sau disponibil pentru intelegere. Sensul in greaca are trel direct: a spune, a explica, a traduce, care sunt inrudite, dar cu accente diferite. Tradiia sa de aplicare a fost strans legata de Interpretarea Bibliei, scoaterea la lumind a textelor sacre pentru care, ca slin jurisprudenta, exista deja o relevanta presupusa, o putemica influenta a textului asupra vietii si implicarii in prezent. © Termenul de .lume" pe parcursul acestui eseu se va referi, conform lui Heidegger fa completa plas sau retea de lucruri, sensuri si relafii in care se gaseste prinsa existenfa umana, cu motivatlile, scopurile, responsal .. structurile 1 “Termenul folosit de Heidegger pentru .fiinta” omeneasca este Dasein, dar eu voi evita acest neologism in favoarea mai simplei expresil .existenta omeneasca” sau .flinta(are)”. Vezi op. cit, sectiunile 9-13. * Desi analogia lingvistica are o traditie distinsa in teoria arhitecturala, scopul general al acestui eseu este de a iegi in afara ‘modelulul .lingvistic” al continutului arhitectural. > Aceasta este Ideea genialulul eseu scris de Martin Heidegger The Origin of the Work of Art (in Poetry, Language, Thought) traducere in engleza de Albert Hofstadter (New York: Harper and Row, 1971), p.15-87, in care ,Jucrarea lucreaza” este elaborat explicata. ©" Gadamer, op.cit., p.42-100. Vezi gi Palmer, op. cit., capitolul 11. " Expiorarea ideii de ,adevar" facuta de Heidegger este in sine, in cadrul discursulul de filozofie, un act de autenticd istoricitate, in genul pe care il descriu in concluziile mele de aici. Adoptand un ton critic fata’ de efectele conceptiei instrumentale-rationale despre adevar (.corespondenta a realitatit obiective’) el a interpretat 0 conceptie presocratica mai timpurie asupra adevarulul ca .neascunzand din ascunzis” sau ca .revelator", o deschidere de posibilitati. Ideea de a critica conventiile prezentului vine din trecut. = ,Comunitati interpretative” este o expresie preluata de la Stanley Fish care descrie-gradul in care interpretarea este conditionata de conventiile impartasite ce opereaza intotdeauna gi sunt mai ‘convingatoare in mod general, in cadrul oricérui discurs la un moment dat, Acestea includ, desigur, presupunerile comunitatil privitoare ta arta, viaja, timp, valoare, institupi, putere si asa mal departe. Vezi $1 asals There a Text In this Class? (Cambridge, Mass. Harvard University Press, 1980), p. 358-346. Hermeneutica radicala gi opera de arta 21 ® Teoria hermeneuticii, in dimensfunile sale contextuale, inter- active $i temporale, refuza si dualismele. ,Sublect-obiect" este cel mal important dintre acestea; dar prin conceptiasa de .interpretare, ca activitate deja inrédacinata in lume” ar putea ajuta la intunecarea sl Incercuirea altora comune in conventiile discutillor arhitecturale cum ar fi: teorie practica, istorie-teorie, arta-ptiinfé sau formaineles. "Heidegger aprofundeaza aceasta problema in toata complexitatea sa in Originea operei de arta, pAI-A3. © Titlul lui Gadamer, Adevanu! i metoda, este ironic gi ambiguu de vreme ce ideea lui sustine c .metoda” nu este drumul spre ,adevar’. % _,Orizont” este termenul lui Gadamer pentru lume, fundal, context, vezi op. cit. p. 302-317, Gadamer. op. cit. p. 308509. Heidegger, Being and Time, sectiunile 75-76. Ibidem. Ibidem. Heidegger, Originea operei de arta, pagina 42. eesO teorie a autoritatii Despre definirea clasiculai in arhitectura 2 @hiar daca interesul nostru circumscrie doua decade, doua secole sau doua milenii, este dificil de spus daca prezenta clasicismului, sau a clasicului, ca o idee in gandirea arhitectu- rala) este continua sau recurenta. Dinlauntru, autoritatea si continuitatea par netulburate, in vreme ce din afara privind. tind'sa alba o revenire periodica. Dar a intreba despre durata inseamna deopotriva a cauta fundamentele autoritafi- si a defini ovinjelegere