MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris
CZU: 347.413 (478): 347.717

MÎŢU GHEORGHE

REPREZENTAREA ŞI INTERMEDIEREA – INSTITUŢII FUNDAMENTALE ÎN

DREPTUL PRIVAT

SPECIALITATEA: 12.00.03 – DREPT PRIVAT (DREPT CIVIL)

Autoreferatul tezei de doctor în drept

CHIŞINĂU, 2010
Teza a fost elaborată în cadrul catedrei „Drept Civil” a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat
din Moldova.
Conducător ştiinţific,
Băieşu Sergiu, doctor în drept, conferenţiar universitar.

Referenţi oficiali,
1. ŢICLEA Alexandru, doctor în drept, profesor universitar, Rector al Universităţii
Ecologice din Bucureşti, România;
2. VOLCINSCHI Victor, doctor în drept, profesor universitar, Universitatea de Stat din
Moldova.

Componenţa consiliului ştiinţific specializat:

1. COJUHARI Alexandru, preşedinte, dr. hab. în drept, prof. univ.;
2. ROŞCA Nicolae, secretar, dr. în drept, conf. univ.;
3. COJOCARU Violeta, membru, dr. hab. în drept, conf. univ.;
4. CHIBAC Gheorghe, membru, dr. în drept, prof. univ.;
5. PÎNZARI Veaceslav, membru, dr. în drept, conf. univ., Universitatea de Stat „Alecu
Russo”din Bălţi.

Susţinerea va avea loc la 8 iulie 2010, ora 12.00, în şedinţa Consiliului ştiinţific specializat DH 30
12.00.03 - 28, din cadrul Universităţii de Stat din Moldova (MD 2069, Republica Moldova,
mun.Chişinău, str.G.Iablocikin, 2/1, Bloc 7, sala de conferinţe 103)

Teza de doctor şi autoreferatul pot fi consultate la Biblioteca Universităţii de Stat din Moldova şi
la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi la pagina Web a C.N.A.A. (http:www.cnaa.md)

Autoreferatul a fost expediat la 7 iunie 2010

Secretarul ştiinţific al
Consiliului Ştiinţific Specializat,
ROŞCA Nicolae, dr. în drept, conf. univ.

Conducător ştiinţific,
BĂIEŞU Sergiu, doctor în drept, conferenţiar universitar

Autor:
Gheorghe MÎŢU

© Mîţu Gheorghe, 2010

2
 REPERE CONCEPTUALE ALE CERCETĂRII
Actualitatea temei este determinată de schimbările radicale ce au avut loc în Republica
Moldova în ultimele decenii i care şi-au găsit expresia în noua legislaţie civilă.
În contextul lipsei unor studii ample şi complexe ale instituţiilor reprezentării şi intermedierii
în lumina noilor reglementări ale relaţiilor de drept privat, pe care le regăsim cu preponderenţă în
Codul civil din 2002, dar şi în alte acte legislative şi normative, efectuarea unor studii al căror obiect
de cercetare îl constituie relaţiile de reprezentare şi intermediere în dreptul privat este nu doar
actuală, ci şi necesară pentru dezvoltarea ştiinţei civilistice în Republica Moldova. Un asemenea gen
de relaţii juridice, provoacă şi o serie de situaţii specifice, care necesită o reglementare la fel de
specifică, şi care vizează: a) problemele legate de reprezentarea legală şi convenţională; b) corelaţia
care există între contractele care generează efecte de reprezentare şi intermediere, calificarea lor
juridică; c) determinarea domeniilor de aplicabilitate a intermedierii (în asigurări, activitatea
bancară, transporturi); d) oferirea de soluţii pentru interpretarea optimă a prevederilor legale şi
propunerea modificărilor şi completărilor la cadrul normativ care reglementează instituţiile
nominalizate.
Descrierea situaţiei în domeniul de cercetare. Gradul de cercetare al temei investigate
reprezintă o premieră în Republica Moldova, deoarece pînă în prezent nu au fost realizate cercetări
speciale, multiaspectuale în domeniul reglementării juridice a relaţiilor privind reprezentarea şi
intermedierea la un nivel atît de complex. Desigur că unele investigaţii ale teoreticienilor în
domeniul dreptului civil privind tematica propusă au fost efectuate, însă acestea au un caracter
preponderent tangenţial. În majoritatea cazurilor, specialiştii autohtoni fie se referă doar la unele
aspecte cu caracter general, fie la unele aspecte specifice instituţiei reprezentării şi intermedierii,
fără a exista însă preocupări de a trata complex aceste instituţii în corelaţie cu altele similare.
Problema de cercetare a prezentei lucrări constă în analiza instituţiilor reprezentării şi
intermedierii prin prisma domeniilor de aplicabilitate ale acestora într-o manieră multiaspectuală şi
corelativă.
Scopul şi obiectivele tezei nu au fost de a cerceta în profunzime instituţiile reprezentării şi
intermedierii, ci acela de a demonstra că în condiţiile actuale de dezvoltare a relaţiilor economice,
instituţiile reprezentării şi intermedierii sunt atît de importante, încît ar putea fi calificate ca fiind
unele fundamentale, de la care s-au desprins şi au apărut unele instituţii noi ale dreptului privat sau
s-au dezvoltat subinstituţii anterior inexistente. Astfel, studiul s-a axat pe evidenţierea domeniilor de

3
aplicabilitate ale instituţiilor nominalizate, pe de o parte, iar pe de altă parte, pe analiza
infrastructurii relaţiilor care apar în cadrul raporturilor de reprezentare şi intermediere prin prisma
efectelor pe care acestea le produc.
Întru realizarea scopului preconizat în această cercetare au fost prestabilite următoarele
obiective: cercetarea şi concretizarea noţiunii conceptelor de reprezentare şi intermediere; cercetarea
modului în care legiuitorul a reglementat juridic reprezentarea şi intermedierea, relevarea lacunelor
ce există în legislaţie şi propunerea soluţiilor pentru acoperirea acestora; analiza reprezentării legale
şi a domeniilor de aplicabilitate ale acesteia; analiza reprezentării convenţionale şi a contractelor de
reprezentare civilă şi comercială; analiza domeniului de aplicabilitate al intermedierii şi evidenţierea
particularităţilor intermedierii în cadrul raporturilor de asigurare, în sfera bancară, transport;
formularea recomandărilor de lege ferenda în vederea perfecţionării şi optimizării legislaţiei civile
în materie; promovarea noilor idei de modernizare şi eficientizare a structurii unor capitole din
Codul civil al RM (în continuare CC al RM), care au ca obiect de reglementare reprezentarea şi
intermedierea şi orientarea civiliştilor spre aplicarea acestor standarde.
Metodologia cercetării ştiinţifice. Pentru a face un studiu mai profund şi detaliat al
problemei, am folosit drept bază metodologică o serie de metode specifice de cercetare a
problemelor cu caracter socio-uman cum ar fi: a) metoda analizei istorice, utilizată pentru cercetarea
evoluţiei istorice şi filosofico-juridice a instituţiilor reprezentării şi intermedierii; b) metoda analizei
logice (analiza şi sinteza), folosită pentru efectuarea sintezei opiniilor diferitor savanţi care s-au
preocupat în studiile lor de problematica supusă cercetării; c) metoda analizei comparative, necesară
pentru studiul comparat dintre poziţiile diferiţilor specialişti din domeniu, dar şi între diferite acte
normative naţionale şi străine, convenţii internaţionale, etc.; d) metoda analizei dinamice (în
retrospectivă şi perspectivă), utilizată pentru observarea şi elucidarea evoluţiei acestor instituţii de-a
lungul istoriei, pentru a determina tendinţele dezvoltării lor ulterioare în Republica Moldova şi nu
numai; e) metoda clasificării, utilizată în evaluarea şi delimitarea diferitor tipuri de categorii
terminologice utilizate în lucrare; f) metoda de sinteză utilizată pentru a generaliza aspectele supuse
analizei şi pentru a stabili clar şi concis recomandările autorului şi propunerile de lege ferenda.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică rezidă în însuşi modalitatea de abordare a problemelor
ce ţin de reglementarea juridică a raporturilor de reprezentare şi intermediere, în conţinutul lui, a
cărui esenţă se exprimă, în fond, prin concluziile şi propunerile de lege ferenda înaintate spre
susţinerea prezentei lucrări, şi anume: 1. insuficienţa tratărilor doctrinaire ale savanţilor autohtoni a

