You are on page 1of 39

sĂ FACEM CUNOŞTIINŢĂ

Toţi ştim cum arată, .dar foarte puţini dintre noi s-au
gândit vreodată că, aid'oma unei legume, ori a unui fruct
sau, ca şi plantele medicinale, argila este un medicament
natural atotputernic.
La fel ca şi plantele, ce cresc pe ea şi se îmbogăiesc în
t.ot felul de substanţe dătătoare de sănătate; pe care le
absorb din ea, argila conţine numeroase mineral~şi
oligoelemente, în cantităţi apreciabile. .
Utilizarea ei pentru tratamentul multor afeCţiuni este
foarte veche, de la începuturile lumii, am putea spune. Nu
ştim de ce, acum, toate puterile ei tămăduitoare au fost
uitate. Şi este cu atât mai de mirare cu cât, de-a lungul
secolelor, civilizaţia umană a' beneficiat din plin de
eficienţa terapeutică a argilei, o multitudine. de boli, deseori
foarte grave, fiind vindecate doar cu ajutorul ei.
Este un regenerator fizic deosebit de puternic, acţio-
nează ca remineralizant-forte' asupra corpului uman, are,
capacitatea de a reechilibra metabolismul şi funcţiile orga-
nismului, în general" este un agent antitoxic de excepţie.

cf grupul dDep-p;'nr
Toate aceste proprietăii erau bine cunoscute şi eficient
exploatate încă din Antichitate!
Nu este mai puţin adevărat că, aşa cum s-a întâmpl~t şi
în. alte domenii, nu puţine din .lucrările, efectuate şi scrise,
asupra' argilei... s-au pierdut! Aşa, de pildă, cercetările
fad .print sa OsocietateButanGasU
arheologice contemporane· ne-au dezvăluit faptul. că
B-dul Tudor VladimirellClJ, nr. 31, HClor 5. BUCUfe ••d. ROMÂNIA .
Telefon: 335.93.18: 335.97.47 egiptenii utilizau argila - datorită proprietăţilor ei anti-
n
Fax: 337.33.
septice -, la mumificarea cadavrelor. Dar cum făceau acest afecţiunilor mai' sus-amintite. Şi, chiar de nu vă vine să
lucru, nu se ştie exact. credeţi, pare-se că se şi vindecă de cumplitele sufe!.Înţe!'
tntr-una din lucrările sale Zimmermann afirma: " ... : ,Ş-ar putea, aşadar, ca, eşecurile trata~~I.lt~mnfohb.~~!,şi
,celor bolnavi; care veneau să-i arate lui Iisus diformitătile cataplasme de argilă, aplicate în anumite Ieziuni osoa~e, să
ce le aveati, ori membrele, umflate, noduroase... acesta îi ni se datorezenollă, oam~nilor de azi, din lumea civilizată,
îndrepta spre un anume loc de pe malul fluviului, unde se tehnicizată, robotizată, - electronizată, care trăim altfel,
afla un nămol încălzit de razele soarelui." Şi Iisus adăuga: mâncăm altfel, 'muncim altfeL., ale căror structură internă,
"Băgati-vă picioarele în acest nămol, într-atât încât mod de reactie, chimisme; biochimisme s-au schimbat
îmbrăţişarea ingerullii Pământului să poată trage din oasele radical faţă de oamenii care au trăit acum două şi trei
voastre toate otrăvurile şi toată suferinta ce le roade. Şi milenii.
atunci veti vedea cum Satana şi durerile voastre vor fi Aşa încât. este posibil ca reactiile noastre, la anumite
alungate de îmbrăţişarea fngerului Pământului. Şi îngroşă- metode, substanţe, tehnici ţerapeutice, să se fi modificat în
riIe oaselo!' voastre vor dispărea, şi membrele voastre se funcţie de modalitliţile noastre. fiziologice, actuale, de
vor îndrepta, şi veti fi eliberati de toate durerile." răspuns la un nou medicament sau la un altul, foarte vechi
Dar textele respective nu spun dadi era vorba de mâini dar de mult uitat, de mult neutilizat.
ori de picioare, sau de amândouA, nu spun de ce boală era Aşa se pare că s-a întâmplat şi cu argila, pentru că toţi
vorba şi nici care au fost rezultatele cxactc, gradul exact de .marii medici ai tuturor timpurilor nu fac decât să o ridic~ în
însănătoşire, de vindecare, obtinut cu acest ... tratament! slăvi!
Dacă ar fi să credem întrutotul spusele textului, ar însemna Dioscoride îi atribuia puteri extraordinare) Pliniu cei
că, odată, de mult, de foarte mult timp, argila a avut nişte Bătrân; Galen, Avicenna, nu~i aduceau decât laude în toate
virtuţi de-a dreptul miraculoasc, dar, pe care, de-a lunIDIl scrierile lor. Ludovic al XIV lea, supranumit Regele Soare,
timpului, le-a... pierdut. tn orice caz, nici tumorile, nici mân:ca argilă, singura în state să-i vindece he~oroizii
marile diformităţi osoase nu se vindecă, azi, prin dureroşi şi fisuriie anale de care sufer~a. Marco Polo
împachetări cu argiHi! Ele sunt bencfice numai ca trata- afirma că pelerinii c~ veneau, în oraşul sfânt Niabarşise
ment pentru calmarea durerilor, in debutul reumatismului îmbolnăveau de Îehra "Q" se vindecau doar înghitând niţel
sau al artrozei. "pământ roşu" de pe malul lacului at1at~" vecinătatea
Dar ..., întotdeauna existA un "dar"l oraşului.
Pe de a1t~ parte, pe Terra există şi în prezent popt:llalii Dar şi mai aproap~ de vremuril,e noastre au existat
tribale primitive, departe de orice lume civilizată, care nu specialişti care au susţi~ut şi dovedit că argila este un
au alte mijloace terapeutice, in afara argilei, pentru tratarea remediu terapeutic de excepţie.
,ProfesorulStrumpf, de la Universitatea din Berlin, PROPRIETĂŢILE ARGILEI
prescria, în 1903, bolnavilor de holeră asiatică, argilll.
Urmare a.rezultatelor obJinute, librarul A Just se fac.e
propagatorul acestei metode, publicând cl1rJidespre ea.
tII.' timpul Primului Război Mondial, in muştarul Laureatul Premiului Nobel pentru Medicină şi
destinat unor regiinente franceze s-a adăugat şi puJină Fiziologie, vestitul medic Alexis Carrel, ca şi, multi alţi
argilă. Rezultatul? Spre deosebire de celelalte unitAti, oameni de ştiinţă, vorbea deseori despre "inteligenta
soldatii acestor regimente nu s-au îmbolnăvit niciodată de naturii": "Ei bine, nu râdeti, argila este, în mod sigur,
dizenterie. Trupele ruseşti luau cu regularitate argila pe dotată cu o atare calitate, dar această inteligentă" - după
cale bucală. cum el însuşi scria - "nu poate fi explicată cu ajutorul
In Africa, în America de Sud, în India, există multe conceptelor noastre medicale actuale".
sate în care argila este un "medicament" la ordinea zilei. Să vedem, totuşi, prin ce se manifestă concret, "inteli-
Cura Kneipp utilizează în mod curent un amestec de genta" Îngerului pământului.
argilă şi de otet de vin pentru 'cataplasm~şi impachetări. • Argila este un antiseptic şi, ca şi toate celelate
în Germania şi in Elvetia impacbeUirilecu argilă caldă, antiseptice naturale (în special, esentele aromatice), DU are
la nivelul toracelui, recomandate de anumiţi specialişti nici unul dintre "păcatele" - ca s-a zicem pe-a dreaptă -
celor -bolnavi, sunt o practicl1 cunoscuta, recunoscuUi şi multor ahtiseptice chimice obişnuite care, e adevărat, ucid
utilizată frecvent. împacbetările pot durit ore in şir ori chiar microbii, dar, din păcate, odată cu ei rănesc, ori chiar
o noapte întreagă, dacă este necesar. distrug, şi celulele organismului nostru în care se
Şi acestea sunt doar câteva dintre multele şi nebănuitele "cuibăriseră" respectivii microbi.
haruri pe care le are Ingerul Pământuluui. • Proprietătile bactericide ale argilei sunt deosebit de
bine puse în ev.identă în numeroase stări infectioas~:
enterite, colite, colibaciloză, afectiuni pulmonare, parazl-
toze intestinale.
