ACADEMIA TEHNICĂ MILITARĂ

MODEL MATEMATIC PRIVIND CURGEREA BIFAZICĂ

ÎN MOTOARELE RACHETĂ CU COMBUSTIBIL SOLID

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC
Gl.bg.(r) prof. univ .dr.ing. VASILE TITICĂ

DOCTORAND
Cpt.ing. NEDELCU MARIAN
Bucureşti
2006

2
 CUPRINS

Capitolul 1...................................................................................................................................5
CONSIDERAŢII GENERALE...................................................................................................5
Capitolul 2.................................................................................................................................12
ECUAŢIILE MIŞCĂRII AMESTECULUI BIFAZIC.............................................................12
2.1. ECUAŢIILE GENERALE DE MIŞCARE A UNUI AMESTEC BIFAZIC................13
2.1.1 ECUAŢIILE CONSERVĂRII MASEI...................................................................13
2.1.2 ECUAŢIILE CONSEVĂRII CANTITĂŢII DE MIŞCARE...................................16
2.1.3 ECUAŢIILE CONSEVĂRII ENERGIEI................................................................22
2.1.4 RELAŢII SUPLIMENTARE.................................................................................30
2.2 ECUAŢIILE MIŞCĂRII AMESTECULUI BIFAZIC FĂRĂ SCHMB DE MASĂ
ÎNTRE FAZE........................................................................................................................33
2.3 ECUAŢIILE MIŞCĂRII UNUI AMESTEC BIFAZIC MONODISPERS....................35
2.4 ECUAŢIILE MIŞCĂRII ECHILIBRATE......................................................................36
Capitolul 3.................................................................................................................................41
MIŞCAREA AMESTECULUI BIFAZIC ÎN CANALUL ÎNCĂRCĂTURII DE PROPULSIE
...................................................................................................................................................41
3.1. ECUAŢIILE INTEGRALE DE MIŞCARE ALE AMESTECULUI BIFAZIC ÎN
CANALUL ÎNCĂRCĂTURII DE PROPULSIE.................................................................42
3.1.1 ECUAŢIILE CONSEVĂRII MASEI......................................................................42
3.1.2 ECUAŢIILE CONSEVĂRII CANTITĂŢII DE MIŞCARE...................................43
3.1.3 ECUAŢIILE CONSEVĂRII ENERGIEI................................................................44
3.2 ECUAŢIILE MIŞCĂRII CVASIUNIDIMENSIONALE ALE AMESTECULUI
BIFAZIC ÎN CANALUL ÎNCĂRCĂTURII DE PROPULSIE...........................................45
3.2.1 ECUAŢIILE CONSEVĂRII MASEI......................................................................45
3.2.2 ECUAŢIILE DE CONSERVARE A CANTITĂŢII DE MIŞCARE......................46
3.2.3 ECUAŢIA DE CONSERVARE A ENERGIEI.......................................................47
3.3 ECUAŢIILE CVASIUNIDIMENSIONALE DE MIŞCARE A UNUI AMESTEC
BIFAZIC MONODISPERS ÎN CANALUL UNEI ÎNCĂRCĂTURI, FĂRĂ SCHIMB DE
MASĂ...................................................................................................................................48
Capitolul 4.................................................................................................................................50
7DISTRIBUŢIA PARAMETRILOR AMESTECULUI BIFAZIC ÎN SECŢIUNEA
TRANSVERSALĂ A CANALULUI ÎNCĂRCĂTURII.........................................................50
4.1 OBSERVAŢII GENERALE...........................................................................................50
4.2. VARIAŢIA PARAMETRILOR FAZEI GAZOASE ÎN SECŢIUNEA
TRANSVERSALĂ A CANALULUI...................................................................................51
4.3 DISTRIBUŢIA PARAMETRILOR FAZEI CONDENSATE ÎN SECŢIUNEA
TRANSVERSALĂ A CANALULUI ÎNCĂRCĂTURII.....................................................59
Capitolul 5.................................................................................................................................66
REZOLVAREA NUMERICĂ A ECUAŢIILOR DE CURGERE BIFAZICĂ ÎN
MOTOARELE RACETĂ CU COMBUSTIBIL SOLID..........................................................66
5.1. INTRODUCERE...........................................................................................................66
5.2. FORMA CONSERVATIVĂ A ECUAŢIILOR DE MIŞCARE...................................67
5.2.REZOLVAREA NUMERICĂ A ECUAŢIILOR MIŞCĂRII BIFAZICE ÎN
MOTOARELE RACHETĂ CU COMBUSTIBIL SOLID FOLOSIND SCHEMA CU
VOLUME FINITE................................................................................................................76
3
Capitolul 6.................................................................................................................................81
CONCLUZII.............................................................................................................................81
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................84

4
 Capitolul 1
CONSIDERAŢII GENERALE
Motoarele rachetă cu combustibil solid moderne au caracteristic folosirea
combustibililor solizi cu adaosuri metalice (aluminiu, magneziu, etc.). Datorită acestui fapt, în
camera de ardere a motorului, în canalul încărcăturii şi în ajutaje produsele arderii au un
conţinut de impurităţi condensate. Această situaţie imprimă o anumită caracteristică a
dinamicii gazelor în camera de ardere şi în ajutaj, cu influenţe asupra caracteristicii tracţiunii a
motorului rachetă şi asupra impulsului specific al acestuia.
Dinamicii gazelor în cazul dinamicii curenţilor bifazici au fost consacrate numeroase
lucrări, în majoritatea cazurilor studiindu-se curgerea staţionară a amestecului bifazic.Ca şi în
cazul curgerii monofazice, această problemă este foarte simplă şi de obicei, rezolvarea ei
poate fi dusă până la sfârşit.
Problemele mai complexe ale curgerii dinamicii curenţilor de gaze bifazice (scurgerea
spaţială, scurgerea însoţită de mişcarea particulelor şi de interacţiunea dintre ele) sunt
prezentate destul de puţin, în special din cauza complexităţii matematice considerabile şi
datorită informaţiilor foarte puţine în domeniul fizicii interacţiunii dintre particule,
aerodinamicii acestora, formei şi caracterul acesteia, dispersiei, etc.
Prin scurgeri bifazice se înţelege adesea în prezent, nu numai curgerea unui amestec
de gaze şi particule condensate ci şi curgerea concomitentă a unui lichid şi gaze printr-un
canal, scurgerea unui lichid cu bule de gaze, scurgerea vaporilor ţinându-se seama de
posibilitatea condensării acestora. În prezenta lucrarea se prezintă doar primul tip de scurgeri
bifazice care este caracteristic motoarelor rachetă cu combustibil solid: scurgerea amestecului
de gaze cu particule lichide şi solide.
Trebuie precizat că în cele ce urmează nu vor fi studiaţi şi curenţii cu conţinut foarte
mare de particule solide, în care interacţiunea aerodinamică dintre gaz şi particule este foarte
mică în raport cu forţele de greutate şi de interacţiune dintre particulele condensate.
Asemenea amestecuri bifazice îşi au particularităţile lor specifice – ele apropiindu-se, din
punct de vedere al proprietăţilor de corpurile purverulente care nu sunt caracteristice
motoarelor rachetă cu combustibil solid.
Pentru clarificarea particularităţilor principale ale scurgerilor bifazice pe care le
studiem, ne vom opri pe scurt asupra caracterului interacţiunii dintre faza gazoasă şi faza
condensată.

5
 1. schimbul de masă – care poate avea loc datorită arderii particulelor, vaporizării,
condensării, solidificării sau fărâmiţării; în unele cazuri poate să nu existe schimb
de masă între cele două faze;
2. schimbul de cantitate de mişcare în primul rând interacţiunea dintre forţele fazei
gazoase şi ale celei condensate;
3. schimbul de energie – în primul rând schimbul de energie mecanică şi termică;
trebuie să amintim disiparea de energie datorită frecării dintre gaze şi particulele
condensate;
La studiul curenţilor cu conţinut mic de fază condensată, în unele cazuri este mai
comod să neglijăm, în primă aproximaţie, influenţa particulelor asupra scurgerii gazelor şi să
considerăm mişcarea particulelor şi traiectoriile lor în câmpul vitezelor, presiunilor,
densităţilor şi temperaturilor curentului de gaze, care se presupune cunoscut din rezolvarea
problemei referitoare la mişcarea gazului pur. Acest procedeu de a trata problema este folosit
pe scară largă în mecanica aerosolilor.
De asemenea procedeul este aplicabil, de exemplu, pentru rezolvarea problemei
referitoare la durata de rămânere a unei particule condensate în camera de ardere a motorului.
Un avantaj important al acestei metode este posibilitatea de a studia, relativ simplu, scurgerile
spaţiale de substanţă condensată în motor şi ajutaj. Acest mod de a pune problema este posibil
doar în cazul unui conţinut mic de substanţă condensată în curentul de gaze. În cazul unui
conţinut destul de mare de particule, acestea exercită, asupra scurgerii gazului, influenţă
perturbatoare intensă care nu poate fi neglijată. În acest caz, problema trebuie rezolvată
considerând scurgerea concomitentă a amestecului de gaze şi substanţă condensată, cu toate
consecinţele ce rezultă de aici.
Adoptarea ipotezei continuităţii (în mod analog cu cea adoptată la studiul mişcării
lichidelor şi gazelor) şi studiul concomitent al proprietăţilor unui grup destul de mare de
particule (a proprietăţilor macroscopice ale fazei condensate) permit învingerea greutăţilor
legate de particularităţile mişcării fiecărei particule în parte.
Să examinăm un volum mic în comparaţie cu dimensiunile caracteristice ale scurgerii,
care îl vom numi în continuare volum elementar. Vom presupune pe de altă parte că acest
volum este mare în comparaţie cu lungimile traiectoriei libere a moleculelor, cât şi în
comparaţie cu distanţa dintre particulele condensate.
Pentru o anumită clarificare a aspectului cantitativ al problemei să evaluăm distanţele
dintre particulele condensate în motoarele rachetă cu combustibil solid. Având în vedere că
raportul dintre volumul ocupat de gaze şi cel ocupat de particulele condensate este

6
g g ⋅V g g p ⋅ V p , ajungem la concluzia că distanţa δ dintre particule poate fi calculată
următoarea relaţie:
g g ρ pc RT
δ =δ p ⋅3 ;
gp p

Presupunând că RT ≈ 10 5 m ; p = 40 daN cm 2 ; ρ pc = 3 ⋅10 Kg m şi g g g p ≈ 2

4 3

obţinem δ ≅10 ⋅ δ pc .
Aşadar, în condiţiile tipice existente în motoarele rachetă cu combustibil solid,
distanţa dintre particulele condensate este de aproximativ 10 ori mai mare decât diametrul
particulei. La scăderea densităţii gazului în ajutaj de aproximativ 20 ÷ 30 ori, distanţa dintre
particulele condensate creşte de aproximativ 3 ori.
Din aprecierile făcute mai sus, rezultă că în motoarele rachetă cu combustibil solid
moderne distanţa dintre particule este destul de mică în comparaţie cu dimensiunile
caracteristice ale motorului şi ajutajului. Aceasta ne permite să separăm un volum ale cărei
dimensiuni să fie mici, în comparaţie cu dimensiunile caracteristice ale motorului rachetă, dar
mari în comparaţie cu diametrul particulelor şi cu distanţele dintre acestea.
Această din urmă situaţie ne permite să presupunem că în volumul elementar pe care îl
studiem, există atât de multe particule încât factorii aleatori legaţi de fiecare particulă
individuală nu exercită practic nici o influenţă asupra valorilor medii şi parametrilor
amestecului bifazic din volumul elementar.
Să observăm că dacă pentru un gaz ipoteza continuităţii dispare în condiţii
excepţionale, de exemplu la destinderi foarte mari şi la scări foarte mici ale curgerii, în cazul
curentului bifazic încetarea valabilităţii ipotezei continuităţii în raport cu faza condensată
poate avea loc chiar în condiţii obişnuite în funcţionarea motoarelor rachetă cu combustibil
solid de dimensiuni mici, în condiţiile destinderii în ajutaje, la conţinut mic de particule în
curent (cantitate mică din punct de vedere masic de fază condensată), în cazul unor particule
foarte mari. Toate acestea impun o anumită prudenţă în desfăşurarea cercetării curenţilor
bifazici.
Adoptând ipoteza continuităţii masei gazului şi particulelor condensate cuprinse în
volumul elementar li se pot atribui valori medii ale parametrilor care caracterizează amestecul
bifazic. în primul rând se pot adopta valori medii în volum parametrilor gazului: presiunea p,
temperatura Tg , densitatea gazului ρgaz precum şi densitatea ρg a fazei gazoase (masa
gazului raportată la unitatea de volum de amestec bifazic). Din parametrii care caracterizează
faza condensată poate face în primul rând densitatea ρpc a particulelor condensate, de
asemenea densitatea ρp a fazei condensate (masa substanţei condensate raportată la unitatea

7
de amestec bifazic), în cazurile când particulele sunt egale – viteza medie a mişcării lor sau
funcţia care dă repartiţia particulelor pe viteze, iar în cazul unor particule diferite – funcţiile
repartiţiei lor pe dimensiuni, formă, compoziţie fizică, etc.
Ca şi în dinamica clasică a gazelor, vom atribui toate caracteristicile enumerate ale
amestecului bifazic fiecărui punct din spaţiu, neglijând astfel faptul că dimensiunile
volumului elementar sunt finite şi presupunând că în punctul respectiv din spaţiu starea
amestecului bifazic poate fi exprimată printr-un sistem de parametrii p, Tg , v g , ρg , ρp ,
etc. Tot ca în dinamica gazelor, vom presupune că aceşti parametrii sunt repartizaţi în spaţiu
în mod continuu şi uniform (sau că au discontinuităţi într-un număr finit de suprafeţe).
Existenţa unui număr mai mare decât în dinamica gazelor de parametrii necesari
pentru exprimarea curentului bifazic, atrage după sine, în mod evident, dificultăţi
considerabile în rezolvarea problemei.
Din aprecierile făcute mai sus rezultă că în condiţiile existente în camera de ardere a
motoarelor rachetă cu combustibil solid, volumul caracteristic Vg ocupat de faza gazoasă
depăşeşte de aproximativ 1000 de ori volumul caracteristic corespunzător Vp ocupat de faza
condensată, iar în condiţiile existente în ajutajele motoarelor rachetă cu combustibil solid
această diferenţă este şi mai mare. Aceste raport dintre valorile amintite mai sus, permite în
majoritatea cazurilor să se neglijeze volumul propriu al substanţei condensate, presupunând că
volumul fazei gazoase Vg este egal cu volumul V al amestecului bifazic, adică V g ≈V .
De asemenea se poate considera cu suficientă precizie şi că ρg ≈ ρgaz .
Încă o dificultate în exprimarea mişcării amestecului bifazic apare din cauza
caracterului interacţiunii dintre particulele condensate şi gaz precum şi dintre însăşi
particulele condensate şi, prin urmare, datorită faptului că proprietăţile curentului bifazic
depind în mod considerabil de particularităţile concrete ale diverselor particule: dimensiuni,
masă, formă densitate, starea fizică de agregare, etc. Fiecare dintre aceste caracteristici
individuale ale particulelor poate exercita o influenţă independentă asupra scurgerii
amestecului bifazic constituind o variabilă independentă în rezolvarea teoretică a problemei.
Repartiţia variabilelor este discretă (de exemplu repartiţia după compoziţia fizică, de
starea de agregare, după greutatea specifică, precum şi – în majoritatea cazurilor – după
formă).
În aceste cazuri se poate vorbi de existenţa unor fracţiuni ale fazei condensate. De
regulă numărul acestora este mic şi luarea în consideraţie a fiecărei fracţiuni nu prezintă
dificultăţi.

8
 În cazul fiecăreia din aceste fracţiuni, particulele pot fi distribuite în mod continuu
după dimensiuni, masă, iar în unele cazuri după formă, adică ele pot avea orice dimensiuni,
orice masă şi de asemenea orice formă, bineînţeles într-un interval admisibil.
Situaţia se complică prin faptul că în cadrul fiecărui volum elementar (în fiecare punct
din spaţiu) particule absolut egale pot avea, în general vorbind, diferite viteze, temperaturi,
etc. În cele ce urmează vom studia însă o asemenea distribuţie atribuind în fiecare punct din
spaţiu viteze, temperaturi etc. egale la particule egale. Pentru particule suficient de mici
această ipoteză este aproape evidentă; pentru particule relativ mari această atribuire de
parametri egali poate fi considerată doar ipotetică.
Distribuţia reală a particulelor pe dimensiuni, masă, etc. poate fi luată în consideraţie
cu o oarecare aproximaţie dacă împărţim particulele într-un număr finit de grupe (fracţiuni) şi
presupunând particulele din fiecare grupă (fracţiune) absolut identice.
În deducerea ecuaţiilor mişcării curentului bifazic, distribuţia particulelor după
dimensiunea lor caracteristică δ este presupusă continuă. Pentru simplificare se presupune că
toate proprietăţile unei particule de o anumită compoziţie şi densitate, într-un punct din spaţiu
dat, sunt determinate doar de parametrul caracteristic determinat prin dimensiunea δ . Într-
adevăr, în cazul particulelor de formă, compoziţie şi densitate identică , valoarea dimensiunii
caracteristice δ (la particule sferice – diametrul particulelor) determină în mod univoc ]i
masa particulei. În condiţiile existente în motoarele rachetă cu combustibil solid, această
ipoteză este satisfăcută cu suficientă precizie, deoarece în conformitate cu datele
experimentale, forma particulelor condensate este aproximativ sferică. În virtutea celor
afirmate, distribuţia particulelor din punct de vedere al masei este legată în mod univoc de
repartiţia lor după dimensiunea caracteristică.
Să introducem noţiunea de funcţie de masă a repartiţiei particulelor după dimensiunea
lor caracteristică µ = µ(δ ) . Vom presupune că particulele incluse în unitatea de volum a
amestecului bifazic şi având dimensiunile cuprinse în intervalul (δ , δ + dδ ) au masa totală
egală cu µ ⋅ dδ . Mărimea µ pe care o vom numi în cele ce urmează masă elementară poate fi
considerată ca fiind masa particulelor cu dimensiunea δ , cuprinse în unitatea de volum a
amestecului bifazic, raportată la unitatea dimensiunii caracteristice a particulei.
Masa particulelor de toate dimensiunile δ cuprinse în unitatea de volum a
amestecului bifazic (densitatea fazei condensate) este evident egală cu:
δ max

ρp = ∫ µdδ .
δ min
(1.1)

9
 Aici δmin şi δmax reprezintă dimensiunea minimă şi cea maximă a particulelor
condensate. Fără a prejudicia generalizarea se poate considera că δ min = 0 şi δ max = ∞ .
De obicei este mai comod să se folosească funcţia relativă de distribuţie µ = µ ρ p ,
pentru ca expresia (1.1) capătă următoarea formă:
δ max

∫ µdδ = 1 .
δ min
(1.2)

La analiza datelor experimentale (în analiza dispersiei fazei condensate) se foloseşte

de obicei funcţia de calcul a distribuţiei particulelor după dimensiuni n = n(δ ) . Valoarea lui
nd δ este egală cu numărul de particule care se află în intervalul (δ , δ + dδ ) . Evident,
numărul total de particule din unitatea de volum a amestecului bifazic este egal cu:
δ max
N = ∫ nd δ .
δ min
(1.3)

De obicei este bine să se treacă la funcţia relativă a distribuţiei numerice n =n N

pentru care:
δ max

∫ n dδ = 1 .
δ min
(1.4)

În cercetările teoretice şi în generalizarea datelor experimentale distribuţia particulelor

după dimensiuni se aproximează de obicei prin relaţii analitice simple. În analiza curentului
bifazic în motoarele rachetă cu combustibil solid se utilizează de cele mai multe ori
următoarele două legi de distribuţie numerică a particulelor pe dimensiuni: legea
exponenţială cu un singur parametru, caracterizată de parametrul λ :
n ( δ ) = λ ⋅ e −λ δ , (1.5)
şi legea logaritmică (în logaritmi naturali) cu doi parametrii, caracterizată de
parametrii ∆ şi σ:
( ln δ −ln ∆ ) 2
−
1
n (δ ) = ⋅e 2 ( ln σ ) 2 . (1.6)
2π δ ln σ
Nu este greu să stabilim că pentru aceste legi, în care δ min = 0 şi δ max = ∞ , condiţia
de normare (1.4) este satisfăcută. La determinarea parametrilor λ, Δ, şi σ pot fi folosite
metodele statistice cunoscute.
Funcţiile de masă şi cele de calcul ale distribuţiei particulelor după dimensiuni pot fi
de obicei legate între ele astfel:

10
 n ( δ )δ 3
µ = δ max
. (1.7)
∫ n ( δ )δ dδ
3

δ min

În cele ce urmează vom folosi aproape în mod exclusiv funcţia de masă a distribuţiei
particulelor după dimensiune şi pentru simplificarea ecuaţiilor de mişcare a fazei condensate
se vor folosi valorile medii ale unor mărimi fizice pentru întreaga masă de particule
condensate care se află în unitatea de volum a amestecului bifazic. Dacă Φ(δ ) este o mărime
fizică oarecare, scalară sau vectorială, care caracterizează faza solidă (de exemplu viteza,
cantitatea de mişcare, energia, etc.), valoarea ei medie pe întreaga masă se va calcula după
formula:
δ max δ max
1
Φ=
ρp ∫ Φ ( δ ) ⋅ µ ( δ ) dδ = ∫ Φ ( δ ) ⋅ µ ( δ ) dδ .
δ min δ min
(1.8)

În continuare vom folosi următorii operatori:

dg ∂ ∂ ∂ ∂
= + v gx + v gy + v gz ;. (1.9)
dt ∂t ∂x ∂y ∂z
dp ∂ ∂ ∂ ∂
= + v px + v py + v pz . (1.10)
dt ∂t ∂x ∂y ∂z

Aici d g dt şi d p dt sunt operatorii derivatelor totale care caracterizează variaţia în

timp a parametrilor particulelor gazoase şi respectiv condensate.

11
 Capitolul 2
ECUAŢIILE MIŞCĂRII AMESTECULUI BIFAZIC
Să enumerăm pe scurt datele iniţiale de bază pentru deducerea sistemului de ecuaţii
diferenţiale care exprimă mişcarea amestecului bifazic (pentru condiţiile existente în
motoarele rachetă cu combustibil solid): se studiază un curent format dintr-un amestec de gaz
şi particule condensate, rolul principal fiind jucat de forţele de interacţiune aerodinamică
dintre gaz şi particulele condensate, se adoptă ipoteza continuităţii, se presupune că
particulele sunt continuu distribuite după un parametru – dimensiunea caracteristică δ a
particulei – şi că masa particulei depinde în mod univoc de această dimensiune δ.
Pentru deducerea ecuaţiilor de mişcare produselor de ardere în motorul rachetă cu
combustibil solid s-au folosit expresiile matematice ale legii conservării masei, cantităţii de
mişcare şi energiei. Vom folosi la început formă integrală a acestor legi, separat pentru faza
gazoasă şi separat pentru faza condensată, iar apoi, bazându-ne pe ipoteza continuităţii, vom
trece la forma diferenţială.
La deducerea ecuaţiilor integrale care exprimă mişcarea amestecului bifazic mai apare
o dificultate legată de determinarea caracterului mişcării volumului de control V pentru care
trebuie formulată legea de conservare corespunzătoare. Aceasta se datorează faptului că dacă
legăm un asemenea volum de o particulă de gaz (adică dacă presupunem că suprafaţa acestui
volum limitează o particulă de gaz oarecare şi se deplasează împreună cu aceasta în spaţiu)
observăm că particulele condensate vor intersecta suprafaţa acestui volum (datorită inegalităţii
dintre vitezele gazului şi ale particulelor condensate. Dacă formularea legii de conservare în
formă integrală scrisă pentru gaz în acest mod de prezentare este destul de simplă, ea devine
dificilă în cazul fazei condensate.
De aceea, la deducerea legilor integrale de conservare, vom considera un volum fix în
spaţiu, având suprafaţa laterală S, echivalent din punct de vedere al mişcării proprii atât în
raport cu faza gazoasă cât şi cu cea condensată.
Să remarcăm că în orice moment de timp volumul de control V se compune din
volumul de gaz Vg şi volumul de substanţă condensată Vp, adică V =V g +V p . De asemenea
trebuie avut în vedere faptul că o parte din suprafaţa S a volumului de control V trece prin faza
gazoasă Sg şi o parte prin faza condensată Sp. Evident că S = S g + S p .

