„E ştiut că pentru a scoate un gând rău din inimă trebuie să o învălui de mai multe ori în cuvântul cel bun ca să o

izbăveşti din robia gândului rău. Asta e calea cea mai lungă: calea de la minte la inimă“. Ca să-l faci pe om să înţeleagă
trebuie să te adresezi inimii. Inima, ca să poată să fie luminată, trebuie să fie aşezată în minte. „Toate necazurile ne
vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Oamenii nu înţeleg că
vindecarea prin necazuri nu dovedeşte părăsirea lui Dumnezeu“. „Până nu vom ajunge de aceeaşi părere cu Dumnezeu
despre viaţa noastră pământească, despre cealaltă de pe celălalt tărâm, nu vom avea linişte în suflet, nici unii cu alţii şi
nici sănătate în trup şi nici în orânduirea omenească“. „Până nu vom ajunge de aceeaşi părere cu Dumnezeu despre
viaţa noastră pământească, despre cealaltă de pe celălalt tărâm, nu vom avea linişte în suflet, nici unii cu alţii şi nici
sănătate în trup şi nici în orânduirea omenească“. Odată a vorbit despre Sfântul Serafim de Sarov şi despre sfinţii lui
Dumnezeu:
- că sfinţii lui Dumnezeu cui vor să se descopere, se descoperă, cui nu, nu.
- că sunt sfinţi cărora le rămân pe pământ sfintele moaşte ca mărturie şi întărire pentru noi în credinţă şi beneficiem de
minunile lor, purtare de grijă şi ajutorul lor.
- sunt sfinţi pe care nu-i ştie nimeni că sunt sfinţi.
- şi sunt sfinţi care sunt răpiţi cu trup cu tot la cer. Odată dânsul s-a exprimat aşa: „Mă, eu nu vorbesc de la mine ce
vă spun, ci ceea ce mi se spune să vă spun“. Şi aşa o fi fost şi atunci când a vorbit despre foamete. Şi a mai zis şi
altădată: „Învăţaţi-vă, mă, să mâncaţi cu lingură mică. Peste lume vin necazuri, voi, încă, n-aţi simţit!“. Zic: „Vai,
Părinte, Dumnezeu v-a scos în cale. Părinte, sunt tare necăjită, sunt tare nemulţumită. Nemulţumită de mine că n-am
mai multă râvnă, n-am mai multă dragoste de Dumnezeu, n-am mai multă evlavie, n-ajung la biserică la slujbe,
dimineaţa nu mă pot scula, ziua sunt la ascultare şi n-am când…“ . Părintele zice: „Mă, fă tu ce trebuie pe aici şi mai
târziu… că orice faci ca-n faţa lui Dumnezeu este egal cu rugăciunea“. Zic: „Vai, Părinte, Dumnezeu v-a scos în cale.
Părinte, sunt tare necăjită, sunt tare nemulţumită. Nemulţumită de mine că n-am mai multă râvnă, n-am mai multă
dragoste de Dumnezeu, n-am mai multă evlavie, n-ajung la biserică la slujbe, dimineaţa nu mă pot scula, ziua sunt la
ascultare şi n-am când…“ . Părintele zice: „Mă, fă tu ce trebuie pe aici şi mai târziu… că orice faci ca-n faţa lui
Dumnezeu este egal cu rugăciunea“. . A spus că citind din Sfânta Scriptură ni se sfinţeşte mintea. Intră Duhul Sfânt în
mintea omului şi circulă în sângele nostru „Mă, dacă nu este ascultare, nu este întrebare, nu este nimic. Când vezi că
nu ascultă, scuturăm praful de pe picioare şi plecăm“. Părintele se duce de acolo la o tânără, cam de 30 de ani, ce
avea o tumoare pe gât, în dreptul urechii drepte, care nu se vedea, că avea basma pe cap. Părintele dă basmaua
deoparte şi o întreabă: „Doare, mă, doare?“. „Mă doare, Părinte!“. „Mai rabdă, mă, un pic, mai rabdă, că prin răbdarea
ta nouă seminţii ies din iad“. Păcatele, făcute aici, pe pământ, aici se vor ispăşi; că nu le vor trage cei ce le-au făcut ci
se vor duce până la al nouălea neam, că le vor ispăşi cei nevinovaţi. Are Dumnezeu grijă de ei, le va răsplăti El!“.
