DE CE DUMNEZEU, CEL VEŞNIC VORBEŞTE

DIN NOU PRIN GURA UNUI PROFET ?

Într-o carte intitulată în germană "Der Richter.

Und es ist doch Gott, der Ewige" şi a cărui sub-titlu
tradus în limba română este" Adevărul despre
Gabriele, profeta lui Dumnezeu" Gabriele,
profetesa şi ambasadoarea lui Dumnezeu a răspuns
la această întrebare astfel :

Din toate timpurile, istoria ne-a arătat că, Dumnezeu , Eternul, ne-a trimis întotdeauna nouă
oamenilor profeţi, prin care El nu doar că îi avertiza serios pe oameni ci le şi arăta intensiv
drumul drept. Aceasta se întâmpla de fiecare dată când degenerarea poporului lua proporţii
prin exprimarea eului omenesc prin cele mai josnice excese şi extaze şi prin infracţiuni
izbitoare faţă de principiilor fundamentale ale ordinii divine. Aceasta a condus la o schimbare
decisivă în istoria umanităţii

Dacă privim lumea noastră de azi şi analizăm întâmplările şi evenimentele zilnice atunci este
evident de ce Dumnezeu ne trimite în aceste timpuri un profet, prin care El se revelează.
Omul vigilent recunoaşte că ne aflăm într-un punct al unei schimbări imense a vieţii
pământeşti, o transformare revoluţionară cum n-a mai fost în istoria omenirii. În vremurile
noastre trăim începuturile şi evenimentele descrise în imagini în revelaţia lui Ioan.

Numărul catastrofelor care au survenit în lume - fie că, ele au sau nu o cauză naturală - cresc
fără încetare. Umanitatea a adus multe stricăciuni pământului şi atmosferei care reprezintă
stratul protector. Stratosfera fiind din ce în ce mai permeabilă, influenţele care provin din
cosmos ne ating în diferite moduri.

Oceanele au devenit pubelele civilizaţiei umane. Găsim în ele toate reziduurile industriale şi
deşeurile nucleare active. Solul este epuizat. Pădurile tropicale care sunt plămânii pământului
sunt distruse pe zone întinse. Cursuri de apă imense sunt deturnate pentru a construi baraje.
Sunt manipulate plantele şi animalele iar acestea din urmă sunt torturate într-un mod
inimaginabil în laboratoare, pentru scopuri ştiinţifice. Mii de specii animale mor în fiecare an
datorită intervenţiei umane asupra mecanismelor naturii şi pentru că, pământul a ajuns să nu
mai poată să le ofere spaţiul de viaţă de care au nevoie.

Oamenii devin tot mai cruzi. Se fac afaceri cu organe umane. În numeroase domenii, oamenii
de ştiinţă intervin conştient asupra structurilor vieţii, realizând o infracţiune asupra ordinii
dorite de Dumnezeu care, până acum fusese protejată de un respect natural al omului. Apar
boli necunoscute. Numărul necazurilor creşte iar efectul lor devine mai intens: foamete, boli
conflicte războinice, crime ameninţând oamenii oriunde ar locui pe pământ. Prăpastia între
bogaţi şi săraci se măreşte în fiecare zi. Există din ce în ce mai multe scandaluri şi cazuri de
corupţie. Injustiţiile, inegalitatea, manipularea, minciuna şi înşelăciunea la scară mică sau
mare ca şi somajul generează tensiuni în creştere. Situaţia lumii este în fiecare zi tot mai
alarmantă şi insuportabilă iar procesul nu încetează să se accelereze. Ceea ce ieri avea o
valoare, astăzi nu mai are nici una. Aceasta se referă şi la cuvântul celor puternici. Aceste
câteva exemple mărturisesc cu claritate că umanitatea a intrat în prima etapă a unei
transformări de proporţii imense a cărei consecinţe vor fi catastrofale.

