Marca postala (Emilian Cioc) Despre teritoriu. Invitatia de a vorbi despre teritoriu a venit pe ct de ademenitoare pe att de descumpanitoare.

si aceasta cu att mai mult cu ct un astfel de subiect presupune a intra n alt teritoriu. Ce ar putea spune filosofia despre teritoriu? Ea se va fi obisnuit sa vorbeasca mai degraba n termeni de loc sau spatiu, de localizare sau spatializare si mai putin n termeni de teritoriu sau teritorializare. nsa tocmai din aceasta neobisnuinta a izvort interesul de a vedea cum influenteaza teritoriul discursurile amintite, cum le resitueaza. Fara a-l reduce la spatiu sau la loc, vom ncerca sa abordam teritoriul, oarecum oblic, pornind de la marca. n ce fel ne poate orienta marca ntr-un exercitiu de gndire asupra teritoriului? nti de toate, cea care ne aduce o legitimare este limba curenta: pentru ea relatia dintre teritoriu si marca este o evidenta, expresiile nascute de aici fiind de cele mai mute ori sinonime pentru un gest de apropriere sau de trasare. Regia contributiei noastre va sta asadar ntr-o analiza a sensului plural al marcii si, n acela 939y248j si timp, ntr-o serie de posibile justificari ale titlului liber ales. Limba curenta nu este nsa singura care ne vorbeste despre teritoriu si marca. Ca de fiecare data, aproape, filosofii repeta acelasi lucru si, repetndu-l, l fac diferit. "Teritoriul nu e prim n raport cu marca de natura calitativa, dimpotriva marca este cea care face teritoriul. "[1] Provenienta teritoriului este asadar marca. Mai mult, citim aici, teritoriul este, ntr-un fel, daca nu secund fata de marca, cel putin nu o preceda n nici un fel (dect poate n reprezentarea curenta a limbii). Daca punem altfel accentul, aceasta propozitie ne spune ca marca este teritorializanta. Daca asa stau lucrurile, teritoriul este un efect de teritorializare, nsa cu greu am putea vorbi totusi despre marca n termeni de cauza. Ne sta nca o data n fata efortul de a gndi producerea si efectuarea altfel dect n ordinea unei cauzalitati simple. n ordine lingvistica, daca nu semantica, provenienta "teritoriului" este "pamntul". n limba romna aceasta provenienta nu se manifesta cu aceeasi evidenta ca n alte limbi, precum bunaoara franceza. Ceea ce poate fi o sansa, aceea de a nu lasa raportul sa se consume n evidenta de prima instanta, dar si un risc, acela al unor noi aventuri etimologice. Caci adevarul "teritoriului" nu este nicidecum ascuns n "pamnt" si, din acest motiv, arheologia nu este oportuna n contextul de fata. i vom prefera atunci, mai modest, o geografie, care, pentru noi aici, traduce tocmai marcarea sau grafia pamntului. Cel putin n aceasta acceptie, teritoriul pare a fi obiectul privilegiat al geografiei. Raportul ntre marca si teritoriu este asadar esential n masura n care marca este originea teritoriului, provenienta

