Mitologie Nordica

In epoca contactului lor cu popoarele civilizate ale lumii antice, triburile germanice
se aflau la acelasi nivel de dezvolare ca slavii, religia lor pastrand in aceeasi masura forme
arhaice. Diferite grupuri germanice si grupurile care faceau parte din ele se deosebeau insa
simtitor unele de altele atat in ce priveste nivelul dezvoltarii, cat si gradul in care erau
influentate de credintele celtilor si romanilor, iar ulterior de crestinism. De aceea, religia
lor originara s-a pastrat mai trainic si vreme mai indelungata, de pilda, la triburile nordice
– scandinave - , care erau mai ferite de aceste influente decat triburile sudice si mai ales
sud-vestice (din regiunea Rinului si a Dunarii). In general insa, despre o religie straveche
germana ca despre un tot unitar – fara a lua in considerare deosebirile tribale si geografice
si fara a tine cont de transformarile ce s-au produs pe parcursul intregii perioade istorice –
se poate vorbi numai intr-un sens foarte conventional si limitat.

Urme ale totemismului

In religia vechilor germani se pot deslusi urmele unei forme atat de arhaice a
credintei cum este totemismul. Ca ramasite de acest fel, pot fi considerate, in primul rand,
denumirile acestor triburi: heruscii de la heruz (cerbi tineri), eburonii de la eber (porc
mistret). Exista mituri despre originea anumitor triburi si ginti care s-ar trage din copaci,
legende despre originea merovingienilor, care s-ar trage dintr-un monstru ce traia in apa.
Putem discerne reminiscente ale totemismului (diferentiat pe sexe) si in cunoscutul mit
potrivit caruia toti oamenii s-ar trage din copaci: barbatii din frasin, femeile din anin1.
Ramasite ale totemismului se deslusesc si in adorarea animalelor sacre, dintre care
unele s-au transformat in atributele vii ale unor zei: lupul si corbul sunt animale consacrate
lui Odin; mistretul cu peri de aur figureaza in miturile scandinave si in altele.
Este greu de spus de ce anume era legata adorarea pietrelor sacre, confirmata prin
descoperiri arheologice (pietrele cu adancituri facute de mana omului). Se prea poate sa fie
vorba de ceva analog cu pietrele sacre ale laponilor contemporani.

1
K. Helm, Altgermanische Religionsgeschichte, vol. I, Hidelberg, 1913, p. 158-164 apud S. A. Tokarev, Religia
in istoria popoarelor lumii, Bucuresti, Editura politica, 1976, p. 228-229

2
 Scriitori bisericesti pomenesc, de asemeanea, despre copaci sacri, ca si despre izvoare
sacre, despre adorarea focului sacru, caruia I se atribuia o actiune purificatoare si
tamaduitoare1.

Cultul legat de indeletniciri

Un aspect foarte caracteristic il avea credinta in numeroasele spirite ale naturii; astfel
erau elfii, trollii muntilor, gnomii subpamanteni si altii, unii prietenosi fata de oameni, altii
adesea dispusi sa glumeasca si sa-si bata joc de om. De aceasta se leaga si credinta in
varcolaci, oameni-lupi (wer-wolf). Toate aceste credinte erau oglindirea modului de viata
a unui popor de vanatori, care traia in mijlocul unei naturi aspre, dar uneori generoase.

Magia si mantica
Foarte raspandite la germani erau riturile magiei tamaduitoare si de preintampinare a
primejdiei: folosirea descantecelor, a focului, a diferitelor amulete si a ierburilor
medicinale. Se credea in puterile supranaturale alea vrajitorilor si vrajitoarelor. Este
interesant de notat ca si reprezentarile zeilor erau influentate de magie: zeii sunt infatisati
in mitologia germana ca niste vrajotori atotputernici.
O importanta foarte mare in diferitele imprejurari ale vietii sociale si personale a
germanilor o avea mantica – ghicitul. Se ghicea dupa zborul pasarilor, dupa comportarea
cailor sacri, dar mai cu seama dupa niste betisoare de ghicit pe care erau niste semne cu
semnificatii speciale – runele.

