1

Daris Basarab

AMALGAM
III

Glasul Bucureştilor
(SELECŢIUNI)

www.darisbasarab.com
2008
 2

Aşa cum Algerului i se spune ’Algerul Alb’,

Tamanrasetului ar trebui să i se spună ’Tamanrasetul
Roşu’.

Tamanraset

Azi când ’cerc s-aduc în faţă-mi

Ale Africii prim planuri
Ce în negura uitării
Zac sub pâcla unor nouri,
Simt cum mă cuprinde-un tremur -
A emoţiei trădare -
Ce nu ştie să se-ascundă-n
Faţa vechilor imagini.

Ce mă-ndeamnă să-mi întorc eu

Gândul înspre vremi apuse
Când cu sufletul la gură
Căutam doar desfătarea?
Poate fi nedumerirea ce mă-năbuşă acuma
Când plângând iubiri pierdute
Mă întreb de ce plecat-am
Părăsind Fata Morgana.
 3

Ştiu c-a fost doar o fantomă

Nălucirea mult visată
Dar mai ştiu că cine-o vede
N-o mai uită niciodată.
Stând pierdută-n nemurirea unor vremi
Din vremi apuse
Străluceşte prin culoarea-i
De amurg aprins de vise.

Da, aşa-i Tamanrasetul, tainicul

Locaş de slavă
Fala lumii de nisipuri,
Basmelor de prin Hogaruri.
Nu Algerul Alb te cheamă
Ca să îndrăgeşti Sahara
E această perlă-aprinsă
A tuaregului azi ţară.

Mândru-nalt, semeţ din fire,

Stând, sfinţeşte-aceste locuri;
Credincios până la moarte
El se caţără spre ceruri.
Peste nouă mii picioare
Dăltuite-n stâncă arsă
Urcă, parcă vrând să zboare
Ca să afle ce-l aşteaptă.
 4

Sus, se-nalţă Asecremul,

Ca o frunte înţeleaptă,
Unde liniştea adâncă
Te înalţă cu o treaptă.
Poţi privi pân’ hăt departe
Jos, scrutând deşertăciunea;
Poţi gândi chiar şi la moarte
Subjugând amărăciunea...

17 august ’80
 5

Ascultându-l pe Julio Iglesias

Visul iubirii

Când nourii negri te-apasă

Şi crezi că aştepţi în zadar
Pe malul mării fetiţo
Mergi să-nfiripi visul iar.

Iubirile calde de-o vară

Să-ţi lase un gust de nectar
Acolo, în valuri, iubito,
Nimic nu se face-n zadar.

Căci marea mereu te îndeamnă

De nimeni să nu ai habar
Să uiţi ce-ai lăsat la plecare
Să-ncepi să-mpleteşti visuri iar.

Acum, când într-unul din ele

Eu însumi mă zbat în zadar
Plecând ştiu că n-o să uit marea
Şi-n vis voi iubi iar şi iar...

8 august ’80
 6

Aos meus amigos de lingua portuguesa.

Esta lingua...

Esta lingua que eu falo

Desde conheci Maputo
É a lingua de Camões
Com a minha parecida.

Esta lingua muito cara

Para quem gosta de mundo
É a lingua dos amigos
Dum lugar inolvidável.

Sabes, tu, o meu amigo,

Que na terra esta grande
Só as nossas duas linguas
Têm palavra saudade?!

Nossas terras afastadas

Têm um unico passado
Como os dois bons irmaos
Cantamos a latinidade.
 7

Diz-se que a terra mãe

Gosta de ouvir os filhos -
Para que eles se entendem
É preciso de unidade.

Nossas linguas parecidas

Dizem-me que é possivel
Ter um unico futuro
Quando igual foi o passado.

8 august ’80
 8

Adaptare la un cântec de stepă.

Vizitiul

Monoton se aud clopoţeii

O trăsură apare pe drum
Colbuind ea ascunde în ceaţă
Un trecut ce s-a dus ca un fum.

Tânguind se aude un cântec

Ce se-aşterne ca focul mocnind
Vizitiul îşi deapănă gândul
Totu-n jur el acum pustiind.

Ah! cât suflet în cânt el ascunde

Şi cât dor e-n al lui tânguit!
Ascultându-l mă simt iarăşi tânăr
Pieptu-mi simt cum se-aprinde subit.
 9

Văd ca-n vis multe nopţi de-altădată

Văd păduri şi câmpii ce-am iubit
Şi în clinchetul fin de aramă
Aud voci ce cândva m-au vrăjit.

Monoton bat copitele ritmul

N-aud cântul, căci vocea s-a stins
Încurcat vizitiul tuşeşte
Văzând lacrima ce s-a prelins...

3 ianuarie ’81
 10

Merde!...

Testamentul

N-am de lăsat decât cuvinte goale

Şi-o rugăminte poate în final;
Nu am averi de împărţit la rude,
Nu voi lăsa motive de scandal.

Prin viaţă am trecut, cum spune,

Proverbu-acela devenit banal -
Ca o valiză veche printr-o mică gară,
Purtată-indiferent, fără hamal.

Nimic din tot ce mi-am propus odată

N-am reuşit să salt eu sus pe val -
Să fiu privit de jos de marea gloată
Ce mişună fără de rost pe mal.
 11

M-am cufundat şi m-am pierdut întrânsa,

Sfârşitul meu eu l-am simţit fatal -
În loc să-nfrunt şi marea şi oceanul,
M-am mulţumit cu-o baie-ntr-un canal.

Dorinţă singură mai am pe lume -

Măcar simbolic să ajung pe-un val -
Când oi muri, să-mi ardeţi trupul!
Cenuşa presăraţi-o de pe-un mal...

2 februarie ’81
 12

You! Who are you?

Maybe you are even the life...

I love you so!...

I love you so!...

Now, let me go!
Don’t say good by,
Don’t try me stop!

I know so well
That if you cry,
I’m not myself
But just your slave.

I must now live

This life, this world,
And even you...

You must me help!

To be myself
And not a shade of you.

2 februarie ’81
 13

Sonet pentru o păpuşă

Nimic, de când te-am cunoscut,

Nu s-a schimbat pe chipul tău;
Aceiaşi ochi şi păr bălai,
Acelaşi loc în drumul meu.

Copila care te-a crescut

E mare şi frumoasă-acum;
Decenii două te-a păstrat
Urmând firescul vieţii drum.

Privind-o cum din când în când

Ea-ţi mângâie obrazul fin,
În gândul meu apare-un spin...

Şi văd cum parcă ieri era

Şi ea de-o şchioapă şi ceva
Şi făr’ să vreau, pierd un suspin.

2 februarie ’81
 14

Apăsare

Din nou iarna vine când nu e chemată,

Strivind ghioceii sub albul de nea;
Din nou se întoarce să cate-altă pradă,
Sfidând calendarul ce nu o mai vrea.

Pe-altaru-i ce-aşteaptă mereu alte jertfe

Horeşte-nvârtind mii de stele de nea;
Aşază mormane de alb pe sub garduri,
Îngheaţă speranţa din inima mea.

Întunecă cerul cu nouri cât zarea,

O rază de soare nu vrea să mai dea;
Profită de-a pruncilor iar bucurie
Ca-n lupta cu viaţa, să nu pară rea.

O simt cum cu-ncetul mă strânge în braţe,

Cum viaţa-mi se duce odată cu ea;
De ce-ai venit iarnă, din nou, nechemată?
Hai! ia-mă şi du-te! de e vrerea ta...

28 februarie ’81
 15

Paradox

Ce trist sunt adesea

Văzând cât de bine
Mă simt când sunt singur
Retras doar în mine
Departe de lumea
Ce-atât am iubit-o
Alături de umbra-mi
Ce-atât am urât-o.

Dar trist mă mai simt eu

Şi-atunci când în mine
Descopăr dorinţa
De-a fi iar cu tine
Departe de umbra-mi
Ce-atât am iubit-o
Alături de lumea
Ce-atât am urât-o.

1 martie ’81
 16

Cântec de leagăn

Somnul lin coboară-n casă

Şi te-aşterne pe-al său chip
Chiar de-mi sunt dragi ochi-aceştia
Fă-i să se închidă-un pic.

Să-l privesc aşa cum doarme

Cum zâmbeşte şi nu-i trist
Cufundat în vis năstruşnic
Uitând ziua ce s-a stins.

Dă-i din plin plăcerea zilei

Sub al nopţii coperiş
Fă-l s-alerge, fă-l să cadă
Salte-un gard chiar, pe furiş.

Fă-l să râdă de o poznă

Să se bucure chitic
Să se simtă şi-el ca alţii
Chiar certat pentr-un nimic.
 17

Fă-l să-mi sară-n braţe singur

Ca să-l iert când a greşit
Să mă strângă tare, tare
Ziua-n zori când s-a ivit.

Noapte blândă, fă-l să prindă

Sănătate-ntr-un cuvânt!
Fă-l să-nvingă boala crudă
Să nu blesteme în gând.

3 martie ’81
 18

Parcă azi a fost ieri...

Parcă azi a fost ieri

Când umblam amândoi
Orbi de-al patimii dor
Alergând după-un nor.

Risipit ca un fum
De-a’ raţiunii furtuni
Norul nostru n-a plâns
Dar nici patimi n-a stins.

Chiar de timpul s-a scurs

Cred, nimic n-a schimbat,
Căci şi azi pe-nserat
Tot la ieri am visat.

E mai proaspăt ca ieri

Sentimentul frustrat -
Mă întreb, prin ce joc,
Calendarul a stat...

3 martie ’81
 19

E noapte...

E noapte şi e linişte acum

Privesc de sus oraşul cum sclipeşte
Şi printre mii şi mii de licurici
Eu simt cum liniştea mă copleşeşte.

A lor lumini discrete ca pe-un cer

Ascund în umbră tot ce mai trăieşte;
Alături de cuvinte de amor
În multe case somnul lin domneşte.

Dar ştiu că tot discret ei mai ascund

În bezna ce-n sclipiri se adânceşte
Şi multe lacrimi din dureri ţâşnind
Pe care ziua-n văz le pregăteşte.

E noapte şi e frig acum

Privesc de sus oraşul cum sclipeşte
Şi printre mii şi mii de licurici
Eu simt cum bezna-ncet se adânceşte...

6 martie ’81
 20

Grăbeşte-te să vii!...

Grăbeşte-te să vii, o, soare!

Apari de după nouri cenuşii!
Respectă calendarul, primăvară!
De-ai şti ce mult eu te aştept să vii...

În tine-mi pun eu marea mea speranţă,

Cu tine-ntrezăresc noi bucurii;
Alungă ceaţa, ploaia, frigul!
Să simt căldura razei auriii.

Lumina ta strecoar-o-n umbra morţii!

Alungă gândurile cenuşii!
Grăbeşte-te să-nvii, o, soare,
Dorinţa-mi de-a rămâne printre vii!...

7 martie ’81
 21

Dorinţă

Doresc mereu să plec haihui

Să am de unde a mă-ntoarce
Doresc mereu să mă întorc
Să pot visa să fiu departe.

sau

Visez mereu să plec haihui

Să pot dori a mă întoarce
Visez mereu să mă întorc
Să pot dori să fiu departe.

sau

De câte ori eu plec haihui

Doresc nespus a mă întoarce
Când mă întorc de-unde-am plecat
Doresc din nou să fiu departe.

11 martie ’81
 22

Cu gândul la un salt...
cu schiurile.

Singurătate...

Azi am văzut un om zburând

Sub raze aurii de soare
Şi-o umbră jucăuşă alergând
Pe jos, purtându-şi trista sa culoare.

Deasupra albului de nea

Plutea el singur, singuratic,
Căci unicu-i prieten, umbra sa
L-a părăsit în zborul său dramatic.

Când coborât din înălţimi

Văzu iar umbra-i la picioare
Simţi cum se cufundă-n adâncimi
Încrederea în tot ce e sub soare...

15 martie ’81
 23

Constatare

Şi geniile au iubit
Şi-au spus cuvinte simple de iubire
Dar nu ştiu cum au reuşit
Să salte cu o treaptă-n preţuire.

Nimic nu au ales în mod vădit

Cuvintele-s pe buza tuturora
Şi totuşi nu ştiu cum le-au potrivit
Că simţi cum se iveşte aurora.

În vorba lor găseşti culoarea

Şi orice gând tu crezi că-ţi aparţine
Te miri cum zugrăvesc splendoarea
Şi făr’ să vrei, te îndoieşti de tine...

16 martie ’81
 24

Noţiunea ”copil” moare odată cu

moartea părinţilor.

Vârsta copiilor

Cine cuvântul sfânt ’copil’ l-a inventat

A stăpânit, pe semne, infinitul,
Căci sclav al dimensiunii fără de hotar,
L-a investit în drumu-i cu supremul dar
De-a nu cunoaşte-n viaţă ce-i sfârşitul.

Lumina ochilor celor ce l-au născut

Din clipa-n care a prins glas să strige,
Rămâne-n viaţa lor un permanent trecut,
Şi bucurii şi supărări, ca un făcut,
Se-ntind până suflarea lor se stinge.

Căci cine n-a surprins în ochii lor sclipind,

De bucurii şi griji, adesea lacrimi?
Uitând că-n fapt, acei copii de altădat’,
De mult trecut-au şi ei pragul ce-a brăzdat
Obrajii lor, de-aceleaşi sfinte patimi.

31 martie ’81
 25

Un vis cu ochii deschişi, pe malul

Oceanului Indian, undeva pe la tropic,
nu poate fi descris.

Crabii ăştia...

Când se lasă încet înserarea

Pe un mal de ocean austral
Şi în ape se scaldă un soare
Aruncând artificii spre mal
Când culori rubinii se aleargă
Printre nori ce se lasă pe val
Şi pe ţărm vezi lungindu-se umbre
În nisip cu sclipiri de cristal
Ies la joacă timid crustaceii
Cu-al lor mers caraghios, lateral.

Când ţi-e dat ca şi luna s-apară

După ce-n beznă totu-i cuprins
Poţi s-asişti la un mare spectacol
Uitând ziua ce numai s-a stins
Căci pe netedul plan la picioare-ţi
Vezi un cros cum tu n-ai mai cuprins:
Crabii ăştia cu formă bizară
Neştiind parcă ce-i un invins
Calcă tot ce le stă în picioare
Şi te fac să te simţi iar destins.
 26

Dar deodată se schimbă decorul

Primul val dat de flux a sosit
Spumegând de efort, fără vlagă,
Se retrage de unde-a venit
Apoi altul şi altul urmează
Spuma creşte şi-i cheamă grăbit
Ca vrăjiţi de atracţia mării
Se aruncă în apă subit
Şi ca totul să fie în şagă
Simt cum unul sau doi m-au ciupit.

2 aprilie ’81
 27

Oamenii pământului au ştiut să creadă.

Nu rareori, coincidenţa le-a răsplătit credinţa.

Paparuda

În satul uscat de arşiţă

Un moş face semne spre cer -
M-ascund după prima căpiţă,
Căci sincer, mă simt cam stingher.

Dar iată că nouri s-adună,

Un fulger sclipeşte stingher,
Aştept să aud dacă tună,
Mă-ntreb ce se întâmplă în cer.

Când stropii de ploaie mă udă

Privirea mi-o-ndrept către cer -
Nicicând n-am văzut paparudă
Şi-ncep să mă simt chiar stingher.

19 aprilie ’81
 28

Dialog

-Ce te frământă? Iar eşti trist.

-Nimic deosebit, doar gândul că trăiesc,
Că făr’ să cred În Dumnezeu -
Adept al libertăţii absolute -
Eu viaţa o suport ca pe un rău
Şi fără să-l consider necesar
Mă port de parcă mi-ar fi greu
S-o curm, căci sincer, mă consider
Zeul meu.
-Ce-ar fi de şi-alţii ar gândi la fel?!...
-Ar fi o lume mai curată, de stau să mă gândesc.
Vezi, ar dispare dintr-o dată
Toţi cei ce ca şi mine putrezesc
Neîndrăznind să ia în dinţi voinţa toată
Cu care-atâta şi atâta se mândresc;
Căci toţi aceştia proslăvesc azi libertatea,
Dar câţi sunt cei ce la nevoie-o folosesc?...
-De bine înţeleg, prin libertate,
Vrei tu chiar viaţa-ţi să o stăpâneştu?!...
-De nu, cuvânt a fost
Şi-aşa şi va pieri!
Tot omul să se-ntoarcă la religii!
 29

Şi-atuncea, viaţa el şi-o va feri

Prin dreptul absolut ce-l dă fiinţa -
Ce sfânta judecată a primit -
Să judece ea singură de chinu-i
Azi merită sau nu să ia sfârşit.
-Dar omul e-un inel în lanţul social!?
Ce fac acei pe care ei îi lasă?
-E poate întrebarea cea mai grea!
Ce pot să-ţi spun când însumi n-am răspunsul?!
Răspunsul poate stă în viaţa mea
Ce necurmată-şi ţese mai departe pânza
Strivind şi gândul şi voinţa mea
Ce prinse-n ţesătura asta
Sortite sunt s-aştepte clipa ceea-atât de grea...
-Se pare că-i firesc aşa!
-N-am spus c-am renunţat să caut
Răspuns la întrebarea asta!
Vom mai trăi şi-om mai vedea...

2 mai ’81
 30

Eu nu mai cred în lacrimi...

De mici copii, făpturile bipede,

Cu lacrimi şi suspine-adeseori,
Te fac să-mpărtăşeşti a lor durere
Întipărită lung pe-obrazul lor.

Nimic însă dintr-asta nu e trainic -

Ei printre lacrimi urmăresc efectul lor -
De cum zăresc un gest care promite,
Cât ai clipi, durerea trece-n zbor.

În lacrimi însoţite de suspine

Eu am citit dureri adeseori
Când la mormântul ce-ntorcea o filă
Jelea sau ea, sau el, iubirea lor.

Cum însă un mormânt înghite totul

Nici din iubire n-a rămas nimic -
Sau ea, sau el, îşi caută norocul -
Te miri cum de-au uitat aşa uşor!

De stau cinstit, să chibzuiesc mai bine,

Şi eu am plâns amar la moartea lor -
Dar totul nu a fost decât minciună,
Căci tot mai rar îmi spun că-mi este dor...

5 mai ’81
 31

Micul Prinţ - cea mai frumoasă poezie

scrisă, în proză!

Ca Micul prinţ...

Ca Micul Prinţ sunt trist ades’

Privind de sus planeta-mi părăsită -
Pe-un drum pe care l-am ales
Încerc să aflu-un sprijin în ursită.

Căci soarta după bunu-i plac

Mi-a hărăzit să îndrăgesc amurgul
Şi-n orice gând, chiar dacă tac,
Să pot eu să strecor culori de-a lungul.

Aşa se face că atunci

Când întristat de ce mă împresoară,
Amurgul astrului prin lunci
Îl caut ne-ncetat eu iar şi iară.

Şi tot la fel ca Micul prinţ

Înec ades’ durerea-mi în culoare
Şi-alerg mereu spre asfinţit
Să prind un nou amurg cu-a sa splendoare...

13 iunie ’81
 32

Obsesia Micului Prinţ...

Apus de soare pe-o covertă

Apus de soare pe-o covertă

Brăzdând oceanul spre-asfinţit
Un nesfârşit amurg de toamnă
E visul ce se vrea-mplinit.

Să fac ca jocul de culoare

Să mearg-aşa la infinit
Să văd cum soarele dispare
Să-l simt cum iar a răsărit.

Mergând în pas cu a lui fugă

Să-l am mereu la asfinţit
Să stau pe loc, el să se ducă
Să-l văd cum brusc a adormit.
 33

S-alerg puţin, să-l prind din urmă

Să-l văd din nou proţăpit
Şi-apoi să-l văd cum iar se curmă
Şi-aşa mereu, la nesfârşit.

Iar când al apei drum sfârşi-va

S-o iau pe jos spre asfinţit
S-alerg, să stau pe loc, ca vraja
Să nu poată lua sfârşit.

18 iunie ’81
 34

Nu spune, nu!...

Nu spune, nu! iubirii ce te cheamă,

Nicicând nu spune, cum că-i prea târziu;
La dragoste tot omul are drept în viaţă -
O clipă de iubire-i ca argintul viu.

Trăieşte clipa ce-ţi oferă viaţa!

Nu te gândi la ce vor spune ’ei’;
Doar tu azi poţi să ştii ce-ţi trebuie în viaţă,
Căci anii trec şi anii sunt numai ai tăi.

Câţi ştiu de fapt de patimile tale?

Sau câţi ştiu cât de mult ai suferit?
De ce-ţi sacrifici poate ultimele clipe
În care-n viaţă ai putea fi fericit?!

Mereu cu gândul eşti la ce vor spune

Acei ce cred că tui eşti mulţumit;
De ce nu te gândeşti la ce vei spune însuţi
Când totul va fi prea târziu de împlinit?

Deschide braţele iubirii ce te cheamă -

În dragoste găsi-vei numai împliniri -
Şi-un nou chip te va privi-n oglindă,
Sclipi-vor diamante în priviri.

20 iunie ’81
 35

Contra vântului!...

Iubirile de-o clipă

Iubirile de-o clipă

Sunt oaze în deşert;
Sunt raze de lumină,
De ce să nu le iert?!

De ce cuvântul clipă
Ştirbeşte al lor sens?
Nucleul nu e mare,
Dar cât este de dens!

De ce măsori o clipă
Cu ceasul pământesc?
Ea-i parte integrantă
Din veşnicul ceresc!
 36

Tu vrei iubiri de-o viaţă,

Iubiri fără sfârşit;
Ce-i viaţa? doar o clipă
În veşnic infinit!

Ascultă-mi sfatul care

Nu-i cod bisericesc!
Iubeşte fără preget
C-aşa e pământesc!...

21 iunie ’81
 37

Apropo de ’un bărbat şi o femeie’.

Iubirea cea dintâi

Am tot ce mi-am dorit mai mult -

Iubire-atât de mult visată -
Simt că-s iubirea lui dintâi,
Icoana sfântă, adorată.

În ochii lui când mă cufund

Simt liniştea din cer furată,
Iar glasul lui când îl ascult
De simfonii mă las scăldată.

De ce atunci, când îl iubesc,

În braţele-i mă simt frustrată
De-acel fior ce altădat’
Când eu iubeam întâia dat’
Mă-nfiora cum niciodată
Nu ştiu să se fi repetat?!...

8 iulie ’81
 38

La ”moartea” unui prieten...

Mi-e silă...

Mi-e milă şi mi-e silă totodată

Când văd epava celui ce ai fost;
Prieten ce sclipeai prin judecată,
Azi hoitul ţi-l târăşti fără de rost.