4
instituţiilor reprezentării şi intermedierii, în contextul în care acestea sunt privite de majoritatea
specialiştilor în dreptul privat ca fiind unele fundamentale; 2. pentru prima dată a fost întreprinsă o
încercare de a realiza o cercetare teoretică sistematizată şi complexă a normelor juridice care
reglementează reprezentarea şi intermedierea în dreptul privat, fiind supuse cercetării domeniile de
aplicabilitate ale acestor instituţii juridice în dreptul privat; 3.sunt aduse critici justificate de ordin
conceptual şi tehnico-legislativ ce ţin de modalitatea de reglementare a instituţiilor reprezentării şi
intermedierii în Codul civil din 2002 şi se fac propuneri de lege ferenda pentru depăşirea
conflictelor dintre unele norme juridice şi optimizarea cadrului legislativ naţional în domeniul supus
cercetării; 4.sub aspect comparativ sunt formulate soluţii practice reglementate atît de dreptul civil şi
comercial al altor state, cît şi de actele normative internaţionale, specifice regimului juridic al
relaţiilor de reprezentare şi intermediere.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a tezei rezidă în faptul că a fost efectuată o
tratare multi-aspectuală a reglementărilor juridice ce ţin de regimul juridic al instituţiilor
reprezentării şi intermedierii prin prisma domeniilor lor de aplicabilitate în dreptul privat. În teză
este efectuată o analiză ştiinţifică complexă a opiniilor unor cercetători a căror autoritate ştiinţifică
este incontestabilă, cum ar fi spre exemplu: S. Baieş, N. Roşca, Gh. Chibac, D. Cimil, V. Cebotari,
I. Albu, Gh. Beleiu, M.D. Bocşan, C.P. Nistorescu, Fr. Deak, M.N. Costin, St. D. Cărpenaru,
E. Lupan, T.R. Popescu, I. Filipescu, P. Vasilescu, I. Turcu, A. Colin, H. Capitant,
M.В.Антокольская, M. И. Брагинский, В.В. Витрянский, С.Н. Братусь, E.В. Васьковский,
Ю.С. Гaмбaрoв, O.С. Йофе, Н.О. Нерсесов, В.A. Рясенцев, Г. Ф. Шершеневич şi alţii.
Baza normativ-legislativă a tezei de doctor o constituie seria de acte normative naţionale cum
ar fi: Codul civil, Codul familiei, Codul de procedură civilă, Codul Navigaţiei Maritime Comerciale,
Codul muncii, Legea cu privire la asigurări, Legea instituţiilor financiare, Legea privind societăţile
pe acţiuni, Legea privind societăţile cu răspundere limitată, precum şi convenţiile internaţionale în
domeniu.
Valoarea aplicativă a lucrării se manifestă prin faptul că în teză este efectuată o analiză
ştiinţifică complexă a raporturilor de reprezentare şi intermediere, atît din punct de vedere teoretic,
cît şi practic; se utilizează cunoştinţe din domeniul ştiinţei dreptului, legislaţiei în vigoare precum şi
a legislaţiei internaţionale din domeniu. Concluziile şi propunerile formulate de autor pot fi utile în
procesul de perfecţionare a legislaţiei care reglementează instituţiile reprezentării şi intermedierii,
pot fi utilizate în practica contractuală a societăţilor comerciale, precum şi în activitatea ştiinţifică şi

5
didactică în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova. Nu mai puţin important
este faptul că ideile şi concepţiile prezentate în teză pot servi drept imbold pentru efectuarea unor
noi investigaţii şi studii în domeniul supus cercetării.
Recomandările formulate vor servi cu precădere pentru perfecţionarea programelor de studiu
instituţiilor şi facultăţilor de drept, la predarea disciplinei drept civil, dreptul afacerilor, dreptul
familiei, la perfecţionarea specialiştilor din domeniu, la elaborarea cursurilor sau a manualelor de
drept civil şi comercial, la perfecţionarea legislaţiei de drept privat, în general.
Rezultatele ştiinţifice principale pot fi evidenţiate în compartimentul concluzii generale şi
recomandări al prezentului autoreferat cu eviden ierea următoarelor teze: 1. Institu ia reprezentării
în dreptul privat este una complexă, de la care s-au desprins i dezvoltat ulterior unele subinstitu ii
i institu ii noi. Pornind de la caracterul unitar al sistemului dreptului privat al ării noastre, am
constatat existen a atît a reprezentării civile, pure, cît i a celei comerciale. Cu regret, legiuitorul a
reglementat superficial institu ia reprezentării comerciale, fapt ce ne-a determinat să propunem
completarea Codului civil cu prevederi care să reglementeze particularităţile procurii comerciale i
ale mandatului comercial. 2. În privin a contractului de mandat, am constatat existen a unei
varietă i numite a acestuia, mandatul de brokeraj, care este aplicat pe pia a financiară nebancară
i cea a asigurărilor în calitate de instrument care asigură dinamica încheierii contractelor dintre
actorii care î i desfă oară activitatea pe aceste pie e. 3. Am constatat caracterul complex al
contractului de comision, fiind de părerea că acesta urmează să- i găsească o reglementare adecvată
în Codul civil, propunînd, de lege ferenda, unificarea dispoziţiilor legale care reglementează statutul
juridic al comisionarilor în dreptul civil într-un singur Capitol din cod – Comisionul care ar avea
următoarele Secţiuni: Secţiunea I – Dispoziţii generale, Secţiunea a II-a – Contractul de comision;
Secţiunea a III-a – Comisionarul profesionist; Secţiunea a IV-a – Contractul de consignaţie i
abrogarea Hotărîrii Guvernului RM cu privire la aprobarea Regulilor comerţului de consignaţie.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Rezultatele investigaţiei pot fi folosite pentru
perfecţionarea legislaţiei care reglementează instituţiile reprezentării şi intermedierii, pot fi utilizate
în practica contractuală a societăţilor comerciale, precum şi în activitatea ştiinţifică şi didactică în
cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova, la perfecţionarea specialiştilor din
domeniu, la elaborarea cursurilor sau a manualelor de drept civil, comercial, dreptul familiei. Nu
mai puţin important este faptul că ideile şi concepţiile prezentate în teză pot servi drept imbold
pentru efectuarea unor noi investigaţii şi studii în domeniul supus cercetării.

6
 Aprobarea rezultatelor cercetării. Teza a fost elaborată la Catedra Drept Civil a Facultăţii de
Drept a Universităţii de Stat din Moldova, a fost discutată la şedinţa Catedrei Drept Civil, şi, ca
rezultat, a fost recomandată pentru a fi discutată şi aprobată la Seminarul Ştiinţific de Profil din
cadrul Universităţii de Stat din Moldova, la şedinţa căruia a fost propusă spre susţinere.
Publicaţii la tema tezei. Rezultatele obţinute în cadrul tezei de doctor au fost publicate în 11
lucrări ştiinţifice.
Volumul şi structura tezei. Structura, volumul şi conţinutul lucrării sunt determinate de
obiectul, scopul, sarcinile şi ansamblul metodelor folosite ale cercetării ştiinţifico-practice. Teza de
doctor este compusă din: introducere – care constituie o caracteristică generală a problemei
cercetate şi o iniţiere în studiu; patru capitole – în care sunt examinate problemele fundamentale ce
ţin de dezvăluirea detaliată a scopului şi obiectivelor enunţate în introducere; încheierea – ce
inserează concluziile generale şi recomandările; bibliografia – ce reprezintă suportul documentar şi
doctrinar al tezei; adnotările; lista abrevierilor, etc..
Cuvinte cheie: reprezentare, intermediere, act juridic, act material, societare comercială,
administrator, gestiune de afaceri, mandat, comision, agenţie, administrare fiduciară, expediţie,
natură juridică, drept privat.
CONŢINUTUL TEZEI
Introducerea reprezintă o caracteristică generală a temei investigate în care se subliniază, în
special, actualitatea temei investigate, gradul de cercetare al acesteia, scopul şi obiectivele tezei. De
asemenea, este identificat suportul teoretico-ştiinţific, metodologic şi baza normativ-legislativă a
lucrării; este argumentată noutatea ştiinţifică, semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a acesteia;
sunt expuse aprobările rezultatelor lucrării, structura şi volumul ei.
Capitolul I, intitulat „Analiza situaţiei ştiinţifice în domeniul relaţiilor privind reprezentarea
şi intermedierea”conţine analiza profundă a materialelor ştiinţifice la tema tezei: articolelor,
monografiilor, manualelor, etc., publicate în ţară şi peste hotare privind evoluţia istorică şi
filosofico-juridică a instituţiilor reprezentării şi intermedierii, explicaţii terminologice ale
conceptului de reprezentare şi intermediere şi tezele ştiinţifice supuse cercetării din perspectiva
dreptului civil. O atenţie deosebită se atrage publicaţiilor din ultimii ani. În rezultatul studierii
literaturii de specialitate, se efectuează analiza comparativă a situaţiei existente în domeniu, cu
descrierea avantajelor şi lacunelor, se formulează problema spre cercetare şi direcţiile de soluţionare.
Se descriu scopul şi obiectivele tezei.

7
 Capitolul II, intitulat „Consideraţiuni generale despre reprezentare şi intermediere” are un
caracter teoretic şi este consacrat în special: definirii conceptelor de reprezentare şi intermediere;
analizei genezei evoluţiei instituţiilor reprezentării şi intermedierii din dreptul privat roman şi
culminînd cu cele mai recente reglementări în domeniu, cum este Codul civil român din 2009. În
cadrul acestui capitol sunt analizate legislaţiile statelor cu tradiţii seculare în dreptul privat, cum ar fi
Codul civil francez, Codul civil german, Codul civil olandez, Codul civil italian, Legea cu privire la
Obligaţii a Elveţiei, Codul civil al provinciei canadiene Qebeq, Codul civil al Federaţiei Ruse, Codul
comercial german, Codul comercial francez. Alegerea acestei metode de cercetare a fost determinată
de necesitatea evidenţierii elementelor comune de reglementare ale instituţiilor reprezentării şi
intermedierii şi dezvăluirii originii şi înţelesului exact al acestora. Iar în final, autorul supune
analizei modul de reglementare a instituţiilor reprezentării şi intermedierii în legislaţia civilă a
Republicii Moldova, cu evidenţierea lacunelor de drept şi propunerea soluţiilor concrete de
acoperire a acestora.
Aşadar, primul obiectiv supus analizei ştiinţifice a situaţiei în domeniu este de a defini
conceptele de reprezentare şi intermediere, de a scoate în evidenţă elementele care le conferă un
statut juridic distinct şi a formula propria părere faţă de analiza acestor concepte.
Analizînd literatura de profil la acest subiect, am constatat o abordare diferită a conceptelor
supuse studiului. În privinţa reprezentării, definirea acesteia a fost făcută, avînd în vedere faptul că
instituţia dată poate fi privită: a) ca procedeu tehnico-juridic, adică ca mecanism juridic ce permite
unei persoane numită reprezentant sa încheie acte juridice în numele şi pe contul altei persoane
numită reprezentat, astfel încît actul juridic încheiat de reprezentant produce efecte direct şi
nemijlocit în persoana şi patrimoniul reprezentatului. Acest sens al reprezentării îl regăsim în art.
242, alin. (2) Cod civil RM care prevede că actul juridic încheiat de o persoană (reprezentant) în
numele unei alte persoane ( reprezentat) în limitele împuternicirilor dă naştere, modifică sau stinge
drepturile şi obligaţiile civile ale reprezentatului; b) ca instituţie juridică reprezintă un grup de
norme juridice omogene care prin particularităţile lor se disting net de alte norme juridice civile şi
care privite în ansamblu formează instituţia reprezentării în dreptul civil. Din această perspectivă
privită, reprezentarea este reglementată în Capitolul V, Titlul III, Cartea I Cod civil (art. 242-258);
c) ca raport juridic adică acel raport social reglementat de normele dreptului civil care se manifestă
prin dreptul unei persoane numită reprezentant de a încheia, modifica, rezilia sau revoca în limitele
împuternicirilor conferite de o altă persoană numită reprezentat acte juridice civile, astfel încît