Cultul funerar
Nu ne sunt prea clare credintele legate de ritualul funerar si de cultul mortilor.
Ritualurile funerare nu erau peste tot identice: paralel cu crematiunea cadavrelor, care s-a
pastrat din epoca de bronz si este atestata de Tacit, pe alocuri este practicata ingroparea 2.
Appianus vorbeste despre credinta germanilor (suevilor) in invierea mortilor, fapt care,
pare-se, ii facea sa nu se teama de moarte, dar nu este limpede cum trebuie inteleasa
aceasta inviere. Pe de alta parte, potrivit mitologiei germane, luptatorii care combatusera
cu curaj si cazusera in lupta ajungeau in palatul luminos a lui Odin, in Walhalla, unde o
ducau in ospaturi si placeri. Venerarea spiritelor celor morti, consacrate sacre, era atestata
1
W. Boudroit, Die Altgermanische Religion in der amtlichen kirchlichen Literatur, Bonn, 1928, p. 24-25, 27
apud S. A. Tokarev, Religia in istoria popoarelor lumii, Bucuresti, Editura politica, 1976, p. 228-229
2
Tacit, Germania, Helm, p. 251-253 apud S. A. Tokarev, Religia in istoria popoarelor lumii, Bucuresti, Editura
politica, 1976, p. 228-229

3
 de indicatiile nemijlocite ale scriitorilor crestini timpurii 1. Cinstirea mortilor lua, dupa cat
se pare, forma unui cult familial gentilic al stramosilor; oficianti ai acestui cult erau capii
gintilor si ai familiilor.

Cultul zeilor tribali si al locurilor sfinte

Forma predominanta a religiei vechilor germani in epoca de contact cu romanii era
cultul zeilor protectori tribali si ai locurilor sfinte apartinand triburilor. Acestea din urma
erau, de cele mai multe ori, dumbravile sacre, despre care pomenesc in repetate randuri
autorii romani. Fiecare trib isi avea dumbrava sau padurea sa sacra, unde obstea aducea
jertfe, celebra diferite ritualuri, isi tinea intrunirile si unde se rezolvau problemele tribului.
Sunt cunoscute dumbravi sacre la batavi, la frizi si la herusci. Cu prilejul crearii unor
uniuni ale triburilor, asemenea locuri de celebrare a cultului se transformau in centre
intertribale de oficiere a riturilor religioase si in sanctuare venerate pe o scara larga. Astfel
era, de pilda, dumbrava sacra de pe teritoriul semnonilor, cel mai puternic dintre triburile
sueve, care a devenit locul sacru al intregii uniuni sueve. (Tacit, Germania, XXXIX)
Dintre divinitatile protectoare ale triburilor nu ne sunt cunoscute decat putine, in
special cele care au devenit zeii unor uniuni tribale.2

Cultul
Formele cultului la germani erau simple si constau in principal in aducerea de jertfe
si in ghicitul vointei zeilor. Sacrificiile erau foarte crude. Pentru a aduce jertfa zeilor, adesea
erau ucisi oameni , in special prizonieri. In sangeroasele razboaie fratricide, triburile ce se
aflau in lupta se destinau adesea dinainte, unul pe celalalt, drept jertfa divinitatilor bataliilor
si in acest caz partea invinsa era nimicita pana la ultimul om : atat luptatorii, cat si caii, “si,
in genere, tot ce este viu”, potrivit spuselor lui Tacit. In timpul navalirii cimbrilor in Italia,
prizonierii erau jertfiti de batranele preotese-prezicatoare. Ele faceau pronosticuri asupra
sfarsitului razboiului, studiind sangele si maruntaiele victimelor. (Strabon. Geografia, VII, 2,
3)
Germanii nu aveau sanctuare si temple. Locurile de oficiere a cultului erau
dumbravile sacre, unde se aflau altarele . Nu existau nici imagini care sa-i infatiseze pe zei,

