You are on page 1of 8

Despre temperatura de iernare a cactusilor si a altor plante suculente

Iernarea cactusilor si a altor plante suculente presupune printre altele si o evaluare atenta a temperaturilor la care sunt expuse acestea in sezonul rece. Exista insa in mod special in randurile incepatorilor (sau mai degraba in randul celor care nu reusesc sa depaseasca acest nivel) o anumita confuzie legata de nivelul temperaturilor acceptabile pe timpul iernii. Multi incearca sa se documenteze in aceasta privinta cautand pe internet referinte pentru o anumita planta si intalnesc informatii contradictorii. Pe de o parte tot felul de liste de temperaturi minime pana la care plantele pot rezista (si in general pe astfel de liste intalnim mai ales temperaturi negative), fie indicatii ce par inca la prima vedere ultra-precaute. Fara a avea discernamatul sau experienta necesare, incepatorul este tentat sa dea crezare celor din urma, nu neaparat pentru bunastarea plantelor sale. Regretabil este faptul ca mai ales pe forumuri horticole generale, in care se discuta despre toate si nimic, sau pe site-uri comerciale obscure se formeaza un folclor horticol care are in general putine tangente cu realitatea si care din pacate nu face decat sa alimenteze si mai mult confuzia. Mai mult, apar specialisti ad hoc, care pornind poate de la o experienta proprie al carei inteles nu au reusit sa-l desluseasca, sau de la lucruri auzite sau citite undeva, candva, dar nedigerate inca, impart cu generozitate sfaturi care de care mai ridicole Crassula ovata trebuie bagata repejor in casa daca pe balcon temperatura scade sub 10 grade Celsius, Aloe nu trebuie tinuta la soare pentru ca se usuca si moare, Kalanchoe se tine o luna in intuneric pentru ca sa infloreasca, etc. Nu glumeasc, sunt din pacate afirmatii reale! Ce trebuie facut? In primul rand cred ca trebuiesc intelese atat fiziologia plantelor pe care le colectionam cat si conditiile ecologice si climatice din habitatul natural; daca nu vom proceda asa vom sfarsi prin a cocolosi inutil plante foarte rezistente sau vom expune inutil plante care necesita o anumita protectie aplicand rigid si cu ochii inchisi reguli de cultivare care, asa cum am mai spus, formeaza un folclor horticol de cele mai multe ori lipsit de substanta. Mi-am propus in acest scurt articol sa discut strict problemele legate de temperaturile de iernare a C&S, dar aceleasi principii trebuiesc aplicate si in ceea ce priveste ceilalti parametrii de cultivare. Cand vorbim despre temperaturi minime sau temperaturi de iernare trebuie sa intelegem mai intai cateva notiuni distincte si alte cateva elemente colaterale: temperatura de rezistenta aceasta este temperatura minima pana la care o planta poate rezista in anumite conditii normale pentru mediul ei natural fara ca aceasta sa fie afectata. Nu este in nici un caz o recomandare pentru iernare, dar ofera informatii utile referitoare la rezistenta acesteia la temperaturi scazute. Temperatura de rezistenta este un prag critic care difera de la specie la specie - pentru unele specii de Opuntia spre exemplu temperatura de rezistenta poate depasi 15 grade Celsius, pentru ca pentru altele 0 grade Celsius sa fie o limita de netrecut. Depasirea acestui prag poate declansa (de la caz la caz) colapsul total al plantei sau numai a unor parti ale acesteia. In general la cactusi (mai ales cei de mici dimensiuni) colapsul este total, alte categorii de plante insa (in mod deosebit Crassulaceae, dar si opuntioide sau alti cactusi articulate, precum si majoritatea plantelor geofite) pot fi afectate numai partial, in sensul ca pot degera unele parti aeriene, pentru ca ulterior planta sa se regenereze din radacini, tuberculi, bulbi, cladode, segmente sau fragmente vegetative aeriene neafectate de ger. Temperatura de rezistenta este aplicabila in primul rand la plantele din natura, doar cu anumite rezerve la plantele cultivate direct in pamant si foarte rar la plante cultivate in ghiveci in conditii obisnuite de sera (trebuie sa tinem cont de faptul ca foarte rar putem oferi plantelor noastre intreaga gama de conditii care in mod normal le fac sa reziste). Ca sa exemplific ce am spus mai Pagina 1

