1. Consideratii generale. Alaturi de grau, porumbul este una dintre cele mai raspandite plante la noi in tara.

Porumbul prezinta importanta si prin productiile realizate, in special prin productivitatea hibrizilor creati prin ameliorare. Porumbul este o planta cu o mare capacitate biologica. Hibrizii dublii, cultivati in condiii corespunzatoare, realizeaza productii de boabe peste 5000 kg/ha. Importanta ameliorarii porumbului la noi in tara rezulta atat din conditiile pedoclimatice proprii culturii, cat si din necesitatea de a se crea hibrizi cu o capacitate de productie mereu sporita si de calitate tot mai buna. Folosirea in productie a semintelor hibride si aplicarea celor mai potrivite metode agrotehnice asigura an de an productii tot mai ridicate 2. Biologia si genetica porumbului. 2.1 Cerintele si insusirile biologice caracteristice. Porumbul se caracterizeaza printr-o plasticitate biologica mare, factorii climatici, temperatura si umiditatea, exercitand o deosebita influenta asupra cresterii si dezvoltarii lui. Porumbul fiind o planta originara din regiunile sudice si calde, stadiile de dezvoltare sunt in general scurte, exceptie facand doar soiurile tardive al caror stadiu de lumina este mai lung. Pentru primul stadiu de dezvoltare, porumbul necesita o temperatura in jur de 8-12C. In ceea ce priveste stadiul de lumina, cercetarile au aratat ca porumbul este o planta de zi scurta. Porumbul crescut si dezvoltat in conditii de lumina intensa si temperatura ridicata isi scurteaza durata perioadei de vegetatie, devenind mai timpuriu. Reactia soiurilor fata de intensitatea de lumina se aprecieaza dupa momentul inspicarii, dupa dezvoltarea conului de crestere sau dupa metabolismul proteic. Cunoasterea modului de reactie a porumbului fata de lumina, temperatura si alti factori externi, care intervin in timpul cresterii si dezvoltarii, permite amelioratorului sa intervina in dirijarea dezvoltarii si formarii caracterelor de soi. Durata si intensitatea luminii exercita influenta mare asupra numarului frunzelor, precum si asupra lungimii perioadei de vegetatie. In conditii de zi scurta su temperatura ridicata se intensifica atat infloritul, cat si formarea elementelor generative. Soiurile timpurii reactioneaza fata de lumina in primele faze de vegetatie, pe cand cele tardive in fazele de vegetatie mai inaintate 2.2 Variabilitatea. Toate caracterele morfologice ale porumbului prezinta o variabilitate mare, mai ales la materialul initial de ameliorare. Astfel inaltimea plantei este cuprinsa intre 0.60 si 6.5 m, numarul copililor variaza de la lipsa totala pana la 5-10 copili la tulpina, numarul nodurilor si internodurilor de la 6 la 20, numarul frunzelor de la 8 pana la peste 40. Insusirile fiziologice, de asemenea, prezinta o variabilitate mare. Lungimea perioadei de vegetatie variaza mult de la un soi la altul, fiind cuprinse intre 90 si 300 de zile. Intre limitele mari variaza si rezistenta la ger, rezistenta la seceta, rezistenta la boli si la daunatori, rezistenta la cadere. Compozitia chimica a bobului difera destul de mult de la un soi si de la un hibrid la altul. Compozitia chimica a bobului de porum variaza si mai mult, mai ales cand compozitia se face intre convarietati 2.3 Corelatii. Corelatii pozitive s-au constatat intre suprafata medie foliara a plantei si productia medie de boabe pe planta. Pe baza suprafetei foliare a plantei se poate deduce valoarea coeficientului de productivitate, care este egala cu cantitatea de boabe in grame ce revine la un dm2 de frunza. Multe cercetari au constatat o corelatie pozitiva accentuata intre productivitatea, pe de o parte, si greutatea stiuletelui, randamentul de boabe, numarul stiuletilor pe planta, procentul de faina din bob, MMB, pe de alta parte, intre continutul ridicat de ulei din bob si capacitatea germinativa a boabelor, numarul de frunze pe tulpina, dezvoltarea rapida a plantei si matasitul rapid. 2.4 Ereditatea. La porum, ereditatea se cerceteaza in hibridarile directe si reciproce dintre soiuri, in hibridarile dintre linii consangvinizate, in fenomenul heterozis, in polenizarea cu amestec de polen, precum si in polenizarile suplimentare. Formele parentale se aleg dupa elemente de productivitate, dupa dezvoltarea stadiala, dupa comportarea hibrizilor in prima generatie, precum si dupa alte criterii. In alegerea celor mai potrivite forme parentale se tine seama de categoriile si metodele de hibridare si de polenizare utilizate. Cercetarile privind hibrizii directi si reciproci dintre soiuri au aratat ca schimband locul genitorilor in combinatia hibrida se modifica si modul de comportare a caracterelor, reliefandu-se influenta ereditara mai accentuata a formei materne.

