Eduart Zimer - Plante Suculente - Partea 1-A (2011)

Plantele suculente - o prezentare generala
In cautarea unei definitii Cea mai des intalnita definitie a plantelor suculente este extrem de simpla, anatomic vorbind toate plantele care au tesuturi specializate in stocarea de apa si substante nutritive (sau care au si aceasta capacitate) sunt plante suculente. Din punctul meu de vedere aceasta este o definitie cat se poate de exacta in litera ei, dar extrem de discutabila in esenta in primul rand pentru ca suculenta este un caracter derivat, un rezultat al plasticitatii fiziologice si fenotipice a plantelor - altfel de ce ar exista acest mecanism daca plantele nu ar fi avut nevoie de el? aspect totalmente ignorat de prezenta definitie. In al doilea rand pentru ca ar putea fi literal aplicabila mai tuturor plantelor aspect care frizeaza absurdul - de ce ar mai fi atunci nevoie sa subliniem caracterul suculent al acestora in loc sa-l consideram implicit? Cactusii, la fel ca si castravetele, marul, ceapa sau ananasul, sunt toate plante suculente? In fapt lucrurile nu stau chiar asa si nici nu sunt impartite in alb si negru; mai mult, fie si numai in unele etape ale dezvoltarii lor sau numai in unele organe ale lor, aproape toate plantele poseda tesuturi suculente.
1 4. In aceste fotografii pot fi vazute: Disphyma australe ssp. australe (fam. Aizoaceae), doua specii diferite de Senecio (fam. Asteraceae) si Spergularia media (fam. Caryophyllaceae) stanga sus; Freesia refracta (fam. Iridaceae) dreapta sus; Hoya carnosa (fam. Apocynaceae) stanga jos; Cordyline australis (fam. Laxmanniaceae) dreapta jos. Cate dintre ele sunt plante suculente? Oricat de ciudat vi se va parea raspunsul toate!
Pagina 1
PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com
In mod foarte curios botanistii nu au reusit nici pe departe sa ajunga la un consens in ceea ce priveste notiunea de suculenta a plantelor, in principal datorita faptului ca incearca sa o incadreze intr-un anumit concept, care difera in mod firesc as putea spune de la un autor la altul. Gordon Rowley (1978) recunoaste ca este extrem de dificil sa incadrezi plantele intr-una sau alta din categorii suculent / nonsuculent. Urs Eggli (2001) semnaleaza de asemenea faptul ca exista o perceptie diferita a lucrurilor in lumea colectionarilor de plante, reflectata in carti si publicatii de specialitate care nu fac decat sa acrediteze o idee falsa. In mod tipic plante care sunt excentrice interesului specific (plantele halofite de exemplu), sau dimpotriva reprezinta o categorie extrem de specializata (orhideele sau bromeliaceele de exemplu), sau pur si simplu sunt prea banale pentru a fi colectionate (fie plante de gradina, fie plante bulboase cum ar fi ceapa de exemplu) nu sunt privita ca fiind plante suculente. Mai mult, asta si datorita unor definitii foarte vagi, nu exista in fapt o linie de demarcatie foarte clara, lucru care starneste si mai multe confuzii in randul iubitorilor de plante. Unii amatori incearca, mecanic si bazat pe o insuficienta cunoastere la nivel anatomic, ca sa nu spun si taxonomic, sa se orienteze dupa repere certe toate plantele apartinand unei anumite familii sau gen sunt automat (sau nu sunt, dupa caz) suculente; mergand insa pe mana unei astfel de retete rezultatele pot fi de-a dreptul hilare plante evident suculente sunt considerate non-suculente si invers. In fapt singura familie de plante integral suculente (1) este Cactaceae, restul (si sunt destule, dupa cum veti vedea in continuare) cuprinzand atat plante suculente cat si non-suculente; devine clar cat de riscante devin afirmatiile de acest gen. Mult mai benefica este in opinia mea o documentare proactiva.
5 6. In fapt fam. Cactaceae este singura familie de plante compusa (aproape) exclusiv din specii suculente. Parodia nigrispina (jos) si Frailea bueneckeri (dreapta) sunt reprezentante tipice din punct de vedere morfologic pentru aceasta familie.
Nici botanistii (in mod special specialistii in fiziologia plantelor) sau taxonomistii influenti nu au fost foarte clari in aceasta privinta, ci mai degraba evazivi. Nu numai ca nu au stabilit criterii clare care sa sustina incadrarea intr-o categorie au alta, dar au si creat o categorie tampon plantele care au Pagina 2
organe sub-suculente (2), ceea ce nu numai ca a obliterat putinele repere cat de cat clare, dar a si largit, din aproape in aproape, sfera de cuprindere a notiunii de planta suculenta dincolo de puterea de intelegere si mai ales de acceptare a amatorului sau colectionarului de C&S obisnuit. Von Willert & al. (1992, citati in Mark Dimmitt) sunt unii din putinii autori care au incercat sa clarifice acest aspect. Ei definesc ca suculent orice planta care poseda tesuturi suculente si precizeaza in continuare ca tesutul succulent este un tesut viu care () serveste in scopul garantarii () unei rezerve temporare de apa utilizabila, care permite plantei () o independenta temporara de orice sursa externa de apa (). Autorii recunosc plantele suculente ca o sub-categorie a plantelor xerofite, ceea ce exclude grupul suculentelor halofite (plante rezistente la sare care cresc deseori in mlastinile saline) si marea majoritate a plantelor geofite () (Mark Dimmitt). Indiscutabil suculenta este o adaptare xerofita dar nu numai. Suculentele halofite creeaza acumulari de apa in tesuturi adipoase specializate (aqueous tissues) pentru ca rezerva de apa este vitala in conditiile in care acestea cresc fie in soluri extrem de sarate sau pur si simplu cu radacinile (permanent sau ciclic) imersate in apa marina sau salmastra, cu o salinitate ucigatoare pentru planta. In esenta nu este nici o diferenta intre lipsa acuta de apa si imposibilitatea de a o pompa in corpul plantei chiar daca este prezenta din abundenta, pentru ca s-ar crea concentratii ucigatoare de sare. Indiferent insa de acestea tesuturile multor plante halofite permit stocarea apei (de data aceasta insa in principal apa si sare in concentratii reduse si nu apa si nutrienti), permitand supravietuirea lor intr-un mediu ostil. Prin urmare, eu nu vad nici un motiv rezonabil pentru care sa le excludem din categoria plantelor suculente. O alta categorie de plante eliminate de regula din categoria plantelor suculente sunt cele parazite. Mark Dimmitt da un exemplu forte bun Psittacanthus sonorae, subliniind faptul ca in ciuda evidentei prezente a tesuturilor suculente planta are acces nelimitat la apa si substante nutritive atat timp cat planta parazitata este in viata. Inclin sa-i dau dreptate. Von Willert & al. (1992, citati in Mark Dimmitt) elimina de asemenea si plantele geofite. Aici lucrurile sunt putin mai complicate in opinia mea. Plantele geofite sunt acele plante care au organele perene ingropate sau semi-ingropate in pamant iar organele sezoniere in afara acestuia. Motivele care au generat acest tipar vegetativ sunt insa mult mai complexe incepand cu precipitatiile sezoniere (care forteaza planta sa gaseasca o strategie de supravietuire in perioadele secetose din miezul verii sau dimpotriva sa se protejeze de gerul uscat din timpul iernii) si terminand cu protectia impotriva ierbivorelor (mai putin selective in perioade in care hrana nu mai este atat de abundenta). Aceasta perioada in care planta abandoneaza organele aeriene in favoarea unui nucleu de supravietuire subteran (numit de obicei bulb, desi termenul este impropriu uneori sau chiar incorect), perioada care coincide cu repaosul plantei. Cand sezonul favorabil intrarii in vegetatie se apropie, plantele geofite redevin la cresterea supraterana activa. Exista insa mult simplificat doua situatii distincte: bulbul poate fi in principal o acumulare de substante nutritive care sa asigure in prezenta unui aport extern de apa datorat ploilor materialele de constructie necesare unei dezvoltari rapide (pentru ca timpul este de regula un factor critic!) care sa speculeze fereastra de oportunitate; bulbul mai poate sa contina atat substante nutritive cat si rezerve de apa disproportionat de mari fata de nevoile imediate in aceasta situatie bulbul poate porni in vegetatie in momentul in care a venit vremea fara a mai astepta ploi (care se poate intampla sa intarzie sau sa fie reduse mult sub nivelul normal in acel sezon) fapt care asigura plantei un plus de independenta. Strict la subiect in timp ce ultimile sunt geofite suculente, primele nu pot fi considerate astfel. Pentru a complica insa si mai mult lucrurile nu se poate vorbi de o granita clara ci mai degraba de doua aspecte extreme intre care se situeaza un imens teritoriu cenusiu. Mai mult, lucrurile nu se opresc aici bulbul este in fapt o denumire generica utilizata pentru mai multe organe distincte, derivate la randul lor din organe diferite (tulpini sau frunze) detalii Pagina 3
asupra carora voi reveni mai tarziu. Oricum ai privi lucrurile insa, geofitele sunt cel putin parte din ele plante suculente. Evident, prezenta tesuturilor suculente este obligatorie, personal cred insa ca la fel de importanta este si filozofia de viata a plantei in cauza. In esenta adaptarile xerofite suculenta fiind, dupa cum vom vedea, doar una dintre ele au un singur scop, acela de a asigura supravietuirea plantei pe o durata de timp suficient de lunga ca sa-i permita tentative repetate de reproducere intr-un mediu care nu intruneste decat ocazional conditii adecvate. Suculenta serveste perfect acest si numai acest scop. Prin suculenta individul are rezerve de apa sau de apa, nutrienti si (ocazional) energie utilizabila imediat (de regula amidon) care-i permit sa supravietuiasca unor perioade de timp mai lungi sau mai scurte in conditii adverse si mai ales fara apa sau intr-un cvasi-permanent deficit de apa fata de nevoile sale fiziologice. Nu intamplator covarsitoarea majoritate a plantelor suculente sunt plante perene si nu anuale (3). Pe de alta parte castravetii, pepenii sau caisii chiar daca in mod evident contin tesuturi suculente in fructele lor pot supravietui si in absenta acestora; semintele lor in schimb au atat substante nutritive cat si apa la dispozitie. Pentru acestea tesutul suculent este util numai ca suport pentru germinarea samburelui, indiferent daca planta mama supravietuieste sau nu. Dupa cum se poate vedea doua filozofii de viata diametral opuse, care se regasesc in modul in care a fost modelata fiziologia acestora. Abia acest aspect mi se pare definitoriu. Prin urmare as defini suculenta ca fiind acel tip de adaptare xerofita care permite plantelor prin acumularea de apa, substante nutritive si energie in tesuturi specializate si in cantitati ce depasesc nevoile lor imediate supravietuirea in conditii de ariditate, de absenta a apei la calitatea ceruta de specificatiile lor interne sau de caracter pronuntat sezonier al precipitatiilor, pentru perioade de timp suficient de lungi si comparabile cu potentialul lor biologic, astfel incat prin tentative repetate de reproducere perpetuarea speciei devine posibila chiar si intr-un mediu care nu intruneste decat ocazional conditiile cerute de specificatiile lor interne. Plante suculente sunt prin urmare plantele care au aceasta capacitate.
Adaptarile xerofite ale plantelor Dupa cum am mai amintit suculenta este in mod tipic doar una din adaptarile xerofite. Ar fi interesant cred chiar daca in aparenta ne vom indeparta de la subiectul propus sa trecem in vedere si restul adaptarilor xerofite care pot apare simultan si in aproape orice combinatie. As dori doar sa mai subliniez si faptul ca prin suculenta plantele isi creeaza rezervele de apa care sa le permita supravietuirea, in timp ce fara exceptie toate celelalte adaptari (fie fiziologice, fie morfologice) urmaresc limitarea pierderilor de apa si sporirea eficientei cu care sunt gestionate rezervele. Iata pe scurt si alte adaptari xerofite (4): - utilizarea unui tip de fotosinteza alternativ (de regula CAM, dar si C4) (5) care minimalizeaza pierderile de apa in momentul efectuarii schimbului de gaze. In mod tipic fotosinteza se desfasoara in timpul zilei dar prin deschiderea stomatelor intr-un mediu arid, incins si in plina insolatie planta sufera pierderi insemnate de apa (pe care nu le poate inlocui imediat). In tipurile alternative de fotosinteza schimbul de gaze (si implicit deschiderea stomatelor) se desfasoara fie noaptea, la temperaturi mult reduse, implicit pierderile prin evaporare fiind mult diminuate (CAM), fie prin procese mult mai economice (C4). Ambele nu sunt neaparat metode superioare (desi au un indiscutabil caracter derivat) ci sunt strict adaptate mediului, in conditii normale pentru majoritatea plantelor fiind mult mai putin eficiente decat fotosinteza obisnuita (numita si C3). Trebuie insa mentionat un aspect foarte Pagina 4
interesant unele plante utilizeaza doua tipuri de fotosinteza, alternativ, in functie de parametri mediului ambiant. - reducerea densitatii stomatelor pe frunze. Fiind mai putine, este evident ca si pierderile de apa sunt reduse in mod proportional, frunza fiind de departe cel mai expus organ al plantelor datorita raportului suprafata / volum. Este o adaptare de tranzitie ca sa spun asa, in mod tipic la plantele suculente extreme frunzele pierzandu-si din importanta in fiziologia acestora pana la disparitie in unele cazuri. - transferul functiei de fotosinteza de la frunze la tulpini. Este finalizarea procesului de mai sus. Exista insa plante in care tulpinile au preluat in totalitate functia de fotosinteza (tipic in fam. Cactaceae), in altele atat tulpina cat si frunzele participa in proportii mai mult sau mai putin diferite. Tulpinile prezinta in mod evident anumite avantaje: sunt de regula si organe de stocare, cat si organe de transfer, tesuturile sunt mai bine protejate de o epiderma mai groasa si mai impermeabila; au un raport suprafata / volum net superior frunzelor si in plus forma acestora si unghiul sub care cad razele solare sunt avantaje suplimentare in incercarea de a limita la maxim pierderile de apa.