Cândva rosteam cu stimă şi plăcere

Eu, numele ce ţi-a fost dat să-l porţi;
Cinsteai alegerea, căci plin de vrere,
Erai mai dârz, mai sigur decât toţi.

Trecut-au anii şi furtuna vieţii

Te-a biciuit în faţă dureros;
Am stat alături împotriva ceţii
Crezând că poate-ţi pot fi de folos.

Dar prea uşor ţi-ai aplecat grumazul,

Prea simplu vrei să-neci totul în vin;
Tu ai uitat ce-nseamnă-n fapt necazul
Şi-n tot ce faci împrăştii numai chin.

Ţi-a alterat alcoolul puritatea,

Eşti cinic, eşti hidos în felul tău;
Cultivi în tine numai vanitatea,
Eşti tot ce e mai josnic şi mai rău.
 39

În fapt tu ai murit din clipa-n care

Uitat-ai că porţi nume de roman;
Acum eşti doar o corcitură mare
Ce-ncearcă să braveze-n arian.

Adio, bunul meu prieten de-altădată!

Te şterg din cartea vechii amintiri;
Nici o speranţă nu mă mai îmbată,
Strigoii nu au parte de iubiri.

Regret doar că în tine investit-am

Tot ce-am avut mai bun pe-acest pământ;
Regret că ani în şir eu cheltuit-am
Prietenia - după mine - lucru sfânt.

17 iulie ’81
 40

Romanţelor neîmplinite.

Spuneai că...

Mai ieri spuneai că mă iubeşti -

Nu-n vorbe, ci-n sărutul fără urme -
În ochii tăi vedeam eu scris,
Nu jurăminte, ci dorinţi anume.

Şi câte alte nu-mi şopteai -

Nu-n vorbe, ci în strângeri lungi de mână -
De câte ori nu mă chemai,
Nu-n şoaptă, ci-n priviri ce te amână.

Am aşteptat să-mi dăruieşti -

Nu pe ascuns, ci-n văzul tuturora -
Comorile ce le păstrezi,
Nu-n văz, ci-ascunse-n suflet bunăoară.

Când stau acum şi retrăiesc

Romanţa ce-am lăsat-o noi să moară,
Nu-n vorbe voi găsi reproş,
Ci în priviri ce ar putea să doară...

17 iulie ’81
 41

Flori în glastră

Flori în glastră, la fereastră,

Am văzut şi-am tresărit;
Ani trecut-au de când visul
Nu mi s-a mai împlinit.

Deseori, din întâmplare,

Dus de paşi m-am pomenit;
Şi tot fără gând anume
La fereastră am privit.

Era doar puterea clipei

Ce cândva m-a chinuit,
Căci semnalul împlinirii,
Până-n zori nu s-a ivit.

Astăzi ce-ar putea să-nsemne

Gestul cândva mult dorit?
Auzisem că-i plecată,
Că nici n-a mai revenit.
 42

Dar văd glastra cum se mişcă -

Iată-i chipul însorit!
Simt chemarea-i cum umbreşte
Ce cândva nu s-a-mplinit.

Paşii vor să se oprească -

Un efort şi am învins!
Trec nepăsător şi-mi place -
Nu tu zâmbet, nu tu plâns...

19 iulie ’81
 43

La tine, Doamnă...

Decâte ori aud plângând

Copacii scuturaţi de toamnă,
De-atâtea ori mă duce-un gând
La tine, prea iubită Doamnă.

Când văd eu frunzele căzând

Îngălbenite, căci e toamnă,
Fără să vreau zăresc Plângând
Pe-ascuns, o prea frumoasă Doamnă.

S-a întâmplat, cum e firesc,

Să se întâmple cu o Doamnă -
Şi-a amintit de pământesc
Într-un amurg târziu de toamnă.

Şi scuturându-se de vis
Precum de frunze toamna,
A plâns pe-ascuns şi-apoi mi-a zis:
Nu inima a hotărât, ci...Doamna.

31 iulie ’81
 44

Profesorilor de neuitat,
Ostrogovici şi Cişman.

Despre nimic

Îmi amintesc odat’ cum două stele

Ce-ar fi sclipit în orice colţ al lumii
Şi cinste-ar fi făcut oricăror académii,
Au încercat să se amuze-n public
Vorbindu-şi unul altuia, despre nimic.

Luându-şi rolul în serios, zis ’Osu’,

În teorii savante aplicate glumei,
Dar stricto, doar prin legile chimiei,
A demonstrat că fenomenul fizic,
În cosmosul naturii, nu e decât...nimic.

...................................................................

Cu-n zâmbet tandru-sadic de balaur,

Privindu-şi adversarul ca Ciclopul,
Prin definiţii ce păreau să uite scopul,
I-a demonstrat amicului, în public,
Că el, prin definiţie era...nimic.

2 august ’81
 45

Puterea vorbelor

Te-am întâlnit din întâmplare

Din ochi ne-am înţeles să ne iubim
Dar ohcii mei s-au înşelat prea tare
Căci vorbele-au venit şi...suferim.

Până tăcerea n-a fost tulburată

Părea un vis ce nu avea sfârşit -
De ce-ai vorbit, aşa, deodată?
Nonsens dând liniştii din infinit.

Ai coborât de undeva cu-o treaptă -

Suficient să văd cum am greşit -
Acum şi dragostea îmi pare înţeleaptă
Căci simt cum totul va lua sfârşit.

25 august ’81
 46

Ploaia

Cerne cerul apa ploii

Cu-a sa cenuşie sită
Şi nu lasă să străbată
Raza soarelui dorită.

Cerne fără încetare

Toamna-n suflete cernite
Şi astupă cu-a sa apă
Golul inimii rănite.

O acoperă cu-ncetul -
Căci nu plouă cu găleata -
Cu-o răbdare chinezească
Ştie că o va da gata.

Dar ea nu vrea să cedeze

Bate-n ritmuri infernale
Câteodată se opreşte
Ca s-o ia din nou agale.

Căci de când e lumea asta

N-a putut a se convinge
Că oricât de mare-i ploaia
Soarele s-ar putea stinge...

25 august ’81
 47

După ploaie

Şi-a deschis o geană cerul

Trimiţând un pui de rază
Ca pe-un sol al împăcării -
Domnul să ne aibă-n pază!

După zile, nopţi cernite,

Înfrăţite-n nelumină
Ies pe stradă pietonii -
Soarele întreg să vină!

Pe o tablă-abia încinsă,
Colo sus, pe-un vârf de casă
Un motan scrutează zarea -
Ce aşteaptă ca să iasă?!

Miorlăind apare dânsa

Cu pupile liniare
Şi văzându-l cum mocneşte -
Doamne, câtă nerăbdare!

26 august ’81
 48

Nimicnicie

Plouă, plouă, plouă-ntr-una -

Nici o rază de lumină -
Ce s-o fi-ntâmplat cu cerul?!
Unde eşti, tu, zi senină?

Plouă rece ca prin sită -

Nici o rază de speranţă -
Picuri mici ce se strecoară
Te uimesc prin cutezanţă.

Nu se mulţumesc cu trupu-ţi -
Sufletul ei ţi-l murează -
Şi pe fondul ăsta umed
Sumbrul se accentuiază.

Şi aşa, în toamna vieţii,

Simţi cum pierzi, pe zi ce trece,
Sub a morţii ne-ndurare,
Unul, doi, iar mâine zece.

Căci, ca ploaia fin cernută,

E perdeaua morţii deasă -
Se strecoară pe nepusă,
A ospăţului ei, masă.

29 august ’81
 49

Celor mulţi, care mai cred în viaţa de apoi.

De ce-ai plecat?

De ce-ai plecat în nemurire

Când totul nu-i decât poveste?
De ce-ai lăsat aceste plaiuri
Când dincolo nimic nu este?

Cum de-ai crezut că Ziditorul

Mai multe vieţi ne-a hărăzit?
Cum să fi fost posibil actul
Când noi, de fapt, L-am făurit?

Accept ideea despărţirii

Doar cu-atributul de finit!
Oricine are dreptul sacru
De-a hotărî când s-a sfârşit!
 50

Dar tu-ai plecat crezând că mâine

Vei trece pragul nemuririi -
Cum ai putut să crezi minciuna,
A cerului, a fericirii?!

...........................................................

De-ţi place viaţa pământească

Cu tot ce-i bun sau rău în ea,
Te zbate, luptă-te cu moartea,
Nu te lăsa învins! e rea...

29august ’81
 51

Adaptare pentru ”Wenn die Glocken hell erklingen”

Clopotele

Când încep să sune seara

Clopotele-n satul meu
Mă apucă nostalgia
După tot ce-am pierdut eu.

În al lor glas neschimbat azi

Simt chemarea unui vis
Şi cu ochi-nchişi văd parcă
Cum plecam de mici în barcă
Să-nfruntăm al apei abis.

Totul era plin de farmec

Soarele la asfinţit
Ne-ntorcea voioşi spre casă
Înspre dangătul iubit.

De ce-acum nu mi-ar mai place

Satul care l-am iubit?
De ce anii ce trecură
Au şters fără de măsură
Farmecul ieri preţuit?...

30 august ’81
 52

Septembrie

De-ntrebi pe cineva ce lună

Preferă cel mai mult din calendar,
Pe negândite,-s sigur, o să spună -
Septembrie! Şi n-o va spune în zadar.

E poate luna cea mai capricioasă -

Femeie să fi fost şi n-ar fi fost ca ea!
Din toate câte ştiu, e sigur mai frumoasă,
Chiar dacă uneori e vreme rea.

Cochetă-şi schimbă zilnic haina -

Culoarea-i atributul cel mai greu -
Iar rodul pârguit în soare-i taina
Ce te îndeamnă s-o iubeşti mereu, mereu.

Aduce prime adieri de toamnă

Înviorând tot ce-a fost ars de vara grea;
Te-ndeamnă să visezi, să fii cu-o Doamnă,
Să-i spui că te gândeşti numai la ea.

Culoarea, rodul şi visarea

O fac să fie luna cea mai grea-
Căci nu-i uşor să stăpâneşti chemarea,
Să-ţi umpli sufletul cu tot ce are ea.

30 august ’81
 53

Ploaie de toamnă

Privesc cum septembrie cerne

O ploaie măruntă şi deasă -
Nu-i oră târzie şi totuşi,
E pâclă în suflet şi-n casă.

Sunt singur - aş spune că-i bine -

De ce să împart eu tristeţea?
În cameră cântă un greier -
Şi el o fi singur, ca mine.

Şi cine-ar putea să înţeleagă

De ce vreau şi nu să fiu singur?
Şi cerul, ba cerne, ba seacă,
Şi trist voi rămâne, sunt sigur.

Ce-ai face de-ai fi lângă mine?

Ai râde s-ascunzi adevărul!
Dar zâmbetul tău e azi altul,
Îl simt, şi aşa e mai bine.
 54

Aprins-am lumina ca cerul

Să nu mai sfideze fereastra,
Dar stropii sclipind pe la geamuri
Mă fac să urăsc ploaia asta.

Privesc cum septembrie cerne

O ploaie măruntă şi deasă;
Nici greierul meu nu mai cântă -
Lumina de lampă-l apasă.

31 august ’81
 55

Chemarea

Din nou aud cum sufletu-mi tânjeşte -

E prins de-a dorului de ducă jale;
Din nou neliniştea mă copleşeşte -
Ieşirea din impas e fără cale.

Chemarea ce-o aud eu zi şi noapte

Mă-ndeamnă să mă-nham la drumeţie;
De-nchid sau nu eu ochii e totuna -
Visarea-i singura mea avuţie.

Revăd meleaguri neştiute încă -

De unde ştiu cum ele pot s-arate?!
E poate ceea ce numim chemare,
Cu-a sale-oglinzi de basme fermecate.

Revăd chiar oameni, păsări, animale,

De parcă le-aş mai fi văzut odată -
Ce minmunată poate fi chemarea!
Să vezi ce n-ai văzut tu niciodată.

Şi dorul după lucruri nevăzute

Începe să mă-ndemne, să mă cheme;
Şi zile , nopţi, nu caut decât calea
Spre evadarea fără de probleme...

20 septembrie ’81
 56

Opriţi-vă, oameni!

Opriţi-vă, oameni!
E ceasul din urmă -
O clipă şi toate
Vor fi amintire.
Treziţi-vă oameni!
Din somnul ce curmă
Speranţe clădite
Pe-a noastră gândire.

Din vremuri trecute

Luaţi azi aminte
La felul în care
Clădite milenii
Ca pulberi purtate
De vântul fierbinte
Pierit-au în zare -
Azi triste vedenii.

Minuni ale lumii -

Creaţii umane -
Mândrii ale speţei
Cea fără egal,
Azi simple vestigii,
Enigme-n mormane,
Morminte-ale vieţii
Ne dau un semnal.
 57

Voi, oameni ai străzii,

Opriţi azi, nu mâine,
Savanţii ce-n pace
Creaz-un coşmar!
Fiţi oameni ai gărzii
Ce străjuie bine!
De ce-ar putea face
Ei nu au habar.

Iar celor ce singuri

Împart azi puterea
Şi uită şi faptul
Că voi i-aţi ales,
Luaţi-le dreptul
Să-mpartă durerea,
Să-ngroape milenii -
Schimbaţi-i mai des!

21 septembrie ’81
 58

Revine tristeţea

Revine tristeţea -
Mereu nechemată -
Îmi spulberă vise
Cu farmecul lor;
Şi parcă deodată
Mi-ntunecă gândul
Şi ceaţa s-aşterne
Pe sufletul meu.

Să fie-o oglindă
A timpului care
Umbrit e de toamna
Ce-o alung în zadar?
Sau este-o chemare
Spre noi meditaţii
Cu fi-va, sau nu,
Tot ce fac, în zadar?
 59

Revine tristeţea -
Aşa, c-altădată -
Şi-n suflet strecoară
Remuşcări, amintiri;
De ce niciodată
Nu-mi aflu odihna?
Şi viaţa m-apasă,
Mă simt ca-n sicriu!

De ce mă închid eu
Mereu, doar în mine?
De ce nu-mi strig oful
De nimeni ştiut?
Departe-s de tine
A mea tinereţe,
Cu tot ce-am pierdut
Şi atât am iubit...

28 septembrie ’81
 60

Pentru Cris

Dragoste şi raţiune

Mai ieri noi încă ne juram

Iubire fără de sfârşit;
Mai rar cuvinte alegeam,
Din ochi scrutam un infinit.

Sub cerul nostru-mbrăţişaţi

Basmul iubirii îl cream;
Şi de raţiune noi frustraţi,
Castele de nisip zideam.
 61

-Ţi-aduci aminte cum odat’ -

Pe-atunci eram doar doi copii -
Mergând pe stradă, un bărbat,
Privindu-ne cum alergam,
Oprindu-se, ne-a sărutat,
Şi cum aceasta ne-a mirat,
Ne spus zâmbind, cu glas duios:
Sunteţi un cuplu minunat!

Noi ne-am privit şi-am alergat

Spre casa-n care am crescut,
Şi-n poartă, buna, ca făcut,
Ne-a-mbrăţişat şi sărutat.

Apoi, aşa, pe înserat,

Crezând că somnul m-a cuprins,
Vorbind cu cineva la geam,
Spunea că jocul nostru azi
Este preludiul unui basm
Ce peste ani se va lega
Şi-un Făt Frumos mai măricel
Va strânge-n braţe Zâna sa.

Dar anii au trecut şi-abea

Acum, am înţeles ceva:
Că-n cele ce atunci spunea
Ea viitorul îl scruta.
 62

Cu simţul bunei, de atunci

Vedea ce anii azi clădiră:
Departe au crescut doi prunci,
Dar dragostei un sens ei dăruiră.
Cum să nu crezi că-n acest vis
Necunoscute forţe se-mpliniră?
Şi-n vraja lor un paradis
Doar din priviri ei făuriră.

O! cine-ar fi-ndrăznit să dea

Prognoză cu furtuni iubirii?!
Povestea asta nu părea
Sortită lacrimilor despărţirii.
Şi totuşi,...dar nu-i cu putinţă!
Mai sunt şi lucruri sfinte pe pământ...
Ce crudă trebuie că e raţiunea
De spulberă iubirea ca un vânt!...

2 octombrie ’81
 63

Tot pentru Cris.

M-ai întrebat...

M-ai întrebat ce e iubirea -

Nu-i simplu joc, în orice caz;
Ai vrut să ştii ce-i fericirea -
Nu are definiţii, e un glas.

E glasul ce-n adâncurile tale

Îţi defineşte-n simfonii şoptite,
Cu sumbre sau exaltice acorduri,
O stare şi nu visele dorite.

Aşa se face că atunci

Când îţi răsună câte-un marş funebru,
Tu ştii că visele-ţi sunt în zadar,
Că-n van iubeşti un suflet negru.

Iar dacă valsul e acel

Ce ameţindu-te te învârteşte,
Poţi sigur fi că e şi el
Cuprins de dor, şi te iubeşte!

3 octombrie ’81
 64

Revolta lui Romeo

- Ce veste-ngrozitoare mi-ai adus!

Cum? n-ai iubit, tu, niciodată?!
De ce în locul ei nu m-ai răpus?
Am fi fost iarăşi laolaltă.

Ai spus cum că Julieta a murit?

Dar ea nici n-a fost muritoare!
Nu vezi, nemernic sol, cum ai greşit?
Julieta-i vis, şi-un vis nu moare!

Şi spui că zace-ntr-un mormânt?

Nu te gândeşti c-acolo-i rece?
Să nu mai scoţi nici un cuvânt!
Şi mările-ar putea să sece.

Încalecă şi zbori-naintea mea!

Cu sabia întinsă mă aşteaptă!
Eu voi sosi, m-oi apleca spre ea -
Ce a murit, eu ştiu, nu se deşteaptă.
 65

Voi zace-acolo, rece, lângă ea

Şi somnul lung ne va uni-n vecie;
Nici pe pământ n-aş fi putut visa
Un drum ce să ne lege-n veşnicie.

Iar ţie, mulţumire, îţi voi da

Tot ce pe noi ne-a despărţit în lume:
Tu, bogîţii acum vei câştiga -
Eu, nu mai am nevoie nici de nume.

Dar, nu! nu-i drept şi-i fără nici un sens!

E oare drept ce a făcut Julieta?
Să-mi curm eu viaţa, să fiu în consens
Cu cea ce m-a trădat, lăsându-mi viaţa?!

De ce nu a-nfruntat furtuni?
De ce nu a-nfruntat chiar viaţa?
Iubirea i-ar fi dat puteri,
Trăind, am fi putut nutri speranţa.

Eu, voi trăi, voi re-nvia

Acel nemuritor vis de iubire -
Nu moare pomul ori de âte ori
Îl părăseşte frunza în neştire!...

4 octombrie ’81
 66

Patria mea

Frumoasă eşti, o, glie strămoşească!

Bogată, c-ai atras zeci de duşmani;
Chiar dacă eşti ciuntită într-o coastă,
Tu mi-aminteşti de daci şi de romani.

Din sângele ce ambele mari naţii

Vărsatu-l-au din plin pe-acest pământ,
A răsărit o naţie-ntre naţii,
Legată de-acest loc prin legământ.

Câţi nu au vrut să mi te dea uitării,

Ştergând hotare, oameni transplantând!
Şi câţi n-au încercat să te doboare,
Cu iatagane fii-ţi secerând!

Aşa a fost şi poate-o să mai fie -

Cei mari nu ştiu privi în adevăr -
N-au învăţat din faptele-ţi măreţe
Cât de măreaţă eşti într-adevăr.
 67

Frumoasă eşti, o, glie strămoşească,

Frumoşi ca niciodată prunciii tăi!
Tu înfloreşti ca floarea minunată
Ce-n veci nu-şi scutură bobocii săi.

De voi muri-ntr-o zi, căci e firesc doar,

Iubire-ţi voi păstra chiar şi-n mormânt!
Tu, să trăieşti mereu în nemnurire,
Să nu ştirbeşti al gliei legământ!

5 octombrie ’81
 68

Lui George Bacovia.

La centenar

Trecut-au anii - azi făcurăm suta -

Trecut-au mulţi pigmei fără de ţel;
Rămas-ai neclintit în versu-ţi,
Ca plumbul ce l-ai zămislit în el.

Tristeţea ce-ai lăsat-o-n rime

E un model de nobil pesimism;
Când sufletu-ţi ardea de frământare,
Decembre l-ai născut din optimism.

Şi câtă ură ai citit în ochii

Acelor mulţi din natul proletar!
Ce bine-ai prorocit sfârşitul
Acelor ce-aveau sufletul murdar.

Fii mândru-acolo-n nemurire -

Urmaşii au privit în calendar -
Prin vorbe calde, pline de iubire,
Ei te-au slăvit, cinstind un centenar.

5 octombrie ’81
 69

Veniţi!...

Veniţi, voi, vară, primăvară,

Veniţi de-a valma amândouă!
M-am săturat de-atâta toamnă,
Mi-e groază de o iarnă nouă.

Mi-e sufletul cernit de ploaie,

De cenuşiul cerului albastru,
Mi-s gândurile triste iară -
Vreau să apară mândrul astru!

Căldura lui vă este soră -

Cu ea treziţi din nou la viaţă -
Şi bolta cerului albastru
S-o văd eu dis-e-dimineaţă.

Veniţi, a’ vieţii anotimpuri!

De vreţi, rămâneţi amândouă -
Nici păsările n-or să plece,
Şi toate, mulţumită vouă.

14 octombrie ’81
 70

Scoici

Scoici, amintiri,
Vă privesc şi tresar;
Cu-ale voastre sclipiri
Mă trimiteţi azi iar
Să colind locuri dragi
Căutând în zadar
Urma paşilor mei.

Ani de-atunci au trecut -

Mă gândesc şi tresar;
Zile, nopţi, am tăcut -
Ce n-aş da să tac iar!
Fermecat de ocean
Ce-l scrutam, în zadar
Căutând paşii mei.
 71

Scoici, voi păstraţi,

Făr’ s-aveţi azi habar,
Amintiri, şi uitaţi
Că trezindu-mă iar
La ce-a fost parc-un vis,
Încercaţi în zadar
Să opriţi paşii mei.

Nu vreau doar amintiri -

Când le-aud, eu tresar -
Vreau un nou trofeu,
Vreau să plec iar şi iar,
Vreau să văd, nu în vis,
Chiar de pare-n zadar,
Urma paşilor mei.

24 octombrie ’81
 72

Dor de ducă

Fac ce fac şi mă surprind

Lunecând ca o nălucă -
Doar cu gândul, vreau să zic -
Peste mări şi ţări cătând
Să sting dorul meu de ducă.

