Aplicatii de aplificatoare pe fibra optica dopata

Introducere
Amplificatoarele optice amplifica radiatia laser incidenta prin emisie stimulata, iar fibrele optice
utilizeaza radiatia laser drept purtatoare pentru transmisia datelor. In timpul propagarii prin fibrele optice,
semnalele optice sufera o serie de distorsiuni fata de forma initiala pe care o au la intrare in fibrele optice.
Principalele efecte sunt: atenuarea, dispersia si efectele de polarizare. Acestea sunt efecte care reduc capacitatea
si distanta de transmisie. De aceea se urmareste diminuarea acestor distorsiuni prin crearea de noi tipuri de
fibre optice si prin dezvoltarea de noi tehnologii. Pentru a se obtine distante mari de transmisie, sunt necesare
regeneratoare sau amplificatoare optice. Astfel se obtin distante mari intre emitatoare si receptoare.
Regeneratoarele fiind dispuse pe lungimea fibrei refac semnalul si il retransmit mai departe. Regenerarea
semnalului optic este necesara pentru cresterea distantei de transmisie, dar se poate utiliza si amplificarea
optica. In acest caz nu mai este necesara conversia si amplificarea electrica. Prin amplificare optica se poate
creste puterea optica de la iesirea unui sistem de transmisiuni care are inclus un amplificator optic, cu mai multi
dB, ceea ce inseamna un castig mare. In plus, amplificatorul optic poate fi utilizat ca repetor optic si nu mai este
necesara utilizarea unui regenerator optic suplimentar. Amplificatoarele optice inlocuiesc amplificatoarele
electrice si utilizeaza fibrele optice actuale care sunt deja instalate. Astfel pentru fibrele optice nu mai sunt
necesare investitii suplimentare si deci capacitatea de transmisie poate fi crescuta cu un cost minim. Aplicatiile
sistemelor de comunicatie pe fibre optice necesita una din arhitecturile de baza care tin cont de topologia
utilizata si de cerintele de proiectare. La amplificatoarele optice lungimea legaturii optice este determinata de
puterea pompata in fibra optica, de atenuarea si de dispersia fibrei optice, cat si de lungimile de unda ale
semnalului si ale pompajului. Controlul acestor caracteristici poate determina un castig maxim in amplificare.
Clasificarea aplificatoarelor optice
Tipurile de baza ale amplificatoarelor optice sunt:
-

amplificatoare optice semiconductoare (SOA-Semiconductor Optical Amplifiers);

amplificatoare Raman (FRA-Fiber Raman Amplifier);

amplificatoare optice cu fibra din material plastic (Plastic FibreAmplifiers);

amplificatoare optice cu fibra dopata cu Erbiu (EDFA-Erbium Doped Fiber Amplifiers);

amplificatoare optice cu fibra dopata cu Praseodimiu (PDFA-Praseodinium Doped Fiber

Amplifiers);

amplificatoare optice cu fibra dopata cu Neodimiu (NDFA-Neodimium Doped Fiber

Amplifiers);

amplificatoare optice cu fibra dopata cu Tuliu (TDFA-Tulium Doped Fiber Amplifiers).

In figura 1 sunt reprezentate cateva amplificatoare optice tinanduse cont de banda corespunzatoare
lungimii de unda.

Exemple de amplificatoare optice

Amplificatoare optice cu fibra dopata cu Erbiu

Din 1985 cand la Univeritatea din Southampton (Anglia) s-a demonstrat o noua tehnica pentru
fabricarea fibrelor optice dopate cu materiale rare care prezentau pierderi scazute, amplificatoarele optice cu
structura bazata pe aceste fibre au fost imediat identificate ca dispozitive importante in aplicatiile
comunicatiilor prin fibre optice in principal datoritacastigului ridicat, zgomotului intrinsec scazut, dependetei
scazute de polarizare, transmiterea cu eroare de bit (BER) scazuta si eficienta marita de conversie de putere
(PCE-Power Coversion Efficiency).

Primul material rar folosit a fost neodimiu, cel mai bun dopant in lasere solide. Dupa aceste rezultate
incurajatoare s-au utilizat si alti dopanti pentru producerea amplificatoarelor optice: tuliu, yterbiu si erbiu. S-au
dezvoltat numeroase amplificatoare din fibra dopata cu diferite elemente, profitand de proprietatile fluorescente
ale fiecaruia.
In prezent cele mai importante amplificatoare optice cu fibra dopata sunt cele cu erbiu care pot produce
amplificare in banda C. Amplificatoarele optice cu fibra dopata cu praseodimiu si neodimiu se pot folosi pentru
a obtine valori de 1300 nm. In ceea ce priveste amplificatoarele cu fibra dopata cu tuliu pot produce castig
pentru toata banda Sde transmisie optica (1460 nm-1530 nm).

Fig. 8 EDFA

La finele anului 1986, grupul de la Southampton a produs primul amplificator cu fibra dopata cu erbiu.
In 1986, Emmanuel Desurvire a inceput sa lucreze la laboratoarele Bell si imediat a inceput
sa foloseasca EDFA. E. Desurvire a realizat mijloace detaliate, a dezvolatat modelul teoretic si a realizat prima
optimizare a lungimii de unda dopata.
EDFA sunt amplificatoarele optice cele mai folosite si cunoscute in principal pentru ca spectrul lor de
amplificare coincide exact cu minimul pierderilor in siliciu pentru 1550 nm. Pentru EDFA cu siliciu, toate
posibilitatile de tranzitie intre nivelele de energie din erbiu sunt radiative datorita procesului de cadere cu
emisie de fononi.