7 8. Multe plante suculente au transferat functia de fotosinteza de la frunze la tulpini. Doua exemple elocvente sunt Astrophytum ornatum (fam. Cactaceae) in stanga si Euphorbia fasciculata (fam Euphorbiaceae) in dreapta - la care acest transfer s-a efectuat in mod independent.
- scufundarea stomatelor sau a camerelor stomatale. Stomatele sunt plasate in mici adancituri ale frunzei sau tulpinii astfel incat in anumite momente ale zilei acestea stau umbrite, reducandu-se durata de expunere directa la soare (adica exact situatia cand pierderea de apa este maxima). In mod tipic insa (in mod special la plantele cu fotosinteza CAM) la plantele suculente stomatele sunt asociate cu amplasamentul adanc al camerei stomatale, efectul fiind similar. Pagina 5
9. In aceasta fotografie a unei plantule Crassula multicava (fam. Crassulaceae) se poate observa atat micile adancituri in frunza in care se gasesc adapostite camerele stomatale, cat si densitatea redusa a acestora, prin comparatie evident cu plante care nu au aceasta adaptare.
- predilectia pentru conformatii foarte compacte tulpini globulare, colonii dense si joase - sau dimpotriva columnare - frunze globulare sau cilindrice, toate acestea reducand foarte mult raportul suprafata / volum si prin urmare contribuind la reducerea pierderilor de apa.
10 - 11. Tulpinile globulare formand colonii joase si dense ale Euphorbia jansenvillensis (fam. Euphorbiaceae) si frunzele cilindrice strans grupate ale Fenestraria aurantiaca (fam. Aizoaceae) doua exempe ale unei conformatii compacte care reduce raportul suprafata / volum.
- coastele tulpinilor (comune in Cactaceae, dar si in unele specii de Euphorbia), care permit marirea rapida a volumului plantei (actioneaza daca vreti ca un acordeon) in conditiile in care suprafata expusa la soare se mareste intr-o proportie cu mult mai mica. In plus, costele asigura temporar o umbrire locala a epidermei in functie de rotatia aparenta a soarelui.
Pagina 6
12 - 13. Coastele tulpinilor la Weberbauerocereus winterianus (fam. Cactaceae) in stanga si la Euphorbia canariensis (fam. Euphorbiaceae) jos.
- epiderma cerata sau glaucoasa reduce de asemena foarte mult pierderile de apa in mod special in insolatie foarte puternica. Aceasta ceara este produsa exclusiv de celulele epidermei frunzelor, tulpinilor lastarilor tineri sau oricarui alt organ aerian care nu are periderma (coaja). Aceasta nu este cum s-ar putea crede un simplu strat de ceara / pudra protectiva, ci o structura complexa formata dintr-o membrana cuticulara insolubila impregnata si / sau acoperita de substante ceroase mai mult sau mai putin solubile.
14 - 15. Graptosedum Ghosty (fam. Crassulaceae) in stanga are o epiderma cerata impermeabila, in timp ce Dudleya brittonii (fam. Crassulaceae) in dreapta exceleaza prin epiderma glaucoasa care limiteaza pierderile de apa in cazul unei insolatii excesive.
Pagina 7
- epiderma greu penetrabila . In mod asemenator multor animale cuticulul este greu penetrabil prevenind pierderea de apa datorita unor leziuni intamplatoare, imbunatatind rezistenta la foc (fenomen natural in unele habitate) sau descurajand pradatorii (ierbivorele in mod special, dar si larvele unor antropozi sau diversi gasteropozi) (6).
16 - 17. Doua specii cu obrazul gros - Gasteria armstrongii (fam. Asphodelaceae) in stanga si Astrophytum asterias (fam. Cactaceae) in dreapta.
- prezenta perilor, spinilor sau tepilor indiferent de originea acestora (generate de epiderma / periderma sau din frunze transformate) ele ajuta la intretinerea unui micro-habitat protectiv in jurul plantei prin cele mai diverse mijloace: umbreste local, reduce circulatia aerului pe epiderma, descurajeaza organisme pradatoare.
18 - 19. Lana abundenta protejeaza meristemul vulnerabil bobocii in formare ai Parodia nigrispina (fam. Cactaceae) de soarele arzator in timp perii (stanga) si spinii ascutiti ai Opuntia pilifera (fam. Cactaceae) nu numai ca umbresc local, dar si descurajeaza (dreapta).
- diversele adaptari morfologice ale sistemului radacinos pivotant, tuberos, fibros raspandit la suprafata. Radacinile pivotante (desi nu sunt intalnite exclusiv la plantele xerofite (7)) permit plantei accesul la straturi mai adanci ale solului, ceva mai umede decat cele de suprafata, ajutand plantei in cauza o dezvoltare vegetativa rapida in momentele alese de aceasta. Radacinile tuberoase asigura rezerve suplimentare de apa, nutrienti si energie, devenind in unele cazuri principalul organ de stocare Pagina 8
in detrimental organelor aeriene. Ele speculeaza precipitatiile torentiale de scurta durata care cad ocazional in regiuni mai degraba aride. Radacinile fibroase care se impanzesc imediat sub suprafata solului, la mica adancime dar pana la distante apreciabile fata de tulpina acesteia, permit plantei sa utilizeze foarte eficient umezeala ocazionala de la suprafata solului datorita rouei uneori surprinzator de abundente in unele zone aride sau burnitei prelungite (dar care nu aduce precipitatii insemnate dar in schimb un aport constant de umezeala) din zone montane. Aceste adaptari nu sunt exclusiv xerofite, dar apar cu o frecventa mult sporita la acestea fata de restul plantelor normale in oricare din aceste forme.
20 - 21. Radacini tuberoase: Ariocarpus retusus (stanga) si Blossfeldia liliputana (dreapta), ambele din fam. Cactaceae. Deseori volumul radacinilor tuberoase depaseste volumul organelor aeriene ale plantei.
22 - 23. In genul Lithops (fam. Aizoaceae) actiunea radacinilor retractabile este deosebit de evidenta si in cultura. Iata (in stanga) un Lithops varikos-kunzas putin rasfatat, de unde si inaltimea apreciabila perechilor de frunze. In conditii mai dure plantele se retrag cu suprafata frunzelor pana la nivelul solului (in habitatul natural stau chiar superficial acoperite de nisip fin cuartzos), dupa cum se poate vedea la planta din dreapta un Lithops lesliei ssp. lesliei var. venteri C1 .
Pagina 9
- radacinile contractabile ale unor plante (fenomen comun in genul Lithops, dar intalnit si la unii cactusi cum ar fi Sulcorebutia) trag in jos planta in sezoanele uscate si caniculare, ingropand literalmente planta in substrat pana la nivelul superior al frunzelor (de multe ori fenestrate la aceste plante). In acest fel planta nu mai este expusa supra-incingerii, pierderile de apa reducandu-se. - capacitatea de a rezista pline cu apa la temperaturi interne ridicate. Sub soare intens temperatura interna poate depasi 50 de grade Celsius, moment in care majoritatea plantelor obisnuite cedeaza. Volumul apei se reduce in momentul topirii, pentru ca apoi sa creasca din nou pe masura ce se incalzeste. O celula de inmagazinare a apei isi va mari volumul pe masura ce apa se incalzeste, existand riscul ca la un anumit moment sa pleasneasca. Acest lucru poate afecta integral planta, inclusiv vasele de transport. Plantele xerofite au reusit sa contracareze intr-o anumita masura aceasta deficienta prin adaptarea unor structuri in primul rand datorita spatiilor goale aflate intre celulele adipoase, a membranelor celulare elastice, dar si a caracteristicilor epidermei reusind sa ramana umplute cu apa fara a risca si in conditiile unor temperaturi ridicate. Mai mult, exista si o metoda foarte specializata de evitare a supra-incingerii - faimoasele ferestre ale unor plante ca Lithops, Conophytum, Fenestraria sau Haworthia. In plina insolatie incingerea se produce in primul rand la nivelul epidermei, adica exact unde sunt amplasate stomatele cu implicatiile de rigoare. Prin frunzele translucide sau cu ferestre translucide in apexul lor, lumina se propagheaza intr-un mod difuz in corpul frunzei, incalzind-o uniform si egal si nu local, deosebit de eficient mai ales in cazul camerelor stomatale scufundate.
24 - 25. Ferestrele Haworthia retusa var. retusa (fam. Asphodelaceae) (in stanga) permit propagarea difuza a luminii, evitandu-se astfel incalzirea locala excesiva. Anumite suculente din genul Delosperma (fam. Aizoaceae) au rezolvat problema rezistentei la ger (in cazul unor specii pana la incredibila temperatura de 32 33 grade Celsius sub zero!) prin antigelul continut in frunze care impiedica inghetarea apei. In dreapta un reprezentant al acestui gen - Delosperma lydenbergense.
- capacitatea de a rezista pline cu apa la temperaturi interne foarte scazute. Intrebarea este legitima - daca apa ingheata la 0 grade Celsius, cum reusesc unele plante suculente sa reziste la geruri teribile? Sucul acestora nu este apa in forma pura ci contine substante care actioneaza ca un antigel natural impiedicand apa sa inghete. Din nou adevarata problema este expansiunea mult mai violenta de data aceasta a apei care inghetata, sfasiind pur si simplu tesuturile si vasele de transport. Evident, nu este o caracteristica generala a plantelor suculente, cele mai multe au insa capacitatea sa reziste in anumite conditii la geruri moderate.
Pagina 10
- capacitatea de absorbtie a apei prin alte organe cum ar fi frunzele sau perii este intalnita atat la plante xerofite (unele Bromeliaceae) cat si la plante epifitice (Tillandsia de exemplu, tot o Bromeliaceae).
26 - 27. Unele plante si-au dezvoltat capacitatea de a absorbi apa prin epiderma. In familia Bromeliaceae anumite specii (cum ar fi aceasta Neoregelia carolinae din stanga) au adoptat o metoda ingenioasa in bazinul format din frunzele apicale (numit si urna) ele aduna apa asigurandu-si o rezerva constanta de umezeala. Altele, cum ar fi speciile suculente de Tillandsia (in dreapta) din aceeasi familie reusesc sa absoarba atat apa cat si substamntele nutritive din aer, de unde si denumirea vernacular de plantele aerului (air plants in engleza).
- modificarea permanenta sau temporara a formei frunzelor. Acopera o gama foarte larga de modificari frunze ondulate sau rulate (temporar sau ca design permanent, se reduce suprafata expusa), frunze cilindrice (imbunatateste raportul suprafata / volum), etc.
28 - 29. Doua plante care ilustreaza foarte elocvent modificarile in forma frunzelor in lumea plantelor suculente Sedum dendroideum (fam. Crassulaceae) cu frunze ondulate si usor rulate in acelasi timp (in stanga) si Frithia pulchra (fam. Aizoaceae) cu frunze cilindrice.
Dupa cum se poate observa totul se invarte in jurul rezervelor de apa si a diminuarii pierderilor prin transpiratie, indicand in mod clar faptul ca adaptarile xerofite formeaza un complex omogen si coerent Pagina 11
in ceea ce priveste scopul urmarit, chiar daca nu toate xerofitele sunt si suculente. In plus, toate adaptarile de mai sus se intalnesc (fara exceptie, dar nu obligatoriu simultan) si la plante suculente.
Tipurile de plante suculente Dupa atatea considerente mai degraba abstracte a venit momentul cred sa trecem in revista un aspect cat se poate de concret formele sub care se manifesta suculenta.