12
2.1. ECUAŢIILE GENERALE DE MIŞCARE A UNUI AMESTEC BIFAZIC

2.1.1 ECUAŢIILE CONSERVĂRII MASEI

Pentru volumul de control V fix în spaţiu, legea conservării masei pentru faza gazoasă
sau condensată poate fi formulată în felul următor: variaţia în unitatea de timp a cantităţii de
masă în volumul V este egală cu curentul de masă prin suprafaţa lui exterioară S în acelaşi
interval de timp şi aportul de masă datorită schimbului de masă dintre faze.
Ecuaţia integrală a conservării masei pentru faza gazoasă poate fi scrisă sub
următoarea formă:
∂ρ g δ max

∫ ∫ ∫∂t dV = −∫ ∫ρ g v dS + ∫ ∫ ∫∫ ωµdδ dV ,
n
g (2.1)
V S V δ min

n
unde v g - proiecţia vitezei fazei gazoase pe normala la suprafaţa dS.
Partea din stânga ecuaţiei (2.1) exprimă variaţia masei gazului aflat în volumul pe care
îl studiem, care se datorează modificării densităţii gazului. Primul termen din partea dreaptă
exprimă aportul de gaz prin suprafaţa exterioară a volumului de control. Al doilea termen din
partea dreaptă stabileşte aportul de masă venit prin transformarea fazei condensate în fază
gazoasă datorită arderii sau vaporizării. Aici ω – viteza degajării de gaz (masa degajată în
unitatea de timp şi raportată la unitatea de masă de substanţă condensată) care poate avea şi
valori negative, adică poate exprima viteza de formare de masă condensată din cea gazoasă
(de exemplu în cazul condensării vaporilor pe suprafaţa unei particule, în cazul oxidării unei
particule metalice cu formarea de oxid condensat, etc.).
Vom da un exemplu simplu care ilustrează legătura posibilă dintre viteza de formare
de masă ω şi dimensiunile particulei condensate. Fie o particulă sferică cu densitatea ρpc
constantă în întregul volum şi să presupunem că acea particulă se vaporizează sau arde pe
suprafaţa exterioară cu o viteză liniară u care este, în general, funcţie de dimensiunea δ
(diametrul) particulei, de temperatura gazului şi a particulei, de presiune, de viteza de
circulaţie în cameră, etc. Ţinând seama de faptul că mărimea ariei suprafeţei exterioare a unei

1
particule este S = π δ2 , iar masa m pc = ρ pc π δ3 obţinem:
6
uρ pc S pc u
ω= =6 .
m pc δ

Pasul următor (trecerea la ecuaţii diferenţiale) se bazează pe ipoteza distribuţiei

continue a tuturor caracteristicilor amestecului bifazic în volum, adică propriu-zis pe ipoteza
13
continuităţii amintită mai sus. Aplicând formula cunoscută a lui Ostrogradski şi având în
vedere că volumul de control de amestec bifazic V este arbitrar, obţinem legea conservării
masei gazului sub următoarea formă diferenţială:
∂ρ g δ max

+ div ( ρ g v g ) =

∂t δ
∫ ω µdδ ,
min

sau, având în vedere egalitatea (1.1):

∂ρ g
+ div ( ρ g v g ) = ωρ p .
 (2.2)
∂t
Să trecem la scrierea ecuaţiei conservării masei fazei condensate.
Să examinăm fracţiunea de fază condensată care are dimensiunile particulare
cuprinse între δ1 şi δ2.Masa acestei fracţiuni cuprinsă în volumul de control V este egală cu

δ2

∫ ∫ ∫δ µdδ dV . Variaţia în unitatea de timp a masei acestei fracţiuni

V
cuprinse în volumul V (
1

δ2
∂
∫V∫ ∫∂t ∫δ µdδ dV ) are loc datorită trecerii ei prin suprafaţa volumului de control (
1

δ2 δ2

∫ ∫∫ µv p dδ dS ), datorită formării ei din faza gazoasă ( − ∫ ∫ ∫ ωµdδ dV ) şi datorită

n

S δ1 V δ1

trecerii ei în fracţiunea cu dimensiunile particulare cuprinse în intervalul (δ1, δ2) din alte

δ2

fracţiuni ( − ∫ ∫ ∫ θ µdδ dV ).
V δ1

Aici θ(δ) – viteza de formare de masă prin trecerea din fracţiunea cu dimensiunile
particulare cuprinse în intervalul (δ1, δ2) în alte fracţiuni (raportată la unitatea de masă)
datorită efectelor de solidificare sau fărâmiţare. Pentru θ este valabilă următoarea relaţie
integrală:
δ max
θ (δ ) = ∫ θ ( δ , δ ' ) dδ ' ,
δmin

unde mărimea θdδ’ exprimă formarea de masă din fracţiunea cu dimensiunile

cuprinse în intervalul (δ1, δ2) într-o fracţiune oarecare cu dimensiunile cuprinse în intervalul
(δ, δ+dδ).

14
 Datorită celor spuse mai sus, expresia integrală a ecuaţiei conservării masei de fază
condensată, scrisă pentru fracţiunea cu dimensiunile cuprinse în intervalul (δ1, δ2) are
următorul aspect:
δ2 δ2 δ2 δ2
∂
∫V ∫ ∂∫t ∫ µdδ dV + ∫ ∫∫δ v µdδ dV = −∫ ∫ ∫ ω µdδ dV − ∫ ∫ ∫θ µdδ dV . (2.3)
n
p
δ1 S 1 V δ1 V δ1

Folosind formula lui Ostrogradski şi ţinând cont de faptul că volumul de control V este
unul arbitrar, obţinem următoarea ecuaţie:
δ δ δ
∂ 2 2
 2

∂t δ∫1
µdδ + div ∫ p
δ1
v µdδ = − ∫ (ω + θ ) µdδ .
δ1
(2.4)

Vom deduce acum ecuaţia diferenţială pentru o fracţiune infinit de mică. Pentru
aceasta împărţim partea din dreapta şi cea din stânga a ecuaţiei (2.4) la ∆δ = δ 2 − δ 1 şi
calculăm limita pentru ∆δ → 0 (este evident că în aceste caz δ1 şi δ2 tind către o limită
comună δ). Calculăm fiecare din aceste limite:
δ
1 ∂ 1 1 ∂ ∂µ 1 ∂
lim
∆ δ → 0 ∆ δ ∂t ∫ µdδ = lim
∆ δ → 0 ∆ δ ∂t
( µ ∆δ ) = + µ lim
∆ δ → 0 ∆ δ ∂t
∆δ ;
δ1
∂ t
δ
div ( µv p ∆δ ) = div ( µv p ) +
1 1
 1  
lim div ∫ µv p dδ = lim
∆δ →0 ∆δ ∆δ →0 ∆δ
δ1
;
1  x ∂∆δ y ∂∆δ z ∂∆δ 
+ µ lim 
 v p ∂x + v p ∂y + v p ∂z 
∆δ →0 ∆δ
 
δ
1 1 1
lim
∆δ → 0 ∆ δ ∫
δ1
ω µdδ = lim
∆δ → 0 ∆ δ
ω µ∆δ = ω µ.

(la efectuarea acestor transformări, în scopul simplificării scrierii, nu s-a făcut

distincţie între valorile variabile de sub semnul integralei, între valorile medii şi cele la
limită).
După efectuarea trecerilor la limită, ecuaţia (2.4) se aduce la forma:
∂µ  1 d p ∆δ
+ div µv p + µ lim = −( ω + θ ) µ .
∂t ∆δ →0 ∆δ dt
Aici
d p ∆δ ∂∆δ ∂∆δ ∂∆δ ∂∆δ
= + v px + v py + v pz .
dt ∂t ∂x ∂y ∂z

Să examinăm ultima limită:

1 d p ∆δ 1  d p ∆δ 2 d p ∆δ1  u − u1 ∂u
lim = lim  −  = −2 lim 2 = −2 .
∆δ →0 ∆δ dt ∆δ →0 ∆δ ∆δ ∂δ
 dt dt  ∆δ →0

15
 Astfel s-a adoptat următoarea notaţie: d p δ dt = u . În particular, de exemplu pentru o
particulă sferică, cu viteză liniară de ardere, vaporizare, etc. Pentru o asemenea ipoteză,
valoarea pozitivă a mărimii u caracterizează viteza cu care scad dimensiunile particulei.
Astfel, ecuaţia conservării masei fazei condensate pentru o fracţiune infinit de mică
are următorul aspect:
∂µ  ∂u
+ div µv p − 2 µ = −(ω + θ ) µ . (2.5)
∂t ∂δ
Această ecuaţie este satisfăcută pentru orice fracţiune infinit de mică determinată de
valoarea dimensiunii caracteristice a particulei condensate δ, adică parametrul δ este o
variabilă independentă.
Să examinăm acum întreaga fază condensată. Presupunând că în ecuaţia (2.4) avem
δ 1 = δ min şi δ 2 = δ max ,în acest caz putem scrie:
δ max δ max δ
∂  max

∂t ∫ µd
δ min
δ + div ∫ p
v
δ min
µdδ = − ∫ ω µdδ .
δ min

Din această ecuaţie lipseşte în mod firesc, termenul care ţine seama de schimbul de
masă în cadrul fazei condensate:
δ max

δ
∫ θ µdδ = 0 .
min

Folosind formula pentru exprimarea valorii medii (1.1) obţinem ecuaţia conservării
masei fazei condensate în următoarea:
∂ 
ρ p + div ρ p v p = −ωρ p . (2.6)
∂t
În încheierea acestui punct, adunând ecuaţiile (2.2) şi (2.6) obţinem ecuaţia conservării
masei pentru amestecul bifazic:
∂
∂t
( )
( ρ g + ρ p ) + div ρ g vg + ρ p vp = 0 . (2.7)

Această ecuaţie se poate prezenta şi sub forma:

∂
∂t
[ ( 
)]
ρam + div ρam ρ g v g + ρ p v p = 0 .

Aici s-a notat cu: ρam = ρ g + ρ p - densitatea amestecului bifazic; ρ g = ρ g ρam şi

ρ p = ρ p ρ am - raportul dintre densitatea fazei gazoase şi celei condensate faţă de cea a

amestecului bifazic.

2.1.2 ECUAŢIILE CONSEVĂRII CANTITĂŢII DE MIŞCARE

16
 Pentru volumul de control V fixat în spaţiu, legea conservării cantităţii de mişcare
pentru faza gazoasă sau pentru faza condensată poate fi formulată în modul următor: variaţia
în unitatea de timp a cantităţii de mişcare a masei incluse în volumul V este egală cu fluxul de
cantitate de mişcare prin suprafaţa exterioară S a volumului de control în acel interval de timp,
cu aportul sau pierderea de masă datorită schimbului de masă şi suma tuturor forţelor
exterioare care acţionează asupra masei incluse în volumul de control, inclusiv forţele de
interacţiune între cele două faze.
Să examinăm în primul rând faza gazoasă. Variaţia în unitatea de timp a cantităţii de
mişcare a gazului în volumul de control V este egală cu:
∂
∫∫∫∂t ( ρ v )dV

g g .
V

În cazul arderii (sau vaporizării, condensării şi altor aspecte de schimb de masă între
faze) se transferă din faza condensată în faza gazoasă (sau invers) o cantitate de mişcare
corespunzătoare. Masa elementară de fază condensată μ(δ) furnizează în unitatea de timp o

masă ωμ care transferă în faza gazoasă sau invers o cantitate de mişcare egală cu vωωµ . Aici

vω - o viteză oarecare ce determină valoarea cantităţii de mişcare comunicată fazei gazoase.

Să studiem o particulă condensată izolată de dimensiune δ, cu masa mpc. Este evident

 
că
  
vωωm pc = v pωm pc − Pm pc , unde
P= ∫uρ
S pc
pc dS pc 
. Vectorul P ţine seama de variaţia

cantităţii de mişcare transferate datorită variaţiei vitezei relative a gazului care se separă de

  ρ pc 
particulă (această viteză poate fi numită viteză de injecţie w = −u ). În acest sens P este
ρg

o forţă de reacţie care acţionează asupra particulei condensate, raportată la unitatea de masă.

Într-un caz particular, dacă particula este simetrică, iar valoarea lui u este constantă pe toată
  
suprafaţa Spc, vom avea P = 0 şi vω = v p . Într-un caz general, forţele de reacţie calculate
pentru fiecare particulă condensată pot să fie diferite de zero, fiecare dintre ele fiind orientată
în spaţiu într-un anumit fel – ordonat sau aleatoriu. În cazul unui număr destul de mare de
particule – cum este cazul volumului de control V – se poate face o medie pe toate direcţiile

posibile şi poate fi obţinută o valoare medie a forţei de reacţie Pm . În condiţiile existente în
motoarele rachetă cu combustibil solid, este greu de presupus că ar exista o orientare oarecare
predominantă a particulelor condensate. Aceasta ne permite ca în continuare să presupunem
  
Pm = 0 şi vω ≈ v p . Aşadar, valoarea totală a cantităţii de mişcare care trece prin volumul de

control V din faza condensată în cea gazoasă este egală cu:

17
 δ max
 
∫ ∫ δ∫∫ v ωµdδ dV = ∫ ∫ v∫ωµdV .
V V
min

Asupra gazului inclus în volumul de control V acţionează următoarele forţe exterioare:

 
forţele de masă ∫∫∫ρV
g g g dV ; forţele de presiune normală ∫∫ p
S
n dS ; forţele de frecare


aplicate de asemenea suprafeţei de control ∫∫τ
S
n dS .

Pe lângă forţele enumerate mai sus (care sunt forţe „obişnuite” studiate în dinamica
gazelor), în amestecul bifazic, asupra fazei gazoase mai acţionează nişte forţe din partea
particulelor condensate – forţele de interacţiune dintre faza condensată şi cea gazoasă.

Fie X o forţă care acţionează din partea gazului asupra unei particule condensate de
dimensiune δ şi care este raportată la unitatea de masă. De aici, forţa care acţionează asupra

masei elementare μ este egală cu Xµ, iar forţa totală care acţionează din partea fazei
condensate asupra gazului inclus în volumul de control V este egală cu:
δ max
 
∫ ∫ ∫∫
V δ
Xµdδ dV = ∫ ∫ ∫Xρ
V
p dV .
min

Pe baza celor spuse mai sus , poate fi scrisă ecuaţia integrală a cantităţii de mişcare
pentru faza gazoasă cuprinsă în volumul de control V:
∂
∫∫∫∂t ( ρ v g )dV = −∫∫ρg v g v gn dS + ∫∫∫v pωρ p dV − ∫∫∫ρg g g dV − ∫∫p n dS +
    
g
V S V V S
 
+ ∫∫τ n dS − ∫∫∫Xρp dV .
S V

(2.8)
Având în vedere că volumul de control V este arbitrar obţinem următoarea ecuaţie
diferenţială a cantităţii de mişcare a fazei gazoase:
∂
( ρg vg ) + ∂ ( ρg vg v gx ) + ∂ ( ρg vg v gy ) + ∂ ( ρg vg v gz ) =
∂t ∂x ∂y ∂z (2.9)
  
= ρg g g −∇p +ϕfr + v p ωρ p + Xρp .

∂τ x ∂τ y ∂τ z
Aici ϕ fr = + + .
∂x ∂y ∂z

Partea stângă a ecuaţiei (2.9) poate fi scrisă într-o formă mai compactă:
∂
( ρg vg ) + ∂ ρg vg v gx + ∂ ρg vg v gy + ∂ ρg vg v gz =
( ) ( ) ( )
∂t ∂x ∂y ∂z
   
  ∂ρ g    ∂v g ∂v g ∂v g ∂v g 
= vg  + div ( ρ g v g ) + ρ g 
 ∂t + v g ∂x + v g ∂y + v g ∂z 
x y z
=
 ∂t   

 d g vg
= v g ωρ p + ρ g .
dt

18
 În această expresie, la deducerea penultimului termen s-a folosit ecuaţia conservării
masei (2.2), iar la deducerea ultimului termen s-a folosit expresia pentru operatorul d g dt
(1.9). Această transformare permite să prezentăm ecuaţia diferenţială a cantităţii de mişcare a
fazei gazoase în forma următoare:

dv g 
= ρ g g g − ∇p + ϕ fr − ( v g − v p )ωρp − Xρ p .
  
ρg (2.10)
dt
Pentru deducerea ecuaţiei cantităţii de mişcare a fazei condensate să considerăm o
fracţiune din faza condensată cu dimensiunile particulelor cuprinse în intervalul (δ1, δ2).
Această fracţiune de particule condensate, cuprinsă în volumul de control V, are o cantitate de

δ1

mişcare egală cu ∫ ∫ δ∫ v
v
p µdδ dV . Variaţia acestei cantităţi de mişcare în unitatea de timp
1

δ
∂ 1
este egală cu ∫ ∫ ∫ ∫ v p µdδ dV . Prin suprafaţa S a volumului de control V se induce odată
v
∂t δ1

cu fluxul de fază condensată din fracţiunea studiată cantitatea de mişcare

δ
1

− ∫ ∫∫ v p v np µdδ dS şi totodată i se comunică fazei condensate cantitatea de mişcare
s δ1

δ1

∫ ∫ ∫δ v
v
p ωµdδ dV , din partea fazei gazoase.
1

Fracţiunii (δ1, δ2) i se comunică din partea celorlalte fracţiuni de fază condensată, prin
intermediul particulelor condensate care suportă fenomenul de solidificare sau fărâmiţare o

δ1
 
cantitate de mişcare egală cu − ∫ ∫ ∫ vθθ µdδ dV . Viteza medie vθ care intră în expresia de
v δ1

δ
 1 2
v pθ ( δ ') dδ ' . După cum s-a spus mai sus, se
θ δ∫1
v
sub semnul de integrare este definită de θ =

presupune că valoarea lui vp este determinată în mod univoc de dimensiunea δ a particulelor

condensate.
Din partea gazului se exercită asupra fracţiunii de fază condensată inclusă în volumul

δ2 δ2
 
de control V forţa ∫ ∫ ∫∫ Xµdδ dV şi forţa de masă ∫ ∫ δ∫ g p µdδ dV .
V δ1 V 1

19
 
Aici g p reprezintă forţa de masă care acţionează asupra unităţii de masă de fază
condensată (în particular, dacă în afară de forţa aerodinamică şi cea reactivă asupra particulei

condensate acţionează doar forţele de greutate, vectorul g p reprezintă vectorul acceleraţiei
gravitaţionale).
Ţinând seama de cele spuse mai sus, ecuaţia cantităţii de mişcare a fazei condensate
pentru fracţiunea (δ1, δ2) cuprinsă în volumul de control V poate fi scrisă în modul următor:
δ2 δ δ
∂
∫ v p µdδ dV + ∫ ∫∫ v p v p µdδ dS = −∫ ∫ ∫ ( v pω + vθθ ) µdδ dV +
 2
 n 2
 
∫V∫ ∂∫t δ1 S δ1 V δ1
δ2
( )
 
+ ∫ ∫ ∫ X + g p µdδ dV .
V δ1

Deoarece volumul de control este arbitrar, obţinem următoarea ecuaţie a cantităţii de

mişcare a fracţiunii (δ1, δ2) de fază condensată:
δ2 δ δ δ
∂  ∂ 2 x ∂ 2 y ∂ 2 z
∂t ∫ p
δ1
v µdδ +
∂x δ∫1
v v
p p µdδ +
∂y δ∫1
v v
p p µdδ +
∂z δ∫1
v p v p µdδ =

δ2 δ2
(2.11)
( )
 
= − ∫ ( v p ω − vθ θ ) µdδ + ∫ X + g p µdδ .
 
δ1 δ1

Ca şi la deducerea ecuaţiei conservării masei, vom deduce ecuaţia cantităţii de mişcare

pentru o fracţiune infinit de mică din faza condensată. Împărţim toţi termenii ecuaţiei (2.11) la
∆δ = δ 2 − δ 1 şi facem trecerea la limită pentru ∆δ → 0 .
δ
1 ∂ 2 ∂  1 ∂∆δ
∆δ →0 ∆δ ∂t ∫
lim v p µd δ = ( v p µ ) +

v p µ lim
∆δ →0 ∆δ
;
δ1
∂t ∂t
δ
1 ∂ 2 x ∂  1 x ∂∆δ
v p v p µdδ = ( v p v px µ ) + v p µ lim

lim
∆δ →0 ∆δ ∂x ∫
δ1
∂x ∆δ →0 ∆δ
vp
∂x
, etc;

δ2
1  
lim
∆δ →0 ∆δ ∫ v ω µdδ = v ω µ, etc.
δ
p p
1

După această trecere la limită, obţinem următoarea ecuaţie a cantităţii de mişcare,

scrisă pentru o fracţiune infinit de mică a fazei condensate:
∂ 
(v p µ) + ∂ vp v px µ + ∂ vp v py µ + ∂ vp v pz µ − 2µvp ∂u =
( ) ( ) ( )
∂t ∂x ∂y ∂z ∂δ (2.12)
( )
 
= −(v p ω + vθθ)µ + X + g p µ.
 

La fel cu ecuaţia corespunzătoare a conservării masei gazului (2.5), ecuaţia (2.12) este
îndeplinită pentru orice fracţiune infinit de mică determinată de mărimea dimensiunii
caracteristice δ a fazei condensate, adică dimensiunea δ este o nouă variabilă independentă.

20
 Folosind ecuaţia (2.5) vom scrie partea din stânga ecuaţiei (2.12) sub o formă mai
compactă:
∂ 
(v p µ) + ∂ vp v px µ + ∂ vp v py µ + ∂ vp v pz µ − 2µvp ∂u =
( ) ( ) ( )
∂t ∂x ∂y ∂z ∂δ
   
  ∂µ ∂u   ∂v p ∂v p ∂v p ∂v p 
+ div ( v p µ ) − 2 µ

= vp 
 + µ +vp
x
+vp
y
+vp
z

=
 ∂t ∂δ   ∂t ∂x ∂y ∂z 

 ∂v p
= −v p (ω +θ ) µ + µ .
∂t
Ţinând seama de cele spuse mai sus, ecuaţia (2.12) poate fi scrisă în modul următor:

dv p  
= ( v p − vθ )θ + X + g p .
 
(2.13)
dt
Primul termen al părţii din dreapta a acestei ecuaţii are sens doar atunci când este
vorba de o fracţiune de particule condensate (cu toate că este infinit de mică, dar pentru care
numărul de solidificări sau fărâmiţări de particule în unitatea de timp este destul de mare). La
limită însă, dacă vom considera această ecuaţie ca o ecuaţie de mişcare a unei singure
particule condensate pentru care procesul de schimb de masă cu alte particule (fărâmiţare sau
solidificare) poate avea loc doar în anumite momente, acest termen trebuie exclus.
Să studiem întreaga fază condensată. Luând în ecuaţia (2.11) δ1 = δ min şi δ 2 = δ max ,
obţinem:
δ max δ δ δ max
∂  ∂ max x ∂ max y ∂ 
∂t ∫
δ min
v p µdδ + ∫
∂x δmin
v p v p µdδ + ∫
∂y δmin
v p v p µdδ +
∂z δ
∫v p v pz µdδ =
min

δ max δ max

∫ ( X + g )µdδ .
 