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

sus Graptopetalum paraguayense nu rezista de regula la temperaturi sub -4 grade Celsius, dar poate reveni insa din resturile unor tulpini partial degerate, care au fost expuse trecator la -10 sau chiar -12 grade Celsius. La fel Kalanchoe blossfeldiana de regula partile aeriene pot degera la temperaturi sub 0 grade, pentru a se regenera ulterior. Ca sa fiu sincer aceasta din urma ofera un adevarat spectacol in gradina mea in fiecare primavara cand, de sub foliajul degerat si innegrit, apar noile frunze colorate in verde crud. Exemplul extrem pentru mine a fost un butas de Sedum din pacate neidentificat care abia incepuse sa se stabilizeze si dupa primul ger din iarna trecuta a horarat (in mod destul de neasteptat pentru ca Sedum este in general un gen rezistent la geruri moderate) ca este mai bine sa plece in cautarea unui taram mai calduros; inciudat de pierdere am indepartat partile supraterane uscate. Nu mica mi-a fost mirarea ca la mijlocul acestei primavera sa vad 4 sau 5 tulpine firave iesind din sol, generate probabil din radacina pe care nu am indepartat-o. In unele cazuri regenererea vegetativa se poate produce la adapostul resturilor uscate chiar si daca planta este expusa in continuare la temperaturi sub 0 grade. De regula acest aspect este bine sa-l cunoastem (nu aruncati niciodata in pripa plante care par a fi degerate sau moarte!), dar extrem de rar temperatura optima de iernare va coincide cu temperatura de rezistenta. temperatura de siguranta aceasta este temperatura la care in conditii obisnuite de cultura ne putem astepta ca planta sa reziste fara a avea de suferit. Iernarea la aceasta temperatura nu ne garanteaza insa bunastarea plantei pe termen lung, dupa cum nici nu ne garanteaza supravietuirea plantei in cauza daca exista erori de cultivare. Conditiile obisnuite de cultura implica absenta unor factori care actioneaza in natura dar care nu pot fi simulati perfect in sera ventilatia naturala, aportul de UV, nivelul insolatiei si mai ales momentul din zi cand se produce, umezeala / uscaciunea atmosferica sau capacitatea radacinilor de a rezista atunci cand sunt expuse la frig in ghiveci (ca regula generala plantele clacheaza in ghiveci la temperaturi de regula inofensive atunci cand cresc direct in pamant), etc. Absenta acestor factori reprezinta un risc la temperaturi scazute. Temperatura de siguranta este de regula sensibil mai ridicata decat temperatura pana la care o planta poate rezista in principiu si in general mai scazuta decat temperatura optima pentru iernare. Atingerea temperaturii de siguranta fara ca planta sa fie afectata poate impunea anumite restrictii suplimentare in parametrii de cultura (de exemplu substrat perfect uscat) sau poate genera unele neajunsuri chiar daca integritatea plantei nu este compromisa (cel mai bun exemplu este rugina care distruge estetica celor mai multe reprezentante ale genului Ferocactus expuse peste iarna la temperaturi scazute). temperatura minima optima de iernare este temperatura minima la care orice surpriza neplacuta este exclusa in conditii de cultivare corecta si care este si optima pentru necesitatile fiziologice ale plantei. Aceasta este de regula semnificativ mai ridicata decat primele doua. La unele plante valoarea acesteia poate fi mai scazuta, la altele mai ridicata aici trebuie sa ne documentam in mod serios. Nu trebie insa sa mergem pe principiul frica pazeste pepenii- o Mammillaria care nu infloreste cand ii vine vremea foarte probabil ca a fost iernata nu optim, ci prea cald. In plus, temperatura minima optima de iernare difera pentru aceeasi planta de la o zona geografica la alta, fiind influentata de caracteristicile climatice ale regiunii in care cultivam plantele. Anglia nu este Romania, Germania nu este Spania si nici una din ele Noua Zeelanda. Factorii cei mai importanti sunt umiditatea atmosferica pe timpul iernii, numarul mediu de ore / zi insorite pe timpul iernii si amplitudinea fluctuatiilor termice (minime maxime) din timpul zilei. Toate acestea influenteaza modul in care iernam plantele acolo unde ne aflam. In mod evident, acesti parametrii pot fi corectati dar este absolut necesar sa stim mai intai ce sa corectam si de ce trebuie sa facem un anumit lucru. Va rog sa ma credeti mutarea din Romania in Noua Zeelanda m-a obligat sa o iau de la zero in ceea ce priveste iernarea Pagina 2

