Prescripţia extinctivă: definiţie,

reglementare, efecte, termene

1
 1. Consideratii generale referitoare la prescriptia
extinctiva

1.1. Definitia si reglementarea prescriptiei extinctive

În conceptia Codului civil de la 1865, prescripţia era definita în art. 1837

ca fiind un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligaţie, în
condiţiile stabilite de lege;

’’ Prescriptia este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera

de o obligatie, sub conditiile determinate prin aceastã lege’’.1

Ea este achizitivă, când conduce la dobândirea unui drept şi, respectiv

extinctivă sau eliberatorie, când permite exonerarea debitorului de îndeplinirea
unei obligaţii prealabile. În ambele cazuri timpul este elementul cheie esenţial,
servind fie la dobândirea, achiziţionarea unui drept, fie la stingerea, la pierderea
lui.
Pentru a opera uzucapiunea sau prescripţia achizitivă trebuie ca
uzucapantul să fi posedat un bun în mod continuu şi neîntrerupt, paşnic, public şi
sub numele de proprietar. În schimb, pentru a interveni prescripţia extinctivă este
necesară simpla inacţiune a titularului dreptului, într-un interval de timp socotit
suficient de lung, pentru a atrage stingerea dreptului material la acţiune şi
exonerarea, în acest fel, de răspunderea civilă a subiectului pasiv al raportului
obligaţional.
Înca de la inceput prescripţia a fost chemată să asigure pacea şi liniştea
socială, prin consolidarea situaţiilor juridice incerte sau îndoielnice, prin urmare,
instituţia prescripţiei se numără printre mecanismele tehnice cele mai redutabile,
căci, nu întâmplător Cassiodorius a desemnat-o ,,patrona generis humani", iar
Cicero a considerat-o ca fiind ,,finis sollicitudinis et periculi litium".
Chiar Justinian, care personal dezavua o asemenea instituţie, deoarece
putea să aibă ca efect consacrarea unei nedreptati ’’impium praesidium’’, i-a
recunoscut totusi meritele procedand la o reforma profunda a acesteia prin
contopirea celor doua forme de prescriptie – prescriptia extinctiva (liberatorie) si
prescriptia achizitiva (uzucapiunea), deoarece ambele prescriptii aveau acelasi
fundament si se intemeiau pe aceleasi principii.
In prezent, prescriptia este o institutie juridica unanim recunoscuta, chiar
daca dupa o istorie milenara nimic din aspectele sau elementele ei constitutive

1
Art.1837, Titlul XX, Cod Civil
2
(obiect, natura juridica, fundament, conditii, mecanism, efecte) nu pare a fi
definitiv castigat si in afara de orice indoiala sau controversa.2
In literature de specialitate, de regula, pornindu-se de la prevederile
inscrise in art.1 alin (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia extinctivă este
definită ca fiind mijlocul de stingere a dreptului la acţiune în sens material ca
urmare a neexercitării acestui drept în termenul stabilit de lege.

’’In literatura de drept civil, de regula, se arata ca dreptul la actiune are

doua sensuri si anume, un sens material (posibilitatea de a obtine concursul
organelor competente in realizarea, prin forta coercitiva a statului, a dreptului
incalcat sau contestat, in alte cuvinte, dreptul la admiterea actiunii), precum si
un sens procesual (posibilitatea unei persoane de a se adresa organului de
jurisdictie in vederea ocrotirii unui drept, in alte cuvinte dreptul la intentarea
actiunii) subliniidu-se ca numai dreptul la actiune in sens material este supus
prescriptiei.
Dreptul la actiune presupune mai multe componenete (posibilitatea de a
sesiza organul de jurisdictie, posibilitatea de a formula cereri, posibilitatea de a
invoca exceptii procesuale, posibilitatea de a propune probe, posibilitatea de a
pune concluzii, posibilitatea de a obtine condamnarea paratului, adica
posibilitatea titularului dreptului subiectiv de a obtine obligarea subiectului
pasiv la executarea obligatiei correlative sau la recunoasterea dreptului
subiectiv, posibilitatea de a exercita caile de atac prevazute de lege,
posibilitatea de a cere executarea silita, posibilitatea de a obtine executarea
silita). Dintre aceste componente, sunt supuse prescriptiei extinctive numai
posibilitatea de a obtine condamnarea paratului, asa numitul drept la actiune in
sens material, precum si posibilitatea de a obtine executarea silita, cu
precizarea ca prescriptia extinctive a dreptului de a obtine executarea silita,
fiind reglementata de art.405 C.proc.civ.’’3

Prin urmare, vom defini prescriptia extinctiva ca fiind stingerea, dupa caz,
fie a acelei componente a dreptului la actiune care este posibilitatea titularului
dreptului de creanta de a obtine obligarea subiectului pasiv la executarea
obligatiei corelative sau la recunoasterea dreptului subiectiv contestat, fie a
insusi dreptului real principal (sau, in situatiile expes prevazute de lege, a
dreptului nepatrimonial), datorita neexercitarii in termenul prevazut de lege.
Sub aspect terminologic, notiunea de prescriptie extinctive poate fi folosita
in doua acceptiuni, anume, desemneaza, pe de o parte , institutia de drept civil
care are aceasta denumire, iar, pe de alta parte, stingerea dreptului de a obtine
condamnarea paratului.

2
Marian Nicolae - Tratat de prescriptie extinctiva
3
Gabriel Boroi – Drept civil. Parte generala, pg.254
3
 Cadrul actual al reglementarii prescripţiei extinctive ni-l oferă, în
principal, Decretul nr.167/1958, şi numai în completarea sa sunt aplicabile unele
prevederi din Codul civil şi din alte acte normative.
În contextul celor menţionate, art. 21 din Decretul nr.167/1958 prevede că
„dispoziţiile decretului de faţă nu se aplică dreptului la acţiune privitor la
drepturile de proprietate, uz, uzufruct, abitaţie, servituteşi superficie”, motiv
pentru care trebuie să apelăm la reglementările cuprinse în Codul civil.
Prevederile Codului civil vor fi aplicabile şi cu privire la calcularea termenului
de prescripţie extinctivă. Prevederile decretului menţionat nu sunt aplicabile nici
în materie de impozite, taxe, prime de asigurare, când se recurge la reglementări
cuprinse în acte normative speciale.
Reţinem că dispoziţiile legale privitoare la prescripţia extinctivă sunt
cuprinse în mai multe acte normative, ca, de exemplu:
- Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă;
- Codul civil, cu deosebire articolele înscrise în titlul XX al Cărţii a III-a, în
măsura în care nu au fost modificate sau abrogate;
- art. 21, art. 52, art. 60 din Codul Familiei;
- Alte acte normative: Legea nr.544/2004 privind contenciosul
administrativ; Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale,
republicată; Legea nr.11/1991 pentru combaterea concurenţei neloiale, cu
modificările ulterioare.
De remarcat este faptul că unele din prevederile Decretului nr. 167/1958
nu mai sunt aplicabile în noile condiţii social- economice create după decembrie
1989; în amplul proces al privatizării, prevederile respective au căzut în
desuetitudine. Mai concret, este vorba de regulile care privesc fostele
„organizaţii socialiste”, pentru care erau stabilite alte termene generale de
prescripţie extinctivă decât pentru raporturile dintre persoanele fizice sau dintre
acesteaşi persoanele juridice, precumşi care privesc persoanele juridice
„nesocialiste”.
Prin dispariţia fostelor „organizaţii socialiste”, care au fost transformate
în regii autonomeşi societăţi comerciale cu capital de stat, acestora din urmă li se
aplică aceleaşi reguli de prescripţie extinctivă care sunt valabile pentru orice alte
persoane juridice sau fizice.4
După intrarea în vigoare a Decretului nr.167/1958 şi având în vedere
condiţiile legislaţiei noastre actuale privitoare la prescripţia extinctivă, în
doctrină si jurisprudenţă s-a admis în mod constant soluţia potrivit căreia
normele juridice care reglementează prescripţia extinctivă sunt imperative.
În motivarea soluţiei se porneşte de la natura publică, obştească sau
generală, a interesului ocrotit prin aceste norme. Aceasta înseamnă că prescripţia
extinctivă nu poate fi calificată decât ca o instituţie de ordine publică.
4
Danut Cornoiu – Drept civil. Parte generala, pg.264

4
 În contextul celor menţionate sunt edificatoare următoarele articole din
Decretul nr.167/1958; astfel, art.1, alin. final prevede: „Orice clauză care se
abate de la reglementarea legală a prescripţiei este nulă”, iar art.18 prevede că
organul de jurisdicţie este obligat ca „din oficiu să cerceteze dacă dreptul la
acţiune sau la executare silită este prescris”.
Consecinţele care decurg din aceste reglementări sunt: inadmisibilitatea
derogării, prin convenţie, de la normele prescripţiei extinctive; obligativitatea
aplicării, din oficiu, de către organul de jurisdicţie, a normelor privind prescripţia
extinctivă.
Analizând normele juridice în materie care formează dreptul comun – cele
cuprinse în Decretul nr.167/1958 – cu raportare la dispoziţiile cuprinse în Codul
civil, rezultă că soluţia cuprinsă în acesta din urmă condiţionează aplicarea
prescripţiei de invocarea ei de către persoana interesată5, soluţie anihilată de
caracterul imperativ al normelor de drept comun în materie.
Inadmisibilitatea clauzelor derogatorii de la normele ce reglementează
prescripţia extensivă înseamnă că părţile unui act juridic nu pot scurta sau
prelungi termenele de prescripţieşi nici stabili alte termene decât cele prevăzute
de lege. Părţile nu pot stabili alte cauze cu suspendare sau de întrerupere a
cursului prescripţiei extinctive decât cele stabilite prin actul normative, ele nu pot
determina un alt moment al începerii cursului prescripţiei extinctive decât cel
prevăzut de lege pentru dreptul la acţiune în cauză.
Aplicarea din oficiu a prescripţiei extinctive este, în condiţiile legislaţiei în
vigoare, obligatorie pentru toate organele de jurisdicţie. Acestea rezultă expres
din art.12 din Decretul nr.167/1958, potrivit căruia instanţele judecătoreşti „sunt
obligate ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acţiune sau la executare silită
este prescris”.
În legătură cu organele care trebuie să aplice din oficiu prescripţia
extinctivă, se impune o precizare, în sensul că, deşi textul legii se referă numai la
instanţele judecătoreşti, totuşi în realitate această obligaţie priveşte toate organele
care sunt chemate să aplice legea.
Pe fondul caracterului imperativ al normelor juridice ce reglementează
prescripţia extinctivă, este de reţinut faptul că obligaţia de a invoca prescripţia o
au numai organele chemate să aplice aceste dispoziţii legale, nuşi persoanele care
beneficiază de efectele împlinirii acestei prescripţii. De aici rezultă că persoana în
drept să invoce prescripţia extinctivă poate renunţa la bene- ficiul acesteia,
executându-şi voluntar obligaţia după împlinirea termenului de prescripţie.6

5
Potrivit art.1841 Cod civil, „în materie civilă, judecătorii nu pot aplica prescripţia dacă cel interesat nu va fi
invocat acest mijloc”.
6
Danut Cornoiu – Drept civil. Parte generala, pg.266
5
 1.2. Natura juridica a prescriptiei extinctive

În stabilirea naturii juridice a prescripţiei extinctive, trebuie, in prealabil,

să se tina cont de imprejurarea că prescripţia extinctivă este cunoscută de toate
ramurile de drept. Prin urmare, prescriptia extinctiva infatisandu-se ca o institutie
juridica avand un caracter complex, natura sa juridica urmeaza a fi stabilita in
cadrul fiecarei ramuri de drept, A determina natura juridica a prescriptiei
extinctive pentru dreptul civil inseamna a stabili ce este pentru dreptul civil
prescriptia extinctiva.7
Cat priveste natura juridical a prescriptiei extinctive in cadrul dreptului
civil, au fost exprimate mai multe opinii.
Într-o primă opinie, susţinută cu precădere în doctrina anterioară
Decretului nr.167/1958, prescripţia extinctivă a fost considerată o sancţiune de
drept civil, care constă în stingerea dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei civile
corelative acestuia.
Într-o a doua opinie se apreciază că prescripţia extinctivă este un mod de
transformare a conţinutului actului juridic civil, deoarece trebuie analizată atât
din punct de vedere al subiectului activ, iar din acest punct de vedere, ea
reprezintă o sancţiune, cât şi din punct de vedere al subiectului pasiv, pentru care
prescripţia extinctivă se înfăţişează ca un beneficiu legal.8
Într-o a treia opinie, prescripţia extinctivă a fost privită ca o sancţiune
juridică (de drept civil), care constă în stingerea dreptului la acţiune, în sens
material, neexercitat în termenul de prescripţie.
Astfel, multi autori considera ca pentru dreptul civil prescripţia este o
sancţiune îndreptată împotriva titularului dreptului subiectiv civil ce stă în
pasivitate, sancţiune ce trebuie analizată diferit, după cum este vorba, pe de o
parte, de un drept de creanţă sau de un drept real accesoriu, situaţie în care prin
prescripţia extinctivă se stinge o componentă a dreptului la acţiune, iar pe de altă
parte, de un drept real principal sau de un drept nepatrimonial, (desigur, numai
daca legea prevede in mod expes prescritibilitatea unui astfel de drept), situaţie în
care prescripţia extinctivă stinge însuşi dreptul subiectiv. 9

7
Gh. Beleiu – Drept civil roman.Introducere in dreptul civil, pg.228
8
Gh. Beleiu, Natura juridică a prescripţiei extinctive, în Studiişi cercetări juridice”, nr. 4/1985, pg. 335
9
Gabriel Boroi – Drept civil. Parte generala, pg.257
6
 1.3. Delimitarea prescriptiei extinctive

Prescripţia extinctivă se aseamănă cu o serie de instituţii juridice de drept

civil, dar nu se confundă cu acestea. Astfel de instituţii sunt: prescripţia
achizitivă (uzucapiunea), decădereaşi termenul extinctiv.