naturii sale de fiinta. Teritoriul ncepe sa fie si ncepe sa fie interesant pentru gndire doar luat n aceasta relatie de provenienta pe care o are cu marca. Faptul ca exercitiul de fata asupra teritoriului este geografic, nu reprezinta nici un adagiu retoric cu iz de interdisciplinaritate si nici un simplu rezumat ocazional al geofilosofiei deleuziene. Ceea ce astfel se formuleaza este un raport ntre marca si pamnt. Care poate fi aici semnificatia pamntului? Am putea risca afirmatia potrivit careia pamntul este aici ntr-o anume proximitate cu khra platoniciana. "Am vazut totusi spune Deleuze ca pamntul nu nceteaza sa opereze o miscare de deteritorializare pe loc prin care depaseste orice teritoriu: el e deteritorializant si deteritorializat. "[2] Pamntul este deopotriva n diferenta fata de miscare si de repaos. Receptacul elementar al tuturor elementelor, pamntul nu este substratul teritoriilor si nici un teritoriu al tuturor teritoriilor, tot asa cum, din chiar aceste motive, difera de o materie prima care ar putea fi mobilizata n vederea exploatarii si/sau prelucrarii. Daca pamntul depaseste teritoriul, orice teritoriu, acest fapt nu trebuie nteles n sensul resorbirii, ci ntr-un anumit sens de ilimitare. Sau de exces. Posibilitatile unei dialectici vulgare, daca putem spune astfel, snt de departe excedate ele nsele. Faptul ca pamntul depaseste teritoriul nseamna ca nici un teritoriu actual nu epuizeaza virtualitatea pamntului. Pentru a relua distinctia deleuziana, pamntul nu trebuie nteles ca potentialitate, ci mai degraba ca virtualitate, nu ca rezervor de teritorii reale dar nca neactualizate, ci mai degraba ca receptivitate si rezistenta incalculabile. De aceea, n deteritorializarea pe care o opereaza pamntul, nu trebuie sa banuim vreo amenintare telurica. ntr-un prim sens, asadar, teritoriul numeste o configuratie, un echilibru dinamic al unor distante sau forte deopotriva de atractie si de respingere. Acest echilibru dinamic este mbinarea a doua forte, a doua miscari indiscernabile: deteritorializarea (miscarea de la teritoriu la pamnt) si reteritorializarea (miscarea de la pamnt la teritoriu). ntr-un fel, teritoriul este chiar rezultanta aceasta forte indiscernabile, suprapunerea si disjunctia lor n permanenta sterse si subliniate. "Miscarile de deteritorializare nu snt separabile de teritoriile care se deschid catre un altundeva, iar procesele de reteritorializare nu snt separabile de pamntul care reda teritorii. "[3] Altfel spus, de-marcarea stergerea marcii si re-marcarea trasarea unei noi marci trec cu necesitate prin virtualitate a pamntului. Marca este aici chiasmul acestei duble deveniri constitutive de teritorii. A venit momentul sa analizam mai ndeaproape sensul plural n care marca este provenienta teritoriului. ntr-o prima acceptie, marca nseamna imprimare, nsemnare, semn (de recunoastere, de avertizare, de prevenire), adjudecare, apropriere, amprenta. n acceptia oarecum arhaica, marca desemneaza o provincie de granita, un tinut la marginea tarii. n ambele sensuri, raportul dintre marca si

teritoriu se nscrie de la bun nceput, fara a fi nevoie de vreun artificiu discursiv suplimentar. Desi opereaza n registre de semnificatie si n registre istorice diferite, cele doua arii semantice se articuleaza n jurul dimensiunii grafice a marcii. Astfel, n prima acceptie, marca dobndeste o semnificatie tipografica, pe cnd n a doua pare a avea o semnificatie geografica. Marca postala este ocurenta n care se mbina, chiar daca nu evident, cele doua acceptii mentionate. Marca postala trimite la o problema de frontiera, de spatiu de provenienta si de spatiu de destinatie, de securitate a propriului si de angajare a alteritatii, de delimitare si trecere. Deopotriva tipografica si geografica, marca postala este un fel de cartografie abstracta sau simbolica, grafie a marcii ca frontiera, analogon mobil al unui tinut. Gndita ntr-o maniera grafica, marca teritorializanta intra ntr-un sistem de trimiteri n care regasim gesturi precum gravarea, incizia, sciziunea, trasarea, trasarea-deschizatoare (Aufriss[4]). Marca pe care o imprimam astfel releva de tensiunea si disputa deschiderii pornind de la trasare, de mentinerea deschisului ca di-ferenta, ca distanta. Ce nseamna faptul ca pamntul este marcat, ca primeste o marca? n ce fel este de gndit aceasta receptivitate a pamntului? Sa fie vorba despre spatiul maleabil, manipulabil indefinit, sa fie vorba despre materia signata? Este plasticitatea materiei? nsa, asa cum am vazut, receptivitatea pamntului este n acelasi timp o eschiva sau chiar o rezistenta, manifestate prin depasirea oricarui teritoriu marcat. Deteritorializarea este asadar o rezistenta la orice tip de apropriere, fie ea politica, geopolitica sau tehno-stiintifica. Complexitatea problemei vine nsa din faptul ca, asa cum vom mai avea prilejul sa mentionam, teritoriul este n sine un efect de tehnica. Imprimarea marcii ne revela aspectul legat de tehnica tipografica; marcarea teritoriului este prin urmare o ntreprindere tipografica. Adica de scriere, de descriere, de publicare. Teritoriul, pentru a reveni la tema generala a volumului de fata, este "n sine" scris si descris. Raportul teritoriului cu scrierea nu trebuie sa treaca asadar prin vreo metafora mediana, ci l regasim de la bun nceput, de la nceputul teritoriului n aceasta incizie, incrustare care e n primul rnd scrierea. Ct despre descriere, as spune doar att: ea nu e o scriere secunda, nu e oglinda reprezentativa n care teritoriul s-ar bucura de nfatisarea de peisaj. As nota, mai degraba, de-scriere. n acelasi timp scrierea n-scrie si ex-scrie, trasnd un interior si un exterior. Daca ntelegem prin scriere o marca, vom putea spune ca scrierea este deopotriva provenienta teritoriului. Descrierea lui este o deteritorializare, deopotriva delimitare si ne-limitare a teritoriului. Ne-limitarea nu nseamna aici expansiune, cucerire, nglobare ci deschidere, atingere, promisiunea unui alt... teritoriu. Scrierea este chiasmul interiorului si exteriorului, articularea consistentei interne si a celei externe. Scrierea ca incizie deschizatoare teritorializeaza si deteritorializeaza, deschide teritoriul nspre altceva sau altundeva inclusiv spre alte teritorii.