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

plantelor, chiar daca aici este mult mai cald peste iarna. O indicatie foarte buna despre ce-i trebuie plantei poate fi gasita pe site-urile meteo (de exemplu msn weather). Se selecteaza o locatie in care creste planta respective (1), se cauta statisticile meteo multianuale si daca avem putin noroc sa gasim informatiile necesare (de multe ori nu exista statistici meteo complete pentru locatii foarte izolate) si le corelam cu alte informatii generale despre zona ne putem face o imagine de ansamblu. Mai greu este sa adaptam informatiile obtinute la conditiile concrete in care ne cultivam plantele, este insa o etapa obligatorie si care in timp, prin experienta si prin observarea atenta a plantelor, ne va oferi solutia optima. Marele pericol pentru incepatori este sa aplice cu ochii inchisi sfaturi de cultura valabile poate pentru alte meridiane, dar total inadecvate (sau inutile) pentru conditiile Romaniei. Un exemplu clasic sunt recomandarile pentru temperaturile optime de iernare venite din spatiul german sau englez; acestea sunt de regula ceva mai ridicate decat in alte regiuni mai reci poate dar mai uscate (Romania) sau cu o insolatie mai puternica (Noua Zeelanda). Umiditatea (inclusiv a aerului) este inamicul nr. 1 si de aceea ca regula generala (in mod special pentru plantele de desert, mai putin cele care cresc in zone costale) daca avem posibilitatea sa reducem peste iarna umiditatea relativa a aerului la valori sub 50%, mai bine facem asta decat sa incalzim inutil sera sau incaperea respectiva cu cateva grade Celsius. durata expunerii la temperatura minima. Nu vom expune plantele noastre 12 ore pe zi la aceasta temperatura. Spre exemplu iernare la 6 grade Celsius inseamna ca in mod ideal pentru 2 - 3 ore in zori temperatura va scade pana la 6 grade; asa se intampla in natura, asa este bine sa se intample si in sera noastra sau in incaperea in care iernam plantele. De asemenea vom incerca sa suprapunem fluctuatiile termice ciclului diurn nu vom incalzi sera sau incaperea in care tinem plantele noaptea pentru a o lasa sa se raceasca peste zi. Acest lucru este extrem de nociv pentru ca este exact contrarul necesitatilor fiziologice a plantelor care au fotosinteza CAM (practic mai toate C&S) sau mai rar C4. amplitudinea minima / maxima. Cu cat este mai mare, cu atat mai bine. Ca regula generala toate C&S - care au de regula fotosinteza fie CAM fie (mai rar) C4 ceea ce implica o fiziologie specifica au nevoie de fluctuatii diurne / nocturne de 7 15 grade Celsius, o variatie de minim 3 5 grade Celsius fiind absolut obligatorie (planta se poate sufoca la propriu daca este expusa timp indelungat la temperaturi constante). Deci daca spre exemplu iernam o planta la 6 grade Celsius asta inseamna strict ca temperatura poate scade pana la 6 grade in zori, pentru a se ridica pana la cel putin 13 15 grade in timpul zilei. Din nou cunoasterea parametrilor climatici din habitat este vitala. Ca sa dau numai un exemplu in habitatul natural al Agave parryi var. huachucensis (in principal Huachuca Mountains, Arizona) minimele hibernale pot atinge in mod frecvent -15 grade Celsius, dar si maximele diurne din aceeasi perioada pot depasi la fel de frecvent 22 de grade Celsius. O astfel de planta indiferent daca este iernata la temperaturi negative sau nu nu va putea fi cultivata daca i se asigura doar o amplitudine de numai cateva grade a variatiilor termice. Daca din cele mai diverse motive nu se poate asigura o amplitudine minima / maxima satisfacatoare pentru planta in cauza, este bine de retinut ca in parte acest lucru poate fi compensat printr-o insolatie sporita in timpul zilei (dar atentie la exagerari si la posibilele efecte ale deshidratarii excesive). temperatura medie minima. Este legata cumva de punctul anterior si are aplicabilitate evident la iernare, nu la temperaturile estivale. Ca regula generala pentru majoritatea C&S aceasta este de 10 grade Celsius. Trebuie precizat insa foarte clar ca:

Pagina 3

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

o nu este media aritmetica simpla minima maxima ci media ponderata a temperaturilor din cursul zilei. Deci daca, prin absurd, tinem o planta 23 de ore pe zi la 5 grade si 1 ora la 15 grade, nu vom avea o temperatura medie de 10 grade. o este in general mai redusa la plantele alpine si substantial mai ridicata la plantele din zone tropicale (in mod special), dar si la cele continentale de joasa altitudine sau costale. o cele mai multe C&S pot rezista fara probleme cateva zile consecutive sub aceasta limita, unele chiar si cateva saptamani; pe termen lung insa aceasta trebuie sa fie insa o cerinta absolut obligatorie pentru ca in caz contrar se slabeste rezistenta generala a plantelor. nivelul de insolatie. C&S au nevoie de soare si iarna. Iernarea la umbra desi posibila in anumite cazuri nu este de dorit. Utilitatea iernarii in intuneric complet (practicata din pacate uneori), plantele fiind uneori chiar dezradacinate si ambalate in hartie, este insa o alta legenda horticola. Evident, unele plante supuse ani la rand unui asemenea tratament se pot adapta si pot supravietui. Au existat insa supravietuitori si la Auschwitz. Plantele in cauza nu-si vor atinge insa in nici un caz potentialul maxim. Tinand cont de necesitatile si particularitatile fiecarei specii in parte se poate impune o regula cvasi-generala cu cat plantele sunt tinute mai rece, cu atat au nevoie de soare mai mult. Sa nu uitam ca pana acum am vorbit de temperaturi atmosferice, nu de cele masurate la nivelul epidermei plantelor. O iernare excesiv de rece poate fi compensata (partial) prin insolatie sporita care ridica temperatura atat la nivelul epidermei cat si in interiorul ei la un nivel superior temperaturii atmosferice. Chiar daca plantele sunt in repaos peste iarna anumite procese fiziologice (fotosinteza fiind unul dintre ele) continua, chiar daca la nivel mult mai redus. Si pentru asta ele au nevoie de soare si de anumite temperaturi. Dar, cum am mai mentionat si mai sus, este necesar sa nu exageram sau sa nu intram in conflict cu alte cerinte de iernare de exemplu sa nu putem uda daca constatam o deshidratare excesiva a plantelor in cauza. In plus, mai este un aspect deosebit de important pentru plantele iernate mai rece este foarte important (uneori vital) ca acestea sa beneficieze de razele de soare inca de la primele ore ale diminetii. Si in natura se poate observa la unele plante alpine (Aloe polyphylla spre exemplu) faptul ca pe masura ce avanseaza in altitudine (unde implicit gerurile sunt mai puternice iarna) populatiile incep sa abandoneze orientarea tipica (nordica, fiind plante din emisfera sudica) si incep sa se grupeze in mod natural pe versantii estici ai muntilor, beneficiind astfel de primele raze de soare inca din orele cele mai reci ale diminetii. Este foarte bine deci daca si in cultivatie putem sa le oferim plantelor noastre soare de dimineata, in mod special iarna. Cu cat sunt iernate mai rece, cu atat plantele au mai multa nevoie de soare direct in primele ore ale diminetii. variatia clonala. Socoteala este simpla ceea ce este valabil pentru mine nu este neaparat valabil si pentru tine; clone diferite ale aceleiasi specii pot avea rezistenta diferita la frig. Variatia clonala este foarte evidenta la anumite plante. Depinde in mare masura de caracteristicile climatice ale zonei din care provin. Am sa revin la o planta care este un exemplu clasic in aceasta privinta Agave parryi. Aceasta specie ocupa un teritoriu imens, care se intinde nordul Arizonei pana in New Mexico (SUA) si mai departe spre sud in statele Chihuahua si Durango (Mexic). Plantele provenind din locatii nordice sunt extrem de rezistente la ger, valori de -20 de grade Celsius fiind usor de suportat, in timp ce pentru clone provenind din locatiile cele mai sudice expunerea la -7 grade Celsius poate fi fatala. Acest lucru nu este valabil numai pentru plante rezistente la ger. La plante care sunt cunoscute ca fiind sensibile la frig ca Austrocylindropuntia subulata exista clone care pot rezista pana la -6 sau -8 grade Celsius, altele se duc la 0 grade. Repet este o caracteristica transmisa clonal. Poate fi insa o Pagina 4