In hibridarile intre soiurile de porumb dinte de cal si soiurile cu bobul rotund, cele mai mari productii s-au obtinut intre soiul dinte de cal ca forma materna si soiul cu bob rotund ca forma paterna. In alte experiente asemanatoare s-au obtinut productii mai mari in hibridarile directe, alta data in hibridarile reciproce. Felul acesta de comportare depinde atat de ereditatea soiului, cat si de gradul de adaptare fata de conditiile locale de dezvoltare. La unii hibrizi intre soiuri s-a constatat o imbunatatire a insusirilor de calitate, prin cresterea continutului de proteine si amidon si scaderea continutului de celuloza din bob. Se constata un paralelism pozitiv intre marimea bobului si fenomenul heterozis. Insusirile de soi ale acestor hibrizi se amelioreaza si mai mult atunci cand se aplica polenizarea cu ameste de polen de la cele mai valoroase soiuri. Hibridarile intre soiuri, insotite de ameste de polen, constituie o cale de realizare a materialului initial in vederea aplicarii consangvinizarii si obtinerii de linii consangvinizate. Privitor la intensitatea heterozisului se constata ca aceasta se realizeaza in cazul hibridarii dintre grupe de soiuri, apartinand diferitelor covarietati. Efectul hibridarilor intre liniile consangvinizate, exprimat prin fenomenul heterozis, este mai mare atunci cand se face i alegere prealabila a celor mai valoroase linii consangvinizate, apreciindu-se capacitatea combinativa generala si capacitatea combinativa specifica, precum si atunci cand se hibrideaza linii consangvinizate provenite din forme initiale indepartate din punct de vedere sistematic sau geografic 3. Biologia florala si tehnica hibridarilor 3.1 Morfologia si biologia florala. Porumbul este o planta monoica unisexuata. Inflorescenta femela este un ax lung si destul de gros, care apare si se dezvolta la subsuoara frunzei. In alveolele axului floral se afla perechile de spiculete, dispuse in randuri longitudinale, in numar de 8-24 sau chiar mai mult, si care la maturitate formeaza randurile de boabe ale stiuletelui. Floarea femela este alcatuita din ovar, stil si stigmat. Stigmatul se maturizeaza inca inainte de a iesi afara sub forma de matasea porumbului. Cele mai lungi stigmate prezinta florile asezate spre baza inflorescentei femele. Perisorii care imbraca stigmatul secreta un lichid lipicios, care da posibilitatea polenului sa se prinda si sa germineze. Inflorescenta mascula este un panicul, situat in varful tulpinii. Pe fiecare ramura a acestui panicul se dezvolta mai multe spiculete, fiecare cu cate doua flori. O floare mascula de porum prezinta trei stamine invelite in doua palei. In fiecare antena se dezvolta circa 2000 de grauncioare de polen. O inflorescenta mascula la porumb poate produce pana la 20 mil. grauncioare de polen. Cantitatea enorma de polen ce produce o planta de porum asigura selectivitatea in timpul polenizarii. Inflorescentele nu ajung in acelasi timp la maturitate, florile mascule se deschid de obicei cu 2-3 zile inainte ca florile femele sa fie apte pentru fecundatie. Acesta este unul dintre factorii biologici care la porum inlatura posibilitatea de autopolenizare naturala. Sunt insa si cazuri cand floarea femela se dezvolta concomitent sau inaintea celei mascule. Florile femele alcatuiesc stiuletele, care poate fi mai mare sau mai mic, unul sau mai multi, in functie de soi si de agrotehnica aplicata. Inflorescenta femela la porum prezinta un numar mare de flori, caracteristic soiului. Daca fecundatia se face cu polenul aceluiasi soi, boabele vor fi la fel si caracteristice plantei mama. Daca intevine si polen de la alte soiuri, pe acelasi stiulete se vor gasi boabe diferite, manifestandu-se fenomenul cunoscut sub numele de xenii. Polenizarea naturala se face cu ajutorul vantului, care poate transporta polenul la distante destul de mari, pana la 1 km sau chiar mai mult, fara ca acesta sa-si piarda din viabilitate. In polenizarile artificiale se pot scutura stigmatele, fecundatia efectuandu-se totusi in mod natural. Acest lucru este cunoscut in hibridarile