a ceea ce inseamna clasicul, care sa fie comun acceptata, Mai mult inca, orice asemenea interogare trebuie sa fie capabila a distinge intfe clasicul ca atitudine, de la formele Viziiale ale ,limbajului clasic”, sau stilut ,clasicismului*, cucare ‘acestéa pot fi sau nu asociate totdeauna. Spre a ilurina aceste [dé1 md voi referi la cea mal riguroasa si'coerenta formulare a piincipiilor clasice ~ teoria literara francezi de secol gapte- ‘Sprezéce — ca la un soi de paradigm. in concluzie voi discuta exemple ilustrative de produse arhitecturale ale. ultimilor douazeci $i cinci de ani, care ar putea clarifica péntru noi ‘iniedurile in care, sau masura in care, orice forma de ,clasicitate” poate fi dezirabila sau autentica in lumea contemporana. © Bhugor de banuit cd mare parte din uzul cuvantului ,clasic” ‘fi textele arhitecturale dle ultimelor ‘catorva decade a fost o ‘chestiune de convenienta. Cu precadere in primii ani ai ‘decéiniului ‘opt el parea sa aiba asociata o imprecizie confor- tabila, asupra careia mulli comentatorl gaseau cuvenit sa se2a Joun Hancocs Hermeneutica radicala gi opera de arta 25 opreasca atunci cand erau confruntati cu avalansa de lucrari curente atat de diverse, Conotatiile si implicatiile termenului erau suficient de diverse spre afi capabile, superficial cel putin, de a face o buna ordine jurnalistica in lucrarile unora precum Michael Graves, Robert Stern, Ricardo Bofill, Aldo Rossi sau Arata Isozaki, aga cum a fost cazul cu prolificele eforturi ale lui Charles Jencks.! Termenul lucra in toate aceste contexte (desi, ca $i ,umanistic” sau organic”, conducea adesea catre lipsa oricarui sens), deoarece in mod uzual rechema imagini suficient de clare de simetrie axiala, coloane cu baza si capitel de 0 anumita forma, cu proportii relativ linigtite, un acoperig cuprinzand ocazional si un pediment, si, desigur, Schinkel-ianul Sammlung aftat de rigeur pe masuta de cafea; chiar daca toate acestea, mai putin ultima, poate, puteau fi foarte bine prezente in proiecte deloc clasicet Mai recent, de cdnd ceea ce a fost ulterior denumit ,post- modernism”?, in anil optzeci, a incetat de amai fide vreun interes intelectual (aluziile sale vag), ironice sau doar stupide fiind exilate in:arhitectura suburbanelor shopping malis), directiile mai inteligente ale teoriei arhitecturale .clasice” au atins acum o noua specificitate si rigoare. Practicantii ,clasicului” sunt astazi mai cu seama acei seriosi in intentie, tinzand la rigoarea traditiel formale = chiar acceptand ca inlauntrul mai amplului taram al. practicii arhitecturale ei sunt o elita marginala, dar total dedicata telului ei. De la cresterea si descresterea .postmodernismului”, clasicul pare acum sigur si confortabil instalat din nou in propria sa atemporalitate ~ acea perspectiva .interna” a durabilitatii sale ultime ~ si capabil sa igi promoveze interesele gi virtutile fara ironie si fara compromis, Dar in cluda recentei consolidari si in ciuda unei certe .evidente” despre ceea ce constituie practica arhitecturala .clasica” astazi, ,clasicitatea” este in general departe de a fi clara in termeni teoretici mai ampli, Daca vrem sa spunem ca. imobilul din Portland (al lui Michael Graves, n.tr.), Altes Museum (Friedrich Schinkel, n.tr.) si Partenon-ul roman sunt toate cladiri .clasice", atunci conotatiile, pe care le-am dispus lejer in minte in raport cu acest termen, sunt probabil insuficiente. Simtim ca, ,evident’, aceste cladiri au ceva ,clasic’ in ele, ceva care este totodata important. Dar, ulterior unei analize mai a ceea ce poate fi denumit drept aspecte ale ,clasicitatil,” vor afla cA implicatiile incep sa fie divergente aranjandu-se de la sine in trei categorii de intelesuri, interconectate, dar vizibile, probabil cel mai bine definite de termenii clasic, clasicism si clasicist. De exemplu, va trebui s4 ne intrebam