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

caracteristica determinata nu neaparat de adaptarea la conditiile climatice (care este insa principala explicatie, plantele avand in general o plasticitate fiziologica remarcabila) ci si de prezenta unor gene recesive. Extinzand putin sfera iata un alt exemplu clasic Delosperma cooperi (2) care poate rezista pana la -23 de grade Celsius, desi in habitatul ei natural nu sunt intalnite nici pe departe astfel de temperaturi. La modul general vorbind nu exista reguli fixe si rigide, care sa asigure succesul in cultivarea C&S, ci niste principii generale care insa nu trebuie sa inlocuiasca orbeste concluziile desprinse din observatia atenta a plantelor noastre. Temperaturile de iernare sunt numai o parte a cerintelor de cultivare si nu pot fi privite independent de lelelalte in mod special de udare. Din aceasta interdependenta deriva o serie de alte aspecte din care mentionez cateva: plantele trebuie lasate sa isi faca repaosul hibernal si / sau estival (dupa caz). In caz contrar procesele fiziologice normale si succesiunea acestora sunt perturbate. Este o sursa imensa de stress. De aceea o iernare corespunzatoare exclude total mentinerea fortata in vegetatie. In principiu este simplu daca este tinuta la racoare si fara apa planta va intra automat in repaos. Asta nu exclude insa o insolatie rezonabila, chiar daca avem zile scurte. De asemenea plantele care in mod obisnuit vegeteaza iarna in habitatul natural nu trebuiesc impiedicate sa vegeteze iarna daca vor (de exemplu Aeonium sau unele Aizoaceae sudafricane).Acest lucru implica udari usoare care sa sustina starea de vegetatie. Aici lucrurile sunt putin mai complicate pentru ca daca nu putem sa le oferim conditii optime pentru a vegeta iarna unele plante isi pot schimba calendarul intern, altele insa nu. Toate speciile de Aeonium vegeteaza iarna in habitatul natural; in cultivatie se pot adapta la o iernare uscata si rece, intrand in repaos pentru catvea saptamani, pentru a vegeta din nou puternic primavara si toamna. In conditiile unei iernari ceva mai calde (cu minime peste 5 grade Celsius si obligatoriu cu maxime diurne generoase) si cu un aport moderat de apa, acestea vor vegeta puternic. Apartenenta la un anumit gen nu presupune automat si o anumita schema de iernare. Genul sudafrican Conophytum este un bun exemplu; unele specii cresc in zone cu ierni umede si veri uscate (de regula acestea sunt in zone costale sau adiacente, cu ierni blande), altele in zone cu ierni uscate si veri umede (de regula in zonele de interior), altele in zone de transit in care precipitatiile sunt repartizate relativ egal in an. Daca primele trebuiesc iernate mai cald, astfel incat sa poata fi udate si prin urmare sa fie sustinuta starea de vegetatie, plantele din a doua categorie trebuiesc iernate rece si impiedicate sa vegeteze. In ceea ce priveste cea de a 3-a categorie, eu as recomanda mai degraba (din motive strict practice) un regim similar cu cel al plantelor din zonele cu ierni uscate. Toate acestea sunt insa aspecte care trebuiesc cunoscute si de care trebuie sa tinem seama atunci cand iernam plantele nostre. aproape indiferent de minima la care se ierneaza, maxime diurne de 15 20 grade Celsius sunt binevenite. Cu exceptiile de rigoare C&S au parte in mod curent in habitatul natural de astfel de maxime diurne pe timpul iernii. necesarul de apa peste iarna al unei specii depinde de temperatura de iernare; regula generala daca se ierneaza mai cald se poate uda superficial din cand in cand; la rece nu se uda deloc. Atentie insa ca sunt plante cuminti care nu iau apa decat cat sa se rehidrateze si plante care pot pleca intr-o vegetatie nedorita si daca vad apa in sticla Sunt multe variabile aici unele plante pot fi lasate sa se deshidrateze peste iarna, altele mai bine le uzi putin decat sa le