Ceea ce ne trimite din nou la semnificatia marcii pe care am numit-o geografica.

ara de

frontiera, marca angajeaza o dimensiune a trecerii si a experientei ca trecere riscata, fiind o periferie nsarcinata sa ocroteasca interiorul, balanta ntre pericol si aparare, ntre pace, negot si razboi, prag si poarta. Marca este asadar inseparabila de tema comunitatii, a ntlnirii, a separatiei si a participarii, fiind eveniment de trecere, de pas. Pasul nsusi este un teritoriu de granita, pasaj privilegiat ntre doua teritorii. Marca este spatiul care destineaza, care livreaza alteritatii, este locul distantei si al trimiterii, spatiu de provenienta si ocrotire, asa nct interiorul sau centrul teritoriului nu snt dect efectele acestei margini. Astfel, teritoriul este mereu excentric; chiar nainte de a fi exotic el este excentric. Pe lnga aceasta excentricitate a temei teritoriului, va trebui sa remarcam de asemenea o anumita trasatura extrema. Vorbind despre marca drept un tinut de frontiera, vorbim prin aceasta despre un extrem, despre extremitatea teritoriului a carei nchidere o marcheaza. si mai abstract, frontiera este linia care de-marcheaza, linia care determina sau termina spatiul pe care l cuprinde. Dar aceasta extremitate (peras, terma) nu numeste doar nchiderea, ci nscrie n acelasi timp trecerea dincolo, tinutul de dincolo. De la bun nceput avem nscrisa ideea unei vecinatati, n sens topologic, politic, geopolitic. Pasul, spuneam, constituie o zona si un gest deosebit de interesante n acest context. ntreaga chestiune a teritoriului pare a se desfasura n preajma pasului, a trecerii. Zona liminara, frontaliera, marca traseaza doua zone de consistenta: una interna si alta externa sau, mai bine spus, una de partea interioara si cealalta de partea exterioara a frontierei. n termenii lui Deleuze, prima se numeste endo-consistenta, fiind generata de sintaxa interna sau intra-mbinarea elementelor care se regasesc n delimitarea marcii; exo-consistenta este generata de sintaxa externa sau inter-mbinarea teritoriilor. Radicaliznd, as spune ca prima este un efect al celei din urma si aceasta pentru ca nu exista o interioritate constituanta a teritoriului, ci ea se constituie pornind de la marca si de la atingerea cu teritoriile vecine. Astfel, teritoriul releva o lege a vecinatatii, interne sau externe, consistenta sa revenind n cele din urma la acest efect de vecinatate. Marca, frontiera acestei vecinatati, este n acelasi timp locul conexiunii, al mbinarii, ceea ce presupune ca ea sa nu mai fie un alt teritoriu, ci o membrana intermediara. Pas. Tocmai n acest sens ea pro-duce teritoriul ca dimensiune n care au loc functiunile si masurile, nefiind nsa la rndul sau functie sau masura. n acest sens teritoriul este un efect de teritorializare. Pentru a da seama de specificitatea temei noastre spunem: teritoriul con-sista. Producerea sa este o insistenta comunitate de elemente si de alte teritorii. De aceea, nu este potrivit sa vorbim n cazul teritoriului de existenta, ci de consistenta, nteleasa n sensul conexiunii sau al sintaxei. Teritoriul nu este astfel semantic, neavnd un sens sau un adevar al sau, fara ca acest fapt sa se constituie ntr-o privatie sau

