You are on page 1of 26

REFORMA JUDICIARĂ ŞI DE DREPT ÎN REPUBLICA

MOLDOVA – CONDIŢIE NECESARĂ ÎN VEDEREA


INTEGRĂRII EI EUROPENE
Tudor Osoianu

INTRODUCERE
Oportunitatea înfăptuirii reformei judiciare şi de drept în republică a fost dictată de un şir de
factori de ordin juridic şi organizaţional.
Constituţia Republicii Moldova în vigoare şi alte legi noi au instituit noi raporturi şi
organisme statale în sistemul judiciar. Aceste reglementări impun altă mentalitate, cadre noi cu o
pregătire care să difere substanţial de cea anterioară. Reforma sistemului judiciar şi de drept în
Republica Moldova a fost iniţiată încă la începutul anilor ‘90, ţara noastră fiind, în acest sens,
printre primele din fostele republici ale U.R.S.S., dar, cu regret, menţionăm că la momentul actual
această reformă încă nu este definitivată.
Problema pregătirii cadrelor şi a adoptării legilor rămîne a fi una dintre cele mai vulnerabile
într-un stat tînăr, care s-a declarat prematur stat de drept. În activitatea de elaborare a legilor sînt
antrenaţi mai mult agronomi, pedagogi, ingineri, juriştii fiind în minoritate. Totodată, şi
autoritatea justiţiei este încă prea fragilă. Rezultatele cercetărilor efectuate în cadrul Academiei de
Ştiinţe a Moldovei pînă la începutul reformelor, care demonstrau scăderea prestigiului justiţiei, au
fost confirmate de datele mai recente ale sondajului sociologic, potrivit căruia autoritatea justiţiei
s-a redus din următoarele motive:
– legătura justiţiei cu aparatul de partid şi de stat – 66,7%;
– respectarea formală a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor – 59,2%;
– lipsa de profesionalism – 59,2%.
Întru afirmarea ideologiei juridice şi a portretului sociomoral şi profesional al judecătorilor,
procurorilor, anchetatorilor, avocaţilor şi al altor funcţionari ai organelor de drept, un rol deosebit
revine legislaţiei naţionale în curs de devenire, ramurilor şi instituţiilor ei, precum şi noilor valori,
idealuri şi standarde, inclusiv celor fixate în actele internaţionale.
Dintre cele mai importante acte internaţionale care asigură funcţionarea normală şi echitabilă
a justiţiei menţionăm: Recomandarea Consiliului Europei Nr. R(94)12, a Comitetului de Miniştri
al Statelor membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorului, adoptată la 13
octombrie 1994 şi altele, la care Republica Moldova este parte ; Tezele de bază privind rolul
avocatului, adoptate de Congresul al 8-lea ONU (New-York, august 1990)1; Declaraţia privind
poliţia, adoptată prin rezoluţia 690 din 1979 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi
Observaţiile Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei relativ la rezoluţia 6902; Principiile
fundamentale referitoare la independenţa Magistraturii (adoptate la al 7-lea Congres pentru
prevenirea crimei şi tratamentului delincvenţilor, Milano, 26 august –06 septembrie 1985 şi
aprobate de Adunarea Generală ONU prin rezoluţia 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi 40/126 din 13
decembrie 1985).
Sistemul factorilor examinaţi a determinat necesitatea reformării judecătoriei sovietice care a
funcţionat în Moldova. Spre deosebire de perioada sovietică, în Moldova, după august 1991, s-a
decis a se purcede la reforma sistemului judiciar, fără a desfiinţa sistemul anterior, constituind în
baza lui un nou sistem şi o nouă putere judiciară. Cu alte cuvinte, tînărul stat moldovenesc de
drept a mers pe calea evoluţionară şi nu revoluţionară3.
Potrivit concepţiei (din 21 iunie 1994), reforma judiciară şi de drept în republică este
condiţionată de un şir de factori de ordin juridic, organizatoric, social şi material:
• lipsa unui sistem de garanţii legislative, inclusiv constituţionale pentru protejarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;
• oportunitatea afirmării principiului contradictorialităţii în cazul gestionării cauzelor
penale4;
• funcţionarea şi subordonarea neprocesuală şi multidepartamentală, cu păstrarea pîrghiilor
administrative de influenţă asupra subdiviziunilor de anchetă penală5;
• lipsa organului de jurisdicţie constituţională, ceea ce poate duce la emiterea de acte ce
contravin Constituţiei şi la abuzul de putere din partea autorităţilor publice supreme6.
• starea materială şi socială deplorabilă a instituţiilor judiciare şi a cadrelor acestora.
Aşadar, aceşti factori au determinat direcţiile prioritare ale reformei.