1.3.1. Prescripţia extinctiva si prescripţia achizitivă (uzucapiunea)

Asemănări:

• ambele instituţii aparţin dreptului civil;

• ambele sunt sancţiuni de drept civilşi se aplică titularilor de
drepturi subiective civile inactivi;
• ambele instituţii juridice operează în funcţie de termenele prevăzute
de lege.

Deosebiri:

•prescripţia extinctivă este reglementată prin dispoziţiile Decretului

nr.167/1958, pe când prescripţia achizitivă este reglementată de Codul civilşi de
Decretul-lege nr.115/1938;
• termenele de prescripţie extinctivă sunt mai scurte şi mai
numeroase (3 ani, 2 ani, 1 an, 6 luni) în raport cu cele pentru prescripţia
achizitivă, care sunt mai puţine
şi mai lungi (30 ani şi 10-20 ani);
• sub aspectul efectelor: prescripţia extinctivă stinge dreptul la
acţiune în sens material, în timp ce prin prescripţia achizitivă se ajunge la
dobândirea unui drept real principal;
• sub aspectul regulilor cursului prescripţiei: pe lângă regulile
comune privind calculul termenelor, fiecare prescripţie are reguli proprii de
suspendare şi întrerupere, iar repunerea în termen este proprie numai prescripţiei
extinctive. 10

1.3.2. Prescriptia extinctiva si decaderea (forcluziunea)

Decăderea este o sancţiune de drept civil care constă în stingerea dreptului

subiectiv civil neexercitat în termenul prevăzut de lege (decaderea ca sanctiune
de drept material, nu trebuie confundata cu decaderea, ca sanctiune de drept

10
Danut Cornoiu – Drept civil. Partea Generala, pg.268
7
procesual civil, aceasta din urma intervenind in cazul neindeplinirii actului de
procedura in termenele procedurale imperative prevazute de lege).

Între cele două instituţii există următoarele asemănări:

• ambele presupun termene;

• ambele sunt sancţiuni de drept civil;
• ambele au efect extinctiv.

Cele două instituţii juridice se deosebesc:

• din punct de vedere al efectelor: prescripţia extinctivă stinge

numai dreptul la acţiune în sens material, pe când decăderea stinge însuşi dreptul
subiectiv;
• termenele prescripţiei extinctive sunt mai multe şi mai mari faţă
de cele de decădere, care sunt mai puţineşi mai scurte;
• numai prescripţia extinctivă se bucură de o reglementare privind
întreruperea, suspendareaşi repunerea în termen; decăderea nu se bucură de o
asemenea reglementare.11

1.3.3. Prescriptia extinctiva si termenul extinctiv

Între prescripţia extinctivă si termenul extinctiv există următoarele

asemănări:

• ambele presupun efectul extinctiv;

• ambele sunt instituţii ale dreptului civil.

Între cele două instituţii există următoarele deosebiri:

• termenele de prescripţie sunt termene legale si izvorăsc din lege

pe când termenul extinctiv poate fi legal, convenţional ori judecătoresc;
• sub aspectul efectelor, prescripţia extinctivă stinge dreptul la
acţiune în sens material, pe când termenul extinctiv priveşte stingerea dreptului
subiectivşi a obligaţiei corelative;
• termenul extinctiv poate fi modificat prin acordul de voinţă al
părţilor actului juridic, în timp ce termenele
de prescripţie, fiind legale, nu pot fi modificate;

11
Danut Cornoiu – Drept civil. Partea Generala, pg.269
8
 • termenul extinctiv ca modalitate a actului juridic civil nu este
susceptibil de suspendare, întrerupere ori „repunere în termen”, acestea fiind
specifice numai prescripţiei extinctive. 1 2

1.4. Efectul prescriptiei extinctive

1.4.1. Controversa privind efectul prescriptiei extinctive

În doctrină nu există un punct de vedere unitar în legătură cu soluţionarea

problemei de a şti ce se stinge prin prescripţie extinctivă. Acest lucru se datorează
dispoziţiilor contradictorii ale Codului civil (precum si alte acte normative)
referitoare la acesta problema.
Astfel, pe de o parte, în art.1091 Cod civil se enumeră prescripţia printre
modurile de stingere a obligaţiilor civile, iar în art.1837 Cod civil se dispune că
„prescripţia este un mijloc ... de a se elibera de o obligaţie”, ambele texte lasand
sa se inteleaga ca prin prescriptia extinctiva se stinge obligatia civila si, pe cale de
consecinta, dreptul subiectiv civil corelativ. Pe de altă parte, art.1890, 1900 şi
1903-1904 Cod civil se referă la prescripţia acţiunilor în justiţie. Faţă de aceste
prevederi se poate trage concluzia că prin prescripţia extinctivă nu se stinge
dreptul subiectiv în întregul său, ci numai acţiunea în justiţie.
Pe baza dispoziţiilor anterioare Decretului nr.167/1958, opinia dominantă
în doctrină era în sensul că prin prescripţie se stinge obligaţia civila si dreptul
subiectiv civil, rămânând în sarcina debitorului o obligaţie naturală, lipsită de
sancţiune, dar care poate face obiectul unei plăţi voluntare valabile.13
După apariţia Decretului nr.167/1958, cu toate că acest act normativ se
referă expres la dreptul la acţiune, iar nu la obligaţie ori la dreptul subiectiv,
controversa cu privire la ce se stinge prin împlinirea termenului de prescripţie
extinctivă a continuat, formulându-se două puncte de vedere, opuse.
Astfel, potrivit unui punct de vedere14, rămas izolat, prin împlinirea
termenului de prescripţie se sting însuşi dreptul civil şi obligaţia corelativă, fiind
de neconceput ca dreptul subiectiv civil să supravieţuiască dacă se stinge
posibilitatea juridică a ocrotirii lui pe calea coerciţiunii exercitate de stat. Potrivit
unui alt punct de vedere15, dominant, se consideră că împlinirea termenului de
prescripţie extinctivă are ca efect stingerea doar a dreptului la acţiune în sens
material, iar nu a însuşi dreptului subiectiv.
12
Danut Cornoiu – Drept civil. Partea Generala, pg.269-270
13
M. Cantacuzino – Elementele dreptului civil, pg.492
14
I. Kessler, C. Oprisan – ‘’Prin prescriptia extinctiva nu se stinge oare insusi dreptul civil subiectiv?’’, in Justitia
noua, nr.4/1961, pg.32
15
Gh. Beleiu, C.A. Moarcas – Probleme teoretice si practice actuale din domeniul prescriptiei extinctive’’ in
revista Dreptul, nr. 9-12/1990, pg.128-129
9
 În favoarea punctului de vedere dominant se aduc următoarele argumente:
• argumentul de interpretare gramaticală a dispoziţiilor cuprinse în art.1
alin.1 din Decretul nr.167/1958, care vorbeşte de „dreptul la acţiune”;
• argumentul de interpretare logică per a contrario, rezultat din
împrejurarea că textul, folosind expresia „dreptul la acţiune”, exclude
posibilitatea referirii la însuşi dreptul subiectiv civil;
• argumentul dedus din interpretarea logică a art.19 alin.1 din
16
Decretul nr.167/1958 , în sensul că, dacă prin împlinirea termenului de
prescripţie s-ar stinge însuşi dreptul subiectiv civil, nu s-ar mai justifica
repunerea în termenul de prescripţie, deoarece instanţa nu ar mai avea ce ocroti;
• argumentul dedus din interpretarea dispoziţiilor art.20 alin.1 din
17
Decretul nr.167/1958 , dispoziţii din care, de asemenea, rezultă că se stinge
numai dreptul la acţiune.

Din aprecierea că prescripţia extinctivă stinge numai dreptul la acţiune

rezultă următoarele consecinţe:
• supravieţuirea dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei civile
corelative, momentului stingerii dreptului la acţiune, dar nu sub calificarea de
drept şi obligaţii perfecte, ci sub cea de drept şi obligaţii imperfecte;
• dreptul la acţiune în sens procesual rămâne imprescriptibil, deoarece
numai dreptul la acţiune în sens material pierde protecţia asigurată prin apelarea
la forţa coercitivă a statului.18

1.4.2. Principiile efectului prescriptiei extinctive

Stingerea dreptului la acţiune în sens material, ca efect al prescripţiei

extinctive, este guvernată dedouă principii:

• stingerea dreptului la acţiune privind un drept subiectiv principal

are drept consecinţă stingerea dreptului la acţiune privind drepturile accesorii –
art.1 alin.2 din Decretul nr.167/1958;

• în cazul obligării unui debitor la prestaţii succesive, dreptul la

acţiune cu privire la fiecare dintre ele se stinge printr-o prescripţie separată –
art.12 din Decretul nr.167/1958.

16
„Instanţa judecătorească, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de
prescripţie a fost depăşit, poate să dispună, chiar din oficiu, judecarea sau rezolvarea acţiunii ori să încuviinţeze
executarea silită”.
17
„Debitorul care a exercitat obligaţia după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să
ceară înapoierea prestaţiei, chiar dacă la data executării nuştia că termenul prestaţiei era împlinit”.
18
Danut Cornoiu – Drept civil. Partea Generala, pg.272
10
 Conform art.1 alin.2 din Decretul nr.167/1958, o dată cu stingerea unui
drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii.
Consacrarea principiului ‘’accesorium sequitur principale’’ în materia prescripţiei
extinctive are ca efect stingerea drepturilor la acţiune accesorii dreptului principal
la acţiune, chiar în cazul în care termenul de prescripţie pentru pretenţiile accesorii
nu s-ar fi împlinit.
În doctrină s-a decis că, dobânda fiind un accesoriu al creanţei principale,
prescripţia dreptului la acţiune pentru creanţă atrage prescripţia dreptului la
acţiune pentru dobândă.
Principiul stingerii printr-o prescripţie distinctă a dreptului la acţiune
privind fiecare prestaţie în cazul obligaţiilor cu executare succesivă se aplică ori
de câte ori debitorul esteţinut la prestaţii succesive. De exemplu, cazul dreptului
la acţiune pentru plata chiriei lunare, sau pentru plata dobânzilor de întârziere
prevăzute de art.1088 Cod civil.

2. Domeniul prescriptiei extinctive

11
 2.1. Notiune si criterii de determinare

Principiul stingerii printr-o prescripţie distinctă a dreptului la acţiune

privind fiecare prestaţie în cazul obligaţiilor cu executare succesivă se aplică ori
de câte ori debitorul esteţinut la prestaţii succesive. De exemplu, cazul dreptului
la acţiune pentru plata chiriei lunare, sau pentru plata dobânzilor de întârziere
prevăzute de art.1088 Cod civil. Domeniul prescripţiei extinctive îl constituie
sfera drepturilor subiective care cad sub incidenţa prescripţiei extinctive. Cu alte
cuvinte, determinarea domeniului de aplicare a prescripţiei extinctive înseamnă
stabilirea drepturilor civile subiective prescriptibile extinctiv şi, deci, deosebirea
lor faţă de cele imprescriptibile extinctiv.
Pentru determinarea domeniului prescripţiei extinctive se folosesc
următoarele criterii:19
• criteriul actului normativ care reglementează prescripţia extinctivă,
ce ne permite să deosebim domeniul prescripţiei extinctive guvernat de Decretul
nr.167/1958, domeniul prescripţiei extinctive guvernat de Codul civil şi domeniul
prescripţiei extinctive reglementat de alte acte normative;
• natura drepturilor subiective care stau la baza celor două domenii
importante ale prescripţiei: domeniul drepturilor patrimoniale (deosebindu-se
domeniul prescriptiei extinctive in categoria drepturilor de creanta, domeniul
prescriptiei extinctive in categoria drepturilor reale accesorii, precum si domeniul
prescriptiei extinctive in categoria drepturilor reale principale) şi domeniul
drepturilor nepatrimoniale;
• ramura de drept căreia îi aparţin drepturile subiective – dreptul civil,
dreptul familiei, dreptul muncii.