daca Schinkel a fost, sd spunem, un _,,clasicist"; daca opera sa, drept urmare, s-a confirmat ,clasicismului” (sau ,neo-Clasicismului”); si daca Altes Museum este cu necesitate, de aceea, o opera ,clasica” $i este nevoie ca toate aceste conditii sa fie in mod necesar adevarate? Atunci ce se poate spune despre proiectele sale .medievale”? Ce despre Vila Savoye? Este o clacire clasica? A fost Le Corbusier un clasicist? Ce se poate spune despre operele uj Philip Johnson sau chiar Minoru Yamasaki din anii saizect? Chiar daca aceste din urma lucrari portretizeaza atribute sevidente” de .clasicism”, ca de pilda simetrie si rafinament, suntem siguri ca ele nu sunt .clasice?"* Un alt mod de a clarifica aceste trei grupuri de semnificatii, Inafara de a le asedia cu asemenea vag) si de neraspuns intrebari, este de a distinge daca conceptul de .clasic” este cel mai bine efinit in contradictie cu alte concepte de calitate $i durabilitate, precum ,la moda", ,populist” sau .ciclic”; in contradictie cu alte stiluri formale sau grupuri de obiecte, precum ,medieval’, umanierist’, ,baroc” sau vernacular” sau in contradictie cu alte teoril ale creatiei artistice, precum ,romantic” sau ,expresionist”. Pentru a permite o mai elocventa interpretare a tuturor operelor clasice” (incluzand pe cele recente), sunt necesare distinctii in aga’fel incat termenul de _,clasic” s4 devina mai subtil $i mai precis. in fapt, existd considerabile dovezi etimologice $i literare referitoare la cele trei seturi generale de conotati la care am facut aluzie mai devreme. Primul dintre acestea, ,clasicul”, este cel mai strans legat de radacina latina clasicus, facand referire la un proces de lasificare pe grupe in conformitate cu un anume criteriu sau26 Joure Hancock Hermeneutica radicala gi opera de arta 27 calitate, in mod particular cand aceasta calitate a fost ulterior asociata cu durabilitatea sa, drept un folositor standard de excelenja. Prin ,clasic” vom intelege de aceea un exemplar a carui distinctie provine dintr-un indelungat consens de merit. Termenul este cu necesitate evaluativ si temporal, avand de-a face deopotriva cu atribuirea unei valori si cu trecerea vremii, in spefa cu dainuirea acestel valori peste timpuri. Maison Carée si Catedrala de la Chartres sunt ambele ,clasice” din acest punct de vedere gi vorbim despre clasic! in literatura, sau despre muzica ,clasica”, spre a invoca aceasta relatie intre valoare si timp. Operele clasice (.the classics”) formeaza acel segment al unui domeniu caruia i se acorda cea mai inalta apreciere. Asemenea lucrari sunt adeseori, dar nu neaparat necesar, din antichitatea clasica, sau posedand aparentele externe ale aga-zisului ,clasicism”. Al doilea set de conotatii apare mai indeaproape asociat cu un neologism al inceputului secolului al nouasprezecelea, probabil cel mai lesne de apropiat de termenul german Kiassi- zismus. Parte a noului interes al istoriei artei asupra .stilului”, acest concept a fost o incercare de a descrie in termeni stlistici formele artistice ale anticilor grec! si romani. Curand a fost asociat cu a isti si arhitecti care, cu constiinta de sine si constiinta stilistica, precum $i cu o mare exactitate arheologica, le imitau. .Clasicismut” este de aceea o categorie de atribute derivate din asocierea cu o perioada istorica anume gi a devenit (in special ca .neo-clasicism’, caruia forma germana a termenului ii corespunde cu acuratefe) doctrina care promova din nou aceste atribute. Termenul este esentialmente formal gi stilistic, avand de-a face cu descrierea fizica a obiectelor sau cu categorisirea lor in grupuri, sau cu dureroasele eforturi ulterioare de a face opere noi care si se conformeze acestor categorii, Majoritatea imaginilor noastre .evidente” despre ,clasic” (in spe- cial ordinele, proportiile si detaliile verificabile arheologic) reprezinta