Şi vă dăm un exemplu. O rană cu puroi, tratată cu
argilă, se vindecă văzând cu ochii, cu o viteză de-a dreptul
uimitoare. Puroiul este eliminat şi ţesutul este refăcut. La
fel ca şi varza - există multiple asernănări între argilă şi
varză în ceea ce priveşte "talentele" lor "medicinale"-
Îngerul Pământului, indiferent pe ce cale actionează,
externă sau internă, "trage" supuraţia şi, dezinfectând în - siliciu, 49,10%
totalitate, curăţă organismul de toxine. - alumină, '14,61 %
• Analizele efectuate, incA din 1928, de P.. Laborde, - sescvioxid de fier, 5,65%
profesor la Facultatea de Fannacie din Strassbourg, au - magnezie, 4,24%
stabilit categoric că argila utilizată în· tratamente este -- oxizi alcalini, 3,08%
sterilă, cu alte cuvinte nu conţine nici un microb. - anhidridă titanică, 0,75%
• Argila este radioactivă, concentraţia ei fiind, de la caz - apă (umiditate), 7,40%
la caz, Între 0,3 până la 1,25 unităţi Mache. - pierdere la calcinare, 10,85%
• .Este, de asemenea, şi un adsorbant remarcabil. • Ţinând cont de o atare compoziţie, argila se recomandă:
Decolorează cu uşurinţă cerneala ori albastrul de metilen, • Datorită cantitătii de siliciu, în:
adsoarbe mirosurile urâte, fiind deosebit -de eficientă În - ateroscleroză
baie, la WC-uri, în bucătării, la ghenele de gunoi. Puterea - tuberculoză
ei adsorbantă este, se pare, cea care poate explica metoda - bătrâneţe
extrem-orientală de conservare a ouAlelor. Fiecare dintre - stări degenerative multiple
noi cred că a auzit sau a citit despre "oullle clocite", una • Importanţa magneziu lui, fierului şi calciu lui în tera-
din vestitele specialităti culinare chineze.' Ei bine, nici peutică explică rolul cureloT argiloase în:
vorbA de. ouă clocite, sunt pur şi simplu ouA conservate în - astenie
pământ argilos. - demineralizare
• Din aceeaşi putere adsorbantă îşi trage seva şi o ,altă - stări canceroase
calitate a argilei, aceea de antltoxlc. Experienţele de - anemll.
laborator pe animale au dovedit-o din plin. Dacă se dă o
cantitate infimă de stricnină unor şoareci, aceştia mor
aproape instantaneu. Dar dacă li se dă aceeaşi doză
amestecată cu argilă, suportă otrava flirA nici o problemă,
ca şi cum ar fi mâncat. .. o delicateslil
~ Argila este un decolorant şi un inălbitor de· marcă.
Spllllitoresele romane clăteau totdeauna albituri le in apă
argiloasă .
•' . Analiza chimicA a argilei verzi spune cAea prezintă:
sĂ ASCULTĂM DE SFATURILE
INGER.ULUI PĂMÂNTULUI
SUB CE FoRMĂ ESTE UTILIZATĂ
ARGILA ÎN TRATAMENTUL
PE CALE EXTERNĂ

Prepararea pastei de argilă este foarte uşoară. Se


toarnă argila Într-un vas de sticlă, lemn, portelan, faianţă,
niciodată într-unul de plastic ori de metal, şi-ncepem să o
frecăm ca pe o cremă, adăugând atâta apă cât să fie uşoară
frecarea, şi să ajungem să obţinem o pastă mult mai moale
decât cea folosită în sculptură la realizarea mulajelor.
Anumiti specialişti recomandă să Iăsăm-argila acoperită cu
apă să stea câteva. ore, astfel ca să obtinem un noroi
OU,logen.

CATAPLASME, ·COMPRESE, îMPACHETĂRI

Cataplas1IIele se fac groase de 0,5 cm până la 2 cm şi


să fie ceva mai mari, mai "întinse" decât s~prafata de piele
pe care, le aplică~, pe care trebuie s-o acopere, pe care o
"împacbetăm" .
In funcţie de caz, şi primele' şi ultimele se aplică reci,
căldule ori calde.
Reci se pun pe regiuni inflamate ori în partea inferioară
a abdomenului. Ele vor fi schimbate imediat ce se vor
incălzi (cam in 15-30 minute, maximum). Dacă senzatia de loc de cataplasmă ori tmpachetare, noaptea se poate pune
frig este persistentă, se inlocuiesc aplicaţiile reci cu unele şi numai o compresă cu' apă argiloasă, care va fi schimbată
căldute. o dată sau de două ori pe noapte.
Călduţe ori calde se pun pe regiunea hepaticA, rinichi, • Regiullile lombare, abdomell, partea illferioară a
vezică, oase: Ele vor fi aplicaie direct pe piele, doar 'la pâlltecelu;, regiullea hepatică: deoarece procedurile făcute
nevoie pe un tifon. în toate aceste regiuni pot provoca reacţii inai mult sau mai
Există anumite afectiuni - cele cardiace, contuziile, putin puternice, este de, preferat să se aplice doar o
varicele - care solicitA, mai mult sau mai putin, la inceputul cataplasmă pe zi, pe care o lăsăm să stea între două şi patru
tratamentului, aplicarea de comprese inainte de-a pune ore; există cazuri în care, totuşi, tmpachetarea poate fi
cataplasme ori a face o împachetare. menţinută şi o noapte.
Compresele se pregătesc făcând o apă argiloasA subtire Numărul procedurilor este strict limitat la una singură,
(ori o mocirlă foarte limpede!) in care se inmoaie o bucată o dată. Nu se fac, sub nici un motiv, mai multe aplicaţii
de pânză, se stoarce uşor şi se aplicA pe piele. simultan. De pildă, dacă este nevoie să punem cataplasme
Fixarea. în functie de zona afectată, atât compresele şi în regiunea plămânilor şi în zona inghinală, intre ele se
cât şi cataplasmele trebuie 'r1Xate.în general se utilizează o va respecta cu stricteţe un interval de două-patru ore.
bandA Velpeau, o centură de flanelă, o faşă in T (pentru COlltrailldicalii: in timpul ciclului menstrual nu se vor
perineu), o bandă de contentie fixată in jurul frunţii (pentru face nici un fel de proceduri cu argilă.
cea~). Recoma1Jdări obligatorii:
Durata aplicării procedurilor variază, ,în funcţie de • După fiecare aplicare, arglla utilizată se aruncă pentru
caz, intre una-trei ore şi o noapte intreagA. Dacii apar că este plină de toate' toxinele pe care le-a extras din
senzaţii neplăcute (frig, durere), se intrerupe procedura şi organism, deci este foarte toxică. Pâi1za, faşa, tifonul care
nu se mai reia decât după 12-24 de ore. Dacă o cataplasmă au fost utilizate se fierb.
se usucă prea repede trebuie inlocuită cu o alta preparată pe • După ce scoatem compresa ori cataplasma, sau
loc. Împachetarea, pielea trebuie curăţată bine de toate resturile
Ritm"l de aplicare variazli in functie de afecţiunea de argilă, iar dacă tot mai rămân, particule foarte aderente
tratatli şi de reacţia bolnavului. de piele se spală cu apă rece ori dilduţă.
• Abces, diferite supllra/ii: aplicatiile se schimbA initial • înainte de orice cură externă de argilă, ori concomitent
din .jumătate îp jumătate de oră ~ri din orA în oră; p~ cu ea, trebuie făcut un tratament dezintoxicant intern cu
măsurA ce afecţiunea cedeazli, ritmul se poate stabiliza la fito,aromaterapie, suc de lămâie, laxative uşoare, argilă pe
fiecare orA şi jumătate, zi-noapte (dacii aşac necesar); în gură, alimentaţie sănătoasă, atoxică.
•, o dată începută" cura de ~rgilă nu poate fi întreruptă
decât in cazuri excepţionale, ea trebuind urmată până când
se obţin rezultatele dorite. Cura declanşează un ansamblu
Măştile de ÎlItreţillere a tenului existente în comert au,
de procese succesive - drenaj, revitalizare -, iar oprirea
de multe ori, argilă. Dar este mult mai economic, mai
acestora în plina ·lor desfăşurare pOate fi nefastă. Chiar la'
simplu şi mai eficient dacă din argilă şi pudră, amestecate
începutul curei se poate observa, ca de altfel în marea
cu un dizolvant - format din pe jumătate din suc de
majoritate a tuturor celorlalte cure de acelaşi gen (aşa-
castraveţi, ori de roşii, sau de struguri şi pe jumătate din
numitele cure active), o agravare aparentă a afecţiunii
. apă - facem o pastă pe care o întindem, într-un strat
pentru a cărei vindecare se face cura (mărirea unui ulcer, a
subţire, pe fal~ şi pe gât. O lăsăm să stea până se ~sucă
unei plăgi atone, revenirea temporară a durerilor
(cam 15-30 de minute, în general). O îndepărtăm spălandu-
reumatismale, ori înteţirea lor, sau intensificarea ş.a.).
ne cu apă caldă. Se face săptămânal. Masca are deosebită
• Se va începe, întotdeauna, prin utilizarea unor straturi
efi<;ienlă şi În caz de acnee, erupţii ale fetei, cuperoză,
subţiri' de argilă, de 0,5 cm, puţin Întinse şi care vor fi
riduri.
lăsate pe piele maximum, două ore. Progresiv se ajunge la
aplicaţii de 2 cm grosime, de întindere mare şi care vor fi
lăsate şi o noapte, Întreagă. Bineînteles, numai dacă şi
bolnavul suportă!
Se amestecă pudra de argilă cu untdelemn de măsline
şi rezultă o cremă emolientă, la fel de eficientă ca şi masca
de argilă şi in aceleaşi cazuri ca şi ea.

Poate fi folosită pe post de talc, atât la copilul mic cât


şi la cei mari ori adulti. Fie că este utilizat pe răni, fie pe
rosături, pudrajlll eli argilă ar~ actiune antiseptică şi
La un litru de apă se pun trei până la patru linguri de
cicatrizantă. De asemenea; rezultate similare se obtin, şi
supă cu argilă. Apa să fie 'tăldulă. Se recomandă În c~z de
dacă e vorba de fisuri, crăpături, eczeme, ulcere, anume
metrite, calite, rectite, leucoree (poală albă), paraZltoze
eriteme.
intestinale.