2.2. Domeniul prescriptiei extinctive in cadrul

drepturilor patrimoniale
19
Gh. Beleiu – Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil., pg.237
12
2.2.1. Prescripţia extinctivă si drepturile de creanţă

Indiferent de izvorul lor (acte juridice, fapte juridice licite, fapte juridice
ilicite) drepturile de creanţă sunt supuse prescripţiei extinctive. Aceasta rezultă
din următoarele acte normative: art. 2 alin. 1 din Decretul nr.167/1958, coroborat
cu art. 7, 8, 11, 21 din acelaşi Decret, precumşi art.1903 – 1904 Cod civil, art. 12
din Legea nr.11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările
ulterioare.
De la principiul enunţat există următoarele excepţii:
• acţiunea în restituirea depunerilor la Casa de Economii şi
Consemnaţiuni – art.4 alin.1 din Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea C.E.C.
în societate pe acţiuni, republicată;20
• acţiunea având ca obiect drepturile asiguraţilor asupra sumelor
rezultând din rezerva de prime ce se constituie la asigurările de persoane pentru
obligaţiile de plată, scadentă în viitor, adică dreptul la suma de răscumpărare, la
suma asigurată redusă ori alte sume prevăzute a se plăti ca urmare a expirării sau
la împlinirea unui anumit termen – art.40 din Legea nr.136/1995368 privind
asigurările şi reasigurările din România, cu modificările ulterioare.

2.2.2. Prescriptia extinctiva si drepturile reale accesorii

Din interpretarea per a contrario art. 21 din Decretul nr.167/1958, care

prevede ca dispozitiile acestui act normativ ’’nu se aplica dreptului la actiune
privitor la dreptul de proprietate, uzufruct, uz, abitatie, servitude si superficie’’,
rezulta ca drepturile reale accesorii sunt supuse prescriptiei extinctive potrivit
dispozitiilor Decretului nr. 167/1958
De altfel, aceasta solutie se desprinde si din prevederile art.1 alin(2) din
Decretul nr. 67/1958, avand in vedere ca drepturile reale accesorii, intotdeauna
se infiinteaza pe langa un drept de creanta ca un drept principal.21

2.2.3. Prescriptia extinctiva si drepturile reale principale

20
Potrivit art.4 din Legea nr. 66/1996 (republicată în M. Of. nr.28 din 26 ianuarie 1999), „sumele depuse de
populaţie la C.E.C. prin instrumente de economisire, precum şi dobânzile şi câştigurile cuvenite pentru acestea
sunt garantate de stat. Acestea se restituie la cererea titularilor sau a reprezentanţilor legali ai acestora. Drepturile
de creanţă asupra sumelor depuse, dobânzilor şi câştigurilor sunt imprescriptibile”.
21
Gabriel Boroi – Drept civil. Parte generala, pg.263
13
 Asa cum am aratat mai sus, art.21 din Decretul nr.167/1958 stabileste ca
„dispoziţiile decretului de faţă nu se aplică dreptului la acţiune privitor la
drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitaţie, servitute şi superficie”.
De asemenea, mentionam ca drepturile de creanta sunt nelimitate, iar
drepturile reale sunt limitate ca numar, astfel incat devine posibila stabilirea
prescriptibilitatii si a imprescriptibilitatii lor pentru fiecare caz in parte.
Prin urmare, se apreciază că, în domeniul drepturilor reale principale,
regula o reprezintă imprescriptibilitatea, iar excepţia o constituie
prescriptibilitatea.
Acţiunile reale prescriptibile extinctiv sunt următoarele:
• acţiunea în revendicare mobiliară întemeiată pe dreptul de
proprietate privată. Acest lucru rezultă din art.21 din Decretul nr.167/1958
coroborat cu art.1890 Cod civil. Potrivit acestui din urmă articol, „toate acţiunile
atât reale cât şi personale, pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile şi
pentru care nu s-a definit un termen de prescripţie, se vor prescrie în termen de
30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripţie să fie obligat a produce
vreun titluşi fără să i se poată opune reaua-credinţă”.
• acţiunea în revendicare imobiliară în următoarele cazuri
prevăzute de art. 498 Cod civil, potrivit căruia „dacă un fluviu sau râu navigabil
sau nu, rupe deodată o parte mare, şi care se poate recunoaşte, de pământ, şi o
alipeşte la pământul unui alt proprietar, acea parte rămâne a cui a fost
pământul de la care s-a rupt; însă dacă se va reclama în termen de 1 an” (acest
caz poartă denumirea deavulsiune), precum şi de art. 520 Cod procedură civilă,
potrivit căruia „orice cerere de evicţiune totală sau parţială privind imobilul
adjudecat se va prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de
adjudecare în cartea funciară”; (revendicarea imobilului adjudecat in cadrul
procedurii de urmarire silita imobiliara).
• acţiunea negatorie prin care se contesta existenta unui drept de
usufruct sau a unui drept de uz avand ca obiect un bun mobil. Fiind vorba de un
bun mobil in conceptia potrivit careia actiunea in revendicare mobiliara este
prescriptibila extinctiv, urmeaza sa se admit daca este supusa prescriptiri
extinctive si actiunea prin care proprietarul unui bun mobil cere instantei sa
stabileasca faptul ca paratul nu are un drept de uzufruct sau de uz asupra bunului
respectiv.22
• acţiunea confesorie, prin care se urmăreşte apărarea dreptului de
uzufruct (art.557 Cod civil), a dreptului de uz sau abitaţie (art.565 Cod civil) şi a
dreptului de servitute – art.639 Cod civil.
Sunt imprescriptibile extinctiv următoarele acţiuni: 23

22
Gabriel Boroi – Drept civil. Parte generala, pg. 265
23
Idem 22
14
 • acţiunea în revendicare imobiliară, întemeiată pe dreptul de
proprietate privată (aceasta actiune poate fi paralizata prin invocarea
uzucapiunii).
Prin actiunea in revendicare, proprietarul care a piedut posesia unui bun
individual determinat solicita instantei sa I se recunoasca dreptul de proprietate
asupra bunului respective si sa redobandeasca posesia lui de la cel care il
stapaneste fara a fi proprietar. Actiunea in revendicare este imobiliara sau
mobiliara, dupa cum se revendica un bun mobil sau un bun imobil. Sub aspectul
regimului juridic, este necesar sa se faca deosebire si intre actiunea in
revendicarea unui bun proprietate privata, iar, pe de alta parte, actiunea in
revendicarea unui bun proprietate publica.
• acţiunea în revendicare imobiliară sau mobiliară, întemeiată pe
dreptul de proprietate publică, indiferent că titularul dreptului de proprietate
publică este statul sau o unitate administrativ-teritorială – art. 1844 Cod civil, art.
135 alin. 4 din Constituţie, art. 5 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, legea fondului
funciar, republicată, art.122 alin.2 din Legea nr.215/2001373 a administraţiei
publice locale, cu modificările ulterioare;
• acţiunea de partaj, adică acţiunea prin care se solicită împărţirea
bunurilor aflate în indiviziune (proprietate comuna) – art.728 Cod civil;
• acţiunea negatorie, cu excepţia cazului în care prin aceasta se
contestă existenţa unui drept de uzufruct sau de uz având ca obiect un bun mobil;
• acţiunea confesorie, prin care se urmăreşte apărarea unui drept de
superficie. Prin actiunea confesorie, reclamantul urmareste apararea unui
dezmembramant al dreptului de proprietate privata, deci prin intermediul acestei
actiuni se apara dreptul de uzufruct, uz, abitatie, servitute si superficie.
• acţiunea în grăniţuire, este aceea actiune prin care proprietarul unui
teren, in contradictoriu cu proprietarul terenului vecin, solicita instantei sa
determine, prin semen exterioare, intinderea celor doua terenuri invecinate.
Imprescriptibilitatea actiunii in granituire ar decurge din caracterul perpetuu al
dreptului de proprietate imobiliara, fiind practic vorba de un atribut al dreptului
de proprietate asupra unui teren, prin urmare, prin actiunea in granituire se apara
insusi dreptul de proprietate asupra terenului, solutia data cu privire la
prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea actiunii in revendicare imobiliara
trebuie data si in privinta actiunii in granituire.24

24
Idem 23
15
2.3. Domeniul prescriptiei extinctive in cadrul drepturilor
nepatrimoniale

2.3.1. Principiul imprescriptibilitatii drepturilor nepatrimoniale

În materia drepturilor nepatrimoniale funcţionează regula

imprescriptibilităţii, potrivit căreia nu se ţărmureşte în timp protecţia acestor
drepturi.
Principiul imprescriptibilitatii drepturilor nepatrimoniale nu este consacrat
in terminis in legislatia noastra, dar existenta sa este unanim admisa, fiind dedusa
din interpretarea per a contrario a art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 se ajunge
la concluzia că dreptul la acţiune pentru valorificarea unor drepturi personale
nepatrimoniale nu este supus prescripţiei extinctive. Este vorba de drepturile
subiective legate de persoana umană care nu sunt evaluabile în bani, neavând un
conţinut economic. Fiind inseparabile de persoana umană, ocrotirea lor juridică
permanentă se impune, neexistând niciun interes pentru limitarea apărării lor în
timp.

2.3.2. Exceptii de la principiul imprescriptibilitatii drepturilor

nepatrimoniale

Prin excepţie de la principiul imprescriptibilităţii drepturilor personale

nepatrimoniale, sunt admise următoarele acţiuni cu obiect nepatrimonial ca
prescriptibile:25
• acţiunea în nulitatea relativa a unui act juridic civil rezultând din
dispoziţiile art. 9 din Decretul nr.167/1958 (situaţia în care termenul de
prescripţie este termenul general de 3 ani şi priveşte anulabilitatea unui act
juridic civil) ;
• acţiunea în nulitate relativă a căsătoriei, art. 21 Codul Familiei
(„căsătoria poate fi anulată la cererea soţului al cărui consimţământ a fost viciat
prin eroare cu privire la identitatea fizică a celuilalt soţ, prin viclenie sau prin
violenţă”) ;
• acţiunea în tăgăduirea paternităţii – art.55 alin.1 Codul Familiei
(„acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 6 luni de la data
când tatăl a cunoscut naşterea copilului”) ;
• acţiunea în stabilirea paternităţii – art.60 alin.1 Codul Familiei
(„acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită în
termen de 1 an de la naşterea copilului”).

25
Danut Cornoiu – Drept civil. Parte generala, pg. 278-279
16
2.4. Probleme speciale referitoare la domeniul prescriptiei
extinctive

2.4.1. Apărarea dreptului subiectiv civil pe calea excepţiei

Dreptul subiectiv civil poate fi ocrotit nu numai pe calea ofensivă a
acţiunii, ci şi pe calea defensivă a excepţiei.
În literatura de specialitate nu există un punct de vedere unitar cu privire la
problema prescriptibilităţii sau imprescriptibilităţii dreptului subiectiv civil. Spre
exemplu, atunci cand reclamantul formuleaza o pretentie impotriva paratului, iar
acesta din urma, pentru a obtine respingerea pretentiei formulate impotriva sa, se
apara invocand un drept subiectiv civil, se spune ca dreptul subiectiv respectiv
este valorificat pe cale de exceptie.
Astfel, apărările pârâtului, formulate pe cale de excepţie, sunt
imprescriptibile. Această soluţie poate fi adoptată în sistemul de drept în care
normele care reglementează prescripţia extinctivă nu au caracter imperativ.
Avându-se în vedere prevederile Decretului nr.167/1958 care constituie
dreptul comun în materie şi ale cărui norme au caracter imperativ, distingem
următoarele situaţii:
• în situaţia în care dreptul subiectiv civil poate fi apărat pe calea
unei acţiuni prescriptibile, excepţia trebuie considerată prescriptibilă;
• dacă acţiunea este imprescriptibilă si ocrotirea dreptului subiectiv
pe calea excepţiei este imprescriptibilă.

2.4.2. Acţiunea în constatare

Acţiunea în constatare este aceea prin care reclamantul solicită instanţei

doar constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept subiectiv –art.111 Cod
procedură civilă.
Acţiunea în constatare este imprescriptibilă. Această imprescriptibilitate
este întemeiată pe faptul că dreptul la acţiune în sens procesual este
imprescriptibil.26
Acţiunea în constatare este inadmisibilă atunci când există calea unei
acţiuni în realizarea dreptului subiectiv.

2.4.3. Acţiunile mixte

26
A. Pop, Gh. Beleiu – Drept civil. Teoria generala a dreptului civil, pg. 452
17
 Aceste acţiuni au caracteristici de acţiuni reale, personale ori în constatare.
Prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea unei asemenea acţiuni se soluţionează
de la caz la caz, în funcţie de calificarea acţiunii concrete, după scopul urmărit la
intentarea ei (de exemplu, predarea unui imobil, plata unei creante).

