CFDP – G. D. Curs nr.

5 DLF

CURS Nr. 5

5. PLANUL

5.1. REPREZENTAREA PLANULUI.

Planul este definit de (fig. 5.1) :

- două drepte concurente sau paralele;
- o dreaptă şi un punct;
- trei puncte necoliniare.

Fig. 5.1

Două puncte ce aparţin unui plan definesc o dreaptă ce aparţine planului. Două
drepte concurente ce aparţin unui plan, definesc planul care le conţine.
În caz particular, aceste drepte pot fi dreptele de intersecţie ale planului considerat,
cu planele de proiecţie. Aceste drepte poartă denumirea, în geometria descriptivă, de
urmele planului.

1 din 9
 CFDP – G. D. Curs nr. 5 DLF

5.2. Urmele planului.(fig. 5.2)

Fig. 5.2

Se numesc urmele planului, dreptele de intersecţie dintre un plan oarecare [P] şi

planele de proiecţie.
Planul oarecare [P] se intersectează cu planul de proiecţie orizontal [H], după urma
orizontală care se notează cu Ph, cu planul vertical de proiecţie [V], după urma verticală
notată cu Pv, iar cu planul lateral de proiecţie [W], după urma laterală PW.
Urmele planului se intersectează două câte două pe axe astfel:
- (Ph) ∩ (Pv) ≡ Px ⊂ OX
- (Ph) ∩ (Pw) ≡ Py ⊂ OY
- (Pv) ∩ (Pw) ≡ Pz ⊂ OZ
Urmele planului sunt drepte, dar acestea nu se notează între paranteze rotunde, ele
notându-se prin iniţiala majusculă a planului iar indicele reprezintă planul de proiecţie
respectiv.
În epură aceste urme se reprezintă ca în figura de mai jos (fig. 5.3):

2 din 9
 CFDP – G. D. Curs nr. 5 DLF

Fig. 5.3
Dacă privim figura 5.2 şi figura 5.3, observăm că planul nu are proiecţii. Planul este
definit prin urmele sale.
Ph, Pv, Pw sunt trei drepte particulare, conţinute în planul orizontal de proiecţie, în
planul vertical de proiecţie şi în planul lateral de proiecţie.
Urmele planului se confundă cu proiecţiile de acelaşi nume, celelalte două
confundându-se cu axele de coordonate. Urma orizontală a planului se confundă cu
proiecţia orizontală a acestei urme, proiecţia verticală se găseşte pe linia de pământ, iar
proiecţia laterală pe axa depărtărilor OY.
Două urme oarecare ale unui plan, pot defini singure planul, cea de-a treia urmă
rezultând.

5.3. DETERMINAREA URMELOR.

Urma unui plan fiind o dreaptă, pentru a o putea determina sunt necesare două
puncte, sau un punct şi direcţia.
Fie două drepte (AB) şi (AC) ce definesc planul [P]. Aceste două drepte înţeapă
planul orizontal de proiecţie în urma h1, (AB), iar (AC) în urma h2. Urma orizontală a
planului [P] este Ph aparţine planului orizontal şi trece prin h1 şi h2. (fig. 5.4)

Fig. 5.4

În practică pentru a afla urma Ph a planului [P] definit de cele două drepte (AB) şi
(AC) se realizează în felul următor:
- se află urma orizontală h1 a dreptei (AB);
- se află urma orizontală h2 a dreptei (AC);

3 din 9
 CFDP – G. D. Curs nr. 5 DLF

- unind cele două urme h1 şi h2 aflăm urma orizontală a planului Ph.

5.4. DREPTE ŞI PUNCTE CONŢINUTE ÎN PLAN.

Dacă o dreaptă (D), este conţinută în planul [P], aceasta înţeapă planele de
proiecţie în punctele ce reprezintă urmele dreptei. (fig. 5.5)

Fig. 5.5

Urmele dreptei se găsesc pe urmele de acelaşi nume ale planului.

(D) ∩ [H] ≡ H de unde H ∈ Ph
(D) ∩ [V] ≡ V de unde V ∈ Pv
(D) ∩ [W ] ≡ W de unde W ∈ Pw
În cazul când dreapta (D), aparţine planului [P], dar ea nu intersectează urmele
planului, aceasta se va prelungi până intersectează urmele planului în H şi V, punctele
obţinute constituie urmele dreptei pe planele de proiecţie.
Putem spune că dacă o dreaptă este conţinută într-un plan, urmele sale, se găsesc
pe urmele de acelaşi fel ale planului. Această proprietate ne permite de a găsi urmele
planului [P], determinat de două drepte, de o dreaptă şi un punct sau de trei puncte.
Aceste cazuri vor fi detaliate mai jos.
Fie două drepte (D1) şi (D2) ce determină planul [P]. Pentru determinarea urmelor
planului [P], vom găsi mai întâi urmele H 1 şi V1 ale dreptei (D1) şi apoi urmele H2 şi V2 ale
dreptei (D2). Găsind H1 şi H2, respectiv h1 şi h2, unindu-le aflăm urma orizontală a planului,