= ∫
δ min 1
v p ωµdδ +
δ min
p

La deducerea acestei ecuaţii s-a ţinut seama de faptul că:

δ max

∫ vθθ µdδ = 0 .
δ min

Această egalitate este aproape evidentă. Ea arată că variaţia totală a cantităţii de

mişcare a fazei condensate, datorită schimbului de masă în interiorul aceştia din cauza
fărâmiţării şi solidificării, este nulă. Acest rezultat poate fi obţinut şi direct:
δ max

δ max
δ max  δ max
 δ max 
∫ vθ θ µdδ = ∫ δ∫ v p ( δ ' )θ ( δ , δ ' ) µd δ ' µ ( δ ) d δ = ∫ v p ( δ ' )  ∫ θ ( δ , δ ' ) µ ( δ ) d δ  dδ ' = 0
δ min δ min 
 min 
 δ min 
 min
δ 
Formula pentru valorile medii (1.1) permite scrierea ecuaţiei cantităţii de mişcare a
fazei condensate în forma de mai jos:

21
 ∂
∂t
( 
)
ρp v p +
∂
∂x
( 
ρp v p v px +
∂
∂y
) 
(
ρp v p v py +
∂
∂z
) 
( 
)  
(
ρp v p v pz = −ρp v p ω + X + g p ρp . )
(2.14)

Să observăm printre altele că dacă vectorul g p nu depinde de dimensiunea δ (de
 
exemplu când acţionează doar forţele de greutate), vom avea g p = g p .
Adunând ecuaţia cantităţii de mişcare a fazei gazoase (2.9) cu ecuaţia cantităţii de
mişcare a fazei condensate (2.14) obţinem următoarea ecuaţie a cantităţii de mişcare pentru
amestecul bifazic:
∂
∂t
(  
ρg v g + ρp v p + ) ∂
∂x
(  
)
ρg v g v gx + ρp v p v px +
∂
∂y

( 
)
ρg v g v gy + ρp v p v py +
(2.15)
+
∂
∂z
( 
)  
ρg v g v gz + ρp v p v pz = ρg g g + ρp g p − ∇p +ϕ fr .

În această ecuaţie lipsesc, după cum era de aşteptat, termenii care ţin seama de
schimbul de cantitate de mişcare între faze şi de interacţiunea forţelor dintre ele.

2.1.3 ECUAŢIILE CONSEVĂRII ENERGIEI

Pentru un volum de control fixat în spaţiu, legea conservării energiei fazei gazoase sau
a celei condensate poate fi formulată în modul următor: variaţia în unitatea de timp a energiei
masei cuprinse în volumul V este egală cu fluxul de energie prin suprafaţa S a volumului de
control, cu energia degajată în interiorul volumului şi cu lucrul mecanic al tuturor forţelor
exterioare, inclusiv al forţelor de interacţiune între faze.
Să considerăm faza gazoasă. Energia unităţii de masă a fazei gazoase se compune din
2
energia internă Eg şi din energia cinetică v g 2 . Energia fazei gazoase cuprinse în volumul de

 v g2 
control V este egală cu: ∫ ∫ ∫ρg  E g +
 2 
dV , iar variaţia în unitatea de timp se exprimă
V  

∂   v g2  
astfel: ∫ ∫ ∫ ρ 
 g g
E + dV  .
∂t  2  
V    

Prin suprafaţa S a volumului de control V se introduce, odată cu gazul, următoarea

energie:
 v g2 
− ∫ ∫ρg v gn  E g + dS
 2 
S  

22
 Să ne oprim în primul rând asupra efectelor proprii fazei gazoase. Lucrul mecanic al

∫∫p (n ⋅ v )dS
 
forţelor presiunii normale pe suprafaţa exterioară S este egal cu: g ; lucrul
S

∫∫(τ ⋅ v g )dS ; lucrul

 
mecanic al forţelor de frecare pe aceeaşi suprafaţă este egal cu: n
S

∫∫∫ρ ( g v g )dV .
 
mecanic al forţelor de masă este egal cu: g g
V

Prin suprafaţa exterioară S a volumului de control V trece o cantitate de căldură egală

 
cu − ∫∫( q ⋅ n ) dS . Aici fluxul termic q se compune din schimbul de căldură prin convecţie şi

S

prin radiaţie din faza gazoasă precum şi din fluxul de căldură transmis prin radiaţie de la

particulele condensate aflate în afara volumului de control (sensul pozitiv al vectorului q
coincide ca de obicei, cu sensul normalei exterioare). Căldura degajată în interiorul volumului
de control V (de exemplu datorită radiaţiei şi reacţiilor chimice în faza gazoasă) este egal cu

∫∫∫ρ U
V
g V dV .

Pe lângă cele de mai sus, trebuie să ţinem seama de efectele suplimentare determinate
de existenţa fazei condensate.
Datorită schimbului de masă din faza condensată în faza gazoasă (sau invers) se

 v g2 
δ max
 v g2 
transferă următoarea cantitate de energie: ∫ ∫ ∫∫  Eω + ω µdδ dV = ∫ ∫ ∫Eω + ω ρp dV
  
V δ min 
2  V 
2 

2
, unde Eω şi v g 2 sunt energia internă şi respectiv energia cinetică a gazului format în cadrul
schimbului de masă dintre faze. Pentru determinarea Eω trebuie făcute ipoteze suplimentare
sau trebuie studiate microprocesele care au loc la fiecare particulă condensată.
Căldura intră în faza gazoasă venind de la faza condensată prin schimbul de căldură
prin convecţie şi prin radiaţie care are loc între faze:
δ max

∫ ∫ δ∫∫ q
V
pg µdδ dV = ∫ ∫ q∫ pg ρ p dV .
V
min

Aici qpg reprezintă fluxul termic în unitatea de timp raportat la unitatea de masă a
particulelor condensate. Acesta poate fi calculat dacă se cunoaşte fluxul termic de pe unitatea
de suprafaţă a particulei în unitatea de timp.
Pe lângă aceasta, trebuie să mai ţinem seama de căldura transferată fazei gazoase
datorită arderii eterogene a particulelor condensate sau datorită trecerilor dintr-o fază în alta,

23
 φ
de exemplu în cazul vaporizării sau condensării. Notând q g fluxul termic considerat, raportat
la unitatea de timp şi la unitatea de masă, obţinem pentru volumul de control V următoarea
valoare a căldurii comunicate datorită factorului considerat:
δ max

∫ ∫ δ∫∫ q µdδ dV = ∫ ∫ q∫gφ ρ p dV .

φ
g
V min V

Lucrul mecanic al forţelor de interacţiune aerodinamică a particulelor condensate şi

gazului este egal cu:
δ max

∫ ∫ ∫ ( X ⋅ v )µdδ dV = ∫ ∫ ( ∫X ⋅ v ) ρ
   
g g p dV .
V δ min V

Aici ( X ⋅ v g ) reprezintă lucrul mecanic efectuat în unitatea de timp de către o particulă

 

condensată cu dimensiunea δ şi raportat la unitatea de masă a particulei respective (în această

din urmă expresie este considerat lucrul mecanic efectuat de forţele de interacţiune dintre

particulele condensate şi gaz, la deplasarea gazului cu viteza v g ).
Trebuie avut în vedere încă un factor (cu toate că rolul lui este de regulă neglijabil) şi
anume: lucrul mecanic de destindere (compresie) a gazului datorită scăderii (creşterii)
dimensiunii particulelor în urma procesului de schimb de masă între faze. Acest lucru

− ∫ ∫p ( n ⋅ w pc )dS pc
    
mecanic calculat pentru o particulă este egal cu: S pc
. Aici w pc = v pc + w p

reprezintă viteza absolută de mişcare a gazului pe suprafaţa particulei Spc; w p putând fi

  ρ pc
denumită ca viteză de injecţie ( w p = −u ). Neglijând variaţiile locale ale caracteristicilor
ρg
 
wg şi v p ale gazului în vecinătatea fiecărei particule (vezi ipoteza continuităţii) obţinem:
 
− ∫∫ p (n ⋅ w pc )dS = −p ∫∫(n ⋅ v g )dS + ∫∫(n ⋅ w p )dS
     
pc pc pc =
S pc 
S pc S pc 

 
∫∫(n ⋅ uρ )dS
 1  p
= −p v g ∫∫n dS − = m ω.

 S pc
pc
ρg S pc
pc pc


ρg pc

Să dăm explicaţiile necesare. Primul termen din partea dreaptă este nul, deoarece
 
p ∫∫n dS pc = ∫∫pdS pc = 0
S pc S pc
, iar al doilea termen este proporţional cu aportul de masă creat de

o particulă (mpcω). Raportând lucrul mecanic obţinut la unitatea de masă de particule

condensate, obţinem valoarea p ρg ω . Lucrul mecanic total de destindere (compresie)
determinat de variaţia dimensiunii particulelor, calculat pentru toate particulele cuprinse în
volumul de control V, este egal cu:

24
 δ max
p p
∫V ∫ ρ∫ g δ
∫ ω µdδ dV = ∫ ∫ ∫
ρ V g
ω ρ p dV .
min

Adunând toţi termenii examinaţi mai sus şi egalând, în conformitate cu legea

conservării energiei, obţinem următoarea ecuaţie a energiei fazei gazoase dintr-un curent
bifazic, scris în formă integrală:

∂   v g2   v2 
ρg  E g + dV = − ρg v gn  E g + g dS − p ( n ⋅ vg )dS +
∫∫∫∂ t   2  ∫∫  2  ∫∫
V   
 S   S

∫∫(τ n ⋅ v g )dS + ∫∫∫ρg ( g ⋅ v g )dV − ∫∫( q ⋅ n )dS + ∫∫∫ρgU V dV +

     
S V S V
(2.16)
( )
 v 2p 
+ ∫∫∫ Eω + ωρ dV +
∫∫∫q pg + q φg ρ p dV −
 2  p
V   V

 
( ) p
− ∫∫∫X ⋅ v g ρ p dV + ∫∫∫ ωρ p dV .
ρg
V V

Ţinând seama de faptul că volumul de control V este arbitrar şi folosind formula lui
Ostrogradski, obţinem următoarea ecuaţie diferenţială a energiei fazei gazoase:
∂     
2
vg v2
ρ ρ iv (pv g )+φ
   E g + g  
 g E + +iv 
d g vg = −d +
∂
t 

g
2    2 
fr
    
−d

iv q +ρgU V +Hωω
ρ p +q pg ( +qg ρ
φ
)
 
(
p −X ⋅v g . )
(2.17)
∂  
Aici: φ fr = (τ x ⋅ v g ) + ∂ (τy ⋅ vg ) + ∂ (τz ⋅ vg ) reprezintă funcţia disipativă
∂x ∂y ∂z

2
p vg
determinată de existenţa frecării interne în faza gazoasă; H ω = Eω + + reprezintă
ρg 2

entalpia totală a unităţii de masă a gazului care se formează în cadrul schimbului de masă
între faze.
Să introducem entalpia totală a unităţii de masă a fazei gazoase:
2
p vg
H g = Eg + + .
ρg 2

Transformând ecuaţia (2.17), obţinem o ecuaţie diferenţială în raport cu entalpia totală

Hg. Să studiem partea din stânga ecuaţiei (2.17).

∂   v g2     v g2 

ρ g E g +  
 + div ρ g v g E g +  =
∂t   2   
 2 

∂  v g2   v2   v2   v 2 
= ρg   Eg +  + v gx ∂  E g + g  + v gy ∂  E g + g  + v gz ∂  E g + g  +
 ∂t  2 
 ∂x  2  ∂y  2  ∂z  2 
 v g2  ∂ρ g   dg  v2   v2 
+  Eg +  + div ρ g v g  = ρ g  E g + g  +  E g + g ω ρ p .

 2  ∂t  dt  2   2 

25
 Aici la transformarea primului termen din partea dreaptă s-a folosit expresia (1.9)
pentru operatorul d g dt iar la transformarea celui de-al doilea termen s-a folosit ecuaţia
continuităţii (2.2).
Efectuăm următoarele transformări ajutătoare:

 d p p dρ g
− p d iv vg − ( v g ∇ p ) = ( )
d p  dp  
ρg − d iv pv g = −  dt − v g ⋅ ∇ p −
dt ρ g dt ρ g dt  
p  dρ g   ∂ p p  dρ g  ∂p p
−  + ρ g d ivv g  = −  + d ivρ g v g  = − ω ρ p .
ρ g  dt  ∂t ρ g  d t  ∂t ρ g
Din examinarea primei şi ultimei expresii rezultă că:
d p p ∂p 
ρg + ωρ p = − + divp v g .
dt ρg ρg ∂t

Adunând ecuaţia obţinută cu ecuaţia energiei (2.17) obţinem:

dH g ∂p
+ φ fr + ρ g ( g g v g ) − div q + ρ g U V + ( H ω − H g )ωρp +
  
ρg =
dt ∂t (2.18)
( φ
) (
 
)
+ q pg + q g ρ p − X ⋅ v g ρ p .

După cum se vede din ecuaţia (2.18), care este analogă cu ecuaţia energiei în faza
gazoasă (2.17), entalpia totală a gazului în mişcare de-a lungul liniei de curent nu se modifică
în cazul când partea din dreapta a ecuaţiei este nulă. Acest lucru poate avea loc fie în cazul
compensării reciproce a termenilor din partea dreaptă, fie în cazul în care fiecare din aceştia
este nul. Să enumerăm situaţiile când această condiţie este satisfăcută: presiunea în fiecare
punct din spaţiu trebuie să fie constantă în timp; trebuie să nu existe nici o disipare de energie
prin frecare vâscoasă în faza gazoasă; lucrul mecanic al forţelor de masă să fie nul (
   
g g ⋅ vg = 0 ) ceea ce are loc când gazul este imobil sau când vectorii g g şi v g sunt
ortogonali; entalpia totală a gazului care trece în formă gazoasă în cadrul schimbului de masă,
trebuie să fie egală cu entalpia totală a gazului; nu trebuie să existe schimb de căldură sau
degajare de căldură;
Lucrul mecanic al forţelor de interacţiune dintre faza gazoasă şi cea condensată trebuie
să fie nul. Într-un curent bifazic însă, lucrul mecanic al forţelor de interacţiune este nul doar în

cazuri excepţionale (de exemplu când v g = 0 ). Deoarece în conformitate cu definiţia dată mai

sus X este forţa care acţionează asupra particulelor condensate din partea gazului, în cazul
 
accelerării particulelor de către gaz sensurile vectorilor X şi v g sunt apropriate, fapt care
atrage după sine reducerea valorii entalpiei totale a gazului de-a lungul liniei curentului.

26
Dimpotrivă, în cazul când particulele sunt frânate de către gaz, entalpia totală a fazei gazoase
 
creşte deoarece sensurile vectorilor X şi v g sunt contrare.
Să deducem acum ecuaţia energiei fazei condensate. Şi în acest caz vom considera în
primul rând fracţiunea de fază condensată în care dimensiunile particulelor sunt cuprinse între
δ1 şi δ2. Energia unităţii de masă se compune din energia internă (termică) Ep şi energia
2
cinetică v p 2 . Energia fracţiunii de particule condensate considerată, inclusă în volumul de

 v 2p 
δ2

control V, este egală cu ∫ ∫ ∫  E p + µdδ dV ; variaţia în unitatea de timp a acestei energii
2 
V δ1  

∂ v2 
δ2

este egală cu ∫ ∫ ∫  E p + p µdδ dV . Prin suprafaţa S a volumului de control V se

 2 
V δ1 ∂t  
transportă odată cu masa particulelor condensate din fracţiunea considerată, o cantitate de

δ2

n
v 2p 
energie egală cu ∫ ∫∫ p  p
− v E + µdδ dS .
2 
S δ1  
Energia care apare datorită schimbului de masă din faza gazoasă în faza condensată

 δ2
v 2p 
este egală cu ∫ ∫ ∫  Eω + ωµdδ dV .

V δ1 
2 

Datorită schimbului de masă între faze, fracţiunii considerate i se comunică următoare

 δ2
v 2p 
cantitate de energie: ∫ ∫ ∫∫  E p +  φµ dδdV ,

V δ1 
2 
φ

unde
 v2  δ2
 v2 
 E p + p  = 1  E p + p φdδ .

 2  θ δ∫1  2 
θ

Lucrul mecanic al forţelor de interacţiune aerodinamică dintre particulele condensate

şi gaz, calculat pentru masa fazei condensate cu fracţiunea ( δ1 , δ 2 ) cuprinsă în volumul V,

δ2

∫ ∫ ∫ ( X ⋅ v )µdδ dV , iar lucrul mecanic al forţelor de masă este egal cu


este egal cu p
V δ1

δ2

∫ ∫ δ∫ ( g ⋅ v ) µdδ dV . Mai sus s-a introdus deja fluxul termic q

 
p pg raportat la unitatea de timp
V 1

27
şi la unitatea de masă a particulelor condensate, care ţine seama de unitatea de căldură
transferată fazei gazoase de către particulele condensate, datorită schimbului de căldură prin
φ
convecţie şi radiaţie şi fluxul termic q p care apare datorită reacţiilor şi trecerilor dintr-o fază
la alta. Aşadar unitatea de căldură comunicată în unitatea de timp masei de particule
condensate din fracţiunea considerată, inclusă în volumul V, este egală cu

δ2

∫ ∫ δ∫ ( − q
V
pg + q φp ) µdδ dV .
1

Bazându-ne pe formularea legii conservării energiei care a fost enunţată la începutul

acestui punct, vom scrie ecuaţia integrală a fazei condensate cu fracţiunea ( δ1 , δ 2 ) cuprinse
în volumul de control V:

∂ δ2
v2  δ2
 v 2p 
 E p + p µdδ dV +
∫S ∫∫δ v p  E p + 2 µdδ dS =
n
∫V ∫ ∂∫t
∫δ  2 
1  1  
δ2 
 v 2p   v2  
= −∫ ∫ ∫  Eω + ω +  E p + p θ dδ dV + (2.19)
 2   2  
V δ1   
δ2 δ2
[(
  
) ]
+ ∫ ∫ ∫ X + g ⋅ v p µdδ dV + ∫ ∫ ∫ ( − q pg + q φp ) µdδ dV .
V δ1 V δ1

Datorită faptului că volumul de control V este arbitrar, obţinem următoarea ecuaţie

diferenţială a energiei fazei condensate cu fracţiunea ( δ1 , δ 2 ) :

∂ 2  v 2p    v 2p 
δ δ2

∂t δ∫1 
E p +
2 
µdδ + div ∫ p  p 2 µdδ =
v E +
δ1  
δ2 
(2.20)
 vp   vp   δ2 δ2
[( ) ]
2 2
  
 2   2  
(
− ∫  Eω + ω +  E p + θ  µdδ + ∫ X + g p ⋅ v p µdδ + ∫ − q pg + q p µdδ .
φ
)
δ1 
  δ1 δ1

Pe baza ultimei ecuaţii obţinem ecuaţia diferenţială a energiei pentru o fracţiune infinit
de mică a fazei condensate. Pentru aceasta împărţim partea din dreapta şi cea din stânga a
ecuaţiei (2.20) la ∆δ = δ 2 − δ1 şi trecând la limită pentru ∆δ → 0 (în acest caz δ 1 → δ şi
δ 2 → δ ). Fără a ne opri în amănunt în asupra calcului limitei (trecerea la limită se face ca şi în
cele două puncte precedente), obţinem următoarea ecuaţie a energiei fracţiunii infinit mici de
fază condensată, determinată de dimensiunea caracteristică a particulelor condensate
(parametrul) δ:

28
 ∂ v2   v2   v2 
 E p + p µ + div vp  E p + p µ − 2 µ E p + p  ∂u =
∂t 
 2 


 2 


 2 
 ∂δ
(2.21)
 v 2p   v 2p  
( )


= − Eω +
 2 
 
ω+ Ep +
 2 
 θ µ + X + g p µvp + − q pg + q φp µ. ( )

   θ 
Folosind ecuaţia conservării masei (2.6) aducem partea din stânga a ecuaţiei (2.21) la
o formă compactă:
∂ v2   v2   v2  u
E p + p ∂
E p + p  µ +div v E p +
p
 µ − 2µ =
∂t 
 2 

 2 

 2 ∂ δ
 v2 
E p + p  ∂µ+div v µ−2 µ∂ u 
+µ
dp 
 +
v2
p

=
  E



2  ∂ t
p
∂ δ 
dt 
p
2 
 v 
2
d  vp 
2

− E p + p 

ω

µ +µ p  E +
 p
.
 2  dt  2 

Ecuaţia (2.21) se aduce la forma:

 v2   v2 
( )

d  E p + p  = ( E p − Eω )ω −  E p + p  θ + X + g p vp − q pg + q φp . (2.22)
dt  2   2 
  θ

Să considerăm acum întreaga fază condensată. Luăm ecuaţia (2.20) în care vom
înlocui δ1 = δ min şi δ 2 = δ max şi vom avea:

∂ 
δ max
v2  δ max
 v2 
 E p + p µdδ + div vp  E p + p µdδ =
∂t ∫
δ min  2  ∫  2 
δ min 
δ max
 v 2p  δ max δ max

− ∫ Eω +
 2


[(
  
) ]
ω µdδ + ∫ X + g p ⋅ v p µdδ + ∫ − q pg + q φp µdδ . ( )
δ min   δ min δ min

În această din urmă ecuaţie lipseşte (fiind nul) termenul care exprimă variaţia energiei
datorită schimbului de masă în interiorul fazei condensate. Acest rezultat este aproape evident
şi poate fi dedus şi direct:
δ max
 v2  δ max δ max
 v 2 ( δ ')  
 E p + p  θ ( δ ) µ ( δ ) dδ =   E p ( δ ') + p θ ( δ , δ ') dδ ' µ ( δ ) dδ =
∫
δ min  2  ∫ δ∫ 
δ min  2  
θ  min 
δ max
 v 2 ( δ ')  δ max 
 E p ( δ ') + p   θ ( δ , δ ' ) µ ( δ ) dδ  dδ ' = 0.
∫
δ min 
2  δ ∫min 
Folosind în ultima ecuaţie formula pentru valorile medii (1.1) obţinem următoarea
ecuaţie a energiei fazei condensate:
 2 
∂  E + v p ρ + div v
 E +
v 2p 
ρ = −

 E +
v 2p  
(
ωρ p + X + g p vp ρP + )
∂t  p 2  p  p
2   p  p
2  
    (2.23)
(
+ − q pg + q p ρ p .
φ
)
Pentru obţinerea ecuaţiei energiei amestecului bifazic, adunăm ecuaţia energiei fazei
gazoase (2.17) cu ecuaţia energiei fazei condensate. (2.23):
29
 ∂  v2   v 2 
ρg E g + g +ρp E p + p +div ρg v
  
v g2 
+ρp v  
Eg +
∂t   2   2  
g  2  p 

        
ρp
div ( pv g ) +pω +φfr −div q +ρg U V +q φρp +(g g ⋅v g )ρg +
   
=−
ρg

−X ⋅(v g −v p )ρ .
 
p

(2.24)
φ φ φ
Aici q = q g − q p reprezintă căldura degajată în amestecul bifazic datorită reacţiilor
chimice eterogene şi trecerilor dintr-o fază în alta.
După cum am arătat mai sus, termenul φfr ţine seama de energia disipată în faza
gazoasă datorită existenţei forţelor de frecare internă. Ultimul termen al ecuaţiei (2.24)
exprimă energia disipată în amestecul bifazic, datorită existenţei forţelor de interacţiune dintre

faza gazoasă şi cea condensată. Deoarece vectorul X are acelaşi sens cu vectorul ( v g − v p ) ,
  


produsul scalar X ⋅ (v g − v p ) este totdeauna pozitiv, fapt care provoacă scăderea mărimilor
 

care se află în partea stângă a ecuaţiei (2.24) şi care exprimă energia termică şi cinetică a
amestecului bifazic adică duce la disiparea energiei curentului.
Să mai dăm o formă în care se poate scrie ecuaţia energiei amestecului bifazic, care

2
p vg
foloseşte expresia entalpiei totale a fazei gazoase H g = E g + + şi expresia entalpiei
ρg 2

v 2p
totale a fazei condensate H p = E p + :
2
∂
( ρg H g + ρ p H p ) + div ρg vg H g + ρp vp H p = ∂p + pω ρp +φ fr − div q +
( )
∂t ∂t ρg (2.25)

ρg U V + q (φ) ρg + ( g g ⋅ v g ) ρg + ( g p ⋅ v p ) ρ p − X (v g −v p )ρ p .
     