atributele ,clasicismului” in acest sens. Ca o metoda de proiectare permeata in primul rand de preocupar' stilistice siformale, ,clasicismul” nu produce cu necesitate sau nemijlocit opere ,clasice”, desi, desigur, este capabil de asta si nu este neaparat subintins de motivatia interioara, de sensibilitatea unui clasicist”, desi, desigur, poate fi. inainte de a merge mai departe in a defini _,clasicist’-ul (intr-un sens distinct de cineva care practica stilistic ,clasi- cismul"), este important sa accentuam contextul istoric in care termenul ,clasicism” a fost inventat. Sper de asemenea sa justific de ce este important, cel putin pentru moment, de a face un caz din sufixul ,ism". Consultand dicfionarele etimolo- gice ale limbilor franceza si engleza, poate fi descoperit ca, inainte de 1790, ,ism* era aplicat numai acelor termeni cu infelesuri specific religioase si doctrinare: paganism merge in timp pana la 1443, ateism ~ la 1587, naturalism gi scepticism apar la jumatatea secolulul al gaptesprezecelea, dar cu referinta la dezbateri religioase.* $i aceste ,isme” au fost privite aproape drept culte sinistre. De aceea, atunci c4nd, in jumatatea de secol care a urmat Revolutiel franceze, o intreagé cohorta de noi »isme” a fost dezlantuita, se pot concluziona urmatoarele; in primul rand, ca o putemica doctrina sau sistem de credinte de © tarie aproape religioasa se afla in joc; in al doilea rand, ca 0 asemenea doctrina ar avea o puternica amprenta promotionala ~onecesitate in fata repede proliferatelor optiuni si alternative: si, in al treilea rand, ca era plauzibild o anumita relatie intre explozia noilor.,.isme” gi sentimentul de colaps al autorita religioase gi politice in Europa dupa 1789.‘ in arte, cei m: vizibili termeni ai acestei dileme erau, desigur, cei botezati si definiti in opozitie de frafii Schlegel - .romantism’ versus -Clasicism.”* Ulterior, istoria intelectuala europeana s-a rotit din ce ince mai limpede imprejurul unor atare doctrine, consolidate. tot mai mult in chip doctrinar, stilistic gi opuse una celeilalte. Aceasta deschidere a optiunilor posibiie in ceea ce priveste doctrinele a dublat cu precizie, in deceniile din jurul lui 1800, crescdnda influenta a arheologiei asupra proiectarii de arhi- tectura. Stim cum aceasta a devenit ,batalia stilurilor” ~ o accentuare a doctrinelor in mijlocul proliferarli ganselor de a alege intre ele si cum aceasta a fost dublata de schimbarile in28 Jonn Hancock natura mai amplei autoritati culturale si politice. Desigur, dupa 1850, ,clasicismut” si-a capatat infelesurile sale mai generale, impreuna cu folosirea din ce in ce mai ampla (dar gi mai putin dura) a sufixului .ism” in limba engleza. De aceea, putem fi liberi sa credem ca acum clasicismul indica altceva decat 0 dogma rigida si competitiva ~ ceva mai degraba asemanator unei conditii, unei stati posedand anumite caracteristici, asa cum astazi ne putem referi la clasicism ca la un stil formal — in acelasi chip in care ne putem referi la, sa spunem, reumatism, astigmatism, alcoolism, sau alte conditii - desi nu in mod necesar toate patologicel Totusi, daca ludm in discutie sufixul ,ist*, vom putea vedea a rasar noi si importante posibilitati, pentru ca, desi exista comunisti, metodisti si pesimigti, care sunt definiti prin apar- tenenta lor la o doctrina (,ism”-ul lor), exista de asemenea pianisti, farmacisti si arhivisti care, deloc nevoiti sa isi aleaga 0 autoritate doctrinara absoluta, pot fi vazuti in schimb ca practicanti aj unei anumite tehnici sau indemanati, ai unui mod de agandi sau munci, pana la nivelul maximum posibil de atins. in acest sens, pentru a ajunge cat mai aproape de lucrarile .Clasicistului” din arhitectura, ar fi mult mai instructiv de privit la perioada clasica franceza de la sfarsitul de secol saptesprezece pand spre jumatatea celui de-al