30 - 32. Marea varietate tipologica a plantelor suculente este data de diversitatea habitatelor in care sunt intalnite. Cu toate acestea exista un numitor comun accesul limitat al plantelor la resurse de apa, fie ca este un semi-desert (stanga se pot vedea diversi cactusi: Cylindropuntia spp., Carnegiea gigantean, dar si cateva Fouquieria spp.), fie ca sunt promontorii aride in zone costale in care expunerea marina este un handicap suplimentar (stanga jos), fie ca sunt blocuri de lava, lipsite de compusi organici si cu o retentie redusa a apei elimina partial concurenta (drepta jos unde alaturi de Psilotum nudum, o planta vasculara primitiva din fam. Psilotaceae se pot vedea cateva Aloe maculata din fam. Asphodelaceae) si exemplele pot continua
Plantele au imaginat o sumedenie de modalitati de stocare a apei, producand o multitudine de modificari morfologice care sa le permita acest lucru. Acestea sunt in ultima instanta extrem de vizibile si capteaza atentia iubitorilor de plante, in detrimentul celelaltor adaptari xerofite, fie ele fiziologice sau morfologice. Trebuie spus de asemenea ca foarte multe plante refuza si in acest caz sa se incadreze in categoriile create de noi caudiciforme, cu frunze suculente, cu tulpini suculente, cu radacini napiforme, etc. categorii mai mult sau mai putin artificiale intrucat subliniaza de regula elementul morfologic dominant, multe plante suculente prezentand simultan 2 - 3 tipuri distincte de suculenta.
Pagina 12
Suculenta departe de a fi limitata doar la cateva tipuri caracteristice asa cum avem de regula impresia este prezenta la zeci de mii de specii de plante si ofera foarte multe exemple de evolutie convergenta, plante cu filogenie total diferita alegand in conditii similare acelasi traect evolutiv. Paradoxul real este insa faptul ca alte plante, in exact aceleasi conditii pedo-climatice, se pot manifesta prin evolutii fenotipice net diferite. Aceasta este insa o alta discutie Avand aceste aspecte in minte, sa parcurgem tipurile de plante suculente vazute prin prisma colectionarului in primul rand: - plante cu tulpini suculente (numita si suculenta primara). Ca regula generala acestea sunt plante, de multe ori cu suculenta extrema, care folosesc tulpinile si eventual ramificatiile acestora atat in scopul transportului de apa si nutrienti cat si in scopul stocarii acestora, in tesuturi specializate. In mod tipic aceste plante au un foliaj redus sau chiar absent iar tulpinile preiau de regula (aproape) total si functia de fotosinteza (cactusii din subfam. Cactoideae sunt poate cel mai bun exemplu). Plantele din aceasta categorie fie nu detin deloc tesuturi lemnoase, fie nu nu le au in faza juvenila si nici intr-o proportie semnificativa la maturitate. Prin urmare sunt plante mai de graba de dimensiuni mici sau medii (cu exceptia unor columnari de talie mai mare). Acest tip de suculenta este cel mai la indemana plantelor, din start tulpinile avand un raport suprafata / volum mult mai bun decat frunzele sau alte organe ale plantelor, intrucat exista suportul morfologic necesar. Tulpinile suculente sunt pe langa frunzele suculente cel mai des intalnit tip de suculenta si in mod cert cel mai captivant prin imensa sa diversitate. Aceasta categorie este poate cea mai bogata in forme, toate incercand intr-un fel sau altul, sa minimizeze raportul suprafata / volum tulpinile putand fi globulare, cilindrice, columnare, ramificate sau nu, articulate sau nu. Nu am sa intru in detalii de clasificare deoarece in ciuda marii varietati morfologice, in esenta aceasta categorie este foarte unitara; cred ca ilustratia prezinta cel mai bine imensa varietate.
33 - 34. Plante cu tulpini suculente: Pseudolithos migiurtinus (fam. Apocynaceae) jos, o planta cactiforma, cu tulpina globulara; Pachycereus pringlei (fam. Cactaceae) dreapta, un columnar clasic.
Pagina 13
35 - 36. Plante cu tulpini suculente: Mammillaria bombycina (fam. Cactaceae), o colonie cu numeroase capete globular elongate (jos); Euphorbia polygona 'Snowflake' (fam. Euphorbiaceae) formeaza mai intai tulpini solitare scurt columnare, pentru a lastari odata cu varsta (dreapta).
37 - 38. Plante cu tulpini suculente: Tulpinile pot fi articulate si ramificate, ca la aceasta Austrocylindropuntia subulata (fam. Cactaceae) in stanga, sau numai ramificate, ceva mai haotic la aceasta Euphorbia leucodendron (fam. Euphorbiaceae) din dreapta, numita si scheletul din Madagascar.
- plante cu trunchi suculent lemnos. Dincolo de prezenta tesuturilor lemnoase (tesuturi secundare), acest tip de suculenta ar putea fi aparent asimilat categoriei anterioare. Exista insa o mare diferenta, o anomalie as zice in lumea suculentilor absenta (totala sau partiala) a tesuturilor adipoase in faza adulta! Daca in faza juvenila de regula prezinta tesuturi suculente, ca plante adulte (deoarece de regula ating mari dimensiuni) nu formeaza un trunchi cu nucleu solid din xylem ca restul plantelor lemnoase ci doar o retea lemnoasa, o adevarata structura de rezistenta, care permite aparitia unor goluri Pagina 14
parenchymatoase in care pot fi stocate cantitati insemnate de apa. Aceste structuri lemnoase sunt intalnite, printre altele, si la cactusi columnari gigantici (cum ar fi Carnegiea gigantea ) sau la diverse specii de Cylindropuntia , dar si la Pachypodium, Adenium (fam. Apocynaceae) sau Idria (fam. Fouqueriaceae), ca de altfel si la multi pachycauli sau caudiciformi. Aceste schelete lemnoase au servit deseori cel putin in cazul cactusilor - ca materiale de constructie.
39 - 40. Plante cu trunchi suculent lemnos: Adansonia grandidieri (fam. Bombacaceae) un reprezentant al faimosilor baobabi este un adevarat rezervor de apa cu structura lemnoasa (stanga); scheletul expus al faimosului Saguaro cunoscut din filemele western - Carnegiea gigantea (fam. Cactaceae) (dreata).
- plante cu frunze suculente. Tip de suculenta extrem de raspandit, deseori aceasta forma de suculenta este prezenta in tandem cu un alt tip, de regula cu tulpinile suculente. Rezervele de apa pot fi facute cu ajutorul tesuturilor adipoase (formate din celule specializate in retinerea apei) sau in vacuolele celulelor epidermale, dar in unele cazuri interiorul frunzei este ocupat de un gel care se hidrateaza puternic (caracteristic pentru speciile de Aloe). Din nou, diversitatea de forme este imensa de la frunze marginal suculente, aparent normale, pana la frunze grase, vizibil suculente, dar care-si pastreaza inca aspectul tipic, pana la frunze cu suculenta extrema, care in multe cazuri pot fi confundate la o inspectie superficiala cu tulpini suculente (in cazul Lithops, Conophytum, Frithia si multe altele). - pachycauli. Aceste plante prezinta un trunchi suculent lemnos, dar sunt in general privite (poate mai degraba prin prisma colectionarului) ca un tip aparte, diferit de plantele cu trunchi suculent lemnos datorita faptului ca trunchiul acestora este extrem de ingrosat, putand stoca cantitati imense de lichid (de ordinul tonelor la plantele de foarte mari dimensiuni). In mod special la plantele juvenile baza trunchiului este mult supradimensionata, asemanandu-se cu plantele caudiciforme despre care vom Pagina 15
vorbi imediat. Interiorul lor cuprinde doar foarte putin tesut lemnos (prin comparatie cu volumul) si este umplut cu o maduva cu porozitate extrema in care sunt stocate substantele nutritive dar mai ales apa. In general aceste plante sunt copaci sau tufisuri prezentand insa de regula o ramificare relativ redusa.
41 - 44. Plantele cu frunze suculente sunt reprezentantele unui tip de suculenta extreme de raspandit iata cateva exemple: Crassula perfoliata var. falcata (din fam. Crassulaceae, stanga sus) si Agave parryi var. huachucensis (fam. Agavaceae, dreapta sus). De foarte multe ori plantele cu frunze suculente au si tulpini suculente, ca de exemplu Aeonium Kiwionium (stanga jos) si Crassula ovata (dreapta jos), ambele din fam. Crassulaceae. Tulpinile acestora din urma contin in mod tipic celule adipoase, iar lemnificarea tulpinilor nu se produce nici la plante batrane, de mari dimensiuni.
- caudiciformi. Aceste plante prezinta de regula tot o forma de suculenta lemnoasa din acest punct de vedere sunt asemanatoare cu pachycaulii. Deosebirea consta in modificarea morfologica deosebit de evidenta a tulpinii (nu mai este doar o simpla ingrosare) si prin faptul ca suculenta lemnoasa nu este obligatorie. Caudexul (o tulpina perena mai mult sau mai putin globulara in care este stocata apa) poate fi semi-ingropat sau amplasat direct pe sol, din acesta pornesc tulpini mult elongate, uneori sezoniere desi nu este o regula generala, sau chiar direct frunze.
Pagina 16
45 46. Doi pachycauli clasici, foarte apreciati in colectii Beaucarnea guatemalense (fam. Nolinaceae) in stanga iar in dreapta Pachypodium baronii var. windsorii (fam. Apocynaceae). In mod caracteristic plantele au un pronuntat caudex suprateran sau doar partial ingropat din care pornesc ramificatii permanente ingrosate. Pe masura ce plantele avanseaza in varsta, aceasta din urma caracteristica devine dominanta, plantele putand inmagazina apa suficienta pentru 2 - 3 ani.
47 - 48. In mod special in faza juvenila Beaucarnea recurvata (fam. Nolinaceae) - stanga este un caudiciform tipic. I se pot chiar tunde ramurile permanente, cu singurul rezultat ca incepe sa se ramifice la varste foarte tinere pentru aceasta planta (poate trai 4 500 de ani). Ulterior incepe sa prezinte caracteristicile unui pachycaul, cu ramificatii permanente excesiv de groase. Dioscorea elephantipes (fam. Dioscoreaceae) din dreapta este insa un caudiciform clasic, cu puternice trasaturi geofite, ramurile si celelalte organe aeriene fiind sezoniere.
Intre plantele cu trunchiuri suculente lemnoase, pachycauli si caudiciformi nu este intotdeauna posibil sa facem o demarcatie clara, chiar daca extremele sunt in mod evident mult diferite. Mai mult, unele plante pot avea in faza juvenila aspect caudiciform pentru ca avansand in varsta sa prezinte trasaturile unui pachycaul Beaucarnea recurvata este poate cel mai la indemana exemplu. Pot exista de asemenea reprezentanti caudiciformi si in genuri / familii care nu prezinta la modul general vorbind aceasta caracteristica: de exemplu fam. Crassulaceae (la genurile Crassula, Sedum, etc.). Restul organelor suculente despre care vom vorbi in continuare sunt preponderent subterane. Pagina 17
49 - 50. Alti caudiciformi - Calibanus hookeri (fam. Nolinaceae) in stanga si Cyphostemma elephantopus (fam. Vitaceae) in dreapta. Fascinatia caudiciformilor se datoreaza la unele specii si de faptul ca doua plante nu seamana una cu alta.
- plante cu radacini suculente (avand formele cele mai diverse - radacini tuberoase, napiforme in forma extrema, racacini pivotante carnoase in forma tipica). Indiferent de forma acestora, radacinile sunt supradimensionate si servesc stocarii temporate a surplusului de apa si substante nutritive in modul descris la celelalte organe. De asemenea tesuturile pot fi adipoase sau permit aparitia golurilor parenchymatoase, fiind in acest caz tot tesuturi secundare desi nu sunt lemnoase in cazul radacinilor. Astfel de radacini atrag prin forma extrema, putand fi in unele cazuri expuse prin ridicare cand se face transplantarea. Speciile de Ariocarpus (fam. Cactacea e) au astfel de radacini (ingropate), de asemena si Pterocactus tuberosus (tot fam. Cactaceae) - in acest caz radacinile pot fi elevate, motiv pentru care acestea sunt considerate uneori in mod eronat ca fiind un caudex. Faptul ca de regula aceste organe sunt subterane ne impiedica sa recunoastem suculenta unor plante. Un singur exemplu - Cordyline australis (fam. Laxmanniaceae) poate lasa impresia unei plante non-suculente; in realitate radacinile sunt carnoase pana la suculente si servesc in mod clar stocarii de apa, nutrienti si energie; ele reprezinta nu mai putin de 35 - 38% din masa totala a unei plante adulte, deci nu sunt deloc o cantitate neglijabila.
51. Desi arata ca un caudiciform si se comporta ca un geofit sadea, Pterocactus kunzei (fam. Cactaceae) poseda in fapt o radacina tuberoasa supradimensionata care, elevata la fiecare transplantare, creeaza in timp o planta deosebit de spectaculoasa. Aceasta planta spulbera un mit mitul catusilor caudiciformi; ei bine, acestia nu exista! Exista, in schimb, cactusi geofiti.
