Normele de drept constituţional reglementează relaţii sociale ce apar în procesul

instaurării, menţinerii şi exercitării statale a puterii 1. Aceste norme sunt cuprinse în Constituţie
şi în celelalte izvoare formale ale dreptului constituţional.

Norma juridică este regula socială de conduită generală şi obligatorie, elaborată,

recunoscută sau acceptată de stat al cărei scop este asigurarea ordinei sociale şi impusă, dacă
este cazul, prin forţa coercitivă a statului2.

În funcţie de ramura de drept căreia aparţin, individualizată prin obiectul propriu de

reglementare şi prin metodele de reglementare specifice, normele juridice se pot clasifica în
norme de drept constituţional, norme de drept penal, norme de drept administrativ etc.
Obiectul interesului nostru îl constituie normele de drept constituţional, în cadrul cărora se
includ normele constituţionale.

Pentru a evidenţia specificitatea normei constituţionale, trebuie să avem în vedere mai

ales obiectul de reglementare, structura, dar şi potenţialele taxonomii cu relevanţă în
abordarea temei.

Normele de drept constituţional reglementează cele mai importante relaţii sociale într-un
stat. Un reputat constituţionalist3, atunci când tratează obiectul de cercetare al disciplinei
dreptului constituţional, consideră că normele de drept constituţional le găsim exprimate, din
punct de vedere formal, în principal în constituţii şi în legile de revizuire a constituţiilor, fără să
facă referire şi la alte acte normative ce reglementează relaţii sociale specifice domeniului. Alţi
autori4 măresc sfera de cuprindere, incluzând în categoria izvoarelor de drept constituţional
actele normative care conţin norme juridice ce reglementează relaţii sociale fundamentale ce
apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitarii puterii şi care sunt emise/adoptate de
autorităţile publice reprezentative. Dezbaterea prezintă mare interes dacă luăm în considerare
apariţia unor noi ramuri şi discipline de drept, putem spune desprinse din dreptul
constituţional, cum ar fi dreptul parlamentar, sau dacă avem în vedere legislaţia supranaţională,
specifică organizaţiilor internaţionale de integrare. Ne mărginim în a considera normele
constituţionale acele norme incluse în constituţii şi în legile constituţionale.

Analiza structurii normei juridice trebuie facută din două direcţii de investigare: o direcţie
este trasată de logica normei, iar cealaltă de construcţia tehnico-legislativă. Din punct de
vedere al structurii logice, norma juridică este alcătuită din ipoteză, dispoziţie şi sancţiune. 5
Fiecare ramură a dreptului cunoaşte o structură logică a normei juridice particulară. De
1
I. Muraru, S. Tănăsescu, op. cit., p. 23
2
Gh. Lupu, Gh. Avornic, Teoria generală a dreptului, Editura Lumina, Chişinău, 1997, p. 64; N. Popa, Teoria
generală a dreptului, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p. 146.
3
T. Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, vol. I, p. 35-37
4
I. Muraru, S. Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 41-46.
5
Vezi N. Popa, op. cit., p. 147-151.
exemplu, dreptul penal pune accentul în special pe sancţiune, în timp ce, în dreptul
internaţional public, sancţiunea lipseşte de cele mai multe ori sau constituie o excepţia. Sub
aspect tehnico-legislativ trebuie să avem în vedere construcţia normei juridice, structura
externă şi dinamică a acesteia.

Autorii de drept constituţional au încercat să evidenţieze specificul normele

constituţionale, pe care unii teoreticeni ai dreptului nu le consideră norme juridice în
adevăratul sens, ci doar norme cu valoare de principiu, folosite doar în interpretarea normelor
juridice aparţinând altor ramuri de drept, în măsura în care nu reglementează direct modul de
instituire, organizare şi funcţionare a autorităţilor publice la cel mai înalt nivel statal.
Preocupările sunt justificate de mai multe considerente: stabilirea unei ierarhii a actelor
normative, în vârful căreia este situată constituţia; creşterea importanţei controlului de
constituţionalitate; procesul de constituţionalizare a dreptului; integrarea europeană care
determină şi implementarea acquis-ului comunitar şi care impune reconsiderarea unor
concepte (suveranitate, constituţie). Normele constituţionale sunt norme juridice de o forţă
superioară celorlalte norme care alcătuiesc un sistem de drept, obligatorii pentru toate
organele statului. Este datoria autorităţii publice ce are de interpretat dispoziţiile
constituţionale să identifice structura logico-formală, cu elementele sale, respectiv ipoteza,
dispoziţia şi sancţiunea. Aprecierea unor norme din constituţie trebuie facută prin raportarea la
întregul sistem de drept. Este motivul pentru care, în dreptul constituţional sunt utilizate ca
metode de interpretare metoda sistemică şi metoda teleologică 6. Normele constituţionale
instituie, în cazul nerespectării lor, sancţiuni specifice (revocarea unui ministru, retragerea
încrederii acordate guvernului, declararea unei legi ca fiind neconstituţională), neavând doar
valoare de principiu. Chiar pentru reglementările cu valoare de principiu, de largă generalitate,
cuprinse în constituţii, unele sancţiuni sunt stabilite prin norme aparţinând altor ramuri de
drept7.

Pentru dreptul constituţional prezintă interes în special clasificarea după criteriul gradului
şi al intensităţii incidenţei acestora, care împarte normele juridice în norme-principii (cardinale),
norme cu o valoare axiomatică ce apar ca adevărate postulate juridice şi pe care le găsim în
constituţii sau în declaraţii, şi norme-mijloace, care asigură traducerea, în limbajul specific
dreptului a cerinţelor fundamentale de reglementare a ordinii sociale 8.

O altă posibilă clasificare9, nu foarte diferită de cea enunţată anterior, împarte normele
de drept constituţional în norme cu aplicaţie mijlocită şi norme cu aplicaţie nemijlocită. Prima
categorie include normele cu valoare de principiu, care trebuie, pentru a fi puse în aplicare la
6
Pentru detalii privind interpretarea normelor constituţionale vezi I. Muraru şi colectiv, Interpretarea constituţiei –
doctrină şi practică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002.
7
I. Muraru, S. Tănăsescu, op. cit., p. 38-39
8
N. Popa, op. cit., p. 156
9
I. Muraru, S. Tănăsescu, op. cit., p. 39-40
cazuri concrete să fie dezvoltate de celelate ramuri ale dreptului. De exemplu, prevederile
constituţionale referitoare la dreptul de proprietate sunt dezvoltate în Codul civil. Normele cu
aplicaţie nemijlocită pot constitui temeiul juridic al unui act administrativ sau jurisdicţional în
executarea legilor sau în aplicarea dreptului la cazuri de speţă. Astfel, atunci când dispune
măsura arestării preventive, judecătorul va putea invoca art. 23 din Constituţia României.