Abstract

FORMAREA CONTINUĂ A CADRELOR DIDACTICE PENTRU EDUCAŢIA

INCLUZIVĂ

Școala românească este departe de a fi o școală modernă. Nu ne referim aici la dotarea

materială ci avem în vedere ceea ce s-ar numi politică educațională, sistem educațional eficient,
curriculum adaptat la noile nevoi ale beneficiarilor, programe, conținuturi ce ar trebui să aibă în
vedere noul tip de dezvoltare a personalității elevilor, noul tip de probleme ce au apărut deja în
cadrul instituțiilor educaționale. Cadrele didactice nu au fost pregătite pentru astfel de schimbări.
Astfel, de două decenii, România depune eforturi suplimentare de a rezolva aceste noi probleme.
Este absolut necesar nominalizarea a ceea ce numim dificultăți, probleme ale secolului XXI în
sistemul de educație.
O politică relativ recentă vizează inluderea copiilor cu cerințe educative speciale (CES) în
învățământul de masă. O politică excelentă dacă ar fi să o analizăm din acel punct de unde pleacă
ideea de fapt. Însă rezultatul acestui proiect este incă în ceață. De ce? Tocmai pentru că
profesorii nu sunt formați în această direcție. O altă situație ar fi faptul că profesorii chiar și
atunci când participă la programele de formare continuă (vorbim aici de acea formare
obligatorie) nu aplică ceea ce au acumulat, - dacă au acumulat - , în activitățile lor didactice.
După cum bine se poate observa situația din școala românească are o ușoară nuanță de gri.
Această lucrare are în vedere abordarea problematicii formării continue a cadrelor didactice
pentru ceea ce se numește educație incluzivă. Totodată are în vedere opinia părinților cu privirea
la integrarea copiilor cu probleme educative speciale în școlile de masă vizând totodată
modalitatea prin care aceștia din urmă privesc educarea propriului copil.
Pentru a desfășura demersul științific am facut apel la două dintre metodele de cercetare
psihopedagogică si anume metoda focus – grup și metoda interviului având ca instrument
chestionarul.
Obiectivele propuse in această lucrare se referă la conceptualizarea termenului de educație
incluzivă, facându-se astfel diferența între educația incluziva și cea integrativă. De asemenea
lucrarea își propune evidențierea modalității de producere a formării continue a cadrelor
didactice din învățământul preuniversitar pe această filieră a educației incluzive. Nu în ultimul
rând lucrarea propune cunoașterea politicilor de formare continuă a profesorilor din învățământul
preuniversitar pe zona educării copiilor cu CES de peste hotare.

Cuvinte cheie: „educație incluziva”, „copil cu CES”, „ formare continuă”, „părinți”,

„profesori”.