Agricultura Acumularile n domeniul agrar sporesc dupa 1848.

Agricultura ramne n continuare sectorul preponderent al economiei; n cuprinsul acesteia, n anul 1860, lucra 92% din populatie. Productia creste si n legatura cu exportul rentabil pe pietele europene. Arendasia practicata de o categorie specializata se extinde. Legate de nevoile pietii, mosiile extind cresterii animalelor, n intensificand procesului de prelucrare industriala a produselor agricole. Preocuparile n directia utilizarii metodelor moderne se generalizeaza. Se nfiinteaza Scoala generala de agricultura si silvicultura de la Herastrau, scolile de agricultura de la Iasi si Craiova pregatesc specialisti cu calificare corespunzatoare. Romnia participa la primele expozitii agricole internationale. nfaptuirea Unirii Principatelor Romne la 1859 a creat conditii pentru nfaptuirea unei reforme agrare. La 2/14 mai 1864 Alexandru Ioan Cuza a promulgat reforma care dadea problemei agrare o rezolvare n acord cu pozitia si interesele burgheze si care, cu toate limitele sale firesti, corespundea n mai mare masura nevoilor taranilor si intereselor economice, sociale si politice ale tarii. Proprietatea a fost consacrata sacra si inviolabila prin intermediul Constitutiei din 1866. Definind relatiile servile, legea a mentinut marea proprietate funciara. n 1866 este votata legea pentru tocmeli de lucrari agricole si pentru executarea lor, modificata n 1872. Transformarile din agricultura au determinat o serie de modificari att n privinta inventarului tehnic, prin introducerea unor masini moderne, ct si prin folosirea unor seminte cu performante ridicate. Cresterea animalelor continua sa fie o activitate importanta deoarece vitele mari erau folosite de tarani att pentru munca la cmp, ct si n alimentatie. Productia agricola de baza, cea de cereale, a sporit datorita randamentului la hectar ajungnd la 1.700.000 t. n provinciile romnesti de sub ocupatie straina, directiile si tendintele evolutiei agricole au fost n general asemanatoare: sporirea suprafetelor arabile, a randamentelor la hectar si a productiei totale. Pe primul plan n Transilvania, Banat, Bucovina si Basarabia s-a situat productia de cereale. Dezvoltarea agriculturii Reformele agrare de la mijlocul sec. al XIX-lea au deschis calea patrunderii si consolidarii relatiilor capitaliste n agricultura. Ca urmare, devin caracteristice agriculturii trei procese: diferentierea taranimii,

transformarea treptata a marii proprietati funciare catre o gospodarie de tip capitalist si accentuarea caracterului comercial al agriculturii. Elemente ale acestor procese snt nregistrate nca nainte de reformele agrare, dar acum ele devin din ce n ce mai mult trasaturi specifice ale unei agriculturi n care se extindeau relatiile capitaliste. Diferentierea taranimii a fost un proces socio-economic care semnifica scindarea taranimii n paturi sociale cu interese deosebite. Largirea si adncirea pietei capitaliste, concurenta, ca forma de exprimare a legii valorii, constituie cauza fundamentala a procesului de diferentiere. Fiind un proces tipic capitalist, el a nsotit ntreaga perioada a capitalismului. Exista nsa o evolutie ascendenta, n ceea ce priveste intensitatea sa, n functie de conditii si factori specifici. Unii dintre acestia pot actiona n sensul adncirii procesului, adica a intensificarii stratificarii, a proletarizarii unei parti tot mai mari a taranimii si altii care pot ncetini acest ritm. Pentru perioada de la reformele agrare pna la primul razboi mondial, dintre factorii care au adncit diferentierea taranimii, cei mai importanti au fost: - politica agrara a statului, constnd n punerea n vnzare a mosiilor statului prin legi speciale, de care au beneficiat mai ales categoriile mai nstarite ale taranimii si chiar mosierimea. Politica de credit care, de fapt, se refera la inaccesibilitatea creditelor ieftine, pentru masele de tarani obligate a face apel la camatari care percepeau dobnzi ruinatoare. Criza agrara din 1873-1895. Determinata de patrunderea masiva de cereale ieftine din SUA pe piata Europei Occidentale ea s-a concretizat prin scaderea preturilor agricole. n contextul unor asemenea preturi, cerealele romnesti au avut dificultati de desfacere. O parte dintre ele snt desfacute pe piata interna, determinnd si aici scaderea preturilor agricole. Acest fapt a dezavantajat taranimea, principala sursa de aprovizionare cu produse agricole a pietei interne, facnd sa-si micsoreze substantial veniturile. Nemaiputndu-si plati obligatiile fiscale, creditele mprumutate, si pierd pamnturile proletarizndu-se. Modul de fixare a impozitelor dezavantaja taranimea saraca si mijlocasa. Diferentierea taranimii, ca proces, poate fi ilustrata, n primul rnd, prin modul de repartizare a pamntului De fapt, analiza acestui indicator arata si alte doua trasaturi caracteristice agriculturii romnesti:

Farmitarea masiva a populatiei taranesti.mpreuna cu taranii fara pamnt, circa 47% din totalul gospodariilor taranesti nu aveau pamnt sau aveau sub 2 ha si trebuie sa-si vnda total sau partial forta de munca. Contradictia principala la sate ramne totusi ntre taranimea luata n ansamblu si mosierime, caci circa 5000 de mari mosieri detineau mai mult pamnt dect ntreaga taranime. Din punct de vedere al veniturilor taranesti, ele exprimau clar att pauperizarea masiva a taranimii ct si faptul ca, asa cum am spus, contradictia predominanta antagonista ramne ntre taranime luata n ansamblu si mosierime. Astfel, pentru cumpararea de animale, cheltuielile unei familii de tarani nstariti erau de 6 ori mai mari dect ale unei familii de tarani saraci. Semnificativ este si faptul ca venitul mediu al unei familii taranesti era de 94 de lei pe an, pe cnd cel al unei familii de mosieri era de 40.278 lei pe an. Transformarea marii proprietati funciare ntr-o gospodarie de tip capitalist se ngreuna n mod obligatoriu dupa emanciparea sociala a mproprietaririi taranimii. Transformarea spre o forma de exploatare si organizare capitalista de tip ferma s-a desfasurat treptat, lent. Lipsa de capital, ca si lipsa de vointa de modernizare capitalista din partea majoritatii marilor proprietari, lipsa unui disponibil de forta de munca libera, care sa fie angajata ca muncitori salariati, precum si faptul ca majoritatea inventarului agricol apartinea taranimii, s-au constituit n tot atti factori care au determinat aceasta trecere treptata. Ca urmare, n relatiile agrare se ntlnesc doua sisteme: cele semi-feudale si cele pur capitaliste. Pna la nceputul secolului al XX-lea, sistemul de relatii semi-feudale a fost dominant, desi relatiile capitaliste de titularizare a fortei de munca salariate au fost si ele prezente. Permanentizarea sistemului de relatii semi-feudale are ca o baza obiectiva insuficienta pamntului primit de tarani prin reformele agrare. Ca urmare, s-a mentinut dependenta economica ntre mica si marea proprietate. Trebuie subliniat ca aceasta dependenta era, ntr-un fel, reciproca. Pe de o parte, taranii aveau nevoie de pamnt suplimentar, iar pe de alta parte mosierii aveau nevoie de forta de munca si inventarul agricol taranesti. n acest fel se ncheie o relatie mosier-taran, care se face pe baza unui contract, cunoscut sub numele de nvoieli agricole. Este o relatie burgheza, desigur, dar prin ea taranul se angaja sa puna n valoare mosia cu propriul sau inventar agricol.Taranul obtinea n arenda sa sau n dijma

un lot suplimentar de pamnt, pe care se obliga sa-l plateasca fie n bani, fie n produse, fie n munca. n aceasta perioada tendinta a fost permanent o crestere a dijmei. Astfel, dijma n bani a crescut, ajungnd la 50-60 lei pe ha, uneori chiar si mai mult, la nceputul sec. al XX-lea. Dijma n produse reprezenta 50% din recolta suprafetei arendate, iar dijma n munca, forma cea mai grava de exploatare, consta n obligatia de a munci un lot echivalent ca suprafata cu cel arendat. Muncitorul agricol avea o situatie mai buna dect a taranului care lua pamnt n dijma, mai ales taranii saraci. Munca salariata nsa mai mult un caracter sezonier, nepermanent. Tot n aceasta perioada capata proportii impresionante fenomenul marii arendasii. ntre 50 si 75% din totalul pamntului mosieresc era astfel arendat unor mari arendasi.Pentru asigurarea unui profit ct mai mare de monopol, se formeaza asociatii de arendasi, trusturi de arendasi, care au ajuns sa detina suprafete impresionante. Dezvoltarea caracterului comercial al agriculturii nceputa nca din primele decenii ale sec. al XIX-lea, capata acum caracterul unei trasaturi distincte. Cresterea productiei agricole, bazata mai ales pe cresterea suprafetelor cultivate, reprezinta un indicator esential al acestei evolutii. Se nregistreaza chiar o crestere mai rapida a suprafetelor cultivate cu plante industriale, dect a celor cu cereale, dar fara sa modifice caracterul cerealier, ramas net dominant. Cresterea suprafetelor cultivate cu plante industriale a fost determinata de dezvoltarea unui sector industrial de prelucrare (industria alimentara etc.). Caracterul predominant comercial al agriculturii este deplin ilustrat si de constructia de silozuri (1888) care deserveau mai ales exportul de cereale. Toate acestea, ca si specializarea pe regiuni agricole, arata clar ca productia agricola era diferit orientata spre piata interna si externa.