Pagina 18
- plante cu diverse organe suculente subterane regenerative. Aceasta este o categorie foarte complexa care, simplificat, poate fi impartita din punct de vedere al originii in doua tipuri distincte de organe: a) tulpini transformate: - bulbilii sunt mici structuri asemanatoare (ca forma) cu un bulb, care pot apare in diverse parti ale plantei: tulpina, axilele frunzelor, in cazul unor plante chiar in locul florilor la unele Agave, Furcraea sau Yucca de exemplu sau crescand din tijele florale la Haworthia limifolia var. ubomboensis spre exemplu si care sunt produse de planta in scopul reproductiei asexuale. Multi bulbili contin tesuturi suculente care asigura supravietuirea acestora pana cand inradacineaza (8).
52 - 53. Bulbili formati dealungul inflorescentei paniculate la Agave obscura (fam. Agavaceae) in stanga - ca modalitate secundara de inmultire cand nu se formeaza seminte. In cazul Ornithogalum caudatum (fam. Hyacinthaceae) - jos plana formeaza bulbili suculenti in interiorul bulbului care penetreaza camasile exterioare, intr-un final desprinzandu-se de planta mama si inradacinand cu usurinta.
- cormii (corms in limba engleza) sunt organe de stocare subterane de mici dimensiuni folosite de unele plante geofite pentru a supravietui iernilor geroase sau verilor uscate si toride si constau din unul sau mai multi internozi avand cel putin un meristem. Cormii sunt de regula inveliti in frunze modificate (de regula din frunzele anului anterior) in camasi protectoare pergamentoase care asigura atat protectie impotriva unor daunatori cat mai ales limiteaza drastic pierderile de apa. Interiorul cormilor este format din celule parenchymatoase bogate in amidon. Baza cormului este circulara si da nastere unor radacini sezoniere. Plante ca Freesia sau Crocus se regenereaza din cormi. - tuberculii (tubers in limba engleza) sunt organe subterane supradimensionate, de diverse tipuri si forme, derivate din tulpini modificate (sporadic la unele plante insa si din radacini), specializate in stocarea de apa si nutrienti. Tuberculii pot fi atat organe de supravietuire (planta supravietuieste iernilor extreme de geroase sau dimpotriva verilor Pagina 19
toride si uscate) cat si (simultan de regula) organe de inmultire asexuala. Tuberculii au de regula meristeme multiple din care se asigura vegetatia in sezoanele favorabile. Tuberculii au toate partile anatomice ale unei tulpini, incluzand nodul si segmentele internodale; nodul este ochiul (= meristemul), fiecare nod avand marcaje specifice ale frunzelor degenerate. Cartoful este exemplul clasic. Tuberculi pot apare ocazional si la plante suculente tipice cum ar fi Senecio sempervivus ssp. grantii (fam. Asteraceae) din ilustratia de mai jos, sau chiar cactusi (exemplul Peniocereus striatus, sinonim Wilcoxia striata, prezentat de Buxbaum, 1960).
54 - 55. Cormii plantei Allium ascalonicum (fam. Alliaceae) in stanga si tuberculi care apar ocazional din sistemul radacinos al Senecio sempervivus ssp. grantii (fam. Asteraceae) in dreapta.
- rizomii sunt tulpini orizontale, de regula subterane, care pot inradacina atat in zona nodului cat si pe partea inferioara si genereaza tulpini verticale in zona nodului. In mod tipic pentru o vreme se mentine legatura cu planta mama, dar, pe masura in care prin inradacinare devina posibila formarea unor indivizi independenti, capabili sa se intretina, rizomul se dezintegreaza. Este o modalitate de a se forma atat colonii dense cat si indivizi distincti (identici din punct de vedere genetic = clone) prin inmultire asexuala. Inmultirea prin rizomi este des intalnita la diverse specii de Agave si Aloe ca sad au numai exemple foarte cunoscute. - stolonii sunt tot tulpini orizontale, de cele mai multe ori subterane, dar deseori si supraterane, care produc radacini adventive in zona nodului si care produc (asexual) plante noi din muguri care se formeaza in apex. In momentul in care noua planta se stabilizeaza, stolonul se usuca de regula. Un bun exemplu este Echeveria prolifica, care trimite in fiecare an numerosi stoloni din care foarte interesant in functie de conditiile specifice se dezvolta o floare (de regula in conditii foarte calde si uscate) sau o planta noua (de regula cand umezeala este suficienta pentru a sustine dezvoltarea vegetativa). Plantele care produc in mod obisnuit rizomi sau stoloni mai sunt numite si plante stolonifere (9). - pseudobulbii sunt organe de stocare derivate din segmente ale tulpinii delimitate de noduli, specifici pentru fam. Orchidaceae. Aceste organe pot avea frunze ca oricare alta tulpina, pot fi solitari sau articulati si pot fi mai mult sau mai putin diferiti vizual de Pagina 20
tulpinile obisnuite. Pseudobulbii sunt produsi de un rizom si desi au o viata limitata (intre 1- 5 ani) sunt produsi cu regularitate de meristemul rizomului.
56 - 59. Increngatura de rizomi ai Euphorbia rhizophora (fam. Euphorbiaceae) care genereaza noi si noi plante clonale (stanga sus). Aloe maculata (fam. Asphodelaceae) rozeta formata dintr-un rizom iesit la suprafata (dreapta sus). In fiecare an o multime de stoloni sunt generati de Echeveria prolifica (fam. Crassulaceae) jos si doar ocazional flori, de regula in raport invers proportional cu numarul stolonilor. Pseudobulbii Dendrobium heterocarpum (fam. Orchidaceae) ilustrati in dreapta sunt organe suculente specifice acestei familii, derivate din segmente ale tulpinii delimitate de noduli.
b) frunze transformate bulbii adevarati. Bulbul este un organ complex caracteristic plantelor geofite si se deosebeste de cormi prin faptul ca este format din funze modificate, specializate in stocarea de apa si nutrienti mai exact din baza acestor frunze frunze ordonate asemenea unor solzi, sau care se suprapun complet si care se unesc in apexul bulbului (de unde Pagina 21
emerge si partea regenerativa a plantei). Pentru a avea imaginea corecta ceapa este prototipul bulbului. In plus bulbul are si o placa bazala derivata dintr-o tulpina modificata sub care sunt generate radacinile fibroase. Caracteristic pentru bulb este faptul ca acesta nu contine un meristem avand functia de regenerare ci o planta embrionica cu toate organele aferente: radacini, tulpini, frunze si flori, ceea ce pare a fi o abatere majora de la designul general al plantelor arhitectura modulara. Desi in mare similari, bulbii pot fi de doua tipuri bulbi cu camasi uscate (cum este ceapa) sau bulbi solzosi, formati aparent din solzi unghiulari strans uniti (ca in cazul crinilor). Plante ca Ornithogalum caudatum, Amaryllis belladonna sau Narcissus spp. sunt plante bulboase.
60 - 61. Bulbii adevarati: in stanga un exemplu pentru bulbii solzosi - Veltheimia bracteata (sinonim Velthaimia viridiflora) din fam. Hyacinthaceae; jos un exemplu de bulbi cu camasa Ornithogalum caudatum (tot din din fam. Hyacinthaceae). Din pacate in acest ultim caz privirea aruncata in structura bulbului a fost facilitate de atacul unui melc. In mod ciudat, desi planta este toxica, melcii par a nu fi afectati ba dimpotriva
Dupa cum se poate vedea sunt o multitudine de organe si de forme care, fiecare in parte si toate impreuna, sunt suportul material al notiunii de suculenta la plante. Cum am mai amintit, plantele sunt in general catalogate in functie de caracteristica dominanta, in general insa ele imbina 2 - 3 caracteristici simultan. Astfel Crassula ovata are atat frunzele cat si tulpinile suculente, speciile de Ariocarpus au atat frunze suculente cat si radacini napiforme iar Ornithogalum caudatum are atat bulb, cat si bulbili si frunze suculente.
Principalele familii de plante suculente Aproape mereu cand se vorbeste de plante suculente, cactusii sunt evidentiati ca fiind o grupa distincta. Mai mult, circula de mai multa vreme o butada toti cactusii sunt plante suculente, dar nu orice suculent este un cactus la care am inceput sa am o reactie alergica: de ce trebuiesc transformati cactusii cu orice pret intr-o grupa de elita? Este in mod cert un puseu de superioritate de sorginte cactofila. Mai mult, pentru necunoscatori multe din suculentele obisnuite (unele cultivate de multe decenii sau chiar secole pe pervazul ferestrelor, in sere sau gradini) sunt denumite generic cactusi, din Pagina 22
nou spre exasperarea cactofililor. Adevarul este ca in ciuda statutului lor emblematic cactusii sunt departe de a acoperi imensa varietate morfologica si fiziologica a plantelor suculente. Chiar daca iubitorul de plante incearca sa iasa din aceasta viziune mult prea ingusta, nu reuseste sa meaga prea departe in cultura (si implicit in oferta comerciala) sunt regasite in principal plante suculente din 10 sau 12 familii (fata de un total de peste 85 de familii care cuprind si reprezentanti suculenti); mai mult, ca numar de specii cele mai multe plante suculente nici nu au intrat inca in circuitul colectionarilor de elita, ca sa nu vorbim de cel horticol. Am sa incerc in cele ce urmeaza o scurta prezentare a familiilor cele mai importante ca relevanta in ceea ce priveste numarul de specii dar mai ales in ceea ce priveste impactul avut asupra hobby-ului nostru, urmata de o lista (sper cat mai completa) a restului de familii cuprinzand specii suculente va recomand sa nu o parcurgeti in graba ci cu curiozitate, pentru ca multe bijuterii se ascund aici! Agavaceae este o familie formata din 550 600 de specii, cele mai multe dintre ele suculente (sau prezentand suculenta marginala). Cele mai cunoscute genuri sunt Agave, Beschorneria , Furcraea si Yucca; sunt in general plante cu frunze suculente pana la sub-suculente si / sau care formeaza caudex. In trecut aceasta familie a cuprins mult mai multe genuri, cei mai multi botanisti si taxonomisti contemporani excluzand insa plante incluse aici in trecut precum Cordyline (acum in fam. Laxmanniaceae), Dracaena si Sansevieria (acum in fam. Ruscaceae) sau Beaucarnea, Calibanus, Dasylirion si Nolina (acum in fam. Nolinaceae). Caracteristice pentru aceasta familie sunt inflorirea paniculata imensa (poate atinge la unele specii 6 8 m) si faptul ca (de regula) plantele sunt monocarpice (mor dupa ce infloresc). APG III (2009) da o lovitura de gratie acestei familii emblematice pentru plantele suculente plasand-o in fam. Asparageae (desi toate celelelte sisteme majore - Kubitzki si Dahlgren in mod special fac o distinctie clara).
62 63. Fam. Agavaceae: Agave striata o planta extrem de arhitecturala care preferabil va fi cultivata direct in pamant (stanga); Agave potatorum o planta de dimensiuni relativ reduse (mai ales in cazul var. verschaffeltii), in din dreapta o forma putin aparte cu frunze lobate si tepii terminali ondulati.
In sfera de cuprindere general acceptata plantele din Agavaceae sunt originare din America Centrala si de Nord. Sunt in general plante foarte puternice care este preferabil sa fie cultivate direct in pamant, sunt insa si destule specii minione (prin comparatie) sau care pot fi cultivate in ghiveci sau vase mari Agave geminiflora , Agave potatorum (in mod special var. verschaffeltii), Agave patonii (este in fapt o forma de mai mici dimensiuni a Agave parryi), Furcraea foetida (in mod special in faza juvenila), Pagina 23
Yucca aloifolia, Yucca filamentosa, etc. De regula sunt plante cu certe caracteristici arhitecturale, plantate in mod frecvent in gradini xerofite. Probabil ca cele mai raspandite specii in cultura sunt Agave americana, Agave atenuata si Yucca aloifolia . Plantele din aceasta familie fac deseori obiectul unor colectii specializate, care etaleaza marea multitudine de forme care coexista de multe ori in cadrul aceleiasi specii. De altfel multe specii sunt notorii pentru dificultatea determinarii corecte, caracteristicile relevante aparand uneori abia in momentul infloririi.
64 67. Fam. Agavaceae: Agave cupreata o clasica a genului (stanga sus); Agave geminiflora (dreapta sus) o alta candidate pentru cultivarea in ghivece de mari dimensiuni; Agave atrovirens si imensa inflorescenta paniculata caracteristica genului (stanga); Agave paryi var. paryi (in aceasta fotografie forma descrisa ca Agave patonii) este una din cele mai spectaculoase agave (jos).
Pagina 24
68 71. Fam. Agavaceae: Yucca gloriosa (stanga sus) o planta foarte adaptabila care a reusit sa se naturalizeze in Noua Zeelanda; Manfreda variegata reprezentanta unui un gen minor (dreapta sus); Yucca rostrara interesanta alura asemanatoare cu agava din fotografia nr. 62 (stanga jos); Yucca whipplei ssp. whipplei un complex polimorfic deosebit de interesant care i-a determinat pe unii taxonomisti sa o incadreze intr-un gen distinct Hesperoyucca (jos).