artificiale de la porumb. Pentru ca fenomenul de fecundatie sa se petreaca in cele mai bune conditii este nevoie ca o cantitate mare de polen sa ajunga pe stigmat, altfel multe flori raman sterile. Polenizarea naturala normala la porum este asigurata prin numarul foarte mare de grauncioare de polen care se formeaza si prin viabilitatea mare a polenului in primele doua zile. Viabilitatea cea mai mare o prezinta polenul proaspat, pastrandu-se timp de 48 de ore, dupa care scade, mai ales daca se pastreaza in conditii nefavorabile. Desii porumbul este o planta cu fecundatie straina, intr-o oarecare masura are loc si autopolenizarea. Autofecundarea se poate obtine prin izolarea plantelor in timp, prin izolarea plantelor in spatiu sau prin izolarea artificiala si efectuandu-se polenizarea artificiala. La incrucisarea libera intre soiuri, soiul mama se seamana alternativ cu soiul tata sau alternativ cu mai multe soiuri tata daca au fost alese in acest scop mai multe soiuri polenizatoare. In acesta din urma caz se recomanda sa se intercaleze intre randurile ocupate de soiul mama un amestec de soiuri tata. 3.2 Viabilitatea elementelor generative si selectivitatea in fecundatie Cunoasterea viabilitatii polenului si a receptivitatii stigmatului prezinta importanta atat pentru procesul de ameliorare, cat si pentru asigurarea si dirijarea polenizarii in procesul de inmultire a semintelor selectionate.

Inbunatatirea tehnicii polenizarilor artificiale la porumb se poate face numai pe baza de studii privitoare la cunoasterea biologiei fecundatiei. Cercetarile privitoare la biologia fecundatiei au stabilit viabilitatea maxima a alementelor generative, metodele de recoltare si de pastrare a polenului si momentul optim de polenizare 3.3 Tehnica hibridarilor sexuate. La porumb, efectuarea hibridarilor sexuate este destul de simpla si usor de executat. Operatiile principale in cazul polenizarilor fortate constau in izolarea prealabila a inflorescentelor femele si mascule si in executarea polenizarii. Izolarea inflorescentelor femele se face cu 1-2 zile inainte de aparitia stigmatelor, iar a inflorescentelor mascule la inceputul infloritului. Ca izolatori se folosesc pungi de pergament de dimensiunile 10/20cm oentru izolarea inflorescentelor femele si de 20/40 cm pentru izolarea inflorescentelor mascule. Inchiderea pungilor izolatoare se face cu ace cu gamalie, agrafe sau inele de cauciuc. Pentru a evita ruperea pungilor din cauza cresterii inflorescentelor, mai ales la cele femele este bine sa se lucreze cu pungi mai lungi. Frunzele care se dezvol;ta o data cu inflorescenta femela se scurteaza, de asemenea si virful inflorescentei mascule, daca aceasta este disproportionata fata de restul ramificatiilor. Polenizarea artificiala se face cu grija prin inlocuirea pungii de pe inflorescenta femela cu punga cu polen, cand majoritatea stigmatelor au iesit afara din panusi, si anume in a 2-a sau a 3-a zi de la iesirea primelor stifmate din panusi. In unele situatii, polenizarea se poate executa si dupa 4-6 zile. Aceasta operatiune se efectueaza dupa ce roua de dimineata s-a ridicat si in zilele cu atmosfera linistita. Punga care imbraca inflorescenta femela, dupa efectuarea polenizarii artificiale, poate fi lasata pana la maturizarea stiuletelui hibrid. La recoltarea stiuletilor hibrizi, acestia vor purta etichetele respective si se vor grupa pe combinatii hibride, luandu-se toate masurile pentru evitarea amestecului. 4. Materialul initial de ameliorare a porumbului In ameliorarea porumbului se folosesc atat soiurile si hibrizii autohtoni cat si hibrizii dubli obtinuti in strainatate. Mentinerea si folosirea materialului autohton este de mare importanta in ameliorarea porumbului, de aceea paralel cu ameliorarea porumbului dublu hibrid se impune mentinerea si ameliorarea materialului initial autohton. Principalele convarietati folosite in ameliorarea porumbului sunt: - Zea mays indurata cu boabe sticloase, rotunde, netede si lucioase - Zea mays indentata cu boabe mari, dentiforme, cu o adancitura in varf - Zea mays aorista provine din incrucisarea indurata cu indentata - Zea may everta boabe mici folosite pentru floricele - Zea mays sacharata- cu boabe zbarcite, transparente, fiind porumbul dulce, zaharat. 