Colind lumea-n lung şi-n lat -

Întorc file cunoscute -
Nu sunt decât amintiri;
Drumurile ce străbat
Sunt doar pagini ofilite.

De un lucru mă cam tem:

Anii trec şi or să ducă
Cu-al lor implacabil sens,
Ca mânaţi de un blestem,
Ne-mplinitul dor de ducă.

3 noiembrie ’81
 73

Iubiţi-i pe artişti şi
iertaţi-le păcatele!...

Într-o lume de furnici

Într-o lume de furnici

Harnice şi muncitoare,
Se strecoară, e normal,
Greieri cu a lor cântare.

Dacă stai şi te gândeşti -

Spuse o furnică mare -
E plăcut să mai asculţi
Seara câte o cântare.

Chiar şi ziua când lucrezi -

Spuse alta nu prea mare -
E grozav să te ritmezi
Ascultând câte-o cântare.
 74

Eu aş zice chiar mai mult -

Se băgă un oarecare -
Cum să savurezi un şpriţ
Dacă n-auzi o cântare?!

Colo-n iarbă, stând ascuns,

Asculta un greier mare -
Să auzi şi să nu crezi,
La ce preţ a mea cântare!

Asta zic şi eu răsplată -

Să ajungi să ai cătare!
Bine că nu-i ca la oameni!
Nu mi-ar arde de cântare...

6 noiembrie ’81
 75

O nouă valenţă

Trecut-au ani
Şi nu puţini
Mi-ai dat un semn
Ca altădat’
Şi-am alergat
Şi ne iubim.

Trecut-au ani
Şi am uitat
Că ne iubim
Ca altădat’
Dar alergând
Mi-am amintit.

Ştiu că n-a fost

Ca altădat’
Şi e firesc
Îmbătrânim
Dar noi valenţe
Am aflat.
 76

Părem maturi
Dar nu şi-n fapt
Iubirea, nu!
Nu s-a schimbat!
Doar jocul nu-i
Ca altădat’.

E mai profund
Mai rafinat
Trecut-au ani
Şi am aflat
Că ne-am dorit
Cu-adevărat.

9 noiembrie ’81
 77

Iarna

Frumoasă şi crudă,
Ascunsă de albul
Ce-orbeşte-n sclipire
Încrederea mea;
S-aşterne agale
Cât marea de mare,
Acoperă totul
Covorul de nea.

Curată-n culoare,
Model de candoare,
La prima privire
Nu pare-a fi rea;
Dar câtă durere!
Ascunsă-n tăcerea
Ce macină viaţa
Strivită de ea.
 78

Perfidă îşi poartă

Hermina regească,
Ignoră mulţimea
Ce nu o mai vrea;
Profită de vraja
Ce-adună copiii
Şi-adesea înşeală
Încrederea mea.

9 noiembrie ’81
 79

Tristeţea de azi...

Tristeţea de azi e mai tristă ca toamna -

Par vorbe deşarte ce-au izul bolnav -
Dar cine şti poate mai bine ca mine,
Ce simt eu în mine, al cui sunt eu sclav?!

Azi toate m-apasă, nimic nu-mi prieşte -

S-ar zice că-s mofturi, că sună banal -
Dar cine şti poate-n ce ape mă scald eu,
Ce-nseamnă deriva, să fii dus de-un val?!

Şi valul există, deriva nu iartă,

Privesc cum dispare-al meu ţărm, zis natal;
Şi nimeni şti poate a mea disperare
Căci simt al tristeţei semnal triumfal.

Tristeţea de azi e mai tristă ca moartea ,

Mă-năbuşă, simt eu, al ei iz scârnav;
Mi-e silă de-această a mea neputinţă
Căci ştiu cât de jalnic să fii al ei sclav.

10 noiembrie ’81
 80

Steaua mea...

Rămâi stea neîntinată,

Vraja sufletului meu;
Cerul meu senin să fie,
Să te pot privi mereu.

Nici un nor să nu apară,

Să sclipeşti ca-n prima zi;
Vreau lumina-ţi far să-mi fie,
Să te pot cinstit iubi.

Între multe stele care

Cerul meu l-au luminat,
Tu să fii al meu Luceafăr,
Să sclipeşti pe înserat.

Şi lucind o noapte-ntreagă
Să-mi fii doar ce poţi tu fi,
Iar ca semn al nemuririi
Să sclipeşti şi-n zori de zi...

13 decembrie ’81
 81

Decembrie

Decembrie, ninge odată!

Vreau ger, vreau zăpadă uscată -
Cu ploaia ce-o laşi iar să zburde,
Mă-mpingi înspre gânduri absurde.

De ce nu-nţelegi că pe ploaie
Eu sufletu-mi simt cu se-nmoaie?
O fi ploaia bună-ntr-o vară,
Şi-atuncea, nu seară de seară.

Decembrie, pleacă odată!

Vreau soarele-n cap să mă bată,
Să simt cum tristeţea-mi dispare,
Cum cheful de viaţă apare...

13 decembrie ’81
 82

Iubirea

Iubirea e-ntreaga-mi fiinţă,

E clocot, e lună, e soare -
Iubirea e muza ce-n chipuţi
E-o lume de basm dătătoare.

E-un vis ce alungă tristeţea

Şi-mi umple întreaga suflare -
Mirajul ce-aduce speranţa,
E roua ce-adapă o floare.

Ferice de cel ce iubeşte!

Nicicând el nu cere răsplată -
Iubind dăruieşti fără preget -
Van Gogh, parc-a spus-o odată...

15 decembrie ’81
 83

Copila şi soarele...

O copilă oarecare
A-ndrăgit fără să vrea,
O lumină sclipitoare
Ce în zare dispărea.

Era soarele ce-aspune,

Dar ea asta nu ştia,
Şi privindu-l cu iubire
L-a făcut puţin să stea.

Şi-n culori ce dă amurgul

Muribundul a-ncercat
Să sclipească c-altădată,
Dar curând el s-a-ntristat.

Şi-a decshis copila pieptul,

El, s-a cuibărit pe dat’,
Dar cinstit i-a spus în şoaptă,
Făr’ să vrea, el a oftat:
 84

-Ai răbdare, fii cuminte!

Şi tot el i-a mai şoptit:
-Va ieşi şi al tău soare,
Eu, m-apropii de sfârşit.

-Nu! rămâi cu mine soare,

Căci pe tine te-am iubit!
Împreună vom fi unul
Şi-atunci, totu-i infinit.

Lungul drum, ce-l străbătuse

Nu l-a învăţat nimic -
El nu crede şi se zbate,
Şi-ar mai vrea să stea un pic.

Iar copila-i simte glasul

Ce in vorbe-a amuţit,
Şi strângându-l, îl opreşte,
Cu-n sărut fără sfârşit...

20 decembrie ’81
 85

Muza şi bardul...

-Eşti soarele ce luminează.

-Parafrazezi la nesfârşit.
-Eşti tot ce mi-am dorit în viaţă.
-Iar ca-n romane ai vorbit.
-De ce nu simţi a mea suflare?
-Mă strângi, de parc-aş fi iubit.
-De ce n-auzi a’ mele gânduri?
-Le-aud, de tare ce-ai vorbit.
-Tu, ştii, în fond, ce e iubirea?
-Eu cred că nimeni n-a ghicit.
-O, dragostea mea necurată!
-De-un diavol te-ai îndrăgostit.
-Eşti plin de farmec şi durere.
-Eu cred, doar primul n-ai ghicit.
-Ce vrei să spui? Vorbeşte tare!
-Durerea mea-i fără sfârşit.
-Alungă aste gânduri triste!
-Am vrut, dar nu e cu dorit.
-Aş vrea să-mi dai a ta iubire.
-N-ai observat că m-ai golit?
 86

-Cum? aş putea spera-n iubirea-ţi?

-Speranţa-i lucru infinit.
-De ce glumeşti cu fericirea?
-Mă tem că prea mult te-am dorit.
-Dar te iubesc, a ta sunt toată.
-Tocmai de-aceea-s îngrozit.
-Simt! prea umană-ţi e simţirea.
-Nu te grăbi! n-ai nimerit.
-Mereu cu gândul eşti la alţii.
-Tu uiţi că eu am şi trăit?
-O! da! mereu ştii să seci totul...
-De-ai şti ce mult te-am îndrăgit!...

20 decembrie ’81
 87

Contopire

Îţi simt trupul cald cum se frânge

Şi-n braţe-mi se lasă în voie,
Din buzele-ţi calde sug seva,
Din ochi-ţi aprinşi ies văpaie.

Acum, vrerea-nvinge raţiunea

Şi ochii se-nchid de plăcere,
Aud şoapte pline de patimi -
Învins-ai temeri şi durere.

Nimic, simt, nu ne mai desparte -

Noi doi am pătruns azi iubirea -
Noi doi suntem unul şi-n noapte,
Iubind, definim contopirea.

26 decembrie ’81
 88

’Decembre’...

’Decembre’, te-am urât dintotdeauna,

Şi totuşi, te-oi iubi neîncetat -
De zilele-ţi zburau mi-era totuna,
Azi clipele-ţi le număr întristat.

’Decembre’, erai plânsul şi minciuna,

Căci moartea semănai netulburat -
Azi simt că-n fapt viáţa ţi-e cununa,
De vreme ce lumină tu mi-ai dat.

’Decembre’, mai rămâi cu mine-o clipă!

Şi fă-o să dureze de-astădat’ -
Fă neaua să nu plece-aşa în pripă,
Simbol e doar a ce-i imaculat...

28 decembrie ’81
 89

N-ai vrea?...

Tu ştii că morţilor din cimitir

Li-s rezervate drepturi sfinte?
Ei cer ca cei ce le-au fost dragi
Să stea de veghe la morminte.

Aşa şi-al tău amor înmormântat

Îşi cere dreptul de la tine -
Mormântul e aşa cum l-ai lăsat!
N-ai vrea să-l vezi, trecând azi pe la mine?...

30 decembrie ’81
 90

Mă-ntorc...

Mă-ntorc iar la tine, tristeţe,

Smerit eu îţi cer azi iertare;
Ce orb fui crezând în himere,
Când viaţa-mi se duce în zare.

Naiv e acela ce crede

C-amurgul e-o stea călătoare
Ce pleacă, ca iar să revină,
Sclipind de-a lui veche culoare.

Ţi-am fost sclav fidel, o ştii bine,

Trădat-am pornirile firii;
A fost doar, umană dorinţă,
Supusă mereu amăgirii.

E ’fata morgana’ de vină,

Iluzii de vis dătătoare;
În van am simţit bucuria,
Sunt numai,...o stea muritoare!

5 ianuarie ’82
 91

Un ocean de dragoste,
într-o picătură de timp!...

Întrebări de decembrie...

Ce-nseamnă zilele în infinitul vremii?

Nici clipe nu pot fi măcar numite;
Şi totuşi, cât de mult cuprins-au ele!
Ocean de fericire, în visele-mplinite.

Dar cât de-ncăpătoare vor fi ele?

Mă-ntreb, azi, copleşit de bucurie;
Nu vor cădea, firesc, sub vraja nopţii,
Strivite de imensa-mi nebunie?...

17 ianuarie ’82
 92

Floare de colţ

Adus-ai cu tine un dar -

O floare cum nu mai e alta -
Culeasă pe-naltul altar,
Cioplită e parcă cu dalta.

O stâncă i-a fost aşternut -

Golaşă, dar plină de soare -
Azi floarea trăieşte-n trecut
Şi nimeni gândeşte c-o doare.

Eu ştiu că-i un simbol în ea -

Iubire, credinţă, sau floare!
Gingaşă, cu forma-i de stea,
Nu-i oare o stea călătoare?...

22 ianuarie ’82
 93

Sonet despre...mine

Aş vrea să dezvălui a mea-nfăţişare,

Să spun făr’ ocol cam ce-am fost şi ce sunt;
Duşmanilor, poate, le-aş da desfătare,
Prieteni-ar spune că-s vorbe în vânt.

Cei dragi, poate-ar plânge a mea cugetare,

Din mine, ştiu bine, făcut-au un mit;
Duşmanii ar strânge cureaua mai tare -
Scuzabil: să vrei şi să poţi să fii chit.

Ajunge-mi-ar poate o simplă privire

’N oglinda ce-ascunde de lume-al nost’ chip;

Avea-voi eu însă destulă sclipire,

Ca-n umbra ce-ar stinge pretinsa-mi iubire,
Să-nalţ a mea frunte, şi-aşa, în ăst chip,
Să fiu ceea ce sunt, ’n-a mea-nchipuire?...

25 ianuarie ’82
 94

Clepsidra

Am o clepsidră cu oră de-un an

Şi-o-ntorc eu chiar dacă nu-mi place;
Cu ea-mi număr orele mele şi-n van
Mă doare, căci nu am ce face.

Odată mi-am spus: ce-ar fi s-o ascund?

Şi-am pus în sertar calendarul;
Dar nu a fost chip urechea s-o-nfund -
Mulţi Ani! îmi strigau, cu amarul.

Cu toţii ştiau să-mi spună exact

Ce tare-am intrat în rezerve;
Şi parcă semnaseră nu ştiu ce pact,
Să tulbure-a inimii verve...

11 februarie ’82
 95

Umbre

Cu cât este-albastrul de cer mai curat,

Cu-atât umbra-şi deapănă firul.

Şi sufletul când este mai tulburat,

Pe diavol îl cheamă,5-i dă birul.

Cu cât este lacul de luciu scăldat,

Cu-atât mai dorit e zefirul.

Şi chipu-ţi, cu cât este mai luminat,

Nevolnic el umbrei dă girul.

18 februarie ’82
 96

Şi n-a mai fost chip...

Şi n-a mai fost chip

Să rămân azi în casă
Şi paşii m-au dus
Şi-am strigat că nu-mi pasă.

Şi-n frig am simţit

Că-s rece şi-n suflet
Din cas-am ieşit
Parcă-mpins de un cuget.

De ce să răcesc
Amintirea curată?
Mai bine să plec
Să mă-ntorc...niciodată.

Un glas obosit -
Tremura ca şi mine -
Încet mi-a şoptit:
Hai, du-mă cu tine!
 97

Şi-un chip, părea trist,

Îmi cerea îndurare -
Ia banii, i-am zis,
Şi te du la culcare!

Cu sângele ce-şi
Amintea de văpaie,
Pornii să-mi îngheţ
Al meu suflet, în voie.

Şi-aşa am umblat
Fără ţintă, prin noapte,
Şi-am tot ascultat
A’ trecutului şoapte.

Şi n-a mai fost chip

Să mă-ntorc în odaie -
M-ar fi ars, sigur sunt,
Mult dorita văpaie...

19 februarie ’82
 98

Coboară!...

Coboară şi calcă pământul,

Striveşte visarea deşartă!
Supune raţiunii şi gândul
Şi inima - fă-o cu artă!

La ce bun s-aspiri perfecţiunea

Când visul e doar utopie?!
Iubeşte, dar fă ca raţiunea
În inimă trează să fie!

Şi-atunci, vei iubi pământeşte

Pe-acel ce iubirea o cheamă -
E om, nu uita, deci greşeşte -
Învaţă-l şi nu-ţi fie teamă!...

28 februarie ’82
 99

Renaşterea...

Lumina-ngropată de nouri,
Ce iarna-i urzeşte-n neştire,
Deschide încet câte-o geană,
Priveşte în jur cu iubire.

Sub pătura caldă de frunze,

Se simte încet o mişcare,
Şi-un alb cum nu-i altul pe lume
Îmi spune: se naşte o floare!

E roata-nvierii ce-o rază

De soare trimisă solie,
O-nvârte-n a sa veşnicie,
Şi viaţa din morţi, reînvie...

2 martie ’82
 100

Primăvara

Soarele crud îşi trimite lumina,

Orbit o strecori printre gene;
Verdele crud îţi îmbată retina,
Şi viaţa revine alene.

Mugurul crud se găteşte în floare -

Culcuşul iubirii s-aşterne;
Şi sufletu-ncet se umple de soare -
E ciclul vieţii eterne...

4 martie ’82
 101

Tu ştii?...

Tu ştii că sufletul e material?

Ţi-o spun, a mea e experienţa;
Mai ieri eu l-am simţind gemând -
Durerea lui îmi sufoca fiinţa.

Tu ştii că sufletul e răbdător?

Ţi-o spun eu, nu e scos din carte;
Mai ieri l-am auzit plângând -
Dar singur, căci durerea nu şi-o-mparte.

Tu ştii că cei ce cred în rai

Greşesc? Căci sufletul nu-i o idee;
Ar trebui să inventăm chirurgi -
Tăind din suflet, durerea să o ieie...

15 martie ’82
 102

Privesc înapoi...

Privesc înapoi cu mânie

Şi-ncerc să zâmbesc înainte;
Ce-a fost, ştiu c-a fost o minciună,
Ce este, nu-ncape în minte.

În faţă-i o zi cât speranţa,

În urmă, o viaţă-ntr-o clipă;
Ce-a fost, ştiu că n-o să mai fie -
Ai grijă de lucruri în pripă!

Privesc înapoi cu mânie -

Sunt om, şi-n uitare-i aleanul;
Un zâmbet strecor înainte,
Cu timpul să lupt, cu duşmanul...

15 martie ’82
 103

Un început...

Orice-nceput implică-n el sfârşitul -

Ai grijă de-orice pas al tău!
Orice sfârşit aduce începutul -
Să nu uiţi ce-a-nsemnat în felul său!

Un început e-n fapt necunoscutul -

Sfârşitul e o lecţie în drumul tău -
Orice sfârşit aduce începutul -
Un orizont deschis, în felul său...

25 martie ’82
 104

Despărţirea

Cine a spus că a pleca

Înseamnă a muri puţin,
A prins în gândul său ceva
Din ceea ce-i, de fapt, un chin.

Un altul, parcă, nu de mult,

A spus - plecând înveţi ce este dorul -
Eu cred că este chiar mai mult
Atunci când dragostei i-ai smuls fiorul.

Îmi trec prin minte aste-acum

Când plec, fără să ştiu când m-oi întoarce -
De ce mă tem de-un simplu drum,
De ce azi teama creierul mi-l stoarce?!...

27 martie ’82
 105

Primăvara

A intrat un soare-n casă

Şi mi-a spus: sunt Primăvara!
Iar cu-n zâmbet cald de fată
M-a făcut să simt ce-i vara.

Un fior fierbinte trupul

L-a încins cum nu mai fuse -
Şi-arătând un chip de fată
Dup-un nor el se ascunse.

Şi de sus, de nu ştiu unde,

Mi-a promis să mai revină -
Chipul fetei, cea morgană,
Avea ochi, era divină.

Dar era o amăgire

Ce în timp năştea tristeţea -
Cum să fie veşnic soare
Când fugară-i tinereţea?!...

28 martie ’82
 106

Sechestrat la Witting...

Copacul

Copacul din cadrul ferestrei

E tot ce mă-ndeamnă la viaţă -
Îl văd cum discret înfrunzeşte,
Uitând ce-a fost iarna geroasă,
Şi-aşteaptă o larmă de păsări.

Copacul e parc-al meu frate -

Îl simt şi-nţeleg resemnarea-i -
Înghite durerile iernii
Gândind la bairamul de mâine,
Când plin va fi iarăşi de păsări.

Ca el să înving azi durerea

Chiar dacă veni-va-nc-o dată,
Şi iarăşi să pot să-mi revin eu
Mânat de obrazul de fată,
Ce-aduce în zâmbet, noi păsări...

31 martie ’82
 107

E noapte...

E noapte, e linişte-acuma -
Sfârşeala învinge durerea -
Ici-colo, un geamăt se-aude,
E-al celor mai slabi decât vrerea.

Mirosul învăluie totul -

Bolnavi-au uitat de reflexe -
Un gând înspre ce este putred
Trezeşte în mine complexe.

Deodată, un urlet trezeşte,

Şi liniştea nopţii tresaltă -
Coşmar, sau durere uitată?
Mă-ntreb cu mai mulţi laolaltă.

Dar noaptea-nveleşte cadavrul -

Şi nimeni n-aprins lumânarea -
S-a dus despicat ca un peşte...
Uitat-au să-i coasă suflarea!

31 martie ’82
 108

Orice om...

Orice om poartă-n el slăbiciunea

De-a scruta-n întrebări viitorul;
Deseori chiar preferă minciuna -
La ce-i bun, dacă-i crud, adevărul?

Uită-uşor ce înseamnă trecutul,

Deseori ignorând chiar prezentul;
Vrea să ştie ce-aduce minutul,
Umbrind clipe ce-şi spun azi cuvântul.

Recunosc, mi se-ntâmplă şi mie

Să uit farmecul zilei trecute,
Şi, speriat de ce poate să vie,
Fac din vis multe clipe pierdute...

5 aprilie ’82
 109

Salonul 207, cazul 47...

Un om...

Un om a intrat pe o poartă,
În urmă-i, ceva s-a închis;
Privind înapoi şi-a dat seama
Că lumea nu este doar vis.

Cât timp a plutit în visare

Nimic nu părea de ne-nvins;
Acum, e un caz, e un număr,
El simte cum forţa-i s-a stins.

Ici-colo, mai scapă un ”Domnul?!”,

Mai des însă-i simplu proscris;
Azi toţi îl tratează c-atare,
El speră să fie doar vis.
 110

Mai ieri se credea încă falnic,

Iubirea, un idol, i-a zis;
Azi, milă culege-n privirea
Acelei ce parc-a fost vis.

Ce poate spera să găsească

Din ceea ce-a fost paradis?
Minunile ţin cam trei zile,
Nu ştiu, ce-nţelept, parc-a zis...

5 aprilie ’82
 111

Un suflet...

Un suflet e mai mult decât un cer senin,

Un suflet nu suportă nici o pată -
Pe cer, ici-colo, dac-apare câte-un nor,
Imaginea rămâne, prin contrast, curată.

Oricât de mult ar fi el luminat,

Cu orice umbră zâmbetu-i dispare -
Făceţi-vă din suflet corp rotund,
Fără unghere, pentru gândurile-amare...

6 aprile ’82
 112

E inutil...

E inutil să mă prezint,
Absurd, să spun ce-am fost odată,
Epava ce-o vedeţi la soare stând,
A eşuat plutind, aşa, deodată.

Ziceam că omu-i plămădit

Din aluat divin, că-i soi de soare;
Sclipeam, lumină şi iubire dăruind,
Şi uite, am aflat că se şi moare.

Şi culmea, moartea nu te face să dispari -

Mai vegetezi un timp, purtând o umbră -
Ce minunat apare un copil născând!
Întoarcerea-n pământ e însă sumbră...