8
efectele actelor pe care le încheie, modifică, reziliază sau revocă reprezentantul se produc direct şi
nemijlocit în persoana şi patrimoniul reprezentatului.
Un aport consistent în ceea ce priveşte analiza conceptuală a instituţiei reprezentării îl are
savantul român Paul Vasilescu [16], care scoate în evidenţă două elemente ce conferă reprezentării
un statut juridic distinct, şi anume, sintagmele „în numele” şi „pe seama”. Problematica
controversată de analiză conceptuală a sintagmelor sus-menţionate este preluată de la savantul sus-
menţionat de către autorul prezentei teze, care, încearcă să dezvolte şi să se pronunţe asupra
dualităţii şi semnificaţiei sintagmei „în numele” şi „pe seama”. În rezultatul acestei analize, în
articolul său [7], autorul ajunge la concluzia că existenţa celor două elemente constituie criteriul cel
mai eficace de interpretare a unei convenţii sau raport juridic ca fiind de reprezentare perfectă. În
teză autorul îşi menţine aceeaşi poziţie.
Dacă referitor la definirea conceptului de reprezentare, literatura de specialitate este
suprasaturată, nu acelaşi lucru l-am putea spune în privinţa intermedierii. Totuşi, sintetizînd puţinele
definiţii ale conceptului respectiv, am ajuns la concluzia că intermedierea poate fi tratată atît în sens
economic, cît şi în sens juridic.
În sens economic intermedierea reprezintă o activitate desfăşurată în limitele prevăzute de lege
de către o persoană numită intermediar sau mijlocitor pentru a determina alte persoane să încheie un
contract sau să le indice ocazia încheierii acestuia.
În sens juridic instituţia intermedierii îmbracă forma contractului de intermediere, care nu a
fost reglementat în Codul civil din anul 1964, însă reglementarea căreia o regăsim în actualul Cod
civil. Problema acestei instituţii a fost integrarea ei alături de alte contracte de prestări servicii
similare cum ar fi: mandatul, comisionul, agenţia ş.a.
Un aport semnificativ în calificarea raporturilor de intermediere l-a adus savantul rus
Шершеневич Г. Ф. [20] care a specificat faptul că spre deosebire de alţi comercianţi care produc
bunuri sau prestează servicii generînd valori economice distincte, activitatea intermediarilor se
atribuie la categoria comercianţilor care facilitează dinamica circuitului comercial, de rînd cu
transportatorii, asiguratorii, comisionarii, agenţii comerciali.
Un alt aspect important în analiza conceptului respectiv, l-a constituit calificarea naturii juridice
a obligaţiei pe care o generează ca fiind una de rezultat sau de mijloace. Legiuitorii din diferite state
adordează diferit această problemă, unii stabilind obligativitatea plăţii remuneraţiei intermediarului
doar în cazul în care în rezultatul activităţii sale a fost încheiat un contract, pe cînd alţii, punînd

9
accentul pe activitatea propriu-zisă a acestuia, admit posibilitatea achitării unei remuneraţii chiar şi
în cazul în care părţile nu au ajuns la un acord. Avînd în vedere că o opinie în favoarea primei sau
celei dea doua poziţii nu poate fi expusă decît în contextul reglementărilor legale existente şi
pornind de la prevederile art. 1180 Cod civil, am ajuns la concluzia că legiuitorul moldovean
reglementează intermedierea ca obligaţie de rezultat.
inînd cont de faptul că Codul civil al RM reglementează deopotrivă atît raporturi civile pure,
cît şi raporturi comerciale, am pus, după cum era şi firesc, întrebarea dacă instituţia intermedierii
reprezintă o instituţie specifică raporturilor comerciale sau poate fi aplicată şi în cadrul raporturilor
civile. Problematica respectivă nu a fost analizată de nici un autor pînă în prezent, astfel încît am
încercat abordarea acesteia în articolul Instituţiile reprezentării şi intermedierii în reglementarea
Codului civil din 2002 prezentat în cadrul Conferinţei ştiinţifice internaţionale cu genericul « Codul
civil al Republicii Moldova 5 ani de aplicare - probleme, realizări, perspective », desfăşurată la
Chişinău în perioada 18-19 septembrie 2008. Autorul a ajuns la concluzia că aspectul comercial al
intermedierii nu ţine de esenţa, ci de natura acestei instituţii juridice, poziţie pe care şi-o menţine şi
în cadrul prezentei teze.
Al doilea obiectiv pe care ni l-am trasat în cadrul primului Capitol din teză a fost de a analiza
natura juridică a reprezentării i intermedierii. Necesitatea tratării acestui subiect a fost determinată
de faptul că procesul individualizării unei anumite instituţii juridice se realizează prin intermediul
unui complex de mijloace, fapt care permite cel mai bine determinarea locului acesteia în sistemul
tuturor instituţiilor juridice ale unei ramuri de drept. Caracterizarea oricărei instituţii de drept
potrivit naturii sale juridice constituie un mijloc primar în analiza în integru a acesteia, deoarece
asigură cel mai bine stabilirea semnificaţiei sale şi a locului pe care-l ocupă în sistemul dreptului
civil. Referinţele efectuate în acest fel asupra naturii juridice şi a caracterelor unei instituţii vor
direcţiona în mod nemijlocit atît studiul teoretic al acesteia, cît şi aplicabilitatea sa practică. Acest
fapt se datorează nemijlocit detalizării conceptuale a propriei semnificaţii, ceea ce constituie desigur
o premisă necesară în analiza ulterioară a instituţiei în cauză.
Ultimul obiectiv în cadrul primului capitol a fost de a analiza modul în care legiuitorul nostru a
ales să reglementeze instituţiile reprezentării şi intermedierii. Vom scoate în evidenţă doar
principalele probleme în acest context, analiza mai detaliată regăsindu-se în teză. Sistemul dreptului
privat al Republicii Moldova este unul unitar, astfel încît în lipsa existenţei unui Cod comercial,
Codul civil este singurul act legislativ care reglementează atît relaţii civile, cît şi comerciale. Avînd

10
în vedere acest fapt, era şi firesc ca în ceea ce priveşte reprezentarea, legiuitorul să fi reglementat în
cadrul Codului civil atît reprezentarea de drept comun, civilă (art. 242-251 C.civ), cît şi
reprezentarea comercială (art. 258 C.civ.). Urmînd această logică, ar fi fost firesc ca legiuitorul să fi
reglementat într-un articol şi particularităţile procurii comerciale. Însă, cu regret, acordînd o atenţie
sporită procurii simple, civile, în art. 252-257 din Cod, legiuitorul s-a limitat în art. 258, alin. (5)
doar să specifice existenţa procurii comerciale (“...reprezentantul comercial este obligat să nu
divulge informaţile confidenţiale ce i-au devenit cunoscute în urma reprezentării, chiar şi după
încetarea procurii comerciale.” (s.n.)), fără a institui reglementări detaliate ale acestei instituţii
juridice, ceea ce ne determină să propunem de lege ferenda completarea Codului civil cu un nou
articol care să reglementeze particularităţile procurii comerciale. Reprezentarea comercială are şi ea
un domeniu de aplicabilitate destul de vast. Astfel, din prevederile art. 258, alin. (1) Cod civil
rezultă faptul că “reprezentantul comercial este persoana care reprezintă de sinestătător şi permanent
interesele întreprinzătorului la încheierea actelor juridice în vederea gestionării afacerii”. În acelaşi
timp, Codul civil face referire în art. 1033, alin. (2) la mandatul profesional (“mandatul profesional
este prezumat cu titlu oneros”). Terminologia utilizată de legiuitor în acest sens nu este însă unitară.
Astfel, dacă art. 258 este intitulat “Reprezentarea comercială”, ar fi fost firesc ca legiuitorul să
utilizeze în cuprinsul art. 1033, alin. (2) din cod termenul de “mandat comercial”. Mai mult ca atît,
la fel ca în cazul procurii comerciale, legiutorul se limitează doar la specificarea existenţei instituţiei
mandatului profesional (comercial), fără însă a reglementa detaliat specificul acestei varietăţi a
contractului de mandat, fapt ce ne determină de lege ferenda să propunem completarea Codului civil
cu un articol nou cu denumirea “Mandatul comercial”.
În ceea ce priveşte intermedierea, legiuitorul a dedicat acestei instituţii un Capitol distinct –
XXII, care se regăseşte în Cartea a treia “Obligaţiile”, Titlul III “Categoriile de obligaţii”. Structura
acestui capitol cuprinde 4 Secţiuni: “Dispoziţii generale cu privire la intermediere”, “Intermedierea
închirierii de locuinţe”, “Intermedierea împrumutului”, “Intermedierea comercială”.
Faţă de o asemenea reglementare juridică a relaţiilor de intermediere avem însă unele rezerve,
fiind de părerea că intermedierea închirierii de locuinţe şi intermedierea împrumutului nu trebuiau să
fie reglementate special, în Secţiuni distincte, ci doar să se specifice în Secţiunea I din Capitolul
XXII „Dispoziţii generale cu privire la intermediere” particularităţile intermedierii respective în
articole distincte. Dacă ne conducem după tehnica legislativă adoptată de legiuitor, atunci Capitolul
XXII ar fi trebuit să aibă atîtea Secţiuni, cîte domenii de aplicabilitate ale intermedierii există în

