Professional Documents
Culture Documents
1 - INTRODUCERE
2- INCONSTIENTUL SI LUMEA VISELOR
3 - STADIILE SEXUALITÃTII INFANTILE
4 - COMPLEXUL LUI OEDIP
5 - VISELE SI PSIHANALIZA
1 - Introducere
La începutul acestui secol, Sigmund Freud ( 1856 - 1939 ), un medic vienez, neurolog de
formatie, încearcã sã transforme studiul psihologiei, care pânã atunci nu era decât o
ocazionalã preocupare intelectualã, într-o stiintã adevãratã, modernã.
El este cel care avanseazã prima teorie completã a spiritului uman si dã o explicatie plauzibilã
tulburãrilor mentale.
În timpul activitãtii sale medicale, Freud observã cã o bunã parte dintre pacientii sãi suferã de
diverse tulburãri precum dureri de cap, stãri obsesive, paralizii, etc. care nu pãreau a fi de
origine fizicã. El ajunge la concluzia cã, de fapt, aceste stãri sunt cauzate de tulburãri
emotionale si constatã cã, atunci când pacientii au posibilitatea de a vorbi liber despre
problemele lor, mai ales când amintiri deosebit de dureroase sau dezagreabile ies la suprafatã,
se întâmplã ca simptomele sã disparã de la sine, fãrã tratament medicamentos. Freud îsi dã
seama cã aceste amintiri redau, în general, acte de violentã sau cu substrat sexual, petrecute
în perioada copilãriei. Prin urmare el întelege cã amintirile respective au fost " eliminate " din
constiintã datoritã caracterului neplãcut sau imoral, fiind de fapt refulate. Ele sunt expresia
unor dorinti cenzurate care desi " uitate ", zac încã într-o zonã a psihicului uman pe care îl
denumeste incostient si, mai mult, ies la suprafatã fie sub forma simptomelor deja amintite, fie
prin acte ratate ( ca de pildã lapsus-ul ) fie prin vise, cãci adeseori atunci când pacientii
vorbesc deschis despre problemele lor emotionale ei îsi amintesc despre visele avute, al
cãror continut trãdeazã legãtura pe care o au cu aceste tulburãri.
Freud se dedicã studiului acestor observatii în paralel cu practicarea unei auto-analize, pânã ce
ajunge sã aibã " revelatia " cã a descoperit ceea ce el numeste " secretul viselor ".
Rândurile care urmeazã, prezintã o descriere foarte succintã si sumarã a principalelor idei si
teorii care stau la baza psihanalizei adicã a ceea ce Freud ar fi vrut sã fie o adevãratã stiintã,
stiinta studierii psihicului uman, între altele, prin intermediul interpretãrii viselor.
Ceea ce numim însã stiintã, presupune cã o teorie trebuie sã fie sustinutã cu probe irefutabile.
În interpretarea freudianã nu numai cã psihanalistul face apel la o bunã dozã de intuitie dar
adeseori un vis poate avea semnificatii contrare.
Cu toate acestea psihanaliza s-a dezvoltat si continuã sã se dezvolte ca o psihoterapie care
poate avea un rol determinant în a-l ajuta pe pacient sã-si gãseascã propriul sistem de valori
iar prin rezultatele obtinute ea si-a demonstrat cu prisosintã eficienta.
Lui Freud îi datorãm termenul de inconstient, care este o componentã a psihicului uman,
alcãtuitã din pulsiuni si dorinte refulate - adicã eliminate din constiintã datoritã continutului
lor dezagreabil sau imoral - si care nu cunoaste nici timpul si nici realitatea exterioarã.
Aceste dorinti refulate se manifestã fie în vis, fie prin diferite simptomuri. De altfel Freud
considerã visul ca fiind, într-un fel, un soi de simptom nevrotic.
Pentru el cauza visului este o dorintã iar continutul visului este realizarea acestei dorinte.
Dar realizarea dorintei este deghizatã, mascatã, în continutul visului, din douã motive: pe de o
parte aceasta permite o descãrcare inofensivã a energiei reprimate de dorinta interzisã, iar pe
de altã parte, disimularea adevãratei naturi a dorintei, permite persoanei care viseazã sã
doarmã în liniste. Ceea ce-l conduce pe Freud, în final, la concluzia cã visul este o tentativã de
realizare a dorintei refulate.