2.1.4 RELAŢII SUPLIMENTARE

În cadrul punctelor precedente au fost obţinute şase ecuaţii independente ale mişcării
amestecului bifazic: ecuaţiile conservării masei, cantităţii de mişcare şi energiei pentru faza
gazoasă şi ecuaţiile conservării masei, cantităţii de mişcare şi energiei pentru o fracţiune
infinit de mică a fazei condensate precum şi diversele combinaţii şi consecinţe ale acestora. Să
observăm că fiecare din ecuaţiile cantităţii de mişcare este vectorială, adică se poate
descompune în trei ecuaţii scalare în raport cu proiecţiile vectorilor pe axele sistemului de

30
coordonate. Astfel, sistemul dedus se compune de fapt din zece ecuaţii scalare şi permite, în
principiu, să se determine acelaşi număr de necunoscute. Acest sistem de ecuaţii nu este
închis deoarece el conţine un număr mare de funcţii necunoscute pentru a căror determinare
trebuie folosite relaţii şi ecuaţii suplimentare.
Prima şi cea mai importantă dintre aceste relaţii este ecuaţia de stare a fazei gazoase
care, în limitele ipotezelor admise mai sus, poate fi scrisă pentru un gaz perfect în forma
obişnuită:
p = ρg R g Tg (2.26)
Bineînţeles că neuniformităţile câmpurilor presiunilor, vitezelor şi temperaturilor,
provocate de particulele condensate, trebuie să se reflecte într-un anumit fel în ecuaţia de
stare. Deoarece nu există nici un fel de date experimentale sau teoretice în legătură cu aceasta,
ne vom limita doar la expresia arătată.
 φ φ
Pentru determinarea valorilor ω, θ, u, q , UV, qpg, q g , q p este necesar să se ia în
considerare procesele microscopice de schimb de masă, de degajare de căldură şi de schimb
de căldură între faze şi în interiorul fiecărei faze, în urma cărui fapt pot fi obţinute relaţiile
finale sau ecuaţiile diferenţiale care exprimă relaţiile dintre variabilele enumerate mai sus şi
presiune, viteze, densităţi, temperaturi, etc. Nu ne vom opri asupra acestor probleme deoarece
ele se referă de fapt la domeniul arderii, schimbului de căldură şi schimbului de masă în medii
disperse.
Determinarea funcţiilor ϕr şi φr nu diferă principial de cazul unui gaz pur. Un
aspect calitativ nou poate fi adus doar de existenţa unor perturbaţii şi deformaţii suplimentare
în câmpul scurgerii gazului, provocate de particulele condensate. În majoritatea cazurilor
practice care prezintă interes acestea pot fi neglijate fără nici o grija deoarece valorile lor sunt
extrem de mici în comparaţie cu forţele şi funcţiile disipative corespunzătoare determinate de
existenţa fazei condensate în curent.
Expresia energiei termice a unităţii de masă de fază gazoasă poate fi prezentată, ca şi
în cazul unui gaz pur, în modul următor:
Tg

E g = ∫ cVg dT g .
0

Scoţând de sub semnul de integrare căldura specifică în valoare medie sau

considerând-o constantă – obţinem expresia simplă:
E g = cVg Tg . (2.27)
Calculul energiei termice a particulelor condensate este mai complicat, deoarece chiar
în limitele unei singure particule temperatura poate fi foarte neomogenă din cauza încălzirii

31
neomogene a particulei. Energia calculată pentru o particulă condensată izolată este

T
1
Ep =
V pc ∫∫∫∫ c
V 0
p dT p dV pc . În cazul în care căldura specifică a particulelor condensate nu

depinde de temperatură avem:

1
Ep =
V pc ∫∫∫cV
p T p dV p .

În calculele scurgerilor bifazice din motoarele rachetă cu combustibil solid, datorită

faptului că particulele sunt mici iar conductibilitatea lor termică este mare, se presupune că
temperatura particulelor este practic egală în întregul volum al acestora. Aceste ipoteze
simplifică în mod considerabil problema şi permite să se considere că:
E p = c pT p . (2.28)
Să remarcăm însă că în cazul când scurgerea are un caracter nestaţionar pronunţat (de
exemplu la trecerea particulelor condensate prin undele de şoc) şi atunci când particulele au
dimensiuni relativ mari, egalitatea simplă (2.28) poate să nu mai aibă loc.
Valoarea energiei termice Eω care trece din faza condensată în faza gazoasă, odată

T 'p
1
cu masa de particule condensate poate fi exprimată astfel: Eω =
S pc ∫ ∫∫ c
S pc 0
p dT ' p dS pc . În

1
particular, în care căldura specifică este constantă, se poate scrie Eω = S
pc
∫ ∫c
S pc
p T ' p dS pc .

Dacă însă temperatura T ' p este constantă pe toată suprafaţa particulei considerate, obţinem
expresia Eω = c p T ' p . Şi în sfârşit, în cazul încălzirii uniforme a întregii particule avem
T ' p =T p şi Eω = E p .
În cazul trecerii masei din faza gazoasă în cea condensată (de exemplu prin oxidarea
particulei condensate) problema determinării valorii lui Eω trebuie tratată într-un mod
special.
Să ne oprim acum asupra mărimii forţei de interacţiune aerodinamică dintre faza
gazoasă şi cea condensată, care joacă rolul cel mai important în dinamica gazelor la scurgerile

bifazice. După cum am mai spus X este forţa raportată la unitatea de masă a fazei

condensate cu care gazul acţionează asupra particulei. Pentru determinarea mărimii forţei X
poate fi folosită formal următoarea relaţie:

X = Bf (v g − v p ) ,
 
(2.29)

32
 µg
unde B = 18 ; µg - vâscozitatea moleculară a gazului.
2
După cum se ştie, pentru f =1 formula (2.29) exprimă rezistenţa unei particule
sferice izolate care se mişcă într-un fluid imobil, vâscos şi incompresibil, care ocupă un
volum infinit de mare, deplasarea făcându-se cu viteză suficient de mică, adică aşa-numitul
regim de conturare Stockes. După cum se vede din formula (2.29), acestui regim îi este
caracteristică o dependenţă liniară între forţa de rezistenţă şi viteza de întârziere a particulei

condensate ( v g − v p ) .
 

Funcţia de corecţie f ţine seama de faptul că legea reală de rezistenţă diferă de legea
lui Stockes. De obicei, funcţia f poate fi prezentată, cu suficientă precizie în practică, sub
forma unui produs dintre funcţiile fRe, fM, fKn, fiecare dintre acestea ţinând seama de influenţa
unui factor oarecare. Astfel, funcţia fRe ţine seama de influenţa numărului Reynolds
 
ρg δ v − v p
Re = asupra rezistenţei particulei. Funcţia fM ţine seama de influenţa
g

compresibilităţii, iar funcţia fKn ţine seama de influenţa rarefierii. În mod analog pot fi luate în
consideraţie: forma diferită de sferă a particulelor; influenţa perturbaţiilor provocate în gaz
asupra rezistenţei particulelor; influenţa arderii; influenţa temperaturii asupra densităţii etc.

Pe lângă formula (2.29), pentru determinarea lui X poate fi folosită următoarea
relaţie:
 1 S pc
ρ g (v g − v p ) ⋅ (v g − v p ) .
   
X = Cx (2.30)
2 m pc

În acest caz toată dificultatea în determinarea mărimii forţei X este concentrată de
coeficientul adimensional de rezistenţă Cx . Este evident că C x = C ' x , unde coeficientul de
rezistenţă în cazul regimului Stockes se determină după formula:
C ' x = 24 Re .

Cu toate că formulele (2.29) şi (2.30) sunt echivalente între ele, la valori mici ale
vitezei de întârziere (cum se întâmplă în camera de ardere a motorului rachetă cu combustibil
solid) este de preferat să se folosească formula (2.29), deoarece în acest caz regimul real de
conturare este apropriat de regimul Stockes, iar valoarea Bf variază foarte puţin.

2.2 ECUAŢIILE MIŞCĂRII AMESTECULUI BIFAZIC FĂRĂ SCHMB DE

MASĂ ÎNTRE FAZE

33
 Mai sus au fost deduse ecuaţiile mişcării amestecului cu schimb de masă între faza
condensată şi cea gazoasă (ardere, vaporizare, condensare, etc.).
În acest paragraf vom studia cazul particular al mişcării unui amestec bifazic când nu
există schimb de masă între faze şi nici între diversele fracţiuni ale fazei condensate. În acest
caz ecuaţiile mişcării pot fi obţinute uşor din ecuaţiile (2.1) – (2.30). Pentru aceasta trebuie să
facem în aceste ecuaţii următoarele substituţii: u = 0 , ω = 0 , θ = 0 .
Vom prezenta mai jos ecuaţiile mişcării unui amestec bifazic, fără schimb de masă
între faze, după transformările amintite mai sus.
Ecuaţia (2.2) de conservare a masei fazei gazoase devine:
∂ρ g
+ div ( ρ g v g ) = 0 .

(2.31)
∂t
Ecuaţia (2.5) de conservare pentru o fracţiune infinit de mică din faza condensată
devine:
∂µ 
+ div µv p = 0 , (2.32)
∂t
iar ecuaţia (2.6) de conservare a masei scrisă pentru întreaga masă de fază condensată
devine:
∂ 
ρ p + div ρ p v p = 0 (2.33)
∂t
Ecuaţia (2.7) de conservare a masei amestecului bifazic:
∂
∂t
( )
( ρ g + ρ p ) + div ρ g vg + ρ p vp = 0 (2.34)

∂
∂t
[ 
( 
ρam + div ρam ρ g v g + ρ p v p = 0 . )]
Ecuaţia (2.9) de conservare a cantităţii de mişcare a fazei gazoase devine:
∂
( ρg vg ) + ∂ ( ρg vg v gx ) + ∂ ( ρg vg v gy ) + ∂ ( ρg vg v gz ) =
∂t ∂x ∂y ∂z (2.35)
 
= ρg g g −∇p +ϕfr + Xρp ,

sau
dv g  
ρg = ρ g g g − ∇p + ϕ fr − Xρ p . (2.36)
dt
Ecuaţia (2.12) a cantităţii de mişcare a uni fracţiuni infinit mici a fazei condensate
devine:
∂ 
(v p µ) + ∂ vp v px µ + ∂ vp v py µ + ∂ vp v pz µ − 2µvp ∂u =
( ) ( ) ( )
∂t ∂x ∂y ∂z ∂δ (2.37)
( )
 
= X + g p µ,

sau:

34
 
dv p  
= X +gp . (2.38)
dt
Ecuaţia (2.14) a cantităţii de mişcare, scrisă pentru întreaga fază condensată devine:
∂
∂t
(

ρp v p +
∂
∂x
) 
(
ρp v p v px +
∂
∂y
)
(
ρp v p v py +
∂
∂z
)
(  
) (
ρp v p v pz = X + g p ρp . ) (2.39)

Ecuaţia (2.15) a cantităţii de mişcare a amestecului bifazic devine:

∂
∂t
(
 
ρg v g + ρp v p +
∂
∂x
) (  
)
ρg v g v gx + ρp v p v px +
∂
∂y

( 
ρg v g v gy + ρp v p v py +)
(2.40)
+
∂
∂z

( 
)  
ρg v g v gz + ρp v p v pz = ρg g g + ρp g p − ∇p +ϕ fr .

Ecuaţia (2.17) a energiei pentru faza gazoasă devine:

∂  v g2    v2  
ρg 

Eg + 

+div ρg vg E g + g 

=−div ( pv ) +φ +ρg (g g

2 
g fr
∂t 
  2 
 
  


−div q +ρ g U V + q pg +q φg ρp ( ) (
 
− X ⋅v g . )
(2.41)

Ecuaţia (2.21) a energiei fracţiunii infinit mici de fază condensată, determinată de

dimensiunea caracteristică a particulelor condensate (parametrul) δ devine:
∂ v2  
 E p + p µ + div vp  E p + p
v2   v2 
µ − 2 µ E p + p  ∂u =
∂t 
 2 


 2 


 2 
 ∂δ (2.42)
( )
 
= X + g p µv p + ( − q pg + q φp )µ.


Ecuaţia (2.23) a energiei, scrisă pentru întreaga fază condensată, devine:

∂
( )
2 
 E + v p ρ + div v
 +
v 2p  
( )
ρ p = X + g p vp ρP + − q pg + q φp ρ p .
∂t 
p
2 
p

E p
2 
(2.43)
   

Ecuaţia (2.24) a energiei amestecului bifazic devine:

∂  v g2      v2   
2
ρ E + +ρ E +v p +div
ρ  E g + g +ρp v 
g vg
∂t 
g
 g 2 
p
 p 2    2 
p

        
=− div ( pv g ) +φfr −div q +ρ
 
gU V +q ρp +(g g
φ 
⋅v g )ρ
 
( 
g + g p ⋅v p ρ )

−X ⋅(v g −v p )ρp .
 

(2.44)
Aici se poate repeta tot ceea ce s-a spus mai sus referitor la mărimile Hg, Hp, Eg, Ep şi

X .

2.3 ECUAŢIILE MIŞCĂRII UNUI AMESTEC BIFAZIC MONODISPERS

35
 După cum demonstrează experienţele directe efectuate de mulţi cercetători, curenţii
bifazici din camerele de ardere şi ajutajele motoarelor rachetă cu combustibil solid au un
caracter pronunţat polidispers, adică aceşti curenţi conţin particule cu dimensiunile variind
într-o gamă largă (practic, de la zero până la câteva zeci de milimetri).
Este firească încercarea de a reduce problema mişcării amestecului bifazic polidispers
la o problemă de mişcare a unui amestec bifazic monodispers, prin introducerea unei mărimi
medii a particulelor condensate δm . În acest caz, sistemul de ecuaţii se simplifică în mod
considerabil: dispar ecuaţiile care servesc pentru determinarea spectrului de distribuţie a
particulelor pe dimensiuni (ecuaţiile pentru fracţiunile infinit de mici de fază dispersă) şi se
reduce numărul de variabile independente în urma înlăturării argumentului δ .
Datorită celor spuse mai sus, în literatura modernă consacrată scurgerilor bifazice
atenţia cea mai importantă este acordată curenţilor monodisperşi.
Să observăm că noţiunea de monodispersie este aplicabilă, strict vorbind, amestecului
bifazic în care nu are nici un schimb de masă între faze. Modelul monodispers de scurgere
bifazică cu schimb de masă între faze poate fi folosit doar în unele cazuri cu totul specifice.
Ecuaţiile amestecului bifazic monodispers pot fi obţinute din ecuaţiile amestecului
polidispers, prezentat în paragraful precedent, prin simpla operaţie formală de înlăturare a
semnului care indică adoptarea valorilor medii.
Justificarea acestui mod de a trata problema este aproape evidentă deoarece
necesitatea folosirii valorilor medii este dictată de fapt de existenţa unor particule de
dimensiuni diferite, iar dacă toate particulele sunt egale, valorile medii ale diverselor mărimi
fizice, care figurează în ecuaţiile prezentate mai sus, coincid cu cele reale. Din punct
matematic justeţea acestei căi de rezolvare a problemei nu este suficient de clară, deoarece
amestecul bifazic monodispers are o funcţie continuă de distribuţie μ. Această dificultate
poate fi însă înlăturată dacă integrala din formula de calcul a valorilor medii este considerată
ca o integrală Stilties. Toate ecuaţiile care exprimă mişcările unui amestec monodispers pot fi
obţinute direct, în urma unor deducţii amănunţite şi succesive şi nu drept consecinţe ale
ecuaţiilor obţinute pentru amestecul polidispers.
Remarcăm de asemenea faptul că în cazul amestecului monodispers nu au sens aşa-
numitele ecuaţii pentru fracţiunea infinit de mică de fază condensată, care conţin printre
variabile şi funcţia de distribuţie μ.

2.4 ECUAŢIILE MIŞCĂRII ECHILIBRATE

36
 Curenţii bifazici au o particularitate importantă: cu cât sunt mai mici dimensiunile
particulelor condensate cu atât mai puţin diferă vitezele şi temperaturile lor de vitezele şi
temperaturile gazului înconjurător. Odată cu descreşterea dimensiunii caracteristice a
particulelor condensate, scurgerea tinde la limită spre o aşa-numită scurgere echilibrată în
care:
 
v p = vg = v ;

T p = Tg = T .
Dimensiunea particulelor condensate, care poate fi considerată destul de mică sub
aspectul apropierii de condiţiile scurgerii echilibrate, depinde în mare măsură de condiţiile
concrete de scurgere şi, în primul rând, de gradientul vitezei şi temperaturii fazei gazoase (în
cele ce urmează această problemă va fi studiată mai amănunţit).
Egalităţile prezentate mai sus exprimă propriu-zis interacţiunea dintre faze sub
aspectul forţelor şi la căldurii. În acest caz dispare, în mod firesc, necesitatea folosirii
ecuaţiilor care exprimă dinamica acestei interacţiuni. Este suficient să ne limităm doar la
ecuaţiile de conservare a masei, la ecuaţia cantităţii de mişcare a amestecului bifazic şi la
ecuaţia energiei amestecului bifazic.
Ecuaţiile conservării masei în faza gazoasă şi în cea condensată şi o consecinţă a lor –
ecuaţia conservării masei amestecului bifazic – au următorul aspect:
∂ρ g 
+ div ρ g v = ωρ p ;
∂t
∂ρ p 
+ div ρ p v = −ωρ p ;
∂t
∂ρam 
+ div ρam v = 0 .
∂t
Având în vedere faptul că ρ g = ρ g ⋅ ρam şi ρ p = ρ p ⋅ ρam 1
obţinem următoarele ecuaţii
care exprimă variaţia concentraţiilor relative ale masei în faza gazoasă şi în cea condensată
de-a lungul traiectoriilor (iar în cazul scurgerii staţionare de-a lungul liniei curentului):
∂ρ g ∂ρ p
= ωρ p ; = −ωρ p . (2.45)
∂t ∂t
Să scriem ecuaţia (2.15) a cantităţii de mişcare a amestecului bifazic în forma
următoare:
∂
( ρam v) + ∂ ρam vv x + ∂ ρam vv y + ∂ ρam vv z = ρam g −∇p +ϕfr . ,
( ) ( ) ( )
∂t ∂x ∂y ∂z

unde s-a scris pentru simplificare:

1
În conformitate cu notaţiile generale adoptate în prezenta lucrare ρg = g g , ρ p = g p ; notaţiile ρg şi ρp
 
sunt introduse pentru a evita confundarea cu notaţiile vectorilor forţelor de masă g g şi g p .
37
   
gg = g p = g , ceea ce este adevărat în cazul când acţionează doar forţele de greutate;
într-un caz mai general însă, de exemplu în cazul când există câmpuri electromagnetice,
această condiţie poate să nu fie îndeplinită.
După transformarea părţii din stânga şi după folosirea ecuaţiei conservării masei
amestecului bifazic, această din urmă ecuaţie poate fi prezentată sub următoarea formă:

dv 
ρam = ρam g − ∇p + ϕ fr .
dt
Ecuaţia (2.25) a energiei amestecului bifazic capătă forma:
∂  ρp
( ρam H am ) + div ( ρam vH am ) = ∂p + pω 
+φ fr − div q +
∂t ∂t ρg (2.46)
 
ρg U V + q (φ) ρ p + ( g ⋅ v ) ρam .

Aici


 H am = ρ g H g + ρ p H p ;

 v2
 H g = c pgT + ;
 2
 v2
 H p = c pT + .
 2
După transformarea părţii din stânga obţinem:
dH m ∂p ρp   
= + pω + φ fr − div q + ρg U V + q φ ρ p + ( g ⋅ v ) ρam .
dt ∂t ρg

Să scriem cu ajutorul ecuaţiei de stare, legătura dintre caracteristicile amestecului

bifazic; pentru aceasta prezentăm ecuaţia de stare (2.26) sub următoarea formă:
p = ρam Ram T , unde Ram = ρg R g .
După cum se vede din rezultatele obţinute, ipoteza echilibrului dintre viteze şi
temperaturi a condus la o simplificare considerabilă a sistemului de ecuaţii care reprezintă
mişcarea amestecului bifazic.
Să studiem un caz particular foarte important de scurgere echilibrată a unui amestec
bifazic. Vom considera că gazul este perfect, adică nu are frecări interne, schimburi de căldură
şi degajări de căldură.
Ipoteza gazului perfect poate fi justificată prin faptul că la un gaz real proprietăţile
enumerate exercită asupra scurgerii amestecului bifazic o influenţă, de regulă, mult mai mică
decât existenţa fazei condensate. În acest caz particular de curgere bifazică echilibrată vom
considera de asemenea că nu există schimburi de masă între faze şi nici degajare de căldură

38
datorită reacţiilor chimice eterogene şi a frecărilor dintre o fază şi alta. Aşa cum se face de
obicei în dinamica gazelor vom neglija forţele de masă.
În cazul considerat, sistemul ecuaţiilor de mişcare a amestecului bifazic capătă
următoarea formă simplă:

∂ 
ρ
 ∂ t am + d iv( ρ a m ) = 0;
v
 
ρ dv
 a m = −∇ p;
 dt (2.47)
 d Ha m ∂ p
 ρ am = ;
 d t ∂t
 p = ρ am Ra mT .
Aici:
v2
H am = c am T + ;
2
Ram = ρg R g ;
c pam = ρg c pg + ρ p c p ;

c vam = ρg c vg + ρ p c p

Sistemul (5.3) este închis şi poate fi rezolvat în raport cu variabilele ρam , v, p, Ham şi
T care intră în el, dacă sunt cunoscute valorile constantei Ram a amestecului şi căldura
specifică la presiune constantă cpam a amestecului. Pentru determinarea acestora trebuie
cunoscute concentraţiile maselor fazelor ρg şi ρp (valorile Rg, cp, cpg precum şi cvg
presupunându-se cunoscute).Pentru determinarea valorilor lui ρg şi ρp trebuie folosită

ecuaţia (5.1) care, în cazul când nu există schimb de mase între faze, are următoarea formă
simplă:
ρg = const . , ρp = const . .

Să mai amintim odată că aceste relaţii sunt satisfăcute de-a lungul traiectoriilor
particulelor, iar dacă scurgerea este staţionară, ele sunt satisfăcute de-a lungul liniei
curentului.
În multe cazuri practice aceste relaţii sunt satisfăcute interesante, concentraţiile de
masă ale fazelor ρg şi ρp sunt cunoscute şi constante în întregul domeniu considerat al
scurgerii şi nu numai de-a lungul traiectoriilor. Aceasta situaţie simplifică şi mai mult
problema.
Se observă uşor că sistemul (5.3) este absolut identic cu sistemul de ecuaţii de mişcare
a unui gaz perfect fictiv, caracterizat prin constanta Ram şi prin călduri specifice cpam şi cvam.
39
Pentru acest gaz se poate introduce de asemenea indicele izentropic kam, definit de următoarea
expresie:
c pam ρ g c pg + ρ p c p
k am = = . (2.48)
cvam ρ g cvg + ρ p c p

Pentru gazul fictiv de care ne ocupăm sunt valabile toate metodele analizelor calitative
şi cantitative şi rezultatele lor ca şi pentru gazele ideale şi, în particular, teoria folosită pe
scară largă a scurgerilor izentropice ale gazului şi funcţiile gazodinamice (dacă Ram şi kam sunt
constante). Formula pentru viteza sunetului într-un curent bifazic echilibrat scrisă formal în
analogie cu formula pentru viteza sunetului în gaze, are următorul aspect:
a= k am Ram T . (2.49)
Tot aşa, viteza critică a sunetului (adică viteza în acel punct al curentului unde viteza
locală a acestuia este egală cu viteza locală a sunetului) este dată de relaţia:
2k am
a cr = Ram T . (2.50)
k am + 1

Din formulele prezentate se vede că creşterea concentraţiei fazei condensate într-un

amestec bifazic duce la scăderea valorii constantei gazului Ram, la scăderea diferenţei dintre
căldurile specifice cpam şi cvam şi de asemenea la scăderea valorii indicelui izentropic kam.
Aceasta înseamnă că scade posibilitatea amestecului bifazic de a efectua lucru mecanic de
expansiune în comparaţie cu un gaz pur, adică se înrăutăţesc caracteristicile acestuia privit ca
agent activ în motoarele rachetă cu combustibil solid.
Aşadar, după cum se vede din rezultatele obţinute şi după cum atestă calculele şi
experienţele, teoria scurgerilor echilibrate reflectă destul de pregnant legile scurgerilor
bifazice, deosebindu-se însă prin faptul că este destul de simplă. Aceasta permite folosirea
acestei teorii în multe probleme referitoare la scurgerile care au loc în camera de ardere şi în
ajutajul motoarelor rachetă cu combustibil solid – ca o primă aproximaţie – iar în multe cazuri
se observă că această primă aproximaţie este suficientă pentru aplicaţiile practice. Doar la
studiul unor probleme delicate, cum ar fi de exemplu determinarea pierderilor de impuls
specific în ajutajele motoarelor rachetă cu combustibil solid, trebuie să se studieze în amănunt
tocmai scurgerea neechilibrată a amestecului bifazic.