2.4.4. Dualitatea de acţiuni

Dualitatea de acţiuni apare în situaţia în care titularul dreptului are la

îndemână două acţiuni pentru valorificarea dreptului său, adică atât o acţiune
izvorâtă din contractul civil, căreia i se aplică prevederile Decretului nr.
167/1958, cât şi o acţiune reală, de revendicare, căreia i se aplică dispoziţiile
art.1890 Cod civil, adică prescripţia de 30 de ani. Exemplu: acţiunea personală
(prescriptibilă) şi reală (imprescriptibilă) a deponentului proprietar împotriva
depozitarului. 27

2.4.5. Acţiunea în repararea unei daune morale

O asemenea acţiune este prescriptibilă, deoarece dauna morală este

nepatrimonială. În atare situaţie, devin incidente dispoziţiile legale care
guvernează prescripţia extinctivă în categoria drepturilor de creanţă.
O confirmare legislativă a prescriptibilităţii acţiunii în repararea unei
daune morale o găsim în Legea nr.11/1991 privind combaterea concurenţei
neloiale – art.5 alin.1şi art.12.
Din coroborarea art. 9 şi 12 ale legii menţionate rezultă că dreptul la
acţiune prevăzut de art. 9 se prescrie în termen de 1 an, de la data la care
păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna.28

2.4.6. Acţiunea în restituire ca urmare a anulării unui act juridic

civil

Acţiunea în nulitate – prescriptibilă ori imprescriptibilă, dacă este vorba de

nulitate relativă sau nulitate absolută, nu se confundă cu acţiunea în restituirea
prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic civil anulat.
Această acţiune se încadrează în prevederile art. 1 alin. 1 din Decretul nr.
167/1958; fiind o acţiune cu caracter patrimonial, ea este prescriptibilă si se
incadreaza lato sensu in actiunile bazate pe imbogatirea fara justa cauza sau in
actiunile intemeiate pe plata nedatorata.

2.4.7. Acţiunea în protecţia unor drepturi reale principale (dreptul

27
A. Pop, Gh. Beleiu - Drept civil. Teoria generala a dreptului civil, pg. 453
28
Gabriel Boroi – Drept civil.Parte generala, pg. 272
18
 de proprietate)

În legătură cu această acţiune se cuvin făcute următoarele precizări:29

• este o acţiune în revendicare, ce se întemeiază pe transformarea a
ceea ce s-a denumit „drept de administrare directă” în „drept de folosinţă”, al
unui organ ori al unei instituţii de stat, asupra bunurilor proprietate de stat;
• titular al dreptului de folosinţă în discuţie este un organ de stat sau
o instituţie de stat;
• bunurile la care se referă dreptul ocrotit prin acţiunea menţionată
sunt bunuri proprietate de stat, date în folosinţă titularilor dreptului;
• cu privire la caracterul prescriptibil sau imprescriptibil, s-a
30
considerat că trebuie să se aplice, prin analogie, dispoziţiile art.1844 Cod civil;
• în mod asemănător se pune problema şi pentru acţiunile care au ca
obiect protecţia dreptului de folosinţă, ca drept real principal, corespunzător fie
dreptului de proprietate de stat, fie dreptului de proprietate cooperatistă.

2.4.8. Acţiunea privind un drept secundar

În doctrină31, în categoria drepturilor secundare sunt incluse acele drepturi

subiective civile care nu dau naştere direct unui drept la acţiune, adică acele
prerogative constând în puterea de a da naştere prin act unilateral de voinţă unui
efect juridic ce afectează si interesele altei persoane, ca, de exemplu: dreptul de
alegere în cazul unei obligaţii alternative; dreptul de denunţare unilaterală a unui
contract în cazurile admise de lege; dreptul terţilor în cazul simulaţiei; dreptul de
preemţiune.
Acţiunile pentru valorificarea drepturilor secundare sunt apreciate ca
imprescriptibile, cu precizarea că efectele prescripţiei extinctive se produc
indirect.

2.4.9. Acţiunile în materie de carte funciară

29
Danut Cornoiu – Drept civil. Parte generala, pg. 282
30
Gh. Beleiu, Natura juridică a prescripţiei extinctive, în „Studii şi cercetări juridice” nr. 4/1985, p. 335-341
31
M. Eliescu, Unele probleme referitoare la prescripţia extinctivă în cadrul unei viitoare reglementări legale, în
„Studiişi cercetări juridice”, nr.1/1956, p.258;

19
 Cu privire la prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea acţiunilor în
materie de carte funciară, trebuie precizat că Legea nr.7/1996, legea cadastrului
şi a publicităţii imobiliare, cu modificările ulterioare, se referă la acţiunea în
rectificarea înscrierilor din cartea funciară. Art.37 alin.1 din Legea nr.7/1996
dispune că „acţiunea în rectificare sub rezerva prescripţiei dreptului material la
acţiunea de fond va fi imprescriptibilă”. Deci, această dispoziţie trebuie corelată
cu prevederile art.1890 Cod civil, în sensul că se va aplica principiul accesorium
sequitur principale. Din cuprinsul Legii nr.7/1996 rezultă în mod expres că ea se
referă numai la acţiunea în rectificare a înscrierilor de carte funciară, rămânând
nerezolvată problema prescriptibilităţii sau imprescriptibilităţii acţiunilor în
prestaţie şi justificare tabulară.32

2.4.10. Prescripţia extinctivă în materie succesorală

În jurisprudenţă s-a pus problema departajării prescripţiei dreptului de opţiune

succesorală, căreia i se aplică termenul de 6 luni prevăzut de art.700 Cod civil
’’dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit
de la data deschiderii succesiunii’’, de imprescriptibilitatea acţiunii de partaj,
prevăzută de art.728 Cod civil ’’ nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un
coerede poate oricând cere împărţeala succesiunii, chiar când ar exista
convenţii sau prohibiţii contrarii’’.33

3. Termene de prescriptie extinctiva

32
Gabriel Boroi – Drept civil. Parte generala, pg.273-275
33
Idem, pg. 275
20
 3.1. Notiune si clasificare

Termenul de prescripţie extinctivă este intervalul de timp stabilit de lege

înăuntrul căruia poate fi exercitat dreptul la acţiune în sens material sub
sancţiunea pierderii acestui drept.
Ca orice termen, si termenul de prescriptie extinctiva are un inceput
(marca de data de la care incepe sa curga prescriptia extinctiva), o durata,
precum si un sfarsit (marca de data implinirii prescriptiei extinctive).
Termenul de prescripţie extinctivă este un termen legal, deoarece decurge
din lege, respectiv din dispoziţiile art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958. Potrivit
acestui text de lege, „dreptul la acţiune, fiind drept patrimonial, se stinge prin
prescripţie, dacă nu a fost exercitat în temeiul stabilit de lege”. Pe cale de
consecinţă, părţile nu pot nici să stabilească termene de prescripţie, nici să
modifice termenele de prescripţie stabilite de lege.34
Clasificarea termenelor de prescripţie extinctivă prezintă importanţă atât
pe plan teoretic, cât şi pe plan practic.
Sub aspect teoretic, această clasificare ajută la adâncirea cercetării
ştiinţifice pentru găsirea elementelor care le difrenţiază, ceea ce conduce la o mai
bună cunoaştere a instituţiei juridice a prescripţiei extinctive.
Sub aspect practic, clasificarea termenelor de prescripţie extinctivă
contribuie la corecta interpretare şi aplicare a acestor termene în cazuri concrete.
La baza clasificării termenelor de prescripţie stau următoarele criterii:35
• Principalul criteriu de clasificare este acela al vocaţiei ori sferei de
aplicare, potrivit căruia distingem: termene generale şi termene speciale de
prescripţie extinctivă. Termenul general de prescripţie extinctivă este stabilit de
legea sau norma generală, iar termenele speciale sunt stabilite prin norme speciale
(lege specială).
• Un alt criteriu de clasificare a termenelor de prescripţie extinctivă
este izvorul normativ, adică actul normativ care le reglementează. Potrivit acestui
criteriu, se disting: termene instituite de Decretul nr.167/1958 şi termene
instituite în alte izvoare de drept civil, precum: Codul civil, Codul Familiei etc.
• Al treilea criteriu este acela al mărimii sau întinderii lor, după
care distingem: termene speciale, respectiv, termene mai mari decât termenul
general, termene egale cu termenul general şi termene mai mici decât termenul
general de prescripţie extinctivă.

3.2. Termene generale de prescriptie extinctiva

34
Gabriel Boroi – Drept civil. Partea generala, pg. 279
35
Ioan Apostu – Drept civil. Parte generala, pg.135
21
 Termenele generale de prescripţie sunt acele termene care se aplică în
practică atunci când nu îşi găseşte aplicaţie un termen special de prescripţie
extinctivă într-un anume caz dat.
Doctrina şi jurisprudenţa califică un termen ca fiind general, interpretul
ţinând seama de modul de consacrare, de redactarea textului legal pe care îl
consacră.
Aceasta s-a întâmplat cu art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 potrivit
căruia „Termenul prescripţiei este de 3 ani, iar raporturile dintre organizaţiile
socialiste de 18 luni”.
Ţinându-se seama de soluţia de principiu adoptată în privinţa normelor din
materia prescripţiei extinctive care privesc exclusiv raporturile „dintre
organizaţiile socialiste” – în sensul neaplicării lor, deoarece ’’ubi cessat ratio
legis, ibi cessat lex’’ (unde încetează motivaţia legii, încetează legea însăşi),
conceptul juridic de „termen general de prescripţie extinctiva” trebuie
reexaminat, regândit şi reformulat.36
În primul rând nu mai trebuie luat în considerare termenul de 18 luni,
prevăzut de art. 3 alin. 1, după dispariţia raporturilor „dintre organizaţiile
socialiste”, în raporturilor ulterioare fiind aplicabil termenul general de
prescripţie, aplicabil şi altor raporturi de acelaşi fel, făcându-se abstracţie de
calitatea subiectelor raportului juridic civil, adică termenul de 3 ani.
Un alt aspect care trebuie luat în considerare în precizarea termenelor
generale de prescripţie extinctivă constă în soluţiile adoptate în ce priveşte
domeniul prescripţiei extinctive:
- în principiu, drepturile nepatrimoniale sunt imprescriptibile extinctiv,
excepţiile de la acest principiu fiind cazuri în care se aplică fie un termen special
de prescripţie (ex. cele prevăzute de Codul familiei), fie termenul general de
prescripţie (de 3 ani);
- în principiu, drepturile patrimoniale sunt prescriptibile extinctiv; este
necesară distincţia între acţiunile personale care însoţesc drepturile de creanţă şi
care sunt supuse dispoziţiile din acest act normativ şi acţiunile reale, care
însoţesc drepturi reale principale (proprietăţi, uz, uzufruct, abitaţie, superficie,
servitute), acţiune care sunt supuse prescripţiei reglementată de Codul Civil.

3.2.1. Termenul general de prescripţie de 3 ani, aplicabil acţiunilor

personale care însoţesc drepturi subiective civile de creanţă

36
I. Mateiaş, P. M. Cosmovici, Prescripţia extinctivă, pg 106
22
 Art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 instituie termenul de prescripţie
extinctivă cu caracter general, aplicabil raporturilor juridice obligaţionale.
Potrivit acestui articol, „termenul prescripţiei este de 3 ani (…)”.
Acest termen general de prescripţie extinctivă se aplică ori de câte ori nu
există termene speciale de prescripţie extinctivă. Acest termen general de
prescripţie extinctivă se aplică şi la pretenţiile patrimoniale care însoţesc o
acţiune care este sau nu prescriptibilă extinctiv (ex. acţiunea în nulitate, acţiunea
în rezoluţiune sau reziliere etc.). prin analogie, acest termen general de
prescripţie extinctivă este aplicabil şi acţiunilor nepatrimoniale prescriptibile
extinctiv pentru care nu este stabilit prin lege un termen special de prescripţie
extinctivă, însă nu poate fi extins şi la acţiunile sale, deoarece potrivit
dispoziţiilor art. 21 din Decretul nr. 167 / 1958, generalitatea termenului de 3 ani
nu se extinde şi la acţiunile reale care intră sub incidenţa Codului Civil.
Termenul reglementat de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 prezintă
următoarele caracteristici:
- în comparaţie cu termenele de prescripţie anterioare, prevăzute de Codul
Civil este mult mai scurt;
- termenul general de prescripţie se aplică ori de câte ori legea nu prevede
un terme special.
Având în vedere cele subliniate, putem concluziona că termenul general
constituie regula, iar termenele speciale, excepţia.37

3.2.2. Termenul general de prescripţie de 30 de ani, aplicabil

acţiunilor reale care însoţesc drepturile reale principale
prescriptibile extinctiv

Deoarece potrivit dispoziţiilor art. 21 din Decretul nr. 167 / 1958,

„Dispoziţiilor Decretului de faţă nu se aplică dreptul la acţiune privitor la
drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitaţiune, servitute şi superficie”, rezultă
că pentru drepturile reale principale prescriptibile extinctiv, termenul general de
prescripţie extinctivă este cel instituit de art. 1890 din Codul Civil, care dispune
că „toate acţiunile, atât reale cât şi personale, pe care legea nu le-a declarat
neprescriptibile şi pentru care n-a definit un termen de prescripţie se vor descrie
prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripţie să fie obligat a
produce vreun titlu şi fără să i se poată opune reaua-credinţă.”
Acest text se aplică acţiunilor reale ori de câte ori nu există un termen
special de prescriptie extinctiva.