DIRECŢIILE PRIORITARE ALE REFORMEI JUDICIARE ŞI DE DREPT


Potrivit concepţiei reformei judiciare şi de drept, direcţiile de bază ale acestei reforme sînt:
a) stabilirea principiilor şi normelor de separare a celor trei puteri (legislativă, executivă,
judiciară), a mecanismului de interacţiune a acestor puteri în procesele de formare şi funcţionare a
fiecăreia dintre ele;
b) constituirea, statutul şi competenţa Curţii Constituţionale ca unică autoritate de jurisdicţie
constituţională în stat;
c) reorganizarea sistemului judiciar;
d) crearea bazei constituţionale pentru reforma radicală a legislaţiei în vigoare;
e) determinarea sistemului şi a cadrului juridic de formare a organelor reprezentative şi
executive locale;
f) organizarea administrativă a teritoriului;
g) crearea bazei juridice a societăţii civile democratice.
Într-un stat democratic puterea se exercită de către organe speciale ce reprezintă trei ramuri
ale acestei puteri: legislativă, executivă şi judiciară. Separarea acestor puteri este prevăzută de
constituţiile tuturor statelor democratice contemporane. Dar în diferite state separarea puterilor
are specificul său. Comună însă pentru toate statele este regula, conform căreia cele trei ramuri
ale puterii nu pot activa răzleţ, nu pot lua decizii definitive şi nici nu se pot uni sub conducerea
uneia dintre ele.
Referindu-ne la Republica Moldova, unde pe parcursul a şaptezeci de ani a fost susţinută
ideea puterii politico-statale unice – situaţie prevăzută cu secole în urmă de Montesquieu, care
susţinea că într-un astfel de stat “o lume întreagă o ia de la capăt”, trebuie să precizăm că ştiinţele
juridice au sarcina de a elabora tactica şi strategia de interpretare şi realizare a principiului
separării puterilor în stat.
Starea lucrurilor în ţara noastră în ceea ce priveşte organizarea puterii de stat în baza separării
ei poate fi caracterizată prin faptul că, aflîndu-se într-o perioadă de tranziţie, organizarea statală
include organe noi pe lîngă organele vechi, care nu pot fi substituite atît de rapid. Puterea
legislativă are următoarele prerogative: adoptarea Constituţiei şi modificarea ei; determinarea
politicii interne şi externe a statului, adoptarea legilor şi controlul executării lor.
În Republica Moldova funcţionează Parlamentul unicameral, constituit din 101 deputaţi aleşi
în conformitate cu procedura electorală majoritară. Deşi această procedură funcţionează în mai
multe state, credem că ea nu este cea mai potrivită pentru un stat democratic, deoarece alegerea
deputaţilor în baza listelor de partid privează electoratul de posibilitatea de a-şi cunoaşte
reprezentanţii aleşi de el7.
În comparaţie cu puterea legislativă, puterea executivă dispune de un dinamism şi o
receptivitate mai pronunţate. Funcţiile puterii executive revin guvernului care dirijează întregul
aparat executiv al statului. Puterea executivă rezolvă un spectru larg de probleme economice,
financiare, sociale, culturale, de planificare şi din domeniul relaţiilor externe. Puterea executivă
nu numai că realizează legile, dar şi elaborează acte normative, dispunînd de iniţiativa legislativă.
Referitor la puterea judecătorească, menţionăm că justiţia urmează să fie înfăptuită în baza
următoarelor principii generale:
– accesul liber al tuturor cetăţenilor la justiţie;
– dreptul cetăţeanului de a ataca orice hotărîre a instanţei de fond în instanţa superioară;
– competenţa şi profesionalismul judecătorilor;
– eficienţa mecanismului de soluţionare a cauzelor penale şi civile;
– independenţa puterii judecătoreşti.
Judecătorii trebuie să fie numiţi şi nu aleşi, deoarece astfel ei devin tributarii forţelor politice
8
care i-au lansat în alegeri.
Art.116 al Constituţiei Republicii Moldova stipulează: Judecătorii instanţelor judecătoreşti se
numesc în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii.
Raporturile între puterea judecătorească şi cea executivă mai sînt determinate de:
– rezolvarea de către instanţele judecătoreşti a cauzelor de contencios administrativ;
– executarea hotărîrilor judecătoreşti de către executiv;
– asigurarea logistică a instanţelor (sediu, utilaj, birotică etc.).
Referitor la realizarea eficientă a colaborării puterilor, considerăm că multe lucruri rămîn
9
nefinalizate. În acest sens prevederile constituţionale nu stipulează pentru puterea legislativă şi
executivă obligaţii exprese şi răspunderea pentru neexecutarea lor ce reiese din colaborarea
10
puterilor.
Constituţia Republicii Moldova, în afară de proclamarea expresă a principiului separării şi
colaborării puterilor în art.6 conţine şi alte prevederi.
Printre acestea:
– desemnarea Preşedintelui Republicii Moldova ca “şef al statului” şi “garant al
suveranităţii ţării”(art.77);
– exercitarea de către Curtea de Conturi a controlului asupra formării, administrării şi
întrebuinţării resurselor financiare publice (art.133 al Constituţiei Republicii Moldova);
– asigurarea de către Curtea Constituţională, ca unică autoritate de jurisdicţie
constituţională, a realizării principiului separării puterii de stat (art.134 al Constituţiei
Republicii Moldova).
Unul dintre mijloacele cele mai importante pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor
11
omului îl constituie controlul constituţionalităţii actelor normative.
Atribuţiile interpretative ale Constituţiei au ca obiect tălmăcirea Constituţiei Republicii
Moldova.
Atribuţiile de confirmare şi constatare se divizează în mai multe categorii care au drept
obiect: confirmarea rezultatelor referendumurilor republicane, confirmarea rezultatelor alegerii
Parlamentului Republicii Moldova, constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea
Parlamentului, suspendarea din funcţie a Preşedintelui Republicii Moldova, rezolvarea
12
problemelor privind constituţionalitatea unui partid politic.
Potrivit art.135 al Constituţiei, din actele normative supuse controlului constituţionalităţii fac
13
parte şi tratatele internaţionale.
Constituţia Republicii Moldova stipulează concret că justiţia se înfăptuieşte în ţară numai de
către instanţele judecătoreşti.
Art.116 al Constituţiei Republicii Moldova stipulează că judecătorii sînt independenţi,
imparţiali şi inamovibili. Există o procedură strictă de numire şi revocare a judecătorilor.
Autoritatea judecătorească este protejată de Consiliul Superior al Magistraturii care are
menirea de a asigura numirile, deplasările, promovările şi măsurile disciplinare faţă de judecători.
Există o procedură strictă pentru examinarea cauzelor şi adoptarea hotărîrilor judiciare, care
nu pot fi anulate arbitrar, decît în mod de atac, de revizuire în condiţiile prevăzute de lege.
După adoptarea Constituţiei Republicii Moldova au fost adoptate un şir de acte normative
privind considerarea autorităţii judecătoreşti ca putere reală în stat.
Constituţia Republicii Moldova include Procuratura în sistemul organelor judecătoreşti,
stabilind că ea apără ordinea legală, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, contribuind la înfăptuirea
justiţiei, exercitînd supravegherea asupra executării exacte şi uniforme a legilor (art.124, alin.1).
Activitatea procuraturii este reglementată şi de Legea cu privire la Procuratură, în redacţia
Legilor Republicii Moldova din 04.08.1992, nr. 1147-XII; din 21.07.1995, nr.551-XIII; din
26.12.1995, nr.701-XIII. S-a preconizat că vor fi limitate funcţiile Procuraturii privind exercitarea
supravegherii în respectarea legilor, adică în supravegherea generală. Pînă în prezent există păreri
14
diferite privind locul Procuraturii în sistemul organelor de drept :
1) procuratura în calitate de autoritate autonomă;
2) procuratura în cadrul Ministerului Justiţiei, atribuindu-i-se funcţii executive;
3) contribuirea la înfăptuirea justiţiei, în cauzele civile, penale şi administrative, precum şi
supravegherea legalităţii hotărîrilor instanţelor de judecată şi a sentinţelor;
4) exercitarea supravegherii generale a executării uniforme şi exacte a legilor.
Constituirea şi consolidarea statului de drept impune ridicarea rolului Ministerului Justiţiei şi
transformarea lui într-un organ cu statut deosebit în sistemul puterii executive care ar asigura
buna funcţionare a organelor judiciare. Potrivit concepţiei reformei judiciare, acest minister
urmează a fi investit cu următoarele funcţii:
– pregătirea cadrelor pentru sistemul judiciar şi perfecţionarea lor;
– crearea condiţiilor necesare pentru funcţionarea eficientă a instanţelor judecătoreşti
(asigurarea tehnico-materială şi informaţională, reglementarea funcţionării aparatului
etc.);
– asigurarea participării în proces a persoanelor care contribuie la înfăptuirea justiţiei
(martor, expert, specialist, grefier, portărel etc.);
– asigurarea ordinii în timpul şedinţei de judecată;
– executarea sentinţelor privind sechestrarea de bunuri şi a hotărîrilor privind dosarele
civile;
– dirijarea penitenciarelor, pregătirea cadrelor, elaborarea măsurilor de adaptare socială a
condamnaţilor;
– dirijarea activităţii notariatului;
– pregătirea materialelor în vederea acordării sau retragerii cetăţeniei, graţierea şi amnistia.
Este considerată drept oportună menţinerea în componenţa Ministerului Justiţiei a funcţiei de
avizare a proiectelor de legi, stabilindu-i-se suplimentar:
– avizarea proiectelor de acte guvernamentale şi departamentale;
– codificarea şi sistematizarea legislaţiei;
– evidenţa legislaţiei în vigoare;
– formarea centrului republican de informaţie juridică şi asigurarea abonaţilor la această
informaţie;
– formarea şi dirijarea poliţiei judecătoreşti;
– soluţionarea chestiunilor privind asistenţa juridică reciprocă între Republica Moldova şi
alte state;
– constituirea şi dirijarea sistemului unic de expertiză în componenţa Ministerului Justiţiei;
– evidenţa datelor statistice furnizate de poliţie, procuratură, organele securităţii naţionale,
judecătorii.
Unul dintre principiile statului de drept este asigurarea asistenţei juridice a populaţiei. La 13
mai 1999 a fost adoptată Legea nr.385-XIV cu privire la avocatură care a pus bazele asistenţei
juridice a populaţiei. La data intrării în vigoare a prezentei legi a fost abrogată Legea nr.526-X
din 21 noiembrie 1980 despre aprobarea Regulamentului avocaturii RSSM.
Trebuie de evidenţiat şi Capitolul III, p. 1 “Organele ce contribuie la înfăptuirea justiţiei” în
care se stipulează: constituirea unui Departament de anchetă penală; excluderea anchetei penale
din cadrul (MSN) SIS; menţinerea cercetării penale în componenţa poliţiei, organelor securităţii
naţionale şi a altor organe investite cu aceste funcţii de către legislaţie, precum şi investirea cu
acest drept a Departamentului controlului Vamal şi a Inspectoratului Fiscal; extinderea
competenţei organelor de cercetare penală privind cercetarea cauzelor care nu necesită efectuarea
anchetei penale; garantarea dreptului de contestare în instanţa judecătorească a legalităţii
acţiunilor şi deciziilor organului de urmărire penală care lezează drepturile şi libertăţile
constituţionale ale cetăţenilor.
Reieşind din prevederile Constituţiei (art.109), în domeniul administraţiei publice locale se
evidenţiază următoarele principii:
1) autonomia locală;
2) descentralizarea serviciilor publice;
3) eligibilitatea autorităţilor publice locale;
4) consultarea cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.
Aceste principii constituie începutul unei noi etape în dezvoltarea şi organizarea administrării
publice locale în republică, ele fiind bazate pe cele mai progresiste teorii existente în practica
internaţională cu referire la acest domeniu.15
Prin Hotărîrea Parlamentului nr.636-XII din 10 iulie 1991 privind aplicarea Legii Republicii
Moldova cu privire la bazele administrării publice locale s-a stabilit o perioadă de tranziţie la noul
sistem de administrare. La prima etapă urma să fie desfiinţate raioanele ca unităţi administrativ-
teritoriale, introducîndu-se un sistem tranzitoriu de administrare locală în baza unui Regulament
provizoriu adoptat de Guvernul Republicii Moldova. La etapa a doua se prevedea instaurarea
propriu-zisă a noului sistem de administrare, Guvernul fiind obligat pînă la 1 noiembrie 1991 să
prezinte un pachet întreg de proiecte de legi necesare pentru legiferarea sistemului nominalizat.16
Propulsată de modificările operate recent la Legea privind administraţia publică locală (APL)
şi la Codul electoral, precum şi de adoptarea unei noi legi a organizării administrativ-teritoriale
(OAT), căruţa puterii îşi continuă încet, dar sigur drumul către “obştescul sfîrşit”. În speranţa de
a-şi păstra fotoliile, în ea sar din mers primarii mai mult sau mai puţin “independenţi” sau
“democraţi”. Acei care refuză s-o facă, sînt vizitaţi de reprezentanţi ai diverselor comisii,
inspectorate, departamente, despre a căror existenţă bieţii edili nu au auzit niciodată.
Cel mai îndrăgit argument al guvernanţilor pentru justificarea contrareformei este cel
economic. Însă mai multe prevederi ale noii legislaţii demonstrează inconsistenţa acestui
argument.
Despre ce fel de reducere a armatei de funcţionari poate fi vorba atunci cînd, în locul a 10
aparate ale consiliului judeţean, se instituie 32 aparate ale comitetului executiv, iar pe lîngă cele
circa 600 primării existente, se formează peste 200 primării noi? De ce guvernanţii n-ar iniţia o
reformă a legislativului, cu reducerea în jumătate a numărului deputaţilor şi n-ar organiza şi
alegeri parlamentare anticipate?
S-a majorat considerabil şi numărul consilierilor. Spre exemplu, dacă în vechea redacţie a
legii privind APL, în localitatea cu o populaţie de 8000 locuitori consiliul era compus din 13
membri, în noua redacţie acesta va avea 23 consilieri. În cazul consiliilor judeţene numărul
consilierilor nu poare depăşi cifra 35, pe cînd un raion ar putea avea pînă la 47 consilieri.
Desigur, membrii consiliului nu sînt funcţionari publici şi de jure ei activează pe baze obşteşti.
Dar de facto aceştia beneficiază de facilităţi în transportul public, iar cazurile în care ei îşi atribuie
diverse premii sînt destul de frecvente. Să nu uităm că şi organizarea şedinţelor unui număr mai
mare de consilii necesită cheltuieli suplimentare.
Principiile care au stat la baza fostelor raioane astăzi nu mai funcţionează. În fosta RSSM,
formarea raioanelor s-a decis în baza administrării planificate şi a unui complex agroindustrial
unic. Din aceste considerente, fostele centre raionale au fost amplasate astfel, încît aşezarea lor
geografică să fie comodă pentru întreprinderile care deserveau colhozurile şi sovhozurile raionale.
Acestea din urmă însă nu mai există astăzi. La elaborarea noii legi a OAT legislatorul s-a condus
de un studiu privind dinamica oricăror tipuri de alegeri în ultimii 11 ani pentru fiecare localitate.
Potrivit rezultatelor acestor studii, localităţile au fost împărţite în “ale noastre”, adică cele în care
comuniştii au şanse reale de reuşită şi în “celelalte”. Cu alte cuvinte, includerea unei localităţi în
cadrul unui raion sau altul nu a avut la bază criterii economice, ci politice.
Este o greşeală şi formarea raionului Basarabeasca în a cărui componenţă intră un singur oraş
şi 6 sate (comune), cu o populaţie de circa 35.000 locuitori. Şi aceasta se întîmplă în condiţiile în
care, potrivit standardelor europene, o unitate administrativ-teritorială de nivelul doi trebuie să
aibă o populaţie de 500.000 locuitori. Oare este justificată alocarea din modestul buget naţional a
banilor pentru întreţinerea în acest raion a unei instanţe de judecată, a organelor procuraturii, a
inspectoratului de poliţie, a organelor administrativ-militare şi a altor servicii publice, precum şi a
unui comitet executiv raional cu o mulţime de direcţii (economie şi reforme, finanţe, sănătate,
cultură, învăţămînt, tineret şi sport, asistenţă socială şi alimentaţie etc.)?
Nu ţine nici argumentul apropierii serviciului public de cetăţean. Într-adevăr, populaţia este
nemulţumită de faptul că pentru perfectarea unor acte trebuie să se deplaseze în centrul judeţean.
Dar o soluţie logică ar fi redistribuirea atribuţiilor şi o descentralizare mai optimală, incluzînd şi
aspectul material. În Olanda, spre exemplu, cetăţenii îşi pot perfecta paşaportul la primărie în
timp de o oră, aceasta dispunînd de toate împuternicirile şi accesoriile necesare (calculator,
imprimantă, laminator etc.).
Există şi unele momente despre care presa de la Chişinău a scris mai puţin. De exemplu,
majorarea numărului de consilieri are un iz politic: într-o comună de 8000 de locuitori, pentru
partidele de dreapta care sînt mai multe la număr este mai dificil să se prezinte fiecare cu cîte o
echipă de 23 de intelectuali sau de tineri, care în mare parte sînt plecaţi la muncă peste hotare.
Totodată, tineretul e defavorizat prin prevederea conform căreia, în cazul parităţii de voturi între
candidaţii la funcţia de primar sau de preşedinte al comitetului executiv raional, se consideră ales
candidatul mai în vîrstă.
Numărul consilierilor a fost stabilit astfel, încît la funcţia de primar şi cea de preşedinte a
executivului raional să poată fi propuse cel mult 2 candidaturi. Spre exemplu, într-un sat
(comună) cu mai puţin de 1.500 locuitori, numărul membrilor consiliului este 11, iar primarul
poate fi ales la propunerea 1/3 din consilieri. 1/3 din 11 este 4, adică pot fi înaintate cel mult 2
candidaturi. În acest caz şansele consilierului independent de a deveni primar, practic, se egalează
cu zero. Conform tabelului din Legea APL în redacţie nouă (care se referă atît la consiliile săteşti
(comunale), cît şi la cele raionale) doar nr. 15, 27 şi 33 se împarte la trei (pot fi înaintate cel mult
trei candidaturi). Risc să presupun că asemenea consilii vom avea puţine.

Preşedintele comitetului executiv raional apare în trei ipostaze: de consilier şi de preşedinte


al consiliului raional, precum şi ca şef al puterii executive din teritoriu. Mai mult ca atît, pînă la
1/3 din numărul consilierilor raionali pot fi concomitent şi membri ai comitetului executiv. Deci,
preşedintele executivului local, împreună cu consilierii, va elabora bugetul local şi tot ei se vor
“îngriji” de gestionarea bunului public. Dacă, totuşi, se întîmplă că preşedintele comitetului
executiv şi consilierii nu sînt loiali puterii, moţiunea de neîncredere îi poate fi înaintată acestuia
de Guvern, iar demisia va fi aprobată prin hotărîrea Parlamentului.
Potrivit modificărilor, secretarul consiliului local nu se mai bucură de stabilitate în funcţie.
Din motive lesne de înţeles, din Legea APL a fost exclusă prevederea potrivit căreia secretarul nu
poate fi membru de partid. Alte modificări exclud prevederea conform căreia secretarul
consiliului va trebuie să aibă studii superioare juridice în domeniul administraţiei publice şi este
ales în bază de concurs. Adevărat este că e dificil să găseşti printre membrii PCM specialişti cu
asemenea studii.
Ingerinţe neinspirate ale legiuitorului găsim şi în Legea privind statutul municipiului
Chişinău, Legea contenciosului administrativ, Legea privind finanţele publice locale. Pentru a
finisa însă opera de edificare a verticalei puterii şi de aducere a Republicii Moldova în pragul
default-ului, se pare că vor urma modificări şi în alte acte normative, ca Legea serviciului public,
Legea privind statutul alesului local, Regulamentul privind modul de desfăşurare a concursului
pentru ocuparea funcţiei publice etc.
Adoptarea unor modificări de lege care favorizează PCM, semnalele forurilor europene,
refuzul autorităţilor de la Comrat de a participa la accederea în structurile puterii locale a
membrilor partidului de guvernămînt justifică oare toate acestea antrenarea forţelor democratice
în campania de desfăşurare a unor alegeri ilegale, în lipsa observatorilor internaţionali? Se vede
însă că suma de 700 lei (salariul unui primar) pentru unii este prea ispititoare.
Este cert că procesul de democratizare şi constituire a societăţii civile a fost declanşat cu
toată energia, dovadă în acest sens fiind vasta activitate de abrogare şi modificare a actelor
normative.
Cadrul legislativ care trebuie să asigure funcţionalitatea societăţii civile democratice se
elaborează şi se perfecţionează continuu în funcţie de necesitate. Dar, din experienţa
jurisprudenţei, se ştie că orice lege sau act normativ nu devin în mod automat operaţionale numai
prin simpla lor elaborare, că urmează o activitate vastă şi complexă de punere a lor în aplicare,
implicînd şi corecţiile necesare impuse de reactivitatea situaţiilor concrete, a realităţilor
economice şi sociale.
Toate acestea reprezintă o implantare în corpul social, care poate să le şi respingă. Analiza
acestor reacţii, a cauzelor care întotdeauna sînt multiple şi variate, constituie o activitate vastă,
complexă, eşalonată în timp, astfel încît nu s-ar putea vorbi de o instituire deplină a statului de
drept decît în măsura în care cadrul legislativ care defineşte acest tip de stat este asimilat de
societate şi prin aceasta devine funcţional.
La acest nivel nu se ajunge nici uşor şi nici repede, în acest scop fiind necesar a întreprinde
acţiuni sociale de mare amploare care să vizeze deopotrivă aplicarea corectă de către organele de
stat a prevederilor legale, astfel încît să nu fie lezate drepturile şi libertăţile cetăţenilor, iar aceştia
17
să fie antrenaţi în activitatea de elaborare a legilor şi de aplicare a lor în practică .