10 aprilie ’82
 113

Azi m-am simţit...

Azi m-am simţit iar printre voi -

Toţi trei aveţi mormântul laolaltă -
Ce caută un trup de suflet gol
Când locul lui ar fi pe lumea cealălaltă?!

E drept, se mişcă, dă din grai,

Dar inima-i de mult nu mai tresaltă -
E gol, şi singur, e-un strigoi,
Cioplit pe dinăuntru de o daltă.

Mă-ntreb, ce mână s-a încumetat

Să-i mânuiască ascuţişul?
A chiuretat pe viu, ah! ce coşmar
Să nu-ţi găseşti în lume ascunzişul!...

10 aprilie ’82
 114

Răspuns la scrisoare

Mai mult azi, ca ieri,

Mai mult încă, mâine,
Nicicând să nu pieri,
Fii parte din mine!...

23 aprilie ’82
 115

Si minciuna-şi poate justifica, uneori, menirea,

doar...’scopul scuză mijloacele’.

Eu cred...

Eu cred în om şi-a lui raţiune,

Mai cred şi-n dragostea-i de viaţă,
Şi cred şi-n vorbe de iubire
Şi-n tot ce spune omu-n faţă.

Eu cred în ce privesc cu ochiii,

Mai cred şi-n fapta, cea aleasă,
Şi cred şi-n vorbe ca...durerea
Şi-n tot ce simte omu-n viaţă.

Dar nu pot crede în minciună -

Sau, cred atunci când vrea s-aline -
Sunt om, pot spune deci nevrute,
Intenţii bune-având în minte...

28 aprilie ’82
 116

’În fânul de curând cosit,

gândind la tine-am adormit...’

Era târziu...

Era târziu, se-ntunecase,

În braţe-am strâns-o şi-un sărut,
Prelung şi gingaş totodată,
Ne-a tulburat, şi-alunecase,
O mână chiar pe dalbu-i sân.

Sclipeau văpăi, un cer de stele,

Şi ochii ei sclipeau la fel,
Şi aruncând văpăi sub gene,
Ne-au tulburat dorinţi a’ mele,
Şi-n jur era miros de fân.

Era târziu şi-mbrăţişarea

Dând bir chemării l-amândoi,
Ne-a-mpins - păcat să fie oare?!
Spre alte lumi unde chemarea
Se cufunda în flori de fân.
 117

Sclipeau văpăi, un cer de stele,

Şi ochii ei sclipeau la fel,
Şi mâinile-alergau în noapte
Mânate de dorinţi a’ mele,
Şi-au popisit pe dalbu-i sân.

Era târziu şi zorii zilei

Lumină dau din infinit,
Şi noi, cu genele lăsânde,
Voiam să-ntindem vraja filei
Ce-avea în ea un iz de fân...

4 mai ’82
 118

Plus şi minus...

Plus şi minus infinit,

Două dalnice extreme -
Fericit, nefericit,
Două tainice probleme.

Nu e drum de mijloc care -

Căci e muchie de cuţit -
Să-l urmezi, şi fiecare-i,
Plus sau minus, infinit...

13 mai ’82
 119

Intuiţie

Ce forţă zace-n voi

Făpturilor din coastă,
Că-n tot ce facem noi,
Citiţi, de parcă goi,
Am sta în faţa voastră?!

Ce ochi pătrunzători
V-a hărăzit Acel
Ce-a făurit din noi
Al vostru chip gingaş
De l-a iubit chiar EL?!

Cu ei citiţi în noi,
Cu ei vorbiţi în şoapte,
Şi-n tot ce-avem ascuns
Găsiţi drumuri deşarte,
Şi ne chemaţi spre voi.

Ce forţă zace-n voi

Făpturilor din coastă,
Că-n tot ce-ascundem noi,
Citiţi, de parcă goi,
Am sta în faţa voastră?!...

13 mai ’82
 120

Ploaie de mai

Ploaie de mai,
Eşti tristă şi rece
Ca sufletul meu
Ce-i gata să sece.

Ploaie de mai,
Încearcă şi spală
Gânduri ce ieri
Au dat iar năvală.

Ploaie de mai,
Îneacă-mi suspinul!
Pe chipu-mi nu vreau
Să vadă iar chinul...

14 mai ’82
 121

Dar dacă?...

Dar dacă dincolo mai e ceva?

Dar dacă nu se-ngroapă sufletul cu trupul?
Dar dacă, mă-nţelegi ce vreau să spun,
Acolo-i ce-au crezut ai mei străbuni?
Nu-i oare timpul să mă cert cu lutul?!

De ce să cred că trupul poartă-n el un suflet?

De ce să cred că sufletul e cel uşor?
De ce să nu accept că-n fapt e invers,
Că sufletul e mediul purtător
Şi să găsesc o împăcare-n cuget?!

Cum aş putea să aflu adevărul?

Cum aş putea scăpa de îndoieli?
Cum aş putea dezvălui misterul,
De nu plecând, să văd de e la fel?

Dar dacă voi ucide şi-al meu suflet?

Dar dacă voi dispare în pământ?
Dar dacă sufletul se duce-odat’ cu trupul,
Cum vor afla şi-acei ce mai rămân?!

14 mai ’82
 122

Sunt singur...

Stau singur - privesc iar în noapte

Cum cerul se umple de stele
Şi-n umbra ce-acoperă totul,
Cum cad, ici şi colo, din ele.

Sunt singur şi gândul îmi zboară

La ce a fost viaţa mea toată -
Un lung şir de lupte cu sine,
De-a nu face parte din gloată.

Sunt singur şi nu cred că-i bine -

E-o noapte cu multă tristeţe -
Aştept să răsară lumina,
Să vină, să-mi dea iar bineţe.

Sunt singur şi gândul mă arde -

De ce, mai toţi, fug azi de mine?!
Cum poţi sta aşa de departe
Când ştii c-am nevoie de tine?!

Stau singur - privesc cum în noapte

Tot cerul se stinge alene,
Şi-n umbra ce prinde lumină,
O stea cade-ncet printre gene...

13 iunie ’82
 123

Durerea ignoranţei

Ce-i dincolo oare, nimic, sau e totul?

Mă-ntreb copleşit de o teamă ce doare -
De-i veşnică lumea, cum zice profetul,
De ce ignoranţa-i de chin dătătoare?!...

22 iunie ’82
 124

Iliuţă

Din sacul plin de amintiri

Am scos imaginea-ţi firavă -
Îţi mulţumesc că-n viaţa mea ai apărut,
Azi mă revolt c-ai dispărut ca o epavă.

Un pumn de lut c-un suflet cât un univers -

Mi-aduc aminte, tu cântai întruna -
O lume ce întrece al meu vers:
Dintre noi doi, doar tu purtai cununa.

Ţi-aduci aminte? chiar acolo unde eşti -

Un univers nu piere niciodată –
Noi doi, în Delta demnă de un vers,
Cântam natura, parcă-era o fată.

Şi eram singuri, păsări ascultând,

Şi minunatul clipocit de apă,
Şi nuferi galbeni, albi, am întâlnit,
Şi amândoi visam la-a fost odată.
 125

Atuncea, tu, m-ai învăţat

Cum poţi să te apropii de milenii -
Eu, ca vrăjit, te-am ascultat
Şi-am savurat imagini cu vedenii.

Era, cumva, cum e-ntr-un vis,

Frumos, ba chiar fantastic câteodată -
Aşa-am aflat ce este-un paradis,
Cu flori şi păsări de-altădată.

O, Iliuţă, dac-ai şti

Ce amintire de contrast m-apasă!
Fără să cred, ajuns-am să mă rog,
Oriunde te-ai afla, să fii acasă...

23 iunie ’82
 126

Ceaşcă...

Ceaşcă, plină cu minuni,

Cu dorinţi ce vor să fie,
Printre misticele-ţi lumi
Eu citesc ce vrea să vie.

Văd un drum ce l-am visat

Încă din copilărie,
Văd un chip cu păr buclat,
Văd cum seamănă el ţie.

Colo-n colţ întunecat

Văd o literă zglobie;
Este-a numelui visat,
A iubirii simfonie.

Văd şi-o floare-n răsărit -

Mă întreb ce vrea să fie?!
Da! e-un simbol împlinit,
E-un copil ce va să vie...

4 iulie ’82
 127

De ce încerci?!...

De ce încerci să fugi de soartă

Când soarta hărăzitu-ţi-a să fii
Un demon, cu priviri ce poartă
Cuvinte dragi, ce-omoară făr’ să ştii?!

De ce nu-ntorci trecute file

Când te-ai scăldat atât în amăgiri?!
Să-nveţi să fugi cât poţi de lume,
Să nu ucizi, minţind-o din priviri.

Doar ştii ce demon se ascunde

Sub vraja celui ce ai vrea să fii!
Degeaba, tu, nu poţi pătrunde
Misterul firii, ce o moştenii.

Căci nu-i destul să vrei iubire

Când faptele şi gestul o dezmint -
Renunţă într-o clipă de lucire,
Eşti demon, crede-mă, eu nu te mint!...

9 iulie ’82
 128

Dacă...

Dac-aş şti ce va fi mâine,

Dac-aş fi clarvăzător,
Aş întoarce soarta lumii,
Aş scăpa de al meu dor.

Dac-aş şti ce poate-ascunde

Sufletu-mi neştiutor,
Aş afla care mi-e soarta,
Dacă merită să mor.

Dac-aş şti ce se întâmplă

Cu-al meu suflet, dacă mor,
Aş putea alege-n voie
Ce să fac cu al meu dor.

Dar eu ştiu că-i vorbă goală

Acest ’dacă’-ntrebător,
Şi atunci scrutez neantul
Ca un simplu călător...

11 iulie ’82
 129

Apropo de...somnifere.

Somnul

Există un somn mai puternic ca somnul,

E somnul în care dispare fiinţa -
În el nu-ntâlneşti nici amor, dar nici ură,
Ce-i somnul nu ştie nici mama ştiinţa.

Există un somn unde visul vorbeşte -

Trezit, depeni vorbele-n tâlc cufundate -
Adeseori simple-ntâmplări repetate
Te fac să trăieşti ce-ai trăit pe-apucate.

Dar somnul ce-nvinge chiar însăşi fiinţa

E-un somn ce nu vine, aşa, de la sine -
E somnul ce şterge pornirile firii,
E-un somn ce sugrumă chiar viaţa din tine...

3 august ’82
 130

Am visat...

Am visat c-am fost în Deltă -

Vis adesea împlinit -
Dar acum erai cu mine,
Zile-ntregi, la nesfârşit.

Am visat chiar Murighiolul -

Lângă el parc-am oprit -
Şi din cortul singuratic
Noi apusul l-am privit.

Noaptea-n zumzet de insecte

Liniştea ne-a cucerit,
Dar nu-n somn era chemarea,
Ci-n sărutul mult dorit.

Dimineaţa, mai ţii minte,

Cum pe ape am pornit?
Şi-ntr-o lotcă pescărească
Un bătrân ne-a tot vorbit.

Şaptezeci de ani purta el -

Cincizeci, mult, dacă-i dădeai -
Şugubăţ era adesea,
Printre nuferi, tu, pluteai.
 131

Ascultai, cum seara-ascultă

Basme spuse celor mici -
Erai ochi, urechi, lumină,
Mă treceau fiori, furnici.

Căutam a ta privire -
Mi-era teamă că-i doar vis -
Un covor de nuferi galbeni
S-aşternea ca-n paradis.

Ici şi colo, o egretă,

Ţigănuşi ciupind din lac,
Pelicani plini de prestanţă,
Pescăruşi - să-ţi fiu pe plac.

Toate-acestea, cunoscute
Îmi păreau, parc-am mai zis,
Dulce-nchipuire-a nopţii,
Farmecul ce-l dă un vis...

Iar când treaz văzui cum cortul

Era-un ’cort’ în bloc sadea,
Am simţit scâncind regretul,
Dup-o plajă, pe-o saltea...

3 august ’82
 132

Definiţii

Dacă ura-i picătura

Ce desparte cuplu-n doi,
Dragostea e infinitul
Pământescului din noi.

Dacă plânsu-i picătura

Ce alină unu-doi,
Un ocean este durerea
Ce-n tăcere-ascundem noi...

24 august ’82
 133

Toamna...

Simt un iz plin de tristeţe,

Dar şi farmec, la un loc -
Simt în aer o durere,
De-o culoare ca de foc.

Se aprind lumini de frunze,

Dar şi fructe, la un loc -
Simt în aer iz de struguri,
Şi de must, cu ’hai, noroc!’

Simt un iz plin de tristeţe,

Dar şi farmec, la un loc -
Unii mor, alţii se nasc doar,
De vecie viaţa-i foc.

Simt o dulce alinare,

Da şi teamă, la un loc -
Dac-atâtea mor în toamnă,
Pot şi eu să intru-n foc...

12 septembrie ’82
 134

Aşteptarea

De când, cred, că este lumea,

De când omu-a încolţit,
Pare să fie minunea
Ce pe om l-a-mbrobodit.

Tot aşteaptă cu răbdare -

’N el speranţa a-ncolţit -
Şi-a făcut ca-n aşteptare
Să plutească-n infinit.

Ce contează dacă ora

A ajuns la asfinţit?
El aşteaptă, intră-n hora,
Ce-l învârte-n loc, cumplit...

24 octombrie ’82
 135

Aş vrea...

Aş vrea să-ţi dau tot universul -

Cadoul meu de Moş Culai -
Tu, să-nţelegi c-a mea iubire-i
Eternul nopţilor de mai.

Aş vrea să-ngrop în nemurire

Privirea-ţi caldă ca de jar,
Să port eterna ta căldură,
Simbol suprem al unui dar.

Aş vrea să ne aprindă vara,

Să pârguim în toamnă iar,
Şi iarna să aştearnă dorul,
Şi primăvara, iar...şi iar.

5 decembrie ’82
 136

Ce-ar fi dacă?!...

Ce-ar fi dacă, cum să spun eu?

M-aş întoarce-n vremi apuse -
Aş reface oare drumul
Ce-n neştire l-am parcurs?
Dacă da, ce ar rămâne
Din atâtea vorbe spuse
Despre-acele-nvăţăminte
Ce-ţi oferă timpul scurs?

Ce-ar fi dacă aş lua-o

’Ncet pe urmele lăsate
De iubirile ce-n taină
Nu o dată m-au răpus?
Aş nega, eu, a mea fire,
Ca umblând pe căi pavate
Să plătesc tribut raţiunii,
Să-i fiu frate, sau, supus?
 137

Sau, mă-ntreb, ce ar fi dacă,

Din multiplele-mi eşecuri
Ce-au brăzdat un drum în care
N-am ştiut să fiu supus,
Aş alege-nţelepciunea,
Şi cu ea aş semna cecuri
Oferite în viziunea -
Totul! spre-a nu fi răpus?!

Ce ar fi? Cum să spun oare?

Cred c-ar fi ca într-un vis –
Când purtat în neştiinţă
De-ale cugetului farse
Simţi puterea neputinţei
Şi te laşi dus în abis.

Da! de-ar fi a mă întoarce,

Aş reface drumu-n...bis!

12 decembrie ’82
 138

De câte ori...

De câte ori pleci

Simt parcă cum cerul
În ploaia ce-o cerne
Strecoară şi lacrimi.

De câte ori pleci

Simt parcă cum gerul
În suflet s-aşterne
Să-ngheţe din patimi.

De câte ori pleci

Lumina se duce
Şi ochi-mi simt greul
Ce noaptea-l aduce.

De câte ori pleci

Ca vântul se duce
Speranţa că mâine-
Aş mai vrea să m-apuce...

24 decembrie ’82
 139

Lui Cris.

E noapte...

E noapte, nu ninge,
E cald, ba chiar plouă,
Şi bradul se miră
Că-n cas-a intrat.

E mic şi sărac încă,

Şi nimeni n-atinge
A’ sale credinţe
Ce-n cetene-au stat.

E noapte, nu ninge,
E cald, nu mai plouă,
O rază de lună
Şi-un singur oftat.

E scâncetul jalnic -
Şi-i fără sfială -
E singură-n casă,
Căci ea a plecat.
 140

Şi bradu-nţelege
Şi nici nu clipeşte -
E mama a cărei
Fetiţă-a zburat.

Şi el, ca şi dânsa,
În noapte scrutează
Aduceri aminte
Din timpul ce-a stat.

Ce falnice vremuri!
Şi câtă credinţă!
Ce haine! ce stele!
’N ce ochi s-a scăldat!

S-a dus şi Crăciunul,

Şi dusu-s-au toate -
De când e plecată
Şi gândul a stat...

27 decembrie ’82
 141

E ceasul târziu...

E ceasul târziu -
A stafiilor oră -
Cu sufletul gol
Aştept a lor horă.

Aşa-i de când ştiu -

Nu-ncalcă consemnul -
Oricât de târziu,
Aşteaptă îndemnul.

Un suflet pustiu,
Părăsit de speranţă,
Trezeşte-al lor dor
Şi-a lor cutezanţă.

În şoaptă pătrund
Căutând amintirea,
Prin colţuri se-ascund
Savurând revenirea.
 142

E tot ce-a rămas -

E-a lor mică zestre -
Se roagă-ntr-un glas
Pentru ce nu mai este.

Dar ceasu-i târziu

Şi scapără zorii -
Cu gândul revin
Pe pământ, s-adun norii.

În suflet pătrund
Şi golul se scurge,
Stafiile fug
Şi viaţa, iar curge...

2 ianuarie ’83
 143

Pasiuni se nasc...

Pasiuni se nasc, pasiuni se sting,

În ritm banal, de pământesc,
Mereu dorinţe noi se-aprind
În scuza cum că-i omenesc!

Pasiuni se nasc cât ai clipi,

Se stind în remuşcări ades,
Şi scuze lungi se împletesc
Să fie mai pe înţeles.

Pasiuni se nasc şi bucurii

Nespuse-n suflete pătrund -
Când mor, se-ntâmplă deseori
Să bem paharul pân’ la fund.

Pasiuni se nasc, pasiuni se sting,

În ritm banal, de pământesc -
Cum o fi colo-n cer, mă-ntreb,
În dimensiuni, tot omenesc?!...

27 ianuarie ’83
 144

Bach nu poate fi aplaudat!...

Concert de Bach

Alergi cu melodia împreună,

N-ai timp să-ţi ţii nici răsuflarea,
Şi alte melodii în spatele-ţi se-adună,
Şi te împing, şi te cuprinde desfătarea.

Alergi cu melodia înainte

’N acorduri line de vioară,
Şi-n valuri, muzica altor viori s-alinte
Se-nghesuie, şi te pătrunde şi-mpresoară.

Se-nalţă în eter acorduri fine,

Te pierzi şi liniştea coboară,
Şi-n gesturi line magica baghetă
Se-opreşte...Aplauzele te-nfioară...

3 februarie ’83
 145

Se tulbură...

Se tulbură apa în care plutim

Şi cerul se-ascunde în nouri,
Şi lacrimi apar atunci când privim
Veşmântul străpuns de noi găuri.

Se tulbură visul şi fără să ştim

Pătrund nouri negri în suflet,
Şi lacrimi ar curge, dar cum să plătim
Tribut unor gânduri din cuget?

Se tulbură clipa ce ne-o amintim

Şi lacrima-n ceaţă se pierde,
Şi fără să vrem noi azi ocolim
Şi lacul, şi pajiştea verde...

4 februarie ’83
 146

În liniştea...

În liniştea astrală
Aş vrea eu să pătrund,
De-acolo să-ţi văd chipul,
În gând să mă cufund.

De zgomotul terestru
Ce mult aş vrea să scap!
Iubesc nemărginirea
Precum fiinţa ta.

Prea multe pământene

Despoaie de pe noi
Tot harul ce iubirea
L-a făurit în doi.

De-aceea-nchid eu ochii
Şi plec de vis furat -
În noaptea de sub pleoape
Eu uit că n-am plecat...

5 februarie ’83
 147

Ultima noapte de dragoste

Ne-am sărutat, îmbrăţişat,

Şi-n lungi priviri ne-am cufundat -
Ţineam să-nvingem teama grea
Şi-am reţinut câte-un oftat.

Ne-am mângâiat ca-ntâia dat’

Şi-n lungi tăceri am căutat
S-ascundem teama ce sporea
Şi-am lăcrimat, pe înfundat.

Ştiam că mâine nu va fi
Nici zi, nici noapte de iubit,
Şi că vom plânge, vom tânji...

Şi doar o clipă vom cerşi

Din cele multe ce-au pierit
Cu noapte ultimelei zi’...

17 februarie ’83
 148

Prima noapte de război

O zi de-un soare sclipitor

Cu nouri negri doar în suflet,
Urmarea nopţii de amor
Cu aspre tălmăciri în cuget.

Şi-apoi, o noapte de coşmar,

De aşteptare animală,
De amintiri fără hotar
În întuneric ca de smoală.

Cu pleoape-nchise, tot scrutând

Ce-ar putea fi ziua de mâine,
Când tu, departe, singur stând...

Şi ea, departe, meditând,

Uitând ce-a fost ieri pentru tine,
Va-ntoarce fila, surâzând...

21 februarie ’83
 149

Suflete îndoliate

Voi, ce aţi plecat lăsând

Suflete îndoliate,
Nu ştiaţi cât de curând
Se vor lacrimile-uscate.

Voi, cei dragi, părinţi şi fraţi,

Şi soţii, şi rude alte,
Nu ştiaţi că-n fapt plecaţi
Înspre culmi atât de-nalte.

Colo, sus, nu mai sunteţi,

Nici utili şi nici povară,
Şi nici jos nu reflectaţi
Amintiri ce pot să doară.

Nici măcar când vă-mbarcaţi

Pentr-un drum făr’ de întoarceri,
Sincer, voi nu provocaţi
Decât gânduri la afaceri.
 150

Amintirile n-au rost

Dacă nu sunt căptuşite -
Ce contează dac-aţi fost?!
De-s iluzii prăbuşite.

Voi cei dragi, părinţi şi fraţi,

Şi soţii, şi rude alte,
N-o uitaţi! voi dispăreţi
Chiar de credeţi încă-n moarte...

7 martie ’83
 151

Cine poate?!...

Capul retezat de schijă

N-a oprit corpul s-alerge -
Din imbold, sau inerţie?!
Cine poate să dezlege!?

Ieri, m-am sinucis în mine -

Savurând băui otravă -
Suflet nu mai am, se vede,
Trupul, simt, e o epavă.

Eşuat pe-un banc de vise

Am crezut în înălţare -
Ca nisipul spulberate
Mă cufundă-ndisperare.