Pagina 5

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

deshidratezi excesiv. Din nou, o documentare solida (dublata in timp de experienta proprie) este necesara. rezistenta la frig poate fi sporita prin procesul de aclimatizare a unei specii, proces care se poate derula timp de mai multe generatii (nu este neaparat numai o reactie adaptiva imediata a unui anumit individ). In general plante importate din natura sau obtinute din seminte colectate din natura sunt mult mai sensibile la variatii ale parametrilor termici cu care au fost obisnuiti in habitatul natural (este vorba in principal de frig pe timpul iernii, dar in unele cazuri si de maximele estivale ridicate) decat generatiile urmatoare. Depasind putin subiectul propus acest aspect este valabil pentru mai toate elementele cultivarii; plante care in literatura horticola veche erau desemnate ca fiind dificile fiind in prezent accesibile si colectionarilor mai putin avansati, daca acestea provin din nurserii unde sunt produse in masa de mai multe decenii.

Sper ca acest articol sa clarifice macar unele din intrebarile incepatorilor pentru ca lor le este adresat in principal acest text. Ramane insa o intrebare foarte directa pe care o intuiesc bine, dar eu cum trebuie sa iernez cutare planta? Este desigur frustrant sa citesti atatea pagini fara sa poti spera macar sa obtii un raspuns concret l;a astfel de intrebari. Nu exista insa un raspuns sigur la acest tip de intrebare, pe de o parte pentru ca eu - desi am cultivat C&S si in Romania - am mai degraba experienta cultivarii lor in Noua Zeelanda, iar pe de alta parte pentru ca simpla indicare a locatiei nu garanteaza o intelegere comprehensiva a tuturor conditiilor temperaturi obisnuite, orientare, umiditate, substrat, alte elemente specifice (orice! pana si un simplu balcon poate furniza o gama intreaga de habitaturi). In plus (si acesta este de fapt cel mai important aspect) eu nici nu mi-am propus asa ceva prefer sa modelez felul in care un incepator priveste si intelege aspectele discutate decat sa-i furnizez informatii de genul Mammillaria cutare se ierneaza la atatea grade (3). Dixit! Dincolo de faptul ca fiecare planta sau grupa de plante poate avea cerinte (generale, nu numai de iernare) specifice, se pot contura totusi patru modalitati distincte de iernare: iernare hardy (4). Exista plante care pot fi iernate fara probleme la -10 sau -15 grade Celsius, unele chiar la temperaturi si mai scazute si care pot suporta zile in sir maxime diurne care abia depasesc 0 grade Celsius. Exista insa trei subcategorii diferite de plante: o plante hardy care trebuiesc iernate cu substratul perfect uscat. Acestea vor fi iernate uscat si adapostite de precipitatii deoarece orice urma de umezeala poate compromite planta. In general este bine ca astfel de plante sa fie cultivate direct in pamant si nu in ghiveci deoarece in conditiile unor temperaturi foarte scazute radacinile risca sa degere primele (si nu partile aeriene ale plantei), balotul mic de pamant in care acestea se afla neoferindu-le nici o protectie. Diverse specii de Escobaria, Coryphantha, Mammillaria (atentie insa deoarece acest gen cuprinde in principal specii sensibile sau ceva mai putin rezistente la ger), Cylindropuntia, Austrocylindropuntia, Agave, Echinocereus (5), etc. pot fi iernate in acest mod. Sunt in general plante care cresc in deserturi situate la altitudini suficient de mari pentru ca influentele climatului montan sa se faca simtite din plin. o plante hardy care pot fi iernate fara protectie (sau cu o protectie minima) impotriva intemperiilor. Acestea sunt unele specii de Opuntia, Cylindropuntia, Agave, Yucca, Sedum, Delosperma, etc. In general aceste plante suporta foarte bine perioade indelungate sub zapada (care chiar le protejeaza de gerul puternic) si umiditate Pagina 6