Aizoaceae este o familie foarte numeroasa (1,900 - 2,000 de specii grupate in peste 135 de genuri) cunoscuta in trecut si sub numele de Ficoideae; alt nume de referinta este Mesembryanthemaceae (o grupa de plante inclusa in prezent ca subfamilie Mesembryanthemoideae), nume emblematic insa pentru familie intrucat numele generic vernacular mesembs persista in limbajul curent al colectionarilor. Cele mai multe specii au frunze si / sau tulpini suculente, exista si cativa caudiciformi sau chiar specii care intrunesc toate aceste caracteristici. Aceasta familie este raspandita preponderent Pagina 25
in Africa de Sud (96% din specii) dar este prezenta si in Australia, Noua Zeelanda, insulele Pacificului Central si de Sud si America de Sud este insa in mod cert o familie de plante cu origine gondwanica.
72 75. Fam. Aizoaceae: Aptenia cordifolia (sus) una din speciile primitive ale acestui grup de plante; Carpobrotus edulis (forma cu floare galbena dreapta sus) un prototip al formelor cu tulpini lungi, taratoare; Argyroderma pearsonii (jos) o planta miniona cu frunze cu suculenta extrema; Corpuscularia lehmannii (dreapta) una din formele intermediare ale grupului avand atat frunze extrem de suculente (dar permanente!) cat si o configuratie sub-arbustiva, mai apropiata de speciile primitive ale familiei.
Sunt in general plante de dimensiuni miniaturale pana la medii, care pot avea in principal trei conformatii diferite plante arbustive cu frunze suculente (de ex. Ruschia maxima), plante cu tulpini taratoare (ex. Carpobrotus edulis) si plante reduse cu suculenta extrema a frunzelor (de ex. Lithops karasmontana) dar si forme intermediare (de ex. Corpuscularia lehmannii). Aceasta familie se caracterizeaza prin florile actinomorfe (10), desi petalele adevarate sunt absente (sunt inlocuite cu numeroase petale false de regula filiforme sau lineare derivate din stamonoizi (11)), si prin fructul uscat care este in fapt o capsula compartimentata, in fiecare compartiment existand una sau mai multe seminte. Este un grup de plante deosebit de interesant pentru colectionarul de plante suculente intrucat, Pagina 26
dincolo de caracteristicile florale generale destul de unitare (si usor de recunoscut), este deosebit de variat din punct de vedere al morfologiei. Unele plante prezinta o adaptare xerofita foarte interesanta faimoasele ferestre ale frunzelor.
76 79. Fam. Aizoaceae: o prima grupa a pietrelor vii genul Conophytum , foarte divers si bogat in forme locale. Conophytum bilobum (stanga sus) cu frunzele lobate in mod specific; Conophytum minimum 'Scitulum' (dreapta sus) si Conophytum minimum 'Wittebergense' (stanga jos) ilustreaza perfect imeansa variabilitate a acestor plante; Conophytum pellucidum 'Saalberg' (dreapta jos) perechi noi de frunze lepadandu-se de camasile uscate ale frunzelor din anul anterior.
Pentru colectionari genurile cele mai interesante sunt Aloinopsis (gen asemanator cu Aloe, cuprinzand plante minione cu frunze suculente si radacini tuberoase), Aptenia (gen minor dar foarte popular, cuprinzand doar doua specii Aptenia cordifolia si Aptenia lancifolia, precum si un interesant hibrid intergeneric Aptenia cordifolia x Platythyra haekeliana cunoscut si sub numele Aptenia Red Apple), Argyroderma (gen numeros cuprinzand plante cu frunze extrem de suculente), Bergeranthus, Carpobrotus (cuprinzand aproximativ 25 de specii din habitaturi costale din Africa de Sud, America de Sud si Australia), Carruanthus, Cheiridopsis, Conophytum (gen numeros si deosebit de apreciat in colectii care cuprinde plante cu capete constand dintr-o pereche de frunze cu suculenta extrema, care pot forma in timp colonii masive), Corpuscularia, Delosperma (gen major cuprinzand in jur de 100 de specii sub-arbustive primitive in cadrul grupului), Dintheranthus, Disphyma (gen raspandit in Africa de Sud, Australia si Noua Zeealanda cu o taxonomie foarte disputata, unii autori mergand pana la a considera ca este un gen monotipic), Dorotheanthus, Drosanthemum, Faucaria (gen cuprinzand Pagina 27
aproximativ 33 de specii cu frunze suculente triunghiulare), Fenestraria (gen monotipic care este un etalon pentru frunzele cu ferestre), Frithia, Gibbaeum, Glottiphyllum, Herreanthus, Imitaria , Lampranthus (gen extrem de numeros si putin studiat care este un prototip alaturi de Delosperma pentru grupul de plante cunoscut ca flori de ghiata - ice plants in engleza), Lapidaria, Lithops (un prototip al pietrelor vii, gen care a parcurs cu succes in ultimile decenii drumul de la statutul de ciudatenie la gen foarte iubit si raspandit in colectii, fiind practic accesibil tuturor), Mesembryanthemum (gen care initial a cuprins marea majoritate a aizoaceelor), Monilaria, Muiria , Nananthus, Oophytum, Ophthalmophyllum, Oscularia, Pleiospilos (gen minor, dar foarte bine reprezentat in colectii, format din plante cu frunze cu suculenta extrema), Ruschia, Ruschianthus, Schwantesia, Stomatium, Tetragonia , Titanopsis (gen minor dar foarte apreciat in colectii, cu frunze suculente avand suprafata rugoasa), Trichodiadema (gen interesant cu plante cu tulpina scurta sau caudiciforma, cu frunze suculente in apexul carora exista o structura formata din peri ordonati radial care lasa impresia unei areole), etc. si sunt convins ca am lasat pe dinafara cel putin o duzina de genuri foarte iubite!
80. Fam. Aizoaceae: prototipul pietrelor vii este insa genul Lithops, ale carui flori de regula galbene, mai rar albe si extreme de rar in alte nuante - au o frumusete aparte. In aceasta fotografie sunt florile Lithops aucampiae ssp. aucampiae var. aucampiae.
Pagina 28
81 - 86. Fam. Aizoaceae: Faucaria tigrina ssp. tuberculosa (stanga randul de sus); Dorotheanthus bellidiformis (dreapta randul de sus) a splendid planta anuala cu flori multicolore; o alta categorie a pietrelor vii care au parcurs drumul de la o ciudatenie la plante relativ comune in multe colectii de c&S Lithops: diverse specii de Lithops in acelasi vas (stanga randul din mijloc); Lithops pseudotruncatella ssp. volkii cu o floare usor asimetrica, parand la prima vedere ca etse o cristatie incipient (dreapta randul din mijloc); Lithops karasmontana var. lericheana (stanga randul de jos); Lithops olivacea (dreapta randul de jos) specie care formeaza deseori colonii spectaculoase in cultivatie, mult mai mari decat plantele din habitat.
Pagina 29
87 - 91. Fam. Aizoaceae: Disphyma australe ssp. australe (stanga sus, drepta sus) endemica din Noua Zeelanda, este o specie disputata dar care in opinia mea merita o distinctie aparte fie si pentru faptul ca nu hibridizeaza cu specii inrudite ci cu specii de Carpobrotus; Trichodiadema calvatum (stanga) plantele batrane au un caracter caudiciform / pachycaul, destul de rar in aceasta familie; Delosperma harazianum (stanga jos) si Delosperma recurvum (dreapta jos) sunt reprezentante ale unui gen numerous, cuprinzand specii sub-arbustive primitive interesante si prin genele recesive pe care multe specii le au si care le permit supravietuirea la temperaturi incredibil de joase asta in cultura pentru ca in habitatul natural sunt de neintalnit.
Pagina 30
92 - 94. Fam. Aizoaceae: Nananthus aloides (stanga sus) reprezentanta unui gen mai putin intalnit in colectii, asemanator cu mult msi cunoscutele Aloinopsis si Titanopsis; Lampranthus spectabilis (dreapta sus) o reprezentanta de exceptie, extrem de florifera, a unui gen foarte numerous cuprinzand specii sub-arbustive primitive; Oscularia deltoides o alta sub-arbustiva primitiva cu frunze deltoidale.
Apocynaceae este o familie extrem de variata morfologic cuprinde copaci, tufisuri, ierburi, liane, etc. o parte din specii fiind suculente, provenind in general din zone tropicale si subtropicale umede (in general paduri tropicale), unele insa si din habitate aride; se intalneste in Africa, Arabia, Asia tropicala in mod special Indomalaesia, nordul Australiei, America tropicala si de Nord si Europa mediteraneana. Sunt peste 4,400 de specii grupate in peste 770 de genuri (12). Plantele cultivate in mod curent pot fi crescute in ghiveci, cele mai multe specii nu sunt insa in cultivatie. Apocynaceae sensu stricto este apreciat in rimul rand pentru caudiciformi si pachycauli de exceptie (multe din plante fiind ca fapt divers toxice sau foarte otravitoare). Putine genuri sunt insa interesante pentru amatorii de plante suculente: Adenium (foarte apreciat in mod special pentru numerosii hibrizi horticoli cu flori superbe), Nerium, Pachypodium (un prototip al plantelor pachycaule, originar din Africa de Sud si Madagascar) si Plumeria. Relativ recent (AGP II, 2003 (13)) in Apocynaceae a fost inclusa si fosta fam. Asclepiadaceae (ca subfam. Asclepiadoideae) care, pe langa specii ierboasa, tufisuri, liane sau chiar copaci, cuprinde un numar mare de specii suculente mult apreciate de colectionari, formand uneori colectii specializate enumar numai cateva: Araujia, Asclepias, Brachystelma , Caralluma, Ceropegia, Duvalia, Echidnopsis, Edithcolea, Hoodia , Hoya, Huernia , Orbea, Oxypetalum, Piaranthus, Sarcostemma, Stapelia , Tavaresia, Trichocaulon, White-sloanea , etc. in general plante cu tulpini suculente, dar si cativa caudiciformi. Sunt cunoscute si sub numele vernacular stapeliads. Sunt raspandite in regiunile tropicale si sub-tropicale ale globului si cunosc cea mai mare concentratie de specii in Africa si America de Sud. Pagina 31
(Sub)familia contine nu mai putin de 348 de genuri si peste 2,900 de specii, dar desi este un grup de plante emblematic pentru pasionatii de C&S adevarul este ca majoritatea speciilor sunt non-suculente. Aceasta familie de plante - Apocynaceae - este foarte variata si complexa, numitorul comun este insa format din similaritati in structura florilor actinomorfe si absenta perechii de stipule (in mod normal parte integranta a anatomiei frunzelor).
95 - 96. Fam. Apocynaceae: Pachypodium brevicaule (stanga) este foarte asemanator unui caudiciform, ramurile fiind nesemnificative ca dimensiuni, un fel de nodule pe care cresc rozetele de frunze; Pachypodium rosulatum var. gracilius (dreapta) este o favorite a colectionarilor, greu de crezut insa ca in colectii vom putea un asemenea exemplar.
97 - 98. Fam. Apocynaceae: Pachypodium ambongense (stanga) un pachycaul tipic, este un tufis sub-globos care poate creste pana la 2 m inaltime si are tepi redutabili, deosebit de atractivi pentru colectionari; Nerium oleander (jos) o ruda marginal suculenta din bazinul Mediteranei..
Pagina 32
99 - 104. Fam. Apocynaceae (subfam. Asclepiadoideae): Orbea pulchella (sus) o planta redusa la nivel de sinonim in complexul Orbea variegata; Huernia asperia (dreapta sus) are flori mici, dar spectaculoase este o adevarata Scufita Rosie in randul acestui grup popular de plante; faimoasa Hoodia gordonii (stanga jos); din nou o Hoodia sp. (dreapta jos) cu aspect cactiform (cu flori care atrag mustele); Huernia quinta o reprezentanta a unui gen care are de asemenea flori splendide dar urat mirositoare (stanga randul de jos); Ceropegia distincta var. haygarthii (dreapta randul de jos).
Pagina 33
105 - 106. Fam. Apocynaceae (subfam. Asclepiadoideae): Orbea variegata (mai cunoscuta sub sinonimul incetatenit in colectii Stapelia variegata) este una din cele mai frecvent intalnite stapeliade din colectii, din pacate un pic sensibila la viroze si atacuri fungale in climatul mai umed din Noua Zeelanda, celebra datorita florilor spectaculoase, destul de variabile ca forma si colorit, relativ mari pana la 5 8 cm masurate de la extremitatea petalelor (dreapta); Caralluma crenulata (jos) o planta nativa din Myanmar.
