Professional Documents
Culture Documents
1. Generalităţi
Încercările de tip se efectuează pentru a verifica dacă un anumit echipament îndeplineşte ansamblul
caracteristicilor standardizate care îi sunt asociate. Încercările de tip se efectuează pe specimene
reprezentative, identificate în conformitate cu proceduri standardizate pentru fiecare tip de
echipament supus încercării.
Încercările de tip se efectuează pe exemplare noi ale echipamentului încercat şi fac obiectul unor
rapoarte de încercare care trebuie să conţină toate detaliile prin care poate fi identificat exemplarul
încercat precum şi toate informaţiile prin care să se demonstreze că:
-încercările au fost efectuate în conformitate cu procedurile descrise în standardele specifice,
-echipamentul încercat a corespuns cerinţelor.
Caracteristicile comune tuturor echipamentelor de înaltă tensiune sunt definite în publicaţia
CEI 60694. Caracteristici specifice fiecărui tip de echipament sunt conţinute de standardele de
produs cum ar fi publicaţia CEI 60056 (sau CEI 62271-100) pentru întreruptoarele de înaltă
tensiune. În SUA sau în state din America de Sud se aplică standardul ANSI-IEEE C 37.09
Grupuri de lucru ale diferitelor comitete tehnice ale CEI1 respectiv IEEE2 sunt angajate în prezent
într-o amplă acţiunea vizând armonizarea standardelor referitoare la aparatele de comutaţie de
înaltă tensiune elaborate în cadrul fiecăreia dintre cele două organizaţii.
Conform standardelor CEI pentru un întreruptor de înaltă tensiune încercările de tip obligatorii
pentru toate tipurile de întreruptoare sunt următoarele:
încercări dielectrice,
determinarea RIV (Radio Interference Voltage) – nivel perturbator radio TV,
măsurarea rezistenţei electrice a circuitului principal,
încercare de încălzire,
încercări la curent de scurtă durată şi la valoarea de vârf a curentului admisibil,
încercări de etanşeitate,
încercări de compatibilitate electromagnetică,
încercări mecanice la temperatură ambiantă,
încercări de stabilire şi întrerupere de curenţi de scurtcircuit,
încercări de stabilire şi întrerupere de curenţi capacitivi.
Încercări specifice anumitor tipuri de întreruptoare:
verificarea gradului de protecţie,
încercări de anduranţă mecanică crescută pentru întreruptoare prevăzute să funcţioneze în
condiţii speciale,
încercări la temperatură înaltă şi joasă,
încercări la umiditate,
încercări efectuate cu eforturi statice pe bornele întreruptorului,
încercări la curent critic,
încercări pentru deconectarea defectului kilometric,
încercări pentru verificarea capacităţii de stabilire şi întrerupere de curenţi în opoziţie de
fază,
încercări de anduranţă electrică (pentru Um < 72.5 kV),
încercări pentru verificarea funcţionării în condiţii severe de formare a gheţii,
încercări la defect monofazat sau dublă punere la pământ,
încercări pentru deconectarea curenţilor inductivi mici.
1
CEI (IEC) Comisia Electrotehnică Internaţională
2
IEEE – Institute of Electrical and Electronic Engineering
2 Încercări dielectrice
Încercările dielectrice de tip sunt efectuate pentru a verifica nivelul de izolaţie al unui echipament.
Capacitatea de ţinere dielectrică se verifică pentru următoarele configuraţii:
izolaţia longitudinală (cu aparatul deschis între intrarea şi ieşirea din aparat),
izolaţia faţă de pământ cu aparatul deschis,
izolaţia faţă de pământ cu aparatul închis.
În toate cazurile încercările de ţinere se efectuează pentru verificarea comportării izolaţiei
fază-pământ a unui pol şi, pentru aparate multipolare, verificarea comportării izolaţiei între faze.