5. Obiectivele ameliorarii porumbului Principalul obiectiv urmarit in ameliorarea porumbului este obtinerea de linii consangvinizate cat mai valoroase, care prin hibridare sa dea nastere la hibrizi de porum care sa manifeste la un nivel ridicat fenomenul heterozis. Actual se cultiva numai hibrizi, deoarece sunt foarte uniformi si prezinta o capacitate de productie mult mai mare si mai stabila decat a soiurilor La obtinerea acestor hibrizi se urmareste mai multe obiective, dintre care cele mai importante sunt : ameliorarea capacitatii de productie, ameliorarea compozitiei chimice a boabelor, ameliorarea duratei perioadei de vegetatie, ameliorarea rezistentei la temperaturi scazute, ameliorarea rezistentei la seceta si arsita, ameliorarea rezistentei la boli, ameliorarea rezistentei la daunatori, ameliorarea rezistentei la cadere si frangere. 5.1 Ameliorarea capacitatii de productie. Este principalul obiectiv urmarit in ameliorarea porumbului si este un caracter foarte complex, determinat de mai multe elemente, dintre care mai importante sunt: numarul plantelor la unitatea de suprafata si productia unei plante Numarul plantelor la unitatea de suprafata difera in functie de talia plantelor, cerintele fata de lumina si de pozitia frunzelor fata de orizontal. Numarul de plante la unitatea de suprafata poate creste prin reducerea taliei tulpinii, prin obtinerea unor hibrizi pitici cu ritm rapid de crestere si cu capacitate ridicata de utilizare a luminii, cu frunze late si dispuse in unghi cat mai ascutit fata de axa tulpinii. Reducerea taliei tulpinii se poate realiza prin transferul genelor de la diverse linii consagvinizate care determina reducerea dimensiunilor tulpinilor sau a genelor care determina scurtarea internodulilor se sub stiulete. In acest fel se realizeaza si sporirea rezistentei la cadere, precum si cresterea numarului de plante la o desime de 10-12 plante/m2

Reducerea taliei tulpinii nu implica si o reducere proportionala a dimensiunilor stiuletilor, lucru ce permite obtinerea de hibrizi pitici cu stiuleti mai mari. Productia unei plante este dependenta de mai multe elemente cum ar fi: numarul stiuletilor pe planta, greutatea stiuletilor, randamentul de boabe si masa a 1000 de boabe. Numarul de stiuleti pe planta este un element important si din acest punct de vedere se recomanda utilizarea hibrizilor semiprofilactici care formeaza doi stiuleti pe planta, care suporta cresterea desimii plantelor, productia crescand semnificativ la acesti hibrizi. Referitor la greutatea stiuletilor, se va urmari obtinerea de forme cu un numar ridicat de boabe pe stiulete si cu randament in boabe de minim 80% si cu MMB de 400-500g Productiovitatea unui hibrid mai este corelata si cu alte elemente ca: dezvoltarea sistemului radicular, aparatul foliar bogat, rezistenta la frangere, cadere si boli, de lungimea perioadei de vegetatie 5.2 Ameliorarea compozitiei chimice a boabelor Pentru ameliorarea capacitatii productiei de boabe se urmareste mai multe elemente dintre care cele mai importante sunt: cresterea continutului de proteine din boabe si imbunatatirea calitatii acesteia, cresterea continutului de grasimi, de amidon, etc. N Continutul de proteine este controlat de un numar mare de gene. In mod obisnuit continutul din proteine din boabe este cuprins intre 9-11% si este influentat de conditiile de clima si de tehnologie. Pentru cresterea continutului de proteine se pot folosi ca genitori unele forme bogate in proteine reprezentanti de linii consangvinizate straine, de soiuri locale sau de forme mutante. Acesti genitori se folosesc de regula ca forme materne, apoi descedentele sunt autopolenizate cateva generatii pentru fixarea caracterului. Continutul de grasimi al boabelor este influentat de marimea embrionului, deoarece cea mai mare parte din grasimi se afla in embrioni. Marimea embrionului