AJUSTAREA CONCEPTULUI REFORMEI JUDICIARE ŞI DE DREPT LA


STANDARDELE EUROPENE ŞI INTERNAŢIONALE
Fiind componenta principală a tranziţiei de la sistemul administrativ de comandă la statul de
drept, reforma judiciară şi a cadrului legal în Republica Moldova a demarat în lipsa unor tradiţii
corespunzătoare. Or, după cum este bine ştiut, un sistem de justiţie nu poate apărea din nimic, ci
doar avînd la bază o seamă de obiceiuri, tradiţii şi precedente.
În acest sens, devine evident faptul că edificarea unei justiţii independente, renovarea
cardinală a dreptului intern pentru a-l face conform cu actele internaţionale la care Moldova este
parte, conturarea unor soluţii optimale de protecţie a drepturilor omului, de afirmare a fiinţei
umane ca valoare supremă necesită o contribuţie masivă a democraţiilor occidentale.
Avînd în vedere aspiraţiile noastre spre armonizarea legislaţiei şi a sistemelor instituţionale,
mai ales la nivel regional, european, dar şi global, devine imperioasă ajustarea conceptului
reformei judiciare şi de drept din Republica Moldova la standardele europene şi internaţionale.
În realizarea acestor deziderate evidenţiem trei puncte de reper:
• situaţia actuală;
• elaborarea conceptului reformei judiciare şi de drept;
• implementarea reformei judiciare şi de drept.
Specificăm că nu pretindem la universalitatea acestora şi că limitele dintre ele sînt
permeabile, urmînd să mai revenim pe parcurs asupra unor aspecte.
În continuare vom reda succint momentele-cheie ce ţin de realizările obţinute pînă în prezent
în lumina ajustării reformei judiciare şi de drept la standardele europene şi internaţionale (p. 1 şi
2), insistînd în mod deosebit asupra situaţiei actuale (p. 3).
1. Sistemul judiciar moştenit de la regimul totalitar sovietic era în contradicţie flagrantă şi
principială cu obiectivele ce ţin de promovarea consecventă a principiului separării şi colaborării
puterilor legislativă, executivă şi judiciară; stabilirea locului şi a rolului acestora în sistemul
autorităţilor publice; determinarea mecanismului de interacţiune a lor în scopul excluderii
concrescenţei sau antagonismului dintre acestea. Pentru schimbarea situaţiei create exista doar o
singură cale: reforma judiciară şi de drept. Dată fiind importanţa acestei reforme, pregătirea şi
18
înfăptuirea ei s-au plasat pe un loc aparte în relaţiile Republicii Moldova cu Consiliul Europei.
În septembrie 1991, Moldova a fost inclusă în lista potenţialelor ţări-membre ale Consiliului
Europei. Primele contacte consistente cu Consiliul Europei au avut loc în 1992, cînd republica a
solicitat statutul de invitat special al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. În februarie al
aceluiaşi an, graţie deciziei Comitetului Miniştrilor care oferea statelor europene apărute după
destrămarea URSS posibilitatea de a participa la programele de cooperare şi asistenţă ale
Consiliului Europei, o delegaţie a Republicii Moldova, aflată la Strasbourg, a purtat discuţii
vizînd problemele de interes comun şi modalităţile de cooperare şi asistenţă. Dat fiind faptul că
Consiliul Europei contribuise substanţial la crearea unui spaţiu juridic european unic, consolidat
la acea vreme de circa 160 de convenţii şi acorduri europene, o atenţie deosebită a fost atribuită
colaborării juridice. Din acest moment începe colaborarea Ministerului Justiţiei cu Direcţia
generală a afacerilor juridice a Consiliului Europei, în baza cărora statul nostru a fost inclus în
programele europene de studiere a sistemelor judiciare şi de drept ale unor ţări din Europa de
19
Vest.
Astfel, devenind în septembrie 1992 una din ţările beneficiare, Republica Moldova a
“solicitat din partea Consiliului Europei asistenţă pentru înfăptuirea reformei legislative, în scopul
asigurării compatibilităţii normelor interne cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
20
(CEDO) şi alte instrumente juridice de bază ale Consiliului Europei” .
Cooperarea cu comunitatea mondială în vederea promovării reformei s-a derulat în forma
vizitelor de studiu, de seminare, conferinţe, deplasări ale experţilor ş. a. Cea mai importantă se
pare că este conferinţa internaţională ştiinţifico-practică “Reforma judiciară şi de drept în
Republica Moldova”, desfăşurată la Chişinău la 28-30 ianuarie 1993. La acest forum, concepţia
reformei judiciare şi de drept a trecut testarea în vederea concordanţei cu standardele europene şi
21
internaţionale. Concluziile conferinţei au asigurat finalizarea concepţiei reformei judiciare şi de
drept şi au contribuit la perceperea tezelor acesteia de către specialişti şi factori de decizie care
urmau să contribuie la traducerea acesteia în viaţă.
Adoptarea de către Parlament a Concepţiei reformei judiciare şi de drept la 21 iunie 1994 şi a
Constituţiei Republicii Moldova la 29 iulie 1994 a legiferat principiile noului sistem juridic din
ţară.
2. Obligativitatea statului de a respecta cu stricteţe angajamentele internaţionale asumate a
devenit deja o axiomă a relaţiilor interstatale. Statul nu poate să-şi justifice neexecutarea
angajamentelor sale internaţionale prin invocarea normelor de drept intern care contravin celor
internaţionale. Prin urmare, ratificînd un act internaţional sau altul, Moldova nu poate motiva
ulterior neîndeplinirea acestora prin faptul că, pentru a le respecta, ar trebui să-şi modifice
constituţia. Însă anume o asemenea situaţie se conturează în art. 8 (2) din Constituţia Republicii
Moldova care stabileşte că “intrarea în vigoare a acordului internaţional care conţine prevederi ce
contravin Constituţiei trebuie să fie precedată de revizuirea Constituţiei”. Această regulă a normei
constituţionale denotă nu prioritatea necondiţionată a normelor dreptului internaţional asupra
legislaţiei moldoveneşti interne şi nu dorinţa de a respecta fără rezerve angajamentele
internaţionale, ci mai curînd tentativa legiuitorului de a coordona executarea lor cu acţiunile
volitive ale Parlamentului de revizuire a legii interne de stat, ceea ce nu corespunde principiului şi
spiritului dreptului internaţional. De altfel, o situaţie juridică analogică atestăm în art. 95 din
Constituţia Spaniei din anul 1987 care, de asemenea, a generat obiecţii serioase din partea
22
juriştilor spanioli.
La momentul în care Republica Moldova a devenit membră cu drepturi depline a Consiliului
Europei, Adunarea Parlamentară şi experţii Consiliului Europei au accentuat inadmisibilitatea
tergiversării în continuare a reformei judiciare şi de drept, motivînd această remarcă prin
aplicarea în continuare a legislaţiei adoptate pînă la proclamarea independenţei, situaţia precară a
23
cadrelor juridice, discrepanţele dintre prevederile legislative şi realizarea lor în practică etc.
La aderare, Republica Moldova îşi asuma o seamă de angajamente de natură juridică care se
refereau, printre altele, la asigurarea independenţei sistemului judiciar, reformarea procuraturii,
adoptarea codurilor şi introducerea jurisdicţiei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În condiţiile unui suport material insuficient pentru desfăşurarea reformei, fapt menţionat
adesea de experţii Consiliului Europei , progresul reformei se baza în mare parte pe entuziasmul
adepţilor ei, pe utilizarea eficientă a resurselor financiare obţinute prin intermediul programelor
de asistenţă ale Consiliului Europei, precum şi pe amplificarea gradului de cooperare cu forul de
la Strasbourg. Astfel, în 1997, Consiliul Europei a încheiat un acord cu Uniunea Europeană (UE)
referitor la un program comun de susţinere a reformei judiciare şi de drept şi de consolidare a
24
mass-media independente din Republica Moldova, în valoare de 2.864.000 ECU.
Ca urmare a acestor şi a altor acţiuni (spre exemplu, proiectul PNUD “Susţinerea Dezvoltării
Judiciare în Moldova”), în republică a fost creat un nou sistem judiciar şi un cadru legislativ care,
în parte, corespunde normelor şi standardelor europene şi internaţionale.
3. Pînă la momentul actual, nu a fost finalizat procesul de formare a unui sistem juridic
coerent în Moldova. Evident că legislaţia UE este un exemplu valoros demn de urmat în crearea
cadrului legislativ direcţionat spre o economie de piaţă cu orientare socială.
Procesul contradictoriu de realizare a reformei judiciare şi de drept a scos la iveală atît
succesele evidente, cît şi insuccesele, lacunele şi erorile comise. Nu este de mirare că mulţi
specialişti în materie insistă asupra revizuirii conceptului reformei sistemului de justiţie şi a
25
cadrului legal.
Ajustarea sistemului judiciar şi a legislaţiei la standardele europene este una dintre cele mai
importante componente ale integrării Republicii Moldova în UE. Dovadă a acestui fapt este şi
prezenţa în cadrul Acordului de Parteneriat şi Cooperare (APC) a compartimentelor “Justiţia şi
afacerile interne” şi “Armonizarea legislaţiei”, a Meselor de lucru I “Democraţia şi drepturile
omului” şi III “Probleme de securitate” cu componenta “Justiţia şi afacerile interne” din cadrul
26
Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. De menţionat că nu există un compartiment
sau o iniţiativă instituită special pentru promovarea reformei sistemului de justiţie, însă
promovarea dezideratelor reformării puterii judecătoreşti şi a cadrului legislativ adiacent se poate
realiza în cadrul altor iniţiative deja existente.
Considerăm necesară valorificarea fără întîrziere a oportunităţilor oferite de Pactul de
Stabilitate pentru Europa de Sud-Est în perspectiva continuării reformei judiciare şi de drept şi în
vederea ajustării acesteia la standardele europene din următoarele considerente:
• Comisia Europeană şi statele-membre ale UE care şi-au manifestat deja tendinţa şi au
întreprins acţiuni concrete de armonizare a legislaţiei şi unificare a sistemelor instituţionale, în
vederea edificării unui spaţiu de drept comun, care să implice o colaborare fructuoasă a organelor
judiciare la nivel european şi mondial, pactul devenind în acest sens cea mai scurtă cale de acces
la informaţia ce ţine de experienţa acestor state în domeniul dat. Urmărind succesele înregistrate
de acestea şi evitînd erorile comise, Republica Moldova se poate dezice de acele strategii
experimentale.
• Dacă anterior insuficienţa de mijloace frîna mersul reformei, astăzi putem vorbi despre
pierderea treptată a tuturor realizărilor şi succeselor acesteia, pierdere ce are consecinţe grave
pentru dezvoltarea procesului democratic în general. Devine relevantă prezenţa printre partenerii
Pactului a membrilor G8: SUA, Canada, Japonia şi Federaţia Rusă şi, în special, a instituţiilor
financiare internaţionale: Banca Mondială (BM), Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca
Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană pentru Investiţii (BEI),
Banca Consiliului Europei pentru Dezvoltare (BCED).;
• Republicii Moldova i se oferă posibilitatea continuării reformei în cadrul unor iniţiative
regionale, reanimarea unora dintre acestea, precum şi beneficierea de asistenţă din partea unor
organizaţii internaţionale care au mai colaborat cu ţara noastră în ceea ce ţine de reforma judiciară
şi de drept, cele mai importante fiind Consiliul Europei, OSCE.
Pentru realizarea cu succes a reformei judiciare şi de drept, reieşind din activităţile Pactului
de Stabilitate, considerăm important a ţine cont de următoarele:

Constituţia
Constituţia din 1994 consfinţeşte separarea puterilor legislativă, executivă şi judiciară,
accesul liber la justiţie şi independenţa, imparţialitatea şi irevocabilitatea judecătorilor.
Documentul, de asemenea, stipulează patru niveluri ale organizării instanţelor (Curtea Supremă
de Justiţie, Curtea de Apel, Tribunalele şi judecătoriile de sector), fapt ce corespunde exigenţelor
27
Consiliului Europei .
Fiind o parte vitală a tranziţiei generale, reforma judiciară şi de drept nu presupune doar
reformarea sistemului judiciar şi a cadrului legal aferent acestuia. Reforma judiciară mai implică
inevitabil şi renovarea legislaţiei necesare pentru reforma economică, influenţînd atragerea
investiţiilor, combaterea crimei organizate şi a corupţiei, respectarea drepturilor omului etc. În
cele enunţate mai sus se înscriu şi opiniile unor specialişti în domeniu ce ţin de modificarea unor
prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova.
Confruntînd într-o analiză comparativă elementele generale ale constituţiilor statelor
occidentale cu cele ale constituţiei noastre, ajungem la concluzia că Constituţia Republicii
Moldova din 1994, la un şir de parametri, nu corespunde actualelor standarde internaţionale.
Aceasta se datorează, printre altele, şi efectelor globalizării, şi faptului că nu s-a ţinut seama de
rezultatele dezvoltării constituţionale ale unor ţări est-europene mici, deja candidate pentru
aderarea la UE (Polonia, Ungaria, Cehia), care au obţinut succese remarcabile în economie şi,
28
prin urmare, în construcţia statală. Constituţia conţine multe inexactităţi, lacune. Ea nu prevede
mecanismele eficiente, care ar stabili un echilibru adecvat al puterilor în stat, iar de aici decurg şi
confruntările politice între partidele de guvernămînt, şi impactul negativ asupra dezvoltării
29
socioeconomice a statului.