37
www.scribd.com
23
 Caracterul general al termenului prevăzut în art. 1890 din Codul Civil
rezultă şi din dispoziţiile art. 1894 Cod Civil, potrivit cărora „Regulile
prescripţiei relative la alte obiecte decât cele cuprinse în acest titlu şi care sunt
expuse la locurile respective din acest codice exclud aplicarea dispoziţiilor
acestui titlu în toate cazurile când sunt contrarii lor”.
Conţinutul real al generalităţii termenului de prescripţie de 30 de ani
prevăzut de art. 1890 din Codul civil, se obţine prin scoaterea din totalul
acţiunilor reale a acţiunilor reale imprescriptibile extinctiv si
acţiunilor reale supuse unor termene speciale de prescripţie.
În concluzie, acest termen se aplică:
- acţiunii în revendicare mobiliară, întemeiată pe dreptul de proprietate
privată;
- acţiunii confesorii (cu excepţia situaţiei în care prin aceasta se apără
dreptul de superficie, caz in care actiunea este imprescriptibila).

3.3. Termene speciale de prescriptie extinctiva

Termenele speciale de prescripţie a dreptului la acţiune sunt termene care

derogă de la reglementarea de principiu înscrisă în art. 3 alin. 1din Decretul nr.
167 / 1958 şi se disting prin particularitatea de a fi aplicate numai în cazurile
expres prevăzute de lege.
Aceste termene speciale de prescripţie extinctivă sunt reglementate atât în
Decretul nr. 167 / 1958 cât şi în alte acte normative.38

3.3.1.Termenele speciale aplicabile acţiunilor personale

nepatrimoniale

Termenele speciale aplicabile acţiunilor personale nepatrimoniale sunt

prevăzute în Codul familiei:
- termenul de prescripţie extinctivă de 6 luni, aplicabil acţiunii în
anulabilitatea căsătoriei, prevăzut de art. 21 alin. 2: „Anularea căsătoriei din
aceste cauze poate fi cerută de cel al cărui consimţământ a fost viciat, în termen
de 6 luni de la încetarea violenţei ori de la descoperirea erorii sau a vicleniei”;
- termenul de prescripţie extinctivă de 6 luni aplicabil acţiunii în tăgada
paternităţii copilului din căsătorie, stabilit de art. 55 alin. 1: „ Acţiunea în tăgada
paternităţii se prescrie în termen de 6 luni de când tatăl a cunoscut naşterea
copilului”;

38
Gabriel Boroi – Drept civil, Partea generala, pg. 282
24
 - termenul de prescripţie extinctivă de 1 an, aplicabil acţiunii în stabilirea
paternităţii copilului din afara căsătoriei, prevăzut de art. 60 alin. 1: „Acţiunea în
stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de
un an de la naşterea copilului”.

3.3.2. Termene speciale aplicabile acţiunilor personale, întemeiate

pe drepturi de creanţă

Există situaţii care au determinat instituirea unor termene speciale de

prescripţie a dreptului la acţiune chiar prin Decretul nr. 167 / 1958. În toate
aceste cazuri, respectarea acestor termene se impune a fi făcută după dovedirea
aspectului sau motivului care a determinat reglementarea lor.
Aceste termene sunt:
a) termenul de prescripţie extinctivă de 2 ani, aplicabil pentru unele
raporturi contractuale de asigurare de bunuri, prevăzut de art. 3 alin. 2, astfel:
„Prin derogare de la dispoziţiile alineatului precedent, în raporturile ce
izvorăsc din asigurările de persoane, termenul de prescripţie este de 2 ani, în
afara acelor raporturi ce izvorăsc din asigurările de persoane în care obligaţiile
devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare …”;
b) termenul de prescripţie extinctivă de 6 luni, aplicabil acţiunii pentru
daunele rezultate din vicii ascunse fără viclenie, prevăzut de art. 5: „Dreptul la
acţiune privitor la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrări
executate, se prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni în cazul în care
viciile nu au fost ascunse cu viclenie”. Analiza acestui text, având în vedere
condiţia impusă ca viciile să nu fi fost ascunse cu viclenie, impune aplicarea sa
în mod restrictiv, în caz contrar fiind aplicabil termenul de prescripţie de drept
comun (3 ani);
c) termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani, aplicabil unor sume aflate „în
depozit”, prevăzut de art. 23 alin. 1: „Dreptul la acţiunea privitoare la suma de
bani consemnate sau depuse la instituţiile de bancă, credit şi economie sau la
orice alte organizaţii de stat, pe seama statului ori a organizaţiilor de stat, se
prescrie în termen de 3 ani de la data consemnării sau depunerii”.
În alineatele 2 şi 3 ale aceluiaşi articol sunt stabilite cazurile când nu se
aplică acest termen de 3 ani, astfel: 39
1. termenul este de 1 an, când eliberarea sumelor este condiţionată de un
act al organului judecătoresc sau al altui organ de stat;
2. termenele de prescripţie pentru sumele constituite drept garanţie, pe baza
normelor legale sau a clauzelor contractuale, sunt cele stabilite în reglementările
speciale privind constituirea de garanţii.
d) termenul de prescripţie extinctivă de 60 de zile, prevăzut de art. 24:
„Dreptul la acţiune privitoare la sumele de bani încasate din vânzarea biletelor
39
www.scribd.com
25
pentru spectacolele care nu au mai avut loc se prescrie în termen de 60 de zile
de la data când trebuia să aibă loc spectacolul”.
În Codul Civil sunt stabilite următoarele termene speciale de prescripţie
extinctivă: 40
a) termenul de prescripţie extinctivă de 6 luni, aplicabil dreptului de opţiune
succesorală, prevăzut de art. 700 alin. 1: „Dreptul de a accepta succesiunea se
prescrie printr-un termen de 6 luni, socotit de la data deschiderii succesiunii”;
b) termenul de prescripţie extinctivă de 1 an, prevăzut în art. 1334:
„Acţiunea vânzătorului pentru complinirea preţului şi a cumpărătorului, pentru
scăderea preţului sau pentru stricarea contractului se prescriu printr-un an din
ziua contractului”;
c) termenul de prescripţie extinctivă 1 an, stabilit de art. 1904, astfel:
„Acţiunea medicilor, a chirurgilor şi a apotecarilor pentru vizite, operaţii şi
medicamente; a negustorilor pentru mărfurile ce vând la particularii care nu
sunt negustori (neguţători); a directorilor de pensionate, pentru preţul pensiunii
şcolarilor şi altor maiştri, pentru preţul uceniciei; a servitorilor care se tocmesc
cu anul, pentru plata simbriei lor”.
Termene speciale de prescripţie extinctivă se regăsesc şi în alte acte
normative (unele termene interesând alte ramuri de drept), astfel:
a) termenul de prescripţie extinctivă de 30 de zile, prevăzut de art. 5 alin. 2
din Legea contenciosului administrativ nr. 29 / 1990: „În cazul în care cel care
se consideră vătămat nu este mulţumit de soluţia dată reclamaţiei sale, el poate
sesiza tribunalul în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei”.
b) termenul de prescripţie extinctivă de 1 an, prevăzut de art. 505 alin. 2 din
Codul de procedură penală pentru acţiunea în repararea pagubei, în cazul
condamnării sau luării unei măsuri preventive pe nedrept, acest termen fiind
socotit de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare sau de la data
ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală;
c) termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani, prevăzut de art. 67 alin. 5 din
legea nr. 31 / 1990, pentru restituirea dividendelor plătite cu încălcarea
prevederilor legale;
d) termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani, prevăzut de art. 63 din
Ordonanţa Guvernului, nr. 42 / 1997 privind navigaţia civilă, pentru plata de
daune, cheltuieli sau retribuţii datorate pentru asistenţa sau salvarea navei sau
încărcăturii:
e) termenul de prescripţie extinctivă de 15 luni, prevăzut de art. 46 alin. 5
din legea nr. 10 / 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv pentru actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără
titlu valabil;
f) termenul de prescripţie extinctivă de 6 luni , pentru trimiterile poştale
interne şi de un an pentru trimiterile internaţionale, pentru acţiunea în
40
www.scribd.com
26
răspunderea furnizorului de servicii poştale, prevăzute de art. 41 alin. 1 din
Ordonanţa Guvernului nr. 31 / 2002 privind serviciile poştale, aprobată prin
legea nr. 642 / 2002 etc.

3.3.3. Termene speciale aplicabile unor acţiuni reale

Această categorie de termene cuprinde:41

a) termenul de prescripţie extinctivă de un an, prevăzut de art. 498 din
Codul Civil (în caz de avulsiune);
b) termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani, prevăzut de art. 520 din
Codul de procedură civilă, în cazul revendicării imobilului adjudecat în cadrul
urmăririi silite imobiliare sau al pretinderii unui dezmembrământ al dreptului de
proprietate având ca obiect acest imobil (aceasta, în ipoteza în care executarea
silită a avut ca obiect un imobil care, în realitate nu era proprietatea debitorului
urmărit, iar ulterior apare o terţă persoană (adevăratul proprietar) care revendică
acest imobil de la adjudecător);
c) termenul de prescripţie extinctivă de un an, prevăzut de art. 674 din
Codul de procedură civilă, în cazul acţiunilor posesorii;
d) termenul de prescripţie extinctivă de 30 de ani, prevăzut de art. 840 din
Codul Civil, aplicabil acţiunii în restituirea bunului care a format obiectul unei
donaţii revocate (de drept) pentru survenienţa de copil, astfel „Prescripţia
acţiunii de revocare se împlineşte după 30 de ani de la naşterea fiului”.

4. Cursul prescriptiei extinctive

4.1. Începutul prescriptiei extinctive

41
Ovidiu Ungureanu – Manual de drept civil, pg.227-228
27
4.1.1. Regula generală privind începutul prescripţiei extinctive

În ceea ce priveşte naşterea dreptului la acţiune şi respectiv a începerii

cursului prescripţiei extinctive care poate să ducă la stingerea lui, regula generală
o găsim înscrisă în art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958. potrivit acestui
articol, „prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul de acţiune
sau dreptul de a cere executarea silită.”
Aceasta regula era cunoscuta inca din dreptul roman, fiind exprimata prin
adagiul latin ’’actionae non natae, non praescribitur’’
Regula prevăzută în art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 îşi găseşte
aplicaţie practică roi de câte ori nu se aplică o regulă specială, prevăzută pentru
un caz particular.42

4.1.2. Reguli speciale privind începutul prescripţiei extinctive

Ipoteze pentru care sunt instituite reguli speciale

Acestea sunt urmarea regulii generale, în sensul că se precizează data când

se naşte dreptul la acţiune supus prescripţiei extinctive, în diferite situaţii şi
ipoteze. Adăugăm la această precizare şi faptul că, de data aceasta, ne aflăm în
prezenţa unor raporturi juridice civile a căror subiecte, cu unele excepţii, sunt
determinate, în consecinţă, încălcarea dreptului civil subiectiv nu poate fi pusă
decât pe seama persoanelor obligate chiar de la data naşterii raportului juridic.
Prin urmare, putem vorbi despre următoarele ipoteze:43

1. Ipoteza dreptului subiectiv civil pur şi simplu

În această situaţie, dreptul nu este afectat de modalităţi (când nu există

termen sau condiţie suspensivă sau când obligaţia urmează să se execute la
cererea creditorului).
Această regulă este înscrisă în art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 167 / 1958
potrivit căruia „În obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului,
precum şi în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia
începe să curgă de la naşterii raportului de drept”.
Pentru o bună înţelegere a domeniului de aplicare a acestei reguli speciale
trebuie avute în vedere următoarele:
1) prin expresia „în obligaţiile ce urmează să se execute la cererea
creditorului” trebuie să se înţeleagă atât situaţia – regulă în care nu există termen
sau condiţie, suspensive, care să afecteze dreptul subiectiv civil şi obligaţia
corelativă, cât şi situaţiile în care există un termen suspensiv, dar este în favoarea
42
Danut Cornoiu – Drepr civil. Parte generala, pg. 293
43
Gabriel Boroi – Drept civil. Parte generala, pg 286-292
28
creditorului (putând renunţa la beneficiul lui, cum este cazul deponentului) sau
există o condiţie care este rezolutorie (ştiut fiind că ’’pura est sed sub conditione
resolvitur’’);
2) prin expresia „în obligaţiile al căror termen de executare nu este
stabilit” se înţelege situaţia obligaţiilor în care termenul lipseşte cu desăvârşire.