11
general.
Capitolul III, intitulat „Domeniul de aplicabilitate al reprezentării” reprezintă alături de
Capitolul IV un compartiment central al tezei. Obiectivul de bază al acestui capitol îl constituie
argumentarea poziţiei formulate în chiar denumirea tezei, şi anume, că reprezentarea este o instituţie
fundamentală în dreptul privat. Autorul demonstrează că domeniul de aplicabilitate al reprezentării
este atît de vast şi diversificat, încît această instituţie se atribuie la categoria celor fundamentale în
dreptul privat.
Capitolul con ine analiza ştiinţifică a modului în care sunt reprezentate legal persoanele
fizice şi juridice, particularităţile reprezentării societăţilor civile, reprezentarea în cadrul raporturilor
patrimoniale dintre soţi, reprezentarea legală în materia obligaţiilor şi cel al gestiunii de afaceri fără
mandat, dar i studiul contractelor de reprezentare perfectă şi a celor de reprezentare imperfectă. În
privinţa reprezentării succesorale am constatat, de rînd cu alţi autori [12, p. 20] că aceasta este o
instituţie juridică aparte, care afară de rezonanţa comună a denumirii, nu are nimic de a face nici cu
reprezentarea convenţională a mandantului de către mandatarul său, nici cu reprezentarea legală.
Primul obiectiv în cadrul acestui capitol l-a constituit determinarea aplicabilităţii instituţiei
reprezentării legale a persoanelor fizice: a) reprezentarea persoanelor fără capacitate de exerciţiu; b)
reprezentarea persoanelor care au capacitate de exerciţiu restrînsă; c) reprezentarea persoanelor care
au capacitate de exerciţiu deplină.
Din analiza literaturii de specialitate raportată la prevederile legale pertinente, putem conchide
că dacă în privinţa persoanelor fără capacitate de exerciţiu, instituţia reprezentării se aplică deplin, în
cazul minorilor cu vîrsta cuprinsă între 14 şi 18 ani reprezentarea legală nu se aplică, reprezentanţii
legali avînd rolul unor terţi a căror acord urmează a fi obţinut pentru încheierea actului juridic (art.
202 Cod civil). Totuşi, în privinţa acestei categorii apare întrebarea dacă poate fi reprezentant legal
părintele acestuia care la rîndul său este minor. De exemplu, părinţii minori ai unui copil care nu
sunt căsătoriţi. Deoarece aceste persoane nu au încheiat căsătoria, ele nu dobîndesc capacitate
deplină de exerciţiu. În această situaţie apare o dilemă care constă în aceea că, pe de o parte,
drepturile părinţilor minori trebuie apărate, iar pe de altă parte, interesele copilului determină
necesitatea educării lui de către persoane care au atins un anumit nivel de maturitate. O minoră poate
da naştere unui copil la vîrsta de 14 ani, iar în unele cazuri chiar şi la 13 sau 12 ani. Astfel, ea însăşi
nu dispune de capacitate deplină de exerciţiu (nici chiar restrînsă). A o recunoaşte cu capacitate
deplină de exerciţiu pentru a-şi exercita drepturile părinteşti este practic imposibil. În doctrina de

12
specialitate [17, p. 205] s-a afirmat că cea mai optimă soluţie a acestei probleme ar fi modificarea
legislaţiei civile, prin includerea în lista temeiurilor în baza cărora persoanele fizice pot dobîndi
capacitate deplină de exerciţiu anticipat şi a temeiului naşterii unui copil de către un minor. Suntem
de acord în principiu cu această părere şi propunem, de lege ferenda, în această ordine de idei
modificarea art. 20, alin. (3) Cod civil. Astfel, propunem următoarea redacţie a acestui alineat:
(3) « Minorul care a atins vîrsta de 16 ani poate fi recunoscut ca avînd capacitate de exerciţiu
deplină, dacă lucrează în baza unui contract de muncă, sau cu acordul părinţilor, adoptatorilor sau
curatorului practică activitate de întreprinzător sau este părintele unui copil, fapt confirmat în modul
corespunzător, în condiţiile prevăzute de lege, şi nu este căsătorit ».
Persoanele cu capacitate de exerciţiu restrînsă încheie actele juridice de sine stătător, dar
numai cu acordul curatorului. În cazul în care actul juridic este încheiat de persoana limitată în
capacitatea de exerciţiu fără acordul curatorului, atunci acest act juridic poate fi declarat nul de
instanţa de judecată, la cererea curatorului (art. 224, alin. (1) Cod civil).
În doctrina de specialitate [13, p. 10] s-a afirmat că ocrotirea familiei ar justifica de asemenea
restrîngerea capacităţii de exerciţiu a persoanei care risipeşte patrimoniul său, deoarece ea este
posedată de demonul jocurilor de noroc. Există cazuri cînd mania jocului are aceleaşi efecte ca şi un
drog şi o terapie se impune. Autorul citat ridică întrebarea dacă nu ar exista interesul de a proteja de
asemenea şi celibatarul ce riscă a se ruina. Faţă de o asemenea idee avem însă rezerve, deoarece
raţiunile care au determinat legiuitorul să instituie posibilitatea limitării în capacitatea de exerciţiu a
persoanei fizice au fost dictate de faptul că consumul abuziv de alcool sau de droguri şi de alte
substanţe psihotrope să constituie temei pentru înrăutăţirea stării materiale a familiei sale şi nu a lui
însuşi. Ori celibatarul nu are o familie.
Totodată, ne-am exprimat critic faţă de conceptul de limitare în capacitatea de exerciţiu, fiind
de părerea că într-un Cod civil bazat pe principii moderne şi progresiste, instituţia limitării persoanei
fizice în capacitatea de exerciţiu nu ar trebui să se regăsească, cu siguranţă. Astfel, am propus
excluderea art. 25 din Codul civil şi operarea modificărilor corespunzătoare şi în Capitolul 27 din
Codul de procedură civilă.
Cel de-al doilea obiectiv pe care mi l-am trasat în cadrul acestui capitol a fost de a cerceta în
profunzime mecanismul de reprezentare legală a persoanelor juridice.
Pornind de la prevederea cuprinsă în art. 61, alin. (1) Cod civil conform căreia persoana
juridică îşi exercită, de la data constituirii, drepturile şi îşi execută obligaţiile prin administrator, s-a

13
impus în vedrea atingerii scopului propus, analiza următoarelor aspecte: natura juridică şi conţinutul
atribuţiilor administratorului; particularităţile reprezentării societăţilor comerciale de persoane;
particularităţile reprezentării societăţilor comerciale pe capitaluri; răspunderea administratorilor;
încetarea activităţii administratorilor; reprezentanţele societăţilor comerciale.
Particularităţile reprezentării societăţilor comerciale de persoane şi capitaluri, răspunderea
administratorului faţă de terţi şi persoana juridică, încetarea activităţii administratorului sunt
abordate de autorul prezentei teze, Gheorghe Mîţu în articolul Aspecte teoretice şi practice privind
reprezentarea societăţilor comerciale [8].
Cel de-al treilea obiectiv în cadrul acestui capitol din teză a fost de a scoate în evidenţă
particularităţile reprezentării legale în raporturile patrimoniale dintre soţi. Acestea sunt guvernate de
prezumţia mandatului tacit reciproc dintre soţi. După cum am menţionat în alt context [9] rolul şi
justificarea prezumţiei legale de mandat tacit se fundamentează pe traiul comun al soţilor şi dă
expresie, pe de o parte, unor principii progresiste ca egalitatea în drepturi şi obligaţii a soţilor,
întemeierea relaţiilor de familie pe sentimente de prietenie, afecţiune şi încredere reciprocă, iar pe de
altă parte, necesitatea de a asigura desfăşurarea normală a circuitului civil şi de apărare a intereselor
legitime ale terţilor care intră în raporturi juridice cu soţii. Prezumţia mandatului tacit reciproc are
un domeniu de aplicabilitate îngust, sub incidenţa sa nefiind incluse actele de dispoziţie cu privire la
imobile.
Al patrulea obiectiv din cadrul Capitolului III a fost de a scoate în evidenţă particularităţile
reprezentării legale în materia obligaţiilor civile. După cum am mai menţionat [10] reprezentarea
legală în cadrul raporturilor juridice obligaţionale se manifestă în următoarele situaţii: a) în cadrul
obligaţiilor cu pluralitate de subiecte; b) în mecanismul de exercitare a acţiunii oblice. Reglementînd
în art. 529 Cod civil prezumţia dreptului de reprezentare mutuală a creditorilor solidari, legiuitorul a
recunoscut fiecărui creditor solidar dreptul de a pretinde şi a primi plata întregii creanţe în temeiul
unei prezumţii legale de împuternicire a lui într-un atare sens din partea celorlalţi creditori solidari.
Consecinţele care decurg din principiul consacrat în art. 529 Cod civil sunt următoarele: creditorii
sunt consideraţi că se reprezintă reciproc numai în privinţa actelor ce le sunt profitabile, cum ar fi
punerea în întîrziere a debitorului, întreruperea prescripţiei extinctive sau realizarea creanţei, nu însă
şi în privinţa actelor ce le sunt păgubitoare, ca remiterea de datorie sau tranzacţia. Totodată, relaţiile
dintre codebitorii solidari sunt guvernate de principiul consacrat în art. 549 Cod civil potrivit căruia
debitorul solidar îi reprezintă pe codebitorii lui în toate actele îndreptate spre stingerea sau reducerea