40
 Capitolul 3
MIŞCAREA AMESTECULUI BIFAZIC ÎN CANALUL
ÎNCĂRCĂTURII DE PROPULSIE
Metodele matematice moderne permit să se rezolve doar unele probleme cu caracter
foarte particular şi de obicei simplificate, în domeniul scurgerii spaţiale a gazului. Într-o
măsură şi mai mare, aceasta se referă la scurgerile spaţiale ale amestecului bifazic. Aici vor fi
studiate unele cazuri relativ simple dar din punct de vedere practic foarte importante de
scurgeri de amestec bifazic în canale. În primul rând este vorba de scurgerea în canale cu
pereţi penetrabili (scurgerea în canalele încărcăturilor) şi în canale cu pereţi impenetrabili
(scurgerea în ajutaje şi în camera de ardere a motoarelor rachetă cu combustibil solid, la
arderea unei încărcături frontale.
Prin luarea unor valori medii ale parametrilor curentului bifazic în secţiunea canalului,
poate fi obţinut un sistem de ecuaţii diferenţiale cu un singur argument (în cazul scurgerilor
staţionare).
Datorită faptului că deducerea ecuaţiilor pentru curentul bifazic diferă foarte puţin de
cea a ecuaţiilor analoge pentru gazul pur, nu ne vom opri la detaliile determinării formei
generale a ecuaţiilor, ci ne vom îndrepta atenţia asupra particularităţilor caracteristice
curentului bifazic. În expresiile finale folosim toate ipotezele simplificatoare care sunt folosite
şi la determinarea ecuaţiilor mişcării gazului pur (de exemplu vom neglija forţa de masă etc.).
În cele ce urmează, pentru simplificarea scrierii s-a omis indicele superior x care arată

că mărimea respectivă este proiecţia vectorului pe axa longitudinală x a canalului, de
  x
exemplu, proiecţia vectorului v g pe axa x se notează cu v g în loc de v g .

41
3.1. ECUAŢIILE INTEGRALE DE MIŞCARE ALE AMESTECULUI
BIFAZIC ÎN CANALUL ÎNCĂRCĂTURII DE PROPULSIE

3.1.1 ECUAŢIILE CONSEVĂRII MASEI

Ecuaţia conservării masei pentru faza gazoasă diferă de ecuaţia corespunzătoare

gazului pur doar prin existenţa unui termen suplimentar în partea dreaptă, termen care ţine
seama de aportul de masă din faza condensată în faza gazoasă:

∂ ∂
∂t ∫∫ρ
F
g dF +
∂x ∫∫ρ
F
g v g dF − ∫ ρg w g dh = ∫∫ωρ p dF .
h F
(3.1)

Unde w g = u ρcomb ρ g reprezintă „viteza de injecţie” sau viteza relativă de intrare a

gazului în canal datorită arderii combustibilului.

Să considerăm fracţiunea ( δ1 , δ 2 ) din faza condensată. Pentru această fracţiune,
ecuaţia hidraulică de conservare a masei se scrie în felul următor:
δ2 δ δ δ
∂ ∂ 2 2 2

∂t ∫F ∫∫δ µdδdF + ∂x ∫F ∫∫δ µv p dδdF − ∫h δ∫ µw p dδdh = −∫F ∫∫δ µ(ω + θ ) dδdF (3.2)
1 1 1 1

Unde w p = u ρcomb ρ p reprezintă viteza relativă de intrare a fazei condensate în canal

datorită arderii combustibilului,

Făcând în această ecuaţie limita pentru ∆δ = ∆δ 2 − ∆δ 1 → 0 obţinem ecuaţia de
conservare a masei pentru o fracţiune infinit mică a fazei condensate:
∂ ∂ ∂u
∫∫µdF + ∫∫µv dF − ∫∫2 µ dF − ∫ µw p dh = −∫∫µ(ω +θ ) dF . (3.3)
∂δ
p
∂t F
∂x F F h F

Pe de altă parte, presupunând în ecuaţia (3.2) δ1 = δ min şi δ 2 = δ max ), obţinem

următoarea ecuaţie de conservare a masei pentru toată faza condensată:
∂ ∂
∂t ∫∫ρ
F
p dF +
∂x ∫∫v
F
p ρ p dF − ∫ ρ p w p dh = −∫∫ωρ p dF .
h F
(3.4)

În sfârşit, ecuaţia unidimensională de conservare a masei pentru tot amestecul bifazic

poate fi scrisă în modul următor:
∂ ∂
∂t ∫ ∫( ρ
F
g + ρ p )dF +
∂x ∫F ∫
(v g ρg + v p ρ p )dF − ∫ ( wg ρg + w p ρ p )dh = 0
h
(3.5)

42
 Este evident că expresia de sub semnul de integrare din ultimul termen al părţii din
stânga nu este altceva decât viteza de masă cu care amestecul bifazic intră în canal prin pereţii
acestuia, fiind egală cu viteza de masă a arderii ρcomb u .

3.1.2 ECUAŢIILE CONSEVĂRII CANTITĂŢII DE MIŞCARE

Ecuaţia unidimensională a cantităţii de mişcare pentru faza gazoasă a unui amestec

bifazic diferă de ecuaţia pentru gazul pur prin faptul că are termeni suplimentari care ţin
seama de interacţiunea aerodinamică dintre faza gazoasă şi cea condensată şi de transportul
cantităţii de mişcare din faza condensată în faza gazoasă, datorită schimbului de masă între
faze:
∂
∂t ∫∫ρg v g dF +
∂
∂x ∫∫ρg v g dF = ∫∫ωv p ρp dF −
2 ∂
∂x ∫∫ pdF + ∫ p sin l( )

, i dh −
F F F Fr h

− ∫τlat dh − ∫∫Xρp dF .
h F

(3.6)
Ecuaţia mişcării unidimensionale de conservare a cantităţii de mişcare pentru

fracţiunea ( δ1 , δ 2 ) din faza condensată are următorul aspect:

δ2 δ δ δ
∂ ∂
( )
2 2 2

∫ ∫∫ µv p dδ dF + ∂x ∫F ∫∫
µ δ = −∫ ∫∫ ω + θ µ δ + ∫ ∫∫ Xµdδ dF .
2
v p d dF v p vθ d dF
∂t F δ1 δ1 F δ1 F δ1

(3.7)
În mod analog. Lărgind limitele de integrare până la δmin şi δmax în ecuaţia pentru

fracţiunea ( δ1 , δ 2 ) obţinem următoarea ecuaţie de conservare a cantităţii de mişcare pentru

întreaga fază condensată pentru mişcarea unidimensională:
∂ ∂
∂t ∫∫ρ
F
p v p dF +
∂x ∫∫ρ
F
p v p2 dF = −∫∫v p ωρ p dF + ∫∫Xρ p dF
F F
(3.8)

În sfârşit, să scriem ecuaţia de conservare a cantităţii de mişcare pentru curgerea

unidimensională a amestecului bifazic:
∂ ∂ ∂
∂t ∫∫( ρ g v g + ρp v p )dF +
∂x ∫∫
+ ( )
ρg v g2 + ρp v 2p dF = −
∂x ∫∫pdF +
F F F
(3.9)
( )

+ ∫ p sin l , i dh − ∫τ lat dh .
p h

43
3.1.3 ECUAŢIILE CONSEVĂRII ENERGIEI

Ecuaţia de conservare a energiei a fazei gazoase pentru mişcarea unidimensională are

următorul aspect:
∂  v g2  ∂  v g2   v g2 
∫F ∫ρg  E g + 2 dF + ∂x ∫F ∫ρg  E g + 2 v g dF − ∫h ρg  E g + 2 wg dh =
∂t
    
     
∂ ∂
∂x ∫F ∫
pv g dF + ∫ pw g dh +
x ∫F ∫
=− τ x v g dF + ∫ qlat dh + ∫ ∫ρg U V dF + (3.10)
h
∂ h F


6 ∫ ∫ Eω +

v 2p 
2 
ωρp dF +
 ∫ ∫
p
ρg
( )
ωρ p dF + ∫ ∫ q pg + q qφ ρ p dF − ∫ ∫Xv g ρ p dF
F  F F F

Această ecuaţie se deosebeşte de ecuaţia analogă pentru curgerea unui gaz pur prin
existenţa unor termeni suplimentari care ţin seama de transferul de energie din faza
condensată în faza gazoasă cu schimb de masă şi schimb de căldură între faze, precum şi
degajarea de căldură care are loc în faza gazoasă din cauza reacţiilor chimice eterogene şi a
trecerilor dintr-o fază în alta şi, în sfârşit de lucrul mecanic al forţelor de interacţiune
aerodinamică între faza gazoasă şi faza condensată.
Să scriem ecuaţia de conservare a energiei pentru fracţiunea ( δ1 , δ 2 ) din faza
condensată în cazul mişcării unidimensionale.

∂ 
δ2
v2  δ2
 v2 
 E p + p µdδ dF + ∂  E p + p v p µdδ dF −
∂t ∫F ∫∫δ  2  ∂x ∫F ∫∫  2 
1 δ1 

δ2 
δ2
 v 2p   v 2p   v 2p  

− ∫ ∫ 2µ E p +  
w p µdδ dh = −∫ ∫∫  Eω +  
ω + Ep +  θ  µdδdF + (3.11)
 2   2   2  
h δ1  F δ1    θ 
δ2 δ2
+∫ ∫∫ ( − q + q ) µdδdF − ∫ ∫∫ Xv
φ
pg p µdδ dF .
F δ1 F δ1

După trecerea la limită obţinem următoarea ecuaţie pentru o fracţiune infinit de mică a
fazei condensate:

∂  v2   v2   v2 
 E p + p µdF + ∂  E p + p v p µdF − 2 µ E p + p  ∂u dh −
∫F ∫ 2  ∂x ∫F ∫ 2  ∫h  2 
∂t       ∂δ
 v 2p   v2   v2  
− ∫ E p + w p µdh = −  Eω + p ω +  E p + p  θ µdF + (3.12)
 2  ∫F ∫ 2   2 
h     θ 
+ ∫ ∫( − q pg + q φ )µdF + ∫ ∫Xv p µdF .
F F

44
 În cazul în care δ1 = δ min şi δ 2 = δ max obţinem ecuaţia de conservare a energiei
pentru întreaga fază condensată:
 2   2   2 
∂  E + v p ρ dF + ∂  E + v p v ρ dF −  E + v p w ρ dh =
∂t ∫∫
F 
p
2 
p
∂x ∫∫ p
2 
p p ∫h  p
2 
p p
 F    
(3.13)
( )
 v 2p 

= ∫∫ Eω + ωρ dF +

F 
2  p ∫∫ − q pg + q φ ρp dF + ∫∫X v p ρp dF .
 F F

3.2 ECUAŢIILE MIŞCĂRII CVASIUNIDIMENSIONALE ALE

AMESTECULUI BIFAZIC ÎN CANALUL ÎNCĂRCĂTURII DE
PROPULSIE

3.2.1 ECUAŢIILE CONSEVĂRII MASEI

Ecuaţia cvasiunidimensională de conservare a energiei faza gazoasă are următorul
aspect:
∂ ∂
ρg F + ρg v gm F − ρg w g h = ωm ρ pm F . (3.14)
∂t ∂x
Aici şi în cele ce urmează presupunem, ca şi în cazul curgerii unui gaz pur că
densitatea fazei gazoase este practic constantă în secţiunea canalului încărcăturii; valoarea
medie în secţiunea canalului a vitezei fazei gazoase este:
1
v gm =
F ∫∫v
F
g dF ; (3.15)

vg – viteza medie pe perimetru cu care faza gazoasă intră în canal (indicele de mediu
este omis).
Densitatea fazei condensate în valoare medie în secţiunea canalului este egală cu:
1
ρ pm =
v pm F ∫∫ρ
F
p v p dF . (3.16)

Valoarea medie în secţiune a vitezei de trecere a masei din faza condensată în faza
gazoasă, este:
1
ωm =
ρpm F ∫∫ωρ
f
p dF . (3.17)

Valoarea medie în secţiune a vitezei fazei condensate este:

1
v pm =
F ∫∫v p dF . (3.18)

45
 Ecuaţia de conservare a masei pentru faza condensată se scrie în forma următoare:
∂ ∂
ρ pm F + v pm ρ pm F − w ph ρ ph h = −ωm ρ pm F . (3.19)
∂t ∂x
Aici w ph - valoarea medie pe perimetru a vitezei de intrare a fazei condensate în
canal; ρph - valoarea medie pe perimetru a densităţii fazei condensate lângă peretele
canalului:
1
ρ pm =
F ∫ ∫ρ
F
p dF . (3.20)

3.2.2 ECUAŢIILE DE CONSERVARE A CANTITĂŢII DE MIŞCARE

Ecuaţia cvasiunidimensională de conservare a cantităţii de mişcare pentru faza

gazoasă are următorul aspect:
∂ ∂ g ∂p
ρg v gm F + β1 ρg v gm
2
F = (ωv p ) m ρ pm F − F −τ lath h − X m ρ pm F . (3.21)
∂t ∂x ∂x

Aici β1g - coeficientul de neuniformitate a distribuţiei vitezei fazei gazoase în

secţiunea canalului încărcăturii, exprimat prin relaţia:
1
F ∫∫
β1g = 2
v 2
g dF ; (3.22)
v gm F

(ωv ) =
1
∫ ∫ωv ρp ;
p m
ρ pm F F
p

p – valoarea medie în secţiune a presiunii gazului (indicele de medie este omis);

τlath - valoarea medie pe perimetrul canalului a tensiunii de frecare între gaz şi perete;
∗)
Xm - valoarea medie în secţiunea canalului a forţei de rezistenţă aerodinamică .
Să scriem acum ecuaţia cvasiunimensională de conservare a cantităţii de mişcare
pentru faza condensată:
∂ ∂
ρ pm v pm F + β 1pρ pm v pm
2
F = −(ωv p ) m ρ pm F + X m ρ pm F . (3.23)
∂t ∂x

Aici β1p - coeficientul de neuniformitate a distribuţiei vitezei fazei condensate în

secţiunea transversală a canalului:
1
β1p =
ρ pm v 2pm F ∫ ∫ρ
F
p v g2 dF . (3.24)

)
Indicele „h” reprezintă valoarea medie pe perimetru iar indicele „m" reprezintă valoarea medie în secţiune
46
3.2.3 ECUAŢIA DE CONSERVARE A ENERGIEI

Ecuaţia cvasiunidimensională de conservare a energiei pentru faza gazoasă poate fi

scris în modul următor:
∂  2
v gm  ∂  2
v gm  m

ρg E g + β1 g  F+ 
ρ g E g + β2g v g F −
∂t  2  ∂ x  2 
   
  v g 
2

− ρg  E g +
p
+ w g h = − ∂ pv gm F + q lath h + ρg U V F +
  ρ 2  ∂x (3.25)
  g 
 

+ Eg +

v 2p v g2 
2
+
2 
pg g

(
ω + q + q φ  ρ F − ( Xv χ ρ F ).
pm g )m pm

  m

Aici se presupune că Eg (energia internă) este uniform distribuită în secţiunea

canalului; β2g - încă un coeficient de neuniformitate a distribuţiei vitezei fazei gazoase în

secţiunea transversală a canalului:
1
F ∫∫
β2g = 3
v 3
g dF . (3.26)
v gm F

( Xv ) =
1
∫∫Xv ρp dF . (3.27)
g m
ρpm F F
g

În mod analog se calculează valorile medii şi în penultimul termen din partea dreaptă a
ecuaţiei (7.12) unde s-a omis termenul de mică importanţă care caracterizează disiparea de
energie în interiorul fazei gazoase din cauza frecării vâscoase.
Să scriem acum ecuaţia cvasiunidimensională de conservare a energiei pentru faza
condensată:

∂   3 
 v2 
∂
∂t
ρ pm  E g + β1p pm F +
 2 
 E pvp
∂x 
( ) m + β p v p ρ F −
 2 2  pm
    
(3.28)
 vp  
2  v2  
−  E p + w p  ρ ph h =  Eω + p ( )
ω + q pg + q φp ρ pm F + ( Xv p ) ρ pm F .
 2    2   m
 h   

unde β2p - coeficient d neuniformitate a distribuţiei vitezei fazei condensate în

secţiunea transversală a canalului încărcăturii:
1
β2p = ∫∫v ρp dF .
3
p (3.29)
v 3
pm ρpm F F

Ecuaţiile cvasistaţionare deduse în capitolul precedent sunt încă destul de complicate

pentru analizarea şi rezolvarea lor. Introducerea în aceste ecuaţii a valorilor medii în secţiunea
canalului a mărimilor care figurează în ecuaţii, necesită informaţii suplimentare sau adoptarea

47
unor ipoteze corespunzătoare. Aceasta se poate face doar atunci când se studiază cazuri
particular de mişcare a amestecului bifazic în canalele încărcăturii.

3.3 ECUAŢIILE CVASIUNIDIMENSIONALE DE MIŞCARE A UNUI

AMESTEC BIFAZIC MONODISPERS ÎN CANALUL UNEI
ÎNCĂRCĂTURI, FĂRĂ SCHIMB DE MASĂ

Examinând ecuaţiile cvasiunidimensionale de mişcare a unui amestec bifazic

monodispers într-un canal al încărcăturii de propulsie, fără schimb de masă, vom presupune
că toţi parametrii fazei gazose şi a celei condensate sunt distribuiţi uniform în secţiunea
canalului, cu excepţia vitezelor fiecărei faze şi a forţelor de interacţiune aerodinamică, care
depind în mod evident de acestea. În acest caz, ecuaţiile de mişcare a amestecului bifazic în
canal, cu aport de masă prin pereţi, au următorul aspect:
∂ ∂
ρgm F + ρgm v gm F − ρgm wg h = 0 ; (3.30)
∂t ∂x
∂ ∂
ρ pm F + ρ pm v pm F − ρ pm w p h = 0 ; (3.31)
∂t ∂x
∂ ∂ g ∂p
ρgm v g F + β1 ρgm v gm
2
F = −F −τ lat h − X m ρ pm F ; (3.32)
∂t ∂x ∂x
∂ ∂ p
ρ pm v pm F + β1 ρ pm v 2pm F = −X m ρ pm F ; (3.33
∂t ∂x

∂  2
v gm   v2 
ρ gm  E g + β1g F + ∂ ρ gm  E g + β2g gm v gm F −
∂t  2  ∂x  2 
  
 w g2  ; (3.34)

− ρ gm E g +
p
+ w g h = − ∂ pv gm F + qlat h +
 ρ gm 2   ∂x

+ ρ gm U V F − ( Xv g ) m ρ gm F + q pg ρ pm F

∂  v2  ∂  v2 
ρ pm  E p + β1p pm F + ρ pm  E p + β2p pm v pm F −
∂t  2  ∂x  2 
   
. (3.35)
 wp 
2

− ρ pm  E g + w p h = ( Xv p ) ρ pm F − q pm ρ pm F
 2  m
 

La sistemul de ecuaţii (8.1) – (8.6) trebuie adăugată ecuaţia de stare a gazului:

p = ρg R g Tg

precum şi relaţia dintre Ep şi Tp exprimată pentru qlat, τ , wg, wp, X etc.

lat

Sistemul de ecuaţii obţinut diferă de sistemul unidimensional doar prin prezenţa

coeficienţilor de neuniformitate a distribuţiei în secţiunea canalului încărcăturii, a vitezelor
48
fazei gazoase şi condensate .Să arătăm cum intră aceşti coeficienţi de neuniformitate în
expresiile care conţin forţa medie de interacţiune aerodinamică.
În cazul când rezistenţa aerodinamică a particulelor condensate variază după o bază

liniară de tipul X = B1 ( v g − v p ) , avem:

( Xv ) g m
= B1 β1 (v gm − v pm )v gm ;

( Xv ) p m = B1 β1 (v gm − v pm )v pm .

În catul unei legi pătratice a rezistenţei, de tipul X = B2 ( v g − v p ) , avem:

2

X m = B2 ( β1g v gm
2
+ β1p v 2pm − 2β1pg v gm v pm ) ;

( Xv ) g m (
= B2 β 2g v gm
2
+ β 2ppg v 2pm − 2 β 2pgg v gm v pm v gm ; )
( Xv p m ) = B (β 2 2
pgg 2
v gm + β 2p v 2pm − 2 β 2ppg v gm v pm )v pm .
Aici
1
β2ppg = ∫∫v
2
2 p v g dF ;
Fv pm v gm F
(3.36)
1
β = ∫∫v
pgg 2
2 2 g v p dF
Fv gm v pm F

şi în acest caz, atunci când β 1g = β 1p = β 1pg = β 1 şi β 2g = β 2p = β 2ppg = β 1pgg = β 2 , obţinem

expresii mult mai simple:
X m = B2 β1 ( v gm − v pm ) ;
2

( Xv ) g m = B2 β 2 ( v gm − v pm ) v gm ;
2

( Xv ) p m = B2 β 2 ( v gm − v pm ) v pm .
2

49
 Capitolul 4
7DISTRIBUŢIA PARAMETRILOR AMESTECULUI
BIFAZIC ÎN SECŢIUNEA TRANSVERSALĂ A
CANALULUI ÎNCĂRCĂTURII

4.1 OBSERVAŢII GENERALE

În capitolul precedent a fost obţinut un sistem de ecuaţii ale mişcării produselor de

ardere în canalul unei încărcături, sistem care permite să se calculeze valorile medii în
secţiunea canalului a parametrilor curentului dacă se impun condiţiile la limită şi iniţiale
corespunzătoare. Acest sistem este închis în cazul când sunt cunoscuţi coeficienţii β1 şi β2
care ţin seama de neuniformitatea distribuţiei vitezei curentului de gaze în secţiunea canalului.
Posibilitatea şi oportunitatea introducerii coeficienţilor de neuniformitate este
determinată de faptul că, în primul rând majoritatea parametrilor curentului (presiunea,
densitatea şi temperatura) variază, de obicei, foarte puţin în secţiunea canalului încărcăturii,
iar în al doilea rând, pentru majoritatea problemelor care prezintă interes din punct de vedere
practic, este caracteristică o variaţie relativ mică a coeficienţilor de neuniformitate de-a lungul
canalului.
În cazul general, coeficienţii de neuniformitate sunt funcţii de timp şi de coordonata
longitudinală măsurată pe direcţia axei canalului.
În majoritatea lucrărilor consacrate studiului mişcării produselor de ardere în camera
de ardere a motoarelor rachetă cu combustibil solid, închiderea problemei se realizează de
fapt cu ajutorul unei ipoteze simple: se presupune că toţi parametrii curentului de gaze,
inclusiv viteza, sunt repartizaţi uniform în secţiunea canalului. În acest caz β1 = β 2 = 1 .
O astfel de rezolvare este foarte aproximativă şi poate conduce, într-o serie de cazuri,
la erori considerabile.
Pentru determinarea coeficienţilor de neuniformitate este nevoi de date suplimentare
experimentale sau teoretice. În sursele publicate de fapt lipsesc orice date experimentale

50
referitoare la distribuţia parametrilor curentului în secţiunea transversală a canalului
încărcăturii. Există doar încercări limitate de modelare a unei astfel de scurgere.
La rezolvarea teoretică a acestei probleme, trebuie rezolvată, de regulă, o problemă
spaţială de scurgere a produselor de ardere în canal, reprezentată de un sistem de ecuaţii
diferenţiale cu derivate parţiale de cel puţin două argumente (în coordonate spaţiale). Datorită
faptului că rezolvarea completă a sistemului în condiţii limită complicate prezintă dificultăţi
foarte mari, într-o serie de cazuri practic imposibile, este raţional ca soluţionarea să fie
analizată şi dusă până la capăt pentru probleme de tip particular, care însă reflectă legile de
bază ale scurgerii.
În acest capitol vor fi folosite două metode.
În prima metodă, care este după natura ei şi o metodă de separare a variabilelor, se
examinează cazurile particulare de scurgere a gazelor în canalul încărcăturii pentru care există
similitudine a componentei logitudinale a vectorului viteză de-a lungul canalului. Vom
observa că principiul similitudinii este folosit pe scară largă în rezolvarea problemelor este
folosit pe scară largă în rezolvarea problemelor în stratul limită, în teoria jeturilor, în
scurgerile prin ţevi, iar în multe cazuri acest principiu este confirmat experimental.
A doua metodă se bazează pe aproximarea profilului vitezei cu o familie de curbe
depinzând de un singur parametru, care satisfac condiţiile la limită. Folosind ecuaţiile
gazodinamice, această metodă permite reducerea problemei la rezolvarea unor ecuaţii
diferenţiale obişnuite, fapt care permite să se determine variaţia de-a lungul canalului a
parametrului care caracterizează profilului vitezei, adică la rezolvarea problemei variaţiei
vitezei în lungul canalului.