1
Boudriot, op. cit., p.5 apud S. A. Tokarev, Religia in istoria popoarelor lumii, Bucuresti, Editura politica,
1976, p. 228-229
2
S. A. Tokarev, Religia in istoria popoarelor lumii, Bucuresti, Editura politica, 1976, p. 231

4
daca nu punem la socoteala bucatile de lemn grosolan cioplite ce existau pe alocuri si slujeau
drept idoli.1

Suprematia vikingilor
Vikingii au avut o civilizatie infloritoare in Scandinavia incepand cu anul 800 d. Hr
si pana in anul 1100 d. Hr. Ei erau un popor aparte, care imbinau cresterea animalelor si
elaborarea de legi cu sangeroasele expeditii de jefuire si cu calatorii temerare de explorare.
Miturile lor sunt inca prezente in Anglia de astazi, prin cuvintele Tuesday (marti),
Wednesday (miercuri), Thursday (joi) si Friday (vineri), care amintesc de cativa zei
importanti ai vikingilor: Tyr, zeul razboiului, Odin, creatorul zeilor, Thor, zeul tunetului si
Frigg, sotia lui Odin. 2

Uriasul din gheata

Mitologia vikingilor povesteste atat despre inceputul lumii, cat si despre apropiata
distrugere a ei. Ambele evenimente sunt descrise cu o imaginatie care evoca aievea tinutul
inghetat al Scandinaviei, cu muntii si ghetarii sai.
La inceputuri, vikingii si-au imaginat doua taramuri opuse, unul de gheata si unul de
foc. Intre aceste doua zone era Gap – un mare nimic. Din taramul de gheata, Niflheim,
izvorau rauri pline de otrava, care s-a depus strat cu strat in Gap. Iar din taramul focului,
Muspell, tasneau scantei infioratoare si curenti de aer serpuitori.
Cand vanturile reci din nord au intalnit vanturile fierbinti din sud, ele au sculptat
gheata otravita, dandu-i forma de om. Acesta era Ymir, creatorul uriasilor de gheata si al
gigantilor din piatra. Ymir a adormit si, in timp ce dormea, a transpirat. Din transpiratia sa,
sub bratul sau stang au crescut un barbat si o femeie. Ei erau primii giganti, dusmanii zeilor
vikingilor.3

Crearea oamenilor
Gigantii inghetati traiau acolo unde se impreunau patru rauri de lapte. Raurile
curgeau din vaca magica Audhumla, care traia in taramul inghetat, Niflheim. Atunci cand
Audhumla a lins gheata, dandu-i forma de om, ea a creat-o pe Buri, prima dintre zeii

1
Helm, op. cit., p. 215, 286-289 apud S. A. Tokarev, Religia in istoria popoarelor lumii, Bucuresti, Editura
politica, 1976, p. 228-229
2
Neil Philip, Mitologie universala, trad. de Vasile Munteanu, Bucuresti, Editura Teora, p.54
3
Idem, p.54

5
vikingilor. Bestla, unul dintre gigantii inghetati mai tineri s-a indragostit de Buri si eu au
avut trei fii: Odin, Vili si Ve, care au devenit zeii vikingilor.
Intr-o zi, Odin, Vili si Ve au hotarat sa-l ucida pe Ymir, gigantul inghetat, tatal lui
Bestla. Atat de mult sange a curs din ranile mortale ale lui Ymir, incat s-au inecat toti
gigantii inghetati, mai putin o familie care a scapat intr-o barca. Apoi, Odin si fratii sai au
creat Pamantul de Mijloc, lumea omului, folosind trupul lui Ymir pentru a crea uscatul,
sangele pentru a crea marea si craniul sau pentru a face cerul. De asemenea, au creat primul
om si prima femeie din busteni de frasin si ulm, adusi de apa, pe care i-au gasit pe plaja.1