Încercările dielectrice care se efectuează pentru verificarea comportării izolaţiei echipamentelor,
urmăresc determinarea răspunsului specific al izolaţiei la următoarele tipuri de solicitări:
solicitări permanente (tensiune de serviciu, supratensiuni temporare)
încercarea se efectuează cu tensiune alternativă de frecvenţă industrială
solicitări tranzitorii
o supratensiuni de comutaţie: încercarea se efectuează cu impuls de tensiune de
comutaţie 250/2500 µs
o supratensiuni de trăsnet: încercarea se efectuează cu impuls de tensiune de trăsnet
1,2/50 µs
Echipamentul încercat trebuie să suporte diferitele tipuri de solicitări menţionate în toate condiţiile
climatice susceptibile să apară funcţie de locul în care va fi montat echipamentul.
Aceste încercări permit verificarea robusteţii unui echipament precum şi a capacităţii sale
de a funcţiona normal,
de a suporta efectele termice şi electrodinamice asociate circulaţiei curentului admisibil în
regim de lungă durată,
de a suporta efectele termice şi electrodinamice asociate circulaţiei curentului admisibil în
regim de scurtă durată,
de a-şi păstra nivelul de izolaţie nominal
şi aceasta pe toată durata de viaţă a echipamentului (considerată în general de 25 de ani).
Echipamentul este considerat corespunzător dacă:
pe durata încercărilor echipamentul funcţionează comandat şi nu funcţionează
ne-comandat,
după încercări, caracteristicile sale se situează în toleranţele indicate de fabricant,
după încercări, nici o piesă, inclusiv contactele, nu prezintă uzuri excesive.
3.1 Încercare pentru verificarea funcţionării mecanice la temperatura aerului ambiant
Încercarea comportă 2000 de secvenţe de manevre (conform tabelului 1).
Pentru a putea realiza variaţia de temperatură încercarea se efectuează într-o cameră climatică de
dimensiuni suficiente pentru a permite instalarea a cel puţin un pol complet al aparatului (figura 3).
Figura 2 Secvenţele încercării la joasă respectiv Figura 3 Încercarea unui separator în condiţii
înaltă temperatură severe de funcţionare (cu depuneri de gheaţă)
Încercare la
temperatură ridicată
k l m n o p q r s t u
Încercare la
temperatură coborâtă
a b c d e f g h i j k
Cu excepţia secvenţelor c-m şi t-j pe durata cărora temperatura are sensuri diferite de variaţie,
celelalte secvenţe coincid.
După cum se observă din figură, durata arcului este intervalul de timp dintre momentul separării
contactelor şi momentul stingerii arcului electric. Dacă distanţa inter-contacte nu este suficient de
mare şi/sau suflajul nu este suficient de intens, este posibil ca arcul să nu se stingă la prima trecere
prin zero a curentului care urmează momentului separării contactelor. In acest caz, procedura de
încercare trebuie să fie astfel concepută încât să permită stingerea arcului la următoarea trecere prin
zero a curentului. De regulă trebuie să se ţină seama de faptul că pentru aceleaşi condiţii impuse la
întreruperea curentului, duratele posibile ale arcului într-un dispozitiv (cameră) de stingere a unui
întreruptor, durata arcului electric variază între o valoare minimă şi o valoare maximă, plaja dintre
cele două valori fiind desemnată ca "fereastră de existenţă a arcului" sau "plajă de întrerupere".
Publicaţia CEI 60056 impune o plajă de întrerupere minimală pe care întreruptorul trebuie să o
asigure.
(C) Dacă instalaţia de încercare nu permite verificarea caracteristicilor de scurtcircuit ale unui
întreruptor, pot să fie utilizate mai multe metode separat sau combinate. Acestea sunt:
Încercări unipolare (monofazate)
Încercările se efectuează pe un singur pol al întreruptorului; pe durata încercării se aplică cea mai
ridicată valoare a tensiunii car ar fi rezultat pe durata unei încercări trifazate.
Încercări pe elemente separate
Cea mai mare parte a întreruptoarelor de înaltă şi foarte înaltă tensiune au o structură modulară
adică, întreruptoarele de un anume tip realizate pentru a acoperi o gamă de tensiuni nominale, sunt
construite prin înserierea unui număr suficient de dispozitive de stingere a arcului pe fiecare fază.