2. Ipoteza dreptului subiectiv civil afectat de un termen suspensiv sau de o

condiţie suspensivă

Această regulă specială se referă la acele situaţii în care dreptul subiectiv

civil este „afectat de modalităţi”, acestea fiind, aici, termenul suspensiv şi
condiţia suspensivă.
Potrivit art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167 / 1958, „Dacă dreptul este sub
condiţie suspensivă sau termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data
când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul”.
Această regulă este consacrată şi în Codul Civil, prin art. 1885 alin. 1,
conform căruia: „Prescripţia unei creanţe condiţionate sau cu termen nu poate
începe decât din momentul când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul”.

3. Ipoteza răspunderii civile pentru fapta ilicită şi cazuri asimilate

În cazul în care răspunderea civilă are la bază săvârşirea unei fapte

cauzatoare de prejudicii, precum şi în cazurile asimilate (îmbogăţirea fără justă
cauză), prescripţia începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau
trebuia(ori putea) să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.
Această regulă specială este consacrată în art. 8 alin. 1 din Decretul nr.
167 / 1958, potrivit căruia „Prescripţia dreptului la acţiune în repararea
pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a
cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de
ea.” Alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede: „Dispoziţiile alineatului precedent
se aplică prin asemănare şi în cazul îmbogăţirii fără just temei.”
De asemenea, art. 12 din Legea nr. 29 / 1990 privind contenciosul
administrativ stabileşte că „În cazul în care cel vătămat a cerut anularea actului
administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, întinderea pagubei
nefiindu-i cunoscută la data judecării acţiunii în anulare, termenul de
prescripţie pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care a cunoscut
sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei.”
Prin această regulă, instituită de art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958,
se face referire atât la răspunderea civilă delictuală, cât şi la răspunderea civilă
contractuală44, (în cazul în care neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a
obligaţiei contractuale constituie un delict civil, se admite că, în principiu, va fi
44
Gheorghe Beleiu- Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, pg.248
29
angajată răspunderea civilă contractuală, iar nu răspunderea civilă delictuală). Cu
condiţia să nu fie incidentă o altă regulă.
După cum este prevăzut expres în lege, această regulă se aplică şi în ceea
ce priveşte începutul prescripţiei extinctive în cazul acţiunii izvorâte din
îmbogăţirea fără just temei, termenul de prescripţie începând să curgă de la data
când cel care a fost sărăcit a luat la cunoştinţă atât de faptul producerii, cât şi de
cel care s-a îmbogăţit în dauna sa.45

4. Ipoteza acţiunii în anulabilitate

Această regulă este prevăzută în art. 9 din Decretul nr. 167 / 1958, potrivit
căruia „Prescripţia dreptului la acţiune în anularea unui act juridic pentru
violenţă începe să curgă de la data când aceasta a încetat. În caz de viclenie ori
eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripţia începe să curgă de la data
când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i
încuviinţeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la
împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului”.
Această regulă nu este aplicabilă în cazul cererii de anulare a căsătoriei
pentru eroare sau viclenie, deoarece aceasta se face în termen de 6 luni „de la
încetarea violenţei sau de la descoperirea erorii sau vicleniei”, de către
persoana a cărui consimţământ a fost viciat, conform dispoziţiilor art. 21 din
Codul familiei. De asemenea, această regulă nu se aplică în cazul cererii de
anulare a unui legat, deoarece prescripţia începe să curgă de la data deschiderii
succesiunii.
Legea distinge situaţia în care cauza de anulare este violenţa, de cea în
care anulabilitatea actului se datorează celorlalte cauze (eroare, dol, leziune,
incapacitate, nesocotirea altor dispoziţii legale ce ocrotesc interese personale).
În cazul violenţei, prescripţia extinctivă începe să curgă din momentul în
care a încetat acest viciu de consimţământ (moment obiectiv).
În ceea ce priveşte celelalte cauze de nulitate, în începutul cursului
prescripţiei extinctive se disting două momente:
a) un moment subiectiv, care se aplică ori de câte ori cunoaşterea cauzei de
anulabilitate a avut loc în intervalul de timp cuprins între momentul încheierii
actului juridic şi momentul în care se împlinesc 18 luni de la încheierea actului;
b) un moment obiectiv, care se aplică de la data împlinirii a 18 luni
calculate de la încheierea actului juridic numai dacă, în acest interval de 18 luni,
nu a fost cunoscută cauza de anulabilitate de cel sau cei îndreptăţiţi să ceară
anularea.
În sistemul Legii nr. 10 / 2001, privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989,
indiferent de cauza de nulitate (absolută sau relativă), termenul de prescripţie
45
Ioan Apostu – Drept civil.Parte generala, pg. 93
30
extinctivă (un an) a început să curgă de la data intrării în vigoare a acestei legi
(14 februarie 2001).46

5. Ipoteza răspunderii pentru viciile lucrului, lucrării ori construcţiei

Această regulă specială este prevăzută în dispoziţiile art. 11 din Decretul

nr. 167 / 1958, potrivit cărora: „Prescripţia dreptului la acţiune privind viciile
ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrări executate începe să curgă
de la data descoperirii viciilor, însă, cel mai târziu de la împlinirea unui an de
la predarea lucrului sau lucrării.
Prescripţia acţiunii privind viciile unei construcţii începe să curgă de la
data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea a 3 ani de la
predare.
Prin dispoziţiile prezentului articol nu se aduce nici o atingere termenelor
de garanţie, legale sau convenţionale”.
Această regulă47 priveşte acele vicii care nu pot fi descoperite prin
mijloace obişnuite cu ocazia predării sau recepţiei, nu însă şi dreptul la acţiune
privind viciile aparente – cele care pot fi depistate fără nici o dificultate la
predare sau recepţie.
Potrivit art. 1352 din Codul Civil, această regulă specială se aplică doar în
privinţa viciilor ascunse de lucrului transmis, lucrării executate sau construcţii,
vicii care sunt de natură să împiedice folosirea lucrului, lucrării sau construcţiei
potrivit destinaţiei lor sau să fie de natură a diminua considerabil folosirea
acestora.
Regulile privind începutul prescripţiei pentru viciile lucrului, lucrării sau
construcţiei prezintă caracteristica stabilirii – alternativa a două momente de la
care poate începe să curgă prescripţia:
1) un moment subiectiv, constând „în data descoperirii viciilor”;
2) un moment obiectiv, constând în data expirării termenelor de garanţie, de
un an, pentru lucru ori lucrare şi de 3 ani pentru construcţie.
În cazul construcţiilor aflate sub incidenţa Legii nr. 10 / 1995 privind
calitatea în construcţii, prin art. 29 se stabilesc două termene speciale de garanţie:
a) un termen determinat, de 10 ani de la recepţia lucrării pentru viciile
ascunse obişnuite;
b) un termen nedeterminat, pe toată durata de existenţă a construcţiei
pentru viciile structurii de rezistenţă.

6. Alte situaţii speciale48

46
www.scribd.com
47
Gabriel Boroi – Drept civil. Parte generala, pg. 289
48
Gabriel Boroi –Drept civil, Parte generala, pg.290-292
31
 1) Art. 23 din Decretul nr. 167 / 1958 instituie o regulă în ceea ce priveşte
prescripţia dreptului la acţiune asupra sumelor de bani consemnate sau depuse la
instituţiile de bancă, credit şi economic pe seama statului ori a instituţiilor de
stat, pentru care termenul de prescripţie începe să curgă de la data consemnării
ori depunerii.
2) Regula specială prevăzută de art. 24 din Decretul nr. 167 / 1958,
reglementează prescripţia dreptului la acţiune privitoare la sumele de bani
încasate din vânzarea biletelor pentru spectacolelor ce nu au mai avut loc,
prescripţia care începe să curgă de la data când urma să aibă loc spectacolul.
3) Articolul 674 din Codul de procedură civilă reglementează prescripţia
dreptului la acţiunea posesorie, care începe să curgă de la data primului act de
tulburare a posesiei
4) Articolul 700 alin. 1 din Codul Civil prevede prescripţia dreptului de
opţiune succesorală care începe să curgă de la deschiderea succesiunii (care este
data morţii lui de cujus).
De la această regulă există următoarele excepţii:
- în cazul unui copil conceput, dar nenăscut la data deschiderii succesiunii,
termenul de
prescripţie începe să curgă de la data naşterii, cu condiţia ca acesta să se nască
viu;
- în cazul declarării judecătoreşti a morţii, data succesiunii este data prevăzută în
hotărârea judecătorească definitivă ca fiind data morţii, dar prescripţia dreptului
de opţiune succesorală începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti declarative de moarte, deoarece dreptul de opţiune succesorală
poate fi exercitat numai din acel moment;
- în cazul unei moşteniri testamentare, când testamentul din care rezultă calitatea
de moştenitor a unei persoane a fost descoperit mai târziu, termenul de
prescripţie a dreptului de opţiune succesorală se calculează de la data cunoaşterii
calităţii de moştenitor a unei persoane.
5) Potrivit art. 55 din Codul familiei „Acţiunea în tăgada paternităţii se
prescrie în termen de 6 luni de la data când tatăl (soţul mamei sau fostul soţ al
mamei) a cunoscut naşterea copilului’’.
6) Articolul 60 din Codul familiei reglementează prescripţia dreptului la
acţiune în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei, astfel: „Acţiunea în
stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de un an de
la naşterea copilului.”
Potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, „Dacă în cazul prevăzut de art. 54 alin.
1, un copil a pierdut calitatea de copil din căsătorie prin efectul unei hotărâri
judecătoreşti, termenul de un an pentru primirea acţiunii în stabilirea
paternităţii din afara căsătoriei, va curge de la data când acea hotărâri a rămas
definitivă”, chiar dacă a trecut mai mult de un an de la naşterea copilului.

32
Potrivit dispoziţiilor alin. 3 ale art. 60 „În cazul în care mama a convieţuit ci
pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat copilului întreţinerea, termenul
de un an va curge de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii”.
7) Articolul 520 din Codul de procedură civilă instituie regula specială
potrivit căreia prescripţia dreptului la acţiune în revendicarea imobilului ce a
format obiectul urmăririi silite imobiliare începe să curgă de la data înscrierii
actului de adjudecare în cartea funciară.
8) Prescripţia extinctivă a acţiunii în răspunderea pentru daunele efective
cauzate de operatorii publici şi furnizorii de servicii de telecomunicaţii începe să
curgă de la data primirii răspunsului la reclamaţie sau, dacă nu s-a răspuns la
reclamaţie, de la exprimarea termenului de soluţionare a acesteia (art. alin. 2 din
Ordonanţa de Guvern nr. 31/ 2002, aprobată prin Legea nr. 642 / 2002). 9)
Prescripţia dreptului la acţiune în rectificarea înscrierii în cartea funciară exercită
împotriva terţului dobânditor de bună credinţă începe să curgă de la data la care a
fost înregistrată cererea prin care terţul respectiv a solicitat înscrierea dreptului
său în cartea funciară (art. 37 alin 2 şi art. 38 din Legea nr. 7 / 1996).

4.2. Suspendarea prescriptiei extinctive

4.2.1. Precizări prealabile cu privire la calcularea termenelor de

prescripţie a dreptului la acţiune

Termenele de prescripţie au o durată în timp. Această durată mai mică sau

mai mare este determinată de momentul începerii termenului de prescripţie avut
în vedere şi, respectiv, de împlinirea lui. În determinarea momentului de
îndeplinire, trebuie avut în vedere şi modul de calcul. Calculul termenelor de
prescripţie, indiferent de unităţile de timp în care sunt stabilite (luni sau ani), se
face potrivit sistemului calcului intermediar, aceasta în sensul că ziua când
începe curgerea termenului de prescripţie termenul este inclusă în calcul.49
Calculul termenului de prescripţie se face întotdeauna prin determinarea
momentului naşterii la acţiune, adică a zilei care marchează dies a quo (ziua când
începe termenul) urmând dies a quam (ziua când se sfârşeşte termenul) să fie
determinată în funcţie de câtimea termenului avut în vedere.
Situaţiile care pot interveni în ceea ce priveşte începerea şi împlinirea
termenului la acţiune – în determinarea momentului începerii şi împlinirii
termenului de prescripţie, trebuie avute în vedere şi anumite necesităţi prevăzute
în mod expres prin lege care pot determina suspendarea, întreruperea şi
repunerea în termen.

49
www.scribd.com
33
 Prin urmarare, rolul şi importanţa prescripţiei extinctive se concretizează
în ideea de sancţiune a persoanelor interesate care din neglijenţă sau pasivitate nu
sesizează organele de justiţie în termenul prevăzut de lege pentru a-şi valorifica
dreptul subiectiv pretins a fi încălcat sau nerecunoscut.
Prin suspendarea prescripţiei dreptului la acţiune urmează să înţelegem
oprirea de drept a curgerii termenului de prescripţiei pe timpul cât durează
situaţiile limitate prevăzute de lege care îl pun pe titularul dreptului în
imposibilitatea de a acţiona. Aşadar, putem reţine că situaţiile reglementate de
art. 13 din Decretul nr. 167 / 1958 vizează o imposibilitate juridică de a acţiona,
iar art. 14, din acelaşi decret, vizează o imposibilitate morală de a acţiona.