4.2. VARIAŢIA PARAMETRILOR FAZEI GAZOASE ÎN SECŢIUNEA

TRANSVERSALĂ A CANALULUI

Să examinăm în primul rând scurgerea stabilizată, laminară, simetrică faţă de axă a

unui fluid vâscos, incompresibil printr-un canal cilindric cu pereţi penetrabili prin care
pătrunde un fluid cu viteza de injecţie w, scurgerea desfăşurându-se cu viteză constantă în
lungul canalului.
Cu toate că scurgerea laminară este un caz foarte specific, examinarea lui permite să se
obţină o imagine calitativă a fenomenului şi, ceea ce este foarte important, să se evalueze
influenţa relativă a forţelor inerţiale şi forţelor de frecare vâscoasă asupra formării profilului
vitezei într-un canal cu injecţia fluidului prin pereţi.
51
 Ipoteza incompresibilităţii nu impune practic nici o limitare folosirii rezultatelor
obţinute în acest paragraf, deoarece în condiţiile existente în motoarele rachetă cu combustibil
solid, datorită vitezelor relativ mici, densitatea gazului variază de-a lungul canalului din
încărcătură.
Forma cilindrică a canalului este una din cele mai răspândite la încărcăturile de
combustibil solid.
Cu toate că viteza de ardere variază de-a lungul canalului, neglijarea acestei variaţii
(de regulă relativ mică) trebuie considerată în primă aproximaţie mică.
Această scurgere poate fi exprimată într-un sistem de coordonate cilindrice, prin
următorul sistem Navier-Stockes:

 ∂rv ∂rv
 x
+ r
= 0;
 ∂x ∂r
 ∂v x ∂v x 1 ∂p  ∂ 2 v x 1 ∂  ∂v x  
v
 x + v r = − + υ  2 + r  ; (4.1)
 ∂ x ∂ r ρ ∂ r  ∂ x r ∂ r  ∂ r 
 ∂v r ∂v 1 ∂p ∂ v2
∂  1 ∂rvr  
v x + vr r = − + υ  2r +   .
 ∂x ∂r ρ ∂r  ∂ x ∂ r  r ∂ r 
Rezolvarea acestui sistem trebuie să satisfacă următoarele condiţii la limită:
− pe axa canalului ( pentru r = 0) :
 v x = v ax ;

 v r = 0.
− pe peretele canalului ( pentru r = r ) : (4.2)
 k

 v x = 0;

 v r = − w.
Vom presupune că expresia componentei axiale a vitezei poate fi prezentată sub
următoarea formă:
v x = ϕ( r )v ax . (4.3)
vax – viteza de-a lungul axei, care este funcţie numai de coordonata longitudinală x;
 ϕ( r ) - funcţie adimensională de raza r;
Vom demonstra că în condiţiile problemei pe care o studiem putem exprima şi
componenta radială sub forma:
rv r = −ψ ( r ) rk w . (4.4)
 ψ( r ) - funcţie adimensională de raza r;
Expresia (4.4) rezultă din relaţia (4.3), din ecuaţia de continuitate (4.1) şi din condiţiile
la limită. Într-adevăr, introducând expresia (4.3) în ecuaţia de continuitate şi integrând în
raport cu r, în limitele de la r = 0 până la r obţinem:
52
 r
dv ax
− rv r =
dx ∫ rϕ( r ) dr .
0

În particular, pentru r = rk , obţinem:

rk
dv
− rk w = ax
dx ∫ rϕ( r ) dr .
0

Tocmai din aceste două ultime expresii rezultă posibilitatea exprimării lui vr sub forma
expresiei (4.4).
După cum se va vedea în cele ce urmează, expresiile de tipul (4.3) şi (4.4) satisfac într-
adevăr, în condiţiile problemei noastre, sistemul de ecuaţii Navier-Stockes (4.1) şi condiţiile
la limită (4.2).
Pentru uşurinţa expunerii următoare să trecem la variabile adimensionale:
x = x rk ;

r = r rk ; η =r2;

vx = vx w ;

vr = v r w ;
v ax = v ax w ;

p = p ( ρw 2 ) .

Să introducem de asemenea numărul lui Reynolds determinat din viteza de injecţie

Re w = wrk υ . În cele ce urmeză vom folosi mărimea de vâscozitate adimensională:

υ = 1 Re w .

Astfel, sistemul (4.1) poate fi pus sub următoarea formă adimensională:

 ∂v ∂r v r
 x +2 = 0;
 ∂x ∂η
 ∂v ∂v x ∂p  ∂ 2vx ∂  ∂v x  
v
 x
x
+ 2( r v r ) = − + υ  2 + 4 η  ; (4.5)
 ∂ x ∂ η ∂ x  ∂ x ∂ η  ∂ η 
 v ∂r v ∂  ( r vr )  ∂ v ∂ ( r vr ) 
2
∂p 2 2
 x r
+  =− + υ  2r + 2 .
 2η ∂x ∂η  2η  ∂η  ∂x ∂η 2 

Pentru acest sistem, condiţiile la limită (4.2) pot fi scrise în următoarea formă
adimensională:

53
  − pe axa canalului( pentruη = 0 ) :
 v x = v ax ( x ) ;

 v r = 0.
 − pe peretelecanalului( pentruη = 1) : (4.6)

 v x = 0;

 v r = − 1.
Să aducem la o formă adimensională şi expresiile (4.3) şi (4.4).
v x = ϕ(η ) v ax ( x ) ; (4.7)
r v r = −ψ (η ) . (4.8)
Ţinând seama de expresiile (4.7) şi (4.8), sistemul (4.5) poate fi adus la următoarea
formă:
 dv ax dψ
ϕ −2 = 0;
 d x d η
 2 dv ax dϕ ∂p  d 2 v ax d  dϕ  
 ϕ v ax − 2ψ v ax = − + υ  + 4 v ax η  ; (4.9)
 dx d η ∂ x  d x 2
d η  d η 
 d ψ 2  ∂p d ψ
2

   = − − 2υ .
 dη  2η  ∂η dη 2

Din prima ecuaţie a sistemului (2.9) rezultă că derivata dv ax dx nu depinde de

argumentul x , adică:
dv ax dx = const. = C şi d 2 v ax d x 2 = 0 . (4.10)
De aici rezultă că viteza adimensională pe axa canalului v ( x ) variază liniar de-a
lungul canalului:
v ax ( x ) = Cx . (4.11)
Fără a influenţa generalizarea expunerii ulterioare se presupune aici pentru
simplificare că originea coordonatelor (secţiunea pentru care avem x = 0 ) coincide cu
secţiunea pentru care v ax = 0 .
Ţinând seama de egalitatea (4.10), excludem variabila ϕ din a doua şi a treia ecuaţie
a sistemului (4.9). Obţinem:

54
  2 dψ
ϕ = ;
 C dη
 v  dψ  2 d 2ψ  ∂p d  ∂ 2ψ 
 4 ax

 dη   − ψ  = − + 8υ v ax η ; (4.12)
 C 
  d η 2

 ∂x d η  ∂η
2

 d ψ 2  ∂p d 2ψ
   = − − 2υ .
 dη  2η  ∂η dη 2

Din a treia ecuaţie a acestui sistem rezultă că derivata ∂p ∂η nu depinde de

coordonata x , adică:
∂2 p
=0 .
∂η∂x

Ţinând seama de această egalitate şi diferenţiind a doua ecuaţie a sistemuluin (4.12) în

raport cu η obţinem următoarea ecuaţie diferenţială obişnuită:
ψ 'ψ ' '−ψψ ' ' ' = −υ ⋅ 2C ⋅ (ηψ' ') ' ' . (4.13)
Condiţiile la limită pentru care trebuie rezolvată ecuaţia au următorul aspect:
ψ ( 0) = 0 ; ψ(1) =1 ; ψ(1) = 0 . (4.14)
Din prima ecuaţie a sistemului (4.12) putem obţine expresia constantei C:
C = 2ψ ' ( 0 ) . (4.15)
Expresia (4.15) poate fi folosită pentru calculul vitezei adimensionale de-a lungul
canalului după formula (4.11).
Din prima ecuaţie a sistemului (4.12) şi din egalitatea (4.15) obţinem expresia pentru
funcţia ϕ prin intermediul funcţiei ψ :
ψ ' (η )
ϕ(η ) = . (4.16)
ψ ( 0)
Aşadar problema determinării valorilor adimensionale ale componentelor
longitudinale şi radiale ale vectorului viteză a fost redusă la rezolvarea ecuaţiei diferenţiale
obişnuite (4.13), cu condiţiile la limită (4.14).
Trebuie remarcat faptul că trei condiţii la limită sunt insuficiente pentru obţinerea unei
soluţii unice. O soluţie unică poate fi obţinută în cazul particular: υ = 0 ( Re = ∞) . Ecuaţia
(4.13) se reduce la ecuaţia modificată:
ψ'ψ' '−ψψ ' ' ' = 0 , (4.17)
care corespunde scurgerii unui fluid nevâscos şi care are, pentru condiţiile la limită
(4.14), următoarea soluţie simplă:
π 
ψ (η ) = sin  η  . (4.18)
2 

55
 Ecuaţia (4.13) este o ecuaţie neliniară, cu condiţii la limită la ambele extremităţi ale
intervalului de integrare. Ecuaţia are un coeficient extrem de mic al derivatei de ordin superior
( υ = 10 −5 ÷10 −4 ).
Toate aceste particularităţi conduc pe timpul rezolvării ecuaţiei, la dificultăţi practic de
neînlăturat chiar atunci când se foloseşte computerul. Datorită acestui fapt, este raţional să
examinăm soluţia particulară corespunzătoare cazului când funcţia ψ(η) poate fi descompusă
în serie după puterile parametrului υ .
ψ (η ) = ψ 0 (η ) + υ ψ 1 (η ) + υ 2ψ 2 (η ) +  , (4.19)

funcţiile ψ 0 (η) , ψ 1 (η ) , ψ 2 (η ) trebuind să satisfacă următoarele condiţii limită:

ψ 0 ( 0 ) = 0; ψ 1 (1) = 1; ψ ' 0 (1) = 0;

 (4.20)
ψ i ( 0) = ψ i (1) = ψ 'i (1) = 0; ( i = 1,2,).
În mod analog cu seria (4.20), constanta C o vom căuta de asemenea sub forma unei
serii după puterile parametrului υ :
C = C 0 + υ C1 + υ 2 C 2 +  . (4.21)
Introducând seriile care exprimă ψ(η) (4.19) şi C (4.21) în ecuaţia iniţială (4.13) şi
egalând coeficienţii puterilor egale ale parametrului υ obţinem următorul sistem recurent de
ecuaţii:
ψ ' 0 ψ ' ' 0 −ψ 0ψ ' ' ' 0 = 0 ; (4.22)
ψ '0 ψ ' '1 +ψ '1 ψ ' '0 −ψ 0ψ ' '1 −ψ1ψ ' ' '0 = 2C0 (η ψ' '0 ) ' ' ; (4.23)

ψ '1 ψ ' ' 2 +ψ ' 2 ψ ' ' 2 −ψ 1ψ ' ' ' 2 −ψ 2ψ ' ' '1 = 2[ C 0 (η ψ' '1 ) ' '+ C1 (η ψ' ' 0 ) ] , (4.24)
şi aşa mai departe. Particularitatea acestor ecuaţii constă în faptul că ordinul lor de
mărime este cu o unitate mai mic decât ordinul ecuaţiei iniţiale (4.13), datorită cărui fapt
condiţiile la limită (4.14) sunt suficiente pentru obţinerea unei soluţii unice.
Pentru determinarea constantelor C 0 , C i ( i = 1, 2, ) pentru a fi folosită prima
ecuaţie a sistemului (4.12):
Cϕ = 2ψ' . (4.25)
Să dezvoltăm şi funcţia ϕ(η) în serie după puterile parametrului υ:
ϕ (η ) = ϕ0 (η ) + υ ϕ1 (η ) + υ 2ϕ 2 (η ) +  , (4.26)
aici, datorită condiţiei la limită ϕ( 0 ) =1 , la o valoare arbitrară a parametrului υ ,
trebuie să fie satisfăcute următoarele condiţii la limită:
ϕ 0 ( 0) = 1 ; ϕi ( 0 ) = 0 ; i =1,2,  . (4.27)
Introducând în ecuaţia (4.25) expresiile (4.26), (4.21) şi (4.15) şi egalând coeficienţii
puterilor egale ale lui υ obţinem următoarele ecuaţii:
56
 C 0ϕ0 (η ) = 2ψ ' 0 (η ) ; (4.28)
C 0ϕ1 (η ) + C1ϕ0 (η ) = 2ψ 1 (η ) ;(4.29)
C 0ϕ2 (η ) + C1ϕ1 (η ) + C 2ϕ0 (η ) = 2ψ ' 2 (η ) , (4.30)
şi aşa mai de parte.
Luând în aceste ecuaţii η = 0 şi ţinând seama de condiţiile la limită (4.27) obţinem
următoarele expresii pentru C0, Ci ( i = 1,2,) :
C 0 = 2ψ ' 0 ( 0 ) ; C1 = 2ψ '1 ( 0) ; C 0 = 2ψ ' 0 ( 0)  . (4.31)
După rezolvarea ecuaţiilor (4.22), (4.28) şi (4.31) obţinem:
π 
ψ 0 (η ) = sin  η  ; C0 = π ; (4.32)
2 
2ψ ' 0 (η ) π 
ϕ 0 (η ) = = cos η  . (4.33)
C0 2 
În mod analog pot fi determinaţi şi ceilalţi termeni ai seriilor. Pentru scopurile noastre
însă, ţinând seama că parametrul υ este mic, este suficient să ne limităm la primii doi
termeni ai acestor termeni:
π 
ψ (η ) = sin  η  + υ ψ 1 (η ) +  ;
2 
(4.34)
π 
ϕ(η ) = cos  η  + υ ϕ1 (η + ) ; (4.35)
2 
C = π + 2υψ' 0 + = 3,14 + 3,36υ + . (4.36)
Să determinăm viteza medie în secţiune:
l
1 2v ax 1 2v ax
vm =
F ∫F ∫v x dF = vax ∫0 ϕ(η ) dη = C ∫0 ψ ' (η ) dη = C . (4.37)

De aici rezultă:
v ax C π
= = + υ ψ '1 ( 0 ) +  = 1,57 + 1,68υ +  . (4.38)
vm 2 2

Să calculăm coeficienţii care stabilesc neuniformitatea distribuţiei componentei

logitudinale a vectorului viteză vx în secţiunea canalului:
2 1
1  v ax  1
β = 2 ∫F ∫v dF =  v m  ∫ ϕ (η ) dη = ∫ [ψ ' (η ) ] dη ;
g 2 2 2
1 x (4.39)
vm F  0 0

31
1  v ax  1
β = 3 ∫F ∫v dF =  vm  ∫ ϕ (η ) dη = ∫ [ψ ' (η ) ] dη .
g 3 3 3
2 x (4.40)
vm F  0 0

57
 Limitându-ne doar la primii doi termeni ai seriei, calculăm valorile coeficienţilor β1
şi β2 :

π2 
1 1
8 π 
β = ∫ [ψ '0 (η ) + υ ψ '1 (η ) + ] dη = 1 + υ ∫ co s η ψ '1 (η ) dη +  =
g 2
1
0
8  π 0 2   (4.41)

= 1,23⋅ ( 1 + 0,1 3υ + ) ;

π2 
1 1
9 π 
β = ∫ [ψ '0 (η ) + υ ψ '1 (η ) + ] dη = 1 + υ ∫ co s2  η ψ '1 (η ) dη +  =
g 3
2
0
6  20 2   (4.42)

= 1,6 4⋅ ( 1 + 0,4 6υ + ) ;
Determinăm acum distribuţia presiunii de-a lungul canalului. Făcând câteva
transformări mici scriem a doua ecuaţie a sistemului (4.12) pentru o valoare fixă a variabilei
η(η = 0 ) obţinem pentru axa canalului ecuaţia lui Bernouli:
v ax2
p = p ax x =0
− + O (υ ) . (4.43)
2
Distribuţia presiunii în secţiunea transversală a canalului poate fi obţinută prin
integrarea celei de-a treia ecuaţii a sistemului (4.12) în raport cu variabila η , pentru o valoare
fixă a variabilei x . Cu precizie până la termenii de ordinul întâi în raport cu parametrul mic
υ , obţinem:
π 
 η
sin  2 
2

 2  , (4.44)
 
p = p ax −   +υξ (η) + 
2

unde
π 
sin  η 
π   2  ψ (η ) . (4.45)
ξ (η ) = 1 − cos  η  −
η
1
2 
Expresia (4.45) permite să determine valoarea medie a presiunii în secţiune:

1
1
pm =
F ∫ ∫pdF = ∫ pdη = p ax − 0,49 +1,03υ + .
F 0
(4.46)

Mai intuitivă însă este expresia (4.47) scrisă în mărimi dimensionale:

ρ w2
pm = pa x− ( 0,8 9 − 82,0 υ6 + ) . (4.47)
2
Determinăm valoarea tensiunii de frecare pe peretele canalului:

58
  ∂v ∂v 
τ lat = −τ xr = µ x + r  =
 ∂r ∂x  r =r
r =rk
k

µv ax  d  π  
=− 2r cos  η  + υ ϕ1 (η ) +  = (4.48)
rk  dη   2   r =rk
πv ax π 2 vm
=µ + = µ +
rk 2 rk

Din aprecierile făcute mai sus, rezultă că influenţa vâscozităţii asupra profilului vitezei
curentului în canalul unei încărcături de motor de rachetă cu combustibil solid este extrem de
mică şi poate fi neglijată. Formarea profilului vitezei este influenţat în mod hotărâtor de
forţele de interacţiune care apar la accelerarea curentului de-a lungul canalului şi care sunt
determinate de existenţa unui aport de gaze distribuit prin pereţii canalului; influenţa
vâscozităţii se manifestă de fapt doar lângă peretele canalului unde componenta longitudinală
a vectorului viteză este nulă.

4.3 DISTRIBUŢIA PARAMETRILOR FAZEI CONDENSATE ÎN

SECŢIUNEA TRANSVERSALĂ A CANALULUI ÎNCĂRCĂTURII

Să determinăm în formă finală: profilele componentelor logitudinale şi radiale ale

vectorului viteză a fazei condensate într-un canal cu aport de gaze distribuit de-a lungul lui,
distribuţia fazei condensate în secţiunea canalului şi coeficienţii de neuniformitate a
distribuţiei vitezei fazei condensate în secţiunea canalului. Aceşti coeficienţi au fost introduşi
mai sus, în ecuaţiile cvasiunidimensionale de mişcare a amestecului bifazic.
Presupunem următoarele:
1. Mişcarea fazei gazoase este exprimată prin relaţii la fel ca pentru cazul scurgerii
unui fluid incompresibil într-un canal lung cilindric simetric faţă de o axă şi cu aport de gaze
uniform de-a lungul lui; profilele componentelor vectorului viteză sunt similare ca în cazul
curgerii unui gaz pur; influenţa vâscozităţii gazului asupra câmpului vitezelor este neglijabil
de mică. Astfel avem:
π 
v gx = πx cos  r 2  ; (4.49)
 2 
π 
r v gr = − sin  r 2  . (4.50)
2 

Aici v g = v g ; v g = v g wg ; v g şi v g - componenta longitudinală şi cea radială a

x x r r x r

vectorului viteză a fazei gazoase; wg – viteza de injecţie a fazei gazoase în canalul

59
încărcăturii; x = x rk ; r = r rk ; x şi r – coordonata longitudinală şi cea radială, rk – raza
canalului.
2. Legea de variaţie a rezistenţei particulelor condensate este cea liniară. Ecuaţiile
mişcării particulelor condensate au următorul aspect:
dv px
Stk = v gx − v px ; (4.51)
dt
dv pr
Stk = v gr − v pr ; (4.52)
dt
dx
= v px ; (4.53)
dt
dr
= v pr . (4.54)
dt
kpw g δ 2
Aici t = tw g / rk ; t – timpul, Stk = f - numărul lui Stockes; ρpc - densitatea
18 µ g rk

fazei condensate; µg - vâscozitatea gazului; f – coeficient de corecţie care ţine seama de

faptul că legea de variaţie a rezistenţei diferă de legea lui Stockes; v p = v p / wg , v p = v p / w g .

x x r r

3. Numărul Stockes este destul de mic (Stk << 1) . Se poate aplica metoda dezvoltării
în serie după parametrul Stk; mai mult decât atât, ne putem limita doar la termenii de ordinul
1 în raport cu numărul Stk*).
4. Nu se ţine seama de influenţa fazei condensate asupra fazei gazoase.
5. Compoziţia fazei condensate este monodispersă.
Condiţiile limită au următorul aspect pentru t = 0 (particula se află pe peretele
canalului x = x1 ; r = 1 ) sunt:
v gx = 0 ; v gr = −1 ; v px = v pr = 0 . (4.55)
Ecuaţiile (4.51) şi (4.52) sunt ecuaţii diferenţiale liniare de ordinul 1. În conformitate
cu teoria generală a ecuaţiilor din această clasă, soluţia lor are următorul aspect:
 dv gx 
v px = C1 exp ( − t Stk ) +  v gx − Stk ; (4.56)
 dt 
 

 dv gr 
v pr = C 2 exp ( − t Stk ) +  v gr − Stk ; (4.57)
 dt 
 

Primii termeni din partea dreaptă a acestor expresii sunt soluţiile generale ale
ecuaţiilor omogene, corespunzând ecuaţiilor iniţiale neomogene (4.51) şi (4.52). Ceilalţi
termeni din partea dreaptă a expresiilor (4.56) şi (4.57) sunt soluţiile particulare ale ecuaţiilor

*)
Cu toate că se omit termenii de ordin mai mare decât 1, pentru simplificarea scrierii se va folosi semnul de
egalitate deşi, strict vorbind, ar trebui pus semnul de egalitate aproximativă.
60
neomogene iniţiale obţinute prin cunoscuta metodă de dezvoltare în serie după criteriile
parametrului Stk, cu precizia mergând până la termenii de ordinul 1 în raport cu acest
parametru.
Să scriem expresia derivatelor componentelor vectorului viteză al fazei gazoase, în
raport cu argumentul t:

 dv gx ∂ v gx  dx  ∂ v gx  dr 
=   +   = π x;
2

 dt ∂ x  dt  g ∂ r  dt  g

 2 π 2  
 r sin  r  (4.58)
 d v g ∂ v g  dx  ∂ v g  d r  1 π
r x

=   +   = −  sin( π r ) +
2  2  .
 dt ∂ x  dt  g ∂ r  dt  g r 2 r2 
  
  
La deducerea acestor expresii s-au folosit (4.49) şi (4.50) pentru componentele
vectorului viteză al fazei gazoase, precum şi relaţiile cinematice:
 dx   dr 
 = v g şi   = vg .
x r
 (4.59)
 dt  g  dt  g

Folosind condiţiile limită (4.55) vom determina constantele arbitrare C1 şi C2 care intră
în expresiile (4.56) şi (4.57). Astfel obţinem:
C1 = Stk π 2 x1 şi C 2 = 1 − Stk .
Aşadar:
π 
v px = Stk π 2 x1 exp ( − t Stk ) + πx cos  r 2  − Stk π 2 x ; (4.60)
2 
π   π 
sin  r 2  sin 2  r 2 
1 π
v r
p = (1 −Stk ) exp ( −t Stk ) −  2  −Stk (
 sin πr +
2
)  2 
. (4.61)
r r 2 r2 
 
 

După cum se vede din expresiile obţinute, pentru Stk → 0 avem v p → v g şi v p → v g

x x x x

adică tendinţa amestecului bifazic este către o mişcare echilibrată. Termenii secunzi ai
părţilor din dreapta ale ecuaţiilor (4.60) şi (4.61) nu sunt altceva decât componentele vitezei în
mişcarea echilibrată. Ceilalţi termeni sunt corecţiile vitezei în mişcarea echilibrată. Suma
formată din termenii secunzi şi terţi exprimă aşa-numita mişcare de „transport” a fazei
condensate. Primii termeni din părţile din dreapta ale ecuaţiilor (4.60) şi (4.61) caracterizează
aşa-numita mişcare „proprie” a fazei condensate, care depinde de condiţiile limită şi este o
mişcare amortizată după o lege exponenţială. Intensitatea amortizării este determinată de
parametrul Stk.

