Caracterizarea Smarandei

din lucrarea ,,Amintiri din copilărie” de Ion Creangă

Ion Creangă, un mare scriitor român, este recunoscut datorită măiestriei
basmelor, poveştilor şi povestirilor sale.

El este considerat a fi unul dintre realiştii literaturii române mai ales datorită
operei sale autobiografice Amintiri din Copilarie.

Personajul principal în această lucrare este Nică, iar Smaranda este mama
acestuia.

Smaranda Creangă e o femeie simplă, o ţărancă de la munte, neştiutoare de

carte. Ea se înscrie în imaginea tradiţională a femeii din mediul rural: creşte o droaie de
copii şi se ocupă de toate treburile gospodariei . Este o femeie harnică, isteaţă, dornică
de învăţătură şi năzuind să asigure copiilor o viaţă mai bună. Deşi e înglodată în treburi,
ea gaseşte timp să înveţe, să citească o dată cu băiatul ei mai mare. De aceea, copilul
vede în fiinţa care i-a dat viaţă o adevarată ,,zeiţă,, de unde şi acea atitudine de
veneraţie pentru mama sa, realizată printr-un adevărat imn filial, prezent în urmatorul
fragment: "Aşa era mama în vremea copilariei mele, plină de minunăţii, pe cît mi-aduc
aminte; şi-mi aduc bine aminte, caci braţele ei m-au legănat... şi sînge din sîngele ei şi
carne din carnea ei am împrumutat, şi a vorbi de la dînsa am învăţat." Pentru tot ce i-a
transmis, copilul este recunoscător.

Îşi iubea copii, dar nu-şi arăta mereu sentimentele, ba dinpotrivă este mereu
autoritară şi dură dacă este nevoie, „Să nu mă faci, ia acuş, să ieu culeşerul din ocniţă şi
să te dezmierd cît eşi de mare!”.

Deşi este personaj episodic, este importantă pe parcursul întregii opere.

Cel mai apropiat de sufletul ei rămîne Nică, primul născut, asupra căruia revarsă o
imensă dragoste maternă . Cînd copilul se lovea, Smaranda bătea pămîntul, peretele sau
lemnul care pricinuise durerea copilului şi suferinţa i se alina.

În Amintiri din Copilărie Smaranda, mama lui Nică este caracterizată prin două
modalităţi : direct şi indirect. Direct este caracterizat de către autor care este şi
personajul acestei lucrări : ,, Ea cu adevărat ştia a face multe şi mari minunăţii: alunga
nourii cei negri de pe deasupra satului nostru şi abătea grindina în alte părţi, înfingând
toporul în pământ, afară, dinaintea uşii; închega apa numai cu două picioare de vacă, de
se încrucea lumea de mirare; bătea pământul, sau peretele, sau vrun lemn, de care mă
păleam la cap, la mână sau la picior, zicând: Na, na!, şi îndată-mi trecea durerea... când
vuia în sobă tăciunele aprins, care se zice că făce a vânt şi vreme rea, sau când ţiuia
tăciunele, despre care se zice că te vorbeşte cineva de rău, mama îl mustra acolo, în
vatra focului, şi-l buchisa cu cleştele, să se mai potolească duşmanul; şi mai mult decât
atâta: oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată pregătea, cu
degetul îmbălat, puţină tină din colbul adunat pe opsasul încălţării ori, mai în grabă, lua
funingine de la gura sobei, zicând: Cum nu se deoache călcâiul sau gura sobei, aşa să nu
mi se deoache copilaşul şi-mi făcea apoi câte-un benchi boghet în frunte, ca să nu-şi
prăpădească odorul!... şi altele multe încă făcea...  ,,

Smaranda este caracterizată şi indirect, după fapte cînd ea putea deveni aspră:

,, şi nu puteam adormi pînă ce era nevoie biata mamă să ne dea cîteva palme prin cap şi
talpangele la spinare ,,. Era şi bîndă : ,, bătea pământul, sau peretele, sau vrun lemn, de
care mă păleam la cap, la mână sau la picior, zicând: Na, na!, şi îndată-mi trecea
durerea,,.

După vestimentaţie se observă că ea era o simplă ţărancă : ,, purta haine modeste

cum se portă la noi în sat... ,,

După limbaj care este foarte colorat, putem aprecia că ea face parte din rîndurile
ţărancilor care avea o libertate deplină a vorbirii, necătînd la faptul că copilul ei nu o
ascultă, ea oricum continuă să-l iubească şi să ţină la el : ,, Nică, dragul mamei! vezi că
tată-tău e dus la coasă, căci se scutură ovăsul cela pe jos; şi eu asemene nu-mi văd capul
de trebi; tu mai lasă drumurile şi stai lângă mămuca, de-i fă ţevi şi leagănă copilul; c-apoi
şi eu ţi-oi lua de la Fălticeni o pălăriuţă cu tăsma ş-o curăluşă de cele cu chimeri, ştii colč,
ca pentru tine! ,,

Portretul fizic, realizat, surprinde elemente ce înfăţişează chipul unei ţărance

adevărate.

Portretul moral este cel al unuli personaj exponenţial care sintetizează trăsăturile
unei femei de din mediul rural : ,, bună, harnică, omănoasă ,,.

In concluzie aş adăuga că Smaranda este individualizată în special prin hărnicia şi

dragostea ei de mamă, un accent special este pus pe dîrzenia cu care îşi urmăreşte
ambiţia de a-l vedea pe Nică preot.