Ultimii barbari
Zeii vikingilor isi aveau originile in divinitatile germanice din nordul Europei.
Woden sau Wotan si Thunor sau Donar erau zeii supremi ai popoarelor germanice incepand
cu secolul I d. Hr. Dar zeitele vikingilor datorau mult zeitei daneze a fertilitatii, Nerthus.
Triburile germanice barbare, cum ar fi anglii, saxonii, francii, vandalii si vizigotii au
profitat de prabusirea Imperiului roman din secolele al IV-lea – al VI-lea pentru a-si
intemeia propriile regate. Pe masura ce se transformau din triburi de razboinici in natiuni
importante – cum ar fi Anglia anglo – saxona au renuntat la vechile credinte tribale in
favoarea crestinismului. De aceea, incepand cu secolul al VIII-lea, religia pagana a lui
Woden a fost inlocuita, in Europa, de noua credinta.
In nordul indepartat, totusi, vechea religie prospera inca, iar suprematia vikingilor in
Scandinavia poate fi privita ca o ultima tresarire de orgoliu a vechiului spirit germanic.
Miturile vikingilor nu au constituit o religie fundamentata teologic. In schimb,
indivizii umani se puteau alia cu diferiti zei pentru a dobandi inspiratie, putere si noroc.
Jertfele aduse zeilor erau o modalitate de a obtine protectia lor in batalie, dragoste sau viata.
Zeii puteau fi venerati in temple sau in afara lor, in paduri, pe dealuri, munti sau la izvoare.2

Vanir si Aesir
Deseori, vikingii erau perceputi ca fiind violenti si sangerosi din cauza ca atacurile
lor pe mare umpleau victimele de groaza. Totusi, ocupatia lor principala era cresterea
animalelor. Aveau legi dure, care confereau multe drepturi femeilor si au intemeiat primul
parlament, la Thingvellir, in Islanda.

1
Idem, p.54
2
Idem, p.55

6
 Razboi si pace
In mitologia vikingilor, zeii erau impartiti in zei importanti ai fertilitatii si ai pacii, si
practic, zei ai razboiului. Se credea ca zeii Vanir, ai fertilitatii, au fost venerati primii, iar
suprematia zeilor razboiului Aesir, s-a petrecut mult mai tarziu.
Odin, creatorul, era regele zeilor Aesir. Dupa ce a creat specia umana, Odin s-a
casatorit cu Frigg, iar copiii lor au fost zeii Aesir, printre care Thor, Tyr, Heimdall si Balder,
frumosul.

Copacul lumii
Vikingii credeau ca in centrul universului era un copac urias, numit Yggdrasil.
Acesta era coloana vertebrala a lumii: una in Asgard, taramul zeilor; una in Jotunheim,
taramul gigantilor; si una in Niflheim, taramul ghetii. Conform mitologiei vikingilor, Asgard
era legat de Pamantul de Mijloc, taramul oamenilor, de catre Bifrost, podul curcubeului.1
Yggdrasil este Arborele Cosmic prin excelenta. (fig.4) Radacinile lui se infig pana in
inima Pamantului, acolo unde se afla regatul gigantilor si Infernul. Langa el se afla fantana
miraculoasa Mimir(meditatia) unde Odin si-a lasat drept zalog si unde se reintoarce
neincetat, ca sa-si improspateze si sa-si sporeasca intelepciunea. Pe aceleasi meleaguri, langa
Yggdrasil, se afla fantana Urd; acolo se aduna zilnic zeii si imprart dreptatea. Cu apa acestei
fantani stropesc Nornele arborele urias pentru a-i reda tineretea si vigoarea. Capra Heidrun,
un vultur, un cerb si o veverita salasluiesc in ramurile lui Yggdrasil. La radacina lui se afla
vipera Nidhogg, care incearca sa-l doboare. Zilnic vulturul se lupta cu vipera. Atunci cand
universul se va cutremura din temelii, in cataclismul pe care-l vesteste Voluspa si care va
pune capat lumii pentru a instaura o noua perioada, paradisiaca, Yggdrasil va fi puternic
zguduit, dar nu va fi doborat. Aceasta conflagratie apocaliptica, anuntata de profetesa, nu va
avea ca efect dezintegrarea Cosmosului.2
Kaarle Krohn a incercat sa explice mitul lui Yggdrasil prin Arborele Vietii din
Vechiul Testament, iar Sophus Bugge prin Crucea lui Iisus Hristos. Cele doua ipoteze sunt
inacceptabile. Odin isi leaga calul de Yggdrasil, si este greu de crezut ca acest motiv –
central in mitologia scandinava – sa fie atat de tardiv. U. Holmberg observa, pe buna
dreptate, ca prezenta vulturului pe Yggdrasil – amanunt absent in traditia biblica – apropie