este controlata de un numar mare de gene, fiind un caracter poligenic. In medie, la majoritatea hibrizilor continutul de ulei oscileaza in limite restranse, dar au fost obtinute forme cu continut peste aceste limite. Continutul in amidon din boabe este ridicat(peste 70%) si acesta este compus din doua elemente principale: 75% amilopectina si 25% amilaza. In functie de modul de utilizare a amidonului se poate interveni in modificarea acestui raport dintre cele doua componente, utilizand anumite gene care controleaza acest caracter. Continutul in vitamine este un element important al calitatii si este mai ridicat la formele de porumb cu bob sticlos, galben si rosu, ce au un continut mai ridicat de vitamina A si B. Se mai urmaresc si anumite obiective speciale pentru ameliorarea calitatii in functie de modul de utilizare a boabelor si anume: cresterea continutului de zahar la porumbul zaharat, boabe cu capacitate de marire a volumului la porumbul de floricele 5.3 Ameliorarea duratei perioadei de vegetatie Porumbul este o specie care prezinta o mare variabilitate in privinta perioadei de vegetatie, dar in conditii de la noi din tara se urmareste obtinerea de hibrizi care sa ajunga la maturitate deplina in luna septembrie, in general pentru a pregatii terenul pentru semanatul graului. Totusi, s-a constatat ca exista o corelatie pozitiva intre lungimea perioadei de vegetatie si capacitatea de productie. Hibrizii tardivi realizeaza productii mai mari, dar nu pot fi cultivati decat in zonele sudice. Obtinerea de hibrizi mai precoci este un obiectiv important pentru cultura porumbului in zonele colinare sau pentru zonele sudice in vederea evitarii secetei de vara. De asemenea hibrizii timpurii elibereaza terenul devreme si pot fi infiintate in bune conditii semanaturile de toamna sau pot fi cultivati in cultura dubla, dupa plante recoltate devreme 5.4 Ameliorarea rezistentei la temperaturi scazute In unele situatii se impune semanatul porumbului mai timpuriu, iar temperaturile mai scazute sin aceasta perioada provoaca o diminuare a proceselor metabolice. Acest lucru afecteaza dezvoltarea sistemului radicular si a plantelor tinere, conducand la intarzierea cresterii, la reducerea taliei tulpinii si la scaderea productiei in final. Rezistenta la frig este o insusire complexa, ereditara dar care mai este influentata si de alti factori cum ar fi: varsta semintei, gradul de maturitate la recoltare, temperaturile scazute din timpul coacerii boabelor si pastrarii, atacul bolilor, dezvoltarea endospermului, etc In vederea ameliorarii acestei insusiri se pot utiliza ca genitori forme de tip indurat provenite din zonele nordice 5.5 Ameliorarea rezistentei la seceta si arsita Este un obiectiv necesar hibrizilor care urmeaza a fi cultivati in zonele sudice, fiind cunoscut faptul ca seceta si arsita din timpul perioadei de polenizare umplerea bobului reduc drastic productia de boabe si provoaca sistavirea acestora

Hibrizii rezistenti se caracterizeaza prin sistem radicular bine dezvoltat, cu ritm rapid de crestere in primele faze, cu capacitate ridicata de sinteza si depunere a substantelor de rezerva in bob, cu protandrie redusa, etc 5.6 Ameliorarea rezistentei la boli Rezistenta la boli este o insusire ereditara, cu complexitate diferita, de regula polifactoriala si este influentata de factorii de mediu si de nutritie. Numarul genelor care determina aceasta rezistenta, variaza de la un genotip la altul. Dintre bolile porumbului pot fi amintite: taciunele comun, fuzarioza, helmintosporioza si rugina. Rezistenta la taciune este determinata de genele Pp, Sn, Un, S4 si W4, localizate pe cromozomii 4, 5 si 9. Transmiterearezistentei se face prin hibridarea apropriata sau indepartata. Rezistenta la helmintosporioza este controlata de actiunea concomitenta a mai multor gene: bm0, P, b, Sn, Wn, P1 si Ht. Transferul acestor gene se face cu ajutorul back-cross-ului repetat Rezistenta la rugina este determinata atat de gene recesive, cat si de gene dominante, dintre care pot fi citate: genele Rp1, rpa, rpd