De ce oare mai plutesc eu?

Când pierdui a vieţii boare -
Cine poate să dezlege
Viaţa, dincolo de soare?

Să trăieşti din inerţie,

Iată paradoxul vieţii!
Dacă mori, să mori cu totul -
Nu fii sclavul dimineţii!

8 martie ’83
 152

Chiar dacă...

Chiar dacă-mi vei spune, tu, mâine,

Că totu-i un vis destrămat,
Nimic nu va smulge din mine
Iubirea ce-n lanţ ne-a legat.

Chiar dacă, la braţ cu un altul,

Vei trece zâmbind cu păcat,
Nimic nu va spune privirea-mi -
Călit sunt să-ndur, resemnat.

Dar dacă-mi ve cere vreodată

Să uit că iubirea ţi-am dat,
Să ştii că va fi prima dată
Când chipu-ţi va fi refuzat...

15 aprilie ’83
 153

Din Serghei Esenin

Eu gânduri multe-am zămislit în tihnă,

Şi despre mine, multe cântece am scris,
Şi pe acest pământ prea puţin vesel,
Sunt fericit c-am respirat şi am trăit.

Sunt fericit c-am sărutat femei,

Că flori am strâns şi iarba am strivit-o,
Şi că, precum pe fraţii noştri mici,
Nicicând în cap, eu, fiara n-am lovit-o.

8 iunie ’83
 154

Hanul Piraţilor

Despărţire

Sunt trist,
Şi ce tristă-i şi marea!
Şi-o ceaţă învăluie tot -
Încerc
Să înving disperarea
Şi mângâi, eu, valul înot.

Un vis
Ce ascunde chemarea
E ţărmul ce-n val îl alung -
Încerc
Să înving disperarea,
Cu ochii adâncuri străpung.

Ce clar
E abisul ce marea
’L oferă când nu eşti în doi -
Un vis
Ce ascunde chemarea
E cerul iubirilor noi.
 155

Sunt iar
Pe o creastă de mare
Şi iar caut ţărmul iubit -
Un vis
Se ascunde în zare,
Un dor ce se vrea împlinit.

Te las
Amintirilor, mare,
Cu tot ce atât m-a vrăjit -
Spre ţărm
E acum a mea vrere,
Acolo m-aşteaptă zâmbind.

De ce
Să înfrunt eu abisul?!
Chiar dacă se vrea infinit -
Prefer să mai sorb înc-o clipă
Din trupu-i ce-atât m-a vrăjit...

3 august ’83
 156

Lebăda

E seară la mare,
Amurg purpuriu -
În zare coboară
Un disc auriu.

Orbit de splendoare
Mă-ntorc înapoi -
Un cerc mi se pare
Sărutul în doi.

Pe-o-ntindere care
Sclipeşte egal,
Doar unde de seară
Se-alungă spre mal.

Şi vin înspre mine,

Şi cresc spumegând,
Şi lin spală malul
De veacuri săpând.
 157

Deodată privirea
Se-opreşte-ntr-un val -
Apare, dispare,
Privit de pe mal.

Dar valul o saltă

Şi-aşa o zăresc -
O lebădă albă,
În gând definesc.

Dar cum e posibil?

Mă-ntreb tulburat -
Aşa, solitară,
Pe-un val, pe-nserat?!

Şi gândul mă duce -
Un gând vagabond -
Ce caut eu singur?!
Ce caut în fond?...

6 august ’83
 158

Când vei spune...

Când vei strânge în braţe un altul,

Ascultând vorbe pline de-amor,
Să nu-nchizi cumva ochii, iubito,
Ai putea să-ntâlneşti al meu dor.

Când în şoaptă-ţi va spune ’iubito’,

Mângâind părul tău castaniu,
Să nu-nchizi cumva ochii o clipă,
Căci sub pleoape-aş putea eu să fiu.

Când vei spune la rându-ţi cuvântul

Ce ades în trecut m-a vrăjit,
Să-ţi întorci pentru-o clipă privirea,
Să nu afle ce mult m-ai iubit.

Toate-acestea le spun pentru tine -

Doar aşa, ca să-nfrunţi mai uşor -
Amintiri ce se-ascund fără voie,
Amintiri ce ascund al meu dor.
 159

Când în schimb săruta-vei copilul -

Ţi-aminteşti cât de mult l-am dorit?
Înspre el să-ţi îndrepţi tu privirea,
Să nu afle că noi ne-am iubit...

13 august ’83
 160

La Mogoşoaia

Lacul

Un bătrân stejar, zâmbind,

Umbra-n lac ’şi-afundă -
Lângă el, sălcii plângând,
Pletele-şi cufundă.

Trestii, parcă-n cor, foşnind,

Gard fac cu-a’ lor beţe -
Broaşte zeci, ochii holbând,
Stau să se răsfeţe.

Clipocit de ghindă-n zbor,

Lacul îl animă -
Revoltaţi, brotaci-n cor,
Strigă fără rimă.

Doi nebuni, cum singuri spun,

Se sărută-ntruna -
N-au ştiut nimic, şi-acum,
Dragostea-i cunună.
 161

Soarele de dup-un nor

Iese să-i încingă -
Degustând din al lor dor,
Vrea, şi nu, să plângă.

Crengi trosnesc curmând din zbor

Vraja care-i leagă -
Străbătuţi sunt de-un fior...
Cine să-nţeleagă?!

Singur lacul liniştit

Pare să priceapă -
Şi discret, fără clipit,
Tace ca o apă...

7 octombrie ’83
 162

Să-ţi deapăn o poveste...

Să-ţi deapăn o poveste, mi-ai şoptit,

Să-ţi mângâi păru-ntruna,
Să te iubesc la nesfârşit,
Să-ţi spun că eşti doar una.

Atuncea, ştiu, am bâiguit,

Am îndrugat nevrute,
Şi mâna-n sân a poposit
Cu gânduri neştiute.

Ca pe-un copil tu m-ai privit -

Dojenitor, se poate -
Eu m-am retras şi m-am lipit,
De-obrazul tău, de toate.
 163

Acum, când singur noaptea-nfrunt,

Aş vrea să-ţi dau de veste,
Că nu cunosc ceva mai crunt,
C-a dragostei poveste.

Se spune că s-a întâmplat

În vremi de mult apuse,
C-un blond înalt, cu păr buclat,
Şi-o blondă, cum nu fuse.

Trăiau supuşi ei unor legi -

Ma crunt’ decât se poate -
El, sclav al unor vechi poteci,
Ea, zână întru toate.

Şi-ar fi rămas la infinit -

De-i veşnică o viaţă -
Dar un destin le-a hărăzit
O nouă dimineaţă.

Aşa se face că-ntr-o zi

Ea i-a ieşit în cale -
C-un gest firesc el o opri
Uitând că-i sclav, se pare.
 164

Şi-uitând şi ea de rang, zâmbi,

Şi-şi potrivi şi pasul -
El, de iubire îi vorbi,
Dar nu-şi auzi glasul.

Ne-nţelegând tăcerea lui

Ea-l strânse-ncet de mână,
Şi, făr’ să vrea, se-nlănţui
Pe veci, prin vrajă bună.

De-atunci, peascuns ei retrăiesc

A anilor visare -
Prin legi ce îi înlănţuiesc,
Se zbat în disperare...

8 octombrie ’83
 165

Melancolie

Verde, galben, roşu-aprins,

Cad cu frunza ce se stinge -
Calc, de nu ştiu ce împins,
Anotimpul ce se frânge.

În pădurea ce mai ieri

Cerul se scălda în verde,
Amintirea unei veri
În culori de vis se pierde.

Stropi de ploaie reci m-ating

Şi se-amestecă cu lacrimi -
Foşnetele, parcă sting,
Amintiri ce nasc din patimi.

Spre lizieră paşi-mi fug,

Moartea verii mă apasă -
Frunzele de-un roşu rug
Mă alungă înspre casă.

Mă întreb: de ce-am venit?

Ce cat singur în pădure?!
Poate că am prevenit
Amintirea-i să mi-o fure...

26 octombrie ’83
 166

Chemarea mării

Mă cheamă marea -
Nu vrei să mergem amândoi?
Chiar de-o fi toamnă, iarna-n toi,
Să-i simt suflarea.

De-nchid şi ochii -
Închide-o clipă şi pe-ai tăi!
Mă plimb pe-a’ valurilor văi,
Mă scaldă stropii.

Aud şi-un ţipăt -

Ascultă! Spune că şi tu!
Şi pare-un vino! sau te du!
Al apei clipot.

Mă cheamă marea -
Nu vrei să credem amândoi,
Că zarea-ntreagă suntem noi,
Şi-n noi, suflarea?...

7 ianuarie ’84
 167

Din lumea...

Din lumea în care iubirea

E-o vorbă în vânt deseori,
Aş vrea să găsesc o fereastră,
Spre cer să privesc uneori.

Aş vrea să te simt lângă mine,

În doi s-o zbughim peste geam,
Şi-n vidul din bolta cerească
Imaginea terei s-o am.

Să-ncerc să-nţeleg, de departe,

De ce nu e loc pe pământ,
De dragoste, precum de moarte,
Ce cată iubirea-n mormânt.

De ce când apare iubirea,

Tot soiul de legi o-ngrădesc?
De ce, ce e sfânt azi pe tera,
E plin de noroi pământesc?

Apoi, să ne-ntoarcem acolo,

Iubirea noi s-o răsădim -
Sfidând ce ştiam înainte,
Un templu-al iubirii să fim...

25 februarie ’84
 168

Nu pleca!...

Nu pleca! Rămâi cu mine!

Acel adio, e-un rămâi -
În a ta iubire sfântă
Eu sunt singurul dintâi.

Am cercat să-ntorc privirea

De la chipul ce mai ieri
Lumina a’ mele umbre
Destrămând ades dureri.

Am uitat clipe sublime

Ce iubirea ni le-a dat -
Am negat a mea fiinţă
Şi de viaţă m-am prădat.

Nu pleca! sau, pleacă dacă

Vieţii sclavă tu rămâi,
Dar să ştii că în iubirea-ţi
Voi fi singurul dintâi...

6 martie ’84
 169

Din lumea convenienţelor.

Pierdute-n neştire...

Pierdute-n neştire trec clipe de vis -

Risipă de arderi totale -
Cu ele se pierde al meu paradis,
Şi-n schimb, convenienţe banale.

Tu stai mângâiată şi-n scâncet ascuns

Blestemi ce părea ieri iubire -
Sorbindu-ţi nectarul şi el e pătruns
De gândul că-i doar siluire.

Şi-n circul ce-ascunde sub ceru-i senin

Iubiri lăcrimând pe-nfundate,
Bieţi clauni zâmbesc ca s-ascund-al lor chin,
Sperând că-s comori nesecate.

Dar timpul ce macină fără răgaz

Şi doruri şi vrăji risipite,
Clepsidric răsună ţinându-mă treaz
Şi plâng clipele irosite...

26 aprilie ’84
 170

La ora sacrificiului.

De dragul tău...

De dragul tău, te-am alungat,

Uitând ce-nsemni tu pentru mine;
De dragul tău, am încercat,
Să sting eu patima din tine.

De dragul tău, eu azi mă mint,

Sperând să-nving dorul din mine;
De dragul tău, eu mă alint
Cu amintirile divine.

De dragul tău - dar poţi să ştii?!

Pot eu să ştiu ce e mai bine?!
De dragul tău - n-ai să mai vii -
Ne-nţelegând ce e cu mine...

23 iunie ’84
 171

Eşti...

Eşti galbenul sclipirilor solare

Cu remanenţe optice în noapte;
Eşti seva marilor iubiri avare
Ce cresc în umbră şi se strigă-n şoapte.

Eşti aerul pădurilor terestre

Ce-l simţi pân’ hăt, aşa cum simţi şi marea;
Eşti floarea ce se-ascunde după creste
Ca-n linişte să savureze zarea.

Eşti tot ce defineşte infinitul,

În cele două sensuri - mic şi mare;
Eşti discul ce anunţă răsăritul,
Şi focul serii ce se stinge-n zare...

10 iulie ’84
 172

Pretext de toamnă

Coboar-a frunzelor aripe

De-un galben-roşu strălucind,
’N amurgul zilei obosite
Eu simt materia scâncind.

E plin de rod şi plin de taină

Al vieţii anotimp sublim -
Culegem fructul, dar în frunză,
Simţim cum înşine murim.

E moarte-ascunsă-n preţul vieţii -

Plăteşte-acel ce-a precedat -
Ce dătător de viaţă-i rodul!
De frunze, parc-am şi uitat.

Covor foşnind sub paşi nostalgici

Cerşeşte-un sentiment de dor -
Mă las furat de vraja toamnei
Şi calc frunzişul...şi nu mor!

10 noiembrie ’84
 173

Cu gândul la ’Partajul’ lui A.P.

Rămas-am singur...

Rămas-am singur - de se poate -

Căci ieri trăiam numai prin noi;
Când pleacă unul, parcă toate,
Dacă au fost, se-mpart la doi.

Nimic nu mai suportă-ntregul -

Chiar sufletul mi-e ciopârţit -
O parte a rămas în tine,
Iar restul sângeră cumplit.

Acum, rămas-am doar cu mine -

Mai ieri vorbeam numai de noi -
Sunt doar jumate fără tine,
Căci totul s-a-mpărţit la doi.
 174

Părea atât de-ntreg întregul

Încât uitam că e din lut;
Credeam că suntem tari ca fierul,
Dar am greşit şi am pierdut.

Ce slab mă simt pe jumătate!

Normal ar fi s-o simţi şi tu -
Nu toate s-or lăsa uitate,
Iar dacă da, te du!...te du!

17 noiembrie ’84
 175

Era-ntr-o iarnă...

Era-ntr-o iarnă, mi-amintesc,

Priveam vrăjit la stropi ce marea
Îi semăna-n văzduh ceresc.
Iar eu, scrutând prin tine zarea,
Mă întrebam de-i omenesc.

Era-ntr-o iarnă, când pe-un mal,

Scăldat de soarele din tine,
Bucăţi de mare, dintr-un val,
În străluciri diamantine
Dansau al apei carnaval.

Da, mi-amintesc cum parcă ieri

Trădam eu marea pentru tine -
În gând spuneam: nălucă pieri!
Dar sub privirile-ţi senine
Mă cufundam în mângâieri...

19 decembrie ’84
 176

Să vină gerul!

Să vină gerul! Să îngheţe!

Tot ce se lasă unduit -
De s-o putea, să se dezveţe,
Chiar apa mării, de glumit.

Să văd oglinzi pe-ntinse ape,

Să fiu un Crist spre zări plutind,
Din ce-am visat nimic să-mi scape,
Să simt materia vibrând.

În sus, privirea-mi să străpungă

Un cer albastru, infinit,
Sub paşii mei vreau să ajungă
Adâncul mării nesfârşit.

Iar când sosi-va clipa-n care

Rosti-voi vorba ’obosit’,
Să mă cufund în tine mare,
Împins de soarele iubit.

20 decembrie ’84
 177

M-au luat...

M-au luat în obiectiv,

Sunt pierdut, se pare;
M-au stigmat definitiv,
Nu mai am scăpare.

Nu ştiu ce li s-a părut -

Oricum, a fost tare!
În amant m-au prefăcut -
Şi de soi se pare!

M-au culcat cu cine-au vrut -

Să fi fost eu oare?!
Am futut şi-am răsfutut
Tot ce-i ”Ea” sub soare.

Don Juan dac-ar afla,

S-ar scula-n picioare -
Plecăciune el mi-ar da,
Demn urmaş ce are!
 178

În oglindă m-am uitat,

Intrigat de mine -
Ochelari mi-am cumpărat,
Ca să văd mai bine.

M-a privit un tip fatal -

N-avea chef de glume -
Şi-n jargon cam trivial,
A-nceput să tune:

Te-ai luat după ecou -

Zgomot de băşină -
Astăzi suferi ca un bou -
Vină, fără vină!

Cine dracu te-a-nvăţat

Să te speli de vină?!
Dacă ei te vor pătat,
Caută pricină!

Fă ceva ce n-au visat -

Fute-n văzul lumii!
Vei fi mult mai respectat,
Sol nocturn al lunii.
 179

Ieşi şi tu pe-acoperiş -
Să te vadă natul -
Umblă ţanţoş, nu târâş,
Fă pe necuratul!

Ai ceva ce nu oricui
Îi e dat să ştie,
Dar să nu spui nimănui,
Ce ţi-e dar doar ţie.

Spune vorbe dulci în jur -

Fetelor le place -
Vor cădea băieţi-n cur,
De ce poţi tu face.

Pân-acum te-au bănuit,

Te-au mânjit cu tină -
De nu poţi fi mântuit,
Umple-te de vină!

Nu te vor bârfi în gol,

Vor fugi de tine -
Intră-n patul lor domol,
Şi-o să iasă bine!
 180

Vei avea drept aliaţi,

Ale lor femele -
Ia şi-mparte ca-ntre fraţi,
Patul cu mamele.

Spurcă tot ce este sfânt,

Treci din floare-n floare!
Dragostea e vorbă-n vânt -
Numai cinstea doare!...

15 aprilie ’85
 181

Nu-i munte...

Nu-i munte iubirea,

Nici mare nu e,
Nici cer fără nouri,
Nici zare!

Sunt vorbe ce-adesea-n

Neştire le-aflăm,
Să spunem, cumva,
Că e mare.

Iubirea-i o stare
Ce n-o poţi numi,
Iubirea-i trăire,
Şi-atâta!

Cum vine? Cum pleacă?

Tu nu o poţi şti!
Nu-i lege de om
Inventată.
 182

E-o lege ce-ascunde

Raţiunea de-a fi,
Cui însăşi raţiunea
I-e dată.

Ea merge cu viaţa
Şi-n moarte ea e!
O punte ce-o treci
Doar o dată...

29 aprilie ’85
 183

O, Africa mea!

Mi-e dor...

Mi-e dor de drumuri nesfârşite,

De tot ce ochii mei au străbătut -
Mi-e dor de visuri ne-mplinite,
De tot ce-n aste visuri am pierdut.

Mi-e dor de tine-a mea Sahară,

De-al tău Hogar, măreţ necunoscut -
Mi-e dor de frunza tropicală,
De-oceanul ce cândva l-am străbătut.

Mi-e dor de teama australă,

De şerpi, şopârle şi de scorpioni -
Mi-e dor de clipa cea fatală,
De jocul morţii, jocul cu demóni.
 184

Mi-e dor de vechile milenii,

De tot ce-n piramide e ascuns -
Mi-e dor de marile vedenii,
Când de-un miraj eram pătruns.

Mi-e dor de neaua ce sfidează

Căldura marelui Ecuator -
Mi-e dor de tot şi mă-ntristează,
Că-n loc să hoinăresc, eu am să mor...

6 mai ’85
 185

Să ştii...

Să ştii să zâmbeşti, când umbră-i în suflet,

Să ştii să şi râzi şi în ochi să priveşti,
Să ştii să renunţi, ascunzând câte-un urlet,
Să ştii să şi dai, când în fapt, tu cerşeşti.

Să ştii să arunci ce ţi-e dat a-ţi fi viaţa,

Să ştii să primeşti o fărâmă de dar,
Să ştii să glumeşti, chiar de dor, dimineaţa,
Să ştii să aştepţi, chiar de-aştepţi în zadar.

Să ştii să aduci, unde nu-i, alinarea,

Să ştii să n-aştepţi, ce de fapt aşteptai,
Să ştii să alungi din priviri disperarea,
Să ştii să trăieşti, chiar de chef nu mai ai.

De-nveţi, tu, să ştii, tot ce implică programul,

Vei fi un robot de nimic deranjat -
De nu, vei stârni, iar şi iar, uraganul,
Ce-n sufletu-ţi zace, de soare scăldat...

31 decembrie ’85
 186

Şirul vieţii...

Cade zăpada - mai ieri rasuflare -

Cerul ne-o-ntoarce, un ciclu-i finit;
Vine s-adape acea însetare,
Ce stăpâneşte pământul trudit

Lin se aşterne o mantie albă,

Gerul se zbate-ntr-un viscol cumplit,
Vrea să alunge iubirea ei caldă,
Vrea să destrame maternul ei chip.

Lupta e cruntă-n viforniţa care

Mătură totul, ca pulberea-n vânt;
Ea se agaţă, s-aşterne, iar sare,
Se-adăposteşte, urmând al său gând.

Gândul că mâine, o rază de soare,

O va preface-n acel elixir,
Ce-ntreg pământul, cu însetare,
Veşnic îl soarbe, torcând al său şir...

18 februarie ’86
 187

Te du!...

Te dui, amăgire,
De-ţi cată un altul!
Eu, singur, păstra-voi
A ta amintire.

Te du, căci e-n fire -

Urmează, azi, saltul -
Prin noapte urma-voi
A ta strălucire.

Pe cer voi dispare,

Un gol se va naşte -
Când moartea te cată,
Nimic nu-i prea mare!

Doar blânda-ţi suflare

Va zace în umbra-mi -
Lumina persistă,
Doar steaua dispare...

7 martie ’86
 188

Cenuşiu şi umed...

Cenuşiu şi umed -
Nu-i vorba de sufletul meu -
Cenuşiu şi umed
E cerul mereu.

Cenuşiu şi umed -
Nu-i vorba de cerul divin -
Cenuşiu şi umed
E-al gândului chin.

Se zbate-ntr-o lume
Ce nu e a lui -
A-l scoate la soare
Nu-i dat orişicui.

Cenuşiu şi umed
E drumu-mi sortit -
Cenuşiu şi umed
Al vieţii sfârşit...

8 iunie ’86
 189

Zboară gîndule...

Zboară gândule departe,

Tu nu ştii să te opreşti -
Zboară gândule în moarte,
Despre ea să-mi aduci veşti.

Zboară gândule în lumea

Tainicelor lungi tăceri -
Vreau să ştiu ce-i cu minunea
Inviatului de ieri.

Vreau să ştiu - ce-i rău în asta?

Dacă morţi-s morţi, sau vii!?
Chiar de viaţa-i o năpastă,
De nu mori, mai bine-o ţii!

La ce bun să-ntuneci cerul

Ce atâta te-a vrăjit?!
Răstignindu-te, amarul,
Rişti să-l porţi la infinit.
 190

Da, de-ai şti că totul moare,

Că nu-i viaţă-n infinit,
Ai putea să fii ce-l tare
Şi să pleci cu pas grăbit.

Dar aşa?! Te-ntoarce iute

Şi îmi spune ce-ai aflat!
Zboară gândule, hai, du-te!
Pân’ te-ntorci, voi fi bărbat...