optsprezecelea, cand chestiunea autoritatli generale, politice sau culturale, nu era inca deschisa interogarii si cand anumite atitudini pe care le denumim astazi .clasice" operau atunci cu o naturalete si o putere de penetrare fara egal probabil in afara antichitatii insesi. Inlduntrul unel lumi unde bazele ei doctrinare, cele cei ii furnizau propria autoritate, nu erat puse sub semnul intrebarii, practica clasica putea opera liber inlauntrut aptitudinilor gi tehnicilor, atingand astfel o cizelare neegalata ca mod de gandire, Aceasta a treia serie de intelesuri este cel-mai dificil de defi parte pentru ca disocierea sade ,clasicism” trebuie facuta, de dragul argumentului, oarecum artificial. Dar in Franta ceva ce va trebui sa denumim gandire clasica preceda pana si inventarea termenului ,clasicisme” cu cel putin doua secole.” Hermeneutica radicala $1 opera de arta 29 $i. distingand definitia gandirii clasice de aceea a obiectelor clasice ~ sau a tehnici(eniior clasici de cea a doctrinei clasice ~ putem-de asemenea sa explicam adecvat cum este cu putinta a, strict vorbind, sa existe una fara-cealalta. Forma pe care aceasta gandire a luat-o in Franfa inainte ‘de inventia ,Clasicismulul” la inceputul secolutui al XiXea, vazuta in lucrarile arhitecturale ale lui Mansart sau Gabriel, de exemplu, este’ cel mai bine relevata de teoria literara contemporana franceza, Intre aceasta si arhitecturd existand de fapt o influenta recproca importanta.’ Astfel, in spiritul conceptului literar francez de ,le classique”, cea dea treia grupare de intelesuri tine de 0 sensibilitate ~ una cultivata prin maturitate experimentata si retinere increzatoare, Aceasta atitudine, in cuvintele lui H. Peyre, inclina spre .decorum", rezistenta, ordine, claritate, serenitate, simplitate si disimularea efortului.? Trebuie subliniat ca acestea sunt caracteristici atitudinale gi procedurale mai mult decat formale. Ceea ce se clarifica prin faptul ci acestea aveau sa contamineze nu numai lucrari de literatura gi arta, dar ca si viata insasi trebuia sa manifeste aceeagi perfectiune tehnica ~ sofisticata, considerata atent, o pretentioasa intreprindere intelectual dusa la bun sfargit cu finefe, noblete bine dozata si 40 ratiune de necompromis devastatoare”."° Nicolas Boileau este considerat ca principalul exponent al acestor idei clasice in literatura." In a sa L’Art Poétique 1674 a inclus $i verosimilitatea'?, o plauzibilitate evidenta prin ratiune si bun-simt, esentialA scopului social gi moral al artei. Astfel, .clasicistul” este definit prin atitudinea sa fata de ,deco- rum‘ si tradifie, fajé de autoritatea culturala gl tetnica, fafa de hatura procesului creativ si fafa de rolul artistului in legatura cu componenta sociala. in alte cuvinte, pentru Boileau, dincolo de considerarea caracteristicilor formale ale operei de arta sau chiar ale procesului de gandire al artistului in conceptie si executie, stateau respectul pentru: discursul in domeniu (prin critica Fationala a celor din branga) s{ aprecierea unel public (avand deja constiinja: armonizata cu aceleasi valori generale, autoritati, precedente $i sensibilitati).30 ‘Jon Hancock Dar imaginea lui Boileau despre clasic, pe care la codificat si exemplificat in L’Art Poétique a fost canonizata de mai multe minti doctrinare si hiperintelectuale din secolul al XVIHea gi al XIXlea in formalismul rigid, constrans de reguli, care a luat in cele din urma numele de .clasicism”, chiar in momentul in care a devenit, in mod explicabil, tinta atacului. Rolurite inspiratiei, emotiei si naturii, de exemplu, care au fost explicitate in sinteza din secolul al XVI-lea pe care Boileau a descris-o deja, nu mai aveau aceeasi valoare.' lar ideea de .ratiune” ~ valoare suprema pentru conceptia adevaratului clasic — mergea de la bunul-simt dle bon sens) verificat de situatie si de consens, panalla abstractii intelectuale ale .rationalismului” de secol XVIII care sunt, desigur, mai mult romantice decat clasice."