Academia de Studii Economice

Facultatea de Relații Economice Internaționale

Masterat Geopolitică și Relații Economice Internaționale

PROBLEME
GLOBALE

ISLAMUL
Terorism versus pace și democrație

Prof. Coordonator: Autor:

Anca ILIE LĂCĂTUȘU ANCA

-Iunie 2010-
1 ISLAMUL Terorism versus pace și democrație

Natura sistemului internațional și principiile care au modelat interesele de securitate

națională ale Statelor Unite și ale altor puteri occidentale au suferit schimbări radicale; Statele
Unite și aliații lor au ieșit învingători din Războiul Rece, descoperind însă o scenă mondială
ocupată de conflicte etnice și intra-statale, de state paria, de rețele criminale internaționale și de
teroriști.
Ne găsim astăzi într-un mediu de securitate nefamiliar pe care trebuie să îl descifrăm cu
atenție. Numeroase țări încearcă să clarifice această neliniștitoare dezordine mondială, în
cautarea unei strategii sănătoase și a unor căi de acțiune viabile. În această direcție merge și
lucrarea de față.
Chiar înainte de atentatele teroriste din New York, Washington DC și Pensilvania de la
11 septembrie 2001, Occidentul de afla deja în război cu teroriștii, mulți dintre ei provenind din
țări islamice(în ciuda faptului că acești teroriști reprezintau doar un mic procent din cei un
miliard și două sute de milioane de musulmani din lume). În acest război împotriva terorismului,
SUA și aliații lor au invadat Afghanistanul pentru a răsturna regimul taliban și duc în continuare
o campanie militară în scopul anihilării Al-Qaida.
Pentru început aș dori să lămuresc căteva lucuri și aș începe prin a sublinia că Islamul nu
tolerează distructivitatea iresponsabilă reprezentată de terorism. Astfel de acte religioase vin
chiar în conflict cu practica islamică, exact așa cum vin în conflict cu practica iudaismului, a
creștinismului, a buddismului, a hinduismului și a tuturor celorlalte credințe ale umanității.
Musulmanii au condamnat cu tărie terorismul, confirmând că actele de terorism încalcă legea
islamică iar Coranul accentuează faptul că cei care tulbură pacea unei societăți și răspândesc
teamă și dezordine merită cea mai aspră pedeapsă posibilă(5:33).
În plus, nicio școală islamică nu permite atacarea civililor. Un luptător care ucide non-
combatanți se face vinovat de baghi(infracțiune armată)- un păcat capital conform legii islamice.
Cei care comit astfel de atrocități și care pretind că fac acest lucru în numele unei religii și
folosind simbolurie sacre ale acesteia sunt inamici ai tuturor.
Dacă ne gândim la atentatele de la 11/9 putem spune că asociind în mod greșit numele
Islamului cu o crimă atât de oribilă, autorii atentatelor din 11/9 transmit ideea că violemța
gratuită joacă un rol în credințele sau activitatea musulmanilor. Însă această minciună poate fi
înghițită de privitorii care confruntă credința cu politica și concepțiile nihiliste înguste cu
fervoarea religioasă.1
Consider că, cu toate acestea, societatea musulmană din zilele noastre trebuie să se
străduiască să respecte perceptele doctrinei islamice iar acest efort nu poate avea loc decât în
contextul drepturilor umane fundamentale și al educației. Exacerbarea sărăciei, a
analfabetismului, a disperării produce inevitabil oameni care se gândesc la acte oribile ca ultimă
soluție pentru a supraviețui. Dacă cei ce au pusibilitatea de a ajuta răspund cu dezinteres la
drama populațiilor aflate în pericol în lumea în curs de dezvoltare, ei nu fac decât să sporească
popularitatea și puterea de care beneficiază abordările extremiste locale.
În întreaga lume mulți oameni au o imagine falsă despre musulmani, pe care îi asociază
cu teroriștii sau „fundamentaliștii”. În încercarea de a da o definiție, terorismul presupune
folosirea sistematică a unor acte ce inspiră teroare ca mijloc de coerciție politică sau socială, sau
ca mod de a atrage atenția publicului față de revendicări nesatisfăcute sau nerecunoscute. 2
Termenul a fost folosit pentru prima data în limbile europene, în legătură cu o etapă a Revoluției
Franceze cunoscută sub numele „Domnia Terorii”. Prima utilizarea în limba engleză datează din