Asphodelaceae este o familie (mult discutata si disputata in prezent) cunoscuta in principal darorita genurilor reprezentative Aloe si aliatii sai. APG II (2003) o considera la vremea respectiva (optional) o familie de sine statatoare, in timp ce APG III (2009) consfinteste includerea in fam. Xanthorrhoeaceae (ca subfam. Asphodeloideae); nu recunosc aici aceasta recombinare taxonomica din doua motive. In primul rand este mult prea recenta pentru a fi fost inca digerata de colectionari si amatori (14) si nu vreau sa derutez pe nimeni lor ma adresez, nu botanistilor; in al doilea rand nu se poate vorbi de un consens real nici in lumea botanistilor si surprizele (sau retractarile, nu ar fi pentru prima data) pot continua cu APG IV. In orica caz fosta familie Asphodelaceae era compusa din peste 800 de specii grupate in 24 de genuri, fiind cea mai numeroasa familie de monocotyledonate. Pentru ca tot suntem la capitolul taxonomie multi autori (notabil Ernst J. Van Jaarsveld si Gideon F. Smith adica exact marii specialisti in Aloe si aliatii ei) recunosc o familie distincta, Aloaceae, segregata din Asphodelaceae, principalul criteriu fiind ca aceasta grupeaza genurile preponderent suculente (in Sara Oldfield, 1997), criteriu destul de artificial in opinia mea. Familia Asphodelaceae este raspandita in principal in Africa (in mod special Africa de Sud), Madagascar si Arabia, dar unele specii sunt intalnite si in Europa centrala si de vest, bazinul Pagina 34
mediteranean, Asia centrala si Noua Zeelanda. Cele mai multe reprezentante sunt ierboase, ocazional prezentand suculenta marginala. Speciile pur suculente au in general atat cu frunze suculente aranjate in rozete cat si tulpini suculente si pot avea diverse conformatii, de la plante minuscule si ierboase (de ex. Aloe bowiea) pana la plante compacte cu suculenta extrema (de ex. Haworthia reinwardtii) si pana la arbori de mari dimensiuni (de ex. Aloe barberae), intalnite in cele mai diverse habitate costale, montane sau podisuri inalte, uneori in zone mai umede, de cele mai multe ori insa semiaride. Unele specii au si trasaturi geofite (in mod special cele ierboase). Principala caracteristica a familiei este racema care grupeaza florile mai mult sau mai putin tubulare, ocazional stelate. Cele mai interesante pentru colectionarul de plante suculente sunt genurile Aloe (peste 400 de specii in marea majoritate cu frunze suculente grupate de regula in rozete caracteristice), Astroloba (un gen minor, dar foarte interesant, cuprinzand specii columnare), Bulbine (specie asemanatoare cu Aloe dar care grupeaza plante cu frunze non-suculente sau marginal suculente si care au radacini tuberoase sau caudex foarte asemenatoare cu un bulb, fara a fi insa), Bulbinella (plante oarecum asemanatoare cu Bulbine, raspandite in Africa de Sud si Noua Zeelanda, care atunci cand ierneaza / estiveaza se pot reduce la un tubercul relativ masiv), Gasteria (cu flori inconfundabile avand forma de stomac), Haworthia (gen popular cuprinzand peste 60 de specii in general miniaturale, solitare sau lastarind abundent, cu frunze suculente de regula rugoase sau tuberculate, grupate in rozete) si Poellnitzia (gen foarte asemanator cu Astroloba si cu haworthiile columnare). Mai trebuie mentionat si faptul ca exista o avalansa de hibrizi horticoli inter sau intra-generici provenind din Aloe, Gasteria si Haworthia, foarte interesanti pentru colectionarul specializat, dar un adevarat cosmar pentru colectionarul puritan. Plantele suculente din aceasta familie hibridizeaza destul de usor, hibrizi inter sau intragenerici fiind relativ comuni si in habitatul lor natural.
107 - 108. Fam. Asphodelaceae: Aloe glauca var. spinosior racema in formare (stanga); Rozelete dense cu frunze suculente, de multe ori glaucoase, marginite de tepi mai mult sau mai putin cornosi, mai mult sau mai putin periculosi pentru un intrus sunt caracteristici inconfundabile ale genului, ilustrat aici de Aloe macroclada 'Quartzicola' (jos).
Pagina 35
109 - 114. Fam. Asphodelaceae: In ciuda modelului oarecum repetitiv al caracteristicilor vegetative, genul Aloe este extrem de divers si variat - Aloe maculata, o planta comuna din grupa aloelor patate prezentand semnele de stress (stanga randul de sus); Aloe aristata , de asemenea o planta comuna in colectii capata (ca de altfel si in natura) forma unei faclii atunci cande este supusa unei cultivari dure (dreapta randul de sus); Aloe thraskii in plina inflorire (stanga randul din mijloc); Aloe barberae (sinonim Aloe bainesii) este una din aloele arborescente de mari dimensiuni, care pot ajunge pana la 15 18 m inaltime (dreapta randul din mijloc); Aloe polyphylla si rozetele ei spiralate sunt adevarate bijuterii cu o geometrie riguroasa (stanga randul de jos); Aloe plicatilis una din putinele aloe care in faza adulta au frunzele aranjate dichotomic (dreapta randul de jos).
Pagina 36
115. Fam. Asphodelaceae raceme de Aloe - 1: a) Aloe africana; b) Aloe cameroni; c) Aloe distans; d) Aloe jucunda.
Pagina 37
116. Fam. Asphodelaceae raceme de Aloe - 2: a) Aloe barberae (Aloe bainesii); b) Aloe maculata; c) Aloe mitriformis; d) Aloe striata ; e) Aloe thompsoniae; f) Aloe thraskii.
Pagina 38
117. Fam. Asphodelaceae raceme de Aloe - 3: a) Aloe parvibracteata ; b) Aloe speciosa x Aloe ferox; c) Aloe spicata; d) Aloe suprafoliata x Aloe aculeata.
Pagina 39
118 - 122. Fam. Asphodelaceae: Aloe arborescens o planta comuna in gradinile xerofite care a reusit sa se naturalizeze in multe tari cu climat mediteranean (stanga sus); Aloe brevifolia fma. variegata este o splendida miniatura foarte adecvata pentru a fi cultivate in ghiveci (dreapta sus); Aloe spinosissima 'Yellow Edge' este deosebit de prolifica si rezistenta si deseori utilizata in parcuri si locuri publice, evident tot in regiuni cu climat bland (stanga), deseori este confundata cu Aloe arborescens insa chiar si in absenta inflorescentei zimtii fini, galbeni si regulate de pe muchiile frunzelor sunt un element de identificare sigur; Aloe ferox (stanga jos) o alta planta cu certe calitati arhitecturale, poate fi deseori confundata cu Aloe africana; Aloe mutans (dreapta jos) este una din cele mai spectaculoase Aloe patate, parintele multor hibrizi de exceptie.
Pagina 40
123 - 126. Fam. Asphodelaceae: Bulbinella rossi, o nativa din Noua Zeelanda care creste preponderant in insulele subarctice (cu Anthus novaeseelandiae in central imaginii o pasare nativa) stanga sus; Astroloba spiralis (stanga) si Poellnitzia rubriflora (dreapta) sunt asemanatoare din punct de vedere vegetativ (se aseamana puternic si cu Haworthia viscosa ) dar structura diferita aflorilor le plaseaza in genuri diferite.
127 - 128. Fam. Asphodelaceae: Bulbine alooides (stanga jos) este dupa cum sugereaza si numele asemanatoare aloelor in primul rand prin forma racemelor, Bulbine latifolia (dreapta jos) are raceme mult diferite, mai scurte si cu flori verzi-albastrii foarte diferite de ale aloelor.
Pagina 41
129 - 134. Fam. Asphodelaceae: Gasteria armstrongii (stanga randul de sus) este o specie extrem de variabila; Gasteria carinata (dreapta randul de sus) dupa o faza juvenila dichotomica plantele incep sa formeze rozete; Gasteria brachyphylla (stanga sus) este o specie dichotomica; x Gasteraloe Spotted Beauty (dreapta sus) un hibrid intergeneric deosebit de spectaculos (frecventi in fam. Asphodelaceae); Haworthia bayeri (stanga jos) are frunze truncate si ferestre al caror desen este deosebit de divers; Haworthia fasciata fma. variegata (dreapta jos) o specie relativ comuna si banala, plantele variegate sunt insa foarte frumoase.
Pagina 42
135 - 136. Fam. Asphodelaceae: pentru final inca doua bijuterii ale familiei - Haworthia koelmaniorum var. mcmurtryi (stanga), o frumusete destul de rara in colectii si Haworthia truncata x magnifica (dreapta), unul din numerosii hibrizi ai Haworthia truncata .
Asteraceae (sau Compositae) este o familie gigantica din care provin plante ca ochiul-boului, margareta, crizantema sau floarea soarelui. Este in fapt familia cu cele mai numeroase specii in randul plantelor vasculare peste 22,750 de specii grupate in aproximativ 1,620 de genuri care au raspandire globala (mai putin Antarctica) pana aici nimic interesant din punctul de vedere al suculentofilului. Cele mai multe genuri si specii nici nu sunt suculente de altfel. Caracteristica comuna a acestei familii este configuratia specifica a florii numita capitulum, o forma derivata, evoluata si nicidecum primitiva. Dincolo de acest numitor comun exista insa o imensa diversitate morfologica de la plante ierboase (care formeaza majoritatea) la tufisuri, copaci, geofiti sau plante cataratoare precum si o multitudine de forme intermediare.
137 - 138. Fam. Asteraceae: Genul Senecio, desi in mare parte cuprinzand specii non-suculente, ofera multe surprize iubitorilor de C&S. Iata doua specii cu frunze suculente fusiforme puternic glaucoase, diferite insa ca habit - Senecio haworthioides (stanga), o planta subarbustiva si Senecio mandraliscae (jos), o planta cu tulpini taratoare.
Pagina 43
139 - 142. Fam. Asteraceae: un alt tip de plante suculente sunt cele cu tulpini suculente elongate si (de cele mai multe ori) articulate reprezentate de Senecio articulatus fma. globosa (stanga sus), Senecio picticaulis (dreapta sus) in aceasta fotografie se pot vedea atat tulpini normale cat si o cristatie splendid si forma tip Senecio articulatus (stanga) cu articulatii mult mai elongate. Toate acestea au frunze numai pentru cateva luni intr-un an. Ultimul exemplu Senecio scaposus (jos).
Exista si cateva genuri suculente sau marginal suculente (cu frunze si / sau tulpini suculente, caudiciformi, geofiti) din care cele mai interesante sunt: Kleinia , Notonia, Othonna si Senecio (un gigant totusi, cu cele peste 1,500 de specii care detine de altfel si recordul familiei). Ca si in cazul altor familii de plante, marea majoritate a speciilor suculente nu sunt (din pacate!) in cultivatie curenta si nici nu pot fi procurate prin canalele comerciale obisnuite. Mai mult, datorita statutului de floare de gradina asteraceele sunt pur si simplu ignorate de colectionarul tipic de C&S, desi unii reprezentanti sunt demni de cea mai mare onoare in lumea suculentelor (dar, implicit, in acelasi timp neinteresante pentru gradinarul tipic). De asemenea trebuie remarcat faptul ca la multe specii suculenta se manifesta mult mai pronuntat in conditii extrem de dure (intalnite doar in natura) si estompat in conditii cat de cat mai bune, ceea ce este probabil un motiv in plus al dezinteresului pentru acesta grupa de plante. In opinia mea Asteraceae este una din marile nedreptatite in lumea colectionarilor de C&S!
Pagina 44
143. Fam. Asteraceae: Raoulia hookeri o nativa din Noua Zeelanda. Este o planta alpine care formeaza tufe joase, compacte, in varful tulpinilor crescand rozete mici de frunze suculente, uneori atat de aglomerate (nu ca in cazul plantei de fata din cultivatie) incat de la distant lasa impresia unui balot de lana.
Bromeliaceae este o familie de plante care cuprinde multe specii suculente sau marginal suculente, din pacate deseori ignorata de colectionarul de C&S tipic, poate si datorita faptului ca de multe ori este obiectul unor colectii specializate. Ca fapt divers ananasul (Ananas comosus) a fost planta etalon a acestei familii, fiind foarte probabil adus de Columb inca din 1493 si raspandit in mediile aristocrate dupa 1650. Familia cuprinde 3,170 specii grupate in 57 de genuri si este raspandita in mod special in America tropicala, dar exista si cateva specii in America subtropicala iar una si in Africa de vest (15). Familia grupeaza atat epifiti cat si specii terestre, unele avand o adaptare xerofita mai putin intalnita un bazin de colectare a apei format in meristemul rozetelor datorita frunzelor care cresc aglomerat si capteaza apa provenita din roua sau ploaie. Desi in mod tipic sunt raspandite in regiuni relativ umede, unele specii s-au adaptat si la conditii semi-desertice.
144 - 145. Fam. Bromeliaceae: Ochagavia carnea (stanga), o xerofita terestra cu suculenta marginala; Tillandsia leonamiana (dreapta) o epifita suculenta care poate fi cultivate montata fie pe lemn, fie pe roci (o bucata de sist in cazul de fata).
Pagina 45
146 - 147. Fam. Bromeliaceae: Dyckia brevifolia (stanga) si Dyckia fosteriana (dreapta) sunt doua reprezentante ale unui gen agreat de unii colectionari de plante suculente.
