Comunicare

generală
 Comunicare generală

• Definitii, modele şi teorii ale

comunicarii

• Formele comunicării
 Comunicare generală
• Bariere în comunicare şi aspecte
privind eficienţa comunicării

• Prezentarea şi ascultarea eficiente

• Conflictul – dimensiune esentiala a

comunicarii
• Tactici folosite in conflict. Negocierea
si medierea
 Comunicare generală

• Comunicarea in cadrul grupului.

Procese de grup

• Conducerea (leadership-ul) si
rolurile in cadrul grupului

• Comunicarea in grup prin metodele

de interactiune
 Comunicarea -
definiții și componente

• Definiții multiple (Ross, 1986, De Vito, 1988,

etc.)
• Definiția oferită de Roberts si Hunt pune
accentul pe definirea comunicării ca
“dobândirea, transmiterea și atașarea unui
înțeles informației”
(Roberts, Hunt, 1991, p.225, cf. Pânișoară,
2004, p.16) –
 Comunicarea -
definiții și componente
• Comunicare nu are o definiție succintă și propriu-
zisă, ea fiind un proces al interacțiunii umane și
un fapt de viață, și, prin urmare,
– putând fi înțeleasă doar prin modele elaborate ale
actului de comunicare (James Watson , Anne Hill, A
Dictionary of Media and Communication Studies,
1993.)
• O încercare de a defini comunicarea (McQuail,
1999) a evidențiat cincisprezece formulări, în
funcție de componentele și aspectele avute în
vedere:
 Comunicarea -
definiții și componente
- simboluri , vorbire, limbaj
- înțelegerea – receptarea, nu transmiterea
mesajelor;
- interacțiune, relație – schimbul activ și
coorientarea;
- reducerea incertitudinii – ipotetica dorință
fundamentală care conduce la căutarea de
informație în scopul adaptării;
- procesul – întreaga secvență a transmiterii;
 Comunicarea -
definiții și componente
—transfer , transmitere – mișcare conotativă în
spațiu și timp;
— legătură, unire – comunicare în ipostază de
conector, de articulator;
— fațete comune – amplificarea a ceeace este
împărtășit sau acceptat de ambele părți;
—canal, purtător, rută – o extensie a “transferului”,
având ca referință principală calea sau “vehiculul”
(sisteme de semne sau tehnologie)
— memorie, stocare – comunicarea duce la
acumularea de informație și putem “să
comunicăm” cu astfel de depozite informative;
 Comunicarea -
definiții și componente
— răspuns discriminatoriu – accentuarea acordării
selective de atenție și a interpretării;
— stimuli – accentuarea caracterului mesajului în
cauză, a răspunsului sau a reacției;
— intenție – accentuează faptul că actele
comunicative au un scop;
— momentul și situația – acordarea de atenție
contextului actului comunicativ;
— putere – comunicarea văzută ca mijloc de
influență
 Comunicarea – aspecte ale
comunicării instituționale (mediate)
• elemente de bază :
• organizaţie/intreprindere - public
• trăsătura de bază :
• influenţă reciprocă şi satisfacerea dublului interes

• calităţi de bază ale persoanelor implicate:

– capacitate de comunicare
– competenţă în relaţia de comunicare intrainstituțională
– cunoaşterea tehnicilor de comunicare extrainstituțională
(cu publicul)
– cunoaşterea dinamicii opiniei publice
– cunoaşterea tehnicilor de persuasiune
 Comunicarea – aspecte ale
comunicării instituționale
• canalele de comunicare
– directă – personală – scris/oral
– tipizată – oficială – scris/oral
– mass media: publicaţii şi mijloace
audio-vizuale, inclusiv pagină web
– media specializate (televiziune cu
circuit închis, CD-ROM, videocasete, e-
mail)
 Comunicarea instituţională
• Schimbul de informații se face atât prin mediul oral
cât și cel scris, acesta din urmă având ca rezultat
constituirea genurilor profesionale, caracterizate
prin standarde specifice de textualitate și:
• convenționalism în organizarea și prezentarea
informațiilor;
• tipizare a textului;
• densitate informațională;
• precizia informației și concizia expresiei;
• exprimare impersonală, simplă și uneori inflexibilă.
 Comunicarea instituţională
• Competențele de comunicare :
– sunt un set de abilități reprezentate printr-o
combinație de:
• cunoștințe despre reguli și norme
• capacități de exprimare , înțelegere, interpretare,
planificare, sinteză.
– Se concretizează prin:
• înțelegerea și interpretarea situației de comunicare (de
ex. a așteptărilor receptorului textului sau a comunității
administrative);
Comunicarea instituţională
• adaptarea conținutului și formei textului la
parametrii situației de comunicare
• aplicarea principiilor generale ale comunicării,
precum și ale normelor genului ales;
• organizarea formală a mesajului conform
normelor specifice genului (așezare în pagină,
paragrafare);
• exprimarea corectă (conform normelor în
vigoare ale limbii) și clară a mesajului.
 Comunicarea instituţională
• Deficiențe ale comunicării pot fi după cum
urmează (rezultate ale unui studiu de caz):
– necunoașterea convențiilor de redactare specifice
genurilor profesionale;
– necorelarea informației cu subiecul tratat;
– lipsa de rigurozitate în organizarea și prezentarea
informației;
– alegerea neadecvată a tehnicilor retorice (de ex.
descriere în loc de definire, etc.);
 Comunicarea instituţională
– paragrafare deficitară;
– necorelarea exprimării cu scopul și conținutul
comunicării;
– folosirea greșită sau inadecvată a limbii române
(greșeli gramaticale și lexicale) și/sau a punctuației
și regulilor de ortografie și de ortoepie;
– folosirea greșită sau inadecvată a standardelor de
formalitate a textului.
 Comunicarea instituţională
• Genuri profesionale utilizate în mediul de
afaceri:
• Nota internă (memoul)
• Nota externă
• Comunicatul de presă
• Raportul
• Propunerea de proiect
 Comunicarea -
definiții și componente -
CONCLUZII
• Comunicarea este un drum cu două sensuri, o
cale pe care circulă atât mesajele care vin, cât și
cele care pleacă.
• Canalele de comunicare pot fi specializate sau de
masă.
• Caleidoscopica pieții locurilor de muncă pretinde
autorilor de texte o mai mare flexibilitate și o mai
bună stăpânire a tehnicilor de redactare.