14
obligaţiei. Astfel, efectele favorabile ale actelor unuia dintre debitorii solidari vor produce efecte şi
pentru ceilalţi debitori solidari. În toate cazurile în care unul dintre debitorii solidari întreprinde
acţiuni menite să stingă sau să diminueze obligaţia solidară, se va prezuma că el acţionează în
numele tuturor debitorilor solidari şi, deci, de efectele acestor acte profită şi debitorii solidari care
nu au participat la încheierea actelor respective.
Există reprezentare legală şi în cazul în care unul dintre creditorii chirografari apelează la
mecanismul juridic al acţiunii oblice. Prin acţiunea oblică, creditorul poate proceda la valorificarea
unui drept care aparţine debitorului său. Această acţiune se mai numeşte indirectă sau subrogatorie,
pentru că deşi este exercitată de creditor în numele debitorului său, va duce la acelaşi rezultat ca şi
cum ar fi fost exercitată de către debitor. Referitor la acţiunea oblică putem trage cîteva concluzii:
acţiunea creditorului chirografar exercitată în numele şi pe contul debitorului este o veritabilă
operaţiune de reprezentare în care creditorul este reprezentantul, iar debitorul reprezentatul, în
persoana căruia se vor produce toate efectele acţiunii oblice. Considerăm că acţiunea oblică, deşi
prezintă o serie de deosebiri faţă de mandatul cu reprezentare, totuşi include în funcţiunea ei
raporturi de reprezentare faţă de debitor, dar spre deosebire de reprezentarea de la mandatul
convenţional, al cărui izvor este contractul, izvorul reprezentării din acţiunea oblică este legea. De
aceea, am putea încadra această reprezentare între formele reprezentării legale.
Următorul obiectiv a acestui Capitol a fost de a analiza reprezentarea convenţională. Pornind
de la clasificarea reprezentării în perfectă i imperfectă, am divizat obiectivul nominalizat în două
păr i: studiul contractelor de reprezentare perfectă i a celor de reprezentare imperfectă.
Un loc central în categoria contractelor de reprezentare perfectă îl ocupă contractul de mandat
şi varietăţile acestuia. Supranumit în doctrină [15, p. 221] „contractul cu o mie de feţe”, mandatul
constituie unul din cele mai răspîndite contracte de reprezentare, consideîndu-se a fi fundamentul
relaţiilor de reprezentare convenţională. În acest context ne-am propus să scoatem în evidenţă
corelaţia ce există între instituţia reprezentării şi contractul de mandat, fiind de părerea că
reprezentarea ţine de natura şi nu de esenţa contractului de mandat, astfel încît există reprezentare
fără mandat (reprezentarea legală), cît şi mandat fără reprezentare (contractul de interpunere de
persoane – de prete-nom).
Pentru a evidenţia locul contractului de mandat în cadrul contractelor de reprezentare s-a
impus necesitatea delimitării acestuia de alte construcţii juridice asemănătoare, în special, contractul
de comision, agenţie, administrare fiduciară, expediţie, gestiunea de afaceri fără mandat, autorul

15
ajungînd la concluzia că contractul de mandat în cadrul tuturor contractelor civile de reprezentare
prezintă cele mai autentice elemente de reprezentare manifestate în conduita părţilor contractante.
De asemenea, au fost analizate particularităţile unor subinstituţii specifice care se manifestă în
cadrul raporturilor generate de încheierea contractului de mandat cum ar fi, spre exemplu, actul cu
sine însuşi şi dubla reprezentare, mandatul în interes comun şi substituirea mandatarului.
Un loc aparte în cadrul prezentei analize l-a avut cercetarea ştiinţifică a particularităţilor
contractului de mandat comercial (profesional, cum îl numeşte legiuitorul), nominalizat, dar
nereglementat detaliat în articolul 1033, alin. (2) Cod civil. Autorul a ajuns la concluzia necesităţii
completării Codului civil cu prevederi care ar reglementa detaliat regimul juridic al acestei varietăţi
a contractului de mandat.
O problemă distinctă abordată în cadrul tezei s-a referit la determinarea conţinutului
conceptului de mandat aparent, condiţiile, domeniul de aplicabilitate şi a efectelor pe care acesta le
produce. Analizînd doctrina de specialitate [14, p. 121; 3, p. 920], am ajuns la concluzia că
reprezentarea aparentă reprezintă acea instituţie juridică care există atunci cînd împrejurările de fapt
determină o terţă persoană să creadă în mod legitim, fără să se reţină vreo culpă în sarcina ei, că cel
cu care tratează a fost împuternicit de prezumantul reprezentat să încheie acte juridice, deşi nu există
nici un contract de mandat sau orice alt temei juridic care generează efecte de reprezentare sau actul
juridic este încheiat cu depăşirea puterilor atribuite de reprezentat.
Analizînd activitatea desfăşurată de către anumite categorii de mandatari profesionişti pe
anumite pieţe (financiară, de asigurări), am constatat existenţa unei specii a contractului de mandat
în general, şi a celui comercial, în special, şi anume, contractul de mandat de brokeraj. Menţionăm
că noţiunea de mandat de brokeraj nu este străină peisajului juridic autohton, deoarece acesta este
definit în art. (1) din Legea cu privire la asigurări [4]. Ţinînd cont de elementele definitorii prescrise
de legiuitor în actul legislativ citat ale conceptului pus în discu ie, dar al cărui domeniu de
aplicabilitate vizează piaţa asigurărilor, am definit [11, p. 60-64] contractul de mandat de brokeraj
pe piaţa valorilor mobiliare: mandatul de brokeraj pe piaţa valorilor mobilare este contractul de
mandat profesional încheiat între client şi broker, participant profesionist pe piaţa valorilor
mobiliare, prin care se încredinţează acestuia din urmă negocierea încheierii şi încheierea propriu-
zisă a contractelor de vînzare-cumpărare a valorilor mobiliare din numele şi pe contul clientului
său, precum şi acordarea de asistenţă înainte şi pe durata derulării contractelor respective. Poziţia
respectivă o menţinem şi în cadrul prezentei teze. Avînd în vedere că legea se rezumă la a preciza

16
doar denumirea contractului încheiat între broker şi client, fără a-i conferi o reglementare proprie, se
impune concluzia că îi vor deveni aplicabile regulile aferente contractului de mandat prevăzute în
art. 1030-1052 Cod civil. Totodată, vor deveni aplicabile, corespunzător, normele juridice care
reglementează reprezentarea comercială (art. 258 Cod civil), şi reprezentarea, în general (art. 242-
257 Cod civil), în consecutivitatea enunţată.
Un alt aspect supus cercetării l-a constituit reprezentarea în domeniul proprietăţii intelectuale,
autorul bazîndu-se pe prevederile pct. 5 al Regulamentului reprezentanţilor în proprietatea
industrială, a ajuns la concluzia că şi în acest caz relaţiile dintre reprezentantul în proprietatea
industrială şi clientul său au la bază contractul de mandat.
În cadrul acestui capitol au fost analizate şi evidenţiate cu lux de amănunte elementele de
reprezentare în cadrul contractelor de administrare fiduciară şi agenţie, precum şi corelaţia între
aceste contracte cu altele similare sau conexe.
Analizînd contractele de reprezentare imperfectă, am ajuns la concluzia că locul central în
cadrul acestora îl ocupă contractul de comision şi varietăţile sale (contractul de consignaţie,
comisionarul profesionist, contractul de expediţie). Menţionăm că spre deosebire de contractul de
mandat unde legiutorul a omis să reglementeze detaliat mandatul comercial, în materie de comision,
există reglementări atît ale aspectelor civile, cît şi comerciale. Totuşi, avînd în vedere faptul că
tendinţa de reglementare a varietăţilor comisionului la moment este de a reglementa în Codurile
civile şi contractul de consignaţie (spre exemplu, noul Cod civil român), propunem completarea
Codului civil cu o nouă secţiune – contractul de consignaţie şi abrogarea Hotărîrii Guvernului RM
cu privire la aprobarea Regulilor comerţului de consignaţie nr. 1010 din 31.10.1997 [2]. O asemenea
tehnică legislativă ar corespunde exigenţelor de codificare cărora legislaţia noastră civilă trebuie să
le corespundă.
Un aspect important al preocupărilor noastre l-a constituit şi analiza statutului juridic al comis-
voiajorilor. Pornind de la prevederile art. 697 Cod civil, am ajuns la concluzia că aceştea reprezintă
o categorie specifică de comisionari profesionişti a căror activitate are la bază principiul mobilităţii,
caracterul mobil deosebindu-i de comisionarii profesionişti. Totuşi, statutul comis-voiajorilor
independenţi este apropiat de cel al comisionarilor profesionişti, cu care se aseamănă pînă la
identitate. În acelaşi timp, remarcăm cu regret un haos în ceea ce priveşte reglementarea juridică a
contractului de comision şi a varietăţilor acestuia. Astfel, contractul de comision este reglementat în
Capitolul XV al Titlului III din Cartea a III-a din Codul civil (art. 1061-1074), comisionarul