Curtea Constituţională
Curtea Constituţională nu exercită justiţia constituţională în cauze concrete. Specialiştii
propun două căi de soluţionare a acestei probleme: prima – accesul cetăţenilor la Curtea
Constituţională pentru apărarea drepturilor constituţionale şi a doua – abilitarea fiecărei instanţe
judecătoreşti cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională asupra excepţiilor de
neconstituţionalitate ale actelor juridice. Rămîne de văzut care dintre aceste căi este mai
30
democratică. Specialiştii în domeniu mai propun modificarea Legii cu privire la Curtea
Constituţională şi Codul Jurisdicţiei Constituţionale, motivînd că Curtea Constituţională exercită
controlul constituţionalităţii tratatelor internaţionale pînă la intrarea lor în vigoare şi nu după,
31
practică existentă în statele occidentale.

Neexecutarea hotărîrilor instanţelor de judecată


La etapa iniţială a reformei judiciare şi de drept, o atenţie sporită era acordată problemei
independenţei judecătorilor şi a instanţelor de judecată, extinderii competenţei acesteia,
problemele ce ţin de executarea hotărîrilor judiciare rămînînd în umbră. Astfel, hotărîrile de
judecată emise de judecătorii independenţi rămîn doar dorinţe irealizabile, şi atunci nu mai putem
vorbi despre deplinătatea puterii judecătoreşti şi, respectiv, despre desfăşurarea cu succes a
reformei judiciare.
Neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti, în special în cazurile civile, este cea mai mare
problemă pe care o cunoaşte la modul direct cea mai mare parte a populaţiei noastre. Autorităţile
judiciare recunosc că există multe decizii care nu totdeauna sînt executate, din cauza că nu există
posibilitatea de a o face. Mai mult ca atît, nu există dreptul de a reclama neexecutarea deciziilor
judecătoreşti în legislaţia naţională. Autorităţile judecătoreşti pot pedepsi executorul judiciar
pentru întîrzieri sau atitudine neglijentă faţă de atribuţiile sale de serviciu. Cu toate acestea,
persoana-victimă a acestor încălcări nu are parte de despăgubiri.
La neexecutarea îndelungată a hotărîrilor judecătoreşti contribuie uneori atitudinea
iresponsabilă a unor executori judiciari, precum:
• lipsa unor sancţiuni severe pentru neaplicarea măsurilor cuvenite în vederea executării
hotărîrilor judecătoreşti;
• lacunele din legislaţia naţională, în special din Codul de procedură civilă;
• lipsa în legislaţie a prevederilor ce ţin de obligativitatea debitorului de a plăti creditorului
penalităţi în cazul tergiversării plăţii. În prezent debitorul este interesat material în tergiversarea
executării, întrucît, în urma inflaţiei, capacitatea de cumpărare a leului scade. De fapt, debitorul se
foloseşte gratuit un timp îndelungat de banii creditorului, iar apoi achită datoria cu lei
devalorizaţi.32
Crearea poliţiei judiciare (conform art. 121 din Constituţie) ar contribui esenţialmente la
executarea hotărîrilor judecătoreşti, deoarece adesea aceştia trebuie să aştepte pînă cînd sînt
disponibili colaboratorii organelor MAI pentru a-i însoţi la executarea forţată a hotărîrilor.
Această situaţie prezintă un risc social major, deoarece cetăţenii de multe ori sînt tentaţi, să
se adreseze unor structuri paralele, sau chiar criminale, în vederea executării hotărîrii instanţelor
de judecată.
Situaţia se prezintă cu adevărat alarmantă, mai cu seamă în contextul dezvoltării economice a
ţării. Întreprinderile (în special cele străine) nu se pot mulţumi cu decizii judiciare care emană
dintr-un sistem judiciar credibil, dar care nu sînt executate într-un termen acceptabil.

Tergiversarea soluţionării cazurilor


În sistemul judiciar existent apelul şi recursul nu-şi îndeplinesc pe deplin funcţiile, mai ales
cele de apel. Instanţele de apel abuzează de existenţa în procedura penală şi civilă a instituţiei de
casare cu expediere spre rejudecare, cînd aceste hotărîri judiciare nu pot fi atacate şi se adoptă
hotărîri de casare a hotărîrilor primei instanţe cu remiterea cauzelor spre rejudecare. Asemenea
hotărîri au fost adoptate pe parcursul anului 1999 în 484 cauze penale din 1265, în 922 de cauze
civile din 1718, ceea ce constituie 47,1 % din cauzele examinate în apel, procent care depăşeşte
33
cu mult practica de pînă la începutul reformei.
Se impune necesitatea supunerii controlului judiciar a deciziilor adoptate, remiţînd spre
rejudecare cauzele de către instanţele de fond. Această problemă este invocată tot mai frecvent de
judecătorii de pe teren în cazurile în care dosarele revin pentru rejudecare şi se repetă în esenţă
aceleaşi hotărîri. Multiplele trepte de atac împotriva hotărîrilor judiciare, lipsa specializării
instanţelor de apel sau recurs fac ca justiţia noastră să fie complicată şi anevoioasă pentru
cetăţeni, în special pentru agenţii economici. Situaţia dată duce la prelungiri nejustificate ale
perioadei de soluţionare a cazului, ele fiind costisitoare atît pentru părţi, cît şi pentru stat. În
asemenea caz statul pierde mai mult, deoarece aceeaşi cauză este în fond examinată de două ori,
iar părţile au de plătit avocaţii, pentru 6 apariţii în faţa instanţei în loc de 3, cum ar fi normal. Mai
34
mult ca atît, nu există dreptul cetăţenilor de a reclama tergiversarea artificială a cazului.

Asigurarea logistică şi salarizarea


Existenţa unei independenţe veritabile a judecătorilor este pilonul de bază al reformei
judiciare, deoarece doar prin intermediul independenţei poate fi realizat dreptul la o justiţie
echitabilă şi nepărtinitoare. O importanţă deosebită pentru asigurarea independenţei judecătorilor
are nivelul asigurării materiale a acestora şi a protecţiei sociale. Nu este posibilă existenţa unei
justiţii performante dacă magistraţii sînt prost plătiţi şi lucrează în condiţii precare. Însă aceste
condiţii de existenţă determină nu coruperea magistraţilor – aşa cum se afirmă uneori –, ci
35
migrarea lor spre funcţii mai bine plătite.
Desigur, mijloacele financiare trebuie calculate reieşind din situaţia generală dificilă în ţară.
Dar, totuşi, mijloacele alocate pentru asigurarea independenţei justiţiei sînt mai mult decît
insuficiente. În 2001 bugetele judecătoriilor acopereau doar 67% din necesităţi, ale tribunalelor –
62%, ale Curţii de Apel – 39%, ale Curţii Supreme de Justiţie – 40.5%. Astfel, din 27 milioane lei
36
necesare, Guvernul şi Parlamentul au alocat doar 18 milioane lei. Contrar prevederilor legii cu
privire la statutul judecătorilor (art. 30), judecătorii nu obţin locuinţe de serviciu la care pot
pretinde de jure. Mai mult ca atît, prevederile legii care permiteau obţinerea unei subvenţii de stat
37
pentru achiziţionarea de locuinţă au fost abrogate.

Instanţele economice
Sistemul Curţilor economice este format din două instanţe (prima instanţă şi apelul), ambele
fiind localizate în Chişinău şi avînd un cazier extrem de voluminos în raport cu un număr redus
de judecători. Agenţii economici ar putea să se adreseze la Camera de Comerţ şi Industrie pentru
38
un proces de arbitraj. Aceste oportunităţi, însă, încă nu sînt utilizate în mod eficient.

Contenciosul administrativ
Rămîne nerezolvată problema contenciosului administrativ. Adoptat la 10 februarie 2000 în
virtutea art. 53 şi 72 ale Constituţiei şi fiind un contencios de plină jurisdicţie, acesta este dublat
de unele prevederi ale Legii cu privire la petiţionare care nu au fost abrogate. Sînt regretabile şi
39
modificările operate la această lege la 07.12.2001 . Ele reduc considerabil interesele persoanei
vătămate într-un drept al său recunoscut de lege printr-un act administrativ emis de o autoritate
publică de a solicita anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei
pricinuite.
Aceste modificări aduc atingere drepturilor persoanei, mai ales prin faptul că acum aceasta se
află în imposibilitatea de a ataca în instanţa de contencios actele administrative cu un caracter
individual emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în exerciţiul
atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative ce ţin de alegerea, numirea
şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic
sau public deosebit. Modificările privează, printre altele, persoana de dreptul de a solicita
repararea pagubei morale într-un litigiu de contencios administrativ.
Codurile
Elaborarea şi adoptarea unor noi Coduri – penal şi de procedură penală – reprezintă, după
parcurgerea a peste 10 ani de tranziţie, o concluzie logică şi o iniţiativă salutară care confirmă
opiniile că actualele coduri, oricîte completări, modificări sau abrogări de texte ar suporta, rămîn
expresia unei anumite perioade istorice, alta decît cea pe care Republica Moldova o străbate
astăzi.
Realizarea unei opere de asemenea anvergură nu poate fi, desigur, o întreprindere
conjuncturală sau urmarea vreunei decizii de birou. Experienţa a arătat că este necesar un timp
destul de îndelungat şi o implicare activă a tuturor factorilor de decizie care au tangenţă cu
activităţi specifice domeniului ştiinţelor penale şi civile, teoretice sau aplicative. În ansamblul ei,
noua legislaţie trebuie să se constituie într-un aport substanţial la afirmarea şi consolidarea
statului de drept şi al edificiului democratic privind înfăptuirea actului de justiţie.
Opera de elaborare a noilor coduri ar trebui să se bazeze pe simplismul şi eficacitatea legii
penale şi civile. Noile coduri ar trebui să garanteze factorilor de decizie abilitaţi cu funcţii de
supraveghere socială şi, în primul rînd, organelor de urmărire penală, pîrghiile legale
indispensabile pentru ca acestea să poată riposta cu promptitudine în vederea descurajării
indivizilor tentaţi să comită fapte antisociale. În scopul asigurării caracterului preventiv, normele
juridice penale, în speţă cele de procedură, ar trebui să evite excesul de birocratism în vederea
intentării procesului penal, fără a se da uitare, concomitent, condiţiilor esenţiale privind drepturile
omului şi legalitatea actelor de urmărire penală, în vederea îndeplinirii angajamentelor Republicii
Moldova pe plan regional şi internaţional.
Procesul de renovare a legislaţiei penale, civile şi de procedură ar trebui să fie marcat de
realitatea socială, de necesitatea oferirii unor soluţii de pragmatism şi eficacitate, capabile să
provoace descurajarea şi contracararea pornirilor factorilor criminogeni şi a multitudinii formelor
de manifestare a flagelului criminalităţii.
Înainte de demararea procedurii de negocieri privind Acordul de Liber Schimb (art. 4 al
APC), urmează a fi implementate unele măsuri în şase sectoare ale economiei şi sistemul
40
legislativ al Moldovei. Unul dintre acestea este adoptarea recentă, în ultima lectură, de către
Parlamentul Republicii Moldova a noului Cod civil, ce constituie piatra de temelie a cadrului
juridic necesar pentru dezvoltarea economiei de piaţă.
Pe parcursul ultimilor ani instituţiile moldoveneşti au fost supuse unui proces de restructurare
destul de anevoios. Un cadru juridic adecvat a substituit sistemul precedent de coduri în legislaţia
penală, vamală şi fiscală. Contribuţia majoră în acest sens o constituie adoptarea noului Cod civil.
De asemenea, a fost finalizat şi prezentat spre aprobare proiectul unui nou Cod de procedură
civilă.
Modificările legislaţiei civile sînt condiţionate de aceleaşi motive şi reflectă schimbările
produse în cadrul instituţional şi de reformare a politicilor sectoriale ale Moldovei. Ca şi celelalte
republici din spaţiul ex-sovietic, Moldova trece prin procesul de tranziţie de la economia de
comandă la cea de piaţă. Astfel, forul juridic, determinat de procesele în derulare în domeniul
comercial şi civil, urmează să facă faţă noilor politici ale statului.