* Dar definitia literara originala din secolul al XVILlea de .clasic” s-a rasfrant clar in teoria si practica arhitecturala, atat in perioada sa, cat si in secolul urmator. Aceasta atitudine, in termeni arhitectonici poate fi organizata in jurul a cinci puncte ce reies dintr-o lecturd a lui Peyre, Boileau, Brunnetiere si alfi.'* in acest sens, un Clasic intr-ale arhitecturii ar fi interesat de urmatoarele cinci idealu In primul rand, teoria, prin asta intelegandu-se procesul intelectual de deducere a principiilor din studiul critic al exemplelor remarcabile, atat vechi cat $i contemporane. Clasicul este evaluat si justificat intelectual deoarece nu este pur gi simplu emotional, ci se gaseste validat de discursul rational de vreme ce nu este simplu idiosincratic, $i apare evaluat critic deoarece nu este doar verificat arheologic. Aceasta justifica metoda criticli didactice a .Cursului de arhitectura al lui Blondel” prin care meritele gi defectele arhitectonice pot fi apreciate."* © astfel de ,teoretizare” impinge inainte si mode- leaza consensul .rational” de autoritate si valoare in timp. Lucrarile anterioare pot fi atat asimilate cat sl riguros criticate, conform principitlor rationale ce progreseaza. in aldoilea rand, ordinea, adica dispunerea clara geometrica a structurii naturale sau vizuale exprimate prin elemente regula- tizate, proportional inter-relationate $i repetitive. Clasicul poate Hermeneutica radicala gl opera de arta ot fi justificat structural deoarece prezinta un sistem coerent si rational, organizational si compozitional, care atunci cand este mai consecvent va constitu! propriul sau suport fizic. Aceasta explica preferinta frecventa a atitudinii clasice pentru limbajul clasic deoarece nu numaj ca a aparut ca un sistem de ordine structurala efectiva, dar ramane si astazi cel mai complet, bine pus la punct, expresiv $i durabil cultural dintre astfel de sisteme. in al treilea rand, perfectiunea, insemnand un ideal care este abordat, mai degraba, prin schimbare evolutiva decit revolutionara. Clasicul poate primi justificari de durata deoarece dispretuieste efemeritatea si facila agitatle a modei, cautand in'schimb sa se lege si sa dureze in cel mat lung context temporal posibil. Priveste discriminator si cu reverenta spre acele standarde ce par a avea acest tip de durabilitate. Aceasta explica de ce respectiva atitudine a produs cea mai mare parte de opere .clasice*, desi acum noi recunoagtem a fi .clasice” chiar gi acele lucrari etalon din perioada ,neo-clasica”, cum ar fide exemplu catedrala din Chartres in ceea ce priveste goticul sau Vila Savoye pentru modernismul romantic, Dar desi cea dinurma este fara doar si poate ceva ,clasic’, faptul cA pacatuleste in termeni ,clasici” reiese clar din abandonarea de proportii de catre Le Corbusier a vocabularului sau vizual si tehnic, chiar in anul urmator.constructiei sale."” ‘fn al patrulea rand, continuitatea, prin aceasta intele- ganduse respectul trecututui traditional al locului gi contextulul, al'tipului de constructie, al tehnicii de rezistenfa $i principillor ‘isciplinei, in mare. Clasicul poate fi justificat istoric de vreme ce (desi dispretuleste mimarea sau simpla conformare stilistica) adapteaza precedentele cu respect gi cu stiinta, in acelagi timp Greativ si critic, in situatii de lumina schimbatoare. Este ‘explicatia putemicelor traditii evolutive din arhitectura franceza intre-1500 si 1790, in ciuda valurilor de mode pogorate asupra Iaaliei $i Germaniei in acest rastimp. Judecati de ,potrivire” si sdecorum”, esentiale gi centrale in gandirea clasicista, se bazeaza pe continuitat! de loc, tip si disciplina ~ aduse Intr-un echilibru gandit cu grija cu aspectele spectfice situatiel de design.