4.2.2. Cauzele de suspendare

Cauzele de suspendare a prescripţiei extinctive sunt legale şi limitative.

Acestea rezultă din conţinutul art. 13 şi 14 din Decretul nr. 167 / 1958. Potrivit
art. 13 din Decretul nr. 167 / 1958, cursul prescripţiei dreptului la acţiune este
suspendat:
1) cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forţă
majoră să facă acte de întrerupere.
2) pe timpul cât creditorul sau debitorul face parte din forţele armate ale
României, iar acestea sunt puse pe picior de război;
3) până la rezolvarea reclamaţiei administrative, făcute de cel îndreptăţit
cu privire la despăgubiri sau restituirii, în temeiul unui contract de transport sau
de prestare a serviciilor de poştă şi telecomunicaţii, însă cel mai târziu până la
expirarea unui termen de trei luni, socotit de la înregistrarea reclamaţiei.
Potrivit art. 14 din Decretul nr. 167 / 1958, cursul prescripţiei dreptului la
acţiune este suspendat în următoarele situaţii:

„Între părinţi sau tutori şi cei ce se află sub ocrotirea lor, între curatori şi
acei pe care-i reprezintă, precum şi între orice altă persoană, care în temeiul
legii sau al hotărârii judecătoreşti, administrează bunurile altora şi cei ale
căror bunuri sunt astfel administrate prescripţia nu curge, cât timp socotelile nu
au fost date şi aprobate.
Prescripţia nu curge împotriva celui lipsit de capacitatea de exerciţiu, cât
timp nu are reprezentant legal şi nici împotriva celui cu capacitatea restrânsă cu
timp nu are cine să-i încuviinţeze actele.
Prescripţia nu curge între soţi în timpul căsătoriei.”

4.2.3. Analiza cauzelor de suspendare a cursului prescripţiei

extinctive
34
 1) Forţa majoră. Textul art. 13 litera a, foloseşte noţiunea de forţă majoră
fără a da o definiţie acesteia, însă doctrina şi jurisprudenţa definesc forţa majoră
ca fiind un eveniment imprevizibil şi insurmontabil precum cutremurul de
pământ, inundaţia şi altele asemenea.50
2) Participarea la forţele armate ale României, care sunt puse pe picior de
război.
Art. 13 lit. 4 prevede că în această situaţie trebuie să se afle „creditorul
sau debitorul”. Va opera suspendarea şi în situaţia în care atât creditorul cât şi
debitorul fac parte din forţele armate ale României, iar acestea sunt pe picior de
război; simpla participare la forţele armate ale ţării (ca militar activ ori pentru
satisfacerea stagiului militar) nu constituie cauză de suspendare a prescripţiei
extinctive. Şi această cauză pune titularul dreptului la acţiune în imposibilitatea
materială (fizică) de a acţiona.
3) Reclamaţia administrativă51
Potrivit prevederilor art. 13 lit. c, pentru ca prevederile să fie suspendată,
trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
- reclamaţia administrativă prealabilă să aibă ca obiect „despăgubirii ori
restituiri” în termenul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de
poştă şi telecomunicaţii;
- să nu treacă mai mult de 3 luni de la înregistrarea reclamaţiei; dacă
petiţionarul primeşte răspuns, care nu-i convine, înainte de împlinirea celor 3
luni, prescripţia este suspendată numai până la primirea acelui răspuns,
nefavorabil; dacă reclamaţia rămâne nerezolvată, neprimindu-se răspuns, în cele
trei luni, suspendarea încetează, iar titularul dreptului la acţiune este în drept să
formuleze cerere de chemare în judecată la organul de jurisdicţie competent.
Articolul 13 lit. c se aplică şi ipotezei acţiunii în contencios administrativ,
deoarece potrivit art. 5 alin. 5 din Legea nr. 29 / 1990, „înainte de a cere
instanţei anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră
vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de
la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la exprimarea termenului
prevăzut la art. 1 alin. 2, autorităţii emitente, care este obligată să rezolve
reclamaţia în termen de 30 de zile de la aceasta”, se această dată suspendarea
operând până la rezolvarea reclamaţiei administrative, dar nu mai mult de 30 de
zile.
4) Între ocrotitor şi ocrotit, prescripţia e suspendată cât timp socotelile nu
au fost date şi aprobate, potrivit art. 14 alin. 14 alin. 1 din Decretul nr. 167 /
1958.
Aceste dispoziţii se aplică raporturilor dintre părinte, tutore şi curator, pe
de o parte, şi cele ale cărui bunuri sunt administrate de ocrotitorul legal pe de altă
parte (minor, interzis, cel ocrotit prin curatelă).
50
Ioan Apostu – Drept civil. Parte generala, pg.110
51
Gabriel Boroi – Drept. Civil. Parte generala, pg. 295
35
 5) Prescripţia este suspendată:
a) cât timp cel lipsit de capacitate de exerciţiu nu are reprezentant legal;
b) cât timp cel cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu are ocrotitor legal care să-i
încuviinţeze actele.
Această cauză de suspendare priveşte minorul sub 14 ani, aceasta fiind
interzisul judecătoresc şi minorul între 14 – 18 ani, aceasta fiind aplicată pe toată
durata lipsei reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal, după caz. Din cele
prezentate rezultă că putem vorbi despre o imposibilitate de natură juridică.
6) Prescripţia este suspendată în raporturile dintre soţi
Potrivit acestui alineat, prescripţia este suspendată pe toată durata
căsătoriei, fără a avea importanţă dacă soţii sunt sau nu despărţiţi în fapt, în text
nefiind explicat acest aspect. Ne aflăm aici într-o imposibilitate morală de a
acţiona.52
Alături de cauzele generale de suspendare prevăzute de art. 13 şi 14 din
Decretul nr. 167 / 1958, Legea nr. 64 / 1995 privind procedura reorganizării
judiciare şi a falimentului instituie o cauză specială prin art. 32 : „deschiderea
procedurii suspendă orice termene de prescripţie a acţiunilor prevăzute la art.
31. Termenele vor începe să curgă după 30 de zile de la încheierea procedurii”.

4.2.4. Efectele suspendării prescripţiei extinctive

A. Efectele generale ale suspendării

Potrivit art. 15 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 „După încetarea
suspendării, prescripţia îşi reia cursul socotindu-se şi timpul scurs înainte de
suspendare.”
Potrivit acestor prevederi se face astfel distincţie între:
- efectul anterior cauzei de suspendare;
- efectul pe durata cauzei de suspendare;
- efectul ulterior cauzei de suspendare.
Pentru perioada anterioară cauzei, suspendarea nu produce efecte juridice,
intrând în calculul termenului de prescripţie şi timpul scurs între începutul
prescripţiei şi data suspendării acesteia.

B. Efectul special al suspendării

Acest efect este reglementat de art. 15 alin. 2, potrivit căruia: „prescripţia

nu se va împlini totuşi înainte de expirarea unui termen de 6 luni socotit de la
data încetării cauzei de suspendare, cu excepţia prescripţiilor mai scurte de 6
luni care nu se vor împlini decât după exprimarea unui termen de o lună de la
suspendare”.
52
Idem 52
36
 Prin urmare, acest efect special se produce doar în cazurile în care:
- până la împlinirea termenului de prescripţie a rămas mai puţin de 6 luni,
dacă termenul de prescripţie aplicabil este mai mare de 6 luni (ex. termenul
general de prescripţie de 3 ani);
- până la împlinirea termenului de prescripţie a rămas mai puţin de o lună
dacă termenul de prescripţie aplicabil este mai mic de 6 luni (ex. termenul de 60
de zile prevăzut în art. 24 din Decretul nr. 167 / 1958).

4.3. Întreruperea prescriptiei extinctive

Întreruperea prescripţiei extinctive constă în înlăturarea prescripţiei, scursă

înainte de apariţia unei cauze întreruptiveşi începerea unei alte prescripţii
extinctive.
Întreruperea cursului prescripţiei extinctive se justifică pornind de la
următoarele premise: pe de o parte, lipsa de convingere a titularului dreptului
privind temeinicia pretenţiei sale, dedusă din starea sa de pasivitate în tot timpul
curgerii termenului de prescripţie, iar pe de altă parte, considerarea stării de fapt
ca fiind conformă cu starea de drept.53

4.3.1. Cauzele de întrerupere

Cauzele de întrerupere sunt grupate în art. 16 din Decretul nr. 167 / 1958.
Este de observat că cele două cauze avute în vedere privesc atitudinea persoanei
obligate (prima cauză) şi atitudinea titularului dreptului încălcat sau nerecunosut
(a doua cauză).
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr. 167 / 1958
„Prescripţia se întrerupe:
a) prin recunoaşterea dreptului a cărei acţiune se prescrie, făcută de cel în
folosul căruia curge prescripţia;
b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare,
chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească ori la un organ
de arbitraj necompetent”.
c) „printr-un act începător de executare”, aceasta fiind o cauză de
întrerupere a prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, fiind studiată de
dreptul procesual civil.
Articolul 16 din Decretul nr. 167 / 1958 mai prevede că „prescripţia nu
este întreruptă dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de
chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat
ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.”
53
Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil.Subiectele dreptului civil, pg 273
37
 Aceste cauze de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive sunt legale,
limitative, producând efecte de drept (ope legis).

4.3.2. Efectele întreruperii prescripţiei extinctive

Aceste efecte sunt reglementate în art. 17 din Decretul nr. 167 / 1958 care
stabileşte că:
„ Întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit
împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere, începe să curgă o nouă
prescripţie. În cazul când prescripţia a fost întreruptă printr-o cerere de
chemare în judecată ori de arbitrare sau printr-un act începător de executare,
noua prescripţie nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu
a rămas definitivă sau, în cazul executării, până la îndeplinirea ultimului act de
executare.”
După cum rezultă din prevederile art. 17 alin. 1 şi 2 din Decretul nr. 167 /
1958, întreruperea prescripţiei extinctive produce un efect anterior şi un efect
posterior.54
Astfel, anterior datei întreruperii, prescripţia este înlăturată astfel încât
timpul scurs între momentul de început al prescripţiei şi data cauzei de
întrerupere este socotit necurs.
Efectul posterior întreruperii constă în începerea unui nou termen de
prescripţie.
Dacă în cazul întreruperii prin recunoaştere efectele se produc instantaneu,
în cazul întreruperii prin cererea de chemare în judecată, efectele se produc
definitiv, pe data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de admitere a
cererii, aceasta însemnând că între data sesizării instanţei şi data rămânerii
definitive a hotărârii operează o întrerupere provizorie, sub condiţia admiterii
cererii şi rămânerii definitive a hotărârii.
Efectele întreruperii prescripţiei extinctive se produc de plin drept (ope
legis), organul de jurisdicţie urmând să constate doar producerea lor.

4.4. Repunerea in termenul de prescriptie extinctiva

4.4.1. Notiune si reglementare

Repunerea în termenul de prescripţie este acel beneficiu acordat de lege
titularului dreptului la acţiune, care din motive temeinice nu a putut formula
acţiunea în justiţie înăuntrul termenului de prescripţie, astfel că organul

54
Ioan Apostu – Drept civil. Parte generala, pg.115
38
jurisdicţional este îndreptăţit să soluţioneze, în fond, cererea de chemare în
judecată, deşi a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripţie.55
Repunerea în termenul de prescripţie este o instituţie juridică consacrată
cu caracter general în art. 19 din Decretul nr. 167 / 1958: „Instanţa
judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind
temeinic justificate, cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit să
dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acţiunii ori să încuviinţeze
executarea silită. Cererea cu repunere în termen va putea fi făcută numai în
termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de
prescripţie’’.
Reglementări cu caracter special întâlnim în :
- Dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 18 / 1991, potrivit cărora „Calitatea de
moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii
judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin probe din care rezultă
acceptarea moştenirii.
- Art. 5 alin. 4 din Legea nr. 112 / 1995 pentru reglementarea situaţiei
juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinţă trecute în proprietatea statului,
prevede : „Moştenitorii, în sensul prezentei legi sunt socotiţi de drept acceptanţii
succesiuni de la data depunerii cererii prevăzute la art. 14 pentru restituirea în
natură a apartamentelor, sau, după caz, pentru acordarea de despăgubiri.”
- Art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213 / 1998 privind proprietatea publică şi
regimul juridic al acesteia stabileşte că „Bunurile preluate de stat fără un titlu
valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului pot fi revendicate
de foşti proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi
speciale de reparaţie”.
- Potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10 / 2001, privind regimul juridical
unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22
decembrie1989, se stabileşte că: „Succesibilii care după data de 6 martie 1945
nu au acceptat moştenirea, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a
succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi …”.
Trebuie insa retinut ca repunerea in termenul de prescriptie extinctiva este
o masura exceptionala.