Procuratura
Cea mai dificilă se dovedeşte a fi reformarea procuraturii. Reforma judiciară şi de drept cere
ca procuratura să-şi concentreze eforturile asupra urmăririi penale, lucru de care, de altfel, aceasta
se ocupă în întreaga lume. Apogeul activităţii procurorului este susţinerea învinuirii în instanţa de
judecată şi orice motive invocate pentru evitarea acestui lucru înseamnă că funcţia procesuală de
acuzator este pusă pe seama judecătorului. Încercările de a investi procuratura cu funcţiile pe care
aceasta le exercita în vechiul sistem servesc scopului de a face puterea judecătorească mai
ascultătoare.
Conform art. 124 din Constituţia Republicii Moldova, “Procuratura reprezintă interesele
generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor,
conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele judecătoreşti în condiţiile
41
legii”.
Această instituţie se caracterizează printr-o structură ierarhizată şi o puternică centralizare.
Începînd cu 01.01.98, procurorii nu mai au dreptul de a aproba detenţia provizorie. De la acea
dată, doar judecătorul poate dispune aplicarea acestei măsuri preventive. Prezenţa în proces a
procurorului este obligatorie în materie penală, facultativă în materie civilă, cu excepţia cazurilor
prevăzute de lege.
Rolul procuraturii este actualmente controversat. Se discută incorporarea procuraturii în
puterea judecătorească cu reprezentarea în Consiliul Suprem al magistraturii.
În scopul sporirii eficienţei sistemelor de justiţie penală ale statelormembre ale Consiliului
Europei, urmărind cooperarea penală internaţională şi pentru asigurarea realizării obiectivelor
CEDO privind drepturile omului şi libertăţile fundamentale, la 6 octombrie 2000, Comitetul de
Miniştri Consiliului Europei adoptă Recomandarea Rec. (2000) 19 privind rolul Ministerului
Public în sistemul de justiţie penală.
Avînd la bază tendinţa de consolidare a statului de drept în spaţiul european şi combaterea
flagelului criminalităţii atît la nivel naţional, cît şi internaţional, conţinutul Rec. (2000) 19
cuprinde recomandări orientative pentru guvernele statelor membre în ceea ce priveşte rolul
Ministerului Public în sistemul justiţiei penale, în calitate de repere pentru armonizarea legislaţiei
din domeniu.
Avînd în vedere poziţia ambiguă a procuraturii în ţara noastră care, prin aderarea la Consiliul
Europei şi semnarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare cu UE, şi-a exprimat voinţa de
armonizare a legislaţiei şi a modului de înfăptuire a justiţiei cu standardele europene, considerăm
necesară punctarea unor aspecte ale acestei recomandări care au relevanţă pentru Republica
Moldova. Este necesară o familiarizare mai consecventă a juriştilor, dar şi a organelor executive
şi legislative, cu prevederile acestor recomandări, pornind de la necesitatea aplicării lor în
practică.
Un prim aspect ţine de raporturile Procuraturii (numită în unele ţări Ministerul Public) cu
puterea legislativă şi executivă. Recomandarea prevede că statele membre trebuie să ia măsuri
adecvate pentru ca membrii Ministerului Public să-şi poată îndeplini misiunea lor fără ingerinţe
42
nejustificate şi fără riscul de a determina o răspundere civilă, penală sau de altă natură.
Un aspect deosebit de important prezintă raporturile dintre Procuratură şi judecători. Se face
recomandarea ca statele să ia măsuri pentru ca statutul, competenţa şi rolul procedural al
Ministerului Public să fie definite prin lege, astfel încît să nu fie posibilă vreo îndoială cu privire
la independenţa şi imparţialitatea judecătorilor. Statul trebuie să garanteze că nimeni nu va putea
43
exercita, în acelaşi timp, funcţia de membru al Ministerului Public şi cea de judecător.
Alt aspect care trebuie relevat ţine de raporturile dintre Ministerul Public şi poliţie. În
virtutea acestora, trebuie să se ia măsuri pentru ca Ministerul Public să colaboreze cu poliţia într-
o formă corespunzătoare şi eficace.
Ministerul Public trebuie să fie, în orice situaţie, în măsură să exercite, fără obstacole,
urmărirea penală împotriva acelora care sînt vinovaţi de infracţiuni, în special cele de corupţie,
abuz de putere, violarea flagrantă a drepturilor omului şi alte fapte penale recunoscute de dreptul
44
internaţional.
Un alt moment reflectat în Recomandări are în vedere îndatoririle şi responsabilităţile
Ministerului Public în raport cu justiţiabilii.
În acest sens, în Recomandări se fac referiri la următoarele îndatoriri ale Ministerului Public:
să acţioneze în mod obiectiv, imparţial şi echitabil; să respecte drepturile omului (consacrate prin
CEDO); să se abţină de la orice discriminare fondată pe motive de sex, rasă, religie, limbă,
origine etnică, opinii etc.; să vegheze libertatea tuturor în faţa legii; să nu facă uz împotriva
acuzaţiilor de probe de care ştie sau poate să presupună că au fost obţinute prin metode ce
contravin legii; să vegheze la respectarea principiului egalităţii armelor în transmiterea
informaţiilor aflate în posesia sa care ar fi susceptibile de a asigura desfăşurarea echitabilă a
procesului; să păstreze confidenţialitatea informaţiilor culese dacă comunicarea lor nu este
necesară în interesul justiţiei sau nu este cerută de lege; să ţină cont, în modul stabilit, de
interesele martorilor, să decidă sau să favorizeze măsuri de protecţie a integrităţii lor fizice şi a
vieţii lor private; să ţină seama de opinia şi preocupările victimelor atunci cînd interesele lor
personale au fost încălcate şi să vegheze ca victimele să fie informate cu privire la drepturile lor şi
cu evoluţia procedurii sau de a asigura această informaţie, existînd posibilitatea de a contesta
soluţia de urmărire. În situaţia în care Procuratura este abilitată să ia măsuri care aduc atingere
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acuzatorului, aceste măsuri trebuie să poată fi obiectul
45
unui control judiciar.
Recomandările au în vedere şi intensificarea cooperării internaţionale a membrilor
Ministerului Public din diferite ţări în domeniul documentării, specializării, coordonării
procedurii de asistenţă juridică, învăţarea limbilor străine, precum şi desemnarea magistraţilor în
post în ţările străine.
În timpul urmăririi penale, Procurorul este conducătorul procesului şi veghează asupra
desfăşurării acestuia în condiţiile legii, culminînd cu o bună funcţionare a ei. Caracterul
indivizibil al Ministerului Public se exprimă prin faptul că orice procuror îndeplineşte atribuţiile
ministerului, pentru acesta şi în numele lui, menţionîndu-se faptul că, în aceeaşi cauză, un
procuror poate fi înlocuit cu un alt procuror.

Avocatura
Faţă de avocat, procurorul dispune de un statut privilegiat, cel puţin în cauze penale.
Echilibrul dintre acuzare şi apărare nu a fost încă asigurat, situaţie care poate fi redresată prin
adoptarea noului Cod de procedură penală.
Situaţia financiară a populaţiei, de cele mai multe ori nu permite beneficierea de serviciile
unui apărător. Avocaţii din oficiu sînt remuneraţi cu 72 lei per dosar, pe care adesea îi primesc cu
46
întîrziere. Dotarea bugetară în acest context acoperă doar 1/4 din necesităţi. O importanţă
ştiinţifico-practică deosebită o are discutarea proiectului Codului de procedură penală al
Republicii Moldova în scopul perfecţionării în continuare a acestuia, inclusiv a Părţii speciale,
care reglementează mersul procesului penal de la iniţierea lui de către organele competente şi
pînă la intrarea în vigoare a hotărîrilor judecătoreşti şi executarea acestora, precum şi examinarea
în procedură extraordinară, dacă hotărîrile instanţelor de judecată sînt ilegale sau neîntemeiate.
Procuratura beneficiază de un statut privilegiat, în special în cazurile penale. Fiind responsabil de
iniţiativa de urmărire penală şi de anchetare, procurorii profită de facilităţi, pe care avocaţii nu le
au, cum ar fi, spre exemplu, libera circulaţie în localuri. Dacă un avocat doreşte să se întîlnească
cu judecătorul, el trebuie să solicite o autorizare într-un birou de la tribunal pentru ca poliţistul să-
l lase să treacă la oficiul judecătorului. Procurorul însă poate intra şi merge nestingherit oriunde
în această instituţie. Procurorul se foloseşte de oportunitatea executării deciziilor definitive în
cazurile penale şi în domeniul administrativ şi poate să dea instrucţiuni în ce le priveşte pe
acestea.
Echilibrul perfect între acuzare şi apărare nu a fost încă asigurat: avocatul nu se poate
constitui ca parte civilă pentru a iniţia acţiunea publică. El poate doar să depună o cerere la
47
organul procuraturii de nivel ierarhic superior. Această posibilitate a acţiunii publice este
prevăzută în proiectul noului Cod de procedură penală şi apare, potrivit experţilor, ca o
contrabalanţă indispensabilă puterilor de care dispune procuratura.
În timpul fazei de anchetă, supravegherea anchetei poate cere să beneficieze de asistenţa unui
avocat, dar acesta nu are acces la dosar, controlul său rămînînd a fi destul de formal. Martorii sînt
audiaţi în lipsa avocatului, deoarece aceştia preferă citaţii directe pentru audienţă în vederea
evitării tuturor formelor de intimidare.
Echilibrul dintre apărare şi acuzare nu a fost încă stabilit şi merită o aprofundare, mai ales în
contextul reformei legislaţiei de procedură penală.
La momentul actual în Republica Moldova este în vigoare o lege nouă cu privire la
avocatură. Drept consecinţă a declarării neconstituţionalităţii unui şir de prevederi ale acesteia,
este în curs de elaborare un nou proiect al legii care, sperăm, va comporta toate prevederile
avansate ce reglementează avocatura în Europa. Urmează ca la elaborarea acestui proiect să se
ţină seama de prevederile legii care se află în vigoare, de hotărîrea Curţii Constituţionale “Cu
privire la verificarea constituţionalităţii Legii cu privire la avocatură din 13.05.1999”, precum şi
de recomandările Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei “Cu privire la libertatea de
exercitare a profesiei de avocat” din 6 noiembrie 2000.

Ancheta
Una dintre erorile strategiei de realizare a reformei judiciare şi de drept constă în faptul că
pînă acum nu este reorganizat aparatul de anchetă şi de aceea nu a fost creat un component
indispensabil al justiţiei penale, al cărui scop de bază constă în combaterea eficientă, operativă,
profesionistă şi fără compromisuri a criminalităţii, îndeosebi în cazurile deosebit de grave care au
o tendinţă de creştere.
Ancheta preliminară se află într-o situaţie extrem de dificilă. În disputele despre căile de
reformare a instanţelor de judecată, a procuraturii, avocaturii, această instituţie-cheie în sistemul
luptei cu criminalitatea a rămas în umbră.
Eficienţa luptei cu criminalitatea scade, deoarece este împiedicată de o multitudine de
împrejurări, printre care: imperfecţiunea legislaţiei penale şi de procedură; asigurarea materială
insuficientă a aparatului de anchetă, a procuraturii şi a MAI; lipsa unei specializări profesionale a
anchetatorilor, indiferent de apartenenţa departamentală a acestora; limitarea aplicării în practica
de anchetă a bazelor ştiinţifice şi etice ale activităţii anchetatorilor; lipsa unui sistem de stimulare
48
materială a perfecţionării muncii anchetatorilor ş. a.
Pentru a transforma ancheta preliminară într-o instituţie capabilă să rezolve eficient sarcinile
respectării drepturilor omului puse pe seama sa, este necesar ca împuternicirile procesuale ale
anchetatorului să posede un grad sporit de independenţă. Se impune eliberarea anchetatorului de
imixtiunile administraţiei şi ale superiorilor în anchetarea cazului. Aceste funcţii trebuie să fie
realizate de procuror. Este necesară ridicarea statutului social al anchetatorului, îmbunătăţirea
asigurării materiale a acestuia.