BĂI DE NĂMOL ARGn...OS, PARŢIALE CUM ESTE UTILIZATĂ. ARGILA
SAU TOTALE ÎN TRATAMENTUL PE CALE
INTERNĂ
Se prepară un nămol de argilă' atât cât să umple o
chiuvetă sau un lighean. Baia poate fi utilizată de mai
multe ori , de fiecare dată. completând cada cu apa caldă
necesarn. Băile dureazA, iniţial cinci-zece minute, ajun-
De foarte mult timp argila face parte din compozitia
gându-se la 15-20 de minute. Se fac o zi da· o zi nu, ori de
multor preparate farmflceutice, este mai uşor de luat decât
două ori pe săptămână, t~mp de o lună. Dacă este necesar,
multe alte pulberi medicinale, iar indicatiiJe ei terapeutice
se pot repeta· după o pauză de trei săptămâni. Ele sunt
sunt .mult mai variate decât a multor altor medicamente.
indicate' în special în artritism, afecţiuni reumatismale sau
E foarte important să găsim o argilă cât mai curată, fără
osoase, anemie. Băi parţiale (Ioeale) se vor face când
impurităţi, fără nisip, fără să fie amestecată cu nu ştiu ce
suferim de reumatism la mâini ori la picioare. Este foarte
produse medicamentoase. La pipăit trebuie să fie untoasă,
bine ca băile CII argilă să fie' combinate cu apă sărată cu
grasă, mătăsoasă. Aveti grijă să nu·fie cumva o argilă arsă!
sare de mare.
în ceea ce priveşte culoarea, argila este verde, albă,
galbenă, roşie. Dacă faceti câteva testări cu fiecare dintre
ele, veti putea stabili cu uşurinţă care este "culoarea" mai
activă pentru afecţiunia dumneavoastră. în general, se
recomandă argila din regiunea unde trăieşti.
Doza zilnică obişnuită este de o linguriţă la trei sferturi
de pahar cu apă (o jumătate de linguriţă pentru copiii sub
12 ani). Se pare că este mai bine să începeti prin a bea,
timp de patru-cinci zile, doar apă argiloasă. Dar există şi
afecţiuni, cum sunt dizenteria, anemia, tuberculoza, une!e
maladii gastro-intestinale, pentru care cura trebUIe
să-nceapă, din contră, direct, brutal, masiv, cu două-trei
linguriţe de argilă zilnic.
Argila se prepară de. seara, se pune cantitatea
respectivă în apă, se lasă toată noaptea, iar dimineaţa se bea
paharul, după ce s-a amestecat bine lichidul. Dar argila"
mentul argilos este superior multor altora ca urmare a
poate fi luată şi la culcare, ori cu o jumătate de oră înainte
proprietăţilor sale cicatrizante, purifiante, reconstructoare
de una din mesele principale.
(ulcere, cancere, dizenterii, colite, enterite).
în caz că apare constipalia, micşorati cailtitatea de
Nou-născuţii ce au diaree vor reacţiona benefic la
argilă, mărili-o pe cea de apă şi beţi intreaga doză in două
câteva linguriţe de argilă, administrate zilnic. Dar şi
sau trei reprize, cu o jumătate de oră inainte de a mânca.
constipaţia poate beneficia - paradoxal, nu? - de un acelaş
Şi dacă, totuşi, constipaţia persistă, trebuie să intre-
tratament.
rupeţi cura de argilă pe-'gură timp de zece până la 15 zile.
Datorită proprietăţilor ei polivalente, ingestia de argilă
Copiilor care nu pot, intr-adevAţ, să inghită soluţia de
îşi are, în aceeaşi măsură, rostul şi în anemii, limfatisme,
argilli, li se pot prepara mici bombiţe de argilă cu o infuzie
furunculoză, şi asta deoarece ea curăţă sângele şi întreg
aromatică (muguri de pin, eucalipt, cimbru, mentă).
organismul, neutralizează toxine1e, aduce în mediul intern
Sugând "bomboanele", rezultatul va fi similar.
şi celulelor anumite elemente indispensabile vitalităţii şi
De altfel, dacă e vorba de gingivite, stomatite, puroi
capacităţii lor de apărare împotriva infecliilor: siliciu,
alveolar, angine, răceli, se recomandă tocmai o asemenea
aluminiu, fier, calciu, sodiu, potasiu, magneziu.
modalitate de-a lua argila: sugep bucăţele mici din ea.
Argila stimulează organele deficitare şi - aidoma
. în ceea ce priveşte ritmicitatea cureior, părerile
oligoelementelor ce se găsesc din plin în ea - pare să
specialiştilor nu diferă mult. .Marea lor majoritate
acţioneze de multe ori şi numai datorită faptului că este
recomandă o curA ;',de atac", ce durează trei săptlimâni făd
prezentă, neavând importanţă în ce·cantitate este prezentă!
intrerupere, apoi, fie zece zile pe lună, fie o săptămână şi
Are·o influenţă evidentă asupra glandelor endocrine,
două pauză.
putând să fie, deopotrivă, când excitantă când moderatoare
Paralel cu o cură de argilă se recomandă o alimentaţie
a activităţii acestora, în funcţie de dereglajele hormonale de
fără grAsimi şi un regim hidric foarte bogat, mai ales între
care suferiţi.
mese, băuturile fiind apă, ceaiuri, citronade.
în caz de epidemii, apa poate fi .sterilizată cu ajutorul
argiIei, datorită tocmai proprieHiţilor ei, pe care le-am
detali~t . în ~aginile anterioare: faptul că e antiseptică,
bactencldă ŞI adsorbantă explică fără dubiu capacitatea ei
sterilizatoare.
în intestin, argila absoarbe gazele şi toxinele. De-aceea
se administrează îndeosebi bolnavilor atinşi de boli
contagioase. în cazul afecţiunilor tubului digestiv, trata-
CE BOLI POT FI TRATATE DE
iNGERUL PĂMÂNTULUI
ABCES (şi: adenite, antrax, furuncul, panariţiu)
în urma unei infectii, în tesuturi sau chiar în organe
poate apărea o "umflătură cu puroi", situată într-o cavitate
închisă. Puroiul este format din resturi de celule, microbi,
globule albe care încearcă să distrugă microbii, uneori şi
sânge. Acesta este abcesul. El poate fi localizat la suprafată
sau în profunzime, poate fi acut, subacut sau cronic, poate
fi provocat de diferiti microbi. Indiferent de toate acestea,
evolutia este aceeaşi: când s-a strâns suficient puroi, fie se
sparge (dacă este sub piele), fie formează un canal (se
fistulizează), iar puroiul este eliminat în exterior. După cât
de rapid colectează, abcesul este "cald" şi "rece". Pentru
piele este caracteristic abcesul cald, iar locul unde s-a
format este roşu, fierbinte, umflat şi durearea este sub
forma unui zvâcnet (pulsatiIă). Există şi abcese reci,
superficiale, în care umflătura aproape nu se vede, nu
doare, pielea de deasupra fiind subtire şi albicioasă.
• Cataplasme groase, ţinute cam o oră. Dacă aveti
senzatia că "vă este frig", înlocuiti-o, mai repede de un
ceas, cu alta nouă. Se pun patru până la şase cataplasme
zilnic, ori, dacă utilizăm şi alte remedii naturale, se
alternează de două-trei ori argila cu celelalte tratamente.
• Alternativ, cataplasme calde de ceapă coaptă, care se
tin şi ele pret de o oră.
• Alternativ, frunze de varză.
• Alternativ, compresc ·înmuiate într-un amestec de
esente naturale aromatice.
Tratamentul se face timp de câteva zile, până când
supuralia dispare.
ABCES DENTAR dintre ele, sau pot exista toate la un loc, depinde de forma
• Cataplasme cu argilă pe obraz, schimbate din două în de acnee. Pot. fi în număr foarte mare, iar dacă este vorba
două ore. de pustule, cicatricile lăsate sunt ori bile. -
• Consult stomatologic obligatoriu. • Apă argiloasă sau noroi argilos aplicat de două-trei
ori săptămânal. Se lasă să se usuce timp de 20 de ·minute.
ACNEE Se spală apoi cu apă, ori cu apă de trandafiri, şi se şterge
Este o boală de piele, o eruptie cutanată, ale cărei mani- faţa cu suc de lămâie.
festări sunt cunoscute sub numele popular de "coşuri". Cea • Zilnic, dimineaţa, argilă luată pc gură.
mai des întâlnită şi cea mai obişnuită este acneea juvenilă
(acneca tinerilor, acneea vulgară). Aparitia ei se datorează ADENITE
multor cauze. în primul rând, unor tulburări hormonale Denumire generică pentru orice afecţiune a -ganglioni-
greu de corectat, destul de pulin cunoscute, care se lor limfatici, caracterizată prin creşterea în volum a
restabilesc odată cu vârsta. La tinere, puseele de acnee mai acestora.
apar şi înaintea ciclului menstrual. La băieli este abundentă Pentru tratament vezi ABCES.
şi persistentă în mai tot timpul pubertătii. Dispare mai
întotdeauna după treizeci de ani şi, în mod sigur, odată cu AEROFAGIE
prima sarcină, la femei. În al doilea rând, starea organelor înghiţire de aer care se acumulează în stomac presând
de digestie joacă un rol important. Regimul alimentar prin dilatalia acestuia, pe diafragmă şi inimă şi cauzând
trebuie corijat, mâncărurile grase (grăsimile animale, în dureri atât în abdomen, cât şi în inimă; survine mai ales la
general), condiment ele iuli, dulciuri le "grase" (ciocolata, fumători care înghit aer cu fum sau la băutorii de sifon. E
cacao, cremele cu unt), alunele, cafeaua, alcoolurile tari mai mult un simptom decât o boală şi survine mai ales la
[jind interzise. Se recomandă fructe, legume, salate, oamenii nervoşi.
verdeluri, brânzeturi nefermentate, lapte, pâine integrală. Pentru tratament vezi ULCER GASTRIC.