17
profesionist – în Capitolul XXIII care are denumirea „Agentul comercial. Comisionarul
profesionist” şi care este plasat imediat după Capitolul XXII consacrat reglementării contractelor de
intermediere, contractul de consignaţie care nu este reglementat de Codul civil, ci de Hotărîrea
Guvernului RM cu privire la aprobarea Regulilor comerţului de consignaţie, iar art. 697 doar în
denumirea sa menţionează despre comis-voiajori fără a reglementa statutul juridic al acestor
comercianţi. Deci, propunem, de lege ferenda, unificarea dispoziţiilor legale care reglementează
statutul juridic al comisionarilor în dreptul civil într-un singur Capitol din cod – Comisionul care ar
avea următoarele Secţiuni: Secţiunea I – Dispoziţii generale, Secţiunea a II-a – Contractul de
comision; Secţiunea a III-a – Comisionarul profesionist; Secţiunea a IV-a – Contractul de
consignaţie. Prin urmare, acreditînd ideea că contractul de comision este unul cu multiple varietăţi,
considerăm că acesta urmează să-şi găsească o reglementare adecvată în cod. Menţionăm totodată că
analiza juridică a contractului de comision şi a varietăţilor acestuia nu a putut trece cu vederea şi
activitatea comisionarilor pe piaţa financiară nebancară şi în domeniul activităţii vamale, fiind vorba
despre brokeri. Reieşind din prevederile art. 3 din Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare,
rezultă că activitatea de brokeraj este activitatea de vînzare-cumpărare a valorilor mobiliare,
desfăşurată de broker în calitate de mandatar sau de comisionar ce activează în baza contractului de
mandat sau de comision. Dacă în privinţa situaţiei cînd brokerul activează ca mandatar al clientului
său, ne-am pronunţat deja, fiind de părerea că este vorba despre un mandat de brokeraj, atunci în
situaţia cînd brokerul activează în baza unui contract de comision, considerăm că acestor categorii
de relaţii li se potriveşte, mai degrabă, schema relaţiilor ce rezultă din contractul de comision
profesionist. Astfel, din prevederile art. 1212, alin. (1) Cod civil, rezultă că comisionarul
profesionist este persoana care, în cadrul activităţii sale comerciale permanente, îşi asumă obligaţia
de a încheia contracte cu mărfuri sau cu titluri de valoare (s.n.) în nume propriu, dar pe contul unei
alte persoane (comitent).
O ultimă varietate a contractului de comision este contractul de expediţie. Menţionăm că în
cadrul contractului de expediţie pot să existe atît relaţii contractuale bazate pe mandat, în cazul în
care expeditorul acţionează în numele şi pe contul clientului său, dar totodată, şi relaţii contractuale
bazate pe comision, în cazul în care expeditorul acţionează în nume propriu, dar pe contul clientului
său, fapt ce ne determină să calificăm acest contract ca fiind atît unul de reprezentare directă, cît şi
indirectă, în funcţie de circumstanţele în care acţionează expeditorul. Totuşi, contractul de expediţie
are un obiect specific, şi anume, acordarea serviciilor în domeniul transportului. Prin urmare, dacă în

18
cadrul contractului de consignaţie obiectul acestuia vizează încheierea contractelor de vînzare-
cumpărare din nume propriu, dar pe contul comitentului, în contractul de expediţie obiectul acestuia
îl constituie încheierea de contracte de transport şi efectuarea actelor necesare în vederea efectuării
transportării. Obiectul contractului de comision este cu mult mai larg, comisionarul putînd încheia
orice acte juridice, pe cînd expeditorul poate încheia doar contracte de transport. În acelaşi timp, din
definiţia legală a contractului de expediţie rezultă că în obiectul său se includ şi faptele materiale
(expeditorul se obligă să efectueze actele necesare în vederea efectuării transportării), pe cînd
obiectul contractului de comision include doar actele juridice, iar cele materiale au un caracter
accesoriu. Ţinînd cont de cele expuse, putem afirma că între contractul de comision şi cel de
expediţie există o corelaţie de tipul întreg-parte sau gen-specie, unde comisionul este întregul sau
genul, iar expediţia partea întregului sau specia genului.
Contractul de expediţie urmează a fi delimitat şi de contractul de intermediere comercială în
domeniul transportului. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 1190, alin. (1) Cod civil este
intermediar comercial persoana care desfăşoară activitate profesională pentru alte persoane, fără
împuterniciri permanente în bază de contract, de intermediere a contractelor … de transport de
bunuri…Pornind de la principiile şi sensul conceptului de intermediere, putem deduce că
intermediarul comercial care desfăşoară activitate de intermediere a contractelor de transport de
bunuri, nu participă la încheierea acestora cum o face expeditorul, ci doar facilitează încheierea lor.
Totodată, intermediarul comercial acţionează, după cum ne spune chiar legiuitorul, fără
împuterniciri permanente, în bază de contract, pe cînd expeditorul poate acţiona şi în baza
împuternicirilor primite de la clientul său, caz în care relaţiilor dintre aceştea li se aplică regulile
care guvernează mandatul. Mai mult ca atît, obiectul juridic al activităţii intermediarului, îl
constituie actele materiale, pe cînd expeditorul poate să încheie atît acte juridice (contracte de
transport), cît şi să efectuieze şi operaţiuni materiale necesare transportării.
În Capitolul IV, intitulat „Domeniului de aplicabilitate al intermedierii” autorul şi-a propus
să demonstreze că şi această instituţie alături de cea a reprezentării este una fundamentală în dreptul
privat. Pentru atingerea acestui obiectiv s-a recurs practic la aceiaşi metodă de cercetare care a avut
ca finalitate evidenţierea domeniilor de aplicabilitate ale instituţiei nominalizate. Pe lîngă domeniile
specificate de Codul civil, al intermedierii închirierii de locuinţe şi a împrumutului, o atenţie
deosebită am atras cercetării domeniului de aplicabilitate al intermedierii comerciale. Reieşind din
prevederile art. 1190, alin. (1) Cod civil, rezultă că această instituţie se aplică în activitatea de

19
intermediere a contractelor de achiziţionare de bunuri sau de titluri de valoare, intermedierea în
asigurări, intermedierea de operaţiuni bancare, intermedierea în transportul de bunuri, intermedierea
închirierii de bunuri ale circuitului comercial. Avînd în vedere tehnica legislativă la care a recurs
legiuitorul, putem afirma că Secţiunea a IV-a din Capitolul XXII are vocaţie generală de
aplicabilitate, iar în acte legislative speciale urmează să regăsim reglementări detaliate a activităţii
intermediarilor comerciali. Menţionăm, că în prezent, unicul domeniu care sub aspectul
reglementării juridice corespunde standardelor menţionate este cel al asigurărilor, unde legiuitorul a
reglementat distinct în Legea cu privire la asigurări din 21.12.2006 statutul juridic al intermediarilor
în asigurări. De altfel, intermedierea în asigurări este cunoscută peisajului juridic autohton cu mult
timp înainte de adoptarea Codului civil din 2002, Legea nr. 1508-XII din 15.06.1993 cu privire la
asigurări (abrogată), fiind primul act legislativ în Republica Moldova, care a menţionat despre
intermedierea afacerii.
Referitor la intermedierea de operaţiuni bancare, atragem atenţia că în Legea instituţiilor
financiare [5] nu există prevederi care ar reglementa activitatea intermediarilor bancari, legiuitorul
limitîndu-se doar la enumerarea în art. 26, lit. « i » la categoria de activităţi financiare permise
băncilor activitatea de acordare de servicii ca agent.
Am atras atenţia, cu acest prilej asupra unei lacune imense în legislaţia noastră care constă în
lipsa unor reglemntări a activităţii intermediarilor de operaţiuni bancare. De aceea, ar fi binevenit ca
în actuala Lege a instituţiilor financiare să fie introduse completări în acest sens. Totodată,
considerăm binevenită adoptarea unei legi care să reglementeze creditul de consum, în care este
necesar de a include un capitol care să reglementeze activitatea intermediarilor bancari pe piaţa
creditelor de consum. În acest fel, legislaţia Republicii Moldova se va alinia standardelor impuse de
Uniunea Europeană în acest domeniu cuprinse în Directiva nr. 87/102/CEE din 22 decembrie 1986
pentru armonizarea prevederilor legislative, administrative şi de reglementare privind creditul pentru
consum [1].
Referitor la alte acte legislative care reglementează activitatea de intermediere comercială,
menţionăm şi Codul Navigaţiei Maritime Comerciale, care în art. 121-124 reglementează
agenturarea maritimă. Cu regret, deşi legiuitorul nostru « a preluat », ca să nu spunem altfel, multe
norme juridice din Codul Navigaţiei Maritime Comerciale a Federaţiei Ruse, el a omis să
reglementeze activitatea intermediarilor maritimi (brokeri şi agenţi maritimi). Reieşind din aceste
considerente, propunem revizuirea radicală a Capitolului V, Secţiunea IV-a din Codul Navigaţiei

20
Maritime Comerciale al RM. Acesta ar urma să aibă denumirea « Intermediarii maritimi » şi să fie
structurat în trei Secţiuni : Secţiunea I : « Dispoziţii generale privind intermedierea în transportul
maritim», Secţiunea II-a – « Brokerul maritim », Secţiunea a III-a – « Agentul maritim ». La
elaborarea acestuia, legiuitorul urmează să se conducă după modelul pe care-l regăsim în Legea cu
privire la asigurări, cu derogările determinate de specificul activităţii intermediarilor maritimi. În
acest fel, se va realiza unificarea conceptuală a reglementărilor privind statutul intermediarilor pe
diferite pieţe. Atragem atenţia în acelaşi timp, şi la tehnica legislativă cam stranie la care a recurs
legiuitorul, Secţiunile fiind împărţite în Capitole, şi nu invers, aşa cum prevede art. 33 din Legea
privind actele legislative nr. 780 din 27.12.2001 [6], fapt ce ridică serioase semne de întrebare vis-a-
vis de calitatea actului legislativ nominalizat.
Cu regret, alte acte legislative care reglementează activitatea în transport nu conţin prevederi
care ar reglementa activitatea intermediarilor în transport, fapt ce ne determină să propunem
completarea acestora în acest sens.