Corupţia
În scopul combaterii corupţiei, Republica Moldova trebuie să întreprindă eforturi
considerabile pentru valorificarea posibilităţilor unei iniţiative a Pactului de Stabilitate pentru
Europa de Sud-Est, adoptată la Sarajevo la 15-16 februarie 2000. Iniţiativa Anticorupţie
49
(cunoscută sub abrevierea engleză SPAI) din cadrul Mesei de lucru III porneşte de la premisa că
corupţia şi alte activităţi frauduloase şi criminale sînt dăunătoare stabilităţii instituţiilor
democratice, erodează statul de drept, încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale stipulate de
CEDO şi de către celelalte standarde recunoscute pe plan internaţional, subminînd încrederea
cetăţenilor în necorectitudinea administraţiei publice. Aceasta subminează climatul de afaceri,
descurajează investiţiile interne şi externe, constituie o risipă de resurse economice, frînează
creşterea economică şi, prin urmare, ameninţă însuşi obiectivul Pactului de Stabilitate.
Printr-o scrisoare adresată Coordonatorului Special al Pactului de Stabilitate, Bodo
Hombach, Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin exprimă angajamentul ţării
noastre de a respecta şi implementa prevederile iniţiativei. Reprezentant al Republicii Moldova la
SPAI a fost desemnat ministrul de interne – Vasile Drăgănel.
SPAI solicită Republicii Moldova (de altfel, ca şi celorlalte state din regiune) asumarea unor
50
angajamente. Dintre acestea, cel mai important considerăm că este adoptarea şi implementarea
instrumentelor europene şi a altor instrumente internaţionale. Acesta include:
• Semnarea, ratificarea şi implementarea Convenţiei Consiliului Europei referitoare la
legea penală şi la corupţie; a Convenţiei referitoare la legea civilă şi corupţie şi a Convenţia
referitoare la spălarea banilor şi confiscarea veniturilor provenite din activităţi infracţionale.
• Aplicarea celor 20 de principii directoare pentru lupta împotriva corupţiei adoptate de
Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei şi participarea activă în cadrul Grupului de State ale
Europei care acţionează împotriva corupţiei – GRECO.
• Implementarea celor 40 de recomandări ale Grupului Operativ de Acţiune Financiară
împotriva Spălării Banilor şi participarea activă în cadrul Comitetului de Selectare al Consiliului
Europei pentru evaluarea măsurilor de luptă împotriva spălării banilor.
• Luarea în considerare a instrumentelor, legislaţiei, standardelor şi practicii UE.
• Luarea de măsuri pentru aplicarea principiilor propuse în Convenţia OCDE pentru
Combaterea Mituirii Demnitarilor Publici în cadrul Tranzacţiilor Internaţionale şi a altor
recomandări ale OCDE.
• Luarea în considerare a Principiilor Directoare pentru Combaterea Corupţiei şi
Menţinerea Integrităţii în Rîndul Demnitarilor din sistemului Justiţiei şi Securităţii Naţionale,
semnate la Forumul Global din 1999 pentru Lupta împotriva Corupţiei.
• Aprobarea încheierii negocierii Convenţiei ONU referitoare la Crima Transfrontalieră
Organizată şi acordarea unei permanente atenţii iniţiativelor globale anticorupţie ale ONU.
Alte angajamente SPAI ţin de promovarea unei bune guvernări şi a unei administraţii publice
demne de încredere, întărirea legislaţiei şi promovarea statului de drept, promovarea transparenţei
şi a integrităţii în cadrul afacerilor şi promovarea unei societăţi civile active.
Republica Moldova este invitată să implementeze fără întîrziere Planul de acţiune al SPAI, în
special pct. 7 al Planului numit “Acţiuni imediate.” Acţiunile imediate au scopul de a convinge pe
deplin comunitatea donatorilor, ca şi pe propriii cetăţeni, de înalta voinţă politică în acest
domeniu. Orice întîrzieri în valorificarea posibilităţilor oferite de accesul la programele,
proiectele şi activităţile SPAI sînt deosebit de regretabile, deoarece, în virtutea tendinţei de a
soluţiona în comun problemele cu care se confruntă statele din regiune, Republica Moldova se
poate pomeni izolată de procesele de consolidare a securităţii şi stabilităţii în Sud-Estul Europei.
În plus, o a doua şansă de acest fel ar putea să nu mai fie acordată.
Corupţia afectează în mod direct sistemul judiciar din Republica Moldova, deoarece oamenii
de afaceri preferă să obţină banii de la datornici, adresîndu-se la structuri paralele, chiar dacă o
pot face pe cale judiciară.

Crima organizată
În scopul atingerii obiectivului de întărire a capacităţilor de luptă împotriva crimei organizate
în Europa de Sud-Est prin promovarea unor acţiuni coordonate la nivel regional, Republica
Moldova este chemată să valorifice posibilităţile unei alte iniţiative din cadrul Mesei de lucru III
“Probleme de Securitate” a Pactului de Stabilitate – Iniţiativa împotriva Crimei Organizate
(cunoscută sub abrevierea engleză SPOC).
Legislaţia naţională din acest domeniu conţine unele aspecte confuze sau contradictorii, care
ar urma să fie revizuite în vederea stabilirii unor norme, a căror necesitate imperioasă a fost
generată de noile condiţii care s-au creat în Moldova, fapt semnalat şi de participanţii la
Conferinţa internaţională “Participarea în Pactul de Stabilitate ca accelerator al reformelor social-
economice în regiune”, care şi-a ţinut lucrările la Chişinău, la 7-8 decembrie 2001.
Pe lîngă unele măsuri enumerate de SPAI, în cadrul iniţiativei SPOC pentru contracararea
crimei organizate se recomandă:
• Completarea legislaţiei naţionale referitoare la achiziţii publice pentru promovarea unui
proces eficient şi transparent al acestora, care să se alinieze standardelor europene şi
internaţionale.
• Înzestrarea organelor de stat abilitate a combate crima organizată şi corupţia cu resurse
umane şi financiare suficiente. Personalul acestor organe urmează a se bucura de autonomie şi
protecţie reală în exercitarea atribuţiilor.
• Întărirea capacităţilor de anchetă, prin promovarea unei cooperări interdepartamentale,
efectuarea investigaţiilor financiare, inclusiv a cazurilor de evaziune fiscală, activitatea criminală
economică, fraude bancare şi alte activităţi ce afectează securitatea economică a ţării, evident, în
condiţiile respectării stricte a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
• Luarea de măsuri privind distrugerea bazei materiale a criminalităţii organizate şi a
corupţiei prin privarea persoanelor implicate în această activitate infracţională de veniturile
obţinute în urma activităţilor nelegale. Se propune stabilirea răspunderii penale a persoanelor
juridice prin confiscarea averii acaparate ilicit.51
Componente indispensabile ale crimei organizate s-au dovedit a fi migraţiunea ilegală şi
traficul de fiinţe umane. În vederea combaterii primului fenomen menţionat ar fi necesară
înlăturarea motivelor care au provocat emigrarea forţei de muncă autohtone în străinătate, motive
generate de transformările economice. În ceea ce priveşte traficul de fiinţe umane în cadrul Mesei
de lucru III “Probleme de securitate”, Grupul de lucru al Pactului de Stabilitate împotriva
Traficului de Fiinţe Umane are ca scop prioritar implementarea unui plan de acţiuni pentru 3 ani
care abordează cele trei dimensiuni ale acestui fenomen: prevenirea, protecţia şi aducerea
vinovaţilor în faţa justiţiei.
În perspectiva armonizării legislaţiei Republicii Moldova cu cea a UE ar fi salutabilă
mediatizarea şi studiul proiectului de creare a unui spaţiu judiciar european. Culegerea de texte
privind dispoziţiile penale pentru protecţia intereselor financiare ale UE elaborată în scopul
traducerii în viaţă a acestui proiect prevede în art. 18 reglementarea statutului şi componenţa
52
Ministerului Public European. Astfel, în vederea cercetării, urmăririi, judecării şi executării
hotărîrilor de condamnare privind infracţiunile comise în paguba bugetului comunitar, ansamblul
teritoriilor statelor membre ale UE constituie un spaţiu judiciar unic.