Acneea se 10ealizează mai ales pe fală, dar se poate întinde
şi pe umeri, spate, piept. Ce sunt aceste "coşuri" - aşa cum AFECŢIUNI CARDIACE (de tipul: inima slăbită,
le spunnem cu tOlii? Ele sunt nişte leziuni dermatologice palpita ţii)
reprezentate prin comedoane (puncte negre), chist uri Sunt boli ale inimii care produc o slăbiciune .a acesteia,
cornoase (aglomerări de celule .din stratul cornos al pielii, care se face simtită prin randamentul ei scăzut în actul de
dispuse concentric), papule ,(umflături roşiaticc), pustule pompare a sângelui. Cauzele pot fi: hipertrofia muşchiului
(băşicuţe cu lichid). Poate apărea sau predomina doar una cardiac, hipertensiunea arterială, bronşitele cronice, tulbu-
rările de ritm cardiac şi boli de metabolism (obezitate,
astenie, diabet, carenţă de potasiu, alcoolism etc.). Când
apare o slăbiciune a inimii fără a fi depistate modificări ALBUMINURIE
organice, cauza principală trebuie qăutată în stress. O Prezentă a substanţelor proteice în urină, albuminuria
supra-solicitate cardiacă este sesizată prin simptome din renală se datoreşte unei boli de rinichi (nefrite), dar se
cele mai diferite: greutate în respiraţie (dispnee) în timpul întâlneşte şi in boli bacteriene sau virale (scarlatină,
unor eforturi fizice, ameţeli, puls crescut, faţa şi buzele se difterie, reumatism grav, gripă), cârid este însoţită şi de
colorează spre albastru, zona gleznelor se umflă indeosebi febră; de asemenea apare în infecţii, intoxicaţii.
seara, senzatii de urinare mai frecventă în timpul nopţii, Albuminuria funcţională apare la sportivi, după supraefor:t
accese de tuse uscată. şi oboseală, precum şi în boli digestive (supraalimentaţie
• înainte de toate, consultaţi un cardiolog. proteică).
• Compresc cu ,apă argiloasă, la 180_200 C, ţinute, Pentru tratament vezi RIN1CID.
'iniţial, doar o jumătate de oră: apoi, cam după trei-patru
zile, între una şi două ore. Se pun pe regiunea inimii ANEMIE
depăşind uşor înspre dre~pta şi in.jos regiunea cardiacă. Boală produsă de scăderea numărului de globule roşii
• Cataplasme cu argilă. subţiri :...:cam' de 0,5 cm - şi sau a încărcării lor cu hemoglobină. Ca urmare, scade
călduţă. Se pun numai dacă veţi suporta bine compresele şi cantitatea de oxigen pe care o transportă sângele la ţesuturi
numai după ce aţi pus acele cOmprese timp de opt-zece' şi se produc tulburări generale (paliditate, slăbiciune gene-
zile. Iniţial cataplasmele vor fi ţinute una-două ore. Dacă rală, adinamie). Apare în urma unor hemoragii externe
sunt bine tolerate se pot lăsa, după trei-pattu zile, cam şase mari şi interne (ulcere grave) sau în boli în care distrugerea
până la opt ore. (hemoliza) globulelor roşii este exagerată.' Producerea glo-
bulelor roşii este deficitară în urma )Jnei lipse de fier sau de
AFECŢIUNI NERVOASE (de tipul: convulsii, coree. vitamine (anemie pernic~oasă) a organismului. Exi~tA şi
epilepsie, nervozitate, paralizie, spasme, ticuri) cazuri când anemia este urmarea unei funcţii deficit are a
• Cataplasme cu argilă pe ceafă. pe coloana vertrebală măduvii hematogene. ~
şi în regiunea pelviană (partea de jos a abdomenului). Pentru tratament vezi OBOSEALA GENERALĂ.
• Fricţii cu argilă ale membrelor şi ale coloanei
vertebale. ANGINĂ (şi: laringită)
• ArgiJă pe gură: o linguriţă într-o jumătate de pahar cu Inflamaţia acută a faringelui este rareori generalizată în
apă, zilnic, timp de 10-20 zile.
întreaga cavitate a acestuia şi, de cele mai multe ori se. instalându-se o amigdalită generalizată, urâtă, cu vomă şi
10calizeazăla nivelul amigdalelor. dureri de cap.
Cauzele şi conseciţele anginelor. Fiind "un răspuns", o - Anginele albe, cu un exudat sub formă de depozite
reacţie la "agresiunea" unui germen patogen, fie el microb grunjoase alburii ori ca false membrane.
sau virus, angina se J;nanÎft;;stăprin: dureri spontane, - Angin,a difterică, produsă de bacilul difteric,
exagerate, la înghiţire (disfagie) şi un complex de semne membranele nu sunt false, sunt adevărate şi aderente,
(simptome) specifice unei stări infecţioase, semne ce diferă groase şi pot prod~ce aşa-numitul crup difteric (astuparea
în funcţie de tipul infecţiei şi de vechimea ei. Dar mai fundului gâtului, urmată de sufocare). Se tratează cu ser
presus de toate, ceea ce face să fie extrem de periculoase antidifteric.
dacă sunt lăsate să evolueze în voie, este că anginele pot _ Anginele albe, eritemato-pultacee şi pseudo-
genera infectii de focar - nefrite, reumatisme, tulburări membranoase. Primele sunt asemănătoare cu cele roşii, dar
oculare - infecţii generalizate - septicemii - şi stări pe amigdala umflată apare un depozit cremos, alb-cenuşiu,
metastatice. Germenii cei mai des întâlniţi în angine sunt uşor de Îndepărtat prin ştergerea cu un tampon de vată. A
streptococul hemolotic şi virusurile. doua categorie, pseudomembranoase, exudatul imită 'mem-
Au fost diferenţiate trei grupe mari de angine: branele, strâns lipite de amigdale şi mucoase. Bolnavul are
- Anginele roşii, sau aşa-numitele anginefără exudat febră, dureri în gât, ganglionii, cervicali şi submaxilari
care pot fi: mărili şi dureroşi.
- Angina roşie centrală, cea mai frecventă, fiind _ Angina herpetică. Boala începe brusc, prin
epidemică, contagioasă, datorată virusului gripal ori altor frisoane, febră mare, dureri violente în gât, iar pe mucoasa
virusuri localizate în organe vecine faringelui, sau faringiană şi pe cea a obrajilor apar pete albicioase
streptococului, stafilococului, pneumococului. Se manifestă înconjurate de o zonă roşiatică. .
prin febră mare, dureri de cap, greutate la înghiţire. - Ariginele ulceroase, în care pe mucoasa faringiană
Amigdalele sunt roşii; ganglionii gâtului sunt măriţi şi şi/sau pe lesutul amigdalian apar ulceratii.
dureroşi la atingere. Cea mai frecventă complicaţie este - Angina Vincent aparitia unei ulceralii doar pe o
nefrita streptococică şi otitele. I singură amigdală.
- Anginele din bolile eruptive ale copilăriei, cum - Angina Duguet apare o ulceraţie ovalară pe unul
sunt rubeola, scarlatina, rujcola, constituie un semn major sau pe ambii pilieri ai yălului palatin şi este un semn de
al acestor afecţiuni. diagnostic pentru febra tifoidă.
- Angina streptococică din reumatismul acut este un - Anginele din bolile de sânge apar în mono-
caz particular, fiind precedată de câteva zile în care există nucleoză infecţioasă, agran~locitoză, leucozii, leucemie.
manifestări reumatice articulare ori suferinţe cardiace, apoi
• Angina Ludwig este datorată unui flegmon al lambouri). Durerea locală este mult mai mare atunci când
,gurii ce duce la deformarea gâtului, febră mare şi dureri te opăreşti sau te-frigi. în schimb, în cazul insolaţiilor
pulsatorii foarte violente. puternice, mâncărimile persistă mult timp după c,e ne
• Cataplasme cu argilă la gât, de două-trei ori zilnic, "cojim". în ambele cazuri, dacă suprafata arsa este mare,
ţinute câte două ore. starea generală este proastă, apar febră, dureri de cap,
• Gargarisme cu apă sărată. ameţeală, vomă, dureri musculare, leşin. Expunerea
• Gargarisme cu apă argiloasă. excesivă la soare este dăunătoare, arsurile repetate de soare
• Gargarisme cu apă cu lămâie. pot 'genera cancere de piele (melanom).
• Gargarisme cu un decoct din frunze de turiţă mare • Cataplasme cu argilă, groase, puse pc"un tifon şi nu
Toate gargarismele se amestecă într-un melanj de direct pe arsură. Se lasă o oră. Dacă tifonul s-a lipit de
esente aromatice naturale, diluat în apă căldută. piele, ţesuturi, nu-l scoateţi. Argila va păzi arsura de
infecţie, va elimina celulele moarte" va ajuta cicatrizarea.