61
 Să găsim acum relaţia dintre x , r şi x1 , adică să stabilim ecuaţia traiectoriei unei
particule condensate.
În mişcarea echilibrată (adică în mişcarea cu viteza fazei gazoase), traiectoria unei
particule se determină uşor prin integrarea ecuaţiilor (4.59), ţinându-se seama de expresiile
(4.49) şi (4.50). Astfel avem:
π 
x1 = x g sin  rg2  . (4.62)
2 
Integrăm ecuaţiile (4.60) şi (4.61) ţinând seama de relaţia (4.59):

x p = [ C1 '− S tCk1 e x ( −p t S t )k] + ( x g − S tvkgx ) ; (4.63)

rp = [ C2 '− S tCk2 e x ( −p t S t )k] + ( rg − S tvkgx ) . (4.64)

Folosind condiţiile limită (8.14) şi presupunând că traiectoriile particulei condensate

în mişcarea echilibrată şi neechilibrată pornesc din acelaşi punct iniţial de pe peretele
canalului, ajungem la următoarele relaţii:
x = Stk 2πx1 exp ( − t / Stk ) + x g − Stk v gx ; (4.65)

r = −Stk 2 − Stk (1 - Stk ) exp ( − t / Stk ) + rg − Stk v gx ; (4.66)

Păstrând în aceste expresii numai termenii de gradul 1 în raport cu parametrul Stk,
obţinem:
π 
x g = x + Stk πx cos  r 2  ; (4.67)
2 
 π 
 sin  r 2 
rg = r +Stk exp ( - t Stk ) − 2 
(4.68)
 r 
 
 

Introducând x g şi rg în expresia (4.62), obţinem cu o precizie până la termenii de

gradul 1 în raport cu Stk, ecuaţia traiectoriei particulei condensate care exprimă relaţia dintre
coordonatele x , r şi condiţia iniţială x1
π  π
x1 = x sin  r 2  + Stk x B( r ) , (4.69)
2  2

unde
π 
B( r ) = 2 cos  r 2 r exp ( − t Stk ) .
2 

Să observăm că expresia (4.69) permite omiterea parametrului x1 din formula pentru

componenta longitudinală a vectorului viteză pentru faza condensată:

62
 
 π   π   
2

v px = πx cos  r 2  − Stk π 1 − sin  r 2  exp ( − t Stk )   . (4.70)
 
 2    2   

Am obţinut astfel expresiile finale ale componentelor vectorului viteză pentru faza
condensată (4.70) şi (4.61) ca funcţii de coordonatele x , r , de parametrul Stk şi de timpul
t care figurează la exponent. Timpul poate fi exclus în principal prin folosirea rezultatelor
integrării ultimei relaţii cinematice (4.54). În cazul de faţă însă nu este posibilă obţinerea unui
x
rezultat mai simplu. Având însă în vedere faptul că relaţia pentru v p - care prezintă interesul
maxim timpul intră într-un termen care are deja parametrul Stk şi rolul termenului exponenţial
scade mult odată cu scăderea valorii lui Stk, putem folosi în cazul de faţă ca timp t timpul
de la mişcarea echilibrată. Pentru aceasta integrăm cea dea doua ecuaţie cinematică (4.59).
Astfel obţinem:
r2
dr 2 4 π 
t = −2 ∫ = − ln tg  r 2 
π  π  2 . (4.71)
1
sin  r 2 
2 
Din examinarea acestei relaţii rezultă că există o legătură univocă între t şi r .
Să găsim acum distribuţia densităţii fazei condensate în secţiunea tranvesrală a
canalului încărcăturii. Să considerăm un tub din curentul fazei condensate care are unul din
capete pe suprafaţa de ardere a canalului, în secţiunea cu coordonata x1 , iar celălalt capăt
este determinat de o secţiune oarecare a canalului de coordonată x . Condiţia egalităţii
debitelor prin tubul care corespunde în canalul încărcăturii, în aceste două secţiuni, se scrie în
modul următor:
dx 1 ⋅ 2πrk m p = 2πrdr ρ p v px . (4.72)
De aici rezultă că pentru un anumit x avem:
wr 2 dx
ρp = p = x . (4.73)
m p v p dr 2

Aici:
wg = m g ρg - viteza de injecţie a fazei gazoase în canalul încărcăturii;
ρ g = p ( R g Tg ) - densitatea fazei gazoase;

p – presiunea în motor;
mg şi m p - vitezele de masă cu care pătrunde faza gazoasă şi cea condensată în
canal;
m g + m p = ρcomb u - viteza de masă a arderii combustibilului solid;
u – viteza liniară de ardere.

63
 Pentru o anumită secţiune caracterizată de coordonata x , derivata dx1 dr 2 poate fi
calculată prin diferenţierea expresiei (4.69) pentru x = const . :
dx1 π   π 2  dB ( r ) 
= x cos r  + Stk . (4.74)
dr 2
2  2  dr 2 

Astfel, distribuţia densităţii faze condensate în secţiunea transversală a canalului

încărcăturii, în cazul unui canal cu axă de simetrie, se poate exprima prin următoarea relaţie:
π  dB ( r )
cos r 2  + Stk
2  dr 2
ρp = . (4.75)
π 2   π 2  
cos r  − Stkπ 1 − sin  r  exp( − t Stk ) 
2   2  
Relaţia pentru profilul componentei logitudinale a vitezei de masă condensate are
următorul aspect:
 π  dB ( r ) 
ρ p v px = πx cos  r 2  + Stk . (4.76)
 2  dr 2 

Să determinăm acum valoarea medie în secţiunea transversală a canalului, a

componentei logitudinale a vitezei de masă a fazei condensate:
1
(ρ p v x
)
p m = ∫ ρ p v px dr 2 = 2 x + Stk B ( r ) r =0 = 2 x
r =1
(4.77)
0

Acest rezultat era de aşteptat deoarece este evident că debitul de masă prin orice
secţiune transversală este egal cu aportul corespunzător de masă de la suprafaţa de ardere a
canalului încărcăturii, care nu este influenţat de faptul că curentul bifazic nu este echilibrat.
Valoarea medie în secţiunea încărcăturii canalului a componentei logitudinale a vitezei
fazei condensate este egală cu:
1
 1 π 2  
(v )
x
p m = ∫ v dr = 2 x − Stk π x 1 + ∫ sin  r  ⋅ exp ( − t Stk ) dr 2  .
x
p
2 2

0  0 2  
Este uşor să ne convingem că această din urmă integrală are ordinul numărului Stk.
Aceasta înseamnă că putem scrie, cu precizie doar până la termenii de ordinul 1 în raport cu
numărul Stk, are următoarea relaţie:
(v )
x
p m = x ( 2 − Stk π 2 ) . (4.78)
Să introducem densitatea medie în secţiune a fazei condensate, cu ajutorul relaţiei
următoare:
(ρ v ) x
π2
(ρ ) = p p m
=
2x
= 1+ Stk .
p m
(v ) x
p m (
x 2 − Stkπ 2 ) 2
(4.79)

Folosind expresiile (4.70) şi (4.76), calculăm integrala:

64
  π 2   dB ( r ) π
1 1

∫ ρ p (v p ) dr = ∫ πx cos 
2 
x 2 2 2
r  + Stk  2
cos  r 2  −
0 0  2   dr 2 
(4.80)
π  π  π 
− π cos  r 2  + π cos  r 2  sin  r 2 ⋅ exp ( − t Stk ) dr 2
2  2  2 

În calculul acestei integrale trebuie să avem în vedere:

dB ( r )
r =1
π 2  2 π 2  π π 2  2
1 1

∫0 dr 2 cos  2 r dr = B( r ) cos  2 r  r =0 − ∫0 B( r ) 2 sin  2 r dr . (4.81)

În această expresie, primul termen din partea dreaptă este nul iar al doilea termen are
ordinul numărului Stk. Acelaşi ordin îl are şi integrala din ultimul termen al expresiei (4.81).
Ţinând seama de aceasta, obţinem cu o precizie până la termenii de ordinul 1 în raport cu Stk:
1

∫ ρ (v )
1 2 2
p
x 2
p dr 2 = π x (1 − 4Stk ) . (4.82)
0
2

Să calculăm acum unul din coeficienţii de neuniformitate ai distribuţiei componentei

axiale a vitezei fazei condensate în secţiunea transversale a canalului încărcăturii:
1
π 2 x 2 (1 − 4Stk ) π2  π 2 
∫ ρ p ( v p ) dr =
1 2
β1p = x 2
= 1 − Stk  − 4 
( ρ ) (v )
p m
x 2
p m 0
 π
8 x 2 1 −
2

Stk 
8   2  . (4.83)
 2 
În mod analog se poate calcula şi celălalt coeficient de neuniformitate:
4 2 3 3 
π x 1 − π 2Stk 
1
π2  π2 
∫ ρ p (v )
1 x 3 3  4 
β 2p = dr 2 = = 1 + Stk  . (4.84)
( ρ ) (v )
p m
x 3
p m 0
p
 π2
8 x 1 −
3 
Stk 
2
8  4 
 2 

65
 Capitolul 5
REZOLVAREA NUMERICĂ A ECUAŢIILOR DE
CURGERE BIFAZICĂ ÎN MOTOARELE RACETĂ CU
COMBUSTIBIL SOLID

5.1. INTRODUCERE

Dinamica curgerilor din interiorul motoarelor rachetă cu combustibil solid este foarte
complexă. Arderea combustibilului solid are loc pe o suprafaţă subţire de temperatură ridicată
ce desparte combustibilul şi cavitatea principală prin care are loc scurgerea gazelor. Această
suprafaţă evoluează odată cu arderea combustibilului. Mai mult, curgerea produselor de
ardere atât în camera de ardere cât şi prin ajutaj este una la viteză înaltă, temperatură înaltă,
turbulentă, în care produsele de ardere se găsesc în stări de agregare diferite şi reacţionează
chimic pe timpul curgerii.
În scopul controlării vitezei de ardere a combustibilului în multe cazuri se adaugă
particule inerte în reţeta combustibilului. În schimb aceste particule pot avea efecte negative
asupra funcţionării motorului rachetă, cauzează eroziuni excesive a ajutajului, alterează
impulsul specific şi produc efectul de astupare al motorului rachetă.
Metodele numerice moderne sunt unelte foarte puternice atât pentru determinarea
caracteristicilor mişcării produselor de ardere în motoarele rachetă cât şi în proiectare şi
optimizarea soluţiilor tehnice.
În exemplele recente de modelare a curgerilor în motoarele rachetă cu combustibil
solid sunt incluse şi studiile făcute de Daniel şi colaboratorii, [10], Orbekk [11].
În acest paragraf vom descrie şi dezvolta o metodă numerică de tip predictor-corector
bazată pe o reţea paralelă aplicată curgerii axial simetrice în motoarele rachetă cu combustibil
solid.
Mişcarea cuplului gaz fază condensată este descrisă cu ajutorul modelului lui Euler.
Ecuaţiile diferenţiale cu derivate parţiale ce descriu curgerea vor fi scrise sub formă
conservativă, iar rezolvarea lor numerică se va baza pe o schemă cu volume finite centrată de
tip upwind aplicată pe o reţea formată din celule de tip patrulater. Injecţia de gaz şi particule
dinspre suprafaţa de ardere către interiorul canalului încărcăturii este formulată ca o problemă
Riemann şi este rezolvată cu ajutorul unei scheme iterative. În acest paragraf facem o trecere

66
în revistă a ecuaţiilor ce descriu mişcarea bifazică axial simetrică. Acestea sunt ecuaţii
diferenţiale cu derivate parţiale de tip hiperbolic şi degenerat. Apoi vom descrie mecanismul
de rezolvare a acestora cu ajutorul metodei numerice bazate pe o reţea paralelă de volume
finite. Iar în final sunt descrise rezultatele numerice obţinute şi capabilitatea acestei metode de
a descrie mişcarea produselor de ardere în motoarele rachetă cu combustibil solid.

5.2. FORMA CONSERVATIVĂ A ECUAŢIILOR DE MIŞCARE

5.2.1 MODELUL EULER PENTRU CURGEREA BIFAZICĂ

Pentru descrierea mişcării atât a fazei gazoase cât şi a fazei condensate folosim
modelul Euler. Considerăm faza gazoasă ca fiind un amestec de gaze compresibile şi fără
vâscozitate. Presupunem că particulele condensate au dimensiuni foarte mici iar densitatea lor

este mare în raport cu cea a gazului ( ρ p ρ ≈ 10 . Volumul ocupat de faza condensată îl

3

considerăm ca fiind foarte mic în raport cu volumul ocupat de faza gazoasă raportat la
unitatea de volum de amestec gaz-particule condensate. În continuare considerăm că faza
condensată are volum neglijabil şi este dispersă (nu există interacţiuni între particule). În
schimb există o puternică interacţiune între particulele grele de fază condensată şi gaz
concretizată prin schimb de cantitate de mişcare între faze. Transferul termic între faze are loc
numai la temperaturi diferite între faze.
Setul de ecuaţii care guvernează mişcarea amestecului bifazic în coordonate cilindrice
se poate scrie sub forma următoare:
∂U ∂Fr ∂Fz S
+ + + = P, (5.1)
∂t ∂r ∂z r
unde U reprezintă vectorul variabilelor conservative.
[
U = ρ, ρv r , ρv z , E , σ p , σ p u r , σ p u z , E p ] T
, (5.2)

unde σp este concentraţia masică a particulelor condensate, v r şi v z sunt


componentele radiale şi axiale ale vitezei gazului v , u r şi u z sunt componentele radiale şi

axiale ale vitezei particulei u , iar E şi Ep reprezintă energia totală pe unitatea de volum
pentru gaz şi pentru faza condensată.

Vectorii F = [ Fr , Fz ] reprezintă vectorul flux cu cele două componente pe cele două
direcţii r şi z:
67
  ρ vr   ρ vz 
 2  ρv v 
ρ
 r v + p   r z 
 ρ vr v z   ρ v z2 + p 
   
v
 r ( E + p )  v
 z ( E + p ) 
Fr =  , F =
σ pur  z σ puz 
(5.3)
   
 σ p u r2  σ pur u z 
   2 
σ p u r u z  σ pu z 
   
u E
 r p  u E
 z p 
Vectorii S şi P sunt vectorii sursă datoraţi curgerii asimetrice din punct de vedere
geometric şi respectiv interacţiunii gaz-particule.

[
S = ρv r , ρv r2 , ρv r v z , v r ( E + p ), σ p u r , σ p u r2 , σ p u r u z , u r E p ] T
, (5.4)

 0 
 σp 
 − ( vr − u r ) f ( ReP ) 
 τv 
 σ 
 −
p
( v z − u z ) f ( ReP ) 
τv
 
σ σ c
−
 τv
p   
( v − u ) ⋅ uf ( ReP ) − p p
(T − T p ) f ( ReP ) 
τT
P=  (5.5)
 0 
σp
 ( vr − u r ) f ( ReP ) 
 τv 
 σp 
 ( v z − u z ) f ( ReP ) 
 τv 
 σp    σ pcp 
 ( v − u ) ⋅ uf ( ReP ) + (T − T p ) f ( ReP ) 
 τ v τT 
Timpii de relaxare asociaţi transferului de cantitate de mişcare şi de căldură între cele
două faze sunt:
mp mpcp
τv = , τT = , (5.6)
3πd p µ 3πd p k

unde mp este masa particulei, dp este diametrul particulei, cp, µ , k reprezintă căldura
specifică a gazului la presiune constantă, vâscozitatea şi respectiv conductivitatea termică.

68
Este de notat că raportul dintre cei doi timpi de relaxare se pot relaţiona cu numărul lui Prandl

pentru gaz, τ T τ v = 32 P r. Funcţia f ( Re ) este o corecţie la legea lui Stokes

P

24  1 
2

f ( Re p ) =
24
CD = 1 + Re 3p  . (5.7)
Re P Re P  6 

Acest coeficient este valabil pentru curgerile în care Re p < 1000 , unde
Re p = ( ρd p µ ) v − u .
 

Faza gazoasă este considerată un gaz perfect iar energiile ale celor două faze sunt
descrise de relaţiile:
p ρ  
E= + (v ⋅ v ) , (5.8)
( γ − 1) 2
σp  
E p = σ p c mT p + (u ⋅ u ) , (5.9)
2
unde γ = c p cv este raportul căldurilor specifice, p este presiunea fazei gazoase, cm
este căldura specifică a particulelor şi Tp este temperatura particulelor. Legea gazelor ideale
p = ρRT = ρa 2 γ furnizează o legătură între presiunea p, densitatea ρ şi temperatura T a
gazului, unde a = γRT este viteza sunetului iar R este constanta gazului.

5.2.2 SISTEMUL HIPERBOLIC DEGENERAT

Este demonstrat că sistemul de ecuaţii ce guvernează mişcarea curgerii bifazice

disperse este de tip hiperbolic degenerat.
Pentru a evalua caracterul hiperbolic şi degenerat al ecuaţiilor ce guvernează mişcarea
bifazică, luăm în considerare ecuaţia de conservare, într-o formă restrânsă şi într-o singură
dimensiune, astfel:
∂U ∂
+ F (U ) = P (U ) (5.11)
∂t ∂x

unde U = [ ρ, ρv, E , σ p , σ p u , E p ] este vectorul variabilelor de stare sub formă

T

conservativă pentru mişcarea unidimensională, iar F (U ) şi P (U ) reprezintă vectorul flux

69
respectiv vectorul sursă al interacţiunii dintre faze. Acesta este un sistem hiperbolic
neomeogen.
La limită, în cazul în care considerăm faza condensată îngheţată, timpii caracteristici
pentru transferul de cantitate de mişcare şi respectiv de căldură, τv şi τT , pot fi presupuşi
foarte mari în raport cu diferenţa dintre vitezele şi temperaturile celor două faze, deci în acest
caz interacţiunea dintre cele două faze poate fi neglijată Analiza marginală a sistemului la
limită furnizează un set de valori proprii, λk .
λ1 = v − a , λ2 = v , λ3 = v + a , λ4,5,6 = u , (5.12)
indicând astfel natura hiperbolică a ecuaţiilor prin valorile proprii egale
corespunzătoare fazei condensate. Vectorii proprii corespunzători valorilor proprii în cazul
limită „îngheţat” sunt:
 1 1 1 0 0
− a ρ 0 a ρ 0 0
 
 a2 0 a2 0 0
( r1 , r2 , r3 , r4 , r5 ) = . (5.13)
 0 0 0 1 0
 0 0 0 0 0
 
 0
 0 0 0 
1

Acesta este un set incomplet de vectori proprii deoarece numai cinci vectori liniar
independenţi pot fi găsiţi pentru cele şase valori proprii. Vectorul propriu corespunzător
valorii proprii λ = u lipseşte. Din această cauză setul de ecuaţii ce guvernează curgerea
bifazică se numeşte degenerat.
Degenerarea de mai sus este rezultatul direct al faptului că volumul fracţiunii
condensate este neglijabil şi efectele de coliziune dintre particule sunt nu sunt importante.
Lipsa coliziunii dintre particule presupune că nu există forţe normale la suprafaţa particulelor
datorate mişcării aleatoare a acestora. Aceasta presupune că în aceste condiţii ecuaţiile
momentului şi energiei particulelor nu o să existe termeni asemănători presiunii.
Din punct de vedere fizic rezultă două implicaţii ale degenerării. Prima este că poate
exista un vid de particule în sensul că lipsa forţelor de coliziune ale particulelor nu poate
genera o mişcare a acestora dintr-o regiune care are o concentraţie mai mare într-alta care are
o concentraţie mai mică. Ca o consecinţă a faptului că interacţiunea dintre particule este
neglijată este faptul că traiectoriile particulelor se pot intersecta. Mai departe, particulele care
au o mişcare rapidă pot trece pe lângă cele mai lente fără ca să fie subiect al vre-o forţe de
interacţiune de tip particulă-particulă.
Natura degenerată a ecuaţiilor mişcării bifazice trebuie luată în considerare atunci
când se proiectează schema numerică Godunov pentru determinarea soluţiilor. În acest mod
metodele lui Lagrange de modelare [12] poate lucra uşor cu traiectoriile care se intersectează.
70
Metoda lui Euler cu volume finite poate produce soluţii incorecte din punct de vedere fizic
sau fără acurateţe. Aceasta este rezultatul descrierii insuficiente a domeniului pentru care
reconstrucţia soluţiei şi apoi informaţia şi acurateţea soluţiei poate fi pierdută. Algoritmul cu
care vom lucra în acest capitol este cel al lui Rieman descris de Saurel si colaboratorii [15], ce
permite ca traiectoriile particulelor să se intersecteze, în schimb mişcarea datorată compresie
fazei condensate este problematică.

5.2.3 ANALIZA DISPERSIEI

Analiza dispersiei poate fi utilizată pentru o înţelegere mai bună a comportamentului

dinamic şi structura soluţiilor ecuaţiilor de curgere a cuplului gaz-particule. În acest paragraf
luăm în considerare o analiză a formei unidimensionale a ecuaţiilor. O analiză similară a fost
făcută de Marble [16]. Construcţia echilibrului îngheţat şi a relaţiilor dispersiei neechilibrate
urmează procedeul descris de Groth [13].
Dispersia soluţiilor ecuaţiei unidimensionale (5.11) poate fi determinată luând în
considerare o formă liniarizată a acestei ecuaţii:
∂W ∂W
+ A0 = Q0W (5.14)
∂t ∂x

unde W = [ ρ, v, T , σ p , u , T p ] este soluţia primitivă a ecuaţiei, iar matricile A0 şi Q0

T

sunt matricile coeficienţilor liniarizaţi şi Jacobianul sursei interacţiunii dintre faze determinat
prin linearizarea formei primitive a ecuaţiei stării de echilibru staţionar

[
W0 = ρ0 ,0, T0 , σ p , u , T p ] T
. Pentru determinarea valorii iniţiale a soluţiei de forma

W = exp( iωI − iξA 0 − Q 0 ) , operatorul diferenţial pentru liniarizarea ecuaţiilor este definit de

problema determinării valorile proprii date de det( iωI − iξA 0 − Q 0 ) = 0 unde frecvenţa

temporală ω poate avea o componentă reală şi una imaginară, ω = ωR + iωI , în schimb

frecvenţa spaţială ξ poate fi numai reală. Parametru ξ poate varia de la frecvenţe scăzute în
apropierea soluţiilor stării de echilibru până la soluţiile stării limită non-echilibru îngheţată.
Condiţia pentru stabilitatea soluţiilor este ωI > 0 .
La echilibru τ v ,τ T → 0 termenii ce definesc interacţiunea dintre faze sunt zero iar
particulele sunt constrânse de către forţele de tracţiune şi transferul termic să se mişte cu
 
viteza gazului ( u = v ) şi să aibă aceeaşi temperatură( T p = T ). Densitatea de echilibru se

poate defini ρ = ρ + σ p = ρ (1 + χ ) unde χ = σ p ρ p este factorul de încărcare cu particule şi

71
este constant pentru o distribuţie uniformă de particule. Sistemul de ecuaţii pentru starea de
echilibru poate fi redus la trei variabile, ρ , v şi T . În acest caz, matricea liniarizată a
coeficienţilor adimensionali este dată de următoarea relaţie:
 0 1 0 

A 0 =  R0T0 v 02 0 2
R0T0 v 0  (5.15)
 R0 c v 0 0 

unde T0 este temperatura de frânare a stării de echilibru, v0 este o viteză de referinţă,

constanta gazului la echilibru şi raportul căldurilor specifice sun date de relaţiile
(
R = c p 0 − c v 0 = R (1 + χ 0 ) , cv 0 = ( c v + χ 0 c m ) (1 + χ 0 ) şi c p 0 = c p + χ 0 c m ) (1 + χ ) , unde
0 χ0
este rata stării de echilibru. Soluţia problemei valorilor proprii ,cu λ = ω ξ furnizează relaţia
dispersiei la echilibru:
− λ ( λ2 − γ R T0 v02 ) = 0 . (5.16)
Determinarea rădăcinilor acestui polinom oferă următoarele viteze de undă
adimensionale:
λ1 = − a v0 , λ2 = 0 , λ3 = a v0 (5.17)
La echilibru, partea imaginară a vitezei de undă este zero, λI = 0 , corespunzând unei
propagări nedisperse şi coerente.
Acum luăm în considerare ecuaţiile liniarizate în frecvenţe înalte sau la limita fazei
condensate „îngheţate”. Matricea coeficienţilor adimensionali şi sursele Jacobiane pentru
ecuaţia liniarizată sunt:
 0 1 0 0 0 0
RT v 2 0 RT 0 v 2
0 0 0
 0 0 0

 0 R cv 0 0 0 0
A0 =  , (5.18)
 0 0 0 0 1 0
 0 0 0 0 0 0
 
 0 0 0 0 0 0

0 0 0 0 0 0 
0 − 3 χ P r 0 0 32 χ 0 P r 0 
 2 0
0 0 − γ 0χ 0 0 γ 0 χ
Q0 =  0 0 0 0 1 0 

(5.19)
0 3
Pr 0 0 − 32 P r 0 
 2
cp cp 
0 0 0 0 − 
 cm cm 

72
 Pentru cazul limită al fazei condensate îngheţate caracteristicile de timp τv şi τT
sunt presupuse mari în raport cu diferenţele dintre viteze şi temperaturi, în acest caz sursa
matriceală Q0 poate fi neglijată. Relaţia dispersiei la limita îngheţată poate fi găsită rezolvând
[
det( λI − A 0 ) = −λ4 λ2 − γRT0 v0 = 0 ] (5.20)
unde λ =ω ξ . Soluţia acestei ecuaţii polinomiale oferă vitezele de undă
adimensionale îngheţate:
λ1 = − a 0 v 0 , λ2, 4,5, 6 = 0 , λ1 = a 0 v0 . (2.21)
Vitezele de undă la limita îngheţată arată o propagare de undă nedispersă şi coerentă
având λI = 0 pentru fiecare undă, incluzând patru unde convective (trei asociate fazei
condensate) şi două unde acustice (asociate fazei gazoase).
Relaţia dispersiei pentru cazul general de neechilibru poate fi determinată rezolvând

problema valorilor proprii pentru vitezele caracteristice de undă, det( iωI − iξA 0 − Q 0 ) = 0 .
Relaţia care rezultă pentru dispersie este:
λ 2 ( λ 4 − ic3 λ3 − c 2 λ 2 + ic1λ + c0 ) = 0 (5.22)
unde λ =ω ξ . Frecvenţa spaţială, ξ, poate fi exprimată ca
ξ = 2πx0 L = a 0 t 0 a 0τ = t 0 τ , unde a 0 = γRT 0 , t0 este un timp de referinţă şi L = a 0τ este

lungimea de undă a soluţiei.