PERSPECTIVELE REFORMEI JUDICIARE ŞI DE DREPT ÎN REPUBLICA


MOLDOVA
Pentru stabilirea perspectivelor reformei judiciare şi de drept în Republica Moldova este
necesară determinarea etapei prin care această reformă trece la momenttul actual. Concepţia
reformei judiciare şi de drept din 1994 stipulează în ultimul compartiment că etapele realizării
reformei se elaborează şi se prezintă spre aprobare Parlamentului de către Comisia de coordonare
privind realizarea reformei judiciare şi de drept. Cu toate că componenţa acestei comisii a fost de
cîteva ori modificată, parlamentul nu le-a examinat niciodată mersul, etapele şi concluziile
privind realizarea reformei, iar hotărîri oficiale în acest sens nu au fost adoptate. Nu este de
mirare faptul că nu există un consens în ceea ce priveşte etapele deja parcurse de republică şi cele
care încă urmează a fi realizate.
În linii mari, reforma judiciară şi de drept cuprinde trei etape distincte: pregătirea reformei,
53
realizarea reformei, încheierea reformei.
Pe de o parte, există un şir de acţiuni care au marcat benefic evoluţia reformei judiciare. În
republică a fost creat un nou sistem judiciar de patru trepte care, în mare parte, corespunde
normelor şi standardelor europene. Au fost adoptate legile care reglementează activitatea acestui
sistem, ca urmare fiind asigurat dreptul cetăţenilor la apelul în instanţele judecătoreşti. S-a reuşit
consacrarea legislativă a principiului independenţei judecătorului. Deci, nu putem afirma că ne
aflăm la o etapă iniţială a reformei. Pe de altă parte, mai rămîn încă multe de făcut: încă nu au fost
reformate astfel de instituţii importante ale justiţiei ca ancheta şi avocatura, nu sînt traduse în
viaţă angajamentele faţă de Consiliul Europei privind reformarea procuraturii. Nu au fost
adoptate codurile şi nu s-a creat baza tehnico-financiară a realizării reformei judiciare şi de drept.
Avînd în vedere toate acestea, nu putem susţine că reforma a intrat în faza sa finală, ci că ea mai
continuă încă, iar realizarea ei nu are anumite limite în timp.
Continuarea reformei judiciare şi de drept ar trebui să se întemeieze pe cercetarea
disfuncţiilor existente în sistemul judiciar actual. Peste tot în lume, atunci cînd legiuitorului i se
propune să opereze modificări în organizarea judecătorească sau în procedura judiciară, iniţiatorii
de reformă se întemeiază pe cercetări minuţioase statistice, sociologice, filosofice, juridice, ale
54
modului în care funcţionează instituţiile ce urmează a fi reformate.
Statul s-a dovedit a fi ineficient în ceea ce priveşte contribuţia financiară la promovarea
reformei judiciare şi de drept, fapt menţionat adesea de raportorii Adunării Parlamentare a
Consiliului Europei. Ţinem să amintim că autorităţile de la Chişinău au reacţionat la aceste
apeluri doar în 1997, cînd în legea bugetului de stat a fost prevăzută alocarea a 1 milion de lei,
pentru ca în anii următori să nu se mai aloce nimic. Mai mult ca atît, în anii 1998–2000 a fost
redus bugetul de stat pentru întreţinerea instanţelor judecătoreşti, iar în 2000 au fost anulate
alocaţiile financiare speciale. Această atitudine se manifestă în condiţiile în care, doar în anul
55
2000, sistemul judiciar a vărsat în bugetul public naţional circa 50 milioane lei.
Pentru Moldova, în calitate de recipient al Pactului de stabilitate, în vederea continuării
reformei judiciare şi de drept este foarte important faptul că cooperarea în domeniul Justiţiei şi
Afacerilor Interne este unul dintre cei trei „piloni” ai Uniunii Europene (pe lîngă Comunitatea
Europeană şi Politica Externă şi de Securitate Comună). Cooperarea în materie de Justiţie şi
afaceri interne a fost consfinţită prin semnarea la Maastricht, la 07.02.1992, a Tratatului Uniunii
56
Europene şi aprofundată prin Tratatul de la Amsterdam.
Pe lîngă beneficierea de asistenţa celor mai importante instrumente de lucru ale Pactului de
Stabilitate – Masa de Lucru III „Probleme de Securitate” la compartimentul II „Justiţie şi Afaceri
Interne” şi tangenţial Masa de Lucru I „Democraţia şi Drepturile Omului”, aprofundarea reformei
judiciare şi de drept mai este marcată de faptul că componentele „Justiţie şi Afaceri Interne” şi
„Armonizarea Legislaţiei” ale Acordului de Parteneriat şi Cooperare Republica Moldova –
57
Uniunea Europeană (APC), sînt stipulate de către Planul Comun de Lucru ca direcţii prioritare
pentru perioada 2001-2002.
Deoarece nu există o iniţiativă în cadrul Pactului de Stabilitate care ar fi specializată anume
în reforma judiciară şi de drept, devine oportună continuarea reformei în cadrul unor iniţiative
deja existente, cea mai relevantă în acest sens fiind SPAI. Presupunem că aceasta va impulsiona
progresul reformei, deoarece, conform Planului de lucru, SPAI este focalizată în cîteva sectoare-
cheie şi are un caracter practic. Iniţiativa pune accentul mai curînd pe implementarea „pe teren”,
58
decît să definească principii şi standarde, multe dintre acestea fiind deja bine cunoscute. Din
perspectiva reformei judiciare şi de drept implicarea Moldovei în această iniţiativă este marcată şi
de prezenţa angajamentelor privind adoptarea instrumentelor europene şi a altor instrumente
59
internaţionale, în acest sens fiind înregistrate deja unele rezultate. Aşa, de exemplu, recent
Moldova a semnat două convenţii ale Consiliului Europei care au tangenţă cu continuarea
reformei, a căror ratificare este prevăzută de SPAI, şi anume Convenţia de drept penal împotriva
60
corupţiei şi convenţia de drept civil împotriva corupţiei.
Alte angajamente SPAI ce au implicaţii asupra reformei şi ţin de întărirea legislaţiei şi
promovarea statului de drept, în special prevederea privind întărirea capacităţilor investigative ale
instituţiilor justiţiei penale prin promovarea cooperării interagenţii şi a investiţiilor comune.
Un alt aspect pozitiv este faptul că realizările reformei judiciare şi de drept în cadrul SPAI
pot fi efectiv percepute, deoarece punctul 4 al iniţiativei presupune o contabilizare atît a
performanţelor, perspectivelor şi tendinţelor anticorupţie, cît şi a implicaţiilor politice pentru
guvernele naţionale şi pentru regiune în ansamblu. Luîndu-se în considerare fiecare dintre
evaluările efectuate anterior, se poate obţine analiza necesităţilor şi neajunsurilor ţărilor din
regiune. Evaluarea presupune şi determinarea pentru fiecare ţară care anume politici, practici şi
61
acte normative sînt similare şi care dintre ele diferă de standardele şi practicile internaţionale.
Avînd accesul liber la rapoartele ce vor cuprinde constatări, concluzii şi recomandări, Republica
Moldova îşi va putea stabili obiectivele specifice pentru reforma judiciară şi de drept, precum şi
progresele înregistrate în domeniu. Aceşti indicatori pun statul-recipient al Pactului de Stabilitate
în situaţia de a şti cînd a atins standardele europene şi internaţionale. În urma evaluării sînt
stabilite acţiunile necesare pentru ca statul să îndeplinească recomandările evaluatorului, precum
şi calendare realiste pentru realizarea acestor acţiuni.
Examinarea perspectivelor reformei judiciare şi de drept prin prisma SPAI nu presupune că
problema în cauză va fi examinată doar în cadrul Iniţiativei Anticorupţie. Unele sectoare ale
reformei ating, tangenţial şi alte iniţiative ale Pactului de Stabilitate cum ar fi SPOC, Iniţiativa
privind Azilul şi Migraţia din cadrul Mesei de Lucru III şi cea privind problemele refugiaţilor din
cadrul Mesei de Lucru I. Totuşi, SPAI rămîne cea mai adecvată în acest domeniu, ea fiind şi cea
mai mediatizată din ţara noastră.
Ne putem aştepta în curînd la o nouă reformă a judiciarului. 35 de deputaţi în parlament au
depus deja la Curtea Constituţională un proiect de lege cu privire la modificarea şi completarea
Constituţiei. Proiectul prevede următoarea redacţie a art. 115: “Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea
62
Supremă de Justiţie şi prin instanţele judecătoreşti de grade diferite”.
Alte modificări ce se află la ordinea de zi se referă la stabilirea unui nou mecanism de
numire, promovare în funcţie, transfer, detaşare a judecătorilor de către parlament şi la formarea
Consiliului Superior al Magistraturii din magistraţi aleşi prin vot secret, proporţional, din numărul
judecătorilor şi procurorilor, precum şi al profesorilor titulari.
Un loc aparte în cadrul proiectului îi revine statutului procuraturii, care se propune a fi diferit
de cel existent. Elementele-cheie ale acestei modificări ţin de atribuirea procurorilor statutului de
magistraţi sub autoritatea Ministerului Justiţiei.
În vederea extinderii competenţei organelor de cercetare şi a procurorului în efectuarea
urmăririi penale sînt preconizate drepturile apărătorului (sau ale învinuitului). Astfel, acesta va
avea drepturi reale de a prezenta probe, de a înainta cereri care vor urma să fie examinate urgent
de către organele de urmărire penală şi, după caz, vor putea chiar ataca unele acţiuni în judecată
pentru a proteja drepturile lor.
Consacrarea principiului contradictorialităţii în procesul de judecată presupune stabilirea
echilibrului dintre acuzare şi apărare, respectîndu-se principiul „egalităţii armelor” şi dreptul de a
contesta abuzurile sau de a aplica măsurile adecvate de influenţare asupra persoanei pentru ca
aceasta să aibă un comportament conform legii.
Ca urmare a declarării neconstituţionalităţii a unor prevederi din legea cu privire la
avocatură, a fost elaborat şi prezentat spre adoptare un nou proiect al acestei legi. Proiectul
conţine 12 titluri şi 68 articole şi prevede că se pot considera avocaţi persoanele care au obţinut
licenţă de la Ministerul Justiţiei, problema privind necesitatea licenţierii avocaţilor fiind una
dintre cele mai discutate în cursul elaborării proiectului. Acele persoane care nu-şi vor perfecta
licenţa de avocat pînă la intrarea în vigoare a noii legi, vor fi în drept să primească licenţă doar în
63
temeiuri generale şi pentru ea va trebui să achite suma de 900 lei faţă de 360 cît este în prezent.
Proiectul conţine cîteva inovaţii cum ar fi ştampila personală a avocaţilor pe care este indicat
numele posesorului şi numărul licenţei; avocaţii vor putea să înfăptuiască acţiuni pentru avizarea
contractelor, pentru care nu este obligatorie forma notarială; vor putea să autentifice copiile de pe
64
documente şi semnăturile de pe acestea, precum şi vor purta răspundere civilă faţă de clienţi.
Proiectul a fost elaborat în conformitate cu Recomandările Comitetului de Miniştri al Consiliului
Europei „Cu privire la libertatea de exercitare a profesiei de avocat” din 6 noiembrie 2000.
O inovaţie preluată din practica Curţii Europene a Drepturilor Omului este şi faptul că în
calitate de apărător în proces poate fi admisă numai persoana licenţiată în drept, iar organul care
efectuează urmărirea penală sau judecarea cauzei poate solicita participarea apărătorului, cînd
interesele justiţiei o cer, chiar dacă învinuitul refuză aceasta. Sînt detalizate toate posibilităţile
apărătorului de a asigura protecţia drepturilor persoanelor trase la răspundere penală
Se elaborează un nou proiect de lege cu privire la activitatea de notariat. Legea în vigoare cu
privire la notariat a fost contestată de cîţiva subiecţi legali la Curtea Constituţională. Problema de
bază ce urmează a fi rezolvată în acest sens este faptul că 90 din cei 167 notari ai republicii
activează în capitală, restul sînt în centre judeţene, iar în fostele raioane serviciile de notariat s-au
65
redus la minimum.
Este preconizată redefinirea statutului grefierilor, conform standardelor europene în domeniu.
Astăzi aceştia se prezintă doar ca personal tehnic. Aşadar, se presupune elaborarea unui proiect de
lege conform căruia grefierii vor obţine statutul de asistenţi ai judecătorului, revenindu-le atribuţii
mai largi.
Proiectul Codului penal a fost supus unei expertize complexe urmînd ca acesta să fie
definitivat ţinîndu-se seama de obiecţiile şi sugestiile experţilor Consiliului Europei. Proiectul
conţine prevederi referitoare la infracţiunile penale menţionate în actele internaţionale la care
Republica Moldova este parte, precum şi stabilirea unor noi elemente constitutive ale infracţiunii
dictate de imperativele timpului, cum ar fi infracţiunea de trafic cu fiinţe umane, de spălare a
banilor şi infracţiunile cu un caracter informatic. Alte măsuri vizează dimensiunea internaţională
a crimei organizate transfrontaliere. În contextul acţiunilor ce ţin de adoptarea noului Cod penal
se înscrie şi semnarea, ratificarea şi implementarea Convenţiei Consiliului Europei referitoare la
Legea Penală şi la Corupţie, prevăzută de compartimentul „Măsuri privind adoptarea şi
implementarea instrumentelor europene şi a altor instrumente internaţionale ale Iniţiativei
Anticorupţie a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est”.
Este definitivat şi îşi aşteaptă adoptarea proiectul noului Cod de procedură penală. Conform
proiectului, se preconizează a se opera modificări esenţiale la etapa anchetei penale, instituindu-se
un nou subiect procesual – judecătorul de instrucţie. Controversată, instituţia judecătorului de
instrucţie rămîne prestigioasă prin perceperea ei ca o garanţie redutabilă a drepturilor şi
libertăţilor cetăţeanului. Deoarece acest subiect este indispensabil legat de alte două instituţii –
instrucţia şi punerea sub acuzare – şi avînd în vedere relaţiile specifice existente între judecătorul
de instrucţie şi procuror, înainte de adoptarea codului ar trebui cercetate şi corelate toate
coordonatele juridice ale noului subsistem. La fel, se impune o evaluare a resurselor umane şi
materiale necesare noilor instituţii şi a efectelor pe care le-ar putea produce instituţia
judecătorului de instrucţie asupra duratei procesului penal.
Controlul judiciar efectuat de judecătorul de instrucţie este introdus în scopul sporirii
eficienţei fixării probelor şi a altor acţiuni procesuale.
În competenţa acestuia vor fi concentrate procedura de arestare preventivă, autorizarea
acţiunilor procedurale expres indicate în lege pentru păstrarea veridicităţii şi valorii probelor în
instanţa de judecată la judecarea cauzei.
Se presupune că cercetarea penală va fi înfăptuită de o structură specializată – ofiţerii de
cercetare sub conducerea procuraturii. Aceasta presupune demonopolizarea fostei anchete
preliminare în cadrul organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice: Ministerul
Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Ministerul Apărării, Ministerul Justiţiei,
Ministerul Finanţelor, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul
Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Departamentul Standarde, Metrologie şi Supraveghere
Tehnică, Departamentul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale.
În noua procedură penală se presupune că procurorul va avea un statut deosebit cu atribuţii
care decid mişcarea procesuală: pornirea procesului; înaintarea învinuirii; desemnarea probelor
sau circumstanţelor care mai urmează a fi stabilite în timpul urmăririi penale; demersuri către
judecătorul de instrucţie în vederea efectuării unor acţiuni procesuale prevăzute de lege:
trimiterea cauzei în judecată atunci cînd există probe suficiente.
Proiectul Codului de procedură penală prevede şi anumite proceduri speciale care au menirea
să protejeze interesele anumitor categorii de persoane şi care pot constitui excepţii de la
procedura generală la judecarea cauzei.
Este binevenită introducerea prevederilor cu referire la asistenţa juridică internaţională care
se presupune că va facilita cooperarea în domeniul justiţiei penale, domeniu ce prezintă unele
lacune în legislaţia naţională.
Printre adoptarea priorităţilor imediate în implementarea APC se numără şi adoptarea
Codului civil. Grupul de lucru, compus din teoreticieni şi funcţionari, în scopul elaborării
proiectului Codului Civil, a fost constituit încă în 1994 în baza asistenţei tehnice oferite de
Germania (GTZ) şi USAID. În general, codul corespunde sistemului juridic al ţărilor francofone
şi germane. În versiunea sa finală, bazată pe unitatea dreptului privat din care derivă prevederile
adiţionale ale legislaţiei comerciale şi civile, Codul civil al Republicii Moldova, care trebuie să
intre în vigoare de la 01 ianuarie 2003 conţine 4 volume:
1) Prevederi generale care includ titlurile ce ţin de statutul persoanelor fizice şi juridice,
bunurile şi actele normative.
2) Drepturile reale (de proprietate, ipotecă).
3) Obligaţiile (contractele).
66
4) Legislaţia auxiliară.
După adoptarea finală a codului, urmează să fie lansate programe de instruire a specialiştilor
în domeniu pentru a evita eventualele dificultăţi care ar putea să apară în urma executării
legislaţiei civile.
Proiectul Codului de procedură civilă presupune că instanţa va asigura, la judecarea cauzei,
respectarea principiului „egalităţii armelor”, iar părţilor li se va asigura un proces echitabil cu o
respectare strictă a independenţei şi imparţialităţii judecătorului. Este importantă examinarea
cauzei în apel (care este o continuare a examinării în primă instanţă) unde se admit şi noi probe.
Examinarea cauzei în apel presupune că vor fi înlăturate erorile de judecată comise în prima
instanţă prin hotărîri care încă nu au devenit definitive. Sînt preconizate modificări la examinarea
cauzelor în recurs în vederea îmbunătăţirii acestuia şi la ordinea extraordinară de atac.
Deja sînt elaborate proiectele codului de executare şi a legii cu privire la executorii judiciari,
care reglementează organizarea şi calitatea procesuală a acestei instituţii