1
El Hassan bin Talal, A fi musulman, Editura Cadran Politic, 2004, pag. 14.
2
Daniel Pipes, The Evil Isn’t Islam, The New York Post, 20 iulie 2002.
2 ISLAMUL Terorism versus pace și democrație

1975 și abia în ultimele decenii termenul a căpătat un echivalent recunoscut în limba arabă. Prin
urmare, am putea să ne întrebăm cine a învățat terorismul e la cine?
Islamul, ca religie, nu acceptă așadar folosirea gratuită a violenței, a intimidării sau a
victimizării celor nevinovați în nicio situație, și , prin urmare, este în mod categoric antiteorist ca
principiu. Practicarea terorismului, în ultimul timp, de unii care se pretind a fi musulmani nu
justifică asocierea terorismului cu Islamul, așa cum practicarea terorismului în Irlanda, spre
exemplu, nu justifică asocierea terorismului cu Biserica Romano-Catolică.
Aș încerca să răspund întrebării următoare: Este adevarat că în interiorul lumii islamice
există numeroase conflicte? În primul rând trebuie menționat că Coranul predică soluționarea
pașnică a conflictelor între musulmani și a conflictelor cu ceilalți, ori de câte ori este posibil. Cu
toate acestea, lumea musulmană este formată din numeroase state naționale cu limbi, etnii și
orientări politice diferite, și ar fi nerealist să ne așteptăm ca aceste state naționale să fie
întotdeauna de aceeași părere. Din când în când, ciconirile de interese conduc la conflicte
serioase și uneori îndelungate între ele însă pentru a minimiza posibilitatea izbucnirii unor astfel
de conflicte și pentru a regla alte chestiuni de interes islamic comun, se organizează periodic
întâlniri la nivel înalt între liderii islamici.
Apoi oare chiar este Islamul atât de violent cum este perceput în Occident? În Occidentul
musulman s-a făcut mult caz de de conceptul de jihad, înțeles îndeobște drept „război sfânt” . În
Coran, verbul „jahada”(a depune eforturi susținute) este folosit atunci când se solicită sprijin
militar și financiar pentru Profetul Mahomed în conflictul său cu necredincioșii din Mecca, cei
care s-au împotrivit misiunii sale, persecutându-l si pe el și pe însoțitorii săi.
În esență, jihad implică dreptul legitim al unei comunități de apăra prin forță în caz de
nevoie. De pildă, de-a lungul istoriei acest termen a fost aplicat războaielor musulmanilor
împotriva cruciaților invadatori. Jihad nu descrie războaie de cucerire sau de agresiune. Chiar și
în Jihad-ul său împotriva necredincioșilor de la Mecca, Coranul îi recomandă Profetului
Mahomed să facă pace cu dușmanii săi, dacă aceștia înclină către împăcare(8:61).
Așa cum am mai menționat, consider faptul că unii indivizi și unele facțiuni musulmane
s-au implicat recent în activități teroriste, la fel cu au facut-o și non-musulmanii, nu justifică
asocierea făcută frecvent în Occident între Islam, pe de-o parte , și terorism și violență, pe de
altă parte.
Cred că lumea islamică se privește cu mai multă seriozitate și se îndreaptă către tranziția
democratică, dar trebuie să i se ofere încredere, în loc să fie considerată un conglomerat de
dictaturi, state paria și adăposturi pentru teroriști.
Analiza progresului lent al democratizării în țările islamice trebuie să ia în considerare și
formarea lor tărzie ca state naționale. Aproape întreaga lume islamică a cunoscut un stat
imperialist sau colonial în cea mai mare parte a perioadei de după 1828, când Huntington afirmă
că a început procesul de democratizare modernă. Mai mult, este important de notat ideea că
Islamul reprezintă un obstacol pentru democratizare și pacea mondială nu s-a generalizat în
Occident până la cutremurătoarea Revoluție Islamică a liderului religios șiit octogenar,
Ayatollahul Ruhollah Khomeni. Mișcarea lui șiită și politică l-a exilat pe Șahul Mahommed Reza
Palevi și a fundamentat un regim teocratic radical care a luat 69 de ostatici în Ambasada
Amercană, ținându-i închiși 444 de zile.3 Șocul resimțit în SUA în urma acestei experiențe a
contribuit la modelarea impresiei actuale despre Islam în cea mai mare parte a Occidentului.
Evenimentele ulterioare provocate de extremiștii islamici, între care cele menționate de
Ambasadorul Perkins în „A clash of Civilizations” au accentuat această impresie.
3
Daniel Pipes, op.cit.
3 ISLAMUL Terorism versus pace și democrație