ntr-o deficienta de fiinta. Consistenta este modul de fiintare al teritoriului. Daca mai trebui repetat, aceasta consistenta este de natura sintactica, provenind din chiasm, din mbinarile multiple ca producere. Teritoriul este o multiplicitate de dis-tante si doar n felul acesta el con-sista[5]. n cursul analizei de pna acum am vorbit despre pas ca unul dintre gesturile cele mai relevante atunci cnd este vorba despre teritorii. Pentru a completa aceasta analiza sa ne fie permis sa recurgem la o expresie pe care limba engleza a consacrat-o n concizia ei: no trespassing. Simptomatica att prin repetitia ct si prin semnificatia ei, aceasta inscriptie este una din cele mai cunoscute formule de pancarte care marcheaza teritorii. Chiar daca nu e efectiv afisata la margine, orice teritoriu avertizeaza n acest sens. n acelasi timp, no trespassing mentioneaza faptul ca ntre teritoriu si proprietate exista un raport pe care nu l putem ignora fara a priva analiza de unul din punctele sale cele mai importante dar si cele mai delicate. No trespassing semnaleaza, pe de o parte, distanta ca si conditie necesara pentru existenta plurala a teritoriului. Propriul teritoriu nseamna, n primul rnd, a avea si a pastra distanta. Spatiu de distante, la distanta de tendintele de transgresare sau integrare, teritoriul are o vocatie individualizanta, cel putin n masura n care diferentiaza. "Teritoriul este n primul rnd distanta critica ntre doua fiinte apartinnd aceleiasi specii: nseamna a-si marca distantele. "[6] Restrictia de trecere presupune o negociere frontaliera, o venire si imperativ o primire, un acord. Aceasta este distanta critica sau discriminatorie, mai nti de toate n sensul selectarii, al deciziei. Marca da asadar loc unei etici sau unei tehnici a frontierei, a distantei si a apropierii, a discretului, fara promiscuitate. Nu exista membrii fara membrana. Pe de alta parte, no trespassing indica o exacerbare a propriului, retinerea si expulzarea oricarui corp strain. n acest caz, restrictia devine de-a dreptul o interdictie de trecere, n asa fel nct calcarea unui teritoriu poate fi luata drept ncalcare, iar tranzitarea lui drept transgresiune. Raportul dintre teritoriu si propriu se arata cu att mai problematic cu ct marca este susceptibila n ea nsasi de a nscrie o dimensiune a proprierii. n acest sens, marca teritorializanta tinde la o sinonimie aproape totala cu aproprierea, producerea unui teritoriu devenind aproprierea unui pamnt. Teritoriul marcat se nfatiseaza astfel ca pamnt propriu, spatiu apropriat. nsa, asa cum am vazut, nu exista marcare teritoriala fara ca teritoriul astfel marcat sa nu sufere deteritorializarea pamntului. n acelasi timp, nsa, exista riscul de a gndi acest raport ntre propriu si marca ntr-o perspectiva pur antropomorfica, n care marcarea este considerata ca una din puterile subiectului uman, de