Faptul că, popoarele regresează la starea de sălbăticie se datorează pierderii generalizate a

oricărei valori etice şi morale. Desfrâul câştigă teren peste tot. Este evident că, în acest
domeniu >>creştinismul<< instituţional nu oferă nici un sprijin oamenilor. Bisericile sunt din ce
în ce mai goale în ciuda pompei şi luxului lor fastuos la fel de goale ca majoritatea cuvintelor
>pioase< care sunt pronunţate în ele. Nenumăraţi oameni care Îl caută pe Dumnezeu, Tatăl
lor şi care caută un drum care să ducă până la El, au ajuns să constate că nu le pot găsi în
sânul bisericilor. Dumnezeul învaţăturilor instituţiilor bisericeşti nu este de nici un ajutor şi nu
permite nici înţelegerea şi nici stăpânirea destinului personal. Oamenii care nu au putut
acorda imaginea pe care o aveau despre un Dumnezeu iubitor cu faptul că, sufereau lovituri
ale sorţii, boli, neajunsuri ş i cu faptul că Dumnezeu este incapabil să uşureze lumea de
suferinţe şi încă şi mai puţin să le schimbe, au pierdut încrederea în El. Cum poate fi găsită
securitatea lângă un Dumnezeu care îşi condamnă copiii la o damnare veşnică? Autorităţile
bisericeşti se gândesc mai ales la aparenţele lor fastuoase în loc să aducă oamenilor
învăţăturile clare şi nealterate ale lui Isus, Christosul şi în loc să fie încarnarea lor vie, în
conştiinţa faptului că, ei nu sunt nimic prin ei înşişi ci doar slujitori ai Celui care este totul şi
căruia îi revine întreaga onoare, Celui pe care Dumnezeu ni L-a trimis: Fiului Său.

În numeroase ţări, administraţiile bisericeşti se agaţă de stat pentru a primi de la el diferite

subvenţii, sub formă, de exemplu, de impozite religioase, făcând din biserică o adevărată
instituţie având uneori chiar şi statut de biserică de stat. Enoriaşii şi poporul plătesc
autorităţilor bisericeşti fără a întreba la ce servesc toate acestea.
Dacă reflectăm la viaţa lui Isus, la învăţăturile Sale, la vestea plină de bucurie pe care ne-a
adus-o, la marele Dumnezeu al Iubirii propovăduit de El şi dacă comparăm toate aceasta cu
creştinismul actual, atunci ne este clar că din învăţăturile simple şi fireşti ale lui Isus, abia
dacă a mai rămas ceva. Totul are ca scop creşterea puterii şi profitului bisericii.Puţini creştini
ai bisericii ştiu că, ei înşişi sunt templul lui Dumnezeu şi că, Spiritul lui Dumnezeu locuieşte în
ei.Puţini ştiu că se pot întoarce simplu şi firesc spre interior, spre inima lui, Dumnezeu, pentru
a comunica nemijlocit cu El prin rugăciunea, pe care se străduiesc să o împlinească în viaţa
de zi cu zi şi prin împlinirea Legilor lui Dumnezeu şi a Predicii de pe Munte a lui Isus. Pentru
aceasta nu este nevoie de prinţi ai bisericii, nici de clădiri împodobite, nici de dogme sau rituri.
Dimpotrivă, ceea ce este important de ştiut este faptul că, Dumnezeu locuieşte în inima
oamenilor, că El îi iubeşte şi că ar dori să îi ajute dacă, totuşi, ei doresc aceasta. Este
suficient să ştim că omul este responsabil pentru fiecare din actele sale aşa cum a spus Isus
în Predica de pe Munte: pentru fiecare cuvânt inutil va trebui să porţi responsabilitatea în ziua
judecăţii,ceea ce este valabil şi pentru fiecare gând rău, pentru fiecare sentiment, senzaţie şi
act josnic, pentru fiecare din actele noastre care exprimă o tendinţă umană.

De aici rezultă că, omul va culege ceea ce a semănat. Nu Dumnezeu ne trimite ceea ce avem
azi de suportat şi de suferit; nu Dumnezeu a poluat pământul şi mările, nu Dumnezeu a
intervenit în atmosferă,pentru a o deschide, nu Dumnezeu ne trimite foamete, boală şi
suferinţă. Nu de aceea ni L-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său pentru ca să învăţăm a lua
organele copiilor din lumea a treia, a chinui, omorâ şi mânca animale, a despăduri zonele
tropicale şi a schimba cursul apelor pământului prin baraje uriaşe. Dumnezeu nu ni L-a trimis
pe Fiul Său ca să ne înveţe cum să dăm din coate pentru a ne îmbogăţi şi astfel să rezulte
discrepanţe sociale. Deasemenea Isus nu ne-a învăţat fapte bestiale şi războinice şi nici nu
ne-a sfătuit să-i ascultăm pe posesorii puterii bisericii. El ne-a vorbit nouă oamenilor astfel:
"Urmaţi-Mă, pe Mine, Isus, Christosul!" Cum ? Aceasta ne-a învăţat El prin reguli de viaţă
simple şi fireşti care reprezintă în acelaşi timp, cea mai înaltă învăţătură.Masele poporului au
fost ţinute în inerţie şi mărginire şi lăsate să se complacă în această situaţie, chiar dacă
teologii, posesorii puterii bisericii au devenit administratorii unei religii care poartă doar o
haină "creştină."