Sărut-mâna, Părinte Arsenie! Îţi mulţumesc pentru tot ajutorul! Vino mai repede între copiii tăi, că valurile ispitelor sunt
mari, iar credinţa noastră se împuţinează. Vino, şi nu ne lăsa, că pierim!
Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin. DE LA RĂSĂRIT SE VA RIDICA UN POPOR FĂRĂ
CRUCE, DAR ŞI UN OM CU STEA ÎN FRUNTE
Adrian Nicolae Petcu:
În anul 1976, când picta biserica Drăgănescu, părintele Arsenie spunea, în dialog cu informatoarea „Vicol Tatiana“:
„Conducerii de astăzi nu le trebuie mănăstiri. Ei au lăsat câteva mănăstiri istorice şi atât. Ei vor ajunge să cuprindă întreg
pământul, vor conduce lumea. Până atunci va fi bine de noi. Atunci se va vedea care este creştin adevărat, că va răbda
toate. Care nu va cădea în valul lumii“.
Eu am zis: Eu nu cred că vor ajunge să cuprindă tot pământul, mai ales că sunt oameni fără credinţă. Arsenie Boca a
răspuns: „Sunt îngăduiţi de Dumnezeu… să pună stăpânire pe întregul globul pământesc… Nu te pune cu ei rău, ci să fii
credincioasă, că Dumnezeu este în orice loc ca şi la Ierusalim ca şi la noi. Căci biserica din inima noastră nimeni nu o
poate dărâma“.
* Altă dată Părintele ne-a vorbit despre sfârşitul lumii, că sfârşitul lumii nu va fi aşa cum gândim noi că va muri toată
lumea odată. Ci va muri pe rând. Într-o parte de lume vor fi războaie, în altă parte cutremure, în alta înecări, vor fi
accidente peste accidente, vor fi boli necunoscute şi fără de leac. Toate aceste le putem vedea în zilele noastre. Toate
acestea, pe care le vedem acum, le-a proorocit Părintele Arsenie prin anii 1945-1946 ca să ne întoarcem la credinţă că
sfârşitul nu-i departe. Putem vedea asta după semnele care sunt.
Toate aceste semne ni le-a proorocit Părintele Arsenie prin anul 1945-1946 şi ne-a citit [tălmăcit] din
Biblie de la Apocalipsă că se va ridica de la răsărit un popor fără cruce, va bântui casele oamenilor, le va
dărâma, le va nimici, se va călca om pe om, se va mânca carne de om şi se va bea sânge de om. Cine va rămâne
din războiul acesta va fi ales ca grâul din pleavă. Pleava zboară, iar grâul rămâne. Se va alege cine va rămâne.
Părintele ne-a spus: „Nu vă spun de la mine. Aşa scrie în Carte, în Biblie“. LETIŢIA SUCIU (DUMBRĂVENI):
SUNT MULTE DE SPUS, ŞI (PĂRINTELE) ARE MARE DAR ŞI MARE PUTERE. ACUM, DE CÂND A TRECUT DINCOLO,
SIMŢIM DARUL ŞI PUTEREA. NE POVESTEA CĂ ,,ROMÂNIA VA FI GRĂDINA MAICII DOMNULUI, BUCUREŞTIUL
[RECONSTRUIT] VA FI NOUL IERUSALIM. ŞI CARE VOR RĂMÂNEA, ALEŞII LUI DUMNEZEU, CĂ NUMAI ACEIA
VOR RĂMÂNEA, VOR FI ÎNTR-O FERICIRE NEMAIPOMENIT DE MARE. DAR NUMAI DUMNEZEU ŞTIE CARE VOR FI
ALEŞII“. APOI MI-A SPUS DE BĂIATUL CEL MARE, CARE NU AUDE, CĂ ATUNCI CÂND VA FI BUCUREŞTIUL
NOUL IERUSALIM, O SĂ FIE UN OM MARE, CĂ NOI CA PĂRINŢI NU SUNTEM VREDNICI SĂ ŞTIM UNDE VA FIE EL.
manuscris cu răspunsuri date în scris de Părintele Arsenie din vremea când nu putea vorbi -
* Pot să mă căsătoresc cu un străin?
Nu vreau ca neamul acesta, care are o a aşa de mare chemare la Dumnezeu, să se corcească.