ANTRAX Schim~aţi argila la fiecare două ore, şi ziua şi noaptea, fără
Antraxul este o boală infecto-contagioasă provocată de să dezlipiti tifonul. Când pielea arsă s-a refacut complet,
pătrunderea în organism, pe cale cutanată, digestivă sau tifonul se va desprinde de la sine.
pulmonară, a spori lor de bacili antrax sau cărbunoşi. Forma De-acum se vor pune doar două sau trei cataplasme
cutanată (pustulă malignă) apare ca o crustă negricioasă zilnic, care vor fi lăsate câte două ore. Apoi, una-două,
înconjurată de vezicule (bubă neagră) la cei ce manipulează până la cicatrizarea definitivă.
animale moarte de această boală (măcelari, veterinari, Cicatricea este, de cele mai multe ori, frumoa~ă,
pielari). Consumul cărnii acestor animale produce forma netedă, curată.
ip.testinală a bolii, 'iar aspiratia sparilor produce pneumonia • Băi cu noroi argilos pentru arsurile de la mâini şi de la
cărbunoasă (boala colectorilor de zdrente). picioare: se face un noroi gros, consistent, într-un lighean
Pentru tratament vezi ABCES. mic, cât să cuprindă labele picioarelor ori palmele; se, tin
mâinile şi picioarele în el timp de o oră. Se repetă baia de
ARS URI două ori, zilnic. între băi se fac pansamente cu tifon.
Arsurile pot fi de soare sau prin atingerea de obiecte • Se ung arsurile cu esenţe aromatice specia le.
fierbinţi ori opărirea cu apă clocotită. Şi unele şi celelalte • Consult medical obligatoriu.
se manifestă prin înroşirea pielii, usturimi puternice,
formarea de băşici, zemuirea şi spargerea lor, desfacerea
pielii în fâşii..;fâşii (cojirea, descuamarea, formarea de
ARTRITĂ DENTARĂ (şi: puroi gingival) • Cataplasme calde cu argilă puse pe piept şi pe spate.
• Argilă pe post de pastă de dinţ~ spălată cu apă foarte Se schimbă de două ori şi se tin între două şi patru ore
sărată: o lingură de sare marină la un pahar de apă. fiecare.
• Cu aceeaşi apă sărată se vor face, zilnic, spălături • Inhalaţii de esenţe aromatice naturale.
bucale, menţinând apa'în gură timp de două-trei minute.
• Sugeti o. bucată de argilă mică în timpul zilei şi la BLEFARITE
culcare. I.nflamalia pleoapelor produsă de diferite infecţii
microbiene, virale, micotice sau parazitare, ca şi în urma
ASTENIE acţiunii unor agenţi fizici sau chimici. Extensiunea
Astenia este o stare subiectivă de oboseală intensă şi inflamaţiei la conjunctive produce blefaroconjunctivita.
prelungită, însoţită de epuizare, lipsă de tonus adecvat Pentru tratament vezi OCHI.
pentru o activitate susţinută şi, spre deosebire de oboseală,
nu dispare după repaus. Se întâlneşte în nevroze, depresii, BĂTRÂNEŢE
convalescenţă, surmenaj. Bătrâneţea sau senescenţa este epoca terminaUi a vieţii
Pentru tratament vezi OBOSEALĂ GENERALĂ. omului, proces biologic inevitabil, a cărui aparitie,
progresie şi intensitate sunt în functie de multi factori,
ASTM (şi: bronşite) interni şi externi. Longevitatea depinde in primul rând de
Astmul este un sindrom caracterizat prin crize de factorii ereditari, familiali, rasiali, însi într-o măsură mai
sufocări însoţite de tulburări ale circulaţiei şi secreţiei mică şi de factorii externi, de ocupaţie, alimentaţie,
mucoaselor respiratorii. Criza' de astm se declanşează de toxiinfectie, traume fizice şi psihice.
obicei noaptea, bolnavul fiind trezit de o senzaţie de jenă Pentru tratament veZi OBOSEALĂ GENERALĂ.
respiratorie care se accentuează rapid încât simte nevoia să
se aşeze in şezut. In câtvea minute criza atinge apogeul, iar BRONŞlTE
bolnavul, pradă unei cumplite nevoi de aer, acoperit de Bronşita acută este inflauiatia bronhiilor, mucoasa fiind
sudoare, îngrozit, încearcă din răsputeri să respire. Intreaga totdeauna cea afectată, rareori şi celelalte straturi ale
respiratie este şuierătoare, iar după o jumătate de oră, sau peretelui bronhiaL Ea poate surveni după o iritare cu
mai mult, apare un acces de tuse însoţită de oexpectoraţie pulberi sau' gaze toxice, in urma unor boli infecţioase
săracă, un scuipat cenuşiu perIat cu alburiu. Factorii situate la nivelul bronhiilor (gripă, rujeolă, tuse convul-
declanşatori sunt _foarte diverşi: alergici, psiho-afectivi, sivă), sau după o răcealAzdravănă.
alimentari, respiratori, endocrinieni.
Frecvenţa şi gravitatea brori.şitei cronice au rămas mult
timp insuficient cunoscute, semnele afecţiunii sunt banale,
iar examenul radiologic nu arată' vreo leziune. tn evoluţia COLICI HEPATICE
sa, mult timp boala nu se manifestă decât prin tuse cu Dureri violente abdominale ce apar brusc sub formă de
expectoraţie. Dar, din păcate, mai toţi bronşiticii cronici crize provocate de infecţia vezicii biliare, sau calculoză
fac, în final, o insuficienţă respiratorie severă însoţită de un biliard.
emfizem pulmonar, maladia transformându-se într-o Pentru tratament vezi FICAT.
bronhopneumopatie cronică.
P.entru tratament vezi ASTM. COLICI NEFRITICE
Este o maladie din ce în ce mai frecventă, în ultimii
CIROZĂ ani, la bărbaţi. Se manifestă printr-un sindrom dureros acut,
Boală cronică a ficatului, caracterizată prin degenerarea foarte puternic, localizat în zona 10mbară şi cu iradieri spre
grasă a' ţesutului hepatic şi înlocuirea lui cu ţesut plica inghinală. Criza este însoţită de stare de rău general,
conjunctiv, ceea ce duce la scăderea în volum, deformarea greţuri, vomă, tulburări de micţiune (urinare), frisoane. Cel
şi in4uraţia organului. Este urmarea inflamaţiilor hepatice, mai adesea simptomele indică existenţa unei litiaze renale,
în special de natură infecţioasă, tratate insuficient sau calculii reoali putând fi: oxalali, fosfaţi sau sulfaţi de
incorect (hepatită epidemică, sifilis, malarie), a abuzului de calciu. Natura chimică diferită a pietrel~r este legată în
alcool, intoxicaţiilor cu arsen sau .fosfor, sau a unor mod direct de "obiceiurile" alimentare şi anume: oxalalii se
tulburări circulatorii cronice (insuficienţă cardiocircula- .formează la un consum exagerat de cafea, cacao, spanac,
torie). tomate etc. Consultul medical este necesar mai ales că
Pentru tratament vezi FICAT. durerile sunt foarte puternice.
Pentru tratament vezi RINIClll.
CISTITĂ
Inflamaţia vezicii urinare, produsă de propagarea unei COLITE'
infecţii asc~ndente sau descendente pe uretră sau ureter, sau Sunt inf1amalii ale colonului (intestinul gros) asociate
de stagnarea urinei ori datorită eliminării prin urină a unor uneori cu cele ale instestinului subţire (enterocolite). O
microbi sau substanţe toxice. Evoluează acut sau cronic cu colită se manifestă cu diaree, puroi şi sânge in scaun, fecale
dureri în hipogastru şi micţiuni frecvente. Examenul urin~i lichi de, nevoie pennanentli şi dureroaşă de-a defeca, dureri
furnizează informaţii preţioase asupra cauzelor şi naturii abdominale difuze. Febra poate sau nu să existe. Cauzele
bolii. declanşării colitelor sunt: infecţioase bacteqene (colita şi
rcctocolita dizenterică), toxiinfecpoase alimentare, toxice • Cataplasme cu argilă, reci, pe abdomen. Se pun de
(enterocoUta mercurică), parazitare, autoimunitare (recto- două ori pe zi, câte două-trei ore, şi, dacA e nevoie una se
colita hemoragicA), virotice. poate IAsatoată noaptea.
Pentru tratament vezi CONSTIPAŢIE. • Argilă pe cale bucală: se pune o linguriţă de argilA in
Jumătate de pahar cu apă, şi se bea zilnic, timp de 10 până
la 20 de zile.
CONJUNCTMTĂ ATENŢIE: în caz că nu se remarcă o ameliorare rapidă a
Inflamatia scuti sau cronicll a' conjunctivei produsA de constipaţiei, se opreşte imediat tratamentul cu argilă.
diferiti agenţi iritanti fizici sau chimici. şi de infectii
microbiene. Conjunctivita de primllvarll se datoreşte CONTuzn (şi: lovituri, vânătăi)
sensibilitătii la polen, conjunctivita purult:ntA ~e produsA ~eziune tisulară provocată de o acţiune mecanică
·de ~nfectia cu diferiţi germeni piogeni; la 'copilul nou-o (lovire), care nu duce decât la o compresie a Jcsuturilor fără
nAscut poate fi de naturA gonococică. Deosebit de gravi rupturi externe; când contuzia este uşoară se produce o
este conjunctivita granuloasll sau trabomul. hemoragie capilarft. subtegumentarii, care dă o patft. ce se
Pentru tratament vezi aCID. înălbăstreşte, apoi devine. brună, verzui-gălbuie şi apoi
dispare (se produce mai ales la femei cu ţesuturile dennice
delicate). Când contuzia este gravA, sângele ce invadează
CONSTIP AŢIE (şi: coUte, diaree, dizenterie, ţesuturile dermice şi subacente poate să se infecteze şi să
enterită) ducă la gangrene.