Visul este realizarea simbolicã a urmãtoarele tipuri de dorinte:
• dorinte infantile, vechi, care fac obiectul unor interdictii culturale si care nu pot accede la
nivel constient în forma lor brutã, neprelucratã. Sunt dorinte de tipul perversiunilor, incestului
sau tendinte distructive, antisociale, criminale.
• dorinte fiziologice prezente : foame, sex, excretie...
• dorinte prezente, costient asumate, care nu pot fi satisfãcute din cauza unor circumstante
exterioare.
• dorinte prezente, respinse în incostient datoritã faptului cã nu pot fi acceptate de cenzura
moralã, socialã.
Filozofic, inconstientul era definit ca " lipsã de constiintã " , rezultat al unor dereglãri în urma
unor stãri confuzionale.
Freud însã doteazã inconstientul de un alt tip de constiintã. Inconstientul este o instantã
psihicã normalã la om care precede chiar existenta constiintei.
Inconstientul nu este amorf si inert ci este animat de o logicã ( proces primar ) diferitã de cea
a constientului. El este capabil de a elabora un discurs si a produce manifestãri care pot fi
percepute de constiintã ( proces secundar ). În acest sens actul ratat, simptomul si visul, sunt
cele mai rãspândite expresii ale sale.
Existenta unei cunoasteri inconstiente apare ca un paradox. Cu toate acestea analiza clinicã
freudianã a nevrozelor pune în evidentã o cunoastere inconstientã disimulatã si, în acelasi
timp, încercând a se face cunoscutã ( procesul de refulare).
Este ca si cum un rezervor urias de cunoastere si informatii se aflã în stare de gestatie în
teritoriul stãpânit de inconstient iar accesarea datelor la nivel constient s-ar face prin
intermediul unui mecanism de apãrare, care are ca scop tocmai protectia egoului contra
presiunii enorme a masei de cunostinte. Cãci cunoasterea constientã al cãrei continut e
circumscris frontierelor egoului nu poate niciodatã gera, manipula, masa enormã a cunoasterii
înglobate în inconstient.
Eul (Ego) în acceptia lui Freud are un rol de observator, de regulator si declansator. El
interactioneazã si este supus exigentelor care provin din rezervorul de pulsiuni si gânduri
refulate, precum si imperativelor Supra-Eului (prezentat ca fiind expresia interiorizãrii
interdictiilor). Totodatã este supus presiunii realitãtii lumii exterioare, lumea obiectelor.
Pentru a mentine integritatea personalitãtii Eul cautã sã se protejeze dezvoltând anumite
mecanisme de apãrare (refularea, regresia, izolarea, etc).
Munca de analizã care este parte componentã a psihanalizei si implicã tocmai o anihilare a
mecanismelor de apãrare ale Eului, face ca pulsiunile si afectele refulate, "interzise", sã
redevinã constiente si ca urmare obligã Eul sã se reorganizeze la un nivel superior, optimal.
Pentru a scãpa de angoasã, Eul poate cãuta sã nege realitatea sau chiar sã se "refugieze" în
lumea fantasmelor pentru a se proteja, ceea ce va afecta raportul sãu cu realitatea si urmarea
este deschiderea drumului spre delir, nevrozã sau psihozã.
Un Ego puternic, "învingãtor" si eficace implicã mãsuri de apãrare eficace, ceea ce presupune
în egalã mãsurã limitarea angoasei la un nivel acceptabil si acordare unei pãrti de satisfactie
pulsiunilor.
Asadar psihicul uman nu se reduce numai la constiintã, asa cum a considerat psihologia pânã
la aparitia psihanalizei.
Psihologia constientului trebuie completatã cu o psihologie a inconstientului, care se ocupã
de fenomenele psihice inaccesibile în mod direct constiintei.
Termenul de sexualitate infantilã poate pãrea derutant la prima vedere datoritã perceptiei
particulare pe care o are termenul de sexualitate, care trimite imediat cititorul cu gândul la
sexualitatea genitalã.
Trebuie deci subliniat de la bun început cã, pentru Freud, sexualitatea infantilã nu este
realizarea nemijlocitã a unei activitãti sexuale ci este vorba în primul rând de cãutarea plãcerii
(libido).