1
Idem, p.58
2
Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor, Bucuresti, Editura Humanitas, 2006, p.288-299

7
acest simbol cosmologic mai degraba de tipurile nord-asiatice. Lupta dintre vultur si sarpe
este un simbol cosmologic al luptei dintre lumina si intuneric, al opozitiei celor doua
principii, solar si subteran. Este greu de spus daca elemente iudeo-crestine au intervenit sau
nu in plasmuirea lui Yggdrasil, caci din afinitatile descoperite de U. Holmberg intre acest
arbore cosmic din mitologia scandinava si tipurile nord-asiatice nu se poate deduce ce
deplina rigoare ca primul ar depinde de acestea din urma.1

Radacini si taramuri
Un sarpe rau, Nidhogg, devorau radacinile lui Yggdrasil. In varful copacului, statea
un vultur, Hraesvelg, supraveghind intreaga creatie. Bataile din aripi ale vulturului cauzau
vanturile din lumea oamenilor.
Sub fiecare dintre cele trei radacini ale copacului curgea un izvor. Sub radacina din
Niflheim era izvorul de otrava, care, la inceput, a umplut tinutul Gap, nimicul aflat intre
focul si gheata de la inceputul lumii. Sub radacina din Jotunheim, era fantana intelepciunii,
iar sub radacina din Asgard era fantana sortii, unde traiau cele trei norne, zeite ale destinului:
Soarta, Fiinta si Necesitatea. Ele modelau viata oamenilor de la nastere pana la moarte. De
asemenea ele udau copacul, in fiecare zi, cu apa curata din fantana intelepciunii, acest lucru
tinandu-l in viata. Aceasta apa cadea pe pamant sub forma de roua pentru a sustine si
reimprospata lumea.2

Taramuri separate
Yggdrasil sustinea taramul zeilor, gigantilor si mortilor la fel cum templul zeilor era
sustinut de coloane din trunchiuri de copac uriase. Miturile vikingilor se petrec mai degraba
pe aceste taramuri, decat pe Pamantul de Mijloc, unde locuiau oamenii.
Pamantul de Mijloc era legat de Asgard prin podul curcubeului si existau cai pentru
fiintele umane de a ajunge acolo. Una dintre ele era sa mori in lupta. Razboinicii vikingi
sperau sa fie alesi de valkyrii, spirite feminine al caror nume inseamna “cele care aleg
oameni ucisi”, pentru a fi dusi sa traiasca in marea sala a lui Odin din Valhalla.
Zilele in marea sala a lui Odin erau petrecute in lupte pana la moarte, dar, in fiecare
seara, razboinicii erau readusi la viata. Apoi, ei noapte petreceau si beau mied. Razboinicii
din Valhalla erau numiti Einheriar. Ei au parasit Valhalla numai atunci cand s-au dus sa