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

abundenta spre primavara cand se topeste zapada, dar nu si ploile de toamna urmate de inghet. o plante semi-hardy. Acestea sunt plante care pot suporta trecator temperaturi de pana la -10 grade Celsius in conditii de umiditate hibernala moderata. Gama acestor plante este mult mai larga, incluzand marea majoritate a suculentelor alpine euro-asiatice, unele suculente alpine nord-americane, unele Aizoaceae primitive sudafricane, in general multe Crassulaceae din emisfera nordica (cu o mentiune a genului Sempervivum si a aliatilor sai), etc. Astfel putem intalni si plante cu aparenta exotica cum ar fi Aloe polyphylla sau Aloe aristata. In unle cazuri o protectie partiala impotriva umiditatii poate fi necesara. Un numitor comun al ultimilor 2 subcategorii este insa drenajul impecabil! iernare rece. Temperaturile de iernare pot fi cuprinse intre 0 8 grade Celsius, pentru cele mai multe C&S intervalul 0 2 grade Celsius fiind de regula temperatura de siguranta si intervalul 5 8 grade Celsius fiind optim pentru iernare. Iernarea la aceste temperaturi presupune in aproape toate cazurile mentinerea unui substrat uscat si (la fel de important) mentinerea umiditatii relative a aerului la valori macar sub 60% (preferabil sub 50%). Deosebit de periculos este si condensul care se poate forma, in general orice fel de umezeala, deoarece in combinatie cu temperaturile scazute se poate ajunge la putrezirea plantelor sau la atacuri fungale. Marea majoritate a C&S aflate in mod curent in cultivatie pot fi iernate la rece daca substratul si aerul sunt uscate si daca plantele beneficiaza de o insolatie rezonabila! Daca nu puteti indeplini aceste conditii, este mai bine sa iernati plantele ceva mai cald (6). In general la temperaturi sub 8 grade Celsius este bine sa nu se ude deloc (7), cu exceptiile de rigoare dar pentru asta trebuie un pic de discernamant si intelegere a plantei pe care o cultivati. iernare racoroasa. Temperatura de iernare este cuprinsa intre 8 12 grade Celsius. Este bine sa fie iernate astfel unele plante provening din regiuni tropicale si subtropicale (in general aceasta este temperatura recomandata pentru plantele suculente din Madagscar) sau pentru anumite grupe de plante cum ar fi unii cactusi epifitici, sau plante suculente din familiile Asclepiadaceae (8), Apocynaceae sau Euphorbiaceae care provin din regiuni calde, deoarece acestea (chiar daca unele dintre ele pot rezista si la temperaturi ceva mai joase) au nevoie de temperaturi medii minime de cel putin 12 grade Celsius. Orice planta suculenta care are nevoie iarna de maxime diurne relativ ridicate dar care nu pot fi asigurate este bine sa fie iernata putin mai cald, pentru a asigura macar o temperatura medie mai ridicata. Orice planta suculenta poate fi iernata racoros, pentru unele poate exista insa dezavantajul unei infloriri mai putin bogate (in general speciile de Mammillaria sunt afectate daca sunt iernate la peste 10 grade Celsius) sau reducerea perioadei de repaos a plantei. In general plantele iernate racoros pot fi udate ocazional pe timpul iernii, cu moderatie, principalul avantaj fiind faptul ca se mentin in viata radacinile fine ceea ce asigura intrarea rapida in vegetatie in primavara. Alte genuri care pot fi iernate astfel: Ferocactus, Melocactus, Discocactus, cactusii tropicali in general. iernare calda. Temperatura de iernare este cuprinsa intre 12 15 grade Celsius, doar in cazuri exceptional de rare este necesar mai mult. Se vor ierna astfel plante tropicale foarte sensibile la frig sau fie si numai la curenti de aer mai reci, aceste temperaturi ridicate trebuind de regula asociata cu o umiditate relativa a aerului mai ridicata (peste 80%). Pot fi iernate astfel toate plantele tropicale, inclusiv unii cactusi si alte plante suculente.