Ph. Având V1 şi V2, respectiv v 1' şi v '2 aflăm urma verticală a planului Pv. (fig. 5.6)

4 din 9
 CFDP – G. D. Curs nr. 5 DLF

Fig. 5.6

Ph ≡ (h1h2) şi Pv ≡ ( v 1' v '2 )

În cazul în care planul este determinat de un punct şi o dreaptă, se va duce prin
punct o dreaptă paralelă sau concurentă cu dreapta, modul de aflare a urmelor planului
fiind analog cu rezolvarea de mai sus. Aflarea urmelor planului [P] determinat de un punct
M şi o dreaptă (D), se poate urmări în figura 5.7. Prin punct a fost dusă o dreaptă paralelă
la dreapta (D).

Fig. 5.7

5 din 9
 CFDP – G. D. Curs nr. 5 DLF

Pentru aflarea urmelor planului [P] definit de punctele A, B,C (fig. 5.8) ducem prin
cele trei puncte două drepte concurente şi urmărim modul de rezolvare de la problema din
figura 5.6.

Fig. 5.8

5.5. DREPTELE PARTICULARE ALE PLANULUI.

Orizontala planului (fig. 5.9) este o dreaptă de nivel aparţinând planului [P].
Proiecţia verticală (d’) a orizontalei este paralelă cu linia de pământ, iar proiecţia orizontală
(d), paralelă cu urma orizontală Ph a planului.
(d’) ║ OX
(d) ║ Ph

Fig. 5.9

6 din 9
 CFDP – G. D. Curs nr. 5 DLF

Frontala planului (F), fig. 5.10, este o dreaptă conţinută în plan şi paralelă cu planul
vertical de proiecţie [V].
(f’) ║ Pv
(f) ║ OX
(f’’) ║OZ

Fig. 5.10

Dreapta de profil (Δ), fig. 5.11, a planului are cele două proiecţii, verticală şi
orizontală în continuare şi perpendiculare pe linia de pământ, iar proiecţia laterală (Δ’’)
paralelă cu Pw.

Fig. 5.11

7 din 9
 CFDP – G. D. Curs nr. 5 DLF

Linia de cea mai mare pantă. Fie planul oarecare [Q] şi planul de proiecţie [H], care se
intersectează după dreapta (D). (fig. 5.12)

Fig. 5.12

Luăm un punct M ce aparţine planului [Q], şi ducem prin el o dreaptă. Dreapta care
trece prin M şi face cel mai mare unghi α, cu proiecţia sa pe planul [H], este totdeauna
perpendiculară pe dreapta de intersecţie (D) a celor două plane.
Urmărind figura 5.12 observăm că dreptele (D1) ║ (D), atunci şi (d1) ║(d). Cum
dreapta (Δ)⊥(D), atunci şi proiecţia ei (δ ) este perpendiculară pe toate orizontalele
planului
[Q]. Planul [Q] fiind cunoscut atunci şi dreapta (δ ) va fi cunoscută şi o numim linie de cea
mai mare pantă în raport cu planul [H].
Cum dreapta (D) este de fapt urma planului [Q], pe planul [H] şi paralelă cu (D1),
putem spune că linia de cea mai mare pantă (Δ) este perpendiculară pe toate orizontalele
planului [Q] şi implicit proiecţiile lor vor fi perpendiculare.
Atunci când planul este dat prin urmele sale (fig. 5.13), linia de cea mai mare pantă
poate fi construită imediat. Ea apare ca o dreaptă oarecare conţinută în plan, dar care este
perpendiculară pe urma Qh, deci pe orice orizontală.
Dacă se cunosc proiecţiile unei linii de cea mai mare pantă ale unui plan, atunci
acestea sunt suficiente pentru determinarea acestui plan. Pentru a construi linia de cea
mai mare pantă, într-o epură în care planul este dat prin urmele sale, se începe cu
proiecţia orizontală care este perpendiculară pe urma orizontală a planului.
Numim unghiul unui plan cu planul orizontal de proiecţie, unghiul pe care îl face
linia de cea mai mare pantă a acestuia cu planul orizontal.

8 din 9
 CFDP – G. D. Curs nr. 5 DLF

Fig. 5.13

Linia de cea mai mare înclinaţie, (fig. 5.14) a unui plan, este o dreaptă a planului
care face cel mai mare unghi cu planul vertical de proiecţie.
Linia de cea mai mare înclinaţie este perpendiculară pe urma verticală a planului ce
o conţine şi pe toate frontalele acestuia.
Linia de cea mai mare înclinaţie determină singură planul, şi unghiul pe care planul
îl face cu planul vertical de proiecţie.

Fig. 5.14

9 din 9