12 iunie ’86
 191

Linişte aparentă...

Sunt liniştit cum n-am fost încă -

Dar numai eu ştiu cât înghit -
O fac ca nimeni să nu plângă,
Dar Eu-mi sângeră cumplit

Molipsitor îmi este râsul

Şi ochi în juru-mi strălucesc -
Să fie oare-acesta visul
Acelui ce s-a vrut ceresc?!

Să moară doar ce mi-a fost fire

Şi moartea ei s-o plâng doar eu?!
Să fie ast-acea iubire
Ce-l schimbă pe un om în zeu?!

Ce simplu-ar fi să fie asta -

Să poţi să râzi de al tău chin!
Şi disperat să nu strigi ’basta!’,
Şi să urmezi al tău destin...

24 iunie ’86
 192

De-o fi să pierd...

De-o fi să pierd a ta iubire

Şi trupu-ţi pătimaş să-l pierd,
Ar fi să cad în ce-i neştire,
Sau, doar în vis să te păstrez.

De-o fi să nu-ţi lucească ochii

De fericire, când mă vezi,
Ar fi să nu mai crească plopii,
Să nu mai nască flori livezi.

De-o fi să-ntunece minciuna

Cu-n zâmbet fals al tău răspuns,
Ar fi să sece rădăcina,
Păstrând o ramură-n ascuns...

3 iulie ’86
 193

Din nou...

Din nou mă bate un gând -

Trezit e de doruri nestinse -
Cândva am făcut legământ,
Să plec peste apele-ntinse.

Hăt-colo, există un loc -

Departe-i, dar foarte aproape -
În suflet aprins-a un foc,
Ce arde-mpingându-mă-n noapte.

E locul de soare scăldat,

Proptit e de ape fantaste,
E raiul de tropic brăzdat,
De-l vezi, poţi să spui – bogdaproste!

Acolo aş vrea eu să mor -

Eu simt că sfârşitu-i aproape -
Aşa definesc eu un dor,
Acolo-s iubirile-mi toate...

10 august ’86
 194

De vrei...

De vrei să cunoşti Paradisul,

Nu-n ceruri să cauţi cărrea -
De mori, te cuprinde abisul -
Pe tera se află scăparea!

S-o iei înspre sudul mirific -

Sunt mări şi oceane în cale -
Răbdare să-ţi iei pân’ la tropic,
Acolo-i a soarelui vale.

Cinci sute de ani mai în urmă,

Vrăjiţi s-au oprit portughezii,
Şi vraja nici azi nu se curmă,
Şi plâng plini de dor, amorezii.

E poate a lor grea iubire,

Din multele elte pierdute -
Când pierzi, dai mai mult preţuire,
Comorilor nepreţuite.
 195

Acol-am găsit – cum să spun eu? -

O lume de vis, de fantasme;
Acol-am ajuns şi trăit eu,
Poveşti, parcă, scoase din basme.

Ţin minte, copacii în floare,

Ardeau făr’ să-şi depene frunza;
Un roşu aprins, ca din soare,
Umplea cu tot sângele pânza.

E marea columnă-a culorii -

Gauguin a văzut-o odată -
Acolo sunt altfel şi norii;
De-i vezi, nu-i mai uiţi niciodată.

E ’mare’ şi ’mult’ la-ndemână,

E ’foarte’, ’teribil’, limbajul;
Să-ngheţe ai vrea, să rămână
Mereu neschimbat, machiajul.

Natura e, parcă, fardată -

De fel nu e cum ai ştiut-o -
Sfidează şi place, deodată,
E-amanta ce-atât ţi-ai dorit-o.
 196

E plină de flori şi de roade -

O mână să-ntinzi îţi ajunge -
Azi gândul l-acele podoabe,
Saliva din gură-ţi prelinge.

De vrei să cunoşti Paradisul,

Nu-n ceruri să cauţi scăparea -
De mori, te cuprinde abisul -
Spre tropic alege cărarea!...

20 august ’86
 197

Nu poţi...

Nu poţi să scrii numai ce este voie. Gândurile nu

ascultă de canoane.
E ca şi cum ai acuza un sculptor că studiază natura
observând un nud.
Creaţia nu este neapărat o realitate personală.
E ceva mai mult! E realitatea generală.
Harul artistului constă tocmai în a pătrunde generalul
dându-i forme aparent personale.
El nu trebuie să apară în ’magister’.Trebuie să poarte
haina omului de rând.
Numai aşa poate fi accesibil!...

25 septembrie ’86
 198

Vor fi?...

Vor fi multe clipe-n care

Îmi voi aminti de tine?
Gingaş chip, mai fi-vor oare
’N viaţă-mi zilele senine?

Vor pleca oare cu tine

Şi-amintirile şi visul?
Voi rămâne doar cu mine
Definind ce e abisul?

De s-or împlini acestea,

Eu, în ce-aş mai putea crede?!
În nimic, ca în povestea -
Când nu dai, nu ai ce pierede...

29 noiembrie ’86
 199

Dulce iubire,...

Încerc să învăţ de pe-acum depărtarea,

Să-ţi scriu ca şi cum aş fi pe alt tărâm,
Încerc să învăţ de pe-acum alinarea,
Căci totul mă-ndeamnă să nu mai rămân.

Se pare că viaţa ar vrea să despartă

Pe cei ce-n iubire nespusă-au trăit -
Încerc să împiedic ca ea să împartă
Acel lucru unic, ce nu-i de-mpărţit.

Voi fi, poate mâine, hăt-colo, departe,

Voi fi un străin, la străini aciuit,
Dar nu voi ca viaţa să-şi ia a ei parte,
Eu vreau ca iubirea să n-aibă sfârşit.

Voi scrie adesea scrisori nesfârşite,

Voi ţine speranţa ce-n noi am nutrit,
Voi şti să citesc printre rânduri finite,
Cuvinte de vrajă ce mi le-ai şoptit.

Voi şti să învăţ să aştept o scrisoare,

Voi şti să te scuz aşteptând în zadar,
Voi şti să visez la ce-a fost desfătare,
Voi şti să te iert, să te-aştept iar şi iar...

7 decembrie ’86
 200

Cei ce nu ştiţi...

Cei ce nu ştiţi să citiţi

Gânduri scrise într-o doară,
Renunţaţi cât mai e timp,
Altfel, veşnic o să doară.

Nu-ncercaţi să tălmăciţi
Ce-ntr-o minte se-nfiripă -
Se întâmplă să visezi,
Şi-apoi, să notezi în pripă.

Poţi trăi participând,

Nu făcând parte din toate -
Unii, au un har divin,
De-a simţi ce nu se poate!

Dac-aş fi trăit ce-am scris,

Şapte vieţi ar fi puţine -
Din multiplele poveşti,
Prea puţine vin din mine.
 201

Nu-s decât un ne-nţeles,

Şi mai sunt şi alţi ca mine -
Suntem dintr-un soi ales,
Şi-asta, nu ne face bine!

Să fi fost un om de rând,
Astăzi nu-mi cream probleme -
Prostu nu are de-ales,
Neavând nicicând...dileme.

Căci ce poate fi mai greu

Decât jarul ce mocneşte -
Arde-ncet şi-un suflet plin,
Zi de zi, se ofileşte!

10 decembrie ’86
 202

E soare...

E soare
Şi cum toate mint
Palida-i căldură
Vrea s-ascundă ce azi simt.

E soare
Şi cum e cu dinţi
În zadar ascunde
Anotimpul ce îl simţi.

E iarnă
Şi cum toate mor
Jocul de-a minciuna
Mi-aminteşte de un dor.

E un dor
De-anotimp pierdut
Şi cum caut veşnic
Vreau la tropic să mă mut...

15 decembrie ’86
 203

Te rog să-mi zâmbeşti!...

Nu te-atinge!...

Nu te-atinge de tristeţea,
Soră geamănă a mea -
Nu o-mpart, parte-i din mine,
N-are rost, nu te-ntrista!

Lasă-mi mie doar povara

Clipelor ce ne-au strivit -
Sunt un trist, de când e lumea,
Fi-voi până la sfârşit.

Nu tristeţea vreau s-o-mpart eu,

Nu absurdul împlinit -
Vreau să-ţi dau doar amintirea
Clipelor ce ne-au unit.
 204

Tu, să duci, şi eu, păstra-voi

Doar ce-a fost sublim în noi -
Clipe pline de lumina
Risipită de noi doi.

Luminam ce e mai tainic -

Sufletul din noi ascuns -
Chiar de am umbrit privirea
Celor ce nu ne-au pătruns.

La ce bun să fii, tu, tristă?!

Trist rămâne-voi doar eu!
Tu, păstrează amintirea
Zilelor când eram Zeu...

3 ianuarie ’87
 205

A muri înseamnă,
a trece-n nemurire...(?!)

Ai stins...

Ai stins în mine jarul împlinirii -

Cu ezitări, e drept, turnat-ai apă -
Ori, n-ai ştiut ce forţă-i picătura,
Cu-ncetul cum şi-o flacără o sapă?!

Ai stins în tine farmecul chemării -

Cu ezitări, e drept, ai tras zăvorul -
Ori, n-ai ştiut că poţi seca un fluviu
Tot abătând încet-încet, izvorul?!

Ai stins în noi cea flacără drăcească -

Cu ezitări, e dreprt, dar fără de oprire -
Ori, n-ai ştiut că-ncetul cu încetul
Şi dracii mor, trecând în nemurire?!...

6 ianuarie ’87
 206

Tu, vei pleca...

Tu, vei pleca – raţiunea te va-mpinge -

Strângând din dinţi, tu, nu vei lăcrima,
Şi vei zâmbi acelui ce chemarea
Noii iubiri, o va întruchipa.

Tu, vei pleca, eu, voi rămâne singur,

Strângând din dinţi, te voi încuraja,
Şi-ţi voi zâmbi atunci când întâmplarea,
În cale-mi paşi-ţi îi va îndrepta.

Tu, vei pleca, nutrind acea speranţă

Ce-mpinge când ţinteşti un viitor -
Eu, voi rămâne-n lumea mea astrală,
Redevenind ce-am fost, un visător.

Visa-voi câte-n lună şi în stele,

Oi retrăi ce-a fost sublim în noi -
Plecând, să-mi laşi întreaga amintire,
Din tot ce-a fost, nimic să-mparţi la doi.
 207

Tu, să rămâi o sclavă a raţiunii

Şi birul să-l plăteşti celor din jur -
Nimic păstrând din ce e amintire,
Nici eu, nimic n-oi mai avea săţi fur.

Că-ţi va fi greu, o ştiu eu dinainte,

Căci nici nu ştii ce mult, tu, m-ai iubit -
O vei afla la prima-mbrăţişare,
Doar nu poţi reîmplini, ce-ai împlinit...

24 ianuarie ’87
 208

Extaz în agonie...

Sublimu-i trist când nu-i continuu -

Extazu-i clipă fără sens -
În agonie orice rază
Te încălzeşte mai intens.

Speranţa naşte-n disperare -

Durerea stinge-al ei debut -
În agonie orice rază,
Te-aprinde ca la început.

Extazu-i doar o amăgire

Când moartea macină ce-a fost -
În agonie orice rază
E-o amintire fără rost...

9 februarie ’87
 209

Celor ce-au plecat.

Ce mult!...

Ce mult te schimbă boala câteodată!

Nu boala ta, ci-a celor dragi -
Mai ieri ţi-ai fi dat viaţa toată -
Azi stai şi-aştepţi, aştepţi...şi taci.

Ce mult se schimbă sufletul din tine!

Oricît zâmbeşti, se simte noul puls -
Aştepţi să se sfârşească-n fine
Şi făr’ să vrei, dai un răspuns.

De chinul ei ţi-e teamă, şi iubirea,

Raţiune e şi-ţi cere s-o scuteşti -
Te rogi, chiar de-ţi sfidează firea,
De Cel de Sus, s-o ia pe veci.

Ce mult se schimbă dragostea-n uitare!

Uiţi jurămintele făcute ieri -
Ţi-e greu s-o vezi şi-n disperare,
Aştepţi, căci nu mai vrei să speri...

20 februarie ’87
 210

Pădurii de stejar de la Mihai Bravu.

Se-apropie...

Se-apropie maiul zburdalnic -

Simt izu-i de neconfundat -
Ce verde şi roşu năprasnic!
Pădurea va fi c-altădat’.

Covorul de iarbă-mbia-va
Copiii să zburde râzând -
Bujorul sălbatic gusta-va
Plăcerea-nfloririi în crâng.

Mlădiţe vor prinde culoarea,

Vechi frunze foşni-vor duios,
Şi fluturi mimând adierea,
Vor duce polenul, prinos.
 211

Ca fulgul păşi-vor doi tineri -

Nicicând ei în mai n-or lipsi -
Uitând de-ale lor tandre temeri,
Iubirea o vor împlini.

Cu gândul la ce va să vie,
Eu gându-l strecor pe furiş -
Chiar dacă ce-a fost n-o să fie,
În ce-a fost mai ieri, luminos.

3 martie ’87
 212

Dezvaţă-mă...

Dezvaţă-mă de ce-a fost bun,

Dezvaţă-mă de ce-a fost minunat!
Doar n-o să-mi spui că-ţi vine greu
Când toate astea, tu, m-ai învăţat.

Dezvaţă-mă de zâmbrtu-mi de ieri -

În el, şăgalnic tu mă trimiteai -
Cine-ar mai şti să-l smulgă azi
Când tâlcul lui întreg doar tu-l ştiai?

Dezvaţă-mă de-acel ceva

Ce azi mă-ndeamnă viaţa s-o iubesc -
Să scap cumva de ce-a fost bun,
Să mor încet, cât încă mai trăiesc.

De ce să scap de ce-a fost bun?

Aşa, să fiu şi eu pe-al lumii plac!
Eu îţi promit să-nvăţ să uit,
Şi-n loc să-ţi reproşez, să-ncerc să tac...

2 aprilie ’87
 213

Cine nu are amintiri,

nu are trecut.
Cine nu are trecut,
nu a trăit.
Cine nu a trăit,
a murit înainte de a se naşte...

Aş vrea...

Aş vrea să-ţi scriu ceva duios,

Prinos pe-altarul gingăşiei;
Ar trebui să fiu pios,
Dar nu sunt robul sihăstriei.

Prinosul meu va fi uman,

Sclav amintirii unor patimi;
Ţi-aduci aminte ce roman
Noi am trăit, nu după datini.
 214

Zburdam prin crânguri, parcă noi,

Eram născuţi din iarba verde;
Să ştii că ce-am trăit noi doi,
Nici dac-ai vrea, nu se va pierde.

Înlănţuiţi noi degustam

Fiorii dulci ai dăruirii;
Uitam de tot, nu ne.ntrebam,
Supuşi eram doar legii firii.

Ce scurte zilele păreau,

Pe străzi, prin parcuri, facultate!
Iar visurile se-nălţau,
Spre culmi ce astăzi par uitate.

Dar seara, când ne sărutam

Sub mângâierile-mi ’divine’?
Nicicând noi nu ne săturam
De-un ritual plin de suspine.

Şi ce speriaţi am putut fi!

Să nu uităm, eram prea tineri;
Şi marea veste-a lui Culai,
Adusă, parcă, într-o vineri.
 215

Şi cum doream noi să păstrăm

În taină-a noastră grea iubire;
Şi-n timp răgazul să-l furăm,
Cei dragi să nu afle de ştire.

Doar dac-aicea m-aş opri

Şi-ar fi de-ajuns pentru o viaţă;
Chiar de-am avut şi zile gri,
Trecutul nu-i o simplă aţă.

A fost ceva ce nu-i făcut

Să se repete-ntr-una;
Ce-a fost, a fost, o ştii, născut,
Şi nu făcut, şi nu-i totuna...

24 aprilie ’87
 216

Adevărata singurătate...

Adevărata singurătate o realizezi

în clipa în care şi tu te-ai părăsit.

De când mă ştiu, mă las părăsit de cineva.

Ieri, sau cine ştie când, m-ai părăsit şi tu.

Până te ştiam lângă mine, nu mă-nduram

să mă părăsesc.
Cum să spun? Trăgeam mâţa de coadă şi
mă suportam
încurajat de faptul că tu mă suportai.

E îngrozitor să te părăseşti!
Să nu mai ai nevoie de tine!
Să rămâi singur, cuc!

Oare eu am părăsit vreodată pe cineva,

în afară de mine? E mai bine să fii părăsit!
E teribil de acuzator să părăseşti!
 217

E mai uşor să provoci părăsirea. Rămâi în

victimă şi măcar din milă nu te mai părăseşti.
Începi să simţi nevoia să ai grijă de tine.

Dar când eşti părăsit nu la sugestie?!

Aşa, de-adevăratelea!

Cine nu ştie să părăsească, nu-l înţelege

pe cel părăsit şi drept pedeapsă se părăseşte
pe sine însuşi şi cunoaşte adevărata singurătate...

2 iunie ’87
 218

Să treci...

Să treci făr’ să vezi ce-i durerea -

E-a lor, să le fie de bine!
Să treci fredonând nepăsarea
La tot ce nu ţine de tine!

Să treci ca valiza prin gară,

Ca raţa muiată de apă!
Să treci peste ceea ce moare,
S-alungi gânduri care te sapă!

Să treci Rubiconul când sigur,

Găsi-vei pe-alt mal realizarea!
Să treci doar mânat de speranţă?
Nicicând nu sfida încercarea!

Porunci sunt sau simplă povaţă?!

Sau strigăt de grea suferinţă?
Mă tem că urmând aste gânduri,
A fi om e cu neputinţă...

4 iunie ’87
 219

Celor ce ne privesc în faţă.

Umblând prin noroaie...

Umblăm prin noroaie, sperând ca în tină,

Să nu se observe ce-i pată în noi -
Mocirla ne-mbie, căci nudu-l îmbracă,
Şi-ascunde luminii cât suntem de goi.

În vorbe alegem ce-i negru sub limbă

Şi-n bezna vorbirii pozăm în eroi -
Mocirla ne-mbie, căci totul păleşte,
Şi-ascunde că-n suflet avem doar noroi.

Lumina ne-orbeşte şi ochii ne-apleacă,

Fixăm cu privirea ce-i tină sub noi -
Iar când întâmplarea în ochi ne priveşte,
Ne pierdem şi scuze cerşim de la voi...

23 iunie ’87
 220

Umbre

Pe seninul cer albastru

Nori răzleţi se plimbă-agale -
Nouri albi, sau nouri negri?
Imn, sau cântece de jale?

Printre nori, al vieţii astru,

Umbre-ncepe să prelingă -
Nouri albi, sau nouri negri,
Fac lumina să se stingă.

Pete albe, pete negre?

Pete-s pe un cer albastru!
Îndoieli, sau certitudini,
Generează gândul aspru.

Ce-a fost liniştea albastră

Şi-a pierdut imacularea -
Nouri albi şi nouri negri
Se adună cât e zarea...

14 iulie ’87
 221

Pleacă cocorii

Seară de vară? Seară de toamnă?

Marea-i un lac nesfârşit -
Veuri răzleţe deasupra-mi se-adună,
Doru-mi, e-un dor infinit.

Uite, iubito, colo în zare,

Ceru-i brăzdat de cocori -
Şiruri răzleţe în Veuri se-adună,
Inima-i plină de nori.

Pleacă cocorii, iarăşi ne lasă,

Dorul de ducă-i cumplit -
Goluri, ici-colo, în şiruri mă cheamă,
Loc în cortegiul urnit...

15 iunie ’87
 222

Mangalie,...

Mangalie, capăt de vis,

Mai ieri coborai mai în vale -
La Vama, pe-o râpă-un proscris,
Scruteaz-amintirile tale.

Cândva, mai aveai tu un fiu -

Balcicul e-n captivitate -
Ţintesc Sudul şi-mi pare viu,
Trecutul cu-a sale palate.

Privesc pe sub malul abrupt

Şi-aud marea, cum înspumată,
Îmi spune în taină, să lupt,
Să-nving firea mea disperată.

Azi totul îmi pare prea trist,

Şi zarea şi cerul şi apa -
Mangalie, nu mai insist,
Mormîntul îşi cască azi trapa...

24 iulie ’87
 223

Din ce-a fost...

Din ce-a fost bun, şi rău, şi-amar,

Păstraţi cu grijă şi iubire,
Doar amintiri ce nu dispar
Nici dup-o tristă despărţire.

Gândiţi-vă cu drag la ieri,

Stocaţi cu grijă în memorii,
Când veţi trăi din amintiri,
Simţiţi doar soare, nu şi norii.

Tot ce-a fost trist răstălmăciţi,

Găsiţi raţiune întâmplării -
De ce-n zadar vă chinuiţi?!
Priviţi ce larg e largul mării.

În el încap ape adânci,

Şi limpezi şi mai tulburi poate,
Dar zarea mări-ascunde stânci
Şi-n infinitu-i se pierd toate...

7 august ’87
 224

A căzut...

A căzut o stea...
Ce să-i faci?! se şi moare!
Aş fi vrut să mai stea -
N-a-nţeles cât mă doare.

La-nceput cobora
Lin pe cerul albastru;
N-am crezut că-i a mea -
Astăzi mor ca un astru.

Fiecare avem
Câte-o stea printre stele,
Şi-uneori chiar suntem
Sclavi ai unei din ele.

Se ascund printre nori,

Sau ca sori luminează;
După ele să zbori,
Ca-ntr-un cor, toţi visează.

Dar când cad ne târăsc

În adâncul terestru;
Astăzi, singur plătesc,
C-am crezut că-s maestru...

18 august ’87
 225

Plouă

Plouă, e toamnă,
E trist şi e rece,
Vara se-anunţă doar prin calendar;
Sufletu-mi plânge,
Iubirea mea trece,
Lacrima-ţi pură se pierde-n zadar.

Soarele-ncearcă să mintă-nc-o-dată,
Raza-i fierbinte ţinteşte-un trecut,
Cat prin memorii o gingaşă fată,
Cat, dar în mine, ceva a tăcut.

Plouă, e toamnă,
E trist şi e rece,
Şi-asta când luna se chiamă cuptor!
Sufletu-mi plânge şi viaţa mea trece,
Din tot ce-a fost vară, rămas-am cu-n dor...

20 august ’87
 226

A fost cândva...

A fost cândva, cum e-n poveşti -

Azi incredibil pare visul -
Spune-mi, regină, unde eşti?
S-alerg, să caut paradisul.

Te-ai dus, cum era şi firesc -

Nimic nu ţine-o veşnicie -
Scrâşnind din dinţi eu îţi zâmbesc,
Sperând că ieri o să mai vie.