4.4.2. Domeniul repunerii în termenul de prescripţie extinctivă

Cauzele de repunere în termen nu sunt enumerate cu titlu limitativ, de

lege, organul de jurisdicţie putând considera „cauză de repunere în termen”,
orice „cauză temeinic justificată”.
În teoria şi practica judiciară s-a ajuns şi s-a relevat într-un consens
unanim că prin cauze temeinic justificate trebuie să se înţeleagă numai acele
împrejurări de fapt care fără a avea gravitatea forţei majore şi fără a implica
55
Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil.Subiectele dreptului civil, pg. 276
39
culpa proprie, l-au împiedicat pe titularul dreptului să sesizeze instanţei cu
pretenţia sa în termenul prevăzut de lege.
În practica judiciară au fost considerate cauze care justificată repunerea în
termen:56
- existenţa unor împrejurări speciale în care s-a găsit moştenitorul, care l-au
împiedicat să afle despre deschiderea unei moşteniri la care era chemat;
- executarea unei pedepse privative de libertate, care nu a permis darea
unui mandat pentru întreruperea prescripţiei (în prezent, soluţia e greu de admis
faţă de garanţiile procesual – penale);
- cunoaşterea unor fapte, stabilite de organele de urmărire penală, numai
după împlinirea termenului de prescripţie;
- spitalizarea îndelungată ori repetată;
- părăsirea minorului.
Au fost apreciate drept cauze care nu justifică repunerea în termen:
- eroarea de drept, invocată de titularul dreptului la acţiune;
- absenţa ori aglomerarea cu probleme a conducătorului persoanei juridice
sau juristului acesteia;
- depăşirea culpabilă a termenului de acceptare a moştenirii.

4.4.3. Termenul de repunere în termenul de prescripţie extinctivă

Potrivit art. 19 alin. 2 din Decretul nr. 167 / 1958, „Cererea de repunere
în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor
care justifică depăşirea termenului de prescripţie”.
Textul acestui articol stabileşte două aspecte ale termenului în care poate fi
cerută repunerea în termenul de prescripţie:
1) durata lui, care este de o lună;
2) începutul acestui termen, care este marcat de data încetării cauzei care
justifică depăşirea termenului de prescripţie.
Se pune întrebarea: care este semnificaţia termenului de o lună în care se
face vorbire în alin. 2 al art. 19. Termenul de o lună are o dublă semnificaţie şi
anume: priveşte pe de o parte introducerea cererii de repunere în termen, iar pe
de altă parte, introducerea cererii de chemare în judecată care priveşte fondul
litigiului.

4.4.4. Efectul repunerii în termenul de prescripţie extinctivă

Datorită repunerii în termen, prescripţia extinctivă este considerată ca fiind

neîmplinită, deşi termenul de prescripţie a expirat.57

56
Danut Cornoiu – Drept civil.Parte generala, -practica judiciara- pg. 315-317
57
Gh. Beleiu, Drept civil. Teoria generală, pg.345.
40
 Prin repunerea în termenul de prescripţie extinctivă, efectul extinctiv al
prescripţiei este anihilat, organul de jurisdicţie având astfel posibilitatea să treacă
la soluţionarea pricinii pe fond.
În condiţiile prevăzute de art. 13 alin. 2 di Legea nr. 18 / 1991, art. 5 alin.
4 din Legea nr. 112 / 1995 şi art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10 / 2001, efectul
repunerii în termen a constat în îndrituirea moştenitorului de a solicita
„reconstituirea” dreptului de proprietate asupra pământului sau restituirea în
natură a imobilului ori acordarea de despăgubiri, după caz, în condiţiile legilor
menţionate.
În ceea ce priveşte modul de operare, repunerea în termen reglementată de
art. 19 din Decretul nr. 167 / 1958 presupune darea unei hotărâri, de către
organul de jurisdicţie competent, hotărâre ce trebuie să fie motivată, pentru a
putea fi verificată temeinicia sa.
Repunerea în termen reglementată de prevederile Legilor nr. 18 / 1991, nr.
112 / 1995 şi nr. 10 / 2002 operează de drept (ope legis).

4.5. Calculul (implinirea) prescriptiei extinctive

4.5.1. Noţiune si reglementare

Prin împlinirea prescripţiei extinctive înţelegem determinarea momentului

în care expiră termenul de prescripţie. Această determinare implică un anumit
calcul, care presupune cunoaşterea următoarelor elemente: termenul de prescripţie
aplicabil în cazul dat; întreruperea acestui termen, dacă a intervenit vreo cauză de
suspendare sau întrerupere a prescripţiei; regulile de calcul al termenului
prescripţiei.
Reglementările de calcul al termenului prescripţiei sunt stabilite după cum
urmează:
• Decretul nr.167/1958 stabileşte numai regulile privind începutul
termenului de prescripţie.
• Codul civil conţineşi el o reglementare fragmentară a regulilor de
calcul.
• Codul de procedură civilă se aplică în completarea dispoziţiilor din
cele două acte normative de mai sus.

4.5.2. Regulile de calcul al termenelor de prescripţie

Regulile de calcul al termenelor de prescripţie sunt stabilite prin Decretul

nr. 167 / 1958, Codul Civil, Codul de procedură civilă.58
58
Danut Cornoiu –Drept civil. Parte generala, pg. 321-322
41
 De lege ferenda, se impune ca regulile privind calculul termenelor de
prescripţie să se regăsească în acelaşi act normativ ce reglementează şi
prescripţia.
Cât priveşte modul de calcul al termenului de prescripţie extinctivă stabilit
pe ani sau pe luni, se va aplica prevederile art. 10 alin. 3 şi 4 din Codul de
procedură civilă, astfel aceste termene ce vor împlini în ziua corespunzătoare din
ultimul an sau din ultima lună. Dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare,
termenul va fi împlinit în ultima zi a acelei luni (de exemplu, un termen de
prescripţie de o lună care a început să curgă la 31 ianuarie, s-a împlinit la 29
februarie).
În cazul termenelor stabilite pe săptămâni, termenul de prescripţie
extinctivă se socoteşte împlinit în ziua corespunzătoare din ultima săptămână a
perioadei.
În ceea ce priveşte termenele stabilite pe zile, se aplică dispoziţiile art.
1887 din Codul Civil potrivit căruia termenul se calculează pe zile şi nu pe ore.
Art. 1886 din Codul Civil dispune: „Ziua se împarte în 24 de ore. Ea începe la
miezul nopţii şi se sfârşeşte la miezul nopţii următoare”, ziua în care începe
cursul prescripţiei nefiind luată în calcul. Art. 1889 din Codul Civil prevede că
„prescripţia nu se socoteşte calculată, decât după împlinirea celei de-a doua zi
a termenului prevăzut de lege.” Acest sistem de calcul se numeşte „intermediar”,
deoarece se plasează între „sistemul termenului exclusiv” (pe zile libere) în care
nu sunt luate în calcul nici prima şi nici ultima zi a termenului şi „sistemul
inclusiv” (numit şi pe zile pline), în care intră în calcul atât prima cât şi ultima zi
a termenului.

5.Bibliografie

1. A. Pop, Gh. Beleiu, Drept civil. Teoria generală a dreptului

civil, Bucureşti, 1980
2. Cod civil roman
3. D. Cornoiu, Drept civil. Parte generala, ediţia a III-a
revăzută şi adăugită Editura Fundatia Romania de Maine,
Bucuresti, 2006
4. G. Boroi, Drept civil. Partea generală, ediţia a II-a, Editura
All-Beck Bucureşti, 1999
5. Gh. Beleiu, Drept civil. Teoria generală, Universitatea din
Bucureşti, 1987
42
 6. Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil.
Subiectele dreptului civil, ediţie revăzută şi adăugită,
Editura Şansa, Bucureşti, 1999
7. I. Mateiaş, P. M. Cosmovici, Prescripţia extinctivă, Editura
Ştiinţifică Bucureşti, 1962
8. I. Apostu, Drept civil. Parte generala, Galati 2009
9. M. B. Cantacuzino, Elemente de drept civil, Editura All
Educational, 1998
10. O. Ungureanu, Manual de drept civil. Partea generală,
ediţia a III-a, Editura All Beck Bucureşti, 1999
11. www.scribd.com

CUPRINS

Prescripţia extinctivă: definiţie, reglementare,

efecte, termene
1. Consideratii generale referitoare la prescriptia extinctiva...............................2
1.1. Definitia si reglementarea prescriptiei extinctive.......................................2
1.2. Natura juridica a prescriptiei extinctive........................................................6
1.3. Delimitarea prescriptiei extinctive............................................................ .....7
43
 1.3.1. Prescriptia extinctiva si prescriptia achizitiva..................................... ......7
1.3.2. Prescriptia extinctiva si decaderea.................................................... ........7
1.3.3. Prescriptia extinctiva si termenul extinctiv........................................... ....8
1.4. Efectul prescriptiei extinctive..........................................................................9
1.4.1. Controversa privind efectul prescriptiei extinctive....................................9
1.4.2. Principiile efectului prescriptiei extinctive..............................................10

2. Domeniul prescriptiei extinctive...............................................................................12

2.1. Notiune si criterii de determinare..................................................................12
2.2. Domeniul prescriptiei extinctive in cadrul drepturilor patrimoniale....13
2.2.1. Prescriptia extinctiva si drepturile de creanta..........................................13
2.2.2. Prescriptia extinctiva si drepturile reale accesorii...................................13
2.2.3. Prescriptia extinctiva si drepturile reale principale..................................14
2.3. Domeniul prescriptiei extinctive in cadrul drepturilor
nepatrimoniale........................................................................................................................15
2.3.1. Principiul imprescriptibilitatii drepturilor nepatrimoniale.......................15
2.3.2.Exceptii de la principiul imprescriptibilitatii drepturilor nepatrimoniale.15
2.4. Probleme speciale referitoare la domeniul prescriptiei extinctive........17
2.4.1. Apararea dreptului subiectiv civil pe calea exceptiei...............................17
2.4.2. Actiunea in constatare..............................................................................17
2.4.3. Actiunile mixte.........................................................................................18
2.4.4. Dualitatea de actiuni.................................................................................18
2.4.5. Actiunea in repararea unei daune morale……………………………….18
2.4.6. Actiunea in restituire ca urmare a anularii unui act juridic……………..18
2.4.7. Actiunea in protectia unor drepturi reale principale……………………19
2.4.8. Actiunea privind un drept secundar.........................................................19
2.4.9. Actiunea in materie de cale funciara........................................................20
2.4.10. Prescriptia extinctiva in materie succesorala.........................................20

3. Termenele de prescriptie extinctiva.........................................................................21

3.1. Notiune si clasificare.......................................................................................21
3.2. Termenele generale de prescriptie extinctiva...........................................22
3.2.1. Termenul general de prescriptie de 3 ani, aplicabile actiunilor personale
care insotesc drepturi subiective civile de creanta...................................23
3.2.2. Termenul general de prescriptie de 30 de ani, aplicabile actiunilor reale
care insotesc drepturile reale principale prescriptibile extinctiv..............23
3.3. Termenele speciale de prescriptie extinctiva..........................................23
3.3.1. Termenele speciale aplicabile actiunilor personale nepatrimoniale........24
3.3.2. Termenele speciale aplicabile actiunilor personale intemeiate pe drepturi
de creanta.................................................................................................25
3.3.3. Termenele speciale aplicabile unor actiuni reale.....................................27

4. Cursul prescriptiei extinctive.....................................................................................28

4.1. Inceputul prescriptiei extinctive.................................................................28
4.1.1. Regula generala privind inceputul prescriptiei extinctive........................28
4.1.2. Reguli speciale privind inceputul prescriptiei extinctive.........................28
4.2. Suspendarea prescriptiei extinctive...........................................................33
44
 4.2.1. Precizari prealabile cu privire la calcularea termenelor de prescriptie
extinctiva a dreptului la actiune...............................................................33
4.2.2. Cauzele de suspendare.............................................................................34
4.2.3. Analiza cauzelor de suspendare a prescriptiei extinctive........................35
4.2.4. Efectele suspendarii prescriptiei extinctive.............................................36
4.3. Intreruperea prescriptiei extinctive............................................................37
4.3.1. Cauzele de intrerupere a prescriptiei extinctive.......................................37
4.3.2. Efectele intreruperii prescriptiei extinctive..............................................38
4.4. Repunerea in termenul de prescriptie extinctiva....................................39
4.4.1. Notiune si reglementare ..........................................................................39
4.4.2. Domeniul repunerii in termenul de prescriptie extinctiva.......................40
4.4.3. Termenul pentru repunerea in termenul de prescriptie
extinctiva.................................................................................................40
4.4.4. Efectul repunerii in termenul de prescriptie extinctiva...........................41
4.5. Calculul prescriptiei extinctive..................................................................41
4.5.1. Notiune si reglementare .........................................................................41
4.5.2. Reguli de calcul al termenelor de prescriptie extinctiva.........................42

5. Bibliografie......................................................................................................................43

45