Fam. Bromeliaceae este foarte eterogena in ceea ce priveste morfologia inflorescentei, mai mult, exista si cateva specii carnivore (16)! In opinia mea bromeliaceele sunt un grup de plante extrem de interesant si inca putin cunoscut, poate un pic rejectat de colectionarii C&S puritani si datorita avalansei de hibrizi horticoli creati preponderent in ultimile cateva decenii. Pe de alta parte exista colectionari dedicati aproape exclusiv acestor plante, intre acestia si colectionarii de C&S existand o separatie istorica. Speciile suculente din aceasta familie sunt atat epifite cat si terestre, cele mai cunoscute apartinand genurilor Abromeitiella, Deuterocohnia (incluse candva in Abromeitiella), Dyckia, Hechtia , Ochagavia, Orthophytum, Puya (specii terestre) si Tillandsia (specii preponderent epifite). Cactaceae este familia care reprezinta nava amiral in lumea plantelor suculentele - cactusii, din pacate uneori in detrimentul altor familii la fel de spectaculoase, dar mai putin cunoscute. In orice caz cactusii au un aspect distinctiv, iesit din comun, cuprind o mare diversitate a formelor, au flori deosebit de frumoase - de unde si interesul in randul colectionarilor. Ei sunt raspanditi in toata America (din Patagonia pana in Canada); in plus, o singura specie (Rhipsalis baccifera , mai exact cateva subspecii ale acesteia) este prezenta in Africa tropicala, Madagascar, Mascarenes, Comores, Seychelles, Sri Lanka, nordul Indiei si Nepal, sugerand originea gondwanica a cactusilor (deci ceva mai mult decat cele 30 40 de milioane de ani de existenta a familiei indeobste acceptati) Phil Maxwell, 1998. Taxonomia familiei a fost extrem de disputata si controversata, in timp existand diverse valuri de comasari, segregari si recombinari; in prezent sunt recunoscute patru subfamilii Pereskioideae, Maihuenioideae, Opuntioideae si Cactoideae, ultima cuprinzand aproximativ 85% din numarul total de specii. Familia Cactaceae este formata din peste 2,000 de specii grupate in peste 120 de genuri. Acesta este aspectul botanic, pentru ca daca este sa tinem seama de toate varietatile, variantele si formele locale interesante pentru colectionari probabil ca vom ajunge undeva la 12 15,000 de repere; daca mai adugam si hibrizii si cultivarii horticoli numiti sau hibrizii intamplatori aflati in circulatie ajungem la un numar greu de estimat, orice numar intre 20 30,000 poate fi plauzibil. Un adevarat paradis pentru iubitorii de cactusi foarte atenti la cea mai mica variatie!
Pagina 46
148 - 149. Fam. Cactaceae: cactusii au atras intotdeauna atentia colectionarilor de plante exotice cum se poate vedea in acesta pictura din sec. 19 (stanga). Familia Cactaceae este pe drept cuvant nava amiral in lumea plantelor suculente. Cei mai multi cactusi provin din zone aride si semi-aride ale Americii unde impart habitatul cu alte plante xerofite, formand uneori enclave deosebit de bogate in specii cu inalt grad de endemism. Pentru protectia lor au fost create rezervatii cum ar fi Organ Pipe National Monument (Arizona, SUA) din fotografia de jos, in care pot fi vazuti Stenocereus thurberi (columnarul din fundal), precum si doua specii de Cylindropuntia pe numai cativa metri patrati!
Diversitatea cactusilor este imensa desi majoritatea speciilor se intalnesc in medii semi-desertice, exista si specii epifite, montane, tropicale, costale (unele atat de rezistente la sare incat as indrazni sa le numesc semi-halofite) sau care crec in savane printre ierburi, toate prezentand insa numeroase adaptari specifice habitatului lor. In fapt cactusii sunt maestri ai adaptarii, de cele mai multe ori foarte specializati, care au speculat existenta unor nise eco-climatice in care au evoluat evitand concurenta acerba cu alte plante. Ei au rafinat cele mai perfecte adaptari xerofite forma globulara, forma columnara, coastele, epiderma cerata, spinatia, etc. Suculenta este intotdeauna prezenta in tulpini, mai rar in napi sau in frunze (cactusii nu formeaza caudex, desi in unele cazuri napii inaltati pot lasa acesta impresie de exemplu Pterocactus tuberosus), iar ca dimensuni pot varia de la miniaturi de numai 2 cm, pana la giganti columnari inalti de 18 m; in ceea ce priveste forma orice, incepand cu tulpini simple (fie globulare, fie columnare) continuand cu colonii cuprinzand sute sau chiar mii de tulpini si pana la copaci sau tufisuri contorsionate care ocazional au si tulpini sau ramuri lemnificate (17). Cactusii sunt longevivi traiesc in general de la 25 la 300+ ani, in functie de specie. Caracteristicile specifice ale cactusilor sunt areolele si anatomia florii (printre altele prezenta ovarelor inferioare + frunze adevarate prezente imediat sub floare). Cei mai multi cactusi au flori deosebit de frumoase, ocazional parfumate.
Pagina 47
150. Fam. Cactaceae flori de cactus - 1: a) Ariocarpus kotschoubeyanus ssp. kotschoubeyanus fma. albiflorus; b) Astrophytum ornatum; c) Cleistocactus winteri; d) Echinocereus subinermis var. luteus; e) Echinopsis aurea var. dobeana; f) Echinopsis pugionacantha (Lobivia cornuta).
Pagina 48
151. Fam. Cactaceae flori de cactus - 2: a) Echinopsis subdenudata; b) Epiphyllum sp ; c) Eriosyce senilis; d) Ferocactus gracilis; e) Gymnocalycium achirasense; f) Gymnocalycium damsii.
Pagina 49
152. Fam. Cactaceae flori de cactus - 2: a) Mammillaria crinita fma. zeilmanniana ; b) Matucana haynei ssp. myriacantha (Matucana roseo-alba); c) Opuntia humifusa; d) Parodia werdermanniana ; e) Rebutia heliosa; f) Thelocactus bicolor ssp. bicolor forma cu floare alba.
Pagina 50
153 - 157. Fam. Cactaceae: cum am mai spus, cactusii au atras intotdeauna atentia colectionarilor de plante exotice si astfel au aparut cele mai mari colectii specializate de C&S cele de cactusi! Marile pasiuni (dublate de stiinta si de curiozitatea de a cerceta) au infrant dificultatile inerente unei astfel de intreprinderi si iata rezultatele: Colectia Basarab Popa din Constanta (stanga sus), Colectia Magdolna si Levai Melchior din Timisoara (dreapta sus), Colectia Cristian Neciu din Gilau, jud. Cluj (stanga). In mod firesc au aparut si producatorii de cactusi, unii cum ar fi nurseria Adaria Gardens (stanga jos) putand concura cu cele mai renumite nurserii europene sau americane si care pun in vanzare plante adevarate, de colectie si nu simple bunuri de larg consum (dreapta jos).
Cactusii au captat atentia imediat dupa descoperirea Americii de catre Cristofor Columb in 1493, este posibil ca el sa fi adus in Europa cei dintai cactusi (Melocactus?) la reintoarcerea din primul sau voiaj. Cert este ca inca din sec. 16 mentiunile n-au lipsist prima fiind posibil cea a lui Gonzalo Fernandez de Oviedo (care a trait in Caraibe incepand cu anul 1514 Anderson, 2001), ulterior fiind cunoscuta si datorita Herbalului Aztec, scris de un nativ American (cunoscut insa sub numele Martin de la Cruz) si Pagina 51
popularizat in Europa dupa 1552. La scurt timp sunt mentionate si primele colectii o colectie de Melocactus in Anglia anului 1570 pentru ca in 1588 Jacobus Theodorus sa prezinte in tratatul sau specimene globulare si columnare din colectii private (Anderson, 2001). Restul e istorie si multa pasiune cactusii au avut mereu o atractie magica asupra noastra, atractie care continua si astazi. Reperele esentiale ale cultivarii plantelor suculente in general regimul de udare, temperaturile, calitatea substratului, etc. au fost influentate imens de modalitatile de cultivare a cactusilor, uneori in exces: multi amatori incearca sa le aplice nediscriminatoriu si altor grupe de plante suculente, ceea ce este gresit. Din punct de vedere al dificultatii cactofilul are la dispozitie toata gama de la plante extrem de usoare, la specii foarte specializate si cu cerinte speciale in cultivatie, extrem de dificile. Nu am sa insir aici toate genurile populare in colectii, vreau sa mentionez faptul ca Opuntia si Cereus sunt poate cele mai reprezentative genuri pentru plantarile exterioare (mai ales in regiuni cu climat atipic pentru cactusi), in timp ce pentru cultivarea de interior sau semi-adapostita (sera, casa, patio, etc.) genurile grupate in subfam. Cactoideae sunt cele mai populare. Iata si o succinta prezentare a speciilor foarte apreciate de cactofili: Subfamilia Pereskioideae cuprinde doar genul Pereskia care grupeaza specii considerate indeobste a fi cactusi primitivi cu frunze non-suculente persistente si cu tulpini marginal suculente sau chiar nonsuculente, dar care prezinta atat o caracteristica definitorie a familiei areola cat si cupa florala caracteristica cactusilor; sunt deseori cultivate pentru a servi drept portaltoi. Subfamilia Maihuenioideae este tot o grupare mono-generica, singurele specii din acest grup minuscul fiind Maihuenia patagonica si Maihuenia poeppigii, plante de mare altitudine din zona andina.
158 - 159. Fam. Cactaceae: Pereskia grandifolia un cactus primitiv, marginal suculent, care prezinta insa o caracteristica definitorie a familiei areola, din care pornesc spinii caracteristici (stanga); Maihuenia poeppigii o specie andina de mare altitudine (jos)
Subfamilia Opuntioideae este caracterizata prin structura florala foarte uniforma, plantele formate din segmente articulate sau cladode si prezenta glochidelor in areole si are o distributie Americana cat se poate de completa din Tada de Foc pana in Canada. Sunt atat plante miniaturale cat si copaci de mari dimensiuni precum si orice intre aceste doua extreme. Cele mai importante genuri sunt: Austrocylindropuntia, Brasiliopuntia , Consolea, Cylindropuntia, Maihueniopsis, Opuntia (care a fost
Pagina 52
intr-o vreme o umbrela pentru multe specii reincadrate in prezent in diferite genuri), Pereskiopsis, Pterocactus si Tephrocactus.
160 - 161. Fam. Cactaceae: Austrocylindropuntia pachypus (stanga) si Austrocylindropuntia rauhii (jos) doua piese grele, splendide, de colectie, provenind din zona andina, mai putin cunoscute iubitorilor de plante suculente.
162 163. Fam. Cactaceae: Cylindropuntia fulgida (jos) un cactus articulat cu o armatura impresionanta; Consolea rubescens (dreapta) un opuntoid destul de sensibil la frig provenind din zone tropicale (Florida si Caraibe).
Pagina 53
164 - 167. Fam. Cactaceae: Cylindropuntia echinocarpa (stanga sus) intr-o postura tipica si intr-un habitat tipic (Mohave Desert); Cylindropuntia fulgida ssp. mammilata fma. cristata (dreapta sus) o cristatie deosebit de spectaculoasa, de un tip diferit al aceleia pe care o am eu; Brasiliopuntia brasiliensis (stanga jos) un opuntoid arborescent de mari dimensiuni, aici inca intr-o forma aproape juvenila; Opuntia aciculata (dreapta jos) o ilustratie perfecta a armei sevrete a opuntoidelor glochidele..
168 - 169. Fam. Cactaceae: Opuntia dillenii (stanga); Opuntia pilifera (dreapta) doua opuntoide tipice.
Pagina 54
170 - 174. Fam. Cactaceae: Opuntia santa-rita (stanga sus), o planta cu o coloratie deosebit de atractiva a cladodelor; Opuntia galapageia var. galapageia (dreapta sus) aici o planta juvenila, in natura (insulele Galapagos) devine un copac cu tulpina impresionanta; Pterocactus decipiens (stanga) un interesant cactus cu radacini tuberoase care pot fi elevate la transplantare; Tephrocactus articulatus 'Papyracanthus' (stanga jos) si Tephrocactus molinensis (dreapta jos) doua reprezentante ale unui gen minor, dar deosebit de interesant, provenind tot din zona andina.
Pagina 55
Subfamilia Cactoideae cuprinde grosul speciilor relevante pentru cactofili: Ariocarpus (o piesa de rezistenta in orice colectie care se respecta), Astrophytum (gen mexican deosebit de popular, extrem de variabil si de aceea formand uneori colectii specializate), Cereus (prototipul columnarilor), Coryphantha , Discocatus (cactusi sudamericani putand la maturitate un cefaliu asemanator cu cel al mult mai cunoscutilor Melocactus), Disocactus (cactusi epifitici din Mexic si America de Sud), Echinocactus (Echinocactus grusonii fiind poate specia de cactus cel mai usor de recunoscut), Echinocereus (plante cu flori de exceptie, un campion al cultivarii hardy), Echinopsis / Lobivia (in principal pentru florile spectaculoase, dar si pentru faptul ca cultivarea acestora nu prezinta dificultati deosebite), Epiphyllum, Epithelantha (miniatura din sudul SUA si Mexic), Ferocactus (plante masive, faimoase pentru spinatia extraordinara si aspectul deosebit mai ales in faza juvenila), Gymnocalycium (un alt gen foarte florifer si prin urmare des intalnit in colectii specializate), Hylocereus, Lophophora , Melocactus (gen faimos pentru melonul distinctiv), Mammillaria (gen cu o mare varietate de specii, subspecii si forme cuprinzand atat specii extreme de facile cat si in extrema cealalta adevarate bijuterii foarte pretentioase in cultura; este poate cel mai raspandit in colectiile de C&S), Pachycereus, Parodia / Notocactus, Pilosocereus, Rebutia / Sulcorebutia / Weingartia (cuprinzand in genere plante miniaturale cu spinatie interesanta si flori spectaculoase in cele mai diverse culori), Sclerocactus, Selenicereus, Stenocactus, Thelocactus, Turbinicarpus, si ma opresc aici, desi sunt convins ca vor exista fara indoiala cactofili nemultumiti ca nu am mentionat genul lor preferat!