Aș dori să mai accentuez încă o dată faptul că potrivit învățăturilor islamice și așa cum
demonstrează istoria, Islamul mainstream nu este, în sine, agresiv față de alte culturi și
recomandă adepților săi să trăiască în pace și cooperare cu alte religii, culturi și state. Din
ignoranță în ceea ce privește Islamul și din cauza istoriei sale și a unor experiențe nefericite cu
câteva state islamice și grupări teroriste în ultimul sfert de secol, Occidentul are îndoieli
inexplicabile în ceea ce privește posibilitatea de a trăi în pace cu lumea islamică.
În cercurile academice americane, aceste îndoieli și temeri își găsesc expresia în teorii
controversate așa cum este ideea lui Samuel Huntington că politica și războaiele lumii pot ajunge
la stadiul unei „ciocniri a civilizațiilor” și că „punctul central de conflict în viitorul apropiat va fi
între Occident și câteva state islamice-confuscianiste”.4
Pentru o înțelegere mai bună a situației cu care ne confruntăm în prezent și perspectivele
păcii cred că este suficient să urmărim relațiile Occidentului cu lumea islamică până la cel de-al
doilea război mondial, și să trecem în revistă relațiile cu țările islamice după ce mai multe dintre
ele și-au câștigat independența națională în urma războiului. Aș menționa în acest sens faptul că
prăbușirea Uniunii Sovietice a sporit numărul statelor cu populație majoritar islamică. Fostele
republici sovietice Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan au devenit
republici independente în Asia Centrală. Islamul radical și-a croit drum prin aceste țări în anii
1990; dar influența sa rămâne limitată până acum în societăți care au fost puternic secularizate
sub regimul comunist sovietic.
Ascensiunea Islamului radical a fost încurajată de războaiele israelieno-arabe și
conflictele israelieno-palestiniene care au început imediat după înființarea statului Israel în 1948.
Consider că lupta israeliano-palestiniană a fost și rămâne principalul ingredient al puterii și al
dezvoltării Islamului radical iar conflictul va continua să provoace lumea islamică, până când va
exista un aranjament legal și acceptat prin care Israelul va fi un stat sigur, iar palestinienii vor
avea un stat viabil, locurile sfinte ale celor trei mari religii monoteiste ale lumii fiind administrate
corespunzător și accesibile pentru toți credincioșii.
În ceea ce privește părintele tuturor organizațiilor militare islamiste acesta este Frăția
Musulmană, fondată în Egipt în anii 1930. Din ea au luat naștere organizațiile palestiniene
Hamas și Jihadul Islamic, Hezbolahh-ul libanez și al-Qaida lui Osama bin Laden. Puterea
fundamentalismului islamic se datorează în parte serviciilor sociale, medicale și educațional-
religioase oferite de aceste grupuri ca alternativă la sprijinul insuficient acordat de statele
falimentare respective propiilor popoare. Aceste organizații nu se adresează însă doar săracilor,
ci întregii societăți, inclusiv păturii educate. Forța Islamului radical, anti-occidental, provine din
alienarea și mânia față de guvernele falimentare din punct de vedere politic în unele țări islamice
și din convingerea musulmanilor că occidentalii, mai ales SUA, nu au adoptat un comportament
echilibrat față de lumea islamică,mai ales în privința conflictului israeliano-palestinian.
În același timp, actele de violență comise de grupările teroriste palestiniene seculare au
contribuit la asocierea musulmanilor cu terorismul. 5 Mișcarea islamistă radicală a devenit mai
vizibilă după războiul arabo-israelian din 1973. Anii 1970 s-au încheiat cu revoluția islamică
iraniană din 1979. În anii 1980, musulmanii militanți au lansat un număr de jihad-uri militare,
inclusiv împotriva trupelor sovietice din Afganistan. Hezbollah-ul libanez lupta împotriva
Israelului. Terporiștii musulmani îl asasinau pe președintele Egiptului și prima Intifada

