George C.

Marshall, Harvard University, 5 iunie 19471

Nu trebuie să vă spun, Domnilor, că situaţia mondială este foarte gravă. Acest lucru este
absolut evident pentru orice om inteligent. Cred că una din cele mai serioase dificultăţi este
reprezentată de faptul că problema este de o atât de mare complexitate încât chiar masa faptelor
prezentate publicului prin presă şi radio fac extrem de dificilă pentru omul de pe stradă o evaluare
clară a situaţiei. În plus, populaţia acestei ţări se află foarte departe de regiunile întunecate ale
globului şi este foarte greu să-şi imagineze mizeria, reacţiile ce o însoţesc la popoarele care au
suferit îndelung şi efectul pe care aceste reacţii îl au asupra guvernelor în cursul încercărilor
noastre de a restabili pacea în lume.
Atunci când am cercetat necesarul pentru reconstrucţia Europei, pierderile în vieţi
omeneşti, distrugerea satelor, uzinelor, minelor şi a căilor ferate au fost estimate destul de exact,
însă a devenit evident, în cursul lunilor care tocmai s-au scurs, că aceste distrugeri vizibile sunt
probabil mai puţin grave decât dislocarea întregii structuri a economiei europene. De zece ani,
situaţia este absolut anormală. Pregătirile febrile pentru război şi activitatea şi mai febrilă pentru
susţinerea efortului de război au distrus toate ramurile economiilor naţinale. Utilajul industrian nu
a fost întreţinut, a fost deteriorat sau este complet depăşit. Sub dominaţia arbitrară şi distrugatoare
a naziştilor, aproape toate intreprinderile au fost înhamate la maşina de război germană. Vechile
relaţii comerciale, instituţiile private, bancile, companiile de asigurări şi companiile de navigaţie
au dispărut, din lipsă de capital, ca urmare a absorbirii lor atunci când au fost naţionalizate sau
pentru că au fost pur şi simplu distruse. În multe ţări, încrederea în moneda naţinală a fost grav
zdruncinată. Prăbuşirea structurii comerciale a Europei s-a produs în timpul războiului.
Reînvierea economică a fost serios întârziată datorită faptului că, doi ani după încetarea
ostilităţilor, acordul cu privire la tratatele de pace cu Germania şi Austria n-a fost încă stabilit.
Dar, chiar dacă o soluţie mai rapidă la aceste probleme era reclamată, reconstrucţia structurii
economice a Europei va cere, evident, mult mai mult timp şi eforturi mai mari decât am prevăzut
noi.
Unul dintre aspectele acestei probleme este în acelaşi timp interesant şi grav: fermierul a
produs întotdeauna bunuri alimentare pe care le poate schimba cu orăşenii contra altor lucruri
necesare vieţii. Această diviziune a muncii reprezintă baza civilizaţiei moderne. La ora actuală,
ea e ameninţată de ruină. Industriile oraşului nu produc suficiente mărfuri necesare schimbului cu

1
Sursa: Charles Zorgbibe, Construcţia europeană – trecut, prezent, viitor, Ed. Trei, Bucureşti, 1998, pp. 26-29.

1
fermierii producători de produse alimentare. Lipsesc materiile prime şi combustibilul. Utilajul
industrial lipseşte sau e prea uzat. Fermierul şi ţăranul nu pot să găsească pe piaţă mărfurile pe
care vor să le cumpere, astfel încât vânzarea produselor lor în schimbul banilor pe care nu pot să-i
utilizeze le pare o tranzacţie lipsită de interes. Deci, ei au încetat să mai cultive intensiv câmpul
pentru a obţine nutreţ, în ciuda faptului că le lipsesc îmbrăcămintea şi alte produse ale civilizaţiei.
În acelaşi timp, locuitorilor oraşelor le lipsesc hrana şi combustibilul. Guvernele sunt deci forţate
să se servească de resursele în devize străine şi de credite pentru a cumpăra din străinătate aceste
produse indispensabile, epuizând astfel fondurile de care au o nevoie urgentă pentru
reconstrucţie. Deci, se creează rapid o situaţie foarte gravă, care este de rău augur pentru întreaga
lume. Sistemul modern, care se bazează pe diviziunea muncii şi pe schimbul de produse, este în
pericol de a se prăbuşi.
Adevărul este că nevoile Europei de hrană şi de alte produse esenţiale importate din
străinătate – şi mai ales din America – pentru următorii trei sau patru ani sunt mult mai mari
decât capacitatea sa actuală de plată, încât ea va trebui să primească un ajutor suplimentar foarte
important sau să se expună unei dizlocări economice, sociale şi politice foarte grave.
Remediul acestei situaţii constă în sfărâmarea cercului vicios şi în restaurarea încrederii
întregii Europe. Fabricantul şi fermierul din multe regiuni trebuie să poată şi să vrea să-şi
schimbe produsele contra monede a căror valoare constantă să fie fără dubiu.
În afară de efectul demoralizant pe care disperarea popoarelor în chestiune îl are asupra
întregii lumi şi a tulburărilor pe care aceasta le poate provoca, ar trebui să fie evidente pentru toţi
şi consecinţele acestei situaţii pentru economia Statelor Unite. Este logic că Statele Unite ar
trebui să facă tot ceea ce pot pentru a sprijini restabilirea sănătăţii economice a lumii, în lipsa
căreia stabilitatea politică şi pacea sunt imposibile. Politica noastră nu este dirijată împotriva nici
unei ţări, împotriva nici unei doctrine, ci contra foametei, sărăciei, disperării şi haosului. Scopul
său trebuie să fie renaşterea unei economii active în lume, pentru a crea condiţiile politice şi
sociale în care să poată să existe instituţii libere. Acest ajutor, sunt convins, nu trebuie acordat cu
zgârcenie, de fiecare dată când survin crize. Orice ajutor pe care acest guvern ar putea să-l dea în
viitor ar trebui să fie mai mult un remediu decât un simplu paleativ. Orice guvern care vrea să
sprijine relansarea economică se va bucura, sunt sigur de acest lucru, de întreaga cooperare din
partea guvernului Statelor Unite. Orice guvern care va încerca împiedicarea relansării economice
a altor ţări nu poate spera să primească ajutorul nostru. În plus, guvernele, partidele şi grupările
politice care caută să perpetueze mizeria umană, pentru a avea un profit pe plan politic sau pe alte
planuri, se vor ciocni de opoziţia Statelor Unite.
2
 Este deja evident că, înainte ca guvernul Statelor Unite să poată să continue eforturile
pentru remedierea situaţiei şi sprijinirea Europei pe calea însănătişirii, ar trebui să se realizeze un
acord de către ţările Europei, asupra nevoilor lor actuale şi asupra a ceea ce aceste ţări ale Europi
vor face ele însele pentru a eficientiza toate măsurile pe care acest guvern ar putea să le ia. Nu ar
fi nici bine, nici util ca guvernul Statelor Unite să stabilească el însuşi un program destinat
punerii pe picioare a economiei europene. Aceasta este problema europenilor. După părerea mea,
iniţiativa trebuie să vină din partea Europei.
Rolul Americii trebuie să constea în oferirea unui ajutor prietenesc la stabilirea unui
program european şi să ajute apoi la aplicarea acestuia, în măsura în care va fi posibil să o facă.
Acest program va trebui să fie unul general, stabilit în comun măcar de către un mare număr de
naţiuni europene, dacă nu de toate. (Traducere franceză: USA, organ al serviciilor americane de
informaţie, iunie 1947).