1
Idem, p.289
2
Neil Philip, op.cit., p.58

8
lupte in mitica batalie finala de la Ragnarok, cand razboinicii si zeii s-au luptat cu puterile
lumii subpamantene.
Referitor la valkyrii, ele cereau sufletele luptatorilor care mureau in lupta si le
escortau in sala lui Odin. Poeziile scandinave consemneaza numele multor valkyrii, cum ar fi
Sigrdrifa, care s-a indragostit de un muritor. De asemenea, valkyriile ii serveau pe razboinici
atunci cand petreceau in Valhalla.1
O a doua cale de a sta alaturi de zei si de a evita chinurile infernului, accesibila
femeilor si barbatilor, era sa mori sacrificat.

Zeii germanici
Odin era asemanat de romani cu zeul Mercur, iar “ziua lui Wodhan” va deveni, in
scrurt timp, Wednesdey (in limba engleza, cu variante in alte limbi germanice), adica
miercuri. Impreuna cu fratii sai, Odin a construit universul, constituit din noua lumi
suprapuse. Una dintre ele era Asgard, dominata de Odin. Alaturi de el se afla Frigg, zeita
dragostei, mama zeilor, sotia sa preferata. Atunci cand se aseaza pe tronul sau, zeul purta pe
umeri doi corbi care reprezentau Ratiunea si Memoria. Odin avea ca arma principala teribila
lance Gungnir, iar ca animal de lupta, un cal fermecat, cu opt picioare, Sleipnir. In principal,
zeul reprezenta razboiul, creatia, magia, intelepciunea si era ocrotitorul nobililor. Lui ii erau
jertfiti oameni, care erau spanzurati pe arbori. Luptatorii lui Odin se manifestau in timpul
vietii prin starea de berserk, exprimata printr-un comportament asemanator lupilor: cutezanta
nemarginita si furie orbitoare.2 (fig.1)
Odin era zeul razboaielor si al mortilor, dar si al poeziei, inspiratiei si magiei. Chipul
lui Wodan era legat de viata psihica a omului. Si-a dat un ochi pentru o singura inghititura
din izvorul intelepciunii. A stat atarnat noua zile si noua nopti de Copacul Lumii strapuns de
o sulita. In culmea agoniei, s-a intins si a apucat runele pe care vikingii le foloseau pentru
scris si prezicere. Aceste rune i-au dat multe puteri; se prea poate ca acest aspect sa fi
implicat si anumite ramasite ale samanismului.3 (fig.5)

Thor este, prin excelenta, campionul zeilor, arhetipul eroilor germanici. Spre
deosebire de Odin, care era patronul nobililor, Thor ii ocrotea pe oamenii simplii, fiind
extrem de popular. In general, el ii apara pe muritori in fata fortelor dezlantuite ale naturii.
Avea atributii complexe: ca si Odin, era atat un zeu al razboiului, cat si al primaverii, al
1
Idem, p.289
2
Magda Stan si Cristian Vornicu, Istoria lumii pentru toti. Antichitatea, Bucuresti, Ed. Niculescu, 2007, p.196
3
Mircea Eliade, op.cit., p.98

9
tunetelor si fulgerelor, iar simbolul sau era ciocanul Mjolnir (fig.3), pe care-l folosea cu
mana imbracata intr-o manusa de fier, deoarece reprezenta forta nemasurata a trasnetului.
Zeul locuia intr-o casa cu mai mult de 500 de camere, fara acoperis si calatorea intr-un car
de foc. Sotia sa era Sif, cea cu par de aur, zeita muntilor, a ierbii si a fertilitatii.1 (fig.2)
Thursday (in engleza) – cea de-a patra zi a saptamanii, si-a primit numele dupa
legendarul zeu Thor (Thor’s Day sau Thunor's Day – ziua fulgerului)

Frigg era cea de-a treia sotie a lui Odin (si preferata lui), ocrotitoarea iubirii,
casniciei si maternitatii. La romani era asemanata cu Venus. Zeita locuia intr-un palat
propriu si umbla insotita de sapte divinitati feminine.