De altfel orice fiintã umanã, indiferent de vârstã, este în permanentã cãutare a obtinerii
plãcerii si cautã sã-si satisfacã aceastã necesitate folosindu-se de diferitele zone erogene ale
propriului corp sau de stimuli din mediul înconjurãtor.
Deci, pentru Freud, tot ce are legãturã cu activitãtile primelor faze ale copilãrieii, în cãutarea
satisfacerii plãcerii, pe calea stimulãrii unui organ sau altul constituie sexualitatea infantilã.
Din primele luni de viatã, gura este, cu predilectie, izvorul principal de plãcere pentru micul
bebelus.
Proximitatea sânului matern sau a biberonului conferã, pe lângã reconfort si o sursã de
plãcere.
Cu trecere timpului micutul începe sã-si sugã degetul.
Zona erogenã ( generatoare de plãcere senzorialã ) se aflã la intersectia aparatului respirator
cu cel digestiv, prelungindu-se cu zonele tactile ale pielii.
Referindu-se la sânul mamei care alãpteazã, Freud spune cã acesta procurã " satisfactia
libidinalã sustinutã de necesitatea fiziologicã de a fi hrãnit ".
Sânul matern este astfel primul obiect al plãcerii si al dorintei cu care ne întâlnim în viatã.
Spre sfârsitul acestei prime faze, activitatea oralã devine din ce în ce mai accentuatã. Copilul
poate sã manifeste o oarecare agresivitate, refuzul de a fi hrãnit, sau poate musca persoanele
din anturaj.
Într-un cuvânt, prin intermediul gurii copilul intrã în contact cu lumea înconjurãtoare.
Aceastã succintã trecere în revistã a teoriilor lui Freud privind stadiile sexualitãtii infantile,
aruncã o luminã revelatoare asupra originalitãtii psihanalizei, care, la momentul aparitiei, a
suscitat destule controverse si pasiuni.
Totodatã Freud leagã diversele tulburãri psihice ale vârstei adulte, în special nevrozele, de
fixatiile pe care pacientul le face relativ la una din fazele sexualitãtii infantile.
Conform psihanalizei, complexul lui Oedip joacã un rol major în structurarea personalitãtii si
în orientarea dorintei, a libidoului.
Chiar dacã astãzi multe din ideile lui Freud sunt contestate, cãci în urma odservatiilor directe
nu se poate confirma importanta si rolul covârsitor în dezvoltare psihismului uman pe care
psihanalistii îl acordã complexului lui Oedip, meritul lui Freud în a deschide noi orizonturi
cercetãrii psihicului uman si implicit în dezvoltarea psihologiei ca instrument de analizã al
acestuia, rãmâne unul fundamental cãci o psihologie care ar încerca sã ignore aportul
psihanalizei ar fi sortitã esecului.
5 - Visele si psihanaliza
Cum am mai spus, conform teoriei lui Freud, visul ar fi o realizare deghizatã, mascatã a unei
dorinte refulate, reprimate.
El are un continut manifest, constituit din datele explicite apartinând visãtorului ( imagini,
sentimente, idei, impresii, pe care visãtorul si le aminteste la trezire) si continutul latent,
ansamblul de informatii inconstiente care sunt la originea visului si la care nu avem acces
decât ca rezultat al interpretãrii psihanalitice a visului. De fapt este acelasi continut care se
exprimã de manierã diferitã.
Interpretarea psihanaliticã a visului ar consta tocmai în restituirea dorintei refulate.
Ceea ce Freud numeste cenzurã este un fel de instantã superioarã care are privilegiul de a
permite constiintei accesul la anumite tendinte ale subiectului în cauzã.
Anumite vise însã, par a nu se supune modelului propus de Freud.
Astfel este cazul viselor angoasante, a cosmarurilor, pe care el le trateazã ca pe tulburãri
mentale precum fobia sau nevroza, considerând cã emotia resimtitã poate sã nu fie în raport
cu contextul intrinsec al elementelor onirice.
Ulterior Jung va completa aceastã analizã introducând notiunea de arhetip, un fel de simbol
colectiv, precum si metoda asociatiei dirijate de idei.