Amplificatoare optice cu fibra dopata cu Praseodimiu

EDFAs functioneaza in banda de 1550 nm. Majoritatea (aproape toate) sistemelor de transmisie
existente utilizeaza banda de 1300 nm, banda in care EDFAs nu functineaza.Ca o replica la acestea au fost
dezvoltate amplificatoare dopate cu Pr3+. Cu toate acestea, ele nu sunt la fel de bune ca EDFAs. Castigul
valabil in PDFAs comerciale este in jur de 12 dB, iar gama lungimilor de unda amplificate nu este la fel de
mare cum s-ar dori. Castigul este folosit mai mult in aplicatii decat pentru amplificarea de putere. Cu toate
acestea, castigul la un semnal de nivel redus este mic.
Prasedemiul emite fluorescent in zona spectrala de 1300 nm, permitand amplificarea lungimilor de
unda dorite, acest lucru facand posibil producerea unui amplificator optic cu fibra dopata cu prasedemiu.
Eficienta pompajului este extrem de scazuta. In schimb pentru un EDFA cu un nivel de pompaj la 20 mW este
suficient pentru a obtine un castig de 20 dB. Pentru un PDFA sunt necesare cateva sute de mW pentru a atinge
aceeasi valoare.
Prasedemiul poate fi pompat la 2 lungimi de unda:
1. La 1017 nm, folosind un semiconductoare InGaAs laser. Acestea sunt similare cu laserii in regiunea
de 980 nm folositi pentru pomparea EDFAs. Cea mai mare putere valabila in aceasta clasa este de numai 50
mW

2. La 1047 nm, folosind un laser de cristal Nd. Acestea sunt disponibile la o putere foarte mare, dar
sunt, de asemenea, costisitoare. Pompare la aceasta lungime de unda este, de asemenea, foarte mica in eficienta.

Amplificatoare optice cu fibra dopata cu Neodimiu

Neodimiul, alt material rar, emite de asemenea fluorescenta la nivelul de 1,3 m, fiind
posibila producerea de amplificatoare optice si lasere cu fibre din ZBLAN dopate cu neodimiu. Cea mai mare
problema in legatura cu aceste fibre il constituie tranzitul la 1,05 m care poate opri emisia dorita. Folosind
tehnici de suprimare a castigului la 1,05 m, se pot obtine amplificari de pana la +10 dB a laserelor cu
eficienta de pana la 15,7%. Exista de asemenea mentionari in literatura privind folosirea disprosiului pentru
amplificari de 1,3 m.
Neodimiul este un alt candidat pentru rolul de element activ in amplificatoarele de fibra in banda de
1300 nm. Nd va amplifica in intervalul 1310 - 1360 nm in ZBLAN si intre 1360 si 1400 nm in dioxid de
siliciu. Pomparea eficienta se produce la lungimile de unda 795 si 810 nm.
Eficienta totala este foarte scazuta. Durata de viata a purtatoarei in ZBLAN la 390 sec este destul de
scurta. Nivelul de zgomot este de asemenea adecvat, dar nu la fel de bun precum caracteristicile EDFA
(amplificarea emisiei spontane este o problema).

Amplificatoare optice cu fibra dopata cu Tuliu

Din perspectiva largirii benzii de transmitere in sisteme WDM (wavelength division multiplexed), se
utilizeaza de asemenea amplificarea prin fibra dopata cu tuliu (element puternic fluorescent), in banda S. Este
important de subliniat ca procesul de amplificare se realizeaza ca un model de laserare pe trei nivele.

Amplificatorele optice cu semiconductor (SOA)

Amplificatoare optice cu semiconductori sunt amplificatoare care utilizeaz un semiconductor de a oferi
ctigul mediu. Aceste amplificatoare au o structur similar cu diodele laser Fabry-Perot, dar cu elemente antireflexie de design. Amplificatorele optice cu semiconductor sunt de obicei realizate din grupa III-V,
semiconductori compui, cum ar fi GaAs / AlGaAs, InP / InGaAs, InP / InGaAsP i InP / InAlGaAs, desi orice
band de diferena de semiconductori directe, cum ar fi II-VI ar putea fi folosite. Amplificatoare de acest tip
sunt adesea folosite n sistemele de telecomunicaii, sub form de fibre componente pigtailed, care funcioneaz
la lungimi de und ntre 0.85 m i 1,6 m i ctigurile de generatoare de pn la 30 dB.
Amplificatorul optic cu semiconductor este de dimensiuni mici i actionat electric. Ea poate fi mai puin
costisitoar dect EDFA i poate fi integrat cu laseri semiconductori, modulatoare, etc. Cu toate acestea
performana nc nu se compar cu EDFA. SOA are zgomot mai mare, castig mai mic, dependena moderat de
polarizare i neliniaritate ridicat. Aceasta provine de la durata de via de cateva nanosecunde sau mai puin a
stratului superior, astfel nct ctigul reactioneaza rapid la schimbri ale pompei sau puterea semnalului, de
asemenea, duce la modificarea modului de faz, care poate denatura semnalul. Acest neliniaritate prezint
problema cea mai severa pentru aplicaii de comunicare optice. Cu toate acestea, ofer posibilitatea de ctig
din diferite regiuni ale lungimii de und de la EDFA.
Neliniaritatea optica mare face amplificatoarele cu semiconductori atractive pentru toate prelucrare
semnalului optic cum sunt comutarea optic i conversia lungimii de und. Au fost cercetare de mult
amplificatoarele de semiconductoare ca elemente optice pentru prelucrarea semnalelor optice.