care poate dispune sau nu, n functie de proiectul de semnificatie pe care l desfasoara. Semnatura este ocurenta paradigmatica a acestei nscrieri a propriului, dovedindu-se a fi ea nsasi o marca teritorializanta. Nuantele multiple si delicate ale acestei chestiuni ne ndeamna la o prudenta sporita, ceea ce nseamna ca nu trebuie sa ne grabim sa demonizam nici semnatura si poate nici propriul. n semnatura putem citi n acelasi timp grafia deschisa a teritoriului inclusiv a unui spatiu de responsabilitate , desenarea unui domeniu, o incizie stilistica, daca e sa ne gndim ca stilul este mai nti un stilet. Astfel nteleasa, semnatura este mai putin gestul unui subiect clasic al metafizicii moderne; aici, semnatura nu este att reprezentarea grafica a totalitatii constituite a subiectului, ci, mai degraba, despicarea identitatii acestuia, teritoriul deschis n care subiectul are loc. Marcarea ca operatie de apropriere nu se reduce la un simplu gest de adjudecare, fiindca ea genereaza si regenereaza indefinit practici att de partea interioara ct si de partea exterioara a frontierei pe care o traseaza. Ornamentul este o asemenea practica teritoriala sau care concentreaza stilul practicarii teritoriului. Daca ntelegem asadar prin ornament nu o simpla decorare ci stilul ca practica a teritoriului, sntem astfel ndrituiti sa vorbim despre o etica a ornamentului. Stilul devine aici constructor de ethos, ceea ce face din retorica teritoriala o constructie de patrie. n dimensiunea ornamentala a marcii regasim influenta unei legi a propriului, dat fiind faptul ca intentiile prime ale acestui tip de marcare snt recunoasterea si familiarul. Ornamentul, constructia de tip ornamental releva de imprimarea propriului de tipul semnaturii, avnd functiunea unui striaj al orientarii. Pe de alta parte, ornarea este tehnica de departe cea mai curenta de a re-marca teritoriul, deopotriva n sensul unei deschideri si afirmari reiterate si n acela al unei sublinieri, al unei accentuari a specificului. Dispozitia care se expliciteaza n ornament este ramnerea, care, de cele mai multe ori trimite la intentia de stapnire a spatiului. Experienta spatiului sau a teritoriului nu se poate desfasura nsa fara o consecutiva dezarticulare a privilegiului propriului, daca este adevarat ca teritoriul este n acelasi timp deteritorializat de venirea strainului si, nca si mai primitiv, de ospitalitatea nsasi. Ceea ce nu nseamna o privilegiere a impropriului; dar, daca ospitalitatea este una din trasaturile esentiale ale spatiului, atunci propriul, cel putin n dimensiunea sa exclusivista, devine problematic. Ospitalitatea nu poate fi conceputa fara o trimitere la asteptare, ca deschidere n vederea venirii, ca primire a celui care soseste. Nu numai evenimentul venirii este deteritorializant ci, mai profund, asteptarea nsasi deteritorializeaza oarecum pe loc teritoriul. Acela care soseste nu trece un prag deja constituit, ci acest prag si gaseste doar n venire propria sa posibilitate.

n ordinea marcilor teritorializante se mai cuvine sa amintim monumentul care rezuma delicata tema a memoriei si a identitatii, a memoriei n dimensiunea sa identitara. De cele mai multe ori, monumentul este nchinat marcarii nsesi a teritoriului, adica evenimentului fondator. n registrul teritoriului, evenimentul fondator este tocmai evenimentul marcant. Rezumnd, monumentul este memoria marcii, constructie a consistentei interne, ntelese de aceasta data n termeni de identitate. Monumentul este memorialul, marca secunda, re-prezentativa a marcii teritorializante. Constructia de tip monumental, n sens de memorial, este o astfel de amenajare a locului ca arhiva, ca spatiu al memoriei comunitare. Ceea ce, la rndul sau, face din monument un loc politic privilegiat spatiu al comemorarii, al memoriei comunitatii, strnsa ntr-un loc consacrat, ntr-un loc marcat de un eveniment fondator. Ceea ce prezinta aici un interes deosebit este diferenta ntre monumentul memoriei sedentare si ornamentul nomadului. Politica spatiului constituit, identificat, a memoriei fondatoare, nu poate fi dect o politica a autohtoniei, a locului propriu n lume, n societate. Politica spatiului care pleaca de la diferenta si originea non-originara a spatierii este una care lasa un alt sens miscarii dect acela al dezradacinarii, al alienarii spatiale si deci naturale. Altfel spus, exista o politica a naturalizarii, a reducerii exterioritatii, a diferentei, care e politica locului natural. Strierea, marcarea apropriatoare, cartografierea releva de o astfel de politica. Dimpotriva, spatiul nomad, neted asuma exterioritatea, iar interiorul devine o functie a acestei exterioritati, fara ca raportul sa fie simplu. ncercarea de a gndi provenienta teritoriului n grafia marcii, de a o gndi asadar ntr-un orizont tipografic si/sau geografic, ne-a dat posibilitatea de a ne raporta la teritoriu altfel dect prin categoriile instinctului biologic sau ale naturalitatii. Faptul ca viata si cu att mai mult existenta si decupeaza un teritoriu e mai putin o problema biologica ct ontologica. Existenta nseamna n ea nsasi areal, loc deschis, teritoriu marcat, deschis-nchis. Nu am putea ncheia acest excurs despre grafia (scrierea si descrierea) teritoriilor fara atinge dimensiunea artistica a marcii. "Teritoriul ar fi efectul artei. Artistul, primul om care stabileste un hotar sau face o marca Proprietatea, de grup sau individuala, decurge din acestea, chiar daca n vederea razboiului si a oprimarii. Proprietatea e mai nti artistica, pentru ca arta e mai nti afis, pancarta. "[7] Faptul ca teritoriul este un efect si mai mult efectul unei arte nu ne trebuie sa ne trimita cu necesitate att la o abordare estetica, ct la una tehnica. Artistul nsusi este un umanoid deteritorializat, nstrainat de functiunile biologice, ncercnd sa aiba o alta experienta cu lumea. Gestul artistic este mai nti de toate o interventie tehnica asupra naturalului sau biologicului.

