Professional Documents
Culture Documents
1. Modelul majoritarist
Teoria modelelor majoritarist şi consensualist ale democraţiei, elaborată de Arend
Lijphart, este proiectată pe trei axe: teoria democratică, analiza instituţională şi politicile
comparate. Punctul de plecare al lui Lijphart este constatarea empirică a existenţei unor
diferenţe între diversele sisteme democratice, în privinţa modului în care este generată
decizia publică. În unele sisteme, acest mod se apropie mai mult de concepţia tradiţională a
democraţiei, ca sistem în care voinţa majorităţii are câştig de cauză asupra voinţei minorităţii,
iar procesul decizional este unul mai curând conflictual, marcat de confruntarea tranşantă
între majorităţi şi minorităţi (modelul majoritarist). În alte sisteme însă, decizia este mai
degrabă rezultatul unui compromis, al eforturilor de a realiza un consens mai larg între actori
şi de a proteja mai bine interesele minorităţilor, iar scindarea majorităţi-minorităţi este mai
puţin categorică (modelul consensualist). Propunându-şi să confirme atât teoretic, cât şi
empiric, existenţa acestor două modele, Lijphart se foloseşte de două variabile: împărţirea
puterii, denumită dimensiunea executiv-partide, şi divizarea puterii, numită dimensiunea
federal-unitar. Aceste două dimesniuni sunt modelate prin intermediul următoarelor variabile
instituţionale:
• Pe dimensiunea executiv-partide: 1) concentrarea puterii executive în cabinete
majoritare monocolore – împărţire a puterii executive în coaliţii largi de partide; 2)
relaţie executiv-legislativ în care executivul este dominant – relaţie executiv-
legislativ caracterizată prin echilibru de putere; 3) sistem bipartidist – sistem
multipartidist; 4) sistem electoral majoritarist şi disproporţional – sistem electoral
bazat pe reprezentare proporţională; 5) sistem de grupuri de interese pluralist, cu
competiţie deschisă tuturor – sistem de grupuri de interese ordonat şi “corporatist”.
• Pe dimensiunea federal – unitar: 1)guvernare unitară şi centralizată – guvernare
federală şi descentralizată; 2) concentrarea puterii legislative într-un legislativ
unicameral – divizare a puterii legislative în două camere la fel de puternice, dar
constituite diferit; 3)constituţii felxibile care pot fi amendate prin majoritate simplă –
constituţii rigide ce pot fi amendate doar prin majorităţi extraordinare; 4) sistem în
care legislativul are ultimul cuvânt în ceea ce priveşte propria legislaţie – sistem în
care legile sunt supuse controlului de constituţionalitate de către o Curte Supremă
sau o Curte Constituţională; 5) bănci centrale dependente – bănci centrale
independente.