Să tacă Christosul lui Dumnezeu atunci când învăţătura Sa este denaturată şi utilizată în
scopuri de putere şi îmbogăţire şi atunci când credincioşii bisericii sunt induşi în eroare? În
sânul bisericilor instituţionale nu rămâne nimic din religia interioară, din religia inimii, din
credinţa profundă în împlinirea adevărată a învăţăturii.

Că, în aceste vremuri Dumnezeu a trimis oamenilor un profet, prin care El se revelează
pentru ca, copiii Săi, pe care îi iubeşte, să scape din chinurile impuse de către ei înşişi, prin
Legea semănatului şi a recoltei, doar acela poate să înţeleagă, căruia i-a devenit o certitudine
faptul că, Dumnezeu este Iubirea, că El, Tatăl nostru Etern are grijă de noi, copiii Săi. Dovada
marii Sale Iubiri este Fiul Său divin, Coregentul cerurilor, care a venit la noi oamenii, care ca
Isus din Nazaret, a adus aproape de noi Iubirea Tatălui nostru etern. Doar Fiul lui Dumnezeu
poate fi găsit în fiecare om prin rugăciunea într-o cămăruţă liniştită şi prin împlinirea Legilor
Sale şi a Predicii de pe Munte.

Aceste cuvinte simple pe care le-a pronunţat Isus, indicaţiile şi învăţăturile practice pe care El
le-a dat oamenilor pentru ca ei să poată face experienţa lui Dumnezeu, Tatăl nostru, în inima
lor, toate acestea au fost ascunse voit de către funcţionarii bisericii. Oamenii au fost orientaţi
spre funcţionarii bisericii, spre preoţi, cardinali, episcopi ca şi spre cel care lasă să fie numit
"Sfântul Părinte". Isus nu a vrut niciodată aceasta. Dealtfel, noi nu avem nevoie de aceasta.
În "Tatăl nostru", pe care El ni l-a dat, se spune că trebuie să ne iertăm semenii sau să le
cerem iertare pentru păcatele comise împotriva lor şi că Tatăl nostru nu ne poate ierta decât
dacă facem acestea din toată inima. Pentru aceasta nu este nevoie de funcţionari ai bisericii,
nici de spovedanii pe care păcătoşii îndrăznesc să le ia altor păcătoşi, ca şi cum aceasta ar fi
o însărcinare de la Dumnezeu.

"Iubeşte-L pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, cu toate forţele şi pe aproapele tău
ca pe tine însuţi !" Este o învăţătură simplă şi firească, natural prea simplă,pentru funcţionarii
bisericii. Uneori acestora li se întâmplă să vorbească într-un mod greu de înţeles fidelilor
despre aceasta dar niciodată nu le explică semnificaţia simplă şi unică. Ei nu o trăiesc ca
model pentru ceilalţi.

Dealtfel, dacă reprezentanţii bisericilor instituţionale ar fi trăit după această învăţătură unică
care constă în a-L iubi pe Dumnezeu din toată inima, atunci ei nu ar fi avut nici un drept să se
numească demnitari ecleziastici.

Datorită faptului că, în epoca noastră se anunţă o prăbuşire imensă, Dumnezeu ne-a trimis
iarăşi nouă oamenilor un profet pentru a ne spune:
EU SUNT prezent ! EU SUNT alături de voi chiar şi în momentele cele mai dificile ! Totuşi,
Dumnezeu nu va obliga pe nici un om să-L asculte. Dumnezeu dă prin intermediul profetului
iar cel care acceptă Cuvintele Sale, adică cel care le pune în practică în viaţa sa cotidiană,
are parte de Dumnezeu în inima sa.

Nu am vrut niciodată să fiu profetă. Totuşi în sufletul unui profet se află misiunea profetică de
a- L servi pe Dumnezeu şi aceasta trebuie împlinită de către profet.

Din momentul în care L-am întâlnit pe Dumnezeu în inima mea, nu am mai vrut nimic altceva
decât să fiu copilul Său, fiica Sa şi să împlinesc voia Sa. Sarcina profetului m-a apăsat
întotdeauna şi ea mă apasă şi astăzi, totuşi eu am împlinit-o pentru că, Dumnezeu vrea
astfel. La urma urmei, sunt profetă împotriva voinţei mele.