Pagina 7

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

In concluzie C&S nu trebuiesc iernate neaparat foarte cald si nu trebuiesc in nici un caz sa fie cocolosite inutil. Pentru cele mai multe plante putin frig spre dimineata si maxime generoase ziua nu strica, marea majoritate a C&S putand fi iernate la rece (in acceptiunea data in acest articol). Este bine insa sa cunoastem din momentul cumpararii care sunt necesitatile lor, trebuie de asemenea sa stim foarte bine din start ce putem noi sa le oferim, nu sa incepem sa ne agitam in prag de iarna. Cu alte cuvinte tot la documentare solida, la observarea atenta a plantelor noastre si mai ales la modul in care interpretam cifre sau notiuni aplicabile acestui subiect se rezuma totul.

Notele mele:
(1) Prin locatie nu inteleg (spre exemplu) Africa de Sud sau Arizona, ci Orange Riverside Co. (California) sau Bolivia, Cordillera de los Altos intre Carepegua and Acaay. Nu se poate face nimic fara o documentare asidua si precisa. Delosperma cooperi este cea mai cunoscuta si raspandita in cultivatie, dar exiosta si alte specii hardy cum ar fi Delosperma anulare, sau Delosperma nubigenum (aceasta rezista pana la -32 grade Celsius!). Si genul Aloinopsis cuprinde cateva plante foarte rezistente Aloinopsis peersii, Aloinopsis rosulata, Aloinopsis schoonesii sau Aloinopsis spathulata, care rezista tot pana la -23 grade Celsius. Informatii de genul acesta pot fi insa regasite in cele peste 130 de fise pregatite initial pentru Cactus Romania (actualmente Cactusi.com) si care in prezent sunt gazduite pe site-ul meu. Trebuie sa marturisesc din start ca in ceea ce priveste iernarea plantelor hardy experienta mea directa este extrem de limitata, dincolo de cateva experiente si observatii facute cu multi ani in urma in Romania neexistand nimic. Trebuie putina atentie in cazul speciilor complexe (subliniez din nou necesitatea documentarii!), Echiniocereus triglochidiatus fiind un foarte bun exemplu. Este o problema inrudita cu variatia clonala in ceea ce priveste rezistanta la ger, numai ca in acest caz sunt implicate diversele varietati. Unele sunt foarte hardy (Echinocereus triglochidiatus var. triglochidiatus pana la -23 de grade Celsius), altele au o rezistenta ceva mai scazuta (Echinocereus triglochidiatus var. neomexicanus doar -10 grade Celsius), altele sunt si mai sensibile (Echinocereus triglochidiatus var. arizonicus). Aceasta este si explicatia faptului ca in general in literatura de specialitate germana si engleza (mai ales cea mai veche, scrisa cu mai multe decenii in urma) sunt indicate temperaturi minime de iernare ridicate, in general la 8 - 10 12 grade Celsius. In conditiile de acolo este dificil sa nu ai aer umed sau condens in sera si oricum insolatia este foarte redusa. Valabil pentru cultura in ghiveci; daca sunt crescute direct in pamant plantele (chiar si cele dificile la udat) devin in general mai tolerante la umezeala. In prezent este inclusa formal in fam. Apocynaceae.

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

(7)

(8)

Eduart Zimer, Decembrie 2009

http://eduart.page.tl/Home.htm

Pagina 8

PDF Created with deskPDF PDF Writer - Trial :: http://www.docudesk.com

You might also like