* Să-i iubim pe toţi oamenii, dar nimic din cele omeneşti. Ştii că Mântuitorul şi Împărăţia lui Dumnezeu locuiesc şi
înăuntrul nostru. De aceea, nu ne mântuim noi, ci El ne mântuieşte. Dar, pentru neputinţele firii noastre, slăbite de
păcat, nu trebuie să ne întristăm, că şi Dumnezeu se întristează cu noi. Dumnezeu iubeşte o pocăinţă senină; aş zice că
pocăinţa este cea mai plăcută lui Dumnezeu a fost a femeii ce a gresit mult, dar în loc de orice altă pocăinţă, L-a iubit cu
atât mai mult pe Iisus. Vreau să zic,dacă nu v-aţi tot măcina mintea cu păcatele -ajunge cât le pomeniţi la spovedanie-,
dacă nu v-aţi otrăvi gândul cu ele, aţi lăsa toate înapoi şi v-aţi însenina faţa şi inima de dragul lui Dumnezeu, care poate
El ceea ce la oameni este cu neputinţă… Seninătatea, asta care nu scade, asta aş vrea să o prindeţi de la mine. *
Obişnuit, lucrurile cam imposibile sunt la capătul alergării spre desăvârşire.
* Parcă toate lucrurile unui om seamănă cu stăpânul lor.
* Păcatul cel mai mare este răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu; atinge prima generaţie şi se nasc orbi. Păcatele
bunicilor şi străbunicilor ca fumatul, băutura, curvia, atinge a treia generaţie. Să ne cunoaştem străbunicii şi să ne
rugăm pentru ei. …Încă ceva extraordinar pe care nu am să-l uit niciodată. Eram în faţa Părintelui Arsenie Boca şi îi
priveam ochii aceia, ochi ce nu am văzut în viaţa mea aşa ochi minunaţi; erau aşa de frumoşi - un albastru ce nu am
văzut nicăieri. Priveam acei ochi atât de curaţi şi frumoşi şi mă minunam de culoarea şi puritatea lor. La un moment dat,
privind acei ochi de neuitat, ochii nu mai erau albaştri, ci deveniseră negri. Deci din albastrul acela formidabil de curat şi
de frumos, deveniseră negri ca mura. Mă minunasem şi am zis în mintea încă: „Doamne, nu-i mai are albaştri, acum îi
are negri“. Părintele a zâmbit, şi-a pus mâinile dânsului pe mâinile mele şi a zis: „Măăăă, măăăăă“. Şi privindu-i acum
acel întuneric, acel negru al ochilor, dar care exprima bunătate şi nu altceva, ochii din nou se făcuseră albaştri. Şi am
zis: „Dumnezeule Doamne, nu mai sunt negri, acum iar sunt albaştri“. Şi iar mi-a zis Părintele, tot cu zâmbetul pe buze:
„Măăăă, măăăă“. „Mă, eu dacă mă duc dincolo, sunt viu şi acolo. Strigă la mine că te aud şi te scot din orice boală şi
necaz“. Sau: „Mă, aici nu am timp de voi şi nu am odihnă, căci veniţi toţi aici de nu ştiu ce să mă mai fac cu voi. Dar
când voi muri, de acolo de sus o să am răgaz şi vă văd pe toţi şi vă ajut“. Se ducea lumea la Părintele cu fel şi fel de
necazuri, iar dânsul le spunea că nu s-au rugat destul, de aceea păţesc atâtea. Când un bărbat a venit îndurerat că-i
moare soţia (ambii credincioşi vechi ai Părintelui) i-a zis, mângâindu-1: „Lasă, mă, că ai s-o vezi în curând“. Bărbatul, ca
să se îndrepteze, a întrebat: „Dar după ce am s-o cunosc acolo pe soţie…“ Părintele a privit în zare şi i-a zis: „În viaţa de
dincolo oamenii se vor cunoaşte după dragoste; cei ce s-au iubit după Dumnezeu vor fi aproape unii de alţii şi aproape
şi de Dumnezeu“. „Când ai conştiinţa curată să nu te temi niciodată de nimic!“
- „Să renunţi la plăcerile tale pentru a face bucurie altcuiva“.
- „Să nu vorbeşti niciodată despre proiectele tale, căci cel rău ştie doar ce vorbeşti nu şi ce gândeşti şi ţi le nimiceşte“.
- „Când un om face ceva cu intenţii bune trebuie să iasă bine“.
- „Să nu faceţi spiritism!“