Nu-mi pot scoate visul asta din cap.

Tu ma cuprinzi in bratele tale,ma saruti gingas pe git si imi spui :Te iubesc. Te iubesc,ah aceste doua cuvinte atit de simple dar atit de greu de rostit. De ce,de ce nu poti sa mi le spui in realitate,nu in vis. Doar doua cuvinte si e destul. Doar doua cuvinte si e destul ca sa-ti fiu alaturi si sa nu plec niciodata. Doua cuvinte si iti dau inima mea sufletului tau sfisietor. Da,pentru ca dragostea ta o s-o sfisie. Iar dupa ce o sa se sature de ea,o s-o arunce cit mai departe necatind la faptul ca ea inca se va zbate. Dar nu conteaza. Te iubesc -e tot de ce am nevoie. Si stiu ca si tu ai nevoie de asta. Dar nu ai spus-o,nu o spui si cred ca nici nu o vei spune. Pentru ca e prea tirziu. E prea tirziu. Deja incep sa ma prefac ca nu-mi pasa. Dar imi pasa. Desi in citeva saptamini,sau zile,poate luni,poate ani,dar poate si minute,poate si secunde nu o sa-ti mai pese si tie. De ce ? de ce ? Amuzanta intrebare pentru tine. Stiu,nu-ti mai pasa. Si mie nu o sami pese. Poate ca ingerul meu pazitor a avut dreptate sa nu-ti dea inima mea. Asa cel putin nu va muri definitiv,va fi doar un pic ranita de nepasarea ta. Incredibilule ,nu ma meriti. Si stii ce,vor fi alti care ma vor merita,si pentru care eu voi conta,si pentru care inima mea va fi comoara care ii va motiva sa lupte pentru ea. A fost un vis. Un vis real,pentru ca l-am simtit. Am simtit imbratisarea si sarutul tau, am simtit si muzica celor doua cuvinte apropiindu-se de urechile mele si cutreierindu-mi tot trupul. Nu ti-am raspuns,in vis. N-am reusit. M-a trezit neverosimilitatea lui. Dar stii, a fost doar un vis. As vrea sa fie realitate insa a fost doar un vis.un simplu vis.