Şi tu verşi lacrimi de argint

Şi-mi spui că-i doar o nebunie,
Că mă iubeşti, iar eu mă mint,
Că basmul nostru-o să mai ţie.

Ţi-aduci aminte cum mi-ai spus

Că-n veci păstra-vei acea noapte?
Azi ca un prinţ cat un apus,
Tristeţi răzbat ’n-a’ mele şoapte.

Mai ieri eram cel minunat -

Fiori mă trec de-nchid azi ochii -
Eram iubit, eram bărbat,
Rivalii mei erau doar plopii.
 227

Ştiam că-s singurul dintâi -

Că-n fapt ţi-am împlinit iubirea -
La şoapta ta: mai stai, rămâi...
Eu savuram nemărginirea.

Când mă gândesc cât te cunosc,

Mă simt stăpânul mării-n care
Mă cufundam, şi recunosc,
Eram şi sclavul ei, se pare.

Regină dulce, din poveşti,

De ce-ai luat întruchiparea
Unei femei din ţări lumeşti,
Trezind în mine disperarea?!

De ce-ai plecat?! Când ai să vii?

Grăbeşte-te să-mi dai de veste!
Ce-ai fost, nicicând n-ai să mai fii -
Regina mea, dintr-o poveste...

27/28 august ’87

 228

Îţi aminteşti ?...

Îţi aminteşti? ne-am întâlnit,

Aşa, cam pe nepusă masă -
Convenţional noi ne-am zâmbit,
Dar nu ca-n vremuri şi m-apasă.

Priveam oglinda zilei noi -

Erai în doi, dar nu cu mine!
Ceva mă atrăgea spre voi -
Eram în doi, dar nu cu tine.

Ei doi nici nu se cunoşteau -

Noi doi, îi cunoşteam prea bine!
O clipă-n ochi-ţi am surprins,
Dorinţa de-a fi iar cu mine.

Şi-atunci i-am spus fără să vreau -

Ştii, mi-a jurat cândva iubire!
E cea pe care-o ascundeam
În raftul plin de amintire.
 229

A râs stângaci, a lăcrimat -

N-avea de unde şti de tine -
Cred, din privire-a înţeles,
C-aş vrea să fii din nou cu mine.

Nu ştiu, la voi, ce s-a-ntâmplat -

Eu, am rămas de-atunci, cu mine -
Ea n-a mai dat iubirii glas,
Căci i-am vorbit prea mult de tine...

15 septembrie ’87
 230

Septembrie

Septembrie, lună de vis,

Te duci cum se duce o noapte:
Al anilor, scurt paradis,
Căldură, culoare şi şoapte.

Septembrie-n tine-am sădit,

Speranţele mele deşarte:
Tu, pleci şi nimic s-a-mplinit -
Rămân să visez mai departe.

Un nor s-a oprit pe-al tău cer,

O umbră pe-oceanul albastru:
Tu pleci, eu, în ce să mai sper?!
Pierdut-am credinţa că-s astru...

30 septembrie ’87
 231

Cum stau...

Cum stau şi ţintesc amintirea

Acelui ce-am fost nu de mult,
O umbră-mi îndreaptă privirea
Spre sufletu-mi plin de tumult.

Ce haos domneşte acolo,

Mai ieri unde-un sor stălucea!?
Lumina ce-a dat-o Apolo,
S-a stins stins cum se stinge o stea.

O beznă vizează abisul -

Mormântul a tot ce-am visat -
Mai ieri, ascundea paradisul,
Acum şi speranţ-a secat.

Şi stau şi ţintesc amintirea

Şi-l caut pe cel ce am fost;
O umbră-mi îndreaptă privirea,
Spre lucruri ce nu mai au rost...

29 octombrie ’87
 232

Esenin...

Esenin mi-a fost desfătarea

În clipele pline de dor -
În el am aflat alinarea,
Cînd visul mi-a spus c-am să mor.

Ca el, făr’ să vreau, am scris versuri,

Ajunul funebru-anunţând -
N-au fost lamentări, au fost stihuri,
Adio-ntre lacrimi spunând.

Iubesc astă viaţă boemă,

Cu drag mi-amintesc de trecut -
N-a fost să pot fi în arenă,
Căci suflu destul n-am avut.

Luptat-am doar singur cu mine,

Să-nving teama de asfinţit -
Iubire-am avut-o în vine,
Căci viaţa nespus am iubit.

De-aceea n-o spun ca Esenin,

Că moartea nu e ceva nou -
Aş da-o pe-o ţâră de viaţă,
Şi-n oameni să aflu ecou.

4 noiembrie ’87
 233

Ascultând ’Anotimpurile’ lui Vivaldi,

realizezi cât de minunată este viaţa
pe acest pământ.

Nu har divin...

Nu har divin, ci har lumesc,

Nu ce va fi, ci doar ce este,
Nu rai ceresc, ci pământesc,
Cu-a’ sale-nălţătoare creste.

Şi nu credinţa-n veşnicii,
Şi nu speranţe-nşelătoare -
Calcă pământul printre vii,
Trăieşte clipe-nălţătoare!

Religii înşişi ne-am creat,

Împinşi de temeri trecătoare -
În lanţuri singuri am intrat,
Speranţe, noi am inventat,
Sclavi unor căi mântuitoare.
 234

Suntem superbi fără s-o ştim,

Cu-a’ noastre zile trecătoare -
Dar vrând nemuritori să fim,
Creat-am lumi ispititoare.

De credem azi în Dumnezei

E pentru că aşa ni-e firea -
În fapt, noi suntem Suprazei,
Noi am creat şi nemurirea.

Dar toate-acestea le-am făcut

Pe-acest pământ care-i vremelnic -
Şi chiar de Zeii ne-au plăcut,
Pământu-i singurul avut,
Şi viaţa scurtă, ne-ndoielnic...

4 ianuarie ’88
 235

Poet...

Poet mi-e sufletul, poet sunt în privire,

Şi-auzul mi-e poet, în felul său -
Mă scol poet, mă culc, mi-e scris în fire,
Şi-ascund comori de vers în capul meu.

Mă las trezit de-a rimei melodie,

În ceas târziu, de somn mă las prădat -
Ascult cum sufletu-i încins de-o bătălie,
Şi-ncerc s-aleg cuvântu-naripat.

Îl las să zboare-n lumea mea astrală,

Cu ochi-nchişi atent îl urmăresc -
Aştept s-apară rima triumfală,
S-aştern în vers un gând, să-l îmblânzesc.

Apoi să-l cânt aştept, caut prilejul,

Aştept s-o ceară ochii, gura ta -
Iar când întârzii, eu înfrunt vârtejul,
Şi-nsingurat ţi-ofer, ce-i viaţa mea...

9 iunie ’88
 236

Pe bolta...

Pe bolta cerului senin

Amurgu-şi deapănă-nserarea,
Iar malul mării cu-n suspin
Trezeşte liniştea, uitarea.

Cum stam strângând, fără să ştiu,

Genunchi-aduşi pe sub bărbie,
Simţii un ochi strălucind viu,
Cu mângâieri de veşnicie.

Pe-un strop de cer, sclipea zâmbind,

Cea Venus plină de speranţe,
Şi m-am surprins cu ea vorbind,
De tainicile-mi cutezanţe.

’Tu, Venus, plină de-amăgiri,

Cobori pe malul singuratic!
Voi depăna din amintiri -
De vrei, voi fi chiar nebunatic.

Ţi-oi spune cum, copil, dormind -

Visat-am să te iau soţie -
Aflai şi eu, de la bătrâni,
Că eşti femeie-ntre o mie.
 237

Sclipind de-al veşniciei dar,

Mi-ai spus, din ochi, c-aştepţi sărutul -
Eu, cufundat ’n-al nopţii har,
Mă îmbătam cu începutul.

Trei nopţi în şir, trei zile mari,

Eu te-am simţit curgând în vine -
Sfidam rivalii milenari,
Ce bolta, sus de tot, îi ţine.

Eram o stea, precum tu eşti -

Mai mult, nemuritor, ca tine -
Eram un sor de prin poveşti,
Cu prinţi, balauri, şi cu zâne.

Cînd m-am trezit din somn, speriat -

Speriaţi, mă mângâiau pe frunte -
Am închis ochii şi-am ţipat:
Eu vreau mai sus, eu vreau pe-un munte...’

5 iulie ’88
 238

Când e loc...

Când e loc de viaţă,

E loc şi de moarte:
N-ai unde te-ascunde,
N-ai cum ocoli.

Cel Mare creat-a

Pe loc, amândouă -
Binarul sistem
De-a tot primeni.

Aş vrea, de se poate,
Să ştiu de-s egale -
Când viaţa e scurtă,
Cât moartea o fi?

E-un cerc care veşnic

Un viciu închide?
Din moarte se naşte
Ce-apoi va muri?
 239

Sau poate că moartea,

E moarte, şi-atâta!
Când viaţa o dărui,
Nu poţi reveni...

Şi-atuncea, ce naşte,
Din Zero se naşte,
Iar El, Creatorul,
Nu poate pieri...

3 noiembrie ’88
 240

Visez...

Visez la ce aş face dacă,

Ce-ascunde moartea aş afla -
Aş trece dincolo de viaţă,
Sau taina-n suflet aş păstra?

Să simt aici puterea tainei,

Să fiu eu unic, să fiu Zeu?
Pe-acest pământ atât de tainic,
Secretul să-l ştiu numai eu?

Sau să trec dincolo, în moarte,

Să-i izbăvesc pe muritori,
De-o taină ce-ar putea să facă,
Să vrei nu viaţă, ci să mori?

De-ar da, ea, moartea, uşurare,

Cine-ar mai vrea să fie viu?
Şi-atunci, pământul plin de viaţă,
S-ar transforma într-un pustiu.

Visez la ce aş face dacă,

Nu aş afla nici un răspuns -
Eu cred că aş alege viaţa:
De-al ei mister rămân pătruns...

22 noiembrie ’88
 241

Ce-ar mai putea fi oare?...

Ce-ar mai putea fi oare,

Dincolo de hotarul morţii?
Ar vrea s-o ştie fiecare,
Să nu mai fie sclav al sorţii.

Să fie lumi spirituale?

Imperiul gol al nefiinţei?
Să fie trupul doar o cale
De naştere a conştiinţei?

Să fie lumea pământească

O clipă-n lanţul transformării?
O pepinieră, ca să crească,
Răsadurile transmutării?

Căci, logic, trebuie să fie,

Ceva mai mult ca întruparea;
În trupul mamei, doar se ştie,
Se naşte doar, perpetuarea.
 242

Şi pentru ce, de-ar fi să fie,

Totul redus la vieţi terestre?
Materia, la ce să ţie,
De n-ar crea spre cer ferestre?

Iar colo sus nu-i loc de carne,

Şi nici pământ s-o întreţină;
E-o lume sigur fărără arme,
E spiritul ce va să vină.

Şi nici păcate nu-s acolo -

Lipseşte o materie primă -
Păcatul e ascuns dincolo,
Pe tera cea plină de tină.

Pe ea cresc trupuri ce se-ntorc într-însa,

Şi ciclul cărnii se to re-nnoieşte;
Şi-oricât ar fi viaţa de-ntinsă,
Un spirit nu se sinchiseşte.

Nicicând el nu se mai re-ntoarce,

Pluteşte-n marea nefiinţă,
Şi-n trupul nou care se naşte,
Un nou spirit ia fiinţă...

6 ianuarie ’89
 243

Lumea-i între – şi + infinit. Cum ai putea

să te apropii de unul din capete?

Nu vreau...

Nu vreau să fac filozofie,

Nici să despic firul în patru;
Nu vreau să fac demagogie,
Făcând din viaţa mea un teatru.

Eu vreau doar să-nţeleg trecutul,

Spre a pătrunde viitorul;
Prezentul singur mi-e avutul,
Da-i prea sărac pentru-a lua zborul.

Da, zborul înspre-a lumii taină -

De-a fost făcută? autorul!
De ce se-mbracă într-o haină
Ce-ascunde lumii, Creatorul?

Mai mult, aş spune,-mbracă-o mască,

Ce ca-ntr-un bal mascat L-ascunde;
’Nvitaţi-L caută şi cască,
Nemaiştiind să-L ia, de unde.
 244

Se spune: lumea-i infinită,

Fără-nceput, fără-ncetare,
Şi-oricât un om pe Zeu ’L imită,
Se pierde doar în căutare.

Dar, totuşi, chiar şi nesfârşită,

Ea tot din părţi este făcută;
Dar care-i partea cea finită,
În biblii e mai mult tăcută.

Cea pământeană, partea primă,

Din moşi strămoşi transmisă nouă -
Iar moartea-n fapt e o parâmă
Ce leagă omul de-amândouă.

Trupul rămâne să hrănească

Pământul, parte din părţi două -
Acei ce mor fac să sporească,
A sufletelor lume nouă.

Acolo-i partea infinită -

Un suflet nu se mai întoarce!
Nu-i rost de-o trecere pripită,
E doar un vis ce omu-l toarce.
 245

Cuprins de vraja pământească,

Fiinţa-i sclav al bucuriei,
De a lungi viaţa lumească,
Scrutând din drumul veşniciei.

Dar pare că nu pot pătrunde,

Ce-a fost ’nainte de ce este,
Iar viitorul se ascunde
Mai hâtru ca într-o poveste.

Şi-atunci, strivit de-a lumii taine,

Mă-ntreb: În fond, ce-ar fi mai bine?
Să fac ce-au mai făcut şi alţii?
Să scriu în versuri despre mine?

Eu nu-s nici alfa, nici omega,

Nici începutul, nici sfârşitul -
Oi fi la mijloc pe poteca,
Ce se numeşte infinitul.

Că-s mai la stânga, mai la dreapta,

Nu are nici o importanţă -
Pe o abscisă infinită,
Să pui un zero-i cutezanţă!...

6 ianuarie ’89
 246

Da, totul se pierde!...

Da, totul se pierde în viaţă -

Chiar tu, parcă, asta mi-ai spus -
Şi moartea e azi înţeleasă,
Şi lacrimi, de-o vreme, s-au dus.

Dar sunt uneori cicatrice

Ce răni încă vii mai ascund -
Ca-n bancă-s stocate în suflet -
De ele eu nu mai răspund.

Căci multe-s în timp adunate,

Cu griji de avar strânse-n sac -
Le-am pus, ca la CEC, ban cu banul,
Şi-acum nu mai am ce să fac.

Sunt sclavul lor, sluga smerită,

Le scot ca să-mi tulbure iar,
Trecutul, fantomă ivită,
Din intimul meu sanctuar.
 247

Sunt perlele imaculate,

Carate de pur diamant,
Pierdute-n vâltorile vieţii,
Adesea-ntr-un stil prea galant.

Şi-atunci, mă întreb, de se pierde,

Cum spui, tu, în viaţă mai tot?
În suflet ascunsă-i oglinda
Ce-mi scoate o limbă de-un cot.

Şi-oricât eu aş vrea să se spargă,

M-atrage cu-n farmec vrăjit -
În ea se perindă trecutul,
Ce-n suflet l-am agonisit...

12 ianuarie ’89
 248

Ascult...

Ascult Patetica şi-a Lunii -

Mă las vrăjit de al lor har -
De ce-a fost trist Titanul lumii,
Când El era al ei zidar.

Clădea cetăţi fără s-audă -

Pictaţi, de vreţi, cu ochi-nchişi!?
Puteţi pricepe-această trudă,
Voi ce aveţi ochii deschişi?

Ascult sonatele iubirii -

Le-ascult şi parcă mă-nfior -
Ce-i scris, în fond, în legea firii?
De-auzul lui mi-e tare dor.

Aş vrea s-aud pentru-a-nţelege,

Ce-nseamnă creierul din om -
Cum a putut să le dezlege?
Sau n-a fost decât...Supraom?!

Căci ce-a putut s-l zeifice

De nu chiar spiritu-I ales?
Avea ceva în El, se zice,
Ceva ce nu-ntâlneşti prea des...

22 ianuarie ’89
 249

Lumini şi umbre...

Lumini şi umbre-a presărat

Drumul multiplelor etape -
Un dor nespus de libertate,
De mic copil m-a obsedat.

La vârsta micilor trăsnăi,

Cu câini legaţi, pisici speriate,
Cu porumbei cu-aripi tăiate,
Eu stam departe de cei ’răi’.

Am plâns văzând un cal murind -

Un nărăvaş, ucis la rece -
De unul tremurând cât zece,
Un om, de furie mugind.

Adolescent, bine crescut,

Timid, calificat în toate,
Simţeam că-n viaţă nu se poate,
Să fie totul prea plăcut.

De toate-n viaţă încercând,

Am învăţat din cele toate -
M-am tot ferit de ’nu se poate’,
Lumini şi-n noapte căutând.
 250

Iubirea cînd m-a încercat,

Am stat cu braţele deschise,
Şi-am împletit atâtea vise,
Cât n-a-ndrăznit un împărat.

Şi când o umbră-a pogorât,

I-am dat până şi ei dreptate,
Căci umbre-s de lumină date,
Ce ne urmează hotărât.

Şi-ncet, eu, tânăr înţelept,

Trecut de prima parte-a vieţii,
Spălat de roua dimineţii,
Al nimănui devin adept.

Ateu, pe scurt, mai mult furat,

De visul meu de libertate,
Lui Buda-ncep să-i dau dreptate,
De Nietzsche-ncep să fiu legat.

Lumina caut s-o-nţeleg

Dându-i o altă strălucire -
În viaţă sunt pentru iubire,
De teama morţii mă dezleg.
 251

Şi totuşi tremur câteodat’,

Căci nu mai cred în regăsire,
Şi teama care ne e-n fire,
Proporţii ia de neiertat.

Căci nu de moarte eu mă tem,

Ci de a ei mare orbire -
Doar ea lucrează în neştire
Şi pe cei dragi pune un semn.

Şi anii trec, cum e normal,

Cu nopţi umbrind lumina zilei,
Cu stele-nscrise-n umbra filei
Ce-o scriu trăgând spre un final.

Lumini şi umbre-au presărat

A’ mele clipe trecătoare,
Şi chiar de uneori mă doare,
Din toate ştiu c-am învăţat...

25 februarie ’89
 252

Iubito, nu,...

Iubito, nu, nu te-am uitat,

Memoria mi-e încă bună,
Şi chiar şi dac-am încercat,
Tu vii în nopţile cu lună.

În ochii mei priveşti sfios,

Eu retrăiesc cea amintire,
Răsună-n mine-un glas duios,
Ce-nşiră vorbe de iubire.

Şi o pornesc, aşa, deodat’,

Să cat alei întunecate,
Şi-aştept cu capul aplecat,
Să salţi spre buzele-mi uscate.

Şi uit că ceasul prea grăbit

Dă semne fără îndurare,
Mă plimb prin basmul cel vrăjit,
Şi, te reţin cu disperare.

26 februarie ’89
 253

Azi lumea...

Azi lumea este împărţită -

Unii bigoţi, alţii atei -
Se-ncaieră un plus cu-n minus:
Nu nasc şi nu omoară zei.

Bigoţii speră-n mântuire -

Deci e normal că ei greşesc!
Ateii cred că-i o minciună
Şi de nimic nu se feresc.

Şi-unii şi-alţii tremură de moarte

Când făr’ să vrea la moarte se gândesc -
Şi-aşa din lupta unui plus cu-n minus,
’N acelaşi zero ei se regăsesc.

Căci ce-i mai mult decât un zero

În tot ce ei susţin sau când combat?
Chiar dacă sună a filozofie,
Şi-unii şi-alţii de la crez se-abat.

Căci nu-s pe lume încă argumente

Ca unii pe-alţii să îi facă mat -
Se bat orbeşte excluzând remiza
Şi nu-nţeleg c-acelaşi lucru-i pat!

3 martie ’89
 254

Bronz, de Nicolae Kruch...

Mulţi spun...

Mulţi spun că n-a murit Nichita,

Că ce-a lăsat va dăinui mereu -
Citindu-i versul, eu încerc ispita
S-o cred, chiar dacă-mi vine foarte greu.

De-a fost cum îl arată bronzul

Este de-ajuns, să fii azi de acord -
Îl simţi trăind cum n-a trăit un altul,
Prin ce a scris căzut-a un record.

Nu, ştiu că a murit Nichita,

Că ce a scris va dăinui mereu -
Plecând şi-a-ndoliat iubita:
Azi poezia-l plânge-n felul său...

1 aprilie ’89
 255

Nu bătrâneţea mea...

Nu bătrâneţea-mi mă-nspăimântă,
Nici chipu-mi smochinit de timp;
Cu totul altceva azi mă frământă:
E chipu-ţi drag, mai ieri purtând un nimb.

Îl am nealterat în suflet
Şi pe nimic nu pot să-l schimb;
Azi când îl văd, cu greu reţin un scâncet,
Şi făr’ să vreau, mă-ntorc mereu în timp.

Îl văd cum strălucea-n neştire,

Lumină caldă risipind;
Eu mă-mbăiam în valul de iubire,
La ce va fi, nu m-am surprins gândind.

Azi plâng tot ce-a plecat cu timpul -

Mi-e dor de ochii şi de gura ta;
Cu pleoapele lăsate zăresc nimbul,
Ce lumina şi-n noapte viaţa mea...

10 aprilie ’89
 256

Surpriza, factor de risc!

Partida de şah

Când eşti gata să deschizi,

Ai un plan infailibil -
Pe-adversar vrei să-l ucizi,
Cu priviri de om teribil.

La răspunsu-i ortodox
Tu îi replici teoretic -
El, comite-un paradox -
Gândul lui e-ascuns ermetic.

Te opreşti surprins şi-aştepţi,

Şi faci zeci de presupuneri -
Pierzi minute, nu pricepi,
Ceasul ţăcăne, tu, numeri.

Totul pare nefondat -

Dar ţi-e teamă de-ascunzişuri -
Şi mascând un lung oftat,
Tot cobori pe povârnişuri.

Muţi apoi precipitat

Şi-l priveşti cu nerăbdare -
El, răspunde automat,
Tu, n-ai pic de răsuflare.
 257

Ce-o fi-n capul lui ascuns?

De ce-i sigur pe mişcare?
Planul lui de nepătruns
Ţi se pare o sfidare.

Alte clipe trec fugind,

Tragi cu ochiul la cadrane -
Muţi, un gând temut urzind,
Căci mutările-s profane.

...................................................

Noaptea cauţi liniştit

Să verifici a lui cale -
Când constaţi cât a greşit,
Te apuc-o lungă jale...

20 aprilie ’89
 258

Dorul mării...