si rpc. Ele pot fi situate pe acelasi cromozom sau pe cromozomi diferiti in functie de genotipul si rasele fiziologice 5.7 Ameliorarea rezistentei la daunatori. Dintre daunatorii porumbului pentru conditiile din tara noastra cel mai periculos este sfredelitorul, care ataca toate organele plantei: frunze, tulpini, stiuleti. Cel mai pagubitor este atacul pe tulpini, deoarece provoaca frangerea acestora. Cerecetarile genetice privind determinismul genetic al rezistentei au pus in evidenta existenta mai multor gene plasate pe cromozomii 1, 2, 4, 6 si 8. Cele mai multe cercetari indica o comportare polifactoriala 5.8 Ameliorarea rezistentei la cadere si frangere Caderea plantelor este influentata de gradul de inradacinare si se amelioreaza prin reducerea taliei plantelor si prin dezvoltarea profuncda a sistemului radicular Rezistenta la frangere este influentata de doi factori: atacul sfredelitorului si slaba dezvoltare a tesuturilor mecanice din tulpina. Ambele caractere determina aptitudinea pentru recoltarea mecanizata, insusire importanta la hibrizii actuali. Aptitudinea pentru recoltarea mecanizata mai este determinata si de insertia uniforma a stiuletilor pe tulpina, marimea penducului stiuletelui, gradul de imbracare al stiuletilor in panusi, rezistenta la desradacinare, etc 6. Metode de ameliorare In ameliorarea porumbului se folosesc mai multe metode, dintre acestea utilizandu-se in mod curent: selectia, hibridarea, consangvinizarea si heterozisul, poliploidia si mutatiile 6.1 Selectia este metoda care s-a folosit din cele mai vechi timpuri si consta in alegerea unui numar de stiuleti care corespund obiectivelor si inmultirea acestora mai departe. In functie de cum se face acest lucru se poate aplica mai multe variante: - selectia in masa a fost prima varianta utilizata si s-a folosit pentru separarea din populatii a soiurilor locale, conducand la imbunatatirea caracterelor legate de talia plantelor, perioada de vegetatie, forma stiuletilor si culoarea boabelor. Se mai utilizeaza pentru mentinerea insusirilor valoroase ale soiurilor si hibrizilor ce compun sursele de gene. Alegerea se face dupa fenotipul plantei intregi sau al stiuletilor de la planta mama - selectia individuala consta in alegerea stiuletilor si studiul individual al descendentei fiecarei plante. Se pot folosi doua variante ale acestei metode si anume varianta un stiulete pe rand sau varianta o jumatate de stiulete pe rand. Aceasta metoda se aplica in cadrul populatiilor hibride in procesul de extragere a liniilor consangvinizate, in cadrul materialului supus unor tratamente cu agenti mutageni sau poliploidizanti. Totusi selectia individuala repetata mai multi ani conduce la ingustarea bazei genetice a materialului supus ameliorarii ca urmare a inmultirii inrudite. Din acest motiv nu poate conduce la cresterea productiei, ci doar la obtinerea de forme cu caractere utile, folosite apoi ca genitori pentru hibridare 6.2 Hibridarea hibridarea conduce la obtinerea de noi combinatii de gene care maresc variabilitatea materialului biologic. Populatiile hibride obtinute se prelucreaza prin selectie, folosind selectia genealogica si selectia recurenta. Actual, hibrizii obtinuti din incrucisarea soiurilor sau populatiilor locale nu se folosesc in productie ci doar pentru obtinerea de material valoros pentru consangvinizare. In etapa actuala, se foloseste pe scara larga hibridarea intre linii cansangvinizate pentru obtinerea porumbului hibrid, dar se folosesc si alte forme ale hibridarii cum ar fi: ciclica, dialela, back-cross, etc., pentru testarea si imbunatatirea liniilor consangvinizate 6.3 Mutageneza este o metoda care conduce la aparitia unor mutatii ce afecteaza unele caractere si insusiri cum ar fi: intensitatea clorofiliana, inaltimea plantei, forma si marimea stiuletilor, rezistenta la boli, compozitia chimica a boabelor, fertilitatea polenului, etc. Pentru dirijarea procesului mutagen si obtinerea de forme mutante valoroase, se recomanda folosirea celor mai potriviti agenti mutageni si a dozelor corespunzatoare.