Curgerile limită, de echilibru şi îngheţate, sunt definite de limitele de frecvenţă înaltă
şi joasă ( τ → 0 şi τ →∞.
Coeficienţii c3, c2, c1 şi c0 sunt date de relaţiile:
τ c τ 
c3 = (1 + χ 0 )  + v 0  ,
 τ v cm τ T 
γRT0 2 c τ τ
c2 = + λ (1 + χ 0 ) v 0 ,
2
v0 cm τ v τ T

γRT0 τ c τ 
c1 =  + (1 + χ 0 ) p 0 ,
v 02 τ v c m τ T 

γRT0 c p 0 τ τ
c0 = (1 + χ 0 ) .
v02 c m τ v τ T
În cazul general al mişcării neechilibrate, vitezele de undă adimensionale, λ , pot avea
atât componentă reală cât şi imaginară., λ = λ R + iλ I , aceasta fiind o caracteristică a
propagării disperse a undei. Expresiile analitice pentru vitezele de undă adimensionale nu pot
fi găsite; este instructiv însă să se investigheze relaţia dispersiei pentru sistemul care nu este în
echilibru prin calculul numeric a vitezelor de undă ca funcţii de frecvenţa soluţiei. În acest

73
scop, pentru studiul proprietăţilor fizice a fazei gazoase şi condensate luăm spre studiu un
combustibil format din 80% oxidant (perclorat de amoniu) şi 20% carburant (hidroxi-
polibutadienă).
Efectul frecvenţei soluţiei liniarizate a undei disperse este arătată în figura 1 pentru
diferite rapoarte de încărcare, χ0 .

Fig. 1 Dispersia pentru diferiţi factori de încărcare: χ = 0,20 χ = 0,42 χ = 0,82

Săgeţile indică sensul de trecere de la starea „îngheţată” (frecvenţă înaltă) la starea de
echilibru (frecvenţă joasă).Patru tipuri de soluţii sunt neamortizate pentru starea de echilibru
cu frecvenţă joasă. Două dintre acestea, cele de tip acustic, au amortizare finită cu multe
frecvenţe intermediare ale soluţiei şi rămân neamortizate până când se atinge limita
„îngheţată”. Alte două tipuri rămân neamortizate pentru toate frecvenţele soluţiei şi sunt
asociate transportului convectiv de densitate de gaz şi fază condensată. Celelalte două tipuri
de unde sunt de asemenea unde de transport convectiv asociate transportului diferenţei dintre
viteze şi temperaturi dintre cele două faze. Acestea au atenuarea foarte înaltă la limita de
echilibru, fapt confirmat de unda determinată anterior, ecuaţia (17), unde cele două faze au
aceeaşi viteză şi temperatură. La limita „îngheţată” amortizarea acestor două tipuri de undă
atinge valoarea zero. Este de notat intercalarea vitezelor de undă între cele două limite

74
„îngheţată” şi de echilibru. Aceasta asigură stabilitatea soluţiei şi reprezintă un lucru
important ce trebuie luat în considerare când se dezvoltă schema numerică upwind pentru
soluţia generală a ecuaţiilor curgerii bifazice.
Rata de atenuare pentru toate tipurile de funcţii ale lungimii de undă sunt reprezentate
grafic în Figura 2. Această diagramă arată două unde amortizate care devin înalt amortizate la
creşterea lungimii de undă (scăderea frecvenţei). Amortizarea zero pentru cele două stări, de
echilibru şi „îngheţată”, este descrisă foarte clar.

Fig. 2 Rata de atenuare funcţie de lungimea de undă, L = a 0τ , pentru un factor de

încărcare de χ = 0,42 .

75
 5.2.REZOLVAREA NUMERICĂ A ECUAŢIILOR MIŞCĂRII
BIFAZICE ÎN MOTOARELE RACHETĂ CU COMBUSTIBIL SOLID
FOLOSIND SCHEMA CU VOLUME FINITE

5.2.1 SCHEMA CU VOLUME FINITE

În acest subcapitol, pentru rezolvarea ecuaţiilor de mişcare bifazică utilizăm o schemă

de tip Godunov cu volume finite. Schemele upwind cu volume finite pentru rezolvarea
numerică a ecuaţiilor gazodinamicii au fost folosite iniţial de Godunov [14]. Aplicarea şi
dezvoltarea acestor scheme este foarte bine descrisă în literatura de specialitate. Pentru detalii
facem referinţe la lucrarea lui Hirsch [17] şi lucrarea lui Dănăilă şi Berbente [1].
În cazul utilizării volumelor finite, ecuaţiile de mişcare sunt integrate de-a lungul
celulelor din spaţiul unei reţele patrulatere structurate. Dacă integrăm de-a lungul celulei i:
dU i 1   Si
dt
=−
Ai
∑ F ⋅ n∆l −
s r
+ Pi , (5.23)

unde Ai este aria celulei i, ∆l este lungimea laturii celulei şi n este vectorul unitar
normal la conturul celulei.
Fluxul numeric la conturul celulei este dat de soluţia problemei Riemann. Fiind date
soluţiile Us şi Ud reprezentând valorile la stânga şi la dreapta celulei, fluxul numeric este dat
de:
  
F ⋅ n = F(U s, U d , n ) (5.24)
unde valoarea lui F este determinată prin rezolvarea problemei Riemann pe direcţia

definită de normala la conturul celulei, n , cu valorile iniţiale Us, Ud. Soluţiile dreapta şi
stânga sunt determinate utilizând un mod linear de reconstrucţie a soluţiei utilizând metoda
celor mai mici pătrate dezvoltată de Barth [18].
Condiţiile curgerii îngheţate sunt presupuse ca soluţii ale problemei Riemann. Aşa
cum a fost arătat în secţiunea precedentă termenii interacţiunii dintre faze dispar în cazul
curgerii limită „îngheţate”. Deci problemele Riemann pot fi formulate separat pentru cele
două faze. Pentru faza gazoasă poate fi utilizată funcţia flux Roe, [19], funcţia flux HLLE,
[20], funcţia HLLC [21] sau metoda Riemann exactă a lui Gottlieb şi Groth [22]. Pentru faza
condensată am folosit metoda Riemann propusă de Saurel [15].

76
 Pentru determinarea soluţiei în timp folosesc metoda Runge Kutta de ordinul 4 pentru
sistemul de ecuaţii diferenţiale ordinare rezultate prin discretizarea spaţială a ecuaţiilor de
mişcare. Pentru determinarea parametrilor de stare staţionari se utilizează schema multipas de
netezire optimă dezvoltată de Leer [23].

5.2.2 REZULTATELE OBŢINUTE PRIN REZOLVAREA NUMERICĂ

A ECUAŢIILOR MIŞCĂRII BIFAZICE ÎN CANALUL UNEI
ÎNCĂRCĂTURI DE PROPULSIE

În această secţiune descriem rezultatele numerice obţinute pentru mişcarea produselor

de ardere pentru demonstrarea viabilităţii şi capabilităţii schemei adoptate. Rezultatele
obţinute sunt prezentate în figurile 4- pentru un motor rachetă cu încărcătură cilindrică, cu
raza canalului interior de 40 mm, raza secţiunii critice a ajutajului de 10 mm.
Tabelul 1. Caracteristicile motorului, încărcăturii de propulsie şi ale particulelor
Lungimea camerei de ardere 40 cm
Diametrul interior al camerei de ardere 8 cm
Diametrul interior al încărcăturii 4 cm
Lungimea încărcăturii 38,5 mm
Densitatea încărcăturii de propulsie 1740 kg/m3
Căldura specifică a încărcăturii de propulsie 1510 J/kgK
Temperatura de aprindere a încărcăturii 3060 K
Viteza de ardere a combustibilului u a = βp 0,5[ p( kPa ) ]
n 0 , 33
mm/s
Căldura specifică a gazului la presiune constantă 1845 J/kgK
Constanta gazului 318 J/kgK
Conductivitatea termică a gazului 0,184 W/mK
Vâscozitatea absolută a gazului ( µ ) 8,19x10-5 Kg/m s
Raportul căldurilor specifice al gazului 1,21
Diametru mediu al particulelor 10 μm
Densitatea particulelor condensate 2700 kg/m3
Căldura specifică a particulelor 900 J/kgK
Rezultatele obţinute în urma calculelor în domeniul bidimensional sunt validate
cantitativ prin compararea cu rezultatele din calcul unidimensional obţinute de Greatrix [24].
Arderea combustibilului conduce la o presiune de 3 MPa în partea din faţă a camerei
de ardere şi determină o curgere subsonică în camera de ardere şi în convergentul ajutajului şi
una supersonică în divergentul ajutajului ajung la un număr Mach de 3,25 în secţiunea
exterioară a ajutajului. Concentraţia fazei condensate de-a lungul ajutajului este arătată în
figura 6 iar în figura 7 este prezentată vitezele axiale ale fazei condensate şi fazei gazoase.
Distanţarea vitezei fazei condensate faţă de viteza fazei gazoase după accelerarea rapidă în

77
interiorul ajutajului este arătată foarte clar în figura 7. Liniile de curent ale fazei condensate
arată particulele nu se destind din cauza greutăţii specifice mari. Cum era de aşteptat, în zona
imediat următoare a încărcăturii de combustie înaintea convergentului, întâlnim o zonă largă
de curgere circulară cu viteză scăzută. Ca o consecinţă a curgerii circulare, în zona frontală a
părţii dinspre ajutaj a încărcăturii de propulsie, se observă o creştere a concentraţiei de
particule condensate din cauză că în această zonă particulele sunt împinse afară de curenţii
circulari. O altă zonă de concentraţie ridicată de particule poate fi găsită în apropierea
peretelui părţii din faţă a convergentului. Rezultate similare au fost obţinute şi de Vuillot [25].
Aceste rezultate pot fi şi o consecinţă a degenerării sistemului de ecuaţii şi limitările impuse
fazei condensate de metoda Riemann. O zonă de concentraţie mare de particule este zona
centrală a motorului rachetei, iar o zona de concentraţie scăzută de lângă pereţii divergentului
este foarte bine descrisă.

Fig. 3 Discretizarea reţelei pentru un motor rachetă cu încărcătură cilindrică

78
Fig. 4 Distribuţia presiunii

Fig. 5 Distribuţia numărului Mach în interiorul motorului rachetă

79
 Fig. 6 Concentraţia fazei-condensate

Fig. 7 Componenta axială a vitezei gazoase (în partea de sus a figurii) şi celei
condensate (în partea de jos figurii)

80
 Capitolul 6
CONCLUZII

Lucrarea de faţă încearcă să facă o analiză amplă curgerilor din motoarele rachetă cu
combustibil solid în condiţiile în care produsele de ardere sunt considerate ca un amestec de
fază gazoasă şi fază condensată.
În primul capitol sunt descrise atât caracteristicile produselor de ardere din motoarele
rachetă cu combustibil solid precum şi principalele ipoteze de lucru. Produsele de ardere sunt
curenţi cu conţinut mic de fază condensată. Pentru uşurarea descrierii matematice a mişcării
acestora sunt adoptate o serie de ipoteze, printre care: volumul fazei condensate este mult mai
mic în raport cu cel al fazei gazoase, iar cele două faze sunt considerate medii continue.
Pentru deducerea ecuaţiilor mişcării curentului bifazic, distribuţia particulelor după
dimensiunea lor caracteristică δ este presupusă continuă.
În capitolul 2, s-a încercat o descriere generală a ecuaţiilor mişcării curenţilor bifazici
folosind expresiile matematice ale legii conservării masei, cantităţii de mişcare şi energiei,
pentru fiecare fază în parte. Pentru început s-a folosit forma integrală a acestor legi, iar apoi,
pe baza ipotezei continuităţii, s-a trecut la forma diferenţială.
În ecuaţiile de conservare ale amestecului bifazic apar termeni noi faţă de aceleaşi
ecuaţii scrise pentru gazul pur. Aceşti termeni se datorează atât transferului de masă, cantitate
de mişcare şi energie între faze cât şi interacţiunii gazodinamice dintre acestea. Ecuaţiile
pentru faza condensată se scriu, într-o primă etapă, folosind mărimile fizice dependente de
dimensiunea caracteristică a particulelor, apoi se utilizează medierea mărimilor pe întreg
spectru de dimensiuni.
Tot în capitolul 2 se studiată forma ecuaţiilor de mişcare pentru curenţii care nu
schimbă masă între faze, pentru curenţii monodisperşi şi pentru mişcarea echilibrată.
În capitolul 3 ecuaţiile generale de mişcare a unui amestec bifazic sunt transformate,
ţinându-se cont de caracteristicile curgerii produselor de ardere în canalele încărcăturii de
propulsie din motoarele rachetă cu combustibil solid. Prin luarea unor valori medii ale
parametrilor curentului bifazic în secţiunea canalului, poate fi obţinut un sistem de ecuaţii
diferenţiale cu un singur argument (în cazul scurgerilor staţionare).
În capitolul 4 se face o analiză amănunţită asupra distribuţiei în secţiunea transversală
a parametrilor ce caracterizează atât faza gazoasă cât şi faza condensată.
În cazul utilizării ecuaţiilor de curgere unidimenasională, datorită medierii mărimilor
fizice în secţiunea transversală , apar coeficienţii de neuniformitate β1 şi β2 , atât pentru
81
faza gazoasă cât şi pentru faza condensată. Pentru aceasta se scriu ecuaţiile de mişcare
laminară, axial simetrică a unui fluid incompresibil şi vâscos într-un canal cu pereţi
penetrabili prin care pătrunde un fluid cu viteza de injecţie w. Aceste ecuaţii se scriu în formă
adimensională, apoi se reduc la o singură ecuaţie diferenţială. Pentru determinarea soluţiei
acestei ecuaţii se dezvoltă variabila adimensională în serie Taylor funcţie de vâscozitatea
dinamică ν. Mai întâi se determină o formă analitică a profilului vitezei, separat pentru
fiecare fază, în secţiunea transversală, iar apoi expresia celor doi coeficienţi de
neuniformitate.
Capitolul 5 este rezervat rezolvării numerice a ecuaţiilor de mişcare a curgerii bifazice
în motoarele rachetă cu combustibil solid. Pentru obţinerea rezultatelor numerice se foloseşte
un combustibil omogen cu adaos de particule inerte.
Mişcarea cuplului gaz fază condensată este descrisă cu ajutorul modelului lui Euler.
Ecuaţiile diferenţiale cu derivate parţiale ce descriu curgerea vor fi scrise sub formă
conservativă, iar rezolvarea lor numerică se va baza pe o schemă cu volume finite centrată de
tip upwind aplicată pe o reţea formată din celule de tip patrulater.
Setul de ecuaţii care guvernează mişcarea amestecului bifazic este scris în coordonate
cilindrice. Acesta este un sistem de ecuaţii hiperbolic degenerat.
Din punct de vedere fizic rezultă două implicaţii ale degenerării. Prima este că poate
exista un vid de particule în sensul că lipsa forţelor de coliziune ale particulelor nu poate
genera o mişcare a acestora dintr-o regiune care are o concentraţie mai mare într-alta care are
o concentraţie mai mică. Ca o consecinţă a faptului că interacţiunea dintre particule este
neglijată este faptul că traiectoriile particulelor se pot intersecta.
Analiza dispersiei soluţiilor ecuaţiilor de mişcare arată că produsele de ardere din
motorul rachetă evoluează între două stări limită: starea îngheţată în care particulele
condensate au viteza egală cu zero şi starea echilibrată în care particulele condensate au
aceeaşi viteză cu faza gazoasă.
Pentru rezolvarea ecuaţiilor de mişcare bifazică s-a utilizat o schemă de tip Godunov
cu volume finite. Datorită volumului de calcul mare, pentru fiecare moment de timp, această
lucrare s-a limitat doar la descrierea mişcării axial simetrice staţionare.
Astfel s-au construit reprezentări grafice, în două dimensiuni, pentru: distribuţia
presiunii, distribuţia numărului Mach, concentraţia fazei-condensate şi pentru componentele
axiale ale celor două faze.
Nu atât valorile absolute ale parametrilor analizaţi cât distribuţia acestora în secţiunea
transversală şi de-a lungul motorului rachetă arată că modelul folosit pentru descrierea

82
curentului bifazic şi metoda numerică folosită oferă rezultate foarte bune din punct de vedere
calitativ.
Pornind de la aceste rezultate, rămâne pentru viitor, să se cerceteze variaţia diferiţilor
parametrii în timp şi influenţa concentraţiei fazei condensate asupra caracteristicilor
energetice ale motorului rachetă. Totodată este necesar să se realizeze modele experimentale
pentru a se observa cât de departe sunt rezultatele obţinute pe cale numerică faţă de cele reale
şi să se adopte anumite ipoteze corective în vederea realizării unei simulări numerice cât mai
apropiate de realitate.

83
BIBLIOGRAFIE

1. DĂNĂILĂ, STERIAN; BERBENTE, CORNELIU – Metode numerice în Dinamica

Fluidelor, Editura Academiei Române, 2003;
2. CONSTANTINESCU, V.N.; GĂLETUŞE, ŞT. – Mecanica Fluidelor şi elemente de
aerodinamică, Editura Didactică şi Pedagogică-Bucureşti, 1983;
3. TANNEHILL, ANDERSON, AND PLETCHER – Computational Fluid Mechanics and
Heat Transfer, Taylor & Francis. 2nd edition. 1997.
4. CARAFOLI, E ŞI CONSTANTINESCU, V.N. – Dinamica fluidelor Compresibile, Ed.
Academiei Române, 1984;
5. STERIE, ŞTEFAN – Mecanica Fluidelor. Capitole Speciale. Ed. Academia Tehnică
Militară, 1997;
6. RAIZBERG, B.A., EROHIM, B.T. ŞI SAMSONOV, K.P – Bazele teoriei proceselor de
lucru în sistemele de rachetă cu combustibil solid Moscova, 1972;
7. ALEMASOV, V.E. – Teoria motoarelor rachetă;
8. SMITH, T.M., ROACH, R.L and FLANDRO, G.A. – Numerical study of the
unsteadyflow in a in a simulated solid rocket motor, In 31st Aerospace meeting, 1993;
9. J.S.SACHDEV, C.P.T. GROTH, and J.J. GOTLLIEB – Parallel solution-adaptive
scheme for multiphase core flows in rocket motors, University of Toronto Institute for
Aerospace Studies Toronto, Canada;
10. DANIEL , E. BASSET , T., and LARAOUD, J.C. – Eulerian approach for unsteady two-
phase reactive solid rocket motor flows loaded with aluminum particles, Paper 98-3697,
AIAA, 1999;
11. Orbekk, E – Internal flow analysis of technology demonstrator rocket motor with CFD
code, Paper 98-3967, AIAA, July 1998;
12. NAJAR, F.M., BALACHANDAR, S. ALAVILLI, P.V.S., and FERY, J., - Computational
of two-phase flow in aluminized solid propellant rockets, Paper 00-3568, AIAA, July
2000;

84
13. GROTH, C.P.T., ROE, P.L. GOMBOSI, T.I. , and BROWN, S.L. – On nonstationary
Wave Structure of a 35-Moment Closure for Rarefied Gas Dynamics, Paper 95-2312,
AIAA, June 1995;
14. GODUNOV, S.K. – Finite-Difference Method for Numerical Computations of
Discontinuous Solutions of the Equations of the Fluid Dynamics, 1959;
15. SAUREL, R. DANIEL, and LORAUD, J.C. – Two-Phase Flows: Second-Order Schemes
and Boundary Conditions, AIAA J., June 1994;
16. MARBLE, F.E. – Dynamics of Dusty Gases, Ann. Rev. Fluid Mech., Vol. 2, 1970, pp.397-
446;
17. HIRSCH, C., – Numerical Computation of Internal and External Flows, Vol. 2, John
Wiley & Sons, Chichester,1990;
18. BARTH, T.J. – Recent Devellopements in High Order K-Exact Reconstruction on
Unstructured Mshes, Paper 93-0668, AIAA, January 1993;
19. ROE, P. L. – Approximate Riemann solvers, parameter vectors, and difference schemes,
J. Comput. Phys., Vol. 43, 1981, pp.357-372;
20. EINFELDT, B. – On Godunov – Type Methods for Gas Dynamics, SIAM J., Numer
Anal. , Vol. 25, 1998, pp. 294 -318;
21. TORO, E. F., SPRUCE, M, and SPEARS, W. – Restoration of the contact surface in the
HLL-Riemann solver, Shock Waves, Vol. 4, 1994, pp. 25-34;
22. GOTTLIEB, J. J. and Groth, C. P. T. – Assessment of Riemann Solvers for Unsteady
One-Dimensional Inviscid Flows of Perfect Gases, J. Comput Phys. , Vol. 78, 1998, pp.
437-458;
23. van Leer, B., Tai, C. H., and Powell, K. G. – Design of Optimaly-Smoothing Multi-Stage
Schemes for the Euler Equations, Paper 89-1933-CP, AIAA, June 1989;
24. GREATIX, D. R. – A study on combustion and flow behaviour in solid-propellant rocket
motors, Ph.D. thesis, University of Toronto, 1987;
25. VUILLOT, F., BASSET, T., DUPAYS, J., DANIEL, E., and LUOGLAZOFF, N. – 2D
Navier-Stockes stability computations for solid rocket motors: rotational, combustion an
two-phase flow effects, Paper 97-3326, AIAA, January 1997.

85