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI

Efectuînd un studiu complex al reglementărilor juridice privind reprezentarea şi intermedierea,
în cele ce urmează vom formula unele concluzii şi vom face recomandări:
Instituţiile reprezentării şi intermedierii reprezintă în prezent nişte instituţii fundamentale în
dreptul privat. Aceasta deoarece domeniul lor de aplicabilitate este foarte vast, iar utilitatea cotidiană
ne permite să afirmăm că acestea sunt indispensabile vieţii juridice moderne. Prezentul studiu a avut
ca scop analiza conceptuală a instituţiilor nominalizate, analiza sistemică a acestora pentru a scoate
în evidenţă domeniile lor de aplicabilitate şi a determina corelaţia ce există între contractele civile de
reprezentare şi intermediere. Deşi tradiţional se consideră că locul central în sistemul dreptului civil
continuă să-l ocupe aceleşi probleme asupra cărora s-a concentrat doctrina civilistică a epocilor
istorice precedente: capacitatea de a fi subiect de drept, dreptul de proprietate şi instituţia
contractului, am demonstrat că instituţiile reprezentării şi intermedierii reprezintă la etapa actuală a
dezvoltării ştiinţei civilistice nişte instituţii fundamentale, de la care s-au dezvoltat alte instituţii sau
subinstituţii juridice.
Pornind de la cele expuse, am considerat necesar să ne oprim detaliat asupra modului în care
legiuitorul nostru a reglementat juridic reprezentarea şi intermedierea, formulînd în acest sens mai

21
multe propuneri de lege ferenda, dar şi de interpretare şi aplicare a normelor juridice deja existente.
De lege ferenda propunem:
1. Completarea Codului civil cu un nou articol care să reglementeze particularităţile procurii
comerciale, avînd în vedere faptul că legiuitorul se limitează doar la nominalizarea acesteia în art.
252, alin. (5) Cod civil fără a-i conferi o reglementare distinctă.
2. Completarea Codului civil cu un articol nou cu denumirea “Mandatul comercial”, deoarece
legiutorul se limitează doar la specificarea existenţei instituţiei mandatului profesional (comercial),
fără însă a reglementa detaliat specificul acestei varietăţi a contractului de mandat.
3. Completarea art. 20, alin. (3) Cod civil, în sensul admiterii dobîndirii anticipate a capacităţii de
exerciţiu de către mama minoră necăsătorită. Astfel, propunem următoarea redacţie a art. 20, alin.
(3) Cod civil:
(3) « Minorul care a atins vîrsta de 16 ani poate fi recunoscut ca avînd capacitate de exerciţiu
deplină, dacă lucrează în baza unui contract de muncă, sau cu acordul părinţilor, adoptatorilor sau
curatorului practică activitate de întreprinzător sau este părintele unui copil, fapt confirmat în modul
corespunzător, în condiţiile prevăzute de lege, şi nu este căsătorit ».
4. Propunem excluderea art. 25 din Codul civil şi operarea modificărilor corespunzătoare şi în
Capitolul 27 din Codul de procedură civilă, deoarece instituţia limitării în capacitatea de exerciţiu
este depăşită şi nu ar trebui să se regăsească într-un Cod civil bazat pe principii moderne şi
progresiste.
5. Avînd în vedere faptul că tendinţa de reglementare a varietăţilor comisionului la moment este
de a reglementa în codurile civile şi contractul de consignaţie (spre exemplu, Codul civil român din
2009), propunem completarea Codului civil cu o nouă secţiune – contractul de consignaţie şi
abrogarea Hotărîrii Guvernului RM cu privire la aprobarea Regulilor comerţului de consignaţie nr.
1010 din 31.10.1997 [2]. O asemenea tehnică legislativă ar corespunde exigenţelor de codificare
cărora legislaţia noastră civilă trebuie să se ralieze.
6. Remarcînd, cu regret, un haos în ceea ce priveşte reglementarea juridică a contractului de
comision şi a varietăţilor acestuia în Codul civil (contractul de comision este reglementat în
Capitolul XV al Titlului III din Cartea a III-a din Codul civil (art. 1061-1074), comisionarul
profesionist – în Capitolul XXIII care are denumirea „Agentul comercial. Comisionarul
profesionist” şi care este plasat imediat după Capitolul XXII consacrat reglementării contractelor de
intermediere, contractul de consignaţie care nu este reglementat de codul civil, ci de Hotărîrea

22
Guvernului RM cu privire la aprobarea Regulilor comerţului de consignaţie, iar art. 697 doar în
denumirea sa menţionează despre comis-voiajori fără a reglementa statutul juridic al acestor
comercianţi), propunem, de lege ferenda, unificarea dispoziţiilor legale care reglementează statutul
juridic al comisionarilor în dreptul civil într-un singur Capitol din cod – Comisionul care ar avea
următoarele Secţiuni: Secţiunea I – «Dispoziţii generale», Secţiunea a II-a – «Contractul de
comision»; Secţiunea a III-a – «Comisionarul profesionist»; Secţiunea a IV-a – «Contractul de
consignaţie». Prin urmare, acreditînd ideea că contractul de comision este unul cu multiple varietăţi,
considerăm că acesta urmează să-şi găsească o reglementare adecvată în cod.
7. Completarea Legii instituţiilor financiare [5] cu un capitol distinct în care să se reglementeze
activitatea intermediarilor bancari, dar şi adoptarea unei legi care să reglementeze creditul de
consum, în care este necesar de a include un capitol care să reglementeze activitatea intermediarilor
bancari pe piaţa creditelor de consum. În acest fel, legislaţia Republicii Moldova se va alinia
standardelor impuse de Uniunea Europeană în acest domeniu cuprinse în Directiva nr. 87/102/CEE
din 22 decembrie 1986 pentru armonizarea prevederilor legislative, administrative şi de
reglementare privind creditul pentru consum [1].
8. Propunem revizuirea radicală a Capitolului V, Secţiunea IV-a din Codul Navigaţiei Maritime
Comerciale al RM. Acesta ar urma să aibă denumirea « Intermediarii maritimi » şi să fie structurat
în trei Secţiuni: Secţiunea I : « Dispoziţii generale privind intermedierea în transportul maritim»,
Secţiunea II-a – « Brokerul maritim », Secţiunea a III-a – « Agentul maritim ». La elaborarea
acestuia, legiuitorul urmează să se conducă după modelul pe care-l regăsim în Legea cu privire la
asigurări, cu derogările determinate de specificul activităţii intermediarilor maritimi. În acest fel, se
va realiza unificarea conceptuală a reglementărilor privind statutul intermediarilor pe diferite pieţe.
Atragem atenţia în acelaşi timp, şi la tehnica legislativă cam stranie la care a recurs legiuitorul,
Secţiunile fiind împărţite în Capitole, şi nu invers, aşa cum prevede art. 33 din Legea privind actele
legislative nr. 780 din 27.12.2001 [6], fapt ce ridică serioase semne de întrebare vis-a-vis de calitatea
actului legislativ nominalizat.
Cu regret, alte acte legislative care reglementează activitatea în transport nu conţin prevederi
care ar reglementa activitatea intermediarilor în transport, fapt ce ne determină să propunem
completarea acestora în acest sens.
Totodată, statuînd în art. 121 CNMC faptul că agentul maritim este o persoană juridică,
legiuitorul a omis să reglementeze în Codul Navigaţiei Maritime Comerciale statutul juridic al

23
personalului agentului maritim, fapt ce ne determină să propunem, de lege ferenda, completarea
actului legislativ citat, cu un nou articol, care să reglementeze activitatea subagentului maritim, ca
fiind o persoană fizică, alta decît conducătorul agentului maritim persoană juridică, avînd calitatea
de angajat cu contract de muncă încheiat cu un agent maritim, care acţionează în numele acestuia şi
sub acoperirea contractului de răspundere civilă a agentului maritim persoană juridică. În acest fel,
se va crea o unificare a reglementărilor regimului juridic al angajaţilor intermediarilor în domeniul
transportului maritim, asigurări şi activitatea vamală.

BIBLIOGRAFIE

1. Directiva nr. 87/102/CEE din 22 decembrie 1986 pentru armonizarea prevederilor legislative,
administrative şi de reglementare privind creditul pentru consum. Jurnalul Oficial al Comunităţii
Europene (JOCE) nr. L42 din 12 februarie 1987.
2. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulilor comerţului de
consignaţie nr. 1010 din 31.10.1997. Monitorul oficial al Republicii Moldova nr.79-80/814 din
02.12.1997.
3. Ionaşcu Tr. Ideea de aparenţă şi rolul său în dreptul civil modern. Bucureşti: Editura cursurilor
litografiate, 1943. 1043 p.
4. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurări nr. 407 – XVI din 21.12.2006. Monitorul
oficial al Republicii Moldova nr. 47-49/213 din 06.04.2007.
5. Legea instituţiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.1995. Monitorul oficial al Republicii
Moldova nr. 1/2 din 01.01.1996.
6. Legea Republicii Moldova privind actele legislative nr. 780 -XIV din 27.12.2001. Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 36-38/210 din 14.03.2002.
7. Mîţu Gh. Noţiunea şi elementele definitorii ale reprezentării convenţionale. În: Rezumatele
comunicărilor conferinţei ştiinţifice internaţionale cu genericul „Învăţămîntul superior şi
cercetarea – piloni ai societăţii bazate pe cunoaştere”, dedicată jubileului de 60 ani ai
Universităţii de Stat din Moldova, 28 septembrie 2006. p. 423-424.
8. Mîţu Gh. Aspecte teoretice şi practice privind reprezentarea societăţilor comerciale. În: Revista