Freya era logodnica uriasului Odhr, cu care nu s-a putut casatori din cauza uneltirilor
zeului infernului, Loki. Astfel, a devenit ocrotitoarea pasiunii din dragoste, a vegetatiei dar si
a magiei si podoabelor feminine. In palatul ei ceresc erau adapostiti aceia care ramasesera
fideli celor pe care ii iubeau pana la moarte. Zeita se deplasa cu un car tras de doua pisici si
insotita de trei zane. Freya facea parte din categoria zeilor Vani si l-a invatat pe Odin arta
magiei si a prezicerilor.2

Baldr, zeul frumusetii, fiul lui Odin si al principalei sale sotii, Frigg, a fost ucis de o
creanga de vasc, adusa de zeul Loki. Mama sa ceruse tuturor lucrurilor din lume sa jure ca
nu-i vor face niciodata rau lui Baldr, dar uitase sa ceara acest lucru si vascului. Pentru ca
Loki a fost vinovat de uciderea fiului lui Odin, pe care l-au plans toate elementele insufletite
si neinsufletite ale naturii, cu exceptia zeului infernului, acesta a fost legat cu instestinele
propriilor sai copii, de o stanca, deasupra sa un sarpe picurandu-si veninul. Impreuna cu
stralucitorul Baldr a murit si sotia sa, Nanna, zeita florilor si a gingasiei feminine, care s-a
stins imbratisandu-l, pe rugul pe care trupul zeului fusese asezat. Rugul a fost aprins pe
corabia lui Baldr, Ringhorni, impinsa apoi spre largul marii.3

Declinul zeilor
1
Magda Stan si Cristian Vornicu, op.cit., 197
2
Idem, p.197
3
Idem, p.197

10
 Vikingii pagani din secolul al X-lea d.Hristos purtau la gat mici amulete in forma de
ciocan, pentru a-si asigura protectia lui Thor. Aceste ciocane erau asemanatoare
crucifixurilor purtate de crestinii europeni. De fapt, argintarii turnau atat ciocane cat si cruci
in aceleasi matrite (fig.6). In perioada de tranzitie dintre paganism si crestinism, multi
scandinavi se puneau la adapost in ceea ce priveste credinta. Documentele arata ca un
viking, Helgi cel Slab, a spus ca el “credea in Hristos, dar se ruga lui Thor in timpul
calatoriilor pe mare si in situatii dificile.” 1

Zeii sunt infranti

Vikingii s-au convertit la crestinism, pe de o parte, pentru ca oferea o promisiune mai
sigura a existentei vietii de apoi si, pe de alta parte, din motive practice de comert si politice.
Atunci cand regele Cnut al Danemarcei a cucerit Anglia, in anul 1016, a fost fericit sa se
converteasca la crestinism pentru a-si pastra noul regat. Norvegia s-a convertit in secolele al
X-lea si al XI-lea. Parlamentul Althing, din Islanda, a votat in favoarea adoptarii
crestinismului in anul 1000. orasul Uppsala, din Suedia, unde a fost cel mai mare templu a
lui Odin, Thor si Freyr, era condus in 1164 de un episcop crestin.
Acesta a fost adevaratul sfarsit al zeilor. Din anul 1300, zeii vikingi au fost pusi in
umbra de catre crestinism. Adoratia pentru zei s-a perpetuat doar sub forma unor parti
disparate in credinte si superstitii populare.
Dar zeii erau pregatiti pentru pieire. Propria mitologia anunta finalul bataliei de la
Ragnarok, in care ei urmau sa fie infranti. Mai exista profetia ca Loki va conduce hoardele
din Infern intr-o corabie facuta din unghiile mortilor, iar lupul Fenrir va inghiti soarele.2