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
Experienţa promovării reformei judiciare şi de drept a scos în evidenţă multe lacune,
dificultăţi şu chiar erori, a căror lichidare ar putea contribui în mod substanţial la efectuarea
justiţiei în stat. Lipsa codurilor noi complică înfăptuirea justiţiei. Astăzi judecătorii utilizează
codurile care au un conţinut nedefinitivat şi nu dispun de pîrghiile necesare întru rezolvarea
litigiilor. Totodată, adoptarea în grabă a codurilor noi ar putea avea consecinţe grave pentru
67
justiţie. În paralel cu pregătirea codurilor, este necesară introducerea modificărilor necesare în
legislaţia curentă. Acest deziderat presupune reexaminarea întregului fond al legislaţiei penale,
civile şi de procedură, ridică noi probleme de principiu şi necesită multiple lucrări prealabile de
fundamentare ştiinţifică.
Tranziţia a scos la iveală tendinţele negative ale societăţii: crima organizată şi corupţia.
Devine tot mai pronunţat scepticismul opiniei publice referitor la eficienţa justiţiei.
Suprasolicitarea instanţelor judecătoreşti adesea frînează soluţionarea cauzei şi duce, inevitabil, la
lipsa unui acces deplin la justiţie. Toate aceste tendinţe negative compromit enorm viitorul
reformei judiciare.
O reformă judiciară adevărată nu poate fi realizată în baza inspiraţiei iniţiatorilor şi nici cu
fragmente de idei selectate aleatoriu din experienţa altor state. După 5 ani de reformă, constatăm
că au fost legiferate condiţiile care asigură independenţa judecătorilor, dar nu au fost determinate
acele pîrghii care ar duce la optimizarea activităţii acestora. Nu s-au creat condiţiile necesare
pentru ca judecătorul să se simtă un adevărat exponent al puterii judecătoreşti, despre aceasta
68 69
vobindu-ne şi cele peste 40.000 de hotărîri neexecutate , circa 40 % din numărul lor total.
A eşuat reforma instituţiilor judiciare concomitent cu modificarea legilor de procedură.
Tratarea separată a acestor domenii în contextul realizării reformei a determinat în legislaţia
noastră construcţia asimetrică a unor instituţii juridice, fapt care face sistemul judiciar
ininteligibil.
Programele de asistenţă externă au adus contribuţii importante la dezvoltarea judiciară.
Esenţial este faptul că ele au facilitat accesul la informaţie, incluzînd diferite modele şi acţiuni.
Derularea procesului legislativ în Moldova nu este însă întotdeauna suficient de clară. Se impune
necesitatea formării unei proceduri de elaborare a proiectelor actelor normative, care va permite
asigurarea unui sistem de drept coerent, în deplină concordanţă cu angajamentele Republicii
Moldova asumate în cadrul tratatelor internaţionale.
Nutrind speranţa că, înainte de a opera unele modificări la sistemul de justiţie, factorii de
decizie se vor baza pe analiza modificărilor preconizate, ne permitem să facem unele sugestii
referitor la continuarea reformei, pornind de la cunoaşterea nemijlocită a activităţii sistemului
judiciar din ultimii ani şi de la studiul evoluţiei fenomenului judiciar în Republica Moldova, în
special în baza raporturilor şi concluziilor prezentate la conferinţele internaţionale “Participarea
în Pactul de Stabilitate ca accelerator al reformelor social-economice în regiune” (Chişinău, 7–8
decembrie 2001) şi “Reforma judiciară şi de drept în Moldova: realizări, probleme,
perspective”(Chişinău, 23–24 august 2001), fără a avea însă pretenţia exclusivităţii şi oferirii unor
soluţii exhaustive:
• Asigurarea financiară, fără întîrziere, a participării experţilor locali în domeniul reformei
judiciare şi de drept la activităţile Pactului de Stabilitate.
• Mediatizarea prevederilor APC şi ale Pactului de Stabilitate privind armonizarea
legislaţiei şi reforma judiciară şi de drept şi familiarizarea juriştilor moldoveni cu prevederile
acestor acte şi cu politicile respective ale UE.
• Adoptarea de urgenţă atît a Codurilor penal, civil, de procedură, cît şi a celui
contravenţional, execuţional, vamal, a codului aplicării pedepselor ş. a., precum şi armonizarea
legislaţiei în conformitate cu prevederile APC.
• Respectarea angajamentelor internaţionale ce ţin de sistemul procuraturii în vederea
reechilibrării rolului acesteia în sistemul judiciar în raport cu apărarea (inclusiv asigurarea
respectării principiului “egalităţii armelor”).
• Crearea unor mecanisme eficiente de executare a hotărîrilor judecătoreşti;
• Instituţionalizarea pregătirii profesionale a auxiliarilor judiciari.
• Instituirea şi formarea personalului poliţiei judecătoreşti.
• Asigurarea bunelor condiţii de lucru pentru magistraţi, inclusiv majorarea salariilor.
• Asigurarea afirmării eticii profesionale în domeniul dreptului, în special în vederea
consolidării credibilităţii judecătorilor.
• Intensificarea luptei împotriva crimei organizate şi a corupţiei prin punerea în acţiune a
Iniţiativei Anticorupţie a Pactului de Stabilitate şi a Programului PACO al Consiliului Europei.
Aflată mereu în atenţia specialiştilor, evoluţia reformei judiciare şi de drept din Republica
Moldova se pare, totuşi, că a fost frînată nejustificat. Cu siguranţă, au existat numeroase
impedimente legate, în primul rînd, de o finanţare insuficientă care a influenţat negativ ritmul şi
materializarea concepţiei reformei în rezultate concrete, cum ar fi, spre exemplu, adoptarea
codurilor sau respectarea angajamentelor privind statutul procuraturii faţă de Consiliul Europei.
Succesul reformei pentru viitor este legat şi de implementarea Pactului de Stabilitate pentru
Europa de Sud-Est. Dar, pentru stabilirea unor calendare realiste privind implementarea în ţara
noastră a recomandărilor date de evaluatorii iniţiativelor Pactului, este necesară mai întîi de toate
neutralizarea acelor forţe ostile reformei, cărora le convine situaţia în care multe domenii ale
activităţii statului nu sînt reglementate în mod adecvat. Ceea ce ne lipseşte la momentul actual
este o voinţă politică favorabilă finalizării cu succes a reformei judiciare şi de drept. Existenţa
acestei politici ar determina încadrarea sistemului juridic naţional în sistemul juridic european,
capabil să promoveze principiile fundamentale ale statului de drept.
Note
1
Бурабин В.Н., Адвокатская деятельность, учебно-практическое пособие, Изд-во МНЭПУМ ,
2001, стр. 114.
2
A se vedea : Москалькова T. Н. , Сборник документов Совета Европы в облости защиты прав
человека и борьбы с преступностью, Изд-во «Спарк», 1998, стр. 77.
3
Мартынчик Е. , Судебная власть в Молдове, часть первая (историко-правовые
очерки), Изд-во ULIM, Chiєinгu, 1999, pag. 23.
4
A se vedea: Белый Н, Состязательное судопроизводство: проблемы становления // Revista
Naţională de Drept, nr. 6(9)2001, pag. 60-62.
5
A se vedea: Boeştean G., Combaterea criminalităţii: restructurarea activităţii anchetei a organelor de
investigaţie operativă şi modificarea legislaţiei // Strategia combaterii criminalităţii organizate în RM,
Conferinţa ştiinţifico-practică republicană; Ed. ARC, Chişinău, 1997, pag.62-65.
6
A se vedea: Мартынчик Е., Национальная конституционная юстиция. Проблемы, теории и
практики, Изд-во ПРЕССА, Кишинев, 2000, стр. 162.
7
Baron W., Separarea puterilor în statul de drept // Statul, Societatea, Omul. realizării şi probleme ale
tranziţiei (Materialele conferinţei ştiinţifice, Chişinău, 9 decembrie1988), Institutul de Filosofie, Sociologie
şi Drept, pag. 74.
8
Baron W., op. cit., pag. 75
9
A se vedea: Gruşcă I., Independenţa instanţelor judecătoreşti şi a judecătorilor // Legea şi viaţa,
Nr.11,1998, pag.17.
10
Arsene A., op. cit. pag.79.
11
Barbălat P., Asigurarea principiului respectării drepturilor şi libertăţilor omului la exercitarea
jurisdicţiei constituţionale // Drepturile omului în Moldova, Ed. GARUDA – ART.,1998, pag.17.
12
Zubco V., Concepţii privind clasificarea atribuţiilor Curţii Constituţionale // Legea şi viaţa, Nr.2, 200,
pag.15.
13
Zubco V., Controlul constituţionalităţii tratatelor internaţionale // Revista Naţională de Drept, Nr.2
(2)2000, pag. 44.
14
A se vedea: Tabunşcic N., Procuratura. Rolul şi locul ei în sistemul organelor de drept // Legea şi viaţa,
Nr.6, 2000, pag. 15,16.
15
Deliu T., Principiile administraţiei publice locale în statul de drept // Statul de drept şi administraţia
publică, Ed. CARTIER, Chişinău 1999, pag. 139.
16
Ibidem.
17
Guceac I., Consideraţiuni generale privind etapa pe care o parcurge Republica Moldova ca stat de
drept // Statul şi poliţia, Ed. Cartier, 1997, pag. 31.
18
Marcel Garaz, Moldova în spaţiul juridic european // Revista Naţională de Drept, Nr. 10, 2001, pag. 52
19
Marcel Garaz, op. cit., pag. 52.
20
Ibidem.
21
Евгений Мартынчик, Судебная власть в Молдове, ULIM, Chişinău, 1999, pag. 52.
22
V. Lebedev, Constituţia Republicii Moldova şi dreptul internaţional // Juristul Moldovei, Nr. 9-10, 29
iunie 2001, pag. 1.
23
Marcel Garaz, op. cit., pag. 53.
24
Ibidem.
25
Vasile Rusu, raport prezentat la conferinţa internaţională Reforma judiciară şi de drept în Republica
Moldova: realizări, probleme, perspective // Juristul Moldovei, nr. 14 (121), 18 septembrie 2001; G. Mira,
Reforma judiciară, a fi sau a nu fi, Juristul Moldovei, nr. 14 (121), 18 septembrie 2001; Евгений
Мартынчик, op. cit., pag. 89.
26
Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est http://domino.kappa.ro/mae/politica.nsf/Pactul.
27
Orlando Afonso, Carlos Gomes, Jean-Francois Weber, Rapport des experts du Conseil de l’Europe sur le
systčme judiciaire en Moldova en avril 2001, pag. 9.
28
Vezi în această problemă: Valeri Lebedev, Ce îi lipseşte Constituţiei noastre? // Juristul Moldovei, nr.
16-18, 11 decembrie 2001; Евгений Мартынчик, op. cit., pag. 99.
29
V. Popa, Aspecte juridice şi politice privind consolidarea statalităţii RM, Autoreferatul ştiinţific al tezei
de doctor habilitat în drept, Chişinău, 2000, pag. 3.
30
V. Puşcaş, Materialele conferinţei internaţionale Reforma judiciară şi de drept în Republica Moldova:
realizări, probleme, perspective // Juristul Moldovei, nr. 14 (121), 18 septembrie 2001.
31
Valeriu Zubco, Controlul constituţionalităţii tratatelor internaţionale // Revista Naţională de Drept nr. 2
(2), 2000, pag.45.
32
P. Ilinski, De ce atît de anevoios se execută hotărîrile judecătoreşti? // Legea şi viaţa, nr. 9, 1999, pag. 8.
33
V. Puşcaş, Cu privire la problemele înfăptuirii justiţiei în contextul desfăşurării reformei judiciare //
Legea şi viaţa, Nr. 12, 2000, pag. 5.
34
Ibidem
35
Nicolae Cochinescu, Organizarea puterii judecătoreşti în România, Lumina Lex, 1997, pag. 430.
36
Orlando Afonso, Carlos Gomes, Jean-Francois Weber, pag. 17.
37
Op. cit., pag. 16.
38
Buletin informativ, TACIS, Implementarea APC, Decembrie 2001, pag. 8.
39
Monitorul Oficial al RM, nr. 152-154/1229 din 13. 12. 2001.
40
Buletin informativ, TACIS, Implementarea APC, Decembrie 2001, pag. 9.
41
În redacţia modificărilor din 05.07.2000.
42
Conf. Univ. Dr. Vasile Păvăleanu, Rolul Ministerului Public în lumina recomandărilor Comitetului de
Miniştri al statelor-membre al Consiliului Europei // Dreptul, Nr. 11, 2001, pag. 85.
43
Op. cit., pag. 86.
44
Ibidem.
45
Op. cit., pag. 87.
46
Orlando Afonso, Carlos Gomes, Jean-Francois Weber, op. cit., pag.19.
47
Op. cit., pag. 18.
48
Евгений Мартынчик, op. cit., pag. 95.
49
SPAI – The Stability Pact Anti Corruption Initiative.
50
Iniţiativa Anticorupţie a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Juristul Moldovei, nr. 13
(120) 30 august 2001.
51
Din materialele conferinţei internaţionale Participarea în Pactul de Stabilitate ca accelerator al
reformelor social-economice în regiune, Chişinău, 7–8 decembrie 2001, raport prezentat în cadrul Mesei de
Lucru III “Probleme de securitate”.
52
Conf. Univ., Dr. Vasile Păvăleanu, pag. 91.
53
Мартынчик Е. Op. cit., pag. 78.
54
Nicolae Cochinescu, Organizarea puterii judecătoreşti în România, Lumina Lex, 1997, pag. 422.
55
Marcel Garaz, op. cit., pag 53.
56
Ion Jinga, Andrei Popescu, Integrarea Europeană, Dicţionar de termeni comunitari, Lumina Lex,
Bucureşti, 2000, pag. 116.
57
Plan stabilit de reuniunea ordinară a Consiliului de la Bruxelles, 15 mai 2001.
58
Iniţiativa Anticorupţie a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est // Juristul Moldovei, 30 august
2001, nr. 13 (120), pag. 7.
59
Subiectul este tratat în partea a 3-a a studiului.
60
Buletin informativ, TACIS, Proiectul Implementarea APC, Decembrie 2001, pag. 2.
61
Iniţiativa Anticorupţie a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sus-Est, op. cit., pag. 7.
62
Se propune modificarea sistemului judiciar // Juristul Moldovei, 30 august 2001, nr. 13 (120), pag.2.
63
Ghenadie Tatar, Un nou nivel al legislaţiei privind avocatura // Juristul Moldovei, 11 decembrie 2001,
nr. 16–18, pag. 6.
64
Ibidem.
65
Juristul Moldovei, 30 august 2001, nr. 13 (120), pag. 2.
66
Buletin informativ, TACIS, Proiectul Implementarea APC, Decembrie 2001, pag. 8.
67
V. Puşcaş, Reforma judiciară şi de drept în Republica Moldova: realizări, probleme, perspective,
Materialele conferinţei internaţionale, Chişinău, 23–24 august 2001.
68
Ibidem.
69
Hotărîri judecătoreşti neexecutate // Moldova Suverană, 16 ianuarie, 2002.