Dorul mării tot mă-mpinge

S-o iau iar din loc -
Ştiu că nimeni nu va stinge
Sufletu-mi de foc.

E un har sau e o boală

Să fii tot hoinar?
Cam nimic nu-i ca la şcoală -
De-asta n-am habar.

Voi pleca ca-ntodeauna

Marea s-o privesc -
De ce cedeţi, mi-e totuna,
Marea o iubesc.

Apa ei e alinarea,
Zarea e un ţel!
Cerul ce sărută marea
Mă-mbie la fel.

Nu îmi cereţi explicaţii,

Marea e un dor!
Doru-i plin de complicaţii -
E-un hoinar fior!...

11 iunie ’89
 259

Povara lui Eminescu...

Cea mai frumoasă...

Cea mai frumoasă dintre stele,

Luceşti ca aurul pe cer,
Stăpâna gândurilor mele,
Tu, Venus, plină de mister.

Mi-atragi privirea-n orice seară,

În van încerc să te-ocolesc,
Sub clarul nopţilor de vară,
Fără să vreau eu îţi vorbesc.

Şi-ţi spun, aşa, pe negândite,

Că eşti Crăiasa din poveşti,
Şi tot aşa, dar pe şoptite,
Aştern dorinţele-mi lumeşti.

Tu, te aprinzi de-o strălucire,

Ce-o au doar ochii pe pământ -
Fantasticul cuvânt iubire,
Îţi sună ca un legământ.

Te legi de el şi o speranţă
Se cuibăreşte ca un vis,
Şi te agăţi cu cutezanţă
De pământescul paradis.
 260

Şi vrei să fii doar o femeie,

Să dai eternul pe-un sărut,
Şi-ai vrea ca nimeni să nu steie,
În calea visului ţesut.

Deodată însă nori se-adună -

Mânia Tatălui Ceresc -
Şi fulgeră, şi plouă, tună,
’Mpotriva tot ce-i pământesc.

Iar eu descumpănit te caut

Şi-ncerc din nou să te găsesc;
Dar Tatăl tău este precaut,
Zadarnic vreau eu să răzbesc.

Nu-i chip să lupţi cu-a Lui putere,

Nu-i chip să-ndupleci ce-i ceresc,
Căci totul e dup-a Sa vrere
Şi-n tot ce-ncerc mă amăgesc.

Când după multe nopţi, în fine,

Te văd sclipind ca altădat’,
Eu nu mai ştiu ce-i rău, ce-i bine,
Şi stau cu gândul răsfirat.
 261

Încerc să uit a ta privire,

Să fiu şi eu un raţional -
Dar se revoltă a mea fire
Şi redevin sentimental.

Şi vreau să-nving a Lui putere

Şi să te smulg din infinit -
Să fii a mea dup-a mea vrere,
Să ai o viaţă, şi-un sfârşit.

Să guşti plăcerea ce-ţi oferă

O clipă de amor lumesc,
Chiar dacă Cel de Sus mai speră,
C-ai să rămâi un corp ceresc.

Şi-ncep să cred ’n-a mea putere,

Şi-ncerc să te hipnotizez -
Căci visul meu e-ntr-a mea vrere,
Şi pot orice să realizez.

Şi vom petrece-o viaţă scurtă

Pe-acest tărâm zis pământesc,
Cu clipe lungi cât infinitul
Sub bolta Tatălui Ceresc.
 262

Şi când ne va sosi sorocul

Să părăsim ăst paradis -
Vom trece-n infinit cu totul
Luând cu noi şi-al nostru vis.

Acolo totul se confundă -

În haos suflete plutesc -
Vom fi cumva, cum e o undă,
Sclavă a golului ceresc.

Vei pierde numai strălucirea,

Vei exista la nesfârşit,
Şi vei păstra în veci iubirea,
Comoara timpului finit...

30 iunie’89
 263

Spune-mi...

Spune-mi ceva duios,

De fapt, spune-mi ce vrei!
Un drum anevoios
Mă cheamă la ai mei.

Spune-mi că vei păstra -

Nu-mi spune ce gândeşti!
O urmă voi lăsa,
Chiar dacă n-o doreşti.

Spune-mi că m-ai iubit -

Nu trebuie să minţi!
Un scâncet nedorit
Îmi scapă prinre dinţi.

Spune-mi că n-ai să plângi -

Senini vreau ochii tăi!
Tu pumnii să îi strângi
Să scapere scântei.

Spune-mi că vei pleca

Pe Dunăre-n aval
Şi vei împrăştia
Cenuşa mea pe-un val...

27 iulie ’89
 264

Apropo de migrene...

Tună şi fulgeră...

Tună şi fulgeră
Fulgeră şi tună
Ca-n noaptea valpurgă
Toţi dracii se-adună.

Şi-n capu-mi fac scena

Şi-acolo-i strâmtoare
Infernu-i în mine
Şi capul mă doare.

Fac cruce cu limba

Spre draci mi-ndrept gândul
Imuni sunt ca stepa
Ce-o bântuie vântul.

Mai mult, încing focul

Ce sufletu-mi arde
Mă-ntreb: care Demon
E şefu-ăstor hoarde?
 265

Ştiam că o cruce
Nu-i lucru de şagă!
Se pare că nimeni
În seamă n-o bagă.

De-a dracilor horă

Îmi vâjâie capul
În faţa credinţei
Eu merg precum racul...

4 august ’89
 266

Ai venit...

Ai venit iar lângă mine

Eşti din nou în preajma mea
Eu, stăteam cu ceaşca asta
Ia şi soarbe o cafea!

Gura ta s-o pui pe urma

Ce-a lăsat-o gura mea
Soarbe-ncet trecutul nostru
De pe ceaşca de cafea.

Eu ţi-oi urmări privirea

Ca să ştiu de-ai regăsit
Gustul buzelor ce-n noapte
Sărutau la nesfârşit.

Dacă da, atunci privirea-mi

Te va mângâia ca ieri
Te vei aciua la pieptu-mi
Primind tot, fără să ceri.

Dacă nu, voi spune-o glumă

Voi vorbi de ce n-a fost
Va fi semnul resemnării
A ceva fără de rost...

4 august ’89
 267

Nu vreau!...

Nu vreau să fiu ridicol

Nu vreau să plâng că mor
Nu ştiu ce mă aşteaptă
Dar ştiu că-mi este dor.

Mi-e dor de înc-o viaţă

Leită cu ce-a fost
Să retrăiesc trecutul
Să aflu al meu rost.

În cea care se duse

O clipă nu am stat
Împins de a mea fire
Prea mult eu am visat.

Ori, visul te împinge

N-ai pace să te-opreşti
Şi gândul rostuirii
Mereu îl ocoleşti...

4 august ’89
 268

Sonet 1

Iubirea-i sentiment ce naşte ura

Căci geamăn o-nsoţeşte gelozia
Şi-oricât de mare este bucuria
Tristeţea o întrece în măsură.

Nu-acelaşi lucru pot să spun de ură

Nicicând ea nu va naşte o iubire
Chiar dacă binele-i sădit în fire
Răul striveşte orice clipă pură.

De ce-i aşa orânduită lumea

Şi de ce ura n-ar stârni iubirea?!
Cu cât mai logică ar fi zidirea
Şi mai puţin haotic începutul
Ce-ascunde-n el tot neştiutul
Acelui ce-a creat, stârnind uimirea!...

8 august ’89
 269

Sonet 2

Trăiesc doar pentru că nu ştiu ce-i moartea

Nici viaţa eu nu cred c-am înţeles-o
O-accept doar pentru că nu am ales-o
Nici timp nu am avut să înţeleg ce-i noaptea.

Căci viţa mea ca şi a tuturora

De mine n-a depins nici pentru-o clipă
A fost capriciul Lui? a fost risipă?
Nicicând n-a-ncununat-o aurora.

În fapt, nici că s-ar fi putut altfel

Nu se putea ca El să-mi ceară voia
Când eu, pe drept, reprezentam nimicul.
Doar ştiu, din zero m-a-ntrupat Unicul
Simţind în clipa ceea doar nevoia
De-a-nfăptui al nefiinţei ţel...

9 august ’89
 270

Sonet 3

Viaţa şi moartea, ca ziua şi noapte

Sunt gemene care nu se deosebesc
Se-alergă întruna şi nu îşi vorbesc
Viaţa şi moartea, ca ziua şi noaptea.

De-s gemene, oare or fi şi la fel?

Ca ziua şi noaptea avea-or o stea
Un sor şi o lună, lumină să dea?
De este cum zic eu, or fi chiar la fel!

Şi-atunca-n sonet mă întreb eu prin vers

De ce-mi este teamă de moarte mai mult?
Şi-n noapte-i lumină cu luna pe cer.

De nu ar fi soare, ar fi ziua zi?

Şi ziua, atuncea, iubit-ar mai fi
Când noapte-ar cuprinde întreg univers?..

9 august ’89
 271

Sonet 4

Sonetul este-o poezie

Doar când trimite-un gând ascuns
Şi-oricât ar fi de nepătruns
El totuşi trebuie să fie.

Sonetul trebuie să sune

În suflet, chiar de-i ne-nţeles
Cu cât îl vei citi mai des
Mai mult va trebui a spune.

Căci ce ar fi un simplu vers

Lipsit de suflet, de simţire
De nu, castel din cărţi făcut
Cu-ndemânare de oricine.

Da, simplu vers, uşor clădit

Ce-l poate scrie fiştecine...

9 august ’89
 272

Tocata şi fuga în re minor...

Tot ce-n Egmontul lui Ludwig

Simt când sufletul îmi plânge,
Bach prefigurând l-aşează
Scriind fuga cu-al său sânge.

Nu găsesc asemănare
Mai măreaţă, mai profundă -
Doi Titani fără de seamăn,
Peste-un secol se confundă.

Azi nu mai contează timpul:

L-au învins tronând alături -
Bach şi Beethoven, totuna -
Poţi s-asculţi făr’ să te saturi.

Plâng, tocata când răsună,

Plâng pe Egmont ascultându-l -
Câtă dramă-aveau în suflet
Chinul sacru transmiţându-l!...

13 noiembrie ’89
 273

Hai cu mine...

Hai cu mine-n lumea largă

S-o pornim pe-un drum de ape
Dunărea să verse-n mare
Al meu dor ascuns sub pleoape.

Hai, priveşte-mă o clipă

Să cat dorul meu şi-n tine
Vreau să ştiu că-n depărtare
Vei fi numai pentru mine.

Barca mică cât o nucă

Trecând munţi şi văi de ape
Să ne-arate, să ne-ascundă
De privirile-nsetate.

Vom parcurge mări şi-oceane

Ne vom şi opri pe maluri
Vom întinde chiar şi cortul
Cu-ale noastre idealuri.

Totul va fi-un vis aevea

Visul cel pierdut în anii
Ce-au brăzdat cu riduri dorul
Anii lungilor strădanii...

16 noiembrie ’89
 274

Cine dracu?!...

Cine dracu te-a pus

Să dai ceasu-napoi?
Nu-nţelegi c-a apus
Tot ce-a fost între noi?!

Răscolind amintiri
Unde vrei să ajungi?
Ele-ascund amăgiri
Ce nu poţi să le-alungi!

Vremea curge-ntr-un sens

Precum apa din deal -
Înţelege,-i nonsens
Să împingi sus un val.

Chiar de urcă el sus

Se prăvale-napoi -
Cine dracu te-a pus
Să dai ceasu-napoi?!...

2 decembrie ’89
 275

Fugară amintire...

Fugară amintire, lumina unui fulger,

Mi te-a adus în faţă, o clipă doar, şi-atât;
S-a-ntunecat iar cerul şi chipul tău de înger,
A dispărut în noaptea ce iar mi te-a răpit.

În fapt, nu putea ţine mai mult decât o clipă -

O clipă-a fost şi-atuncea când tu ai strălucit -
Fugara amintire ştia c-ar fi risipă
Să luminezi trecutul, când totul s-a sfârşit...

4 decembrie ’89
 276

Apropo de pensionare...

Scrie!...

Scrie tot ce te doare

Umpleţi timpul rănit
Ieri strigai: de ce fuge?
Azi aşteaptă smerit.

Alerga-n nebunie
N-apucai să-l opreşti
Te-ntrebai: de ce fuge?
Astăzi doar îl priveşti.

Scrie tot ce scăpat-a

Căci mereu ţi-a lipsit
Timpul nu mai aleargă
Timpul zace rănit.
 277

Scrie ce-a fost iubire

Scrie ce a fost mit
Scrie ce-a fost durere
Timpu-aşteaptă uimit.

Tot te-ai plâns că tot fuge

Ai acum cât ai vrut
Nu-l trăda, scrie, scrie!
Până nu l-ai pierdut...

4 decembrie ’89
 278

Cuprins

1.- Tamanraset --------------------------------------------1

2.- Visul iubirii -------------------------------------------4
3.- Esta lingua --------------------------------------------5
4.- Vizitiul ------------------------------------------------7
5.- Testamentul -------------------------------------------9
6.- I love you so!... --------------------------------------11
7.- Sonet pentru o păpuşă ------------------------------12
8.- Apăsare -----------------------------------------------13
9.- Paradox -----------------------------------------------14
10. – Cântec de leagăn -----------------------------------15
11.- Parcă azi a fost ieri... -------------------------------17
12.- E noapte... --------------------------------------------18
13.- Grăbeşte-te să vii!... --------------------------------19
14.- Dorinţă -----------------------------------------------20
15.- Singurătate... -----------------------------------------21
16.- Constatare --------------------------------------------22
17.- Vârsta copiilor ---------------------------------------23
18.- Crabii ăştia... ----------------------------------------24
19.- Paparuda ---------------------------------------------26
20.- Dialog ------------------------------------------------27
21.- Eu nu mai cred în lacrimi... ------------------------29
22.- Ca Micul prinţ... -------------------------------------30
23.- Apus de soare pe-o covertă ------------------------31
24.- Nu spune, nu!... -------------------------------------33
25.- Iubire de-o clipă -------------------------------------34
26.- Iubirea cea dintâi ------------------------------------36
 279

27.- Mi-e silă... -------------------------------------------37

28.- Spuneai că... -----------------------------------------39
29.- Flori în glastră ---------------------------------------40
30.- La tine, Doamnă... ----------------------------------42
31.- Despre nimic ----------------------------------------43
32.- Puterea vorbelor -------------------------------------44
33.- Ploaia -------------------------------------------------45
34.- După ploaie ------------------------------------------46
35.- Nimicnicie -------------------------------------------47
36.- De ce-ai plecat? -------------------------------------48
37.- Clopotele ---------------------------------------------50
38.- Septembrie -------------------------------------------51
39.- Ploaie de toamnă ------------------------------------52
40.- Chemarea --------------------------------------------54
41.- Opriţi-vă oameni! -----------------------------------55
42.- Revine tristeţea --------------------------------------57
43.- Dragoste şi raţiune ----------------------------------59
44.- M-ai întrebat... --------------------------------------62
45.- Revolta lui Romeo ----------------------------------63
46.- Patria mea --------------------------------------------65
47.- La centenar ------------------------------------------67
48.- Veniţi!... ----------------------------------------------68
49.- Scoici -------------------------------------------------69
50.- Dor de ducă ------------------------------------------71
51.- Într-o lume de furnici -------------------------------72
52.- O nouă valenţă --------------------------------------74
53.- Iarna --------------------------------------------------76
54.- Tristeţea de azi... ------------------------------------78
 280

55.- Steaua mea... ----------------------------------------79

56.- Decembrie -------------------------------------------80
57.- Iubirea ------------------------------------------------81
58.- Copila şi soarele... ----------------------------------82
59.- Muza şi bardul... ------------------------------------84
60.- Contopire --------------------------------------------86
61.- ’Decembre’... ----------------------------------------87
62.- N-ai vrea?... ------------------------------------------88
63.- Mă-ntorc... -------------------------------------------89
64.- Întrebări de decembrie... ---------------------------90
65.- Floare de colţ ----------------------------------------91
66.- Sonet despre...mine ---------------------------------92
67.- Clepsidra ---------------------------------------------93
68.- Umbre ------------------------------------------------94
69.- Şi n-a mai fost chip... -------------------------------95
70.- Coboară!... -------------------------------------------97
71.- Renaşterea... -----------------------------------------98
72.- Primăvara --------------------------------------------99
73.- Tu ştii?... --------------------------------------------100
74.- Privesc înapoi... ------------------------------------101
75.- Un început... ---------------------------------------102
76.- Despărţirea -----------------------------------------103
77.- Primăvara -------------------------------------------104
78.- Copacul ---------------------------------------------105
79.- E noapte... ------------------------------------------106
80.- Orice om... -----------------------------------------107
81.- Un om... --------------------------------------------108
82.- Un suflet... -----------------------------------------110
 281

83.- E inutil... --------------------------------------------111

84.- Azi m-am simţit... ---------------------------------112
85.- Răspuns la scrisoare ------------------------------113
86.- Eu cred... -------------------------------------------114
87.- Era târziu... -----------------------------------------115
88.- Plus şi minus... -------------------------------------117
89.- Intuiţie ----------------------------------------------118
90.- Ploaie de mai ---------------------------------------119
91.- Dar dacă?... -----------------------------------------120
92.- Sunt singur... ---------------------------------------121
93.- Durerea ignoranţei --------------------------------122
94.- Iliuţă -------------------------------------------------123
95.- Ceaşcă... --------------------------------------------125
96.- De ce încerci?!... -----------------------------------126
97.- Dacă... -----------------------------------------------127
98.- Somnul ----------------------------------------------128
99.- Am visat... ------------------------------------------129
100.- Definiţii ---------------------------------------------131
101.- Toamna... -------------------------------------------132
102.- Aşteptarea ------------------------------------------133
103.- Aş vrea... -------------------------------------------134
104.- Ce-ar fi dacă?!... -----------------------------------135
105.- De câte ori... ---------------------------------------137
106.- E noapte... ------------------------------------------138
107.- E ceasul târziu... -----------------------------------140
108.- Pasiuni se nasc... ----------------------------------142
109.- Concert de Bach -----------------------------------143
110.- Se tulbură... ----------------------------------------144
 282

111.- În liniştea... -----------------------------------------145

112.- Ultima noapte de dragoste -----------------------146
113.- Prima noapte de război ---------------------------147
114.- Suflete îndoliate -----------------------------------148
115.- Cine poate?!... -------------------------------------150
116.- Chiar dacă... ----------------------------------------151
117.- Din Serghei Esenin -------------------------------152
118.- Despărţire ------------------------------------------153
119.- Lebăda ----------------------------------------------155
120.- Când vei spune... ----------------------------------157
121.- Lacul ------------------------------------------------159
122.- Să-ţi deapăn o poveste... -------------------------161
123.- Melancolie -----------------------------------------164
124.- Chemarea mării ------------------------------------165
125.- Din lumea... ----------------------------------------166
126.- Nu pleca!... -----------------------------------------167
127.- Pierdute-n neştire... -------------------------------168
128.- De dragul tău... ------------------------------------169
129.- Eşti... ------------------------------------------------170
130.- Pretext de toamnă ---------------------------------171
131.- Rămas-am singur... -------------------------------172
132.- Era-ntr-o iarnă... -----------------------------------174
133.- Să vină gerul! --------------------------------------175
134.- M-au luat... -----------------------------------------176
135.- Nu-i munte... ---------------------------------------180
136.- Mi-e dor... ------------------------------------------182
137.- Să ştii... ---------------------------------------------184
138.- Şirul vieţii... ----------------------------------------185
 283

139.- Te du!... ---------------------------------------------186

140.- Cenuşiu şi umed... ---------------------------------187
141.- Zboară gândule... ----------------------------------188
142.- Linişte aparentă... ---------------------------------190
143.- De-o fi să pierd... ----------------------------------191
144. Din nou... --------------------------------------------192
145.- De vrei... --------------------------------------------193
146.- Nu poţi... -------------------------------------------196
147.- Vor fi?... --------------------------------------------197
148.- Dulce iubire,... -------------------------------------198
149.- Cei ce nu ştiţi... ------------------------------------199
150.- E soare... --------------------------------------------201
151.- Nu te-atinge!... -------------------------------------202
152.- Ai stins... -------------------------------------------204
153.- Tu, vei pleca... -------------------------------------205
154.- Extaz în agonie... ----------------------------------207
155.- Ce mult!... ------------------------------------------208
156. Se-apropie... -----------------------------------------209
157.- Dezvaţă-mă... --------------------------------------211
158.- Aş vrea... -------------------------------------------212
159.- Adevărata singurătate... --------------------------215
160.- Să treci... -------------------------------------------217
161.- Umblând prin noroaie... --------------------------218
162.- Umbre ----------------------------------------------219
163.- Pleacă cocorii --------------------------------------220
164.- Mangalie,... ----------------------------------------221
165.- Din ce-a fost... -------------------------------------222
166.- A căzut... -------------------------------------------223
 284

167.- Plouă ------------------------------------------------224

168.- A fost cândva... ------------------------------------225
169.- Îţi aminteşti?... -------------------------------------227
170.- Septembrie -----------------------------------------229
171.- Cum stau... -----------------------------------------230
172.- Esenin -----------------------------------------------231
173.- Nu har divin... -------------------------------------232
174.- Poet... -----------------------------------------------234
175.- Pe bolta... -------------------------------------------235
176.- Când e loc... ----------------------------------------237
177.- Visez... ----------------------------------------------239
178.- Ce-ar mai putea fi oare?... ------------------------240
179.- Nu vreau... -----------------------------------------242
180.- Da, totul se pierde!... -----------------------------245
181.- Ascult... --------------------------------------------247
182.- Lumini şi umbre... --------------------------------248
183.- Iubito, nu,... ----------------------------------------251
184.- Azi lumea... ----------------------------------------252
185.- Mulţi spun... ---------------------------------------253
186.- Nu bătrâneţea mea... ------------------------------254
187.- Partida de şah --------------------------------------255
188.- Dorul mării... --------------------------------------257
189.- Cea mai frumoasă... ------------------------------258
190.- Spune-mi... ----------------------------------------262
191.- Tună şi fulgeră... ----------------------------------263
192.- Ai venit... -------------------------------------------265
193.- Nu vreau!... ----------------------------------------266
194.- Sonet 1 ----------------------------------------------267
 285

195.- Sonet 2 ----------------------------------------------268

196.- Sonet 3 ----------------------------------------------269
197.- Sonet 4 ----------------------------------------------270
198.- Tocata şi fuga în re minor... ---------------------271
199.- Hai cu mine... --------------------------------------272
200.- Cine dracu?!... -------------------------------------273
201.- Fugară amintire... ---------------------------------274
202.- Scrie!... ---------------------------------------------275
286
287