4
Samuel P.Huntington, The Clash of civilizations?, Forreign Affairs, vol. 72, nr. 3, pag. 48, 1993.

5
Phyllis E. Oakley, International Terrorism: what can we do about it?, The Norman University of Oklahoma Press, 2002, pag.
63-64.
4 ISLAMUL Terorism versus pace și democrație

palestiniană din 1987 contribuia la ascensiunea Hamas și a Jihad-ului Islamic în Autoritatea

Palestiniană.
Victoria mujahedinilor în Afghanistan în 1992 i-a împins pe luptătorii căliți în lupte să
caute noi bătălii în alte țări. Fundamentaliștii musulmani au pus prima bomba la World Trade
Center în 1992; au atacat misiunea de legătură americană din Riad, Arabia Saudită, în 1995; au
organizat un raid asupra louințelor militare din Khobar, Arabia Saudită, în 1996; au comis
atentate cu bombă asupra a două ambasade americane în Africa de Est în 1998; au atacat USS
Cole într-un port yemenit în 2001; și au atacat din nou Turnurile Gemene din New York și sediul
Pentagonului în Washington D.C. în 2001. Experiențele mujahedinilor din Algeria, Bosnia și
Egipt în ani 1990, când au fost învinși, este considerată începutul declinului acestei mișcări.
Aceasta a fost însoțită de scăderea entuziasmului față de revoluția iraniană șiită. Edward Perkins
susține că între 1995 și 1997 a luat sfărșit epoca jihad-ului militar iar atentatele mujahedinilor
asupra SUA au fost, într-un anumit sens, acte menite să revitalizeze o mișcare în declin.
Acceptând ideea că perceptele religioase ale Islamului sunt compatibile cu pacea și
democrația și că istoria imperiilor și a țărilor islamice arată că acestea sunt în general tolerante și
pacifiste și pornind de la ipoteza că mișcarea islamică radicală atât de amenințătoare în ultimele
decenii e într-adevăr pe cale să rămână fără sprijin, viitorul lumii islamice ar putrea fi promițător.
Ceea ce este necesar este ca țările musulmane să se transforme în societăți mai liberale și mai
deschise, pentru ca viața să devină mai bună pentru toate popoarele țărilor islamice și ca
israelienii și palestinienii șă negocieze o soluție durabilă pentru disputa lor.
5 ISLAMUL Terorism versus pace și democrație

BIBLIOGRAFIE

1. BIN TALAL El Hassan , A fi musulman, Editura Cadran Politic, 2004 ;

2. HUNTINGTON Samuel P., The Clash of civilizations?, Forreign Affairs, vol. 72, nr. 3,
1993 ;

3. KHAN Musheer, The relation between terrorism and Islam, 2008 -

http://www.scribd.com/doc/19834005/Terrorism-and-Islam ;

4. OAKLEY Phyllis E., International Terrorism: what can we do about it?, The Norman
University of Oklahoma Press, 2002 ;

5. PIPES Daniel, The Evil Isn’t Islam, The New York Post, 20 iulie 2002 ;

*** http://www.thereligionofpeace.com/ ;

*** http://www.islamulazi.ro ;

*** http://www.islamicity.com/ ;

*** http://www.islam-abc.ro/ ;

*** http://islamworld.net/ .