Constipalia este starea patologică in care conţinutul • Cataplasme cu argilă, reci, IAsate să actioneze timp de
intestinal "stliU, rllmâne mult timp, in colon şi în rect. două ore. Se schimbă cât mai <.iespe parcursul zilei.
Cauzel~ sunt variate: constipatia mecanici se produce în • Compresă cu apă' argiloasă ţinută toată noaptea.
urma stenozei inteStinale, de naturA cicatrlcialA, tumoralA; • ,Paralel, aplicatii de frunze de vană.
constipalia alimentară, din cauza _unei alimentatii prea
sărace în resturi nedigerabile; constipatia dischineticll e CONVULSII
provocată de tulburarea aparatului nervos din peretele Contractia repetată, involuntarA, a unui grup muscular
intestina!, fiind in legătură cu starea sistemului n~os sau a musculaturii întregului organism. Convulsii c1onice:
vegetativ şi central. Simptomele generate ale constipaţiei
scurte, ritmice, localizate de obicei la un grup muscular.
sunt dureri de cap, stări depresive, gust rAu şi miros urAt in
Convulsii tonicocloriice: altemarea contracţii lor scurte,
gurA, limba ac;operitll, saburalA.
ritmice, cu contracţii de durată mai lungă. Convulsii apar şi mai găsesc în cantitatea necesarA în sânge, în ţesuturi, in
în epilep~ie, eclampsie, isterie etc. . celule şi, prin lipsa lor, destlşurarea nQrmală a metabo-
Pentru tratament vezi AFECTIUNI NERVOASE. lismului este tulburată.
Pentru tratament vezi OBOSEALĂ GENERALĂ.
COREE
Sindrom neurologic, caracterizat prin prezenta unor DERMA TOZE (de tipul: eczeme, impetigo)
mişcări involuntare, aritmice, dezordonate şi Oră finalitate. Sunt maladil ale tegumentelor, afectiuni cutanate nein-
Coreele pot fi: Sydenham - la copii, Hutington - la adulti; flamatori i.
gravidică, senilă. Se recomandă_odihnă totală şi re~m. • Argilă pe gură, in fiecare dimineatA.
Pentru tratament vezi AFECTIUNI NERVOASE. • Tratamente ntoterapeutice adecvate.
• Badijonări locale cu argilă. Se fac o dată sau de douA
cORIZĂ ori pe zi şi se lasă argila, timp de 20 de minute, sAse usuce
Coriză (guturai, rinită acutĂ, banală), inflamaţie acută bine. Se spală.
catarală a mucoasei nazale; provocată de frig şi umezeală;
infecţia propriu,.zisA este produsă de viruşi în asociatie cu DIAREE
diferiti germeni banali. Este o boală banală, uşoară, ce Eliminarea prea rapidA a unor scaune prea lichide sunt
constă in scurgerea nazală, la început seroasă, apoi caracterisitcice deosebesc diareea propriu-zisă de falsa
mucopurulentă, iar la sfărşit purulentă, însotită. de cefalee, diare, datorată doar unui surplus de secreJie şi prezentă la
subfebrilitate şi uşoară alterare a stării generale. O formă persoanele ce suferă de const~paJie.
specială de coriză este cea sifilitică, care este o manifestare Diareea acută poate fi moderată sau intensă, lu~nd
a sifilisului nou-nA-scutului. uneori un aspect dizentifonn, prin frecvenJa şi felul în care
Pentru tratame~t vezi ·SINUZITE. aratA scaunele. Cauzele sunt multiple. .
Diareea cronicA poate apArea in afecJiuni gastrice, ale
DEMINERALIZARE intestinului subţire, ale intestinului gros, poate avea origine
Pierderea unor cantităti însemnate de săruri, fenomen pancreatică, toxică, uremică, hipertiroidiană, nervoasă etc.
ce se observă în anumite tulburări de nutriţie (pierderea de La copiii din prima copilArie (unu-trei ani), diareele pot fi
cloruri prin sudoare, fosfaţi, carbonaJi de calciu prin urină foarte periculoase, provocând o deshidratare acută, mai ales
şi f~ale); ca urmare se produce decalcifierea oaselor şi poţ dacă este ţinut Aşi o dictA. Un sugar cu diaree trebuie sA-şi
apărea fracturi· frecvente; indivizii slăbesc căci intregul primească, obligatoriu, raţia lui de lichide, zilnică, sub
metabolism e deranjat prin lipsa ionilor minerali, care nu se formA de apă. La copii pot surveni unele din unnAtoarele
diarei: asociate cu toate bolile copilăriei (rinofaringitl, ECZEME
otită, rujeolă, eczemă etc.), care dispar odată cu boala, Sunt cele mai frecvente dermatoze, reprezentând o
alimentare, datorate erorilor de alimentaţie, infecţioase cincime din bolile de piele. tn m'ajorit~teacazurilor se pare
generate de afluenţa unor germeni şi microbi patogeni în că sunt' ereditare, se vindecă greu şi reapar, de cele mai
intestin, care secretă toxine periculoase, modifică flora multe .ori, după "încetarea tratamentului. Pe piele apar
intestinală şi fac imposibile digestia şi absorbtia. Ultima macule, papule, vezicule, cruste, coji. în stadiul acut, ZQna
formă de diaree, cu scaune totallichide şi foarte fetide (urât afectată e umflată, roşie, zemuindă; în stadiul subacut,
miroşitoare), duce la deshidratare şi slăbire, impresionante, pielea pare congestionată şi se cojeşte (se descuameazA);
şi se poate corija greu prin alimentaţie, fiind însoţită când s-a cronicizat, aspectul ei este de strat înroşit, dur,
întotdeauna de vomă. îngroşat, brăzdat de striuri. Are foarte multe forme:
Pentru tratament vezi CONSTIPAŢIE. atopică, de contact, micozică, microbiană, seboreic~
varicoasă, a mamelonului, vulvară, nevrodermită. Eczema
DIZENTERIE atopidi, caracteristică sugarului, care apare pe faţă şi la
Boală infecţioasă caracterizată prin dureri abdominale, pliuri, invadând progresiv, 'pielea cu păr şi chiar întregul
tenesme (senzaţie dureroasă·de a avea scaun) şi numeroase.. corp, trebuie tratată foarte bine ca să nu reapară, în timpul
scaube mucosanghinolente. După agentul cauzal există vieţii, la oboseală, menstre, pubertate, sarcină, menopauză,
două forme de dizenterie: cea bacilară, produsă de bacilul andropauză se combină chiar cu un astm, ceea ce este cel
dizenteric care este foarte frecvent în regiunile temperate; mal grav.
şi cea amibiană, produsă. de protozoarul Entamoeba Pentru tratament vezi DERMATOZE.
disenteriae sau IJisto/itica
PeIItrutratament vezi CONSTIPAŢIE. ENTERITE-
Inflamaţie a mucoasei intestinului subţire, uneori
DURERI REUMATISMALE (şi: gută, nevralgii) asociată celei a stomacului (gastroenterită) sau a colonului
.Cataplasme cu argilă: (enterocolită). Majoritatea celor acute se datorează
- reci ori căldu/e, în caz de crize acute; înfecţiilor cu microbi, ce pătrund odată cu alimentele, dar
- calde, în stările cronice, zilnic, de câte două-patru şi ca urmare a intoxicafiilor provocate de componenetele
ore, sau se pune o cataplasmă seara şi se ţine toată noaptea. alimentare ce putrezesc în intestinul gros. De multe ori
In tratamentul de întreţinere se p\lne doar o cataplasmă enteritelor li se adaugă şi infectii virale foarte uşoare.
pe zi. Alteori enteritele apar în cadrul unor boli infecţioase de
sine-stătătoare.
dermatoze diferite, insomnii, astenii etc., se suprapun şi
altor boli din acest motiv la orice tulburare trebuie chemat
medicul.