Daca proprietatea este n primul rnd artistica, atunci temeiul sau nu este un principiu natural, ci provine el nsusi dintr-o interventie, n acceptia pe care termenul o ia n artele contemporane. Teritoriul este astfel o noutate, o creatie pornind de la datul mediului, efect al unei produceri. Spre deziluzia propovaduitorilor nradacinarii autentice, patria este o constructie si nu o destinatie providentiala. Ea e efectul unei interventii si, prin urmare, artefact. Mediul natural poate cu usurinta devia n supranatural, deviere care, pe lnga pretentia unei legitimari verticale, implica o ntreaga serie de pretentii politic periculoase ale naturalitatii locului. Natalul este n-afara[8]. Patria nu este interioritatea sau centralitatea teritoriului, fiind un efect de distanta. Faptul ca patria este n afara, nu nseamna ca ea este un teritoriu la distanta, un teritoriu inefabil, ci, mai degraba, ca patria si teritoriul snt pur si simplu eterogene. Risc sa spun ca teritoriul e construit pentru ca patria este n afara (pierduta, uitata), efectundu-se n maniera complexa n aceasta constructie teritoriala. Arta ca provenienta a teritoriului ne indica, spuneam, faptul ca acesta e de natura tehnica, adica e produs, efect al unei interventii. n aceasta perspectiva, teritoriul si vede destabilizata pretentia unei naturalitati sau a unei supranaturalitati. n sensul n care este produsul unei marci care mbina elemente din interior si care sustine n acelasi timp o sintaxa externa, teritoriul este spatiul unei practici de sine sau a comunitatii. Afisul si pancarta ca interventii artistice primitive snt la rndul lor sintactice si nu semantice. Afisul scriere a teritoriului nu este o cunoastere, ci o aducere la cunostinta, fiind astfel un gest destinat eventualului public; el prezinta, informeaza, consumndu-se n ntregime n acest gest ostensiv. Afisul ca gest artistic, nu mai reprezinta aici nimic, nu mai scoate nimic din ascundere, nu e dect acest fapt de a indica sau de a remarca prezenta unui teritoriu cu exigenta sa de afirmare si de distanta. Afisul este oarecum un timbru loco, o expediere pe loc, al carui destinatar vine sa-l ridice. Afisul nu paraseste spatiul expeditorului, fiind astfel mai degraba o ntmpinare dect o adresare. Pe de alta parte, marca postala este o adresare, fiind un afis trimis, destinat. Timbrul este descrierea adresata a teritoriului, scrisoare de nstiintare fara continut semantic, pura trimitere, sintagma pura. Timbrul nu transporta un adevar al locului, nu poarta de la un port la altul adevarul unui loc. Asa cum locul nu survine dect n dislocare, tot asa portul nu se stabileste dect pornind de la acest trans-. Timbrul, ca si afisul, deschide, nchide, apropie si ndeparteaza.

[1] Le territoire nest pas premier par rapport la marque qualitative, cest la marque qui fait le territoire., G. Deleuze, F. Guattari, Mille plateaux, Minuit, 1980, p. 388. [2] G. Deleuze, F. Guattari, Quest-ce que la philosophie?, Minuit, 1991, p. 82. [3] Idem. [4] Disputa nu este o sciziune asemenea scindarii unei simple prapastii; ea este intima interdependenta a celor care participa la disputa. () O atare sciziune (Riss) este totodata o trasare fundamentala (Grundriss). Dar ea este si o trasare deschizatoare (Aufriss) care deseneaza principalele trasaturi ale deschiderii, proprii locului de deschidere al fiintarii. M. Heidegger, Originea operei de arta, trad. rom. Gabriel Liiceanu si Thomas Kleininger, Humanitas, Bucuresti, 1995, p. 89. [5] G. Deleuze, F. Guattari, Quest-ce que la philosophie?, ed. cit., p. 87. Teritoriul este asadar spatiul sintagmatic, conectiv, vicinal, consistent. [6] Mille plateaux, ed. cit., p. 393. [7] Idem, p. 388. [8] Idem, p. 401.

Sursa: http://www.scritube.com/istorie/Marca-postala-Emilian-Cioc16392485.php 18 ianuarie 2010, 09.34