24
 Naţională de Drept. 2008, nr 10-11, p. 59-65 (nr. 10); p. 64-69 (nr. 11).
9. Mîţu Gh. Reprezentarea legală în raporturile patrimoniale dintre soţi. Mandatul tacit reciproc al
soţilor în regimul comunităţii de bunuri. În: Rezumatele comunicărilor conferinţei ştiinţifice a
masteranzilor şi doctoranzilor « Cercetare şi inovare – perspective de evoluţie şi integrare
europeană », Chişinău, 23 septembrie 2009. p. 180-181.
10. Mîţu Gh. Reprezentarea legală în materia obligaţiilor. În: Revista Naţională de Drept nr. 10-
12/2009. Ediţie Specială. Conferinţa Internaţională ştiinţifico-practică « Educaţie şi cercetare într-
un stat bazat pe drept », Chişinău, 16 octombrie 2009, pag. 171-172.
11. Mîţu Gh. Intermediarii pe piaţa valorilor mobiliare. În: Revista Naţională de Drept nr. 7/2008, p.
60-64
12. Neaga E. Reprezentarea şi transmisia succesorală: delimitări şi tangenţe (comentariu la noul Cod
civil al Republicii Moldova). În: Revista Naţională de Drept. 2005, nr. 4, pag. 20-22.
13. Sprick C., Comentariu la Codul civil al Republicii Moldova. În: Revista de drept privat, anul 2,
nr. 4, 2002, pag. 5-50.
14. Stegărescu V. Mandatul aparent. În: Studia Universitatis Babeş-Bolyai, nr. 1-2/2004, pag. 121-
156.
15. Toader C. Contractul de mandat. Aspecte din dreptul intern şi de drept comparat. În: Pandectele
Române. Supliment. 140 ani de la naşterea lui Constantin Hamangiu. Bucureşti, 2003, p. 221-
238.
16. Vasilescu P. Relativitatea actului juridic civil. Repere pentru o nouă teorie a actului de drept
privat. Bucure ti: Rosetti, 2003. 326 p.
17. Антокольская M.В. Семейное право: Учебник. – Изд. 2-e, перераб.и дoпoлн. Mосква:
Юристъ, 2000. 336 с.
18. Безбаха В.В., Пучинский В.К. Гражданское и торговое право зарубежных стран: Учебное
пособие. Moсквa: MЦФЭР, 2004. 896 с.
19. Гражданское и торговое право капиталистических государств. T. I. Под ред. Васильева
E.A., Комаровa A.С. Mocквa, 2004. 556 с.
20. Шершеневич, Г. Ф. Курс торгового права. Т. I: Введение. Торговые деятели. Серия
Классика российской цивилистики. Москва: Статут, 2003. 480 с.

25
 ADNOTARE
Mîţu Gheorghe, Reprezentarea şi intermedierea – instituţii fundamentale în dreptul privat,
teză de doctor în drept, Chişinău, 2010

Structura tezei: introducere, patru capitole, concluzii, bibliografia din 332 denumiri, 181
pagini text de bază. Rezultatele obţinute sunt publicate în 11 lucrări ştiinţifice. Cuvinte cheie:
reprezentare, intermediere, administrator, persoană fizică, persoană juridică, mandat, comision,
expediţie, agenţie, administrare fiduciară, broker, agent.
Domeniul de studiu al prezentei lucrări este analiza instituţiilor reprezentării şi intermedierii
în dreptul privat prin prisma domeniului de aplicabilitate ale acestora. Principalele obiective
prestabilite întru realizarea acestui deziderat au fost analiza apariţiei şi evoluţiei acestor relaţii şi ale
reglementărilor lor, definirea conceptelor supuse studiului şi evidenţierea domeniilor lor de
aplicabilitate pentru a demonstra că instituţiile reprezentării şi intermedierii sunt unele fundamentale
în dreptul privat.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a tezei se manifestă prin formularea anumitor concluzii
de ordin teoretic şi practic, elaborarea recomandărilor necesare optimizării interpretării şi aplicării
normelor juridice care reglementează instituţiile reprezentării şi intermedierii şi a celor tangenţial
legate de acestea, înaintarea propunerilor de lege ferenda care rezultă logic din investigaţiile
realizate, contribuind la completarea doctrinei în problemele vizate, la perfecţionarea legislaţiei în
vigoare, astfel încît aceasta să corespundă relaţiilor sociale pe care o economie de piaţă le reclamă,
dar şi standardelor uniforme în materie de drept privat recunoscute de organismele internaţionale
competente. Metodologia cercetării tezei constă în folosirea metodei analizei istorice, logice,
comparative, sistemice, dinamice, de sinteză, etc.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a tezei rezidă în faptul că în lucrare se încearcă
o tratare multi-aspectuală a reglementărilor juridice a instituţiilor reprezentării şi intermedierii. În
teză sînt formulate concepte, noţiuni, teze, sînt sugerate recomandări de actualitate în lumina
realităţilor economice, sociale şi juridice actuale şi de perspectivă: reprezentare legală, reprezentare
convenţională (mandat, comision, administrare fiduciară, agenţie, expediţie), intermediere
comercială, etc. Teza poate servi drept suport didactic pentru studenţii, masteranzii şi doctoranzii
facultăţilor de drept, precum şi pentru specialiştii din domeniu. De asemenea, lucrarea se adresează
persoanelor din învăţămîntul juridic şi cercetătorilor ştiinţifici. Rezultatele tezei au fost
implementate cu succes în Curriculum-urile universitare şi la elaborarea manualelor de drept civil.

26
 АННОТАЦИЯ
Mыцу Георгe, «Представительство и посредничевство – основные институции в
частном праве», диссертация на соискание ученой степени доктора права,
Кишинёв, 2010

Структура работы состоит из введения, четырёх глав, заключений и библиографии.

Результаты работы были опубликованы в 11 научных статей.
Ключевые слова: представительство, посредничевство, администратор, физическое
лицо, юридическое лицо, поручение, комиссион, транспортная экспедиция, доверительное
управление, коммерческий агент, брокер.
Область изучения данной работы является существенный анализ правовых норм
регулирующих общественные отношения, касающиеся правового режима представительства и
посредничевства в области частного права с точки зрения сферы их применимости. Главные
цели поставленные для реализации этого изучения  были,  в особенности, анализ появления и
развития этих отношений и их правовых регулирований, определение концепта 
представительства и посредничевства и выявление областей их применения, чтобы
продемонстрировать, что институты, представительства и посредничества являются
основные в частном праве.
Существенная научная новизна, а также оригинальность диссертации состоит из того
что в работе делаются конкретные теоретические и практические выводы, и предлагаются
определённые изменения в законодательстве. Это существенно способствует обогащению
доктрины, совершенствованию законодательства, делая её более совместимой с уже
существующими международными и национальными нормами.  Методически в основе
работы состоят следующие научные методы: исторический, сравнительный, системный,
логичный, и.т.д.
Теоретическое и применительное значение темы исходит из того что в работе
пробуется сделать многовидовую трактовку правовых норм регулирующих общественные
отношения касающиеся правового режима представительства и посредничевства в области
частного права с точки зрения сферы их применимости. В этом контексте в работе
совершается комплексный научный анализ этих институтов права, как с точки зрения
теоретической, так и с практической; используется знания из области юридической науки,
национального законодательства и законодательства других стран, а также международного
законодательства в этой сфере.  
27
 ANNOTATION
Mîţu Gheorghe, „Representation and intermediation – the fundamental institutions in private
law, Doctoral thesis in law, Chişinău, 2010

Structurally, the paper consists of the introduction, four chapters, conclusions and the
bibliography with 332 references, 181 pages of basic text. The obtained results were published in
11 scientific works.
Key words: representation, intermediation, administrator, natural person, legal entity,
mandate, commission, forwarding agent, agency, trust management, broker, agent.
The studying field of the present work consists in analyzing the essence of the legal
regulations of the social relationships regarding representation and intermediation in private law in
terms of their scope of applicability. The main objectives for acquiring this aim, were to analyze the
appearance and the evolution of these relationships and their regulations, the definition of concepts
under study and identification of its place in system of legal protection in order to demonstrate that
these institutions are fundamental in private law.
The scientific novelty, as well as originality of this work consists in trying to elaborate
theoretical and practical conclusions, and to present certain proposals of lege ferenda that would
logically result from the investigation applied in the work, contributing in this way to the enriching
of the doctrine, the perfection of the legislation, making it more compatible and logically linked with
the existing national and international regulations. Research methodology of the thesis consists in
using of the historical analysis, logical, comparative, systemic, dynamic, synthetic methods.
The theoretical importance and the applicative value of the work reside in the fact that it tries
to treat multi-aspectualy the legal regulations of the social relationships regarding the institutions of
representation and intermediation. In this context, in the work, it is made a complex scientific
analysis of the representation and intermediation instututions in terms of their scope of applicability
both, from the theorethical and practical point of view. In the work are used concepts, theses,
recommendations are suggested in light of current economic and social realities. The paper can be
used as a teaching support for the students, masters or researchers of the law faculties, for other
specialists, etc. The obtained results have been implemented successfully in university curricula and
to develop manuals for civil law.

28
 MÎŢU GHEORGHE

REPREZENTAREA ŞI INTERMEDIEREA – INSTITUŢII

FUNDAMENTALE ÎN DREPTUL PRIVAT

SPECIALITATEA: 12.00.03 – DREPT PRIVAT (DREPT CIVIL)

Autoreferatul tezei de doctor în drept

Bun de tipar „7” iunie 2010. Formatul 60x84

Coli de tipar 1,0
Comanda . Tiraj 50 ex.

Centrul Editorial-Poligrafic al USM

Str. Al.Mateevici, 60, Chişinău, MD, 2010

29