Ragnarok, ziua judecatii

Se pare ca acest episod al sfarsitului lumii apropie aceasta religie a vechilor germani
cel mai mult de crestinism. Toate aceste povestiri si profetii pastreaza multe elemente din
revelatia primordiala si le gasim relatate de Mantuitorul Iisus Hristos in Evanghelia dupa
Marcu, in capitolul 13 iar multe semne prevestitoare Ragnarokului fiind asemanatoare cu
cele ale Apocalipsei descrise de Sfantul Apostol Ioan in cartea sa.
Exista multe povestiri care vorbesc despre aceasta cumplita zi, in care zeii si alaturi
de ei, toate fortele luminii se vor infrunta cu raul... astfel, se spune ca mai intai se va produce
o schimbare in ordinea fireasca a lucrurilor – va fi un cumplit razboi; josnica lacomie si

1
Neil Philip, op.cit., p.60
2
Idem, p.60

11
invidia vor indemna oamenii sa savarseasca lucruri nebunesti si fara deosebire sa se omoare
unii pe altii, astfel parintii isi vor omori copiii si fratii se vor ucide intre ei, nimeni nu va mai
cunoaste mila si indurarea, iar minciuna, jaful si crima vor domni peste tot si peste toate.1
Despre timpul premargator Ragnarokului, aflam ca vor fi trei ierni, adica trei ani,
timp prezis de proorocii Vechiului Testament.
Cerul nu va mai putea oferi nici o speranta, caci se va intampla si un alt lucru, mult
mai ingrazitor: soarele va fi prins din urma de lupul urias care e mereu pe urma sa si va fi
sfasiat, iar luna la randul ei ajunsa si sfartecata; stelele vor incepe sa se prabuseasca de la
locurile lor, lasand cerul negru ca smoala (“Ci în acele zile, după necazul acela, soarele se va
întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei. Şi stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în
ceruri se vor clătina.” Mc. 13, 24-25). In sfarsit, ultimul semn va fi cand pamantul va incepe
sa tremure si sa se zguduie va incepe sa tremure si sa se zguduie; atunci padurile se vor
smulte din radacini, stancile se vor faramita si toate legaturile se vor rupe.
In ultima batalie, zeul razboiului, Tyr, nu a putut sa lupte pentru ca lupul Fenrir i-a
sfasiat mana dreapta. Thor a murit in timp ce incerca sa-l rapuna pe sarpele lumii,
Jormungand. Loki si Heimdall s-au ucis unul pe celalalt, iar Fenrir l-a devorat pe Odin. In
cele din urma, Surt, care astepta la portile incandescente din Muspell inca de la inceputul
timpului, a dat foc lumii.
Apoi s-a nascut un nou soare si din mare s-a ivit un nou pamant. Catre acest pamant
abia format au venit fiii lui Odin, Vidar si Vali, precum si fiii lui Thor, Modi si Magni,
singurii supravietuitori ai bataliei finale. Lor li s-a alaturat frumosul Balder, eliberat in sfarsit
din Infern, dar cu fratele sau orb, Hoder, de partea sa. Impreuna, au stat acolo unde era
inainte Asgard, acoperit cu aur. In iarba au gasit piesele de sah din aur cu care zeii Aesir
obisnuiau sa se joace si au jelit zilele glorioase.2
Ideea cerului si a pamantului nou, apare si in mitologia scandinava, cu deosebirea ca
preschimbarea nu va fi intr-una desavarsita: “si universul va dispare, in fum si intuneric si va
fi din nou ca la inceput: haos, neforma, nefiinta, precum se spune in vechea carte
<<Voluspa>>”.

1
Elena Maria Moroga, Mitologia nordica. Mituri si legende, Colectia “Orizonturi Spirituale”, Bucuresti, Ed.
Enciclopedica, 1992, p.202
2
Idem, p.198

12