Un dispozitiv de stingere (modul) de 245 kV folosit ca element de bază, permite obţinerea unui
întreruptor pentru 420 kV prin înserierea a două module, respectiv un întreruptor de 800 kV prin
înserierea a 4 module. Capacitatea de rupere a întreruptorului complet, poate fi demonstrată prin
încercări efectuate pe un singur modul. Pentru ca încercarea să fie valabilă, este suficient ca
tensiunea aplicată modului încercat să fie egală cu tensiunea aplicată întreruptorului complet,
divizată la numărul de module înseriate şi înmulţită cu factorul de neuniformitate al repartizării
tensiunii între modulele înseriate.
Încercări secvenţiale
Pentru situaţiile în care se urmăreşte verificarea comportării unui întreruptor la TTR specificată prin
4 parametri, încercarea se poate efectua în două etape: o primă etapă constând în verificarea ţinerii
dielectrice la tensiune liniar crescătoare având panta (u1/t1), urmată de a doua etapă care constă în
verificarea ţinerii dielectrice la o solicitare cu tensiune permanentă având valoarea de vârf egală cu
(uc)-valoarea de vârf a TTR.
4.2 Încercare cu defect la borne
Pentru verificarea performanţelor unui întreruptor în cazul în care acesta trebuie să întrerupă un
defect la borne, sunt prevăzute următoarele încercări:
0 T10, T30, T60 şi T100 – simetric: se verifică capacitatea de întrerupere a unui curent de
defect fără componentă aperiodică, având valoarea efectivă egală cu 10, 30, 60 respectiv
100% din capacitatea de rupere nominală a întreruptorului. Pentru fiecare dintre curenţii de
defect menţionaţi, întreruptorul trebuie să efectueze secvenţa nominală de manevre.
O secvenţă de manevre este o succesiune specificată de manevre efectuate la intervale de timp bine
precizate. Există două variante de secvenţe nominale de manevre:
→ D – t –ÎD – t' –ÎD
cu valori uzuale t' = 3 minute şi
- t = 3 minute pentru întreruptoarele prevăzute cu reanclanşare automată rapidă3
- t = 0,3 secunde pentru întreruptoarele prevăzute cu reanclanşare automată rapidă pentru păstrarea
sincronismului
→ ÎD – t'' –ÎD cu valori uzuale t'' = 15 secunde
0 T100 – asimetric: se verifică capacitatea de întrerupere cu curent asimetric (cu componentă
aperiodică). Pentru simplificarea încercării se efectuează numai manevre de deschidere.
4.3 Încercare de închidere pe defect
Capacitatea de închidere pe defect a unui întreruptor este verificată:
0 fie în timpul încercării de la punctul 4.2 şi anume în cadrul secvenţei T100,
3
Reanclanşarea automată rapidă cu pauză de RAR de ordinul minutelor se execută în reţelele de medie tensiune în
posturile de transformare sau în staţiile fără personal, pentru a reduce durata întreruperii alimentării consumatorilor care
în acest caz ar depinde de deplasarea unui operator abilitat să efectueze manevra de închidere a întreruptorului. Aceeaşi
automatizare echipează întreruptoarele de medie şi înaltă tensiune montate pe liniile electrice aeriene, în încercarea de a
reduce durata întreruperii în funcţionare datorită defectelor pasagere În acest caz pauza de RAR este mai scurtă.
0 fie în cadrul unei încercări separate, dacă capacitatea de întrerupere se verifică printr-o
încercare monofazată.
4.4 Încercare pentru verificarea comportării la defect kilometric
Se efectuează două încercări: cu un curent de 90 respectiv 75% din capacitatea de rupere a
întreruptorului. Pe durata încercării trebuie reprodusă şi variaţia tensiunii tranzitorii de restabilire.
4.5 Încercare pentru verificarea capacităţii de întrerupere sau conectare
a unui curent capacitiv
Fiecare serie de încercări (curent corespunzător unei linii electrice aeriene funcţionând în gol, linie
în cablu funcţionând în gol, baterie de condensatoare), se compune din două secvenţe de manevre,
efectuate la 100% respectiv 10÷40% din capacitatea de rupere.
Deoarece acest tip de solicitare este foarte frecventă, trebuie efectuat un număr foarte mare de
încercări (serii de 96 până la 168 de încercări monofazate), dintre care unele se efectuează în
condiţiile cele mai severe:
0 presiune minimă a gazului în dispozitivul de stingere,
0 durata cea mai mică a arcului.