In cadrul soiurilor si populatiilor se porumb au aparut pe cale naturala, un numar mare de mutatii, dar care au ramas multa vreme nedescoperite, fiind recesive 6.4 Poliploidia Pentru ameliorarea porumbului prezinta importanta autotetraploizii, care se caracterizeaza prin stiuleti mari si cu boabe multe, frunze late, groase si intens colorate. La unele forme poliploide, marimea boabelor depaseste cu aproximativ 25-75% pe cea a boabelor formelor initiale. Intreaga planta prezinta o crestere si o dezvoltare mai mare decat a plantelor obisnuite diploide. Formele tetraploide de porum au tulpini mai groase si mai rezistente, inflorescente mascule mai dezvoltate si mai bogate in polen. De asemenea, boabele prezinta un continut mai ridicat de proteine si vitamine, cea ce asigura superioritate calitativa a acestor forme. Introducerea fenomenului de poliploidie se poate face prin actionarea cu temperaturi ridicate sau scazute asupra zigotului, prin tratarea varfului vegetativ cu solutie diluata de colchicina 6.5 Monoploidia Formele haploide apar spontan sau pot fi obtinute prin partenogeneza din oosfera nefecundata sau androgeneza din nucleul spermatic. Aceste forme se folosesc ca material pentru obtinerea liniilor homozigote intr-un timp mai scurt, ele fiind pure din punct de vedere genetic. Obtinerea haploizilor se poate face usor prin utilizarea tehnicilor de inginerie genetica, cele mai folosite fiind androgeneza in vitro si ginogeneza 6.6 Androsterilitatea si restaurarea fertilitatii. Sund doua fenomene genetice larg utilizate in ameliorarea porumbului, mai laes in procesul producerii semintei hibride. La porum se cunosc mai multe surse de androsterilitate, fiind descoperite peste 20 de gene recisive ms care determina sterilitatea polenului si 5 tipuri de plasmagene. Formele androsterile permit inlaturarea operatiei de castrare normala, ele fiind utilizate ca parteneri materni in hibridare Pentru a obtine descendenti fertili trebuie sa se foloseasca la hibridare ca genomi paterni, forme care sa posede capacitatea de restaurare a fertilitatii polenului, adica a genelor Rf. Numarul genelor restaurate este diferit in functie de tipul de androsterilitate, cunoscandu-se genele Rf1 si Rf2 pentru sursa T si Rf3 pentru sursa S. Totusi s-a descoperit ca unele tipuri de androsterilitate determina si o sensibilitate la atacul unor boli, din care cauza s-a renuntat la folosirea lor, cautandu-se alte surse, fapt pentru care metoda clasica de castrare, ramane in continuare o metoda de baza in producerea de samanta hibrida la porum. 6.7 Consangvinizarea si utilizarea heterozisului Metoda consangvinizarii are astazi o larga intrebuintare in procesul de ameliorare a porumbului hibrid, fiind singura metoda stintifica actuala de ameliorare Procesul de producere a porumbului dublu hibrid cuprinde urmatoarele etape: - obtinerea liniilor consangvinizate - examinarea liniilor cansanvinizate - mentinerea puritatii si valorilor biologice a liniilor cansangvinizate - producerea si experimentarea hibrizilor simpli material initial in obtinerea hibrizilor dublii - producerea su experimentarea hibrizilor dubli Liniile consangvinizate se obtin prin autofecundarea sau polenizarea fortata a plantelor de porum, ceea ce duce la aparitia de biotipuri noi, cu insusiri si caractere deosebite, aflate in populatia initiala sub forma recesiva. In urma consanvinizarii apar forme vloroase pentru ameliorare, ca de exemplu, forme rezistente sau imune la boli si la daunatori, rezistente la cadere. Unele forme pot prezenta si insusiri de productivitate, cu 2-3 stiuleti pe tulpina, cu sistem vegetativ dezvoltat, etc. Majoritatea liniilor consangvinizate devin stabile si isi evidentiaza insusirile lor valoroase dupa 4-6 generatii de consangvinizare Introducerea heterozisului pe scara larga in ameliorarea porumbului a fost stabilita datorita usurintei cu care se fac incrucisarile si datorita eficacitatii hibrizilor obtinuti fapt ce a condus la inlocuirea rapida in cultura a soiurilor.