EPILEPSIE
Boală caracterizată "prin episoade paroxistice, datorate Vezica biliari, rezervorul bilei în perioadele dintre
unor descărcări hipersincrone de populatii neuronale". două mese (digestii), are forma unei pere şi face parte din
Ritmul de aparitie ca şi forma de desfăşurare a crizelor este căile biliare extrahepatice accesorii. Este lipită de faţa
particulară de la 'bolnav la bolnav. Crizele sunt precedate inferioară a ficatului şi se continuă, prin canalul cistic care
, '
de un ~~umit simptom, numit aură, care este mereu acelaşi întâlneşte canalul hepatic. Sucul biliar este secretat de nişte
pentru un anumit bolnav, incât familia poate fi avertizată celule hepatice dispuse câte două, faţă în fată, în cordoane,
pentru a lua măsurile necesare. în centrul cărora există un canal care se deschide în partea
Pentru tratament vezi AFECŢIUNI NERVOASE. inferioară a cordoanelor, formând o retea de vase fine
(căile biliare intrahepatice), care confluează în canaiul
FICAT ŞI VEZIC,ULĂ BILIARĂ BOLNA VE (de hepatic. Acesta se uneşte cu canalul cistic al veziculei
t,ipul: ciroză, colici hepatice, icter, tumori) biliare, formând canalul coledoc sau hepatocoledoc, ce se
Cea mai mare gland~ a·~Qrpu\ui,.ficatuI este situat sub deschide în pancreas: Canalul hepatic şi continuarea sa,
diafragmă, îri partea drel,iptă'~'c~v1tălii abdominale; la adult canalul hepatocoledoc (sau; pe scurt" coledoc) formează
are 1,5-2 kg greutate. Este învelit într-o capsulă fibroasă şi calea biliară extrahepatică principală. La joncţiunea cu
este fixat cu mai multe ligamente hepatice care-l leagă de cisticul, bila poate trece fie spre veziculă, şi se acumulează
peritoneu.· Are o culoare roşie-viol acee-brună şi o acolo, fie spre coledoc, atunci când alimentele au fost
consistenţă fermă, dar prin lovire poate fi rupt. La om este prelucrate în stomac şi trec în duoden. Vezicula biliară şi
alcătuit din patru lobi (unul drept şi ,altul ştâng, mai mari, canalul cistic alcătuiesc căile biliare extrahepatice
.unul pătrat şi .altul Spiegel, mai mici .şi dispuşi între accesorii. Acest sistem este neapărat necesar întrucât ficatul
primii). Circulaţia sanguină. a ficatului este foarte produce lichidul în mod continuu. Rezerva aflată în
complexă. Primeşte sânge prin artera hepatică (din ao,rtă) şi vezicula biliară se varsă în duoden când acolo au ajuns
prin vena portă (de la întregul aparat digestiv); din ficat se alimentele. Lichidul biliar este util pentru valorificarea
colectează sânge prin vena suprahepatică, care se varsă în vitaminelor şi a grăsimilor. EI suferă modificări: prin
vena cavă inferioară. Ficatul este sediul multor boli, absorbţia de apă se concentrează îmbogăţindu-se în
provocate mai ale.s de supraîncărcare alimentară, dar uneori colesterol care, în cazuri patologice poate precipita,
şi de infectii virotice şi bflcteriene. Semne ale -unor transfonnându-se în calculi J:>iliari.
tulburări hepatice, ca: balonare, 'dureri surde, diaree, • Cataplasmc cu argilă, reci:
- sub/iri şi Uisate să stea în regiunea hepatică două ore LocaIizate pe faţă, în nas, aproape de ochi, pot avea o
dacă nu apare senzatia de răcire, de rău, de durere; evoluţie foarte periculoasă. în marea lor majoritate sunt
- groase, de 2 cm, la câteva zile după ce s-au aplicat datorate lipsei de igienă, dar o furunculoză (pusee repetate
cele subtiri şi ele au fost bine suportate; de apariţie a mai multor furuncule, unul după altul) poate ti
• Cataplasmă cu argilă, căldută ori caldă, dacă nu au datorată scăderii c,apacitătii de autoapărare (imunitate
fost tolerate cele reci. Dacă se pune seara poate fi tinută inăscută, naturală) a organismului, deprecierii calităţi
toată noaptea, în caz că nu provoacă nici un fel de sângelui, regimului alimentar irational, dezechilibrat.
tulburări. Pentru tratament vezi ABCES.

FOLICULITĂ INTRANAZALĂ (şi: furunculoză GANGRENĂ


intranzală) Gangrena este moartea unei portiuni a organismului
Inflamatia purulentă produsă" de streptococ. care are contact cu mediul extern. Interesează în special
• Consulta ţie medicală prealabilă, obligatorie. extremităţile (degete, nas, urechi, mână, picior). Portiunea
• Bombiţe de argilă introduse în nări. Se lasă o oră, se necrozată este sensibilă şi dureroasă, de culoare violacee-
scot, se bagă altele. Se repetă procedura toată ziua. neagră; ea se poate usca (gangrenă uscată sau mumificare)
ATENŢIE: trebuie făcut tratamentul cu grijă să nu se sau infecta cu producere de puroi (gangrenă umedă· sau
spargă sau rupe foliculul sau furunculul, răspândirea putridă). Gangrenele pot fi eliminate sub formă de sfacel,
puroiului . fiind foarte periculoasă la acest niveL escară etc. Când necroza este produsă de infecţia unei plăgi
Tratamentul poate fi !"lcut numai cu acordul medicului. cu microbi anaerobi, ducând la putrefacţia ţesuturilor şi la
Pentru tratament vezi ABCES, FURUNCUL. apariţia de gaze urât mirositoare, gangrena este gazoasă.
Poate fi provocată de leziuni traumatice grave (război),
FURUNCULE arsuri, raze X (doze mari).
Furunculul este un coş mare, de fapt un abces dureros, Pentru tratament vezi RĂNI INFECTATK
care progesiv, se înroşeşte, începe să frigă, pielea din
centru se subţiază, se observă dedesubt puroiul, pielea din GASTRITĂ
jur e infiltrată şi doare. în câteva zile se poate sparge Inflamaţie a mucoasei gastrice ce poate fi acută sau
singur. Apar, de obicei, ca urmare a unor infectii locale cu cronică. Gastritele acute sunt rareori izolate, ca boli de
stafilococ, zona de predilecţie fiind la 'ceafl, pe fese şi la sine-sţătătoare, ele fiind însotite, aproape întotdeauna, de o
subsuoară, la baza unui fir de păr. Dar pot apărea oriunde, afcctare a intestinului subţire (gastroenterită) sau, simultan,
pot fi solitare sau grupate (furuncul antracoid, antrax). a intestinelor gros şi subtire (gastroenterocolită).
o inflamaţie acută a mucoasei stomacului apare numai HEMOROIZI
după mese copioase, după mAncm greu digerabile, Hemoroizii sunt varicozităli sau diIataţii ale venelor
consumul de băuturi reci, excesul de alcoo~ nicotină sau plexului venos perianal. Afecţiune' frecventă la oamenii
medicamente, ca-şi dupAconsumul de alimente alterate. Se vârstnici. Cauzele sunt sedentarismul, constipalia,
manifestă prin eructaţii.dese, stare de rău, lipSăde poftă de predispoZitii familiare. De multe ori apar cu, varice ale
mâncare şi dureri în-zona stomacului, ce pot apărea şi sub memebrelor inferioare, cu varicocel (varice testicular) sau
formă de crampe. Accidental exista şi diaree şi febră cu picior plat, ca semn al elasticităţii spăzute, fie al
uşoară. Un regim alimentar uşor, care va oferi stomacului .prereţilor venoşi, fie al ţesutului conjunctiv, în general.
un răgaz de câteva -zile, precum şi renunţarea în totalitate la Prezenţa hemoroizilor sub formă de noduli moi violacei
. "
fumat şi băuturi alcoolice au un efec~binefăcător. Este bine în jurul orificiului anal, nu produce simptome supărătoare,
ca regimul ,sA'fie asociat cu ut~lizareaceaiurilor de plante. decât în cazul complicaţiilor. Hemoroizii pot fi externi, în
Gastritele cronice apar, in special, când mesele se iau la afara orificiului anal şi interni, în interiorul anusului.
ore neregulate, când s~ mAnâncA repede şi hulpav, Complicaţiile sunt: tromboflebita nodozităţilor (inflamalia
alimentele sunt insuficient mestecate în· gur~ prin exces şi coagularea sângelu) şi sângerarea. tratamentul preventiv
continuu de aicool şi nicotină, :din cauza unor lipse acute de al complicaliilor este: scaune moi şi regulate, zilnice, şi
vitamine, in Cfidrul tulburlrllorin. producerea sucului igiena severă a zonei anale.
gastric. • Cataplasme cu argilă, reci, mici, lăsate una sau două
Pentru tratament vezi ULCER GASTRIC. ore, în regiunea anală.
• Alternativ, aplicaţii de foi de varză, în aceeaşi regiune
GUTĂ • Tratament general, obligatoriu.
GutA (podagră), boală datoratl tulburării metabolis-
mului nucleoproteinelor, c~cterizatA prin creşterea aci- ICTER
dului uric -în sânge..şi depunerea sirurilor sale (urati) in Icterul (gălbenare) este coloraţia gălbuie a pielii ŞI
ţesutul cartilaginos, în special la nivelul articulaţiilor mici mucoaselor - datorită impregnării cu pigment biliar
ale mâinii şi piciorului. Aceste depozite de uraţi' duc la (bilirubină), bila neputându-se scurge, în duoden şi'
aparitia de mici. noduli de consistentA du~ (toti gutoşi), revărsându-~e în sânge. După condiţiile de apanţe, există
care sunt origmea-crizelor deosebit"de dureroase de, gutA. trei categorii principale de icter: 1) icter hepatic 'datorat
Nu se cunoaşte cauza bolii,. dar pare a fi legati. de o viată unor leziuni ale ficatului produse de infecţii (icterul
sedentarAşi excesul de alimente din carne. epidemic, febra galbenă, leptospiroza icterohemoragică,
Pentru tratament vezi DUREI REUMATISMALE. sifilis, alcool) sau de procese tumorale (cancer hepatic sau
metastaze hepatice ale altor tumori); 2) icter mecanic interior: pericard, endocard şi miocard, iar III Ulterior sunt
produs de închiderea căilor biliare, de calculi, canceru! cele două atrii situate la baza cordului şi cele două
capului pancreasului care comprim~. canalu~ coledoc, .mal ventricule înspre vârf. Inima este împărţită în două
rar datorat unor procese inflamatom, parazit are; 3) Icter jumătăţi: dreaptă şi stângă, printr-un perete longitudinal,
hemolitic apărut în urma unui proces de hemoliză crescută dar ventriculul şi atriul stâng, ca şi ventriculul şi atriul
în organism~ aşa cum se întâmplă· în a:nemiil~ h~mo!itice~ drept, fiind separate de pereţi transversali incompleJi, pot
prin rezistenţă globulară scăzut.ă sau 'pnn anticorpi comunica între ele. în masa musculaturii cardiace există un
hemolitici (autoanticorpi, anticorpI maternI contra hema- ţesut special, de tip embrionar, numit ţesut nodal, care, prin
. , transfuzii de sânge incompatibil).
tiilor de făt producerea impulsuri lor ritmice, asigură contracţiile
Pentru tratament vezi FICAT. autonome ale inimii. Contracţiile inimii au o succesiune
ritmică perfect coordonată: se contractă atriile, sângele este
IMPETIGO trimis în ventriculi care, în acest moment, erau în stare de
Impetigo (pecingine) este o boală ? pielii p~odusă, ~e repaus, În diastolă. Când ventriculii s-au umplut complet cu
obicei de streptococ sau stafilococ ŞI cara~tenzată pnn sânge încep să se contracte, intrând în aşa-numita sistolă
aparitia de băşicuţe cu conţinut purulent care se ulcerează ventricul ară. Sângele este împins şi în artera pulmonară şi
şi se acoperă de cruste. Boala se intâlneşte în special la în aortă. Bătăile inimii sunt date de închiderea orificiilor
copii. . valvulare. Vasele inimii sunt arterele şi venele coronare şi
Pentru tratament vezi DERMATOZE. venele lui Thebesius.