175 - 176. Fam. Cactaceae: Carnegiea gigantea (stanga) cactusul emblematic al filmelor western un longeviv al familiei intr-o versiune junior, singura care permite cultivarea in ghiveci. In faza juvenila identificarea este dificila, putand fi usor confundat cu alti columnari - cu Pachycereus pringlei in mod special; Cleistocactus morawetzianus (dreapta) un columnar tipic.
Pagina 56
177 - 180. Fam. Cactaceae: Cleistocactus strausii var. fricii (stanga sus) si Cleistocactus winteri (dreapta sus) doi columnari cu flori interesante, zygomorfe, provenind din America de Sud; Copiapoa cinerea KK77 (stanga) din Chile si Denmoza rhodacantha (jos) din Argentina sunt doua specii globulare cu spinatie spectaculoasa.
Pagina 57
181 - 185. Fam. Cactaceae: din piesele de rezistenta ale oricarei colectii de cactusi care se respecta nu poate lipsi genul Ariocarpus originar din Mexic si sudul si sud-vestul SUA, o adevarata diversitate in unitate - Ariocarpus bravoanus ssp. hintonii (stanga sus) Ariocarpus fissuratus var. fissuratus 'Intermedius' (dreapta sus), Ariocarpus fissuratus var. fissuratus - Brewster Co. Texas (stanga), Ariocarpus retusus ssp. retusus - Las Tablas (stanga jos), Ariocarpus retusus ssp. retusus fma. B/MG 33.82 (dreapta jos). Ariocarpus este un gen minor ca numar de specii, dar deosebit de bogat in forme locale.
Pagina 58
186 - 191. Fam. Cactaceae: un alt gen minor, dar deosebit de apreciat de catre colectionari datorita variatiilor subtile de la un individ la altul (si in mod special mai recent datorita multitudinii de hibrizi spectacular) este Astrophytum , originar din Mexic si sudul SUA (Texas). Iata cateva exemple - Astrophytum asterias (stanga sus), acest exemplar in mod particular este un gigant in cadrul speciei prin cei 11 cm diametrii ai sai; Astrophytum capricorne var. senile Aureum (dreapta sus); Astrophytum myriostigma Quadricostatum (stanga jos) este o forma cu numai 4 coaste care insa (ocazional) poate produce reversii la forma tipica cu 5 coaste; Astrophytum myriostigma var. tulense (dreapta jos) este complet lipsit de spini pe cand Astrophytum ornatum (stanga randul de jos) poate avea spini lungi, rigizi si foarte ascutiti; unul din numerosii hibrizi aflati in circulatie - Astrophytum myriostigma x ornatum (randul de jos dreapta).
Pagina 59
192 - 194. Fam. Cactaceae: un cereiform clasic - Cereus uruguayanus (stanga sus) si floarea tipica, parfumata, a Cereus sp. care asigura un spectacol garantat (dreapta sus), din pacate gabaritul mare a acestui gen nu permite cultivarea in spatii conventionale; Coryphantha maiz-tablasensis (jos) o specie mexicana devenita foarte rara in natura.
Pagina 60
195 200. Fam. Cactaceae: Discocactus boomianus (sinonim Discocactus zehntneri ssp. boomianus, stanga randul de sus) si Discocactus placentiformis (dreapta randul de sus) sunt doua specii de cactusi tropicali originari din Brazilia, intrucatva asemanatori cu mult mult mai cuonscutii melocactusi datorita cefaliului; Echinocactus grusonii (stanga sus) si Echinocactus polycephalus ssp. xeranthemoides reprezentantii unui gen inrudit cu Ferocactus au o spinatie impresionanta si provin din Mexic si respectiv SUA (Arizona); Echinopsis glaucina (sinonim Lobivia thionantha var. glauca) este originar din Argentina; Epithelantha micromeris var. unguispina (dreapta jos) o alta bijuterie mexicana.
Pagina 61
201 204. Fam. Cactaceae: Echinocereus websterianus (stanga sus) este foarte asemenator cu Echinocereus grandis originar din Mexic (Baja California) si in ciuda aspectului destul de comun are flori deosebit de frumoase; Echinocereus rigidissimus ssp. rubispinus (dreapta sus) este originar din Mexic si desi este in fapt o forma locala a devenit un clasic al colectiilor de cactusi datorita contrastului dintre tulpina verde si spiunatia rubinie; Echinocereus schmollii (sinonim Wilcoxia schmollii) este un alt cactus mexican cu radacini tuberoase, care daca sunt elevate la transplantare, ofera un spectacol deosebit (stanga jos); Echinopsis chrysohete (Lobivia chrysohete var. markusii) un cactus globular originar din Bolivia, deosebit de interesant dar ca de altfel mai toate reprezentantele genului Echinopsis neglijat pe nedrept in marile colectii de cactusi.
Pagina 62
205 207. Fam. Cactaceae: Echinopsis arachnacantha (sinonim Lobivia arachnacantha) este un cactus miniatural dar deosebit de florifer originar din Bolivia (sus), foarte adecvat pentru incapatori; Ferocactus alamosanus var. platygonus (stanga jos), asimilat de majoritatea autorilor in Ferocactus alamosanus var. alamosanus si Ferocactus schwarzii (dreapta jos) sunt cactusi globulari de mari dimensiuni care in faza juvenila pot fi cultivate in ghivece. Pentru a se apropia de potentialul lor maxim este insa nevoie sa fie cultivate direct la sol. Interesant de remarcat la exemplarul Ferocactus schwarzii din fotografie inflorirea atat tipica (apicala) cat si din areolele costale.
Pagina 63
208 212. Fam. Cactaceae: Jasminocereus thouarsii (stanga randul de sus) un columnar din arhipeleagul Galapagos; un gen foarte variat este Mammillaria, gen raspandit mai ales in Mexic Mammillaria muehlenpfordtii (dreapta randul de sus - forma Mammillaria celsiana LAU1087) cu spini scurti si tendinte de dihotomie; Mammillaria laui (stanga sus) care are numerosi spini subtiri si flexibili, ca niste peri; Mammillaria ritteriana (dreapta sus) o planta columnara scurta cu apexul lanos si spini lungi si rigizi; Mammillaria saboe ssp. roczeckii (stanga) este una din raritatile mexicane, una din speciile de mici dimensiuni dar cu flori neobisnuit de mari pentru acest gen.
Pagina 64
213 214. Fam. Cactaceae: continuam cu prezentarea genului Mammillaria - Mammillaria spinosissima (jos) este o specie care formeaza colonii massive, cu zeci si sute de capete, in mod special in cultivatie; Mammillaria microhelia o specie politipica scurt columnara (dreapta), in fotografie forma cu tulpina mai groasa descrisa si sub numele Mammillaria droegeana .
215 216. Fam. Cactaceae: Mammillaria perezdelarosae (stanga) este una din speciile mexicane cele mai spectaculoase, avand un frumos contrast intre reteaua de spini radial si centralii brunroscati cu carlig; Mammilloydia candida (jos) a fost inclusa o vreme in genul Mammillaria, se deosebeste insa de acesta prin structura interna si textura semintelor, neincadrandu-se in diagnoza acestui gen.
Pagina 65
217 221. Fam. Cactaceae: Pelecyphora strobiliformis, un cactus mexican cunoscut si sub vernacularul Peyotillo intrucat are proprietati psihoactive (stanga sus); Gymnocalycium riojense (sinonim Gymnocalycium triacanthum), o foarte populara specie argentiniana de altitudine medie avand o spinatie putin obisnuita (dreapta sus); Gymnocalycium achirasense, o alta specie argentiniana relativ recent descoperita si descrisa, avand insa o spinatie puternica si flori in culori pastelete deosebit de spectaculoase (dreapta); Melocactus canescens (sinonim Melocactus zehntneri var. canescens) (stanga jos) este originar din statul Brazilian Pernambuco si este poate unul din cele mai populare reprezentante ale acestui gen, relativ dificil si sensibil la temperaturi scazute, dar care rasplateste cu prisosinta eforturile colectionarului in fotografia aceasta se poate observa cum melonul are tendinta de a se dichotomiza; Melocactus oaxacensis o reprezentanta Mexicana cu spinatie si epiderma foarte frumoase (dreapta jos). Planta din fotografie abia a inceput sa-si formeze melonul.
Pagina 66
222 225. Fam. Cactaceae: Melocactus melocactoides cu cefaliu (numit si melon la acest gen de cactusi) dezvoltandu-se dichotomic (stanga sus); Weberbauerocereus winterianus (dreapta sus) este un columnar gigantic ramificat originar din Peru originar din regiunea andina care poate atinge 7 m inaltime, dar care nu formeaza tulpini deosebit de groase. In ciuda popularitatii acestei specii complexul este departe de a fi cunoscut, dupa cum necunoscute sunt si relatiile cu speciile inrudite este in aparenta un intermediar intre Trichocereus (inclus in prezent in Echinopsis) si Loxanthocereus (inclus in prezent in Cleistocactus); Parodia aureicentra (stanga jos) este o specie complexa originara din Argentina; Parodia erubescens (sinonim Notocactus schlosseri) desi este o planta in general solitara in habitat (Uruguay) formeaza in cultivatie colonii cu zeci de capete (dreapta jos). Descoperita de Hugo Schlosser, specia a fost considerata initial un hibrid natural.
Pagina 67
226 231. Fam. Cactaceae: Parodia procera (sinonim Parodia echinopsioides) reprezentanta unui complex extremede variabil originar din Bolivia (Chuquisaca) (stanga randul de sus); Parodia tuberculata (dreapta randul de sus) este un complex lafel de variabil originar tot din Bolivia; Rebutia fulviseta WR 319 (stanga sus) o planta de mare altitudine originara din Bolivia; Rebutia heinzii (Sulcorebutia heinzii) HS 151 (dreapta sus) este o prima exemplificare perfecta pentru popularitatea acestui gen in randul colectionarilor; Rebutia perplexa (stanga jos) desi are flori neobisnuit colorate petru acest gen este un al 2-lea argument care sustine popularitatea genului; spinatia fascinanta a Rebutia tiraquensis (Sulcorebutia tiraquensis var. lepida WR 189) (dreapta jos) un al 3-lea argument pro Rebutia.
Pagina 68
232 234. Fam. Cactaceae: Fructe de cactusi - Austrocylindropuntia subulata (sus) observati faptul ca din fruct se pot forma noi plantule sau noi boboci florali; Ferocactus wislizeni ssp. herrerae 'Brevispinus' (sinonim Ferocactus herrerae var. brevispinus sau Ferocactus horridus var. brevispinus) (stanga jos); Epithelantha micromeris (dreapta jos).
Pagina 69
235 240. Fam. Cactaceae: Pilosocereus glaucochrous (stanga sus) o splendida planta columnara de colectie afisand principalele sale calitati estetice: epiderma glaucoasa albastruie si areolele extreme de lanoase; un alt Pilosocereus spp. (dreapta sus) incantand prin ciudatele forme produse de aceasta cristatie; Polaskia chichipe (stanga) pe numele ei populare Chichipe, Chichibe si Chichituna un columnar mexican multi ramificat care produce plante juvenile foarte apreciate in colectii; un cactus epifitic - Rhipsalis rhombea (jos); Stenocactus albatus (stanga randul de jos) si areolele sale lanoase care i-au adus numele si renumele; Thelocactus conothelos ssp. argenteus (dreapta randul de jos) o alta specialitate mexicana cu spinatie de poveste.
Pagina 70
241 243. Fam. Cactaceae: Thelocactus hexaedrophorus ssp. lloydii un splendid specimen cu coastele spiralate (sus); Thelocactus rinconensis ssp. freudenbergeri - o specie mexicana cu spinatie care impune respectul (stanga jos); Turbinicarpus saueri ssp. knuthianus (sinonim Gymnocactus knuthianus) o alta specialitate mexicana, o miniature globulara provenind din San Luis Potosi.
(continuare in partea a 2-a) Pagina 71

Eduart Zimer - Plante Suculente - Partea 1-A (2011)

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Eduart Zimer - Plante Suculente - Partea 1-A (2011)

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Plantele suculente - o prezentare generala

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com