Când circuitul inimii funcţionează bine, organismul
INIMA BOLNA VĂ uman este sănătos şi puternic, organele individuale sunt
Organ museulos, motor al aparatului circulator, situat bine asigurate cu sânge şi substanţe nutritive în cazul
În regiunea mediană a toracelui, între ce~ doi plămâni ini~a metabolismului celular. In caz contrar, bolile vasculare,
este .ca o pompă aspiro-respingătoare,. ŞI lucr~ază..cu atml~ tulburările circulatorii, scurtează durata de viaţă, conduc la
drept şi stâng, care împing .sâ~gele ID ventnc~ll1 ~rep~ ŞI o îmbătrânire a ţesuturilor înainte de vreme, pun viata în
stâng (ventriculul drept împInge sângele ID c1Tcultul pericol.
pulmonar - mica circulaţie, ventriculul stâng în restul Pentru tratament vezi AFECŢIUNI CARDIACE.
corpului - marea circulaţie). Are forma unui con întors cu
vârful În j9s, acesta fiinq îndreptat p~lin. spre stâ~ga. INSOLAŢIE
Greutatea inimii variază între 250-300 g, Iar volumul, IDtre Boală produsă de actiunea razelor soarelui asupra
50-70 em. Este alcătuită din trei straturi din exterior spre corpului sau capului; după expunere îndelungată, starea
generală este rea, caracterizată prin dureri de cap, grepui, mucoase, în functie de tipul de laringită cronică. Mucoasa
văr~uri, temperatură ridicată, tahicardie, dispnee. Starea laringiană poate fi şi ea roşie, albicioasă, scortoasă, mţIlt
bolnavului se poate agrava, îşi poate pierde cunoştiinta şi - îngroşată în anumite regiuni ale laringelui.
fără ajutor - poate muri. Pentru tratament vezi ANGINĂ
• Cataplasme cu argilă, reci, puse pe ceată şi lăsate să
stea prel de un ceas. Se schimbă cât de des posibil în
decursul zilei. Tratamentul se face câteva zile. LIMFATISM
• Cataplasme cu argilă puse în zona pelviană, de două Inf1l;Imaţiea ganglionilor limfatici earetie ÎnSc>leşte,de
ori pe zi, timp de câte două ore fiecare. Se plin simultan cu obicei, inflamaţie organelor învecinate, fie este expresia
cele de pe ceafă şi tratamentul continuă tot câteva zile. unei boli generale a organismului. Sunt interesaţi, în
special ganglionii limfatici, cervicali, axilari sauinghinali,
LARINGITĂ care apar măriţi ca volum, de dimensiunile unor alune sau
Laringita acută este o inflamalie acută a mucoasei nuci, deobicei sensibili având consistenţă! pulpoasă sau:
laringelui, datorată prafului, tumului, tutunului, aerului semidură, mai ales în infecţii acute (abces dentar
rece, rinitei, sinuzitei, adenoiditei, unui surmenaj vocal, ,amigdalită, abce~e, fleginoane). în unele boli grave· e~istă
unor cauze generale cum ar fi intoxicaţiile, infecţiile ş.a. tendinţa de supuraţie şi fistulizare (limfogranulomatoză
Simptomele sunt alterarea vocii (disfonie), chiar dispariţia veneriană, tularemie,actinomicoză, tuberculoză).
ei (afonie), tusea seacă, aspră, Iătrătoare. La inflamaţia Pentru tratament vezi OBOSEALĂ GENERALĂ.
laringelui (catar) pot să apară răguşeala şi febra.
Laringita cronică este o cronicizare a unei din formele
acute de laringită, datorită faptufui că bolnavul se expune LITIAZĂ
în continuare factorilor declanşatori: vapori şi gaze toxice, Litiaza sau pietrele la rinichi se formează mai ales din
tutun şi alcool în exces, surmenaj vocal susţinut, infecţii săruri ce provin dintr-un. consum exagerat de plan~e şi de
repetate, diabet, gută, uremie, albuminurie etc. carne (oxalaţi, uniţi, fosfaţi şi carbonaţi); se pun în evidenţă
Se întâlnesc mai multe forme clinice: catarul laringian radiologic; se tratează preventiv cu dietă, dar mai ales prin
cronic, laringita cronică hiperplazică, laringib,l cronică operaţie.
hiperplazică şi ulceroasă~ laringita cronică atrofică. Pentru tratament vezi RINICHI.
Simptomul general al tuturor formelpr eşte distrofia
(răguşeala), variabilă in intensitate. Corzile vocale pot fi LOVITURI
roşii, umflate, îngroşate,· ulcerate, cu noduli, cu e~crescenţe Pentru tratament vezi CONTUZII.
LUMBAGO MIGRENE
Durere intensivA, localizată la nivelul regiunii lombo~ Boală foarte răspândită, are la origine cauze multiple,
sacrale, ce este provocată de umezeală, frig, curent de aer motivul producerii ei nefiind precizat nici în prezent cu
sau de efort fizic prelungit (lumbago primar). Poate fi claritate. Tratatele de medicină o definesc drept un
datorat şi ilpbolnăvirii organelor vecine, coloana verte~ '"sindrom caracterizat prin dureri semicraniene (localizate
brală, articulaţia sacro~iliacă, rinichi, prostata la bărbaţi, doar pe o jumătate a capului), paroxistice (de scurtă duratA,
organele genitale la femei (lumbago secundar). In toate ca nişte accese, dar de intensitate maximă), însoţite de
cazurile examenul medical este obligatoriu: vomă şi tulburări de vedere". Accesele dureroase se
• Cataplasme cu argilă, călduţe ori calde. Se pun una datorează unor tulbur~ri vasculare la nivelul capului. Vasul
sau două, pe zi, şi se lasă fiecare două până la patru ore. sanguin (o arteră cerebrală) se contract ii brusc, sângele nu
Dacă nu apar tulburări, se poate aplica una seara şi se lasă mai poate trece, fluxul sanguin se încetineşte; cantitatea de
toată noaptea. sânge care stagnează apasă pereţii vasului în porţiunea ce
precede zona contractată, îi întinde din ce în ce mai mult,
METRITE (şi: salpingite) iar această dilatare forţată irită şi inflamează vasul in cauză,
Inflamaţia uterului, care poate fi localizată în: partea generând durerea. Când. este vorba de artere ce hrănesc
vaginală, în cervix,. endometru, în musculatura uterină. creierul, senzaţia de durere este percepută sub formă de
Inflamaţia colului asociază de obicei colpita (inflamaţia pulsaţii ritmice, senzaţie tipiCi! migrenelor.
vaginului). Endocervicita şi endometrita se produc de Sunt şi situaţii mai rare,. când migrena este bilaterală,
multe ori în legătură cu o naştere sau avort, sunt procese când ea iradiază pe zone mai restrânse, numai pe frunte şi
acute, cu simptome de pierdere de sânge sau secreţie de uşor spre tâmple.
puroi, durere, febră. Infecţia gonococică se recunoaşte Dureriie, prin intensitatea lor, pot deveni insuportabile,
printr-o secreţie purulentă, galben-verzui~. ,Endometrita fiind percepute în ochi, în spatele acestora, în interiorul
acută se poate vindeca prin' descuamaţia mucoasei uterine, capului, dar niciodată in pielea capului. De multe ori,
cu ocazia menstruaţiei; ea se cronicizează numai dacă este crizele de migrene sunt însoţite de greţuri, stare generală
propagată şi asupra stratului muscular; uterul metritic este proastă şi vărsături. Bolnavul se linişteşte dadi se aşază în
mărit, dur, sensibi~ de multe ori retroflectat din cauza pat, la întuneric şi într-un loc liniştit. Uneori, apariţia
greutăţii. văsăturilor duce la o eliberare şi atunci criza înceteaza.
• Instilaţii vaginale cu ,apă argiioasă, .zilnic. Se pun Poate apărea, mai rar, şi diareea.
două Lingurile de argilă la un litni de apă călduţă. • Cataplasme cu argilă puse, alternativ, pe frunte şi pe
• Consulta ţie ginccologică prealabilă. ceafă:

You might also like